Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword or section
Like this
1Activity

Table Of Contents

0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
CĂRAREA ÎMPĂRĂŢIEI

CĂRAREA ÎMPĂRĂŢIEI

Ratings: (0)|Views: 0|Likes:
Published by ubiah

More info:

Published by: ubiah on Sep 03, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

09/30/2013

pdf

text

original

 
CĂRAREA ÎMPĂRĂŢIEI
Tipărită cu binecuvântareaPrea Sfinţitului Dr. TIMOTEI SEVICIUEpiscopul Aradului şi HunedoareiEdiţie îngrijită de:Preot Prof. SIMION TODORANsi Monahia ZAMFIRA CONSTANTINESCUEditura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului1995
CUVÂNT ÎNAINTE
Adunatu-s-au aci o seamă de cuvinte, - răspunsuri la atâtea lacrimi... Şi unele şi altele se adunau lamăsuţa sfintei spovedanii, unde mila lui Dumnezeu strălucea în ele, ca soarele în picurii de rouă.Strălucirile acelea, prinse din lacrimi, împre-ună le dăm - Părinte şi părinţi - învăţături din vremeurmaşilor, în neam şi-n neam, ca să nu mai orbe-căiască şi ei în noaptea neştiinţei şi a lipsei de sfat, deunde vin toate relele care chinuiesc pe oameni, întunecă vremile şi prea adesea cruntă pământul.Este o singură cale senină:
trăirea învăţăturii creştine, în toată adâncimea ei şi în toată since-ritatea noastră
. Asta rămâne singura cale sigură, pe care trebuie s-o învăţăm mereu, în fiecare rând deoameni.Cu părintească iubire, tuturor ostenitorilor, şi cu multă smerenie, la toţi creştinii.
ArsenieDE LA CÂRMA MINŢII ATÂRNĂ...
De la început e bine să plecăm cu câteva lucruri ştiute şi anume: că toţi oamenii, fară deosebire,suntem în aceeaşi vreme şi fiii oameni-lor şi fiii lui Dumnezeu. Adică, dutrup suntem făpturi pământeşti, iar după duh, făpturi cereşti, care însă petrecem vremelnic în corturi pământeşti. De laDumnezeu ieşim, petrecem pe pământ o vreme şi iarăşi la Dumnezeu ne-ntoarcem. Fericit cine se-ntoarceşi ajunge iar Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta e cărarea.Unii însă nu se mai întorc...Sunt cei ce ascultă de o vrajă vrăjmaşă, care îi scoate din cale şi, cu pofte pieritoare, îi încâlceşte înlume. Vraja aceea, a păcatului, cu vremea le slăbeşte mintea şi în aşa fel le-o întoarce, încât ajung să zică binelui rău şi răului bine şi din fiii lui Dumnezeu se fac vrăjmaşii lui Dumnezeu. Vremea li se gata, luminaminţii li se stinge... şi aşa îi prinde noaptea - moartea - rămaşi rătăciţi de Dumnezeu şi neîntorşi Acasă.Aci e toată drama omului căzut între tâlhari pe când se pogora din Ierusalim la Ierihon, adică a luiAdam cu toţi urmaşii, părăsind Raiul pentru lumea aceasta. Dar s-a pogorât din Ceruri Samarineanulmilostiv. El e Cel ce ne-a făcut datori să ştim: ce suntem, cine ni-s Părinţii, de unde venim, ce-i cu noi pe-aicea şi, într-o lume cu viclene primejdii, cum să ne purtăm, cine ne cheamă Acasă şi cine ne-ntindemomele? - Că de la cârma mintii atârnă încotro pornim şi unde să ajungem.
UN TOVARĂŞ NEVĂZUT
Inaintea minţii oamenilor se deschid două căi: una lată, plină de ademeniri şi de aceea mulţi suntcei ce merg pe dânsa; iar alta suitoare şi îngustă şi puţini se află care să meargă pe ea. Calea largă e calea pierzării. Pe ea aleargă de zor două feluri de drumeţi: Lucifer, cu toată ceata lui de îngeri, aruncaţi pe
 
 pământ şi toată "lumea" pe care o înşeală el. Şi-i înşeală aşa că-i înţeapă cu acul plăcut al păcatului, care leamorţeşte sufletul o vreme, sau chiar toată vremea vieţii pământeşti. Aceştia pentru Dumnezeu sunt morţi,deşi lor li se pare că trăiesc, dar sunt numai trupuri. Toţi aceştia, câtă vreme trăiesc, dar sunt morţi,neştiind de Dumnezeu, sunt cu îngerii cei răi împreună călători la iad pe calea pierzării. Aşa au călătorittoţi nepoţii lui Adam, mii de ani de-a rândul.Dar Dumnezeu preamilostivul, din iubirea de oameni, a făcut totul din partea Sa, ca să-i întoarcă pe oameni din povârnirea pierzării într-o cale nouă, în calea mântuirii. De aceea Fiul, a doua Faţă a luiDumnezeu, S-a făcut Om desăvârşit - afară de păcat - şi ne-a arătat Cărarea. Prin urmare, calea mântuirii echiar cărarea pe care a mers Dumnezeu însuşi ca om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate şi dându-neîndrăzneală. Pe cărarea mântuirii încă merg două feluri de călători, căci de-atunci... un Tovarăş nevăzut şi bun merge cu noi, cu fiecare, în toate zilele, cu fiecare rând de oameni, până la sfârşitul veacului:Dumnezeu însuşi şi cu sfinţii Săi, întovărăşind nevăzut pe oameni...
NOE ŞI IISUS
Ceea ce odinioară era corabia lui Noe peste puhoaiele potopului, aceea e Biserica lui Hristos - Celcu cruce - peste puhoaiele pierzării.Deosebirea e că aceea a fost închisă pe dinafară de Dumnezeu şi nimeni n-a mai putut intra, pecând corabia Bisericii - corabia cu crucea pe catarg - are intrarea deschisă şi mai pot intra oameni învăl-măşiţi de puhoaie. Acolo era Noe, aci Hristos, iar în valuri ucigaşul, înecând pe oameni.Se întâmplă însă ceva de neînţeles: că cei ce se chinuiesc în valuri, deşi toţi ţin să trăiască, totuşinu toţi vor să scape în corabie. Mai mult chiar, scuipă mâinile ce li se-ntind de la intrarea corăbiei. Iar mâinile sunt braţele părinteşti: braţele celor şapte Sfinte Taine ale lui Dumnezeu care izbăvesc pe oamenidin potop, născându-i din trup în Duh, din amărâta viaţă la viaţa cerească. Aceştia, care nu vor să scape încorabia cârmuită de Iisus Hristos - Cel cu cruce - sunt fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevăruluica să se mântuiască. De aceea Dumnezeu îngăduie să vină asupra lor amăgiri puternice, ca să deacrezământ minciunii şi să cadă sub osândă toţi cei ce n-au crezut ade-vărul, ci au îndrăgit nedreptatea.Astfel, după trecere de vreme, îngă-duind Dumnezeu, vrăjmaşul mântuirii oamenilor s-a iscusit tot maimult în rele: a scornit şi el corăbii şi cu ele dă târcoale peste apele potopului, ca să culeagă el pe cei ce-ntind mâinile să scape, dar scuipă Biserica. Pentru ei, pentru fiii pierzării, îngăduie Dumnezeu amăgireanelegiută a Satanei, care li s-a făcut până acum în peste 800 de hris-toşi mincinoşi, care de fapt suntdiavoli. Căci până acum nelegiuitul a scornit peste 800 secte, luntri sau biserici mincinoase, în care pemulţi îi ia de minte şi-i duce cu el. Inşelăciunea e uşor de prins: corăbierul vrăjmaş şi hristoşii mincinoşinu au crucea pe catarg, iar înlăuntru nu au cele şapte Taine. înşelăciunea e şi mai vădită, întrucât oricaredin hristoşii mincinoşi, luat în parte, nu e fiul Tatălui; dovadă că nu-şi lasă ucenicii să zică "Tatăl nostru",deşi scrie: "Aşa să vă rugaţi". Prin urmare hristoşii mincinoşi îşi scot ucenicii dintre fiii Tatălui şi-i fac fiii pierzării. Aceştia sunt cei nesiguri în adevăr, dar siguri în înşelăciune. Apoi, oricare dintre hristoşiimincinoşi, luat în parte, nu e fiul Sfintei Fecioare, dovadă că-şi învaţă ucenicii să zică rău de MaicaDomnului; şi în sfârşit să ne gândim la întrebarea Apostolului Pavel: "Oare s-a împărţit Hristos?"Cum ajunge cineva pradă înşelăciunii, se va lămuri la vreme. Aci, răspunzând celor ce se ţin mai presus de Biserică şi sfinţi, e destul le aducem aminte înşelăciunea în care au căzut iudeii, ucigaşiidrepţilor, primii călători la iad cu Scriptura în mână, întrebându-i: Nu după Scripturi au răstignit ei peDumnezeu?
DIN PĂCĂTOŞI, SFINŢI
Mântuirea e fapta milostivirii lui Dumnezeu, prin care ne scoate din păcat, dacă vrem şi ostenim şinoi. Dacă însă nu vrem, cu sila, nu ne mântuieşte nimeni. Aşa voieşte Dumnezeu, ca darul mântuirii Salesă fie totdeodată şi roadă cunoştinţei, a voinţei şi a dragostei noastre. Dar Dumnezeu e aşa de milostiv, cătot El ne ajută şi să vrem şi să lucrăm. Calea mântuirii, sau Cărarea, începe când omul vine - de cele maimulte ori abia viu din gâlceava cu moartea - şi intră în Biserica văzută, cea adevărată, care e: "Una, sfântă,sobornicească şi aposto-lească Biserică". Mântuitorul nostru a întemeiat şi are numai o Biserică creştină,
 
nu opt sute. Biserica aceasta, una, e sfântă pentru că Sfânt e întemeietorul şi, ca atare, rămâne mereusfântă, ba chiar sfinţeşte pe păcătoşi. Celelalte "biserici" - casele de adunare ale sectelor - nu sunt sfinte, pentru că sunt întemeiate de oameni robiţi răzvrătirii şi, ca atare, nici nu sfinţesc pe nimeni. Biserica luiHristos e sobornicească, adică stă pe temelia celor şapte soboare a toată lumea şi, prin furtunile isto-riei, ecârmuită nevăzut de Mântuitorul însuşi, nu de vreun înlocuitor al Său, mai presus de soboare. Biserica, încare ne mântuim, e aposto-lească, adică îşi are slujitorii urmând, ca dar, prin punerea mâinilor, unii de laalţii în şir neîntrerupt, suind până la Apostoli şi prin ei până la Iisus Hristos. Toate celelalte "biserici" ivitedupă aceea, prin chiar aceasta sunt alăturea de cale, deci alăturea de mântuire.Prin urmare, cei ce stăm sub semnul crucii, câtă vreme petre-cem în cortul pământesc, urmămcalea mântuirii în obştea Bisericii văzute sau luptătoare. "Pe ea nu o înnegreşte rugina răutăţii, produsă deîmprejurările pământeşti. Ea rămâne nemicşorată şi neştirbită, deoa-rece, cu toate că e arsă din vreme învreme în cuptorul prigoanelor şi încercată de furtunile necontenite ale ereziilor, ea nu suferă sub povaraîncercărilor nici o slăbire în învăţătura, sau viaţa, în credinţa sau rân-duială ei. De aceea ea întăreşte prinhar înţelegerea celor ce cugetă la ea cu evlavie. Ea cheamă pe de o parte pe necredincioşi, dăruindu-lelumina cunoştinţei adevărate; pe de alta păstoreşte cu iubire pe cei ce contemplă tainele ei, păzindnepătimaş şi fără beteşug ochiul înţelegerii lor. Iar pe cei ce-au pătimit vreo clătinare îi cheamă din nou şi, prin cuvânt de îndemn, le reface înţelegerea bolnavă." Iar după dezlegarea noastdin cele pământeşti,dacă am luptat lupta cea bună pe pământ, venim în obştea Bisericii biruitoare din ceruri, - desăvârşireaneavând hotar.Biserica de pe pământ se numeşte luptătoare, pentru că aci, sub povăţuirea ei, inşii din obşte au de purtat o întreită luptă, care ţine o viaţă întreagă: lupta cu ei înşişi, cu patimile contra firii, după trup şi dupăduh; o luptă cu "lumea" indiferentă şi necredincioasă; şi lupta împotriva uneltirilor vicleanului. PreoţiaBisericii urmăreşte ca nici unul din fiii Tatălui să nu se învrăjbească în sine însuşi, sau să se rupă din obşteşi din duhul dragostei lui Hristos. Căci El e Cel ce uneşte ob-ştea laolaltă, deci nimeni nu se mântuieşterăzleţindu-se de Biserică, oricât ar crede că într-însul sălăşluieşte Duhul lui Hristos.Iar Biserica din Ceruri se numeşte biruitoare, fiindcă e alcătuită din obştea bunilor biruitorimucenici, a sfinţilor slujitori şi cuvioşi şi a tuturor sfinţilor purtători şi mărturisitori de Dumnezeu, undesunt aşteptaţi toţi ucenicii Domnului care vor mai fi până la sfârşitul veacului . Unii s-au învrednicit încăde aici să petreacă nevăzut cu sfinţii, să fie cercetaţi deMaica Domnului şi de Puteri cereşti şi chiar pe Domnul să-L vadă. E cunoscută întoarcerea lui Pavel pedrumul Damascului şi răpirea lui în Rai.Calea mântuirii, prin urmare, ne desprinde de pământ spre Cer, ca pe unii ce ştim că de laDumnezeu am ieşit şi iarăşi la Dumnezeu ne-ntoarcem şi lăsăm lumea.Fericit cine se-ntoarce...
LUPTA MÂNTUIRII
Pe o asemenea mărită cale, nimeni nu poate merge singur, de nu va veni mai întâi în obşteaBisericii ca să fie condus de mâna nevăzută a Mântuitorului prin preoţi, ucenicii Săi văzuţi, trimişi de El înfiecare rând de oameni. Căci au zis Părinţii de demult cuvântul acesta: cine vrea să se mântuiască cuîntrebarea să călătorească; pentru că omul, care s-a hotărât să iasă din calea păcatelor sau din gâlceavafărădelegilor, se va trezi deodată că i se vor ridica împotrivă trei vrăjmaşi, unul după altul. Iar vrăjmaşiimântuirii sunt aceştia: lumea, trupul şi diavolul. Pe aceştia îi arată ca atare toţi Sfinţii Părinţi.Prin "lume" se înţelege categoria păcatului, adică turma oamenilor necredincioşi, cei ce din toatăvoia s-au unit cu sfaturile dracilor. E lumea pentru care nu s-a rugat Mântuitorul. E gura satului, guravecinului şi, de multe ori, gura şi faptele celor dintr-o casă cu tine. Aceştia, sau lumea, îţi iartă oriceticăloşie ai face, oricât ai îndărăpta cu sufletul, dar nu te iartă nicidecum să le-o iei un pas înainte şi să tefaci mai bun. Oamenii aceştia ai lumii au o ciudată ruşine de a fi buni. Bunătatea ta îi arde, şi se trudesc săte scoată de vină cu tot felul de ponoase. "Lumea" e veacul viclean, placul oamenilor şi slava deşartă. Guralumii grăieşte ale stăpânitorului ei. De aceea avem poruncă: "Nu iubiţi lumea, nici cele din lume: poftatrupului, pofta ochilor şi trufia vieţii, care nu sunt de la Tatăl".

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->