ÎN LOC DE INTRODUCERE
Profesorul
Nicolae Paulescu
s-a născut în Bucureşti în 1869, făcându-şi studiile în acelaşi oraş.Fiziolog de geniu, el a devenit pasionat de studiul secreţiei interne a pancreasului încă de la vârsta de 21de ani, moment în care studiile în domeniu se aflau la un nivel destul de primitiv, legătura acestor secreţiicu teribilul diabet nefiind elucidată. Dacă primele studii asupra pancreasului le-a efectuat la Paris, reve-nirea în ţară se pare că i-a deschis orizonturi noi, în 1916 el efectuând primele experimente pe baza extrac-telor pancreatice la Bucureşti.Din păcate, munca i-a fost întreruptă de evenimente care aveau să marcheze atât atitudinea faţă de politică, cât şi viitorul întregii naţiuni: Primul Război Mondial şi ocuparea ţării de către Puterile Centrale.Să nu uitam că după înfrângerea românilor la Turtucaia, C. Argentoianu a prevăzut dispariţia încrederiiromânilor în sistemul de partide, numind acest sentiment chiar „ura împotriva partidelor”. Iarna dintre1916 şi 1917 a fost poate cea mai nefastă din istoria României: ţara era ocupată, molimele făceau ravagii,iar perspectivele erau dintre cele mai sumbre.Acest scurt excurs istoric are rolul de a schiţa contextul în care medicul şi cercetătorul român eraconstrâns să îşi desfăşoare activitatea. Este uşor de înţeles de ce discursul naţionalist, antisemit şi autori-tarist al unor personalităţi ale epocii, precum profesorul A. C. Cuza, a atras mulţi intelectuali şi spiriteluminate care, efectiv, nu vedeau altă soluţie. Din 1920, ascensiunea lui Corneliu Zelea Codreanu şi ame-ninţarea invaziei bolşevice nu au făcut decât să acutizeze aceste tendinţe. Să ne aducem aminte şisemnalele de alarmă pe care viitorul Căpitan le trăgea în privinţa bolşevizării Universităţii din Bucureşti şi pierderii de teren pe care spiritul naţional, patriotismul o înregistrau.Pentru a reveni la activitatea doctorului Paulescu, succesele incontestabile legate de descoperirea„pancreinei” îi deschideau acestuia calea către realizări fără precedent. În 1921, profesorul NicolaePaulescu descoperă insulina (un hormon secretat de celulele endocrine ale pancreasului, folosit cu rezul-tate notabile în tratarea diabetului, având ca efect scăderea glicemiei). Dincolo de această realizare,aplicarea tratamentului la fiinţele umane se lovea de factori neprevăzuţi - câinii folosiţi la experimentemureau din cauza scăderii dramatice a glicemiei - studiile trebuind continuate şi perfecţionate pentrustabilirea unui tratament eficient. Din păcate pentru autorul nostru, cei care au pus la punct procedeul aufost cercetătorii de la Institutul Carolina. Cu toate că Paulescu descoperise, după cum am arătat insulina în1921, laurii gloriei i-au fost refuzaţi - Doctorul Frederick Grant Banting şi profesorul John James RichardMacLeod, de la institutul menţionat mai sus, au primit în 1923 Premiul Nobel pentru descoperireainsulinei. Această cruntă nedreptate se pare că a accentuat implicarea doctorului Paulescu în politicanaţionalistă. Rezultatele muncii sale de-o viaţă fuseseră adjudecate de alţii. O teză destul de credibilă înopinia noastră este aceea potrivit căreia refuzul Premiului Nobel ar fi avut ca motiv tocmai implicarea în politică a cercetătorului român, animat de o neţărmuită dragoste şi un devotament fără precedent faţă degreu încercata sa patrie, intrat însă în vizorul factorilor de influenţă globali care lucrau la destabilizareaRomâniei şi propovăduiau cosmopolitismul.Adoptând o poziţie radicală, de medic al trupului dar şi al sufletului, profesorul Nicolae Paulescu nus-a mulţumit niciodată cu satisfacţia vindecării bolilor cărnii. Pentru el sufletul era mai important, iar medicul creştin avea datoria spirituală de a-l trata şi pe acesta. Şi în acest sens, Paulescu a fost un precur-sor, depăşindu-şi cu mult contemporanii. Astăzi, această abordare complexă este îmbrăţişată în toate ţărilecivilizate, chiar dacă latura profund creştină a fost abandonată în beneficiul unor aiureli psihanalitice careau dus, după cum se vede, la legiferarea unor barbarii precum eutanasia.În cartea de faţă ni se înfăţişează mentorul Nicolae Paulescu. Chiar dacă atitudinile sale politice pot părea revolute, ele nu trebuie judecate prin prisma comodă a sentinţei istorice retroactive. Susţinător al luiA. C. Cuza, simpatizant legionar, Paulescu rămâne unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă români, iar opera sa trebuie cunoscută şi citită în totalitate. Nu avem a ne ruşina de teoriile politico-religioase ale unuiom care ne-a adus, în epoca sa, pe cele mai înal-te culmi ale cercetării medicale. Ar trebui atunci să neruşinăm şi pentru că a descoperit insulina şi pentru că suntem români, ori acest lucru nu e cu putinţă.Opiniile antisemite şi naţionaliste exprimate aici de Paulescu fac parte integrantă din opera sa şi suntrezultatul dezamăgirii faţă de o politică naţională falimentară şi de un furt intelectual internaţional. Să nuuităm că într-o epocă imediat anterioară, în Franţa, Drumont scrisese
La France Juive,
iar Michelet sesitua pe poziţii antisemite care depăşeau tot ceea ce se scrisese până atunci, că în Germania, August Rohlingdevenise o celebritate prin
Evreul după Talmud
ş.a.m.d. Acesta era curentul politic al epocii, iar dato-rianoastră este aceea de a ne informa şi a-l înţelege.Spirit profund religios, Paulescu a militat pentru viaţa în duhul şi legea Evangheliei, singura care poate scăpa din imperiul patimilor, al degenerării morale şi trupeşti. Revolta sa faţă de incompetenţa şiorbirea clasei politice româneşti l-a dus la opinii adesea extreme, dar care îi aparţin în totalitate şi ca ataretrebuie respectate. Marele profesor Nicolae Paulescu şi-a adus o contribuţie hotărâtoare şi în alte domeniiale medicinii, multe dintre descoperirile sale fiind însă ignorate (de exemplu operaţia asupra hipofizei se4
Leave a Comment
trimite-mi si mie cartea ,te rog mult la mentalinstitution@live.com.iti multumesc anticipat