Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
2Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Stresul - Mecanisme Fiziologice Si Psihologice 1

Stresul - Mecanisme Fiziologice Si Psihologice 1

Ratings: (0)|Views: 17|Likes:
Published by Gelu Tufaru

More info:

Published by: Gelu Tufaru on Nov 22, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

04/10/2013

pdf

text

original

 
CAPITOLUL I
PROBLEME GENERALE PRIVIND STRESUL.
STRESUL – MECANISME FIZIOLOGICE ŞI PSIHOLOGICE;STUDIU DE CAZ ÎN MEDIU ORGANIZAŢIONAL
Psih.Eusebiu Tihan, Psih. Laura Ghiza
EDITURA INSTITUTUL DE ECOLOGIE SOCIALĂ ŞI PROTECŢIE UMANĂ- FOCUS -
E ORIGINE ENGLEZ
Ă
, cuvântul
stres
circumscrie o serie de substantive înrudite ca îneles, dar ce au totuşi nuane uşor diferite: presiune,
ţ ţ
 apsare, efort, solicitare, tensiune, constrângere, încordare nervoas. În
ă ă
 limba ron, termenul de stres a fost preluat iniial cu ortografia din limba
ă ţ
 englez (
ă
stress
) pentru ca mai apoi ortografia s fie adaptat, cu un singur
ă ă
 
“s” 
(
stres
) atunci când au aprut derivatele adjectivale (
ă
stresant 
), substantivale(
stresor 
) şi verbale (
a stresa
).
D
În Anglia, în secolul al XVII-lea, stres însemna
“stare de depresie în raport cuoprimarea sau duritatea, cu privaiunile, oboseala şi, într-un sens mai general,
 ţ 
 adversitatea vieii” 
 ţ 
.Mai târziu, în secolul al XIX-lea, apare noiunea conform creia condiiile de via
ţ ă ţ ţă
 agresive (
stres
) pot antrena suferine fizice sau mentale (
ţ
strain
).În anul 1872, Darwin public “teoria evoluiei”. În opinia sa, frica, o caracteristic
ă ţ ă
 permanent a omului şi a animalului, are rolul de a mobiliza organismul pentru a
ă
 face fa pericolului. El numeşte nu numai emoia, ci şi actul emoional ce are loc
ţă ţ ţ
  în faa unei situaii de urgen:
ţ ţ ţă
“fuga sau lupta” 
.O alt figur marcant a acestui secol este William James care în anul 1884 pune
ă ă ă
  întrebarea
“Ce este emoia ?” 
 ţ 
, iar în 1890 îşi public “tratatul de psihologie” şi
ă
 anun c procesul psihic este secundar procesului fizic. William James acord o
ţă ă ă
 mare importan autoevalurii perceptive, reluat în psihologia cognitiv.
ţă ă ă ă
În anul 1914, Walter Bradford Cannon, unul dintre cei mai mari fiziologi dinAmerica de Nord, profesor la Harvard, în lucrrile sale fundamentale privind
ă
 emoia, foloseşte termenul de stres mai întâi în sens fiziologic. În anul 1928, el d
ţ ă
 acestui termen şi un sens psihologic, atunci nd menioneaz rolul factorului
ţ ă
 emoional în evoluia bolilor. Imediat dup aceasta, Cannon subliniaz legtura
ţ ţ ă ă ă
 direct dintre reacia organic şi reacia comportamental de fug sau de lupt în
ă ţ ă ţ ă ă ă
 faa unui pericol neaşteptat, completând astfel teoria lui Darwin.
ţ
Paul-Marie Reilly, fiziolog francez, descrie în anul 1934 un sindrom general dereacie la orice agresiune, în raport cu activitatea sistemului nervos autonom, şi
ţ
 anume
sindromul de iritare
.Cu toate acestea, cel care lanseaz în limbajul medical, înc din 1936, conceptul
ă ă
 de stres este fiziologul canadian Hans Selye. Înc din vremea în care era student
ă
  în medicin la Universitatea din Praga, Selye a fost intrigat de
ă
sindromul generalal maladiei
, sindrom descris de pacienii afectai de boli infecioase, prezentând
ţ ţ ţ
 
 
toi aceleaşi simptome, îns fr vreun simptom specific. Selye deduce din
ţ ă ă ă
 aceasta c trebuie s fie vorba de un rspuns nespecific al organismului la boal.
ă ă ă ă
 Tot în anul 1936, descrie
“sindromul general de adaprare” 
 
(SGA)
ca fiind efortulfcut de organism pentru a rspunde solicitrilor mediului şi concluzioneaz c
ă ă ă ă ă
 rspunsul la diferii ageni stresori este dominat de hiperactivitatea cortexului
ă ţ ţ
 suprarenal.Selye introduce conceptul de stres propriu-zis în anii ’50, concept ce ocup un loc
ă
 important mai întâi în medicin, apoi în psihiatrie. În concepia lui Selye, stresul
ă ţ
 nu este decât o reacie biologic şi general, adic
ţ ă ă ă
“o stare care se traduce printr-un sindrom specific, corespunztor tuturor modificrilor nespecifice, induse
ă ă
 astfel într-un sistem biologic” 
.El defineşte stresul la început ca fiind o agresiune, apoi ca o reacie a subiectului
ţ
 la o agresiune, ultima reprezentând un stresor.Conform concepiei lui Selye, tensiunile care produc stresul fac parte din viaa
ţ ţ
 cotidian. Stresul
ă
1
caracterizeaz o reacie psihologic complex extrem de
ă ţ ă ă
 intens şi relativ durabil a individului confruntat cu noi şi dificile situaii
ă ă ţ
 existeniale.
ţ
Printr-o extensie nejustificat, în societatea contemporan oamenii se plâng
ă ă
 frecvent de stres incluzând în aceast categorie elemente relativ banale şi
ă
 stupide rezultate din convieuirea urban a oamenilor
ţ ă
(stresul cltoriei cu
ă ă
 metroul, al zgomotului ambiental, mass-mediei). Conceptul de stres s-ademonetizat cpnd formule atipice.
ă ă
Stresul reprezint un aspect normal şi necesar al vieii, aspect de care omul nu
ă ţ
 poate scpa. Stresul poate genera un disconfort temporar şi de asemenea poate
ă
 induce consecine pe termen lung. În timp ce prea mult stres poate altera starea
ţ
 de sntate a unui individ cât şi bunstarea acestuia, toti, un anumit volum de
ă ă ă
 stres este necesar pentru supravieuire. Stresul se poate concretiza în
ţ
 diminuarea normalitii funciilor sau chiar în apariia bolilor, dar poate ajuta
ăţ ţ ţ
 persoana aflat într-o stare de pericol şi contribuie în accentuarea achiziiilor.
ă ţ
Adaptarea constituie condiia fundamental a supravieuirii fiinelor vii în natur
ţ ă ţ ţ ă
 şi societate. Atât în cazul omului cât şi al animalului reaciile adaptative sunt în
ţ
 covârşitoarea lor majoritate învate, dobândite.
ăţ
Definirea stresului este îngreunat de faptul c aceast noiune cunoaşte
ă ă ă ţ
 numeroase accepiuni.
ţ
 J.B.Stora le-a menionat
ţ
2
:
stresul, în sensul su activ, este o for care produce o tensiune:
ă ţă
 este vorba de un stimul extern, fie fizic (zgomot, cldur, frig), fie
ă ă
 psihologic (necaz, tristee);
ţ
stresul este îneles ca rezultatul aciunii exercitate de un stresor,
ţ ţ
 agent fizic şi/sau psihologic şi/sau social, asupra sntii unei persoane
ă ă ăţ
 (consecinele biologice, mentale şi psihice ale aciunii acestui agent asupra
ţ ţ
 sntii persoanei);
ă ă ăţ
stresul este concomitent agentul stresor şi rezultatul acestei aciuni,
ţ
  în diversele sale dimensiuni particulare; aceast semnificaie este reinut
ă ţ ţ ă
  în numeroase lucrri aprute dup Hans Selye;
ă ă ă
1
Dup H. Selye,
ă
stresul
este o caracteristic a materiei vii, lipsa total a stresului fiind echivalent
ă ă ă
 cu moartea. Selye a introdus distincia între stres şi distres (
ţ
termen din engleza medieval care
ă
 semnific necaz, dificultate, situaie neplcut
ă ţ ă ă
) şi a identificat trei stadii în dinamica stresului.
2
J.B. Stora,
Le stress
, colecia “Que sais-je?”, nr.2575, Paris, PUF, a 3-a ediie, 1997.
ţ ţ
 
stresul nu mai este luat în considerare ca reprezentând consecinele
ţ
 somatice, ci ca aprare a funcionrii psihicului fa de stimulrile
ă ţ ă ţă ă
 senzoriale şi motrice.Bandu-se pe diverse lucrri, Jonas şi Crocq propun urmtoarea definiie:
ă ă ţ
 
“Stresul este o reacie fiziologic şi psihologic de alarm, de mobilizare şi de
 ţ ă ă ă
 aprare a organismului (sau, mai bine, a individului, a persoanei) fa de o
ă ţă
 agresiune, o ameninare sau chiar – s-ar putea spune – fa de o situaie trit 
 ţ ţă ţ ă ă
 neobişnuit” 
ă
.
3
O alt definiie a stresului este cea propus de Ph.Jeammet şi colaboratorii si:
ă ţ ă ă
 
“Noiunea de stres, în accepia ei cea mai larg, cuprinde orice agresiune asupra
 ţ ţ ă
 organismului, de origine extern sau intern, care întrerupe echilibrul
ă ă
 homeostatic. Aceast aciune poate fi fizic, sub forma stimulilor nociceptivi
ă ţ ă
 (temperatur, zgomot) sau a agenilor traumatizani, infecioşi sau toxici. Ea
ă ţ ţ ţ 
  poate viza nivelurile cele mai înalte ale integrrii senzoriale şi cognitive,
ă
  perturbarea atingând în acest caz sistemul de relaie al subiectului cu mediul
 ţ 
 su.
ă
4
 Termenul de stres are în general dou accepiuni
ă ţ
5
:
a)
situaie, stimul, ce pune organismul într-o stare de tensiune;
ţ
b)însşi starea de tensiune deosebit a organismului prin care acesta îşi
ă ă
 mobilizeaz toate resursele sale de aprare pentru a face fa unei
ă ă ţă
 agresiuni fizice sau psihice.În cazul în care accentul este pus pe starea organismului, pe reaciile acestuia la
ţ
 agenii stresori, se au în vedere rspunsurile emoionale în exces. Aceste
ţ ă ţ
 rspunsuri emoionale sunt exprimate vizibil în comportamentul individului, în
ă ţ
 limbaj, activitatea motorie, precum şi în devierea diferitelor constante psihologicesau fiziologice.În faza de început a cercetrilor sale, H.Selye a fost tentat s defineasc stresul
ă ă ă
 ca fiind gradul de uzur şi suferin a organismului provocat de modul de
ă ţă
 funcionare sau de leziuni. Preluând ideile lui Hipocrate care considera c boala
ţ ă
 nu este numai suferin, ci şi uzur, vtmare, efortul pentru a reveni la starea
ţă ă ă ă
 normal, Selye descoper mecanismele de adaptare a organismului la aciunea
ă ă ţ
 agenilor stresori identifind astfel reaciile de aprare ale organismului, şi
ţ ţ ă
 anume sindromul general de adaptare.Sindromul general de adaptare (SGA) este caracterizat prin trei stadii
6
:
1)
Reacia de alarm
 ţ ă
ce reprezint primul rspuns al organismului,
ă ă
 mobilizarea general a forelor de aprare a organismului. Acest prim stadiu
ă ţ ă
 cuprinde dou faze: faza de şoc (caracterizat prin hipotensiune, hipotermie,
ă ă
 depresie nervoas etc.), cu vtmarea sistemic (general) brusc, urmat
ă ă ă ă ă ă ă
 apoi de o faz de contraşoc, în care apar fenomenele de aprare
ă ă
 (hiperactivitatea cortico-suprarenalelor, involuia aparatului timico-limfatic
ţ
 etc.).
2)
Stadiul de rezisten
 ţă
 în care sunt activate mecanismele de autoreglare.Cuprinde ansamblul reaciilor sistemice provocate de o expunere prelungit la
ţ ă
 stimuli fa de care organismul a elaborat mijloace de aprare.
ţă ă
3
C. Jonas, L. Crocq,
Les conséquences cliniques du traumatisme psychique
, Nervure, vol.9,nr.6, 1996, p.23–28.
4
Ph. Jeammet, M. Reynaud, S. Consoli,
Psychologie médicale
, Paris, Ed.Masson, 1989, p.183–185.
5
P.P. Neveanu,
Dicionar de psihologie,
ţ 
Bucureşti, Ed.Albatros, 1978.
6
R. Floru,
Stresul psihic
, Bucureşti, Ed.Enciclopedic, 1974, p.24.
ă

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->