Tot ce iubesti se interpune carcaterului nostru fara sa vrem, si il modeleaza.

Consider ca iubirea este cel mai puternic sentiment de care omul este capabil, o traire care il poate schimba radical. Din iubire, oamenii se sacrifica pe sine, abandoneaza egoismul care ii constrange, si se daruiesc celor de langa ei in mod neconditionat. Barierele sociale, etnice, religioase,culturale si de civilizatie sunt separate de puterea iubirii care uneste doua persoane diferite, asa cum se intampla si in cazul cuplului Maitreyi-Allan din romanul scris de Mircea Eliade, Maitreyi. Remarc faptul ca Mircea Eliade abordeaza tema iubirii in roman conform filozofiei buddhiste : o iubire spiritualizata prin care se reface armonia cosmica. Astfel, Maitreyi reprezinta povestea tulburatoare a unei iubiri care se infiripeaza pe etape, si in care personajul narator descopera puterea revelatoare a iubirii. Maitreyi si Allan acumuleaza treptat senzatii si sentimente : o observam si ma lasam prins de privirile ei, de acea vointa fluida , nu mai era sete trupeasca aceea, ci sete de mine, ar fi vrut sa treaca in mine toata, asa cum trecuse sufletul ei. Daca urmarim traiectoria capricioasa a iubirii dintre cei doi pornind de la manifetarea neclara pana la dezlantuirea patimasa, putem observa comportamentul lor in care alterneaza luciditatea si tulburarea, gesturi tandre, izbucniri neasteptate, foarte abil camuflate. Odata declansata iubirea, povestea capata o fluenta deliranta. Iubirea celor doi continua, intr-o noua etapa, cea a logodnei secrete, savarsita in natura exotica a Bengalului, cu solemnitatea si incantatia vechilor poeme indice. Rationalul Allan este derutat de senzualitatea fetei, care ii spune ca sufletul cunoaste mai multe feluri de dragoste. Indragostita pentru intaia oara de un pom, apoi de tanarul care ii aduce in dar o coronita, pentru ca dupa aceea sa-si promita inima lui Tagore, Maitreyi ii lasa impresia lui Allan ca se joaca cu sentimentele. Allan intelege treptat ca iubirea se contureaza diferit in cele doua mentalitati pe care ei le reprezinta. Europeanul are o perspectiva egoista asupra lumii(eu vroiam sa ma iubesca vesnic numai pe mine), iar Maitreyi spiritualizeaza totul in jurul ei(o fiinta care iubeste intr-una, pe oricine). Jocul delicat al iubirii fetei, care intelegea atat de profund misterele cosmice, il vrajeste pe englezul nedesprins cu asemenea profunzimi. Tanarul e atras de inocenta si rafinamentul feteo, vrea sa o descopere cu tot ce e fascinant in viata ei. Observc cum protagonistul incepe sa renunte la preconceptii. Simte ca nu traieste o dragoste banala, ci iubirea absoluta, capabila sa redimensioneze conceptia sa existentiala. La inceput, Allan este un tanar cu ambitii profesionale, care din punct de vedere sentimental, este superficialul ce nu doreste sa se implice, apreciind libertatea barbatului tanar. De remarcat este ca in finalul romanului, acesta nu mai considera cariera unicul scop al destinului, descoperindu-se capabil de o pasiune unica, punctul culminant al metamorfozei sale survenind odata cu izolarea in Himalaya, unde imaginea Maitreyiei ii apare pretutideni in chipul altor femei, dovada a asumarii totale a panteismului pe care il ironiza. In incheiere, consider ca dintre cei doi, Allan este cel care isi modifica esential viziunea despre lume, astfel descoperind puterea si farmecul iubirii mistice.