PROTESTANTISM 2

Embed Doc
Copy Link
Readcast
Collections

1
CommentGo Back

Download

În Apus, Biserica Catolică

În sec. XII-XIII, în Europa Occidentală înfloreşte o civilizaţiereligioasă. Biserica de la Roma îşi exercită aici autoritatea graţieclericilor ei. Este numele dat totalităţii preoţilor şi călugărilor, carealcătuiesc clerul. Foarte ierarhizat, acesta îi încadrează pe credincioşiiparohiilor, conduce spitalele şi universităţile. Prima universitate estecea de la Bologna, în Italia, 1110, urmând apoi cele din Paris,Köln,Oxford… Veneau studenţi din toată Europa care studiau cu dascălirenumiţi, care erau tot clerici. Creştinătatea se umple de abaţiiromanice, apoi de catedrale gotice. Sfântul Bernard, în sec.XII, înfiinţează ordinul cistercian. Din sec. XI pânâ în sec. XIII, se desfăşoarăcruciadele, expediţii militare care au drept scop recucerireaIerusalimului(a Sfântului Mormânt), aflat pe atunci în mâinilemusulmanilor. În sec. XIII apar ordinele călugărilor cerşetori: ordinuldominicanilor, înfiinţat de Sfântul Dominic, şi cel al franciscanilor, înfiinţat de Francesco D’Assisi. Pe lângă acest avânt spiritual, uneleacţiuni întunecă imaginea Bisericii: evreii sunt persecutaţi; cruciadeleduc la jafuri şi masacre; tribunalele Inchiziţiei folosesc tortura pentru asmulge mărturisiri şi pronunţă condamnări foarte aspre la adresaereticilor.

Naşterea protestantismului

La sfârşitul sec. XV, învăţaţii umanişti îşi pun întrebări despre naturaşi învăţătura textelor biblice, precum şi despre rolul bisericii. Mulţidintre ei cer ca Biserica să fie reformată. În Germania, Martin Luther(1483-1546) denunţă anumite abuzuri şi pune întrebări esenţialepentru credinţă. Biserica îl exclude, excomunicâdu-l. El realizeazăReforma, ai cărei partizani sunt numiţi “protestanţi”. Aceştia aparţinunor tendinţe diverse. După Germania şi Ţările Scandinave, Elveţia şiFranţa, mişcarea se întinde în Ţările de Jos şi Scoţia. În Anglia, regeleHenric VIII se proclamă şef al Bisericii Angliei. Europa este sfâşiată derăzboaie religioase între catolici şi protestanţi. Biserica catolică treceatunci la Contrareformă: sunt create noi ordine, cum este cel aliezuiţilor, pentru a apăra catolicismul. Papa convocă la Trento (Italia) unconciliu care reformează Biserica, reafirmă dogma şi răspunde întrebărilor reformatorilor.

Jean Calvin (1509-1564)

Se naşte la Noyon, unde tatăl său lucra pentru episcop. Studiazălatina, greaca, ebraica. În 1533, se converteşte la ideile lui Luther şitrebuie să părăsească Franţa. Fuge de Inchiziţie şi propovădiueşteReforma. Refugiat în Elveţia, reformează Geneva, din care face un oraşmodel, unde domneşte o morală religioasă severă şi unde jocurile de

cărţi, romanele şi balurile sunt interzise. Calvin, care a publicat în 1533

Instituţia religiei creştine,

crede, ca şi Luther, că numai Bibliadeţine autoritatea în materie de religie. El crede în predestinare: dincauza păcatului, firea omenească este rea; numai Dumnezeu hotărăştesă salveze pe anumiţi oameni, să la asigure viaţa veşnică; toatefaptele bune pe care le săvârşim nu au nici un efect în acest sens.Găndirea lui Calvin este la originea curentului calvinist.

Protestanţii

Născut în sec XVI în Europa Reformei întreprinse de Martin Luther,protestantismul, care numără aproape 400 milioane de credincioşi,este foarte divers. Luther n-a fost singurul reformator, de aceeaprotestantismul comportă multiple Biserici şi mişcări foarte numerose,care sunt totuşi unite prin aceleaşi cuvinte de ordine: Dumenzeusingur, Scriptura singură, Graţia singură. Dumnezeu singur: protestanţiiconsideră că numai credinţa în Iisus Hristos poate da omuluimântuirea, adică viaţa veşnică. Scriptura singură: pentru protestanţi,Dumenzeu se face cunoscut fiecărui credincios prin Biblie, fărăintermedierea preoţilor sau a unei Biserici. Graţia singură: se numeşte„Graţia” voinţa binevoitoare a lui Dumenzeu. Doar prin voinţa saDumenzeu dă omului credinţa care îl slvează şi îi aduce viaţa veşnică.Asta înseamnă că omul nu este salvat prin faptele sale bune pe care lesăvârşeşte, ci întâi de toate prin intervenţia graţiei divine. Spredeosebire de catolici şi de ortodocşi, Bisericile protestante nu audogme şi nici sisitem ierarhic.

Biserica şi cultul

Credincioşii se duc la bisercă în fiecare duminică, pentru ceremoniacultului. Tot aici ei celebrează şi marile evenimente din viaţă. Bisercaeste un loc de rugăciune şi de adunare, şi nu un loc sacru undeDumenzeu ar fi mai prezent decât în late părţi. Fără statui şi fărăimagini, Biserica are drept singur ornament o cruce goală (sau, lalutherani, un crucifix cu Hristos chinuit) şi o tribună, de unde biblia estecitită şi comentată în timpul unei predici care reprezintă momentul celmai important al cultului. Ritualurile sunt sobre şi lipsite de fast. Însăcântul religios, în special cantatele lui bach, permit credincioşilor săparticipe activ la cult. Protestanţii consideră că singur Dumenzeu poateface obiectul rugăciunii sau al veneraţiei. Ei nu practică nici cultulsfinţilor sau al Fecioarei Maria. Sunt celebrate, mai ales, trei marisărbători: Crăciunul, Paştele şi Rusaliile.

Sacramentele şi pietatea

Protestanţii nu recunosc decât cele două sacramente menţionate înEvanghelii: botezul, semn al Legământului lui Dumenzeu (nu esteobligatoriu chiar de la naştere); Cina (sau euharistia), comemorareaultimei mese a lui hristos, în timpul căreia credincioşii se împărtăşesc.Protestantismul încurajează o pietate colectivă şi familială centrată în

jurul Bibliei. În afara învăţăturii religioase pe care o primesc în sânulfamiliei, copiii frecventează, începând de la vârsta de 6 ani, şcoalabisericii, numită odinioară „şcoala dumunicală”, unde studiază Vechiulşi Noul Testament.

Rolul pastorului

La protestanţi, nu este necesar nici un intermediar între Dumnezeuşi om. Funcţa celui ce ste numit pastor nu are aşadar un caractersacru, ca aceea a preotului catolic. Pastorul este un credincios, care, lafel ca toţi credincioşii pregătiţi pentru aşa ceva, predă mesajul biblic şidă sacramentele, semne ale graţiei divine. Însă studiile religioase pecare le-a făcut, îi permit să-i păstorească mai bine pe credincioşi(pastorul este „călăuza turmei”). Pastorii se pot căsători, iar femeilepot deveni pastori.

Organizarea Bisericlor protestante

Unele Biserici protestante sunt organizate în parohii, conduse depastor şi de un grup de credincioşi aleşi. Fiecare parohie îşi delegăreprezentanţi la „sinodul” regional, adunare alcătuită atât dincredincioşi, cât şi din pastori, iar fiecare sinod regional, anual, îşitrimite delegaţi la sinodul naţional, unde se iau deciziile importnte alefiecărei biserci naţionale.

Principalele componente ale protestantismului

Protestantismul se compune din:

-

Biserici, care au particularităţile şi modul lor propriu deorganizare. Cele mai importante curente sunt luteranismul (70000 000 credincioşi), calvinismul (Biserci reformate sauprezbiteriene, 55 000 000 credincioşi) şi anglicanismul (peste 60000 000 credincioşi în Anglia şi în lume). Alte curente s-audezvoltat în special în Statele Unite: menoniţii, baptiştii,metodiştii, quakerii, adventiştii, penticostalii;

-

Mişcări de ajutorare a celor mai năpăstuiţi, cum este ArmataSalvării. Consiliul ecumenic al Bisericilor a fost fondat deprotestantism în 1948; este vorba de o structură care grupează,la Geneva, marea majoritate a Bisericilor protestante şi ortodoxe(adică aprox. 300 de Biserici şi 500 milioane de credincioşi).

Barbara Harris

În 1980, a fost hirotonisită episcop al Bisericii anglicane din SUA.Începând cu anul 1960, majoritatea Bisericilor reformate admit pastorifemei. Anglicanii britanici le acceptă începând din anul 1962.

Biserica anglicană

of 00

Leave a Comment

11 / 10 / 2011This doucment made it onto the Rising List!