George Calinescu, Enigma Otiliei ROMAN REALIST CU NOTE NATURALISTE, BALZACIAN, MODERN, PARODIC, ROMAN-SINTEZ INTERBELIC, OBIECTIV,

Realismul. Apare la jumatatea secolului al XIX-lea, ca reactie mpotriva romantismului. Scriitori realisti europeni: H. Balzac, Sthendal, Charles Dickens, N. Gogol, G. Flaubert, L. Tolstoi. Trasaturi: reprezentarea veridica a realitatii (crea 555b12f rea iluziei veridicitatii), obiectivitatea, stilul impersonal, rece, detasat, personaje tipice n mprejurari tipice (tipologii: arivistul, demagogul, avarul, intelectualul), interes pentru viata sociala, reprezentarea omului ca produs al mediului in care traieste, observatia, analiza psihologica si reflectia morala, criticarea mediului si a individului, lipsa idealizarii, eroul este un antimodel. Naturalismul. Este o ramura a realismului, o miscare literara de la sfrsitul secolului XIX, aparuta n Franta. Scriitorii naturalisti considerau ca ereditatea unei persoane si mediul decid caracterul acesteia. n timp ce realismul ncearca doar sa descrie subiectii asa cum sunt ei n realitate, naturalismul radicalizeaza principiile estetice ale realismului n directia reprezentarii aspectelor dure, brutale ale realitatii. Personajele prozei naturaliste au o simbolistica profunda. Naturalismul considera ca mediul socio-cultural exercita o influenta covrsitoare n aparitia si dezvoltarea personalitatii umane. Proza naturalista reflecta tarele umane, caracterele denaturate (alcoolici, criminali, sexualitatea anormala, persoane alterate genetic de un mediu social viciat). Naturalistii au adoptat de asemenea tehnica descrierii detaliate de la predecesorii lor, realistii. Definita romanului. Romanul este specia epica, n proza, de mare ntindere, cu actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri, cu conflicte multiple, personaje numeroase si intriga complicata. Personajele sunt puternic individualizate, sunt angregate n conflicte puternice, structura narativa este ampla si contureaza o imagine bogata si profunda a vietii. "Enigma Otiliei" (1938), al doilea roman al lui George Calinescu, dupa "Cartea nuntii", este situat ntre traditie si inovatie, fiind un roman-sinteza. Este un roman interbelic, realist, obiectiv, de tip balzacian, cu numeroase elemente moderne. Tema. Romanul are ca tema viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolulul XX, caracterizata de relatiile de familie dezumanizate si de goana dupa bani. Balzacianismul. Definit ca metoda de creatie literara, balzacianismul a fost vazut drept "un armistitiu intre clasicism si romantism" (Paul Georgescu). De la clasicism preia interesul pentru caractere (personajul este construit pe o dominanta: avarul, mizantropul, scorpia), iar de la romantism, culoarea locala (detaliile ce compun atmosfera locului si a timpului istoric dat, povestile sentimentale). La toate acestea, se adauga teme noi, precum a paternitatii, a mostenirii, a parvenirii. Romanul Enigma Otiliei este o replica polemica la adresa modelului balzacian, fiind scris din perspectiva si cu mijloacele modernitatii (astfel, Calinescu experimenteaza "un balzacianism fara Balzac", N. Manolescu).

Balzacianismul din Enigma Otiliei poate fi recunoscut in urmatoarele aspecte: 1. Tema mostenirii: in centrul actiunii sta lupta pentru mostenirea averii lui mos Costache; tot o "mostenire" este si zestrea pe care Aglae ar trebui sa i-o dea Olimpiei, act refuzat de maniacul Simion: "Nu e fata mea". 2. Tema paternitatii: initial, Calinescu intentiona sa-si intituleze romanul Parintii Otiliei. Mai toate personajele romanului pot fi considerate "parinti" ai Otiliei, in sensul ca vor sa aiba grija de viitorul ei. Tema paternitatii este privita din mai multe unghiuri: pentru Simion este obsesiva, pentru Stanica este generatoare de delir verbal, pentru Pascalopol devine unul dintre cele doua moduri de o iubi pe Otilia. In centrul actiunii stau doi orfani: Felix si Otilia. Ei vor alcatui cuplul inocent, intr-o lume care si-a pierdut moralitatea. 3. Descrierea minutioasa a mediului ambiant este utilizata ca mijloc de caracterizare a personajelor (este semnificativ incipitul romanului).

4. Situarea exacta a actiunii in spatiu si timp este balzaciana. 5. Constructia personajelor. Concentrarea vointei pentru realizarea scopului propus, face din Stanica un personaj balzacian. Dintre personajele romanului, cel mai apropiat de prototipul balzacian pare a fi mos Costache, care trimite la batrnul Grandet (din romanul Eugenie Grandet); el intra, totodata si in galeria avarilor (Harpagon1[1], Hagi-Tudose2[2]), fiind nsa umanizat de iubirea pentru Otilia. 6. situatiile grotesti, tehnica portretizarii caricaturale, obsesia pentru bani. Relatii temporale si spatiale. Actiunea, desfasurata n perioada iulie 1909-martie 1911, este urmata de epilogul plasat la un deceniu si jumatate distanta. Largirea spatiului epic se realizeaza prin plasarea conflictelor in alte locuri: de la casa lui Giurgiuveanu, la casa familiei Tulea, a lui Pascalopol, a mosiei acestuia etc. Relatiile spatiale si temporale astfel evocate reflecta o trasatura a realismului: relatia directa om / mediu. Sunt prezentate sumar mediul negustoresc, mosieresc, medical-universitar, preotesc, al avocatilor etc. Descrierea naturii cu ocazia excursiei lui Felix si a Otliei la mosia lui Pascalopol, proiectarea grandioasa a Baraganului pe un fundal fantastic, folosirea contrastelor n descrierea cmpiei, reflectate n constiinta lui Felix, sunt pagini de sensibilitate romantica. Titlul. Titlul romanului si finalul sau exprima esenta dilematica a feminitatii, natura contradictorie a sufletului omenesc. n conturarea Otiliei, cel mai complex personaj al romanului,

scriitorul foloseste tehnica moderna a perspectivelor multiple sau a reflectarii poliedrice. Otilia este receptata diferit de cei din jurul sau: mos Costache "o sorbea umilit din ochi si rdea din toata fata lui spna"; pentru Pascalopol este "o mare strengarita", "cu un temperament de artista", "o rndunica, nchisa n colivie, moare", "o enigma", "o fiinta gingasa care merita ocrotirea", "o floare rara", "o fata mndra si independenta". Pentru Aglae si Aurica, purtarile Otiliei sunt asemeni "fetelor fara capati si fara parinti", Otilia fiind considerata "o dezmatata". Chipul ei ramne nvaluit n mister, o imagine derutanta, de vis. Dincolo de definirea Otiliei prin raportare la celelalte ipostaze ale feminitatii din roman, ea ilustreaza "enigma" feminitatii. Varsta eroinei cumuleaza farmecul copilaresc cu senzualitatea, capriciul si frivolitatea femeii, dar si cu o precoce seriozitate si intelegere a vietii. Ea e mult mai lucida si mai matura decat Felix, care are multe naivitati. Decizia ei de a renunta la Felix ramane enigmatica, efect realizat prin prezentarea Otiliei n exclusivitate prin manifestarile exterioare si din perspectiva altor personaje. Otilia reprezinta pentru protagonist intruchiparea eternului feminin (sora, prietena, iubita, indrumatoare, mama). Incipitul se bazeaza pe conventia literara a "strainului" care se initiaza intr-un nou mediu. Felix, personajul-reflector, surprinde stereotipiile si anomaliile mediului bucurestean, dar n spatele lui se afla naratorul omniscient, cu calitatie reale ale unui estet, care si asuma statutul demiurgic. "Caricatura n moloz a unei strazi italice", strada Antim, este descrisa cu frontoanele, ogivele, consolele cladirilor, stilul arhitectural grandios contrastand cu precaritatea materialelor (ipsos, var scorojit, vopsea de ulei), dar oferind o imagine a eterogenitatii lumii. Strada Antim este o metafora a romanului nsusi, vazut ca amestec de stiluri, caricatura a unui model prestigios (balzacian). Planuri narative Un prim-plan al romanului prezinta cele doua familii: a lui Costache Giurgiuveanu si clanul Tulea. Mobilul principal al tuturor actiunilor care se desfasoara este mostenirea, averea lui Costache Giurgiuveanu, pe care o vneaza familia Tulea, la care se adauga inventivul si rapacele Stanica Ratiu, ginerele Aglaei, sora lui Costache (si ceilalti membri ai familiei Tulea: Simion Tulea, sotul Aglaei, si copiii acestora: Olimpia, Aurica si Titi). Eforturile lor sunt canalizate statornic spre nlaturarea Otiliei, fiica vitrega a lui Costache Giurgiuveanu, fata celei de-a doua sotii, crescuta de acesta fara acte de adoptie. Alt plan al romanului prezinta destinul tnarului Felix Sima, ramas orfan, venit sa studieze medicina n Bucuresti si dornic de a face cariera, care traieste prima experienta erotica. Aceasta constituie fondul liric al romanului: iubirea romantica, adolescentina a lui Felix pentru Otilia, pe care o cunostea din corespondenta ntretinuta. Costache Giurgiuveanu, unchiul lui Felix, i este tutore si i administreaza bunurile lasate de tatal sau, care murise. Otilia l iubeste pe Felix, dar vrea sa-l ajute sa se realizeze n cariera lui stiintifica, intuindu-i cu maturitate si luciditate ambitia, dorinta de a ajunge "cineva". Otilia l accepta pe Pascalopol, mosier cu maniere alese, drept sot. Felix studiaza cu seriozitate, devine medic si profesor universitar, facnd o casatorie stralucita. Otilia va ramne o amintire, o imagine a eternului feminin. Clanul Tulea cunoaste declinul familial: Aglae nu reuseste sa puna mna pe banii lui Costache, pentru ca-i furase Stanica de sub salteaua batrnului, provocnd moartea acestuia, la al

doilea atac cerebral. Stanica renunta la Olimpia, care-l plictisea si nu tinea pasul cu ritmul sau alert si imprevizibil de arivist, prefernd-o pe Georgeta, femeie usoara, dar prezentabila, inteligenta, care-i va nlesni relatii "nalte", n lumea Bucurestiului. Titi divorteaza de Ana, evolund psihic spre o idiotenie vizibila (se legana din ce n ce mai mult). Aurica ramne nemaritata si nemplinita erotic. Pascalopol i da libertatea Otiliei, care va ajunge n strainatate, nevasta unui conte. Privind o fotografie recenta a Otiliei, Felix va vedea o figura straina, o Otilie maturizata, chipul ei de acum spulbernd imaginea enigmaticei adolescente. Ea a ramas o iluzie a tineretii. Unitatea actiunii si dezvoltarea ei intr-o succesiune cronologica se datoreaza si surprinderii destinului personajelor in raport cu erotismul si cu casatoria, ambele plasate sub semnul esecului, al neimplinirii. Iubirea dintre Felix si Otilia e nerealizabila din cauza idealurilor si a mentalitatii diferite, iubirile lui Titi se reduc la obsesii erotice si la o competitie subtil sugerata cu Felix (Otilia, Georgeta, Lili), casatoriile personajelor se destrama (Pascalopol, Stanica), se reduc la o existenta stereotipa (Aglae) sau devin o obsesie dusa pana la patologic (Aurica). Trebuie mentionata si plasarea conflictelor sub forma triunghiurilor amoroase: Felix-Titi-Otilia; FelixPascalopol-Otilia; Felix-Titi-Georgeta etc. Se foloseste, de asemenea, procedeul romantic al perechilor antitetice: Otilia-Aurica, Felix-Titi, Costache-Pascalopol. Personajele. Tipologia personajelor este de esenta clasicista; conturate realist, sunt caractere dominate de o singura trasatura fundamentala, tipuri general-umane de circulatie universala: Mos Costache Giurgiuveanu - tipul avarului, iubitor de copii, Aglae - "baba absoluta fara cusur n rau", Aurica Tulea - tipul fetei batrne, Simion Tulea - tipul dementul senil, Titi Tulea - tipul debilului mintal, al retardatului cu obsesii erotice, Stanica Ratiu - tipul parvenitului, al arivistului, Otilia Marculescu - tipul feminitatii enigmatice, al cochetei, Felix Sima - tipul ambitiosului, al visatorului, Leonida Pascalopol - tipul aristocratul rafinat. n roman se foloseste portretul demonstrativ, care porneste de la prototipul balzacian si se construieste in trei etape: o prezentare generala, focalizarea pe un semn distinctiv, un amanunt fizic revelator, dar si cu nuanta caricaturala, sugerarea trasaturii dominante de caracter. Astfel, ochii proeminenti ai lui Costache se coreleaza cu prudenta si cu statutul sau de observator, buzele "acre" o definesc pe Aglae in toata rautatea ei, ochii "grozav de spalaciti" ai lui Simion reflecta disolutia personalitatii sale. Broboada de pe umerii lui Simion devine un semn al inversarii rolurilor in familia Tulea, mai ales ca Aglae poarta la brau, atarnat de un lantisor masculin, "un cesulet de aur". Hainele "de stofa fina" si "parfumul discret" surprinse la Pascalopol releva atitudinea sa aristocratica, buclele si "gulerul de dantela" al Otiliei reflecta dominanta sa copilareasca. Portretul fizic l sugereaza pe cel moral, prin fizignomonie3[3]. Modalitatile de caracterizare a personajelor sunt clasice: descrierea mediului, portretul fizic, caracterizarea prin fapte, prin actiuni, opiniile personajelor, caracterizarea facuta de catre alte personaje si autocaracterizarea. Prin tehnica focalizarii, caracterul personajelor se dezvaluie

progresiv, pornind de la datele exterioare ale existentei lor: prezentarea mediului, descrierea locuintei, a camerei, a fizionomiei, a gesturilor si a obisnuintelor. Personajele. n roman apar atat personaje construite in stricta maniera balzaciana (Stanca Ratiu, Aglae Tulea, Costache Giurgiuveanu), cat si personaje noi, de o surprinzatoare modernitate, cum ar fi Felix si Otilia. Costache Giurgiuveanu este unchiul lui Felix, cumnat cu tatal acestuia, doctorul Iosif Sima, care murise de un an, tutorele lui Felix pentru administrarea bunurilor ramase de la tatal sau, dar si tutore al Otiliei, fiica sotiei sale decedate. Costache Giurgiuveanu este unul dintre personajele centrale ale romanului, catre care converg toate energiile, din motive si interese diferite: Otilia si Felix pentru ca l iubesc si l ocrotesc, Pascalopol pentru ca i este mila de el si pentru ca Giurgiuveanu e tutorele Otiliei, iar membrii clanului Tulea pentru ca vor sa-i ia averea. Costache Giurgiuveanu ntruchipeaza trasaturile clasice ale avarului, dar este umanizat de dragostea lui sincera pentru Otilia, chiar daca nu reuseste sa si-o materializeze. In ciuda trasaturii sale dominante, personajul nu este construit unilateral. Astfel, el este capabil de o gama variata de sentimente: iubirea fata de Otilia, simpatie fata de Felix, prietenie fata de Pascalopol sau chiar toleranta fata de clanul Tulea, guvernat de tiranica sora Aglae. Costache Giurgiuveanu este un personaj complex. Portretul fizic al lui Giurgiuveanu este prezentat direct, prin ochii lui Felix, personajreflector, nca din incipitul romanului. Astfel, in locul primirii calduroase la care se astepta, Felix are parte de un raspuns de domeniul absurdului, care il descumpaneste total pe tanar: "Nu-nu-nu stiu.nu sta nimeni aici, nu stiu, nu cunosc." . Aparitia lui Giurgiuveanu este una bizara de la bun inceput. Astfel, in locul omului masiv, "de o greutate extraordinara", pe care se astepta sa il vada, Felix are surpriza sa intalneasca "un omulet subtire si putin incovoiat", al carui cap "era atins de o calvitie totala si fata ii parea aproape spana din aceasta cauza, patrata. Buzele ii erau intoarse in afara si galbene de la prea mult fumat, acoperind numai doi dinti vizibili, ca niste aschii de os. Omul, a carui varsta desigur inaintata, ramanea totusi incerta, zambea cu cei doi dinti, clipind rar si moale, intocmai ca bufnitele suparate de o lumina brusca, privind rar si vadit contrariat". Este evidenta aici tehnica fiziognomoniei. Aspectul fizic al personajului, care ii trezeste lui Felix imaginea unei bufnite, precum si balbaiala acestuia sugereaza batranetea, si, mai ales, zgarcenia, avaritia lui Giurgiuveanu. Aspectul exterior si interior al casei paraginite, aflate aproape n ruina, trimite - cu toate detaliile descriptive - catre avaritia personajului, dar si catre un soi de parvenitism, arhitectura casei sugernd "intentia de a executa grandiosul clasic n materiale nepotrivite". Ca orice avar, Costache Giurgiuveanu se teme de orice nou venit, ca de un intrus nedorit, un potential atentat la averea sa, si, tocmai de aceea, el incearca sa scape de Felix si de indatoririle sale in calitate de tutore al baiatului. De la aceasta imagine globala, portretul fizic se alcatuieste prin acumulare de detalii, caricaturizat, alcatuind o imagine grotesca. Tehnica balzaciana, a dezvaluirii caracterelor prin descrierea interioarelor si exterioarelor, este folosita din prima pagina a romanului.

Pe mos Costache il bucura pana si cea mai mica "ciupeala", lucru care o deranjeaza nespus pe Otilia, il distreaza pe Pascalopol, dar il deruteaza pe Felix. Elocvent in acest sens este episodul in care mos Costache ii cere lui Felix bani imprumut inca din cea de-a doua zi de sedere a acestuia in casa batranului : "A-a-ai bani? M-m-mai da-mi cinci lei. N-am acum la mna, sunt stramtorat!". Tot in capitolul al II-lea, mos Costache se arata foarte multumit de faptul ca Pascalopol i-a dat cu o suta de franci mai mult la plata chiriei. Desi avar, batranul are un dezvoltat simt al afacerilor: el castiga bani frumosi din diverse afaceri, in special din cele imobiliare. Pentru mos Costache, banul reprezinta un scop n sine. Orice se poate transforma n afacere: imobilele pot fi nchiriate studentilor, iar cnd acestia nu au bani pentru a plati chiria, le pot fi confiscate bunuri care apoi sunt comercializate; localurile sunt nchiriate pentru nunti; cursurile universitare se vnd si se cumpara printr-o retea speciala a lui mos Costache, la fel seringile, instrumentele medicale si orice altceva. siret, el reuseste sa gaseasca diverse metode de a le lua banii tinerilor care stau in chirie in aprtamentele sale, ba mai mult, atunci cand trebuie sa dea restul, pretinde ca nu are maruntis, dand in schimp timbre postale. Usor influentabil, Costache nu poate scapa de teroarea pe care o reprezinta sora sa, Aglae, obsedata de gandul ca Otilia ar putea mosteni intreaga avere a batranului. Otilia, prin comportamentul copilaros afisat in fata batranului, il influenteaza si ea puterniic, reusind astfel sa obtina intotdeauna ceea ce-si doreste. Gesturile, blbiala, raguseala sunt arme de aparare, reactii provocate de teama de a nu fi jefuit, de a nu fi nevoit sa dea vreun ban cuiva. inuta vestimentara este ridicola, poarta ciorapi de lna de o grosime "fabuloasa" si "plini de gauri", are unghiile netaiate, ghete de gumilastic, pantalonii largi de stamba colorata prinsi cu sfoara, aceste detalii constituind o alta modalitate indirecta de caracterizare, accentund avaritia personajului. Sentimentele paterne pe care le are pentru Otilia nu sunt suficiente pentru a legaliza adoptia fetitei, a face testament sau a depune o suma de bani la banca, ntr-un cont pe numele ei, desi este convins ca asa ar fi fost drept si cinstit. Patima pentru bani si avaritia sunt mai puternice si l fac sa ezite, dovedind un caracter slab. Otilia l ntelege la rndul ei si nu poate fi suparata pe "papa" care este "un om bun, dar are si el ciudateniile lui" (caracterizare directa). Cele mai incordate relatii le are personajul cu Stanica Ratiu, pe care il suspecteaza ca vrea sa-i fure banii. Tocmai de aceea, el incearca mereu sa-l goneasca pe Stanica din casa. Tocmai Stanica este cel care ii provoaca batranului atacul cerebral fatal, prin luarea banilor. Destinul lui Costaghe este dramatic. Giurgiuveanu vede ca Stanica i smulge de sub saltea tot ceea ce adunase cu patima n ntreaga sa existenta si moare cu groaza ntiparita pe chip, articulnd cu disperare "ba-banii, pu-pungasule". Relatiile cu celelalte personaje este dominata de o suspiciune permanenta, degradate si conflictuale: de Aglae i este frica, pe Aurica o uraste, Stanica este pentru el un adevarat pericol, iar pe ceilalti i ignora. Mos Cotache este caracterizat atat prin mijloace directe de caracterizare, cat si prin mijloace de caracterizare indirecte, respectiv caracterizarea prin limbaj, gesturi, fapte, mediu, imbracaminte etc. Se foloseste o gama variata a procedeelor de caracterizare indirecta: aspectul exterior si interior al casei paraginite, aflate aproape n ruina, trimite - cu toate detaliile descriptive - catre avaritia personajului, arhitectura casei sugernd "intentia de a executa

grandiosul clasic n materiale nepotrivite". Privit de cei din jur, mos Costache apare in diverse ipostaze; Otilia spune despre el: "Papa, sa stii, e foarte bogat, insa nu poate face fericit pe nimeni"; Pascalopol: "Tu, Costache, ai partile tale bune si partile tale rele, zise Pascalopol. Doar te cunosc de atata vreme! Cine nu te-ar cunoaste cum te cunosc eu, ar zice ca esti indiferent fata de copii, si tu, dimpotriva, ii iubesti. Tu iubesti pe Otilia si fara indoiala, ea te iubeste pe tine."; Stanica Ratiu spune despre batran: "E prezevenghi rau mosul", Felix il considera "un maniac". Caracterizarea indirecta a personajului se face prin acumularea de fapte, ntmplari, vorbe, gesturi, gnduri, atitudini. n roman apare un personaj viu cu adevarat: Otilia. Prin Otilia, romanul capata modernitate, sparge tiparele clasice de constituire a personajului literar tip. Fata e vesnic inconjurata de admiratori si iubita de "papa" (Giurgiuveanu), de tanarul Felix, de Pascalopol, e admirata de baietii de la Universitate, invidiata de rude, curtata vulgar de Stanica, agasata de Titi. Este prezentata prin intermediul personajului-reflector Felix Sima, abia sosit in casa lui mos Costache. Inainte de a-i vedea chipul, Felix aude vocea "cristalina" a Otiliei. Apoi i se prezinta inaintea ochilor "fata, subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga la poale, dar stransa tare la mijloc si cu o mare colorata de dantela pe umeri". Portretul fetei este schitat de la inceput: "Fata parea sa aiba 18-19 ani. Fata maslinie cu nasul mic si ochii foarte albastri arata si mai copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela. Insa in trupul subtiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect, fara acea slabiciune supta si patata a Aureliei, era o mare liberate de miscari, o stapanire desavarsita de femeie". Otilia se defineste prin vorbe, fapte, gesturi, prin comportamentul care starneste reactii diferite in jur. Marina, servitoarea, intampina fuga fetei prin iarba cu un "Haida! A-nceput nebunia!" Felix o urmeaza si o admira tocmai pentru aceasta imprevizibilitate, Pascalopol o ocroteste vazand in ea o posibila implinire sentimentala, mos Costache se lasa mangaiat, iar Aglae si Aurica se intuneca de invidie. Stanica nu pierde ocazia sa exclame: "Desteapta fata!", iar Titi, sa caute un moment cand sa strecoare o obscenitate, convins ca nu este nimic rau in asta. Fata domina insa totul prin generozitate si prin delicatete. Otilia e intruchiparea feminitatii si a gingasiei, dar si a cochetariei feminine Personajul se autocaracterizeaza in diverse randuri. Dupa ce termina de cantat o bucata muzicala, lasa mainile in poala si exclama: "Ce sentimentala sunt!". Ii marturiseste lui Felix o vesnica tulburare interioara: "Imi vine uneori sa alerg - spuse ea lui Felix care sedea in picioare putin incurcat de rochia si nimicurile carora le slujea de curier - sa zbor. Felix - adauga ea confidential - vrei sa fugim? Hai sa fugim! Si mai inainte ca tanarul sa se dezmeticeasca, deschise usa de perete si incepu sa alerge prin curte". Otilia deruteaza pentru ca trece brusc de la o stare la alta. E constienta de asta: "Eu am un temperament nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata", "Sunt foarte capricioasa, vreau sa fiu libera". Fata apare diferit in ochii celor din jur. Fiecare intelege o parte din ea, dar nimeni nu o cunoaste cu adevarat. n acest sens se remarca tehnica moderna a reflectarii poliedrice. Aglae o considera o "zanatica", o dispretuieste vizibil si o bruscheaza cu vorbe ireverentioase. Aurica e de parere ca "Otilia e sireata, cauta numai barbati in varsta, bogati, de aceea i se pare inexplicabil cum Felix poate iesi pe strada cu o "destrabalata" ca Otilia." Pascalopol o considera foarte frumoasa, are rabdare cu ea, dorind-o sotie si nedistingand niciodata clar ce e erotic si ce e patern in dragostea lui: "E ca o randunica". Felix este personajul alter-ego, mesagerul autorului nsusi n roman; n plus, este personajreflector, dar si martor. Felix Sima deschide romanul prin descrierea casei, privita prin ochii sai

si il incheie cu aceeasi imagine a cladirii vazuta din perspectiva eroziunii timpului. Romanul pune in centrul narativ al actiunii formarea personalitatii lui Felix, de aceea poate fi considerat un bildungsroman. Felix este cel care introduce cititorul intr-o lume necunoscuta, de care ia act prin imaginile reflectate, in constiinta acestui personaj. Portretul lui Felix este realizat de naratorul omniscient n incipit: "Tanarul mergea atent de-a lungul zidurilor, scrutand acolo unde lumina slaba a felinarelor ingaduia numerele caselor. Uniforma neagra ii era stransa bine pe talie, ca un vesmant militar, iar gulerul tare si foarte inalt si sapca umflata ii dadeau aer barbatesc si elegant. Fata ii era juvenila si prelunga, aproape feminina din pricina suvitelor mari de par ce-i cadeau de sub sapca". Elementele caracterizarii urmaresc linia clasica, pornind de la infatisarea exterioara catre interiorul sufletesc: "Un tanar de vreo optsprezece ani, imbrscat in uniforma de licean "ce" intra in strada Antim, venind dinspre strada Sf. Apostoli cu un soi de valiza in mana, nu prea mare, dar desigur foarte grea, fiindca, obosit, o trecea des dintr-o mana-ntr-alta". I se construieste un fel de fisa biografica: "Se numea Felix Sima si sosise cu o ora inainte in Bucuresti venind de la Iasi, unde fusese elev in clasa a VIII-a Liceului Internat. Sfarsise liceul, trecand si examenul de capacitate si acum venea in Bucurestui la tutorele sau, Costache Giurgiuveanu". Tanarul e studios, s-a dedicat cartilor si lumea lui adevarata e lumea stiitei. Aglae il priveste cu austeritate, vazand in el inca un posibil pretendent la averea batranului. E increzatoare in cariera pe care baiatul se straduieste sa si-o faca. Convingerile ei sunt ca "medicina, cere an multi - urma Aglae, trantind cu ciuda o carte -, cheltuiala, intretinere. Un orfan trebuie sa-si faca acolo repede o cariera, sa nu cada pe capul altuia". Baiatul e complexat de situatia lui de orfan si orice aluzie ii trezeste o puternica revolta. Otilia insa il protejeaza din primele momente. Sentimentul de gelozie fata de Pascalopol, mosierul tomnatic, cu o cultura aleasa, ce staruie mereu in preajma Otiliei, determina gelozia lui Felix. Refugiul lui Felix este lectura. "Era placerea lui cea mare, pe care si-o satisfacea cum putea, imprumutand carti". O alta latura a personajului este cea de liant al celor doua familii, cea a Aglaei si cea a lui mos Costache. Aglae spera o apropiere a lui Felix de Aurica, dar baiatul nu are niciun sentiment pentru domnisoara cu barbia ascutita. Procesul de transformare al lui Felix in casa din strada Antim este rapid. "Cu timpul Felix se obisnui cu libertatea de care se bucura in aceasta casa, in care fiecare facea ce poftea, fara sa intrebe pe celalalt si care contrasta cu rigoarea vietii lui de pana acum si care preia caracterul sau singuratic. Totusi un simt de disciplina innascuta ferea pe Felix de excese. Libertatea ii risipise timiditatea si-i daduse sentimentul valorii lui personale. Lipsa lui de legaturi familiale mai afectuase, diferenta usor compatimitoare cu care-l inconjurau toti fiindca era orfan dezvoltase firea lui ambitioasa. Astepta cu nerabdare sa se deschida Universitatea, pentru a se pune cu aprindere pe munca, voia sa-si faca o cariera solida cat mai curand". Nematurizarea completa a lui Felix atinge in unele puncte comicul. Felix o iubeste sincer, dar adolescent pe Otilia. Il descumpaneste comportamentul derutant al Otiliei, nu-si poate explica schimbarile bruste de atitudine ale fetei, trecerea ei de la o stare la alta. Plecarea Otiliei la Paris cu Pascalopol il deznadajduieste, insa nu renunta la cariera, dimpotriva, esecul in dragoste il maturizeaza. Felix pastreaza in amintire o iubire romantica, inaltatoare, care-i da putere, fiind un corolar al muncii sale. Lucid si rational, el intelege ca intr-o societate degradata in esentele ei morale, dragostea nu mai poate fi un sentiment pur, casatoria devenind o afacere pentru supravietuire si nu o implinire a iubirii. Felix insusi "se casatori intr-un chip care se cheama stralucit si intra, prin sotie, intr-un cerc de persoane influente". In relatiile cu celelalte personaje, Felix apare ca un intelectual superior, situandu-se deasupra superficialitatii si meschinariei lumii burgheze, conducandu-se

dupa un cod superior de norme etice: "Sa-mi fac o educatie de om. Voi fi ambitios, nu orgolios" (autocaracterizare). Ambitios, asadar, invata si face eforturi deosebite de a se remarca pe plan profesional. Ferm, perseverant, munceste cu seriozitate pentru a deveni un nume cunoscut in medicina, publica un studiu de specialitate intr-o revista franceza si, cu indarjire si preocupare pentru cariera sa, devine profesor universitar, o autoritate medicala, casatorindu-se potrivit ambitiei sale, cu fata unei personalitati politice a vremii, care-i asigura un statut social superior. Finalul romanului este simetric cu ncipitul: casa lui Costache Giurgiuveanu, si mai degradata; Felix, care o revede, renvie n memorie cuvintele acestuia: "Aici nu sta nimeni" - care suna dezolant. Concluzii. Elementele moderne ale romanului sunt: meditatia despre timpul enigmatic, care da epilogului deschidere; perspectiva personajelor-reflector; tehnica "dialogurilor paralele" din capitolul XVIII, cand secventa narativa se dramatizeaza, juxtapunandu-se monologurile personajelor, ambiguitatea unor personaje, introspectia, finetea, luciditatea si precizia analizei psihologice; interesul pentru psihologii contradictorii (Otilia, Pascalopol), pentru involutii, degradari psihice (alienarea, senilitatea, dedublarea constiintei - Simion Tulea), pentru studiul consecintelor ereditatii (Titi), parodierea modelului balzacian. Astfel, construit n spirit clasic balzacian si cu o viziune realista, "Enigma Otiliei" asimileaza numeroase elemente ale modernitatii.