Page 3 of 107 Totul se întâmplă înainte de şase ani
nu se poate învăţa cum să creşti un copil numai din lectura acestei cărţi, la fel cum nu se poate conduceun automobil numai după lecturarea instrucţiunilor. Informaţiile cuprinse în această carte trebuieadaptate realităţii palpabile constituite de venirea pe lume a unui copil. Ţineţi cont de faptul că acestcopil nu se va asemănă cu nici un altul. Este o fiinţă unică. Această carte, precum toate celelalte lucrăricare tratează teme de educaţie, nu poate fi decât o descriere generală în raport cu realitatea impusă decătre copilul dumneavoastră O mamă îşi cunoaşte copilul mai bine decât oricine, de aceea deşi unele pasaje vin în întâmpinarea sentimentelor dumneavoastră materne uitaţi cele citite şi urmaţi-văinstinctul.Cu toţii avem tendinţa, ca atunci când ne însuşim cunoştinţe noi, să ne îndoim de noi înşine şi sădorim ca altcineva să impună reguli pentru a ne arăta ceea ce trebuie să facem. Odată cu experienţadevenim mai încrezători. Începem să distingem locurile unde regulile trebuie schimbate pentru a seadapta situaţiilor particulare.Bazându-mă pe propria experienţă de părinte, vă pot asigura că vă veţi simţi mult mai sigură pedumneavoastră crescând cel de-al doilea sau cel de-al treilea copil, decât crescându-l pe primul.Motivul este că primul copil ne-a învăţat câteva lucruri pe care le putem aplica celui de-al doilea sau altreilea. Odată cu primul copil câştigăm ceva, iar pe de altă parte pierdem ceva. Facem greşeli dar avemşi momente de inspiraţie. Aparent se poate aprecia că facem mai multe greşeli cu primul copil decât cuceilalţi. De îndată ce vă daţi seama că aţi reacţionat “stângaci” faţă de copil, atunci veţi fi conştientă deapartenenţa dumneavoastră la clubul “ gaffeurilor” pe care îi numim părinţi. Bun venit în club!Aceasta mă aduce la cea de-a doua categorie de mame care vor citi această carte. Cele care auun copil mai mic de 5 ani dar şi unul sau mai mulţi copii mai mari. Câteva pasaje din această lucrare levor face să exclame: “Mi-aş fi dorit să citesc această carte cu câţiva ani in urmă! Acum realizez ce gafăam făcut când Sofia nu mergea încă în picioare. Îmi dau seama că nu era cea mai bună soluţie.” Este posibil să se simtă puţin vinovate şi să-şi facă câteva reproşuri. Sper că nu este cazul. Nici un părinte numerită să fie blamat. Cu toţii încercăm să ne creştem copiii cât mai bine. Dacă luăm în considerarefaptul că cei mai mulţi dintre noi nu avem nici un fel de experienţă, după părerea mea, facem totuşi unlucru extraordinar. De asemenea sper că veţi fi indulgentă cu dumneavoastră înşivă vis-à-vis degreşelile pe care credeţi că le-aţi comis apropos de copil.Din partea mea, experienţa pe care o am, deseori obţinută în mod dureros, îmi permite să văspun că poţi fi doctor în psihologie şi să greşeli mari crescând primul copil. Din fericire, odată cuexperienţa primului născut vine şi asigurarea că în viitor veţi greşi mai puţin faţă de următorii copii.Tot experienţa mă face să mă gândesc la povestea psihologului care la începutul carierei aveaşase teorii şi nici un copil, iar la sfârşitul carierei s-a regăsit cu şase copii şi nici o teorie.In orice caz, sentimentul culpabilităţii nu favorizează exercitarea meseriei de părine. Tot timpultrebuie să ne gândim că facem ceea ce este mai bine. Însuşi faptul că aţi găsit timp să citiţi aceastălucrare arată că vă preocupă copilul dumneavoastră ; altfel n-aţi fi făcut-o.De-a lungul anilor, atunci când părinţii îmi vorbeau de puericultură în timpul lecţiilor demedicină sau în timpul dezbaterilor care urmau cursurilor mele, am descoperit un mare număr de mameşi de taţi care comiteau o greşală majoră faţă de psihologia modernă. M-am gândit că ar fi util săabordăm acum câteva neînţelegeri, înainte de a merge mai departe. Aşa că, înainte de a vorbi desprerolul psihologiei în puericultură, să discutăm puţin despre ceea ce psihologia “refuză să creadă”Psihologia modernă “refuză să creadă” că este bine ca părinţii să fie liberali, iar prin acestliberalism înţelegem permiterea copilului de a face tot ceea ce are chef să facă. Nici un psiholog normaln-a susţinut vreodată o asemenea idee. Dar, oricât de incredibil ar putea părea, am întâlnit părinţi care permit copiilor să deseneze pe pereţi deoarece ei cred că ar produce un rău psiholgic copilului dacă ar
Leave a Comment