conform unui plan, prin restructurarea activitatii ori prin lichidarea, in tot sau in parte, a averii, in vedereastingerii datoriilor sale; daca aceasta declaratie nu va fi depusa pana la expirarea termenului stabilit la alin.(2), se prezuma ca debitorul este de acord cu initierea procedurii simplificate;i) o descriere sumara a modalitatilor pe care le are in vedere pentru reorganizarea activitatii; j) o declaratie pe propria raspundere, autentificata la notar ori certificata de un avocat, sau un certificat de laregistrul societatilor agricole ori, dupa caz, oficiul registrului comertului in a carui raza teritoriala se afladomiciliul profesional/sediul social, din care sa rezulte daca a mai fost supus procedurii prevazute deprezenta lege intr-un interval de 5 ani anterior formularii cererii introductive;k) o declaratie pe propria raspundere autentificata de notar sau certificata de avocat, din care sa rezulte canu a fost condamnat definitiv pentru fals ori pentru infractiuni prevazute in Legea concurentei nr. 21/1996 sica administratorii, directorii si/sau asociatii nu au fost condamnati definitiv pentru bancruta frauduloasa,gestiune frauduloasa, abuz de incredere, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, infractiuni de fals oriinfractiuni prevazute in Legea nr. 21/1996, in ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii;l) un certificat de admitere la tranzactionare pe o piata reglementata a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise.Nu pot formula o cerere de reorganizare judiciara debitorii, persoane juridice, care in ultimii 5 ani, precedentihotararii de deschidere a procedurii, au mai fost supusi unei astfel de proceduri.
§.2. Cererile creditorilor
(1) Orice creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii prevazute de prezenta lege impotriva unuidebitor prezumat in insolventa poate introduce o cerere introductiva, in care va preciza:a) cuantumul si temeiul creantei;b) existenta unei garantii reale, constituite de catre debitor sau instituite potrivit legii;c) existenta unor masuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului;d) declaratia privind eventuala intentie de a participa la reorganizarea debitorului, caz in care va trebui saprecizeze, cel putin la nivel de principiu, modalitatea in care intelege sa participe la reorganizare.(2) Creditorul va anexa documentele justificative ale creantei si ale actelor de constituire de garantii.(3) Daca intre momentul inregistrarii cererii de catre un creditor si cel al judecarii acestei cereri suntformulate cereri de catre alti creditori impotriva aceluiasi debitor, tribunalul va verifica, din oficiu, la datainregistrarii, existenta dosarului pe rol, va dispune conexarea acestora si va stabili indeplinirea conditiilor prevazute la alin. (1) referitoare la cuantumul minim al creantelor, in raport cu valoarea insumata acreantelor tuturor creditorilor care au formulat cereri si cu respectarea valorii-prag prevazute de prezentalege.(4) Daca exista o cerere de deschidere a procedurii insolventei formulata de catre debitor si una sau maimulte cereri formulate de creditori, nesolutionate inca, toate cererile de deschidere a procedurii seconexeaza la cererea formulata de debitor.(5) Daca s-a deschis o procedura intr-un dosar, celelalte eventuale dosare aflate pe rol, cu acelasi obiect,vor fi conexate la acelasi dosar.
Deschiderea procedurii si efectele deschiderii procedurii
(1) Daca cererea debitorului corespunde conditiilor prevazute la art. 27, judecatorul-sindic va pronunta oincheiere de deschidere a procedurii generale, iar daca prin declaratia facuta conform art. 28 alin. (1) lit. h)debitorul isi arata intentia de a intra in procedura simplificata sau nu depune documentele prevazute la art.28 alin. (1) lit. a)-f) si h) la termenul prevazut la art. 28 alin. (2) ori se incadreaza in una dintre categoriileprevazute la art. 1 alin. (2), judecatorul va pronunta o incheiere de deschidere a procedurii simplificate.(2) Prin incheierea de deschidere a procedurii judecatorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau,dupa caz, lichidatorului sa efectueze notificarile prevazute la art. 61. In cazul in care, in termen de 15 zile dela notificare, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecatorul-sindic va tine, in termen de 10 zile, osedinta la care vor fi citati administratorul judiciar, debitorul si creditorii care se opun deschiderii procedurii,in urma careia va solutiona, deodata, printr-o sentinta, toate opozitiile. Admitand opozitia, judecatorul-sindicva putea pastra deschisa procedura insolventei, cu consecinta calificarii cererii debitorului de deschidere a
Leave a Comment