Saul, John - Proiect Divin

PROIECT DIVIN

(The God Project,

1982

)

John Saul

Pentru Sarita

şi în memoria lui Leon

CAPITOLUL 1

Sally Montgomery se aplecă şi îşi sărută fiica, apoi înfăşură pledul croşetat, de culoare roz,pe care mama ei îl făcuse cu prilejul naşterii lui Julie ― şi pe care Sally nu putea să îl suporte ― în jurul umerilor copilului. Julie, în vîrstă de şase luni, se răsuci somnoroasă, deschise ochii pe jumătate şi gînguri.― Nu eşti tu îngeraşul meu? murmură Sally, atingînd nasul micuţ al fetiţei.

Julie gînguri

din nou, iar Sally îi şterse o picătură de salivă de pe bărbie şi îi mai dădu unpupic, după care ieşi din dormitor. Nu reuşise pînă la urmă să-l transforme cu adevărat într-ocameră pentru copii nou-născuţi.Nu pentru că nu ar fi intenţionat să o facă. Într-adevăr, camera aceea fusese destinatăcreşterii copiilor încă de la naşterea lui Jason, cu opt ani în urmă. Făcuse împreună cu Steveplanuri amănunţite, ajunseseră chiar să aleagă tapetul pentru pereţi şi să comande perdelele.Dar Sally Montgomery pur şi simplu nu era tipul de femeie care să se ocupe de decoraţiuni. Înafară de asta, deşi nu o recunoscuse în faţa nimănui, cu excepţia lui Steve, ideea i se părusedintotdeauna o prostie. Asta însemna că trebuia să o tot reamenajeze pe măsură ce copilulcreştea.

Î

n lumina slabă a unui felinar de afară, Sally privi camera de jur împrejur şi ajunse laconcluzia că avusese dreptate. Perdelele, deşi de culoare albastră, erau încă strălucitoare şicurate, iar pereţii, râmaşi la fel de albi cum fuseseră atunci cînd ea şi Steve cumpăraseră casa,cu nouă ani în urmă, erau acoperiţi cu o multitudine de fotografii şi afişe tipărite, de care oricecopilaş ce se respectă ar trebui să se bucure ― Mickey Mouse pe un perete, răţoiul Donald pecel din faţa lui, cu o serie de alte personaje care umpleau spaţiile goale. Chiar şi ventilatorul cese rotea încet deasupra pătuţului Juliei fusese ales atît pentru calitatea fabricaţiei lui, cît şipentru felul în care era proiectat, chiar dacă Sally ajunsese, aproape împotriva voinţei ei, sărecunoască valoarea formelor lui abstracte, despre care vînzătoarea îi spusese că avea să"facă minuni pentru imaginaţia copilului". Cînd aveau să crească şi să aibă propriii lor copii,urmau să aducă înapoi din pod ventilatorul şi afişele şi să le împartă între Jason şi June, carepînă atunci vor ajunge la o cu totul altă apreciere asupra lor.Chicotind la gîndul acesta, despre care îşi dădea seama că provenea dintr-un simţ practicsupradezvoltat, Sally închise fără zgomot uşa camerei copilului şi o luă pe scări în jos. Trecîndprin dreptul uşii dormitorului principal, se opri şi ascultă sforăitul lui Steve, simţindu-se tentatăsă lase baltă raportul la care lucra şi să se strecoare în pat, alături de el. Însă latura ei practicăse impuse din nou, aşa că trase şi uşa aceea şi continuă să coboare scările.Se uită la foile de hîrtie ce acopereau biroul. Era preferabil să termine raportul în noapteaaceea şi să apuce să strîngă toate hîrtiile acelea înainte ca Steve să coboare, dimineaţă, şi să întrebe tăios de ce pe biroul "lui" erau răspîndite lucrurile "ei". Renunţase cu ani în urmă sămai încerce să-l convingă că biroul era al "lor". Steve avea anumite convingeri cu privire lateritoriu. Bucătăria, de exemplu, era a ei, cu toate că Steve era un bucătar mai priceput decîtea. Camerele de baie erau ale ei, de asemenea, în timp ce camera familiei, care, conformtuturor preceptelor, trebuia să fie în mod categoric a lor, era a lui. Pe de altă parte, dormitorullor, la care amîndoi ţineau, era al e

i, în vreme ce garajul, pe care nici unul dintre ei nu îl dorea înmod deosebit, era al lui.

Gradina, fiind ceva mai aparte faţă de casă, reuşise într-un fel să fie în cele din urmă a"lor", ceea ce însemna că, dacă vreunul dintre ei avea să se plîngă de ceva, trebuia să îndrepte într-un fel situaţia. Una peste alta, conchise Sally, învîrtindu-se prin bucătăria "ei" şi începîndsă-şi facă un ibric de ceai, împărţirea casei şi a gradinei se rezolvase foarte bine, la fel ca orice

altceva ce ţinea de căsătoria lor. Se uită la vasul cu apă de pe maşina electrică de gătit şi se întrebă, într-o doară, dacă era adevărat că, atîta timp cît va sta cu ochii pe el, nu avea să dea în fiert. Apoi, pentru propriul amuzament, puse mîna pe un creion şi începu să mîzgăleascănişte socoteli pe carnetul de notiţe aflat lîngă telefon. Calculînd rezistenţa metalului din bobinaelectrică, puterea curentului şi volumul de lichid, ajunse la concluzia că apa avea să înceapă săfiarbă în opt minute, plus sau minus cincisprezece secunde, fie că se uita la ea, fie că nu.Iar aceasta, îşi zise ea, în timp ce apa începea să clocotească exact la momentul calculat,este plăcerea de a avea o minte matematică. Turnă apa peste pliculeţele de ceai, apoi duseceainicul şi o ceaşcă înapoi pe bir

ou.

Mare parte din dezordine era făcută de foile scoase din imprimanta computerului, iarsarcina pe care o avea Sally era aceea de a analiza programul al cărui rezultat era aceastăserie de listări. Undeva în program exista un virus, iar comisia pentru admitere în colegiu, carecrease de fapt programul, apelase la Sally să îl descopere. Programul, proiectat să analizezeprobele de examen ale absolvenţilor de liceu aspiranţi, îi respinsese pînă la unul pe toţicandidaţii pentru cursurile de toamnă. Cînd Sally sugerase că era posibil ca programul să fieperfect, iar candidaţii pur şi simplu prost pregătiţi, decanul comisiei de admitere nu se arătasedeloc amuzat. Cu un gest serios, îi înmînase programul şi rezultatele, rugînd-o pe Sally să aflepînă luni dimineaţa care era problema.Sally Montgomery chiar aflase pentru că era pe cît de frumoasă, pe atît de deşteaptă.Periculos de deşteaptă, după cum îi spunea mereu mama ei. Acum, cînd începu să analizezeprogramul în comparaţie cu rezultatele ieşite pe imprimantă, aproape că auzi vocea mamei ei,spunîndu-i că nu ar fi trebuit să se afle acolo, jos, lucrînd în puterea nopţii; locul ei ar fi fostsus, "iubindu-şi bărbatul".―

Î

l vei pierde, îi spusese Phyllis Paine de nenumărate ori. Locul unei femei este în casă,iubindu-şi soţul şi copiii. Nu este normal pentru o femeie de vîrsta ta să aibă serviciu.― Şi atunci de ce am mai făcut facultatea? o contrazisese Sally mai demult, înainte de arenunţa definitiv la discuţiile cu mama ei.― Ei bine, nu ai făcut-o ca să te specializeze în matematică! Am sperat întotdeauna că veiface ceva în muzică. Muzica este bună pentru o femeie, în special pianul. Pe vremea mea,toate femeile cîntau la pian.Aşa o ţinuse ani de-a rîndul. Sally încetase în cele din urmă să încerce să-i explice mameiei că timpurile se schimbaseră. Ea şi Steve conveniseră încă de la început că, din toatepunctele de vedere, carierea ei era la fel de importantă ca şi a lui. Mama ei pur şi simplu nuputea să înţeleagă şi nu pierdea niciodată vreo ocazie să o anunţe pe Sally că, după părerea ei― singura care conta, bineînţeles ― locul unei femei era acasă.― Poate că nu era nici o problemă pentru o femeie să aibă serviciu în New York, însă înEastbury, Massachusetts, chiar că bate la ochi!Şi poate că, reflectă Sally, descoperind eroarea din program şi începînd să rescrie parteaieşită, poate că are dreptate. Poate că ar fi trebuit să plecăm în Phoenix anul trecut şi săscăpăm de orăşelul acesta sufocant. Aş fi putut găsi vreun serviciu pe acolo, probabil u

nul maibun decît cel pe care îl am aici.Î

nsă nu plecaseră. Căzuseră de acord că, din moment ce Sally se simţea fericită la colegiu,iar Steve vedea un viitor srălucit pentru amîndoi în dezvoltarea industriei electronice dinEastbury, trebuiau să rămînă exact acolo unde erau şi unde se aflaseră dintotdeauna.Pînă în urmă cu cîţiva ani, Eastbury fusese una dintre acele aşezări în care locuitorii mai învîrstă povesteau despre cît de bine era odinioară, iar cei mai tineri se întrebau cum puteau săscape de acolo. Apoi însă, cu cinci ani în urmă, începuse marea schimbare. O schimbare însistemul de impozitare încurajase firmele aflate în plină dezvoltare să poposească şi înEastbury. Şi treaba dăduse roade. Clădiri care cîndva adăpostiseră fabrici de pantofi şi ţesătoriiindustriale, rămînînd apoi goale şi în ruină timp de decenii, erau din nou cuprinse de forfotă.Oamenii aveau de lucru ― de data aceasta nu ca angajaţi înrobiţi, în schimburi epuizante, ci cuprograme flexibile şi salarii compensatorii, realizînd miracolele electronice care schimbau înfăţişarea ţării.Eastbury în sine, bineînţeles, nu se schimbase prea mult. Era în continuare un oraş mic,aspectul lui simplu fiind înveselit numai de noul centru civic, care era o încercare stîngace de afolosi bani noi pentru a crea clădiri vechi. Rezultatul fusese o primărie care arăta ca un depozittrecut pe post de conac colonial şi o "piaţă a oraşului" minuţios împodobită în stil peisagistic, împrejmuită în întregime cu un gard ornamental din fier forjat. Totuşi, Eastbury rămînea un locsigur, suficient de mic pentru ca familia Montgomery să cunoască aproape pe toată lumea, darsuficient de mare pentru a susţine colegiul la care era angajată Sally.Ceaiul era rece, iar Sally se uită la ceas, fiind prea puţin surprinsă cînd îşi dădu seama că

lucrase mai bine de o oră. Programul era însă rezolvat, iar Sally era sigură că a doua zidimineaţă imprimanta calculatorului avea să scoată la iveală rezultatele dorite. Colegiul dinEastbury urma să aibă, în cele din urmă, o nouă generaţie de boboci pentru anul viitor.Strînse cu meticulozitate totul de pe birou, pregătindu-l pentru avalanşa de telefoane care îi dădeau bineţe lui Steve în fiecare dimineaţă. Folosindu-şi talentele de comerciant şi relaţiiletot mai numeroase pe care le avea în Eastbury, Steve transformase oraşul în ceea ce îi plăceasă considere că era "propria lui mină de aur". Dimineţile lucra adeseori acasă, iar după-amiezele şi le petrecea fie la birou, fie în clubul de atletism la a cărui înfiinţare dăduse şi el omînă de ajutor, nu din cine ştie ce mare interes pentru sport, ci pentru că ştia că directorilornoilor companii le plăcea să lucreze în ceea ce ei numeau ambianţă neoficialâ. Steve credea înideea de a le oferi oamenilor ce doreau. În schimb, aceştia îi dădeau de obicei ce dorea el,aceasta însemnînd invariabil o mică parte a oricăreia dintre acţiunile care urmau să aibă loc.Dacă îl întreba cineva cu ce se ocupa, Steve se definea pe sine ca antreprenor. Într-adevăr, eraun fel de intermediar care se rezumase la a aduna oamenii la un loc, în beneficiul tuturor celorinteresaţi. De-a lungul anilor ieşiseră bani frumuşei nu numai pentru familia Montgomery, cipentru întregul oraş. Steve fusese acela care convinsese Inter-Technics-ul să doneze pentruEastbury un computer principal de coordonare, care avea să lege între ele toate celelalte micicomputere ale oraşului, deşi Sally nu se lăsase nici pînă acum convinsă că aceasta ar fi fostuna dintre ideile lui cele mai bune.Acum însă Steve începea să se plictisească. De-a lungul ultimelor luni, începuse săvorbească despre faptul că ei doi ar trebui să intre în afaceri pe cont propriu. Sally urma sădevină consultant independent, iar Steve să îi vîndă serviciile.

Iar mama îl va considera un proxe

net, îşi zise Sally. Închise capacul rulant al biroului şi oluă către bucătărie. Era pe cale să arunce ceaiul, de care nici nu se atinsese, cînd se răzgîndi şi începu să-1 reîncălzească. Nu se simţea obosită, lucrul era terminat, copiii încă dormeau şinimic nu putea să o mai deranjeze. Noaptea aceasta putea fi momentul favorabil pentru areflecta la ideea lui Steve.Din multe punct de vedere era o sugestie atrăgătoare. Aveau să lucreze împreună ― oidee care îi plăcea ― dar asta însemna, de asemenea, că aveau să stea unul lîngă celălalt maitot timpul. Nu era sigură dacă îi convenea.Exista oare ceva ce putea fi numit prea mult stat împreuna? Aveau o căsătorie fericită şinu voia să o tulbure. Avea undeva în adîncul ei sentimentul că unul dintre motivele pentru carecăsătoria lor mergea atît de bine era faptul că amîndoi aveau interese dincolo de familie.Lucratul împreună avea să pună capăt acestei situaţii. Dintr-o dată vieţile lor aveau să fie strînslegate pe de-a-ntregul de căsătoria dintre ei. Iar asta putea să fie rău.Sally îşi turna o ceaşcă de cafea, continuînd să mediteze asupra altor variante. Iar dupăaceea îi răsună în cap vocea lui Steve şi îi văzu ochii albaştri zîmbindu-i. "Nu vei şti niciodatăpînă nu vei încerca, nu-i aşa?" întreba el. Singură în bucătărie, Sally rîse încet şi se hotărî. Nu, îşi spuse ea în gînd, nu voi şti. Iar dacă nu merge, putem oricînd să facem altceva. Îşi terminăceaiul, puse ceaşca în chiuvetă şi o luă în sus pe scări.Era pe punctul să intre în dormitor, însă se o

pri, ascultînd.

Casa era cufundată în tăcere, ca întotdeauna la acea oră din noapte. Ascultă pentru oclipă, apoi îşi continuă drumul în dormitor şi începu să se dezbrace. Întunericul aproape totalera împrăştiat numai de licărirea slabă a unui felinar stradal, aflat la o jumătate de cvartaldistanţă.Se strecură în pat alături de Steve, iar mîinile lui se întinseră pentru a o lua în braţe. Seghemui lîngă el, sprijinindu-şi capul de umărul său, înfâşurîndu-şi degetele în smocurile de par

care îi acopereau pieptul.

Se înghesui şi mai aproape de Steve şi îi simţi braţul strîngîndu-se şi mai tare în jurul ei. Îşi închise ochii, gata să se lase furată de somn, mulţumită să ştie că toate erau pe atît deaproape de perfecţiune pe cît îşi dorise întotdeauna să fie, în ciuda a ceea ce ar putea săgîndească mama ei. Era vorba, în definitiv, de viaţa ei, nu de a mamei.Dar imediat după aceea se trezi din nou pe de-a-ntregul, cu ochii deschişi şi cu trupuldintr-o dată rigid.Să fi auzit ceva?

Poate

că ar trebui să-l trezească pe Steve.Nu. De ce să-l trezească, din moment ce deja era ea trează?Se desprinse din braţele lui şi îşi puse un halat de casă. Ajunsă pe hol, rămase nemişcată,ascultînd cu atenţie şi încercînd să-şi aducă aminte dacă încuiase uşile mai devreme.

Le încuiase.

Putea să-şi aducă aminte cu claritate. Îndată după ce Steve urcase să se culce, ea făcuse

Category:	Uncategorized.
Rating:	(1 Rating)
Upload Date:	01/31/2009
Copyright:	Attribution Non-commercial
Tags:	literatura literatura (fewer)

Documents

People