• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
 
Revista Vox Philosophiae
http://revista.filozofie.eu/
ISSN 2100-0069
Revista Vox Philosophiae
Notă critică asupra: 
Didier Franck, Heidegger et le christianisme.L’explication silencieuse
Sylvain Camilleri
(tradus din franceză de Simona-Mihaela Ilieş)
Didier Franck,
 Heidegger et le christianisme. L’explication silencieuse
,Paris, PUF, « Epiméthée », 2004, 137 p., ISBN 2-13-054229-8.
1
 
Revista Vox Philosophiae
http://revista.filozofie.eu/
ISSN 2100-0069
 
 Autorul, bine cunoscut atât pentru lucrările cu privire la Husserl şiHeidegger şi pentru contribuţia sa personală la disciplina fenomenologică înansamblul ei, ne oferă aici un studiu sobru dar luminos asupra locului opacocupat de creştinism în gândirea lui Heidegger
1
. O primă remarcă se impune:lucrarea nu seamănă întru nimic cu nenumăratele lucrări asupra rădăcinilorteologice ale operei filozofului german. Ceea ce face obiectul acestei cărţi, aşacum o indică şi titlul, este
explicaţia silenţioasă 
a lui Heidegger pe care o are cureligia creştină. Dacă se menţionează în trecere cursurile tânărului Heideggercu privire la Sfântul Pavel şi Sfântul Augustin, acestea nu reprezintă absolutdeloc obiectul prezentei lucrări. Autorul ia drept punct de plecare un text binecunoscut al lui Heidegger datând din 1936-1937 (GA 66) în care filozofulpovesteşte felul în care parcursul gândirii sale a fost însoţit de o explicaţiesilenţioasă avută cu creştinismul. Dar despre care creştinism este vorba aici?Este sigur că, aşa cum o declară Heidegger în acelaşi extras, ar fi vorba de oprelungire a catolicismului său din copilărie şi de trecerea lui laprotestantismul din Marburg? Nimic nu este mai puţin sigur. În realitate,creştinismul la care se gândeşte retrospectiv Heidegger în 1936-1937 deja numai este creştinismul
său 
din tinereţe. Nici cel al primilor lui profesori CarlBraig şi Hermann Schell, nici cel care îl determina să citească pe Thomas şiDuns Scot, dar nici cel care l-a aruncat în lectura lui Martin Luther. Aproximativ la 10 ani după
Sein und Zeit 
, Heidegger-ul tardiv sau post-
Kehre 
alăsat deoparte religia trăită sau experienţa religioasă pentru a se întoarce cătrechestiunea fiinţei şi a originii acesteia. Astfel, nu mai este vorba deDumnezeu, ci doar de divinitate în general. Obiectul cărţii lui Franck esteaşadar, din punctul nostru de vedere, un fel de „creştinism occidentalmonumental”, un tot înţeles ca o componentă esenţială a explicaţiei avută cuprivire la chestiunea fiinţei. Explicaţia silenţioasă este astfel o
 Auseinandersetzung 
cu creştinismul gândit ca simbol al chestiunii fiinţei, acestaîntrupând această chestiune în anumite momente ale istoriei sau contribuindla poziţionarea ei prin numeroase aporturi aduse filozofiei.
1
 
Am dori să insistăm asupra faptului că acest scurt text nu se vrea o recenzie ci o notă, consacrată unui aspect, dinmulte altele, al lucrării lui Didier Franck despre care este vorba aici. Cititorii sunt deci invitaţi să considere această notănu ca o dare de seamă sau ca un rezumat – ceea ce nu este absolut deloc – ci ca o remarcă generală asupra parcursuluilui Heidegger care serveşte ca punct de plecare sau ca pretext cărţii lui Franck.
 
2
 
Revista Vox Philosophiae
http://revista.filozofie.eu/
ISSN 2100-0069
Franck nu pleacă în căutarea urmelor creştinismului lui Heidegger, ciurmăreşte „felul în care memoria creştinismului a putut interveni înrememorarea fiinţei şi a adevărului ei”. Ori, pentru a situa locul elementuluicreştin în aceste rememorări succesive, trebuie să încerci să găseşti urmeleprezenţei sale criptate în recitirea heidegerriană a istoriei filozofiei şi, înaintede toate, în «„vasta interpretare a gândirii presocratice” căreia i s-a consacratHeidegger din 1932» - aceasta din urmă găsindu-şi mai mult sau mai puţinpunctul să de plecare în cuvântul lui Anaximandru.Raportul între cele două « blocuri », grec şi creştin, - dacă admitem căexistă într-adevăr aici două surse distincte – este cel dintre o cauză şi efectulei, dintre un mijloc şi scopul său? E ceea ce pare să sugereze autorul înmăsura în care creştinismul îi furnizează lui Heidegger limba sau limbajul careîi permite să abordeze chestiunea fiinţei; timp în care obiectul analizelor salerămâne
logosul 
grec
i
. Este vorba despre o împletire curioasă care vizează înrealitate un obiect, sau mai degrabă două, obiecte ce nu aparţin în esenţă maimult componentei greceşti decât celei creştine. Se face referire aici la temeleconstante ale gândirii lui Heidegger tardiv: fiinţa ca
Ereignis 
şi diferenţaontologică. Astfel e întrebarea tranşantă pusă de autor : « dacă determinarea aceea ce este grec împrumută din lumina creştină, ce sens îmbracă atuncisarcina de a gândi “dincolo de grec” acel ceva de unde acesta provine ? »
ii
.Decât să intrăm în amănunt în această carte de mică întindere dar densă,ni s-a părut mai indicat să facem câteva remarci, de altfel complementare, subformă de întrebări deschise. Întregul studiu al lui Franck se fundamentează pedeclaraţia lui Heidegger citată mai sus conform căreia întregul său parcurs degândire, şi în special în compania grecilor, a fost însoţit de o explicaţiesilenţioasă avută cu creştinismul. Vom admite că această declaraţie a luiHeidegger, asemeni multor altor declaraţii, este cel puţin enigmatică şi credemcă autorul ar fi putut să-şi ia mai multe precauţii precizând de exemplu căparcursul/drumul pe care îşi propunea să o ia nu era decât o cărare printreatâtea altele. De fapt, se pare că acest gen de declaraţii misterioase din partealui Heidegger trimite la problema auto-interpretării operei sale. Suntem înprezenţa unei probleme identice celei întâlnite în interviul lui Heidegger cu Japonezul, în care filozoful afirma că dubla chestiune a fiinţei şi a limbajului
3
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...