Professional Documents
Culture Documents
DREPTUL AFACERILOR
ROXANA-DANIELA PĂUN
DREPTUL AFACERILOR
Abrevieri ................................................................................................................. 5
Capitolul 1. Introducere în dreptul afacerilor
Secţiunea I. Conţinutul dreptului afacerilor ........................................................ 17
Secţiunea II. Raporturile dreptului afacerilor cu alte discipline ......................... 20
Subsecţiunea 1. Raporturile dreptului afacerilor cu ştiinţele economice ...... 20
Subsecţiunea 2. Raporturile dreptului afacerilor cu ştiinţele juridice ............ 21
Secţiunea III. Caracteristicile dreptului afacerilor .............................................. 25
Secţiunea IV. Obiectul de studiu al dreptului afacerilor ..................................... 27
Secţiunea V. Izvoarele dreptului afacerilor ........................................................ 27
V.1. Izvoare normative (legile şi uzurile comerciale) ................................. 27
V.2. Izvoare interpretative (jurisprudenţa şi doctrina) ................................ 31
12
14
15
16
1
Opinie exprimată de către directorul Institutului de drept economic,
fiscal şi social şi profesor la Universitatea Dauphine – Paris, Alfadari Elie, în
volumul Droit des affaires, les cadres généraux, Ed. Litec, Libraire de la
Cour de cassation, 1993.
17
2
Idem
18
3
În acest context, a se vedea pentru detalii secţiunea III –
Caracteristicile dreptului afacerilor.
4
Opinie exprimată de Jacquemin A. şi Schrans G. în volumul Le droit
économique, PUF, 1970, şi de alţi autori în diverse reviste de specialitate
începând din 1961, 1967-1980.
5
Termenul uzitat este „entreprise”, care în traducere înseamnă
întreprindere, acţiune afacere – conform Dicţionarului francez-român –
administrativ, comercial, economic, financiar-bancar şi juridic, autor
Christine-Anca Savin, şi Vasile Savin, Editura Dacia Educaţional, 2001.
6
Termenul uzitat este „objects”, conform Alfadari Elie, Droit des
affaires, les cadres généraux, Ed. Litec, Libraire de la Cour de cassation,
1993, p. 4
19
8
Opinie exprimată de Alfadari Elie, directorul Institutului de drept
economic, fiscal şi social şi profesor la Universitatea Dauphine – Paris.
9
A se vedea Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica,
Drept comercial, ediţia a III-a, Editura All Beck, 2004.
21
10
Infracţiuni prevăzute de Codul penal: luarea, darea de mită, traficul de
influenţă, abuzul în serviciu, înşelăciunea, gestiunea frauduloasă, fals, uz de fals,
concurenţă neloială, dar şi infracţiuni prevăzute în Legea nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
11
Dispoziţii cu caracter civil sunt reglementate fie de Codul civil
(legea generală), Decretul lege 31/1954 privind persoana fizică şi persoana
juridică (act normativ cu caracter special).
22
12
Dragoş – Alexandru Sitaru, Dreptul comerţului internaţional –
Tratat, Partea generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, p. 154, citând
opiniile următorilor autori: I. Turcu, Dreptul afacerilor, Editura Chemarea,
1992, p. 5,6, I. Turcu, Teoria şi practica dreptului comercial român, vol. 1,
Editura ELL, 1998, p 19, V. Pătulea, C. Turianu, Curs rezumat de drept al
afacerilor, Editura Scripta, 1994, p. 9-12, Şt. Cărpenaru, Drept comercial
român, ediţia a IV-a, Editura All Beck, 2002, p. 22-23.
23
13
A se vedea Roxana-Daniela Păun, Spaţiul Monetar European, Editura
Expert, Bucureşti, 2004, capitolul Coordonatele politicii fiscale a statelor din
Uniunea Europeană, secţiunea Buna funcţionare a pieţei unice, p. 77.
14
A se vedea Dragoş-Alexandru Sitaru, Dreptul comerţului internaţional
– Tratat, Partea generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004.
15
Dragoş-Alexandru Sitaru, Dreptul comerţului internaţional – Tratat,
Partea generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, p. 153-155.
24
16
A se vedea referirile la raportul dreptului afacerilor cu dreptul
comercial, p. 4.
25
17
„Revenue minimun d’insertion (RMI)” = venitul minim de inserţie,
adică alocaţia socială acordată, alături de alte acţiuni, celor defavorizaţi.
18
G.Gindicelli-Delage, Droit pénale des affaires, Dalloz, 1996, p 7.
19
Opinie exprimată de reputata specialistă în domeniul penal, Mireille
Delmas-Marty, care consideră că dreptul penal al afacerilor a apărut din
necesitatea de protejare împotriva fraudelor şi s-a impus definitiv ca urmare a
pericolului pe care-l reprezintă infracţionalitatea în afaceri, în Droit pénale
des affaires, Dalloz, 1996.
20
Droit pénale des affaires, PUF, 1981.
26
21
A se vedea Ion Turcu, Dreptul afacerilor, Editura Fundaţiei
„Chemarea” Iaşi, 1993, p. 9 şi urm.
27
22
Art. 47: „Relaţiile comerciale dintre regiile autonome, cele dintre
societăţile comerciale cu capital de stat, precum şi relaţiile dintre ele ori între
ele şi stat se vor desfăşura pe baze contractuale.
28
23
Curtea de Casaţie, decizia din 13 decembrie 1913, reprodusă în M.A
Dumitrescu, Codul de comerţ adnotat, Editura Cugetarea, Bucureşti, 1926, p. 2.
24
I Turcu, op. cit, p. 11.
31
1
Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept
comercial, ediţia a III-a, Editura All Beck, 2004, p. 21.
2
Şt. D. Cărpenaru, Drept comercial român, ediţia a V-a, Editura All
Beck, 2004, p 28.
32
3
Şt. D. Cărpenaru, op. cit., p 26-28.
33
4
Întreprinderea este un organism economic, în fruntea căruia se află o
persoană numită întreprinzător, care combină forţele naturii cu capitalul şi munca,
în scopul producerii de bunuri şi servicii. Definiţie St. D Cărpenaru, op. cit., p.
35, şi I.N. Finţescu, Curs de drept comercial, vol. 1, Bucureşti, 1929, p. 44-45,
C. Bălescu, Curs de drept comercial şi industrial, Bucureşti, 1940, p 107.
5
Yves Guyon, Droit des affaires, Tome1, 8-ème edition, vol. 1.
Ed. Economica, Paris, 1994, p 52.
34
6
Punct de vedere exprimat de către Smaranda Angheni, Magda
Volonciu, Camelia Stoica, op. cit,. p 22-23.
36
7
Punct de vedere exprimat de către St. D Cărpenaru, op. cit., p. 30.
8
I. N. Finţescu, op. cit., vol I, p. 33.
9
St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 30.
37
10
A se vedea pentru detalii legate de fondul de comerţ comparat
Smaranda Angheni, Les fonds de commerce en droit roumain et en droit
français, în „Revue International de droit économique”, Bruxelles, 1996,
no. 2 p 237-255, idem – Quelques aspects concernant le fonds de commerce
en droit roumain et en droit français, în „Revue roumaine des sciences
juridiques”, Tome VII, no. 1, 1996, p 56-73.
38
11
Art.. 861 „Cod comercial Falitul concordatar, mai înainte de
îndeplinirea obligaţiunilor luate prin concordat, nu va putea constitui fondul
sau de comerţ în gaj nici înstrăina acest fond în alt mod decât acela cerut de
felul comerţului său. Orice constituire de gaj sau înstrăinare, făcute în contra
dispoziţiunilor acestui articol, sunt nule de drept şi creditorii interesaţi pot
cere chiar anularea concordatului şi restabilirea starei de faliment”.
12
Art. 21 lit. a) din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului,
republicată – „În registrul comerţului se vor înregistra menţiuni referitoare la:
a) donaţia, vânzarea, locaţiunea sau gajul fondului de comerţ, precum şi orice
alt act prin care se aduc modificări înmatriculărilor sau menţiunilor sau care
face să înceteze firma ori fondul de comerţ;”
– Art. 10 alin (3) din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru
accelerarea reformei economice, TITLUL VI, Regimul juridic al garanţiilor
reale mobiliare, „(3) Garanţia reală poate să aibă ca obiect un bun mobil
individualizat sau determinat generic ori o universalitate de bunuri mobile. În
cazul în care bunul afectat garanţiei constă într-o universalitate de bunuri
mobile, inclusiv un fond de comerţ, conţinutul şi caracteristicile acestuia vor
fi determinate de părţi până la data constituirii garanţiei reale. În acest caz nu
este necesar ca părţile care compun bunurile afectate garanţiei să se afle într-
o stare de interdependenţă funcţională.”
– Art. 1 din legea 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii
nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale. „ART. 1^1 În înţelesul
prezentei legi: c) constituie fond de comerţ ansamblul bunurilor mobile şi
imobile, corporale şi necorporale (mărci, firme, embleme, brevete de invenţii,
vad comercial), utilizate de un comerciant în vederea desfăşurării activităţii
sale.”
39
13
A se vedea şi O. Căpăţână, op. cit., în Dreptul, nr. 9-11/1990, p. 23.
„Asupra unor definiţii din doctrina perioadei interbelice, St. D. Cărpenaru,
op. cit., p 112.
40
14
Opinie exprimată în Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia
Stoica, op. cit., p. 65, şi De Blaise, Les rapports entre le fonds de commerce
et l’immeuble, dans lequel il est exploaté, Revue trimestrielle de commerce.
1966, p. 827, Y. Guyon, op. cit., Tome I, p 642.
41
15
Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, op cit., p. 67
şi Cabrilac, Unité en pluralité de la notion de sucursale, dix ans de
conference d’agregation, Hommage a J. Hamel, 1961, p.119.
42
43
16
A se vedea St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 114
44
17
În dreptul francez, elementele corporale privesc materialul, utilajul şi
mărfurile, a se vedea St. D. Cărpenaru, op. cit., p 121
18
Regimul juridic al firmelor comerciale este reglementat de Legea
26/1990 privind registrul comerţului cap 4. Regimul firmelor şi emblemelor.
A se vedea I. Băcanu, Firma şi emblema comercială, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 1998
45
46
47
48
19
Pentru detalii a se vedea St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 119.
49
20
Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, cu
modificările şi completările ulterioare. A se vedea Anexa Glosar de termeni
pentru mărcile şi indicaţiile geografice, în temeiul legii nr. 84/1998 privind
mărcile şi indicaţiile geografice.
21
Legea nr. 64/1991privind brevetele de invenţie, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare. A se vedea Anexa Glosar de termeni
pentru brevetul de invenţie, în temeiul Legii 64//1991 privind brevetele de
invenţie, republicată.
22
Definiţie formulată de Smaranda Angheni, Magda Volonciu,
Camelia Stoica, op. cit., p. 76.
50
23
Conform prezentării efectuate de Crina Nicoleta Frisch, consilier în
proprietate industrială, doctorand în domeniu, în cadrul Asociaţiei Române de
Drept pentru Dezvoltare (ARDD – IDLO Alumni) – din 5 martie 2007
52
58
24
A se vedea Anexa-Glosar de termeni pentru drepturile de autor în
temeiul legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe
59
60
61
25
Sursa: http://www.law- counsel.com/Informatii_juridice/proprietate_
intelectuala/drept_de_autor/- Dan Livescu
62
63
67
26
Publicată în M. Of. Nr. 236 din 27 mai 1999, modificată prin Legea
nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,
prevenirea şi sancţionarea corupţiei, M. Of. 279 din 21 aprilie 2003
68
70
27
A se vedea Anexa Glosar de termeni pentru Garanţia reală asupra
fondului de comerţ în temeiul Legii nr. 99 din 26 mai 1999 privind unele
măsuri pentru accelerarea reformei economice – Titlul VI – Regimul juridic
al garanţiilor reale mobiliare – Executarea garanţiilor reale, p 9-17.
72
1
A se vedea St. D. Cărpenaru, op. cit., Cap. 3 Comercianţii, p. 58- 83
şi Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, op. cit., Cap. 3
Subiectele dreptului comercial, p. 35- 61. Ion Turcu, Dreptul afacerilor,
Editura Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1993, partea a II-a – Subiectele dreptului
afacerilor, p. 50-72.
73
2
Art. 1 alin (2), din Legea 26/1990 privind Registrul Comerţului,
republicată: „În sensul prezentei legi, comercianţii sunt persoanele fizice care
exercită în mod obişnuit acte de comerţ, societăţile comerciale, regiile
autonome şi organizaţiile cooperatiste”.
3
Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în
mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, M. Of. nr. 279 din
21 aprilie 2003- titlul V- Grupurile de interes economic, începând cu art. 118.
4
A se vedea St. D. Cărpenaru, Drept comercial român, op. cit. p. 62.
5
Cu modificările din 1895, 1900, 1902, 1906, 1920, 1925, 1929, 1930,
1931, 1932, 1933, 1934, 1936, 1943, 1947, 1948, 1949, 1950, 1990, 1995.
74
6
Conform art. 1 alin (4): „Regiile autonome care prestează servicii de
utilitate publică, precum şi regiile autonome din alte domenii de activitate
care înregistrează pierderi, se includ cu prioritate în programele de
reorganizare, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă”.
7
A se vedea OUG nr. 30/1997 privind reorganizarea regiilor
autonome, cu modificările şi completările ulterioare
76
8
A se vedea secţiunea VIII.2. Constituirea grupurilor de interes
economic – caracteristici.
77
9
A se vedea Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica,
op. cit., p. 46.
10
Excepţii: Nu sunt comercianţi următoarele persoane:
− soţia care vinde mărfuri în magazinul soţului;
− căpitanul de vas care îl reprezintă pe armator;
− asociaţii societăţilor comerciale cu răspundere limitată, în comandită
simplă, în nume colectiv, deoarece comerciant este societatea;
− acţionarii societăţilor pe acţiuni, pentru că societăţile sunt persoane
juridice şi deci subiecte de drept.
11
A se vedea St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 63, I. Finţescu, op. cit.,
vol. 1, p. 76-78.
78
79
12
A se vedea I. L Georgescu, Drept comercial român, Editura
„Socec”, Bucureşti, 1946. vol. I, p. 432-441.
13
S-a decis că are calitatea de comerciant tâmplarul care cumpără
material de tâmplărie pentru a fi transformat în obiecte de lux (Cas. I dec.
Nr. 2112/1924), ca şi fotograful care cumpără materiale pentru a produce şi a
vinde fotografii (Cas. III, dec. 2556/1943), în Practica judiciară în materie
comercială, vol I, p. 130.
80
14
St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 70.
82
83
15
A se vedea St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 73.
16
Conform art. 227 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, republicată, M. Of. nr. 1066 din 17 noiembrie 2004
84
85
86
17
ART. 233
(1) Dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării.
Dizolvarea are loc fără lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a
societăţii sau în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Din momentul dizolvării, administratorii nu mai pot întreprinde noi
operaţiuni; în caz contrar, ei sunt personal şi solidar răspunzători pentru
operaţiunile pe care le-au întreprins.
(3) Interdicţia prevăzută la alin. (2) se aplică din ziua expirării
termenului fixat pentru durata societăţii ori de la data la care dizolvarea a fost
hotărâtă de adunarea generală sau declarată prin sentinţă judecătorească.
(4) Societatea îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile
lichidării până la terminarea acesteia.
87
88
18
Conform HG nr. 709/2005 privind recunoaşterea înfiinţării Camerei
de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, M. Of. nr. 634 din 19 iulie
2005, se recunoaşte înfiinţarea, din 15 aprilie 2005, a Camerei de Comerţ şi
Industrie a Municipiului Bucureşti, în baza Hotărârii Adunării generale a
comercianţilor din municipiul Bucureşti.
89
90
19
Direcţii de perfecţionare a mediului de afaceri în perioada 2005-2008,
site Camera de Comerţ şi Industrie a României.
91
93
20
Opinii exprimate la Forumul Executiv, organizat de Comisia
Economică ONU pentru Europa, cu tema: „Competiţia într-o Europă în
schimbare” – Geneva, 11-12 mai 2004 – Forum Executiv UNECE, 11-12 mai
2004, Geneva
94
21
A se vedea St. D. Cărpenaru, op. cit., capitolul V Grupurile de
interes economic, p. 359-366.
96
97
98
99
102
22
Art 163 din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în
mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei – „Membrul care, fără
consimţământul scris al celorlalţi membri, întrebuinţează capitalul, bunurile
sau creditul grupului în folosul său ori în cel al unei alte persoane este obligat
să restituie grupului beneficiile ce au rezultat şi să plătească despăgubiri
pentru daunele cauzate”.
103
23
Art. 175 din legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în
mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei – „(1) Creditorii
personali ai membrilor grupului pot face opoziţie, în condiţiile art. 62 din
Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
împotriva hotărârii adunării membrilor de prelungire a duratei grupului peste
termenul fixat iniţial, dacă au drepturi stabilite printr-un titlu executoriu
anterior hotărârii.
(2) Când opoziţia a fost admisă, membrii trebuie să decidă, în termen de
o lună de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, dacă înţeleg să renunţe
la prelungire sau să excludă din grup. membrul debitor al oponentului.
(3) În acest din urmă caz drepturile cuvenite membrului debitor vor fi
calculate pe baza ultimei situaţii financiare aprobate.
(4) În caz de contestaţie asupra valorii drepturilor membrului grupului
supuse răscumpărării, aceasta urmează să fie determinată de către un expert
desemnat de părţi sau în lipsa acordului acestora, de către tribunal, prin
încheiere irevocabilă.”
104
105
108
24
Conform Voicu Costică, Ungureanu Georgeta Ştefania, Voicu
Adriana Camelia, Investigarea criminalităţii financiar-bancare, Editura
Polipress, 2003, cap. 1, secţiunea 2 Paradisurile fiscale, p. 5-18 şi Voicu
Costică, Boroi Alexandru, Dreptul penal al afacerilor, ediţia a III-a. Editura
C.H. Beck, Bucureşti, 2006, cap. Jurisdicţii offshore – paradisurile fiscale,
p175-186. A se vedea şi http://www.cosmoserve.com/RO/,
http://companiioffshore.trade-romania.biz/infiintari_companii_offshore.htm
110
25
A se vedea dicţionarul online de afaceri:
http://www.rubinian.com/dictionar_detalii
111
113
26
Sursa: http://companiioffshore.trade-romania.biz/infiintari_companii_
offshore.htm
114
115
116
119
123
124
127
128
129
133
134
135
27
Opinie exprimată de C. Voicu , Al. Boroi, în Dreptul penal al
afacerilor, ediţia a III-a, p. 183.
138
28
C. Duchaine, Juge à Monaco, Paris, Ed. Lafon, 2002, p. 11. (magistrat
în perioada 1995-1999, care acuză sistemul juridic de complicitate cu mafia –
afaceri necercetate, magistraţi destituiţi, dosare penale falsificate etc.)
139
140
141
29
Sursa: Companii offshore_rom (http://www.cosmoserve.com/RO/)
142
143
144
145
146
147
148
149
30
Edwin H Sutherland, Donald R Cressey, Principles of Criminology,
ediţia a V-a, Philadelphia, J.B. Lippincott, 1955
31
A se vedea S.M. Rădulescu, D Banciu, Sociologia crimei şi a
criminalităţii, Editura Şansa S.R.L., Bucureşti, 1996, Capitolul: Criminalitatea,
violenţa, corupţia şi crima organizată, p. 186-214.
150
32
EH Sutherland, „White collar crime” 1939, lucrare în care se afirmă
prima oară sintagma „criminalitatea gulerelor albe”, şi se confirmă acest
concept criminologic apărut iniţial în 1872.
151
152
153
33
Marshall B. Clinard, Robert F. Meier, Sociology of Deviant Behavior,
ediţia a V-a New York, Chicago, San Francisco, Dallas, 1975, p. 168.
154
1
A se vedea St. D. Cărpenaru, op. cit., capitolul IV. Societăţile
comerciale, p. 138-357 şi Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia
Stoica, op. cit., capitolul V. Societăţile comerciale, p. 85- 246
155
2
A se vedea Fr. Deak, Tratat de drept civil, Contracte speciale,
Actami, Bucureşti, 1999, p. 453 şi urm.
156
3
ART. 1491 C civ.: „Societatea este un contract prin care două sau mai
multe persoane se învoiesc sa pună ceva în comun, cu scop de a împărţi foloasele
ce ar putea deriva.”
157
4
Pentru societăţile comerciale, Legea 161/2003 privind unele măsuri
pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor
publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei a înlocuit
noţiunea de „beneficii”- utilizată rar în textul legii - cu noţiunea de „profit”.
158
5
Pentru detalii a se vedea D.D. Şaguna, M.R. Nicolescu, „Societatea
comercială europeană – unitate în diversitate”, Editura Oscar Print, Bucureşti,
1996
6
A se vedea op. cit., p 87
159
7
Definiţia societăţii de microfinanţare, conform art. Art 2 din Legea
nr. 240/2005 privind societăţile de microfinanţare – „persoana juridică
constituită cu scopul de a acorda microcredite şi care nu poate desfăşura
activităţi de atragere de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public, în
sensul Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, republicată”;
8
A se vedea avantajele şi dezavantajele societăţilor cu răspundere
limitată Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, op. cit., p 97.
160
9
A se vedea op. cit., p 77, criterii regăsite şi la O Căpăţână,
Caracteristicile generale ale societăţilor comerciale, în Revista „Dreptul”
nr. 9-12/1990, p 12-21.
161
10
Pentru detalii a se vedea Ion Turcu, op. cit., p 78.
11
Art. 3 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
(1) Obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social.
162
164
12
A se vedea St. D Cărpenaru, op. cit., p 255
165
13
Art. 158: „Dacă administratorii constată că, în urma unor pierderi,
activul net, determinat ca diferenţă între totalul activelor şi datoriile societăţii,
reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social, vor convoca
adunarea generală extraordinară, pentru a hotărî reîntregirea capitalului,
reducerea lui la valoarea rămasă sau dizolvarea societăţii.”
166
14
ART. 10 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
(1) Capitalul social al societăţii pe acţiuni şi al societăţii în comandită pe
acţiuni nu poate fi mai mic de 25.000.000 lei.
(2) Numărul acţionarilor în societatea pe acţiuni nu poate fi mai mic de 5.
ART. 11
(1) Capitalul social al unei societăţi cu răspundere limitată nu poate fi mai
mic de 2.000.000 lei şi se divide în părţi sociale egale, care nu pot fi mai mici de
100.000 lei.
15
Conform prevederilor art. 232 - (1) Dizolvarea societăţilor comerciale
trebuie să fie înscrisă în registrul comerţului şi publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea a IV-a, în afară de cazul prevăzut la art. 227 alin. (1) lit. a)
(trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii).
(2) Înscrierea şi publicarea se vor face conform art. 204, când
dizolvarea are loc în baza unei hotărâri a adunării generale, şi în termen de 15
zile de la data la care hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă, când
dizolvarea a fost pronunţată de justiţie.
167
(3) În cazul prevăzut la art. 227 alin. (1) lit. f), dizolvarea se pronunţă
de tribunalul învestit cu procedura falimentului. (alin. 1 lit. f) falimentul
societăţii )
168
169
16
Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, op. cit., p 236
171
172
17
Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, M. Of. 359 din
21 aprilie 2006.
173
18
A se vedea D. Mazilu, Dreptul comerţului internaţional, Partea
generală, ELL, 1999 p. 210-214, 210-211, D. Mazilu, Comerţul mondial sub
impactul competiţiei globale. Puterea corporativă a transnaţionalei. Concurenţa
în ansamblul economic şi ocuparea pieţelor, în RDC, nr.7-8/2002, p. 269-282,
Ş Scurtu, Dreptul Comerţului internaţional, Ed. Universitaria, 2003, p. 64-66,
Bernard Audit, Droit international privé, Ed Economica, ed. a III-a, 2000,
p . 904, nr. 1073, Organizarea societăţilor transnaţionale în B. Oppetit, „Les
sociétés mutinationales et les Etats nationaux” în Melanges D. Bastian, 1974,
vol.1, p.161, D.A. Sitaru, Dreptul comerţului Internaţional – Tratat, Partea
generală, Lumina Lex, Bucureşti, 2004, p. 438- 445
178
19
În opinia lui Philippe Merle, Droit commercial. Sociétés
commerciales, Ed. Dalloz, Paris, 2003, p 753, nr. 635 şi p 118, nr. 88.
20
Uniune constituită prin tratatul franco-german din 1956 şi este
supusă şi este supusă prevederilor din actele sale constitutive care se
întregesc, dacă este cazul, cu principiile comune ale sistemelor de drept din
Franţa şi Germania.
21
Societate constituită cu participarea companiilor de transport aerian
din Danemarca, Noevegia şi Suedia, având câte un sediu cu valoare juridică
egală în fiecare din cele trei capitale ale statelor semnatare. În statutele
constitutive ale SAS nu se fac referiri la legislaţia naţională a vreunuia dintre
cele trei state.
22
Societatea „Air Afrique”, înfiinţată în baza tratatului de la Yaoundé
(Camerun) din 1961, încheiat între mai multe state africane. Societatea are
naţionalitatea fiecăruia dintre statele semnatare, fiind guvernată şi de regulile
înscrise în statutele proprii. În subsidiar se aplică principiile comune ale
legislaţiilor naţionale ale statelor semnatare în măsura în care acestea nu
contravin dispoziţiilor tratatului şi statutelor proprii.
179
23
A se vedea Roxana-Daniela Păun, Rolul creării FMI şi obiectivele
acestuia, în Spaţiul Monetar European, note de curs, Ed. Expert, Bucureşti,
2004, p. 39
24
Stocul mondial de investiţii străine deţinut de acestea depăşit
7.000 miliarde de dolari (cca. 1/5 din PIB-ul mondial) Cifra de afaceri
mondială a societăţilor transnaţionale se ridică la 18 miliarde de dolari, în
contextul în care exporturilor mondiale totalizează peste 8 miliarde dolari.
Unele societăţi au chiar o cifră de afaceri mai mare decât PIB-ul mondial.
Societăţile transnaţionale totalizează mai mult de 53 de milioane de angajaţi.
180
25
Secţiune realizată de către asistent univ. Roxana Ionescu, la
disciplina Dreptul afacerilor Facultatea de Drept şi Administraţie Publică
Bucureşti.
181
26
Carthagina a fost distrusă în urma nerespectării unor prevederi ale
tratatelor cu Roma, în urma insistenţelor lui Cato cel bătrân, în timp Byzantium
s-a aflat în aceeaşi situaţie, fiind distrus în totalitate de împăratul Severus.
27
Capua a fost pedepsită de romani pentru fapta de a se alia cu regele
cartaginez Hannibal, iar Antiohia a fost condamnată în mod repetate de Marc
Antoniu şi de Teodossius, prin ridicarea titlului de Metropolă, luarea băilor etc.
28
„Quid enim municipes dolo facere posunt?”
182
29
George Dimofte, Ciprian Rus, „Revista de drept penal” nr.1/2005.
30
Vintilă Dongoroz, Drept penal, reeditat, Editura Lumina Lex, 1998.
183
31
Bulai Costică, Manual de drept penal, ALL, 1998, op. cit., p. 311.
184
32
Griga Ioan, Drept penal. Partea generală I, Editura Fundaţiei
România de Mâine, 2006.
185
186
33
ART. 479^9 Cod procedură penală: Punerea în executare a pedepsei
amenzii
Persoana juridică condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună
recipisa de plată integrală a amenzii la instanţa de executare, în termen de 3 luni
de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
Când persoana juridică condamnată se găseşte în imposibilitatea de a
achita integral amenda în termenul prevăzut în alin. 1, instanţa de executare, la
cererea acesteia, poate dispune eşalonarea plăţii amenzii pe cel mult 2 ani, în rate
lunare.
În caz de neîndeplinire a obligaţiei de plată a amenzii în termenul arătat în
alin. 1 sau de neplată a unei rate, instanţa de executare comunică un extras de pe
acea parte din dispozitiv care priveşte aplicarea amenzii organelor competente, în
vederea executării acesteia, potrivit dispoziţiilor legale privind executarea silită a
creanţelor fiscale şi cu procedura prevăzută de aceste dispoziţii.
187
34
Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, ed. a V- a, All Beck,
2004.
35
Valerică Mirea, „Dreptul” nr. 12/ 2005 – Persoana juridică –
subiect activ al infracţiunii.
188
36
Streteanu Florin, Radu Chiriţă, Răspunderea penală a persoanei
juridice, Editura Rosetti, 2002.
189
192
37
Streteanu Florin, Radu Chiriţă, Răspunderea penală a persoanei
juridice, Editura Rosetti, 2002.
193
38
Ioan Griga, Drept penal. Partea generală I, Editura Fundaţiei
România de Mâine, 2006.
194
39
Ion Neagu, Tratat de procedură penală, Ed. PRO, 1997, p. 440.
197
198
40
Streteanu Florin, Radu Chiriţă, Răspunderea penală a persoanei
juridice, Editura Rosetti, 2002.
201
202
41
Vincent Berger, Jurisprudenta Curţi Europene a Drepturilor Omului,
Ediţia a IV-a.
42
Streteanu Florin, Radu Chiriţă, op. cit., 164-167.
203
204
205
206
209
210
A. Obligaţiile vânzătorului
În temeiul contractului de vânzare internaţională, vânzătorul are
următoarele obligaţii principale:
• Predarea mărfii
• Transmiterea proprietăţii asupra acesteia
• Remiterea documentelor referitoare la marfă (documentaţia tehnică)
• Conformitatea mărfurilor cu stipulaţiile clauzelor contractului
Referitor la prima şi cea mai importantă obligaţie, predarea mărfii
vândute, important este termenul livrării care trebuie să fie determinat sau
cert ori determinabil sau indicativ; locul predării care de obicei este locul
convenit prin contract, în raport de condiţia de livrare; şi desigur răspun-
derea pentru neexecutarea obligaţiei de predare, situaţie în care
cumpărătorul are două posibilităţi legale:
1. să ceară executarea în continuare a contractului
2. să declare rezoluţia contractului
Exonerarea de răspundere. În situaţia când neexecutarea obligaţiei
de predare se datorează unui caz de forţă majoră.
Referitor la obligaţia vânzătorului privind conformitatea mărfurilor
cu stipulaţiile clauzelor contractului, marfa livrată trebuie să posede
calităţile şi particularităţile prevăzute expres sau tacit în contract (confor-
mitatea mărfii), fără defecte sau vicii. Desigur, marfa trebuie livrată în
cantitatea stabilită în contract.
212
1. Plata preţului
Obligaţia cumpărătorului de a plăti preţul cuprinde pe aceea de a
lua toate măsurile şi a îndeplini formalităţile necesare prevăzute în
contract şi lege spre a permite plata preţului.
Preţul este cel contractual, determinat direct sau implicit prin
referire sau prin dispoziţie care să permită determinarea lui. În situaţia în
care contractul de vânzare a fost valabil încheiat, fără însă ca preţul
mărfurilor să fi fost fixat în contract, în mod expres ori implicit printr-o
dispoziţie care să permită determinarea lui, se consideră că părţile s-au
referit (fără a exista o altă stipulaţie contrară) la preţul din momentul
încheierii contractului; dacă preţul a fost stabilit în funcţie de greutatea
mărfurilor, atunci preţul va fi determinat după greutatea netă.
Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare
internaţională de mărfuri de la Viena din 1980, la care şi România este
parte şi care constituie dreptul comun în materie, precizează în art.53
Obligaţiile cumpărătorului „cumpărătorul trebuie să plătească preţul pentru
mărfuri şi să le preia aşa după cum a fost stabilit în contract sau prezenta
convenţie”. Art. 54 „Obligaţia cumpărătorului de a plăti preţul include
îndeplinirea tuturor formalităţilor care sunt cerute de contract sau de lege şi
alte reglementări privind plata ce urmează a fi făcută.” De asemenea
vânzătorul va fi obligat să suporte orice cheltuială suplimentară determinată
de schimbarea sediului ce a avut loc după încheierea contractului.
214
Subsecţiunea 2. Definiţie:
Mandatul comercial poate fi definit ca fiind contractul prin care o
persoană fizică sau juridică numita mandatar se obligă către o altă
persoană numită mandant să îndeplinească însărcinarea primită în numele
şi în contul acestuia. Iată deci că trăsătura esenţiala este faptul ca
mandatarul nu îndeplineşte operaţiunile de comerţ în numele său, deşi în
cele mai frecvente cazuri, este un comerciant, ci în numele şi în contul
mandantului.
216
217
218
219
1
A se vedea capitolul consacrat burselor de mărfuri şi valori
220
223
224
229
§ 1. 6. Forme de factoring:
După criteriul momentului în care sunt achitate creanţele de către
factor, operaţiunea de factoring cunoaşte două forme: factoring-ul
tradiţional şi factoring-ul la scadenţă.
În operaţiunile de factoring tradiţional (old line factoring), factorul
plăteşte creanţele imediat ce le primeşte în posesie, data cesiunii fiind
însăşi data creanţei. Aceasta este forma obişnuită în care s-a consacrat
contractul de factoring.
În operaţiunile de factoring la scadenţă (maturity factoring),
factorul plăteşte creanţele în momentul exigibilităţii lor, situaţie în care
data cesiunii coincide cu data scadenţei lor.
În dreptul englez mai există şi un „Undisclosed Factoring” sau
,,money without barrowing”, constând în încheierea concomitentă a două
contracte, un contract de vânzare-cumpărare şi un contract de comision,
ambele încheiate între un factor şi furnizor, în temeiul cărora factorul
cumpără marfa furnizorului pe care îl numeşte, în acelaşi timp,
reprezentant al sau (trustee) şi îl însărcinează să o vândă cumpărătorului
efectiv şi să încaseze preţul.
Efectele contractului de factoring:
În cadrul contractului de factoring, relaţiile dintre părţi sunt deter-
minate de subrogarea factorului în drepturile de creanţă ale aderentului.
§ 1. 7. Funcţiile factorului:
Conform art. 1, alin. 2, pct. b din Convenţia UNIDROIT cu privire
la Factoring-ul internaţional, funcţiile ce pot fi îndeplinite de către factor
sunt:
1. efectuarea plăţii producătorului (inclusiv împrumuturi, plăţi în
avans);
232
§ 1. 8. Obligaţiile factorului:
a) În primul rând, factorul trebuie să îi plătească aderentului
valoarea creanţelor cedate. Factorul este ţinut să achite numai creanţele
acceptate în prealabil, ţinând cont de garanţiile pe care le prezintă. Prin
contractul de factoring factorul îşi rezervă dreptul de a decide să nu
accepte facturile unor clienţi pe care, pe plan comercial nu îi agreează,
fiindcă nu prezintă suficientă garanţie.
Factorul poate prelua şi creanţele neacceptate, dar în calitate de
mandatar (factoring fără notificare). În acest caz, factorul nu mai
creditează contul aderentului decât în măsura încasării efective a
facturilor. În aceasta situaţie, debitorul cedat poate ridica împotriva
factorului (mandatar) toate excepţiile pe care le are împotriva aderentului
(mandant).
După forma de factoring utilizată, plata se poate face înainte de
scadenţă, pe măsura cedării facturilor sau la scadenţă.
Facturile sau copiile lor legalizate trebuie prezentate la termenul
stabilit în contract, însoţite de un borderou ce cuprinde menţiuni
referitoare la facturile cedate (cu garanţii şi cu documente justificative),
declaraţia aderentului în sensul că le transmite în proprietatea factorului şi
cererea de plată a facturilor, în schimbul unei chitanţe subrogatorii.
Facturile primite de către factor vor fi contabilizate şi grupate în
conturile personalizate ale clienţilor agreaţi. De asemenea, factorul poate
deschide şi aderentului un cont curent. În această situaţie, la credit se va
trece valoarea nominală a facturilor cedate, iar la debit, comisionul
factorului. Existenţa acestui cont curent conferă aderentului atât garanţia
încasării facturilor, cât şi posibilitatea compensaţiei.
De asemenea, factorul are şi dreptul de a revinde creanţa unui alt
factor.
233
§ 1. 9. Obligaţiile aderentului:
Acesta are obligaţia de a transmite factorului creanţele sale, de a
notifica debitorilor această operaţiune, de a menţiona în cuprinsul
facturilor ca plata se va efectua, în mod obligatoriu, către factor, de a
garanta existenţa creanţei la data cesiunii, de a coopera cu factorul în
cursul executării obligaţiilor sale contractuale şi de a plăti acestuia
remuneraţia convenită.
De asemenea, pentru a nu perturba derularea normală a contractului
de factoring, aderentul este dator să îşi îndeplinească şi obligaţiile ce îi
revin în baza contractelor încheiate cu proprii săi clienţi. Această obligaţie
se impune în mod firesc, întrucât în caz contrar, clienţii s-ar putea
îndrepta împotriva factorului – în anumite condiţii – pentru a îi solicita
restituirea sumelor plătite către acesta, pe motiv că producătorul nu şi-a
respectat obligaţiile contractuale.
Aderentul acceptă şi o clauza de exclusivitate, în temeiul căreia el
se obligă să cedeze totalitatea facturilor comerciale prezente, dar şi pe
care le va avea în viitor, pe o durată expres determinată în cuprinsul
contractului.
În dreptul american există şi un privilegiu special în privinţa
creanţelor factorului care îl feresc de concurenţa celorlalţi creditori ai
aderentului aflat în stare de faliment.
3
A se vedea OG.nr. 51/1997, privind operaţiunile de leasing şi
societăţile de leasing-, republicată, M. Of. nr. 9 din 12 ianuarie 2000, cap. 2
(cu modificările şi completările ulterioare esenţiale prin Legea nr.287/2006,
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind
operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing-, M. Of. nr. 606 din 13 iulie
2006).
4
În Marea Britanie, Belgia, Franţa etc.
5
Cartea a IX a.
6
Sub forma „United Kingdom Consumer Credit Act 1974”.
7
Legea din 2 iulie 1966; Ordonanţa de Guvern din 28 septembrie
1967.
8
Decretul nr. 55 din 10 ianuarie 1967; Decizia ministerială din
23 februarie 1968.
236
9
Ca urmare a faptului că operaţiunile pe care le efectuează nu sunt costisitoare.
10
El are o poziţie tot mai sigură, făcând faţă concurenţei. Veniturile sunt
stabile, totodată are şansa să obţină câştiguri suplimentare.
11
Denumirea vine de la verbul to lease – „a închiria”.
12
Este opinia exprimată a multor specialişti ai domeniului, atât
teoreticieni, cât şi practicieni.
238
240
243
244
13
ART. 29 Legii nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea
reformei economice, M. Of. nr. 236 din 27 mai 1999:
(1) Garanţiile reale şi sarcinile constituite pe bunuri mobile, care cad
sub incidenţa prezentului titlu, îndeplinesc condiţia de publicitate din
momentul înscrierii avizului de garanţie reală la Arhiva Electronică de
Garanţii Reale Mobiliare, denumită în continuare arhivă.
(2) Înscrierea la arhivă nu conferă validitate unei garanţii reale lovite
de nulitate.
(3) Prin înscrierea garanţiei reale creditorii pentru care se înscrie
ulterior o garanţie reală asupra aceluiaşi bun sunt prezumaţi că au cunoştinţă
despre existenţa garanţiei reale, proba contrarie nefiind admisibilă.
245
246
248
14
Sau să achite contravaloarea lor.
15
Aceste obligaţii sunt stipulate în contractul de leasing, încă din
momentul perfectării acestuia.
16
O asemenea obligaţie se referă la toate formele de leasing.
249
251
252
257
259
260
262
17
A se vedea si Legea nr. 611/2002 privind aderarea României la
Convenţia privind eliberarea brevetelor europene, adoptată la Munchen la
5 octombrie 1973, precum şi la Actul de revizuire a acesteia, adoptat la
Munchen la 29 noiembrie 2000, M. Of. nr. 844/2002
263
18
A se vedea art. 47 din Legea 64/1991 privind brevetele de invenţie,
M. Of. nr. 752/15 oct. 2002, Legea nr. 28/2007 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată,
M. Of. nr. 44/2007 şi HG nr. 499 din 18 aprilie 2003, pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie,
M Of. nr. 348 din 22 mai 2003, secţiunea Transmiterea drepturilor.,
HG nr. 215/1992 privind regimul licenţelor de export şi import al României,
M. Of. nr. 91/1992, a se vedea şi HG 707/2006 pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, M. Of. nr. 520 din
15 iunie 2006, cap 2 „Dispoziţii referitoare la redevenţe şi drepturi de licenţă”
art. 62 şi urm.
264
266
268
19
Conform Anexei la HG nr. 787/2005 privind aprobarea înfiinţării
Oficiului Român pentru Ştiinţă şi Tehnologie pe lângă Uniunea Europeană,
M. Of. nr. 696 din 2 august 2005
274
20
Dan Anghel Constantinescu, Marinică Dobrin, Oana Oniciuc,
Ruxandra Mitran, Gabriela Popescu, Contractul de asigurare, Colecţia
Naţională, nr. 29, Bucureşti, 2000
275
277
279
280
283
286
292
1
Secţiune realizată conform Nicolae Voiculescu, Dreptul muncii –
reglementări interne şi comunitare, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2007;
Nicolae Voiculescu, Drept comunitar al muncii, Editura Rosetti, Bucureşti,
2005; Andrei Popescu, Drept internaţional al muncii, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2006; Marin Voicu, Jurisprudenţa comunitară, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2005.
293
295
297
298
303
304
305
307
309
313
315
316
318
320
321
322
323
325
326
3
Conform HG nr. 759 din 18 iulie 2002 pentru aprobarea Planului
naţional de acţiune pentru ocuparea forţei de muncă (PNAO), M. Of. nr. 637
din 29 august 2002.
327
329
331
4
Community Charter of Fundamental Rights for Workers
5
www.ccir.ro
336
6
Ibidem
337
338
7
The Open Method of Coordonation – a fost iniţiată în cadrul
Strategiei de Ocupare a Forţei de Muncă.
339
8
Communication from the Commission to the Council, The European
Parliament, the Economic and Social Committee and the Committee of
Regions on „Taking Stock of Five Years of the European Employment
Strategy” COM (2002) 416 final – p. 4.
9
Consiliul European de la Lisabona, Martie 2000
(http://www.europa.eu.int/comm/employment_social/employment_strategy/
index_en.htm.)
340
10
Consiliul European de la Stockholm din martie 2001 a adăugat două
obiective intermediare: rata ocupării forţei de muncă trebuie să crească per
total la 67% şi rata ocupării femeilor trebuie să ajungă la 57% până în anul
2005. A fost adăugat un obiectiv nou şi anume rata ocupării pentru vârstnici
să ajungă la 50% până în 2010.
11
Council Decision of 22 July 2003 on guidelines for employment
policies of the Member States (2003/578/EC) – OJ L 197/13
341
15
Încercarea de a stabili direcţii (pathways) în ceea ce priveşte
ocuparea tinerilor şi de a reduce rata şomajului în rândul tinerilor.
344
345
Tabelul 1
Gradul de armonizare legislativă în domeniul politicii sociale
şi ocupare16 a forţei de muncă
16
Institutul European din România – Studii de Impact (PAIS II)
346
347
348
17
Ghid pentru formarea personalului A.N.O.F.M. – elaborat de
Societatea Germană pentru Cooperare Tehnică – 2002.
349
352
353
356
18
Conform HG nr. 759 din 18 iulie 2002 pentru aprobarea Planului
naţional de acţiune pentru ocuparea forţei de muncă (PNAO), M. Of. nr. 637
din 29 august 2002.
359
362
19
De la Fuente şi Ciccone, Human capital in a global and knowledge-
based economy, Raportul final pentru angajarea forţei de muncă şi probleme
sociale, Comisia Europeană, 2002.
365
20
Planul de acţiune al Comisiei cu privire la calificări şi mobilitate,
punctul 11.
21
Conform Roxana-Daniela Păun, Drept monetar european, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006, cap 2, p. 51-60.
367
22
Opinie exprimată de Christophe Leitl, Preşedintele EUROCHAMBRES,
cu ocazia prezentării raportului Lisabona pe anul 2005.
369
372
23
Sursa: DIE – CCIRB – Camera de Comerţ şi Industrie a României şi
a Municipiului Bucureşti
374
375
376
377
382
388
391
392
24
Pentru detalii a se vedea actul normativ invocat.
395
396
397
398
401
25
A se vedea Anexa „Configuraţia sărăciei şi a excluziunii sociale în
România conform HG 829/2002 privind aprobarea Planului naţional
antisărăcie şi promovare a incluziunii sociale.”
405
26
Opinie exprimată în finalul actului normativ invocat.
27
HG nr. 1386/2004 privind aprobarea Strategiei naţionale pentru
ocuparea forţei de muncă, 2004 – 2010, M. Of. nr. 834 din 9 septembrie 2004.
406
409
412
415
419
1
Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica, Drept
comercial, ediţia a III-a, Editura ALL Beck, Bucureşti, 2004, cap. XI, Titluri
de credit, p. 441-444.
2
St. D. Cărpenaru, Drept comercial roman, ediţia a 5-a, Editura ALL
Beck, Bucureşti, 2004, cap. VII, Titluri comerciale de valoare, p. 506-510.
3
Legea asupra cambiei şi biletului la ordin, nr. 58/1934 şi Legea
cecului nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare.
420
Secţiunea 3. Cambia
4
O Căpăţână, Brânduşa Ştefănescu, op. cit., vol. II, p. 74, V. Luha,
Trăsături generale ale titlurilor de credit, în „Revista de drept comercial,
nr. 7-8, /1998 p. 160 şi urm. Asupra distincţiei faţă de titlurile de creanţă
civile, a se vedea I. Turcu, Teoria şi practica dreptului comercial român,
vol. II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 82-87.
5
Conosamentul este un set de documente doveditoare ale mărfii pe
perioada transportului ce conţin o sumară descriere a bunurilor şi destinaţia
lor. Conosamentul este semnat de către transportator, care se angajează să
livreze marfa în aceeaşi stare în care a primit-o. Definiţie conform
dicţionarului online: http://www.rubinian.com/dictionar_detalii.
6
Document ce atestă existenţa unor mărfuri într-un depozit. Recipisa
de depozit nu justifică recepţia mărfurilor, ci numai prezenţa acestora în
depozit (faptul că aceste produse au intrat în depozit) .
7
A se vedea Legea nr. 1642/1881 privind legislaţia magazinelor
generale, M. Of. nr. 71/ 28 iunie 1881 şi Legea nr. 153/1937 pentru
magazinele generale şi warantarea mărfurilor şi cerealelor, M. Of. nr. 81 din
7 aprilie 193.
421
Subsecţiunea 2. Girul
Girul:
* Cambia, chiar dacă nu a fost expres trasă la ordin, este
transmisibilă prin gir.
* Dacă trăgătorul a înscris în cambie cuvintele: „nu la ordin” sau o
expresiune echivalentă, titlul este transmisibil numai în forma şi cu
efectele unei cesiuni ordinare.
* Girul poate fi făcut chiar în folosul trasului, indiferent dacă a
acceptat sau nu, al trăgătorului sau al oricărui alt obligat. Aceştia pot să
gireze din nou cambia.
* Girul trebuie să fie necondiţionat. Orice condiţiune la care ar fi
supus se socoteşte nescrisă.
* Girul parţial este nul.
* Girul „la purtător” este echivalentul unui gir în alb.
* Girul trebuie să fie scris pe cambie sau pe un adaus (foaie de
prelungire) al acesteia. El trebuie să fie semnat de girant.
* Girul este valabil chiar dacă beneficiarul nu este arătat sau dacă
girantul a pus numai semnătura (gir în alb). În acest din urmă caz girul
pentru a fi valabil trebuie să fie scris pe dosul cambiei sau pe adaus.
* Girul transmite toate drepturile izvorâte din cambie.
Dacă girul este în alb posesorul poate:
1) să-l completeze cu propriul său nume sau cu numele altei
persoane;
2) să gireze cambia din nou în alb sau în ordinul unei anume
persoane;
423
8
Art. 53: Posesorul poate cere pe cale de regres:
424
426
9
Sunt aplicabile biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu
natura acestui titlu, dispoziţiunile relative la cambie, privind: girul (art. 13-23);
scadenţa (art. 36-40); plata (art. 41-46); acţiunea sau executarea cambială (art. 47),
şi regresul în cazul de neplată (art. 48-55 şi 57-65); protestul (art. 66-73); plata prin
intervenţiune (art. 74 şi 78-82); copiile (art. 83 şi 86); alterările (art. 88);
prescripţiunea (art. 94); zilele de sărbătoare legală, calendarul termenelor şi
inadmisibilitatea termenului de graţie (art. 95-98); subscrierea prin punere de deget
(art. 99); acţiunea decurgând din îmbogăţire fără cauză (art. 65); anularea şi
înlocuirea titlului (art. 89-93).
427
428
10
Dacă într-un cec suma de plată este scrisă în litere şi în cifre, în caz
de deosebire suma de plată este cea scrisă în litere.
Dacă suma de plată este scrisă de mai multe ori, fie în litere, fie în
cifre, în caz de deosebire suma de plată este cea mai mică.
429
430
Subsecţiunea 6. Girul
Cecul stipulat plătibil unei anumite persoane, cu sau fără clauza
expresă „la ordin”, este transmisibil prin gir.
Cecul stipulat plătibil unei anumite persoane, cu clauza „nu la
ordin” sau o expresiune echivalentă, este transmisibil numai în forma şi
cu efectele unei cesiuni ordinare.
Girul poate fi făcut chiar în folosul trăgătorului sau a oricărui alt
obligat. Aceştia pot să gireze din nou cecul.
Girul trebuie să fie necondiţionat. Orice condiţiune la care este
supus se socoteşte nescrisă.
Girul parţial este nul.
Este de asemenea nul girul trasului.
Girul „la purtător” este echivalent unui gir în alb.
Girul în folosul trasului are valoarea unei chitanţe, în afară de
cazul când trasul are mai multe stabilimente şi dacă girul este făcut în
folosul unui stabiliment, altul decât acela asupra căruia cecul a fost tras.
Girul trebuie scris pe cec sau pe un adaos al acestuia (allongé); el
trebuie să fie semnat de girant.
Girul este valabil dacă beneficiarul nu este arătat sau girantul a
pus numai semnătura (gir în alb). În acest din urmă caz, girul pentru a fi
valabil trebuie să fie scris pe dosul cecului sau pe adaos (allongé).
Girul transmite toate drepturile rezultând din cec.
Dacă girul este în alb, posesorul poate:
1. Să-l completeze cu propriul său nume sau cu numele unei alte
persoane.
2. Să gireze cecul din nou în alb sau unei anumite persoane.
3. Să predea cecul unui terţiu fără să-l gireze şi fără să completeze
girul în alb.
Girantul, dacă nu există clauză contrarie, răspunde de plată. El
poate interzice un nou gir; în acest caz el nu răspunde către persoanele
cărora cecul a fost ulterior girat.
Deţinătorul unui cec transmisibil prin gir este socotit legitim,
dacă justifică dreptul său printr-o serie neîntreruptă de giruri, chiar dacă
ultimul gir este în alb. Girurile şterse se socotesc în această privinţă
431
Subsecţiunea 7. Avalul
Plata unui cec poate fi garantată printr-un aval, pentru întreaga
sau numai pentru parte din sumă. Această garanţie poate fi dată de un terţ,
altul decât trasul sau chiar de un semnatar al cecului.
Avalul se dă pe cec sau pe adaos. El se exprimă prin cuvintele
„pentru aval”, sau orice altă formă echivalentă; el este semnat de avalist.
El este socotit că rezultă din simpla semnătură a avalistului pusă
pe faţa cecului, afară numai dacă semnătura este a trăgătorului.
Avalul trebuie să arate pentru cine este dat. În lipsa acestei arătări
el se socoteşte dat pentru trăgător.
Avalistul este ţinut, în acelaşi mod, ca şi persoana pentru care a
dat avalul.
Obligaţiunea sa este valabilă chiar dacă obligaţiunea pe care a
garantat-o ar fi nulă pentru orice alt motiv decât un viciu de formă.
432
433
434
435
436
437
439
440
441
Subsecţiunea 8. Brokerii:
9 Brokerii sunt persoane fizice aflate în relaţii de muncă exclusiv
cu o societate de brokeraj, privind negocierea ofertelor şi efectuarea
tranzacţiilor pe piaţa la disponibil, pe piaţa mixtă şi încheierea
contractelor pe piaţa creanţelor.
9 Brokerii sunt atestaţi de consiliul de administraţie al Bursei de
mărfuri pe baza promovării examenului cursului de brokeri organizat de
Bursa de mărfuri sau de organismele de formare profesională recunoscute
de aceasta.
9 Brokerului îi este interzis:
a) să fie angajat, administrator sau cenzor/auditor la o altă societate
de brokeraj, la o societate de servicii de investiţii financiare sau instituţie
de credit ori să deţină participări de orice fel ar fi acestea la astfel de
societăţi;
b) să negocieze oferte şi să efectueze tranzacţii pe piaţa la
disponibil în numele şi pe contul lui, în mod direct ori prin persoane
interpuse şi/sau să încheie contracte pe piaţa creanţelor în numele şi pe
contul lui, în mod direct ori prin persoane interpuse;
c) să negocieze oferte pentru persoane juridice aflate în una dintre
procedurile prevăzute în Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
d) să negocieze oferte în mod discreţionar fără acordul clientului;
e) să negocieze ofertele clienţilor altfel decât în strictă conformitate
cu instrucţiunile primite de la aceştia.
Secţiunea 2. Bursele de valori
Subsecţiunea 1. Sediul materiei: Legea nr. 297/2004 privind piaţa
de capital, M. Of. nr. 571 din 29 iunie 2004, HG nr. 65/1991 privind
împuternicirea Băncii Naţionale a României de a organiza Bursa de
valori, M. Of. nr. 20 din 28 ianuarie 1991,
conform prevederilor HG 65/1991, Banca Naţională a României
este împuternicită să organizeze Bursa de valori ca societate pe acţiuni, în
condiţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. Înfiinţarea
442
1
Sursa: http://www.rasd.ro/BER/DespreBER.aspx
443
2
Sursa: http://www.rasd.ro/BER/DespreBER.aspx
449
451
452
454
1
O. Căpăţână, Dreptul concurenţei comerciale. Concurenţe onestă,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1992, p16.
2
Roxana-Daniela Păun, Uniunea economică şi monetară. Istoric.
Perspective. Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005, secţiunea „Evoluţii
în procesul negocierilor pe capitole” p. 245-290.
455
3
Perioadă de tranziţie pentru aplicarea impozitului pe profit (conform
Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/1998) pentru întreprinderile cărora li s-a
dat certificatul de investitor permanent într-o zonă defavorizată înainte de 1 iulie 2003:
a) Pentru 3 zone defavorizate (Brad, Valea Jiului, Bălan) până la
31 decembrie 2008;
b) Pentru 22 de zone defavorizate (Comănesti, Bucovina, Altân Tepe,
Filipesti, Ceptura, Albeni, Schela, Motru Rovinari, Rusca Montană, Bocsa,
Moldova Nouă-Anina, Baraolt, Apuseni, Stei-Nucet, Borod Suncuius-Dobresti-
Vadu Crisului, Popesti-Derna-Alesd, Ip, Hida-Surduc – Jibou-Bălan, Sărmăsag-
Chiejd-Bobota, Baia Mare, Borsa Viseu, Rodna) până la 31 decembrie 2009;
459
Capitolul 6: Concurenţa
Acquis-ul privind concurenţa acoperă atât politica anti-trust, cât şi
politica de control a ajutorului de stat. El include regulile şi procedurile
pentru a combate comportamentul anticoncurenţial al companiilor
(înţelegeri restrictive şi abuzul de poziţie dominantă), şi de a preveni
acordarea de către autorităţile guvernamentale a ajutorului de stat care
distorsionează concurenţa pe Piaţa Internă. În general, regulile privind
concurenţa sunt direct aplicabile în întreaga Uniune şi Statele Membre
trebuie să coopereze în totalitate cu Comisia în aplicarea acestor reguli.
Progrese de la ultimul Raport Periodic
De la Raportul Periodic al anului trecut, România a înregistrat
progrese continue în acest domeniu.
În domeniul anti-trust, România a adoptat amendamente substanţiale
ale Legii române privind concurenţa în mai 2004. Noua legislaţie anulează
cerinţa notificării individuale în baza exceptărilor în bloc şi elimină
posibilitatea acordării de exceptări pentru practicile anticoncurenţiale
constând în abuzul de poziţie dominantă. De asemenea, măreşte pragul
cifrei de afaceri declanşând astfel obligaţia de a notifica fuziunile. În scopul
de a reconcentra resursele, noua lege pune capăt suprapunerii
competenţelor prin crearea unei autorităţi unice privind concurenţa.
Consiliul Concurenţei, care este organismul naţional cu atribuţii în
luarea deciziei, a desfăşurat o activitate de reglementare semnificativă
prin elaborarea legislaţiei de implementare şi a continuat să-şi mărească
numărul de cazuri de aplicare a legislaţiei în domeniul anti-trust. Pentru
perioada de raportare, Consiliul Concurenţei a adoptat în total un număr
de 226 de decizii, din care: 18 decizii în domeniul înţelegerilor restrictive,
9 decizii privind abuzul de poziţie dominantă, 199 decizii privind
fuziunile. Ca urmare a investigaţiilor în sectorul asigurărilor şi al
ţigaretelor, Consiliul Concurenţei a impus unele amenzi semnificative. De
asemenea, Consiliul Concurenţei şi-a continuat activităţile de formare
profesională şi activitatea sa de promovare a culturii concurenţiale.
În domeniul ajutorului de stat, au fost aduse modificări substanţiale
asupra Legii române a ajutorului de stat în decembrie 2003 şi august
462
463
467
4
Termen uzitat de Yolanda Eminescu în Tratat de proprietate
industrială, vol 3 Bucureşti, 1984, p 19.
5
Termen uzitat de legiuitorul român în reglementările speciale – Legea
nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.
6
O Căpăţână, Caracteristici ale libertăţii de a exercita concurenţa
comercială, în revista „Dreptul” nr. 5, 1998, p 105-111
468
7
O Căpăţână, Dreptul concurenţei comerciale, partea generală, ediţia
a II-a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, Anexa 1, Noţiuni introductive
privind practicile monopoliste, p. 438 – 440.
469
470
8
A se vedea Titus Prescure, Curs de dreptul concurenţei comerciale, Editura
Rosetti în colecţia „Biblioteca Universitară de Drept”, Bucureşti, 2004, p 100
471
472
474
9
Conform art. 11 din Legea nr. 21/1996 – legea concurenţei.
476
477
478
10
,,Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr interesele României,
drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, să-mi îndeplinesc cu
onoare, demnitate, loialitate, responsabilitate şi fără părtinire atribuţiile ce-mi
revin. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”
480
11
Art.4 (2) „În sectoarele economice sau pe pieţele unde concurenţa este
exclusă sau substanţial restrânsă prin efectul unei legi sau datorită existenţei unei
poziţii de monopol, Guvernul poate, prin hotărâre, să instituie forme
corespunzătoare de control al preţurilor pentru o perioadă de cel mult 3 ani, care
poate fi prelungită succesiv pe durate de câte cel mult un an, dacă împrejurările
care au justificat adoptarea respectivei hotărâri continuă să existe.
(3) Pentru sectoare economice determinate şi în împrejurări
excepţionale, precum: situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi
ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei, Guvernul poate dispune măsuri
cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau
chiar blocarea acestora. Asemenea măsuri pot fi adoptate prin hotărâre pentru
o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte
cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea
respectivei hotărâri”.
482
a) Preşedinţiei României;
484
12
Art. 42, lg 143/1999: „Consiliul Concurenţei întocmeşte un raport
anual privind ajutoarele de stat acordate în România, pe care îl înaintează
spre aprobare Guvernului. Raportul se transmite Comisiei Europene şi se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în vederea asigurării
transparenţei în acest domeniu.”
13
Guvernul României – Biroul de presa – 10.11.2006
486
490
494
496
497
§ 4. 3. Organisme consultative
Consiliul consultativ pentru protecţia consumatorilor –
reglementat de capitolul 7 din OG nr. 21/1992 privind protecţia
consumatorilor, republicată.
La nivel central şi local – judeţ, oraş, comună – se constituie
câte un consiliu consultativ pentru protecţia consumatorilor. Acesta are
caracter consultativ şi asigură, la nivelurile respective, cadrul
informaţional şi organizatoric necesar:
a) stabilirii şi aplicării politicii de protecţie a consumatorilor;
b) corelării acţiunilor diverselor organisme ale administraţiei
publice cu cele ale organizaţiilor neguvernamentale care au rol în
realizarea protecţiei consumatorilor.
Consiliul consultativ pentru protecţia consumatorilor este
format din:
a) reprezentanţi ai tuturor serviciilor descentralizate şi ai organelor
administraţiei publice care au competenţe cu caracter general sau special
în domeniul protecţiei consumatorilor şi au structuriorganizatorice la
nivelul respectiv;
b) prefect sau primar, după caz, sau reprezentanţi ai acestora;
498
499
500
501
CODUL
503
I. PREVEDERI GENERALE
1. Principiile eticii în afaceri corespund unei bune practici în
relaţiile economice şi comerciale interne şi internaţionale, bazate pe
corectitudine, loialitate, profesionalism. Aceste principii nu au vocaţia de
a se substitui, pe plan naţional şi internaţional, textelor legale din
reglementările în vigoare.
2. Membrii Camerei sunt invitaţi să respecte obligaţiile impuse de
actele normative şi relaţiile contractuale, să nu împiedice îndeplinirea
obligaţiilor altor oameni de afaceri, să fie disponibili la colaborări
avantajoase pe pieţe interne şi din diverse ţări ale lumii, îndeosebi din
Uniunea Europeană.
3. Membrii Camerei se vor strădui să nu îşi asume obligaţii de
afaceri pe care, principial, nu sunt în măsură să le îndeplinească.
4. În întreaga lor activitate, membrii Camerei vor ţine seama de
faptul că prosperitatea şi dezvoltarea unei întreprinderi sunt fondate, în
mare măsură, pe încrederea pe care aceasta o inspiră asociaţilor,
acţionarilor, clienţilor şi partenerilor de afaceri.
505
507
508
509
511
513
514
519
1
DECIZIE Nr. 620 din 30 aprilie 2004 pentru aprobarea Normelor
privind prevenirea abuzului de poziţie dominantă pe piaţa internă de gaze
naturale EMITENT: AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN
DOMENIUL GAZELOR NATURALE, M. Of. nr. 416 din 10 mai 2004.
520
523
I. Termeni:
1. calitate – ansamblul de proprietăţi şi caracteristici ale unui
produs sau serviciu, care îi conferă aptitudinea de a satisface, conform
destinaţiei acestuia, necesităţile explicite sau implicite;
2. consumator – persoană fizică sau grup de persoane fizice
constituite în asociaţii, care cumpără, dobândeşte, utilizează ori consumă
produse sau servicii, în afara activităţii sale profesionale;
3. agent economic – persoană fizică sau juridică, autorizată, care,
în cadrul activităţii sale profesionale, fabrică, importă, transportă sau
comercializează produse ori părţi din acestea sau prestează servicii;
4. producător:
a) agentul economic care fabrică un produs finit sau o
componentă a unui produs;
b) agentul economic care fabrică materie primă;
c) agentul economic care îşi aplică denumirea, marca sau un alt
semn distinctiv pe produs;
d) agentul economic care recondiţionează produsul;
e) agentul economic sau distribuitorul care prin activitatea sa
modifică caracteristicile produsului;
f) reprezentantul înregistrat în România al unui agent economic
care nu are sediul în România sau, în cazul inexistenţei acestuia,
importatorul produsului;
g) agentul economic care importă produse în vederea realizării
ulterioare a unei operaţiuni de vânzare, închiriere, leasing sau orice altă
formă de distribuţie specifică derulării afacerii;
h) distribuitorul produsului importat, în cazul în care nu se
cunoaşte importatorul, chiar dacă producătorul este menţionat;
i) distribuitorul produsului, în cazul în care importatorul nu poate
fi identificat, dacă nu informează persoana prejudiciată în termen de 30 de
zile de la cererea acesteia asupra identităţii importatorului;
5. distribuitor – agentul economic din lanţul de distribuţie;
6. vânzător – distribuitorul care oferă produsul consumatorului;
7. prestator – agentul economic care furnizează servicii;
524
525
528
*
În temeiul Legii nr. 64 /1991privind brevetele de invenţie,
Republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Extras din
Regulamentul din 18 aprilie 2003 de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind
brevetele de invenţie aprobat prin HG nr. 499/2003 pentru aprobarea
Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie
M. Of. nr. 348 din 22 mai 2003.
529
3
Conform cu http://www.osim.ro/legis/brevet/capit4.html
* Aprobat prin HG nr. 499/2003 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie M. Of. nr. 348 din
22 mai 2003
531
533
Marca
În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se
definesc după cum urmează:
a) marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la
deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de
cele aparţinând altor persoane; pot constitui mărci semne distinctive, cum
ar fi cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente
figurative, forme tridimensionale şi, în special, forma produsului sau a
ambalajului său, combinaţii de culori, precum şi orice combinaţie a
acestor semne;
b) marca anterioară este marca înregistrată, precum şi marca
depusă pentru a fi înregistrată în Registrul Naţional al Mărcilor, cu
condiţia ca ulterior să fie înregistrată;
c) marca notorie este marca larg cunoscută în România la data
depunerii unei cereri de înregistrare a mărcii sau la data priorităţii
revendicate în cerere; pentru a determina, dacă o marcă este larg cunoscută
se va avea în vedere notorietatea acestei mărci, în cadrul segmentului de
public vizat pentru produsele sau serviciile cărora marca respectivă se
aplică, fără a fi necesară înregistrarea sau utilizarea mărcii în România;
d) marca colectivă este marca destinată a servi la deosebirea
produselor sau a serviciilor membrilor unei asociaţii de produsele sau
serviciile aparţinând altor persoane;
e) marca de certificare este marca ce indică faptul că produsele sau
serviciile pentru care este utilizată sunt certificate de titularul mărcii în
ceea ce priveşte calitatea, materialul, modul de fabricaţie a produselor sau
de prestare a serviciilor, precizia ori alte caracteristici;
f) indicaţia geografică este denumirea servind la identificarea unui
produs originar dintr-o ţară, regiune sau localitate a unui stat, în cazurile
în care o calitate, o reputaţie sau alte caracteristici determinate pot fi, în
mod esenţial, atribuite acestei origini geografice;
g) solicitantul este persoana fizică sau juridică în numele căreia
este depusă o cerere de înregistrare a unei mărci;
h) titularul este persoana fizică sau juridică în numele căreia marca
este înregistrată în Registrul Naţional al Mărcilor;
534
Indicaţiile geografice
ART. 67. Indicaţiile geografice ale produselor sunt protejate în
România prin înregistrarea acestora la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi
Mărci, potrivit prezentei legi sau convenţiilor internaţionale la care
România este parte, şi pot fi folosite numai de persoanele care produc sau
comercializează produsele pentru care aceste indicaţii au fost înregistrate.
Nu sunt supuse procedurii de înregistrare, stabilită de prezenta
lege, indicaţiile geografice care au dobândit sau vor dobândi protecţie pe
calea unor convenţii bilaterale sau multilaterale încheiate de România.
Lista indicaţiilor geografice a căror protecţie este recunoscută în
România, pe baza convenţiilor prevăzute la alin. 2, va fi înscrisă la Oficiul
de Stat pentru Invenţii şi Mărci în Registrul Naţional al Indicaţiilor
Geografice şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
ART. 68
Au calitatea de a solicita Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci
înregistrarea unei indicaţii geografice asociaţiile de producători care
desfăşoară o activitate de producţie în zona geografică, pentru produsele
indicate în cerere.
Înregistrarea unei indicaţii geografice poate fi cerută la Oficiul de
Stat pentru Invenţii şi Mărci, direct sau prin mandatar autorizat, cu
domiciliul sau cu sediul în România, şi va fi supusă taxei prevăzute de
lege.
ART. 69
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci înregistrează indicaţiile
geografice şi acordă solicitantului dreptul de utilizare a acestora după ce
535
538
Drepturi de autor
♦ Prin reproducere, în sensul prezentei legi, se înţelege realizarea
uneia ori a mai multor copii ale unei opere, în orice formă materială,
inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau vizuale a unei opere,
precum şi stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace
electronice.
♦ Prin difuzare, în sensul prezentei legi, se înţelege distribuirea
către public a originalului ori a copiilor unei opere, prin vânzare,
închiriere, împrumut sau prin orice alt mod de transmitere cu titlu oneros
sau cu titlu gratuit.
♦ Nu se consideră difuzare distribuirea către public prin
împrumut, cu titlu gratuit, a unei opere, în cazul în care se realizează prin
intermediul bibliotecilor publice.
♦ Se consideră publică orice comunicare a unei opere, făcută într-
un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de
persoane care depăşeşte cercul normal al membrilor unei familii şi al
cunoştinţelor acesteia, indiferent dacă membrii care compun acel public
susceptibil de a recepţiona astfel de comunicări pot sau nu să o facă în
acelaşi loc sau în locuri diferite ori în acelaşi timp sau în momente diferite.
♦ Dreptul de a autoriza închirierea operei reprezintă dreptul
exclusiv al unui autor de a pune la dispoziţie pentru utilizare originalul
sau copiile operei pentru o perioadă de timp limitată, în schimbul unui
avantaj economic direct sau indirect.
♦ Împrumutul public constă în punerea la dispoziţia unei
persoane, cu titlu gratuit, pentru utilizare, a originalului sau a copiei unei
opere pentru o perioadă de timp determinată, prin intermediul unei
instituţii care permite accesul publicului în acest scop. Împrumutul public
nu necesită autorizarea prealabilă a autorului.
♦ Împrumutul public dă dreptul titularului dreptului de autor la o
remuneraţie echitabilă.
♦ Dreptul de comunicare publică prin intermediul înregistrărilor
sonore sau audiovizuale reprezintă dreptul exclusiv al autorului de a auto-
riza comunicarea către public a unor lecturi, interpretări muzicale sau sce-
539
542
543
546
Proceduri şi sancţiuni
♦ Încălcarea drepturilor recunoscute şi garantate prin prezenta
lege atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz,
potrivit legii. Dispoziţiile procedurale sunt cele prevăzute în prezenta
lege, care se completează cu cele de drept comun.
♦ Titularii drepturilor încălcate pot solicita instanţelor de judecată
sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor,
constatarea încălcării acestora şi pot pretinde repararea prejudiciului în
conformitate cu normele legale.
♦ În cazul încălcării unor drepturi recunoscute şi protejate prin
prezenta lege, titularii acestora pot cere instanţei de judecată sau altor
organe competente potrivit legii să dispună, de îndată, luarea unor măsuri
pentru prevenirea producerii unor pagube iminente sau pentru asigurarea
reparării acestora, după caz.
♦ De asemenea, titularii drepturilor încălcate pot cere instanţei de
judecată să dispună aplicarea oricăreia dintre următoarele măsuri:
a) remiterea, pentru acoperirea prejudiciilor suferite, a încasărilor
realizate prin actul ilicit sau, dacă prejudiciile nu pot fi reparate în acest
mod, remiterea bunurilor rezultate din fapta ilicită, în vederea valorificării
acestora, până la acoperirea integrală a prejudiciilor cauzate;
b) distrugerea echipamentelor şi a mijloacelor aflate în proprietatea
făptuitorului, a căror destinaţie unică sau principală a fost aceea de
producere a actului ilicit;
c) scoaterea din circuitul comercial prin confiscarea şi distrugerea
copiilor efectuate ilegal; (excepţie: nu se aplică pentru construcţiile
arhitecturale, dacă distrugerea clădirii nu este impusă de circumstanţele
cazului respectiv.)
d) publicarea în mijloacele de comunicare în masă a hotărârii
instanţei de judecată, pe cheltuiala celui care a săvârşit fapta.
♦ ART. 140
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la
2 ani sau cu amendă de la 200.000 lei la 3 milioane lei, dacă nu constituie
547
550
551
552
553
4
Excepţie: nu se aplică închirierii de bunuri de către locatorul sau
finanţatorul care nu are ca obiect de activitate închirierea de bunuri sau darea
de bunuri în leasing, precum şi închirierii de bunuri mobile accesorii unui
imobil, necesare pentru buna folosire a acestuia.
554
5
ART. 467 Cod civil
Animalele ce proprietarul fondului dă arendaşului pentru cultură,
sunt imobile pe cât timp li se păstrează destinaţia lor.
ART. 468
Obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul şi
exploatarea acestui fond sunt imobile prin destinaţie.
Astfel, sunt imobile prin destinaţie, când ele s-au pus de proprietar
pentru serviciul şi exploatarea fondului:
– animalele afectate la cultură;
– instrumente arătoare;
– seminţele date arendaşilor sau colonilor parţiari*); – *) Dijmaşi-
– porumbii din porumbărie;
– lapinii**) ţinuţi pe lângă casă; – **) Iepuri de casa.-
– stupii cu roi;
– peştele din iaz (heleşteie);
– teascurile, clădirile, alambicurile, căzile şi vasele;
– instrumentele necesare pentru exploatarea fierăriilor, fabricilor de
hârtie şi altor uzine;
– paiele şi gunoaiele.
Mai sunt imobile prin destinaţie toate efectele mobiliare***) ce
proprietarul a aşezat către fond în perpetuu. – ***) Lucruri mobile-
555
556
560
566
567
573
Lichidatorul -ART. 24
(1) În cazul în care dispune trecerea la faliment, judecătorul-sindic
va desemna un lichidator, aplicându-se, în mod corespunzător, dispoziţiile
art. 19, 21, 22, 23 şi ale art. 102 alin. (5).
(2) Atribuţiile administratorului judiciar încetează la momentul
stabilirii atribuţiilor lichidatorului de către judecătorul-sindic.
(3) Poate fi desemnat lichidator şi administratorul judiciar
desemnat anterior.
ART. 25
Principalele atribuţii ale lichidatorului, în cadrul prezentei legi,
sunt:
a) examinarea activităţii debitorului asupra căruia se iniţiază
procedura simplificată în raport cu situaţia de fapt şi întocmirea unui
raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la
insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă şi a
existenţei premiselor angajării răspunderii acestora în condiţiile art. 138,
şi supunerea acelui raport judecătorului-sindic într-un termen stabilit de
acesta, dar care nu va putea depăşi 60 de zile de la desemnarea
lichidatorului, dacă un raport cu acest obiect nu fusese întocmit anterior
de administratorul judiciar;
b) conducerea activităţii debitorului;
c) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase
încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor
transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate
574
575
577
578
579
580
583
584
586
Politica economică
Ministerul Economiei si Comerţului (www.minind.ro) este organul
de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică,
care realizează politica Guvernului în domeniile privind creşterea
economică, industrie, energie, resurse minerale, producţia de apărare,
comerţ, integrare europeană şi relaţii externe.
Fiscalitate
Politica fiscală este centrată pe asigurarea unui rol stimulativ şi
orientativ al impozitelor şi taxelor, în scopul creşterii şi dezvoltării eco-
nomice, al consolidării fiscale şi al dezvoltării şi întăririi clasei de mijloc.
În domeniul reformei fiscale, înlocuirea impozitării progresive a
veniturilor cu cota unică de 16%, introdusă la 1 ianuarie 2005, a pus
bazele unei creşteri economice susţinute, atragerii de investiţii străine
directe şi restrângerii economiei subterane.
Principalele caracteristici ale politicii fiscal-bugetare în perioada
2005-2008 sunt subordonate obiectivelor de susţinere a creşterii
economice şi de reducere a inflaţiei.
Ministerul Finanţelor Publice (www.mfinante.ro) este instituţia
cu rol de sinteză în desfăşurarea activităţii structurilor financiare şi fiscale
din România.
588
589
590
594
595
596
598
601
O perspectivă istorică
În secolul al XIX-lea România era o ţară predominant agrară,
subdezvoltată în raport cu standardele europene. Ea era caracterizată mai
ales printr-o sărăcie rurală datorată în mod special structurii proprietăţii şi
unui sistem de exploataţie semifeudal.
Prima jumătate a secolului al XX-lea a continuat procesul de dez-
voltare modernă a României început pe la mijlocul secolului al XIX-lea,
diminuând decalajul care o despărţea de Europa Occidentală. Societatea
românească era în continuare caracterizată prin predominarea ruralului,
prezentând un nivel ridicat de sărăcie mai ales în această zonă.
Socialismul s-a axat pe un program de modernizare rapidă a
societăţii, centrat obsesiv pe industrie şi urbanizare. A fost încurajată o
deplasare masivă a populaţiei de la agricultură spre industrie, de la sat la
oraş. Proporţia populaţiei ocupate în industrie explodează în 25 de ani.
Oraşele cunosc o dezvoltare rapidă, oferind pentru toţi condiţii de locuit
relativ modeste, dar superioare ruralului, bazate pe un sistem de utilităţi
publice cvasiindustrial. Investiţiile în industrie şi în dezvoltare urbană au
atins un punct de vârf la jumătatea anilor '70. Standardul de viaţă al
populaţiei a crescut rapid până în acel moment, mai ales la oraş şi în
sistemul industrial, satul fiind în continuare mai degrabă neglijat, dar într-
o restrângere continuă. Separaţi brutal de pământul lor, tinerii îşi găsesc
oportunităţi atractive în oraş şi industrie. Politica de utilizare completă a
forţei de muncă, de control strict al diferenţierii veniturilor (în 1989
salariul minim era de 66% din salariul mediu), de cuprindere masivă în
sistemul şcolar a întregii populaţii, de suport social pentru acoperirea
nevoilor de bază (îngrijire medicală, locuinţă) a avut ca rezultat, pe fondul
unui standard de viaţă în general modest, o restrângere spectaculoasă a
zonelor de sărăcie şi de excluziune socială. Chiar şi populaţia de romi,
caracterizată tradiţional printr-un nivel ridicat de marginalizare/exclu-
ziune socială, datorită politicii de şcolarizare şi de forţare a ocupării sala-
riale, a cunoscut un proces rapid de incluziune într-un mod de viaţă
modern.
De la jumătatea anilor '70 sistemul socialist intră într-o criză
economică cronică, care se accentuează rapid după 1980. Investiţiile
6
Conform HG nr. 829/2002 privind aprobarea Planului naţional
antisărăcie şi promovare a incluziunii sociale, M. Of. nr. 662 din sept. 2002
603
612
614
615
616
617
DOCUMENTE INTERNAŢIONALE
618
619
620
621
622
623
624