• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • CommentGo Back
 
Responsabilitatea omului în lumina harului suveran
(Mesaj în două părţi predicat de Raul Enyedi la Conferinţa biblică anuală dinBocşa, la 15.01.2009)1.Introducere
Încercăm în timpul care ne stă înainte să analizăm unul din lucrurile adânci ale luiDumnezeu atât cât ne sunt ele dezvăluite în Scriptură. De la un capăt al Scripturii la altulîl găsim pe om ca fiind liber să gândească, să simtă, să ia decizii. Îl găsim de asemenearesponsabil pentru toate acestea înaintea lui Dumnezeu. Pe Dumnezeu Scripturile ni-lrevelează ca fiind Suveranul absolut al întregii creaţii, care controlează totul prin putereaSa şi care hotărăşte toate lucrurile dinainte. Ne putem întreba, Cum poate omul să fieliber dacă Dumnezeu este suveran absolut? Sau, sub altă formă: În ce fel este omulresponsabil pentru ceea ce face dacă Dumnezeu hotărăşte dinainte toate lucrurile?Punând întrebările de mai sus, trebuie întâi de toate să privim spre propria atitudine,căci răspunsul pe care îl vom primi depinde de ea. Apostolul Pavel menţionează oîntrebare similară cu a noastră în Romani 9: dacă El împietreşte pe cine vrea şi are milăde cine vrea, atunci de ce mai ne trage pe noi la socoteală, căci cine poate să seîmpotrivească voii Lui? Răspunsul apostolului a fost: Dar mai degrabă cine eşti tu,omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu?Dacă credem că Dumnezeu este nedrept, crud sau capricios, atunci atitudineanoastră nu este potrivită, şi nu vom găsi răspunsurile pe care le căutăm. De aceea, să necercetăm şi să ne asigurăm că pornim la acest drum cu o atitudine corectă, una deumilinţă, de reverenţă şi de adorare a Dumnezeului suveran, sfânt, drept, bun, milos şiiubitor.
2. Premise de start
Înainte de a intra în miezul subiectului, trebuie să facem câteva lucruri necesare catoţi să putem urmări şi înţelege ce se spune. Pentru aceasta, trebuie să avem toţi unnumitor comun, să stăm pe acelaşi fundament. În ceea ce urmează, vom descrie acestfundament.Subiectul pe care l-am tratat este unul intens dezbătut în mai multe domenii, cum ar fi filosofia, psihologia şi teologia. Deşi unele din concluziile noastre sunt împărtăşite şide filosofi, şi de psihologi, noi nu încercăm să tratăm problema responsabilităţii omuluidin punct de vedere filosofic şi psihologic. Pentru noi autoritatea supremă este Scriptura.Toate cărţile pe care le scriu oamenii le trecem prin filtrul Scripturii şi nici o carte, nici oopinie a vreunui om nu o socotim mai presus de Scriptură. Filosofia şi psihologiafuncţionează pe baza observaţiei şi analizei pe care omul şi-o face, dar acestea suntincomplete, parţiale, pe când Scriptura este revelaţia adevărului oferită de Cel carecunoaşte toate lucrurile şi în care nu este schimbare. De aceea, socotim Da-ul şi Amin-ulScripturii mai presus de cea mai ascuţită gândire omenească.
 
Dacă găsim în Scriptură afirmaţii clare în privinţa subiectului nostru, trebuie să fimgata să le credem, să le acceptăm ca adevărate, chiar dacă pe moment nu înţelegem, bamai mult, chiar dacă niciodată nu vom înţelege.În continuare, fiindcă timpul este insuficient, trebuie să tratăm câteva adevăruri careau legătură cu subiectul nostru, dar fiindcă timpul nu ne permite să le dezbatem, nemărginim la a le enunţa, şi nu le vom demonstra, ci vom oferi câteva versete doar lafiecare.Primul adevăr l-am enunţat deja, şi anume, că Scriptura este Cuvântul luiDumnezeu, autoritatea noastră finală în ceea ce credem şi facem. Dacă cineva nu credeaceasta, este foarte probabil să respingă şi multe din afirmaţiile pe care le vom face (2Tim. 3:16, 17; Col. 2:8).Al doilea adevăr pe care îl afirmăm îl priveşte pe Dumnezeu. Scriptura ne prezintă pe Dumnezeu ca fiind Creatorul, Susţinătorul şi Stăpânul întregii Sale creaţii.Suveranitatea, stăpânirea lui Dumnezeu, a fost deseori contestată de oameni, dar pentrunoi aceasta nu este negociabilă. Suveranitatea lui Dumnezeu este pentru noi un adevăr absolut şi o realitate practică pe care o resimţim în fiecare zi (Ps. 115:3; Dan. 4:35). Deasemenea, Dumnezeu este sfânt şi drept în tot ceea ce face (Ps. 145:17; Deut. 32:4)Al treilea adevăr îl priveşte pe om. Credem că Scriptura îl prezintă pe om ca fiindîntr-o stare căzută, mort, despărţit de Dumnezeu, total incapabil să se salveze din starea încare a ajuns (Ef. 2:1; 1 Cor. 2:14; Rom. 8:5-8). Toate puterile sufletului său au fostcorupte în cel mai tragic eveniment din întreaga istorie a omenirii, căderea primilor oameni (Ps. 51:5; Ier. 17:9; Gen 6:5; Rom. 2:4, 5).Pornind de la adevărurile menţionate mai sus, vom încerca să înţelegem un altadevăr important revelat în Scriptură: omul este o fiinţă morală liberă şi responsabilăînaintea lui Dumnezeu pentru tot ce face.
3. Definirea termenilor
Următorul pas pe care îl facem este acela de a defini termenii pe care îi folosim, pentru a ne asigura că avem cu toţii aceeaşi înţelegere a lor.Prin responsabilitatea omului înţelegem că el este răspunzător înaintea luiDumnezeu pentru toate acţiunile lui.Un agent moral liber este un agent care are puterea de a face ceea ce îi place, îndeplin acord cu tendinţele şi dispoziţiile dominante ale sufletului.Liber înseamnă a fi independent, autonom, suveran. Un agent este cineva careîndeplineşte un act sau are putere de acţiune.Prin natura morală a omului înţelegem acele puteri ale sufletului care îl fac capabilsă facă fapte bune sau rele, iar acele puteri sunt intelectul, sentimentul, voinţa şiconştiinţa.Aşadar, omul este liber de orice constrângere exterioară să facă binele sau răul, fiinddoar limitat de facultăţile sufletului său. Fiind astfel liber, el este responsabil pentru ceeace face.2
 
4. Relaţia libertate-responsabilitate
În continuare, vom privi la relaţia libertate/responsabilitate fiindcă aici vin principalele atacuri ale umaniştilor şi această relaţie este cheia înţelegerii corecte a unuiadin cele mai mari adevăruri din Scriptură. Înţeleasă greşit, ne-ar putea duce la extreme periculoase, care l-ar dezonora pe Dumnezeu şi ne-ar face rău în viaţa de credinţă.Umaniştii privesc omul ca fiind în mod absolut liber, independent de orice influenţădin interiorul sau din afara lui, considerând că voinţa poate să aleagă contrar întregiicunoştinţe şi tuturor înclinaţiilor şi sentimentelor şi înnăscute sau dobândite.
4.1 Libertatea voinţei
Înainte de a merge mai departe, trebuie să clarificăm problema voinţei. Cândvorbim despre voinţă, înţelegem prin ea
 puterea de a alege dintre mai multe variante,având în vedere un ţel.
Să luăm un exemplu, pentru a vedea cum funcţionează voinţa:Cu toţii aţi vrut săveniţi aici, la această conferinţă. Acesta a fost ţelul vostru. Însă aţi avut mai multevariante de a ajunge, cu maşina, cu trenul, cu microbuzul sau chiar pe jos. Fiecare aţi alesmijlocul care vi s-a părut cel mai bun, având în vedere anumiţi factori (timp, bani, rău demaşină, etc.). Voinţa a ales mijlocul de transport convenabil pentru atingerea ţelului,adică pentru ajungerea voastră aici.Acesta este un exemplu din sutele de decizii pe care a trebuit sa le luaţi în vedereaajungerii voastre aici.Atât arminienii, cât şi calviniştii cred că omul are voinţă liberă. Dar libertatea esteînţeleasă diferit. Arminienii afirmă că libertatea voinţei este absolută, că esteindependentă de orice cauză sau forţă din afara ei; că poate alege contrar intelectului,sentimentelor şi naturii proprii, şi indiferent de deciziile luate înainte. Aceasta numesc eispontaneitate.Arminienii fac din voinţă un stat în stat, separând-o de restul sufletului. Dar lucrurile stau exact invers. Voinţa este parte din noi şi funcţionează doar în relaţie cucelelalte părţi sau facultăţi ale sufletului. De fapt, ea depinde în totalitate de ele şi nu estemai liberă decât mintea sau inima noastră. Ea nu poate funcţiona independent de ele.Sărevenim la exemplul luat la început. De ce nu aţi luat nici unul hotărârea de a vă teleporta până aici? Aţi luat în considerare măcar această variantă? Nu, căci mintea nu a oferitaceastă variantă voinţei. Nu v-aţi gândit să alegeţi între tren, autocar şi teleportare, nu?De ce? Fiindcă intelectul a eliminat acea variantă din „meniu”, ştiind că este imposibilă.Dar dacă voinţa ar funcţiona independent de intelect, ar putea lua astfel de decizii. Nu,voinţa nu acţionează independent de mintea noastră. Dar de ce nu v-aţi gândit să vă paraşutaţi deasupra Bocşei, aceasta nu ar fi o variantă chiar imposibilă. Varianta asta aţiluat-o în considerare? Nu? De ce oare? Paraşutismul nu e imposibil. Bănuiesc însă căfrica a avut şi ea un cuvânt de spus. Frica este o emoţie, un sentiment. În acest caz, şimintea şi inima sfătuiesc voinţa.Dar dacă voinţa nu ar ţine cont nici de ce spune mintea,nici de ce spune inima, atunci ar putea alege ceva ce considerăm o nebunie sau ceva ceurâm sau de care ne e frică. Lucrul acesta nu se întâmplă niciodată şi este o dovadă căvoinţa lucrează doar cu materialul oferit de celelalte părţi ale sufletului, şi niciodată3
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...