-Fa si tu curatenie aici ! mi-a urlat. -Imediat. I-am spus,umila.

Am luat repede o carpa si am inceput sa sterg pe jos, acolo unde el varsase un pahar cu vin. Deodata,m-am oprit si i-am spus,uitandu-ma fix in ochii lui : -Eu am sa plec,sa stii ! Dar tu nu vei simti, pentru ca toate hainele si toate lucrurile din casa imi poarta sarutul si umbra. Tu vei crede ca inca sunt langa tine, si nu vei putea sa-mi simti lipsa prea curand. Dar intr-o zi , cand toate lucrurile din casa ta vor avea saruturile altor femei, vei intelege ce insemnam pentru tine. Vei intelege, si abia atunci iti va fi dor, si cand ma vei cauta, vei realiza, intr-un final, ce suflet ai avut si ai pierdut. iti va fi dor de parfumul meu, de fruntea mea, de atingerea mea, caci , cu siguranta, in timpul niciunui sarut nu vei simti ca sufletul tau se poate plimba necontenit in trupul altei femei, caci, vezi tu, doar trupul meu ti-a fost, si inca iti este, templul sufletului tau. -Taci dracului din gura ! mi-a raspuns. Crezi ca de filozofii proaste am timp acum ? -Timp? Stii ce e timpul, Stefan ? Tu ti-l pierzi prin baruri, si cine stie, poate prin paturile altor femei. Nu lua toate astea ca un semn de gelozie, pentru ca nu ai fost niciodata al meu, si nici nu esti. Dar ma roade faptul ca ma tii in loc.Spune-mi, vrei sa plec? Vrei sa raman? Raspunde-mi ! - Pleaca ! - -Bine,Stefan. Am sa plec. Am sa plec si o sa te doara. Nu iti inchipui ca o sa imi duci lipsa acum. Dar mai tarziu, cand te vei vedea singur in fata greutatilor vietii, cand vei realiza ca nu va mai avea cine sa-ti gateasca,sa te trezeasca dimineata cu un sarut, cand nu vei mai avea toate acestea,Stefan, vei fi un nimeni. Crezi ca imi pasa de bogatiile tale ? As fi preferat sa locuim intr-o ghena de gunoi, dar sa ma iubesti. Tu niciodata nu m-ai iubit, si putin probabil sa ma fi si respectat vreodata. M-ai luat ca pe un obiect. Ca pe un rau necesar. Ma duc sa-mi strang lucrurile. Stii ceva? Curata tu aici. S-a enervat atat de tare, incat s-a repezit spre mine si m-a luat de par. Tipam, urlam, ii spuneam sa ma lase in pace, dar nu ii pasa. M-a batut cu o salbaticie pe care nu i-o cunosteam. Vedeam in ochii lui o ura greu de explicat. Plangeam,tipam, dar cine sa ma ajute? Imi era mila de el mai mult decat imi era de mine. Eu ? Eu oricum, fara el, eram un nimeni,la randul meu. Ce mai conta daca ma mai lasa in viata sau nu ? Zilele mele oricum nu ar mai fi avut sens. As fi preferat sa ma omoare, si sa ma ingroape langa tufa de bujori, in gradina. Cand s-a eliberat de toata mania, a dat un pas deoparte si m-a privit. Eram un genunchi, pe jos, cu parul ravasit, plagand. Simteam ca I se citeste mila in ochi. Era un joc de-a mila. Lui ii parea rau ca imi facea rau, mie imi parea rau ca se schimbase. Mi-am ridicat privirea si i-am spus, printre lacrimi : -Te urasc, Stefan, te urasc ! I-a curs o lacrima si a explicat: -Poate e mai bine asa. Am fugit cum am putut,imbracata intr-o rochie jerpelita. M-am adapostit la mama. Te urasc, te urasc, te urasc, doar asta memorasem din tot ce se intamplase.

Ma durea inima ca nu e langa mine, si ma durea trupul de la lovituri. Nu il blamam. Doar il uram.