• Embed Doc
  • Readcast
  • Collections
  • 2
    CommentGo Back
Download
 
ROBERT LUDLUMCOMPROMISULTraducerea - Irina NegreaEditura Lider - BucureştiDin timp în timp, de-a lungul odiseei omenirii, se întâmplă ca forţe neştiute să se contopească zămislindbărbaţi şi femei înzestraţi cu o înţelepciune uimitoare, cu însuşiri excepţionale şi cu minţi pătrunzătoare.Artele şi ştiinţele grăiesc de la sine, căci ne înconjoară pretutindeni, îmbogăţindu-ne viaţa cu frumuseţe,longevitate, cunoştinţe şi perspective. Dar mai există o zonă a strădaniei umane, deopotrivă artă şi ştiinţă,care ne înconjoară - fie îmbogăţindu-ne existenţa, fie distrugând-o. Este vorba de sistemul de pază şisupraveghere al unei societăţi supuse legilor de guvernare obişnuite. Nu sunt un savant în materie, însăcursurile de ştiinţe politice şi guvernare la care am fost supus în colegiu m-au marcat definitiv. Fermecatde mirajul lor fascinant, m-au captivat într-atât încât, dacă n-ar fi existat alte înclinaţii mai puternice, aş fiputut foarte bine deveni cel mai slab politician din lumea occidentală. Numai că eu nu-mi pierd cumpătulprea uşor.Din punctul meu de vedere, una dintre realizările cu adevărat remarcabile ale omului este democraţiareprezentativă şi neîngrădită, iar cea mai mare încercare din toată istoria de a crea un asemenea sistema fost minunatul experiment american, aşa cum şi-a găsit el expresia în Constituţia noastră. Nu e cevaperfect, dar, parafrazându-l pe Churchill, „să fiu al naibii dacă se putea ceva mai bun".Dar, ca de obicei, dracul îşi vâră coada şi vrea să strice totul.Iată de ce am scris „Trevayne", acum aproape două decenii. Era pe vremea afacerii Watergate şi, deindignare, am umplut nenumărate pagini. Ceva mai tânăr - dar nu necopt -, datorită firii impulsive şinecumpătate simţeam că-mi plesneşte capul de cuvinte ca: înşelătorie! Abuz de putere! Corupţie! Statpoliţienesc!Guvernul nostru, cel mai înalt dintre forurile oficiale numite şi alese, însărcinat cu paza şi supraveghereasistemului, nu numai că a minţit poporul, ci, mai mult chiar, a strâns milioane peste milioane pentru aperpetua minciunile şi a-şi întări astfel autoritatea şi puterea pe care guvernanţii îşi închipuiau că doar eiau dreptul să le exercite. Una dintre cele mai înspăimântătoare declaraţii în afacerea Watergate a fostaceea a principalului demnitar al naţiunii, însărcinat cu aplicarea legii: „Nu voi precupeţi nimic pentru apăstra preşedinţia..."Nu-i nevoie să duc fraza până la capăt, sensul fiind clar. Ceea ce ne aparţinea, preşedinţia şi ţara leconsiderau ale lor. Nu ale voastre, nu ale mele, nici măcar ale vecinului de peste drum, cu care se întâmplă adesea să nu fim de acord în privinţa chestiunilor politice. Doar ale lor. Noi, ceilalţi, nefiindimportanţi sau competenţi. Ei ştiau mai bine; prin urmare, minciunile trebuiau să continue, pentru amenţine pline cuferele purităţii ideologice, astfel încât cei impuri să poată fi nimiciţi cu bani, ca într-unblitzkrieg, şi îngropaţi la barierele de start ale confruntărilor politice.Am fost nevoit să public „Trevayne" sub un alt nume, nu neapărat din cauza retribuţiei potenţiale, cidatorită faptului că „înţelepciunea tradiţională" a vremii impunea ca un romancier să nu creeze mai multde o carte pe an. De ce? Să fiu al naibii dacă am habar - ceva legat de „psihologia de marketing", cedracu' o mai fi şi asta! Dar să nu uităm; toate astea se petreceau acum aproape douăzeci de ani. Plus çachange, plus c 'est la même chose, zice un proverb francez. Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie. Sau, poate,istoria îşi repetă nesăbuinţele adnauseum, fiindcă omul este o fiinţă cu un talmeş-balmeş de pofte, ce îl împing mereu să revină la troaca plină de otravă. Sau poate că păcatele strămoşilor sunt duse maideparte de urmaşi, fiindcă odraslele sunt prea proaste pentru a învăţa din greşelile noastre flagrante. Maiştii? Din timpuri străvechi, există dovezi temeinice că omul continuă să ucidă fără să aibă nevoie decarnea prăzii nate; omul minte pentru a evita spunderea sau, invers, pentru a acaparamecanismele răspunderii în aşa măsură încât contractul dintre guvernanţi şi guvernaţi să nu mai depindădecât de el; omul caută necontenit să se îmbogăţească pe seama bunului obştesc şi, făcând aceasta, sestrăduieşte să îşi transforme propriile principii morale sau religioase în legalităţi sau religiozitate unanimacceptate, fără să-i cruţe pe necredincioşii deveniţi paria. Doamne Sfinte, am putea merge astfel lanesfârşit, nu-i aşa? Staţi un pic, însă.Exact când aştern pe hârtie aceste rânduri, Statelor Unite ale Americii le-a fost dat să asiste la douădintre campaniile prezidenţiale socotite a fi cele mai ruşinoase, înjositoare, inepte, necinstite şi jignitoaredin câte îşi pot aminti admiratorii în viaţă ai sistemului nostru. Candidaţii au fost „asmuţiţi" de niştemanipulatori cinici ai celor mai elementare temeri ale publicului; fanfaronadele „guriştilor" gălăgioşi eraumai căutate decât declaraţiile de poziţie inteligente; imaginea a prevalat asupra rezultatelor. Dezbaterile
 
prezidenţiale n-au fost prezidenţiale şi nici dezbateri, ci cel mai adesea „reflexe" pavloviene la conservă,care n-aveau aproape nimic de-a face cu marile probleme. Regulile de bază ale acestor replicirobotice au fost stabilite de nişte papagali nechemaţi şi limbuţi, care aveau o părere atât de proastădespre clienţii lor, încât nu-i lăsau să vorbească mai mult de două minute! Se-aude cum vomită oratoriidin antica Atena. Poate că într-un viitor luminos vom reveni la campanii civilizate şi legitime, în care săpoată fi auzit un schimb de opinii deschis şi sincer, dar asta, teamă mi-e, nu se va întâmpla atâta vremecât cei care ne conving să cumpărăm deodorante stau cu nasul doar la subsuoară. Ei au ajunsindezirabili în procesul alegerilor, întrucât au săvârşit simultan cele două păcate capitale ale profesiuniilor: au făcut ca „produsele" lor să apară deopotrivă jignitoare şi plictisitoare. Desigur, există o soluţie.Dacă aş fi în locul oricărui candidat, aş refuza să-i plătesc pe motiv de infamie morală - păi, ce naiba, dece n-ar merge şi-aşa?! Să văd eu care dintre făcătorii ăştia de imagine s-ar duce în faţa instanţei săpledeze împotrivă! De-ajuns. Campaniile au scârbit ţara. Acest fiasco paralizant s-a petrecut la doar doiani după ce noi, cetăţenii Republicii, am fost expuşi unui şir de întâmplări ridicole care, în lipsacaracterului lor obscen, n-ar fi făcut decât să stârnească ilaritate. Ca o dovadă de supremă tâmpenie, uniidemnitari au alimentat vâlvătaia terorismului, vânzând arme unui stat terorist, în timp ce aliaţilor noştri lecereau să n-o facă. Vinovăţia a devenit inocenţă; nelegiuirea a adus merite de serviciu; impostoriislugarnici şi zeloşi au ajuns eroi; a fi prezent însemna să fii absent, iar a avea şobolani în subsol era unsemn de reale aptitudini gospodăreşti. Prin comparaţie, lumea lui Alice, văzută în oglindă, era de o logicăincontestabilă. Staţi un pic, însă - da, fie, mi-aţi luat-o înainte. Ca de obicei, dracul îşi vâră coada şi vreasă strice totul. Acest măreţ experiment, minunatul nostru sistem bazat pe verificări şi bilanţuri. înşelătorie?Abuz de putere? Corupţie? Stat poliţienesc? Ei bine, fireşte, nu cu efecte de durată, atâta vreme câtcetăţeanul poate face speculaţii şi îşi poate striga acuzaţiile, chiar de pe poziţii extreme. Ne putem faceauziţi; aceasta este forţa noastră, imposibil de înfrânt.Aşadar, cu toată modestia, voi încerca să mă fac din nou auzit pe acea tonalitate din alte timpuri, dinaltă epocă, fără să uit niciodată că sunt doar un povestitor care nădăjduieşte să vă distreze, cerând să-ifie îngăduite şi lui câteva idei. În sfârşit, nu am încercat să „actualizez" romanul sau să elucidez licenţele pe care mi le-am permis cu întâmplările reale sau cu locurile geografice, întrucât acestea au slujit naraţiunii. Aşa cum vă poate spuneoricine şi-a construit sau şi-a redecorat casa, dacă te-apuci de cârpăceală nu-ţi mai rămâne decât sărenunţi la planurile iniţiale. Va ieşi o altă casă.Vă mulţumesc pentru timpul pe care mi l-aţi acordat.Robert Ludlum cunoscut şi ca Jonathan Ryder Noiembrie 1988PARTEA ÎNTÂI1Şoseaua asfaltată şi netedă se întrerupea brusc, preschimbându-se în drum de ţară. în acest punct depe mica peninsulă înceta responsabilitatea municipalităţii şi începea zona de proprietate privată. PotrivitOficiului Poştal al SUA, din South Greenwich, Connecticut, drumul de livrare era înscris pe hartă subdenumirea de Shore Road, Northwest, dar transportatorii care foloseau camioanele poştale îl cunoşteauca High Barnegat, sau Barnegat.Transportatorii foloseau des acest drum, de trei-patru ori pe săptămână, aducând scrisori recomandatesau plicuri mari cafenii cu confirmare de primire. Nu-i deranja traseul, fiindcă la fiecare livrare primeaucâte un dolar.High Barnegat, opt acri de proprietate la ocean, cu o fâşie de aproape jumătate de milă direct pestrâmtoare. Majoritatea suprafeţei era lăsată în paragină, vegetaţia şi buruienile crescând nestingherite.Zona locuită - casa şi terenul ce pornea de la plaja centrală - părea să contrazică sălbăticia locului.Clădirea, lungă şi de formă neregulată, era proiectată conform standardelor contemporane, cu geamurimari încastrate în lemn, orientate spre apă. Pajiştile cu iarbă verde şi vegetaţie luxuriantă, bine îngrijite,erau brăzdate de alei pavate cu dale ce se terminau la o terasă spaţioasă aflată deasupra hangaruluipentru bărci.Era sfârşitul lui august, cea mai frumoasă parte a verii la High Barnegat. Apa era caldă, plăcută; vântulsufla în rafale dinspre strâmtoare, ceea ce făcea navigaţia mai palpitantă sau mai riscantă -, în funcţie depărerea fiecăruia. în ultimele zile ale lui august, o stare de calm lua locul săptămânilor febrile de distracţieestivală. Sezonul era pe sfârşite. Bărbaţii se gândeau din nou la sfârşiturile de săptămână normale şi la
 
cele cinci zile obositoare de muncă; femeile începeau chinuitoarea rutină a cumpărăturilor ce semnalau începutul noului an şcolar.Gândurile şi motivaţiile coteau alene spre alte direcţii. Frivolitatea bătea în retragere; existau lucruri multmai serioase ce trebuiau luate în considerare.Şi fluxul constant de oaspeţi în casă scădea la High Barnegat, în această perioadă.Era ora patru şi jumătate după-amiaza, şi Phyllis Trevayne, lungită într-un şezlong pe terasă, se bronzala razele calde ale soarelui. Se gândea, nu fără oarecare satisfacţie, că îi venea destul de bine costumulde baie al fiicei sale. Cum avea patruzeci şi doi de ani, iar fata ei şaptesprezece, n-ar fi fost greu casatisfacţia să se transforme într-un triumf mărunt, însă gândurile îi zburau necontenit la telefon, la apeluldin New York pentru Andrew. Răspunsese la aparatul de pe terasă, întrucât bucătăreasa plecase în oraşcu copiii, iar soţul ei continua să rămână o mică velă albă undeva departe, pe apă. Fusese la un pas de anu răspunde la telefon, însă îşi amintise că numărul de la High Barnegat nu-l aveau decât prietenii foartebuni şi asociaţii de afaceri foarte importanţi, soţul ei prefera cuvântul „necesari".- Alo, doamna Trevayne? întrebase vocea groasă de la celălalt capăt al firului.-Da?- Frank Baldwin, la telefon. Ce mai faci, Phyllis?- Bine, foarte bine, domnule Baldwin. Dar dumneata? Phyllis Trevayne îl cunoştea pe Franklyn Baldwinde câţiva ani, dar tot nu se putea încumeta să-i spună pe nume bătrânului domn. Baldwin era ultimulreprezentant al unei tagme pe cale de dispariţie, unul dintre titanii debutului activităţilor bancare din NewYork.- M-aş simţi mult mai bine dacă aş şti de ce nu m-a sunat soţul tău. L-am căutat de atâtea ori. N-a păţitnimic, sper?! Şi asta nu fiindcă aş fi eu o persoană atât de importantă, ferească Dumnezeu, dar mi-a fostteamă să nu se fi îmbolnăvit.- Oh, nu. Nicidecum. N-a mai fost la birou de peste o săptămână, aşa că nu a avut cum să ia listamesajelor primite. De fapt, eu port toată vina: am vrut să se odihnească.- Domniţă dragă, află că şi nevastă-mea mă acoperea tot aşa. Instinctiv. Prindea ideea din zbor şi găsea întotdeauna cuvintele potrivite.Phyllis Trevayne râse măgulită, sesizând complimentul implicit.- Ba nu, domnule Baldwin. E adevărat, pe cuvânt. în clipa asta se află pe apă; văd pânza catamaranuluicam la o milă în larg.-Catamaran! Dumnezeule! Uitasem cât sunteţi de tineri! Pe vremea mea, nimeni nu ajungea atât debogat la vârsta voastră. Oricum, nu prin forţe proprii.- Avem noroc. Şi nu uităm asta nici o clipă, rosti Phyllis Trevayne.- Frumos că recunoşti, domniţa mea, aprecie Franklyn Baldwin, cu multă sinceritate. Ei bine, atunci.Când trage la ţărm, roagă-l pe căpitanul Ahab să-mi dea şi mie un telefon, da? E ceva foarte urgent.- Sigur că da.- La revedere, draga mea.- La revedere, domnule Baldwin.Soţul ei ţinuse permanent legătura cu biroul şi dăduse zeci de telefoane unor persoane mult mai puţinimportante decât Franklyn Baldwin. în plus, Andrew îl plăcea pe Baldwin; recunoscuse asta în câtevarânduri. Apelase de nenumărate ori la el pentru sfaturi şi îndrumări în hăţişul încâlcit al finanţelor internaţionale.Soţul ei îi datora mult bancherului, iar acum bătrânul domn avea nevoie de el. Ce-l determinase peAndrew să nu-l sune? Nu-i stătea în fire să se poarte aşa.Restaurantul, mic, era situat pe Strada 38, între bulevardele Park şi Madison. Clientela o formau îngeneral directorii de firme - persoane de vârstă mijlocie, care se treziseră brusc cu mai mulţi bani decâtcâştigaseră vreodată, dar şi cu dorinţa de a afişa atitudini şi concepţii mai tinereşti. Mâncarea era doar acceptabilă, preţurile mari, iar băuturile scumpe. Barul spaţios avea lambriuri somptuoase, în care sereflecta lumina difuză. Ambianţa te ducea cu gândul la localurile din studenţie, de prin anii" 50, pe careconsumatorii şi le aminteau cu nostalgie. Acesta fusese şi scopul celor care proiectaseră localul.Directorul restaurantului rămase uşor surprins când văzu un bărbat scund şi bine îmbrăcat, cam deşaizeci de ani, intrând şovăielnic pe uşă. Omul privi înjur, încercând să se acomodeze cu lumina slabă dinlocal.- O masă, domnule?- Nu... Ba da, am întâlnire cu cineva... Lasă, mulţumesc. Avem deja o masă.
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...

Cred ca merg toate acum

Mii de multumiri! Tine-o tot asa! Verifica te rog tot folderul! Mai sunt si altele care nu pot fi descarcate. Cu 'Navele fantoma' s-a rezolvat!

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...