• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • 1
    CommentGo Back
 
LUCIAN BLAGA
OPERE
11
TRILOGIA COSMOLOGICĂ
Ediţie îngrijită deDorii BlagaStudiu introductiv deAl. TănaseEDITURA MINERVA
BUCUREŞTI, 1988
■
COSMOLOGIE —'ANTROPOGENEZĂ — ISTORICITATE„Ambiţia cea mai înaltă a metafizicienilor de rasă a fost totdeauna aceea de a zidi, cu puterile cîte li s-au dat, o viziunecosmologică."
(Lucian Blaga)
în 1939, cînd Lucian Blaga a scris
 Prefaţa
la
 Diferenţialele divine,
 primele sale două trilogii erau deja elaborate, iar din
Trilogia valorilor 
fusese elaborată lucrarea
 Artă şi valoare.
Aici îşi prezintă gînditorul român planul întregului sistemtrilogial care mai cuprindea, în afară de
Trilogia cunoaşterii, Trilogia culturii, Trilogia valorilor 
şi
Trilogia cosmologică,
avînd ca primă componentă
 Diferenţialele divine
şi
Trilogia pragmatică 
din care se afla în lucru
 Fiinţa istorică.
Evenimentele care au urmat l-au împiedicat pe Blaga să-şi realizeze integral acest proiect; douăzeci de ani mai tîrziu, în 1959,cu doi ani înainte de moarte, în
 Anexa
editorială a
Testamentului
său filosofic, el renunţă la ultima trilogie, socoate sistemulîncheiat cu
Trilogia cosmologică,
în care include pe lîngă
 Diferenţialele divine
şi
 Fiinţa istorică 
 — lucrare încă inedită peatunci,
 Aspecte antropologice
care a fost iniţial un curs ţinut la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Cluj-Napoca în anuluniversitar 1947/1948 şi litografiat în 1948 sub egida Uniunii Naţionale a Studenţilor din România.Aparent este Trilogia cea mai puţin închegată şi unitară întrucît ea s-a constituit parţial din ceea ce era destinat iniţial aaparţine
Trilogiei pragmatice
abandonată. Dar pentru noi problema nu este cum ar fi arătat
......
■■■
' IMIMM
sistemul dacă Blaga şi-ar fi realizat proiectul iniţial, ci structura şi semnificaţia sistemului trilogial aşa cum şi 1-a încheiatautorul însuşi. La o analiză mai atentă ultima trilogie, cea cosmologică, nu este un hibrid, are o unitate lăuntrică pe care vomîncerca a o degaja în cele ce urmează. Toate sînt străbătute de o năzuinţă constructivă, de conştiinţa superioară a unui sistemfilosofic original. „în conştiinţa lui Lucian Blaga « năzuinţa constructivă » se confundă cu nevoia şi aspiraţia de a elabora unsistem de gîndire, care să egaleze şi să concureze marile sisteme filosofice europene: conştiinţa patriotică ia aici forma decristalizare a conştiinţei filosofice creatoare de operă mare şi reprezentativă pentru un popor."
1
1. între ontologie şi cosmologieLucian Blaga nu a inclus în sistemul său o
trilogie ontologică 
deoarece nu 1-a preocupat decît în subsidiar 
existenţa ca tot, caîntreg,
deci o teorie generală a existenţei, ci modalităţi existenţiale concrete, particularizate şi reflexele lor cognitive şi deconştiinţă; deci nu existenţa ca totalitate, ci
existenţa culturală 
(universul culturii),
existenţa
sau
universul valorilor,universul cunoaşterii
şi modalităţile originare ale existenţei — cosmologia. Şi totuşi Trilogiile, îndeosebi cea cosmologică,cuprind numeroase implicaţii şi chiar gînduri manifest ontologice.Multă vreme problema ontologică şi, în subsidiar, cea cosmologică, a fost ocolită fiind socotită pe nedrept ca speculaţie pură.Ea este prezentă însă în mai toate filosof iile lumii. Obsesia filosof iilor presocratice a fost
 principiul 
 — ontologia principiului ca punct de plecare, ca
arhe
şi ca esenţă a lucrurilor, toate cîte există. Şi nu totdeauna acesta era identificat cu unelement concret
(apa, aerul, focul, numărul)
; a mai existat şi ontologia atomistă sau cea eleată care distingea între existenţaaparentă multiformă a datelor simţurilor şi adevărata existenţă — una şi imobilă, care există din eternitate într-un chip ce prefigurează ontologic logica identităţii tautologice. Din perspectiva acestei ontologii pure nu putem elucida una din problemele de bază ale cosmologiei: originea universului,
modelele genezei
cu care îşi începe Blaga cercetarea cosmologică.Din acest punct de vedere, mai eficient sub raport cognitiv se dovedeşte a fi
 focul 
heracli-tean: „Focul dă fiinţă aerului, apei, pămîntului, şi prin acestea tuturor lucrurilor întrucît este şi întrucît se suprimă ca atare. Generarea presupune deopotrivă fiinţaşi nefiinţa, aceasta din urmă ca suprimare pozitivă decinu în sens parmenidian."
1
 
Cert este că în istoria filosofiei ca ontologie de o mare productivitate cognitivă s-a dovedit a ficonceptul de
nefiinţă!
Platon nu neagă
nonexistenţa,
ci se străduieşte să-i confere legitimare, iar aceasta decurge din ceea ceConstantin Noica numeşte
devenirea întru fiinţă.
„Cine spune « devenire întru fiinţă» admite mai mult decît că fiinţa nu contrazice devenirea; va trebui să admită că în schimbdevenirea poate contrazice fiinţa, atunci cînd nu este întru ea şi că astfel se creează o contradicţie unilaterală."
2
Prin devenire,fiinţa îşi asimilează nonfiinţa ca alteritate, dincolo de pură identitate cu sine sau devine ea însăşi nonfiintă. Nonfiinţa saunonexistenţa participă la existenţă şi prin aceasta în chip paradoxal, nu o împuţinează, nu-i şubrezeşte statutul de existenţă, ciîi dă împlinire, îi dă relief, îi sporeşte întemeierea şi inteligibilitatea. Nu putem urmări aici toată
aventura ontologică;
este, poate, una dintre cele mai fascinante pentru cugetatea teoretică.
 
Aş mai aminti modul de a pune problema cosmologică la P. P. Negu-lescu. în timp ce
 problema ontologică,
tratată de el într-un curs special vizează
natura
existenţei, indiferent dacă se referă la toate lucrurile sau la unele din ele,
 problemacosmologică,
tratată într-un alt curs „este... problema existenţei în general, a existenţei considerate, adică, nu în una din părţile atît de numeroase şi de variate, ce o compun, ci în totalitatea ei".
3
însuşi termenul de
kosmos
implică nu „omultiplicitate haotică de elemente disparate.,, ci... un sistem ordonat de părţi solidare sau, cu alte cuvinte, o unitatearmonică".
4
Problema cosmologică, astfel pusă, se rezumă la trei întrebări: ce este această totalitate a existenţei, ce este deciUniversul, de unde vine, cum a luat naştere; de ce a luat fiinţă sau în ce scop există; cum este întocmit, în ce raporturi se aflădiferitele lui părţi.
5
Este posibil şi un
model cosmologic informaţional,
înţeles astfel de Virgil Stancovici:„Starea de univers a materiei şi antimateriei este o stare dinamică... Integrarea umană individuală şi socială este forma deorganizare ontologică
1
Tudor Cătineanu,
 Lucian Blaga şi filosof ia istoriei („Pietre" pentru o exegeză),
în Lucian Blaga,
 Fiinţa istorică,
Editura„Dacia", 1977, p. 260.
1
Gheorghe Vlăduţescu,
Modernitatea ontologiei aristotelice,
Editura „Dacia", 1983, p. 18.
2
Constantin Noica,
 Devenirea întru fiinţă,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981, p. 9.
3
P. P. Negulescu,
Scrieţi inedite. Problema cosmologică,
Ediţie îngrijită, cu studiu introductiv şi note de Nicolae Gogoneaţă,Editura Academiei R.S.R., 1977, p. 23.
4
 
 Idem,
 p.
24.
6
 
 Ibidem,
 p. 25.
■
|1Ş| j
IŢIŢI
■!■;., |T[| ,-Ţ !■:
:
- ,1 :
ŢI
:■, •■ ■■ ,
y 
:
.rr~ :
■; ; ■,;
;
.., ■ i;.. •., in,., rm
a unor sisteme parţiale ale universului care nu poate fi înţeleasă fără înţelegerea integrării cosmice socotită de noi formagenerală a organizării existenţei fundamentale... Filosofic vorbind, cosmologia este problema relaţiei obiectuale şi subiectualedintre om şi univers."
1
 
Acelaşi autor formulează marile întrebări ale cosmologiei filosofice şi a celei ştiinţifice deopotrivă,încheind cu întrebarea a 34-a: „Aşadar ce este permanent şi ce este trecător în universul în care trăim?"
2
Este dificil să delimităm radical cosmologia de ontologie. Şi la Blaga ele interferează: „La limită, se poate admite chiar căsub denumirea de cosmologie Blaga propune, în felul său, o ontologie. El nu a operat cu o
Trilogie ontologică,
dar discursuldespre geneza şi structurile universului implică în aşa măsură ontologia încît chiar dacă se lipseşte de o formă explicită, aanalizei raportului dintre materie şi conştiinţă, natură şi gîn-dire etc, cosmologia sa cheamă ontologia pînă la suprapunereaneafirmată clar de gînditor."
3
în plan strict ontologic, găsim în opera sa, chiar în
 Diferenţialele divine,
elemente ale uneiconcepţii realiste (în sensul că ţine seama de structura reală a existenţei) — de pildă atunci cînd îşi propune să schiţezetabloul lumii date prin prisma aspectelor ei esenţiale, el părăseşte, fie şi „pentru o clipă podişurile speculaţiei...". El distingeastfel
indivizi
sau existenţe individualizate, ca realităţi complexe,
Tipuri
sau specii care-şi subsumează indivizii sau tipurilemai puţin generale şi
izvoade
 — aspecte tipice dar parţiale, motive structurale şi formale ale indivizilor.Blaga mai înfăţişează, menţinîndu-se de asemenea în preajma realului, principalele
moduri sau structuri ontologice,
caredeţin „locurile cele mai hotărîtoare în arhitectonica universului"
4
, sau „articulaţiile arhitectonice cele mai de seamă alelumii"
5
. Un mod ontologic se caracterizează prin două momente corelative:
 felul de a fi
dispunînd de grade de intensitatediferite şi
orizontul 
unui mod de a fi, care se distinge prin complexitate.
Un mod ontologic ar fi cel al cristalelor,
cărora li se atribuie şi un orizont în faza devenirii ca un spaţiu de luat în stăpînire, deconsumat în procesul de închegare monocentrică a unei făpturi. Orizontul dispare ca orizont după ce procesul de cristalizare afost încheiat.Un alt mod ontologic este cel al
 plantelor 
care sînt
 finalist 
organizate în spaţiu şi timp şi de aceea orizontul lor are osemnificaţie mai complexă.
1
Virgil Stancovici,
 Filosofia integrării,
Editura Politică, 1980, p. 127.
2
 
 Idem,
 p. 133.
3
Gh. Al. Cazan,
 Istoria filosof iei româneşti,
Editura Didactică şi Pedagogică, 1984, p. 282.
4
Lucian Blaga,
 Diferenţialele divine,
Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă, 1940, p. 76.
5
 
 Idem,
 p. 78.
Un strat ontologic superior 
este cel al
animalelor 
 pentru care orizontul este „un factor complementar al unui finalismorganic", dar mai ales „un cadru familiar sau străin faţă de care el să întreprindă diverse acte în vederea securităţii, în genere,a făpturii sale".
1
Modul ontologic cel mai complex „este trăsătura structurală, fundamentală, a fiinţei umane"
2
, iar superioritatea sa decLivăconstă în aceea că omul ca individ şi ca gen „respiră şi fiinţează în orizontul misterului şi în vederea revelării acestuia". Acestmod ontologic condiţionează întregul
destin uman
şi
menirea creatoare a omului.
Este orizontul cel mai plenar la scarăterestră, dar Blaga se referă şi la posibilitatea unor moduri ontologice mai plenare decît ale omului; un asemenea modontologic de maxim volum orizontic ar fi însăşi
 Fiinţa divină.
în afară de modurile sau structurile ontologice, foarte puţine,există în univers, solidare cu ele, un mare număr de
moduri morfologice,
dotate cu grade de complexitate diferite, dar fiinţîndnumai în cadrul unuia şi aceluiaşi mod ontologic.Conceptul blagian al structurii universului în moduri ontologice şi morfologice ar fi putut fi tentant pentru înţelegerearaţionalistă a universului, dacă s-ar fi bazat exclusiv pe criterii obiective care să ţină seama de complexitatea structurală adiferitelor zone ale existenţei; iată însă că, prin postularea unui mod ontologic suprauman, ontologia sa se apropie mai curîndde cea spiritualistă a neoplatonicienilor şi gnosticilor, pentru care toate existenţele, inclusiv cea umană, sînt existenţedegradate în raport cu existenţa supremă şi perfectă a divinităţii.Este adevărat că Blaga ia atitudine împotriva tuturor acelor sisteme metafizice care postulează un Dumnezeu extramundan,creator al omului şi al lumii după chipul şi asemănarea sa (teologia creştină) şi proclamă că produsul e totdeauna
 fatalmenteinferior;
alteori degradarea analogiei creator-creatură este explicată prin căderea sau natura recalcitrantă a acesteia din urmă.Critica sa vizează însă doar faptul că se introduce astfel
„un al doilea principiu",
alături de
 Fondul originar 
în care el vedesingurul principiu. „Principii precum acela al fatalismului căderii, al libertăţii, al materiei etc, limitează de fapt pe dinafarădivinitatea, şi multiplică inoportun şi împotriva postulatelor proprii ale inteligenţei, elementele explicative."
3
 
Poate că este exagerată asimilarea Marelui Anonim cu Dumnezeul diferitelor religii dar sînt pe deplin de acord cu afirmaţia:„Cosmologia lui Blaga, cu arta ei inegalabilă de deducere a conceptelor nu a reprezentat
1
Lucian Blaga,
 Diferenţialele divine, ed. cit.,
 p. 78.
2
Ibidem.
3
Idem,
 p. 79.în contextul filosof iei româneşti, o teorie validă despre geneza, structura şi principiul de existenţă a universului"
1
. Termenul propus pentru a desemna „centrul metafizic absolut"
l 
 
al universului are desigur trăsături care ţin de calitatea artistică şimetaforismul abundent al gînditorului, dar prin natura sa filosofică nu se deosebeşte de termenii altor filosofii idealiste, maiales „idealist-obiective".
2
2. Un model metafizic de „geneză a lumii"L'na din falsele probleme ale vechii cosmologii de care n-a fost scutit nici Blaga este aceea a
 genezei lumii;
 problema genezeise pune numai pentru existenţele limitate, dar nu pentru lumea însăşi, infinită în timpşi spaţiu.încă din primul capitol al
 Diferenţialelor divine (Modelele genezei),
Blaga consideră
„problema genezei cosmice" 
 — puţincercetată în ultima vreme datorită ruinelor ciclopice ale problematicii cosmologice, sfielii filosofilor, timidităţii metafizice,căderii sale în desuetudine sau scăderii apetitului speculativ apreciată ca „semnul unei infirmităţi". Blaga recunoaşte mariledificultăţi ale problemei obîrşiei lumii, mai ales după momentul istoric al „criticismului" care este ireversibil. Este însă ciudatfaptul că în scurta sa referire la Kant, Blaga are în vedere sistemul trinitar al criticilor în care „Devenirea întru fiinţă are din plin sens de
realitate" 
3
, dar nu şi concepţia sa propriu-zis cosmologică din tinereţe expusă în
 Istoria generală a naturii şiteoria cerului.
După cum se ştie Newton a explicat pentru prima dată ordinea dinăuntrul sistemului solar prin forţa naturală agravitaţiei. Multe probleme rămîneau însă neexplicate, ceea ce 1-a determinat pe savantul englez să recurgă la intervenţiadivinităţii. Kant cată să-1 depăşească peNew-ton în ceea ce priveşte jocul forţelor de atracţie şi repulsie, izvorul acestora— respectiv forţa de gravitaţie, pe care a explicat-o şi Newton, şi mişcările centrifuge născute din acea masă materială haotică,iniţială, cu o densitate distribuită inegal, cu un nucleu gravitaţional mai puternic. Prin dezechilibrul şi armonizarea celor douătipuri de mişcări a luat naştere sistemul solar — ca un corp central a cărui materie constitutivă foarte densă se roteanecontenit după legile mecanice. în chip similar, fără nici o intervenţie supranaturală au luat naştere şi sistemele siderale maicuprinzătoare, ca acela din care face parte şi sistemul nostru planetar. Blaga subliniază în schimb lecţia metodologică a luiKant, tensiunea şi echilibrul dintre
atitudinea critică 
şi cea
metafizică,
constructivă: „Să facem loc, cît mai mult loc criticei! Să facem loc, cît mai mult locmetafizicei!"
l 
 
Este adevărat că el nu preconizează opoziţii inevitabile între cosmologiile ştiinţifice şi cele metafizice: „Ocosmologie de natură metafizică nu trebuie neapărat să ajungă în conflict cu o cosmologie de natură ştiinţifică, căci, în ciudatuturor aparenţelor contrare, obiectul lor nu este acelaşi. începuturile sau substraturile, despre care se simte datoare săvorbească o cosmologie metafizică, sînt mult anterioare începuturilor, şi mult mai adinei şi mai ascunse decît substraturile în preajma cărora îşi durează ipotezele o cosmologie de natură ştiinţifică."
2
Blaga este însă necruţător cu sistemul cosmologic„care a dominat intelectualitatea europeană",
„materialismul energetic" 
(o cosmologie metafizică totuşi), asociat în chip bizar cu „spiritul plebeu al veacului". îi reproşează în primul rînd că ar fi ridicat la rang de principii constitutive ale lumii — datele cele mai grosolane — în primul rînd
materia
şi
energia
fără a observa că, oricum ar fi tălmăcite acestea într-o filosofiesau alta, alcătuiesc alfa şi omega întregii ştiinţe moderne. După unele consideraţii succinte privind
„logica explicaţiei",
 princare se încearcă revelarea
„fiinţei secrete" 
a lucrurilor,
experienţa,
ca instanţă necesară, ' dar nu absolută de „verificare",relaţia dintre modalităţile explicative şi tipurile de experienţă (toate acestea sînt tratate pe larg, precum se ştie, în
Trilogiacunoaşterii),
Blaga abordează direct
 problema genezei lumii,
debu-tînd cu întrebarea îndreptăţită dacă a existat o geneză devreme ce putem să ne închipuim lumea ca fără început şi fără sfîrşit, o permanenţă susceptibilă de schimbări, dar inalterabilăîn esenţa ei. El preferă perspectiva genezei pe care o socoate mai adecvată spre a explica structurile sau articulaţiileuniversului şi a aborda cu şanse mai mari problema cosmologică.Cei care au admis ideea de geneză au încercat să şi-o explice prin anume ■ modele — fie mai aproape de empiriculfenomenal, fie mai abstract teoretice. De pildă, „arhetipul cosmogonic" construit după un model biologic în mitologiilearhaice, originare: cupluri de zeităţi primare produc pe cale naturală, prin procreare sexuală, existenţele lumii. Sau modelulcosmogonic, inspirat de „tehnica facerii" meşteşugite dintr-o materie primordială, creatorul acţionînd ca un arhitect, ca unartist sau — să zicem — ca un meşteşugar olar. Acest model poate dobîndi subtilităţi ca în mitul platonic al unui „spirit allumii (Demiurg), care lucrează potrivit icoanelor ^lin lumea Ideilor eterne, perfecte şi fără schimbare".
3
Modelul acesta presupune nu
'-
Gh. Cazan,
op. cit.,
 p. 282. '
 Idem,
 p. 283. Constantin Noica,
op. cit.,
 p. 39.
1
Lucian Blaga,
 Diferenţialele divine, ed. cit.,
 p.
2
 
 Idem,
 p. 44.
3
Idem,
 p. 17.
10.
to
11
(t
numai ceva — o materie originară — care este modelat, dar şi un Cineva care preexistă şi dispune de virtuţi demiurgice.Un alt model este cel al
emanaţiei,
fenomen larg răspîndit în orizontul cunoaşterii ştiinţifice sau al celei comune (emanaţiacăldurii, a razelor solare etc), luat însă în sensul mitic şi mistic ca
emisiune de substanţă 
dintr-un centru sacru generator (cumar fi Brahma). "Unele concepţii cosmologice sînt clădite pe analogia dintre
lumea empirică 
şi cea a
visului,
cea dintîi fiind proiecţia halucinatorie în afară a eului cel mai adînc, „ca un imens vis sau ca un tot iluzoriu".
1
Acest model ne aminteşte nunumai de învăţătura
Upanişadelor,
dar şi de sistemul filosofic al lui Berkeley în care „faptele se petrec... ca şi cum am sta subînrîurirea hipnotică a unei divinităţi care ar avea nu ştim ce pricini secrete de a stîrni în suflete această, imagine cu totulsubiectivă a unui cosmos"
2
Blaga mai ia în consideraţie şi modelul mistic de inspiraţie islamică pentru care lumea este„revelarea substanţei divine", minune generalizată, ca şi modelul creştin de geneză cosmică, cu un Dumnezeu gîndit ca un
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
mihai_lm2004

pacat ca nu o pot lua pe comp sa o citesc acasa, nu am acces permanent la net :(

reply11 / 23 / 2009
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...