Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
1Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Inliniedreapta.net-Ecouri Din 68

Inliniedreapta.net-Ecouri Din 68

Ratings: (0)|Views: 2 |Likes:
Published by In Linie Dreapta

More info:

Published by: In Linie Dreapta on Sep 18, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

09/18/2012

pdf

text

original

 
inliniedreapta.net
http://inliniedreapta.net/ecouri-din-68/#
Ecouri din 68
1968-2008. Au trecut 40 de ani de la momentul culminant al deceniului şase. Îmi cer scuze pentru repetiţie,dar ceea ce spuneam cu altăocazie“A fost deceniul pivot al secolului trecut, în special raportat la prezent. Toate fenomenele mainstream de aziau început să capete amploare atunci. La începutul anilor ‘60 nu exista o naţiune palestiniană. Erau iordanieni,sirieni, egipteni sau pur şi simplu arabi. La sfîrşitul deceniului ficţiunea palestiniană se întrupase complet. La început, Franţa era pro-Israel şi America oscila între neutralitate şi suspiciune. La sfîrşit, rolurile erauinversate. La început, America se bucura din plin de respectul Europei recunoscătoare pentru eliberarea desub nazism. La sfîrşit, sentimentul anti-american devenise larg răspîndit, datorită războiului din Vietnam. Şistrîns legat de acesta, la început stîngismul era o formă de onanism elitistă, circumscrisă mediilor academiceşi jurnalistice. Către srşit, tineretul studios îl adoptase cu entuziasm şi în consens cu excesele vremii,ajunsese să venereze manualul masturbatorului profesionist — cărticica roşie a lui Mao. A fost un timp încare s-a revărsat o enormă cantitate de talent creator în muzică, arte plastice, film, literatură. A fost un timp alcandorii, naivităţii, al lui fii tu însuţi dus în extrem pînă la nirvana auto-negării. A fost timpul care a inauguratideea că prostia e scuzabilă, chiar 
chic 
, cu condiţia să fie motivată de intenţii bune.”… mi-a dat ideea să încercam pe parcursul acestui an o retrospectivă a anilor 60. Puţină istorie scoasă de lanaftalină are darul de a face mai uşor de înţeles provenienţa materialului din care e croit prezentul. Înainte demulticulturalism au fost politicile identitare, mai bine cunoscute dreptidentity politics, înainte de antiglobalizarea fost anticapitalism, iar înainte de religia căldurii globale a fost apocalipsa răcirii globale. Pe de altă parte, înainte de anti-americanism a fost tot anti-americanism. Dar mai ales, înainte de ingineria socialăperfecţionată de Uniunea Europeană şi ONU a fost abandonul unei generaţii. Cea mai prosperă şi liberăperioadă imediat următoare celui de-al doilea război mondial a produs cea mai narcisistă generaţie.
1968 – Revoluţia falsă
de Robert Fulford 
 
 În urmă cu 40 de ani, cînd studenţii rebeli s-au dezlănţuit în toată Europa de Vest, paralizînd Franţa, mini-revoluţia lor lăsa o impresie de falsitate. Retorica înălţătoare părea a fi mai degrabă alimentată de ura faţă depărinţi şi profesori decît de proiecte pentru viitor.Studenţii americani, înfuriaţi pe războiul din Vietnam şi dedicaţi scoaterii din funcţie a preşedintelui LyndonJohnson, i-au inspirat pe cei europeni. Cu toate că îi detestau pe faţă, tinerii socialişti europeni i-au imitat peamericani, începînd cu un Congres Vietnamez organizat la Berlin în februarie, unde studenţii s-au înscrispentru a denunţa guvernul SUA.Cînd revolta s-a întins pînă în Marea Britanie, am văzut versiunea ei locală de aproape. Studenţii au luat înstăpînire
Hornsey College of Art 
din Londra, denunţînd educaţia burgheză. Ajuns acolo pentru a realiza undocumentar CBC [
 postul naţional de televiziune canadian, n.t.
], i-am descoperit bucurîndu-se de cel mai buntimp din viaţa lor.Se jucau de-a facultatea, fălindu-se că au eliberat toaletele. Îmi amintesc perfect de un purtător de cuvînt carespunea că acţiunea lor era o pregătire excelentă pentru cariera sa plănuită în domeniul relaţiilor publice.(Autorităţile au reluat controlul clădirilor colegiului cînd studenţii s-au dus acasă pentru vacanţa de vară.)Şi totuşi, unii europeni îşi aduc aminte de 1968 ca de un moment strălucitor, anul emblematic al generaţiei lor.Cineva care nu împărtăşeşte o astfel de amintire este Gotz Aly, istoric şi jurnalist german care şi-a expusopiniile într-o carte,
Our Struggle: 1968-A Look Back în Vexation
. În 1968, cu ocazia unui marş în Berlin, apurtat o placartă cu Mao. “Toţi eram maoişti”, recunoaşte azi. În prezent, crede că anti-americanismulexprimat atunci de tinerii rebeli germani era o eschivare elaborată: “Evitau să confrunte crimele nazistecomise de părinţii lor şi căutau în schimb ucigaşi de masă la Washington.” În 1968 au avut loc evenimente cu adevărat îngrozitoare. Asasinii i-au omorît pe Martin Luther King Jr. şiRobert Kennedy. Sovieticii au înăbuşit cu 5000 de tancuri încercarea de democraţie din Cehoslovacia. MaoŢe Dun, în continuarea oribilei Revoluţii Culturale, a făcut public planul de re-educare forţată a intelectualităţiichineze în lagăre de muncă agricolă. Poliţia şi insurgenţii au dus lupte crîncene pe străzile oraşului Chicago,cu ocazia convenţiei partidului Democrat din acel an, cînd Democraţii l-au ales pe Hubert Humphrey dreptcandidat prezidenţial, pentru ca apoi să piardă alegerile în faţa lui Richard Nixon. În Canada, Pierre Trudeau, favoritul tinerilor, a devenit prim-ministru în urma unei convenţii Liberale entuziasteşi foarte
groovy 
.Toată atenţia se îndrepta asupra tinerilor deoarece erau aşa de zgomotoşi, insolenţi şi numeroşi. Jurnaliştii sestrăduiau să explice “ce spun copiii”. Studenţii manipulau ştirile de televiziune cu fiecare ocazie cînd reuşeausă acapareze controlul asupra clădirilor publice sau de învăţămînt superior.Toate protestele erau împotriva instituţiilor din Vest, nici unul nu îi viza pe Mao sau pe sovietici. Se părea că o întreagă generaţie devenise politică. Nimeni n-ar fi ghicit că acei tineri îşi vor pierde ideologia la fel de repedecum o adoptaseră. At cît a durat, rebeliunea a dat pe alocuri senzaţia unui film, iar în Franţa a fost chiar declanşată în partedatorită iubitorilor de cinema. Răscoala din mai, de departe cea mai mare demonstraţie europeană, a începutdupă ce ministrul francez al culturii, Andre Malraux, revoluţionar şi el în alt moment istoric, l-a demis pe HenriLanglois din funcţia de preşedinte al Cinematecii Franceze, motivînd incompetenţă administrativă. Admiratoriilui Langlois, inclusiv Francois Truffaut, cel mai popular dintre tinerii cineaşti ai vremii, au fost însoţiţi de mii destudenţi cu ocazia protestelor publice la această decizie. Malraux a cedat ulterior, dar numai după cedemonstraţiile au luat amploare în mai multe oraşe şi apoi la nivel naţional. Noi revendicări s-au adăugatnemulţumirilor iniţiale odată ce sindicatele s-au alăturat protestelor şi în final toată lumea a fost de acord căticălosul era Charles de Gaulle. În jur de 800 de mii de muncitori şi studenţi au mărşăluit prin Paris scandînd“De Gaulle asasinul”. Unii, probabil amintindu-şi filme despre 1789, au desprins pietre cubice din pavaj ca săle arunce în poliţie. O greva naţională a paralizat tansportul feroviar şi aerian. În Canada, noi ofeream un bun-sosit cald pentru dezertorii americani. Editura
House of Anansi 
publicase un
Manual al emigrantilor de vîrsta înrolării pentru Canada
, editat de Mark Satin, un fugar de 21 de ani dinWichita Falls, Texas. Şase ediţii s-au vîndut în 65 de mii de exemplare. Emigranţii potenţiali erau informaţi că:“Nu părăsiţi civilizaţia cînd treceţi graniţa… Canada e un loc plăcut.”După ce 1968 s-a sfîrşit şi lucrurile s-au mai calmat, multe din cele petrecute în acel an au părut stupide, un

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->