Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Save to My Library
Look up keyword
Like this
1Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
curs4

curs4

Ratings: (0)|Views: 3 |Likes:
Published by Adrian Adrian

More info:

Published by: Adrian Adrian on Jul 23, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/04/2014

pdf

text

original

 
CURSUL 4. ETICA RAPORTURILOR ACŢIONARI-MANAGERI
În ţările cu o economie de piaţă avansată, disputa la nivel de principiu în ceea ce priveşte drepturile şi responsabilităţile morale ale acţionarilor şi managerilor pune faţă înfaţă abordări în bună măsură antagonice. Adepţii conservatori ai doctrinei liberalismuluieconomic susţin factorii executivi ai unei corporaţii (managerii) sunt răspunzătoriexclusiv faţă de acţionari, de vreme ce aceştia sunt proprietarii companiei
 
la capitalizareacăreia au contribuit cumpărând acţiuni, cu scopul evident de a câştiga – fíe sub forma unor dividende din profitul companiei, fie prin eventuala vânzare la bursă a acţiunilor pe care ledeţin la o cotaţie superioară celei la care le-au achiziţionat.În această viziune, între acţionari şi alte categorii de participanţi la jocul economic
(shareholders
şi
 stakeholders)
se stabileşte o netă asimetrie, dacă nu chiar o diferenţăcalitativă: managerii unei corporaţii au obligaţia profesională şi datoria morală de a protejaşi de a face rentabile investiţiile acţionarilor, ale căror interese dictează politica firmei.Interesele diferitelor categorii de stakeholderi pot fi şi ele avute în vedere dar nu pentru căexecutivii unei corporii ar avea vreo obligaţie faţă de actia, ci numai întrucâtconsiderarea acestor interese
 
 poate fi benefică pentru ceea ce urmăresc acţionarii: creşterea pe termen lung a valorii investiţiei lor.Dimpotrivă, adepţii „capitalismului cu faţă umană" susţin acţionarii (engl.
 shareholders)
nu sunt decât o categorie de participanţi (engl.
 stakeholders
) printre altele,iar scopul primordial al companiilor nu este acela de a aduce acţionarilor profituri cât maimari, ci acela de a le oferi, şi lor, o parte, odată cu satisfacerea intereselor consumatorilor,angajaţilor, furnizorilor şi creditorilor, ale comunităţilor locale, ale statului şi, fireşte, de protecţia mediului înconjurător sau de eradicarea sărăciei şi a inegalităţii din întreaga lume.Şi din acest punct de vedere se conturează o asimetrie: pentru ideologii cu vederi destânga, acţionarii sunt într-adevăr o categorie specială de participanţi, dar nu pentru că ar avea mai multe
drepturi
decât celelalte grupuri de
 stakeholders,
ci pentru că lor le revinmai multe
responsabilităţi
sociale şi morale decât celorlalţi.
4.1. Acţionari şi manageri – drepturi, obligaţii, dileme etice
Schimbarea esenţială pe care economia actuală de piaţă o aduce faţă de capitalismulclasic ţine de proprietatea asupra capitalului. Constituţiile statelor cu tradiţie democraticăau consacrat dreptul asupra proprieţii ca pe un drept fundamental al omului şi alcetăţeanului.
 Exemplu
 Dacă am o casă, pot locuiesc în ea, o închiriez ori o vând; pot oreamenajez, să o las în paragină ori pur şi simplu să o demolez. După acelaşi raţionament,dacă deţin ca unic proprietar o întreprindere comercială pot să iau orice decizie economicăîn privinţa ei (desigur, conform unor proceduri legale): pot să o extind, să-i modific obiectul de activitate, să o vând parţial sau în totalitate; pot să angajez ori să concediez pe cinedoresc, pot decide asupra utilizării profitului.
În cazul corporaţiilor care funcţionează ca societăţi pe acţiuni apar câteva diferenţeextrem de importante, a ror amplitudine modifiradical atât drepturile, t şiresponsabilităţile legale, dar şi etice, ale acţionarilor:
 Localizarea controlului.
Societatea nu se mai afsub controlul direct al proprietarilor, care nu mai pot lua decizii economice după cum doresc. Funcţiile demanagement sunt deţinute de către directori, consilii de administraţie sau alte instanţe
1
 
executive Acţionarii nu mai deţin, în cel mai bun caz, decât un control indirect şiimpersonal asupra „proprietăţii" lor;
 Fragmentarea proprietăţii.
O mare corporaţie are atât de mulţi acţionari, încâtnici unul dintre ei nu se mai poate considera drept proprietar al companiei.
 Diviziunea funcţiilor şi a intereselor.
Acţionarii marilor companii au interese carenu coincid întotdeauna şi inevitabil cu interesele celor care le conduc. Acţionarii poturri în primul nd profitul, pe nd managerii pot fi mai degrabă interesaţi dedezvoltarea şi creşterea companiei. Dată fiind această relaţie oarecum modificată dintreacţionarii şi directorii corporaţiilor, putem descoperi cu uşurinţă consecinţele acestui noutip de relaţie. Evident, prima grijă a acţionarilor este aceea de a-şi apăra dreptul de proprietate care, în principiu, le conferă anumite
drepturi
speciale:
dreptul de a-şi vinde stocul de acţiuni;
dreptul de a vota în adunarea generală a acţionarilor;
dreptul la a deţine anumite informaţii despre companie;
dreptul de a-i acţiona în justiţie pe manageri pentru o (presupusă) conduităincorectă;
dreptul la o parte din profitul companiei;
anumite drepturi reziduale în cazul lichidării companiei.Este important să menţionăm că printre aceste drepturi nu găsim dreptul acţionarilor la o
anumită cotă din profit sau la o sumă garantată în dividende
. Aceste aspecte depind, în primă instanţă, de eforturile şi de priceperea managerilor dar, în ultimă instanţă - chiar încazul în care compania este profitabilă - depind de decizia celorlalţi acţionari din adunareagenerală.Trecând peste diferenţele doctrinare, managerii au datoria de a conduce compania îninteresul acţionarilor. Această obligaţie generală se subîmparte în mai multe obligaţiispecifice:
Obligaţia de a acţiona în beneficiul companiei.
Această obligaţie poate fi definităatât din perspectiva performanţei financiare pe termen scurt, cât şi din perspectivasupravieţuirii pe termen lung a companiei. In principiu, acţionarii decid la care nivel de performanţă vor să se situeze compania; cu toate acestea, managerii au o marjă de manevrădestul de largă în ceea ce priveşte implementarea deciziei strategice luate de AGA.
Obligaţia de competenţă şi seriozitate.
Se aşteaptă din partea managerilor caaceştia să conducă firma cu profesionalism şi eficienţă.
Obligaţia de diligentă.
Aceasta este o datorie de ordin general, care se referă laun angajament deplin al managerilor faţă de interesele şi activitatea companiei. În virtuteaacestei îndatoriri, managerii sunt presaţi de acţionari să investească toate eforturile de caresunt capabili în succesul firmei.
 Relaţia dintre acţionari şi corporaţie este, aşadar, definită prin câteva drepturi destul de restrânse, dar precis definite ale acţionarilor şi printr-o serie de îndatoriri foartecuprinzătoare, însă vag definite ale managerilor.
 Pe acest fond, între acţionari şi manageri se stabileşte pe baze contractuale, destul deimperfect definite, o relaţie de reprezentare: în calitate de „titulari", acţionarii i desemnează pe manageri în calitate de „agenţi" să acţioneze în interesul lor. Acest tip de relaţie creează premisele următoarelor două caracteristici ale raporturilor dintre acţionari şi executivi:
Între acţionari şi manageri există un
conflict de interese
inerent. Primii doresc profituri şi creşterea valorii acţiunilor pe care le deţin, ceea ce solicită mari eforturi din
2
 
 partea managerilor, pentru salarii cât mai scăzute. Managerii urmăresc să obţină salarii câtmai mari şi pot fi mai interesaţi de putere şi prestigiu, în detrimentul valorii acţionarilor.
„Titularul" (acţionarul) posedă cunoştinţe limitate despre competenţa, acţiunileşi scopurile „agentului", ceea ce creează o
asimetrie informaţională
între parteneri, denatură să explice unele dintre problemele ce vor fi dezbătute în continuare.Conflictul de interese şi asimetria informaţionadintre acţionari şi managerigenerează o serie de dileme etice pentru fiecare din cele două categorii, legate atât derelaţiile dintre ele, cât şi de abordarea de pe poziţii distincte ale raporturilor dintre fiecaregrup şi celelalte categorii de
 stakeholders.
 Principalele probleme etice în relaţia dintre acţionari şi manageri 
sunt, în cazulmarilor corporaţii, următoarele:
 Sunt justificate veniturile foarte mari ale directorilor executivi?
Globalizarea a influenţat şi „piaţa" funcţiilor executive, care tind să se aliniezenivelurilor celor mai ridicate de salarizare atinse pe plan mondial. S-a generalizat astfelconcurenţa acerbă între marile corporaţii pentru recrutarea celor mai reputaţi manageri,socotindu-se că aceştia au nişte „daruri" excepţionale, care le îngăduie să redreseze şi săconducă pe calea succesului corporaţiile pe care le preiau, ceea ce-i face pe acţionari să leofere managerilor venituri astronomice.Evident, agenţii (directorii executivi) trebuie recompensaţi pentru eforturile depuseîn slujba celor pe care îi reprezintă (acţionari), însă recompensa trebuie să răsplăteascămunca profesionistă şi sârguincioasă. Este necesar să se realizeze un calcul comparativ al beneficiilor obţinute, pentru a determina raportul corect dintre ceea ce este oportun pentruagent şi ceea ce este benefic pentru mandantul său. În momentul în care beneficiilemanagerului sunt excesiv de mari faţă de acela ale proprietarului sau acţionarului, raportuleste unul dezechilibrat, iar riscurile asumate de acţionar devin mult mai mari, acţiunilemanagerului nefiind îndreptate în primul rând către interesele acestuia. Pe de altă parte,când balanţa înclină prea mult către interesele acţionarului, managerii devin subapreciaţi şi prost plătiţi, existând riscul de a-şi pierde motivaţia.În scrisoarea sa anuală din anul 2000, adresată grupurilor cointeresate ale BerkshireHathaway şi scrisă chiar înainte ca valul de scandaluri şi dezbateri etice să cuprindăcompaniile americane, Warren Buffet evidenţia cu precizie pericolele inerente statutului demanager: „Nimic nu amorţeşte mai bine raţiunea decât sumele enorme de bani obţinutefără efort.”. Prin termenul de „raţiune”, el se referea la principiul „propriului interesconsiderat din perspectiva întregului”, ce reprezintă unul dintre factorii morali din procesuldecizional.Problema de natură etică este acutizaîn momentul de faţă, în cadrul companiilor care au primit ajutoare de stat, pe fondul crizei.„Robert Benmosche, noul CEO al AIG, va încasa anual 3 milioane de dolari cash şi4 milioane de dolari în acţiuni ale companiei pe care o va conduce.Benmosche ar putea primi încă 3,5 milioane de dolari anual, în acţiuni, ca formă decompensaţie pentru performanţă.
3

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->