Ion- Tema si viziunea despre lume a autorului

Romanul Ion, de Liviu Rebreanu, a fost publicat in anul 1920 si reprezinta un moment important in
evolutia literaturii romane din perioada interbelica. Prin acest roman, proza romaneasca se
sincronizeaza cu cea europeana prin caracterul obiectiv si prin sondajul psihologic profund. In egala
masura, romanul Ion il consacra pe Rebreanu drept ctitor al romanului romanesc modern.
Formula estetica pe care o dezvolta Rebreanu in romanul sau este cea a realismului care, in conceptia
autorului, inseamna creatie de oameni si viata, transformare a realitatii cu ajutorul fictiunii. Romanul
e o viata de fictiune izvorata dintr-o viata adevarata: a mea!, marturisirea scriitorului. Asadar, metoda
prin care isi construieste Rebreanu opera este cea realista, a observatiei directe.
In elaborarea unei opere literare autorul porneste de la realitate dar nu o copiaza cu exactitate, ci o
transfigureaza in fictiune, care devine rodul imaginatiei sale. Romanul Ion a fost inspirat dintr-o suita
de imagini si intamplari care au ramas vii in memoria afectiva a scriitorului din perioada copilariei si
adolescentei petrecute in satul Prislop impreuna cu familia sa: un taran sarutandu-si pamantul ca pe o
ibovnica, iubirea pentru pamant a vecinului sau, Ion Pop al Glanetasului, si discutia cu sora sa despre o
fata din sat, pedepsita pentru iubirea ei.
Roman de inspiratie rurala, Ion, are in centru problematica pamantului, considerata de scriitor a fi
insasi problema vietii romanesti, problema fundamentala a poporului romanesc. Ion este o
monografie a realitatilor satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea, ilustrand conflictul generat
de lupta apriga pentru avere, intr-o lume in care statutul social al omului este stabilit in functie de
pamantul pe care-l poseda, fapt ce justifica actiunile personajelor.
Caracterul monografic al romanului este dat de ilustrarea unor scene ale vietii cotidiene din sat si
evenimente traditionale din viata satului: hora, nunta, nasterea, moartea, colindatul. Unele dintre
aceste scene devin simbolice, semnificative pentru soarta personajelor: scena horei (hora a soartei),
scena sarutarii pamantului (simbolizeaza iubirea mistica pentru pamant) si scena nasterii la camp
(simbolizeaza legatura mistica dintre om si pamantul care i-a dat viata). Prin aceasta monografie,
romanul devine o fresca a Ardealului.
Compozitia romanului il consacra pe scriitor ca reprezentant al unei tehnici moderne, al unei structuri
originale. Romanul este o structura compozitionala specifica, asemenea unui circuit inchis; este o
constructie simetrica care aduce la inceput si in final aceeasi imagine: drumul intrarii in satul Pripas, loc
al intamplarilor si, la sfarsit iesirea drumului din satul lasat sa-si astepte alte victime. Chiar titlul
capitolelor este sugestiv: Inceputul si Sfarsitul. Nicolae Manolescu considera drumul, primul personaj al
romanului: urca anevoie, isi face loc, inainteaza vesel, neted, ascunzandu-se printre fagi, poposind
putin la cismeaua mortului.
Imaginea drumului din ultimul capitol este dominata de sentimentul tristetii ca si drama lui Ion:
suferintele, patimile, nazuintele se pierd intr-o taina dureroasa de necuprins. Peste zvarcolelile vietii
vremea vine nepasator stergand toate urmele.
Romanul Ion este structurat in 2 volume culturii semnificative, metaforice cu valoare de simbol: Glasul
Pamantului si Glasul Iubirii.
In planul continutului pot fi doua directii care se intersecteaza adesea: satul si evolutia lui Ion in raport
cu lumea taraneasca, iar a doua directie este raportul intelectualitatii cu lumea satului preotul si mai
ales familia invatatorului.
Liviu Rebreanu este, prin excelenta, un narator omniscient, care povesteste intamplarile actiunii la
persoana a III-a. Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin absenta marcilor formale ale naratorului,
de unde reiese obiectivitatea acestuia fata de evenimente si personaje.
Tema centrala a romanului, cultul taranului roman pentru pamant, este dublata de cea a conditiei
intelectualului intr-un Ardeal aflat sub stapanirea Imperiului Austroungar. Trecerea de la un plan la altul
se face prin alternanta, iar legarea secventelor narative este redata prin succesiune. Prin tehnica
moderna a contrapunctului este prezentata aceeasi tema in planuri diferite (ex. Nunta Anei corespunde
cu nunta Laurei Herdelea). Prin aceasta tehnica sunt prezentate secvente narative simetrice si antitetice
care confera actiunii un caracter polifonic.