SERIA PSIHOLOGIE
FRANÇOISE DOLTO este, alãturi de Jacques Lacan, una dintre personalitãtile de renumeale psihanalizeifranceze. si-a început activitatea înainte de cel de-al doilea rãzboi mondial la spitalulBretonneau, sub îndrumarea doctorului Edouard Pichon, presedinte al Societãtii Psihanalitice din Paris. Aabordat cuprecãdere probleme legate de dezvoltarea copiilor, aplicînd metode psihanalitice dediagnostic si tratament în tulburãrile psiho-afective si de comportament ale preadolescentilor.
Opere publicate:
Psychanalyse et pediatrie
(1971), apãrutã în româneste la EdituraHumanitas, în 1993,sub titlul Psihanaliza si copilul,
L’Eveil de l’esprit chez l’enfant
(1977),
La Foi au risquede la psychanalyse
(1980),
L’Evangile au risque de la psychanalyse
(1980–1982),
La Cause des enfants
(1985),
Tout est langage
(1987),
L’Enfant du miroir
(1987),
La Cause des adolescents
(1989).
FRANÇOISE DOLTO
Cînd apare copilul
O psihanalistã dã sfaturi pãrintilor
Traducere deDELIA VASILIU si RODICA STOICESCU
HUMANITAS
Coperta deIOANA DRAGOMIRESCU MARDAREFRANÇOISE DOLTOLORSQUE L’ENFANT PARAÎT© Editions du Seuil, 1977 pour le tome 1, 1978 pour le tome 2© Humanitas, 1994, pentru prezenta versiune româneascãISBN 973-28-0494-74
PREFATÃ
În luna august 1976, în timp ce eram în concediu, am primit un telefon. Directorul de laFrance-Inter, dl Pierre Wiehn, pe care nu îl cunosteam, mi-a propus ca începînd cu aceatoamnã sã particip la oemisiune ce urma sã se ocupe de problemele pe care le au pãrintii în relatia cu copiiilor. Sã mã gîndesc în timpul concediului la ce am sã fac dupã, nu! Un nu categoric si datoritã dificultãtiiunei asemeneaemisiuni, avînd în vedere cã atîtia factori inconstienti sînt în joc cînd e vorba deeducatie. Peste cîtevazile, adjunctul directorului de la France-Inter, Jean-Chouquet, m-a sunat încercînd sã fiemai convingãtor.Cererea e mare, îmi spunea el; de cînd radioul a devenit prietenul fiecãrui cãmin, multipãrinti asteaptã
prin el rãspunsuri la problemele lor psihologice. Trebuie fãcutã o emisiunedespre dificultãtile legate deeducatia copiilor. Posibil. Dar de ce sã apelati la mine, un psihanalist atît de prins demeseria lui? Acestaeste rolul educatorilor de profesie, al psihologilor, al mamelor si tatilor din familiiletinere. Multe persoanesînt preocupate de aceste lucruri. În ceea ce mã priveste, rãspunsul este nu… si nu m-am mai gîndit laasta.Dar cînd m-am întors la lucru, Pierre Wiehn m-a sunat din nou. Veniti mãcar sãstãm de vorbã: studiemproblema si vrem sã ne consultãm cu dumneavoastrã. Am vrea sã vã spunem care sîntideile noastre. Tinem foarte mult la acest proiect. Tocmai mã întorsesem din concediu, odihnitã si încãnepresatã de unprogram prea încãrcat. Am acceptat. si astfel, într-o dupã-amiazã de la începutul luiseptembrie m-am dus sã-i întîlnesc pe acesti domni în clãdirea impunãtoare pe care oocupã Radio-France, sã reflectãm împreunã si, încet-încet, m-am lãsat cîstigatã decauza lor.Da, era adevãrat, se putea face ceva pentru vîrsta copilãriei. Existau multe cereridin partea publicului.Cum puteam sã le rãspundem în mod eficient fãrã sã facem rãu, fãrã sã îndoctrinãm si,profitînd de aceastãaudientã, sã facem ceva pentru cei care sînt viitorul unei societãti ce nu îi întelegeniciodatã? Este adevãrat, de asemenea, cã toti cei ce dau consultatii psiho-medicaleconstatã cã tulburãrile de adaptare pentru care le sînt adusi copiii îsi au originea înprima copilãrie. Pe lîngã tulburãrile reactionale recente, cauzate deevenimente scolare sau familiale, existã adevãrate nevroze infantile si psihoze care audebutat cu tulburãrice ar fi fost rezolvate dacã pãrintii si copiii ar fi fost ajutati sã se înteleagã fãrã angoasesi sentimente deculpabilitate, de-o parte si de cealaltã. Aceste tulburãri au condus la o stare patologicãcronicã, manifestatãdeopotrivã prin dependentã, respingere si dezvoltare dizarmonicã a copilului. Suferintamoralã a copiilorfoarte mici se exteriorizeazã la început prin disfunctii viscerale digestive, pierdereapoftei de mîncare, asomnului, agitatie sau apatie, sau chiar printr-o indiferentã fatã de toate si pierdereaplãcerii de a se juca,de a face zgomot; întîrzierea în vorbire, tulburãrile de motricitate, tulburãrilereactionale sînt semne tîrziiale pierderii comunicãrii prin limbaj cu cei din jur. Aceste fenomene precoce sîntnenumãrate în primacopilãrie, dar complet ignorate de majoritatea pãrintilor care se multumesc sã asteptevîrsta scolarã, pedepsind sau dînd calmante copiilor care deranjeazã, pentru cã, într-ozi, un medic le-a recomandat unmedicament pe care de atunci îl folosesc frecvent. Se poate spune cã, pînã la vîrstascolarã obligatorie,dificultãtile relationale ale copilãriei nu sînt percepute ca atare de constiinta adultilor.Or, tocmai acestea
2
creeazã premisele unui viitor psiho-social perturbat. Asta nu înseamnã cã pãrintii nu îsi iubesc copiii, darnu îi înteleg, nu stiu sau nu vor, confruntati fiind cu propriile lor greutãti, sã segîndeascã la dificultãtilepsihice ale primilor ani ai fiilor sau fiicelor lor care, încã din primele momente de viatã,sînt niste fiintefãcute pentru comunicare si dorintã, fiinte care au nevoie de sigurantã, de dragoste, debucurie si de cuvinte,chiar mai mult decît de îngrijiri materiale, de igienã alimentarã sau corporalã. Pe dealtã parte, medicinasi chirurgia au fãcut asemenea progrese încît multi copii care altãdatã, în urma unorboli infectioase sauunor tulburãri functionale si dereglãri fiziologice, mureau la vîrste mici, astãzi sîntsalvati; tot asa cumaltii sînt salvati dupã o viatã intrauterinã dificilã si o nastere prematurã, urmatã delungi perioade deincubator; dar tot atît de adevãrat este cã acesti copii atît de bine îngrijiti din punct devedere medical sirefãcuti din punct de vedere fizic prezintã deseori simptome de regresiune si problemede dezvoltare avorbirii, în sensul larg al termenului, tulburãri ale sãnãtãtii psiho-sociale, atît în mediullor familial, cîtsi în societate, cu ceilalti copii de vîrsta lor. Efectele unei prime copilãrii perturbate îndezvoltarea ei, înainte de vîrsta de trei sau cinci ani, nu devin vizibile decît prea tîrziu, la vîrsta scolarã,prin imposibilitateaacestor copii de a participa în sigurantã si cu bucurie la activitãtile celor de vîrsta lor. si încã si mai tîrziu,o datã cu aparitia tulburãrilor reactionale, a decompensãrilor psihosomatice în lant, adiverselor simptomede angoasã sau de respingere de cãtre copiii de vîrsta lor sau de cãtre adultii din jur, eisînt în sfîrsit consultatide specialisti. si încã acestia sînt fericiti în comparatie cu cei care, din acel moment, sevãd izolati, despãrtitide pãrintii lor prin spitalizãri sau internãri în institutii de specialitate, care de cele maimulte ori îi marginalizeazã pentru totdeauna.De aceea, ceva ar trebui fãcut mult mai devreme, din momentul în care copilul,crescînd, creeazãprobleme mamei sale în viata relationalã. Dar cum?Nu putine sînt cazurile cînd pãrintii sînt lucizi, dornici sã înteleagã eseculeforturilor lor în crestereacopilului; dar problemele care se pun sînt probleme de educatie în sens larg, iar ei spuncã încearcã „tot“,se angoaseazã din cauza nereusitei în timp ce copilul lor îsi pierde pofta de viatã pentrucã nu izbutestesã se facã auzit; el, ale cãrui tulburãri în dezvoltare sînt de fapt chemãri în ajutoradresate celor de lacare, ca pãrinti, el asteaptã totul. si astfel, provocîndu-le angoase, copilul seangoaseazã si mai mult.Nu ar fi posibil oare ca acesti pãrinti cu probleme sã fie ajutati sã se exprime, sãreflecteze la sensul
3
of 00
FranÇoise Dolto - Seria Psihologie Cand Apare Copilul
4,260 Reads
Info and Rating
| Category: | Uncategorized. |
| Rating: | (1 Rating) |
| Upload Date: | 11/10/2008 |
| Copyright: | Attribution Non-commercial |
| Tags: |
Leave a Comment