Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
2Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Cons_BAP

Cons_BAP

Ratings: (0)|Views: 11 |Likes:
Published by Selagea Daniela

More info:

Published by: Selagea Daniela on Oct 30, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/08/2014

pdf

text

original

 
REABILITAREA STRUCTURILOR DE BETON ARMAT
1 ASPECTE INTRODUCTIVE
Fenomenul de degradare a clădirilor este complex datorită numeroşilor factoricare intervin şi a interconexiunilor dintre aceştia.
F
actorii de risc de origine naturală
(cum sunt soarele, precipita
ţiile, ciclurile îngheţ
-
dezgheţ etc.)
sunt
însoţiţi
de poluare
(care induce coroziunea sau acţionează prin eroziune)
, deprecieri ale terenului defundare (lichefieri locale, formarea de pungi etc.)
, evoluţii ale sistemului de acţiuni
mecanice (de exemp
lu intensificări ale traficului greu în perimetrul de incidenţă) careconduc la o degradare accelerată, dar totuşi într 
-
o durată relativ mare de timp.
 
Un impact mult mai dramatic asupra clădirilor îl au acţiunile accidentale sau
speciale, cu
m sunt acţiunea focului (incendiile) şi/sau exploziile, respectivcuitremurele şi în unele situaţii speciale vânturile puternice.
 
Factorul uman este şi el major de risc pentru clădiri
.
Pe lângă aspectelesubiective care presupun reaua intenţia (atacuri teroriste, incendi
i provocate etc.),acesta intervine prin toate cele patru componente vitale pentru exploatarea unei
clădiri:
cadrul tehnic legislativ
proiectarea, execuţia şi administrarea.
 
Legislaţi
a
tehnică care stă la baza construcţiei de clădiri este evolutivă, fiindraportată nivelului de cunoaştere. A
vând în vedere
tendinţa de promovare a calităţii
în
condiţiile asigurării durabilităţii adecvate
,
evoluţia legislativă
aceasta adeseori
conduce la necesitatea impunerii unor nivele de siguranţă mai mari, adaptări la acţi
unietalonate cu valori superioare etc.
, care se materializează în necesitatea unor intervenţii.
 L
a ora actuală, majoritatea
factorilor de risc privind degradarea
construcţiilor 
pot fi controla
ţi
din faza de proiectare
. Proiectanţii deţin mijloace
le specifice (modele
matematice şi fizice, reţete de
betoane speciale
, protecţii
etc.) prin care pot garanta o
durabilitate, şi în consecinţă o durată de exploatare rezonabilă
, corelat
ă
cu specificul
fiecărei clădiri şi funcţiuni.
Cu toate acestea, în prezent neces
itatea intervenţiilor nu sedatorează erorilor de proiectare (care merg de la concepţia greşită până la greşeli decalcul şi cel mai adesea la insuficienta detaliere a proiectelor de execuţie), ci nivel
elor
de cunoaştere şi educaţie tehnică
existente în mo
mentul proiectării unei clădiri. Avândîn vedere duratele mari de exploatare a clădirilor, în prezent una din priorităţiileactivităţii în construcţii este conservarea patrimoniului construit existent, a căruivechime poate merge până la câteva sute de ani
. Betonului armat este curent utilizat
ca şi material de construcţie după anul 1900, până atunci lucrările având un rol de
pionierat.În
execuţie
, utilizarea tehnologiilor neadecvate adeseori conduc la o
compactare necorespunzătoare a betonului, nerespectarea sistemului de toleranţe, poziţionări greşite de armături etc. Punerea în operă a unor materiale cu proprietăţinecorespunzătoare şi improvizaţiile sunt şi premise pentru o degradare structuralăaccelerată.
 Adesea factorul administrativ (proprietarul)
conduce la necesitatea unor lucrăride reabilitare încă din momentul planificării investiţiei, prin insuficienta detaliere atemei de proiectare. În exploatare, inexistenţa unui plan de lucrări de întreţinere şireparaţii şi/sau nealocarea bugetelor aferente acestora este sursa primară pentru o
degradare în regim accelerat.
De asemenea, lipsa monitorizării (neefectuareainspecţiilor tehnice) conduce la nesesizarea unor degradări în fază incipientă şi în
 
consecinţă neefectuarea la timp a unor lucrări de reparaţii, în final fiind necesarelucrări de reabilitare mult mai costisitoare. Din punct de vedere administrativ existăînsă şi o cauză obiectivă care argumentează deciziile de intervenţie, cum ar fischimbarea parţială sau totală a funcţiunii unei clădiri.
 
2 DEGRADAREA
PROGRESIVĂ
A STRUCTURILOR DE B.A.
Degradarea în timp în regim progresiv accelerat a structurilor de beton armatare loc
datorită următoarelor cauze
:
 
coroziunea armăturii din oţel (fenomen de natură electrochimică, datorităcarbonatării şi/sau penetrării ionilor de clor);
 
 
degradarea betonului
(chimică şi biologică
);
 
oboseala (fenomen înregistrat la infrastructura transporturilor şi căi
le de rulare);
 
vibraţii şi abraziune
(eroziune).
2.1 Coroziunea armăturii din oţel
 
2.1.1 Mecanismele coroziunii 
Coroziunea oţelului este un proces natural, fiind consecinţa reacţiei sale cumediul înconjurător. În stare naturală, majoritatea metalelor se prezintă sub formă deoxizi, stabili din punct de vedere chimic. În contact cu oxigenul sau alţi agenţioxidanţi, metalele tind să se reîntoarcă la starea lor naturală de oxizi, dând naştere la produse care pentru oţel sunt cunoscute sub denumirea de rugină. Energia indusă întimpul proceselor de fabricaţie asigură suportul necesar fenomenului de propagare a
coroziunii.
Coroziunea oţelului înglobat în beton este un proces de natură electrochimică,
implicând transferul sarcinilor electrice (electronilor) dintr-un material în altul. Pentru
ca să apară o reacţie electrochimică (în absenţa unei surse electrice externe), trebuie săexiste două reacţii:
 
 
o reacţie capabilă să genereze electroni (reacţie anodică): oxidarea fierului, care
conduce la formarea ionilor de fier;
 
şi o reacţie capabilă să consume electronii (reacţie catodică): reducerea oxigenului
pentru formarea ionilor de hidroxid (OH
).
Când cele două reacţii (focarele de coroziune) apar în locuri separate ladistanţă mare, ele sunt numite macrocelule; iar când apar alăturat sau practic în acelaşi
loc, ele se numesc microcelule. Astfel,
 pentru oţelul înglobat în beton, reacţiileanodice implică oxidarea sau disoluţia fierului, adică:
 Fe
Fe
++
+ 2e
(2.1.a)2Fe
++
+ 4OH
 
2Fe(OH)
2
(2.1.b)
 
2Fe(OH)
2
+ 1/2O
2
 
2FeOOH + H
2
O (2.1.c)Fe + OH
+ H
2
O
HFeO
2
+ H
2
(2.1.d)Rea
cţiile catodice cele mai probabile sunt:
 2H
2
O + O
2
+ 4e
 
4(OH)
 
(2.2)
 
2H
+
+ 2e
 
H
2
(2.3)Într-
un caz particular, tipul de reacţie care va avea loc (anodică sau catodică)va depinde de cantitatea de oxigen prezentă şi de pH
-
ul soluţiei past
ei de ciment din
apropierea oţelului.Pentru un beton compact (sănătos), pH
-
ul soluţiei interstiţiale este în domeniul13.0 la 13.5, domeniu în care reacţiile anodice (2.1.a) şi (2.1.b) au cea mai mare
 
 probabilitate de a se produce. În absenţa oricăror alţi factori, oxizii de fier Fe
2
O
4
şi
Fe
2
O
3
, sau hidroxizi ai acestor componenţi, se vor forma ca faze solide şi vor produceo peliculă de protecţie pe suprafaţa oţelului (fenomen numit pasivizare). Dacă pH
-ul
soluţiei interstiţiale este redus (de exemplu de carbonatare sau de o reacţie puzzolanică) aceşti oxizi nu formează un strat de protecţie şi este posibilă disoluţiaactivă. Teoretic, coroziunea activă poate fi de asemenea indusă mărind pH
-ul la o
valoare la care are loc reacţia (2.1.d) şi pentru care H
FeO
2
este un produstermodinamic stabil.
Reacţia (2.1.c) poate de asemenea avea loc la un pH normal al
betonului la temperaturi înalte (
60
C). Diferenţa de potenţial electric dintrearmăturile din oţel înglobate în beton (chiar şi între zone ale aceleiaşi bare) conduce laformarea curentului continuu a cărui propagare este asigurată de betonul înconjurător (mediu electrolitic). Datorită transferului de electroni dinspre anod spre catod,armătura anodică suferă un proces de fragilizare şi laminare. De ase
menea, are loc o
creştere de volum a armăturii din oţel, de până la circa 6 ori, în funcţie de tipul reacţieişi a compuşilor rezultaţi, aşa cum se arată în Figura 2.1.
 
01234567
 
volumul
Fe(OH)
3
+3H
2
OFe(OH)
3
 Fe(OH)
2
 Fe
2
O
3
 Fe
3
O
4
 FeOFe
Fig. 2.1
Creşterea în volum a produşilor coroziunii
 
2.1.2 F 
enomene care provoacă coroziunea
 
Carbonatarea betonului
Prin carbonatare se înţelege fenomenul de neutralizare a betonului prin reacţiadintre componenţii alcalini ai pastei de ciment şi dioxidul de carbon (CO
2
) din
atmosferă. Deoarece reacţia se dezvoltă în soluţie, primul indiciu al carbonatării este oscădere a pH
-
ului în soluţia interstiţială la valori sub 9, nivel la care pelicula pasivă de pe oţel nu este stabilă. Carbonatarea se manifestă în principal în straturile superficiale
ale betonului. Când în
să carbonatarea de la suprafaţă se extinde până la armătură, poate să apară depasivizarea generală pe zone largi sau pe întreaga suprafaţă a oţeluluişi poate începe coroziunea generală.
 
Rata de carbonatare în betonul compact (sănătos/robust) este în general mică.Totuşi, betonul situat în sau în
apropierea zonelor industriale
poate să prezinte ratemai mari de carbonatare datorită creşterii concentraţiei de CO
2
în aceste medii. În
condiţii naturale, concentraţia CO
2
în aer este de circa 0.03%; în oraşe şi poate creşte
de maximum 10 ori, dar în zonele industriale poate fi de 100 ori mai mare decât niveleproprii mediului natural.
Penetrarea gazelor este mai mare la umidităţi relative scăzute, dar reacţia între

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->