Lazarev 07 Transcenderea Fericirii

Embed Doc
Copy Link
Readcast
Collections

CommentGo Back

Download

Armonia, deocamdată, nu se naşte. Este adevărat, există deja concepţia despre cele trei straturi ale fericiriiomeneşti, trei niveluri. Cel material - legat de corp. Spiritual - legat de conştiinţa noastră şi spaţiu. Şi ultimulnivel, legat de suflet, unde relaţia cu timpul este evidentă.Prin urmare, corpul este materie, spiritul - spaţiu, sufletul -timp. Făcând cercetări, m-am convins: gândul se naştedin emoţie. Fără sentiment existenţa lui pur şi simplu nu ar fi posibilă. Sentimentul se sintetizează, se transformă şiapare gândul.Ceea ce eu numesc valori spirituale se află în relaţie cu sentimentele noastre şi iată că aici, multe sunt neclare.Dependenţa de bunurile materiale, de plăcerile trupeşti este clară, dependenţa de aspectele spirituale, adicăaptitudini, intelect este de asemenea clară. Dar cum să descrii dependenţa de suflet, căci este, posibil să te ataşezi şi desuflet. De ce se ataşează emoţiile noastre, cum apar ele? La baza lor stau emoţiile fundamentale, adică instinctele.în principiu, toate instinctele converg spre două: primul - apariţia, menţinerea şi continuarea vieţii, iar al doileainstinct - dirijarea, conducerea; dependenţa de unul naşte gelozia, iar de celălalt - trufia. De fapt şi tendinţa de aconduce este îndreptată spre protejarea vieţii, mai ales sub forme strategice. Rezultă că dorinţa de a continua viaţaeste unul din sentimentele noastre de bază. Ce sunt acelea sentimente (emoţii)? Există zeci de teorii pe seama lor. Dar până în ziua de astăzi oamenii de ştiinţă nu au o opinie unitară. De ce? Sentimentele sunt puse în relaţie directă şiabruptă cu trupul şi creierul omului. Nu ai mâncat la vreme, apare sentimentul foamei. Te-ai lovit rău, aparesentimentul durerii. De cum ai înlăturat pericolul şi ai mâncat, apare sentimentul satisfacţiei. Au „înfipt" nişteelectrozi în creier şi au început să-i excite părţi ale creierului - se ivesc sentimente alternative de teamă, mânie sau plăcere. Concluzia este simplă şi clară: orice sentiment este generată de un obiect material şi depinde de el.Sentimentul în sine nu este material. El este similar luminii. Există obiectul, există sentimentul. Dispare obiectul,dispare sentimentul. Dar spre deosebire de lumină el dispare instantaneu. Filozofia orientală însă dovedeşte contrariul.Sentimentul, emoţia poate exista după dezintegrarea obiectului. Tot complexul emoţional, numit suflet, există dupămoarte. Prin urmare toată ştiinţa contemporană ce susţine că emoţia este secundară suferă un crah la impactul cureligiile şi învăţăturile mistice ale orientului. Trupul este secundar, iar sufletul primordial. Dar dacă sufletul naştetrupul, dacă emoţiile alcătuiesc corpul, înseamnă că spiritul creează materia şi înseamnă că toate preceptelefilozofiilor orientale sunt veridice. Veridice, în cazul în care vor fi confirmate de evenimentele reale. Şi ceea ce estemai interesant este că într-adevăr se confirmă. Şi oricât ar încerca ştiinţa să le treacă sub tăcere şi să nu acorde atenţiemiilor de fapte, realitatea îşi ia cu îndârjire ce este al ei. Şi totuşi, ce este primordial - corpul sau emoţiile, spiritul saumateria?Recurg Ia experienţa mea. Când învăţam bazele diagnosticării medicale cu ajutorul bioenergeticii, grupa noastră pornea de la următorul principiu teoretic:„în jurul oricărui organ există un câmp individual şi există un câmp comun în jurul corpului uman. Oricemodificări la nivelul fizic atrag după sine modificări ale structurilor de câmp. Mai mult decât atât, afecţiuneaorganului poate să apară cu mult înainte ca ea să fie descoperită de investigaţiile cu ultrasunete sau tomografiacomputerizată. Şi-n conformitate cu acest fenomen, câmpul reacţionează cu mult mai devreme. Detectarea timpurie a

bolii conferă posibilitatea de a vindeca afecţiunea chiar de la început, când încă nu a acumulat o inerţie periculoasă."M-am antrenat destul de mult timp în domeniul diagnosticării şi am obţinut rezultate considerabile. Am o însuşirespecifică - nu mă opresc niciodată la jumătatea drumului. Dacă mă ocup de o problemă, trebuie să ajung până lacapăt, fără a limita timpul acordat ei. Aceasta în primul rând. In al doilea -nu m-am îndoit că există o conexiuneinversă: corpul trebuie să depindă de emoţii. Am pătruns în toate structurile de câmp mai subtile şi după câţiva anide căutări conversia s-a realizat. M-am convins că există structuri de biocâmp care depind de corp şi există straturimult mai subtile unde corpul depinde Ia rândul său de câmp. Apoi am văzut că deformaţiile de câmp care duceau laîmbolnăvire erau indisolubil legate de emoţiile agresive. Apoi am înţeles că ceea ce numim emoţie şi ceea cenumim structură de câmp este unul şi acelaşi lucru. S-a dovedit că emoţiile noastre într-adevăr sunt legate de trupşi sunt dependente de el. Dar nu sunt legate în mod direct, asta în primul rând, iar în al doilea, sunt înconexiune cu nivelul de suprafaţă. Straturile emoţionale ample, mai profunde, pe care oamenii de ştiinţă le-aunumit la început subconştient, apoi supraconştient, dimpotrivă, dirijează corpul. între ele există însă o legăturăşi o reciprocitate clar exprimate. Când corpul se dezintegrează, structurile de bază ale câmpului din planul subtilrămân şi duc o existenţă autonomă.întrebarea este de ce? Răspunsul este simplu - viaţa a apărut întâi la nivelul câmpului, ca o entitateunitară în tot Universul. De aceea, emoţiile pe care le resimte orice fiinţă vie au un strat superficial, legatnemijlocit de învelişul său şi un strat profund, legat de viaţă, deja ca entitate vie, unitară în Univers. Cu toatădiversitatea fiinţelor vii din Univers, în planul cel mai subtil toate continuă să rămână o unică fiinţă. Şi totuşi, dece dacă această fiinţă a existat în trecut, emoţiile ei, vreau să spun câmpul, continuă să existe şi acum? Răspunsuleste următorul. Universul este o entitate holografică nu doar în spaţiu, ci şi în timp. Câmpul se distribuie în jurulobiectului nu numai în spaţiu dar şi în timp. La o mare depărtare de obiect putem să percepem câmpul lui, fără să-1 vedem. Acelaşi lucru se petrece şi la o mare distanţă în timp. înseamnă că, şi tezele ştiinţei materialisteoccidentale, şi aserţiunile curentelor religioase, mistice şi filozofice sunt în aceeaşi măsură veridice. Emoţiadepinde de obiect, obiectul depinde de emoţie. Toate fenomenele hipnozei sunt inexplicabile pentru ştiinţaoccidentală, deoarece în hipnoză, dacă obiectivul programat a ajuns într-un strat emoţional îndeajuns de profund, se constată dintr-o dată că emoţia iese de sub controlul şi dependenţa trupului şi începe să dirijezecorpul şi conştiinţa conexată lui. Din moment ce emoţia este o structură de câmp spaţială, înseamnă că eadetermină toate evenimentele care se petrec în acest spaţiu. Emoţia naturală nu este superficială ci foarteadâncă. Şi ca specialist în emoţii extrem de adânci, văd cum tot ceea ce se întâmplă cu omul depinde înîntregime de starea lui emoţională profundă.înseamnă că, pentru a schimba lumea înconjurătoare şi ceea ce se întâmplă în ea, trebuie să ne schimbăm noi,întâi Ia suprafaţă şi apoi în interior. Dar pentru a influenţa emoţiile cele mai profunde şi prin ele întreaga lume,trebuie să ştim cum să acţionăm, de unde să pornim. Pentru aceasta este necesar să avem o viziune corectă asupra

lumii iar concepţia despre lume este determinată, în primul rând, de scopurile noastre. O concepţie incorectă asupralumii furnizează emoţii incorecte. Stratul superficial al emoţiilor acţionează asupra celui mai profund şi urmează fiedegradarea, fie evoluţia. Dar nu îl voi obosi pe cititor cu reflecţiile mele, să revenim la fundamentele fericirii umane.Prin urmare, valorile esenţiale s-au restrâns în câteva grupe. Când mă apropii de o limită, de obicei, unul dintreelemente începe să se destabilizeze, să iasă de sub control. In situaţia de faţă s-a întâmplat acelaşi lucru. Urmărind periodic ataşamentul faţă de voinţă, dorinţă, viaţă, conştiinţă, am observat, la diagnosticare, că unul dintre parametria început să se comporte imprevizibil. Era sectorul dorinţelor. Peste tot ataşamentul era minim, aici însă apăreauizbucniri neaşteptate ale dependenţei, reieşind că dorinţele se cramponau de viaţă, voinţă şi conştiinţă. Dar despredorinţe am avut o temă separată. Am scris deja, că era suficient să vreau ceva şi imediat toate dorinţele meleintrau în faliment. Chiar am observat o tendinţă stranie. Blocajul se producea indiferent de anvergură. Dacă vroiam săculeg ciuperci, ele dispăreau din toată regiunea. De călătoream spre un loc mizând pe vremea frumoasă, acoloîncepeau intemperiile. Dictez aceste rânduri în anul 2001.Astăzi este 31 mai, ultima zi a primăverii mileniului trei şi tema dorinţelor, la mine, în mod evident, nu esteînchisă.La sfârşitul lui aprilie am plănuit o partidă de pescuit Ia Astrahan. Dacă mi-am dorit-o am ştiut sigur căacolo vor fi probleme. La Astrahan era deja comandată o şalupă cu care să ieşim pe mare să pescuim. Erau pregătite şi maşinile pentru a ajunge la îndepărtatele lacuri, pline de peşte. Erau alcătuite traseele, oameniigata de plecare. Simţeam că depind de dorinţa mea, dar încercam să mă consolez - doar n-o să disparătot peştele din Astrahan. Eram curios să văd cum se va descurca natura pentru a-mi strica planurile. Mai degrabă,nu voi reuşi să ajung la pescuit din neştiute motive. Ar fi bine măcar să rămân în viaţă, în condiţiile astea, altfelcine ştie cu ce forţă mă vor împiedica. Totul s-a rezolvat simplu şi frumos. Ajungând la Astrahan am fostîntâmpinaţi cu un gest de neputinţă: „înainte de venirea dumneavoastră, două zile a plouat cu găleata, unadevărat potop. Şalupa a plecat pe mare şi a înţepenit undeva iar drumurile spre lacuri sunt impracticabile, nu se poate ajunge acolo." în concluzie, ocupaţia de bază a fost să bem bere şi să mâncăm voblă (peşte din MareaCaspică) uscată. Dar când m-a cuprins nepăsarea, am reuşit totuşi să pescuim. Lângă oraş, curgea un oarecarerâu iar vobla înota în amonte să-şi depună icrele. Tot malul era acoperit de pescari. Soarele strălucea, vremeaera minunată. Am prins vreo 20 de peştişori şi jubilam.Dar să ne întoarcem la evenimentele anului 1999. Pentru mine ele au fost pline de învăţăminte. întâi detoate au fost legate de călătoria mea la Paris. întâmpinarea celui de al doilea mileniu. Una din cele mai marisărbători din istoria omenirii.Toţi se reunesc într-un singur elan, indiferent de naţionalitate. Am decis împreună cu soţia să petrecem Crăciunulcatolic la Paris şi să zburăm înapoi, până la Anul Nou. Cu cât viitorul apare mai limpede, cu atât mai repede vreisă pleci din prezent înspre el. Pe atunci nu ştiam că aspiraţia către viitor, trecând în dorinţa de a te muta în el este oîncălcare a legilor supreme, un program de distrugere a prezentului. în ce constă sensul vieţii? în descoperirea

of 00

Leave a Comment