Dinamica Formelor Arhitecturale Cap. 6 Si 7

Embed Doc
Copy Link
Readcast
Collections

CommentGo Back

VI. ORDINE SI DEZORDINESensul termenului "ordine" a fost modificat de o controversa care identifica ordinea in general cuun anumit tip de ordine, imbratisat de o generatie de designeri, artisti si arhitecti si respinsa cafiind suparator de restrictiva de catre alta. Ordinea a ajuns sa insemne o reducere la o simplaforma geometrica si standardizarea oricarui lucru pentru oricine, favorizarea functiei fizice debaza in dauna expresivitatii si a rationalitatii in dauna inventiei spontane.Controversele despre preferintele stillistice sunt trecatoare. Ele constituie dialectica artei in istoriesi furnizeaza un impuls necesar schimbarii. Dar nu trebuie sa li se permita sa ne priveze deconcepte care sunt indispensabile intelegerii elementelor fundamentale. Nu se poate avea carezultat decat confuzie atunci cand ordinea este considerata o calitate care la fel de bine poate fiacceptata sau abandonata, buna pentru cineva dar daunatoare pentru altcineva, ceva de care neputem lipsi si ce poate fi inlocuita cu altceva. Ordinea trebuie sa fie inteleasa ca fiindindispensabila in functionarea unui sistem organizat, indiferent daca functiile acestuia sunt fizicesau mentale. La fel cum un motor sau o orchestra sau o echipa de sport nu pot functiona faracooperarea tuturor partilor componente, asa si o opera de arta sau de arhitectura nu isi poateindeplini functia si nu isi poate transmite mesajul decat daca prezinta un aranjament ordonat.Ordinea este posibila la orice nivel de complexitate: in statui simple ca si cele de pe InsulaPastelui sau elaborate ca si cele ale lui Bernini, intr-un grajd ca si intr-o biserica de-a luiBorromini. Daca nu exista ordine, nu se poate spune ce incearca sa ne spuna respectiva opera.

•

CONTRADICTIA ESTE UN DEFECTAcest concept de baza a fost ascuns intr-o carte a lui Robert Venturi. Ca si sprijin al aversiuniisale catre sobrietatea(??) ascetica a Bauhaus-ului si a Stilului International in arhitectura - oaversiune la care este fara indoiala indreptatit - el ofera o bine documentata trecere in revista atendintelor catre complexitate in cursul istoriei arhitecturii. Aceasta demonstratie ar fi cu adevaratfolositoare daca ar fi atras atentia cat de compatibile sunt ordinea arhitecturala si o bogatavarietate a inventiilor formale. In loc sa faca aceasta, Venturisustine ca exemplele saleexemplifica si deci justifica contradicitia ca fiind o componenta caracteristica esentiala. Dacaaceasta afirmatie ar fi constat pur si simplu in folosirea incorecta a unui termen de logica, nu ar fimeritat o prea mare atentie. Dar alegerea termenilor a fost deliberata. Se apara astfeldezordinea, confuzia, aglomeratia vulgara a incompatibilelor si alte simptome ale patologieimoderne simpatizate, cel putin in teorie, de catre Venturi.Auto-contradictia, la care se gandea Venturi, este o ofensa adusa ordinii. Este o greseala comisadin ignoranta sau facuta cu un anumit scop. Cand se inampla intr-o afirmatie, consista in a atribuiunui obiect sau fapt o anume insusire iar in acelasi timp i se neaga acelasi atribut. Este o violarea regulii tertului omis, care sustine ca orice calitate trebuie atribuita sau negata oricarui lucru. Secomite o eroare daca se afirma ca un obiect exista si nu exista in acelasi timp.La fel nu este posibil ca un obiect sa posede doua proprietati care se exclud reciproc in acelasitimp si in acelasi loc. Este perfect plauzibil ca un lucru sa fie partial albastru si partial rosu, sau sapara albastru dimineata si rosu seara, sau sa para albastru unei persoane si rosu alteia. Dar aceleasi parti nu pot fi si rosii si albastre in aceleasi conditii, cu toate ca respectivul corp poate fiun amestec de asemenea parti. Poate indeplini mai multe functii, cu conditia ca acestea sa fiecompatibile. Poate de asemenea sa fie ambiguu, in sensul unei alternari intre doua versiuni.Toate acestea sunt lucruri posibile si acceptabile, in cadrul ordinii. Dar daca spui despre ceva caeste in acelasi timp doua obiecte care se exclud reciproc sau daca, in mod analog, un obiect seraporteaza la o persoana ca fiind doua obiecte diferite, care se exclud reciproc, atunci afirmatiaeste un nonsens, se creaza confuzie si ordinea devine dezordine. Acest stat de fapt poate fi peplacul unei persoane, dar impiedica obiectul in cauza sa isi exercite propria functie, cel putin inmasura in care functiile sale se bazeaza pe o afirmatie-suport.Pentru scopul nostru de fata voi presupune ca forma unui oricarui obiect sau mecanism trebuiesa fie in asemenea mod incat sa serveasca scopului obiectului sau mecanismului respectiv. Unmotor construit in mod gresit poate arunca in aer o fabrica, ceea ce poate fi de folos societatii, dar nu foloseste scopului pentru care a fost construit respectivul motor; si daca intr-o orchestra cel

care are contrabasul decide sa interpreteze partea sa din cand in cand doar, iar in rest parteapentru vioara, rezultatul poate fi fascinant, dar mesajul muzical ar fi sabotat. Putem fi de acord ca,ca si o premiza de baza pentru functionarii lumii noastre, fiecare obiect sau eveniment ar trebuisa proiecteze o afirmatie inteligibila referitoare la natura si scopul sau? Daca da, aceste afirmatiitrebuie sa fie ordonate. O cladire despre care nu putem spune daca este dreapta sau inclinata,dintr-o bucata sau din mai multe, simetrica sau asimetrica, simpla sau complexa, provoacaexaltare sau depresie, isi va indeplini scopul doar daca scopul ei este de a provoca nedumerire -ceea ce nu este un scop deosebit in cele mai multe cazuri.

•

RESTRICTIILE ORDINIIOrdinea este o tendinta atat de fundamentala atat in natura organica cat si in cea anorganica,incat putem face urmatoarea afirmatie: Ordinea apare intotdeauna, daca circumstante specialenu o impiedica. Sau: In orice situatiese va obtine atata ordine cata este permisa de circumstante.Daca o situatie este un sistem inchis de forte, aceste forte se auto-aranjeaza singure, astfel incattensiunea interna in sistem sa fie minima. La acel nivel minim de tensiune orice actiune inceteazasi sistemul se mentine in echilibru daca nu sunt introduse forte noi din exterior pentru a schimbaconditiile initiale. Procesul de ordonare se opreste la un nivel determinat de restriciile inerentesistemului. Daca nu exista restrictii, procesele continua pana cand se atinge un stadiu deomogenitate completa - o stare exemplificata de un pachet de carti de joc perfect amestecate, unmix bine agitat sau distributia moleculelor in apa ce fierbe. In acest ultim caz, ordinea consta innimic altceva decat existenta aceleiasi situatii in orice punct al spatiului. Orice parte si-ar puteaschimba pozitia cu oricare alta fara a modifica intregul. Omogenitatea este cel mai de jos nivel sicel mai putin productiv, dar este o stare de ordine - chiar daca fizicienii, din motive proprii, preferasa o descrie ca fiind o stare de dezordine.Arhitectura se apropie de acest cel mai de jos nivel al ordinii prin unitatile identice de case aleunei asa-numite subdiviziuni, unde toate casele sunt interschimbabile si vizitatorul se gaseste inacelasi loc oriunde ar merge. Aceasta conditie agasanta este evitata in cea mai mare parte acazurilor deoarece tendinta spre ordine este restrictionata de o contratendenta, pe care o putemnumi

tema

unui sistem. Tema este ceea ce se ordoneaza. Intr-o piesa muzicala, "ideea"compozitorului si structura data a sistemelor muzicale sunt trasaturi ce restrictioneaza, la care seaplica cea mai buna ordine posibila. In arhitectura, programul unui cladiri, transformarea sa intr-oidee de design, cerintele ce deriva din functionalitatile cladirii, la fel ca si simbourile ce trebuie sale exprime - toti acesti factori fac ca procesul de ordonare sa nu continue spre simplicitate,simetrie si regularitate extreme. In acelasi timp, factorii ce constituie tema sunt subiecte aleprocesului de ordonare, pentru a se asigura realizarea lor optima.Ordonarea serveste la aorganiza partile in intreg si deci de a evita redundanta, conflictul, auto-contradictia - toate acestedefecte sau deficiente care ar impiedica opera de a fi cu adevarat ea insasi si de a-si indeplinivariatele functii fizice si psihice.Admirabilele structuri ce se gasesc in natura - cristale, atomi, sisteme, flori - dezvaluieconiguratiide forte care sunt oprite la un anumit nivel de restriciile temei lor si lasate nederanjateun timp suficient pentru a isi realiza in mod perfect forma. Sunt guvernate de legi cum ar fi:Similaritatea functiei creaza similaritatea formei; si orice nu are motiv sa fie diferit va arata la fel.Petalele unei margarete sunt la fel in culoare si forma si au aceasi relatie cu centrul pentru ca joaca acelasi rol in cadrul sistemului. Asemanarea in rol explica prin ea insasi asemanarea inaparenta.

•

TREI MODIFICARI ALE ORDINIIMai inainte am expus principiul ordinii in cea mai pura manifestare a sa. Perfectiunea pura, insa,este modificata de un numar de reguli, dintre care voi enumera trei:1. Simetria si alte feluri de regularitati sunt teme cu un inalt grad de ordonare, dar fiind teme seaplica doar acolo unde se potrivesc programului. Simetria este contraindicata de functii diferite.Un turn sau un copac isi poate permite sa fie simetric fata de centrul sau daca nu exista nici unmotiv de a reactiona diferit in diferite directii. La cele mai multe animale un tratament specialtrebuie acordat directiei principale a mobilitatii lor, deci simetria nu poate fi fata de un punct

central. Fata umana este o modificare necesara pe o singura parte a containerului sferic cecontine creierul. Fatada unei cladiri recunoaste importanta unei apropieri, intrari sau iesiri.Regularitatea nu este acceptabila cand mintea pentru care obisctul este facuta este insetata deneregularitate. O cutie de exemplu poate fi un simplu cub cand tot ce trebuie sa indeplineasca sisa exprime este functia fizica de container. In functie de marimea sa, poate gazdui carti, uncomputer sau cinci mii de mucitori. Un cub simplu poate servi ca si un simbol a ceva monolitic,cum ar fi puterea sau permanenta, dar nu poate reflecta complexitatea mintii umane. O structuracomplexa poate fi gazduita, dar nu exprimata, de o forma simpla.2. Orice obiect are o oarecare independenta sau sens singur, dar in acelasi timp face parte dintr-un context mai mare. Poate recunoaste in foarte mica masura aceasta dependenta, dar nu poatefi niciodata in totalitate auto-controlat. Exista o mare inchidere in simetria unui mar, si totusi formasa recunoaste dependenta de ramura de pe care creste. O cladire poate fi proiectata fara a setine seama de vecini, dar aproape intotdeauna arata cel putin aservirea forei de gravitatie, esteprevazuta cu intrari si iesiri si isi modifica forma pentru primirea aerului si luminii. Asemeneamodificari a ordinii intrinsece a obiectului prin interactiunea sa cu mediul inconjurator nu este doar indispensabila, dar si de dorit pentru forma si aparenta sa. Un obiect care se comporta ca si cumar fi independent in timp ce este, de fapt, dependent, ascunde o discrepanta ce poate fiexprimata ca si auto-contradictie si deci deranjanta. Neadevarul creaza probleme functionarii.Exista o diferenta intre cazul in care dependenta unui obiect de un context se manifesta ca si ointerferenta cu forma sa sau o modulare a acesteia. Un copac impiedicat de vecinii sai poate fimai putin dezvoltat intr-o parte. Intr-un cadru natural aceste impiedicari partiale au sens ca siraspuns la conditii mai puternice si din acest punct de vedere se potrivesc in ordinea mediuluiinconjurator. Chiar si asa, privit singur, copacul poate fi urat. Aceasta insa nu se datoreazafaptului ca in structura sa s-ar fi interventi, ci pentru ca interferenta a rupt, nu modificat structura.Daca, ca si comparatie, ne uitam la pinii batuti de vant de pe coasta Californiei, si acolo seobserva ceva incomplet, daca nu percepem vantul ca fiind parte a ordinii. In acest ultim caz,devierea copacilor de la simetria lor initiala nu este o distrugere a structurii. Mai degraba sesuprapune acesteia cu un nou vector, care a fost incorporat in restructurarea intregului. Ordineaobiectului a fost mutata la un nivel superior de complexitate.Arhitectii intampina acest tip de probleme, de exemplu, cand trebuie sa adapteze proiectul sau peun sit in panta sau neregulat. Daca solutia sa se va potrivi sau nu, aceasta nu se poate decide cuo masuratoare obiectiva. Ceea ce putem si trebuie sa facem insa, este sa formulam principiilerelevante evfaluarii acestui caz particular. Sa citez un exemplu destul de extrem. Ce putem spunedespre Hotel d Matignon, ridicat la Paris spre sfarsitul secolului XVIII, o cladire citata cu aprobarede catre Venturi si Pevsner (Fig.90)? Problema ca "partea din fata inspre

cour d'honneur

si parteadin spate inspre gradina ar trebui sa fie amandoua simetrice fata de ele insele, cu toate ca nu seafla pe aceasi axa" este rezolvata prin faptul ca cladirea isi muta axa. Solutia este fara indoialaingenioasa, dar nu putem lasa sa treaca exemplul fara sa ne intrebam daca proiectul rezultat esteunificarea incununata de succes a doua structui sau un monstru, in sensul strict biologic alacestui cuvant.Dispozitivul folosit de catre arhitect ne aduce aminte de ceea ce muzicienii numesc modulareenharmonica, adica mutarea aproape imperceptibila dintr-o cheie in alta, in cadrul careia anumetonuri se comporta ca si poduri, indeplinind functii deiferite in cele doua chei. Momentul detranzitie genereaz o usoara senzatie de "rau de mare", binevenita sau nu, depinzand dedispozitia ascultatorului, deoarece sistemul de referinta este pierdut pe moment.(Ca si un exemplu a ceea despre ce vorbesc, Figura 91 reproduce un pasaj dintr-o sonata pentruvioara de Jean-Marie Leclair [1697-1764]. Doua note se refera la acelasi ton, dar sunt scrise inmod diferit pentru ca si-bemolul este exprimat in mod dinamic ca si rezultatul unei urcari abruptein cheia Re, care a ridicat gama cu un semiton si tinde in jos, spre dominanta, La minor. Acelasiton scris ca un la acut preseaza in sus ca si noul ton in noua cheie Si, deci asumand o nouafunctie intr-un context structural diferit.)In muzica, cel mai caracteristic probabil in operele lui Richard Wagner, acest procedeu esteconsiderat nu numai unul cu care se poate lucra, dar o metoda stilistica importanta de a exprimaeliberarea de standardele absolute, caracteristic unei anume atitudini filozofice. Nu este posibilinsa, sa echivalam modularea arhitecturala cu cea muzicala. Pentru a fi siguri, vizitatorul ce intrain hotelul din Paris va fi miscat in mod treptat din cadrul initial in unul care il inlocuieste - o

of 00

Leave a Comment