1Adela FEKETELect. univ. dr. ADELA FEKETE, Universitatea Ecologica din Bucurestiadelacfekete@yahoo.com"Forta manipulativa a limbajului in comunicarea publica"Moto: „Orice cuvant este o tentativa de influentare a celuilalt." (Alex Mucchielli)SugestiaPersoanele care pot argumenta, convinge si manipula sunt considerate a fi superioarecelor care se limiteaza doar la a descrie faptele sau la a informa despre ele, pur si simplu.J.F. Lyotard, caracterizand epoca postmoderna, afirma ca legitimitatea acesteia este datade criteriul operativitatii, in sensul ca tot ceea ce este operativ devine adevarat si just.Daca in societatile traditionale legitimarea se face prin discursul despre ceva(metapovestire), in societatea postmoderna legitimarea se face prin discursul de putere.Cel mai puternic / performant devine cel care are dreptate. O alta caracteristica apostmodernismului este data de faptul ca acesta inlocuieste valoarea de adevar cu aceeade existenta (ceea ce exista conteaza prin simplul fapt de a exista). Accentul se muta de lafinalitate la mijloacele de actiune. Nu mai conteaza “de ce?”, sau “in ce scop?” se petrececeva, ci “cum?”, sau “in ce fel?”. Criteriul tehnic influenteaza criteriul adevarului.Mijloacele tehnice se supun principiului optimizarii performantelor, in sensul ca acesteanu sunt nici adevarate, nici juste, nici frumoase, ci eficiente. (Jean-François Lyotard)Informatizarea este mijlocul tehnic care permite cel mai mare control asupra contextuluisi mai cu seama asupra vietii indivizilor, in mod special, al celor care pot fi manipulati.Societatea postmoderna dispune de mijloacele tehnice cele mai deosebite, prin careanumiti oameni, situati in varful unei organizatii piramidale, utilizeaza comunicarea inasa fel incat sa poata obtine, prelucra si sa transmita informatia transformata (dupa cumgandesc ei) in asa fel incat sa se intoarca la ei profitul. Informatia produce bani si seproduce cu bani. Cunoasterea postmoderna este mercantilizata. Oamenii bogati, si pringeneralizare, tarile bogate vor produce din ce in ce mai multa informatie, devenind astfeldin ce in ce mai bogati / bogate. Asa stand lucrurile putem vorbi despre o “cunoastere deinvestitie” si de profit, proprie acelor structuri organizationale care cunosc si stapanescformulele cele mai eficiente de comunicare.Daca in cele mai multe tipuri de comunicare, de la cea incidentala pana la cea decomuniune sau consumatorie, forma si continutul mesajelor emise depind de stareaemitatorului, in ceea ce priveste comunicarea instrumentala, mesajele sunt transmise sivariaza in functie de efectele pe care acestea trebuie sa le produca asupra receptorului.Astfel, daca in cazul comunicarii de comuniune, celalalt este perceput ca subiect doritpentru a fi intalnit si pentru a stabili comunicarea, in comunicarea instrumentala, celalalteste perceput ca obiect de exploatat si prin urmare, devine mult mai usor de manipulat.Cercetarile efectuate asupra comunicarii si, in mod special, asupra structurii interne apsihicului uman, au relevat faptul ca anumite persoane sunt mai „sugestionabile" decataltele. Acest lucru se explica, in mare masura, prin faptul ca la unii oameni se constata o

2stare de receptivitate ceva mai deosebita sau dupa cum spun specialistii, dispun de oanume „stare de sugestionabilitate". Pornind de la aceasta idee ne propunem sa vedem ince fel anumite persoane, care tin sa comunice in intentia de a schimba / transformaatitudini si comportamente, reusesc sa isi faca acceptate sau sa isi impuna ordinile siideile mult mai repede.In paradigma structural-expresiva, sugestia este definita ca o „putere a cuvantului" ce tinede o „stare a receptorului" numita sugestie. Astfel, H. Bernheim defineste sugestia cafiind „actul prin care o idee este introdusa in creier si acceptata de acesta". (A.,Mucchielli, 2005, p.114, apaud H. Bernheim)In perspectiva paradigmei relational-sistemica s-a introdus un punct de vedere nou inmodul de a vedea fenomenul sugestionabilitatii. Acesta apartine cercetatorului ?colii de laPalo Alto, Watzlawick, care sustinea ca „un fenomen ramane de neinteles atata vreme catcampul de observatie nu este suficient de larg ca sa cuprinda si contextul in care seproduce el. Neputand sa perceapa complexitatea relatiilor dintre un fapt si un cadru incare acesta se insereaza, dintre un organism si mediul sau, cel care observa ceva«misterios» ajunge sa atribuie obiectului pe care-1 studiaza proprietati pe care acestapoate ca nu le are... ". (P. Watzlawick, 1980, p.37) Ceea ce, in termenii lui Watzlawick s-ar traduce printr-un fenomen de recadrare. Acesta conduce spre necesitatea redefiniriisituatiei dintr-o alta perspectiva, mai precis, se ajunge la o metaperspectiva, cu scopul dea face sa apara un nou sens sau un nou fenomen care nu fusese luat in calcul la inceput.Analizele traditionale asupra fenomenelor de sugestie se focalizeaza pe starea de„sugestionabilitate" a subiectului (analiza receptorului) sau pe „puterea cuvantului"(analiza mesajului). Largind campul observatiei, se constata ca „efectul de sugestie" seproduce „intotdeauna in situatii mai putin obisnuite si ca dispozitivele experimentaleutilizate sunt anume dispozitive de intimidare ascunsa, dependente de o insertieinstitutionala.” (A., Mucchielli, 2005, p.115, apaud, J. Carroy) Despre o anume situatie sidespre anume dispozitive de influentare vom vorbi in cele ce urmeaza.T.Vianu face urmatoarea constatare: limbajul omenesc este insufletit de doua intentii caredesi raman mai tot timpul solidare, sunt diferite in spiritul si directia lor. Cine vorbeste oface pentru a-si impartasi gandurile, sentimentele si reprezentarile, dorintele si hotararile,dar in acelasi timp comunicarile sale nazuiesc sa atinga o sfera anumita a sentimentelorcare intrebuinteaza acelasi sistem de simboluri lingvistice. Cine vorbeste „comunica si secomunica”. O face pentru altii si o face pentru el. In limbaj se elibereaza o staresufleteasca individuala si se organizeaza un raport social. Considerat in dubla sa intentie,se poate spune ca faptul lingvistic este in aceeasi vreme „reflexiv” si „tranzitiv”. Sereflecta in el omul care il produce si sunt atinsi, prin el , toti oamenii care il cunosc.Cercetarile recente cu privire la rolul functiilor limbajului in modificarea decomportamente au demonstrate faptul ca formulele de tip clisee sau sabloanele, existentein limbajul omenesc, s-au dovedit a fi o trasatura comuna si esentiala a comunicariinoastre de zi cu zi. Limbajul plin de sabloane are un numar de functii comunicative, carecorespund / trimit in mod direct catre functiile socio-interactionale existente incomunicare. Ele sunt directionate spre o manipulare fizica, emotionala si perceptuala aauditoriului. Asa se explica de ce anume anumite comenzi, rugaminti sau avertizari pot fiexprimate doar prin anumite cuvinte.Cuvintele creeaza in mintea noastra o realitate independenta de cea exterioara. FilosofulKarl Bühler, in lucrarea Teoria limbii, (1934) vorbind despre functiile dominante in

3evolutia limbajelor, identifica trei trepte de evolutie a acestora. Prima dintre ele exprimao stare interioara. Cea de-a doua treapta, denumita de Bühler functie declansatoare saucomunicativa si redefinita de Roman Jakobson drept functie impresiva, permitelimbajelor sa semnalizeze si sa imprime o anumita impresie asupra receptorului unuimesaj, cu scopul de a declansa un comportament specific. Pe cea de-a treia treapta deevolutie, limbajul dobandeste functia descriptiva sau referentiala (Roman Jakobson). KarlPopper imbogateste aceasta treapta evolutiva cu inca o functie. Este vorba despre functiaargumentativa sau persuasiva.Aceasta este functia care in interpretare sofista urmareste dezvoltarea capacitatii practicede a vorbi si de a actiona ca membru al familiei si al societatii. Pentru filosofii anticifunctia persuasiva este strans legata de fenomenul interpretarii retoricii, in sensul caaceasta este interesata de directionarea unor cuvinte potrivite spre un auditoriu specific.De asemenea, Aristotel crede ca retorica se ocupa de „gasirea mijloacelor disponibilepentru a convinge”.Pentru postmoderni, functia persuasiva se transforma in functia manipulativa a limbajuluiverbal. Daca in viziunea lui Popper, functia manipulatoare este plasata chiar pe cea maiavansata treapta de evolutie a limbajului, prin analogie, putem spune ca persoanele carepot manipula sunt considerate a avea un plus fata de celelalte.Pentru partea aplicativa a acestei argumentatii am ales sa ilustram felul in care aceastafunctie se manifesta prin cazul Donald Tramp. Vom apela la o scurta secventa dintr-unepisod din, nu mai putin celebrul show „Ucenicul” ( „The Apprentice”). Ne intereseazasa analizam felul in care magnatul american reuseste sa isi impresioneze posibilii ucenicisi sa le induca un anume comportament dorit. Trump isi intampina candidatii, intr-unanume spatiu si cu anume cuvinte. Pentru ca in acest material nu putem sa ne folosim deintreaga paleta de canale sau sisteme senzoriale auditiv, kinestezic etc., ne vom rezumadoar la cel vizual. Iata care sunt cuvintele magnatului si de ce anume am considerat caele joaca un rol important in modificarea de comportamente, avand efectul a ceea ce inliteratura de specialitate se numeste „glontul magic”: „Ne aflam in holul Trump Tower. Emare. Asa gandesc eu maret! Vreau sa ganditi si voi, la fel.” Analizand cuvintele acesteisecvente vom observa ca la nivelul constructiei sintactice avem de a face cu o structurasimpla, formata din propozitii principale. La fel de simplu este si comentariul cu privirela organizarea partilor de vorbire la care recurge Trump. Din punct de vedere morfologic,desi putem constata ca verbele au o usoara suprematie in fata celorlalte parti de vorbire,ca doar utilizatorul lor este o persoana dinamica, de actiune, raportul este de cinci verbela doua substantive (unul propriu, celalalt comun), doua pronume, dispuse dihotomic (eu– voi) si trei adverbe. Ajungand cu analiza in acest punct mai facem un singur comentariutehnic. Avem de-a face cu ceea ce in morfo-sintaxa se numeste element predicativsuplimentar, acel (EPS). Depasind acest nivel, ne putem permite sa descifram mesajul sausi prin acel „dincolo de” intelesul primar, comun al cuvintelor. In cazul interpretariinoastre, vom transfera accentul din planul morfologic in cel psihologic. Astfel caelementul predicativ suplimentar „mare”/”maret” devine un atribut al subiectului, adica alfiintei. La nivel psihologic, epitetul atribuit hotelului se traduce din mare in maret,grandios. „Mare” insufleteste spatiul, il transforma dintr-un lucru comun, (mai sunt si alteholuri mari) in ceva magic/magnific, demn de admirat. Acest „mare” transforma spatiuldin ceva existent, cunoscut in ceva dorit, ca spre exemplu frumusetea (pentru femei) sauca puterea pentru barbati sau si una si cealalta si pentru unii si pentru ceilalti. Valoarea