Fratelui meu călător
“OMUL”
Aurelian Burcu În Marea Trecere a Gândului
4
= PROLOG =
Cum şi-aşteaptă sămânţa , înfrigurată , floarea şi rodul Cum se uită micul ei suflet , neliniştit pe întinderea limpede Dacă vânturile înfometate nu trec prin depărtări cu veşmântul lor nevăzut ; La fel caută Omul copacul, şi iarba, şi peştele, pasărea, fiara,Culegând risipitecrâmpeie din corpul lui nemuritor Şi alcătuind elementele a tot ce trăieşte ; El îndură vântul răufăcător de Miazănoapte , care bate pe brazdele lui răzvlătite , El îndură înăbuşitorul vânt de Miazăzi ,sub soare-răsare şi furia vântului de Răsărit ,sub soare-apune ; Şi brazda se face ca piatra , şi vitele stau lâncezind şi păsări se-ascund , căutându-şi în cuibul lor adăpostul . El gândurile-şi stivuieşte ,ca-n nişte hambare-n memorie . El Hotărăşte esenţaa tot ce-I sub pământ şi a tot ce-I este deasupra şi se odihneşteîn adierea de Apus ,acolo unde căldura soarelui îşi are sălaşul . El Se înalţă spre soare şi spre plantele nopţii , şi spre stelele care poleiesc zodiacele , şi spre stelele care stau posomorâte către Miazănoapte şi Miazăzi , Ajunge la polul cel mai îndepărtat , stă şi plânge acolo !Căci Omul Trebuie să trudească şi să sufere şi să înveţe şi să uite
Leave a Comment