MARIN PREDA
Via
ţ
a ca o prad
ă
"Dac
ă
a
ş
i
ş
ti c
ă
efortul pentru scrierea unui roman
m
ă
poate costa via
ţ
a, mi-a
ş
i lua toate m
ă
surile
de siguran
ţă
pentru a înl
ă
tura o eventualitate
cum ar fi boala din care s
ă
mi se trag
ă
moartea.
Dar unica m
ă
sur
ă
hot
ă
râtoare, aceea de a renun
ţ
a
la scris, nu a
ş
i lua-o."
M
ARIN
P
REDA
Aventura con
ş
tiin
ţ
ei mele a început într-o zi de iarn
ă
când o anumit
ă
întâmplare m-a f
ă
cut s
ă
în
ţ
elegdeodat
ă
c
ă
exist. Era mult
ă
lume în cas
ă
, fiin
ţ
e mari, a
ş
ezate în cerc pe scaune mici
ş
i care se uitau la mine cu priviri de recunoa
ş
tere, dar parc
ă
îmi spuneau cu ostilitate, te vedem, e
ş
ti de-al nostru, dar ce faci? Atunci amauzit o voce: "L
ă
sa
ţ
i-l în pace! Na, m
ă
,
ş
i pe-asta!"
Ş
i cel ce rostise aceste cuvinte a luat de undeva de pe sob
ă
o
pâine mare
ş
i rotund
ă
ş
i mi-a întins-o. Atunci mi-am dat seama c
ă
ţ
ineam strâns ceva în bra
ţ
e, tot o pâine,
ş
i c
ă
asta era cauza privirilor rele îndreptate asupra mea. Pusesem mâna pe pâinea de pe mas
ă
care era a tuturor
ş
i numai vroiam s
ă
dau la nimeni din ea. Iar acel om, de care ascultau to
ţ
i, în loc s
ă
mi-o ia cu for
ţ
a, cum furio
ş
i se
pare c
ă
vroiau ceilal
ţ
i, f
ă
cându-m
ă
s
ă
scot r
ă
cnete, îmi mai d
ă
duse una: "Ia-o, m
ă
,
ş
i pe-asta!" Parc
ă
m-am trezit
dintr-un somn. M-am uitat la to
ţ
i lini
ş
tit
ş
i am pus cuminte pâinea din bra
ţ
e pe mas
ă
. Nimeni nu mai m-a luat
dup
ă
aceea în seam
ă
, au început s
ă
rup
ă
din ea
ş
i s
ă
m
ă
nânce.Din aceast
ă
întâmplare ar reie
ş
i c
ă
instinctele de acaparare m-au dus departe de via
ţă
, ceea ce nu s-a
dovedit. Totu
ş
i aventurile vie
ţ
ii noastre sunt ale con
ş
tiin
ţ
ei, de
ş
i via
ţ
a ei adev
ă
rat
ă
nu e niciodat
ă
liber
ă
de
instincte
ş
i nu o data e neputincioas
ă
în fa
ţ
a lor, în r
ă
u, dar
ş
i în bine.
N-a
ş
putea s
ă
spun cui datorez faptul c
ă
de
ş
i am fost dat la
ş
coal
ă
la opt ani, cu scopul m
ă
rturisit de tat
ă
lmeu s
ă
înv
ăţ
doar sa m
ă
isc
ă
lesc
ş
i pe urm
ă
, asemeni fra
ţ
ilor mei mai mari, s
ă
ar p
ă
mântul
ş
i s
ă
cresc vite, totu
ş
i
întreaga familie a renun
ţ
at mai pe urm
ă
la aceast
ă
idee. Fiindc
ă
în primul an abia am trecut clasa, de
ş
i m-am
trezit cu uimire citind.Atunci de ce m-au dat mai departe s
ă
urmez
ş
i clasa a doua pe care abia am trecut-o? Ulterior to
ţ
i au spusc
ă
înv
ăţ
am bine. Dar asta nu era adev
ă
rat. Numai eu
ş
tiu ce-am putut tr
ă
i în anul urm
ă
tor, la ce tortur
ă
am fostsupus
ş
i cum soarta mea s-a decis parc
ă
ignorându-m
ă
. De la începutul anului nu putusem înv
ăţ
a nimic, nuaveam c
ă
r
ţ
i. Mama îmi f
ă
cuse rost de cinci lei, mi-i d
ă
duse
ş
i-mi spusese s
ă
-mi cump
ă
r cu ei "m
ă
car
Citirea".
M-am dus acas
ă
la înv
ăţă
tor, pe care l-am g
ă
sit în curte cu al
ţ
ii, beau cafele
ş
i jucau tabinet,
ş
i l-am strigat. A
venit la gard. I-am spus ce vroiam,
ş
i el a întins mâna
ş
i i-am pus în palm
ă
mica moned
ă
galben
ă
.- Ce s
ă
-
ţ
i iau eu, zice, cu cinci lei? O
Citire
cost
ă
vreo dou
ă
zeci
ş
i cinci de lei.
- Dom'le înv
ăţă
tor, i-am spus eu atunci, care m
ă
gândisem o clip
ă
c
ă
ar putea da de la el restul, dar îmi
spusesem în acela
ş
i timp c
ă
nu putea s
ă
fac
ă
a
ş
a ceva, c
ă
nu eram fi-s
ă
u, lua
ţ
i-mi un maculator s
ă
am m
ă
car pe
ce scrie, c
ă
de înv
ăţ
at pot s
ă
m
ă
mai împrumut, dar de scris nu pot s
ă
scriu în caietele altora.
- A
ş
a e, zice, bine, când o s
ă
m
ă
duc pe la Ro
ş
iori, o s
ă
-
ţ
i cump
ă
r un maculator. Da' tac-t
ă
u de ce nu-
ţ
i d
ă
bani de c
ă
r
ţ
i, c
ă
nu e om s
ă
rac?
- M
ă
mir c
ă
m
ă
las
ă
s
ă
viu
ş
i a
ş
a, darmite s
ă
-mi mai cumpere
ş
i c
ă
r
ţ
i.
- A
ş
a e, a zis înv
ăţă
torul senin,
ş
i a dat creanga de m
ă
r pe sub care venise la mine la o parte
ş
i s-a întors la
mas
ă
s
ă
-
ş
i continue jocul întrerupt.În iarna aceea hot
ă
rârea tat
ă
lui meu de a nu m
ă
mai l
ă
sa s
ă
m
ă
duc la
ş
coal
ă
a devenit, practic, un fapt, de
ş
idin gur
ă
nu m
ă
oprise; nu aveam cu ce m
ă
înc
ă
l
ţ
a. M-am dus doar când am putut merge descul
ţ
;
ş
i atunci am
tr
ă
it acele ore de spaim
ă
despre care am pomenit al c
ă
rei motiv dac
ă
s-ar fi dezv
ă
luit s-ar fi petrecut o catastrof
ă
.Con
ş
tiin
ţ
a m
ă
sura propor
ţ
iile dezastrului care ar fi urmat, iar instinctele tremurau: nu se
ş
tie ce-a
ş
fi ajuns învia
ţă
dac
ă
jocul întâmpl
ă
rii, al c
ă
rei erou eram, s-ar fi destr
ă
mat
ş
i eu a
ş
fi ap
ă
rut în ochii înv
ăţă
torului a
ş
a cumeram
ş
i nu cum, prin nu
ş
tiu ce mister, credea el c
ă
sunt. Adic
ă
dintre cei mai buni... Se apropia sfâr
ş
itul anului
ş
idasc
ă
lul examina toat
ă
clasa, s
ă
vad
ă
pe care trece, pe cine premiaz
ă
ş
i pe cine las
ă
repetent. Scotea câte cincisau
ş
ase la tabl
ă
ş
i îi asculta. Jum
ă
tate din ei parc
ă
înv
ăţ
aser
ă
ceva, cealalt
ă
jum
ă
tate îns
ă
parc
ă
nici nu trecuse pe
la
ş
coal
ă
ş
i atunci înv
ăţă
torul începea s
ă
-i bat
ă
la palm
ă
cu o nuia de corn foarte ager
ă
, de care tot unul dintre noif
ă
cuse rost. Era atât de furios încât uneori îi b
ă
tea la palm
ă
pe to
ţ
i cei care erau sco
ş
i odat
ă
, de
ş
i unii dintre ei protestau indigna
ţ
i c
ă
ar fi r
ă
spuns bine la întreb
ă
rile puse. A
ş
teptam tremurând s
ă
-mi vie rândul. Nu
ş
tiam nimic
ş
i ascultam înfiorat plan
ş
etele care umpleau clasa. B
ă
ie
ţ
ii suportau bine loviturile în clipele când le primeau, dar în b
ă
nci nu mai puteau, fluturau mâinile înro
ş
ite în aer, sau
ş
i le vârau dezn
ă
d
ă
jdui
ţ
i între genunchi. Plângeau cu
înver
ş
unare
ş
i obid
ă
nedefinit
ă
fiindc
ă
nici unul nu
ş
tia s
ă
urasc
ă
, durerea lor era pur
ă
ş
i în ea puteai ghici celmult protestul împotriva ei, a durerii în sine, fiindc
ă
durea,
ş
i nu a înv
ăţă
torului sau a
ş
colii, cu c
ă
r
ţ
ile
ş
i istoriile
ei care trebuiau înv
ăţ
ate cu sila.
Prima zi a trecut f
ă
r
ă
s
ă
fiu scos
ş
i eu la examen. A doua zi, v
ă
zând cum stau lucrurile, în loc s
ă
fug
ş
iînd
ă
r
ă
t s
ă
nu m
ă
mai uit, am venit totu
ş
i la
ş
coal
ă
, de
ş
i
ş
tiam ce ar putea s
ă
mi se întâmple. Nu m-a scos nici înacea zi
ş
i nici în cele urm
ă
toare.
Ş
i pentru ca aceast
ă
întâmplare s
ă
fie dus
ă
pân
ă
la cap
ă
t, în nefirescul ei, lasfâr
ş
itul anului m-am pomenit printre premian
ţ
i.
Faptul uimi pe ai mei
ş
i tata nu mai zise nimic, când, în toamn
ă
, îi spusei c
ă
vreau s
ă
urmez
ş
i pe-a patra.Dar tot nu-mi lu
ă
c
ă
r
ţ
i. încetul cu încetul îns
ă
se r
ă
spândi întâi printre copii, apoi
ş
i printre vecini, ideea c
ă
eu a
ş
ş
ti atâta carte încât era clar c
ă
dup
ă
terminarea cursului primar trebuia s
ă
fiu dat s
ă
urmez mai departe, la liceusau la
ş
coala normal
ă
de înv
ăţă
tori. Începui
ş
i eu s
ă
cred acest lucru, cu atât mai mult cu cât via
ţ
a de
ţă
ran, în
ciuda faptului c
ă
se petrecea într-un spa
ţ
iu liber, mie mi se p
ă
rea c
ă
se petrece într-un
ţ
arc. Dar eu nu vreau s
ă
povestesc aici "amintiri"; ci doar lucruri pe care le contemplu
ş
i azi cu un sentiment de nelini
ş
te c
ă
s-ar fi pututtotu
ş
i s
ă
nu aib
ă
loc,
ş
i atunci nici lumina care le înso
ţ
e
ş
te azi în amintire s
ă
nu fi existat.
Nic
ă
ieri nu a fost timp în cele o mie de pagini ale
Morome
ţ
ilor
s
ă
povestesc c
ă
l
ă
toria pe care a f
ă
cut-o Niculae (erou a c
ă
rui copil
ă
rie era a mea), cu tat
ă
l s
ă
u, la vârsta de doisprezece ani, la Câmpu-Lung, undedorin
ţ
a lui de a evada din familie
ş
i din sat trebuia s
ă
devin
ă
un fapt. în realitate aceast
ă
c
ă
l
ă
torie avea s
ă
setermine cu un e
ş
ec prin care îns
ă
soarta m
ă
ferea de o pr
ă
bu
ş
ire. Nu exist
ă
o fiin
ţă
care s
ă
nu fie înzestrat
ă
cu instinctul primejdiei. La oameni el agit
ă
presentimentele cu
atât mai mult cu cât ra
ţ
iunea nu-
ş
i d
ă
seama de nimic. Tat
ă
l meu era posomorât
ş
i nu scotea un cuvânt mergând
pe lâng
ă
cai. Nu se uita la mine, se ferea de ochii mei, a c
ă
ror expresie îl împiedica, pesemne, s
ă
în
ţ
eleag
ă
avertismentele turburi pe care le sim
ţ
ea zdruncinându-i credin
ţ
a în steaua mea. Ce eram eu? Ce putea s
ă
-i spun
ă
lui încrederea naiv
ă
a unui b
ă
iat c
ă
într-acolo unde mergeam ne a
ş
tepta lumea cu bra
ţ
ele deschise, s
ă
confirme
adev
ă
rul înzestr
ă
rii fiului din c
ă
ru
ţă
, de care în sat nimeni nu se mai îndoia demult?
Ş
i dac
ă
toat
ă
lumea se
în
ş
ela? Înv
ăţă
torul acela care m
ă
premiase f
ă
r
ă
s
ă
ş
tiu nimic murise demult
ş
i luase cu el în mormânt secretul
comport
ă
rii lui ciudate. El, tat
ă
l, nu fusese niciodat
ă
convins c
ă
nu se petrecuse atunci ceva firesc. Ai mei to
ţ
i
ş
tiau bine c
ă
sunt un bleg, totu
ş
i de ce mi s-ar fi pus pe cap o coroan
ă
pe care n-a
ş
fi meritat-o? Asemenea gesturile pot face oamenii obi
ş
nui
ţ
i din prostie sau din p
ă
rtinire, dar ce l-ar fi putut îndemna pe un înv
ăţă
tor care nu era
mai bun decât al
ţ
ii, ba chiar era mai r
ă
u, suferind de piept,
ş
i folosind foarte des nuiaua, s
ă
m
ă
scoat
ă
din blegia
mea vizibil
ă
ş
i s
ă
m
ă
împing
ă
de la spate în fa
ţ
a satului? Patul s
ă
u de moarte pe lâng
ă
care am trecut toat
ă
clasa
ş
i i-am s
ă
rutat mâna acestui om sl
ă
bu
ţ
, stins în floarea vârstei, cu o mic
ă
musta
ţă
neagr
ă
ş
i cu o expresie ca de
icoan
ă
pe chipul s
ă
u supt de suferin
ţă
, nu-mi apare niciodat
ă
în amintire f
ă
r
ă
un adânc fior: e pentru mine semnulc
ă
pe aceast
ă
lume, destinul orb nu e atotputernic, c
ă
hot
ă
rârile lui pot fi smulse, c
ă
fulgerul intui
ţ
iei noastre îl poate abate din mersul lui implacabil.
Ş
i c
ă
, odat
ă
înfrânt, el cedeaz
ă
mereu netezindu-
ţ
i drumul nu f
ă
r
ă
a-
ţ
i l
ă
saîn con
ş
tiin
ţă
de fiecare dat
ă
o spaim
ă
, semn c
ă
nu te va proteja la infinit.Aceast
ă
spaim
ă
o tr
ă
ia pe drum tat
ă
l meu, înaintea mea. El se apropie la un moment dat de botul cailor
ş
itrase c
ă
ru
ţ
a la marginea drumului. Al
ă
turi era o poian
ă
ş
i o fântân
ă
. O fat
ă
descul
ţă
î
ş
i sp
ă
la picioarele, apari
ţ
ie
parc
ă
de vis pe aceste
ţ
inuturi necunoscute cu v
ă
i adânci
ş
i dealuri uria
ş
e. Se sui apoi lâng
ă
mine. R
ă
mase câtva
timp t
ă
cut f
ă
r
ă
s
ă
m
ă
priveasc
ă
. Îmi puse îns
ă
mâna lui mare pe picior
ş
i m
ă
mângâie cu o mil
ă
nesfâr
ş
it
ă
pe carea trebuit s
ă
treac
ă
dou
ă
zeci de ani ca s-o în
ţ
eleg. Apoi îmi spuse cu o duio
ş
ie izvorât
ă
numai din triste
ţ
ea pricinu-
it
ă
de h
ă
r
ţ
uiala la care îl supunea de la o vreme familia noastr
ă
cu trei soiuri de copii,
ş
i pe care numai eu
ş
i
mama i-o cuno
ş
team.- Domnule, unde ne ducem noi acum?Am în
ţ
eles f
ă
r
ă
s
ă
m
ă
turbur ce vrea s
ă
spun
ă
: era oare
ă
sta drumul nostru? Ne duceam bine acolo unde ne
duceam? Cine ne spunea nou
ă
c
ă
din zecile de c
ă
ru
ţ
e care se îndreptau ca
ş
i a noastr
ă
spre ora
ş
ul de munte cu
renumita lui
ş
coal
ă
, a noastr
ă
nu va face parte din cele care se vor întoarce cu speran
ţ
ele pierdute?
- Î
ţ
i pun aceast
ă
întrebare, a continuat el ca
ş
i cum mi-ar fi spus pentru întâia oar
ă
ceea ce avea sa urmeze,
când de fapt totul fusese demult r
ă
sucit pe toate fe
ţ
ele, ca s
ă
ş
tii ca n-ajunge s
ă
reu
ş
e
ş
ti s
ă
treci din trei sute, câ
ţ
i
am auzit c
ă
sunt înscri
ş
i, printre cei patruzeci admi
ş
i. Trebuie s
ă
fii printre cei
ş
apte-opt cu burs
ă
. F
ă
r
ă
burs
ă
nu pot s
ă
te
ţ
in! Mi-am dat capul pe spate:
- Heeee!
Ş
i d-aia ai tras tu c
ă
ru
ţ
a la marginea drumului!! Din mers nu puteai s
ă
-mi spui, heeee!
Ş
i l-am ar
ă
tat cu mâna ca s
ă
-l mai vad
ă
ş
i al
ţ
ii
ş
i am continuat s
ă
beh
ă
i.- Nu, c
ă
putem s
ă
întoarcem caii
ş
i s
ă
ne ducem acas
ă
! a zis el atunci cu simplitate, vrând parc
ă
, cu o ultim
ă
sfor
ţ
are, s
ă
r
ă
mân
ă
în mijlocul acestei simplit
ăţ
i care ne-ar fi izb
ă
vit de toate grijile
ş
i de toate temerile. Spunem
c
ă
n-au mai fost locuri
ş
i gata. Altfel î
ţ
i închipui ce r
ă
u o s
ă
fie. Ce-o s
ă
te faci tu, cum o s
ă
te ar
ă
ne
ş
ti? L
ă
sând la
o parte faptul c
ă
n-o s
ă
se poat
ă
s
ă
nu-
ţ
i pese de to
ţ
i pro
ş
tii care or s
ă
râd
ă
de tine.M
ă
uitam la el
ş
i ca totdeauna glasul cu care îmi spunea aceste cuvinte m
ă
f
ă
cu s
ă
în
ţ
eleg mai pu
ţ
in ceea cespunea. Cum o spunea, asta era uimitor. O ve
ş
nic
ă
surpriz
ă
. Reie
ş
ea în acele clipe c
ă
lumea n-ar fi atât de greude suportat, dac
ă
n-ar fi împ
ă
nat
ă
cu pro
ş
ti. Ei, ce-o s
ă
fac? Sunt eu în stare, a
ş
a ca el, s
ă
nu-mi pese de ei? N-os
ă
fiu, cum o s
ă
fiu? Sunt un copil, pu
ţ
ini sunt cei care cu adev
ă
rat se pricep s
ă
le fac
ă
fa
ţă
.
Ş
i atunci?
-
Ş
i ce vreai tu acum de la mine? –Te întreb.
Ş
tii?!- Ce s
ă
ş
tiu?- Cum ce s
ă
ş
tii? P
ă
i despre ce vorbim noi aicea?
Ş
tii tu carte?Am t
ă
cut. Cum puteam s
ă
-i alung îndoielile? S
ă
-i spun c
ă
ş
tiu s
ă
rezolv ecua
ţ
ii de gradul întâi, sau c
ă
ş
tiu
toat
ă
istoria Evului Mediu a
ş
a cum se pred
ă
ea în clasa a doua de liceu?- Ia spune-mi tu mie, aici, a zis el atunci tres
ă
rind parc
ă
ş
i el însu
ş
i c
ă
aceast
ă
idee nu-i venise mai demultîn minte, care sunt bog
ăţ
iile
ţă
rii?
Vroia s
ă
m
ă
examineze el, s
ă
aud
ă
cu urechile lui c
ă
ş
tiu
ş
i s
ă
se lini
ş
teasc
ă
.- Care sunt bog
ăţ
iile
ţă
rii? Eeee! Heeee!
Ş
i l-am ar
ă
tat iar cu mâna, s
ă
fie martori
ş
i al
ţ
ii,
ş
i s
ă
râd
ă
ş
i ei de întrebarea lui. A început s
ă
râd
ă
el însu
ş
i,
redevenind senin
ş
i a pus mâna pe h
ăţ
uri. Convingerea mea îl subjugase.
La Câmpu-Lung am ajuns pe sear
ă
ş
i am tras sub
ş
oproanele unui han. Era frig, am început s
ă
tremur, m-am învelit cu cerga, care nu
ţ
inea îns
ă
deloc de cald.
- Ce e cu tine? m-a întrebat.- Tu nu vezi? i-am r
ă
spuns eu cu din
ţ
ii cl
ă
n
ţă
nind. Mi-e frig, pune dulama pe mine
ş
i ia cerga asta de-aici.Mi-a adus s
ă
m
ă
nânc doi mici
ş
i mi-a pus o cea
ş
c
ă
cu
ţ
uic
ă
în mân
ă
.- Bea
ş
i tu, zice, mi-o d
ă
du mocanu'
ă
sta de-al
ă
turi. A tras
ş
i el cu c
ă
ru
ţ
a cu noi, e de prin R
ă
chitele. Are
ş
i
el un copil s
ă
-l dea la
ş
coal
ă
. A venit cu el în c
ă
ru
ţă
ş
i cu un butoi, eu zic c
ă
are o sut
ă
de chile. Ei, ad
ă
ug
ă
el, pot
eu s
ă
fac fa
ţă
? Se duce
ş
i d
ă
la unul
ş
i la altul
ş
i
ţ
uic
ă
ş
i bani
ş
i admitem cazul c
ă
ş
i b
ă
iatul e bun. între tine
ş
i el
nu-l alege pe el?! N-am putut nici s
ă
m
ă
nânc, nici s
ă
beau
ş
i nici nu mai auzeam bine ce spunea. Diminea
ţ
a m-am trezit mirat
c
ă
nu prea îmi sim
ţ
eam greutatea corpului.
Ş
tiam ce e, dar aceast
ă
boal
ă
, frigurile, îmi trecuse demult
ş
i niciodat
ă
nu m
ă
apucaser
ă
toamna, ci totdeauna în iunie. Nu i-am spus tat
ă
lui meu nimic, nici nu prea credeam c
ă
suntiar
ăş
i frigurile, de ast
ă
dat
ă
am mâncat bine
ş
i starea aceea de sl
ă
biciune mi-a trecut.Am plecat la
ş
coal
ă
. Curtea era imens
ă
, plin
ă
de copii
ş
i de p
ă
rin
ţ
ii lor. Vederea mocanilor cu p
ă
l
ă
riu
ţ
ele
acelea ca ni
ş
te ceaunuri
ş
i cu pantalonii de aba alb
ă
strân
ş
i pe picioare m-a înveselit
ş
i am uitat c
ă
fusesem asear
ă
bolnav. Tat
ă
l meu îns
ă
era din nou îngrijorat: se adeverea ceea ce auzise, în timp ce el mai crezuse poate c
ă
n-o fiadev
ă
rat,
ş
i c
ă
n-or fi avut to
ţ
i ambi
ţ
ia s
ă
-
ş
i dea copiii aici
ş
i nu în alt
ă
parte: p
ă
reau nu trei sute, ci parc
ă
o mie.
Programul din ziua aceea, dup
ă
cum citir
ă
m pe un afi
ş
, era apelul
ş
i vizita medical
ă
. Nu trecu mult
ş
i ie
ş
iun ins care ceru foarte autoritar s
ă
se fac
ă
lini
ş
te, dup
ă
care începu s
ă
ne citeasc
ă
numele dup
ă
o list
ă
. Erau într-adev
ă
r foarte mul
ţ
i, nu se mai tenninau. Cât timp s
ă
fi trecut? O jum
ă
tate de ceas? Cut
ă
rescu Ilie, prezent,Pan
ţ
irescu Toader, prezent, toaderii
ăş
tia erau foarte numero
ş
i. Tocmai m
ă
miram de ce mocanii î
ş
i spun Toa-der
ş
i nu Tudor, când deodat
ă
peste curtea m
ă
rginit
ă
de ziduri înalte cu ferestre mari
ş
i cu copaci b
ă
trâni cufrunza de un verde bogat
ş
i negru, se l
ă
s
ă
lini
ş
tea. Se strigase un nume
ş
i nu r
ă
spundea nimeni. În clipaurm
ă
toare insul care citea de pe list
ă
repet
ă
, ridicând vocea, un nume care nu-mi spunea nimic.T
ă
cerea reveni în timp ce m
ă
miram de ce-o fi lipsind cel strigat. O fi renun
ţ
at de bun
ă
voie sau n-or mai fi
putut ai lui s
ă
-l dea? Atunci de ce s-o mai fi înscris? În clipa urm
ă
toare o voce dramatic
ă
se auzi înaintând dinspate de unde se retr
ă
seser
ă
p
ă
rin
ţ
ii,
ş
i o mân
ă
brutal
ă
mi se înfipse în um
ă
r.
- R
ă
spunde, m
ă
, prezent! Ce e cu tine? A! Da, eu eram ala! Cum de uitasem? Omul care f
ă
cea apelul ridic
ă
fruntea din hârtii
ş
i îmi spuse ceva nepl
ă
cut. Refuzai s
ă
în
ţ
eleg ce anume, g
ă
sind în sinea mea, cum aveam s
ă
fac
totdeauna, gata preg
ă
tit
ă
nep
ă
sarea
ş
i justificarea ei: am
ş
tiut eu de ce nu mi-am în
ţ
eles numele. Iar pe
ă
la...
ş
i n-
o s
ă
-i dau eu lui explica
ţ
ii de ce l-am f
ă
cut s
ă
m
ă
strige de dou
ă
ori. A
ş
a, uneori trebuie sa strigi pe cineva de mai
multe ori, nu to
ţ
i oamenii seam
ă
n
ă
unii cu al
ţ
ii. N-am auzit, f
ă
r
ă
s
ă
fiu surd. Ei
ş
i?
Îndat
ă
dup
ă
aceea am intrat la vizita medical
ă
care s-a terminat pe la orele trei. Dezbr
ă
ca
ţ
i, eram cerceta
ţ
i
fugar de doi doctori, dintre care unul, care purta ochelari gro
ş
i, ne punea o carte în fa
ţă
: trebuia s
ă
citim din ea de
la o anumit
ă
distan
ţă
. N-am putut citi de la distan
ţ
a vrut
ă
de el
ş
i atunci m
ă
apuc
ă
de ceaf
ă
, spunându-mi s
ă
nu
m
ă
aplec. Cum puteam s
ă
nu m
ă
aplec, dac
ă
nu vedeam bine!?Revenind dup
ă
câteva ceasuri în aceea
ş
i curte, acela
ş
i ins care ne f
ă
cuse apelul citi apoi o list
ă
cunou
ă
sprezece candida
ţ
i respin
ş
i la vizita medical
ă
. M
ă
aflam printre ei. De ast
ă
dat
ă
îmi auzii clar numele.
- Cum? De ce? f
ă
cu tata întrerupându-l. Ce-a avut copilul meu?- Copilul dumitale, zise insul, n-are ochi buni! Poate s
ă
ş
i-i strice
ş
i mai tare dac
ă
intr
ă
la
ş
coal
ă
. N-avemdreptul s
ă
ne lu
ă
m r
ă
spunderea.Va s
ă
zic
ă
medicul cu ochelari nu admitea ca
ş
i al
ţ
ii s
ă
mai poarte ochelari
ş
i s
ă
înve
ţ
e carte. N-am în
ţ
eles
de ce s-a purtat astfel cu mine. Tata p
ă
rea s
ă
fi în
ţ
eles, dar eu nu eram curios s
ă
aflu. Ne-am luat actele, ne-am
of 00
Marin Preda - Viata CA o Prada
531 Reads
Info and Rating
| Category: | Uncategorized. |
| Rating: | (3 Ratings) |
| Upload Date: | 01/15/2009 |
| Copyright: | Attribution Non-commercial |
| Tags: |
Leave a Comment