Welcome to Scribd. Sign in or start your free trial to enjoy unlimited e-books, audiobooks & documents.Find out more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
2Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Chirita, Constant In - Ciresarii 5 - Drum Bun, Ciresari

Chirita, Constant In - Ciresarii 5 - Drum Bun, Ciresari

Ratings: (0)|Views: 192|Likes:
Published by andreia17

More info:

Published by: andreia17 on Feb 04, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF or read online from Scribd
See more
See less

12/17/2012

 
Constantin Chiri
ţă
 Cire
ş
arii V
 
Drum bun, cire
ş
ari!
CAPITOLUL I1Peronul era ticsit de lume.
Ş
i era agita
ţ
ie, larm
ă
,
ş
i atîtea gesturi
ş
i vorbe inutile, îmbr
ăţ
i
şă
ri
ş
i
 
mîngîieri gr
ă
bite, lacrimi
ş
terse pe furi
ş
, zîmbete curajoase, sau de-a dreptul eroice,
ş
i sfaturi, sfaturi
 
repetate de zeci de ori, spuse în clipe de stînjeneal
ă
, pentru a ascunde o emo
ţ
ie, pentru a întrerupe unoftat sau pentru a aminti realitatea desp
ă
r
ţ
irii.
 ― 
Dragul meu, ai grij
ă
, s
ă
nu cumva s
ă
...Nu trebuia mai mult nici pentru cel care rostea cuvintele, nici pentru cel c
ă
ruia îi erau adresate.
Ş
i
 
unul
ş
i cel
ă
lalt g
ă
seau în aceast
ă
fraz
ă
banal
ă
, neterminat
ă
, inutil
ă
, prilejul de a respira cîteva clipe
 
lini
ş
tite, de a se întîlni cu alte gînduri, pîn
ă
sim
ţ
eau din nou, poate în aceea
ş
i frac
ţ
iune de secund
ă
, cum
 
îl asaltau furnicile emo
ţ
iei. Dar atunci r
ă
suna încet invariabilul r
ă
spuns:
 ― 
 
Ş
tiu, n-ai nici o grij
ă
, dar nici tu...
Ş
i iar
ăş
i cîteva clipe lini
ş
te, pîn
ă
ce fluieratul unei locomotive, de undeva, din dep
ă
rtare, oferea
 
pretextul unor îmbr
ăţ
i
şă
ri f 
ă
r
ă
vorbe, unor îmbr
ăţ
i
şă
ri furate,
ş
i to
ţ
i aveau convingerea culpei, pentru c
ă
 
 
ochii urm
ă
reau f 
ă
r
ă
încetare ceasul mare al g
ă
rii,
ş
i acele lui, din fericire, înaintau încet, încet.
Ş
i erau
 
necesare doar cîteva vorbe pentru ca mul
ţ
imea s
ă
se deznoade
ş
i s
ă
-
ş
i destrame toate leg
ă
turile naive pe
 
care
ş
i le crease în îndelungata a
ş
teptare, s
ă
se transforme în ceea ce era ini
ţ
ial: p
ă
rin
ţ
i, copii, fra
ţ
i, su-
 
rori, prieteni, cunoscu
ţ
i. Adic
ă
s
ă
se sf 
ă
rîme în îmbr
ăţ
i
şă
ri, s
ă
-
ş
i elibereze toate lacrimile, s
ă
spun
ă
totul,
 
totul într-un gest sau într-un cuvînt. Dar vorbele acelea întîrziau, parc
ă
anume re
ţ
inute, pentru a se rosti
 ― 
de
ş
i to
ţ
i le sim
ţ
eau ca o amenin
ţ
are aproape fizic
ă
, material
ă
 
 ― 
pe nea
ş
teptate.
 
Vorbele întîrziau
ş
i mul
ţ
imea tr
ă
da cu fidelitate emo
ţ
iile prelungite, care exist
ă
pesemne înaintea
 
oric
ă
ror desp
ă
r
ţ
iri, oriunde, în orice gar
ă
a lumii. Cum s
ă
nu se supun
ă
acestor reguli
ş
i gara or
ăş
elului
 
nostru de provincie?În masa aceea de oameni puteau fi recunoscu
ţ
i undeva
ş
i cire
ş
arii. Se deosebeau ei de ceilal
ţ
i care
 
urmau s
ă
plece cu acela
ş
i tren? Nu se poate r
ă
spunde sigur, dintr-o dat
ă
, la aceast
ă
întrebare. Dar ei
 
erau acolo, to
ţ
i, cu excep
ţ
ia lui Ionel, care-i a
ş
tepta undeva pe malul m
ă
rii, pentru a-i antrena într-o nou
ă
 
ş
i fantastic
ă
aventur
ă
. Erau to
ţ
i acolo
ş
i, cu toate acestea, tr
ă
iau clipele unei desp
ă
r
ţ
iri.
 
Î
ş
i luaser
ă
r
ă
mas bun de la p
ă
rin
ţ
i, îi rugaser
ă
s
ă
nu-i petreac
ă
la gar
ă
, a
ş
a cum f 
ă
cuser
ă
 
ş
i cu
 
prietenii
ş
i cunoscu
ţ
ii lor. P
ă
rin
ţ
ii acceptaser
ă
, poate numai formal, poate unii se aflau ascun
ş
i pe undeva
 
prin mul
ţ
ime. Prin urmare, cire
ş
arii se aflau singuri în apropierea vagonului lor, probabil a
ş
teptau
ş
i ei
 
cuvintele pe care le a
ş
teptau to
ţ
i cei de pe peron. Dar acolo se oficia o desp
ă
r
ţ
ire. Unii o tr
ă
iau intens, al
ţ
ii
 
mai pu
ţ
in. Ursu era cel mai trist
ş
i, cum nu avea obiceiul s
ă
-
ş
i ascund
ă
sentimentele, oricine putea s
ă
-i
 
citeasc
ă
triste
ţ
ea pe fa
ţă
sau în gesturi. Pentru c
ă
el vorbea întotdeauna cel mai pu
ţ
in dintre to
ţ
i. Mariac
ă
uta mereu cu privirile cerul, poate stelele care începeau s
ă
se vad
ă
,
ş
i absen
ţ
a, izolarea ei t
ă
cut
ă
în
 
fream
ă
tul care vuia nu indicau oare o stare neobi
ş
nuit
ă
? Ce pricinuia aceast
ă
stare: desp
ă
r
ţ
irea sau
 
altceva? Victor era aproape nep
ă
s
ă
tor, prea calm, prea atent la ce se petrecea în jurul s
ă
u, prea lucidpentru a i se putea atribui emo
ţ
ii prea mari. De aceea Ursu, v
ă
zîndu-l, cl
ă
tina uneori imperceptibil dincap
ş
i privirile lui, din triste, deveneau dojenitoare
ş
i apoi parc
ă
mai triste. Lucia, mai devreme foarte
 
sigur
ă
, se îmbujorase la fa
ţă
 
ş
i se sim
ţ
ea parc
ă
stingherit
ă
de cînd î
ş
i descoperise tat
ă
l în mul
ţ
ime. Ducea
 
o lupt
ă
cu sine îns
ăş
i, aproape c
ă
ă
cea un exerci
ţ
iu de logic
ă
. C
ă
uta o formul
ă
care s
ă
fixeze un echilibru
 
între sentiment
ş
i ra
ţ
iune. Dan, încercînd s
ă
se adapteze pe rînd st
ă
rilor celorlal
ţ
i, scornea glume vesele
 
sau duioase, dar valoarea lor r
ă
mînea numai în inten
ţ
ie. Adev
ă
rul e c
ă
-l chinuia pe ici pe colo gînduldesp
ă
r
ţ
irii.
 ― 
S
ă
v
ă
spun una! zise el la un moment dat, ridicînd învins din umeri. Asta e, dragii mei. To
ţ
i sîntemla fel, numai eu sînt un prost!Victor sesiz
ă
imediat incoeren
ţ
a celor spuse de Dan
ş
i, v
ă
zîndu-i mai ales
ş
i mutra plouat
ă
, izbucni
 
într-un hohot de rîs. Iar Tic, cel mai nep
ă
s
ă
tor, cel mai calm dintre to
ţ
i cire
ş
arii de pe peron, da, Tic,posesorul ad-hoc al unui zîmbet degajat, în
ţ
eleg
ă
tor, al unor mîini care se aciuaser
ă
arogante înbuzunare, al unor umeri care descoperiser
ă
o înclina
ţ
ie oblic
ă
de în
ţ
eleapt
ă
superioritate, r
ă
spunse cu ovoce f 
ă
r
ă
nici o intona
ţ
ie, ca
ş
i cum ar fi rostit formula algebric
ă
a ecua
ţ
iilor de gradul doi cu dou
ă
 
 
necunoscute:
 ― 
Ai dreptate, dar nu mai era nevoie s-o spui.
 ― 
Da, da, da! accept
ă
Dan cu nestr
ă
mutat
ă
convingere. S
ă
 
ş
tii îns
ă
c
ă
numai din cauza ta. Sau...
 
uite, î
ţ
i jur c
ă
-mi retrag cuvintele, dac
ă
, dac
ă
-mi faci o surpriz
ă
...O idee, o speran
ţă
nea
ş
teptat
ă
trecu ca un fulger prin mintea celorlal
ţ
i cire
ş
ari. Se uitau to
ţ
i la Tic
ş
i
 
privirile lor deveniser
ă
dintr-o dat
ă
rug
ă
toare. Tic î
ş
i scoase mîinile din buzunare,
ş
i le propti în
ş
old
ş
i, înainte de a spune ceva, î
ş
i apropie încet,
 
încet pleoapele, pîn
ă
i se împreunar
ă
. Privirile lui, str
ă
b
ă
tînd greu prin mica deschiz
ă
tur
ă
a genelor, sea
ţ
intiser
ă
asupra lui Dan. Vorbi lene
ş
, ca un om ghiftuit:
 
 ― 
De ce s
ă
-
ţ
i retragi cuvintele? Atît de rar te cuprinde dorul de autocritic
ă
...
 ― 
Nu-i adev
ă
rat, se r
ă
zvr
ă
ti Dan. Eu, eu recunosc întotdeauna orice, f 
ă
r
ă
s
ă
m
ă
oblige nimeni. Dac
ă
-ivorba pe-a
ş
a, atunci tu e
ş
ti cel care, cel care... brrr... stai... adic
ă
... Adic
ă
tu faci experien
ţ
e cu mine! Asta-
 
i! Vrei s
ă
-mi întuneci gîndurile, s
ă
mi le întortochezi,
ş
i-n loc s
ă
r
ă
spunzi tu la întrebarea pe care
ţ
i-am
 
pus-o, m
ă
faci pe mine s
ă
vorbesc despre altceva...
 ― 
E foarte adev
ă
rat, recunoscu Tic, f 
ă
r
ă
s
ă
-i piar
ă
plictiseala din glas. Cu tine, a
ş
a cum te-ai calificat
 
mai înainte, se poate prinde orice. Î
ţ
i spun asta ca s
ă
vezi cît de prieten îmi este
ş
i mie adev
ă
rul.
Ş
i eu sînt
 
capabil s
ă
recunosc orice. Aminte
ş
te-
ţ
i numai...
 
 ― 
Nu, nu te mai las s
ă
ne duci cu vorba. Z
ă
u, Tic, nu-i a
ş
a c
ă
ne preg
ă
te
ş
ti o surpriz
ă
?
 
Ceilal
ţ
i cire
ş
ari urm
ă
reau schimbul de cuvinte dintre Dan
ş
i Tic,
ş
i în larma g
ă
rii, lucrul acesta nu
 
era prea u
ş
or. Mai mult ghiceau vorbele dup
ă
mi
ş
c
ă
rile buzelor decît le auzeau.
 
 ― 
Hai, Ticu
ş
orule, aproape se rug
ă
Ursu. Nu ne mai
ţ
ine a
ş
a. To
ţ
i am fi bucuro
ş
i...
 
 Tic se înduio
şă
pentru o clip
ă
. De aceea î
ş
i strînse
ş
i mai tare pleoapele. Dar, ca întotdeauna, g
ă
si
 
imediat o idee în stare s
ă
-i men
ţ
in
ă
m
ă
car pentru pu
ţ
in
ă
vreme vajnica lui înc
ă
p
ăţ
înare.
Ş
tia c
ă
-i va
 
întrista,
ş
tia mai ales c
ă
-l va nedrept
ăţ
i pe Ursu, dar se gîndise prea mult timp s
ă
-
ş
i demonstreze
 
b
ă
rb
ăţ
ia. Avu chiar impresia c
ă
e în fa
ţ
a celui mai greu examen.
 ― 
Aminti
ţ
i-v
ă
! Atunci cînd a
ţ
i plecat la Pe
ş
tera Neagr
ă
voi nu m-a
ţ
i vrut...
 
 ― 
 
Ş
i abia acum te-ai hot
ă
rît s
ă
ne dai replica?! i se împotrivi pe nea
ş
teptate Lucia. Nu te mai preface.
 
Ş
tiu eu de ce cochetezi cu noi.
Ş
tiu eu pe unde-
ţ
i umbl
ă
gîndurile cele adev
ă
rate.
 
Lucia rosti ultimele vorbe cu voce tremurat
ă
. Z
ă
rise privirile aproape poruncitoare ale lui Victor,în
ţ
elese c
ă
face o mare gre
ş
eal
ă
, dar iner
ţ
ia îi condusese f 
ă
r
ă
voia ei dest
ă
inuirea pîn
ă
la cap
ă
t.
 
 Tic sim
ţ
i înc
ă
o dat
ă
gustul amar al unei grele înfrîngeri. Se întoarse brusc, cu inten
ţ
ia s
ă
-
ş
i
 
p
ă
r
ă
seasc
ă
ă
r
ă
nici un cuvînt prietenii, dar, într-o frac
ţ
iune de secund
ă
, î
ş
i schimb
ă
gîndul. La urma
 
urmei, hot
ă
rîrea lui nu era rezultatul unui capriciu, ci... în clipa aceea nici el nu
ş
tia cum s
ă
-
ş
i justifice
 
hot
ă
rîrea.
Ş
tia numai c
ă
trebuie s
ă
-
ş
i treac
ă
ultimul
ş
i cel mai greu examen. Se întoarse alene
ş
i se uit
ă
la
 
Maria înainte de a r
ă
spunde:
 ― 
Mai sînt cinci minute pîn
ă
la plecarea trenului, dac
ă
orologiul g
ă
rii nu merge înainte... S
ă
v
ă
spundrept, sînt foarte plictisit,
ş
i am atîta de înv
ăţ
at... O s
ă
v
ă
fac o surpriz
ă
, da! O surpriz
ă
extraordinar
ă
,
 
îns
ă
atunci cînd o s
ă
v
ă
întoarce
ţ
i... adic
ă
dup
ă
ce o s
ă
descoperi
ţ
i farsa lui Ionel. Tic era mul
ţ
umit în sinea lui. Nici nu putea s
ă
g
ă
seasc
ă
scuze mai bune pentru purtarea sa.Neîncrederea în chemarea lui Ionel
ş
i... izvorît
ă
din aceast
ă
neîncredere, dorin
ţ
a de a le face celorlal
ţ
i o
 
"surpriz
ă
extraordinar
ă
". "Grozav!" se felicit
ă
el în gînd.
 ― 
Vrei s
ă
repe
ţ
i aventura de acum doi ani? Vrei s
ă
te duci iar
ăş
i la Castel? întreb
ă
cu naivitate Dan.
 
 Tic sim
ţ
i cum i se scurge sîngele din obraji. Aflase întîmpl
ă
tor,
ş
i era singurul care aflase, c
ă
 
 
arheologii au revenit la Cetatea Vulturilor.
Ş
i mai era cineva cu ei... Oare de aceea luase el hot
ă
rîrea
 
eroic
ă
? Oare de aceea rezistase ispitei necunoscutului?
 ― 
Du-te Tic! îl îndemn
ă
Maria cu voce pierdut
ă
. Du-te spre visuri, spre...Oare ce s-ar fi întîmplat cu cire
ş
arii dac
ă
în acel moment nu ar fi r
ă
sunat acele cuvinte menite s
ă
 
 
destrame mul
ţ
imea de pe peron?
 ― 
Urca
ţ
i în vagoane, v
ă
rog! Urca
ţ
i în vagoane, v
ă
rog!Parc
ă
se împletea
ş
i se despletea ceva acolo, pe peron. Cîteva clipe de t
ă
cere, de uimire, apoi
 
rev
ă
rsarea unei m
ă
ri agitate. Înainte, înapoi, înainte, înapoi.
Ş
i strig
ă
te, voci, plînsete, oftaturi: cine oare
 
le mai auzea?
 ― 
Fii cuminte! S
ă
nu ie
ş
i în larg! Promite-mi, spune-mi...
Ş
i s
ă
-mi scrii, s
ă
-mi scrii...
 
 ― 
Aoleu! Pui
ş
orul mamei! Am uitat s
ă
-
ţ
i pun pieptenul în valiz
ă
.
 
 ― 
Face
ţ
i loc! Face
ţ
i loc! Mesageria... Mesageria...
 ― 
S
ă
te mai s
ă
rut o dat
ă
, numai o dat
ă
...
 ― 
Cel pu
ţ
in
ş
apte sute de lei. Cu mandat telegrafic.
 
 ― 
 
Ş
i în fiecare zi, m
ă
car o or
ă
de exerci
ţ
ii la latin
ă
.
 
 ― 
Telefoneaz
ă
-mi mîine din Bucure
ş
ti. La nou
ă
seara. La opt
ş
i jum
ă
tate.
 
 ― 
Va s
ă
zic
ă
dulcea
ţ
a... merele, lanterna, ro
ş
iile, untul, farfurioara... în
co 
ş 
.
Ş
i sarea,
ş
i sarea...
 
 ― 
S
ă
vii negru ca o... ca un... Ptiu, Doamne, numai n
ă
zdr
ă
v
ă
nii îmi vin în minte.
 ― 
 
Ş
i n-ar strica o jum
ă
tate de or
ă
la algebr
ă
. Î
ţ
i g
ă
se
ş
ti tu tovar
ăş
i.
 ― 
Urca
ţ
i în vagoane, v
ă
rog! Urca
ţ
i în vagoane, v
ă
rog!...
 ― 
Florile, florile! Uite c
ă
 
ţ
i-au sc
ă
pat... of... S
ă
nu cumva s
ă
faci a
ş
a
ş
i în ap
ă
.
 
 ― 
S
ă
-mi trimi
ţ
i bani. Î
ţ
i telegrafiez eu adresa. O mie...
 ― 
Dac-ar pleca mai repede trenul...
 ― 
Pui
ş
or, pui
ş
or scump... Micu
ţ
ul mamei. Odora
ş
ule... Vezi s
ă
nu te tai cu briciul...
 
 ― 
Nu
ţ
i-ar strica nici o or
ă
de fizic
ă
,
ş
i mi se pare c
ă
nici la chimie.
 
 ― 
S
ă
nu cheltuie
ş
ti to
ţ
i banii pe dulciuri...
ş
i s
ă
nu te bagi în ap
ă
...
 
 ― 
Iubitule! Nu-i a
ş
a c-am s
ă
-
ţ
i lipsesc mult trei s
ă
pt
ă
mîni? S
ă
fii cuminte!
 
 ― 
Eu?!
 ― 
Pune-
ţ
i jacheta! Nu vezi ce frig e?... Doamne! Ce-o s
ă
fac eu dac
ă
r
ă
ce
ş
ti acolo?!...
 
 ― 
Mai
ş
tii anul în care a c
ă
zut Constantinopolul... Hm... Vezi, istoria...
 
 ― 
Urca
ţ
i în vagoane, v
ă
rog! Urca
ţ
i în vagoane, v
ă
rog! Trenul totu
ş
i porni. Tic î
ş
i salut
ă
cu mîna prietenii, le ur
ă
"drum bun"
ş
i, ca s
ă
-
ş
i dovedeasc
ă
lipsa
 
oric
ă
rei emo
ţ
ii, reflect
ă
cîtva timp la vorbele conductorului. Descoperise în ele o inadverten
ţă
gramatical
ă
,sau poate o doz
ă
de personalitate.2De mult se mistuise trenul în întuneric
ş
i-n dep
ă
rtare, de mult nu i se mai auzeau ecourile; peronul
 
devenea tot mai s
ă
rac în oameni, lacrimi
ş
i
ş
oapte. O singur
ă
fiin
ţă
r
ă
m
ă
sese undeva la cap
ă
tul
 
peronului, o siluet
ă
nemi
ş
cat
ă
, integrîndu-se parc
ă
în decorul semiîntunecat al g
ă
rii. Era Tic, dar sem
ă
na
 
atît de pu
ţ
in cu b
ă
iatul vesel gata oricînd s
ă
fac
ă
o
ş
otie, o n
ă
zdr
ă
v
ă
nie! Gînduri, frînturi de gînduri
 
necontrolate, neterminate i se încol
ă
ceau în minte. "Oare ce-o fi cu mine?" reu
ş
i s
ă
se întrebe dup
ă
un
 
timp. Dar n-avu curajul s
ă
-
ş
i dea r
ă
spunsul sau î
ş
i închipui c
ă
nu g
ă
se
ş
te r
ă
spuns la întrebarea pe care
 
ş
i-o puseseîn
ş
oapt
ă
. "La urma urmei, mi s-a n
ă
z
ă
rit o întrebare neroad
ă
. Gata! Au plecat, eu am r
ă
mas.
 
Mîine sau chiar ast
ă
-sear
ă
..." Parc
ă
-l apuca din nou tremuriciul.
Ş
i, ca s
ă
se st
ă
pîneasc
ă
sau m
ă
car s
ă
 
 
încerce s
ă
se st
ă
pîneasc
ă
, î
ş
i g
ă
si o preocupare în a privi ni
ş
te fluturi de noapte care se roteau în jurul
 
unui bec. Privi cîteva minute intens jocul fluturilor, d
ă
du de cîteva ori din umeri, pentru c
ă
nu descopereanici un sens în el, pîn
ă
ce i se strecur
ă
în cap o ideea insinuant
ă
, absurd
ă
, obsedant
ă
: i se p
ă
rea c
ă
dinhora aceea care se înfiripase în jurul becului lipse
ş
te un fluture. De ce-i venise acest gînd? De unde
ş
tia el
 
c
ă
lipse
ş
te un fluture? De ce-l obseda gîndul? Totul era atît de absurd! Erau zeci de fluturi, de musculi
ţ
e,
 
de gîndaci. Zeci
ş
i zeci de gîng
ă
nii. De unde putea
ş
ti el c
ă
lipse
ş
te din roiul acela o gînganie?... "Brrr!
 
Oare ce-o fi cu mine?" se pomeni repetînd prima întrebare.
Ş
i, ca s
ă
nu mai cad
ă
din nou în aiureli, lu
ă
o
 
hot
ă
rîre brusc
ă
. Î
ş
i înfund
ă
mîinile în buzunare, î
ş
i verific
ă
umezeala
ş
i elasticitatea buzelor
ş
i, cu un
 
fluierat vesel, p
ă
r
ă
si peronul mole
ş
it, obosit
ş
i trist (dar acest sentiment nu voia s
ă
 
ş
i-l recunoasc
ă
).
Ş
tia
 
c
ă
va fi gratulat cu mi
ş
c
ă
ri ale capului de c
ă
tre cei cî
ţ
iva func
ţ
ionari care populau coridoarele g
ă
rii,
ş
tia c
ă
 
 
va p
ă
rea un caraghios, dar mai
ş
tia c
ă
pornise la drum, c
ă
ă
cuse un început. Evadase din starea aceea de
 
paralizie care-l fixase ca un stîlp pe peron.Dar, cînd p
ăş
i pragul g
ă
rii afar
ă
, Tic deveni din nou ceea ce fusese pe peron. Se sim
ţ
i din nou
 
paralizat, incapabil s
ă
fac
ă
vreo mi
ş
care. Z
ă
rise ceva, departe, în fa
ţ
a lui. Mai degrab
ă
sim
ţ
ise decît
 
v
ă
zuse. O siluet
ă
alb
ă
despica iute, delirant întunericul str
ă
zii. Se apropia repede
ş
i în ochii lui Tic silueta
 
c
ă
p
ă
t
ă
propor
ţ
iile unei ar
ă
t
ă
ri gigantice, din alt
ă
lume. Era într-adev
ă
r Laura, fata în alb. Ca întotdeauna(ca întotdeauna mai ales în închipuirea lui Tic), era
ş
i de data asta
 ― 
dup
ă
doi ani de zile
 ― 
fata în alb,
 
prizoniera, zîna, superba st
ă
pîn
ă
a castelului din Mun
ţ
ii Afurisi
ţ
i.Cu p
ă
rul r
ă
v
ăş
it, cu fa
ţ
a desfigurat
ă
, cu lacrimi de dezn
ă
dejde în ochi, Laura se opri în fa
ţ
a lui Tic.
 
Abia î
ş
i mai tr
ă
gea r
ă
suflarea. Tic, dintr-o dat
ă
duios, bun, cu o blînde
ţ
e de catifea în priviri, vorbea, îi
 
venea în ajutor:
 ― 
Odihne
ş
te-te... Nu mai este nevoie s
ă
întrebi. Au plecat. Au plecat de mult. Au plecat departe...
 
Fata în alb î
ş
i duse mîinile la piept, parc
ă
pentru a-
ş
i st
ă
pîni b
ă
t
ă
ile inimii. Respir
ă
de cîteva ori
 
îndelung
ş
i-i mul
ţ
umi lui Tic din ochi. Apoi începu s
ă
vorbeasc
ă
încet, cu vocea trist
ă
a unei fiin
ţ
e învinse:
 
 ― 
Din vina mea... M-am gr
ă
bit în loc s
ă
iau trenul, am preferat o ma
ş
in
ă
... un camion... Credeam c
ă
 
 
voi ajunge mai repede.
 ― 
Un camion? se pomeni c
ă
întreab
ă
Tic, sim
ţ
ind cum îl gîdil
ă
ceva pe din
ă
untru. Un camion cu un
ş
ofer n
ă
sos care... care pomenea mereu de p
ă
m
ă
tuf?
 
Amintirea schimb
ă
brusc starea tîn
ă
rului. Fa
ţ
a i se destinse
ş
i hohote de rîs erau gata de n
ă
val
ă
.
Ş
i,
 
ă
r
ă
s
ă
-
ş
i dea seama de situa
ţ
ia caraghioas
ă
în care se afla, începu s
ă
rîd
ă
, abia reu
ş
ind s
ă
îngîne cîte
 
ceva printre sughi
ţ
uri.
 ― 
Ha, ha, ha... ha... întîi a explodat cauciucul... ha, ha... Pe urm
ă
i-a s
ă
rit acumulatorul... ha, ha,ha... Pe urm
ă
... ha, ha... Pe urm
ă
cauciucul din spate, amîndou
ă
, odat
ă
...Cire
ş
arul avea lacrimi în ochi.
Ş
i Laura avea lacrimi în ochi. Dar v
ă
zînd, sim
ţ
ind aceasta, lui Tic nu-i
 
trebui decît o frac
ţ
iune de secund
ă
pentru a-
ş
i schimba cauza lacrimilor. Se pomeni dintr-o dat
ă
trist,profund, a
ş
a cum fusese înainte:
 
 ― 
De fapt sînt trist, recunoscu el într-un suprem gest de remu
ş
care. Mi-a venit în minte o

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->