Introducere

Aproape in toate religiile omenirii se intalneste convingerea, ferma si generala, ca existenta omului nu se termina cu moartea. Pe aceasta credinta, mai mult sau mai putin explicita, se intemeiaza ceea ce numim cultul mortilor, adica grija pe care o au cei vii de a mentine, legatura spirituala cu mortii lor, de a cauta sa le ajute si sa le usureze situatia din "lumea de dincolo", prin felurite rituri si ceremonii, prin rugaciune catre Dumnezeu pentru odihna lor netulburata si pentru iertarea pacatelor, prin jertfe si fapte de milostenie, sau prin alte diverse acte, socotite ca fiind de folos celor adormiti. Aceasta universalitate a credintei in nemurirea sufletului, careia la unele popoare (persii, grecii, romanii s.a.) i s-a adaugat credinta intr-o judecata a sufletelor dupa moarte, explica marea asemanare a riturilor si a ceremoniilor funebre principale din toate religiile mari ale omenirii, ca de ex. : spalarea si imbracarea cadavrelor, inmormantarea sau incinerarea lor, procesiunile si bocetele, mesele sau ospetele funerare si pomenirile pentru cei morti. Faptul este deosebit de evident pentru unele din popoarele mari ale antichitatii, ca egiptenii, a caror cultura si arta are in general un accentuat caracter funerar, vizibil in arta imbalsamarii trupurilor, in piramidele si diferitele necropole menite sa ocroteasca mumiile sau cadavrele personajelor marcante, in pictura si textele din inscriptiile hieroglife si de pe papirusuri, in templele, in originea si apartenenta religioasa a scrierii si a citirii. Tot asa stau lucrurile cu grecii si romanii, despre care s-a spus si s-a demonstrat ca riturile lor religioase in legatura cu cultul familial al stramosilor au determinat si au influentat nu numai intreaga viata spirituala si stralucita cultura si arta greco-romana, ci si organizarea si viata politica, economica si sociala a vechilor cetati si state fondate de aceste doua mari popoare ale antichitatii clasice pagane.

Originile cultui mortilor in crestinism

Cultul mortilor il putem vedea inca din perioada Vechiului Testament. Credinta evreilor in nemurirea sufletului si cultul mortilor a jucat un rol foarte important in societatea iudaica. Cu totul ca, cartile sfinte ale Vechiului Testament nu ofera informatii foarte clare despre cultul mortilor, sunt suficiente deoarece arata grija pe care evrei au avuto pentru cei adormiti. Moartea nu era considerat n Vechiul Testament un sfrit, ci exista posibilitatea invierii, i era asociat cu "somnul" (Iov -- 3:13), ceea ce implica o trezire la Judecata de Apoi.1 De asemenea sunt prezente si rugaciunile pentru morti. Astfel, din cartea Judecatori (11, 40) putem observa ca la evrei in epoca Judecatorilor era curent uzul ca amintirea mortilor ilustri sa fie plns patru zile pe an. Traditia aceasta s-a pastrat, de altfel, pana astazi la evrei, care rostesc rugaciuni pentru cei morti de patru ori pe an : in ziua Impacarii (Ispasirii, Iomki-pur), la Pasti, la Cincizecime si la sarbatoarea Corturilor (15-22 luna a saptea). In cartea Tobit (IV, 17) si in profetia lui Ieremia (XVI, 7) se arata ca vechii evrei faceau ospete funerare si pomeni de paine si de vin la locurile de inmormantare ale mortilor.2 Din pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar, rostita de Mantuitorul (Luca 16, 22), se vede ca, in epoca aceea, conationalii Mantuitorului credeau in existenta unui loc de chinuri si de pedeapsa (iad) si a unui loc de odihna si fericire (raiul, sanul lui Avraam), in care merg sufletele celor morti, dupa faptele pe care le-a savarsit fiecare in viata pamanteasca.

1 2

http://ro.wikipedia.org/wiki/Moarte_%28mitologie%29#Religia_cre.C8.99tin.C4.83 http://www.crestinortodox.ro/diverse/cultul-mortilor-69540.html

Cultul mortilor in crestinism

Conceptia crestina despre nemurire se concentreaza in jurul persoanei lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, si a activitatii Sale mantuitoare si in special a invierii Lui. Acest aspect este strans legat de promisiunea pe care El insusi a facut-o : "...pentru ca Eu sunt viu si voi veti fi vii" (Ioan XIV, 19).3 In crestinism, rolul acordat sufletului in invatatura de credinta si in viata religioasa, precum si frumoasa doctrina eshatologica, intemeiata pe invatatura divina a Mantuitorului si a Sfintilor Apostoli, doctrina superioara tuturor celorlalte religii, au facut ca grija pentru cei morti sa devina una dintre componentele de frunte ale pietatii crestine si sa se exprime in forme din ce in ce mai bogate, mai variate si mai pline de sensuri religioase superioare. Din punct de vedere crestin, moartea trupeasca este un proces ce intervine, dupa pacatul lui Adam, in desfasurarea vietii empirice si rezulta din separarea sufletului de trup si intoarcerea lui la Dumnezeu (Ecclesiast 12, 7), pentru a fi judecat si pentru a-si primi in rai sau iad, rasplata sau pedeapsa vietii pamantesti, iar trupul se intoarce in pamant, din care a fost luat (Geneza 3, 19), pentru a se descompune in elementele din care a fost alcatuit. Cauza mortii este pacatul, sau mai precis, indepartarea omului de Dumnezeu, de izvorul vietii. Daca n-ar fi pacatuit omul, ramanand in comuniune cu Dumnezeu, putea sa nu moara. Moartea a intrat in ordinea vietii ca urmare a pacatului savarsit de Adam si Eva (Geneza II, 7; Romani VI, 23). Adancind credinta generala si straveche in nemurirea sufletului, accentuand si facand mai explicita credinta in existenta unei judecati universale, careia ii sunt supuse toate sufletele dupa moarte (credinta pe care o aveau, in forme mai putin lamurite, si alte popoare ale antichitatii), religia crestina micsoreaza, mai mult decat oricare alta, spaima de moarte. Moartea nu mai este pentru primii crestini nici trecerea in neantul (nefiinta) Nirvanei budiste, nici locul de groaza si de intuneric in care ratacesc fara odihna umbrele sau fantomele mortilor, ca in tartarul pagan evocat in Dialogurile lui Lucian sau in Purgatoriul si Infernul lui Dante, nici macar seolul confuz din vechea religie a evreilor, ci trecerea intr-o existenta superioara, in care sufletul credinciosului isi gaseste linistea si fericirea eterna in nemijlocita apropiere de Hristos, Cel inviat din morti, pe Care L-a adorat in viata.
3

http://misterelelumii.blogspot.com/2007/07/crestinismul-viata-dupa-moarte.html

n Noul Testament nu apare o nou filosofie despre moarte. Aici se menioneaz clar c sufletul(omul)poate fi nemuritor, mesajul Noului Testament fiind c Iisus Hristos a nvins moartea. Prin stpnirea morii, diavolul avea pe toi oamenii n puterea sa, ns Iisus, jertfindu-se pentru muritori, i-a eliberat. n Biblie se spune c "cei care cred n Fiul lui Dumnezeu nu vor muri, ci vor avea via venic" (Ioan 3:16).4 n religia cretin exist doar dou destinaii finale pentru oameni dup moarte: prima Raiul, (Paradisul sau Edenul), unde merg la inviere doar cei drepi, rscumprai fiind prin sngele lui Iisus Hristos i a doua, moartea definitiv, fr sperana nvierii. Raiul si iadul sunt stari fiintiale constiente, prin aceea ca sufletul fiecaruia gusta placerea sau amaraciunea faptelor sale. Punctul culminant al starii prezente in rai este, insa, comuniunea cu Iisus Hristos, cu ingerii si cu sfintii si apoi contemplarea lui Dumnezeu ca incununare a acestei comuniuni. Vederea lui Dumnezeu, de care se bucura cei drepti, caci "cei curati cu inima vor vedea pe Dumnezeu" (Matei V, 8), nu este o vedere totala, deoarece Dumnezeu este infinit. Exista totusi o crestere, un progres infinit in aceasta vedere sau contemplare a frumusetii divine a lui Dumnezeu care continua in eternitate si aceasta datorita dragostei pe care Dumnezeu o are fata de om, prin care El il ridica la o intelegere mai presus de fire. Ca si in credinta iudaica, crestini considerau eficiente rugaciunile facute pentru cei adormiti. Credinta in eficacitatea rugaciunilor de mijlocire pentru cei morti era atat de puternica in primele comunitati crestine, incat unii crestini se botezau pentru mortii lor, socotind ca fapta lor suplinea lipsa botezului crestin la rudele, prietenii sau cunoscutii lor, care nu apucasera sa-l primeasca in viata.5 Desigur, cu timpul, dupa modelul vechilor rugaciuni iudaice, s-au alcatuit si rostit rugaciuni de inspiratie crestina pentru morti, cum sunt cele cunoscute sub denumirea de "orationes pseudocyprianae" de pe la sfarsitul secolului III sau inceputul secolului IV, sau rugaciunile de acest fel pe care le vom gasi mai tarziu in cele mai vechi evhologhii pastrate, ca Evhologhiul episcopului Serapion (in Egipt), din sec. IV. Formulele de rugaciuni cuprinse in mai multe capitole din Epistola I catre Corinteni a Sfantului Clement Romanul (cap, 9-12, 17-18), de pe la sfarsitul secolului I pot fi privite, dupa unii, ca intermediare intre vechile rugaciuni iudaice si cele crestine de mai tarziu.
4 5

http://ro.wikipedia.org/wiki/Moarte_%28mitologie%29#Religia_cre.C8.99tin.C4.83 http://www.crestinortodox.ro/diverse/cultul-mortilor-69540.html

Rugaciuni pentru morti gasim de asemenea in textele celor mai vechi liturghii crestine care ni s-au pastrat, cum este aceea din cartea VIII a Constitutiilor Apostolice, cap. 42 (comp. si cart. VI, 30). Asemenea rugaciuni, care se gasesc si in liturghia Sfantului Iacob, in cea a Sfantului Marcu, in liturghia armeana si in toate liturghiile Bisericilor Orientale Vechi si care nu se deosebesc prea mult de cele similare. Din liturghiile ortodoxe de azi, erau incadrate mai ales in partea finala a marii rugaciuni a Sfintei Jertfe, parte numita diptice sau rugaciuni de mijlocire generala pentru vii si pentru morti.6 Rugaciunile pentru cei morti sunt in stransa legatura cu judecata particulara si cu starea sufletului de dupa ea, pana la judecata obsteasca. In acest interval de timp si pentru acest timp, intervin cei vii pentru decedati pentru ameliorarea situatiei lor sau pentru proslavirea celor alesi. Judecata particulara este atestata de Sfanta Scriptura. Astfel, Sfantul Pavel spune : "Este randuit oamenilor sa moara, iar dupa aceea, sa fie judecati" (Evrei IX, 27). Intrucat in cuvintele acestea Sfantul Pavel nu pune nici un interval de timp intre moarte si judecata, urmeaza ca el exprima prin ele ideea ca sufletul, indata dupa despartirea lui de trup este supus judecatii particulare. Invatatura crestina revelata ne arata ca sunt opererante nu numai rugaciunile pentru cei vii ci si rugaciunile pentru morti. Caci acestia sunt vii sufleteste (Rom. XIV 7-9), fac parte din aceeasi Biserica, care este ca un organism cu multe madulare (l Cor. XII, 27).7

Concluzie
Bizantinii nu au dezvoltat un cult al mortilor propriu, la fel ca celelalt popoare. Ei au preluat acest cult din crestinism fara a-l modifica sau adauga pentru a fi un cult specific
6 7

http://www.crestinortodox.ro/diverse/cultul-mortilor-69540.html Idem

bizantin. Desi venerau moastele sfintilor si rosteau rugaciuni pentru cei adormiti nu s-a ajuns la o fascinatie obsesiva cu memento-uri materiale de moartea. Aceasta practica avea sa capete importanta in apus in evul mediu tarziu i care, n diferite forme au durat n timpurile moderne .

Bibliografie

1. 2. 3.

http: //ro.wikipedia.org/wiki/ Moarte_%28mitologie %29#Religia_cre.C8.99tin.C4.83 http://www.crestinortodox.ro/diverse/cultul-mortilor69540.html http://misterelelumii.blogspot.com/2007/07/crestinismulviata-dupa-moarte.html

Cuprins
Introducere................................................................................................................................1 Originile cultui mortilor in crestinism.....................................................................................2 7

Cultul mortilor in crestinism....................................................................................................3 Concluzie..................................................................................................................................5 Bibliografie...............................................................................................................................6 Cuprins..................................................................................................................................7