PROTESTANTISM1.ORIGINEA DENUMIRIIDieta Sfântului Imperiu Roman, reunită în aprilie 1529, a hotărât ca, în conformitatecu decretul promulgat de Dieta de la Worms (1524), comunităţile în care noua religie eradeja adoptată şi nu ar putea fi înlăturată decât foarte greu, să fie libere să menţină aceastăcredinţă, dar până la reunirea conciliului să nu mai introducă alte inovaţii în religie, şi sănu interzică Messa (slujba religioasă), sau să profereze ameninţări la adresa catolicilor.Împotriva acestui decret şi mai ales împotriva ultimului articol, adepţii NoiiEvanghelii – electoral Frederick al Saxoniei, landgraful din Hesse, marcgraful Albert deBrandemburg, ducii de L
ü
neburg, prinţul de Anhalt, împreună cu deputaţii a 14 dintreoraşele imperial libere – au iniţiat un protest solemn în care considerau hotărârile dieteica fiind injuste şi lipsite de pietate. Importanţa acestui protest ţine de faptul că disidenţiinu aveau intenţia să tolereze catolicism între graniţele sale. Din această cauză ei au fostnumiţi protestanţi. În cursul timpului conotaţia originală de “fără toleranţă faţă decatolicism” s-a pierdut, iar termenul este acum aplicat şi acceptat de membrii acelor biserici occidentale şi secte care, în sec. XVI, au fost stabilite în directă opoziţie cuBiserica Catolică. Aceşti oameni se numesc Protestanţi sau Reformaţi. Termenul protestant arată mai mult antagonismul faţă de Roma; termenul de reformaţi poate indicaaderenţa la oricare dintre bisericile reformate. Acolo unde indiferenţa religioasă este prevalentă, mulţi ar spune că sunt protestanţi, mai mult ca să arate că nu sunt catolici.Într-un sens vag, negative, cuvântul este cuprins în noua formulă a Declaraţiei deCredinţă făcută de regele Angliei la încoronarea sa,: “Declar că unt un protestantcredincios”. În timpul dezbaterilor din Parlament s-a observat că formula propusă detronaefectiv catolicismul şi nici nu leg ape rege de un crez religios în particular, aşa cum niciun om nu ştie care este sau care ar putea fi crezul unui protestant credincios.2.PRINCIPIILE PROTESTANTISMULUIOricât de vag şi indefinite ar fi crezul personal al unui protestant, are la bază, oricum,câteva reguli standard sau principii, care indică sursa credinţei, modalităţile de justificareşi de constituire a noii Biserici. O recunoscut autoritate în ale protestantismului, PhilipSchaff, în “Noua Enciclopedie Schaff – Herzog a cunoştinţelor religioase”, exprimă principiile protestantismului după cum urmează.Protestantul merge direct la cuvântul lui Dumnezeu pentru instruire, în timp ceromano-catolicul consultă învăţăturile Bisericii şi preferă să ofere acesteia rugăciunilesale prin intermediul Fecioarei Maria şi a Sfinţilor.Din acest principiu al libertăţii evanghelice şi din relaţia directă a credinciosului cuHristos derivă cele trei principii fundamentale ale Protestantismului – absolutasupremaţie a Cuvântului(1) şi a graţiei divine (2) şi accesul generaşl la preoţie…
1.Sola Scriptura (“Singură Evanghelia”)
Proclamă scrierile canonice şi mai ales Noul Testament ca fiind unica sursă infailibilăşi regula de credinţă şi practică, şi dă dreptul interpretării private a fiecăruia, încontradicţie cu Biserica Romano-Catolică, care prevede ca Biblia şi tradiţia să fie surse şireguli de credinţă coordinate şi face din tradiţie, în special din decretele papale şi aleconciliilor, singura şi infailibila interpretare a Bibliei.
2.Sola Fide (“Singură credinţa”)
Leave a Comment