SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE

TOATĂ PREA CINSTITA IERARHIE

Prea Fericite,
Prea Sfinţiţilor,

Este cunoscut faptul că prin cartea „Ecumenismul încotro? reprezint în Biserică poziţii
tradiţionaliste1. Aşadar, cum era şi de aşteptat, am luat poziţie în repetate rânduri împotriva
participării ortodoxe, la Consiliul „Mondial” cu numele, dar pan-protestant cu lucrul, al
„Bisericilor”. Am luat poziţie deoarece credem că nici un bine nu va urma din această
participare, ci mai degrabă vătămare pentru Biserica noastră. Nu ne-a fost cu putinţă să
înţelegem care a fost şi este motivul serios al acestei participări. Nu cumva pregătirea terenului şi
crearea premizelor, fie acestea cât de mici, pentru o viitoare unire? Dar o astfel de justificare ar
fi ridicolă.
Cum este cu putinţă să existe chiar şi o slabă nădejde de unire, atunci când
Protestantismul nu reuşeşte propria sa unire, fiind secţionat în nu mai puţin de două sute de
confesiuni? Cum este cu putinţă să existe chiar şi cea mai mică nădejde de unire, atunci când
numărul acestor confesiuni nu numai că nu se micşorează pe timp ce trece, ci, dimpotrivă, creşte
şi se înmulţeşte? Dacă cândva va sufla în nenorocitul Protestantism duhul unirii, atunci firesc ar
fi ca unirea să se arate şi să se săvârşească mai întâi în sânurile lui şi după aceea să caute
extinderi. Aşadar, dacă vom vedea vreodată Protestantismul unit în cuget şi constituit într-o
singură confesiune, atunci va avea o îndreptăţire toată lucrarea noastră îndreptată spre unire.
Deoarece această unire făcută în sânurile lui va constitui o dovadă necontestată a sincerităţii
intenţiilor lui de unire cu celelalte confesiuni creştine. Dar până atunci se impune un singur
răspuns la dorinţele şi declaraţiile de unire (chipurile) ale Protestantismului celui cu mii de
capete: „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!” Ce este mai mult decât aceasta este de la cel
viclean...
Cum este cu putinţă să existe nădejde de unire câtă vreme Vaticanul nu renunţă ca
infailibilitate, primatul papal şi celelalte inovaţii ce de veacuri contrafac dreapta credinţă a
Bisericii? Cum este cu putinţă să se facă declaraţii faţarnice privind unirea Bisericii Ortodoxe cu
Biserica Romano-catolică, câtă vreme nu există mărturisirea comună a dreptei credinţe?
Nu cumva participarea se face pentru a-i... lumina(!?) pe protestanţi cu privire la
învăţătura Bisericii noastre? Dar protestanţii cunosc învăţătura aceasta poate mai bine decât
reprezentanţii noştri... Operele multor scriitori ai Protestantismului sunt convingătoare în acest
sens. Nu lipseşte cunoaşterea învăţăturii ortodoxe, ci lipseşte recunoaşterea acesteia ca fiind
singura învăţătură cu adevărat apostolică.
În fine, nu cumva participarea urmăreşte asigurarea importurilor de bunuri de consum din
Uniunea Europeană şi încasarea „ajutoarelor financiare” oferite de eterodocşi? Dar în privinţa
asta mai bine să păstrăm tăcerea.
Aşadar, Prea Sfinţiţilor Părinţi, nu există nici un motiv să participăm. Cu toate acestea
observăm cu durere desele trimiteri de reprezentanţi. Pentru aceasta, ne rugăm lui Dumnezeu să
lumineze pe păstorii noştri ca ei să pună capăt acestei situaţii.

Prea Sfinţiţilor Părinţi,

Ştiţi mai bine decât oricine că Creştinismul este religia cea mai legată de persoană.
Creştinismul stă sau cade prin persoana întemeietorului său. Iar întemeietorul său stă sau cade
prin faptul învierii. Dacă Hristos a înviat, atunci într-adevăr este Fiul lui Dumnezeu şi tot ceea ce

1
Carte apărută în anul 2003 şi disponibilă online la adresa http://www.cybamall.com/ecumenism/ .
 2
a spus este adevăr. Dacă Hristos a înviat, atunci într-adevăr diavolii au căzut şi lumea s-a
slobozit. Dacă Hristos a înviat, atunci cerurile să se bucure şi pământul să se veselească. Dacă
Hristos a înviat, atunci cu toţii am trecut de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, cântând
cântare de biruinţă... Dar dacă Hristos n-a înviat, atunci n-a fost nimic şi ne-am înşelat în chip
înfricoşător. Dacă Hristos n-a înviat, atunci nimeni nu înviază. Dacă Hristos n-a înviat, atunci
propovăduirea este deşartă, deşartă este şi credinţa. Dacă Hristos n-a înviat, atunci suntem mai
nenorociţi şi mai de plâns decât toţi oamenii...

Prea Sfinţiţilor Părinţi,

Oare să nu Vă fie cunoscut că ecumenismul este rodul masoneriei anticreştine? Oare să

nu Vă fie cunoscut că pionerii mişcării ecumenice au fost masoni sau adepţi ai socialismului
marxist?2 Oare să nu Vă fie cunoscut faptul că din anii ’60 Consiliul Ecumenic al Bisericilor a
fost sub controlul comuniştilor? Oare să nu Vă fie cunoscut faptul că Consiliul Ecumenic al
Bisericilor promovează deschis idealurile socialiste ale masoneriei? Oare să nu Vă fie cunoscute
acţiunile pro-globalizare şi anticreştine ale aceluiaşi Consiliu ce se numeşte Ecumenic şi al
Bisericilor?

Prea Sfinţiţilor Părinţi,

Încotro vreţi să ne îndreptaţi?

De la aşa-zisa admitere a Bisericilor Ortodoxe în Consiliul Ecumenic al Bisericilor s-au
ridicat multe voci ortodoxe care au denunţat şi condamnat participarea ortodocşilor la întrunirile
ecumenice. Printre cele mai de seamă voci amintim pe Arhim. Epifanie Teodoropol (1930-1989),
Arhim. Filothei Zervakos (1884 – 1980), Arhim. Iustin Popovici (1894-1979), Ierom. Serafim
Rose (1934-1982), comunitatea Părinţilor din Sf. Munte Athos, mitropolitul Filaret (1969, 1971,
1975), patriarhul Diodor I (1992), episcopul Efrem de Boston (1993), Conferintei inter-ortodoxe
de la Tesalonic (2004). Dintre Părinţii duhovnici români amintim pe Arhim. Iustin Pârvu, Arhim.
Ioanichie Bălan, Arhim. Arsenie Papacioc şi mulţi alţii mai puţin cunoscuţi.

Dar ce este ecumenismul, fără mască?

Se vorbeşte tot mai mult despre ecumenism, însă prea puţin despre obiectivele urmărite
de ecumenişti.
De la început trebuie să distingem între ce s-a dorit la începuturile sale, acum 100 de ani
şi ceea ce se urmăreşte de către generaţia actuală de ecumenişti.
2
Începutul mişcării ecumenice moderne este legat în mod special de următoarele personalităţi:
- John Mott (1865 - 1955) metodist anerican, socialist, mason;
- Joseph H. Oldham (1884 - 1969) socialist;
- William Temple (1881 - 1944), socialist, arhiepiscop de York şi Canterbury;
- Nathan Soderblom (1866 - 1931) socialist, luteran, arhiepiscop de Upsala;
- Willem Visser't Hooft (1900 - 1985) socialist nedeclarat;
- Charles Henry Brent, socialist, episcop al Bisericii Epscopaliene din Canada.
Masonul John Mott este legat de YMCA, WSCF, Conferinţa de la Edinburg din 1910, Mişcarea Voluntară a
Studenţilor, Mişcarea Studenţilor Creştini, Conferinţa pentru Misiune Internaţională, 1921, Consiliul Ecumenic al
Bisericilor, 1948.
Nathan Soderblom a fost în centrul acţiunilor pacifiste organizate în perioada interbelică. Numele său este legat
de Conferinţa “Life and Work” de la Stockholm din 1925, precum şi de “Asociaţia Mondială pentru promovarea
păcii internaţionale între naţiuni prin Biserici. A fost un mare apărător al păcii susţinând din plin obiectivele
masonice pentru instituirea unei Curţi de Justiţie internaţionale şi a unei puteri supranaţionale de menţinere a păcii.
Wille Visser't Hooft se leagă cu numele de YMCA, WSCF şi Consiliul Ecumenic al Bisericilor. Ca şi John Mott a
militat pentru atragerea ortodocşilor în mişcarea ecumenică.
WSCF se menţine în afara Consiliul Ecumenic al Bisericilor ca o pepenieră de noi lideri ecumenişti. Pentru
pregătirea viitorilor lideri ortodocşi a fost infiinţat institutul pe lângă CEB Institutul Ecumenic de la Bossey, Elvetia.
Observăm cu uşurinţă că toate aceste personalităţi erau de orientare socialistă şi predicatori ai “evangheliei
sociale”, adică a unui creştinism adogmatic.
 3
O cercetare cât de sumară a activităţilor ecumenice poate lămuri pe oricine asupra
faptului că obiectivele actuale nu mai corespund cu scopul iniţial declarat de către pionierii
activităţii ecumenice de la începutul sec. XX.
Astfel, în dezvoltarea ecumenismului putem distinge trei etape:
1. chemarea către unitate ortodoxă;
2. chemarea către unitate creştină;
3. chemarea către unitate religioasă (sincretistă)

De asemenea, a treia etapa s-ar putea împărţi în două:

- chemarea către unitatea religioasă sincretistă;
- chemarea către unitatea întregii omeniri (indiferent de religie, ideologie sau credinţă);

Toţi istoricii care se ocupă de evoluţia mişcării ecumenice consideră că începutul

ecumenismului este legat de Conferinţa de la Edinburg din 1910, a Conferinţei Misionare
Mondiale. Organizatorul cheie al acestei conferinţe a fost metodistul american John Mott (1865 -
1955) alături de Joseph H. Oldham (1874 - 1969). Despre primul se ştie sigur că a fost şi mason.
Alături de ei se mai găseau la Edinburg principalii ecumenişti de mai târziu:
- Charles Henry Brent (1862 - 1929), episcop al Bisericii episcopaliene din Canada,
- Nathan Soderblom, arhiepiscop de Upsala,
- Neville Talbot (1879 - 1943), episcop de Winchester,
- Walter Moberly (1881 - 1974),
- John Baillie (1886 - 1960),
- Wiliam Temple (1881 - 1944), arhiepiscop de Canterbury şi
- indianul Azariah, episcop anglican.

Cine erau aceşti doi organizatori ai primei conferinţe mondiale ecumenice?

- John Mott, socialist şi mason.
- Joseph H. Oldham, socialist.

Marxişti erau şi Charles Henry Brent, Nathan Soderblom, Neville Talbot, Wiliam
Temple, Walter Moberly, John Baillie. Acestea sunt doar câteva din numele cele mai cunoscute
care s-au implicat în ecumenism şi predicarea “evangheliei sociale”.
Aşadar, pe toţi îi unea crezul marxist pentru făurirea unei noi societăţi mai bune şi mai
drepte şi care aveau în frunte un francmason.
Între posturile ocupate de John Mott sunt amintite:
- Student Secretary, International Committee of the Y.M.C.A.
- Chairman of the Executive Committee, Student Volunteer Movement.
- General Secretary and Chairman, World's Student Christian Federation.
- Founder, Foreign Missions Conference of North America.
- Chairman, World Missionary Conference, Edinburgh, 1910.
- Foreign Secretary and General Secretary, International Committee of the Y.M.C.A.
- General Secretary, National Council of the Y.M.C.A. of the United States.
- Chairman, World Committee of the Y.M.C.A.
- General Secretary, National War Work Council of the Y.M.C.A.
- Chairman, International Missionary Council.
- Chairman, Institute of Social and Religious Research.
- Honorary President and one of the first active Presidents, World Council of Churches.

Joseph H. Oldham a fost implicat în activităţi marxiste alături de Mannheim Karl (1893 -
1947), Michael Polyani, John Middleton Murray şi T.S. Eliot. În tinereţe a activat în YMCA.
 4
William Temple, socialist, arhiepiscop de Canterbury, campion al predicării “evangheliei
sociale”. Promova ideea că predicarea Evangheliei poate fi mai bine împlinită prin activism
social şi promovarea de schimbări sociale. A fost preşedinte al Asociaţiei de Educaţie a
Muncitorilor (1908 - 1924).
Ca prim preşedinte al Consiliului Ecumenic al Bisericilor în formare în 1938 şi prin
preşedinte al Consiliului Britanic al Bisericilor în 1943 a făcut o nefastă declaraţie profetică
despre noua mişcare ecumenică pe care el a ajutat-o să se dezvolte:
“Aproape incidental cea mai mare înfrăţire mondială s-a născut; este cel mai mare
eveniment din era noastră” [Carl McIntire, Servants of Apostasy, Christian Beacons Press, 1955,
p. 229.]
De numele lui John Mott şi Joseph H. Oldham se leagă şi organizarea Consiliului
International pentru Misiune (International Missionary Council) în 1921.
Conferinţa Mondială “Faith and Order” (convocată la Lausanne 1925, Edinburg 1937) şi-
a fixat să studieze diferenţele de doctrină care separă confesiunile creştine. Conferinţa Creştină
Mondială “Life and Work” (convocată la Stockholm 1925, Oxford 1937) şi-a fixat să se ocupe
de relaţia dintre Hristos şi economie, industrie, probleme sociale şi morale, relaţii internaţionale
şi educaţie.
În 1948 cele doua Conferinţe vor forma o noua organizaţie cunoscută de atunci ca World
Council of Churches (Consiliul Mondial al Bisericilor). În 1961 va adera la CEB şi Consiliul
Mondial pentru Misiune.
Aşadar, un grup restrâns de socialişti, conduşi de un mason au pus bazele ecumenismului
şi a Consiliului Mondial al Bisericilor. Ideea trebuie reţinută.
Rămânând tot în sfera influenţelor marxiste asupra ecumenismului, trebuie să amintim
faptul că din 1961, odată cu primirea delegaţilor Bisericilor Ortodoxe din ţările aflate sub regim
comunist, CEB avea să intre sub controlul KGB-ului.
Documentele scoase la lumina după 1989 atestă existenţa a 6-7 agenţi KGB între
delegaţii Bisericii Ortodoxe Ruse la CEB.
La aceştia se adaugă şi ceilalţi delegaţi ortodocşi aflaţi fiecare sub controlul securităţii
statelor din care veneau.
Reţinem faptul că mişcarea ecumenică a reprezentat şi reprezintă încercarea de a reduce
creştinismul la o doctrina sociale (marxism), adică la activităţi umanitare, sociale, drepturile
omului şi mai nou protecţia mediului.

Prea Sfinţiţilor Părinţi,

Paharul răbdării unei părţi deloc mici a credincioşilor mireni şi a preoţilor evlavioşi e
gata să se verse, îngăduinţa faţă de atâtea şi atâtea cedări şi compromisuri se epuizează din zi în
zi. Nu mai aruncaţi în mâhnire, în zbucium şi suspin plinătatea Bisericii, care compară poziţia
noastră plină de compromisuri cu statornicia Sfinţilor Părinţi în faţa ereziilor. Rupeţi orice
legătură cu tăgăduitorii Faptului mântuirii lumii. Voi, reprezentanţii Bisericii celei una şi singură
adevărată, nu mai mâhniţi pe Domnul, împreună şezând şi discutând cu aceia la acelaşi nivel.
Rupeţi orice legătură cu cei ce au lepădat credinţa în înviere şi morala creştină. Şi propovăduiţi
urbi et orbi că „cel ce răstălmăceşte cuvintele Domnului după poftele sale şi spune că nu este
nici înviere, nici Judecată, unul ca acesta este primul născut al Satanei”3. Şi cu cei întâi născuţi
ai Satanei bineînţeles Biserica Ortodoxă nu trebuie să aibă legături.

Cu adânc respect,

Ierom. Agapit Popovici,

01 ianuarie 2008

3
Sfântul Policarp, Epistola către Filipeni, 7, 1.