Embed Doc
Copy Link
Readcast
Collections

CommentGo Back

LUDWIG

WITTGENSTEIN

s-a născut în 1889 la Viena şi a încetat din viaţă în anul 1951 La Cambridge. Viaţa şi activitatea lui s-au desfăşurat alternativ în spaţiul cultural şi intelectual central-european şi în cel anglo-saxon. Astăzi, Wittgenstein estesocotit cel mai reprezentativ gînditor al secolului al XX-lea, cel puţin în lumea filozofilor de limbă engleză.Lucrarea sa de tinereţe,

Tractatus Logico-Pbilosopbicus,

foloseşte instrumentele logicii moderne într-o încercare originală deanaliză a limbajului, gîndirii şi a raporturilor lor cu realitatea. Distincţia celebră pe care o face aici între a spune şi a arătaexclude orice vorbire cu sens despre frumos, bine sau Dumnezeu.în scrierile mai tîrzii, dar mii ales în

Cercetări filozofice

Wittgenstein reuşeşte ceea ce nici un alt filozof nu pare să fi realizat:o ruptură radicală cu vechiul său mod de a vedea, o dată cu inaugurarea unui mod cu totul nou de a practica filozofia. Analiza jocurilor de limbaj în care sînt angajaţi oamenii şi a legăturii lor cu formele de viaţă în care apar devine un mijloc decatapultare în afara sferei locurilor filozofice comune. Sînt astfel scoase în evidenţă şi denunţate supoziţii metafizice care îşiau originea încă la Platon şi stau la baza gîndirii europene. Ceea ce face de fapt Wittgenstein este să imagineze o diversitatede situaţii ipotetice a căror analiză este menită să favorizeze eliberarea gîndirii de automatisme adînc înrădăcinate,întreprindere cu itît mai fascinantă cu cît pune într-o lumină cu totul nouă frumosul, credinţa religioasă sau sensul vieţii — subiecte asupra cărora se instalase tăcerea...

Ludwig WittgensteinCERCETĂRI FILOZOFICE

Traducere din germană de

MIRCEA DUMITRU şi MIRCEA FLONTA,în colaborare cu ADRIAN-PAUL

ILIESCU

Notă istorică de

MIRCEA FLONTA

Studiu introductiv de

ADRIAN-PAUL ILIESCU

HUMANITAS

BUCUREŞTI

CopertaIOANA DRAGOMIRESCU MARDARE

Descrierea CIP a Bibliotecii NaţionaLe a României WITTGENSTEIN, LUDWIG

Cercetări filozofice

/ Ludwig Wittgenstein; trad.: Mircea Dumitru, Mircea Flonta. - Bucureşti: Humanitas, 2004ISBN 973-50-0583-2I. Dumitru, Mircea (trad.) II. Flonta, Mircea (trad.)

LUDWIG WITTGENSTEIN

PHILOSOPHISCHE UNTERSUCHUNGEN/ PHILOSOPHICAL INVESTIGATIONS

EDITURA HUMANITASPiaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, Româniatel. 021/222 85 46, fax 021/222 36 32www.humanitas.roComenzi CARTE PRIN POŞTĂ: tel. 021/223 15 01,fax 021/222 90 61, www.librariilehumanitas.ro

ISBN

973-50-0583-2

Nota traducătorilor

Ceea ce moştenitorii testamentari ai lui Ludwig Wittgenstein au publicat în 1953, doi ani după moarteaautorului, sînt însemnări puse pe hîrtie şi revizuite într-o lungă perioadă de timp. Ele constituie muncala o carte despre care Wittgenstein le-a vorbit adesea celor apropiaţi. Pare sigur că dacă el s-ar fihotărît, în cele din urmă, să publice manuscrisul, atunci textele nu ar fi rămas în forma în care le-alăsat. Şi este de presupus că prin modificările pe care le-ar fi suferit, cel puţin unele pasaje ar fi devenitmai clare, mai accesibile. Aceste circumstanţe agravează dilema obişnuită a traducătorului unei operefilozofice: să se menţină în mod consecvent cît mai aproape de original, uneori în detrimentul clarităţiişi naturaleţei expresiei, sau să-şi îngăduie o transpunere mai liberă, care redă modul cum înţelege el pasaje mai puţin transparente. Noi am acordat prioritate celei dintîi cerinţe, cea a redării cît mai fidelea formulărilor autorului. Sîntem conştienţi că ne expunem astfel riscului ca cititorul să ne atribuie doar nouă vina pentru multe din greutăţile pe care le va avea de întîmpinat.Am socotit, totuşi, că nu avem dreptul să facem textul traducerii noastre mai clar decît cel aloriginalului, condu-cîndu-ne după indicaţii pe care le oferă contextul sau ur-mînd sugestii dincuprinzătoarea literatură de exegeză şi comentariu a filozofiei tîrzii a lui Wittgenstein. Este ceea ce şi-a putut îngădui, în multe cazuri, Elisabeth Anscom-be — elevă apropiată a lui Wittgenstein — autoareasingurei traduceri engleze. Am utilizat, desigur, această traducere

NOTA TRADUCĂTORILOR

pentru a obţine clarificări asupra sensului unor pasaje. Am tradus însă ceea ce a lăsat Wittgenstein,adică texte scrise în limba germană. Este un fapt care merită să fie subliniat. Căci mulţi cititori ai

literaturii filozofice de limbă engleză, de la noi sau din alte părţi, se referă la titlul englez al celei maiimportante lucrări postume a lui Wittgenstein şi par înclinaţi să identifice ceea ce a scris Wittgensteincu traducerea lui Anscombe. Nu avem nici o îndoială în ceea ce priveşte caracterul cu totul perfectibil al rezultatelor munciinoastre. Sarcina pe care şi-o asumă traducătorul unei lucrări cum este cea de faţă e una ingrată. Uneoriel nu are efectiv la îndemînă soluţii cu adevărat bune. îmbunătăţirile rămîn, ce-i drept, tot timpul posibile. Dar timpul şi răbdarea traducătorilor sînt, totuşi, limitate.Mulţumim şi pe această cale colegului Alexandru Baum-garten pentru traducerea fragmentelor dinAugustin. Ră-mînem cu deosebire îndatoraţi colegului şi prietenului nostru Adrian-Paul Iliescu, care acitit textul traducerii sem-nalîndu-ne greşeli şi formulînd numeroase sugestii folositoare. Am beneficiat, de asemenea, de sugestii bine venite de îmbunătăţire stilistică din partea redactorului cărţii,domnul Sorin Lavric, pentru care îi sîntem recunoscători.Aceasta este cea de-a şasea traducere a unei scrieri a-lui Wittgenstein care apare la Editura Humanitas. Nu putem încheia această notă fără a sublinia meritul editurii în facilitarea accesului cititorului româninteresat de filozofie la opera unuia dintre cei mai originali, profunzi şi provocatori gînditori aisecolului XX.Traducătorii Bucureşti, iulie 2003

Nota editorilor la traducerea engleză

Ceea ce apare drept „Partea I" a acestui volum fusese încheiat pînă în 1945. „Partea a Ii-a" a fost scrisăîntre 1947 şi 1949. Dacă Wittgenstein însuşi ar fi publicat lucrarea, el ar fi eliminat o mare parte dinceea ce se găseşte în aproximativ ultimele treizeci de pagini ale „Părţii I" şi ar fi elaborat, în schimb,ceea ce este în „Partea a Ii-a", adăugind material.Pe parcursul întregului manuscris, a trebuit să alegem între variante de citire a cuvintelor şi expresiilor. Niciodată alegerea nu a afectat sensul.Pasajele tipărite sub linie în josul unor pagini sînt scrise pe bucăţi de hîrtie, pe care Wittgenstein letăiase din alte scrieri şi le inserase în aceste pagini, fără nici o altă indicaţie în privinţa locului în careurmau să fie introduse.Cuvintele care se află între paranteze duble sînt referinţele lui Wittgenstein la remarce fie din aceastălucrare, fie din alte lucrări ale sale, care sperăm că vor apărea mai tîr-ziu. Ne asumăm răspunderea pentru plasarea fragmentului final al „Părţii a Ii-a" în poziţia lui prezentă.G. E. M. A

NSCOMBE

R. R

HEES

Notă istorică

în vara anului 1918, Ludwig Wittgenstein a dat forma finală primei sale scrieri, lucrarea sa detinereţe, care a apărut cîţiva ani mai tîrziu în Anglia, sub titlul

Tractatus Lo-gico- philosophicus.

în

Cuvînt înainte,

el scria că „adevărul gîndurilor comunicate aici mi se paredefinitiv. Sînt, aşadar, de părere că, în esenţă, am rezolvat problemele în mod definitiv". într-oscrisoare, din martie 1919, către fostul său profesor de la Cambridge, Bertrand Russell,Wittgenstein, pe atunci prizonier de război în Italia, s-a exprimat în acelaşi sens: „Am scris ocarte, cu titlul

Logisch-phi-losophiscke Abhandlung,

care conţine întreaga mea muncă dinultimii şase ani. Cred că am soluţionat, în cele din urmă, problemele noastre. Asta poate săsune arogant, dar mă văd obligat să o cred."Marcată de anii războiului, pe care i-a petrecut în cea mai mare parte pe front, ca soldat şiofiţer al armatei aus-tro-ungare, personalitatea tânărului Wittgenstein era caracterizată printr-o profundă seriozitate. Pentru cei care îl cunoşteau bine nu a fost, prin urmare, o surpriză că, îndeplină consecvenţă cu asemenea afirmaţii, el a decis să abandoneze orice preocupărifilozofice. Nici o existenţă contemplativă, pe care i-ar fi putut-o asigura averea moştenită dela tatăl său, nu putea fi armonizată cu acea atitudine faţă de viaţă la care a fost condus deexperienţele din anii războiului. Wittgenstein a decis să trăiască de acum încolo în sărăcie,cîştigîndu-şi existenţa printr-o activitate socială utilă. După eliberarea din prizonierat, înaugust

NOTĂ ISTORICA

1919, el a comis ceea ce avocatul familiei Wittgenstein a caracterizat drept o sinucidere

financiară: a dăruit partea sa din moştenire surorilor sale Helene şi Hermine şi fratelui săuPaul. Imediat după aceea, a părăsit casa părintească şi s-a înscris la Seminarul pedagogic dinViena. Din toamna anului 1920, Wittgenstein a început să lucreze ca învăţător. Veteranul derăzboi, care trecuse de treizeci de ani, a practicat această profesie mai mulţi ani în cîteva sateaustriece sărace de munte, la sud de Viena. Privit de oamenii locului cu un amestec decuriozitate şi neîncredere, urmaşul uneia din cele mai bogate familii din Austria a dus acolo oviaţă pe care sora lui, Hermine, o va descrie drept cea a unui „sfînt nefericit".Lui Wittgenstein îi făcea desigur plăcere să discute din cînd în cînd teme filozofice cu puţiniisăi prieteni, dar el credea ferm că despre filozofie a spus tot ce a avut de spus. Lui Frank Ramsey, unul din autorii traducerii engleze a

Tractatus-u\ui,

care îl vizitase în vara anului1923, îi declara că nimeni nu poate să lucreze cu bune rezultate în filozofie mai mult de 5-10ani. El însuşi a lucrat 7 ani la cartea sa! Ramsey, care vedea în Wittgenstein un geniu filozofic,îl va asista pe cunoscutul economist englez John Maynard Keynes în încercările acestuia de a-1 convinge pe Wittgenstein să revină în Anglia şi să-şi reia acolo cercetările filozofice. în primăvara anului 1924, Keynes îi scria lui Wittgenstein că deşi el personal nu se simte capabilsă-i studieze temeinic lucrarea, o consideră excepţional de importantă şi insistă ca el să sereîntoarcă la Cambridge. în răspunsul său, autorul

Tractatus-uhii

mărturisea că nu mai simteun impuls lăuntric puternic pentru activitatea filozofică: „Tot ce a trebuit cu adevărat să spunam spus şi cu aceasta izvorul a secat. Asta sună ciudat, dar aşa este."Poate că Wittgenstein nu s-ar fi reîntors niciodată la filozofie dacă viaţa şi activitatea deînvăţător de ţară i-ar fi oferit, dacă nu satisfacţii, cel puţin acea linişte sufleteas-

MIRCEA FLONTA

că şi împăcare cu sine după care tînjea. Nu a fost să fie aşa. In aprilie 1926, el va renunţa sămai practice această profesie. Reîntoarcerea în Anglia se profila acum drept o posibilitatereală. Singura ofertă acolo era însă una academică, iar Wittgenstein era în continuare convinscă nu mai are de spus ceva nou în filozofie. O stare de spirit care s-a schimbat abia atunci cîndîn mintea lui a încolţit şi a căpătat contururi tot mai clare bănuiala că rezultatele comunicate înscrierea sa nu sînt cîtuşi de puţin „definitive". Mai mult, ele s-ar cere reconsiderate dintemelii.La începutul anului 1929, Wittgenstein a sosit la Cam-bridge cu hotărîrea de a încerca un nouînceput în viaţă şi în gîndire. El nu a înţeles însă să profite în nici un fel de faptul că deveniseîntre timp o figură cunoscută în unele cercuri academice din Anglia, şi că

Tractatus-ul

era otemă de discuţie în saloanele din Cambridge. Pînă şi şederea lui aici a fost posibilă mulţi anidatorită unor burse care i-au fost oferite pe baza recomandărilor lui George Moore şi BertrandRussell. Iar cu studenţii a putut lucra, din anul 1930, deoarece aceleaşi persoane au convinsautorităţile Universităţii să fie de acord să i se dea titlul de doctor, acceptîndu-se drept teză

Tractatus-u\.

O dată cu accentuarea unor mai vechi îndoieli şi datorită unor noi impulsuri,gîndirea lui Wittgenstein va cunoaşte în anii ce urmează schimbări continue. Iată doar omărturie în acest sens. Friedrich Waismann, pe atunci asistent al cunoscutului profesor vienezMoritz Schlick, amîndoi mari admiratori ai lucrării sale de tinereţe, pregătea înce-pînd din1929 o expunere a ideilor

Tractatus-ului.

Munca lui nu a putut fi încheiată deoarece îndiscuţiile periodice, prilejuite de vizitele lui Wittgenstein la Viena, acesta din urmă îşischimba mereu poziţia faţă de ideile cărţii, uneori chiar de la o săptămînă la alta! Proiectul afost abandonat definitiv după cîţiva ani, atunci cînd Wittgenstein ajunsese la concluzia căabordarea

Tractatus-ului

este fundamental greşită.

NOTA ISTORICA

Despre ce anume era vorba ? Chiar dacă în penultimul paragraf al

Tractatus-ului

propoziţiilelucrării erau calificate drept nonsensuri, nu rămînea mai puţin adevărat că în aceste propoziţii