Discover millions of ebooks, audiobooks, and so much more with a free trial

Only $11.99/month after trial. Cancel anytime.

Irecuperabilii
Irecuperabilii
Irecuperabilii
Ebook142 pages2 hours

Irecuperabilii

Rating: 4.5 out of 5 stars

4.5/5

()

Read preview

About this ebook

Romanul începe de la un fapt real: colectivizarea forțată a mediului rural din România, o crimă plină de cruzime a sistemului comunist în perioada 1950-1952. Inimaginabilul acestui asasinat este atins în Țara Loviștei, când fiara comunistă hotărăște suprimarea unei întregi comunități a unui sat din creierul munților. Acești țărani simpli, visători, de o blândețe divină, bătuți de vânturi amare, biciuiți de ploi oțelite, sunt condamnați la ani grei de temniță pentru că refuză să se înscrie în colectivele agricole de producție ce bântuie mediul rural din răsăritul Europei. Pentru comunism ei devin irecuperabili.

M. M. Loviște se contopește cu durerea țăranilor din care se trage, răbufnește, uneori, cu obidă, se încrâncenează împotriva pantofilor cu scârț și se retrage apoi sub ninsorile mari ale Loviștei, lăsându-se acoperit de blândețea și curățenia acestora.

LanguageRomână
PublisherM.M. Loviste
Release dateJan 6, 2013
ISBN9781301875955
Irecuperabilii
Author

M.M. Loviste

M.M. Loviste is born in 1956 in Boisoara, Tara Lovistei. After graduating from the Panait Donici Engineering Military Institute in 1979, he works as a sapper leader until 1989, when he is discharged. Since 1994, he has worked for a radio station, and since 1995, for a television channel, where he makes short movies, documentaries, news reports, television investigations, live transmissions, and live shows. From 1996 until 2008, he is the General Manager of the Etalon television station, during which time this station is recognized at national and international levels, especially in the field of short movies. Loviste attends the “Days and Nights of Literature” International Festival in both 2007 and 2008, where he films “The 14th Wave,” a documentary highly praised by the president of U.S.R. (Writers’ Union of Romania). Loviste is also noted for his exclusive interviews with the famed Russian poet Yevgeny Yevtushenko and the 2006 Nobel Laureate for literature, Turkish novelist Orhan Pamuk. Loviste’s literature and television activity have brought him numerous regional prizes and distinctions.In 1994, Loviste publishes his first prose volume, “A Cross Too Heavy,” which deals with the Romanian village during the period around World War II. His next novel, “Stolen Identities” (1996), portrays Romanian soldiers being taken hostage in the Soviet Union. In 1997, he publishes “Nessus’s Attire,” a radiography of the period before and after the Communist regime. In his short story volume “The Irretrievable” (1999), the author addresses social issues. In 1999 he becomes a member of U.S.R. In 2001, he publishes “The City of the Last Eclipse,” a satire on the Romanian society after 1989, which in 2008 receives the Vasile Militaru Award from the Writers’ Union of Romania during the second National Festival for Literature and Satire in Pitesti. His last two volumes are republished in 2006 and launched during the Gaudeamus International Book Fair in Bucharest. In 2007, the same books are nominated for the U.S.R.-Pitesti Book of the Year (for prose) Award.In 2009, he publishes the novel “Apprentices of the Word,” a terrible confrontation between good and evil. At stake in this dramatic confrontation is man, to whom God gives freedom of choice. The key to this novel is, naturally, the Word, which is omnipresent and vital to man. The same year, the volume receives the U.S.R.-Pitesti Special Jury Book of the Year (for prose) Award. The Church also recognizes the spiritual and artistic value of the book, the Archbishop of Arges and Muscel, His Eminence Calinic Argatu, awarding it the plaquette of Saint Voivode Neagoe Basarab and the icon of the Saint, plated in silver and gold.Starting with 2012, the author devotes himself for four years to a new novel. “Halacha?” is built on the basis of three literary landmarks: First, the atmosphere in which the greatest act of injustice in the entire history of the human race – the Trial of Jesus – took place two thousand years ago; second, the political games that led to the assassination of Jesus Christ by involving high-level corruption – the terrible scourge haunting humanity yesterday, today and tomorrow – in the process; finally, the presentation of the most unusual form of legal defense of the Son Of God – silence. U.S.R.-Pitesti nominates the book for the Book of the Year (for prose) Award.In 2020 he writes “The Sacraments of Matrimony,” a humor and satire novella on those who mystify the biblical concept of the Holy Sacrament of Matrimony.In 2021 follows “The Inauguration,” another humor and satire novella, offering a radiography of the current society in a provincial town, set against the background of the vices and flaws of the characters.

Read more from M.M. Loviste

Related to Irecuperabilii

Related ebooks

Literary Fiction For You

View More

Reviews for Irecuperabilii

Rating: 4.5 out of 5 stars
4.5/5

2 ratings0 reviews

What did you think?

Tap to rate

Review must be at least 10 words

    Book preview

    Irecuperabilii - M.M. Loviste

    Prefaţă

    A pătrunde în intimitatea operei unui scriitor e un lucru destul de dificil, în sensul că trebuie, neapărat, să-i cunoşti foarte bine felul de a fi şi de a gândi, dar mai cu seamă, matricea ab ovo.

    Se ştie, evident, că locul naşterii ţi se imprimă precum calcarul ce urcă, lichid, în arborii ce cresc pe albele stânci ale munţilor, ori ca mierea ce se furişează din ţărână în flori, lascivă, tandră şi feminină, deopotrivă. Apoi, mai este încă un lucru tot aşa de important, de care trebuie, implicit, să ţii seama atunci când abordezi opera unui scriitor, şi anume dacă autorul cunoaşte în profunzime frământările sufleteşti ale personajelor sale, conflictele sociale, atmosfera epocii respective etc., etc.

    Citind cu atenţie povestirile şi nuvelele de faţă, am observat că, într-adevăr, avem de a face cu un condeier ce se înscrie pe traiectoria prozatorilor ardeleni (Slavici, Rebreanu, Agârbiceanu), în sensul că Mihăiţă Mihai-Lovişte a avut curajul de a aborda problema ţărănească, tocmai acum, când librăriile sunt sufocate de traduceri, îndeosebi din sectorul romanul de dragoste, încât tentativa sa presupune mult curaj.

    Curajul acesta însă vine din conştiinţa autorului că descinde dintr-o lume ce nu trebuie dată niciodată uitării: lumea obidiţilor şi a ofensaţilor gliei, cum spunea Sadoveanu; că el şi neamul său de ţărani sunt la fel de bătrâni ca şi Ţara Loviştei, cu munţii, cu cetinile şi izvoarele ei amirosind a guri de rai şi-a bujor de munte:

    "Peste satul adormit, lumina zorilor se revarsă blândă, alungând bezna rece a nopţii şi duhurile rele. Umbra întunericului mai zăboveşte prin frunzişul din limba de pădure de pe Valea Strâmbului. Piere însă odată cu primele raze de soare".

    Autorul cunoaşte excelent mentalitatea ţăranilor de la munte. Om aspru şi visător în acelaşi timp, bătut de vânturi amare, biciuit de ploi oţelite, luminat de oglinzile verzi ale cetinilor, mocanul e, totuşi, un om simplu, de o blândeţe divină, care doar acolo, sub zarea munţilor împăraţi, se simte cu adevărat liber, putând să stea oricând la sfat cu Bunul Dumnezeu.

    Scos din acest spaţiu clădit pe linişti astrale, el este tulburat în echilibrul său interior şi nu înţelege nicicum ruperea acelor draperii de lumină prin care se văd păsările cerului şi stelele, toate, aşa cum nu înţelege spargerea acelor oglinzi interioare în care îl vedem pe Dumnezeu odihnindu-se-n zori, în ierburi mlădii, printre boabe de rouă.

    Astfel, Teodora (din povestirea omonimă) porneşte spre oraş, la procest, ca înspre o înrăită Sodomă, ori spre un însângerat abator unde urmează a fi sacrificaţi toţi ţăranii planetei.

    Femeia se desprinde de Loviştea ca de propria-i viaţă! O face cu spaimă, de parcă nu s-ar mai întoarce niciodată acolo. Ea nu are încredere în lumea oraşului, rapace, mercantilă, inumană, însă e nevoită să o traverseze într-o zi toridă, de vară zăludă.

    Femeia ştia că grangurii îi vor toca şi ultimii bănuţi agonisiţi atât de greu, acolo, în munţi. Singurătatea ei, spaima şi sila de nervii întinşi la maximum, ai orăşenilor, o apropie şi mai mult de Dumnezeu şi de Loviştea. Cu toate că necinstea a urcat şi-n sufletul unor ţărani lăcomind la pământul altora, Teodora simte că doar acolo, în umbra munţilor, e sălaşul îngerilor şi al lui Dumnezeu, iar ea poate să trăiască pe mai departe pe aceleaşi coordonate ale curăţeniei sufleteşti.

    Este însă ceva amar în adâncul sufletului ei. E o demnitate în toată zbaterea ei de o zi, încât cititorul rămâne profund impresionat.

    Seara se lasă lină şi binefăcătoare peste sufletul biciuit de nelinişti, mângâind-o:

    "Soarele a asfinţit de mult. Liniştea domneşte peste sat. Se aude doar susurul văii Boişoarei, fir de arnici verzui, abia despărţind pajiştile încărcate cu flori, călătorind cu puţinele-i ape prin chei, aici mai largi, aici mai înguste, şi grăbind către fluviile, mările şi oceanele lumii."

    Mihăiţă Mihai-Lovişte e un bun psiholog, ştie să penetreze interiorul personajelor sale şi să pună în evidenţă nu numai sensibilitatea acestora, dar şi demnitatea şi curajul de a-şi susţine opiniile în faţa legiuitorului, care, adeseori, este prezentat ca un personaj grobian (vezi povestea Întoarcerea).

    Evident că legea e lege şi ea trebuie respectată. Ce e însă de făcut atunci când omul simplu, coborând de sub cetini şi din umbra lui Dumnezeu, constată că dreptatea e într-adevăr, o haină scumpă, strălucitoare, purtată însă de cei puternici?!

    El, ţăranul, ce-ar face în această conjunctură?! Greu de răspuns! Se reazemă, poate, doar pe Dumnezeu!

    Mihăiţă Mihai-Lovişte se contopeşte cu durerea ţăranilor din care se trage, răbufneşte, uneori, cu obidă, se încrâncenează împotriva pantofilor cu scârţ! şi se retrage apoi sub ninsorile mari ale Loviştei, lăsându-se acoperit de blândeţea şi de curăţenia acestora:

    "Loviştea e îmbrăcată în straiele ei de iarnă. Aproape de poalele Clăbucetului licăreşte un jar rece. Soarele imens şi îngheţat dă să apună după creasta căruntă a muntelui. Văzduhul pare un amestec sângeriu, cu aramă coclită şi reflexe cărămizii, ce înghite şuviţele viorii, de lumină, prelinse în depărtări peste munţii Lotrului şi masivul Cozia, înfăşuraţi în falduri şi marame ruginii, viorii, violete..."

    Se observă, desigur, că autorul acestei cărţi are structură poetică, încât putem spune (fără să greşim) că fiecare nuvelă este un adevărat poem în proză despre frumuseţea morală a ţăranului de la munte, simplu şi curat ca aerul tare al înălţimilor, ca şopotul izvoarelor ori clipocitul stelelor mari, de noiembrie, peste o ţară străveche, românească - Ţara Loviştei.

    Surpatele, 01 martie 1999

    George V.

    Argument

    Oare de când este populată Ţara Loviştei?

    Care vor fi fost primii ei stăpâni?

    De unde şi pe unde au venit şi fiii căror popoare au fost?

    Câte stăpâniri duşmane vor fi subjugat Ţara Loviştei în decursul vremurilor?

    Dintre întrebările capitale puse de istorie, poate cea mai de seamă, cea mai tulburătoare se referă la continuitatea omului pe tărâmul uitat de timp.

    Ţara Loviştei este în bună măsură o creaţie a Oltului şi a străvechiului ei drum natural, aşa cum - dar bineînţeles, la cu totul alte proporţii - Egiptul e un dar al Nilului.

    Gândul aleargă îndărăt… O mie de ani, trei mii, zece, o clipită… În locul unde pârâul Găujanilor se varsă în Boişoara s-au găsit cele mai vechi urme de viaţă umană din Loviştea. Târnăcoapele au scos din pământ cioburile unor străvechi oale din era eneolitică vechi de cincii mii şase mii ani. Cine le vor fi produs? Răspunsul e simplu "Dacii stau aninaţi în munţi" spune scriitorul Annaeus Florus. Avem de-aface cu Pons Vetus (Podul Vechi) la Câineni, locul Dintre Boi la Grebleşti, fascinanta Boişoară, defileul Perişani Sălătruc, prin Titeşti adică Ţara lui Seneslau. În anul 1330, Basarab I dobândea prin luptă neatârnarea Ţării Româneşti. Luptând la Posada – lângă Perişani, în Ţara Loviştei, aceşti paratissimi ad mortem (dispreţuitori de moarte) îl înfrângeau cumplit pe Carol Robert de Anjou. Putem socoti că la Perişani s-a încheiat definitiv capitolul istoriei independente a Ţării Loviştei.

    Să-i cunoaştem pe stră-strănepoţii acestor paratissimi ad mortem.

    Sâmbătă 23 iunie 1962

    Se prezintă la dispensar doi tineri – un băiat şi o fată, îmi solicită să le eliberez certificate prenupţiale.

    Încep serios.

    - Numele dumneavoastră?

    Vorbeşte pentru amândoi băiatul:

    - Lisandru Lisei Boromiz şi Chireaţa Horumbă

    În timp ce scriu, îi privesc pe furiş. Mirele să tot aibă 18-19 ani, subţirel, îmbrăcat curat în portul de la munte. Îşi frământă mâinile muncite şi mari, parcă prea mari pentru el.

    Mă priveşte ţintă, cu ochi negri strălucitori, pielea arsă de soare, mustăcioara tînără, rară, neameninţată încă de brici, obrazul oval, acoperit cu puf, ca de-o umbră.

    Fata e ‘năltuţă, zveltă cu puţin trecută de vârsta Julietei lui Shakespeare (are 16 ani şi jumătate!) – şi-i ceea ce se cheamă o frumuseţe. Pe aici i se spune chiar îi o frumuşaţă de fată în norocul cui s-o brodi!... O examinez cam… nemedical, dar cu toată atenţia. Chireaţa priveşte în pământ şi-şi muşcă mărunt colţul buzei cu dinţii albi, rotunzi. Îi ghicesc ochii albaştri cu gene lungi. Îi privesc gânditori pe tineri. Minunată pereche de lovişteni. Ce poate fi mai frumos decât iubirea lor.

    Duminică 24 iunie 1962

    În drum spre casă mă întâlnesc cu un bătrân cărând din greu un sac în spate. Îl întreb gata să-l ajut, dacă o fi nevoie.

    - Ce-ai acolo moşule?

    Răspunde hâtru.

    - Ia, lână de găină.

    Luni 25 iunie 1962

    Dialog la casa unei băbuţe.

    - Câţi ani ai măicuţă?

    - De maică, nu ştiu, că n-am fost la botez! Da’dacă eram, băiat, eram de-odată cu Mihăilă a lu’ Mohanu, tale îl ştii?

    - Aşa, muiere, nu ştiu…

    Marţi 26 iunie 1962

    Dialog în faţa dispensarului, pe-nserate.

    - De ce, n-ai venit, bade, cu copilul suferind încă de dimineaţă?

    Tantana Ion, cioban din Boişoara, îmi ripostează:

    - Fin’ c-am băgat fânu-n pod, d-aia!

    Miercuri 27 iunie 1962

    Înnoptez la stâna din Clăbucet. Baciul Ion aprinde lampa cu gaz. Îşi agaţă gospodăreşte ochelarii vechi pe nas. Dintr-o straiţă mai veche scoate trei cărţi roase pe la colţuri, pătate de usucul oilor. Trebuie să fie Varlam, Esopia sau Alixăndria îmi zic. Somnul mi-a pierit cu totul. Ascult cuprins de emoţie glasul gros al baciului citind tărăgănat şi-n opintiri versuri sacre din Eminescu. Îmi pare că visez. La plecare vreau să iau drept amintire bâta unui cioban. Îl întreb:

    - Cât ceri bade, pe bâta asta?

    Cu toată convingerea îmi răspunde:

    - Bâta şi câinele nu se vând, că nu se pot plăti! Şi zâmbind mi-o dăruieşte.

    Medic la Boişoara – Andrei Pandrea

    Teodora

    Cocoşii cântă a treia oară, vestind o dimineaţă de vară târzie. Peste satul adormit, lumina zorilor se revarsă blândă, alungând bezna rece a nopţii şi duhurile rele. Umbra întunericului mai zăboveşte încă prin frunzişul din limba de pădure de pe Valea Strâmbului. Piere însă odată cu primele raze de soare.

    Într-o grădină din Doscioare latră întărâtat un câine ciobănesc, păcălit de o roşcată vicleană ce-şi încercase norocul la coteţul găinilor. Îi răspunde morocănos, abia trezit din somn, un confrate din Uliţa Mare, în ograda lui Vintilă Bălteanu, mârâind răguşit. Ca să nu rămână mai prejos, colţaţii din Târse urlă a lup, provocându-i şi pe cei din Bumbuia. Hărmălaia se întinde ca o pâclă peste întreaga Boişoară.

    De prin casele lor mocanii ies grăbiţi, pregătindu-se pentru munca de peste zi.

    În vatra satului, lângă biserica veche, acoperită cu şiţă mâncată de vreme, se ridică o casă cu pridvor înalt şi bârne trase, susţinute de urşi groşi, întinşi peste odăi largi. O grădiniţă cu flori şi tufe de liliac desparte construcţia de poarta de la drum.

    În pragul uşii se iveşte stăpâna casei, îmbrăcată îngrijit. Poartă o bluză cu mâneci scurte, deschisă la culoare şi o fustă maronie, aşa cum obişnuiesc să îmbrace femeile de la munte în zilele de sărbătoare. E încălţată cu tenişi albaştri prăfuiţi. Îi şterge cu o cârpă umedă. Dezleagă apoi traista ţesută cu motive populare, unde alături de un coltuc de pâine sunt banii. Îi numără grijulie încă o

    Enjoying the preview?
    Page 1 of 1