Read without ads and support Scribd by becoming a Scribd Premium Reader.

Language:

Download

Go BackAdd Note

Link

Embed

Save for later

inliniedreapta.net

http://inliniedreapta.net/platforma-ild-raspuns-criticilor-nostri/

Platforma ILD. Răspuns criticilor noştri

Reacţia critică la platforma ILD poate fi sumarizată astfel: treacă meargă pe ici pe colo, dar deplorabilă prin părţile esenţiale. Sau şi mai plastic, “brânză bună în burduf de câine”. Brânzavariază cantitativ şi calitativ, dar burduful rău mirositor este constant identificat în accentul puspe creştinism. Ni se spune că am comis un sacrilegiu justificând fundamentele civilizaţiei iudeo-creştine şi demersul nostru prin recursul la moştenirea creştină. Fals, exagerat, periculos –clamează simpatizanţi ai Dreptei trecute prin curăţătoria chimică brevetată de Nietzsche. Acest răspuns nu îşi propune să dezbată critici punctuale, ci tema generală. De la bun începuttrebuie reamintit faptul că noi suntem conservatori. Nu libertarieni şi nici liberali. Reprezentăm oparte a spectrului numit Dreapta şi nu este un secret faptul că părţile componente ale Drepteise suprapun în unele privinţe şi diverg în altele.Conservatorismul nu este o simplă ramură a liberalismului, o aripă dizidentă, ci reprezintă oalternativă fundamental diferită în ceea ce priveşte înţelegerea şi prescrierea de soluţii pentruviaţa socială şi instituţiile politice. Înainte de conturarea ideologică a curentelor politice moderneconservatorismul nu a avut nume. Era implicit normalităţii, o normalitate în care ordinea lumiivăzute era înţeleasă ca rezultat şi în relaţie de subordonare cu ordinea lumii nevăzute.Un element central al conservatorismului este următorul:

convingerea că există o ordinemorală transcendentă

. Liberalismul, progresism sub un alt nume, s-a debarasat treptat deacest “balast”. Geniul lui Caragiale a sintetizat perfect:

“Da, voi progresul şi nimic alta decât progresul!”

Caţavencu, un personaj creat în secolul 19, este prototipul liberalismului din secolul21: luaţi progres dimineaţa, la prânz şi seara, vi-l serveşte statul, gratuit, asistat de o armată deexperţi para

uta

i din viitor. De aceea liberalii cu discernământ insistă asupra sufixului

clasic

ataşat crezului lor politic. Însă chiar şi aşa prea mulţi dintre ei au uitat, sau consideră dreptneadecvată, afirmarea motivului pentru care se poate vorbi despre clasicismul liberal. Intuiţiile luiEdmund Burke, un conservator pe care liberalii nu încetează să îl considere un liberal clasictocmai pentru a minimaliza importanţa gândirii conservatoare, se pot rezuma la convingereaamintită mai sus.

De când a apărut “civilizaţia liberal-democrată” modernă, liberalismul şi democraţia sunt doar unaranjament practic, de circumstanţă, al cărui scop e să favorizeze o anumită ordine şi funcţionalitate în economie şi în societatea politică. Nu este în niciun caz o civilizaţie, este doar o părticică a unei civilizaţii. Acest aranjament, denumit “liberal-democraţie”, nu are valori morale proprii, nu are o etică proprie, el doar a copiat anumite valori din creştinism, eliminînd conţinutul spiritual şi fundamentul metafizic originar. Morala democraţiei liberale e formată din câteva reguli practice, ea nu poate atinge în niciun fel inima omului.

(Olavo de Carvalho)Libertarienii sunt o specie mai nouă. S-au conturat din Dreapta incipientă căutându-şi identitate

şi tradiţii imediat după al doilea război mondial şi se revendică de la triada uriaşă formată dinHayek, Rothbard şi von Mises (în ordine pur alfabetică). Curentul libertarian a defrişat bălăriileprogresiste care năpădiseră liberalismul şi a conceput un liberalism pentru sensibilităţile ateist-(a)gnostice ale secolului 20. Nimic rău în asta, a fost în fond un efort tactic de păstrare şivalorificare a moştenirii liberale pentru generaţiile post-moderne. Dar acest efort a însemnat şioficializarea completă a rupturii de Burke şi, implicit, de conservatorism.Liberalismul seamănă cu un Prometeu înlănţuit căruia vulturul îi ciuguleşte ficaţii în eternitate.Libertarianismul aduce cu un Hercule curăţând grajdurile lui Augias într-o singură zi, dar să neamintim că eroul supradotat şi-a omorât copiii. Conservatorismul? Sisif nu este un personajpozitiv al mitologiei antice, dar povara unei munci reluate la nesfârşit (şi neduse la bun sfârşit)surprinde un adevăr şi o constanţă conservatoare:

condiţia umană, indiferent decircumstanţe, rămâne aceeaşi şi necesită mereu împrospătarea memoriei şi aplicareaudicioasă de principii vechi la timpuri noi

Nu se poate ajunge la civilizaţie decât prin intermediul îngemănării de culturi. Dar din ce sursă s-au format culturile lumii? Ne sugerează însăşi etimologia cuvântului: din culte religioase. Un cult înseamnă asocierea oamenilor pentru adoraţie sacră – adică încercarea de a comunica cu oputere transcendentă. Din aceste culte, din corpul credincioşilor creşte comunitatea umană.Odată ce oamenii sunt uniţi într-un cult, cooperarea în alte domenii devine mult mai uşoară.Cultivarea pământului, irigaţii, comerţ, meşteşuguri, apărare, arhitectură, arte, curţi de justiţie şiguvernare, toate aceste aspecte ale unei culturi se dezvoltă treptat din cult, din liantul religios.Culturi primitive se dezvoltă în culturi complexe, iar acestea în civilizaţii. Enormele realizărimateriale ale civilizaţiei noastre izvorăsc din acuitatea spirituală a unor timpuri foarte îndepărtate. Acei precursori distanţi ai noştri au ştiut că lumea materială nu epuizeazăexistenţa: ordinea materială capătă sens numai prin raportare la ordinea transcendentă.Ce se întâmplă cu culturile înrădăcinate în cult când acesta se veştejeşte pe parcursulveacurilor şi ce se alege din civilizaţia întruchipând măreaţa manifestare a culturilor? Pentru unexemplu, să secţionăm istoria în planul concepţiei despre lume:Lumea este minunată deoarece a fost creată de Dumnezeu. (Augustin, Aquinas, Assisi)Lumea este minunată şi este o coincidenţă faptul că a fost creată de Dumnezeu. (Voltaire)Lumea este minunată, dar nu a fost creată de Dumnezeu. (Darwin timpuriu)Lumea nu este minunată şi nu a fost creată de Dumnezeu. (Darwin târziu)Deoarece lumea nu este minunată, ea nu a fost creată de Dumnezeu (Richard Dawkins).(În treacăt fie spus, nici ateismul nu mai e ce a fost. Nietzsche ar fi scârbit de Dawkins, dar la cefel de progenituri poţi să te aştepţi după un secol 20 marinat în secularism cristofobic?)Prima afirmaţie a deschis o poartă de optimism şi încredere nemaîntâlnite până la acel momentdin istorie. Lumea are un sens. Însă Geneza afirmă ceva şi mai radical: Dumnezeu a creat omul în imaginea Sa şi i-a dat stăpânire asupra Creaţiei. Omul e dăruit cu raţiune şi liber arbitru. Omul

este capabil să descopere sensul lumii şi să se bucure de Creaţie, în acord cu legile ei. De aiciizvorăsc noţiuni precum libertatea umană şi egalitatea între oameni. Aceşti germenitranscendenţi ai cultului creştin au avut, în timp, şi altă consecinţă: ştiinţa. Dihotomiaireconciliabilă între ştiinţă şi religie, atât de dragă liber-cugetătorilor, este superstiţia

par excellence

a lumii moderne.Din polul opus (şi cel mai recent) al spectrului schiţat anterior decurg patologiile contemporane.Elite intelectuale care susţin societăţi ce pun botniţă sau îi masacrează pe intelectuali,feministe care susţin societăţi ce mutilează şi neagă demnitatea femeilor, minorităţi careidolatrizează societăţi barbare faţă de minorităţi. O cultură populară distrându-se pe seamadegradării omului, o etică mereu în flux funcţie de definiţia zilei a opresorului şi victimei, opolitică pentru muşuroaie de furnici.Fără o întemeiere absolută a Binelui, Frumosului şi Adevărului nu avem nici etică, nici libertateindividuală, nici capitalism, adică nu avem Dreapta. Avem în schimb relativism, materialism vulgar şi socialism.

i atunci care este legătura dintre cultură, civilizaţie, creştinism şi societatea actuală cuinstituţiile ei politice? Ne spune Vaclav Havel, intelectual şi om politic care nu are nevoie deprezentare. Pentru contextul de faţă se cuvine a fi amintit doar atât: Havel nu a fost unconservator. Însă a înţeles faptul că scoaterea în afara ordinii morale transcendente îl distrugepe om şi transformă instituţiile politice democratice într-un formalism elaborat lipsit desubstanţă.

Unde se află acea dimensiune uitată a democraţiei ce i-ar putea conferi orezonan

ă universală?Sunt convins că se găseşte în ceea ce am încercat deja să sugerez – în aceadimensiune spirituală ce leagă toate culturile

i, de fapt, întreaga umanitate.Pentru ca democraţia nu numai să supravieţuiască, dar să se răspândească

i sărezolve conflictele dintre culturi, atunci ea trebuie, în opinia mea, să îşi redescopere

i reînnoiască originile transcendente. Trebuie să îşi reînnoiascărespectul pentru acea ordine nemateriala care există nu numai deasupra noastră,dar în noi

i printre noi,

i care este singura sursă posibilă

i solidă a respectului pe care omul îl are fa

ă de sine, fa

ă de al

i oameni, fa

ă de ordinea naturală, fa

ăde ordinea umanităţii

i de asemenea fa

ă de autoritatea seculara.Pierderea acestui respect duce întotdeauna la pierderea respectului fa

ă oricealtceva – începând cu legile pe care oamenii le-au făcut pentru ei înşişi

i până lavieţile vecinilor

i a planetei noastre vii. Relativizarea tuturor normelor sociale,criza de autoritate, reducerea vieţii la urmărirea câştigului material fără a lua înconsiderare consecinţele generale – adică lucrurile pentru care occidentul estecel mai mult criticat – nu originează în democraţie, ci în ceea ce omul modern a