• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
 
PIETONUL AERULUI
 Pentru Madeleine Renaud  şi Jean-Louis Barrault 
CORTINAParis, martie 1962
PERSONAJEDomnul Berenger, pietonul aeruluiDoamna Berenger, soţia lui (Josephine)Domnişoara Berenger, fiica lui (Marthe)Ziaristul (englez)Primul Englez, elegantulPrima Englezoaică, soţia luiBăieţelul, fiul celor doi de mai susAl Doilea Englez, elegantA Doua Englezoaică, soţia luiFetiţa, copilul celui de-al doilea cuplu englezJohn Bull, corifeuPrima Bătrînă EnglezoaicăA Doua Bătrînă EnglezoaicăUnchiul-Doctor CioclulTrecătorul din Anti-LumeLa Tribunal:JudecătorulJohn Bull, deghizat în călăuOmul în albCălăul (execuţie prin spînzurătoare)Asesorul(Personajele nu trebuie să vorbească cu accent englezesc
 
)__ Decorul
 Imediat in stînga, o căsuţă de ţară în stil englezesc: un
cottage
în stil oarecum Rousseau Vameşul, ori Utrillo, sau chiar Chagall, după preferinţele scenografului. Căsuţa, ca şi peisajul descris mai jos, trebuie să ofere oambianţă de vis. în acelaşi timp, acest onirism trebuie creat în principal prin mijloacele specifice unui pictor „primitiv", un artizan care mimează amatorismul, şi mai puţin prin mijloacele artistului suprarealist, oriinspirat de tehnicile de la Opera din Paris, ori de la Teatrul Châtelet. Totul e scăldat în lumină, fără nici un colţ umbrit, fără voaluri etc. Restul scenei reprezintă o cîmpie cu iarbă înaltă, foarte verde şi proaspătă, pe o colină ce domină valea; în fundal se zăreşte vîrful colinei. Platoul pe care se petrece acţiunea trebuie să aibă o formă semicirculară, pentrua permite, pe de o parte, ca prăpastia să fie aproape (să te simţi pe marginea ei, dar să o şi vezi la timp, spre ate feri de ea), iar pe de alta, să se poată vedea, în fund, pe dreapta, primele căsuţe din sat, albe toate şi însoriteîn lumina unui soare de aprilie. Cerul e foarte albastru şi foarte limpede. Cîţiva copaci pe scenă: cireşi, peri în floare etc. Din depărtare se aud slab sunetele unor trenuri care trec prin vale, cîteva zgomote specifice navigaţiei pe un fluviu invizibil din poziţia în care ne aflăm şi a cărui prezenţă poate fi sugerată prin cîteva semnale de sirenă. Semai pot zări cablurile unui teleferic, pe care urcă şi coboară două vagonete roşii.Mai tîrziu, pe măsură ce avansează acţiunea, se vor vedea alte accesorii şi se vor face schimbări în decor. Astfel, în timpul plimbării lui Berenger cu familia pe marginea prăpastiei, vom vedea: graniţa cu neantul, un pod de argint, un tren cu cremalieră pe colina din faţă etc. I 
M 
ridicarea cortinei, două Bătrîne Doamne Englezoaice se plimbă trecînd de la dreapta (dinspre grădină) la stînga (în curte).
PRIMA BĂTRÎNĂ ENGLEZOAICĂ: Oh, yes...A DOUA BĂTRÎNĂ ENGLEZOAICĂ; Yes, sîntem în Anglia.
 
PRIMA BĂTRÎNĂ ENGLEZOAICĂ: în comitatul Gloucester.A DOUA BĂTRÎNĂ ENGLEZOAICĂ: Ce duminică frumoasă.
(Seaud bătăi de clopot.)
Sînt clopotele de la biserica catolică. PRIMA BĂTRÎNĂ ENGLEZOAICĂ: în satul meu nuexistă bisericăcatolică.
129
în acest moment a Doua Bătrînă Englezoaică e lovită de o minge; doamna se întoarce şi vede un băieţel englez.
A DOUA BĂTRÎNĂ ENGLEZOAICĂ: Oh!PRIMA BĂTRÎNĂ ENGLEZOAICĂ
(Băieţelului):
Oh! ce băiatobraznic!
 Apare Primul Englez, tatăl băiatului.
PRIMUL ENGLEZ: Sorry. Vă rog să-l iertaţi. BĂIEŢELUL: N-am făcut-o înadins.
 Apare Prima Englezoaică, soţia Primului Englez şi mama băieţelului.
PRIMA ENGLEZOAICĂ
(Băieţelului):
De ce nu eşti atent? Nu-ifrumos ce-ai făcut Cere frumos iertare doamnei. BĂIEŢELUL: Vă rog să mă iertaţi, doamnă. PRIMULENGLEZ
(Doamnelor):
Vă rog să ne iertaţi. PRIMA ENGLEZOAICĂ
(Doamnelor):
Vă rog să ne iertaţi.
Cele două bătrîne englezoaice şi părinţii băieţelului se salută elegant spunîndu-şi reciproc: „Sorry, vă rog să ne scuzaţi". Apoi se despart, îşi întorc spatele şi îşi continuă plimbarea, tocmai cînd apare o fetiţă care ia mingea şii-o dă băieţelului.
PRIMA ENGLEZOAICĂ
(Fetiţei):
Eşti o fetiţă foarte frumos educată.
 Fetiţa face o reverenţă chiar în timp ce apar al Doilea Englez şi soţia sa, părinţii fetiţei.
PRIMA ENGLEZOAICĂ
(părinţilor):
Doamnă, fetiţa dumneavoastră este foarte frumos educată.PRIMUL ENGLEZ
(către al Doilea Englez):
Domnule, fetiţa dumneavoastră este foarte frumos educată.AL DOILEA ENGLEZ
(Primului):
Fără îndoială, şi fiul dumneavoastră este la fel.PRIMA ENGLEZOAICĂ: Nu chiar aşa.A DOUA ENGLEZOAICĂ: Nici fetiţa noastră nu e întotdeauna politicoasă.
130
Cei patru englezi se salută spunîndu-şi:„Sorry, sorry", se despart şi îşi continuă fiecare plimbarea, în timp ce Prima Englezoaică îi spune băieţelului: „Copil rău ce eşti". Băieţelul dă cu tifla pe furiş în direcţia părinţilor.
FETIŢA: Oh! ce copil rău!PRIMA BĂTRÎNĂ ENGLEZOAICĂ
(a văzut scena):
Oh! ce băiatrău!A DOUA BĂTRÎNĂ ENGLEZOAICĂ: Oh! ce băiat rău! FETIŢA: Dar n-am să-l pîrăsc. Nu-i frumos să pîrăşti.
 Intră Ziaristul, din stînga (din curte) prin spatele casei lui Berenger.
ZIARISTUL
(Primului Englez):
Hei! bună dimineaţa! PRIMA ENGLEZOAICĂ: Hei, ce duminică frumoasă,nu-i aşa? PRIMUL ENGLEZ: Ce duminică frumoasă! ZIARISTUL: E o adevărată duminică de mers la ţară.
 Englezii ies din curte şi îşi continuă liniştiţi plimbarea. Ziaristul se îndreaptă spre cabana lui Berenger, prin fereastra căreia domnul Berenger tocmai scoate capul, priveşte cerul şi spune:
BERENGER: Ce duminică frumoasă!ZIARISTUL: Vă rog, domnul Berenger? Dumneavoastră sînteţi? Iertaţi-mă, sînt ziarist..
(Berenger dă să seretragă.)
 Nu, nu plecaţi, vă rog.
(Capul lui Berenger reapare ca la teatrul de păpuşi.)
Voiam numai să vă puncîteva întrebări.
(Capul lui Berenger dispare.)
Cîteva întrebări foarte simple. Vă rog, domnule Berenger. Osingură întrebare.
 Berenger scoate din nou capul.
BERENGER: Domnule, m-am hotărît să nu mai răspund la întrebările ziariştilor.
 Bagă din nou capul.
ZIARISTUL: Una singură. Şi nu este o întrebare de ziarist, ci de ziar. Nu eu, ci ziarul m-a trimis anume să v-o pun. Nu e grav, zău, nu e nimic grav, nu vă speriaţi.
131BERENGER 
(scoate iarăşi capul):
 N-am vreme. Am de lucru. Sau, mai degrabă, n-am, ori aş fi pututsă am, cine ştie? Eu am venit din Europa în Anglia ca să mă odihnesc, ca să fug de muncă...ZIARISTUL
(scoţîndu-şi carnetul):
Ştim asta. Aţi venit în Anglia, în comitatul Gloucester şi locuiţiîntr-o căsuţă prefabricată, în mijlocul unei pajişti frumoase, aflată pe o colină verde ce domină valea şi prin care
(vorbind, Ziaristul arată cu mîna decorul),
 printre două coline împădurite, curge un rîuşor navigabil... Ne-am informat şi noi, vă rog să ne iertaţi respectuoasa indiscreţie.BERENGER: Dar ăsta nu-i un lucru secret De altfel, toată lumea poate să vadă...ZIARISTUL: Ziarul meu ar dori să vă pună o întrebare, domnule Berenger.BERENGER: Nu mai vreau să răspund la întrebări.
 Dă să se retragă. Capul său apare şi dispare de la fereastră.
 
ZIARISTUL: Nu plecaţi, domnule Berenger. E o întrebare foarte simplă. Puteţi să-mi răspundeţi orice.O să apară pe pagina întîi, însoţită de o fotografie a dumneavoastră, o poză mare.BERENGER: Spuneţi repede, domnule, că n-am vreme. Eu sînt la odihnă.ZIARISTUL: Iertaţi-mă, îmi pare rău că vă tulbur liniştea. Vreau să vă pun întrebarea tradiţională:cînd vomjmaijyea-şaftsa-să vedern^pe_jmarile noastr^_^^xielo--aouă.-câpadoper4 de-adumneavoasţrăTBERENGER: Nu~vfeau să răspund la întrebarea dumneavoastră.ZIARISTUL: Ba da, zău, vă rog mult, domnule B6renger.BERENGER: Sînt obligat să vă fac o mărturisire. întotdeauna am fost conştienLde japtul că n-am nictun motiv să scriu.ZIARISTUL: Dar e absolut de neînţeles. A nu avea nici o raţiune să scrii - asta nu-i raţiune. Nimic n-are vreo raţiune, asta o ştim cu toţii.BERENGER: Evident Numai că oamenii fac tot felul de lucruri deşi n-au nici o raţiune să le facă. înacelaşi timp, sufletele slabe îşi construiesc tot soiul de motive pentru o acţiune sau alta. Şi se prefaccînd spun că mai cred în ele. Trebuie să facem ceva, spun ei. Dar eu nu fac parte dintre aceştia.132Cîndva, exista în mine o forţă inexplicabilă, ce mă împingea să acţionez, sau să scriu, în ciudanihilismului meu fundamental. Acuma, nu mai pot să continuu.ZIARISTUL: Am notat. Nu mai puteţi continua.BERENGER: Nu, nu mai vreau. Ani de-a rîndul m-am consolat spunînd că n-am nimic de spus. Acumsînt mult mai convins' de această convingere. Iar convingerea nu mai este una intelectuală, nici psihologică: a devenit o convingere profundă, fiziologică. Mi-a intrat în carne, în sînge, în oase. Mă paralizează. Activitatea_iiterară nu mai e un joc, nu mai poate să fie un joc pentru mine. Ea ar trebui săfie o trecere către altcevarŞî nu e.ZIARISTUL: Către ce altceva?BERENGER: Dacă aş şti, problema ar fi rezolvată.ZIARISTUL: Daţi-ne un mesaj.BERENGER: V-au fost date deja. Aveţi o mulţime de mesaje la îndemînă. Cafenelele şi redacţiile sînt pline de literatori iluminaţi, pentru care totul este perfect rezolvat Ei ştiu absolut totul. Nimic nu-i maiuşor ca mesajul automat Asta, din fericire pentru ei. Ei cred că istoria are o raţiune, în vreme ce ea nuface altceva decît să evolueze în derivă, iraţional. Dar pentru ei Istoria e pur şi simplu raţiunea de a fi acelui mai tare, ideologia unui regim care se instalează la putere şi triumfă. Indiferent de regim.TTo*d
eat
H**-se~găsese~eele
ma
 j frumoase raţiuni pentru a justifica o ideologie triumfătoare. Şi totuşi,în chiar clipa instalării ei la putere, chiar în momentul triumfului ei
v
ea începe să existe în eroare. Ainevoie de discernămînt şi curaj intelectual, ori de intuiţie lucidă, ca să te poţi opune la ceea ce este şica să prevezi ceea ce va fi. Sau pur şi simplu săintuieşti că e nevoie întotdeauna de altceva.ZIARISTUL: Se zice că aţî abandonat - provizoriu, poate - teatrul de frica rivalilor dumneavoastră.BERENGER: Cred, mai degrabă, că-i vorba de nevoia unei regenerări lăuntrice. Voi putea oare să măreînnoiesc? în principiu, da, în principiu, da, fiindcă nu-s de acord cu mersul lucrurilor. NumaLacelacare nu e de acord cu mersul lucrurilor poate să fie mereu nou, sau deosebit. Adevărul rezidă într-unfel de nevroză... Nu sănătatea, ci nevroza este adevărul, adevărul de mîine împotriva aparentuluiadevăr de astăzi. Toţi literatorii, aproape toţi, ca şi toţi autorii de teatru denunţă răul.133
nedreptăţile, alienarea, răul de ieri. Ei închid ochii în faţa pului de azi. Ce rost are să mai denunţi răul de ieri? Ede /prisos a demistifica ceea ce a fost demistificat. Ăsta-i /conformism. Asta nu serveşte decît pentru a mascarăul cel nou, noile nedreptăţi, noile minciuni. Majoritatea scriitorilor de astăzi gîndesc trecutul, în vreme ceIstoria i-a depăşit. Sînt proşti şi lipsiţi de curaj.ZIARISTUL: Un moment... Dumneavoastră scrieţi, deci, un teatru cu mesaj? Vreau să spun: un mesaj specificdumneavoastră, care nu seamănă cu celelalte, însă... un mesaj, totuşi... Propriul dumneavoastră mesaj...BERENGER: Ei, bine, da! Se întîmplă fără voia mea. Sper, totuşi, că îndărătul mesajului meu aparent să aparăaltceva. Un altceva pe care nu-l cunosc încă, dar care poate că mi se va dezvălui într-o bună zi... aşa, de la sine...în ficţiune...ZIARISTUL: Daţi-mi voie să notez: „Jos evenimentele.... nevroză... cafenele... discernământ... răul... scriitoriisînt proşti".BERENGER: în fine, critica mă oboseşte, fie bună, fie rea. Şi teatrul mă oboseşte, şi doctorii mă obosesc. însăşiviaţa mă oboseşte.
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...