/  4
 
Hinduismul n-a încetat să se transforme şi să se dezvolte timp de 40 de secole, dinepoca în care triburi ariene indo-europene venite din străfundurile Asiei septentrionale auinvadat bazinul Indusului, înainte de a se răspândi paşnic în bazinul Gangelui şi de acolo pe tot subcontinentul indian. Hinduismul de astăzi este rezultatul fuziunii dintre un aportindo-european din urmă cu 40 de secole şi o bază religioasă autohtonă.Astăzi, hinduismul are cei mai numeroşi adepţi în India (83 % dintr-o populaţie deaproape 700 milioane), dar are adepţi şi în tările de cultură indiană sau influenţate deaceastă cultură. Hinduismul a marcat peisajul Indiei în asemenea măsură încât vizitareaţării nu poate fi disocită de referirea la religia hindusă. În ţările în care există importantecomunităţi hinduse, însă nu în proporţie atât de mare ca în India, nu există templehinduse. Cauza principală nu trebuie căutată în numărul relativ mic de adepţi, ci în faptulcă religia nu are nevoie de temple pentru a fi oficiată. Este o religie care se practică maimult în familie. Pe de altă parte, deschidere publică a unui templu implică alegereacutărui sau cutărui zeu hindus, ceeea ce ar însemna să fie deschis pentru cei ce se închinăacelui zeu, fără îndoială foarte puţini.În ciuda profundelor transformări interne care s-au operat în hinduism, acesta păstrează ca bază politeismul: convingerea că mai multe divinităţi guvernează universul,împărţindu-l în zone de influenţă. Cosmosul întreg este sacralizat, nu pentru că a fostcreat de un Dumnezeu unic ca în Biblie, ci pentru că fiecare parte a universului esteguvernată de un zeu care o controlează.Zeul focului, Agni, este activ pretutindeni unde putem detecta prezenţa focului, acăldurii. El este zeul căminului familial. El trebuie să fie venerat ca atareca atare şihindusul de acum patru mii de ani, ca şi cel de astăzi, îl venera făcându-i mici ofrande dehrană. La fiecare ceremonie importantă de familie, naştere, iniţiere, căsătorie, zeul Agnieste invocat şi venerat.Există şi alţi zei legaţi îndeaproape de cosmos: Vântul (Vayu), Soarele (Suraya),Luna (Chandra - masc). Se consideră că întreaga lume este populată de divinităţi. Nu există doar zei care guvernează realităţi cosmice ci şi zei care au avut funcţiirăzboinice, precum Indra, care antrena triburile ariene în cucerirea ţărilor invadate şi care,un timp, a fost venerat mai presus de toţi zeii. Mai târziu, pe măsură ce credinţele lor s-auaprofundat, hinduşii au devenit conştineţi că, mai presus de ei şi de ceilalţi zei există unzeu suprem, pe care la-u numit Prajapati, „stăpânul fiinţelor vii” sau Brahma, „cuvântsacru” personificat, un zeu masculin.Politeismul de bază a fost revizuit de prioritatea acordată anumitor zei: Brahma,Vishnu, ShivaSocietate ierarhizatăCând un occidental ia contact cu societatea indiană este frapat de gigantismul unor oraşe precum Calcutta sau Bombay, de sărăcia oamenilor de pe străzi, de numărul de oameni cu posturi defavorizate, etc. Există tendinţa de a pune aceste aspecte pe seama religiei sau asistemului castelor. De fapt, aceste fenomene de urbanizare şi industrializare se adtorează,ca şi la noi, unei conjuncturi moderne care ascunde structura fundamentală a societăţiiindiene.
 
Pe plan economic, India este pe cale a se schimba. Clasele mijlocii se îmbogăţesc,în timp ce săracii rămân săraci. Cu toate acestea, India rămâne eminamente rurală şi maiales marcată de sistemul castelor.Casta Nu este uşor a ne face o idee exactă despre caste. Limbile indiene (peste 800 dedialecte), cum ar fi hindi, folosesc două cuvinte pentru castă:
varna
sau culoare şi
 jati
sau familie. Jati sunt cele care constituie casta veritabilă. Sunt familii, în sensul foartelarg al cuvântului sau grupuri de familii care au ceva în comun, nu neapărat aceeaşiorigine, poate fi şi aceeaşi meserie sau altceva...Acest ceva în comun, care ţine deapartenenţa la un grup recunoscut, va fi apărat de ele, închizându-se în ele însele şiexcluzându-le pe celelate, practicând endogamia, adică căsătoria în interiorul grupului şirefuzând să se compromită prin alianţe în exterior. Cea mai mare parte a indienilor nucunosc castele din alte regiuni, analoge cu ale lor şi nu sunt familiarizaţi decât cu cele pecare le întâlnesc în satele lor sau în împrejurimi.Cu rare excepţii, singurul mod de a aparţine unei caste este de a te naşte din părinţi membri ai acestei caste şi o persoană rămâne membră a csatei respective pentrutoată viaţa.Un sat tipic din India cuprinde familii aparţinând mai multor caste, care nu seamestecă, dar sunt interdependente, fiindcă aceste caste au nevoie unele de celelalte pentru a trăi, a exista, pentru a fi reprezentate pe plan religios, administrativ, cultural...Prima mare clasă este cea a brahmanilor, o castă însărcinată cu cultura. Odinioară, brahmanii aveau exclusivitatea cuvântului sacru. Ei învăţau şi cunoşteau formulele caretrebuiau rostite la ceremoniile religioase, în locurile amenajate pentru cult. Erau chemaţila persoane particulare. Învăţau totul oral. Erau clerici, se interesau de aspevtelecunoaşterii din vremea lor, organizau viaţa religioasă şi sărbătorile, alcătuiau tratate demedicină sau de arhitectură, de astronomie, de poezie, de muzică, de dans şi de teatru.Erau ocazional atrologi şi psihologi pentru familii, hotărând pentru regi perioadeledefavorabile sau defavorabile ale marilor demersuri regale şi pentru familii, perioadele potrivite pentru căsătorii, iniţieri, funeralii, etc.castele de brahmani, cel mai bineorganizate se menţin şi astăzi fără schimbări importante, numai că s-au reconvertit în profesori universitari, învăţători, ziarişti, agenţi de voiaj, editori şi oameni politici. Numaiei, ei singuri, sunt abilitaţi să slujească divinităţile majore reprezentate în marile temple,să prezideze ceremoniile religiose de căsătorii, să oficieze în familii, etc. În principiu, înfiecare sat indian se găsesc câţiva brahmani care joacă rolul de preoţi sau oficianţi sauunul dintre rolurile enumerate mai sus.Cea de-a doua mare clasă socială sau varna este cea a „războinicilor” sauKshatriya. Odinioară ei se ocupau cu menţinerea ordinii în ţară. Aceştia erau regii,radjahii (regi) li maharadjahii, căpeteniile de armate. Astăzi, nu sunt uşor de identificat,deoarece chiar printre cei ce au deţinut putere politică sau militară, se află oameni de provenienţă inferioară care au devenit radjahi sau maharadjahi, pentru că regiunea în carese aflau la rezervase o putere politică analogă cu cea a unui rege sau a unui împărat.Cea de-a treia mare clasă socială este cea a negustorilor, a crescătorilor de vite şi aagricultorilor, adică a tuturor celor a căror menire este de a face să dea roade bunurile
 
acestei lumi şi care era împărţită în clanuri diverse. De aici şi denumirea de vaishyas.Marea masă a ţăranilor din India sunt vaishayas. Ghandi făcea parte din casta „a treia”:numele său înseamnă „parfumier”. Familia lui s-a lansat în politică punându-se în slujbaguvernatorului local.Aceste prime trei clase sunt considerate nobile sau „pure”, prezenţa lor în templefiind acceptată, întrucât nu întinează.Din sistemul de caste face parte şi a patra clasă socială, cea a servitorilor saushudras care-i grupează pe cei care slujesc primele trei clase. Aceştia sunt subalterni.Paria sunt în afara sistemului: este paria oricine face o meserie care îl pune încontact cu materii impure: prelucrarea pieilor de animale, adunarea de excremente,gunoaie, etc, care implică impuritate permanentă pentru lucrător şi familia sa. Esteamintit cazul acelor paria care sunt cu adevărat excluşi ai societăţii indiene şi care nu potniciodată, de exemplu, să traverseze liberi centrul propriului lor sat.Consecinţa punerii în aplicare a regulilor castei este respingerea anumitor indivizide către propria lor castă: provizorie sau definitivă.Câteva exemple:-Gandhi a fost excomunicat provizoriu de casta sa pentru că a plecat în Anglia,sfidând astfel interdicţia de a traversa marea.-Rabindranah Tagore, poetul bengali care a obţinut premiul Nobel pentru literaturăera dintr-o familie princiară care pretindea că este de descendenţă brahamanică,dar în urma unor compromisuri cu mediul musulmancare nu au fost compensateniciodată cu rituri de purificare, nu era considerat ca fiind „de familie pură” decătre hinduşii castei.-Se întâmplă ca familiile rămase în India ale hinduşilor sau hinduselor plecaţi înOccident să considere că aceştia s-au auto exclus din familie prin legăturimatrimoniale cu străini.Se pare că sistemul castelor, departe de a dispărea, manifestă tendinţa de a se întări.Creştinii sunt consideraţi o castă inferioară, cu excepţia cazului în care şi-au păstratcasta de origine. Ei nu sunt consideraţi însă în afara castelor.Jainii, adepţi ai unei religii ascetice întemeiate de un contemporan al lui Buddha, s-auasimilat cu casta negustorilor.Musulmanii sunt, de asemenea, împărţiţi în caste şi subcaste.În India,cel mai grav este sănu aparţii niciunei caste sau să fi pierdut legăturile cufamilia şi cu societatea. Cei mai defavorizaţi sunt deci copiii străzilor, lipsiţi de protecţiesocială (pot fi astfel exploataţi)Etapele clasice din viaţa unui hindus brahmana.„maestru de ca” – principala etapă a viii sale. El îşi îndeplinte cel mai bine Karma, la care l-au predestinat faptele anterioare. În calitate de cap defamilie, mai ales dacă este brahman, ştie exacte ce trebuie să facă, care suntactele religioase şşi profane pe care trebuie să le săvârşească: să cinstească zeiifamiliei şi ai castei, să facă pomene, să fie ospitalier, să asigure prin munca satraiul familiei, etc. b.Formarea – precedă etapa mai sus amintită. Începea la vârsta de 10-12 ani, prininiţiere, adiintroducerea în comunitatea adulţilor. Ets evorba despre

Share & Embed

More from this user

Add a Comment

Characters: ...

This document has made it onto the Rising list!