Saul, John - Umbra

Embed Doc
Copy Link
Readcast
Collections

CommentGo Back

John Saul

Umbră

JOHN SAUL

Umbră

(Shadows)

1992

PROLOG

Timmy Evans se trezi în umbră.Beznă atît de adîncă încît nu putea distinge nimic.Obscuritate care-l înconjura pe Timmy, învăluindu-l într-o mantie atâtde densă că se întreba dacă nu cumva imaginea vagă a lumii care pluteala marginea amintirilor lui nu era decît un vis.Cu toate astea, Timmy era sigur că nu visa şi că lumina exista cuadevărat; simţea că undeva, mult în spatele opacităţii în care se găsea,era o altă lume.Dintr-o dată a fost sigur că el nu mai făcea parte din această lume.N-avea idee cît era ora, ce zi era, nici măcar în ce an se afla.

Era zi sau noapte?

Nu ştia. Treptat, primele tentacule ale fricii începură să-i dea tîrcoale. Timmy începu să exploreze bezna din jurul său, încercînd să apuce întunericul. Nusimţi nimic. Era ca şi cum propriile sale degete dispăruseră. Îşi împreunămîinile. În loc de aşteptata căldură a palmelor presate una peste alta, nusimţi nimic. Nu percepea absolut nimic.Caracatiţa uriaşă a spaimei îşi strînse mai tare tentaculele în jurul lui.Mintea sa refuză panica, se trase înapoi din faţa ei, încercînd să seascundă de întuneric.

Ce s-a întîmplat?

Unde se află?

Cum ajunsese aici?

Instinctiv, începu să numere:― Unu, doi, trei, patru.Numerele mărşăluiau prin creierul său, dilatîndu-se pe măsură ce îşiasculta vocea interioară intonînd discret cuvintele care însemnau pentru eltot ce era mai nepreţuit. Era aceeaşi voce pe care şi-o amintea din trecutuldevenit deodată confuz, pe cînd era lumină şi se auzeau

multe sunete.

Chiar şi atunci, înainte ca el să se deştepte în beznă, singurele careaveau importanţă pentru el erau numerele.

Î

ntotdeauna fusese aşa, de cînd era micuţ şi stătea întins pe spate,zgîindu-se la un obiect suspendat deasupra pătuţului său. Numerele întipărite pe acel lucru mobil însemnau de pe atunci ceva pentru el. Deşifusese prea mic pentru a defini obiectul mişcător, amintirea imaginiiacestuia îi era foarte clară.― Unu, doi, trei, patru.

Lucrul acela colorat, suspendat cu un fir de ta

van, se răsucea încet deasupra lui,

Pag 1

John Saul

Umbră

în timp ce vocea din creier rostea răspicat fiecare număr pe măsură ce-lobserva.― Unu, doi, trei, patru.Mai tîrziu a văzut alt obiect, pe peretele de lîngă el.― Unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt, nouă, z

ece, unsprezece,doisprezece.

Timmy Evans a învăţat să numere după bătăile pendulei, deşi n-aveanici cea mai mică idee despre ce era un ceas sau la ce servea el. Stăteatoată ziua întins în pătuţ, cu ochii fixaţi pe ceas, numărînd de fiecare datăcînd limba orologiului atingea o cifră.Cînd a învăţat să meargă, a început să-şi contabilizeze paşii, spunîndfiecare număr cu voce tare. Îşi număra paşii pe veranda casei părinteşti.Număra crăpăturile din trotuarul care separa curtea de şosea.După ce părinţii l-au luat cu ei la biserică, număra geamurile locaşuluişi coloanele care susţineau tavanul înalt. Număra panglicile orizontale ale jaluzelelor de la fereastra camerei lui şi rîndurile ordonate de legumeplantate de mama sa în grădiniţa din spatele case

i.

Număra orice. Prin minte i se răsuceau şiruri nesfîrşite de numere.

Numere care însemnau ceva. Numere care însemnau ordine. Numere care-i defineau universul.

Numerele îi umpleau mintea şi îl sufocau.Ele erau prietenii şi jucăriile lui.Le împreuna şi le separa, examinîndu-le, pînă ce a înţeles modul exact în care trebuiau folosite. Le multiplica, le diviza, le extrăgea rădăcina, leridica la putere. Numerele au fost întotdeauna acolo, defilîndu-i prin mintechiar şi cînd a crescut şi a început să vorbească despre alte lucruri.

Î

ncercă acum, în înfricoşătorul întuneric în care se deşteptase, să se joace încă o dată cu ele. Timmy o porni de la un milion. Îi plăcuse întotdeauna acest număr. Un unu cu şase zerouri după el.

Î

l multiplică cu nouă sute nouăzeci şi nouă de mii, nouă sute nouăzecişi nouă.Multiplică apoi totalul cu nouă sute nouăzeci şi nouă de mii, nouă sutenouăzeci şi opt. Continuă aşa, numerele mărindu-se şi ocupînd din ce maimult spaţiu în creier.Şi totuşi se găsea în întuneric. Încerca să se concentreze numai asupranumerelor, nepierzînd niciodată

controlul asupra totalului, dar bezna şităcerea îl împresurau încă.Alungă cifrele în spatele minţii, lăsîndu-le să curgă, şi, cu jumătatea decreier eliberată încercă din nou să descopere unde era şi cum ajunseseaici.Şcoala.Fusese la şcoală înainte de a se deştepta în obscuritate. Era o şcoalădrăguţă. Îi plăcea. Ceilalţi puşti erau aproape la fel de buni la cifre ca şi el.Era o şcoală simpatică, într-o casă mare, aşezată pe o pajişte largă şiumbrită de cei mai mari copaci pe care îi văzuse Timmy vreodată.Copaci cu lemnul roşu.Nu mai văzuse copaci atît de imenşi înainte ca părinţii să-l aducă aici.Şi nici nu avusese prieteni. Prieteni, aşa, ca el, care să-şi foloseascăcreierul într-un mod în care alţi copii nu o puteau face.Acum însă i se întîmplase ceva.

Pag 2

John Saul

Umbră

Ce?Î

ncercă să-şi aducă aminte. Fusese în camera lui. Camera lui de laetajul trei. Dormea. Şi înainte de asta, a plîns.Plînsese pentru că îi fusese dor de mama, de tata şi chiar de micuţul luifrăţior, pe care în realitate nu-l plăcea prea mult.Plînsese pînă adormise, întrebîndu-se dacă a doua zi de dimineaţă îl vatachina cineva pentru că izbucnise în lacrimi în sufragerie şi fugise, pescări, în camera lui, trîntind uşa şi neîăsînd pe nimeni înăuntru toată seara.Apoi, cîndva în noapte, se trezise şi auzise ceva.Ce auzise? Timmy nu-şi aminti.Se concentra mai mult şi îi apăru, foarte, foarte vag, o amintire. Unhîrîit, ca al bătrînului ascensor care urca de la etajul înîîi pînă

la patru.

Apoi ― nimic!Pînă ce se trezise în întuneric.Se trezise ca să descopere că nu era, în continuare, nimic.

Î

ncercă încă o dată să apuce ceva cu mîinile, dar corpul refuză sărăspundă; refuză chiar să înţeleagă comanda dată de creier.

Paralizat!Î

ntregul său corp era paralizat!Panica stîrnită îl acapara cu o forţă irezistibilă. Ţipă. Ţipă în tăcere.

Î

ncercă să urle din nou cînd, în spatele umbrelor, începură săstrălucească lumini scînteietoare, într-un spectru de culori pe care nu-lobservase niciodată pînă atunci în viaţa lui.

Î

n tăcerea din jurul lui izbucniră puternice sunete. Era o cacofonie deacorduri dizgraţioase ce săreau unele peste altele, precum strigătelesinistre ale sufletelor blestemate din iad. Continuînd să ţipe, încercă să sedesprindă de luminile şi sunetele care-l asaltau. Încercă să se întoarcă însine şi să se îngroape în numerele ce curgeau încă la periferia conştiinţei.Era însă prea tîrziu.Nu putu găsi cifrele. În locul lor, găsi o bolboroseală fără sens.

Cînd atacul la

adresa senzorilor lui ajunse la culme, Timmy Evans îşi dăduseama ce i se întîmplase. Atunci sosi însă ultimul moment. Luminile îlloviră încă o dată, cu o intensitate care îi sfîşie creierul, iar cacofoniasonoră îi zgudui din temelii mintea slăbită.

Într

-o explozie de lumină, însoţită de uruitul a o mie de trenuri, TimmyEvans muri.Muri fără a-şi aminti exact ce i se întîmplase.Muri fără a înţelege cum şi de ce.

Muri cînd avea numai unsprezece ani.Muri oribil.

1

Prima zi de şcoală a fost mai rea decît crezuse, parţial din cauza vremii.Era una din zilele acelea minunate în care orice băiat normal de zece aniar dori mai degrabă să fie afară, hîrjonindu-se prin deşertul care înconjuraEdenul, căutînd insecte şi fluturi sau mulţumindu-se să urmărească cum serotesc vulturi pe cer, căutînd un stîrv din care să se ospăteze. Dar Josh

Pag 3

of 00

Leave a Comment