Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
2Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Erik Von Kuehnelt-Leddihn -- Dilema Occidentului - Calvin Sau Rousseau Inliniedreapta

Erik Von Kuehnelt-Leddihn -- Dilema Occidentului - Calvin Sau Rousseau Inliniedreapta

Ratings: (0)|Views: 9|Likes:
Published by In Linie Dreapta

More info:

Published by: In Linie Dreapta on Oct 15, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/25/2013

pdf

text

original

 
inliniedreapta.net
http://inliniedreapta.net/dereferinta/dilema-occidentului-calvin-sau-rousseau/
Dilema Occidentului: Calvin sau Rousseau?
I
 Aproape toţi cei care au văzut filmul
 Al treilea om
îşi aduc aminte de o glumă răutăcioasă a unuiadintre personajele principale:
“ 
Ș
i pînă la urmă, ce a dat Elve
ț 
ia lumii? Ceasul cu cuc!” 
Mulţi, chiar dintre cei care apreciază
ș
i respectă Elve
ț
ia, sînt convinşi căacesta este tristul adevăr. Elve
ț
ia, spun ei, are poate trenuriexcelente, hoteluri curate şi bine întreţinute, un sistem poştaleficient
ș
i ciocolată fină, dar în privinţa marilor idei, a realizărilor intelectuale
ș
i culturale este prea neînsemnată şi prea materialistăpentru a avea vreo contribuţie semnificativă. Astfel de vederi sîntilustrative pentru ignoran
ț
a monumentală care îi caracterizează peatît de mul
ț
i dintre contemporanii no
ș
tri. În fapt, Elve
ț
ia, situată înnodul central al drumurilor Europei, a fost întotdeauna un centruintelectual
ș
i spiritual – poate, nu atît de mult în privia artelor frumoase, însă cu siguran
ț
ă, în filozofie, tehnologie,
ș
tiin
ț
enaturale, medicină, psihologie
ș
i, mai presus de toate, în teologie.La mijlocul acestui secol, cei trei cei mai influenţi teologi ai Bisericii Reformate au fost elveţieni: KarlBarth, Emil Brunner 
ș
i Oscar Cullmann
[1]
. În perioada Reformei doi dintre cei trei conducători aiReformei au lucrat
ș
i au predicat în Elve
ț
ia. Într-adevăr, dacă ar fi posibil să ştergem de pe hartă
ș
idin istorie măcar un singur ora
ș
elve
ț
ian, civiliza
ț
ia noastră occidentală nu ar mai fi ceea ce este;dacă am elimina Geneva ar trebui să eliminăm două dintre cele mai puternice influenţe asupra minţiiOccidentale: Jean Calvin – chiar dacă s-a născut francez –
ș
i Jean Jacques Rousseau. Fără unul,etica puritană a muncii în capitalism –
Protestantische Wirtschujtsethik 
a lui Max Weber – probabilnu ar fi prins niciodată rădăcini,
ș
i fără al doilea, cursul luat de Revoluţia Franceză ar fi fost deneconceput.Pentru a în
ț
elege dilema lumii occidentale, indecizia între alegerea căii Calvinisteşi a celeiRousselliene, este nevoie mai întîi de toate de o în
ț
elegere aprofundată a adevaratei semnificaţii aReformei Protestante. Aceasta este mult prea des privită – ca, de exemplu, în filmul lui deRochemont despre Luther 
[2]
ca reprezentînd începutul liberalismului
ș
i al democra
ț
iei cu diverselelor consecinţe cum ar fi Na
ț
iunile Unite
ș
i Medicare; însă natura răsturnării aduse de Reformă afost, dimpotrivă, conservatoare. Reforma nu a început la 1517, dată la care Luther a afişat celenouăzeci
ș
i cinci teze, ci cu şase ani mai devreme, în iarna lui 1510-1511, iarnă pe care Luther apetrecut-o la Roma. Acolo, în Cetatea Eternă călugărul augustinian german a avut primulcontact cu modernitatea. Înainte de aceasta el întîlnise Umanismul doar în forma sa literară; însă la
 
Roma, s-a întîlnit fa
ț
ă în fă cu această sinteză a Cre
ș
tinismului
ș
i Antichităţii, în care conceptulmedieval al lumii ca un cerc al cărui centru este ocupat de Dumnezeu a fost înlocuit de o elipsă cudouă puncte focale – Dumnezeu
ș
i omul. Luther nu putea suferi ceea ce Karl Barth a numit
daskatholische Und 
,
“Catolicul Şi” 
. Nu putea accepta nici doctrina catolic-umanistă conform căreia totce este adevărat, tot ce este frumos, indiferent de originea sa, trebuie să fie îmbră
ț
i
ș
at
ș
i integrat în tezaurul Creştinismului. Pentru Luther, spiritul
ș
i climatul intelectual al Rena
ș
terii reprezentau otrădare fa
ț
ă de Hristos. Noua eră, a cărei ipostază desăvîrşită era Italia, însemna o rena
ș
tere apăgînismului, reprezenta un triumf al ra
ț
ionalismului, esteticismului
ș
i secularismului, detestate
ș
irespinse categoric de Luther. Aşadar, este o gre
ș
eală să ne gîndim la Luther ca
“primul om modern” 
– o etichetă mai potrivităpentru Nicholas de Cusa – sau că acesta ar fi putut fi considerat în cel mai neînsemnat dintresensuri
“modern” 
; el era mai degrabă un om gotic, care venea de la o foarte nouă universitategermană ridicată într-o regiune cu adevărat
“colonială” 
, dat fiind că de pe zidurile din Wittenbergvizitatorii încă îşi puteau roti privirile peste acoperi
ș
urile de paie ale bordeielor slavilor indigeni. CîndLuther a aflat, spre oroarea sa, că Ulrich Zwingli, unul dintre pu
ț
inii Umani
ș
ti dintre reformatori,credea în posibilitatea mîntuirii păgînilor 
ș
i a
ș
tepta cu nerăbdare conversa
ț
iile viitoare din Ceruri cuPlaton, Aristotel
ș
i cu al
ț
i în
ț
elep
ț
i greci, i-a negat cu furie dreptul lui Zwingli de a se numi cre
ș
tin. AlţiUmani
ș
ti de frunte din epocă – Reuchlin, Erasmus, Adelsmann, Pirckheimer – ti ini
ț
ial favorabilireformei, au devenit anti-luterani înverşunaţi de îndată ce au înţeles adevărata poziţie acălugărului augustin. Astfel, este cît se poate de clar că Reforma a început ca o reac
ț
ie împotrivaUmanismului
ș
i a spiritului Renaşterii
[3]
. În Germania, mi
ș
carea era în mod vădit anti-liberală şi anti-intelectuală
[4]
. Sprijinea absolutismul monarhic împotriva concep
ț
iei medievale tîrzii despremonarhia limitată prin lege, a principiului
rex sub lege
; dar, în acela
ș
i timp, Luteranismul areprezentat rodul organic al spiritului medieval
[5]
. În timp ce Catolicismul trecea de la Renaşterecătre Baroc,
ș
i apoi de la Baroc spre Rococo
[6]
, lumea Reformei îşi continua aderenţa la stilul gotic,la vechea ordine
ș
i la dreptul comun. Pentru multă vreme Biserica Reformată a rămas fo
ț
a cea maiconservatoare din Europa.
II
Este imposibil, desigur, să ne gîndim la Calvin fărăLuther, dar cei doi sînt diferiţi în multe privie,de
ș
i diferen
ț
ele dintre ei au fost uneori apreciategreşit. No
ț
iunea vădit eronată despre Luther cainaugurator al viziunii liberal-democrate a fosttransferată şi asupra lui Calvin. El a fostprezentat ca un părinte al libertă
ț
ilor politice
ș
i aldreptului de rezisten
ț
ă în fa regimurilor tiranice. În realitate, poziile politice ale lui Calvin au fost
 
aristocratice sau oligarhice. El consideraarbitrariul guvernării ca fiind o pedeapsă divină,
une ire de Dieu
[7]
, care trebuie să fie îndurată cusmerenie
ș
i răbdare. În această privinţă era deacord în totalitate cu Luther. A trecut mai mult deun veac de la moartea sa, după ce Ludovic alXIV-lea a revocat Edictul de la Nantes în 1685,pînă cînd Pierre Jurieu a dezvoltat o teoriecalvinistă a dreptului la rezisten
ț
ă, în mare parteinspirată din învăţi iezuiţi anteriori. În ceea ceprive
ș
te predestinarea, trebuie să ne amintim căLuther, de asemenea, a fost un adept alpredestinării, a
ș
a cum se poate vedea din eseulsău
De servo arbitrio
, cu toate că Melanchton, un alt Umanist
ș
i un ecumenist timpuriu, a avut grijăca pozi
ț
ia lui Luther în această chestiune să nu fie cuprinsă în Mărturisirea de la Augsburg. Vederilelui Calvin despre predestinare nu anulau cu totul tradi
ț
ia cre
ș
tină în privia voin
ț
ei libere
ș
i, de
ș
i aconstituit un factor puternic în modelarea miii
“protestante” 
[8]
, predestinarea nu a devenitniciodată acea for 
ț
ă fatalistă, Kismet, din religia islamică. Omul occidental poate accepta ideea căface parte dintre acei puţini aleşi, dar natura sa dinamică nu îi permite să se vadă pe sine ca fiind osimplă marionetă manipulată de Dumnezeu. În mod semnificativ, Karl Barth, fondator al ortodoxieineo-calviniste, a respins teoria lui Calvin a predestinării
[9]
. Atît Luther, cît
ș
i Calvin au fost luptători adevăra
ț
i ai lui Hristos. Ambele doctrine au fost strictteocentrice – chiar mai mult, într-un anume sens, decît cele ale Bisericii Catolice. Vederileamîndurora au fost în esen
ț
ă monahale
[10]
 
ș
i, în cazul lui Calvin cel pu
ț
in, de-a dreptul ascetice
[11]
. Amîndoi erau severi, convinşi că fără o disciplină strictă omul este destinat să cadă, deoarece esteprin natura sa un păcătos nenorocit care nu poate rezista ispitei. Au condamnat din tradi
ț
ia
ș
itemperamentul catolic elementele antropomorfe, senzuale, artistice, personaliste, intelectuale
ș
ira
ț
ionale. Contra-Reforma Catolică, în schimb, a fost în mod frecvent înclinată să ia pozi
ț
ii directopuse celor sus
ț
inute de Reformatori.
III
In secolul al XVIII-lea întîlnim în lumea occidentală curentele gemene ale Ra
ț
ionalismului
ș
iIluminismului, ambele derivate din cultura
ș
i civiliza
ț
ia catolică. Ra
ț
ionalismul, aşa cum sublinia J.Bochenski, este nepotul scolasticii
[12]
, iar Iluminismul este un produs tîrziu al spiritului renascentist. Ambele scot în evidenţă puterea
ș
i strălucirea omului. Ambele – pentru a împrumuta expresia luiRomano Guardini – sînt expresii ale
menschliche Selbstbehauptung 
, ale auto-afirmării omului.Consecin
ț
a catastrofală a acestor două curente a fost Revolu
ț
ia Franceză. Geniul acelei revolu
ț
ii,

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->