• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
 
CURS MTCSProf.Univ.Dr. ANA RODICA STAICULESCUMetoda ştiinţifică în ştiinţele socio-umane.
Demersul ştiinţific presupune, de fiecare dată, un proces strict etapizat, care seraportează la următoarele aspecte (Dowdy, şi alţii, 2004):1.Enunţarea problemei;2.Formularea ipotezelor;3.Proiectarea cercetării;28.10.2008 9:12 PM4.Efectuarea observaţiilor;5.Interpretarea datelor;6.Formularea concluziilor.
1.1 Enunţarea problemei
Enunţarea problemei pare, probabil, cea mai simplă etapă a demersului ştiinţific.Acest stadiu nu este deloc simplu şi necesită un mare volum de cunoştinţe, o bunăintuiţie ştiinţifică, un volum impresionant de observaţii şi, de asemenea, un potenţialcreativ. Putem, spre exemplu, să enunţăm problema călătoriei în timp. Demersulştiinţific va eşua din start, deoarece, la ora actuală, problema este insolvabilă. O problemă apare în urma unui mare număr de observaţii. Putem constata, de exemplu,că un element major al ineficienţei instituţionale îl reprezintă incapacitatea decomunicare la diferitele structuri ierarhice din cadrul instituţiei. Această problemă, pecare ne-o propunem spre soluţionare, rezultă în urma unui număr semnificativ deobservaţii referitoare la analiza dinamicii şi a climatului organizaţional la nivelulmultiplelor instituţii. În acelaşi timp, trebuie să ne asigurăm de faptul că problema nuare încă o soluţie pertinentă. Degeaba observăm că stând la umbra unui măr, ne cadeun fruct în cap. Poate vom fi capabili să ne întrebăm de ce cade, să ne punem problema şi apoi să găsim explicaţia. Însă această problemă a fost rezolvată acummult timp de către Newton. Referitor la acest aspect, investigarea soluţiilor pertinenteeste de domeniul metaanalizei, demers ce ar trebui să preceadă etapa enunţării.Legăturile omului de ştiinţă cu domeniul investigat sunt, din nou, de mareimportanţă. Am depăşit epoca renascentistă în care un om putea fi foarte bun închimie, fizică, anatomie, arte, matematici şi aşa mai departe. Volumul de cunoştinţe
1
 
acumulat de omenire este atât de mare, încât chiar într-un subdomeniu limitat, fiinţaumană este depăşită.Enunţarea problemei presupune formularea acesteia în scris, în termeni clari şiexpliciţi. În urma formulării problemei, rezultă obiectivele cercetării, obiectiveexprimate în termeni de obiective generale şi specifice.
Obiectivele generale
ghidează cercetarea în ansamblul ei. Un studiu ştiinţificare unul, maxim două obiective generale. Nu ne putem concentra eforturile pe maimulte planuri – ori planurile sunt ghidate exact de modul de formulare al obiectivelor generale.Obiectivele generale ale unei cercetări sunt formulate în urma unui cumul deobservaţii şi, eventual, în urma unui studiu metaanalitic. În ultima situaţie, estenecesară prezentarea rezultatelor studiului metaanalitic care a ghidat formulareaobiectivului general şi prin care se demonstrează lipsa de abordare sau abordareanepertinetă a problemei studiate. Spre exemplu, constatăm că pe măsură ce creştenumărul de kilometri parcurşi cu un automobil, creşte şi riscul de apariţie al unuiaccident şi ne propunem să studiem ştiinţific această problemă. În mod normal, ar trebui să începem prin a analiza cercetările existente în acest domeniu şi sădesfăşurăm un studiu metaanalitic. În urma acestui studiu, putem preciza obiectivulgeneral al cercetării, de forma: „Obiectivul general al cercetării îl reprezintă stabilirearelaţiei existente între numărul de kilometri parcurşi şi probabilitatea de apariţie aunui accident rutier”. Observăm că enunţarea problemei ce urmează a fi studiată s-afăcut extrem de clar şi explicit, astfel încât se pot defini termenii şi condiţiile proiectării unui studiu experimental sau a unei cercetări bazate pe sondaj.
Obiectivele specifice
reprezintă aspecte detaliate ale investigaţiei ştiinţifice,derivă din obiectivul general şi creează baza formulării ipotezelor de cercetare(alternative). În funcţie de dimensiunile cercetării şi de resursele pe care le are ladispoziţie cercetătorul, se pot formula unul, două, trei… douăzeci de obiectivespecifice, aflate în legătură cu obiectivul general.Concluzionând, enunţarea problemei reprezintă prima etapă a demersuluiştiinţific. Ea este însoţită de un studiu al cercetărilor în domeniu şi de prezentareaclară şi precisă, în termeni cuantificabili, a obiectivelor generale şi specifice.
2
 
1.2 Formularea ipotezelor
A doua etapă a demersului ştiinţific este reprezentată de formularea ipotezelor cercetării. O ipoteză reprezintă o prezumţie clară, explicită şi verificabilă referitoare larelaţiile sau diferenţele existente între două sau mai multe variabile. Plecând de ladefiniţia menţionată mai sus, rezultă faptul că o ipoteză de cercetare este legată,evident, de obiectivele cercetării. Deoarece o ipoteză urmează să fie testată statistic,formularea acesteia trebuie făcută în termeni de claritate maximă, fără ambiguităţi,demersul testării ipotezelor fiind unul logic şi demonstrabil prin procedee statisticespecifice.Deoarece formularea ipotezelor şi înţelegerea logicii testării acestora reprezintăun element vital în cercetarea ştiinţifică, vom analiza pe larg modalitatea prin caresunt elaborate şi verificate ipotezele.Ipotezele sunt formulate atât în cazul studiilor care urmăresc stabilirea unor relaţii dintre variabile (numite şi studii corelaţionale) cât şi pentru cercetările cevizează existenţa unor diferenţe dintre variabile (studii factoriale). O primă distincţiese poate face între ipoteze unilaterale (unidirecţionale) şi ipoteze bilaterale(bidirecţionale) (Clocotici, şi alţii, 2000).
Ipotezele unilaterale
se utilizează în momentul în care avem o idee de sensul,direcţia în care evoluează variabilele. Aceste ipoteze sunt mai precise şi permitdezvoltarea unor studii pertinente, existând şanse mai mari să fie susţinute de analizadatelor. O ipoteză unilaterală se recunoaşte după modul de formulare, deoarece înenunţul acesteia regăsim direcţia de evoluţie a variabilelor. De exemplu, dacădesfăşurăm o cercetare care are ca scop analiza legăturii dintre anxietate şi depresie,am putea formula o ipoteză unidirecţională de tipul: „există o legătură pozitivă întrenivelul anxietăţii şi nivelul depresiei”. În această situaţie, ipoteza va fi susţinută numaiîn cazul în care legătura dintre anxietate şi depresie este pozitivă, adică în situaţia încare subiecţii cu anxietate mare manifestă şi puternice simptome depresive sausubiecţii cu anxietate mică nu prezintă simptome depresive. Ipoteza nu se susţinedacă, de exemplu, subiecţii cu anxietate mică manifestă puternice simptome depresive(cazul unei corelaţii negative). Deşi mult mai precisă, există în permanenţă riscul sănu putem susţine ipoteza în condiţiile în care sensul formulat nu este reprezentat dedatele cercetării, chiar dacă în urma analizei pot rezulta şi alte sensuri specifice;
Ipotezele bilaterale
nu impun direcţia de evoluţie a variabilelor. Deşi mai puţin precise în comparaţie cu cele unilaterale, ipotezele bilaterale oferă o mai mare
3
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...