"Tot universul conspira sa te ajute pe tine" - Paulo Coelho 1.

Amintiti-va mereu ca daca va ganditi la lucruri bune, atunci se vor produce lucruri bune. In schimb, contrariul e tot atat de adevarat. 2. Sunteti ceea ce ganditi ca sunteti. Daca va ganditi ca sunteti facut pentru a fi nefericit, veti fi nenorocit, daca va ganditi tot timpul ca sunteti bolnav, veti deveni bolnav. Daca va simtiti neadaptat, veti da gres peste tot. 3. Nu uitati ca subconstientul vostru nu argumenteaza niciodata. El accepta simplu si fara justificare ideile sau rationamentele constientului, oricare ar fi ele. Puteti sa va convingeti subconstientul ca pamantul e plat, ca apa imbolnaveste de cancer sau altceva tot atat de absurd. Deci mare atentie la ce spuneti subconstientului vostru. 4. Aveti libertatea de a alege. Toata existenta noastra e bazata pe liberul arbitru. Aveti posibilitatea de a alege, atunci de ce nu ati alege fericirea, sanatatea si prosperitatea?

5. Rolul principal al subconstientului vostru este de a ocroti integritatea subconstientului vostru, ca sa nu fie coplesit de impresii false sau eronate. Dar - atentie! - constientul este cel care alege natura convingerilor voastre; precizati cele care va apartin in mod exclusiv. 6. Sugestiile si comentariile altora nu au nici o putere asupra voastra, in afara cazului, bineinteles, in care hotarati in alt fel - ceilalti nu pot comunica cu subconstientul vostru. Comentariile acestea va pot prejudicia, in momentul in care spiritul constient le repeta de mii de ori, pana cand reuseste sa convinga subconstientul de adevarul lor. 7. Fiti atenti la ce rostiti. Daca va petreceti timpul repetand ca sunteti incapabil, subconstientul vostru va va lua in serios. Am spus-o de nenumarate ori: el nu face deosebirea intre realitate si imaginar, el crede cu sfintenie tot ce-i relateaza constientul, in masura in care aceste cuvinte i se repeta de multe ori. Ca sa nu-l induceti in eroare, in loc sa spuneti "nu pot" spuneti mai curand "pot". Transmiteti-i ideea ca reusiti tot ce va propuneti si acest lucru se va implini.

Pilda sufita A fost odata un fierar care fusese acuzat pe nedrept si care se afla inchis acum intr-o temnita adanca si intunecoasa. Dupa un timp, sotia sa, care il iubea foarte mult, a mers la rege si l-a rugat sa o lase sa ii duca macar un covoras pe care sa-si poata face cele cinci rugaciuni zilnice. Regele a considerat fireasca cererea femeii si a lasat-o sa ii duca sotului ei covorasul. Prizonierul a fost si el foarte bucuros pentru darul primit si in fiecare zi, plin de recunostinta isi facea rugaciunile pe covoras. Dupa cativa ani, barbatul a evadat. Cand oamenii l-au intrebat cum a reusit, el le-a povestit ca au fost ani de zile in care se prosternase si il rugase pe Dumnezeu sa-l scape din inchisoare. Si la un moment dat a inceput sa vada ceea ce era atat de evident si care se aflase tot timpul sub nasul lui. A vazut ca sotia sa tesuse in covoras modelul incuietorii care il tinea inchis. Avea acum toate informatiile sa poata evada si a inceput sa se imprieteneasca cu paznicii. I-a convins ca si ei ar avea o viata mai buna daca s-ar uni si ar pleca cu totii din inchisoare. Acestia au fost de acord cu el, pentru ca isi dadusera si ei seama ca, desi erau gardieni, erau la randul lor inchisi in inchisoare. Si ei doreau sa scape, dar nu stiau cum. Asa ca fierarul si garzile sale au facut urmatorul plan: paznicii urmau sa ii aduca bucati de metal, iar el urma sa mestereasca diverse lucruri pe care ei sa le vanda in targ. Astfel vor aduna tot ceea ce era necesar evadarii iar din cea mai puternica bucata de metal el urma sa mestereasca o cheie. Intr-o noapte, cand

totul fusese pregatit, fierarul si paznicii sai au reusit sa descuie poarta inchisorii. Au iesit in sfarsit afara, in racoarea noptii unde ii astepta iubitoarea sa sotie. A lasat in celula covorasul de rugaciune, pentru ca orice prizonier care va fi suficient de inteligent sa vada modelul incuietorii si sa poata evada. Astfel, fierarul si-a regasit sotia. Fostii sai gardieni i-au devenit prieteni si toti au trait intr-o deplina armonie. Iubirea si indemanarea au castigat. Aceasta invatatura traditionala sufita a lui Idries Shah simbolizeaza studiul Eneagramei: incuietoarea este personalitatea noastra, covorasul de rugaciune este Eneagrama, iar cheia este munca pe care o avem de facut cu noi insine. Observati ca desi sotia este cea care ii aduce covorasul, fierarul trebuie sa creeze ceva folositor pentru garzile sale ca sa poata face rost de unelte. El nu poate scapa singur si nici pe degeaba. Mai mult, tot timpul cat el s-a rugat pentru eliberarea sa, mijloacele ii erau la propriu sub nasul lui, desi el nu vedea modelul si nici nu intelegea semnificatia lui. Intr-o zi el s-a trezit, a vazut modelul si astfel a reusit sa devina liber. Morala povestii este clara: fiecare dintre noi se afla in inchisoare. Trebuie doar sa ne trezim si sa citim modelul incuietorii pentru ca sa putem deveni liberi.

Cei trei calugari

Pe o insula pustie, traiau odata trei calugari, de o mare pietate. Erau extrem de batrani, atat de batrani incat nici unul dintre ei nu-si putea aminti varsta pe care o avea. Aveau barbi lungi si albe care le ajungeau pana la brau si fete cu riduri foarte profunde. Sosirea lor pe insula a fost in urma cu zeci si zeci de ani, asa incat ei uitasera tot ceea ce invatasera inainte de debarcarea lor acolo. Zi de zi, ei se dedicau rugaciunilor lor care, la drept vorbind, constau in repetarea pur si simplu a acestei fraze: Voi sunteti trei, noi suntem trei binecuvantatine![Aceasta rugaciune se refera la Taina Sfantei Treimi] Cu mare veneratie rosteau rugaciunea, de mai multe ori pe zi, cu fata spre Rasarit, cu capetele aplecate. Ramaneau in picioare, unul langa altul, tinandu-se de maini. Cel mai batran dintre ei recita cel dintai, apoi cel mai tanar si apoi mijlociul: Voi sunteti trei, noi suntem trei binecuvantatine! Intr-o zi, un episcop a inceput o vizita in grupul de comunitati religioase de care raspundea, pentru a se asigura ca toate respecta canonul Bisericii. Si iata ca ajunge in apropierea insulei, care ii era complet necunoscuta si care parea pustie. Totusi, da ordin de acostare. Intamplarea a facut ca cei trei calugari sa se afle tocmai atunci pe tarm. Acestia zarira luxoasa ambarcatiune si pe episcopul in frumoasele lui vesminte. Si se apropiara cu reverenta, sarutandu-i

picioarele. Vazandu-le zdrentele si murdaria, episcopul a facut un pas inapoi, apoi si-a revenit si a facut asupra fiecaruia dintre ei, semnul crucii. Le-a spus sa se ridice si a inceput sa-i chestioneze, dorind sa stie de unde vin, de cat timp traiau ei acolo si, bineinteles, natura canoanelor pe care le practicau pentru salvarea sufletului lor. Cei trei facura inca o reverenta si se grabira sa explice ca ei recitau doar o singura rugaciune si ca nu aveau cunostinta de nici o alta practica. Episcopul le-a cerut sa-i faca o demonstratie. Cand cei trei batrani i-au aratat, episcopul a ramas interzis si indignat. Rugaciunea pe care tocmai a auzit-o, pe langa ca ii era necunoscuta, ii mai si parea a fi un sacrilegiu. Dar ce inseamna aceasta! Cine v-a invatat sa va rugati astfel ? Cei trei calugari erau, dupa cum se poate imagina, din cale afara de incurcati si au trebuit sa recunoasca deplina lor ignoranta. Episcopul nu-si credea urechilor. Daca am inteles bine, voi nu practicati sfanta liturghie, nici nu recitati psalmii si nici o alta scriere sfanta! Abia atunci afla din gura celor trei ca ei erau analfabeti. Fie, zise el, dar cel putin spuneti Tatal Nostru in fiecare zi?, se agata el de aceasta ultima speranta. Dar fu din nou dezamagit, pentru ca il auzi pe cel mai tanar dintre ei:

Tatal Nostru ? Nu cunosc! Iar daca l-am cunoscut candva, marturisesc ca azi nu mai am nici o amintire despre el. Ceilalti doi se multumira sa-si plece capetele. Vai! Dar este inadmisibil, voi ignorati pana si Tatal Nostru, rugaciunea cea mai importanta a credintei crestine! Piatra unghiulara, insusi fundamentul slavitei noastre religii, pe care ne-a dat-o Iisus Christos in persoana. Cum ati facut de ati uitat-o pana si pe ea ? Iar cel mai tanar, la randul sau, isi pleca capul. Toti trei pastrau tacerea, intr-atat le era de rusine. Fara indoiala ca ceasta situatie nu mai poate dura!, sfarsi prin a spune episcopul. Eu sunt raspunzator de buna-starea voastra spirituala. Dumnezeu m-a facut pastorul vostru si am datoria sa va invat cel putin aceasta rugaciune esentiala, pentru ca sufletele voastre sa-si poata afla odihna dupa aceasta viata. Cei trei calugari consimtira imediat dar lucrul acesta nu era asa de simplu cum parea, pentru doua motive: primul era ca toti trei nu auzeau bine, asa incat episcopul a trebuit sa le repete de mai multe ori frazele, pana cand ei le-au inteles. Al doilea motiv era ca facultatea lor de memorare era aproape nula. Episcopul a petrecut o zi intreaga, din zori pana seara, facandu-i sa repete rugaciunea, fraza dupa fraza. Prima fraza fiind retinuta, treceau la a doua. Dar cand a doua ajungea sa fie retinuta, ei o uitau deja pe prima. In sfarsit, dupa eforturi colosale,

episcopul a putut sa constate cu satisfactie ca cei trei batrani ajunsesera sa recite rugaciunea de la inceput pana la sfarsit, fara sa uite nimic. Cand i-a parasit pentru a-si relua calatoria pe mare, soarele apusese deja de ceva timp, iar luna inca nu era pe cer. Era o noapte intunecoasa. La reintoarcerea pe vas, episcopul s-a asezat pe punte spre a se ruga, dupa cum facea de obicei. Dar iata ca dupa numai un sfert de ora, auzi matelotii strigand inspre el. Excelenta, strigau ei, priviti aici jos! El se uita intr-acolo si vazu o lumina orbitoare apropiindu-se pe ape. Nu-si credea ochilor! Lumina crestea pe masura ce se apropia si, ajungand in apropierea vasului, era ca un soare stralucitor. Spre surpriza episcopului, in interiorul acestui soare el i-a vayut pe cei trei calugari, care se tineau de mana. La vederea episcopului, cei trei batrani piosi faceau semne cu mana, strigand: Nu plecati, mai ramaneti! Am uitat deja rugaciunea care ne-ati invatat!

Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze, la intrarea unei cetati. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreaba:

 Nu am mai fost nicioadata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati? Batranul ii raspunse printr-o intrebare: Cum erau locuitorii orasului de unde vii? Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo. Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul. Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare, iar acesta ii raspunse in acelasi mod. Raspunsul a fost insa diferit. Oamenii erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni si cu greu i-am parasit. Asa este si populatia acestei cetati, raspunse inteleptul. Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si, pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si-i zise cu repros: Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?

 Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.

Viata e ca o cafea buna Un grup de oameni de succes in apogeul carierei lor, toti avand joburi si pozitii de vis, masini si case au facut o vizita unui fost profesor din facultate. Discutia a alunecat treptat spre cat de stresanta si obositoare e viata zi de zi. Profesorul i-a intrebat daca vor sa bea o cafea buna si s-a intors din bucatarie cu vas mare plin cu cafea si o multime de cesti. Unele erau din portelan fin, altele din sticla, plastic, unele aratand normal, altele foarte delicate si scumpe, unele cu insertii aurite, altele cu toarta ciobita, si i-a rugat pe fiecare sa se serveasca. Cand toti aveau cate o ceasca de cafea in mana profesorul le-a zis : Daca ati observat fiecare dintre voi a pus cafea in cate o ceasca scumpa si fina

lasand cestile simple si ieftine goale pe masa. E normal sa vreti ceea ce e mai bun in viata, dar tocmai asta e sursa problemelor si a stresului pe care il aveti zi de zi. Nu conteaza ce ceasca ai ales, cafeaua are acelasi gust. Ceasca nu adauga nici o calitate cafelei. In cele mai multe cazuri o face doar sa fie mai scumpa sau in alte cazuri nu putem vedea ce e de fapt inauntru. Ceea ce ati vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceasca si totusi inconstient ati ales cele mai scumpe si bune cesti. Si apoi ati inceput sa va uitati la ceasca celuilalt gandindu-va ca e mai frumoasa decat a voastra. Viata e ca o cafea buna : jobul, banii, cariera, masina, casa, hainele, pozitia in societate sunt cestile. Doar ne ajuta sa ne traim viata, dar nu sunt VIATA. Hainele pe care le avem, pozitia in societate si banii nu inseamna viata.. Doar ne ajuta sa traim viata. Nu definesc ceea ce inseamna viata. Din contra majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidiosi pe altii care au mai mult si nu reusesc sa se bucure de ceea ce au. Cateodata concentrandu-ne doar pe ceasca, uitam sa savuram cafeaua. Savurati cafeaua, nu cestile! cei mai fericiti oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai feiricit oameni stiu sa se bucure cat mai mult de ceea ce au, acolo unde au, in momentul prezent. Ei fac viata sa fie frumoasa..

Bunatatea vietii

Cu toate ca sunt atat de multe lucruri pentru care sa ne facem griji, Exista cu mult mai multe lucruri pentru care sa fim recunoscatori. Desi bunatatea vietii poate fi uneori umbrita, Ea nu poate fi subapreciata. Pentru fiecare act necugetat, destructiv Sunt mii de acte mici, tacute de dragoste, bunatate si compasiune. Pentru fiecare persoana care vrea sa faca rau Sunt multi, multi altii care isi dedica vietile pentru a ajuta si a vindeca. Este o bunatate in viata care nu poate fi negata. Uita-te cu atentie la cele mai magnifice peisaje si la cele mai mici detalii, Pentru ca bunatatea intotdeauna va straluci. Bunatatea vietii nu are limite.

Creste mai abundent cu fiecare noua incercare. Cu cat experimentezi si apreciezi mai mult bunatatea vietii, Cu atat este mai mult de trait. Chiar si cand vantul rece bate Si lumea pare acoperita de o umbra cetoasa, Bunatatea vietii exista. Deschide-ti ochii, deschide-ti inima, si vei vedea ca bunatatea este peste tot. Desi bunatatea vietii pare uneori ca sufera esecuri, Ea intotdeauna indura. Pentru ca, in momentele intunecate, devine foarte clar ca viata este o comoara fara de pret. Si asa bunatatea vietii devine si mai puternica datorita tocmai acelor lucruri care i s-au opus. Cu timpul, cand frica iti va disparea pentru totdeauna Vei afla ca bunatatea vietii a fost mereu la un moment distanta. La urmatorul colt In fiecare moment Bunatatea vietii e gata sa te surprinda si sa te incante. Lasa bunatatea vietii sa iti atinga spiritul si sa iti calmeze gandurile. Si apoi imparte norocul tau cu altii.

Fiindca bunatatea vietii creste tot mai minunata de fiecare data cand este daruita. Cu toate ca problemele in mod constant striga dupa atentie Si conflictele apar sa urle si mai tare, Bunatatea vietii devine mai puternica in liniste si pace, cu mai mult rost si semnificatie decat inainte.

Trei carari de Daniel J.Miller traducere AdiM. Cu mult timp in urma, erau trei prieteni care au facut juramint sa urce pe virful inzapezit al unui munte ca sa se aseze la picioarele maestrului care traia acolo si sa invete din intelepciunea lui. Pornind impreuna la drum, au ajuns la o rascruce de unde se faceau trei carari diferite, fiecare ducind spre creasta muntelui si spre maestrul cel plin intelepciune. Prima carare urca drept pe munte. Era calea cea mai scurta, dar foarte abrupta si plina de pericole.

A doua cale patrundea si urca printr-un canion ingust si accidentat, batut de vinturi puternice; iar a treia cale incercuia muntele, in spirale line, pina in virf. Dupa lungi discutii despre calea pe care ar fi trebuit s-o urmeze, fiecare dintre cei trei prieteni si-a ales o alta carare din cele trei, nereusind sa se puna de acord nicicum, astfel ca sau despartit si fiecare a pornit spre virf pe calea lui. Dupa 7 zile, ajunse in virf cel care urcase pe calea directa dar abrupta, extenuat si singerind tot de pe urma ranilor dobindite pe cale. El se aseza la picioarele maestrului si astepta in tacere sosirea prietenilor sai. Dupa 7 saptamini, al doilea prieten, care urcase prin canionul cel ingust si batut de vinturi, sosi in virf, ametit si tulburat si el de dificilul drum. Si el se aseza la picioarele maestrului, asteptindu-l pe cel care alesese calea cea lunga care serpuia in jurul muntelui. In fine, dupa 7 luni sosi si cel de-al treilea, plin de lumina si de pace launtrica.

De cum se aseza si el la picioarele maestrului, ceilalti doi se aratara furiosi fiindca il asteptasera atit de mult si fiindca ei avusesera atit de mult de suferit, in timp ce urcusul lui fusese o binecuvintare. Inca o data se luara la cearta, discutind care carare era cea mai corecta de urmat catre maestru, si il intrebara pe maestru care era Adevarul. Maestrul il intreba pe primul sosit, ce invatase pe calea aleasa de el. Cel care suferise cel mai mult raspunse: "Am invatat ca viata poate fi foarte scurta si ca drumul ei poate fi greu de indurat. Am alunecat si am cazut pe drum, si mam ranit in cazaturile mele, si pentru fiecare pas inainte faceam efort cit pentru doi pasi. Maestre, am ales eu calea cea justa catre tine? Maestrul ii raspunse printre lacrimi de Compasiune: "Da, iubitul meu, justa a fost calea ta". Apoi maestrul il intreba pe al doilea sosit, ce invatase pe calea sa. Cel care ajunsese sus cu mintea tulbure din cauza vinturilor puternice raspunse: "Am invata ca drumul vietii nu poate fi prevazut intotdeauna,

si ca nu te conduce mereu catre tinta dorintelor tale. Uneori credeam ca stiu calea, ca sa constat apoi ca drumul isi schimbase directia si ma conducea din experienta in experienta, pina cind m-am trezit ca am ajuns in fata ta. Maestre, am ales eu calea cea justa catre tine? Maestrul ii raspunse cu vocea Intelegerii: "Da, iubitul meu, justa a fost calea ta". In fine, maestrul il intreba si pe cel de-al treilea, ce invatase el pe calea lui. Cel care ajunsese luminos si calm raspunse: "Am invatat ca, daca mergi prin viata avind Rabdarea ca tovaras de drum, calatoria nu mai este o povara pe care o porti, ci un miracol pe care il traiesti. Calea este dreapta si urcusul este blind atunci cind iti luminezi drumul cu Iubire. Maestre, am ales eu calea cea justa catre tine? Maestrul raspunse cu zimbetul luminos al Iubirii: "Da, iubitul meu, justa a fost calea ta". Atunci cei trei prieteni isi inclinara capetele cu reverenta, caci aflasera, in sfirsit, adevarul etern.

Usa neincuiata In Glasgow- Scotia - o tanara, ca multi alti adolescenti din ziua de azi, s-a saturat de casa si de restrictiile impuse de parinti. Tanara s-a dezis de perceptele religioase ale familiei ei si a declarat: "- Nu am ce face cu Dumnezeul vostru. Renunt. Eu plec." Si-a parasit familia, hotarata sa devina o femeie ca oricare alta. Nu dupa multa vreme insa aflata intr-o stare deplorabila, fara serviciu, se apuca sa umble pe strazi sa-si vanda trupul, prostituandu-se. Anii, au trecut, tatal i-a murit, mama a imbatranit, iar ea s-a intarit tot mai mult, ducand viata pe care o alesese. N-a luat legatura cu mama ei, nici macar o data in toti acesti ani. Mama afland pe unde-si duce veacul fiica ei si-a facut drum in zona care-i adapostea pe nefericitii sortii, in cautarea ficei sale. S-a oprit la toate lacasurile de asistenta sociala cu o simpla rugaminte: - "Imi permiteti sa agat undeva aceasta fotografie?" Era fotografia unei mame cu parul incaruntit, cu zambetul pe fata, sub care scria de mana..."eu tot te iubesc...intoarce-te acasa"... Au trecut cateva luni bune si nu s-a intamplat nimic. Apoi, intr-o zi fiica ratacitoare a intrat intr-un lacas

de asistenta sociala sa ceara mancare. S-a asezat absenta la masa, ascultand slujba, in timp ce ratacea cu privirea pe anunturi. A vazut fotografia si s-a intrebat: "Aceea e oare mama mea?" N-a mai avut rabdare sa astepte terminarea slujbei. S-a ridicat si s-a dus sa arunce o privire de aproape. Era mama ei...si mai erau si acele cuvinte..." Eu tot te iubesc...intoarce-te acasa...". In picioare in fata fotografiei a inceput sa planga. Era prea frumos sa fie adevarat... Se facuse deja noapte, dar miscata de mesajul acela o porni spre casa. Dadusera primii zori cand ajunse acasa. Ii era teama si-si croise drum timid nestiind ce sa faca. Batu la usa si usa ...se deschise singura. Se gandi ca cineva sparsese casa. Temandu-se ca i s-a intamplat ceva mamei, tanara o lua la fuga spre dormitorul mamei si o gasi dormind. Trase de ea sa o trezeasca, repetand: "Sunt eu, sunt eu, am venit!". Mama nu-si putea crede ochilor. Isi sterse lacrimile si cazura una in bratele celeilalte. Fiica spuse: "- Am fost asa ingrijorata! Usa era deschisa si am crezut ca a intrat cineva in casa! Mama raspunse cu blandete in glas: " - Nu draga mea. N-am mai incuiat usa din ziua in care ai plecat."...

A XI-a porunca

Asculta, priveste si taci!... Asculta, sa-nveti sa vorbesti, Priveste, sa-nveti sa cladesti. Si taci, sa-ntelegi ce sa faci... Asculta, priveste si taci! Cand simti ca pacatul te paste Si glasul Sirenei te fura, Tu pune-ti lacat la gura Si-mplora doar sfintele moaste Cand simti ca pacatul te paste!... Cand simti ca dusmanul te-nvinge, Smulgandu-ti din suflet credinta, Asteapta-ti tacut biruinta Si candela mintii nu-ti stinge Cand simti ca dusmanul te-nvinge! Cand bratele-ncep sa te doara, De teama sa nu-mbatranesti, Ramai tot cel care esti Aceeasi piatra de moara Cand bratele-ncep sa te doara!... Iar cand, cu ochii spre cer, Te-ntrebi ce-ai putea sa mai faci, Asculta, priveste si taci!... Din brate fa-ti aripi de fier Si zboara cu ele spre cer!...

Ce daruri accepti Langa Tokio traia un vestit razboinic Samurai, care a decis sa-i indrume pe cei tineri in budismul Zen. Se spune ca in ciuda varstei inaintate, el putea infrange orice adversar. Intr-o dupa-amiaza, un luptator - cunoscut pentru lipsa lui de scrupule - a ajuns in localitatea unde traia batranul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la lupta, astepta pana cand adversarul facea prima miscare si apoi contraataca cu viteza. Tanarul luptator nu pierduse inca nici o lupta. Auzind de reputatia Samuraiului, a decis sa-l invinga pentru a-si mari faima. Toti studentii erau impotriva luptei, dar batranul Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toti in piata din centrul orasului, iar tanarul a inceput sa-l insulte pe Samurai. A aruncat cateva pietre in directia lui, l-a scuipat in fata, i-a aruncat toate insultele ce exista sub soare, i-a insultat pana si pe stramosii sai. Timp de cateva ore, a facut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar batranul ramanea impasibil. La

sfarsitul dupa-amiezii, simtindu-se obosit si umilit, razboinicul a abandonat si a plecat. Deceptionati de faptul ca maestrul primise atat de multe insulte si provocari, studentii l-au intrebat: - Cum ai putut rabda atat de multa umilinta? De ce nu ti-ai folosit spada, chiar daca stiai ca ai fi pierdut, in loc sa-ti expui lasitatea in fata tuturor? - Daca cineva vine la tine cu un dar si tu nu il primesti, cui apartine darul? intreba Samuraiul. -Celui care ti l-a oferit, replica unul dintre discipoli. - La fel si cu orice manie, insulta sau invidie, spuse maestrul. Cand nu sunt acceptate, continua sa apartina celui care le-a purtat. In viata de zi cu zi sunt nenumarate situatiile in care ne trezim prinsi fara sa vrem in tot felul de situatii nedorite. Fiecare clipa isi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne incurca. Totul depinde de noi. Putem alege sa acceptam orice dar si sa ne lasam atrasi in jocul altora, sau sa fim selectivi? si sa acceptam doar acele daruri care ne ajuta in cresterea noastra.

Cat de mare e valoarea ta Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat. - Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine? Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse: - Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea. Apoi, dupa o mica pauza, adauga: - Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine. - As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat. - Bine, incuviinta batranul invatat. Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand: - Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede. Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de

banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept. ... Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poat scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat. - Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului. - Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul nar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana. Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise: - Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel. - Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.

- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58. Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate. - Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta. Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic. - Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze. Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.

Un magar cazu intr-o fantana Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul era

oricum batran, iar ca fantana, fiind secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. Astfel a ajuns la concluzia ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei. Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepu sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei. Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai tare pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa citeva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adincul fantanei si ramase uluit de ce vazu. Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste ghizduri si iesi frematind... Viata va arunca poate si peste tine cu pamint si cu tot felul de greutati... Insa, secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas inainte. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte. Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit: Curata-ti inima de ura, frica, egoism;

Scuteste-ti mintea de preocupari inutile; Simplifica-ti viata si fa-o mai frumoasa; Daruieste mai mult si asteapta mai putin; Iubeste mai mult si ... scutura-te de pamant, pentru ca in viata asta, tu trebuie sa fii solutia, nu problema.

LISTA DE CUMPARATURI Louise Redden, o femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod oarte umil si l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente. I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau hraniti. John Longhouse, bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau.Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea. John insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau. Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia dintre cei doi. Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie

nevoie pentru familia sa. Bacanul raspunse parca in sila: Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie? Louise a raspuns: Da, domnule. O.K, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale. Louise, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata. Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind: Nu-mi vine sa cred! Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar, si o privi cu mare uimire. Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa: "Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale." Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit. Louise ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o hartie de 50 de dolari si ii spuse: A meritat toti banii! Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune.

A ne juca cu Dumnezeu

ntr-o zi, un om se altur unui grup de copii care se jucau ntr-o curte. El se apuc s sar capra i s fac tot soiul de maimureli pentru a-i amuza pe prunci. Mama unuia dintre copii privea de la fereastr. Dup o vreme, ea cobor n curte i se apropie de copilul ei. - Uite fiule, omul sta e un sfnt, i zise ea. Du-te la el! Omul nostru l lu pe copil de umr i l ntreb: - Ce vrei s faci, copile? - tiu i eu? ntreb copilul. Tu ce vrei s fac? - Pi tu trebuie s-mi spui ce ai chef s taci. - Ei bine, mie mi place s m joc. - Ce-ai zice atunci s te joci cu Dumnezeu?

Biatul rmase cu gura cscat, fr a mai ti ce s rspund. Atunci, sfntul urm: - Dac izbuteti s te joci cu Dumnezeu faci lucrul cel mai frumos cu putin. Toat lumea l ia pe Dumnezeu numai n serios, iar El se plictisete de moarte n acest fel. Joac-te cu Dumnezeu, copile. E un tovar de joc cum nu s-a mai pomenit. Un nvtor al legii sttea privind la ce se ntmpla n piaa unde miuna lumea. Pe neateptate, i se nfi profetul Ilie. nvtorul legii profit de prilej i i ceru profetului: - Fii lumin n necunoaterea mea: vreunul dintre aceti negutori va putea intra n mpria lui Dumnezeu? - Nici unul dintre ei, chiar nici unul! Rspunse profetul cltinnd din cap. n acea clip sosir n pia doi oameni. Ei ncepur s fac tot soiul de giumbulucuri, glume i caraghioslcuri pentru a atrage lumea. n jurul lor se adunar oamenii cu mic cu mare, amuzndu-se, rznd i aplaudnd. Profetul Ilie exclam: - Acetia vor intra cu siguran n mpria lui Dumnezeu.

nvtorul legii se duse s vorbeasc cu cei doi mscrici. - Dar voi ce vindei? ntreb el. Ei rspunser: - Chiar dac inima noastr este adesea trist, vrem s le oferim tuturora bucuria de a tri.

(Bruno Ferrero)

Acolo unde se ngemaneaza cerul cu pamntul Doi calugari citisera ntr-o veche carte din biblioteca manastirii ca undeva, la capatul pamntului, exista un loc unde cerul se ngemaneaza cu pamntul. Se hotarra sa plece n cautarea acelui loc si si fagaduira sa nu se ntoarca napoi pna ce nu aveau sa-l gaseasca. Strabatura lumea ntreaga, nfruntara nenumarate primejdii si, mai ales, acceptara toate grelele sacrificii pe care le implica un pelerinaj n cele patru colturi ale lumii. Nu fura scutiti nici de diversele ispite care pot mpiedeca pe oricine sa-si atinga tinta. Dar izbutira sa depaseasca toate ncercarile.

Stiau ei ca n acel loc aveau sa gaseasca o poarta la care era de ajuns sa bata si aveau sa se pomeneasca fata n fata cu Dumnezeu. Gasira acea poarta. Fara a mai pregeta, cu inima ct un purice, batura. ncetisor, poarta se deschise. Tremurnd din tot trupul, cei doi calugari ai nostri intrara si... se pomenira n chiliuta lor din manastire. ntr-o buna zi, pe cnd avea niste oaspeti nvatati, Rabinul Mendel di Kozk i uimi ntrebndu-i pe neasteptate: - Unde salasluieste Dumnezeu? Aceia l luara n rs: - Dar ce te-a apucat? Oare nu e si lumea ntreaga plina de marirea sa? Rabinul nostru dadu el nsusi raspunsul asteptat. - Dumnezeu locuieste acolo unde l lasa omul sa salasluiasca. Iata esentialul: sa-l lasam pe Dumnezeu sa salasluiasca n noi. Dar nu-l putem lasa sa locuiasca n noi daca noi nsine nu suntem prezenti, prezenti cu adevarat, daca noi nsine nu traim, daca nu traim cu adevarat. "Iata, Eu stau la usa si bat" spune Dumnezeu n Scriptura. Oare noi i vom deschide astazi usa noastra? (Bruno Ferrero)

Alegerea

Un om care se simtea vesnic mpovarat de greutatile vietii i se plnse unui maestru spiritual vestit. "Nu mai pot! Viata mi-e un chin!" Maestrul lua o mna de cenusa si o lasa sa cada ntrun pahar plin cu apa curata, buna de baut, pe care-l avea pe masa, spunnd: "Acestea sunt suferintele tale." Toata apa se tulbura si se murdari. Maestrul arunca apa, lua o alta mna de cenusa la fel cu cea dinainte, i-o arata omului nostru, se apropie apoi de fereastra si o arunca n mare. Cenusa se mprastie ntr-o clipa, iar marea ramase la fel ca nainte. "Vezi?", l lamuri nteleptul. "n fiecare zi trebuie sa alegi ntre a fi un pahar de apa sau marea." Prea multe inimi nencapatoare, prea multe suflete sovaitore, prea multe minti nepricepute si brate nchise. Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul. Nu ndrazneala prosteasca, temeritatea inconstienta, ci adevaratul curaj, care n fata fiecarei probleme spune linistit:"Exista cu siguranta o solutie pe undeva, iar eu o voi gasi ." (Bruno Ferrero)

Apusul Odata, demult, un misionar strabatea Muntii Stncosi mpreuna cu un tnar indian care-i era si calauza. n fiecare seara, la acelasi moment al apusului, tnarul indian se ndeparta, se ntorcea spre soare si ncepea sa se miste pe ritmul unei melodii suave si pline de nostalgie pe care o cnta ncet. Tnarul care dansa si cnta cu fata spre soarele ce se stingea, era o priveliste care-l umplea pe misionar de o curiozitate plina de admiratie. ntr-o zi, l ntreba pe ghidul sau: "Ce nseamna tot acest ritual pe care-l ndeplinesti n fiecare seara?" "O, e ceva foarte simplu", raspunse tnarul. Eu si sotia mea am compus acest cntec mpreuna. Cnd suntem departe unul de celalalt, fiecare, oriunde s-ar afla, se ntoarce spre soare putin nainte sa apuna si ncepe sa cnte si sa danseze. Astfel, chiar daca suntem departe, cntam si dansam mpreuna." Cnd apune soarele, tu cu cine dansezi? O mistica din secolul al IX-lea a scris aceasta rugaciune: "Doamne! Stelele stralucesc, ochii ndragostitilor se-nchid. Fiecare iubita e singura cu iubitul ei, iar eu sunt singura aici, cu tine!" (Bruno Ferrero)

Asediul Se spune ca la Los Angeles, n lumea cinematografica, invidiatii oameni de film care se prefac mereu ca "lucreza la un proiect important", si povestesc o zi obisnuita n felul urmator: "Va sculati la opt. Beti un suc de portocale si va luati vitaminele. O plimbare de o jumatate de ora cu cinele va pregateste pentru micul-dejun. Apoi, cititi ziarele si posta. Pe la zece si jumatate, o prima baie tonifianta n piscina, apoi gimnastica relaxanta, baie, plaja si toaleta completa. Urmeaza lunch-ul pe care-l puteti lua mpreuna cu prietenii. Dupa lunch si cafea, de obicei se vizioneaza un film ntr-o proiectie privata, sau shopping si telefoane. Pe la orele saisprezece, tenis, echitatie sau golf. La ntoarcere, o a doua baie n piscina, stretching si fitness de dupa-masa. Dupa aceste exercitii, dus, masaj si, ntru totul recomandata, o mica siesta. Cnd va treziti, aveti optzeci de ani." Un om de afaceri. stresat si uzat de prea multele-i angajamente, se duse la un maestru de viata spirituala sa-i ceara sfat. Maestrul i spuse: " Cnd un peste ajunge pe uscat se da de ceasul mortii. La fel si tu ncepi sa mori cnd te lasi dus de lucrurile lumesti. Pestele se poate salva daca se rentoarce

repede n apa. Tu trebuie sa te ntorci repede n singuratate." Omul de afaceri se nspaimnta. "Trebuie sa-mi las toate afacerile si sa ma retrag ntr-o manastire?" "Nu, nu! Pastreaza-ti afacerile si refugiaza-te n inima ta." n lexicul spiritualitatii exista un cuvnt foarte frumos: "reculegere". El exprima momentul n care ne oprim pentru a culege "bucatile" din noi pe care ziua le-a mprastiat. (Bruno Ferrero)

Asigurarea Era odata un om de treaba care se numea Romoletto si care locuia ntr-o casuta pe malul Tibrului. ntr-o dimineata de primavara, Romoletto si dadu seama ca apa acestuia ajunsese pna la usa casei lui. Plouase mult, iar apele Tibrului crescusera bine, fiind galbene si amenintatoare. l ngrijora putin ceea ce se spunea la radio. "Toti cei care locuiesc n apropierea Tibrului trebuie sa si paraseasca locuintele: se asteapta o revarsare a apelor", se repeta ntr-una la jurnal. Romoletto era foarte pios si avea multa ncredere n Dumnezeu. Asa nct ngenunche si ncepu sa se roage.

- Doamne, salveaza-ma! n acea clipa, auzi un glas din nalt: - Nu te teme, Romoletto, ti port eu de grija! Era glasul Domnului. Romoletto, plin de bucurie, se ridica si ncepu sa trebaluiasca asa cum facea zi de zi, ca si cum nu s-ar fi ntmplat nimic. Pe la ora zece, apa i ajunsese la mijloc si Romoletto se refugie la etaj. Trecu pe acolo un echipaj al pompierilor. Unul dintre acestia l zari si striga: - Grabiti-va, haideti cu noi! Este periculos sa ramneti aici! - Nu, eu am asigurare de sus! raspunse Romoletto, aratnd spre cer. Pe la cinci, apa ajunsese deasupra patului lui Romoletto si acesta se retrase la mansarda. Trecu pe acolo o barca a celor de la Protectia civila si cineva striga: - Haideti imediat de acolo! Apa este nca n crestere! Romoletto refuza nsa cu ncapatnare: - Am eu ocrotitorul meu, raspunse. Pe la cinci si un sfert, apa trecuse de streasina si Romoletto se urca pe acoperis. Trecu prin preajma o barca de cauciuc a Crucii rosii n cautarea celor care mai puteau fi salvati. n zadar ncercara sa-l ia de acolo pe Romoletto. El se agatase de horn ca si scaiul. - Nu este nevoie. Am eu cine sa ma salveze! Apa nsa crestea n continuu si, la sase farara zece minute, Romoletto se neca. Pe cnd ajunse n rai, Romoletto fierbea de furie. Se duse drept la Dumnezeu si i zise cu repros:

- Ai zis ca mi vei purta de grija si, cnd colo, iatama mort si ngropat! Dumnezeu l privi cu multa bunatate si i spuse: - Dar eu ti-am purtat de grija, Romoletto. Ti-am trimis trei barci! Era un sarman care primise de la viata numai lovituri. Dar el se ruga ntr-una: - Doamne, te rog, ajuta-ma sa cstig macar la loto. Lucrurile mergeau tot mai rau cu el, nsa el se ruga: - Doamne, da-mi o mna de ajutor, fa sa cstig la loto. n fiecare zi nalta spre cer aceasta rugaciune: - Doamne, da-mi o mna de ajutor..., fa sa cstig la loto. Pna ce, ntr-o noapte, glasul lui Dumnezeu l trezi: - Pai tu sa-mi dai o mna de ajutor: ia macar un loz! (Bruno Ferrero)

Atta doar... O groaznica seceta cuprinsese tinutul. Iarba mai nti se ngalbeni se si apoi se ofilise cu totul. Tufisurile se uscasera si copacii si pierdusera seva. Nu cadea din cer nici un strop de ploaie si diminetile veneau una dupa alta fara sa aduca pamntului macar trecatoarea prospetime a rouai.

Vietuitoarele mai mici sau mai mari mureau cu miile. Putine erau acela care aveau forta de a fugi din acel desert care nghitea totul. Seceta era tot mai grea zi de zi. Pna si radacinile adnc nfipte n pamnt, si pierdusera frunzele. Toate fntnile si toate izvoarele secasera. Apa praielor si a rurilor scazuse de tot. Doar o singura floare ramasese vie, deoarece un izvoras mai dadea ctiva stropi de apa. Izvorul nsa era disperat si spunea: - Totul este arid, secat si pe moarte. Si eu nu pot sa fac nimica. Ce noima au cei doi stropi de apa pe care i dau? Prin apropiere era nsa un batrn copac puternic. El asculta plnsetul izvorasului si, nainte de a pieri si el, i spuse acestuia: - Nimeni nu asteapta ca tu sa nverzesti iarasi ntreg acest desert. Datoria ta este sa tii n viata acea floare. Atta doar. Cu totii suntem responsabili pentru cte o floare. Uitam nsa prea adesea de ea si ne plngem de tot ceea ce nu izbutim sa facem. Un profesor si termina cursul si apoi rosti cuvintele obisnuite: - Aveti nelamuriri? Un student zise: - Domnule profesor, care este sensul vietii? Unul dintre cei din sala, care era pe punctul de a pleca, ncepu sa rda. Profesorul l privi ndelung pe student, cercetnd parca daca era o ntrebare serioasa. ntelese ca da. - Am sa va raspund.

Scose din buzunarul de la pantaloni portofelul si din el o oglinjoara rotunda, nu mai mare dect o moneda. Zise apoi: - Eram copil pe timpul razboiului. ntr-o zi, am gasit pe strada o oglinda facuta tandari. Am pastrat ciobul cel mai mare. Acesta este. Am nceput sa ma joc cu el si am fost ncntat sa vad cum puteam cu ajutorul lui sa ndrept reflexul luminii n cele mai ntunecoase unghere unde soarele nu ajunge niciodata: gauri adnci, crapaturi, ascunzisuri. Am pastrat oglinjoara. Devenind barbat, am nteles ca acesta nu era un simplu joc de copil, ci o prefigurare a ceea ce as fi putut face n ntreaga mea viata. Eu nsumi sunt o frntura dintr-o oglinda pe care nca nu am vazut-o ntreaga. Prin ceea ce am nsa, pot aduce lumina adevar, ntelegere, cunoastere, bunatate, blndete n ascunzatorile din inimile oamenilor si sa schimb ceva n unii. Poate ca si altii vor face fel daca vor vedea aceasta. Dupa mine, n aceasta consta sensul vietii. (Bruno Ferrero)

Balta Era odata o balta mica. Era fericita ca exista si se bucura rautacios cnd stropea pe cineva cu ajutorul unei masini. i era frica doar de un lucru: de soare.

"Este moartea baltilor", se gndea ea cu fiori. Un poet care mergea cu capu-n nori, nimeri n balta cu amndoua picioarele, dar n loc sa se supere, se mprieteni cu ea. "Buna ziua!", spuse el, iar balta i raspunse: "Buna ziua!" "Cum de-ai ajuns aici jos?", o ntreba poetul. n loc de raspuns, balta si aduna toate puterile si oglindi n ea bolta cerului. Vorbira ndelung despre Tatal cel Mare, despre ploaie si despre faptul ca baltii i era att de frica de soare. Bunul poet vru sa-i risipeasca teama si-i vorbi despre imensitatea marii, despre alunecarea pestilor si despre bucuria valurilor. i mai povesti ca marea este patria si mama tuturor baltilor si ca viata de pe pamnt si din mare se datoreaza soarelui. Pna si viata baltilor. Seara i cuprinse pe poet si pe balta nca absorbiti de dialogul lor mut. Dupa cteva zile, poetul se ntoarse la umeda sa prietena. O gasi dansnd n vazduh, n lumina calda a soarelui. Balta i explica: "Datorita tie am nteles. Atunci cnd soarele m-a cuprins cu gingasia lui, nu mi-a mai fost frica. M-am lasat luata, iar acum plec pe urmele gstelor salbatice care-mi vor arata drumul spre mare. La revedere si nu ma uita!" Un carbune se simtea murdar, urt si nefolositor. Se hotar deci sa devina alb si slefuit. ncerca diferite produse chimice si diferite operatii chirurgicale. Dar nu era nimic de facut. "Singura solutie ar fi focul ", i se spuse.

Carbunele se arunca n foc. Deveni o creatura luminoasa, stralucitoare, calda, iradianta, magnifica. "Te mistui", i spusera. "Dar dau lumina si caldura", raspunse carbunele, n sfrsit fericit. Lasa-te cuprins de soarele si de focul Spiritului si vei straluci ca o stea pe cer pe drumurile infinitului. (Bruno Ferrero)

Ca intr-o oglinda ntr-o buna zi, mparatul trimise dupa unul dintre vasalii sai. n tinutul sau, acesta era cunoscut pentru cruzimea si zgrcenia lui, supusii sai traind stapniti de frica. mparatul i spuse: "Vreau sa pornesti la drum si sa-mi gasesti un om cu adevarat bun." Acesta i raspunse: "Prea bine, stapne" si supus, si ncepu cautarea. ntlni multi oameni, vorbi cu ei, si dupa multa vreme se ntoarse la mparat si-i spuse: "Stapne, am facut precum miai poruncit, cautnd prin toata lumea un om cu adevarat bun. Dar nu-i de gasit. Toti sunt egoisti si rai. Nicaieri nu se gaseste omul pe care-l cauti." mparatul l lasa sa plece si trimise dupa un alt vasal, cunoscut pentru generozitatea si bunatatea sa si foarte iubit de catre supusi. mparatul i spuse:

"Prietene, as vrea sa pornesti la drum si sa-mi cauti un om rau cu adevarat." Si acesta asculta si n calatoriile sale ntlni si vorbi cu multa lume. Dupa o buna bucata de vreme, se ntoarse la mparat si-i spuse: "Stapne, n-am izbutit. Sunt oameni necugetati, corupti, carora nu le pasa de nimeni si de nimic, dar nicaieri n-am putut gasi un om rau cu adevarat. n ciuda scaderii lor, toti au un suflet bun." Odata, pe nserate, un taran se aseza pe pragul modestei sale case bucurndu-se de racoarea serii. n apropiere, serpuia un drumeag care ducea spre sat; un om care trecea l vazu pe taranul nostru si se gndi: "Omu' asta e fara gres un mare lenes, sta de pomana si ct e ziua de mare lncezeste pe pragul casei..." La putina vreme, aparu un alt trecator. Acesta se gndi: "Omu' asta e un donjuan. Sade aici ca sa se poata uita la fetele care trec, ba poate le mai si necajeste..." n fine, un strain care se ndrepta spre sat si zise: "Omu' asta e de buna seama un mare muncitor. A trudit toata ziua, iar acum se bucura de odihna bine meritata..." La drept vorbind, nu putem sti prea multe despre taranul asezat pe pragul casei. Putem spune nsa multe despre cei trei oameni care se ndreptau spre sat: primul era un lenes, al doilea un om rau, iar al treilea un mare muncitor. Tot ceea ce spui vorbeste despre tine; mai ales cnd vorbesti despre altii.

(Bruno Ferrero)

Binecuvntarea ntr-o buna zi, renumitul parinte Henri Nouwen, care decisese sa traiasca n comunitatea Arcai dupa o cariera universitara, vazu venind spre el o fata handicapata apartinnd acestei comunitati; aceasta i spuse: - Henri, mi dai o binecuvntare? Parintele Henri Nouwen raspunse automat la aceasta cerere, facnd cu degetul semnul crucii pe fruntea fetei. n loc de a se arata multumita, aceasta protesta cu vehementa: - Nu, asa nu-i bine. Eu vreau o binecuvntare adevarata! Parintele Nouwen si dadu seama ca i raspunsese din obisnuinta si de forma si i zise: - Iarta-ma, am sa-ti dau o binecuvntare adevarata cnd o sa fim adunati cu totii la slujba. Dupa liturghie, pe cnd erau de fata n jur de treizeci de persoane care sedeau pe jos n cerc, parintele Nouwen spuse: - Janet mi-a cerut sa-i dau o binecuvntare speciala. Ea simte ca are nevoie acum de ea. Fata se ridica si merse nspre preot, care purta un lung vesmnt alb cu mneci largi care i acopereau

cu totul minile. Deodata, Janet l mbratisa si si lipi capul de pieptul sau. Fara sa pregete, parintele Nouwen o nvalui cu mnecile sale, de aproape ca o ascunse n faldurile vesmntului sau. Pe cnd erau astfel mbratisati, parintele Nouwen rosti: - Janet, as vrea sa stii ca tu esti fiica preaiubita a lui Dumnezeu. Tu esti de mare pret naintea Domnului. Sursul tau, dragalasenia ta fata de ceilalti membrii ai comunitatii si toate faptele bune pe care le faci ne arata ce fiinta minunata esti. Stiu ca n ultimele zile te-ai simtit darmata si ca inima ta este trista, dar vreau unintesc cine esti: esti o persoana deosebita, iar Dumnezeu si cei din jur te iubesc mult. Janet si nalta capul si l privi; sursul sau deschis vadea faptul ca simtise si primise cu adevarat binecuvntarea. Atunci cnd Janet se ntoarse la locul sau, si ceilalti handicapati vrura sa primeasca binecuvntarea. Pna si unul dintre asistenti, un tnar de douazeci si patru de ani, ridica mna si el: - Si eu? - Desigur, haide! raspunse parintele Nouwen. l mbratisa si zise: - John, este asa de bine ca te aflii aici. Tu esti fiul preaiubit al lui Dumnezeu. Prezenta ta aduce tuturora bucurie. Atunci cnd ntmpini dificultati si viata ti pare grea, aminteste-ti mereu ca esti nvaluit ntr-o iubire nesfrsita. Tnarul l privi cu lacrimi n ochi si zise: - Multumesc, multumesc din inima. Ideea ca suntem blestemati ni se pune parca mai usor dect aceea ca suntem binecuvntati.

Ar trebui sa redescoperim frumusetea binecuvtarii. Si atunci cnd lucrurile merg rau si viata ne pare grea, sa ne amintim cine suntem: suntem niste persoane deosebite, iubite mult de Dumnezeu si de cei de alaturi. (Bruno Ferrero)

Cei doi taietori de lemne Doi oameni munceau n aceeasi padure taind lemne. Copacii erau mari, puternici si vnjosi. Cei doi taietori de lemne si foloseau securile cu aceeasi maiestrie, dar cu metode diferite: primul lovea trunchiul cu o constanta de nenchipuit, lovitura dupa lovitura, fara sa se opreasca dect cteva clipe pentru a-si mai trage rasuflarea. Cel de-al doilea facea o mica pauza la fiecare ora. La apus, primul taietor de lemne era la jumatatea trunchiului. Era lac de sudoare si n-ar mai fi rezistat nici cinci minute n plus. Al doilea, sa vezi si sa nu crezi, terminase! ncepusera n acelasi timp si cei doi copaci erau la fel! Primului taietor de lemne nu-i venea sa-si creada ochilor! "Nu mai nteleg nimic! Cum ai reusit sa termini cnd te opreai la fiecare ora?"

Celalalt zmbi: "Tu ai vazut ca ma opream dupa fiecare ora, dar n-ai vazut ca profitam de pauza si pentru a-mi ascuti securea". Spiritul tau e asemenea securii. Nu-l lasa sa se rugineasca. Ascute-l cte putin n fiecare zi: 1. Opreste-te zece minute si asculta putina muzica. 2. Plimba-te de cte ori poti. 3. mbratiseaza n fiecare zi persoanele dragi tie si spune-le: "Te iubesc!" 4. Sarbatoreste zile de nastere, aniversari, onomastici si tot ce-ti vine n minte. 5. Fii dragut cu toti. Si cu cei din casa ta. 6. Zmbeste. 7. Roaga-te. 8. Ajuta pe cineva care are nevoie de tine. 9. Alinta-te. 10. Uita-te la cer si priveste spre nalt. (Bruno Ferrero)

Cei doi pelerini Doi pelerini urcau pe un drum abrupt, n vreme ce i fichiuia un vnt rece. Sttea s se dezlnuie furtuna. Achii de ghea uierau nvrtindu-se n vrtejuri ameitoare printre stnci. Cei doi oameni naintau cu greu. tiau bine c, dac nu aveau s

ajung la timp la adpost, aveau s piar n furtuna de zpad. Pe cnd inima le devenise ct un purice din pricina grijii i erau aproape orbii de ninsoare, ajunser n apropierea unei prpstii, de unde auzir nite gemete. Un biet om czuse n hu i, neputnd s se mite, striga dup ajutor. Unul dintre ei zise: - Acesta i este destinul. Acest om este condamnat la moarte. Hai s grbim pasul sau i vom mprti i noi soarta. i se grbi sa nainteze, puin plecat pentru a se opune forei vntului. Pe cel de-al doilea, n schimb, l cuprinse mila i ncepu s coboare rpa abrupt. l gsi pe rnit, i-l puse pe spate i urc iar, chinuit, panta grea. Se lsa ntunericul. Crarea era tot mai ntunecat. Pelerinul care purta rnitul n spate era asudat i tare ostenit, cnd zri luminile adpostului. l nsuflei pe rnit, spunndu-i s reziste, dar, pe neateptate, se mpiedic de ceva ntins de-a latul crrii. Privi i nu putu s nu tresar de oroare: la picioare sale era ntins trupul tovarului su de drum. Frigul l omorse. El scpase de aceeai soart numai pentru c se ostenise s-l poarte pe umerii si pe amrtul pe

care l salvase din rp. Trupul acestuia i efortul meninuser cldura care i-a fost necesar pentru a supravieui. Tnra era n cele mai proaste toane cu putin. i scosese la iveal toi epii, asemeni unui arici speriat de un animal. Erau prea multe ndatoriri acasa, i se adresau prea multe ntrebari, prea multe... multe altele! Mama i repeta aceeai venica predica, cu raionamentele, explicaiile i recomandarile aferente. Tnra se ctrni i mai ru. Apoi, privindu-i mama n ochi, izbucni: - Mama, sunt stul de toate predicile tale obositoare! De ce nu ma strngi mai degraba n brae? Nici o pova nu mi-ar putea face mai mult bine dect acest gest! Mama rmase cu gura cscata. Fiica ei cerea din priviri o mbriare. Cu un glas n care se simeau lacrimile gata s izbucneasc, zise: - Vrei ... vrei s te mbriez? Dar tii ca i eu vreau ca tu s m mbriezi? i i lua fiica la piept cu braele larg deschise, mbrind-o ca i cnd ar fi fost tot copilul de odinioara.

Fiecare, indiferent de vrst (chiar i la aptezeci de ani) are nevoie de mngierea unui srut, de o mbriare, de exprimarea concreta a iubirii. Adesea suntem prea rezervai, prea timizi pentru a ne arata adevratele simminte astfel nct le ascundem mai degraba dup o masc rece i severa, de team s nu-i lsm pe cei pe care i iubim s vad slbiciunea noastr. Cu toate acestea, numai cldura uman ne poate scpa din frigul epocii noastre.

(Bruno Ferrero)

Faima Un misionar care traise n China timp de mai multi ani si un cntaret care statuse acolo doar doua saptamni se ntorceau n Statele Unite pe bordul aceleiasi nave. Cnd acostara la New York, misionarul vazu ca pe tarm o mare multime de admiratori l astepta pe cntaret. - Doamne, nu pot ntelege, murmura misionarul nostru. Eu am dedicat Chinei patruzeci si doi de ani din viata mea, n vreme ce el a stat acolo abia doua saptamni si iata ca aici sunt mii de persoane venite

sa-i ureze lui bun sosit acasa, cta vreme pentru mine nu a venit nimeni. Domnul i raspunse nsa: - Fiul meu, tu nca nu ai ajuns acasa. - ntr-o buna zi, un calator trecu pe la un rabin faimos. Fu uimit sa vada ca rabinul nu avea altceva dect o odaie plina de carti. Avea drept mobila doar o masa si o lavita. - Dar, nvatatorule, unde-ti este mobila? ntreba calatorul nostru. - Dar a ta unde este? ntreba la rndu-i rabinul. - A mea? Pai, eu sunt doar n trecere pe aici, raspunse calatorul. - Si eu la fel, zise rabinul. (Bruno Ferrero)

Ghemul de lana Era odata un mparat la curtea caruia, fiindca tocmai se asezase n cetatea de scaun, se dadea un mare ospat. n sala de ospete mparatul primea onorurile si darurile. Toate erau de mare pret: arme stralucitoare, cupe de argint, brocarturi brodate cu aur.

Sirul celor care aduceau daruri era pe terminate, cnd aparu, schiopatnd si sprijinindu-se cu greu ntr-un toiag, o taranca batrna cu saboti butucanosi. Fara sa scoata un cuvnt, scoase din traista un pachet nfasurat cu grija ntr-o pnza. La gestul femeii care aseza la picioarele mparatului un ghem de lna alba, din sala izbucnira hohote de rs. Era lna de la cele doua oi ale sale, singura ei avere, toarsa n noptile lungi de iarna. Fara sa spuna nimic, regele se nclina demn, iar apoi facu semn ca ospatul sa nceapa, n timp ce batrna taranca strabatea sala ncet, masurata din cap pna-n picioare de privirile batjocoritoare ale curtenilor. Femeia si relua prin noapte drumul cel lung spre cocioaba ei construita n mijlocul padurii, unde pna atunci prezenta ei nu fusese dect tolerata. Ajunsa nsa n fata casei, se opri cuprinsa de spaima. Cocioaba era nconjurata de soldatii mparatului care mplntau de jur mprejur pari pe care ntindeau firul de lna alba. "Vai de mine!", se gndi biata batrna cu inima strnsa, ,,mparatul s-a suparat din pricina darului meu ... Soldatii ma vor prinde si ma vor arunca n nchisoare ... " Cnd o vazu, comandantul se pleca cu respect si-i spuse: "Bunica, din ordinul bunului nostru mparat, tot pamntul care va putea fi mprejmuit cu firul de lna, de acum nainte e al dumitale." Noul ei pamnt era tot att de mare pe ct fusese de lung ghemul de lna. Primise cu masura cu care daruise. Cerem mult si ne este frica sa daruim.

Doi calugari cultivau trandafiri. n timp ce primul se pierdea contemplndu-le fumusetea si mbatndu-se de mirosul lor, cel de-al doilea taia cei maifrumosi trandafiri si i dadea trecatorilor. "Ce faci?!" l certa primul . "Cum de te poti lipsi astfel de bucuria si de parfumul trandafiri/or tai?" "Trandafirii parfumeaza mult minile celui care i daruieste ", raspunse mpaciuitor cel de-al doilea. (Bruno Ferrero)

Fluviul i deertul Curgnd linitit spre mare, un fluviu ntlni n calea sa un deert i se opri. n faa lui se aterneau doar stnci cu tot felul de capcane i peteri ascunse, dune de nisip care se pierdeau departe la orizont. Fluviul rmase ncletat de team. - Acesta mi este sfritul. Nu voi izbuti s strbat deertul. Nisipul mi va absorbi apa i eu voi disprea. Nu voi ajunge niciodat la mare. Totul este pierdut, gndi cu disperare. ncetior, apele sale ncepur s se nclzeasc. Fluviul era pe cale s se transforme ntr-o mlatin i s moar.

ns vntul auzise plngerea sa i se hotr s-i salveze viaa. - Las-te nclzit de soare, astfel te vei ridica la cer sub form de vapori. De restul m voi ocupa eu, i suger el. Fluviului i se fcu nc mai fric: - Eu sunt fcut s curg lin i maiestuos printre dou maluri de pmnt, rmnnd lichid. Nu sunt fcut s zbor prin aer. Vntul rspunse: - Nu-i fie team. Atunci cnd te vei nla spre cer sub form de vapori te vei transforma ntr-un nor. Eu te voi purta dincolo de deert i tu vei putea s cazi iar pe pmnt sub form de ploaie; vei redeveni astfel fluviu i vei ajunge la mare. Dar fluviului i era prea fric i de aceea fu nghiit de deert.

Muli dintre noi uitm c nu exist dect o singur cale pentru ca s putem depi neprevzutul deert al simirii i dificilele perioade de secet care stvilesc uneori linititul curs al existenei noastre.

Aceast cale este viaa spiritual, care presupune disponibilitatea de a ne lsa transformai de Soarele care este Dumnezeu i dui de Vntul Spiritului. Dar asta implic un risc pe care puini ni-l asumm. Deoarece, aa cum spune Isus, "vntul sufl unde vrea: cte unul l simte, dar nu poate spune dincotro vine i ncotro se ndreapt".

(Bruno Ferrero.

Pilda Un pustinic vzu odat ntr-o pdure un oim. Pasrea ducea spre cuibul su o bucat de came: sfie carnea n multe bucele s hrneasc cu ea un pui de cioar rnit. Pustnicul se minun de faptul c un oim hrnea un pui de cioar i se gndi: ,,Dumnezeu mi-a dat un semn. El nu uit nici mcar de un pui de cioar rnit. Dumnezeu a fcut ca un oim nspimnttor s tie s hrneasc o pasre lipsit de ocrotire dintr-o alt specie. neleg de aici cum Dumnezeu d tuturor fiinelor cele de care au trebuin; i noi ne preocupm ntr-att de noi nine... De acum ncolo voi nceta s mai am grij de mine! Dumnezeu m-a

fcut s pricep ce am de fcut. Nu am s-mi mai caut de mncare! Dumnezeu nu las n parsire pe nici una dintre creaturile sale: nu m va abandona nici pe mine. Zis i fcut: se aez acolo n pdure i nu se mai clinti din loc: se ruga i iar se ruga; nu fcea nimic altceva. Rmase astfel timp de trei zile i trei nopi, fr a bea vreun strop de ap sau a lua vreo mbuctur de mncare. Dup aceste zile, pustnicul era att de slbit era nct nu mai era n stare nici s-i ridice mna. Cum era aa de lipsit de putere, adormi. i iat c n vis i se art un nger. ngerul l privi cu tristee i i gri: Este adevrat c semnul era pentru tine. Dar tu trebuia s nvei a urma pilda oimului!

Atunci Isus ntreb: Care dintre aceti trei i se pare c a fost aproapele celui czut ntre tlhari?. Iar el a zis: Cel care a fcut mil cu el. i Isus i-a zis: Mergi i f i tu asemenea (Luca 10, 36-37).

Cu prea mult uurin considerm c noi suntem cei care trebuie s primim. Isus vrea ns ca noi s fim cei care druim. (Bruno Ferrero)

Piatra pretioasa Doi prieteni se rentlnira dupa o ndelungata despartire. Unul dintre ei se mbogatise, celalalt era sarac. Luara masa mpreuna si dezgropara amintiri. Apoi cel sarac atipi. Prietenul sau, coplesit de mila, nainte de a pleca, i strecura n buzunar un diamant de mare pret. Trezindu-se nsa, cel sarac nu gasi aceasta piatra pretioasa si continua sa-si duca viata ca nainte. Dupa un an, se ntmpla ca prietenii nostri se ntlneasca iar. - Spune-mi cum de nu ai gasit piatra pretioasa pe care ti-am pus-o n buzunar? l treba cel bogat pe prietenul sau, vaznd ca nca traia n mizerie. Fiecare ntlnire cu un om constituie o astfel de experienta. Fiecare persoana de lnga noi ne daruieste o comoara de mare pret. Cel mai adesea nsa nu ne dam seama de acest lucru.

(Bruno Ferrero)

Printesa A fost odata un rege care avea o fiica desteapta foc si foarte frumoasa. Printesa suferea nsa de o boala misterioasa. Pe masura ce crestea, minile si picioarele-i slabeau, n timp ce auzul si vazul i se mputinau. Multime de doctori ncercasera s-o vindece, dar n zadar. ntr-o zi, la curte sosi un batrn despre care se spunea ca ar cunoaste secretul vietii. Toti curtenii se grabira sa-l roage sa vina n ajutorul printesei bolnave. Batrnul i dadu copilei un cosulet de nuiele cu capac, si-i spuse: "Ia-l si ai grija de el. Te va vindeca." Nerabdatoare si plina de bucurie, printesa deschise capacul, dar ceea ce vazu o umplu de uimire si de tristete. n cosulet, zacea un copil, dobort de boala, si mai nenorocit si mai suferind dect ea. Printesa si lasa sufletul cuprins de compatimire si, n ciuda durerilor, lua copilul n brate si ncepu sa-l ngrijeasca. Trecura luni, iar printesa nu avea ochi dect pentru copil. l hranea, l mngia, i surdea, l veghea noptile, i vorbea cu duiosie, chiar daca

toate acestea i pricinuiau o mare suferinta si oboseala. La aproape sapte ani dupa acestea, se petrecu ceva de necrezut. ntr-o dimineata, copilul ncepu sa zmbeasca si sa mearga. Printesa l lua n brate si ncepu sa danseze rznd si cntnd, usoara si nespus de frumoasa cum nu mai fusese de multa vreme. Fara sa-si dea seama se vindecase si ea. Doamne, cnd mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrana; cnd mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apa; cnd mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie ncalzit; cnd sufar, trimite-mi pe cineva pe care sa mngi; cnd crucea mea ncepe sa fie prea grea, da-mi crucea altuia s-o mpart cu el; cnd sunt sarac, adu-mi pe cineva care e n nevoie; cnd nu am timp, da-mi pe cineva pe care sa-l ajut o clipa; cnd ma simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care sa-l ncurajez; cnd simt nevoia de a fi nteles, da-mi pe cineva care sa aiba nevoie de ntelegerea mea; cnd as vrea ca cineva sa aiba grija de mine, trimitemi pe cineva de care sa am grija; cnd m gndesc la mine, ndreapta-mi gndurile catre altii. (Bruno Ferrero)

Cele doua bijuterii - P. Coelho Preotul cistercian Marcos Garcia, din Burgos, Spania, spune: Uneori Dumnezeu ia o anume bucurie pentru ca omul sa-L poata intelege, dincolo de favoruri si cereri. El stie pana la ce punct poate pune la incercare un suflet - si niciodata nu merge dincolo de acest punct. In asemenea clipe, sa nu spunem niciodata: Dumnezeu m-a parasit. El nu face niciodata asta; noi suntem aceia care, uneori, putem s-o facem. Daca Domnul ne da o incercare grea, ne da si puterile suficiente - eu as spune, mai mult decat suficiente pentru a o depasi. In legatura cu aceasta, cititoarea Camila Galvo Piva imi trimite o povestire interesanta, intitulata Cele doua bijuterii: Un rabin foarte credincios traia fericit cu familia - o sotie admirabila si doi copii minunati. Odata, chemat cu treburi, s-a intamplat sa lipseasca de acasa mai multe zile. In timpul acesta, un grav accident de masina ii ucise cei doi copii. Singura, mama suferea in tacere. Dar, fiindca era o femeie puternica, sustinuta de credinta si increderea in Dumnezeu, a suportat socul cu demnitate si curaj. Dar cum sa-i spuna sotului vestea ingrozitoare? Era un om cu credinta, dar fusese bolnav cu inima si

femeia se temea ca aflarea tragediei sa nu-i pricinuiasca si lui moartea. Nu-i ramanea decat sa se roage pentru ca Dumnezeu s-o sfatuiasca cum era mai bine. In ajunul sosirii sotului, se ruga mult - si primi darul unui raspuns. A doua zi, rabinul se intoarse acasa, isi imbratisa sotia cu drag si intreba de copii. Femeia ii spuse sa nu-si faca griji, sa se imbaieze si sa se odihneasca. Dupa cateva ore, amandoi s-au asezat la masa. Ea il intreba despre calatorie, el ii povesti toate amanuntele, ii vorbi despre mila lui Dumnezeu si intreba iarasi de copii. Sotia, incurcata, ii raspunse: - Lasa copiii, ne vom ocupa de ei mai tarziu. Acum as vrea sa ma ajuti sa rezolv o problema care mi se pare grava. Sotul, ingrijorat deja, intreba: - Ce s-a intamplat? Am vazut ca esti abatuta! Spune tot ce ai pe suflet si sunt sigur ca vom rezolva amandoi orice problema, cu ajutorul lui Dumnezeu. - Cat ai lipsit, un prieten de-al nostru ne-a vizitat si a lasat doua bijuterii de mare valoare ca sa le pastrez. Sunt foarte pretioase! Niciodata nu am vazut ceva mai frumos! El o sa vina sa le ia, dar eu nu vreau sa i le mai inapoiez, m-am indragostit de ele. Ce spui? - Vai, femeie! Nu-ti inteleg purtarea, niciodata n-ai fost vanitoasa! - Fiindca niciodata n-am mai vazut asemenea bijuterii! Nu pot sa accept ideea de a le pierde pentru totdeauna! Si rabinul raspunse cu tarie: - Nimeni nu pierde ce n-a avut. Daca le pastrezi e ca si cum le-ai fura! Hai sa le inapoiem, si eu te voi

ajuta sa treci peste lipsa lor. Sa facem asta impreuna, chiar azi. - Ei bine, dragul meu, asa sa fie precum doresti. Comoara va fi inapoiata. De fapt, asta s-a si intamplat. Bijuteriile asa de pretioase erau copiii nostri. Dumnezeu ni i-a incredintat sa-i pazim, si, cat timp ai fost plecat, a venit sa-i caute. Au plecat... Rabinul intelese imediat. Isi imbratisa sotia si amandoi au varsat multe lacrimi - dar el a inteles mesajul, si din ziua aceea au luptat pentru a depasi impreuna pierderea.(Traducere de Gabriela Banu)

Ai mila... - Paulo Coelho La un moment dat, in timpul pelerinajului meu, am ajuns la un lan de grau intins si monoton care mergea pana la orizont. Singurul lucru care rupea plictiseala peisajului era o coloana medievala cu o cruce in varf, care marca drumul pelerinilor. Cand am ajuns langa ea, Petrus - ghidul meu - arunca rucsacul pe jos si ingenunche. Mi-a cerut sa fac si eu acelasi lucru. - Sa ne rugam pentru ca - in cazul cand veti reusi sa va gasiti spada - s-o tineti mereu cu mana sigura. Petrus spuse ca ii placea mult poetul brazilian Vinicius de Moraes si ca dorea sa spuna o rugaciune plecand de la poezia acestuia. Si incepu:

- Ai mila de cei care au mila de ei insisi si se cred buni si nedreptatiti de viata, pentru ca n-au meritat lucrurile care li s-au intamplat - ai mila, fiindca acestia niciodata nu vor reusi sa lupte in Lupta Dreapta. Si ai mila si de cei care sunt cruzi cu ei insisi, si vad numai rele in propriile fapte, si se considera vinovati de nedreptatile lumii. Fiindca acestia nu cunosc legea Ta care spune: "Pana si firele de par din capul tau sunt numarate". Ai mila de cei care conduc si de cei care muncesc ore in sir munca grea si se sacrifica in schimbul unei duminici, cand totul este inchis si nu ai unde sa te duci. Dar ai mila si de cei care-si sfintesc opera si merg dincolo de propria nebunie si ajung invidiati sau crucificati de propriii frati. Pentru ca acestia nu au stiut legea Ta care spune: "Fii prudent ca sarpele si naiv ca porumbelul". Ai mila de cei care mananca, beau, se ghiftuiesc, dar sunt nefericiti si singuri in ghiftuiala lor. Dar ai mila si de aceia care postesc, se infraneaza de la tot, isi interzic orice si se simt sfinti si-ti vor striga numele in piete publice. Pentru ca acestia nu cunosc legea Ta care spune: "Daca marturisesc referindu-ma la mine insumi, marturia mea nu e adevarata". Ai mila de cei ce se tem de Moarte si nu cunosc multele imparatii prin care au trecut si multele morti pe care le-au murit, si sunt nefericiti fiindca se gandesc ca totul se va sfarsi intr-o zi. Dar ai si mai multa mila de cei care au cunoscut deja mai multe morti si azi se cred nemuritori, pentru ca nu cunosc legea Ta care spune: "Cine nu s-a nascut din nou nu va putea vedea imparatia lui Dumnezeu".

Ai mila de cei ce nu cred in nimic, pentru ca acestia niciodata nu vor auzi muzica sferelor. Dar si mai multa mila ai de cei care au o credinta oarba, si-n laboratoare preschimba mercur in aur, inconjurati de terfeloage despre secretele Tarotului si puterea piramidelor. Pentru ca acestia nu cunosc legea Ta care spune: "A copiilor e imparatia cerurilor". Ai mila de aceia care nu vad nimic in afara de ei insisi, ferecati in limuzinele lor, care se incuie in birouri inghetate la ultimul etaj si sufera in tacere solitudinea puterii. Dar ai mila si de cei care si-au dat si haina de pe ei, si sunt iubitori si incearca sa invinga raul cu iubire, pentru ca acestia nu cunosc legea Ta care spune: "Cine nu are spada sa-si vanda mantia si sa-si cumpere una". Si ai mila si de noi, Doamne. Pentru ca de multe ori credem ca suntem imbracati si de fapt suntem goi, credem ca am comis o crima si de fapt am salvat pe cineva. Nu uita, in mila Ta, ca am scos spada din teaca cu mana ingerului, dar tinem spada si cu mana demonului, cu a amandurora. Pentru ca ne aflam pe lume, dainuim pe lume si avem nevoie de Tine. Avem nevoie de legea Ta care spune: "Cand v-am trimis fara punga, fara sac si fara sandale, nimic nu v-a lipsit". Petrus si-a incheiat rugaciunea. Tacerea stapanea totul. El privea fix lanul de grau care ne inconjura. (Paulo Coelho)

O legenda " O legenda veche spune ca mai demult oamenii erau buni. Dar au profitat atat de mult de puterea divina din ei incat stapanul tuturor zeilor a decis sa le ia aceasta putere si sa o ascunda intr-un loc unde va fi imposibil de gasit. Tot ce i-a ramas sa faca era sa gaseasca ascunzatoarea potrivita. A fost convocat consiliul zeilor pentru a se gasi solutia. Zeii au sugerat: -De ce sa nu ingropam puterile omului in pamant? Brahma a raspuns: -Nu, nu vom face asta pentru ca omul va sapa adanc si le va gasi Atunci zeii au spus: -In acest caz, sa le trimitem divinitatea pe cel mai adanc fund al oceanului! Dar Brahma a raspuns din nou: -Mai devreme sau mai tarziu omul va explora adancurile oceanului si cu siguranta ca o vor gasi si o vor aduce la suprafata Atunci zeii s-au aratat invinsi: -Nici pamantul, nici oceanul nu sunt locuri unde puterea divina sa fie in siguranta, insa alte idei de ascunzatoare nu mai avem. Brahma a exclamat dintr-o data: -Iata ce vom face cu divinitatea omului! O vom ascunde adanc inauntrul lui,

pentru ca este singurul loc unde nu va cauta. De atunci incoace, conform legendei, omul a cautat in toata lumea, a explorat, a urcat si a sapat cautand ceva ce a fost in tot acest timp inauntrul lui." Dupa Eric Butterworth

Povestea ghemelor pufoase si calde A fost odata ca niciodata o tara in care toata lumea era fericita. Fiecare persoana se nastea cu un sac fermecat care continea un stoc interminabil de gheme pufoase si calde. Cand acestea erau daruite altor persoane, ele erau ca atingerea mainii unui copil mic, astfel incat oamenii simteau caldura si afectiune ori de cate ori primeau un ghem pufos si cald. Si pentru ca sacii erau fermecati, fiecare putea cere si primi oricat de multe gheme calde vroia. Intr-o zi, a venit o vrajitoare rea, care a raspandit zvonul ca nu

vor fi intotdeauna suficiente gheme in saci (vrajitoarea vroia sa vanda o licoare care aduce fericirea, astfel ca stocurile gratuite de gheme pufoase calde nu erau benefice pentru afacerea ei). Oamenii au inceput sa ascunda ghemele pufoase calde, in caz ca zvonul ar fi adevarat, astfel ca, la fel ca in cazul pietelor financiare, au sfarsit prin a face acest lucru sa devina real. Acum locuitorii nu mai erau la fel de fericiti. Oamenii daruiau gheme numai cu economie, si chiar si atunci vroiau un ghem in schimb, de fiecare data. Unii au inceput sa daruiasca gheme din plastic, astfel incat sa pastreze originalele pentru ei. Desi pareau foarte reale, senzatiile pe care le ofereau nu erau aceleasi. Unii au inventat spini reci, care stimuleaza sentimente neplacute, dar cel putin le reamintesc oamenilor ca ei traiesc. Vrajitoarea cea rea a facut o multime de bani vanzand leacurile ei nenorocite.

In cele din urma, un calator intelept a trecut prin tinut si vazand ceea ce s-a intamplat le-a spus oamenilor ca sacii ERAU fermecati, si cu cat scot din ei mai multe gheme, cu atat mai multe vor fi fabricate in saculeti. Unii oameni l-au crezut pe calator si au inceput sa scoata mai multe gheme. Acum asteptam sa ii vedem reusind sa aduca inapoi obiceiul daruirii de gheme calde pentru binele oamenilor.

Cine esti? - Anthony de Mello O femeie aflata in coma era pe punctul de a muri. Dintr-o data, ea s-a simtit ridicata la cer si s-a trezit in fata Scaunului Judecatii de Apoi. - Cine esti? a intrebat-o o Voce. - Sunt sotia primarului, a raspuns ea. - Nu te-am intrebat a cui sotie esti, ci cine esti tu. - Sunt mama a patru copii. - Nu te-am intrebat a cui mama esti, ci cine esti tu. - Sunt invatatoare. - Nu te-am intrebat ce profesie ai, ci tine esti tu.

Si dialogul a continuat in acelasi fel. Orice ar fi raspuns femeia, cuvintele ei nu pareau sa raspunda la intrebarea: ?Cine esti tu?" - Sunt crestina. - Nu te-am intrebat care este religia ta, ci cine esti tu. - Sunt cea care a fost la biserica in fiecare zi si le-a dat de pomana ceIor sarmani. - Nu te-am intrebat ce ai facut, ci cine esti tu. In mod evident, ea nu a trecut de examen, caci a fost trimisa inapoi pe pamant. Cand s-a trezit din coma, femeia s-a decis sa afle cine este. Si astfel, intreaga ei viata s-a schimbat.

GRADINARUL SI DISCIPOLUL A fost odata un gradinar care era foarte priceput. Atat de priceput incat ii mersese vestea si in tinuturile invecinate, si multi dintre parinti isi trimiteau odraslele la el ca sa invete mestesugul. Gradinarul ii primea si ii invata cu bucurie, iar discipolii sai reuseau dupa un timp sa cultive plante la fel de frumoase si de sanatoase ca si ale maestrului lor.

Intr-o zi a venit la el un tanar foarte dornic sa invete arta gradinaritului. Batranul l-a primit, l-a pus intr-o grupa de incepatori si s-au apucat de treaba. Cu totii munceau cu spor si voie buna, iar dupa o vreme au inceput sa apara primele rezultate. Micile plantute care se iveau din pamant erau la fel de frumoase si de sanatoase ca si cele ale gradinarului, cu o singura exceptie. Plantele ingrijite de tanarul nostru pareau bolnave si neajutorate. Desi atat gradinarul cat si tanarul le acordau o atentie speciala, rasadurile o duceau din ce in ce mai prost pe zi ce trecea. Intrigat, batranul a luat o torta si s-a furisat langa stratul respectiv dupa apusul soarelui, asezandu-se la panda. Nu mult dupa miezul noptii el a zarit o silueta in intuneric apropiindu-se de strat. A aprins torta si a sarit din ascunzis surprinzandu-l pe hot. Mare a fost mirarea batranului cand a vazut ca cel prins era chiar discipolul, care nelinistit de evolutia plantelor sale venea in fiecare noapte sa verifice daca radacinile au mai crescut sau nu.

CELE PATRU PIERSICI Odata, un taran a vrut sa-i incerce pe cei patru fii ai sai. I-a chemat dimineata la el si i-a dat fiecaruia cate o piersica. A plecat apoi la camp, lasandu-i sa-si vada de treburi si sa-si imparta ziua cum cred ei de cuviinta. Seara insa, cand s-a intors, i-a chemat pe toti patru in tinda si l-a intrebat pe cel mai mare: - Spune-mi, ce-ai facut cu piersica ta? - Ce sa fac, tatuca, am mancat-o si-ti multumesc. A fost tare buna. Am luat, apoi, samburele, l-am plantat in spatele casei, am udat locul si nadajduiesc sa creasca acolo un piersic frumos si roditor. - Bine ai facut, baiatul tatii, sunt sigur ca tu o sa ajungi un bun gospodar. Dar tu, ii zise celui de-al doilea, ce-ai facut cu piersica ta? - Am mancat-o. A fost atat de buna, coapta si frageda ... - Si apoi? - Pai, am aruncat samburele si m-am dus la mama sa-i mai cer cateva, ca tare bune erau. - Fiule, zise atunci omul cu intristare in glas, ai grija sa nu ajungi un om lacom ca "lacomul mai mult pierde si lenesul mai mult alearga". Dar tie ti-a placut piersica, a fost buna? - l-a intrebat taranul si pe cel de-al treilea fiu al sau. - Nu stiu. - Cum nu stii, da' ce-ai facut cu ea? - Am vandut-o. M-am dus cu ea in targ si am dat-o cu zece bani. Uite-i! - Fiule, tu sigur o sa ajungi mare negustor, dar ai grija ca nu toate sunt de vanzare in viata; mai ales, nu ceea ce ai primit de la parinti.

In sfarsit, taranul l-a intrebat si pe ultimul baiat, cel mai mic dintre toti. - Dar tie ti-a placut piersica? - Nici eu nu stiu, tatuca. - Cum, si tu ai vandut-o? - Nu, tata. Eu m-am dus in vizita la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, si i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea si mi-a multumit din suflet. Cu lacrimi in ochi, tatal si-a luat copilasul pe genunchi si i-a spus: - Nu stiu ce te vei face tu in viata, dar stiu ca, indiferent ce drum vei urma, vei fi un bun crestin si asta e tot ce conteaza.

Ecoul vietii Aflandu-se in excursie pe munte, o tanara familie a poposit intr-o cabana de la marginea unei vai. Baiatul cel mic, suparat pe fratele sau, s-a dus in spatele cabanei si a strigat de ciuda: "Te urasc!" Dar, imediat, un glas puternic i-a raspuns: "Te urasc, te urasc ...!". Speriat, copilul a alergat in casa si i-a povestit tatalui toata patania, spunandu-i ca, afara, cineva striga la el ca-l uraste. Au mers impreuna la locul cu pricina, unde tatal i-a spus fiului sau: - Aici erai cand ai auzit ca cineva te uraste ?

- Da! - Ia spune-i ca-l iubesti! - Te iubesc! - a strigat copilul si, de indata, vaile i-au raspuns: "Te iubesc, te iubesc! ..." - Tine minte, i-a mai zis tatal, asa este si in viata: daca esti om rau, numai rautate vei intalni, dar daca esti om bun si te porti frumos cu ceilalti, atunci doar dragoste vei gasi, la tot pasul. Si, chiar daca nu vei fi iubit totdeauna de catre oameni, in schimb dragostea Domnului va fi mereu cu tine. Sa nu uiti asta! "Cand un strain bate, caritatea ii deschide usa ospitalitatii; odata intrat, il intampina bucuria; odata primit, il gazduieste omenia. Pe cel flamand, il hraneste bunatatea; pe cel deznadajduit, il calauzeste credinta, iar pe cel tulburat, dragostea."

Cat valorezi Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat. - Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine? Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:

- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea. Apoi, dupa o mica pauza adauga: - Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine. - Aaa. incantat sa va ajut - baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat. - Bine - incuviinta batranul invatat. Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand: - Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede. Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.

... Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poat scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat. - Imi pare rau - incepu el - dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului. - Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! - spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana. Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise: - Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel. - Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul. - Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58. Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate. - Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si

unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta. Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic. - Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze. Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi.

Concertul Cand luminile din incapere s-au stins si concertul era pe cale sa inceapa, mama s-a intors la locul ei si a descoperit ca fiul sau disparuse. Dintr-o data, cortinele au fost date la o parte si lumina reflectoarelor a poposit pe impresionantul pian Steinway de pe scena. Ingrozita, mama vazu ca baietelul ei se asezase la claviatura, apasand pe clape si alegand cu grija notele cantecelului

Twinkle,Twinkle Little Star. In acea clipa, marele maestru pianist si-a facut intrarea in scena, a mers repede la pian si i-a soptit baiatului la ureche: Nu te opri. Continua sa canti. Apoi, aplecandu-se, Paderewski si-a intins mana stanga si a inceput ss completeze melodia, adaugand partea de bas. Dupa putin timp, si-a intins si mana dreapta, de cealalta parte a baiatului si a adaugat un acompaniament cursiv. Impreuna, batranul maestru si tanarul ucenic au transformat o situatie ce s-ar fi putut dovedi a fi dezastruoasa, intr-o experienta extraordinar de creativa.Cei din public au fost atat de fascinati, incat nu si-au putut aminti ce a mai cantat marele maestru dupa aceea. Si-au amintit doar de piesa clasica: Twinkle, Twinkle Little Star. Poate ca asa stau lucrurile si cu Dumnezeu. Ceea ce poti realiza doar de unul singur este putin probabil ceva demn de a fi retinut. Ne dam silinta sa fim cat mai buni, dar rezultatele nu sunt intotdeauna o muzica frumoasa si armonioasa. Cu toate acestea, cu ajutorul Maestrului, lucrarea vietii noastre poate fi cu adevarat frumoasa. Data viitoare cand iti propui sa faci lucruri marete, asculta cu atentie. S-ar putea sa auzi vocea Maestrului, cum iti sopteste la ureche: Nu te opri.

Continua sa canti. Fie sa-i simti bratele in jurul tau si cum te ajuta sa-ti transformi micile incercari in adevarate capodopere. Tine minte, Dumnezeu nu ii cheama pe cei pregatiti, ci mai degraba, ii pregateste pe cei chemati. Viata se masoara mai exact prin vietile pe care le atingi, si nu prin lucrurile pe care le dobandesti. Fie ca Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa fie mereu alaturi de tine! si tine minte: Nu te opri. Continua sa canti

Legenda celor 8 minute

Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus: Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important.

Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce. Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: Ai doar 8 minute! Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis. Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna. Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna. La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu: Nu uita ce e cel mai important! Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om. In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important.

Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: Bogatia sufletului. Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele. Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: Bogatia sufletului!

Ultimul biscuit Intr-un aeroport statea o tanara care urma sa faca o calatorie mai lunga. Si-a cumparat de acolo o carte ca sa treaca mai repede timpul si un pachet de biscuiti. S-a asezat pe un scaun, si-a pus bagajele langa el si s-a apucat sa citeasca. La un moment dat s-a intors sa ia un biscuit din pachetul de langa ea. A observat cu surprindere ca la mica distanta era asezat un domn care citea un ziar, si care fara sa-i ceara permisiunea a inceput sa ia si el din pachetul de biscuiti. Cu toate ca s-a simtit indignata, politetea a impiedicat-o sa ii reproseze ca are un comportament

nepotrivit. Dar pe masura ce ea lua cate un biscuit, lua si el unul si asta a facut ca pana la urma tanara sa devina foarte nemultumita. Cand a luat din pachet penultimul biscuit, ea s-a intrebat plina de resentimente: Oare indrazneste sa mi-l ia si pe ultimul? Barbatul a luat intr-adevar ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a oferit zambind cald o jumatate. Simtind ca el a depasit limita bunului simt, tanara s-a ridicat furioasa si s-a indreptat spre un alt colt al salii de asteptare. A deschis geanta ca sa puna inauntru cartea si spre marea ei surprindere a vazut inauntru pachetul de biscuiti pe care il cumparase. In acel moment a coplesit-o un sentiment de rusine. A inteles ca pachetul din care mancase nu era al ei, ci al barbatului care citea ziarul El a impartit plin de bunatate chiar si ultima bucatica pe care o avea, fara sa se simta indignat, superior sau furios. MORALA: Oare de cate ori in viata am mancat biscuitii altcuiva? Ar fi mai bine ca inainte sa ne grabim sa-i judecam pe altii sa privim cu atentie in jur si mai ales in sufletul nostru!

Sa dai cand poti, fara sa astepti nimic in schimb, nici macar un multumesc, si sa nu regreti ca ai dat! Cui dai? Cui are nevoie Cat dai? Totdeauna mai mult de cat ai primit!

Un pahar cu lapte

Intr-o zi, un tanar sarac care vindea diferite marfuri din poarta in poarta ca sa-si plateasca studiile la universitate, gasi in buzunar doar o moneda de 10 cents si-i era foame. Decise sa ceara ceva de mancare la urmatoarea casa. Dar nervii lui l-au tradat cand ii deschise usa o femeie superba. In loc sa ceara ceva de mancare, ceru un pahar cu apa. Ea se gandi ca tanarul parea infometat, asa ca ii aduse un pahar mare cu lapte. El il bau incet si dupa aceea intreba: -Cat va datorez? -Nu-mi datorezi nimic, raspunse ea. - mama mea ne-a invatat ca trebuie sa fim mereu buni cu cei care au nevoie de noi.. - Si el raspunse: va multumesc din suflet...!

Cand Howard Kelly pleca de la casa aceea, nu numai se simti mai usurat, dar si increderea in D-zeu si in oameni deveni mai puternica. Fusese pe punctul de a abandona studiile din cauza saraciei. Dupa cativa ani, femeia se imbolnavi grav. Medicii din satul ei erau ingrijorati. Dupa putin timp au trimis-o in oras. Il cautara pe Dr. Howard Kelly pentru o consultatie. Cand el auzi numele satului din care provenea pacienta, simti in ochi o lumina speciala si o senzatie placuta. Imediat Dr. Kelly urca din holul spitalului in camera ei. Imbracat in halatul lui, doctorul intra sa o vada. Capriciile destinului, era ea, o recunoscu imediat. Se intorase in sala vizite determinat sa faca tot posibilul sa-i salveze viata. Din ziua aceea urmari cazul femeii cu cea mai mare atentie, ea fu operata pe cord deschis si se recupera foarte incet Dupa o lunga lupta, ea invinse boala...! Era in sfarsit sanatoasa..! Dat fiind ca pacienta era in afara oricarui pericol, Dr. Kelly ceru biroului administrativ sa-i trimita factura cu totalul cheltuielilor, ca s-o aprobe. O recontrola si o semna. Mai mult, scrise ceva pe marginea facturii si o trimise in camera pacientei. Factura a ajuns in camera pacientei, dar ei ii era teama sa o deschida, pentru ca stia ca ar fi lucrat

pentru tot restul zilelor sale ca sa plateasca costul unei interventii atat de complicate... In sfarsit o deschise si ceva ii atrase imediat atentia: pe marginile facturii citi aceste cuvinte... Platita integral acum multi ani, cu un pahar de lapte

Ajuta Speranta sa traiasca

2 fete tinere imparteau aceeasi locuinta. Una din ele s-a imbolnavit grav, a facut pneumonie intr-o perioada in care nu erau descoperite medicamentele si nici un alt remediu salvator. Doctorul nu i-a dat mari sanse de izbanda, insa colega ei nu a vrut nicicum sa renunte la speranta ca isi va reveni! Fata bolnava era asezata langa o fereastra si vedea un zid cu iedera pe el. Zi de zi privea acel zid, iar pe zi ce trece se intrista tot mai tare. Cand toamna veni isi dadu seama ca starea ei nu s-a imbunatatit ci s-a agravat. I-a spus prietenei sale ca atunci cand ultima

frunza va cadea, ea va muri. Nu mai facea altceva decat sa numere cate frunze au mai ramas... si suspina incet... incet. Prietena sa incerca din rasputeri sa o incurajeze, dar nimic nu mai putea face loc sperantei. Undeva la parter statea un pictor batran si sarac. Fata sanatoasa, fiind si ea pictorita, il chema uneori pe batran sa-i serveasca drept model. Astfel, batranul a aflat de povestea fetei muribunde si de prezicerea ei sumbra. Zilele treceau... si uite asa a venit si vremea in care o singura frunza se mai zbatea de una singura in bataia biciuitoare a vantului rece de toamna. Fetele se uitau cu frica dimineata la zid! Mare le-a fost uimirea cand au vazut ca dupa o noapte zbuciumata, plina de ploaie si vant, frunza era tot acolo! Speranta renascu! ...batranul fu gasit mort....era ud si plin de vopsea! Fata sanatoasa merse langa zid si vazu ca oricat de puternic era vantul frunza nu se misca! Fiecare dintre noi trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a ajuta speranta sa traiasca, in viata noastra, in viata celor din jurul nostru!

Nu vei mai privi o ceasca de cafea la fel O tanara a mers la mama ei si i-a povestit despre viata sa si despre lucrurile grele pe care le are de infruntat. Nu mai putea, vroia sa se dea batuta. Se saturase sa se tot lupte si sa se chinuie. Se parea ca ori de cate ori reusea sa rezolve o problema, alta noua isi facea aparitia. Mama ei o duse in bucatarie. A umplut 3 vase cu apa si le-a pus pe fiecare la foc. In scurt timp apa din ele a inceput sa fiarba. In primul vas a pus morcovi, in al doilea oua, iar in ultimul vas cafea macinata. Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata nicio vorba. Dupa 20 minute a oprit focurile. A pescuit morcovii si i-a pus intr-un bol. A scos afara ouale si le-a pus intr-un bol. Apoi a scos cu un polonic si cafeaua si a pus-o in al treilea bol. Intorcandu-se spre fata ei a intrebat-o: "Spune-mi ce vezi?" "Morcovi, oua si cafea", a raspuns ea. Mama ei a adus-o mai aproape si a rugat-o sa ia morcovii in mana si sa-i spuna ce simte. Fata a facut ce i se ceruse, si a remarcat ca acestia sunt moi. Apoi mama ei a rugat-o sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Facand aceasta, fata a observat ca oul este acum tare. In final, mama a rugat-o sa sorbeasca din

cafea. Fata zambind a savurat o inghititura din cafeaua cu o aroma imbietoare. Curioasa, a intrebat-o pe mama ei: "Ce inseamna toate acestea, mama?" Mama ei i-a explicat ca toate cele 3 lucruri au avut parte de aceeasi adversitate, apa fiarta. Fiecare dintre ele a reactionat insa diferit.

Morcovii au fost la inceput tari, puternici si neinduplecati. Dar apa fiarta i-a inmuiat si au devenit slabi. Oul a fost fragil. Coaja lui subtire i-a protejat lichidul interior, dar dupa ce a fiert continutul sau s-a intarit. Boabele de cafea macinate au fost unice. Dupa ce au fost fierte, ele au schimbat apa. "Care dintre ele esti tu?" si-a intrebat fiica. "Cand adversitatea bate la usa ta, tu cum raspunzi? Esti un morcov, un ou sau un bob de cafea?" Gandeste-te si tu: Care sunt eu? Sunt morcovul care pare puternic, dar durerea si adversitatea ma fac sa imi pierd puterile, sa devin fragil.

Sunt oul care porneste la drum cu o inima maleabila, care se schimba cu caldura? Am un spirit fluid care dupa o moarte, o despartire, probleme financiare sau alte greutati se aspreste? Exteriorul meu e mereu acelasi, dar in interior zace o inima impietrita? Sau sunt precum boabele de cafea? Atunci cand apele devin fierbinti reusesc sa schimb situatiile din jurul meu si sa dau tot ce am mai bun din mine? In timpurile in care intunericul si esecurile primeaza, te poti ridica la un alt nivel? Cum faci fata adversitatii? Esti un morcov, un ou sau o boaba de cafea? Poate ca ai parte de destula bucurie care sa te faca dulce, de suficiente incercari care sa te faca puternic, de suficienta tristete care sa te faca uman si de suficienta speranta ca sa te faca fericit. Cei mai fericiti oameni nu au neaparat cel mai bun sau cel mai mult din toate; dar ei stiu sa beneficieze din plin de tot ceea ce le apare in cale. Cel mai luminos viitor va avea intotdeauna la baza un trecut uitat, nu poti inainta in viata pana cand nu lasi la o parte esecurile si suferintele din trecut. Atunci cand te-ai nascut, tu plangeai si toti cei din jurul tau radeau. Traieste-ti viata astfel incat la finalul ei tu sa fii cel care rade si toti cei din jurul tau sa planga.

CELE TREI PORTI Un rege avea un fiu destept si curajos. Ca sa-l pregateasca pentru a infrunta viata, il trimise la un batran intelept. - Lumineaza-ma: ce trebuie sa stiu in viata? - Vorbele mele se vor pierde precum urmele pasilor tai pe nisip, dar o sa-ti dau totusi cateva sfaturi. In drumul tau prin viata vei intalni trei porti. Citeste ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinta mai puternica decat tine te va impinge sa le urmezi. Nu incerca sa te intorci, caci vei fi condamnat sa retraiesti din nou si din nou ceea ce incerci sa eviti. Nu pot sa-ti spun mai mult. Tu singur trebuie sa treci prin asta, cu inima si cu trupul. Acum du-te! Urmeaza drumul acesta drept din fata ta. Batranul intelept disparu si tanarul porni pe drumul vietii. Nu dupa mult timp, se gasi in fata unei porti mari, pe care se putea citi: SCHIMBA LUMEA.

Asta era si intentia mea, gandi printul, caci chiar daca sunt lucruri care imi plac pe aceasta lume, altele nu-mi convin deloc. Atunci incepu prima sa lupta. Idealul sau, abilitatea si vigoarea sa il impinsera sa se confrunte cu lumea, sa intreprinda, sa cucereasca, sa modeleze realitatea dupa dorinta sa. El gasi placerea si betia cuceritorului, dar nu si alinarea inimii. Reusi sa schimbe cateva lucruri, dar multe altele ii rezistara. Anii trecura. Intr-o zi il intalni din nou pe batranul intelept care-l intreba: - Ce-ai invatat tu pe acest drum? - Am invatat sa deosebesc ceea ce e in puterea mea de ceea ce imi scapa, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine. - Bine, zise batranul. Utilizeaza-ti fortele pentru ceea ce sta in puterea ta si uita ceea ce-ti scapa printre degete. Si disparu. Putin dupa aceasta intalnire, printul se gasi in fata celei de-a doua porti pe care statea scris: SCHIMBA-I PE CEILALTI. Asta era si intentia mea, gandi el. Ceilalti sunt sursa de placere, bucurii si satisfactii, dar si de durere, necazuri si frustrari. El se ridica deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i placea la cei din jurul sau. Incerca sa le patrunda in

caracter si sa le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua lupta a sa. Intr-o zi, pe cand medita asupra utilitatii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalti, il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba: - Ce ai invatat tu, deci, pe acest drum? - Am invatat ca nu ceilalti sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfactiilor sau infrangerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumina. In mine, prind radacina toate aceste lucruri. - Ai dreptate, spuse batranul. Prin ceea ce ceilalti trezesc in tine, ei te descopera in fata ta. Fii recunoscator celor care fac sa vibreze in tine bucuria si placerea, dar si celor care fac sa se nasca in tine suferinta sau frustrarea, caci prin ei viata iti arata ce mai ai inca de invatat si calea pe care trebuie s-o urmezi. Nu dupa multa vreme, printul ajunse in fata unei porti pe care scria: SCHIMBA-TE PE TINE INSUTI. Daca eu sunt cauza problemelor mele, atunci inseamna ca asta imi ramane de facut, isi zise el si incepu lupta cu el insusi. El cauta sa patrunda in interiorul sau, sa-si combata imperfectiunile, sa-si inlature defectele, sa schimbe tot ce nu-i placea in el, tot ce nu corespundea idealului sau.

Dupa cativa ani de lupta cu el insusi, dupa ce cunoscu cateva succese, dar si esecuri si rezistenta, printul il intalni iarasi pe batranul intelept, care-l intreba: - Ce ai invatat tu pe acest drum? - Am invatat ca exista in noi lucruri pe care le putem ameliora, dar si altele care ne rezista si pe care nu le putem invinge. - Asa este, spuse batranul. - Da, dar m-am saturat sa lupt impotriva a tot, a toti si chiar impotiva mea! Oare nu se termina niciodata? Imi vine sa renunt, sa ma dau batut si sa ma resemnez. - Asta va fi ultima ta lectie, dar inainte de a merge mai departe, intoarce-te si contempla drumul parcurs, raspunse batranul si apoi disparu. Privind inapoi, printul vazu in departare spatele celei de-a treia porti pe care statea scris: ACCEPTA-TE PE TINE INSUTI. Printul se mira ca n-a vazut cele scrise atunci cand a patruns prima data prin acea poarta, dar in celalalt sens. In lupta devenim orbi, isi spuse el. Si mai vazu zacand pe jos, peste tot in jurul lui, tot ce a respins si a invins in lupta cu el insusi: defectele, umbrele, frica, limitele sale.

Le recunoscu pe toate si invata sa le accepte si sa le iubeasca. Invata sa se iubeasca pe el insusi, fara sa se mai compare, sa se judece, sa se invinovateasca. Il intalni din nou pe batranul intelept, care-l intreba: - Ce-ai invatat in plus pe acest drum? - Am invatat ca urand sau detestand o parte din mine inseamna sa ma condamn sa nu fiu niciodata de acord cu mine insumi. Am invatat sa ma accept in totalitate, neconditionat. - Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie sa-l uiti in viata, acum poti merge mai departe. Printul zari in departare cea de-a doua poarta, pe spatele careia scria ACCEPTA-I PE CEILALTI. Si in jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a intalnit in viata sa, pe cei pe care i-a iubit si pe cei pe care i-a urat, pe cei pe care i-a ajutat si pe cei pe care i-a infruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil sa le vada imperfectiunile, defectele, lucrurile care altadata il deranjau enorm si impotriva carora luptase. Batranul intelept aparu din nou si-l intreba: - Ce-ai invatat mai mult decat prima data pe acest drum? - Am invatat ca fiind in acord cu mine insumi, nu mai am nimic de reprosat celorlati si nici nu ma mai tem de ei. Am invatat sa-i accept si sa-i iubesc asa cum sunt.

- Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie sa-l tii minte. Continua drumul. Printul zari prima poarta, prin care trecuse cu mult timp in urma, si vazu ceea ce era scris pe spatele ei: ACCEPTA LUMEA. Privi in jurul sau si recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucereasca, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina si frumusetea tuturor lucrurilor, de perfectiunea lor. Era totusi aceeasi lume de alta data. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi batranul, care-l intreba: - Ce-ai invatat pe drumul acesta? - Acum am invatat ca lumea este oglinda sufletului meu. Ca eu nu vad lumea, ci ma vad in ea. Cand sunt fericit, lumea mi se pare minunata, cand sunt necajit, lumea imi pare trista. Ea nu este nici vesela, nici trista. Ea exista, atat. Nu lumea ma necajea, ci starea mea de spirit si grijile pe care mi le faceam. Am invatat sa o accept fara sa o judec, fara nici o conditie. - Acesta este cel de al treia lucru important pe care nu trebuie sa-l uiti. Acum esti impacat cu tine, cu ceilalti si cu lumea! Esti pregatit sa pornesti spre ultima incercare: trecerea de la linistea implinirii, la implinirea linistii, spuse el si disparu pentru totdeauna.

Urgent... este deja, un ritm de viata... O modalitate de a-ti trai viata. Urgent... e un cuvant cu care traim zi de zi pe parcursul vietii noastre agitate si caruia i-am pierdut deja tot sensul de graba si prioritate. Urgent... e modul cel mai rau de a trai pe pamant, pentru ca in ziua in care plecam lasam neterminate lucrurile care intr-adevar erau urgente. Urgent... Este sa faci o pauza in viata ta agitata si, pentru un moment, sa te vezi si sa te intrebi: ce importanta are tot ceea ce fac? Urgent... e sa te opresti si sa vezi... cat de mare esti! Urgent... e ca atunci cand te plimbi pe strada sa-ti ridici privirea, sa-ti intorci capul si sa privesti in jurul tau; observa cerul, copacii, pasarile... oamenii!. Urgent...

Este sa fim mai umani... mai frati! Urgent... Este sa stim sa pretuim timpul pe care ni-l cere un copil. Urgent... Este ca intr-o dimineata sa te trezesti devreme si sa privesti rasaritul, sa-i simti caldura si sa-i multumesti lui Dumnezeu pentru un cadou atat de mare. Urgent.... Este sa te simti viu cu trup si suflet!... Sa-ti vezi bratele, picioarele, corpul, inteligenta si sa vibrezi cu adevarat cu viata! Urgent... Este sa faci pauza un moment in timp ce muncesti, sa iesi afara , sa respiri profund si sa simti cum aerul iti umple plamanii si... Sa realizezi ca esti viu!. Urgent... Este sa le spui oamenilor din jurul tau ca ii iubesti, cat ii iubesti astazi, si sa nu astepti ziua de maine ca sa faci asta. Urgent... Este sa nu lasi ca viata sa-ti treaca intr-o clipa si ca, atunci cand privesti in urma, sa nu fii deja un batran care nu mai poate da timpul inapoi.

CEL CARE INVINGE Un batran indian ii povestea intr-o zi nepotului sau: -In fiecare om de pe pamantul asta se da o lupta formidabila...o lupta intre doi lupi. -Unul rau... el intruchipeaza frica, mania, invidia, lacomia, autocompatimirea, aroganta, viclenia, resentimentele... -Celalalt e unul bun... el aduce bucuria, linistea, smerenia, increderea, darnicia, adevarul, blandetea si mila... Copilul a privit rugator spre bunicul lui: -Si care dintre ei invinge? Batranul s-a uitat la el lung si i-a raspuns: -,,SA NU UITI NICIODATA!....CEL CARE INVINGE ESTE... CEL PE CARE IL HRANIM!

Interviu cu Dumnezeu, Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci... zise Dumnezeu. - Daca ai timp... i-am raspuns. Dumnezeu a zambit. - Timpul meu este eternitatea... Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?

- Ce te surprinde cel mai mult la oameni? Dumnezeu mi-a raspuns: - Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca...., iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani......iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait. Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat: - Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copiii tai? - Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc... si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa

invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi. - Multumesc pentru timpul acordat....am zis umil. - Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie? Dumnezeu m-a privit zambind si a spus: - Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna. Octavian Paler

Povestea ochilor A fost odata o oarba care se ura pe ea insasi din cauza ca era oarba. Ea ura pe toata lumea, cu exceptie pe prietenul ei iubitor. El era intotdeauna gata sa o ajute. Intr-o zi ea ia spus lui: "Daca as putea sa vad lumea, eu m-as casatori cu tine." Intr-o zi cineva i-a donat o pereche de ochi. Cand bandajele au fost luate jos, ea a putut sa vada totul, inclusiv pe prietenul ei.

El a intrebat-o: "Acuma ca tu poti vedea lumea, te casatoresti cu mine?" Fata s-a uitat la el si a vazut ca el este orb. Numai vazand ochii lui inchisi a socat-o. Ea nu se astepta la asta. Gandul ca trebuie sa se uite la ochii lui inchisi toata viata ei a facut-o sa-l refuze. Prietenul ei a plecat si a daua zi i-a scris o nota spunand: "Sa ai grija de ochii tai, draga mea, pentru ca inainte sa fie ai tai, au fost ai mei!" Asa este si cu mintea omeneasca care lucreaza aproape intodeauna cand starea noastra se schimba. Numai cativa dintre noi ne reamintim cum viata noastra a fost inainte, si cine a fost alaturi de noi in cele mai dureroase situatii. Viata este un cadou! Astazi, inainte sa spui cuiva un cuvant rau, gandeste-te la cineva care nu poate sa vorbeasca.

Inainte sa spui ca mancarea nu este gustoasa, gandeste-te la cineva care nu are ce sa manance. Inainte sa judeci sotul sau sotia, gandeste-te la cineva care plange la Dumnezeu pentru o companie. Astazi, inainte sa te plangi despre viata, gandeste-te la cineva care a plecat de tanar de pe acest pamant. Inainte sa te plangi de copii, gandeste-te la cineva care ar dori sa aiba copii. Inainte sa te plangi de cineva ca nu ti-a curatat casa sau nu a maturat-o, gandeste-te la oamenii care traiesc pe strada. Inainte sa te plangi de distanta parcursa cu masina, gandeste-te la cineva care merge pe jos aceeasi distanta. Si cand tu esti obosit si te plangi de serviciu, gandeste-te la someri, la cei care ar dori sa aibe un loc de munca. Inainte sa arati cu degetul si sa condamni pe cineva, adu-ti aminte ca nimeni dintre noi nu este fara pacat si noi toti trebuie sa raspundem

in fata Facatorului nostru. Si cand ganduri depresive te doboara, pune un zambet pe fata si multumeste-i lui Dumnezeue ca esti in viata!

Scrisoare deschisa Draga prietene, Incepand de astazi este interzis: Sa nu fii tu insuti in fata celorlalti. Sa joci un rol, sa te prefaci in fata persoanelor care nu au importanta. Sa te temi de amintiri. Sa abandonezi lupta inainte de a-ti realiza toate visele. Este interzis: Sa nu surazi in fata problemelor. Sa nu pui umarul, sa faci pe prostul, sa nu iei atitudine in fata diverselor situatii ale vietii. Sa astepti ca altii sa-si asume responsabilitati in numele tau, sa plateasca pentru greselile tale.

Este interzis: Sa nu-ti exprimi iubirea. Sa-ti abandonezi prietenii. Sa nu incerci sa intelegi ce simt ceilalti din jurul tau. Si sa nu vezi ca fiecare persoana are stilul sau si propriul sau drum. Este interzis: Sa plangi fara sa inveti din greseli. Sa te trezesti o zi fara sa stii ce ai de facut. Sa crezi ca lipsa unei anumite persoane in viata ta este sfarsitul lumii. Sa disperi atunci cand este nevoie pentru o vreme sa mergi mai departe singur.Este interzis: Sa incetezi a-i multumi vietii pentru ea insasi. Sa te plangi de ceea ce nu faci, fara sa iei masuri in acest sens. Sa te plangi de ceea ce ai facut gresit fara sa fi incercat macar sa indrepti aceea fapta. Sa ignori ca asta e nu este singura alegere. Este total interzis, fara amanari si argumente false: SA INCETEZI SA FII PERSONAJUL PRINCIPAL AL FILMULUI PE CARE VIATA TA IL RULEAZA ZI DUPA ZI. In final, dar nu in ultimul rand este complet interzis, incepand de acum, fara scuze si pentru totdeauna,

repet interzis: ca cineva sa-si ia libertatea de a interzice altei persoaneceea ce siesi nu-si interzice. de Sergio Bucay

10 reguli pentru a trai experienta umana Regula nr. 1 Vei primi un corp Chiar daca iti iubesti corpul sau nu, este al tau pentru toata viata, asa ca accepta-l. Ceea ce conteaza este inauntrul tau. Regula nr. 2 Vei primi lectii Viata reprezinta o experienta continua de invatare, fiecare zi aducand oportunitati de a invata mai mult. Invatarea acestor lectii reprezinta cheia catre descoperirea si implinirea propriei tale vieti. Regula nr. 3 Nu exista greseli, exista doar lectii Evolutia ta catre intelepciune este un proces de experimentare, incercare si greseala, asadar inevitabil lucrurile nu vor merge intotdeauna conform planului sau vor iesi exact asa cum vrei tu. Compasiunea este remediul pentru judecata aspra a noastra si a celorlalti. Iertarea nu este doar divina ea reprezinta comportamentul prin care se sterge un gol

emotional. A te comporta etic, pastrandu-ti integritatea si cu umor in special capacitatea de a rade de tine si de propriile tale greseli confirma faptul ca greselile sunt doar lectii pe care trebuie sa le invatam. Regula nr. 4 - Lectia se repeta pana cand este invatata Lectiile se repeta pana cand sunt invatate. Ceea ce se manifesta ca probleme si provocari, neplaceri si frustrari sunt lectii acestea se vor repeta pana cand le vei accepta si invata. Constientizarea si abilitatea ta de a face schimbari sunt elemente necesare pentru invatarea acestei reguli. Fundamentala este de asemenea acceptarea faptului ca nu esti o victima a circumstantelor sau a sortii, cauzele trebuie recunoscute; altfel zis: totul se intampla raportat la modul tau de a fi si la comportamentul tau. A invinovati pe altcineva pentru propriile tale probleme este un mod de a scapa si de a nega; tu singur esti responsabil pentru tine si pentru ceea ce ti se intampla. Rabdarea este necesara schimbarea nu vine peste noapte, asa ca acorda timp schimbarii. Regula nr. 5 Invatarea este un proces continuu Cat traim invatam. Intra in ritmul vietii, nu i te impotrivi. Asuma-ti angajamentul de a invata si de a schimba, fii suficient de umil pentru a-ti recunoaste propriile slabiciuni, si indeajuns de flexibil pentru a te

adapta, pentru ca rigiditatea va nega libertatea noilor posibilitati. Regula nr. 6 Acolo, nu inseamna mai bine decat, aici Celalta parte a dealului s-ar putea sa fie mai verde decat a ta, dar existenta ta acolo nu garanteaza fericirea eterna. Fii recunoscator si bucura-te de ceea ce ai si de calatoria ta. Apreciaza mai bine ceea ce este bun in viata ta, decat sa acumulezi lucruri care nu te vor conduce catre fericire. Trairea in prezent te ajuta sa obtii pacea. Regula nr. 7 Ceilalti sunt oglinzi ce te reflecta pe tine Iubesti sau urasti ceva la o persoana raportat la ceea ce iubesti sau urasti la tine. Fii tolerant; accepta-i pe ceilalti asa cum sunt si straduieste-te sa constientizezi; straduieste-te sa te intelegi si sa percepi obiectiv propria ta persoana, gandurile si sentimentele tale. Experientele negative sunt oportunitati de a vindeca ranile pe care le ai. Ajuta-i pe ceilalti, si astfel te vei ajuta pe tine. Unde ai fost incapabil sa-i ajuti pe ceilalti este un semn ca nu raspunzi corespunzator propriilor tale nevoi. Regula nr. 8 Ce se intampla cu viata ta este alegerea ta Detii toate uneltele si resursele de care ai nevoie. Ceea ce faci cu ele depinde de tine. Asuma-ti responsabilitatea asupra ta. Invata sa renunti atunci cand nu poti schimba lucrurile. Nu te enerva,

gandurile amare iti intuneca mintea. Curajul este in fiecare dintre noi, foloseste-l atunci cand trebuie sa faci ceva bun pentru tine. Cu totii avem o putere innascuta si un spirit aventuros, pe care ar trebui sa le folosim pentru a imbratisa ceea ce urmeaza. Regula nr. 9 Raspunsurile sunt la tine Ai incredere in instinctele tale si in sentimentele tale, chiar daca le auzi ca o voce slaba sau daca apar ca o sclipire de moment. Asculta-ti sentimentele ca si cum ar fi sunete. Vezi, auzi si ai incredere. Foloseste inspiratia innascuta. Regula nr. 10 Vei uita toate acestea la nastere Toti ne nastem cu aceste capacitati, primele noastre experiente ne conduc intr-o lume fizica, departe de sentimentele noastre, acestea devenind nehotarate, cinice si lipsite de credinta si incredere. Cele 10 reguli nu sunt porunci, ele sunt adevaruri universale care se aplica tuturor. Cand te ratacesti, apeleaza la ele. Ai incredere in puterea spiritului. Aspira catre intelepciune, aceasta este ultima incercare a vietii si nu cunoaste limite inafara acelora impuse de tine. de Cherie Carter-Scott

O bijuterie valoroasa si unica - Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine? Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse: - Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea Apoi, dupa o mica pauza adauga: - Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine. - Aaa incantat sa va ajut - baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat. - Bine - incuviinta batranul invatat. Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand: - Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.

Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept. Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poat scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat. - Imi pare rau - incepu el - dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului. - Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! - spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el.

Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise: - Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel. - Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul. - Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58. Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate. - Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta. Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic. - Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze

Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi

Despre atitudine, alegeri si optimism in viata

Rob este tipul de om pe care ti-ar placea sa-l urasti: e intotdeauna bine dispus si are intotdeauna ceva pozitiv de spus. Daca cineva il intreaba cum ii merge, el raspunde: "Daca ar fi mai bine de atat, ar fi nevoie de doi oameni pentru atata bine!" E un optimist. Daca un coleg are o zi rea, Rob reuseste intotdeauna sa-l faca sa vada partea pozitiva a situatiei. Am devenit curios si intr-o zi l-am intrebat: "Nu inteleg, nu este cu putinta sa fii optimist in toate zilele, tu cum reusesti?" Rob imi raspunse: "In fiecare zi cand ma trezesc, stiu ca am doua posibilitati: Pot sa aleg sa fiu bine dispus sau pot sa aleg sa fiu rau dispus. Si aleg sa fiu bine dispus.

Cand mi se intampla ceva rau, pot sa aleg intre a fi o victima sau pot sa aleg sa invat din ce mi s-a intamplat. Si eu aleg sa invat. De fiecare data cand cineva vine la mine sa se lamenteze pentru ceva, pot sa aleg intre a-i accepta plangerile sau pot alege sa-l ajut sa vada latura pozitiva a vietii. Si eu aleg intotdeauna partea buna a vietii. "Dar asta nu este intotdeauna asa de usor" i-am spus . "Ba da, zise Rob, intreaga viata este o problema de optiuni. Cand indepartezi din viata tot ceea ce nu conteaza cu adevarat, totul devine o chestiune de optiuni. Depinde de tine sa alegi cum sa reactionezi la diverse situatii, tu trebuie sa decizi cum sa-i lasi pe altii sa-ti influenteze atitudinea fata de viata. Tu alegi sa fii bine sau rau dispus. Pana la sfarsit tu esti acela care decizi cum sa-ti traiesti viata".

Dupa aceasta discutie am pierdut legatura cu Rob fiindca mi-am schimbat locul de munca, dar adesea ma regaseam gandindu-ma la cuvintele lui, atunci optam pentru ceva in viata in loc sa reactionez la evenimente. Apoi am aflat ca Rob a avut un accident groaznic la locul de munca, a cazut de la 18 metri inaltime si dupa o operatie de 8 ore si dupa o indelungata spitalizare a iesit avand o placa de otel in spate. M-am dus sa-l vad si l-am intrebat daca se simte tot atat de bine.

"Vrei sa vezi cicatricile mele? " "Dar cum faci sa ramai pozitiv dupa ce ti s-a intamplat? "In timp ce cadeam, primul lucru care mia venit in minte a fost fetita mea. Apoi in timp ce zaceam pe pamant, mi-am zis ca pot sa aleg intre a muri si a trai. Si am ales sa traiesc" "Dar nu ti-a fost frica?" "Atunci cand m-au dus la spital si am vazut expresiile fetelor surorilor si doctorilor, mi-a fost frica fiindca era de parca se uitau la un om mort. Apoi un infirmier m-a intrebat daca am alergie si am raspuns : DA! Toti m-au privit si atunci am urlat: sunt alergic la gravitatie! Toti au izbucnit in ras, si eu le-am spus: acum operati-ma ca un om viu, nu ca pe unul care e deja mort!" Rob m-a invatat ca in fiecare zi avem posibilitatea de a alege sa traim o viata deplina. Si este inutil sa fim mereu ingrijorati pentru maine fiindca fiecare zi vine cu problemele ei cu care trebuie sa traim, si maine ne vom gandi la problemele de maine. La urma urmei, azi este ziua de maine pentru care iti faceai probleme ieri.

CARAMIDA SI COMPASIUNEA - Din intelepciunea Indiana Un tinar director executiv, conducea pe strada, putin cam prea repede, noul sau Jaguar. Era atent la copiii ce ar fi putut tisni de dupa masinile parcate, si a incetinit atunci cind a crezut ca a vazut ceva. Pe masura ce masina sa trecea, nici un copil nu a aparut. In schimb, o caramida a lovit una din portierele Jaguarului. A apasat pe frina si a intors Jaguarul inapoi la locul unde fusese lovit de caramida. A sarit furios din masina, a pus mina pe primul copil intilnit in cale si la lovit de o masina parcata, tipind: Ce a fost asta si cine esti tu? Ce crezi ca faci? Aceasta este o masina noua si caramida pe care ai aruncat-o, te va costa multi bani. De ce ai facut asta? Copilul era speriat. Va rog, domnule,,, va rog, imi pare rau dar nu stiam ce altceva sa fac, a explicat el. Am aruncat caramida pentru ca nimeni altcineva nu v-ar fi oprit... Cu lacrimile siroind pe obrajii sai, copilul a aratat catre o pata de linga masina parcata. Este fratele meu a spus. A luat curba gresit si a cazut de pe scaunul cu rotile, iar eu nu pot sa-l ridic inapoi.

Fiind serios, copilul i-a cerut apoi, stupefiatului director executiv: Ma ajutati va rog sa il pun inapoi in scaunul cu rotile? Este ranit si este prea greu pentru mine. Miscat de cuvintele copilului, soferul a inghitit cu greu nodul pe care-l simtea in gitul sau. Rapid, el a ridicat copilul handicapat inapoi in scaunul sau, apoi a luat o batista si a bandajat zgirieturile si taieturile lui. Totul arata ca si cum ar fi facut o treaba buna. Multumesc si Domnul sa te binecuvinteze a spus copilul recunoscator, strainului. Prea miscat pentru a mai putea vorbi, omul pur si simplu a privit copilul cum impingea scaunul cu rotile a fratelui sau in josul drumului, acolo unde se afla casa lor. Jaguarul a facut un drum lung si incet inapoi. Stricaciunea era foarte vizibila, dar soferul nu s-a deranjat niciodata sa o repare. El a pastrat urma de pe portiera, astfel incit sa-si aminteasca oricind de mesajul primit: Nu trece prin viata prea repede, astfel incit cineva sa fie nevoit sa arunce o caramida in tine, ca sa iti capteze atentia! Dumnezeu sopteste sufletelor noastre si vorbeste inimilor noastre. Citeodata cind nu avem timp sa

ascultam, El arunca o caramida in noi. Este alegerea noastra sa ascultam sau nu

Evolutie In prima zi de scoala, profesorul ni s-a prezentat si ne-a dat drept sarcina sa facem cunostinta cu cineva necunoscut. M-am ridicat sa ma uit in jur si atunci o mana fragila imi atinse umarul. Cand m-am intors, am vazut o batranica marunta, cu chipul brazdat de riduri, care ma privea cu un zambet ce ii lumina intreaga fiinta. Spuse: "Buna, frumosule. Ma numesc Rose. Am 86 de ani. Pot sa te imbratisez?"Am izbucnit in ras si, dupa acceptul meu, ma stranse in brate cu putere."Ce cauti la universitate la varsta asta frageda si inocenta?" am intrebat."Vreau sa gasesc un barbat bogat, sa ma casatoresc, sa ma stabilesc la casa mea, sa fac niste copii", raspunse ea zambind."Hai sa lasam gluma", am reluat.Eram foarte curios sa aflu ce o motivase sa abordeze acest gen de provocare la varsta ei. "Dintotdeauna mi-am dorit sa merg la universitate si acuma mi se indeplineste visul", imi spuse.Dupa curs ne-am dus la bufetul studentesc si am baut un milkshake de ciocolata. Ne-am imprietenit pe loc. Timp de trei luni, zilnic, dupa ore, plecam impreuna si stateam de vorba necontenit. Eram de-a dreptul fascinat sa ii ascult acestei "masinarii a timpului " confesiunile atat

de bogate in intelepciune si experienta.De-a lungul anului, Rose a devenit " mascota " campusului si se imprietenea cu usurinta cu toata lumea, oriunde s-ar fi dus. Ii placea sa se puna la patru ace si sa se lafaie in atentia pe care i-o acorda toata lumea in jur. Si se bucura de fiecare clipa. La sfarsitul semestrului am invitat-o pe Rose sa tina un discurs la banchetul fotbalistilor. Imi vor ramane mereu in minte invataturile ei. A fost prezentata si a pornit spre tribuna. Cand a inceput discursul ei pregatit de acasa, scapa trei dintre cele cinci cartonase pe care isi notase ce voia sa spuna. Deranjata si stanjenita, se apleca spre microfon si spuse pur si simplu:"Imi pare rau ca sunt atat de neindemantica. Am renuntat la bere in favoarea whiskey-ului si marca asta, Lent, ma baga in mormant. N-am sa reusesc sa mai pun in ordine cartonasele astea, asa ca am sa va spun ceea ce stiu."Noi am ras si ea tusi ca sa-si dreaga glasul. Continua:"Nu incetam sa ne jucam pentru ca imbatranim. Imbatranim pentru ca incetam sa ne jucam. Exista numai patru secrete pentru a te mentine tanar, a fi fericit si a deveni un om de succes. Trebuie sa razi si sa gusti umorul fiecarei zile. Trebuie sa ai un vis. Atunci cand ramai fara vise, mori. Suntem inconjurati de oameni morti si nici nu ne dam seama. E o mare diferenta intre a imbatrani si a evolua. Daca ai 19 ani si stai in pat inert timp de un an, fara sa faci un lucru productiv, vei implini 20 de ani. Daca am 87 de ani si zac in pat timp de un an fara sa fac nimic voi implini 88. Toata lumea imbatraneste. Nu e nevoie de talent sau pricepere. Ideea e sa evoluezi, identificand mereu oportunitatile care se ascund in inima schimbarii. Nu

regreta nimic. Cei care sunt deja batrani nu regreta ceea ce au facut, ci mai degraba ceea ce nu au facut. Numai cei care au regrete se tem de moarte. Si-a incheiat discursul cantand cu avant "Trandafirul ". Ne-a incurajat sa ii studiem versurile si sa le punem in practica in viata cotidiana. Rose si-a luat diploma pe care o dorise atatia ani. La o saptamana dupa absolvire, Rose s-a stins pe tacute in somn. Peste 2000 de studenti au fost alaturi de cea care le-a demonstrat ca nu e niciodata prea tarziu sa fii ceea ce vrei sa fii. Aceste randuri au fost compuse in memoria lui Rose. SI NU UITA: nu poti alege sa imbatranesti sau nu; dar poti alege sa evoluezi.

Demisia oficiala Subsemnatul, va aduc la cunostinta intentia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv. Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.

Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta. Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor. Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-tac sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca. Vreau sa stau intins la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel. Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame. Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam. Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar. M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand mam trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.

Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa. Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate, care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie. Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade? Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Menica repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii? Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde. Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetii echipajului "Speranta", navigand cu "Toate panzele sus" si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.

Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit! Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului Cristi si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii. Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic. Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat: "Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?", deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL. Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic - Arap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane. Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.

Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT. Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor, nobletea vorbelor, o lume a cuvantului dat si respectat, a dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei innobilate, a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu. Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate. Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati. Eu vreau sa cresc MIC!

Imparatia acestei lumi Un batran pustnic fu invitat odata la curtea regelui. - Invidiez un om sfant ca tine, care se multumeste cu atat de putin, spuse regele. - Eu invidiez pe majestatea voastra care se multumeste cu si mai putin decat mine, raspunse pustnicul. - Cum poti spune asta, cand intreaga tara imi apartine? zise imparatul ofensat. - Tocmai de asta. Eu am muzica sferelor ceresti. Eu am raurile si muntii intregii lumi, am luna si soarele, pentru ca il am pe Dumnezeu in inima. Tot ce are majestatea voastra, pe de alta parte, este aceasta imparatie.

Sotia perfecta Mulla Nasrudin sedea n pravalia sa de ceai cnd sosi un vecin care voia sa-i vorbeasca. "Mulla, ma casatoresc si sunt tare emotionat", i spuse vecinul. "Tu nu te-ai gndit niciodata sa te casatoresti?" Nasrudin i raspunse: "Ba da, m-am gndit. Si cnd eram tnar mi-o doream foarte mult. Voiam sa gasesc sotia perfecta. Am pornit la drum pentru a o gasi si am mers la Damasc. Acolo am ntlnit o femeie frumoasa, plina de gratie, distinsa si foarte spirituala, dar care nu cunostea lumea. Am pornit atunci din nou la drum ndreptndu-ma spre Isphahan. Acolo am ntlnit o femeie pe ct de spirituala pe att de mondena, frumoasa din multe puncte de vedere, dar nu reuseam sa comunicam. La urma am mers la Cairo si, dupa multe cautari, am gasit-o. Era profunda, plina de gratie, frumoasa din toate punctele de vedere, n largul ei att n lume ct si n imperiile care o transcend. Simteam ca am gasit femeia perfecta." "Atunci de ce n-ai luat-o de sotie, Mulla?", l ntreba prietenul. "Bietul de mine!", spuse Nasrudin clatinnd din cap, "si ea cauta sotul ideal." Un celibatar i ceru calculatorului sa-i gaseasca tovarasa de viata perfecta. "Vreau o fata micuta si

gratioasa careia sa-i placa sporturile nautice si activitatile de grup." "Casatoreste-te cu un pinguin", i raspunse calculatorul. A iubi nseamna a primi pe un "altul" cu felul sau de a fi, cu diversitatea sa, cu defectele sale, si nu copia vreunui vis prostesc de-al nostru. Sotul perfect este cel care nu vrea o sotie perfecta. (Bruno Ferrero)

Cel ce insala Cu mult timp in urma, a trait un boier tare bun. Intro zi, l-a chemat la el pe un taran si i-a spus: - Uite, omule, fiindca stiu ca familia ta o duce destul de greu, vreau sa te ajut. Iti dau de munca si te platesc foarte bine. Vrei sa lucrezi pentru mine? - Sigur, boierule - a raspuns omul bucuros - ce trebuie sa fac ? - Sa-mi construiesti o casa, la marginea padurii. Taranul a plecat bucuros si, chiar din acea zi, s-a apucat de treaba. Boierul ii dadea bani pentru tot ce trebuia sa cumpere. Insa omul ce si-a spus ? "E, si asa nu ma vede, ce-ar fi sa-l insel ?!" Si, in loc sa faca totul asa cum ar fi trebuit, a inceput sa cumpere lucruri ieftine si proaste si sa cheltuiasca

banii ce ii ramaneau. Cand a terminat, casa arata tare frumos pe dinafara, dar taranul stia ca n-o facuse bine si ca, destul de repede, ea se va strica. Cand i-a aratat casa boierului, acesta i-a spus: - Fiindca stiu ca tu si familia ta locuiti intr-o cocioaba mica, iti fac cadou aceasta casa. De-aia te-am lasat pe tine sa o construiesti si ti-am spus acum, la sfarsit, tocmai pentru ca bucuria voastra sa fie mai mare. Acum si-a dat seama omul de greseala sa. A vrut sal insele pe altul si, de fapt, singur s-a inselat. Daca ar fi fost cinstit si si-ar fi vazut de treaba, si-ar fi facut un bine lui si familiei sale. Acum, insa, parerile de rau nu mai puteau indrepta nimic. In sinea lui, omul s-a jurat sa nu mai insele niciodata pe nimeni.

"Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi."

Cei doi vecini Un taran cam rau la suflet a gasit intr-o zi pe pasunea sa vaca vecinului. Manios, omul a luat

animalul la bataie, dupa care l-a legat si l-a dus inapoi, spunandu-i vecinului sau: - Daca mai gasesc o singura data vaca ta la mine-n gradina, sa stii ca o bat si mai rau, ai auzit ? A doua zi, insa, vecinul cel dintai gasi si el, in batatura sa, doua oi ale celuilalt, ce se strecurasera printr-o spartura a gardului. S-a apucat omul si a reparat gardul, dupa care a luat frumos oile si le-a dus stapanului lor, celui crud, spunandu-i: - Am gasit la mine-n curte doua dintre oile dumitale. Le-am adapat si ti le-am adus acasa. Daca am sa le mai gasesc si alta data in curtea mea, sa stii ca am sa fac la fel: am sa le port de grija si am sa ti le aduc nevatamate. - Iti multumesc - i-a raspuns taranul - puteai sa faci la fel ca mine, dar acum imi dau seama ca eu am gresit. Vei vedea ca a doua oara nu se va mai intampla! Si, intr-adevar, taranul s-a tinut de cuvant. Cand vrei sa-i arati cuiva ca a gresit, nu trebuie sa o faci cu rautate, ci cu blandete si rabdare si, atunci, cu siguranta, vei reusi. "Invatatura din constrangere nu e facuta sa ramana, dar cea care patrunde in suflet prin dragoste si bunavointa, aceea ramane acolo pentru totdeauna."

Cele doua graunte Intr-o zi, un taran iesi pe ogor, la semanat. Un graunte, ramas pe varful unui bulgare de pamant, a inceput sa se laude catre altul, aflat adanc sub brazda: - Vezi tu, frate, zaci acolo luptandu-te cu frigul pamantului si cu bezna, tanjind dupa o raza de soare, dupa lumina si caldura. Eu, fratioare, o duc mult mai bine, in timp ce tu te chinui. Dar, in clipa aceea, o cioara a coborat pe neasteptate din vazduh si a inghitit grauntele ramas la vedere. In schimb, fratele sau de sub brazda incolti peste putin timp si, din micul graunte, iesi din pamant un spic frumos si trainic. De-abia acum, lumina si caldura soarelui ii faceau cu adevarat bine. Cu vremea, spicul deveni copt si roada lui multa. Astfel, speranta si smerenia celui de-al doilea i-au adus adevarata viata, in timp ce mandria l-a costat scump pe primul. Greutatile vietii nu trebuie sa ne sperie si sa ne descurajeze, caci Dumnezeu vede suferinta si credinta noastra si ne va rasplati negresit. Cu speranta si rugaciune, putem trece peste orice obstacol al vietii. Insa cei a caror inima este plina de ei insisi, in care nu mai este loc si pentru Dumnezeu, adica pentru iubire, pentru speranta si incredere, aceia sfarsesc, asemenea primului graunte, in ghearele pasarii negre - diavolul. "Dumnezeu sta impotriva celor mandri, iar celor smeriti le da har."

A doua sansa Dupa ce a trait o viata plina de egoism, in care nu sa gandit decat la el, nepasandu-i de cei din jur, un om a ajuns in iad. Cat de mult s-a cait atunci pentru tot ce facuse! Dar era prea tarziu. Chinuindu-se zi si noapte in flacarile iadului, se ruga incontinuu: - Iarta-ma Doamne, am gresit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajuta-ma Doamne ca m-am schimbat si nu mai am pic de rautate in mine! In timp ce se ruga el, a aparut deodata un inger, care i-a spus: - Bucura-te omule! Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunea si vrea sa-ti dea o sansa sa vii in rai, dar oare te-ai schimbat cu adevarat ? - Sigur ca da - zise omul cu nerabdare - sigur ca mam schimbat! - Bine! - a mai spus ingerul. Vez firul care coboara acum spre tine ? Daca te vei urca pe el, vei ajunge in rai si vei scapa de chinurile de aici. Nespus de bucuros, omul a inceput sa se catare pe firul ce atarna deasupra iadului, numai ca, pe masura ce se urca, a bagat de seama ca firul se subtia din ce in ce mai tare. Cand s-a uitat dedesubt, sa nu-si creada ochilor! Multi pacatosi se atarnasera

de firul sau, incercand cu disperare sa scape din flacarile iadului. - Ce faceti ?! - striga omul speriat. Dati-va imediat jos, o sa se rupa firul si o sa cad iarasi. Dati-va jos, n-auziti ?! - tipa omul cu disperare si incepu sa-i loveasca cu picioarele . In clipa aceea, firul s-a rupt si au cazut cu totii. - Of, ingerule, uite ce mi-au facut ceilalti! Spune-i lui Dumnezeu sa-mi trimita alt fir, ca sa scap odata de aici! - Nu se poate! - i-a raspuns ingerul. - Cum asa ? Doar n-am nici o vina, firul s-a rupt din cauza lor! - Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta si a invidiei tale. Firul acela era firul credintei si ar fi putut tine si tot iadul daca ai fi avut incredere in cuvantul lui Dumnezeu si daca nu te-ai fi gandit doar la tine. Ai spus ca te-ai lecuit de egoism si ca acum iti pasa de aproapele tau, dar nu este adevarat. Fiind la fel de pacatos si rau, firul nu te-a tinut; de aceea s-a rupt. In viata nu va reusi cel rau, cel zgarcit si interesat doar de propria persoana. Poate ca va strange averi, dar in sufletul sau cu ce se va alege ? Dar cel ce ii ajuta mereu si cu dragoste pe ceilalti, acela strange in inima comori ceresti, devenind om cu adevarat, caci om este doar cel ce traieste pentru oameni. "Nu fi iubitor de sine si vei fi iubitor de Dumnezeu! Nu cauta placerea in tine si o vei gasi in ceilalti!""

Sfanta Treime Un om simplu calatorea pe un drum de tara, in tovarasia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul si-a aratat o nedumerire: - Cuvioase parinte, nu pot intelege cum de in Sfanta Treime sunt trei Persoane care formeaza Una singura. Cum de Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt trei persoane unite, nedespartite, dar fara a se amesteca una cu cealalta ? - Fiul meu, ii raspunse cu rabdare preotul, sunt si lucruri mai presus de gandirea noastra pacatoasa. Insa, ceea ce spui nu este atat de greu de priceput. Sa privim, de exemplu, soarele! Sa zicem ca sfera de foc, ce dainuieste acolo de veacuri, este Tatal. Apoi, sa spunem ca lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce a venit sa ne lumineze viata si sa ne scape de pacate. Apoi, caldura, care vine tot de la soare pentru a ne incalzi, sa zicem ca ar fi Sfantul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne incalzeste mereu sufletele inghetate de rautate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina si cu caldura lui nu sunt unul si acelasi lucru si, cu toate acestea, cele trei raman diferite cand vorbim despre fiecare? La fel si in Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt Unul si Acelasi Dumnezeu, Caruia noi, credinciosii, ne inchinam.

Omul, ca si toate celelalte vietati si lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinita. Dar omul este doar o creatura si intelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului. Insa, oamenii mandri pacatuiesc indraznind sa creada ca nimic nu este mai presus de ei si ca toate, mai devreme sau mai tarziu, le sunt accesibile. Omul credincios stie, insa, ca nu mintea si nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate. "Nadejdea mea este Tatal, Scaparea mea este Fiul, Acoperamantul meu este Duhul Sfant. Treime Sfanta, marire Tie!""

Rasplata

Intr-un sat de munte, era un om vestit pentru harnicia sa. Dar, pe cat de muncitor era omul, pe atat de lenes era fiul sau. Toata ziua ar fi stat degeaba si tot nu s-ar fi plictisit. Numai ca, intr-o dupa-amiaza, se duse la tatal sau si ii spuse:

- Tata, am vazut pe ulita niste baieti incaltati cu ghete noi, foarte frumoase. As vrea si eu asa ghete. - Mai baiete, i-a raspuns omul, daca ai munci si tu cat de putin, ti-as da banii, dar asa, pe degeaba, zi si tu, e drept ? N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat suparat. Tare si-ar fi dorit asemenea ghete, asa ca, a doua zi, iar s-a dus sa-i ceara bani tatalui sau. Dar si de data aceasta parintele l-a refuzat. Cand a venit si a treia zi sa-i ceara bani, taranul i-a spus: - Uite, mai baiete -vad ca nu mai scap de tine! Eu am treaba aici, in gradina. Dar, in pod, e o gramada de grau ce trebuie vanturat, ca altfel se umezeste si se strica. Pune mana pe lopata, vantura tu graul si pe urma vino aici si-ti dau bani sa-ti cumperi ghetele. N-a mai putut baiatul de bucurie. S-a urcat repede in podul casei, dar nu prea il tragea inima la munca. Asa ca s-a culcat pe un brat de fan, a tras un pui de somn, dupa care a alergat in curte, strigand: - Gata tatuca, am vanturat tot graul. Acum imi dai banii ? - Nu! - a raspuns omul categoric. Ti-am spus sa vanturi graul, nu sa pierzi vremea. Treci in pod si fa ce ti-am spus! A plecat iar baiatul, dar nu putea intelege de unde stia tata ca el nu vanturase graul. Probabil ca l-a surprins dormind si nu l-a trezit, ca altfel nu se poate ... Asa ca, dupa ce s-a urcat iarasi in podul casei, s-a pus la panda in loc sa aiba grija de grau. A stat el pret de jumatate de ceas, cu ochii atintiti spre tatal

sau, care muncea de zor in curte, si, socotind el ca-i de ajuns, se duse iarasi in gradina. - Tata, am terminat toata treaba, n-a ramas bob de grau neintors. Acum imi dai banii ? - Mai baiete, dupa ce ca esti lenes, mai esti si un mare mincinos. Nu ti-e rusine ? Sa stii ca, daca nici de data asta nu te duci in pod si nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheata. Ai inteles ? Cand a vazut baiatul ca altfel nu se mai poate, s-a urcat in pod, a pus mana pe lopata si a inceput sa vanture graul. Dar, cum a bagat lopata in gramada, a gasit ascunsa in grau o pereche de ghete noi noute, exact asa cum isi dorea el. De bucurat, s-a bucurat, cum era si de asteptat, dar, in acelasi timp, ii crapa obrazul de rusine pentru minciunile sale de mai'nainte. Fara sa-l mai puna nimeni, a vanturat tot graul, dupa care s-a dus si in gradina sa isi ajute tatal. Acum simtea, intr-adevar, ca merita ghetele, dar, mai mult decat atat, simtea cat de bine este sa fii alaturi de parinti si sa ii ajuti. "Cresteti-va copiii in invatatura si intelepciunea Domnului!"

Timpul schimbarii

La un batran calugar, a venit intr-o zi un tanar pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorba in vorba, tanarul ii spuse: - Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa ? - Nu - i-a raspuns batranul. Vino cu mine! L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus: - Vezi acest vlastar, stii ce este ? - Da, parinte, un puiet de brad. - Smulge-l! Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om. - Acum, scoate-l pe acesta. S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus: - Smulge-l acum pe acela. - Dar e destul de mare, nu pot singur. - Du-te si mai cheama pe cineva. Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ceau tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata. - Acum scoateti bradul falnic de acolo. - Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar de-am fi si o suta de oameni. - Acum vezi, fiule ? Ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputinta

pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta, dar , cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va fi cu mult mai greu. "Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou"

Incredere Un om calatorea pe un drum de tara, impreuna cu sotia sa. Obositi de atata mers si vazand ca ii prinde noaptea pe drum, cei doi calatori au vrut sa traga la un han. Dar hangiul, om rau, a refuzat sa-i primeasca, spunandu-le ca nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a aratat nemultumita. - Ei, lasa, femeie - a incercat sa o linisteasca omul lasa, ca stie Dumnezeu ce e mai bine! - Mai, omule - zise atunci femeia sa - da' ce poate fi bine cand - uite! - nu avem unde sta peste noapte ?!

In sfarsit, au plecat mai departe si, spre bucuria lor, au intalnit un taran, om sarac, dar bun la suflet. Vazand ca i-a prins noaptea pe drum, taranul i-a primit cu drag in casuta lui. Dar a doua zi dimineata, cand au vrut sa plece mai departe, taranul le-a dat o veste uluitoare celor doi calatori: peste noapte, hanul fusese atacat de hoti, care ii jefuisera pe toti calatorii. - Vezi, i-a mai spus omul femeii - trebuie sa avem incredere in felul in care Dumnezeu le randuieste pe toate. Tii minte ce ti-am spus aseara ? "Lasa, stie Dumnezeu ce e mai bine." "Fara nici o indoiala ca Dumnezeu randuieste faptele noastre mai bine decat am putea-o face noi insine."

Dragostea calugarului Pe un drum, un caine a sarit la un om si a inceput sa-l latre. Omul, insa, a pus imediat mana pe o piatra si a aruncat dupa animal. Cainele s-a ferit si, ce sa vezi ?!, a sarit mai tare la om, gata-gata sa-l muste. Speriat rau, omul a mai apucat doar sa intre intr-o curte si sa tranteasca poarta. Acum statea

acolo, in timp ce cainele urla de mama focului dincolo de gard. Chiar in acel timp, a trecut pe strada si un calugar. Vazandu-l, cainele a sarit la parinte, latrand si aratandu-si coltii. Linistit, calugarul a scos o bucata de paine din traista si i-a intins-o catelului. Imediat, acesta a incetat sa latre, s-a apropiat usor-usor si, dandu-si seama de bunatatea omului, a luat bucatica de paine chiar din mana acestuia si a inceput sa o manance de zor. Apoi s-a asezat langa calugar, dand din coada. - Vezi, omule - i-a spus parintele celui din spatele gardului - bunatatea naste totdeauna bunatate. Daca tu ai fost rau cu cainele, cum ai fi vrut sa fie el cu tine. Hai, vino si mangaie-l! Sa nu mai faci niciodata un rau, acolo unde poti face bine. Si crede-ma, oriunde si oricand poti face numai bine. De tine depinde! "Dragostea este bucuria de a face altora bucurii."

Greseala In timp ce mergea pe drum, un calator a vazut intr-o gradina un pom frumos, de crengile caruia atarnau niste mere mari si rosii de-ti lasa gura apa. Vazand omul ca nu-i nimeni prin preajma, ce s-a gandit ? Bine ar fi daca ar gusta si el cateva, asa, de pofta! Dar cum sa faca ? Pana la pom trebuia sa treaca de un gard inalt si de o mare baltoaca. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a invarit, dar, nemaiavand rabdare, si-a zis: "Fie ce-o fi!" si a-nceput sa se catare pe gard. Cu greu, a reusit sa ajunga in curte, dar suparat nevoie mare, fiindca intr-un ghimpe din gard isi agatase haina si o rupsese. Acu, ce sa mai faca! Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grabindu-se, a uitat de baltoaca plina cu noroi si s-a afundat in mal. Cand, in sfarsit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat cateva mere, dar, uitandu-se la ele cum arata, si-a spus: - E drept ca am obtinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare ? Haina mea cea buna e rupta, incaltarile si pantalonii murdari ... Cum statea el asa si isi plangea singur de mila, apare in curte stapanul casei. Cand l-a vazut pe calator cum arata, i-a spus:

- Bine, omule, trebuia sa te muncesti atata pentru cateva mere ? Uite ce-ai patit! Ca sa nu mai spun ca nu inteleg de ce-ai incercat sa le iei pe furis ? Daca bateai la mine in poarta si mi-ai fi cerut cateva mere, eu ti-as fi dat cu drag. Acum, haide in casa sa te speli si sa te odihnesti si apoi iti vei vedea de drum! Tare bucuros si multumit a fost calatorul, vazand bunatatea gazdei sale, dar, in acelasi timp, si-a promis siesi ca altadata nu va mai fi atat de nesabuit. In viata, nu este important doar sa obtii, ci si cum obtii! Sunt oameni care vor sa aiba mai mult si, atunci muncesc fara tihna. Altii, insa, fura, gandinduse mereu cum sa fuga de munca si sa insele. Acestia, pacatosii, singuri se insala, fiindca nu este totul sa ai un lucru; conteaza si cum l-ai obtinut! "In cele trecatoare, nu poti deveni bogat decat saracind pe altul. In cele duhovnicesti, nu poti deveni bogat decat imbogatind pe altul."

Soaptele sufletului Era odata un rege care avea 4 neveste. Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie, pe care o imbraca cu straie din cele mai scumpe si o trata cu cele mai fine delicatese. Ii dadea tot ce era mai bun. De asemenea o iubea si pe cea de-a treia sotie si ea era cea cu care semandrea cel mai mult in fata regatelor vecine. Totusi, regele traia cu teama ca aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un altul. Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui si era intotdeauna draguta, intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori regele avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va ajuta sa treaca peste momentele grele. Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o mare contributie in mentinerea regatului. Totusi, regele nu o iubea pe prima sotie. Desi ea il iubea cu adevarat, el de abia o observa! Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape. Se gandi la viata lui plina si isi spuse: "Acum am 4 sotii cu mine, dar cand voi muri, voi fi singur." O intreba pe cea de-a patra nevasta: "Te-am iubit cel mai mult, ti-am daruit cele mai frumose haine si ti-am aratat cea mai mare grija. Acum, eu am sa mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?" "Nici vorba!" replica cea de-a patra sotie, si pleca fara un alt cuvant.Raspunsul ei strapunse inima regelui ca un cutit. Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie: "Te-am iubit toata viata mea. Acum ca mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?"

"Nu!" veni raspunsul celei de-a treia sotii. "Viata e prea buna! Cand vei muri, ma voi recasatori!" Inima regelui se stranse de durere. Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie: "Intotdeauna am gasit la tine intelegere si ajutor si mereu ai fost acolo pentru mine. Cand voi muri, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?" "Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta!" replica cea de-a doua sotie. "Te pot doar inmormanta si veni la mormantul tau." Regele fu devastat si de acest raspuns. Apoi se auzi o voce: "Eu te voi urma oriunde vei merge!" Regele se uita imprejur si vazu ca cea care rostise aceste cuvinte era prima sotie. Era atat de slaba, pentru ca suferise mult din cauza foamei si a neglijarii sale. Adanc indurerat, regele spuse: "Trebuia sa fi avut mult mai multa grija de tine cand am avut ocazia!" In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra: Cea de-a patra sotie este TRUPUL nostru. Indiferent cat timp si efort investim in a-l face sa arate bine, el ne va lasa cand murim. Cea de-a treia sotie este AVEREA noastra. Cand murim, merge la altii. Cea de-a doua sotie este FAMILIA SI PRIETENII. Indiferent cat de apropiati ne-au fost in timpul vietii, ei nu pot decat sa vina la mormantul nostru dupa ce nu mai suntem. Prima sotie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat in goana dupa averi, bunastare si putere sau in goana dupa iluzii desarte, uitand ca iubirea curata si sincera iti face viata frumoasa si spiritul sa traiasca

si dupa. Si totusi, SUFLETUL este singurul care ne va urma oriunde vom merge.

Un geniu isi ia ramas bun Gabriel Garcia Marquez s-a retras din viata publica din motive de sanatate: cancer limfatic. Acum, se pare ca boala s-a agravat din ce in ce mai mult. A trimis o scrisoare de ramas bun prietenilor, cititorilor si admiratorilor lui, si datorita Internetului acum este difuzata. Iti recomand s-o citesti, intrucat acest scurt text scris de catre unul dintre cei mai stralucitori latino americani din ultimii ani este mai mult decat miscator. "Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic. As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica. As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu. Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste gheata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor... Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste. Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna. Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece

atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod nefericit mor. Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii. Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita. Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi pare rau", "iarta-ma", "te rog" si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine."

Lectia unui copil Un batranel plapand locuia cu fiul sau, nora si nepotul. Mainile sale ii tremurau, vederea ii era incetosata, iar mersul clatinat. Toata familia manca de obicei impreuna. Dar, bunicul manca foarte greu din cauza mainilor tremurande si a vederii slabe. Mazarea se rostogolea din lingura pe podea, iar cand apuca paharul, laptele se imprastia pe masa. Atunci fiul si nora sa i-au pus o masa in coltul camerei unde bunicul putea manca singur, in timp ce familia se bucura de bucatele de pe masa. De cand bunicul sparsese o farfurie, mancarea ii era servita intr-un castron de lemn. Uneori puteai vedea in ochii batranului cate o lacrima. Singurele cuvinte care ii erau adresate erau scurte avertizari atunci cand scapa furculita sau mancarea. Nepotelul de patru anisori privea totul in tacere. Intr-o seara, inainte de cina, tatal a observat ca baietelul sau se joaca cu niste bucati de lemn pe care le zgaria. Cu blandete a intrebat copilul: - Ce construiesti tu acolo, micutul meu?

- Ei, fac un vas mic pentru tine si mama ca sa mancati atunci cand am sa cresc -a raspuns cu blandete copilul dupa care s-a intors la munca sa. Cuvintele au lovit pe cei doi parinti incat au ramas fara glas. Lacrimile au inceput sa curga suvoi pe obrajii lor. Atunci au stiut ce au de facut. In acea seara sotul a luat de mana pe bunicul si l-a condus la masa familiei. De atunci a mancat de fiecare data cu familia si nici sotul nici sotia se pare nu au mai avut nimic impotriva cand o furculita cadea, laptele era imprastiat sau fata de masa murdarita. Din toate acestea am invatat ca orice s-ar intamnpla azi oricat de rau, viata merge inainte si maine va fi mai bine. Am invatat ca un lucru pe care il facu cuiva astazi sar putea sa ti se faca si tie mai tarziu de catre altcineva. Am invatat ca vei pierde relatia cu parintii atunci cand nu fac parte din viata ta. Am invatat ca a trai nu este acelasi lucru cu a fi viu. Am invatat ca daca nu urmaresti fericirea, ea te va ocoli. Dar daca te vei concentra asupra familiei, asupra prietenilor, nevoilor altora, tot ce faci sa faci cat de bine poti, vei gasi fericirea. Am invatat ca de cate ori suferi, nu esti singurul. Am invatat ca in fiecare zi, trebuie sa ajuti pe cineva. Oamenii iubesc o strangere de mana, o imbratisare calda sau o simpla bataie pe umar. Am invatat ca tot mai am o multime de lucruri de invatat.

O femeie batrana din China avea doua vase mari, pe care le atarna de cele doua capete ale unui bat, si le cara pe dupa gat. Un vas era crapat, pe cand celalalt era perfect si tot timpul aducea intreaga cantitate de apa. La sfarsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasa, vasul crapat ajungea doar pe jumatate. Timp de doi ani, asta se intampla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumatate de apa. Bineinteles, vasul bun era mandru de realizarile sale. Dar bietului vas crapat ii era atat de rusine cu imperfectiunea sa, si se simtea atat de rau ca nu putea face decat jumatate din munca pentru care fusese menit! Dupa 2 ani de asa zisa nereusita, dupa cum credea el, i-a vorbit intr-o zi femeii langa izvor: "Ma simt atat de rusinat, pentru ca aceasta crapatura face ca apa sa se scurga pe tot drumul pana acasa!" Batrana a zambit, "Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, insa pe cealalta nu?" "Asta pentru ca am stiut defectul tau si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii, si, in fiecare zi, in timp ce ne intoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Daca nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care improspateaza casa." Morala: Crapatura vasului nu inseamna sfarsitul, ci o posibilitate de a face ceva diferit.Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Insa crapaturile si

defectele ne fac viata impreuna atat de interesanta si ne rasplatesc atat de mult. Trebuie sa luam fiecare persoana asa cum este si sa cautam ce este bun in ea. Numarati-va binecuvantarile...

Patru lumanari Patru lumanari ardeau incetisor, si daca ascultai cu atentie puteai chiar sa le auzi vorbind: Prima a spus: -Eu sunt Linistea. In ziua de astazi oamenii au uitat ca pot face parte din viata lor Flacara s-a micsorat din ce in ce mai mult si s-a stins. Apoi a vorbit cea de a doua: -Eu sunt Credinta. Oamenii spun ca pot sa traiasca foarte bine si fara mine, nu cred ca mai are vreun rost sa ard Cand a terminat de vorbit, si aceasta s-a stins. -Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am putere sa ard, oamenii ma dau la o parte ca pe un lucru fara valoare, ei uita sa-i iubeasca chiar si pe cei mai apropiati oameni din viata lor O adiere blanda care trecea pe langa ea a stins-o fara sa vrea.

Un copil a intrat in incaperea unde mai ardea o singura lumanare, si vazandu-le pe celelalte trei stinse, a inceput sa planga. -Voi ar trebui sa fiti mereu aprinse Cea de a patra lumanare i-a soptit usor: -Nu-ti fie frica, atat timp cat eu ard, le putem reaprinde pe celelalte. Eu sunt Speranta! Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins si pe celelalte. Flacara Sperantei sa arda mereu in sufletu tau pentru ca tu sa ai o viata plina de Liniste, Credinta si Iubire!

O LECTIE FOARTE BUNA O femeie iese din casa si vede 3 mosnegi cu barba alba stand in fata casei. Nu-i cunostea dar vazandu-i suparati ai invita an casa sa manance ceva. "Sotul tau este acasa?" - antreaba ei. "Nu, este iesit." "Atunci nu putem intra" - replica ei. Seara cand sotul se antoarce acasa ea ai povesteste despre cei trei mosnegi.... "Du-te si spune-le ca am venit si pofteste-i anauntru." Femeia se duce si ai invita. "Nu putem intra toti an casa" replica ei. "Cum asa?" antreaba ea.

Unul dintre mosnegi ai explica. Eu sunt BUNASTARE, el este SUCCES iar celalalt este IUBIRE. Acum du-te si antreaba-l pe sotul tau care dintre noi sa vina an casa. Femeia intra an casa si ii spune sotului, care se bucura. "Ce bine!!, an acest caz invita-l pe BUNASTARE sa ne umple casa cu bunastare!" Sotia nu a fost de acord. "De ce sa nu-l invitam pe SUCCES?" Nora ai asculta dintr-un colt al casei. "N-ar fi mai bine sa-l invitam pe IUBIRE? Casa noastra ar fi atunci plina de iubire!" - a sugerat nora. "Hai sa ne ghidam dupa sfatul norei" ai zice sotul sotiei. "Du-te afara si invita-l pe IUBIRE sa ne fie oaspete." Femeia iese afara si antreaba: "Care dintre voi este IUBIRE? Pe el al invitam sa ne fie oaspete." IUBIRE porneste anspre casa. Odata cu el se pornesc an urma lui si ceilalti doi. Surprinsa femeia intreaba: "L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniti si voi cu el?" Cei trei mosnegi replicara: "Daca l-ai fi invitat pe BUNASTARE sau pe SUCCES, ceilalti ar fi ramas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe IUBIRE, unde merge el mergem si noi. Unde este IUBIRE este si BUNASTARE si SUCCES!!!"

Taria omului Intr-un oras la fel de mare ca al nostru, la fel de aglomerat, si torid, si enervant, in care viata isi cere mult prea agasant pretul de nervi si de oboseala de la oameni, traia o tanara. Plecase de acasa la studii si ramasese in acest oras, acaparata de el, indragostita de el. Dar, la un moment dat, orasul a cerut si de la ea pretul, ca si de la toti ceilalti locuitori ai lui.Nota de plata era cam mare si tanara simtea ca nu mai e in stare sa faca fata orasului. Viata incepu sa i se para din ce in ce mai grea, mai insuportabila, mai fara sens. Nu mai stia cum sa iasa din marasmul fiecarei zile.Simtea ca daca este prea moale, va fi calcata in picioare si nimanui nu ii va pasa de ea. Daca se va pietrifica, va deveni prea dura, va pierde orice sentiment uman si se va transforma in ceva/cineva ce ii displacea total. Nestiind cum sa trateze viata si ce atitudine sa mai adopte in fata ei, epuizata, isi lua un concediu si pleca acasa la parinti. Aici regasi aceeasi bucurie a vietii pe care ea nu o mai avea din studentie, aceeasi siguranta de sine a oamenilor. Uimita de performantele acestor provinciali, isi descarca sufletul in fata parintilor si recunoscu faptul ca ea nu mai face fata vietii. Ceru un sfat. Gandindu-se putin, tatal tinerei o invita la el la restaurant, unde era bucatar, a doua zi. Tanara nu riposta, gandindu-se ca nu ar strica sa ia masa in oras cu tata. Ajunsa la rstaurant, pe la orele pranzului, fu invitata in bucataria imensa a restaurantului. Tatal tinerei trebaluia de zor printre zecile de oale, tigai, vase in

care se pregatea masa de pranz. Fara multe explicatii, ii puse in fata tinerei on ou, on morcov si cateva boabe de cafea. Ii ceru sa le puna pe fiecare la fiert in cate un vas cu apa. Mirata si putin intrigata de aceasta cerere a tatalui, tanara se executa imediat. Simtea ca undeva in spatele acestui mic exercitiu de bucatarie, trebuie sa fie o lectie. Dupa ce isi indeplini sarcina, scoase ingredientele fierte pe cate o farfurie. - Uite de ce te-am chemat aici, spuse tatal zambind putin rusinat. Stiu ca nu te asteptai sa te pun la munca. Vreau sa iti raspund la intrebarile pe care ti le-ai pus in ultimile luni. Stiu ce te framanta. Raspunsurile nu sunt atat de grele si savante cum ai crede. Viata se explica pe sine in situatii minore de zi cu zi. Venim in contact cu ea si suntem influentati de ea, asa cum apa a influentat si schimbat fiecare ingredient. Oamenii sunt de trei feluri: - cei care se aseamana cu oul: par foarte delicati si fragile, dar de indata ce dau de greutatile vietii, devin duri si tari. - cei ca se aseamana cu morcovul: par foarte tari, rezistenti, dar in contact cu viata, se inmoaie si isi pierd din rezistenta principiilor. - si cei care se aseamana boabelor de cafea: lasati in afara vietii (apei) nu sunt nici tari nici moi. Dar de fiecare data cand intra in contact cu viata, nu se lasa influentati de ea, ci ei sunt cei care schimba si influenteaza imprejurarile prin care trec. Nu se lasa nici inmuiati, nici durizati de viata, ci ajung sa isi schimbe viata, nu lasa ca viata sa ii schimbe pe ei.

Viata Demult, a venit la un calugar, un om tare necajit si la intrebat: - Ce este rau cu mine ? De ce nu imi gasesc linistea ? De ce nu sunt multumit de viata mea ? Batranul calugar a luat, atunci, o sticla si, dupa ce a umplut-o pe jumatate cu apa, a pus-o in fata omului si l-a intrebat: - Cum e aceasta sticla ? - Este pe jumatate goala! - Vezi, i-a mai spus calugarul - eu o vad pe jumatate plina. In viata, trebuie sa vezi partea frumoasa a lucrurilor. Nu este greu, mai ales ca in toate exista ceva frumos. Daca vom sti sa privim natura, vom vedea frumusete si bogatie. Daca vom sti sa-l privim pe om, in adancul lui, vom vedea bunatate si dragoste. Privind astfel viata si oamenii, devenim noi insine mai frumosi, mai bogati si mai buni. "Fii totdeauna cu Dumnezeu, daca vrei ca Dumnezeu sa fie totdeauna cu tine!"

Sabia si coroana Demult, un mare imparat a vrut sa incerce intelepciunea copilului sau, mostenitorul tronului, si a asezat pe o masa coroana si sabia lui. Chemandu-si fiul, i-a cerut sa se gandeasca bine si sa aleaga ce ii este mai de folos in viata. Baiatul a ales sabia. - De ce tocmai sabia, l-a intrebat regele ? - Pentru ca prin sabie, pot castiga si pastra coroana. - Asa este, fiul meu, ai facut o alegere buna. Insa, tine minte: la fel este si calea pe care trebuie sa o urmeze fiecare om, fie el rege sau taran de rand: Calea Crucii, a jertfei, a daruirii de sine. Crucea este singura arma pe care o poti folosi in viata, in razboiul de toata vremea, razboiul cu diavolul, cu ispitele, cu neputinta si cu tine insuti. Credinta inseamna lupta. Tu ai sabia prin care poti cuceri si pastra coroana, insa Crucea o avem cu totii si numai prin ea putem primi si pastra Cerul in sufletele noastre. Sa nu uiti asta, fiul meu! "Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi.

Nimeni nu s-a urcat vreodata la cer prin comoditate."

Ce daruri accepti Langa Tokio traia un vestit razboinic Samurai, care a decis sa-i indrume pe cei tineri in budismul Zen. Se spune ca in ciuda varstei inaintate, el putea infrange orice adversar. Intr-o dupa-amiaza, un luptator - cunoscut pentru lipsa lui de scrupule - a ajuns in localitatea unde traia batranul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la lupta, astepta pana cand adversarul facea prima miscare si apoi contraataca cu viteza. Tanarul luptator nu pierduse inca nici o lupta. Auzind de reputatia Samuraiului, a decis sa-l invinga pentru a-si mari faima. Toti studentii erau impotriva luptei, dar batranul Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toti in piata din centrul orasului, iar tanarul a inceput sa-l insulte pe Samurai. A aruncat cateva pietre in directia lui, l-a scuipat in fata, i-a aruncat toate insultele ce exista sub soare, i-a insultat pana si pe stramosii sai. Timp de cateva ore, a facut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar batranul ramanea impasibil. La sfarsitul dupa-amiezii, simtindu-se obosit si umilit,

razboinicul a abandonat si a plecat. Deceptionati de faptul ca maestrul primise atat de multe insulte si provocari, studentii l-au intrebat: - Cum ai putut rabda atat de multa umilinta? De ce nu ti-ai folosit spada, chiar daca stiai ca ai fi pierdut, in loc sa-ti expui lasitatea in fata tuturor? - Daca cineva vine la tine cu un dar si tu nu il primesti, cui apartine darul? intreba Samuraiul. -Celui care ti l-a oferit, replica unul dintre discipoli. - La fel si cu orice manie, insulta sau invidie, spuse maestrul. Cand nu sunt acceptate, continua sa apartina celui care le-a purtat. In viata de zi cu zi sunt nenumarate situatiile in care ne trezim prinsi fara sa vrem in tot felul de situatii nedorite. Fiecare clipa isi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne incurca. Totul depinde de noi. Putem alege sa acceptam orice dar si sa ne lasam atrasi in jocul altora, sau sa fim selectivi si sa acceptam doar acele daruri care ne ajuta in cresterea noastra.

Pacatul indiferentei S-au intalnit intr-o dupa-amiaza, pe ulita unui sat, preotul din partea locului si un taran din parohia sa. Cum l-a vazut, parintele l-a intrebat: - Ieri dimineata am intalnit doi sateni ce se certau dintr-o pricina oarecare si am reusit in cele din urma sa ii impac. Am vazut ca tu ai trecut pe langa ei fara sa-ti pese si ti-ai continuat linistit drumul. Cum este posibil asa ceva ? Crezi ca ai facut bine ? - Parinte, i-a raspuns omul, eu nu prea cred ca este important ceea ce fac. Dumnezeu este puternic si daca vrea sa ma mantuiasca ma va mantui, iar daca nu vrea sa ma mantuiasca, atunci asa va fi, indiferent de ce-as face eu. - Vai, fiule, cum poti sa vorbesti asa ?! - i-a raspuns cu blandete preotul. Ia spune-mi, de unde vii tu acuma cu sapa in spinare ? - Pai, cum de unde, parinte ? De la camp. Muncesc acolo de azi de dimineata. La cat m-am straduit, sper din tot sufletul ca Dumnezeu sa-mi dea o recolta buna. - Nu crezi ca este la fel, fiule, si cu viata si cu pacatele tale ? De ce te duci sa muncesti la camp ? Daca Dumnezeu vrea sa ai o recolta buna, o sa le gasesti de-a gata pe toate, daca nu vrea, de ce te mai ostenesti ? Ti se pare firesc ? - Nu, parinte! Daca nu muncesc, cum as putea sa am de-ale gurii ? - Asa este, fiule, daca muncesti cu drag, Dumnezeu iti ajuta si obtii o recolta buna. E, tot asa, daca traiesti fara pacat, purtandu-ti si tie de grija, dar si

celor din jurul tau, atunci Dumnezeu se indura si, chiar daca ai mai gresit in viata, iti iarta pacatul, iar la Judecata vei fi mantuit. Asa cum buruienile napadesc o gradina neingrijita, tot astfel pacatele pun stapanire pe sufletul omului rau. Dupa cum vei cauta tu ca aceia din jurul tau sa aiba liniste si bucurie, sa aiba credinta si speranta in mantuire, tot astfel va cauta si Dumnezeu ca si tu sa ai parte de toate acestea. Sa nu mai faci niciodata ca ieri! Daca poti sa ajuti pe cineva, chiar si cu un sfat sau cu o vorba buna, fa-o numaidecat, fiindca trebuie sa fim atenti la tot ce intalnim in viata, caci lumea toata este gradina de care noi toti trebuie sa avem grija. "Numai cine isi iubeste aproapele, Il iubeste pe Dumnezeu."

Omul ipocrit Dupa ce a muncit cateva ceasuri pe camp, un taran s-a asezat la umbra unui pom sa se odihneasca. Deodata, langa el a venit in zbor o rata salbatica si s-a oprit chiar alaturi, sa ciuguleasca boabele cazute pe ogor. Usor, taranul si-a scos caciula si - zdup! - a prins pasarea.

- Ce noroc pe capul meu, si-a zis. O sa fac un foc de vreascuri si o sa prajesc rata asta. Sa vezi ce buna o sa fie! Dar in timp ce incerca sa scoata pasarea de sub caciula, aceasta se strecura repede pe langa mana omului si, ridicandu-se imediat in zbor, dusa a fost. Privind cu necaz dupa ea, taranul a mai zis: - O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu sa vada cum m-am indurat de pasarea aceasta, dandu-i drumul, si sa ma rasplateasca pentru binele pe care l-am facut! Oare ce rasplata ar fi meritat un asemenea om ? Cel ce incearca sa ascunda un pacat cu alt pacat, o minciuna cu alta minciuna, un rau cu alt rau, acela singur se pacaleste. Asa cum intunericul se alunga doar cu lumina, tot astfel raul nu poate fi alungat decat cu bine. "Pacatul este nedreptate. Cine pacatuieste fie se nedreptateste pe sine, fie nedreptateste pe altul."

Ajutor dezinteresat Intr-o seara, un tanar se intorcea acasa. Dar, din cauza intunericului ce se lasase, s-a impiedicat de un bolovan si, cazand, s-a lovit destul de tare. Suparat foc, a plecat mai departe, dar un gand nu-i dadea pace. Ce cauta ditamai bolovanul in mijlocul

drumului si cum de nu l-a vazut la timp ? Aoleu, dar daca mai trec si alti oameni si patesc la fel ca el ? Chiar in acea clipa, tanarul s-a oprit si, cu toate ca se lovise destul de tare si se grabea sa ajunga acasa, a facut cale intoarsa pana la bolovanul cu pricina pe care l-a impins la marginea drumului. Acolo putea sa stea oricat, ca nimeni nu s-ar mai fi impiedicat de el. De-abia acum, tanarul nostru a plecat linistit si multumit spre casa. Rana pe care i-o pricinuise cazatura il durea parca mai putin acum, cand stia ca i-a scapat, poate, si pe altii de la o suferinta ca a lui. Sa stii sa te gandesti si la ceilalti, inseamna sa stii sa traiesti. Bucuriile celor de langa noi trebuie sa fie si bucuriile noastre, iar durerile si necazurile lor, trebuie sa ne doara si pe noi. Decat sa ne purtam fiecare de grija, mult mai bine ar fi daca fiecare ar avea grija de ceilalti. Te-ai intrebat vreodata daca n-ai trecut chiar tu pe drumul acela de pe care tanarul a dat la o parte bolovanul ? Fara sa il cunosti, fara sa te cunoasca, fara sa astepte vreo multumire, omul acela ti-a facut un bine. "Dragostea - radacina si izvorul binelui."

Trupul si sufletul Doi oameni stateau de vorba. Unul dintre ei era bogat, dar nu avea credinta. Era mereu preocupat sa nu-i lipseasca nimic lui si familiei sale. De aceea, prietenul sau l-a intrebat: - Spune-mi, daca ai avea doi copii, dar l-ai hrani doar pe unul, pe celalalt chinuindu-l foamea, ar fi drept ? - Bineinteles ca nu, a raspuns bogatasul. - Dar daca l-ai imbraca tot pe acela, in timp ce al doilea ar tremura de frig, cum ar fi ? - Ar fi, desigur, o nedreptate. - Si atunci, daca tu singur spui ca asa ceva este o nedreptate, de ce procedezi in felul acesta ? - Cum ? - se indigna omul. Pe copiii mei ii tratez la fel, le arat aceeasi dragoste. De ce spui asa ceva ? - Nu m-am referit la copiii tai, ci la alti doi frati buni, de care tu ar fi trebuit sa ai grija de-a lungul intregii vieti: sufletul si trupul tau. Iar tu nu esti drept cu acesti frati. Te ocupi doar de unul, neglijandu-l cu totul pe celalalt. Aveti haine frumoase si sunteti bine hraniti, tu si ai tai, dar sufletul de ce are nevoie, nu va intrebati ? El nu poate purta decat haina credintei, de care tu nu te-ai ingrijit si nu se poate hrani decat cu dumnezeiasca invatatura, cu dragoste si mila. Deci, nu uita de celalalt frate, fiindca trupul si sufletul sunt ca doi frati buni, de nedespartit. Unul nu poate trai fara celalalt. Ingrijeste-i pe amandoi si atunci vei fi, cu adevarat, drept si fericit. Fereste-te sa fii asemenea pacatosului care traieste doar cu trupul in timp ce sufletul ii este mort.

"Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu si nimic mai mic ca omul fara Dumnezeu."

Suflet intunecat Intr-o iarna grea, un calugar a plecat din manastire spre satul de la poalele muntelui, sa vada de sanatatea unui copil pe care boala il tintuise la pat. La marginea padurii, a gasit, cazut in zapada, un cerb mort de foame si frig, dar si-a continuat drumul. Ajuns in casa baiatului, l-a chemat pe tatal acestuia si i-a spus: - Am gasit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul si foamea l-au rapus. Haide sa il iei si veti avea hrana pentru o vreme! Bucuros, omul i-a multumit calugarului si l-a urmat la locul cu pricina. Langa cerbul mort, insa, zacea acum un lup, care, gasind intre timp animalul, il devorase. Nestiind sa se opreasca la timp, manat doar de o lacomie exagerata, lupul mancase mult mai mult decat i-ar fi trebuit si decat ar fi avut nevoie. Acum zacea mort, ucis de propria lui lacomie. Vazand toate acestea, calugarul ii spuse taranului: - Vezi tu, unii sunt asemenea cerbului, rapusi de griji si nevoi, de lipsuri si greutati. Sufletul lor se intuneca si "ingheata" in atatea necazuri. Acestia uita de

Dumnezeu si de cele sfinte, furati de viata grea pe care o traiesc, cand doar credinta le-ar mai putea incalzi sufletul. Numai dragostea si mila lui Dumnezeu ii pot intari; nu trebuie decat sa le caute. Insa, altii - vai de aceia! - sunt asemenea lupului. Au ce le trebuie, au chiar mai mult decat le-ar trebui si, cu toate acestea, sunt si ei morti sufleteste. Traiesc doar pentru ei, cand ar putea sa dea si altora. Sufletul lor este "inghetat" de egoism, intunecat de lacomie. Vai de ei, caci pacatul lor este cu atat mai mare! Sa fii coplesit de greutati este o neputinta, insa sa fii doborat de placeri este o rusine! La Judecata ce va veni curand, va fi rau de sufletul ingenunchiat de greutati, dar va fi vai si amar de sufletul ingenunchiat de placeri. "Ispitele sunt de doua feluri: sau stramtorile vietii incearca inimile, vadind rabdarea lor, sau belsugul vietii devine iarasi chip de ispita. E la fel de greu, atat sa-ti pastrezi sufletul neinjosit de greutati, cat si sa nu ti-l jignesti in situatii inalte."

Tacerea lui Dumnezeu O veche legenda norvegiana povesteste despre un om pe nume Haakon care privea mereu imaginea lui Christos rastignit. Crucea era foarte veche si acolo

veneau multi oameni sa se roage cu evlavie.Multi veneau aici pentru a cere cate o minune. Intr-o zi si Haakon s-a gandit sa ceara o favoare. Impins de un sentiment generos, a ingenuncheat in fata crucii si a spus: - Doamne, vreau sa fiu in locul Tau. Lasa-ma sa stau in locul Tau pe cruce. Si ramase cu privirea atintita asupra crucii, parca asteptand un raspuns.Domnul vorbi, iar vorbele Lui cazura din inalt, soptitoare dar ferme. - Fiule, iti voi indeplini dorinta, dar cu o conditie. - Care, Doamne? intreba Haakon. Este o conditie greu de indeplinit? Sunt dispus sa mi-o asum si cu ajutorul Tau, Doamne, voi reusi. - Orice ar fi sa se intample si orice ar fi sa vezi, trebuie sa pastrezi tacere pentru totdeauna. Haakon raspunse: - Iti promit, Doamne! Si schimbul se facu. Nimeni nu observa schimbarea. Nimeni nu-l recunoscu pe Haakon batut in cuie pe cruce. Intre timp Domnul tinea locul lui Haakon. Si pentru mult timp fu astfel si nimeni nu observa nimic. Dar intr-o zi veni un om bogat si dupa ce se ruga pleca uitandu-si portofelul langa cruce. Haakon vazu si tacu. Nu spuse nimic nici cand un sarac, care veni cateva ceasuri mai tarziu, fura portofelul uitat de bogatas. Si nu spuse nimic nici cand un baiat veni sa se roage pentru binecuvantare inainte de a face o lunga calatorie.. Dar in acel moment se intoarse bogatasul in cautarea portofelului. Fara sa stea pe ganduri, isi imagina ca baiatul furase portofelul. Bogatasul se apropie de baiat si-i spuse furios:

- Da-mi inapoi portofelul pe care mi l-ai furat! Tanarul replica surprins: - Eu nu am furat nici un portofel! - Nu minti si da-mi-l inapoi imediat! - Va repet ca nu am luat nici un portofel! raspunse baiatul. Bogatasul furios incepu sa-l loveasca pe tanar. Atunci se auzi o voce puternica: - Opreste-te! Bogatasul privi in sus si vazu ca imaginea de pe cruce ii vorbise. Haakon care nu mai putuse pastra tacerea, striga aparandu-l pe tanar si acuzandu-l pe bogatas pentru falsele invinuiri pe care i le aducea. Acesta ramase uimit si iesi din locul de rugaciune. Tanarul pleca de asemenea fiindca se grabea sa plece in calatorie. Cand cei doi plecara, Christos ii spuse credinciosului: - Coboara de pe cruce. Nu poti sa-mi ocupi locul. Nu ai fost in stare sa pastrezi tacere. - Dar, Doamne... -spuse Haakon- cum puteam sa permit o asemenea nedreptate? Locurile se schimbara, Isus se intoarse pe cruce si credinciosul in fata acesteia. Christos continua sa vorbeasca: - Tu nu stiai ca a fost bine ca bogatasul sa piarda portofelul fiindca avea in el banii pentru a cumpara virginitatea unei tinere. In schimb saracul avea nevoie de banii aceia si a fost foarte bine ca i-a luat. Iar baiatului i-a prins bine bataia primita fiindca din cauza ranilor nu a mai putut pleca in acea calatorie... ... Pentru ca doar acum cateva clipe s-a scufundat vaporul cu care ar fi trebuit sa plece...Tu nu stiai nimic. Eu, da. De aceea tac.

Si Domnul se afunda din nou in tacere. De multe ori ne intrebam: De ce Dumnezeu nu ne raspunde? De ce Dumnezeu pastreaza tacerea? Multi si-ar dori ca Dumnezeu sa ne raspunda ceea ce doresc ei sa auda... Dar nu este asa. Dumnezeu ne raspunde chiar si prin tacere! Trebuie sa invatam sa ascultam. Tacerea Lui divina este menita sa ne spuna, fara cuvinte, ca El stie ce face. Si in tacerea Sa ne spune cu iubire: -AI INCREDERE IN MINE... STIU BINE CE AM DE FACUT!

Un batrin intelept si discipolul sau mergeau pe un drum in toiul noptii. Inteleptul tinea in mana o lampa. Inteleptule ,a intrebat invatacelul, este adevarat ca vezi pe intuneric? Da, este adevarat. Atunci de ce ai luat lampa? Ca sa nu dea altii peste mine.

Fereastra In salonul unui spital se gaseau doi bolnavi. Unul din ei, care suferea cumplit din pricina plamanilor, era ridicat in fiecare zi de sora medicala la fereastra salonului, unde, sprijinit de perete, trebuia sa stea in picioare mai bine de o jumatate de ora. In acest timp incerca sa descrie cele vazute pe fereastra, colegului sau de suferinta, un barbat paralizat, tintuit la pat. Privea pe fereastra si-i descria plastic cum primavara punea stapanire peste parcul din apropiere. Zarzarii erau in floare, iar papadiile presarau galbenul lor regal peste verdele matasos al ierbii fragede. Un vant molatec unduia pletele unor indragostiti care se zbenguiau prin parc. Pe ogiinda albastra a lacului pluteau nuferii unor lebede maiestuoase... Zilele treceau parca mai usor, si paralizatul astepta acum cu infrigurare ziua urmatoare, cand va auzi din nou cat de minunata este lumea de afara. Incetul cu incetul, dorinta de a trai se trezea din nou in el. Simtea un nou freamat de viata in oasele lui imobile, cu fiecare noua descriere a frumusetii de afara. Intr-o noapte ingrozitoare, ochii sai spre lume, omul bolnav de plamani, a inceput sa tuseasca infiorator. Mana sa imobila n-a putut apasa butonul de alarma. Spre dimineata, au scos cadavrul din camera sa. Era acum singur. Nespus de singur si trist. O daca ar fi

cineva sa-i mai spuna ce este dincolo! I-a venit o idee. A cerut sorei sa-l mute in patul de langa fereastra. Cu sfortari supraomenesti, dupa luni de zile de nemiscare a reusit sa se ridice intr-un cot. Sa uitat pe fereastra sa vada un crampei macar din lumea de afara descrisa atat de minunat de colegul sau de suferinta. In fata ferestrei era un perete mare si gol.

O mana de ajutor In timpul unei campanii militare, un pluton muncea la repararea unei cai ferate distruse de bombardament. Cativa soldati, desi se straduiau, nu puteau clinti un stalp greu, cazut peste sine. Alaturi, caporalul striga la ei, ocarandu-i pentru neputinta lor. Trecand pe acolo, un om l-a intrebat: - De ce nu-i ajuti si dumneata ? - Eu sunt caporal, eu supraveghez si comand. Ei trebuie sa munceasca! Strainul nu a mai spus nimic, dar si-a scos haina si a inceput sa traga si el cot la cot cu soldatii de un capat al stalpului. Dupa scurt timp, au reusit sa elibereze sinele. Incantati de reusita, soldatii i-au multumit strainului care, luandu-si haina sa plece, i-a mai spus caporalului: - Daca va mai fi nevoie, sa ma chemati si altadata!

- Da ?! - zise in batjocura caporalul. Dar cine esti dumneata ? - Sunt generalul acestei divizii ... "Nu trebuie sa ne ingrijim de ale noastre, ci de ale altora."

A doua sansa Dupa ce a trait o viata plina de egoism, in care nu sa gandit decat la el, nepasandu-i de cei din jur, un om a ajuns in iad. Cat de mult s-a cait atunci pentru tot ce facuse! Dar era prea tarziu. Chinuindu-se zi si noapte in flacarile iadului, se ruga incontinuu: - Iarta-ma Doamne, am gresit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajuta-ma Doamne ca m-am schimbat si nu mai am pic de rautate in mine! In timp ce se ruga el, a aparut deodata un inger, care i-a spus: - Bucura-te omule! Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunea si vrea sa-ti dea o sansa sa vii in rai, dar oare te-ai schimbat cu adevarat ? - Sigur ca da - zise omul cu nerabdare - sigur ca mam schimbat!

- Bine! - a mai spus ingerul. Vez firul care coboara acum spre tine ? Daca te vei urca pe el, vei ajunge in rai si vei scapa de chinurile de aici. Nespus de bucuros, omul a inceput sa se catare pe firul ce atarna deasupra iadului, numai ca, pe masura ce se urca, a bagat de seama ca firul se subtia din ce in ce mai tare. Cand s-a uitat dedesubt, sa nu-si creada ochilor! Multi pacatosi se atarnasera de firul sau, incercand cu disperare sa scape din flacarile iadului. - Ce faceti ?! - striga omul speriat. Dati-va imediat jos, o sa se rupa firul si o sa cad iarasi. Dati-va jos, n-auziti ?! - tipa omul cu disperare si incepu sa-i loveasca cu picioarele . In clipa aceea, firul s-a rupt si au cazut cu totii. - Of, ingerule, uite ce mi-au facut ceilalti! Spune-i lui Dumnezeu sa-mi trimita alt fir, ca sa scap odata de aici! - Nu se poate! - i-a raspuns ingerul. - Cum asa ? Doar n-am nici o vina, firul s-a rupt din cauza lor! - Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta si a invidiei tale. Firul acela era firul credintei si ar fi putut tine si tot iadul daca ai fi avut incredere in cuvantul lui Dumnezeu si daca nu te-ai fi gandit doar la tine. Ai spus ca te-ai lecuit de egoism si ca acum iti pasa de aproapele tau, dar nu este adevarat. Fiind la fel de pacatos si rau, firul nu te-a tinut; de aceea s-a rupt. In viata nu va reusi cel rau, cel zgarcit si interesat doar de propria persoana. Poate ca va strange averi, dar in sufletul sau cu ce se va alege ? Dar cel ce ii ajuta mereu si cu dragoste pe ceilalti, acela strange in inima comori ceresti, devenind om

cu adevarat, caci om este doar cel ce traieste pentru oameni. "Nu fi iubitor de sine si vei fi iubitor de Dumnezeu! Nu cauta placerea in tine si o vei gasi in ceilalti!""

Gandul cel bun Indreptandu-se spre casa, un taran a gasit la marginea drumului, pe camp, un sac plin cu porumb. Uitandu-se el de jur-imprejur, s-a hotarat sa-l ia acasa, fiindca i-ar fi prins tare bine si, oricum, nu-l vedea nimeni. S-a mai uitat o data inainte, inapoi, in dreapta si in stanga si s-a apleacat sa ia sacul. Dar, deodata, s-a oprit, amintindu-si ca, intr-o singura directie, nu s-a uitat: in sus. Privind cerul, lasa acolo sacul si, zambind, isi continua linistit drumul spre casa, spunandu-si: - Multumesc, Doamne, ca mi-ai dat gandul cel bun. E drept ca as avea mare nevoie de un sac cu porumb, dar mai mult am nevoie de un cuget curat si linistit. Cu siguranta ca vreun vecin din sat nu a putut duce prea mult deodata si se va intoarce dupa sac. Daca las fi luat nu m-ar fi vazut nici un om, dar m-ar fi vazut Dumnezeu. "Ma straduiesc sa am un cuget curat inaintea lui Dumnezeu si inaintea oamenilor."

Linistea sufleteasca La un dineu, se gasea, printre musafiri, si un ateu om rau, lipsit de credinta - care l-a intrebat la un moment dat pe crestinul de alaturi: - De unde stii tu ca Dumnezeu te-a iertat pentru pacatele tale sau ca iti asculta rugaciunile, cand, de fapt, nu vezi nimic din toate acestea ? - Dar tu, il intreba la randul sau crestinul, de unde stii daca este zahar in ceaiul pe care il bei acum ? - Cum de unde ? Simt gustul zaharului. - Deci stii ca este zahar in ceaiul tau, chiar daca nu-l vezi. E, tot asa simt si eu dragostea lui Dumnezeu in inima mea. Sufletul meu ingreunat de pacate se simte izbavit prin puterea Sfantului Duh. Sfanta Liturghie, Sfanta Spovedanie, rugaciunile imi inalta sufletul ce nu-si gaseste linistea decat la Dumnezeu. Dragostea nu o vezi cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului. "Cand am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu."

Era odata o insula unde traiau toate sentimentele umane: Buna Dispozitie, Tristetea, Intelepciunea, Iubirea si altele. Intr-o zi sentimentele au aflat ca insula se va scufunda in curand, asa ca si-au pregatit navele si au plecat. Doar Iubirea a ramas pana in ultimul moment. Cand insula a inceput sa se scufunde, Iubirea a hotarat sa ceara ajutor. Bogatia a trecut pe langa Iubire intr-o barca luxoasa si Iubirea i-a zis: -Bogatie, ma poti lua cu tine? -Nu te pot lua, caci e mult aur si argint in barca mea si nu am loc pentru tine. Atunci Iubirea i-a cerut ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe acolo: -Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine? -Nu te pot ajuta, Iubire, aici e totul perfect mi-ai putea strica nava. Iubirea a rugat mai apoi Tristetea, care trecea pe langa ea: -Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine! -Oh, Iubire, sunt atat de trista incat simt nevoia sa stau singura Chiar si Buna Dispozitie a trecut pe langa Iubire, dar era atat de multumita incat nu a auzit ca o striga. Dintr-o data o voce a strigat: -Vino, Iubire, te iau cu mine! Era un batran cel care vorbise. Iubirea s-a simtit atat de recunoscatoare si plina de bucurie incat a uitat sa il intrebe pe batran cum il cheama. Cand au sosit pe tarm, batranul a plecat. Iubirea si-a dat seama cat de mult ii datora si a intrebat Cunoasterea:

-Cunoastere, imi poti spune cine m-a ajutat? -Era Timpul -Timpul? s-a intreba Iubirea, dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat? Cunoasterea, plina de intelepciune, i-a raspuns: -Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat de importanta e Iubirea in viata

Gradina sufletului Un crestin l-a intrebat pe duhovnicul sau: - Parinte, as vrea sa fiu un bun crestin, sa am o viata fara pacate. Ce trebuie sa fac mai intai, ce este cel mai important ? - O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, daca ai o gradina in care plantezi tot felul de flori frumoase, astepti sa creasca ? Asa, fara sa faci nimic, or sa rasara ele ? - Nu, parinte, trebuie sa le ud ... - Dar daca le uzi si atat, vor creaste ele mari si frumoase ? - Nu, parinte, trebuie si sa muncesc, sa am grija de ele, sa nu fie distruse de buruieni ... - Dar daca le dai toate acestea, si nu vor avea lumina, pot ele sa creasca ?

- In nici un caz, parinte, atunci toata munca mea nusi are rostul, florile nu vor creste niciodata. - Acum ai inteles, fiule ?! Sufletul nostru este asemenea unei gradini, in care sunt semanate cele mai frumoase flori: dragostea, credinta, bunatatea, cumpatarea, omenia ... Noi, insa, trebuie sa avem grija de aceasta gradina din sufletul nostru, ca tot ce este acolo sa infloreasca. Doar astfel sufletul omului se umple de frumusete. Ce trebuie sa facem pentru toate acestea ? Sa avem grija ca buruienile pacatelor sa nu prinda radacini in suflet, sa veghem mereu ca raul sa nu se cuibareasca in noi, fiindca, odata intrat, este foarte greu sa-l mai scoti. Si ce mai trebuie sa facem pentru gradina sufletului ? Sa o udam mereu cu apa datatoare de viata, care este rugaciunea. Dar ele tot n-ar creste, daca nu le-ar incalzi pe toate lumina binefacatoare a dragostei dumnezeiesti. Si unde ar putea gasi sufletele noastre mai multa caldura si lumina dumnezeiasca, daca nu in Biserica ?! E, poti tu sa-mi spui, fiule, ce este mai important ? Toate sunt importante. Fii mereu atent la sufletul tau, ai grija de el, fiindca atunci si Dumnezeu te va ajuta. Doar asa, prin munca noastra si cu ajutorul Domnului, florile minunate din sufletele noastre, adica dragostea, credinta si toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a daruit, vor creste nestingherite, iar viata ni se va umple de fericire.

Rasplata bunatatii Un om, trecand pe o strada, a vazut in fata unei biserici un batran sarman, un cersetor, ce traia din milostenia credinciosilor. De batran, s-a apropiat o fetita care i-a intins cativa banuti. Impresionat de gestul ei, trecatorul a intrebat-o pe copila: - Spune-mi, de ce i-ai dat batranului banutii tai ? - Stiti, domnule, tatal meu a murit, iar mama, desi munceste mult, nu prea are bani, asa ca o ducem destul de greu. Dar aseara mama mi-a spus ca, atunci cand faci un bine, Dumnezeu te rasplateste negresit. Asa ca azi, am luat banutii acestia pe care eu i-am strans si i-am dat batranului din fata bisericii. El are, cu siguranta, mai multa nevoie de ei. Iar Dumnezeu, fiindca am facut un bine, se va indura si de mine. Cucerit de bunatatea fetei, omul a intrebat-o ce isi doreste ea cel mai mult. - O, a spus fata, as vrea un cojocel, ca vine iarna si va fi foarte frig. Anul trecut am racit rau de tot, fiindca nu am umblat bine imbracata, dar Dumnezeu mi-a ajutat si m-a insanatosit. Mama a vrut sa-mi cumpere un cojocel, dar e tare scump si nu se poate. - E, uite ca se poate, i-a mai spus omul. Vino cu mine!

Ajunsi in fata unui magazin mare, ce se afla peste drum, omul i-a cumparat fetei un cojocel calduros si tare frumos. Fetita nu stia cum sa-i mai multumeasca strainului ce se indurase de ea. - Vezi, i-a mai spus omul, mama ta a avut dreptate. Dumnezeu totdeauna te rasplateste pentru binele facut. Tu l-ai ajutat pe batran, iar Domnul mi-a dat mie ocazia sa te intalnesc tocmai in acel ceas. Eu team ajutat acum pe tine, si, fii sigura, Dumnezeu imi va ajuta si mie mai tarziu, fiindca atunci cand ne ajutam unii pe ceilalti, si Dumnezeu ne ajuta pe noi. Cu cat suntem mai buni si avem mai multa grija unul de altul, cu atat Dumnezeu ne vede credinta si ne fereste de rele. "Fiecare din noi e ajutat de celalalt in mod providential."

Bogatii si saracii Demult, cu sute de ani in urma, a trait un rege puternic si intelept. Intr-o zi, plimbandu-se prin curtea palatului sau, a auzit, dincolo de ziduri, pe cineva care plangea. A dat imediat porunca sa fie deschise portile si a iesit sa vada ce se intamplase. Nu-si putea crede ochilor ... Daca in palatul sau, toti oamenii erau multumiti si aveau de toate, acum vedea, insa, ca la porti erau adunati oameni

nevoiasi, ce intindeau mana pentru o bucata de paine. Chiar langa zid, era un copil ce plangea. Cand regele l-a intrebat ce i s-a intamplat, copilul i-a raspuns ca parintii sai sunt bolnavi si el nu are bani nici de hrana si nici de doctorii. In timpul acesta, in jurul regelui s-a strans o multime de oameni nevoiasi, unul mai amarat decat celalalt, fiecare incercand sa-si spuna pasul. Maniat de aceasta situatie pe care sfetnicii i-o ascunsesera, regele s-a intors in palat si i-a chemat pe toti bogatasii la el. Cand acestia s-au adunat in sala tronului, le-a spus: - Voi sunteti cei mai bogati oameni din regatul meu. Aveti atata avere incat ati putea sa va construiti fiecare cate o casa numai din aur. Dar daca v-ati uita si in jurul vostru, ati vedea ca sunt oameni care mor de foame, care o duc rau, fiindca voi nu va ingrijiti de treburile cetatii. Afara este plin de oameni ce vor sa munceasca pentru o paine, dar voi ii refuzati. Doar de voi insiva depinde ca acesti oameni sa o duca mai bine. Puteti sa ii ajutati si va poruncesc sa o faceti! Dupa cateva zile, regele a vazut ca nimic nu se schimbase. Chemandu-i iarasi la el pe cei mai bogati dintre supusii sai, le-a spus: - Vad ca nu aveti suflet! Cum de nu va e mila de cei ce se lupta cu greutatile, zi de zi ?! Daca nu o faceti voi, atunci o s-o fac eu! Iata ce poruncesc: de azi inainte, pentru fiecare sarac mort de foame, in regatul meu, va fi omorat si un bogatas! De maine, ne vom intalni in fiecare seara si, daca aflu ca, peste zi, un om a murit de foame la mine-n cetate, atunci sortii vor decide care dintre voi va fi executat. Pentru ca voi insiva va faceti vinovati de moartea acelui om,

caci l-ati fi putut ajuta, dar n-ati facut-o. Ne vedem maine seara! Se spune ca, de a doua zi, nimeni nu a mai murit de foame in regatul acela! "Nu invidia gloria celui pacatos, caci nu stii care va fi sfarsitul lui. (...) Judecata este fara mila pentru cel ce n-a facut mila."

Dragostea Domnului Imagine Se spune ca odata, un om mergea printr-un desert. Nu mai putea de oboseala; nu mancase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic il topea cu razele sale de foc. In afara de intinderea nesfarsita de nisip dogoritor, nu se vedeau decat urmele omului, urmele pasilor sai. Deodata, insa, omul a observat ca alaturi de el au aparut si alte urme, ca si cand mai era cineva, o persoana ce mergea odata cu el si ale carei urme le putea vedea alaturi de ale sale. Speriat, a strigat: - De ce sunt patru urme in nisip, cand eu sunt singur ? Cine esti si de ce nu te vad ? Dar o voce i-a raspuns: - Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei ajunge cu bine la capat!

Omul a cazut in genunchi si i-a multumit Domnului ca S-a indurat de el, dupa care si-a continuat drumul, convins ca acum va reusi. Si a mers, a mers, pana cand intr-un final a simtit ca nu mai poate face un pas macar. Cazut in genunchi, a privit in spate si ... ce i-a fost dat sa vada ? Pe nisip, nu se vedeau decat urmele pasilor sai. - Doamne - a spus omul indurerat - de ce m-ai parasit, de ce nu sunt decat doua urme in nisip ?! Dar, aceeasi voce i-a raspuns cu blandete: - Pentru ca, pana acum, Eu te-am dus in brate. Deodata, omul nostru a simtit ceva rece, rece, si a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseala, incins de lumina soarelui, cazuse in nisip, ajuns la capatul puterilor. Dar, in timpul somnului, fusese gasit de o caravana. Cativa negustori il ridicasera si il stropisera cu apa. Atunci cand a simtit apa rece pe fata s-a trezit, amintindu-si de visul sau. - Binecuvantat sa fie Domnul! - a strigat omul. Cum de m-ati gasit ? - Am vazut niste urme in nisip si ne-am dat seama ca cineva s-a ratacit. Erau, intr-adevar, urmele tale. - Voi credeti ca urmele mele v-au adus aici ? Nu, Dumnezeu, Care S-a indurat de suferinta mea, El v-a calauzit pasii spre mine, altfel as fi murit. Sunt unii oameni care nu vad ca Dumnezeu se ingrijeste de ei. Nu vad ca Domnul, din iubire, cauta mereu sa ii ajute. Ei uita de cele sfinte si de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uita niciodata de ei. Ferice de aceia care vad ca toate - sanatatea, puterea de munca, fericirea - tin de Dumnezeu si ca doar prin puterea Lui putem fi mantuiti. Ferice de aceia care au mereu incredere in ajutorul Domnului.

"Chiar daca noi ne indepartam uneori de Dumnezeu, Dumnezeu ramane mereu aproape de noi."

Poveste pentru suflet Era odata un rege care avea 4 neveste. Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie, pe care o imbraca cu straie din cele mai scumpe si o trata cu cele mai fine delicatese. Ii dadea tot ce era mai bun. De asemenea, o iubea si pe cea de-a treia sotie si ea era cea cu care se mandrea cel mai mult in fata regatelor vecine. Totusi, regele traia cu teama ca aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un altul. Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui si era intotdeauna draguta, intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori regele avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va ajuta sa treaca peste momentele grele. Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o mare contributie in mentinerea regatului. Totusi, regele nu o iubea pe prima sotie. Desi ea il iubea cu adevarat, el de abia o observa!

Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape. Se gandi la viata lui plina si isi spuse: "Acum am 4 sotii cu mine, dar cand voi muri, voi fi singur." O intreba pe cea de-a patra nevasta: "Te-am iubit cel mai mult, ti-am daruit cele mai frumose haine si ti-am aratat cea mai mare grija. Acum, eu am sa mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?" "Nici vorba!" replica cea de-a patra sotie, si pleca fara un alt cuvant. Raspunsul ei strapunse inima regelui ca un cutit. Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie: "Te-am iubit toata viata mea. Acum ca mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?" "Nu!" veni raspunsul celei de-a treia sotii. "Viata e prea buna! Cand vei muri, ma voi recasatori!" Inima regelui se stranse de durere. Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie: "Intotdeauna am gasit la tine intelegere si ajutor si mereu ai fost acolo pentru mine. Cand voi muri,

vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?" "Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta!" replica cea de-a doua sotie. "Te pot doar inmormanta si veni la mormantul tau." Regele fu devastat si de acest raspuns. Apoi se auzi o voce: "Eu te voi urma oriunde vei merge!" Regele se uita imprejur si vazu ca cea care rostise aceste cuvinte era prima sotie.Era atat de slaba, pentru ca suferise mult din cauza foamei si a neglijarii sale. Adanc indurerat, regele spuse: "Trebuia sa fi avut mult mai multa grija de tine cand am avut ocazia!" In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra: Cea de-a patra sotie - TRUPUL nostru. Indiferent cat timp si efort investim in a-l face sa arate bine, el ne va lasa cand murim. Cea de-a treia sotie - AVEREA noastra. Cand murim, merge la altii. Cea de-a doua sotie - FAMILIA SI PRIETENII. Indiferent cat de apropiati

ne-au fost in timpul vietii, ei nu pot decat sa vina la mormantul nostru dupa ce nu mai suntem. Prima sotie - SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat in goana dupa averi, bunastare si putere. Totusi, SUFLETUL este singurul care ne va urma oriunde vom merge. Sa-l cultivam, sa-l facem puternic si sa-l bucuram acum, pentru ca este singura particica din noi care ne va urma si va fi cu noi pentru eternitate.

Adevaratele minuni Un tanar fara credinta spunea mereu ca el nu crede in minuni. Dar intr-o zi, mergand pe strada, a intalnit un om, care, plimbandu-se incet, se oprea la tot pasul si, privind in dreapta si in stanga, exclama intruna: - Doamne, ce minune! Ce minunatii mi-a fost dat sa vad!

- Nu te supara, a intrebat necredinciosul, dar la ce te uiti si te minunezi asa de tare ? - Cum la ce ? La floarea aceasta minunata! Si la copacul de acolo si, uite, priveste norii, cat sunt de frumosi! - Ce ti-e, omule, a mai spus necredinciosul, n-ai mai vazut flori sau copaci pana acum ? Ce, pana acum nu te-ai mai uitat niciodata pe cer sa vezi norii si pasarile zburand ? - Nu! - a raspuns omul. Vezi dumneata, pana astazi am fost orb din nastere. Insa, cu o saptamana in urma, familia m-a adus in acest oras la un medic celebru care m-a operat si m-a ingrijit cu multa dragoste. Chiar azi dimineata mi-a scos bandajele de la ochi si, dupa ce a vazut ca nu mai am nimic si mam vindecat complet, m-a lasat sa plec. De cand am iesit din spital, ma plimb insa pe strazi si nu ma mai satur sa privesc atatea lucruri frumoase, atatea minuni. Dumneata poate ca, vazand in fiecare zi florile, copacii, oamenii din jurul tau, nici nu mai realizezi cat este de minunata aceasta lume, cat este de uimitoare. Dar eu, eu o vad pentru prima oara si, crede-ma, niciodata nu mi-am imaginat ceva atat de frumos. Multumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri frumoase pe care le-a creat si pentru faptul ca mi-a ajutat sa pot, in sfarsit, sa le vad si eu si sa ma bucur de ele. Dar, daca tot ne-am intalnit, spune-mi incotro gasesc o biserica, fiindca vreau sa aprind o lumanare si sa multumesc Domnului pentru minunea care a facut-o astazi cu mine. Impresionat de cuvintele omului, necredinciosul l-a insotit pe acesta pana la o bisericuta apropiata. Au

intrat impreuna, au aprins cate o lumanare si au inceput sa se roage incet, in fata unei icoane. In sufletul sau, omul necredincios pana atunci a inteles ca nu lumea era de vina, ci el. Toate erau pline de frumusete, toate erau minuni, dar el nu stia sa le vada. Trecea pe langa ele, fara sa le observe. Ce minune este mai frumoasa decat o floare ce se deschide, oferindu-si parfumul ? Poate cineva sa-mi arate o minune mai mare decat dragostea si devotamentul unei mame pentru copilul ei ? Este cineva atat de crud, incat sa nu simta dragostea minunea minunilor ? Adevaratele miracole nu trebuie sa le vezi, ci sa le simti. Si in orice crestin se intampla un miracol atunci cand, apropiindu-se de ceilalti prin dragoste, simte cum se apropie de Dumnezeu. "Sfintenia vine din dragoste. Toti cei ce cred si iubesc cu adevarat sunt sfinti."

Pentru un milion In timpul unui razboi, un colonel a fost ranit grav si dus de urgenta la cel mai apropiat spital, unde a fost ingrijit cat se poate de bine. Dar, dupa un timp, acesta observa ca la celalalt capat al salonului, se aflau doua paturi cu bolnavi de care nimeni nu se apropia, nici macar vreun doctor. O singura

calugarita statea mereu cu ei si ii ingrijea cu multa dragoste, cautand sa nu le lipseasca nimic si rugandu-se neincetat. Intreband de ce sunt bolnavii de la capatul salonului atat de izolati, colonelul a ramas mut de uimire, afland ca oamenii aceia sufera de o boala fara leac si ca in scurt timp vor muri. Nimeni nu se apropia de bolnavi de teama sa nu se molipseasca. - Bine - a mai intrebat colonelul - dar calugarita care sta mereu impreuna cu ei si ii ingrijeste ? - Desigur ca era sanatoasa - i-a raspuns un doctor, dar acum s-ar putea sa se fi imbolnavit si ea. Noi nam lasat-o sa se apropie, dar ea a insistat spunand ca cineva trebuie sa-i ingrijeasca si pe oamenii aceia. - Doamne, a mai exclamat colonelul, n-as face asa ceva nici pentru un milion de dolari. Din celalalt capat al salonului, calugarita l-a auzit si, intorcandu-se spre colonel, i-a raspuns linistita si cu zambetul pe buze: - Nici eu n-as face acest lucru pentru un milion de dolari. Il fac insa pentru o rasplata mult mai mare. Pentru multumirea pe care o citesc in ochii acestor oameni sarmani pe care pot sa ii ajut si pentru rasplata pe care ne-o va da Dumnezeu fiecaruia dintre noi, dupa meritul nostru. "Esti desavarsit atunci cand, in locul tau, il preferi pe aproapele."

Sinceritate In timpul razboiului, viata era tare grea si oamenii sufereau de foame. Dar un om bogat s-a hotarat sa-i ajute pe cei sarmani si a trimis vorba in tot targul ca, din ziua urmatoare, el va oferi paine oricarui copil si asta fara nici un ban. A doua zi, inca din zori, multi prichindei se stransesera in fata casei in care locuia omul atat de bun la suflet. Cand acesta a aparut cu niste cosuri mari, pline cu paine, copiii s-au repezit, imbrancindu-se, lovindu-se, cautand fiecare sa apuce o paine cat mai mare. Fiecare, cum punea mana pe cate o paine, o lua la goana, bucuros fiindca prinsese o bucata mai mare. Era acolo o harmalaie ... Dar omul a observat ca undeva, la marginea curtii, astepta cuminte o fetita. Dupa ce toti ceilalti copii siau ales ce paini au vrut si au plecat cu ele, fetita s-a apropiat si ea de primul cos si s-a uitat in el. Dar acolo nu mai ramasese nimic. A cautat si in cel de-al doilea cos, dar si acesta era gol. Spre bucuria ei, pe fundul celui de-al treilea cos a gasit o painica mica, mica, pe care nici un copil nu o bagase in seama. Fetita a luat-o, a multumit frumos pentru paine si a plecat spre casa. Toata ziua a stat omul si s-a gandit la cum se purtase acea fata si, ca urmare, a dat porunca la bucatarie sa fie coapta o paine mica, dar in care sa fie pusi 10 galbeni. Apoi, dis de dimineata, a asezat painica deasupra celorlalte paini si a iesit iarasi cu

toate cosurile in curte, unde copiii deja se stransesera si asteptau nerabdatori. Din nou s-au repezit si s-au luat la harta. La sfarsit, fetita noastra, care asteptase cuminte, ca si in ziua precedenta, s-a ales tot cu painea cea mai mica, singura ramasa. Si de aceasta data, i-a multumit frumos omului si s-a grabit spre casa, unde mama ei o astepta. Cand s-au asezat la masa si femeia a rupt painea, ce sa vezi ?! Galbenii s-au rasturnat pe masa din aluatul proaspat. - Vai, s-a speriat mama, ce sa fie cu acesti bani ? Daca banii au ajuns din greseala in painea adusa de tine ? Poate i-au cazut brutarului, in timp ce framanta aluatul. Ia-i si du-i imediat inapoi! S-a intors fetita la casa omului si i-a dat acestuia toti banii, spunandu-i cum mama ei i-a gasit in painica primita. Privind-o cu drag, omul i-a raspuns: - Banii aceia nu au ajuns intamplator acolo. Dupa ce am vazut ieri cum ai avut rabdare si cum te-ai multumit chiar si cu mai putin, am hotarat sa te rasplatesc. Astazi, am vazut si cat esti de cinstita, fiindca ai fi putut pastra totul, dar tu mi-ai adus banii inapoi. Drept rasplata, in fiecare dimineata cand vei veni sa iei si tu o painica, vei primi si cate zece galbeni.

Doamne, ce bucuroasa a fost fetita. Nu stia cum sa-i multumeasca omului pentru atata bunatate. S-a dus in fuga la mama ei si ia dat banutii, dupa care i-a povestit totul, iar mama a povatuit-o si de aceasta data, iar fata i-a urmat sfatul. Asa se face ca, de atunci, in fiecare dimineta, cand primea galbenii, fata se ducea in mijlocul celorlalti copii si impartea cu ei toti banutii. Stia ca si ceilalti au nevoie de milostenie la fel de mult ca si ea. "Saracia sau bogatia nu pot invinge DRAGOSTEA, dar DRAGOSTEA poate invinge si saracia si bogatia." ................ Spune-mi ce dai ca sa-ti spun ce o sa primesti Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba: - Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati? Batranul ii raspunse printr-o intrebare: - Cum erau locuitorii cetatii de unde vii? - Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo! - Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul. Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare: - Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati? Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:

- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii? - Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit. - Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul. Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros: - Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane? - Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.

Pretul lucrurilor Un om avea un baiat tare lenes. Atat de lenes, ca nu facea nimic toata ziua, dar stia sa ceara bani de la parinti ca sa-si cumpere dulciuri si jucarii. Dar, intr-o zi, tatal sau a hotarat sa-l lecuiasca si, cand baiatul a venit iarasi sa-i ceara bani, i-a spus:

- Fiule, eu ti-as da banii acestia, dar ma tem ca tu nu stii sa-i pretuiesti. Nu stii valoarea lor si ii cheltuiesti fara rost. - Cum sa nu, tata ? Stiu foarte bine ca banii se castiga greu si nu ii voi mai risipi. Dar in timp ce baiatul tot incerca sa-si convinga parintele sa-i dea bancnota dupa care ii scaparau deja ochii, tatal sau a aruncat-o deodata in soba aprinsa. Baiatul a ramas locului, mut de uimire, neintelegand de ce a facut tatal sau acest lucru. - Acum sa stii ca esti pedepsit! - a mai spus tatal. Pleaca din casa mea si sa nu te mai intorci pana nu vei fi si tu in stare sa castigi un ban. Baiatul nu a mai avut ce face si s-a dus la brutarul din coltul strazii, rugandu-l sa-l primeasca ucenic. O saptamana intreaga a muncit carand sacii cu faina, framantand coca si trebaluind prin brutarie. Cand se implini o saptamana, brutarul ii dadu o gramada de bani. Fericit nevoie mare, baiatul s-a intors acasa. - Tata, tata - a strigat el, intrand val-vartej - am castigat si eu bani. Uite bancnotele astea! Uite ce multe sunt si doar eu am muncit pentru ele, nimeni nu mi le-a dat pe degeaba! - Bravo fiule, i-a zis tatal. Ia da-mi-le si mie sa vad cate sunt ... Dupa ce le cerceta cu luare-aminte, tatal le arunca imediat in foc. De data aceasta, baiatul a sarit ca ars, bagandu-si mainile in flacari sa scoata banii pentru care muncise atat. - Vezi fiule, de-abia acum stii valoarea banilor. Si doar cine le cunoaste valoarea stie cu adevarat si cum sa-i cheltuiasca - ii mai spuse tatal cu dragoste.

"Viata este munca si numai munca ii da omului dreptul la viata. Apa curgatoare da viata, cea statatoare devine otravitoare."

Cheia potrivita La un calugar a venit o femeie sa-i ceara ajutorul, fiindca nu avea intelegere in casa. - Ce-ai facut in aceasta situatie, a intrebat-o calugarul ? - Am incercat sa-mi conving barbatul, certandu-l. - Cand ati avut iar probleme, ce-ai mai facut ? - Acelasi lucru, i-a raspuns din nou femeia. I-am reprosat si l-am certat. Si de fiecare data am facut la fel. Atunci, calugarul a scos o gramada de chei si dandu-i una femeii a rugat-o sa deschida usa din fata lor. A incercat femeia, dar, nepotrivindu-se cheia respectiva, i-a cerut calugarului alta cheie. - Poate n-ai stiut cum sa deschizi, i-a spus calugarul, mai incearca! Dar oricat s-a straduit femeia, nu a putut deschide. - Parinte, dati-mi toata gramada de chei si aflu eu care-i cea potrivita - l-a rugat aceasta. Privind-o cu caldura, duhovnicul i-a raspuns:

- Acum intelegi ce-am vrut sa-ti dovedesc ? Cum nu poti tu deschide acea usa cu o cheie nepotrivita, oricat ai incerca, tot asa nu poti deschide sufletul barbatului tau cu aceeasi vorba de cearta cu care incerci mereu. Cauta cheia potrivita si, daca o vei gasi, sigur vei putea deschide! "Invataturile date cu forta nu pot dainui in suflete, pe cand invataturile primite in suflet cu placere si cu bucurie raman de-a pururi."

"Tot universul conspira sa te ajute pe tine" - Paulo Coelho 1. Amintiti-va mereu ca daca va ganditi la lucruri bune, atunci se vor produce lucruri bune. In schimb, contrariul e tot atat de adevarat. 2. Sunteti ceea ce ganditi ca sunteti. Daca va ganditi ca sunteti facut pentru a fi nefericit, veti fi nenorocit, daca va ganditi tot timpul ca sunteti bolnav, veti deveni bolnav. Daca va simtiti neadaptat, veti da gres peste tot. 3. Nu uitati ca subconstientul vostru nu argumenteaza niciodata. El accepta simplu si fara justificare ideile sau rationamentele constientului, oricare ar fi ele. Puteti sa va convingeti

subconstientul ca pamantul e plat, ca apa imbolnaveste de cancer sau altceva tot atat de absurd. Deci mare atentie la ce spuneti subconstientului vostru. 4. Aveti libertatea de a alege. Toata existenta noastra e bazata pe liberul arbitru. Aveti posibilitatea de a alege, atunci de ce nu ati alege fericirea, sanatatea si prosperitatea? 5. Rolul principal al subconstientului vostru este de a ocroti integritatea subconstientului vostru, ca sa nu fie coplesit de impresii false sau eronate. Dar - atentie! - constientul este cel care alege natura convingerilor voastre; precizati cele care va apartin in mod exclusiv. 6. Sugestiile si comentariile altora nu au nici o putere asupra voastra, in afara cazului, bineinteles, in care hotarati in alt fel - ceilalti nu pot comunica cu subconstientul vostru. Comentariile acestea va pot prejudicia, in momentul in care spiritul constient le repeta de mii de ori, pana cand reuseste sa convinga subconstientul de adevarul lor. 7. Fiti atenti la ce rostiti. Daca va petreceti timpul repetand ca sunteti incapabil, subconstientul vostru va va lua in serios. Am spus-o de nenumarate ori: el nu face deosebirea intre realitate si imaginar, el crede cu sfintenie tot ce-i relateaza constientul, in masura in care aceste cuvinte i se repeta de multe

ori. Ca sa nu-l induceti in eroare, in loc sa spuneti "nu pot" spuneti mai curand "pot". Transmiteti-i ideea ca reusiti tot ce va propuneti si acest lucru se va implini.

Taina vindecarii A fost odata un rege care avea o fiica desteapta foc si foarte frumoasa. Printesa suferea insa de o boala misterioasa. Pe masura ce crestea, mainile si picioarele-i slabeau, in timp ce auzul si vazul i se imputinau. Multime de doctori incercasera s-o vindece, dar in zadar. Intr-o zi, la curte sosi un batran despre care se spunea ca ar cunoaste secretul vietii. Toti curtenii se grabira sa-l roage sa vina in ajutorul printesei bolnave. Batranul ii dadu copilei un cosulet de nuiele cu capac, si-i spuse: "Ia-l si ai grija de el. Te va vindeca." Nerabdatoare si plina de bucurie, printesa deschise capacul, dar ceea

ce vazu o umplu de uimire si de tristete. In cosulet, zacea un copil, doborat de boala, si mai nenorocit si mai suferind decat ea. Printesa isi lasa sufletul cuprins de compatimire si, in ciuda durerilor, lua copilul in brate si incepu sa-l ingrijeasca. Trecura luni, iar printesa nu avea ochi decat pentru copil. Il hranea, il mangaia, ii suradea, il veghea noptile, ii vorbea cu duiosie, chiar daca toate acestea ii pricinuiau o mare suferinta si oboseala. La aproape sapte ani dupa acestea, se petrecu ceva de necrezut. Intr-o dimineata, copilul incepu sa zambeasca si sa mearga. Printesa il lua in brate si incepu sa danseze razand si cantand, usoara si nespus de frumoasa cum nu mai fusese de multa vreme. Fara sa-si dea seama se vindecase si ea. Doamne, cand mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrana; Cand mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apa; Cand mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie incalzit; Cand sufar, trimite-mi pe cineva pe care sa mangai; Cand crucea mea incepe sa fie prea grea, da-mi crucea altuia s-o

impart cu el; Cand sunt sarac, adu-mi pe cineva care e in nevoie; Cand nu am timp, da-mi pe cineva pe care sa-l ajut o clipa; Cand ma simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care sa-l incurajez; Cand simt nevoia de a fi inteles, da-mi pe cineva care sa aiba nevoie de intelegerea mea; Cand as vrea ca cineva sa aiba grija de mine, trimite-mi pe cineva de care sa am grija; Cand ma gandesc la mine, indreapta-mi gandurile catre altii!!!!

Cei trei prieteni Se povesteste ca un om a fost acuzat, odata, de o fapta pe care n-o facuse. Pentru a scapa de pedeapsa, cineva trebuia sa depuna marturie ca omul acesta este nevinovat. S-a dus el la cei trei prieteni pe care ii avea si i-a rugat ca, a doua zi, sa mearga impreuna cu el la judecator si sa-l scape astfel de pedeapsa. A doua zi, primul prieten s-a scuzat ca nu mai poate veni. Al doilea l-a urmat pana la usa tribunalului, insa acolo s-a razgandit si a facut cale intoarsa. Cel de-al treilea prieten, pe care omul

contase cel mai putin, a intrat, a depus marturie pentru el si l-a salvat, redandu-i astfel libertatea. La fel se intampla cu fiecare dintre noi. Cei trei prieteni pe care ii avem in viata si care ar putea vorbi despre noi, asa cum suntem cu adevarat, sunt averea noastra, rudele noastre si toate faptele bune pe care le-am facut. Insa, cand murim, realizarile noastre, fie ele cat de mari, raman aici, fara sa ne ajute cu ceva. Rudele ne urmeaza pana la groapa, dar raman si ele tot aici, in lumea aceasta. Doar faptele noastre bune, cel de-al treilea prieten, sunt cele ce ne urmeaza si dincolo de moarte, aratandu-I lui Dumnezeu adevarul despre sufletul nostru. De aceea, valoarea unui om este data de faptele bune pe care le-a facut. "Ceea ce are omul dumnezeiesc in el este putinta de a face bine."

Cele doua vasle In apropierea unui rau larg, peste care nu era pod, traia candva un batran cu frica lui Dumnezeu, ce-si castiga painea trecandu-i pe calatori, cu barca sa, de pe un mal al raului pe celalalt. Si iata ca intr-o zi, in timp ce il trecea cu barca pe un tanar vorbaret si iscoditor, acesta din urma baga de seama ca mosul avea scris cate ceva pe fiecare vasla. Se uita atunci

mai bine si, deslusind scrisul, il intreba curios pe batran: - De ce ai scris matale pe o vasla "Credinta" si pe cealalta "Fapte bune"? Fiindca acestea doua, credinta si faptele bune, ma conduc in viata de cand ma stiu pe lume - raspunse batranul. Tanarul primi raspunsul cu o anume indoiala si, voind sa faca pe desteptul, spuse cu un aer de mare intelept: - Eu unul nu cred ca omul are nevoie de amandoua, ci ii este de ajuns si numai una singura ca sa se calauzeasca in viata, dupa cum ii este firea: daca alegi calea "faptelor bune", atunci esti de folos mai degraba celorlalti, si multumirea de sine iti vine din afara; iar daca alegi calea "credintei", atunci iti esti de folos mai degraba tie insuti, si multumirea de sine iti vine dinauntru. Batranul ridica din sprancene si nu spuse nimic, parand coplesit de desteptaciunea sfatoasa a tanarului, dar incepu, dupa o vreme, sa vasleasca cu o singura vasla. Barca aproape ca nu mai inainta, ci mai mult se invartea in loc, spre nedumerirea tinarului, care insa pricepu, intr-un tarziu, ce voise sa-i dea de inteles, fara vorbe, batranul: ca una este sprijin celeilalte si ca una prin alta se implinesc, caci viata omului este dupa sufletul lui. Fapta buna si credinta sunt cele doua aripi cu ajutorul carora sufletul nostru se inalta in zbor tainic spre Dumnezeu. Dar cu o singura aripa - cine mai poate zbura?!

A doua sansa Dupa ce traise o viata plina de egoism, in care nu se gandise decat la sine, fara sa-i pese de cei din jur, un om a ajuns in beznele iadului. Mult s-a cait el atunci pentru tot ce facuse, dar degeaba: era prea tarziu! Si astfel, chinuindu-se zi si noapte in flacarile cele nepotolite, se ruga intruna lui Dumnezeu, zicand: - Iarta-ma Doamne, ca am gresit, dar acum m-am lecuit! Nu mai sunt egoist deloc, m-am schimbat la suflet si nu mai am pic de rautate in mine! Si iata ca odata, in timp ce acela se ruga cu glas mare, batandu-si pieptul cu pumnii dogoriti de vipie, un inger al Domnului i-a stat dinainte, zicandu-i: - Bucura-te, omule, ca Dumnezeu ti-a ascultat rugaciunea si vrea sa-ti dea o sansa sa vii si tu in rai, la un loc cu cei drepti si plini de iubire! Dar oare te-ai schimbat cu adevarat, sau doar vorba e de tine? - Cum sa nu?! M-am m-am schimbat cu totul, sunt numai credinta, pocainta si iubire! - E bine daca-i asa. Vezi tu firul acela care coboara acum spre tine de sus? De te vei urca pe el, vei ajunge in rai si vei scapa de toata osanda. Nespus de vesel, omul prinse a se catara pe firul ce atarna deasupra iadului, numai ca, pe masura ce urca, a bagat de seama ca firul se subtia vazand cu

ochii, de parca povara era prea mare. Cand s-a uitat dedesubt, sa nu-si creada ochilor! Multi alti pacatosi se atarnasera in urma de firul lui, incercand cu disperare sa scape si ei din flacarile iadului. - Ce faceti, nenorocitilor?! - striga omul speriat si plin de ciuda. Dati-va imediat jos, ca o sa se rupa firul si o sa cad iarasi, cu voi cu tot!. Jos, ma, nauziti?! Si, disperat, se puse a-i lovi cu picioarele. Dar in clipa aceea firul s-a rupt si au cazut cu totii in adancul invapaiat. - Of, ingere, uite ce mi-au facut nenorocitii astia! Spune lui Dumnezeu sa-mi trimita alt fir, ca sa pot scapa odata de aici! - Nu se poate! - i-a raspuns ingerul, intristat. - Cum asa?! Pai doar eu n-am nici o vina ca firul asta s-a rupt din pricina lor! - Ba nu, om nefericit ce esti, firul s-a rupt din pricina ta si a pizmei tale! Firul acela era firul credintei si ar fi putut tine si tot iadul, daca ai fi avut incredere in cuvantul lui Dumnezeu si daca nu te-ai fi gandit doar la tine. Ziceai ca te-ai lecuit de egoism si ca acum iti pasa de aproapele tau, dar nu este adevarat, dupa cum se vede. Deci vadindu-te tu la fel de pacatos si nepasator de chinul fratilor tai intru suferinta, firul nu te-a tinut, iar locul cuvenit tie, dupa dreptate, ramane aici. Surse: http://www.lumeaingerilor.ro http://www.terapiiimunitare.ro

O zi buna Speciala Iata-te intr-o noua zi din viata ta, o zi ce asteapta sa fie traita. In aceasta noua zi, dorinta mea pentru tine este sa zambesti si viata sa iti zambeasca inapoi; sa iubesti si sa fii iubit(a); sa daruiesti si sa primesti inzecit inapoi; sa indraznesti sa iti urmezi visele pentru a te simti fericit(a) si implinit(a) Fii binecuvantat(a) cu o zi buna! Sa ai parte de: Inspiratie pentru a-ti urma visele. Uimire pentru a-ti reaminti ca miracolele se intampla. Buna-dispozitie pentru a-ti improspata ziua. Incurajare pentru a persevera in continuare.

Relaxare pentru a te putea bucura din plin de fiecare clipa. Energie pentru a te propulsa catre tintele tale. Alinare pentru a avea taria de a merge inainte. Lasa I.U.B.I.R.E.A. sa iti atinga sufletul.