In ciuda inconsecventei lor funciare, pers lui caragiale au totusi o consecventa: nu pot iesi din masca lor, sunt

posedate de deformarea lor, de degradarea lor: Pristanda e parca posedat de limbaul pe care il vorbeste( curat murdar ). Ideea de masca si alura de automate a pers. rezulta si din schematizarea personajelor care repeta gesturi, sentimente, cuvinte, situatii care se reproduc unul pe altul ca intr-o oglinda fantastica ce deformeaza: Trahanache este oglinda lui jupan Dumitrache, Dandanache a lui Catevencu, Farfuridi a lui Branzovenescu, Cracanel a lui Pampon. Conditia teatrului presupune prezenta si prezent.Prezenta inseamna si o realizare a naturii proprii, o constiinta de sine a celui ce este prezent. Multe din pers lui Caragiale sunt mai degraba o prezenta a absentei. Ele sunt total in afara constiintei de sine-inconstiente. Mai mult ele par a nu trai in timp, pentru ca nu cunosc evolutia, nici schimbarea; repetitia care domina intreaga lor existenta dramatica, exclude de fapt realitatea timpului: timpul dramatic caragialian este un timp circular care se exclude prin repetitie.La dramaturgul roman lipseste insusi evenimentul dramatic: ce pare eveniment in comedii nu se dovedeste a fi decat un fapt de repetitie. Absenta actiunii propriu zise si a evenimentului este consonanta cu absenta omului.Iar absenta omului din teatrul lui Caragiale vine si din somnolenta gandirii, din nongandire (nongandirea veleitarului G.Marcel), absenta totala a opiniei, ciocnirea absurda a indeilor indicand golul interior al personajelor;( Farrfuridi:revizuiasca primesc dar sa nu se schimbe nimica..etc Catavencu Industria romana e admirabila, e sublima putem zice dar lipseste cu desavarsire). In farsa Conu Leonida f,cu r. ceea ce socheaza in primul rand este un gol de existenta: in realitate pers nu traiesc, nu si comunica nimic esential si nu comunica nici cu ele insesi. Ele sunt, si in acest sens, precursorii sotilor Smith si Martin din La Cantatrice chauve. Acest gol aceasta absenta trebuia acoperita si ei incearca sa o acopere cu cuvinte: de aici provine acea avalansa de cuvinte din unele scene. Considerata o replica a lumii reake ,lumea lui caragiale este o creatie a absentei. Astfel ea devine absurdfantastica. Fantasticul fasei Conu Leonida... sau al bucatii Caldura Mare este in primul rand o depasire a obisnuitului. Obisnuitul scrie Marcel Brion beneficiaza de protectia ratiunii a logicii; tot ce e ilogic tine de insolit. In insolit ca si in mostruos este vorba de o dislocare, cu alte cuv de o deplasare , de asezarea in pozitii arbitrare. Nefiresti, nerationale a partilor obiectului. Acel caragialian simt enorm si vaz monstruos, indica insolitul si monstruosul aplicate la cotidian. Marcel Brion cita oe Hokusai care spunea ca este mai greu sa creezi o atmosfera fantastica unei scene in care nimic nu e fantastic decat sa pictezi monstrii si fantome: totul e absolut foresc ba char banal; functia obiectelor este modesta si precisa, ele sunt lipsite de umbre si de profunzimi tainuite. Sufletul supranaturalui nu rezulta din obiectele in sine ci din raporturile lor (Brion). In Conu Leonida... in urma unei conversatii banale intre cei doi batrani, neobisnuitul se strecoara neobservat in micul lor univers burghez. Lucrurile par a si schimba raporturile...cel mai banal obiect devine amenintator: ex dulapul de haine, usa.JJocul acesta este crescendo; Tipizarea extrema inseamna o reductie a personajui la anumite date ale naturii umane. Acesta reductie nu este intotdeauna caracteriologica (ex teatrul clasic) ci de tehnica f.veche a tipurilor fixe din teatrul popular (mastile- ca rezultat al generalizarii si stilizarii excesive citat Mokulski) Conditia clovnului modern: Clovnul a devenit eroul modern, umilit, ridicol, redus la neant de o civilizatie care-l distruge. Cu forta sa de generalizare el a devenit un mijloc de a penetra misterul existentei, un instrument de cunoastere, care, departe de a ascunde realitatea, o infatiseaza(Jean Onimus: Face au mond actuel). Teatrul lui Caragiale este voit nonpsihologic..anipsihologic chiar datorita caracterului popular si grotesc. Morala si simtul binelui sunt suprimate in teatrul caragialin. Lumea sa comica este o lume a imponderabilitatii : personajele capata o libertate care le permite sa se dezlantuie (cele mai multe dintre ele sunt violente), sa violenteze limbajul, sa treaca dincolo de limitele admisibilului.De aici in unele scene caderea in absurd. In aceasta liberatate ele anuleaza comunicarea, se anuleaza pe ele insele anuntand o anumita frenezie a distrugerii intalnita mai apoi la Ionesco. Prin comunicare personajele se anuleaza reciproc, creeindu- si un scut impenetrabil. In drama in care actiunea devine stare si personajul este inclouit cu o stare: el nu mai reprezinta o valoare

irepetabila, un om unic, ci o masa indefinita, o realitate repetabila, stereotipa. Ca si Ionesco Caragiale nu si vor mai numi personajele: ele devin Cetateanul, Catindatul, Cucuoana, Feciorul etc iar nume ca Farfuridi-Btanzov. Sau Ionescu Popescu nu individualizeaza eroul comic ba dimpotriva. Caragiale creeaza o varianta a omului fara calitati pe care o schiteaza in 1877 in Leonica Ciupicescu: Parul lui nu era nici negru, nici galben, nici castaniu; Fata nici oachese, nici balana, nici smeada; o.....Leonica in sufletul lui nu era nici bun, nici rau, nici moale, nici iute, nici destept, nici prost. Acest perosnaj isi are coerenta lui proprie, dar unitatea, personalitatea, nelinistea sa nu mai conteaza intr-o totalitate cu deschidere in vid(R.M Alberes Istoria romanului modern) Viziunea critica a lui Caragiale destrama de asemenea personajul. Drama devine antidrama pt ca ea nu mia contine o actiune ci absenta actiunii. Ca la unii romancieri moderni personajele sunt la Caragiale niste marionete cu ajutorul carora demonstreaza ca omul nu reprezinta o drama ci un faliment(Alberes). Pierzandu-si identitatea omul fara calitati exprima dezordinea, confuzia, caracterul nevertebrat, ridicol, trecator al realitatii umane. Concluzie: In comedie reprezentarea universului denaturat determina de asemenea o matamorfoza a perosnajelor: stilizarea, descompunere, fragmentare, exagerare. Caragiale este unul di creatorii structurii eroului frasei moderne. METAMORFOZA LIMBAJULUI Denaturarea pers determina o denaturare a limbajului lor. Exegeza mai veche a analizat asa numitul comic de limbaj al dramturgului. Lovinescu observa ca in mintea pers din comedii totul se deformeaza. Vorbesc o limbaspecial, o caricatura de limba falsificata. Cu tot caracterul ei negativ/depreciativ observatia este viabila. Cauza acestei deformari a limbajului nu este desigur pseudocultura. Ba dimpotriva, pers care afecteaza o anumita cultura (Venturianoo, Leonida, Farfuridi) deformeaza mai frecvent limbajul. Exista o concordanta usor sesizabila intre gradul degradarii biologice, intelkectuale si morale si degradarea limajului lor.{* daca admitem asemeni lui Sapir ca limbajul este o manifestare a unui cuget/spirit unic si irepetabil atunci o deformare a spiritului trage dupa sine o deformare a limbajului } Rolul esential al cuvantului este Dialogul, comunicarea. In literatura moderna (teatru+ roman) cuvantul devine adesea monolog: la Dostoievski, Strindberg, Cehov, Maeterlinck.*dupa Amrianne Kesting in cazul unor pers din teatrul lui Maeterlinck, orbirea, surzenia, slabirea Criza actiunii ca urmare a degradariii simturilor se manifesta in aceeasi masura in criza comunicarii si a intelegerii. Monologul este o consecinta a singuratii omului: Comunicarea nu se realizeaza, ca un fel de picaro modern personajul intalneste in drumul sau numerosi oameni dar acestia ii raman straini. Acesta situatie a limbajului se afla in stare pura in Caldura Mare. Scena este cu atat mai semnificativa cu cat autorul precizeaza: persoanele toate pastreaza un calm imperturbabil, egal si plin de dignitate In ciuda dereglarii dailogului pers au impresia ca se inteleg si chiar o afirma: ex conversatia dintre Eftimita si Leonida:Papa iezuit, altimteri nu e prost, l a pus pe Galibardi de i-a botezat un copil. Replicile sunt asadar fraze burlesti aruncate in spatiu. Conversatia celor doi si- a pierdut sensul orgonar. Pentru ei cuvintele sunt ca niste somnifere. Conversatia devine pt eftimita si Leonida un joc de trecut timpul. Jocul poate incepe asa dar uneori sfarseste nelinistitor sau chiar cosmaresc: replica este subminata de cliseul verbal , de nonsens, de neputinta insasi a cuvantului.(*neputinta cuvantului) Cetatenaul: Ciclopedica! Comportativa Iconomie!...Sunt membru! Forma cuvantului are de suferit prin improprietati benigne: revulutie apoi este asediat prin ciocnirea de sensuri opuse: curat- murdar, curaj....o dam anonima ! Etc in sfarsit cuv este aproape explodat de nonsens (vezi ex farfuridi ,,revizuirea sau Catavencu despre industrie). Este aici pusa in discutie insasi functia limbajului ca mijloc de comunicare.(imposibilitatea comunicarii intre fiinte ale vidului). Cuplul Eftimita- Leonida este, probail, cel mai semnificativ pt ceea ce inseamna cu adevarat

necomunicarea in teatrul lui Caragiale. Personajele raman straine unele fata de altele, ca de altfel si Jupan Dumitrache si Veta, Trahanache si Zoe etc. Imposibilitatea comunicariii se face evidenta si in ceea ce s ar numi mastile grave ale lui Cragiale: Veta, Chiriac oameni inchisi pe care nici amorul epidermic nu-i apropie de partenerii lor. Un alt semn al degradarii limbajului este omniprezenta ticului verbal in dialogul personajelor. Ticul verbal nu este, dupa cum afirma P. Zarifopol o apucatura a paturilor populare urbane ci semnul unei degradari simtomatice..ale unui automatism care inspaimanta. Paul Zarifopol opineaza si ca ticul verbal indica o saracie lingvistica si intelectual, conditia unor naturi umane deformate. Ele tradeaza un mecanism repatitiv, uniform al gandirii, fiin smenul unei automatizari a vietii biologice si sufletesti: (Trahanche: ai putintica rabdare Tipatescu Caraghioz ). Personajele lui caragiale sunt vorbite, sunt posedate de limbajul lor. Limbajul capata uneori o existenta paralela, cvasiautonoma in raport cu realitatea faptelor de pe scena.. Discursul lui farfuridi este din nou exemplificatorL Personajul e acaparat, condus, consumat, epuizat de cuvant, si dramaturgul indica toate aceste metamorfoze ale oratorului: Frafuridi (emotionat si asudand.)...(incepe sa se inece)..tara in sfarsit..cu bun simt pantru ca Europa cu un moment mai nainte sa vie...(se incurca si asuda mai tare). O alta modalitate a limbajului in comedii este limbjul contrapunctic, foarte frecvent mai tarziu in drama moderna:(dialogul concomitent intre Eftimita Leonida si slijnica). Descinzand partial din tehnica vechii comice, dialogul contrapunctic este complementar dialogului circular si se integreaza structurii dramei circulare ca o modalit de expresie a discontinuitatii si dezorientarii personajuilui. Deformarea functiei cuvantului, absenta comunicariii marcheaza o criza a limbajului si a intelegerii pe care Caragiale a intuit- o si a ilustrat o intens. El creeza in germene un anti- dialog si un anti- limbaj desavasite ca procedee dramatice moderne, in teatrul contemporan de Ionesco, Beckett, Pinter sau Willder. PARTEA A IV A : DERIZIUNEA ABSURDULUI Nicolae Balota: Epoca lui Caragiale si a lui Jarry se manif ca o epoca a dezorientarii omului, a derutei valorilor: omul crizei este omul intrainat, neautentic, al unei societatii ea insasi in criza. Deruta omului alienat izvoraste din nihilismul axiologix aparut de pe urma prabusirii valorilor consacrate, traditionale, fie prin devalorizarea lor, fie prin rasturnari brutale( asemeni asediului nietzschean). Descompunerea constiintei axiologice duce la o deteriorare a simtului realitatii. Procesul acesta se defasoara si in cazul unei lumi inchise, excesiv ierarhizata, ostila. Numerosii handicapati biologic sau intelctaul din teatrul sf de secol (maeterlinck,cehov strindberg jarry caragiale) sunt o ilustrare a acestei conditii. *vezi Cronica Fantastica de Caragiale(1874). Legenda lui Pim pim chinezul care pt o curca vine sarguincios zi de zi la casa justitiei sa I intenteze proces vecinului chair daca acest lucru il costs linistea si sanatatea. Nu ne putem abtine sa nu apropiem acesta cronica de parabola In fata legii de Kafka: aceeiasi mecanica a legii care nesocoteste fiinta umana si o tranforma intr- un automat, intr- un lucru sau il ucide: omul de la tara a lui kafka moare dupa multi ani de asteptare la poarta legii, Pim Pim dupa 5 ani este slab si lihnit. Cap I Carnavalescul.Motivul Lumii pe dos Bahtin: viziunea carnavalesca are o atmosfera de vesela relativitate. Totul este luat in deriziune la modul benign. Carnavalul este un spectacol fara rampa si fara impartirea in interpreti si spectatori ...Oamenii nu contempla carnavalul, si la drept vorbind, nici nu-l joaca, ci il traiesc, ei traiesc comform legilor lui cat timp ele sunt in vigoare, cu alte cuvinte ei traiesc viata de carnaval. La Caragiale in comedii si in numeroase momente si schite viziunea carnavalesca este fundamentala. Inrudit in esenta cu Sarbatoarea nebunilor, carnavalul devine la Caragiale unul al nebunilor. Pers traiesc conform conventiei carnavalesti si cand spectacolul ia sfarsit travestiul persista ca si confuzia

valorilor.Ex Mita Didina Pampon si Cracanel Dramaturgul foloseste si tehnicile secundare ake carnavalului; bataile fra varsari de sange, ciorovaielile cu duelul lor de vorbe pitoresti, deghizarea, mistificarile. Personajele nu contempla carnavalul, nu- l joaca, nu-l mimeaza ci dimpotriva il traiesc. Farsa D-ale carnavalului poate fi inteleasa ca o cheie a tuturor comediilor. Viziunea carnavalesca este textual exprimata de Caragiale insusi: PAMPON: Aste e nitel can tacanit,,,De ce musterii am eu parte astazi?..Frumos camaval. NAE GIRIMEA: se intelege ca a fost o incurcatura , cum se-ntampla totdeauna in carnaval. Viziunea carnavalesca se extinde asupra tuturor comediilor; pretutindeni in teatrul comic al lui Cragiale domina o logica a mastii de carnavak ca si in unele Momente si Schite: personajele nu ies, nu pot iesi din masca lor; Comedia este pentru caragiala viata devenita teatru, Dar aceasta devenire presupune o mascarada. Insa la Caragiale, intr- o lume a grotescului, caderea mastilor nu duce insa la nimic. Qui-proquo-il se mentine si dupa carnaval. In cazul unor perosnaje( Leonida Ipingescu Catavencu Dandanache) masca se confunda cu omul. Bahtin observa ca in literatura carnavalizata a sec al XVIII kea si al XIX lea, rasul de regula, slabeste considerabil preschimbanu-se in ironie, in umor si in celelalte forme ale rasului redus. Caragiale esta una din marile exceptii alaturi de Nestroy: rasul mimic inrudit sau chiar identic cu rasul carnavalesc se pastreaza in comedii chiar daca smenificatiile si finalitatea sa se schimba.. Viziunea carnavalesca a luiCargiale nu mai imbina insa sacrul cu profanul sublimul cu josnicul maretia cu nimicnicia intelepciunea cu prostiaBahtin. Intr o lume care si a pierdut valorile sacre, carnavalescul uneste numai valori negative: siretenia si prostia, brutalitatea si neputinta, agresivitatea si lasitatea, ipocrizia si viciul. Dupa Bahtin carnavalul este sarbatoarea timpui care nimiceste si innoieste totul:crnavalul nu cunoaste distrugerea absoluta si nici negarea absoluta. El presupune asadar o distrugere constructiva. La Caragiale insa- si la Ionesco- carnavalul nu mai contine aceasta dimensiune pozitiva. Este un carnaval dezechilibrat. Matei Calinescu: Intr-o mare masura teatrul absurdului sta sub semnul carnavalescului. Si nu numai pe latura lui comica,,de farsa ci si pe cea opusa ,,tragica indisociabila de cea dintai.Suspendarea interdictiilor, profanarea sacra si sacralizarea bufona a profanului, provocarea ca joc si jocul ca provocare, nerusinarea progrmatica (de esenta cinica) sunt cateva mijloace ale absurdului modern( * vezi si Martin Esslin) Caragiale: Nebunia va fi fost odinioara starea normala a mintii omenesti! Planeta noastra va fi fost un vast balamuc!Zgomot *profetia nebunui din regele Lear sau Ubu Roi de Jarry. In portretul pe care i-l face, Ionesco scrie ca principala originalitate a lui Caragiale este ca toate pers sale sunt imbecili. O lume de imbecili este superlativul lumii rasturnate.(exempletrebuie sa ai curaj..o dam anonima) In lumea pe dos a lui cargiale jupan Dumitrache il pune pe chiriac pastratorul onoarei familiei, pt trahanache tipatescu este un vechi prieten. Turmentatia devine starea normala a unor personaje(Cetateanul Turmentat) Drrenmatt : lumea moderna nu e compatibila cu trgaicul pur ci cu grotescul. Cap II Aventura cuvantului 1. Les idees recues : Gustave Flaubert Dictionar de idei primite de a gata (1881). Pt Caragiale prostia are dimensiuni cosmice : Nu e vorba de teapa, de educatie, de mediu: tpate astea sunt nimicuri trecatoare- e vorba de ceva etern ca timpul si chaosul, ca insusi unul Dumnezeu, tie-te numa! De PROSTIE! Cliseele lingvistice si raspunsurile automate din dict.lui Flaubert indica automatismul vietii burgheze, inchistarea si lipsa ei de sens. La Caragiale acestea devin copios- delirante; replicile automate, inepte sunt

la Caragila, nu numai expresia limitarii si a inculturii burgheze, al prostiei tolerabile, ci mai ales efectul acelei degradari pe care o presupune prostia absoluta, seninul unei dereglari iremediabile a mecanismului uman: IPINGESCU: sufragiu universal A! Inteleg! Bate in ciocoi unde manaca sudoarea poporului suveran..stii ,asa..sufragiu.... LEONIDA: daca e republica nu mai plateste nimenea bir. 2. GLUMA ABSURDA. NONSENSUL Freud intelege tendinta spre gluma si farsa drept exprsia unei dorinte de libertate de iesire din constrangerile logicii formale. *ciclui Mitica; Tehnica glumei absurde: unui fapt de o banalitate extrema I se acorda o importanta disproportionata (insurectie impotriva logicii). Caragiale cultiva gluma fantastic- absurda ca in Minciuna , in traditia snoavei populare. Leonida, Farfuridi sau Catavencu ofera in replicile lor capodopere de incoerenta. In cea mai buna traditie a faneteziei verbale absurde. Umorul este prin natura sa in relatie cu ninsensul; el distruge un sens si o logica si tinde catre un sens nou si o logica noua. Freud scria ca placerea pt nonsens vine din sentimentul libertatii pe care il da lepadarea camasii de forta a logicii. Nonsensul este intr un fel o dezlantuire si poate asta explica, intr-o parte, violenta ce caracterizeaza teatrul lui Caragiale( in caracterul pers,in limbaj). ...................celellate subcapitole............... vezi si Da- damult mai da-damult Partea a V A : Portret al dramaturgului la tinerete si mai tarziu

Caragiale ca om de teatru complet: autor, regizor, teoretician, critic, interpret. Stilul Caragiale este creatia unui autor care a trait in teatru. Nemultumit de retetele teatrului romantic si postromantic (facilul videvil francez) dramaturgul a inteles si a teoretizat necesitatea intoarcerii la formele originare ale artei scenice. Numeroase modalitati si procedee dramatice vechi au fost reactualziate in comedii. Putem vorbi asadar de un Primitivism caragialian contemporan cu tendintele artistice moderne. A restructurat drama tradionala introducand: forma circulara, spatiul inchis, criza actiunii dramatice, contrapunctul;alaturi de Maeterlink sau strindberg. A restructurat personajul teatral: Caragiale creeaza scheme si tipuri ce vor deveni regula in teatrul modern: omul fara calitati, pers lichefiat, discontinuu, absent; el creeaza o dispozitie esentiala genului comic ce exista in farsa medievala si in burlesca japoneza Rasul mimic este rasul enorm, o reactie in fata comicului grotesc, uneori monstruos; rAsul releva aici o lume absurda si determina o perplexitate nelinistita in fata mosntruozitatii umane.; Rasul se exercita in gol: nu exista nici o iesire==> nu se mai realizeaza acel catharsis comic aristotelic. Caragiale:vizionar.

Index de nume Maeterlinck: Tragicul zilnic; Labiche- Feydeau (Dramaturgi des comparati cu Caragiale); Gabriel Marcel; Martin Esslin Genevieve Serreau.JAn Kott -Beckett; Drrenmatt; klaus Engelhardt: Une source roumaine du Teueur sans gages par e.ionesco'ssau rinocerii; ring Lardner S j Parelman fratii MArx