Dezrădăcinare
De Adrian Ionita Niciunde nu poate fi mai acut a scrie despre dezrădăcinare decît pe un pămînt în careorice plantă trăieşte în stare de urgenţă cu un tub de ser fiziologic înfipt la rădăcină.Lansarea de carte care a avut loc seara trecută la Institutul Cultural Roman din Tel Aviv,sta sub acest semn, fie că vorbeşte despre o ţară a deşertului, a "pămîntului roşcat"(Bianca Marcovici n.a.), despre “degustarea locului” pe palatul unei limbi cu papileexersate la toate culturile lumii, fie despre nocivitatea virtualului sau groapa comună acaselor îngropate de istorie.Madeea Axinciuc, tînăra şi fermecătoarea directoare a Institutului Cultural Român dinTel Aviv, a adus la aceeaşi masă spiritul unor creatori pe care cultura îi revendicădeopotrivă atît în România cat şi în Israel, şi a căror problematică poate fi recunoscutăuniversal într-o lume preocupată de schimbare şi identitate. Reflexiile de mai jos sînt unecou indirect al acestei întîlniri în care scriitorul Andrei Fischof a prezentat cartea
Oublier en avant / Uitarea dinainte
, semnată de Marlena Braester, iar Octavian Şerban,consilierul diplomatic al Ambasadei României din Tel Aviv, a prezentat cartea
Înaintede a fi prea tîrziu
, aparţinînd Ginei Sebastian Alcalay care, la rîndul ei, a vorbit desprevolumul
Impactul virtualului
de Bianca Marcovici şi
Save as …
de Riri Sylvia Manor.Dezrădăcinarea este un proces dramatic şi transformator, dezrădăcinatul o fiinţă cu unînalt simţ al vacuităţii, perceput de multe ori ca un eşec sau un triumf surd.Existenţialiştii ne-au învăţat că liberul arbitru nu este un dar căzut din cer, ci o opţiunenăscută în conştiinţa noastră. Această distincţie ne transformă şi individualizează înfiinţe responsabile, cu decizii ce suferă un fel de topire într-o conştiinţă colectivă carerăspîndeşte o lumină difuză şi reflectantă. Un proces confuz, atunci cînd este supus uneicitiri longitudinale ce judecă spiritul uman ca pe o alcătuire logică de jos în sus, de parcă ar fi seva unei plante ce se hrăneşte doar din solul în care s-a născut. Existenţadevine în acest context ideatic, o misiune completată mental, şi orice izolare a ei ridicăîntrebări inevitabile despre standardizarea identităţii sau înstrăinare.În acest bilanţ, creatorul prins între doua lumi devine o figură de dimensiuni tragice şimonumentale, lăsînd dezamăgiţi contabilii existenţei umane în căutare permanentă derădăcini şi contingenţe. Judecăţile de valoare care corectează cinic eşecul sau triumfulcreaţiei sale, se resimt ca un divorţ de legi ce crează bariere culturale, proiectînddeterminări în care se estompează individualul, şi existenţa este suspendată într-ununivers lipsit de rădăcini.Poetul născut în România care trăieşte astăzi în Israel, scrie sub un cer ce oferă mereuun nor în care poate să îşi şteargă lacrimile, în care vede partea plină a paharului, chiar dacă curcubeul nu mai este la moda, visează la o lume cu pomi fructiferi în mijloculunui deşert care s-a născut orb, sau vede aşteptarea de la rădăcinile visului în paloarea pietrei. Pămîntul pe care s-a născut, creaza o memorie în fata căreia nu se sustrage, pentru ca dă culoare amintirilor din copilărie şi filtrează experienţa maturităţii. Poetul,
Leave a Comment