Cine spune asta ? Nimeni altul decît... Al Capo-ne. Fostul inamic public nr. 1, cel mai sinistru şef debandă care a îngrozit vreodată Chicago-ul. Ca-pone nu se condamnă singur. El se socotea un adevăratbinefăcător public, un binefăcător neînţeles, tratat cu nerecunoştinţa.Acelaşi lucru îl spunea şi Dutch Schultz înainte de a cădea sub gloanţele gangsterilor din New-York.Dutch Schultz, una din bestiile cele mai înrăite, cele mai notorii din New-York, a declarat, în cursul unei întrevederi cu un ziarist, că este un binefăcător public. Şi o credea. Am cîteva scrisori foarte interesante ale d-lui Lawes, directorul faimosului penitenciar Sing-Sing. El ne asigură că "puţini criminali de la Sing-Sing seconsideră răufăcători. Ei se cred la fel de normali ca şi alţi oameni. Ei raţionează, explică... Vă vor spune de ceau fost obligaţi să spargă o casă de bani sau să apese pe trăgaci. Printr-un raţionament logic sau amăgitor,cea mai mare parte a lor se străduieşte să justifice în, proprii ochi actele antisociale comise şi declară dezinvoltcă întemniţarea lor este absolut nedreaptă*'.Dacă Al Capone, "Two Gun" Crowley, Dulci" Schultz şi toţi ticăloşii închişi se consideră iievi-J novaţi,ce gîndesc despre ei înşişi oamenii po care-i întîlnim în fiecare zi ?Regretatul John Wanamaker, proprietarul marelui magazin ce-i poartă numele, mărturisea odată j "De treizecide ani am înţeles că a critica pe cineva este Inutil. Mi-e greu să-mi îndrept proprii le-defecte dar să mă maichinuiesc pentru faptul că oamenii sînt imperfecţi şi că Dumnezeu nu a socotit că trebuie să împartă tuturor lafel darul inteligenţei".Wanamaker deprinsese de timpuriu această învăţătură. Eu am luptat timp do o treime de secol înaintede a observa prima licărire a acestui adevăr: în 99 la sută din situaţii omul se socoteşte nevinovat, oricare ar fienormitatea greşelii sale.Critica este deşartă pentru că ea pune individul în defensivă şi-1 împinge să se justifice. Critica esteprimejdioasă fiindcă ea răneşte amorul propriu şi stîrneşte ranchiuna.In armata germană, un soldat nu avea dreptul de a depune o plîngere imediat ce a fost ofensat. Eltrebuia întîi să-şi înăbuşe furia şi să se calmeze. Dacă îşi formula reclamaţia imediat, era pedepsit, în numele atot ce este sfînt, de ce nu avem şi noi o astfel de lege pentru părinţii mustrători, pentru femeile plîngăreţe,pentru patronii irascibili şi pentru întreaga hoardă odioasă de nemulţumiţiIată, de exemplu, scandalul petrolului de la Ţenpot Dome. Timp de mai mulţi ani jurnalele au fremătatde indignare. Nimeni nu-şi amintea să fi văzut vreodată aşa ceva in America. Iată faptele: Albert Fall, ministrude interne sub guvernul Harding, a fost însărcinat să arendeze terenurile petrolifere ale guvernului de la Elk Hillşi Teapot Dome, terenuri destinate apoi spre folosinţa marinei. în loc să organizeze o licitaţie, Fall a cedatdirect îmbelşugatul contract amicului său Edward Doheny. Iar Doheny, la rîndul lui, i-a dat ministrului ceea ce ela numit "un împrumut" de 100 000 dolari. Apoi, Fall a expediat imediat un detaşament de soldaţi americani înaceastă regiune petroliferă pentru a goni pe concurenţii ale căror puţuri megieşe trăgeau petrolul dinrezervoarele de la Elk Hill. A-ceşti concurenţi, expulzaţi astfel cu baionetele şi puştile, s-au îmbulzit in faţatribunalelor. Şi au făcut să izbucnească scandalul de la Teapot Dome. Din cloaca astfel dezvăluită s-a ridicat oduhoare atît de infectă îneît a ruinat administraţia lui Harding, a scîrbit o naţiune întreagă, a fost gata sădestrame partidul Republican şi l-a adus pe AI. Fall în dosul gratiilor.Fall a fost condamnat cum puţin oameni politici au fost vreodată. Credeţi că s-a căit ? Nu. Cîţiva animai tîrziu, Herbert Hoover insinua într-un discurs că moartea preşedintelui Harding ş-a datorat neliniştei şichinului suferit din pricina trădării unui amic. Cînd doamna Fall a auzit aceasta a sărit ca arsă, strigînd: "Ce!Harding trădat de Fall! Nu, soţul meu nu a trădat pe nimeni. Această casă încărcată cu aur nu ar ajunge să-iispitească! El a fost c"l trădat, crucificat şi pus la stîlp".Iată o manifestare tipică a naturii umane: vinovalul blamează pe toată lumea, afară de sine însuşi. Dar toţi sîntem făcuţi la fel. Astfel că, dacă mîine am fi ispitiţi să criticăm pe cineva, să ne amintim de Al Capone,Crowley şi AL Fall. Critica este ca porumbelul călător: revine mereu la punctul de plecare. Să ne spunem că.persoana pe care dorim s-o blamăm şi s-o îndreptăm va face să se justifice şi să ne condamne la rîndu-i. Sau,ca atî-ţia alţii, va exclama: "Nu văd cum aş fi putut face altfel".Cunoaşteţi vreo persoană pe care aţi vrea s-o îndreptaţi ? Da ? Perfect. O idee excelentă. Dar de ce n-aţi începe cu dv. înşivă ? Ar fi mult mai de folos decît de a încerca a corija pe alţii şi... mult mai puţin primejdios."Cînd bătălia începe in noi înşine, ne îndreptăm către perfecţiune", zicea poetul englezul Ro-bertBrowning.Să începem prin a ne îndrepta pe noi înşine. Confucius spunea: "Nu te plînge de zăpada ce segăseşte pe acoperişul vecinului, cînd propriul tău prag este necurăţat".Cînd eram tînăr eram foarte pretenţios şi mă străduiam să impresionez pe toată lumea. într-o zi amtrimis o scrisoare stupidă lui Richard Hardin Davis, scriitor de glorie în literatura americană. Din nenorocire, cucîteva săptămîni înainte primisem o depeşă de la o persoană care adăugase această ad-notaţie: "Dictată dar necorectată". Formula îmi plăcuse. Mi se părea că îţi dă aerul unui personaj important, covîrşit de treabă! Eramdeparte de a fi prea ocupat, dar doream să mă înalţ în ochii lui Davis, aşa că am încheiat scurta mea notă cua-ceeaşi expresie: "Dictată dar necorectată".
3
Leave a Comment
nu am putut sa iau decat 27 de pagini as dori si restul . va multumesc . in rest cartea e foarte foarte buna,