Cateheze 2001 Vol 1

1
CATEHEZE
LEC}II DE RELIGIE CLASELE VXII
Descrierea CIP a Bibliotecii Na]ionale a Rom=niei: Cosma, Sorin Cateheze: lec]ii de religie pentru clasele VXII Vol. 1/ Sorin Cosma Caransebe[: Banatica, 2001 514 p.; 24 cm ISBN 973-98446-7-7 28(075.35)
Editura Banatica 2001 ISBN 973-98446-7-7 Consilier editorial: Petru C`lin
Pr. Prof. Dr. Sorin Cosma
CATEHEZE
LEC}II DE RELIGIE CLASELE VXII Edi]ia a II-a revizuit` [i adùgit`
Vol. I
Editura Banatica Caransebe[ 2001
Toate drepturile asupra acestei lucr`ri sunt rezervate autorului. Reproducerea integral` sau par]ial` a oric`rui text cuprins \n carte se va face numai cu acordul prealabil al autorului. Copierea [i multiplicarea sunt interzise.
Toate drepturile asupra acestei c`r]i sunt rezervate autorului. Reproducerea integral` sau par]ial` a textului sau a ilustra]iilor din aceast` carte este posibil` numai cu acordul prealabil al autorului. Copierea [i multiplicarea sunt interzise.
Sim]`minte de afec]iune [i pre]uire distin[ilor [i genero[ilor mei discipoli [i fra]i \ntru Hristos: Arhim. Nikodim Bibar], Arhim. Nicolae Iuho[, Preot Casian Fetea [i Preot Cornel Avramescu, din Statele Unite ale Americii, pentru contribu]ia material` ce [i-au adus-o la apari]ia acestei c`r]i. |nscrie, Doamne, numele lor [i \n Cartea Vie]ii Tale!
--
Lec]ii de religie Prefa]`
Prefa]`
N OPERA M+NTUIRII, \nv`]`tura despre cuv=ntul lui Dumnezeu constituie una dintre cele trei slujiri pe care le-a \mplinit M=ntuito rul Hristos [i pe care le-a \ncredin]at Bisericii. |n virtutea acestei mo[teniri, de la \nceputurile ei [i p=n` ast`zi, Biserica Ortodox` nu s-a \ndep`rtat de la menirea ei sfin]itoare [i \nv`]`toreasc`. Apostolii [i urma[ii acestora, episcopii [i preo]ii, au fost \ndemna]i de |nsu[i Hristos M=ntuitorul la \nv`]`tur` [i propov`duire: Merg=nd \nv`]a]i toate neamurile... (Mt. 28, 18). Deasemenea, Sfin]ii P`rin]i au continuat misiunea apostolic` a catehiz`rii, socotind-o datorie fundamental` a slujirii Bisericii. Sf. Ioan Gur` de Aur spunea \n acest sens: |n afar` de pilda prin fapt`, preo]ii n-au dec=t un singur mijloc, o singur` cale de vindecare: \nv`]`tura cu cuv=ntul (Despre preo]ie, p. 99). Multiplele [i variatele nevoi pe care le traverseaz` Biserica, ne oblig` la expunerea \nv`]`turii de credin]` \n acord cu realit`]ile \n continu` transformare a istoriei pe care o parcurgem. Trìm \ntr-o societate secularizat` ce are nevoie s`-[i redescopere identitatea cre[tin` amenin]at` de lipsa educa]iei religioase din perioada comunist`, iar \n zilele noastre de percep]ia f`r` discern`m=nt a non-valorilor Occidentului. |n acest context cateheza are un rol fundamental \n formarea con[tiin]ei religioase, \n \nv`]area adev`rurilor de credin]`, fiind hot`r=toare \n educa]ia cre[tin` a noii genera]ii. Autorul, Pr. prof. univ. Dr. Sorin Cosma, este recunoscut \n publicistica teologic` rom=neasc` cu activit`]i remarcabile \n domeniul catehezei, multe dintre ele fiind incluse \n paginile prestigioaselor reviste eparhiale de la Sibiu, Timi[oara [i Craiova. Profesor la Seminarul Teologic din Caransebe[ timp de 36 de ani, cadru universitar remarcabil la Facultatea de Teologie din Timi[oara [i la Sec]ia de Teologie - Istorie din Caransebe[, Pr. Prof Sorin Cosma a demonstrat talent [i voca]ie de dasc`l, care cumulate cu o preg`tire de specialitate de excep]ie, au f`cut din Prea Cucernicia Sa un redutabil profesor al \nv`]`m=ntului teologic rom=nesc. Pe l=ng` alte valoroase lucr`ri, catehezele sunt rod al unei munci asidue la catedra Seminarului Teologic din Caransebe[, aici fiind create, \mbun`t`]ite [i perfec]ionate permanent prin practica elevilor, a preo]ilor [i \n conformitate cu principiile [tiin]ifice \n vigoare. Prima edi]ie a catehezelor apare \n Editura Episcopiei Aradului \n 1992 [i cuprinde 120 de cateheze, iar a doua edi]ie, cea de fa]`, apare acum cu o tematic` divers`, \mbun`t`]it` [i adùgit`, dup` cum \nsu[i autorul o m`rturise[te. Cartea cuprinde 210 cateheze [i am putea spune c` acoper` \ntreaga program` [colar` din \nv`]`m=ntul preuniversitar. Forma \n care este prezentat` o face accesibil` tuturor celor dornici s` descopere \nv`t`tura Bisericii. Este deopotriv` folositoare preo]ilor, dasc`lilor de religie, \nv`]`ceilor \n ale teologiei (elevi seminari[ti [i studen]i teologi) [i nu \n ultimul r=nd credincio[ilor. Binecuv=nt`m apari]ia acestei lucr`ri [i osteneala autorului, n`d`jduind ca lucrarea de fa]` s` \[i g`seasc` rostul [i finalitatea prin r`sp=ndirea [i utilitatea ei c=t mai larg`. > Dr. Lauren]iu Streza, Episcopul Caransebe[ului
--
Lec]ii de religie Cuv=ntul autorului
Cuv=ntul autorului
Cu ajutorul lui Dumnezeu d`m spre a vedea lumina tiparului cea de a doua edi]ie, \mbun`t`]it` [i adùgit`, a Catehezelor. Prima edi]ie a ap`rut \n 1992 la Arad, cu binecuv=ntarea episcopului c`rturar Dr. Timotei Seviciu al Aradului, una din cele mai distinse personalit`]i ale vie]ii noastre biserici[ti. Nu este inutil s` m`rturisesc c` publicarea catehezelor mele a pornit din ini]iativa |nalt Prea Sfin]itului Dr. Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, care \n perioad` comunist` fiind, mi-a creat spa]iu \n fiecare num`r al revistei Mitropolia Banatului, timp de 10 ani (19811991), pentru publicarea cu regularitate a catehezelor. M-am bucurat apoi de binevoitoarea primire a catehezelor din partea celei mai prestigioase [i r`sp=ndite publica]ii biserice[ti, Telegraful Rom=n, care \n aproape fiecare num`r a inclus [i c=te o catehez`. Alt` parte a catehezelor au fost publicate cu regularitate de revista Mitropolia Olteniei sub forma Cuv=nt de \nv`]`tur`. Se cuvine acum mai mult dec=t o simpl` mul]umire, s` apreciem \n]elepciunea celor care au reu[it \ntr-o perioad` comunist`, care \ntre]inea o armat` de activit`]i pentru cultivarea ateismului, s` publice cuvinte de instruire [i \nt`rire a credin]ei cre[tine. Publicarea catehezelor \n timp mi-a oferit posibilitatea de a le verifica eficien]a [i de a le aduce cuvenitele \ndrept`ri atunci c=nd le-am adunat \n volum. Desigur, am avut posibilitatea de a le verifica \n cadrul unui program sistematic organizat de practic` omiletic` [i catehetic` desf`[urat la parohiile \nvecinate seminarului teologic din Caransebe[, unde am activat mai mul]i ani, c=t [i a unei programe catehetice temeinic [i judicios concepute la nivelul \ntregii Arhiepiscopii a Timi[oarei, \n aceea[i perioad` comunist` atee... La redactarea catehezelor am avut \n aten]ie cele dou` \nsu[iri didactice ce stau la baza unei instruc]ii eficiente: claritatea [i distinc]ia. Cei vechi spuneau pe bun` dreptate c` numai acel dasc`l va reu[i s` \nve]e bine pe elevi, care poate distinge bine ideile unele de altele \n dezbaterea unei teme: Bene docet qui bene distinquit (|nva]` bine numai cel ce distinge bine). Deci scopul \nv`]`rii este acela de a lumina mintea [i de a cultiva inteligen]a, acest obiectiv esen]ial fiind asigurat de distingere, fiindc` ea stabile[te ordinea g=ndirii. Cine distinge diferite puncte de vedere, spune Mihai Ralea, \nseamn` c` le a[eaz` \ntr-o ordine, le subordoneaz` \ntr-o ierarhie, le dispune asemenea arhitec]ilor, \ntr-un plan ini]ial. Cine percepe varia]ia nu o poate percepe dezordonat (Scrieri din trecut \n filosofie, f.a. p. 293). Pentru ca materialul expus \n cateheze s` aibe claritate [i distinc]ie, am utilizat momentele logico psihologice, la redactarea catehezelor dogmatice. Nu e greu de constatat c`, necesit=nd un grad m`rit de \n]elegere [i cunoa[tere, aceste cateheze pretind mai mult` insisten]` logic`, ele trebuind s` plece prin forma introductiv` de la concret la abstract, culmin=nd cu generalizarea, care \nseamn` expunerea \ntr-o singur` propozi]ie a \nv`]`turii de credin]`, sau a dogmei Bisericii. Folosirea momentelor logico psihologice evit` \nv`]`m=ntul mecanic, dar devin orecum rigide referindu-se numai la g=ndire [i mai pu]in la afectivitate, ori aceasta din urm` este hot`r=toare \n materie de religie. Ca urmare, restul catehezelor
10
Lec]ii de religie
le-am l`sat mai destinse, urm`rind claritatea [i distinc]ia prin reducerea num`rului momentelor logico psihologice. Referindu-se la necesitatea reducerii acestora din planul unei lec]ii de religie, Petru Barbu remarca \nc` la \nceputul secolului al XX-lea: |n bro[ura mea {coala modern` [i Religiunea la noi (1916) am zis despre principiul treptelor formale, preluat dup` zillerieni [i acceptat, fiind prea generalizat la noi [i \n Catehetica mea c` este prea nem]esc, deci mig`los pentru capul mai de[tept al rom=na[ului [i am mai zis c` la tratarea materiei istorice [i abstracte de religiune de {tefan Velovan, fala pedagogilor no[tri, are metodul sù propriu, care difer` de treptele formale ale zillerienilor [i dup` p`rerea mea este superior. Acest metod este aproape singurul adoptat \n [colile din fostul regat [i a \nceput s` p`trund` [i la noi.... La redarea catehezelor morale cu privire la datoriile sintetizate \n marea porunc` a iubirii, pentru a dep`[i rigiditatea expunerii temei, le-am \ncadrat \ntr-o pericop` evanghelic` adecvat`, de unde pot fi u[or deduse. La alc`tuirea catehezelor privind Istoria bisericeasc` universal` [i Istoria Bisericii ortodoxe Rom=ne am folosit manualele erudi]ilor preo]i profesori: Dr. Ioan R`mureanu [i respectiv, Acad. Dr. Mircea P`curariu. {i \nc` o precizare esen]ial`: materialul prezentat \n carte este o realitate brut`. El trebuie modelat pentru a primi via]`, prin modul \n care cel ce va preda [i-l \nsu[e[te, \l expune [i \l aplic`. E vorba de diferen]a pe care se impune s` o facem \ntre cuv=ntul scris [i cuv=ntul vorbit. Cuv=ntul scris trebuie neap`rat trecut prin sufletul celui ce-l expune ca [i cum i-ar apar]ine lui, ca [i cum ar veni din partea lui... Dac` expune cuv=ntul altuia, nu va reu[i s` fie el \nsu[i atunci c=nd pred` lec]ia... {tim apoi c=t` importan]` acorda Fericitul Augustin necesit`]ii adapt`rii la auditoriu at=t \n predic`, c=t [i \n catehez`. Adic`, adaptarea la v=rst`, la fondul aperceptiv, la specificul psihologic, etc. De o importan]` deosebit` pentru eficien]a orelor de religie este intui]ia, afec]iunea propun`torului, activismul elevilor [i punerea \n practic` a cuno[tin]elor dob=ndite. Dac`, de pild`, lec]ia referitoare la c`l`toriile misionare ale Sf=ntului Apostol Pavel nu este predat` dup` hart`, sau dac` lec]ia referitoare la m`n`stirile de pe teritoriul ]`rii noastre este lipsit` de diapozitive, sau cel pu]in de ilustrate, acestea vor fi lec]ii e[uate din start... Apoi, dac` lec]iile nu sunt predate cu afec]iune [i mai ales dac` cuno[tin]ele nu sunt transpuse \n practic`, adic` dac` nu \ndeplinesc [i rolul educativ al \nv`]`m=ntului religios, atunci ele r`m=n liter` moart`, lipsit` de finalitate... Deci, c=t mai mult` participare la via]a Bisericii, c=t mai mult` rug`ciune, c=t mai mult` c=ntare religioas`, concerte religioase, piese de teatru \naintea Sfintelor Pa[ti sau a Cr`ciunului, organizarea excursilor la m`n`stiri, vizitarea bisericilor [i a altor monumente istorice cu caracter religios aflate \n \mprejurimi... |nv`]`tura trebuie s` fie via]` \n Hristos prin Duhul Sf=nt, iar via]a duhovniceasc` s` se dezvolte ne\ntrerupt prin ad=ncirea adev`rurilor de credin]`. |nv`]`tura [i trìrea cre[tin` nu se pot dezvolta dec=t \n simbioz`! Iar profesorul (preot sau laic) trebuie s` premearg` cu exemplul vie]ii lui: exempla trahunt!... |n sf=r[it, doresc s` exprim sincere mul]umiri Prea Sfin]itului Dr. Lauren]iu Streza, episcopul Caransebe[ului, pentru bun`voin]a de a-mi fi \ncredin]at catedra de Catehetic` la reactivata Facultate de Teologie de aici. Cunosc meritele deosebite ale \nainta[ului meu \n domeniul Cateheticii, Dr. Petru Barbu, fapt care m` oblig` ca \n anii pe care Dumnezeu mi-i va h`r`zi la catedr`, s` m` str`duiesc s` fiu pe urmele lui.
--
Datoria cre[tinului
11
Datoria cre[tinului de a cunoa[te dreapta \nv`]`tur` a Bisericii

I. Preg`tirea aperceptiv`
Biserica pe care Domnul a c=[tigat-o cu scump S=ngele Sù (Fapte 20, 28) [i a \ntemeiat-o la Cincizecime prin pogor=rea Sf=ntului Duh, ca s` formeze Trupul Sù tainic (I Corinteni 12,27), reprezint` st=lpul [i temelia adev`rului (I Timotei 3,15) m=ntuitor. Biserica cea Una, adic` cea dreptm`ritoare, zidit` pe temelia Apostolilor [i a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind \nsu[i Iisus Hristos (Efeseni 2, 20) este sl`vit`, neav=nd pat`, nici zb=rcitur`, sau altceva de acest fel, ci este sf=nt` [i f`r` prihan` (Efeseni 5, 27). Ea p`streaz` cu fidelitate [i cu sfin]enie Cuvintele Vie]ii (Ioan 6, 63), \nv`]=ndu-i pe credincio[i s` p`zeasc` toate c=te Domnul a poruncit [i a \nv`]at (Matei 28, 20).
II. Anun]area temei

Ca membri ai Bisericii Ortodoxe, avem datoria s` cunoa[tem \nv`]`tura pe care Biserica o p`streaz` [i ne-o transmite spre dob=ndirea m=ntuirii.
III. Tratarea
Vom urm`ri temeiurile care indic` necesitatea ca to]i credincio[ii s` cunoasc` \nv`]`tura Bisericii pe care o m`rturisesc [i prin care ajung la m=ntuirea sufletului. 1. |nv`]`tura Bisericii are un caracter divin, \ntruc=t ea reprezint` Descoperirea sau Revela]ia lui Dumnezeu. Cartea Sf=nt` ne arat` c` \n multe r=nduri [i \n multe chipuri grìnd Dumnezeu odinioar` p`rin]ilor no[tri prin prooroci, \n zilele acestea din urm` ne-a grìt nou` prin Fiul, care fiind str`lucirea slavei [i chipul Fiin]ei Lui [i ]in=nd toate cu cuvintele puterii Sale, f`c=nd prin Sine \nsu[i cur`]irea p`catelor noastre... (Evrei 1, 1-3). Biserica asistat` de Duhul Sf=nt este p`str`toarea fidel` a \nv`]`turii Domnului, ca [i a harului divin m=ntuitor. Biserica este Trupul tainic al Domnului (I Corinteni 14, 22) pe care Fiul lui Dumnezeu \ntrupat a c=[tigat-o cu scump S=ngele Sù (Faptele Apostolilor 20, 28). Revela]ia sau Descoperirea Fiului lui Dumnezeu o g`sim \n Sf=nta Scriptur` a Noului Testament, care este Cartea Sf=nt` a Bisericii, precum [i \n Sf=nta Tradi]ie, care reprezint` predania oral` a dumnezeie[tii \nv`]`turi pe care Domnul [i Sfin]ii Apostoli ne-au l`sat-o \n Biseric`.
12
Lec]ii de religie
2. Numai cunosc=nd Descoperirea sau Revela]ia divin`, p`strat` cu fidelitate de Biseric` ca |nv`]`tur` a ei, putem ajunge la credin]a m=ntuitoare. Credin]a, spune Sf=ntul Apostol Pavel, este din auzite, iar auzirea prin cuv=ntul lui Dumnezeu (Romani 10, 17). Sfin]ii Apostoli au avut trimitere din partea M=ntuitorului de a merge, de a propov`dui Evanghelia \n toat` lumea, de a-i sfin]i pe cei ce cred [i de a-i \nv`]a s` cunoasc` temeinic credin]a Lui m=ntuitoare (Matei 28, 1920). De aici vedem c` to]i cei care prin Botez au devenit membri ai Bisericii aveau obliga]ia de a se instrui, de a cunoa[te temeinic \nv`]`tura cea nou` care red` con]inutul credin]ei lor. Necunosc=nd credin]a, nu o pot nici m`rturisi [i nu vor [ti s` se orienteze asupra mijloacelor prin care vor dob=ndi \n continuare harul sfin]itor. Aceasta pentru c` nu orice \nv`]`tur` este aduc`toare de credin]` adev`rat`, lu=nd aminte la duhuri \n[el`toare [i la \nv`]`turi de demoni (I Timotei 4, 1). De aceea Apostolul \ndeamn` st`ruitor pe Timotei: Ia seama la tine \nsu]i [i la \nv`]`tur`, st`ruie \n acestea pentru c` f`c=nd aceasta, te vei m=ntui [i pe tine [i pe cei ce ascult` (I Timotei 4, 16). 3. Cunoa[terea \nv`]`turii Bisericii duce la statornicia \n credin]a cea adev`rat`. Membrii Bisericii se simt lega]i de \nainta[ii lor a c`ror origine o g`sim la M=ntuitorul [i Sfin]ii Apostoli; ei vor cre[te necontenit spre des`v=r[irea credin]ei [i vie]uirii cre[tine temeluit` pe \nv`]`tura [i propov`duirea M=ntuitorului [i a Sfin]ilor Apostoli. |n acest sens Sf=ntul Apostol Pavel accentueaz` necesitatea statorniciei \n \nv`]`tura Domnului, ca s` nu mai fim prunci arunca]i pe valuri [i purta]i de tot v=ntul \nv`]`turii, \n am`girea oamenilor, \ntru vicle[ug, spre uneltirea \n[el`ciunii, ci ]in=nd adev`rul \n dragoste, s` cre[tem \n toate \ntru El, care este Capul Hristos (Efeseni 4, 1415). De aceea Apostolul \l \ndeamn` pe Timotei: Tu \ns` r`m=i \n cele ce ai \nv`]at [i de care e[ti \ncredin]at, deoarece [ti de la cine le-ai \nv`]at (II Timotei 3, 14). Aceasta pentru a evita contactul cu oamenii rì [i am`gitori (II Timotei 3, 13). 4. De aici vedem c` av=nd statornicie \n cunoa[terea \nv`]`turii celei adev`rate, nu vom c`dea prad` at=tor r`t`ciri, pe care am v`zut c` Sf=ntul Apostol Pavel le nume[te am`gitoare, viclene [i \n[el`toare. De fapt M=ntuitorul a atras aten]ia zic=nd: Vede]i s` nu v` am`geasc` cineva. C`ci mul]i vor veni \n numele Meu, zic=nd: eu sunt Hristos, [i pe mul]i vor am`gi (Matei 24, 45; 2324). Sf=ntul Apostol Pavel, lu=ndu-[i r`mas bun de la prezbiterii Bisericii din Efes, la sf=r[itul celei de a treia c`l`torii misionare, le atrage aten]ia foarte categoric: Drept aceea, lua]i aminte la voi [i la toat` turma, \n care Duhul Sf=nt v-a pus episcopi... c`ci eu [tiu aceasta, c` dup` plecarea mea vor intra \ntre voi lupi rì, care nu vor cru]a turma; [i dintre voi \n[iv` se vor ridica b`rba]i, grìnd lucruri sucite, ca
Datoria cre[tinului
13
s` trag` pe ucenici dup` ei. Pentru aceea, priveghea]i... (Faptele Apostolilor 20, 2831). Apostolul cu alt prilej a ar`tat c` ivirea \nv`]`turilor de credin]` gre[ite (ereziile) trebuie s` fie, tocmai pentru ca cei \ncerca]i \n credin]a cea dreapt` s`-[i dovedeasc` statornicia (I Corinteni 11, 19). 5. Statornicia \n \nv`]`tura cea dreapt` a Bisericii aduce dup` sine siguran]a credin]ei m=ntuitoare. Aceast` siguran]` d` putere duhovniceasc` credincio[ilor, pe de o parte s` poat` oric=nd da r`spuns pentru credin]a pe care o m`rturisesc, dup` cum spune Sf=ntul Apostol Petru: s` fi]i oric=nd gata de r`spuns oricui va cere socoteal` de n`dejdea voastr` (I Petru 3, 15). Pe de alt` parte, acest r`spuns, bazat pe cunoa[terea credin]ei adev`rate, va fi dup` cum arat` Apostolul totdeauna pl`cut, dres cu sare (Coloseni 4, 6), cu bl=nde]e [i bun`voin]` (I Petru 3, 15). Siguran]a cunoa[terii dreptei \nv`]`turi aduce pacea con[tiin]ei, de a p`stra taina credin]ei \n cuget curat (ITimotei 3, 9), c=t [i pacea cu cei din jur, indiferent de convingerile lor religioase, ferindu-se de \ntreb`rile nesocotite [i f`r` noim`, care nasc certuri; c`ci un slujitor al Bisericii nu trebuie s` se certe, ci s` fie pl`cut cu to]i, \nv`]`tor, \ng`duitor (II Timotei 2, 2324; Tit 3, 910). 6. Cunoa[terea dreptei \nv`]`turi a Bisericii nu are numai un aspect teoretic, ea \nseamn` deschiderea drumului de dob=ndire a sfin]eniei vie]ii cre[tine prin harul m=ntuitor al Sfintelor Taine, al Cuv=ntului lui Dumnezeu [i al rug`ciunii. Prin cunoa[terea \nv`]`turii Bisericii cuv=ntul lui Hristos locuie[te din bel[ug \n via]a cea duhovniceasc` a credincio[ilor (Coloseni 3, 16), iar ei se sfin]esc prin cuv=ntul lui Dumnezeu [i rug`ciune (ITimotei 4, 5). De aceea, Apostolul \ndeamn` st`ruitor pe ucenicul sù: De vei \nv`]a acestea, vei fi bun slujitor al lui Hristos, hr`nit cu cuvintele credin]ei [i ale bunei \nv`]`turi c`reia ai urmat (I Timotei 4, 6).
IV. Recapitularea Aprecierea

De ce este necesar ca s` cunoasc` cre[tinii \nv`]`tura Bisericii? (Fiindc` ei trebuie s`-[i cunoasc` credin]a pe care o m`rturisesc \n calitatea lor de membrii ai Bisericii). Care este caracterul \nv`]`turii Bisericii? (|nv`]`tura Bisericii are un caracter divin). De ce? (Fiindc` reprezint` Descoperirea Fiului lui Dumnezeu). Unde este cuprins` aceast` Descoperire? (|n Sf=nta Scriptur`, unde avem cuv=ntul \nv`]`turii Domnului scris sub inspira]ia Duhului Sf=nt [i \n Sf=nta Tradi]ie care reprezint` Predania oral` a \nv`]`turii Domnului, via]a Duhului Sf=nt \n Biseric`, sau memoria vie a Bisericii). Ne putem m=ntui f`r` a cunoa[te \nv`]`tura Bisericii? (Nu ne putem m=ntui, fiindc` \nv`]`tura Bisericii ne arat` care este credin]a m=ntuitoare, pe care s` o urm`m \n
14
Lec]ii de religie
vie]uirea duhovniceasc`. Credin]a vine din auzirea propov`duirii \nv`]`turii Domnului, p`strat` [i r`sp=ndit` de Biseric`). Sub aspectul credin]ei, care este efectul cunoa[terii \nv`]`turii Bisericii? (Cunoa[terea \nv`]`turii Bisericii duce la statornicia \n credin]`). Ce importan]` are aceasta pentru via]a cre[tineasc`? (Ne men]ine \n adev`rul de credin]` m=ntuitor [i nu ne las` prad` at=tor \nv`]`turi gre[ite propov`duite de pretin[ii [i neadev`ra]ii prooroci). Av=nd statornicia [i siguran]a credin]ei m=ntuitoare, urm=nd \nv`]`tura Bisericii, cre[tinul se va r`zboi cu cei de alte concep]ii religioase? (Nu se va r`zboi, ci va p`stra \n pacea sufletului taina credin]ei \n cuget curat). Care este efectul practic al cunoa[terii \nv`]`turii de credin]` a Bisericii? (Cunoa[terea \nv`]`turii Bisericii nu are numai un caracter teoretic, ci reprezint` un angajament duhovnicesc de cultivare a sfin]eniei vie]ii, prin harul m=ntuitor al cuv=ntului lui Dumnezeu [i al Sfintelor Taine).
V. Asocierea
Pentru a fi c=t mai deplin`, Sfin]ii P`rin]i arat` c` adev`rata cunoa[tere a \nv`]`turii Bisericii trebuie unit`, asociat` cu cur`]irea sufletului de p`cat [i cu cre[terea necontenit` \n virtute, adic` \n s`v=r[irea faptelor bune. {i aceasta pentru c` p`catul \ntunec` mintea, asemeni pieli]ei care duce la orbire, sau ruginii care se fixeaz` pe oglind` [i o \ntunec` (Teofil al Antiohiei).
VI. Generalizarea
Cunosc=nd dreapta \nv`]`tur` a Bisericii vom dob=ndi m=ntuirea ve[nic`, prin comuniunea cu Dumnezeu, \n Iisus Hristos Domnul, conform cuvintelor Sale: Aceasta este via]a ve[nic`: s` Te cunoasc` pe Tine unicul Dumnezeu adev`rat [i pe Cel pe care L-ai trimis, pe Iisus Hristos (Ioan 17, 3).
VII. Aplicarea
Noi putem cunoa[te dreapta \nv`]`tur` a Bisericii \ndeplinind una din poruncile ei, care ne \ndeamn` s` particip`m cu regularitate la serviciile religioase ce se oficiaz` \n biseric`, unde putem cunoa[te voia lui Dumnezeu [i adev`rul de credin]` t`lm`cit prin cuv=nt de \nv`]`tur` de c`tre sfin]ii ei slujitori. Putem ad=nci cunoa[terea credin]ei noastre, \mp`rt`[indu-ne cu harul sfin]itor al Sfintelor Taine \n Biseric`, spre cur`]irea de p`cate [i cre[terea duhovniceasc` \n s`v=r[irea faptelor bune, aduc`toare de m=ntuire.
Cateheze Biblice Vechiul Testament
15
CAPITOLUL
1
partea I
Cateheze biblice Vechiul Testament
16
Capitolul unu
--
17
C=teva cuno[tin]e despre Palestina biblic`

1. Rug`ciunea la intrarea \n clas` 2. Organizarea clasei pentru lec]ie 3. Verificarea lec]iei predate anterior 4. Leg`tura cu lec]ia precedent` sau cu cuno[tin]ele anterioare
Am v`zut \n lec]iile trecute c` dintre toate popoarele de pe fa]a p`m=ntului, Dumnezeu a ales un popor anume, pe care l-a preg`tit \n mod special, pentru a primi pe Fiul Sù, M=ntuitorul nostru Iisus Hristos, cel ce avea s` ne r`scumpere din robia p`catului [i a mor]ii. Acest popor a fost poporul evreu sau Israel. Poporul evreu a trìt \n timp [i a avut o istorie deosebit de zbuciumat`. Locul unde a trìt se nume[te Palestina.
5. Comunicarea subiectului lec]iei noi

Ast`zi vom \ncerca s` afl`m c=te ceva despre Palestina biblic`.
6. Dirijarea \nv`]`rii. |nsu[irea noilor cuno[tin]e

Palestina este ]ara pe teritoriul c`reia s-a scris Sf=nta Scriptur`. Este a[ezat` acolo unde se \nt=lnesc dou` mari continente: Asia [i Africa, mai exact pe ]`rmul estic al M`rii Mediterane. S` privim harta, s` o localiz`m [i acum s` vedem cu cine se \nvecineaz`: la nord cu Mun]ii Liban, la sud cu Pustiul Arabiei, la vest cu Marea Galileii, Iordan [i Marea Moart`. |n trecut Palestina avea un important rol comercial, deoarece pe teritoriul ei, trecea calea care lega Africa [i Europa de |ndep`rtatul Orient, a[a cum se vede [i pe hart`. Aceast` ]ar` nu s-a numit din totdeauna Palestina. S` vedem care a fost numele ei ini]ial [i cum a ajuns s` fie denumit` Palestina. Observ`m pe hart` c` aceast` ]ar` are o pozi]ie mai joas` fa]` de Podi[ul Siriei cu care se \nvecineaz` la sud. De aceea ea a fost cunoscut` sub numele de Canaan, adic` }ara de jos. Era o ]ar` foarte frumoas` fiind format` din mun]i, c=mpii, r=uri, lacuri. De asemenea era bogat` \n pe[te, citrice, m`sline [i era \n
18
Capitolul unu
acela[i timp foarte roditoare. Pe drept cuv=nt se spunea despre ea c` este ]ara unde curge lapte [i miere. |n vremurile foarte \ndep`rtate, Canaanul era \mp`r]it \n triburi conduse de c`tre un b`tr=n al sù. Acest fapt a provocat mari neajunsuri evreilor, deoarece pe timp de r`zboi nu aveau o conducere unitar` pentru a-[i ap`ra ]ara. Trebuie s` [ti]i c` au fost multe popoare care au r=vnit la ea pentru bog`]iile [i frumuse]ile sale. Printre aceste popoare se numar` \ndeosebi egiptenii, babilonienii, asirienii, care au dus \n robie poporul evreu. La aceast` ]ar` a r=vnit mai t=rziu, a[a cum era de a[teptat, imperiul Roman, care fiind \n culmea puterii sale \n timpul M=ntuitorului, o cucer[te [i o transform` \n provincie roman`, totodat` pun=ndu-i numele Palestina. }ara Palestinei a fost adeseori supranumit` [i }ara Sf=nt`. Pe de o parte de c`tre evrei, deoarece aici se afl` Ierusalimul capitala religioas` a ]`rii [i Templul Sf=nt. Pe de alt` parte de c`tre cre[tini, deoarece aici s-a n`scut [i a activat M=ntuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos. La \nceput regatul evreu era \mp`r]it \n 31 de regate-cet`]i, \n fruntea c`rora se afla c=te un rege. Pe timpul M=ntuitorului, lucrurile se vor schimba. St`p=nitorii au \mp`r]it Palestina \n trei provincii: \n nord era Galileea, \n sud se afla Iudeea, iar \n centru Samaria, a[a cum observ`m pe hart`. C=ndva, de Palestina apar]inea [i acest` f=[ie de p`m=nt, asezat` la est de Iordan, care se nume[te Pereea. Cei dint=i locuitori ai acestei ]`ri au fost canaani]ii. De asemenea s-au perindat [i alte popoare migratoare, pe teritoriul acestei ]`ri, cum ar fi filistenii [i hiti]ii. A[a cum am amintit, Palestina era o ]ar` foarte frumoas`, \nzestrat` parc` anume de Dumnezeu pentru poporul ales, cu toate frumuse]ile naturale. |n aceast` privin]` sunt caracteristici mun]ii care \ns` au \n`l]imi mici, p=n` la 300 m. Printre cei mai cunoscu]i se num`r` Muntele M`slinilor bogat \n m`sline [i Muntele Taborului de pe v=rful c`ruia se vede \ntreaga ]ar`. De la nord-vest la sud-est, Palestina este str`b`tut` de o vale frumoas` [i deosebit de roditoare. |n relieful ]`rii se integreaz` [i pustiurile. Dar la vechii evrei pustiul avea un alt \n]eles dec=t cel pe care-l cunoa[tem noi. Astfel, nu este ca [i pustiul Sahara, un loc secetos, arid, lipsit total de vegeta]ie. Pentru evrei, pustiul era fie un loc nelucrat, acoperit cu ierburi [i str`b`tut de turmele care-l p`[teau, fie un loc st=ncos.
19
Aceste forme de relief sunt sc`ldate de ape curg`toare, cea mai important` fiind Iordanul care izvor`[te din Mun]ii Hermon, [erpuie[te ca o panglic` pe \ntreg teritoriul ]`rii, [i se vars` \n Marea Moart`. Clima din aceast` ]ar` este bl=nd` tropical` cu v=nturi specifice care dezvolt` dou` anotimpuri: unul umed care \ncepe prin octombrie, cu ploi [i temperaturi sc`zute [i care ]ine p=n` \n martie. Ploile t=rzii de dup` echinoc]iul de prim`var` favorizeaz` umezeala at=t de necesar` cultiv`rii plantelor, mai ales a cerealelor. Anotimpul fierbinte este cuprins \n perioada mai octombrie [i face ca ploile s` fie foarte rare, roua o binecuv=ntare, iar apa un adev`rat dar divin. Astfel f=nf=nile constituie o adev`rat` bog`]ie, iar apa este p`strat` \n burdufuri din piele de capr`. Tot \n acest anotimp se semnalau mari diferen]e de temperatur` \ntre zi [i noapte. Exist` \ns` unele particularit`]i \n ce prive[te clima. Astfel, pe ]`rmul M`rii Mediterane, clima este mai secetoas` [i mai cald`. |n mijlocul ]`rii, \ns`, fiind o regiune muntoas`, clima este mai r`coroas` [i mai umed`; iar \n Valea Iordanului climatul este \ntr-adev`r tropical. Astfel, \n Palestina se dezvolt` o flor` [i o faun` specific` ]inuturilor mediteraneene. Flora cuprinde citrice, printre care: portocalul, l`m=iul, bananierul, cocotierul [i fires]e m`slinul (din ale c`rui roade se ob]ine uleiul de m`sline), cultura cerealelor ocup` primul loc \n provincia Galileea numit` [i gr=narul ]`rii. Fauna Palestinei prezint` o varietate \n timp. Astfel, la \nceput erau animalele, precum leul [i leopardul. Dar acestea au disp`rut lu=ndu-le locul cerbul, c`prioara, iepurele, vulpea, [acalul. Dintre t=r=toarele specifice acestui ]inut sunt vipera palestinian`, scorpionul, cameleonul, vipera cu corn [.a. |ns`, caracteristica ]inuturilor din aceast` ]ar` a fost [i este c`mila, un animal at=t de rezistent [i de des folosit. Calul era un animal foarte preten]ios [i nu era crescut aici. Era chiar \nl`turat, reprezent=nd pentru evrei un simbol al m=ndriei. Interesant este c` dac` \n prada de r`zboi intrau [i caii, evreii \i omorau, tìndu-le venele de la picioare. Am vorbit despre localizarea geografic`, clim`, faun`, flor`. S` vedem \n continuare ce se poate spune despre oamenii care alc`tuiau poporul evreu. |n ceea ce prive[te ocupa]ia lor, la loc de frunte st` agricultura, cre[terea vitelor [i pescuitul. Pe l=ng` acestea mai sunt [i
20
Capitolul unu
altele preluate de la popoarele p`g=ne vecine, precum dulgheritul de la babilonieni. Totodat`, datorit` drumului comercial ce trecea prin Palestina, evreii vor deveni, cu trecerea timpului, foarte buni negustori (comercian]i). S` vedem acum c=te ceva despre \mbr`c`mintea evreilor. V` aminti]i c=nd spuneam c` \n Palestina zilele erau foarte c`lduroase. Astfel, b`rba]ii purtau o tunic` de bumbac, lung` p=n` la genunchi, peste care se \ncingeau cu un br=u. Deasupra purtau un ve[m=nt, pe care cei s`raci \l foloseau adesea [i ca acoper`m=nt \n timpul nop]ilor r`coroase. |n picioare purtau sandale, confec]ionate din curele de piele, iar cei s`raci umblau descul]i. Evreii nu erau preten]io[i nici \n ceea ce prive[te alimenta]ia. Se hr`neau mai ales cu p=ine proasp`t` din gr=u sau secar`, dospit` sau nedospit`, care de multe ori era amestecat` cu fìn` de fasole sau linte. Din hrana consumat` \n timpul zilei mai f`ceau parte: smochinele, strugurii pepenii, curmalele [i laptele de oi sau de capre. Masa principal` era cea servit` \n r`coarea serii. Boga]ii serveau carne de miel sau ied [i vin, \n timp ce s`racii se mul]umeau s` \nmoaie p=inea \n lapte sau o]et. Nu lipseau de la mas`, desigur, mierea de albine [i pe[tele. Caracteristic evreilor era faptul c` ei considerau carnea de porc [i cea a tuturor animalelor cu copit` despicat`, ca fiind o interdic]ie categoric` a Legii. Evreii obi[nuiau ca \nainte [i dup` mas` s` se spele \ndelung pe m=ini, dup` care st`p=nul casei rostea rug`ciunea. Ei se a[ezau la mas`, dup` obiceiul persan, adic` culca]i [i sprijini]i pe m=na st=ng` iar cu m=na dreapt` consumau hrana. |n alt` ordine de idei, [i \n Palestina \i reg`sim pe sclavi, dar aici aveau un statut aparte. Situa]ia lor era mai u[oar` dec=t a celor din popoarele \nvecinate. Aici existau [i legi pentru ap`rarea drepturilor sclavilor. De pild`, dac` st`p=nul \[i b`tea sclavul [i-l l`sa infirm, trebuia s`-l elibereze numaidec=t. De asemenea, dac` un st`p=n \[i omora sclavul, era ucis [i el. S` vedem acum, ce fel de obiceiuri caracterizeaz` acest popor. |n primul r=nd amintim c`s`toria. La evrei c`s`toria era monogam` (adic` \ntre un singur b`rbat [i o singur` femeie). Era interzis` categoric, c`s`toria \ntre evrei [i p`g=ni. Logodna preceda c`s`toria [i dura c=teva luni, p=n` la un an. Darul cel mai de pre] erau copiii. Familiile f`r` copii erau considerate blestemate de Dumnezeu. Un aspect aparte, \l avea a[a numita c`s`torie de levirat sau de cumnat. |n acest caz, dac` un om murea f`r` s` aib` copii, conform Legii, fratele lui avea obliga]ia s` se c`s`toreasc` cu so]ia acestuia [i s`-i ridice urma[i care s`-i poarte numele.
21
Oamenii care locuiau \n Palestina erau foarte respectuo[i unii cu al]ii. Acest respect se referea la salut, ospitalitate [i onoruri publice. S` vedem cum se salutau evreii. Cea mai popular` form` de salut: [alom! adic` pace, la care cel salutat r`spundea cu [alom uvraha adic` pace [i binecuv=ntare! La desp`r]ire cel mai b`tr=n spunea celui mai t=n`r: lek le [alom! adic` mergi \n pace! De obicei, salutul era \nso]it [i de gesturi largi de reveren]` cum ar fi plecarea capului sau a corpului. Semnul cel mai deosebit de cinstire [i ospitalitate ar`tat cuiva, era atunci c=nd gazda se dezbr`ca de haina de deasupra [i o oferea vizitatorului, precum [i sp`larea picioarelor oaspe]ilor mai deosebi]i. Onoruri publice se aduceau persoanelor oficiale (regi, demnitari, soli), precum [i armatelor ce se \ntorceau victorioase din r`zboi. Din nefericire, \ns`, nu lipseau bolile, cele mai r`sp=ndite fiind: ciuma, lepra, holera, paralizia. Acestea erau molipsitoare [i f`ceau ravagii \n regiunile asupra c`rora se ab`teau. Un loc aparte \l ocupau bolile psihice, cea mai grea fiind epilepsia. Bolnavii de epilepsie erau considera]i st`p=ni]i de demoni. Cei ce mureau erau \ngropa]i imediat dup` deces. Sicriele se foloseau numai pentru cei boga]i, iar \nmorm=ntarea era simpl`. |n perioada c=t evreii au stat \n Egipt, mor]ii lor erau p`stra]i mai mult timp, fiind \mb`ls`ma]i cu miresme. Conform religiei evreilor, atingerea de cei mor]i era considerat` drept necur`]ie. Doliul dup` cei deceda]i se ]inea [apte zile. Se caracteriza prin sf=[ierea ve[mintelor, smulgerea p`rului, a b`rbii, \mbr`carea \n sac [i pres`rarea de cenu[` pe cap. Este de remarcat c` toat` via]a public` [i particular` a evreilor se desf`[ura dup` Legea Domnului. |nc` din vechime exista un loc special de rug`ciune: la \nceput era cortul sf=nt, un loc de dimensiuni mai mici, \mp`r]it \n dou` \nc`peri: Sf=nta [i Sf=nta Sfintelor. |n jurul lui se afla o curte. Mai t=rziu a fost ridicat celebrul Templu din Ierusalim, zidit dup` modelul Cortului Sf=nt. |n fiecare localitate din Palestina era c=te o sinagog` adic` loc de adunare, rug`ciune [i predicare a cuv=ntului lui Dumnezeu. Erau conduse de rabini, adic` de \nv`]`tori ai Legii lui Dumnezeu, care puteau fi [i laici. Serviciul religios consta din rug`ciuni, citiri [i t`lm`ciri ale Legii [i proorocilor. Serviciul religios avea loc \ndeosebi s=mb`ta.
22
Capitolul unu
23
24
7. Fixarea cuno[tin]elor
Capitolul unu
Cum se nume[te ]ara \n care trìa poporul evreu? (Se numea Canaan apoi dup` ocupa]ia roman` s-a numit Palestina [i \n prezent se nume[te Israel). Ce aspecte am dezb`tut din punct de vedere geografic? (Localizare, \nvecinare, forme de relief, clim`, flor`, faun`). Ce am \nv`]at \n leg`tur` cu locuitorii acestei ]`ri? (Despre modul lor de via]`, \mbr`c`minte, hran` [i \n mod special, cultul religios). Unde \[i desf`[urau evreii actele de cult? (La \nceput la Cortul Sf=nt, apoi \n Templul Sf=nt din Ierusalim, ca [i \n sinagogi). Cum se desf`[ura via]a public` [i particular`? (Via]a public` [i particular` se desf`[ura dup` Legea Domnului).
8. Tem` pentru acas`
--
|ncerca]i s` desena]i harta Palestinei [i s` o colora]i diferit pe regiuni. 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`
Facerea lumii [i a celor dint=i oameni

Privind zilnic ceasul \n]elegem c=t e ora, dar mai mult dec=t at=t, \n]elegem c` exist` o minte foarte \n]eleapt` care \l creeaz`. La fel, plimb=ndu-ne cu ma[ina ne g=ndim c` [i ea este creat` de cineva.

Dac` tot ce exist` are un creator al sù, lumea \ns`[i are Creatorul ei, \nc=t ast`zi ne vom referi la Istoria crea]iei. Facerea lumii [i a celor dint=i oameni.
25

Trebuie s` v` spun \nc` de la \nceput c` prin cuv=ntul lume se \n]elege mai mult dec=t ceea ce pute]i voi vedea. Astfel, \n sensul acestui cuv=nt mai intr` [i acea parte nev`zut` pe care o numim spiritual`. Deci deosebim o parte material` care cuprinde natura [i tot ce ne \nconjoar`, [i o parte spiritual` adic` cea nev`zut`. Referitor la facerea Lumii [i la apari]ia primilor oameni, exist` mai multe presupuneri. Adev`rul \ns`, este Cel relatat \n Biblie \n capitolul \nt=i al c`r]ii numit` Facerea sau Geneza. Aici citim c` lumea v`zut`, deci cea material` a fost creat` \n [ase zile sau [ase etape. S` vedem care sunt acestea: 1. |n prima zi a fost creat` lumina, numit` zi. |ntunericul a primit numele de noapte [i a fost desp`r]it de lumin`. 2. |n cea de a doua zi, Dumnezeu a creat cerul, adic` atmosfera, sau firmamentul (deosebit de ceea ce am numit noi cer ca lume spiritual`). Aceasta con]ine o combina]ie de gaze cum ar fi: oxigen, hidrogen, azot, bioxid de carbon, toate fiind indispensabile vie]ii. 3. |n a treia zi, Dumnezeu a creat p`m=ntul [i l-a desp`r]it de ape pe care le-a numit m`ri. Apoi a f`cut ca uscatul s` rodeasc` vegeta]ia: pomii [i plantele de tot felul. 4. |n a patra zi, a fost creat lumin`torul cel mare care s` lumineze ziua, adic` soarele [i lumin`torul cel mic care s` lumineze noaptea, adic` luna. Au fost f`cute [i stelele. Soarele, luna [i stelele au fost create pentru a delimita ziua de noapte. 5. |n ziua a cincia, Dumnezeu a creat vie]uitoarele \n ape, adic` pe[tii [i \n cer p`s`rile. 6. Dumnezeu a creat \n ziua a [asea vie]uitoarele p`m=ntului pe fiecare dup` felul ei. {i tot \n ziua a [asea Dumnezeu l-a creat pe om, dup` chipul [i asem`narea Sa, ca o \ncununare a \ntregii crea]ii. 7. Iar ziua a [aptea este ziua de odihn` pe care Dumnezeu a binecuv=ntat-o. {i privind asupra \ntregii crea]ii Dumnezeu a v`zut c` totul era bun [i corespunz`tor inten]iilor pentru care fusese creat. Cea de a [aptea zi a fost zi de odihn`, nu \n sensul \n care \n]elegem noi odihna. Aceast` odihn` a lui Dumnezeu indic` faptul c` opera de crea]ie a luat sf=r[it. Nu \nseamn` \ns` c` Dumnezeu [i-a p`r`sit crea]ia. El se \ngrije[te \n continuare de buna ei desf`[urare. {i dac` ne g=ndim bine este firesc s` fie a[a. De pild` [i voi, dac` preg`ti]i o surpriz` pentru p`rin]ii vostri,
26
Capitolul unu
dup` ce totul este gata, v` exprima]i satisfac]ia pentru ceea ce a]i f`cut [i verifica]i dac` a reu[it a[a cum dorea]i. Dumnezeu fiind atotputernic, desigur c` ar fi putut crea lumea \ntr-o singur` zi. Dar El este \n]elept [i a [tiut c` f`c=nd totul etapizat adic` \n mai multe faze sau zile se poate acorda fiec`reia importan]a cuvenit`. |nainte de a crea lumea material`, a fost creat` lumea cea nev`zut`, adic` lumea spiritual`. Acolo sus \n cer, \n aceast` lume, se afl` \ngera[ii, pe care [tiu c` voi vi-i imagina]i a fi cu aripioare [i cu o privire bun` [i bl=nd`, plin` de dragoste, a[a cum numai privirea mamei mai poate fi. Ei sunt duhuri, slujitori ai lui Dumnezeu. Iar voi pute]i fi siguri c` fiecare are un \ngera[ p`zitor acolo sus, pe care Tat`l nostru cel ceresc \l trimite s` vegheze asupra noastr`. Dac` merge]i pe strad` el are grij` s` nu v` calce vreo ma[in`, dac` trece]i prin locuri periculoase el v` ap`r` s` nu vi se \nt=mple ceva rù. {i c=nd sunte]i cumin]i [i ascult`tori [i v` sili]i s` \nv`]a]i bine, se bucur` c` poate s` duc` lui Dumnezeu ve[ti bune despre voi. Ace[tia sunt \ngerii crea]i de Dumnezeu. Din nefericire, o parte din ei au trecut de partea lui Lucifer, a celui rù, care din m=ndrie s-a desp`r]it de Dumnezeu lu=ndu-[i cu el acei \ngeri rì, adic` diavoli. Ace[tia sunt potrivnici omului. Citind mai departe \n Sf=nta Scriptur` cu aten]ie, remarc`m c` Dumnezeu a f`cut lumea din nimic, prin puterea cuv=ntului Sù: Dumnezeu a zis: s` fie... [i a fost. Aceasta eviden]iaz` faptul c` lumea nu este o parte din Dumnezeu, ca ceva rupt din El, ci este o existen]` separat`, dar a c`rei cauz` este \nsu[i Dumnezeu. Citind \n continuare, \n cartea Facerea, remarc`m c` omul a fost creat din p`m=nt, dup` chipul [i asem`narea lui Dumnezeu, prin suflare de via]`, fiind astfel viu. Tot ceea ce f`cuse Dumnezeu p=n` la crearea omului era destinat a-i sluji omului, erau f`cute pentru ca omul s` se bucure [i s` se foloseasc` de ele, de toate. {i mai mult dec=t at=t, s` le st`p=neasc`. {i l-a a[ezat Dumnezeu pe om, \n Cel mai frumos loc de pe p`m=nt, creat special pentru el, [i anume \n Eden. Dac` suntem aten]i asupra versetului 26 al primului capitol din cartea Facerea, ce observ`m? (se va citi versetul). Observ`m tocmai c` este inten]ionat` forma de plural a pronumelui posesiv de persoana \nt=i, Noastr`. Deci omul nu a fost creat numai de Dumnezeu Tat`l \n mod singular, ci prin participarea Sfintei Treimi (Dumnezeu Tat`l, Dumnezeu Fiul [i Dumnezeu Duhul Sf=nt). S` nu \n]elegem de aici c` Dunnezeu ar fi un om ca oricare dintre noi.
27
Aceasta ar \nsemna s` reducem m`re]ia [i nem`rginirea Sa, la condi]ia uman`. Ceea ce este \n noi de la Dumnezeu este sufletul nostru, este permanenta \nclina]ie a omului de a-L cùta pe Dumnezeu [i imensa bucurie a g`sirii Celui ce ne-a dat viat`; este dorul nostru dup` Patria cereasc` [i nevoia de a ne ruga. Astfel omul este veriga de leg`tur` \ntre lumea nev`zut`, spiritual` [i lumea material`. Este bine s` re]ine]i c` sufletul omului este constituit din ra]iune (adic` g=ndire), sentiment [i voin]`. El este deci de origine dumnezeiasc` fiind substan]` de sine st`t`toare, liber`, nemuritoare [i imaterial`. A[a cum am v`zut lumea a fost creat` din nimic, pe c=nd trupul omului a fost creat din p`m=nt: Domnul Dunnezeu a f`cut pe om din ]`r=na p`m=ntului, i-a suflat suflare de via]`, [i omul s-a f`cut astfel fiin]` vie (Facerea 2, 7). }`r=na p`m=ntului din care a fost f`cut omul reprezint` partea lui material`, iar Suflarea de via]`, cea spiritual`, adic` tocmai partea lui Dumnezeu din om. Dac` Tat`l Ceresc nu ar fi suflat via]`, omul ar fi fost doar un chip de lut, o bucat` de p`m=nt modelat`. Ceea ce d` m`re]ie [i demnitate omului este tocmai latura spiritual` din el, adic` ceea ce i-a transmis Dumnezeu \n mod direct. A[a se explic` faptul c` omul \[i g`se[te adev`rata fericire [i \mplinire numai atunci c=nd L-a g`sit pe Creatorul Sù [i s-a alipit de El, dup` cum spune un P`rinte al Bisericii: Ne-ai f`cut pentru Tine, Doamne [i nelini[tit este sufletul nostru p=n` nu se va odihni \ntru Tine, Dumnezeule; sau cum grìe[te psalmistul: precum dore[te cerbul izvoarele de ap`, a[a te dore[te sufletul meu pe tine Dumnezeule!. Primul om fiind din p`m=nt a fost numit Adam, deoarece Adam \nseamn` p`m=nt (lut). Dumnezeu l-a iubit \nc` \nainte de a fi creat deoarece toat` lumea a fost f`cut` pentru a fi st`p=nit` de el, a investit \n el chiar o parte din dumnezeirea Sa, s-a \ngrijit apoi s`-l a[eze \n cel mai frumos loc de pe p`m=nt, adic` \n Eden (Eden @ rai), [i era preocupat de el. V`z=ndu-l \ns` singur, [i-a dat seama c` nu este bine s` fie a[a, [i atunci i-a f`cut un ajutor potrivit pentru el. Cum a procedat Dumnezeu? I-a dat un somn lung lui Adam, timp \n care a creat-o pe femeie din coasta sa. Femeia o primit numele Eva, cuv=nt care \nseamn` via]` [i ea avea s` fie mama tuturor celor vii. {i \n felul acesta a fost creat` prima familie de pe p`m=nt, care a primit binecuv=ntarea lui Dumnezeu: ...cre[te]i [i v` \nmul]i]i, umple]i p`m=ntul [i-l st`p=ni]i!. A[a cum am mai spus, primii oameni erau \n gr`dina Edenului, o gr`din` minunat` [i \nc=nt`toare,plin` cu tot felul
28
Capitolul unu
de pomi, de plante [i de viet`]i. Dar printre ace[tia mai era [i un pom mai deosebit, adic` pomul cunoa[terii binelui [i rùlui. Dumnezeu \i poruncise lui Adam s` nu m`n=nce din fructele acestui pom. Era singura restric]ie. Probabil c` [ti]i [i voi ce s-a \nt=mplat \n aceast` gr`din` a Edenului. Diavolul pref`cut \n [arpe viclean a ispitit-o, a ademenit-o pe Eva tocmai cu fructele acestui pom. Eva a m=ncat [i i-a dat [i lui Adam [i astfel au \nc`lcat porunca lui Dumnezeu. A[a-i c` sti]i voi ce se \nt=mpl` c=nd tata v` spune ceva, iar voi nu asculta]i [i face]i exact invers? Urmeaz` pedeapsa, bine\n]eles. La fel a fost [i cu primii oameni. Neascultarea lor a atras m=nia lui Dumnezeu care i-a alungat din gr`dina Edenului. Acum situa]ia se inverseaz`, primul om, din st`p=n al lumii create, devine rob al p`m=ntului, adic` p`m=ntul nu-[i va mai oferi roadele ca hran` pentru om, ci acesta va trebui s` lucreze din greu pentru a-[i c=[tiga existen]a: \n sudoarea fe]ei tale s`-]i m`n=nci p=inea... (Facerea 3, 19). De aici vedem c` odat` cu c`derea omului \n p`cat, \ntreaga natur` s-a dat de[ert`ciunii, ajung=nd \n contradic]ie cu omul. De asemenea [arpele a fost [i el blestemat: Fiindc` ai f`cut lucrul acesta, blestemat e[ti... (Facerea 3, 14). Dar chiar dac` tata sau mama v` ceart` sau v` pedepsesc, ei totu[i v` iubesc. Oricum tot ai lor r`m=ne]i [i le sunte]i dragi. La fel [i Tat`l cel Ceresc nu-l distruge pe omul c`zut \n p`cat, ci \l iube[te \n continuare. El l-a pedepsit numai, ca s` \mplineasc` dreptatea, care cere s` fie dup` fapt` [i r`splat`!. Dar chiar alungat din rai, omul r`m=ne tot coroana crea]iei divine, tot ceea ce a putut face Dumnezeu mai bun. De aceea El se \ngrije[te de soarta sa. Cum? Prin promisiunea unui R`scump`r`tor, dup` cum putem citi la Facerea 3, 15: Vr`jm`[ie voi pune \ntre tine [arpe [i femeie, \ntre s`m=n]a ta [i s`m=n]a ei. Acesta (cel n`scut din femeie) \]i va zdrobi capul, [i tu \i vei \n]epa c`lc=iul. |n acest fel omului i se veste[te un R`scump`r`tor, care va fi Domnul Iisus Hristos. Prin Jertfa [i |nvierea Sa, \l va nimici pe diavol [i va aduce omenirii iertarea p`catelor [i m=ntuirea. Prin El [i \n Numele Lui oricine va putea veni la Tat`l Cel Ceresc ce ne a[teapt` pe to]i ca pe fiii sì iubi]i s` ne dea bucurii ve[nice \n Raiul p`r`sit odinioar` prin neascultare. El v` iube[te [i pe voi pe to]i [i pe fiecare \n parte. El dore[te s` fi]i ascult`tori [i cumin]i, [i cuviincio[i, [i credincio[i, s`-L iubi]i [i voi pe El . Deschide]i-v` chiar de acum inimile pentru ca El s` v` poat` picura acolo din dragostea Sa [i un col] din ve[nicie. De acum \nainte c=nd [ti]i c` Dumnezeu este creatorul acestei lumi, ve]i privi mai atent \n jurul vostru [i atunci c=nd ve]i vedea
29
p=r=ul cu clinchet cristalin ce [erpuie[te domol prin p`durea \nverzit`, sau razele soarelui juc=ndu-se printre frunzele copacului la a c`rui umbr` v` odihni]i, sau seara, cerul senin [i plin de stele v` va fermeca privirea, sau c=nd v` va impresiona tumultul \nvolburat al unei cascade spumoase, deasupra c`reia curcubeul \[i etaleaz` paleta coloristic` f`r` egal, sau c=nd toamn` fiind, copacii unei p`duri cu frunzele at=t de nuan]ate ofer` imagini la care se poate contempla ore \n [ir, atunci zic ve]i [ti c` toat` recuno[tin]a noastr` pentru aceste adev`rate minuni o dator`m lui Dumnezeu. {i sunt sigur c` v` \ntreba]i al`turi de mine: dac` toate acestea sunt a[a de \nc=nt`toare, aici pe p`m=nt, cum vor fi cele din |mp`r`]ia Ta, Doamne? (se vor citi \n timpul pred`rii textele din cartea Facerea privind crearea omului [i f`g`duin]a unui R`scump`r`tor; se vor scrie pe tabl` titlul lec]iei [i etapele cre`rii lumii). Intui]ia se va face ar`t=ndu-se tabloul crea]iei lumii, a omului a p`catului [i a izgonirii lui din rai.
|n c=te etape a fost f`cut` lumea? (|n [ase etape). Ziua a [aptea ce reprezint`? (Ziua de odihn`, ceea ce \nseamn` c` actul crea]iei a \ncetat). Din ce a f`cut Dumnezeu lumea? (Din nimic). Dar omul din ce a fost f`cut? (Din ]`r=na p`m=ntului). Cum a fost f`cut` lumea? (Prin cuv=nt). Dar omul? (Prin participarea direct` a lui Dumnezeu, adic` a Sfintei Treimi). Care a fost menirea crea]iei omului? (De a fi st=p=nul lumii materiale [i \mpreun` lucr`tor cu Dumnezeu la des`v=r[irea ei). Cum de [i-a pierdut omul aceast` demnitate? (Prin neascultarea poruncii lui Dumnezeu [i c`derea \n p`cat). Ce se veste[te \n versetul 15 al capitolului 3 din cartea Facerii? (Se veste[te un R`scump`r`tor).

Citirea primelor trei capitole din cartea Facerea. Memorarea etapelor \n care a fost creat` lumea. Memorarea textului din cartea Facerea 3, 15. 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
-30
Capitolul unu
Cain [i Abel
A[a cum am v`zut \n lec]ia trecut`, prima familie de pe p`m=nt a fost cea format` din Adam [i Eva. Ei au avut doi fii despre care citim \n Facerea (Geneza), prima carte a Vechiului Testament. Ace[tia sunt Cain [i Abel. Fiind fra]i ne-am fi a[teptat ca ei s` trìasc` \n iubire [i bun` \n]elegere. Dar nu a fost a[a. P`catul odat` intrat \n fiin]a omeneasc` a evoluat \n diterite forme, care mai de care mai dezastruoase [i catastrofale pentru via]a omeneasc`. Un astfel de p`cat este [i cel al invidiei, care merge p=n` la ucidere.

Cain [i Abel: cei doi fii ai primei familii.

Chiar dac` era mai mic, Abel era mai bun, mai cuminte, mai r`bd`tor [i iert`tor; putea trece peste sup`r`rile [i micile necazuri ce i le f`cea \n joac`, fratele sù Cain. P`rin]ii lor vedeau aceasta, [i nu se poate spune c` nu-l iubeau pe bìe]elul lor mai mare, dar totu[i \l preferau pe Abel. Cu timpul Cain [i Abel se f`cur` adev`ra]i fl`cì. Ei trebuiau s` lucreze \ntocmai ca [i tat`l lor. Cain se f`cu agricultor, lucr=nd pe c=mp. Sem`na gr=ul, iar c=nd era copt, \l secera, \l m`cina [i f`cea p=ine. Abel se f`cu p`stor de oi. Mergea cu oile sale la p`[une, cùt=ndu-le iarba cea mai gustoas` [i mai gras`. Turma de oi de care se \ngrijea Abel, cre[tea \n fiecare an, deoarece \n fiecare prim`var` se n`[teau mielu[ei. {i Cain sem`na tot mai mult gr=u [i avea recolte bogate [i m`noase. Dar cine f`cea s` creasc` gr=ul pentru Cain? {i cine-i d`dea toate oile lui Abel? Desigur c` Domnul Dumnezeu; totul vine de la Dumnezeu. Iar Cain [i Abel [tiau foarte bine aceasta. De aceea doreau s` mul]umeasc` Domnului pentru toat` aceast` bog`]ie
31
de binecuv=ntare, [i s`-[i exprime \ntr-un fel recuno[tin]a, oferindu-i ceva \n schimb. Este bine s` ne ar`t`m [i noi recuno[tin]a fa]` de un binef`c`tor, nu-i a[a? De pild`, dac` p`rin]ii vo[tri v` fac multe bucurii [i se \ngrijesc s` v` mearg` bine [i s` nu v` lipseasc` nimic, este firesc ca [i voi s` dori]i s` le face]i c=te un cadou la aniversarea lor, care chiar dac` este mai mic, dup` posibilit`]ile voastre, poart` \n el toat` dragostea voastr` [i mul]umirea pentru copil`ria fericit` [i lipsit` de griji [i nevoi. Iar p`rin]ii se bucur` [i voi \mpreun` cu ei sunte]i ferici]i. Ei bine, tot a[a [i Cain [i Abel s-au hot`r=t s`-i aduc` lui Dumnezeu o jertf` de mul]umire. {ti]i cum au f`cut? Abel a ales oaia cea mai frumoas` [i mai gras` din c=te avea, hot`r=nd c` aceasta este cea mai potrivit` pentru Dumnezeu. Apoi a cùtat crengi uscate, c`ci acestea ard bine, le-a pus pe o gramad` de pietre, a tìat oaia [i a a[ezat-o peste crengi. Deci jertfa era preg`tit`. {i pentru c` jertfa trebuia s` ard`, Abel pusese c`rbuni aprin[i sub crengi. V=ntul sufla \n foc, crengile ardeau, iar odat` cu ele [i jertfa. Fumul se ridica la cer [i \ndat` Abel \ngenunche [i zise plin de venera]ie: Dumnezeul meu, c=t de mult te iubesc! Tu veghezi asupra mea cu at=ta grij`. {i aduc=ndu-]i aceast` jertf` din toat` inima, vreau s`-]i ar`t recuno[tin]a mea. Domnul a ascultat aceast` rug`ciune. El \[i pleac` urechea totdeauna la rug`ciunile oamenilor. A[adar, Dumnezeu a v`zut c` Abel \l iube[te. El \i primi jertfa [i aceasta l-a f`cut foarte fericit pe Abel. {i Cain dorea s` aduc` Domnului o jertf`. Astfel, a str=ns ni[te pietre [i a pus crengi deasupra. Peste crengi \n loc s` a[eze gr=ul cel mai frumos cu spicul cel mai bogat \n boabe aurii, a pus doar pu]in din gr=ul pe care Domnul f`cuse s` creasc` pe ogorul sù. Apoi \i d`du foc. |ncepu [i Cain s` se roage, dar nu era mul]umit [i nu era iubire pentru Domnul \n inima sa. G=ndea el: De ce oare trebuie s` ard acest gr=u, pe care dac` l-a[ fi m`cinat, a[ fi avut at=ta fìn` c=t pentru o p=ini[oar`! {i de ce s`-L mul]umesc pe Dumnezeu, c` doar eu \nsumi am sem`nat gr=ul [i am muncit ca acesta s` creasc`! Dar Domnul [tia bine ceea ce g=ndea Cain. V`zu deci c` el nu-L iube[te. De aceea nici nu-i primi jertfa. {i nu-i d`du nici fericire [i nici mul]umire. {i voi, dac` Domnul v` ajut` s` ob]ine]i rezultate bune \n munca voastr`, v` bucura]i desigur. Dar [i mai bucuro[i ve]i fi dac` prin rug`ciune, veni]i \naintea lui Dumnezeu, s`-i mul]umi]i pentru toate. Atunci c=nd v` ruga]i, deschide]i-v` inimile pline de sinceritate [i de dragoste pentru cel ce vegheaz` zilnic, ceas de ceas, la munca voastr` [i o face s` rodeasc`. Chiar [i \nv`]atul
32
Capitolul unu
este o munc`, [i \nc` o munc` grea uneori, iar roadele sunt notele bune [i noile cuno[tin]e acumulate, de care v` ve]i folosi odat`. C=nd cere]i prezen]a Domnului l=ng` voi la fiecare pas mai mare sau mai mic, via]a v` va fi binecuv=ntare [i inima plin` de pace [i mul]umire, c`ci \nsu[i Dumnezeu \[i va g`si pl`cere \n ea. Dar, s` revenim la subiect. Cain observ` c` Dumnezeu nu-i primise jertfa [i se sup`r` foarte tare pentru aceasta. Se sup`r` [i pe Abel, mai ales pe Abel. |n mod normal Cain trebuia s` se bucure c` Dumnezeu a primit jertfa fratelui sù [i s` aduc` [i el o jertf` mai bun` lui Dumnezeu. Dar nu se \nt=mpl` a[a. El se m=nie [i deveni invidios. Devenind invidios, el se g=ndea: Dumnezeu \l prefer` pe Abel; lui \i d` mul]umire [i satisfac]ie [i nu mie. Aceste g=nduri \i st`p=neau mintea [i se \nfiltrar` ad=nc, p=n` \n cele mai \ndep`rtate unghere ale inimii sale. |n loc ca Domnul s` fie st`p=n al inimii sa1e, el \l l`s` pe satana cu mrejele lui de invidie [i rùtate s` se instaleze acolo. Se g=ndea foarte des la aceasta. Nici nu mai putea dormi noaptea [i nici nu mai m=nca aproape nimic. Domnul, care vedea [i [tia totul, \i atrase aten]ia: Cain, de ce e[ti a[a invidios [i rùt`cios? Este numai vina ta, dac` lucrurile stau a[a. Dac` tu M-ai iubi pe Mine ai fi [i tu fericit [i vesel. G=nde[te-te la aceasta Cain, [i nu mai fi invidios. Cain, \ns` nu ascult` [i f`cu dup` capul lui. Astfel \ntr-o zi, \i zise lui Abel: Hai s` mergem pe c=mp. {i c=nd fu singur cu el, \ncepuse s` se certe. |l tr=nti apoi [i \l b`tu p=n` \1 omor\. Abel z`cea acum \ntins pe p`m=nt, iar s=ngele lui se scurgea lent pe iarb`. V`z=nd aceasta, Cain se sperie. I se treze[te con[tiin]a, care \ncepe s`-l judece f`r` mil`. Teama lui cre[te [i mai mult... Nu [tia unde [i cum s` scape mai repede de pedeapsa pentru fapta sa. Acum, v`z=nd s=ngele fratelui sù, pricepu mai mult gre[eala sa. Dar nu mai avea ce face. Era prea t=rziu... Dumnezeu v`zuse totul. De aceea \l \ntreb` pe Cain: Unde este Abel, fratele tù?. Atunci Cain \ngrozit de fapta sa, \ncearc` s` scape, zic=nd: Nu [tiu unde este Abel. |n orice caz eu nu sunt p`zitorul fratelui meu! Dumnezeu r`spunde: Pentru c` ai f`cut a[a ceva, nu voi mai l`sa s` creasc` nimic pentru tine. Pleac` de aici, c` nu vreau s` mai [tiu de tine! {i oric=t de departe te vei duce, nicìeri \n lume nu vei mai g`si lini[te!. A[a s-a [i \nt=mplat. Cain pleac` departe, tot mai departe, dar oriunde se afla \[i aduce aminte de fratele sù, Abel, pe care-l omor=se, datorit` invidiei. Toat` via]a sa a fost plin` de fric`, nelini[te [i nefericire. S=ngele fratelui sù \i cerea mereu socoteal` de fapta sa.
33
Astfel, Adam [i Eva au pierdut \n aceea[i zi pe cei doi fii ai lor. Nici unul, nici celalalt nu s-au mai \ntors seara, acas`. Atunci p`rin]ii s-au dus s`-[i caute copiii. L-au g`sit pe Abel mort, f`c=nd impresia c` dormea \ntins pe p`m=nt... Adam [i Eva l-au \ngropat. Erau foarte tri[ti... Domnul \ns`, avea mereu grij` de ei [i le f`cu alte bucurii trimi]=ndu-le al]i copii, fete [i bìe]i. Unul din bìe]i sem`na mult cu Abel. El se numea Set [i \l iubea [i el pe Dumnezeu. (Re]ineti acest nume, deoarece \n lec]ia urm`toare ne vom reaminti de el). Intiui]a Se vor proiecta diapozitive \nf`]i[=nd jertfa lui Abel [i a lui Cain, invidia acestuia [i uciderea fratelui sù.
Care sunt cei doi copii ai lui Adam [i Eva? (Cain [i Abel). Cu ce se ocupa Cain? (Cu munca la c=mp). Dar Abel? (Cu cre[terea oilor). Care dintre ei \l iubea mai mult pe Dumnezeu? (Abel). Ce jertf` i-a adus fiecare dintre ei? (Abel a adus ca jertf` cea mai gras` [i frumoas` oaie, iar Cain a adus c` jertf` pu]in gr=u). Care jertf` a fost mai bine primit` de Domnul? (A lui Abel). Ce a f`cut Cain din invidie fa]` de Abel? (L-a ucis). Care a fost pedeapsa sa? (Dumnezeu i-a adus mustrarea de con[tiin]`, f`c=nd din el un fugar, care se temea chiar [i de umbra sa, sau de fo[netul frunzelor copacilor.
8. Aplicarea
Din ceea ce i s-a \nt=mplat lui Cain, se vede clar ce pedeaps` mare are cel ce se m=nie, devenind rù [i nemilos din invidie. Voi \ns` str`dui]i-v` s` sta]i c=t mai alipi]i de Tat`l nostru cel ceresc [i s` fi]i c=t mai ascult`tori de voia Sa. Iar voia Sa este s` v` purta]i bine unul cu cel`lalt [i s` va iubi]i unul pe celalalt, bucur=ndu-v` totdeauna de succesele prietenului, sau colegului vostru [i \ncerc=nd s`-l imita]i \n tot ceea ce f`ptuie[te bun.

Citirea din Sf=nta Scriptur` a capitolului IV din cartea Facerea unde este relatat` \nt=mplarea pe care v-am povestit-o azi. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
-34
Capitolul unu
Noe [i potopul
A[a cum v` aminti]i din lec]ia trecut`, dup` ce Adam [i Eva [i-au pierdut cei doi fii, Cain [i Abel, au avut un fiu [i anume Set. Parcurg=nd mai departe cartea Facerea, remarc`m c` ne sunt prezenta]i urma[ii lui Set p=n` se ajunge la Noe. De ce se opre[te aici enumerarea?

Aceasta vom vedea \n lec]ia de ast`zi, trat=nd despre Noe [i potopul.

A[a cum afl`m din relatarea Vechiului Testament, Noe, la v=rsta de cinci sute de ani, a n`scut pe Sem, Ham [i Iafet. Deci dac` Noe avea a[a de mul]i ani, \nseamn` c` a trecut destul de mult timp de la primii oameni, Adam [i Eva. S` vedem cum a evoluat lumea \n tot acest timp? Omenirea se \ndrepta spre bine, sau dimpotriv` spre rù? Domnul a v`zut c` rùtatea omului era mare pe p`m=nt, [i c` toate \ntocmirile g=ndurilor din inima lui erau \ndreptate \n fiecare zi numai spre rù. {i aceast` constatare este foarte grav` [i v` \ntristeaz` chiar [i pe voi, a[a-i? S` ne g=ndim pu]in \mpreun`: v` mai aminti]i desigur de ora \n care am \nv`]at despre facerea lumii. Dumnezeu crease totul bun [i frumos. Omului \i era destinat a se folosi de toate cele c=te au fost create sau preg`tite anume pentru el. Dar gre[eala sa, p`catul sù, a f`cut ca totul s` se schimbe. V` mai aminti]i ce s-a \nt=mplat cu Adam [i Eva dup` neascultarea de cuv=ntul lui Dumnezeu? (Au fost pedepsi]i). Dar cu Cain, ce se \nt=mplase? (Cain a fost un uciga[). Primii oameni au transmis a[adar, mai departe moartea fizic` [i cea spiritual`, tuturor celor ce s-au n`scut dup` ei. Practic, nici un om nu va mai trì \n nevinova]ia dinaintea c`derii primilor oameni \n p`cat. |n sufletele oamenilor apare tot mai mult lupta dintre bine [i rù; tot mai mult cad victime rùlui
35
[i acest fapt tot mai mult atrage dup` sine vinov`]ie, m=nia lui Dumnezeu [i apoi pedeapsa rùlui, a nedrept`]ilor [i f`r`delegea de tot felul... Sf=nta Scriptur` ne spune chiar c`: I-a p`rut rù Domnului c` a f`cut pe om pe p`m=nt [i s-a m=hnit \n inima Lui... [i Domnul a zis: Am s` nimicesc de pe fa]a p`m=ntului pe omul pe care l-am f`cut, de la om p=n` la vite, p=n` la t=r=toare [i p=n` la p`s`rile cerului; c`ci |mi pare rù c` i-am f`cut. Printre to]i acei oameni rì, era \ns` un om, care |l asculta pe Dumnezeu [i respecta voia Sa. El se numea Noe. La fel era [i familia sa. De aceea, Noe a aflat mil` \naintea Domnului, c`ci era un om neprih`nit [i f`r` pat` \ntre cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu. Iar Dumnezeu a decis s`-l salveze de marea urgie pe care urma s-o trimit` asupra oamenilor [i anume: un potop care-i va nimici \mpreun` cu p`m=ntul. {i pentru aceasta, Noe trebuie s`-[i construiasc` o corabie mare cu mai multe c`m`ru]e, Domnul \nsu[i d=ndu-i indica]ii foarte precise pentru tot ce urma a fi f`cut. A[adar, Noe s-a apucat de construirea corabiei. Bine\n]eles, era ajutat de fiii sì: Sem, Ham [i Iafet. Doborau trunchiuri grele de copaci din care tìau st=lpi [i sc=nduri. Corabia era foarte mare. Avea trei sute de co]i lungime, cincizeci de co]i l`]ime [i treizeci de co]i \n`l]ime (Facerea 6, l5). I-au f`cut o u[` [i o fereastr` sus, lat` de un cot. Iar \n interior erau multe camere. Corabia avea [i un acoperi[. Iar toate cr`p`turile erau astupate cu p`cur` [i cu smoal` ca s` nu poat` p`trunde nici o pic`tur` de ap`. Oamenii veneau s` vad` corabia [i \ncepeau s` r=d`. |[i b`teau joc de b`tr=nul Noe. Nu po]i merge cu aceast` corabie, strigau ei, c` doar se afl` pe uscat. Cum vrei s` duci a[a corabie mare la ap`? Apa va veni aici, zise Noe. Apa va acoperi totul pe p`m=nt. Dumnezeu a spus aceasta, fiindc` oamenii au devenit foarte rì [i nu-L mai ascult` pe Dumnezeu. {i cei ce nu vor fi \n corabie se vor \neca. Oamenii au \nceput s` r=d` [i mai tare. Nu r=de]i! le spuse Noe. Mai bine asculta]i [i ruga]i-v`, ca Dumnezeu s` v` ierte neascultarea voastr`! Atunci ve]i avea voie s` intra]i \n corabie. Dar ei r`spundeau: Nu, noi nu vrem s` ne rug`m! Nu vrem s` intr`m \n corabia aceasta. Se poate u[or c` oamenii care locuiau acolo au devenit mai rì dec=t Cain, c` cel pu]in lui \i era fric` de pedeaps`. Oamenilor acestora nu le era frica de nimic. C=nd corabia a fost gata construit`, o mare mul]ime de animale, p`s`ri [i t=r=toare s-au apropiat de corabie, vr=nd s`
36
Capitolul unu
intre. Domnul \nsu[i le chemase. Veneau dou` c=te dou`, o pereche din fiecare specie, fie curate, fie necurate, pentru a nu se pierde nimic bun din ce crease Dumnezeu. Noe le punea pe fiecare \n locul lor de ad`post, unde hrana era deja preg`tit`. Desigur c` oamenii cei rì au v`zut toate acestea dar totu[i nu luau aminte. |n cur=nd va fi \ns` prea t=rziu... Dintre to]i cei de acolo au intrat \n corabie doar opt oameni: Noe, Sem, Ham, Iafet [i so]iiIe lor. Apoi, chiar Domnul a \nchis u[a dup` ei, iar corabia r`mase neclintit` \nc` o s`ptam=n`. Nenorocirea veni. Timp de 40 de zile [i 40 de nop]i a plouat continuu. Tot p`m=ntul era acoperit de ap`, p=n` [i cel mai \nalt v=rf de munte. S-au rupt toate izvoarele ad=ncului celui mare [i s-au deschis st`vilarele cerurilor, [i anume |n anul [ase sute al vie]ii lui Noe, \n luna a doua, \n ziua a dou`zeci [i [aptea a lunii. Dar s` d`m pu]in fr=u liber imagina]iei [i s` p`trundem [i noi \n corabie s` vedem ce se petrece acolo. Pentru c` 40 de zile de ploaie continu`, nu e pu]in. Nou` ni se pare mult dac` numai o s`ptam=n` ar ploua zi de zi, \n timpul toamnei sau al prim`verii. Desigur c` [i pentru cei din corabie prima s`pt`m=n` trecuse mai u[or, poate chiar [i primele 20 de zile. Dar cum au putut ei s` stea \nchi[i chiar a[a de mult timp? Desigur c` puteau. Ei [tiau c` toate decurg dup` voia lui Dumnezeu, [i \ncrez=ndu-se puternic \n El, \l sim]eau prezent. {i Dumnezeu \i ajuta! Deci numai speran]a de salvare, \ncrederea c` se afl` sub M=na cea tare a lui Dumnezeu le-a dat putere s` a[tepte cu r`bdare deplin`. Deci dup` 40 de zile ploaia se opri. Dumnezeu alung` norii de pe cer. Soarele \ncepu din nou s` str`luceasc`, dar uscatul nu se vedea; totul era o ap` mare [i ad=nc`... {i au mai trecut \nc` l50 de zile. Foarte lung` perioada de a[teptare [i desigur c` le-a trebuit o r`bdare puternic`, o \ncredere neclintit` c` Domnul vegheaz` la toate, deci [i la via]a lor... Flac`ra speran]ei era astfel mereu vie \n inimile lor. Abia \n luna a [aptea \n ziua a dou`zeci [i [aptea a lunii, corabia s-a oprit pe mun]ii Ararat. Apele au mers sc`z=nd p=n` la luna a zecea. |n luna a zecea, \n ziua \nt=i a lunii, s-au v`zut v=rfurile mun]ilor. Dup` 40 de zile, Noe a deschis fereastra corabiei pe care o f`cuse. Ce mare bucurie a fost pentru to]i cei din corabie c=nd dup` vreme foarte \ndelungat` au v`zut din nou cerul senin deasupra lor. R`bdarea le-a fost pus` la \ncercare, dar [tiau c` nu au sperat \n zadar. Atunci, Noe prinse un corb negru [i \i d`du drumul s` zboare pe geam afar`. Corbul zbura afar` departe [i nu se mai \ntoarse. Era o pas`re puternic` ce putea s` trìasc` deja pe p`m=nt. Apoi, Noe l`s` s` zboare un porumbel. Acesta zbur`
37
toata ziua \ncolo [i \ncoace, cùt=nd ceva de m=ncare. Dar neg`sind nimica, se \ntoarse seara, trist [i obosit, c`ci nu putea s` trìasc` \nc` pe p`m=nt. Noe \[i \ntinse m=na pe geam afar` [i lu` porumbelul \n corabie. Mai a[tept` Noe \nc` o s`pt`m=n`. Apoi l`s` porumbelul s` zboare a doua oar` dar de data aceasta c=nd se \ntoarse, ce avea el \n cioc? O frunz` pe care o rupsese dintr-un pom. Era ca [i cum ar fi vrut s` spun`: Nu mai dureaz` mult potopul. Pomii ies deja din ap`. Aceasta era o veste bun`. {i c=nd dup` o s`pt`m=n` Noe l`s` porumbelul din nou s` zboare, nu se mai \ntoarse. G`sise hran`. Atunci Noe desf`cu acoperi[ul corabiei [i a[tept` ca Domnul s` vorbeasc`. {i Dumnezeu \i zise: Acum Noe po]i s` ie[i din corabie, \mpreun` cu so]ia ta, cu copiii tì [i cu toate animalele. Ce ferici]i erau ei acum c` puteau s` ias` afar`! Iarba \ncepu s` \nverzeasc`, iar florile \ncepur` s` \nfloreasc`. P`m=ntul era iar`[i frumos. P`s`rile \[i f`ceau iar`[i cuiburi c=nt=nd \n cele mai minunate feluri. Animalele zburdau vesele prin p`dure, r`sp=ndindu-se \n toate p`r]ile, cùt=ndu-[i un ad`post. Noe aduse Domnului o jertf`. Pe c=nd fumul se ridica la cer, cei opt oameni \ngenunchiar` [i \i mul]umir` lui Dumnezeu pentru grija ce le-o purtase. Dumnezeu a primit jertfa. El v`zu [i c=t de ferici]i [i recunosc`tori erau ei. El promise c` nu va mai trimite niciodat` un potop a[a de mare pe p`m=nt. Intui]ia Se va ar`ta tabloul sau poze (diapozitive) referitoare la potop [i la salvarea trimis` de Dumnezeu prin Noe.
Odat` cu \nmul]irea neamului omenesc, cum s-au comportat oamenii fa]` de Dumnezeu, P`rintele lor? (S-au comportat ca ni[te fii neascult`tori [i rì, trìnd \n tot felul de f`r`delegi, uit=nd complet de voia lui Dumnezeu). C=t de mult a mers p`catul lor? (A mers at=t de mult \nc=t vorbind \n \n]eles omenesc: lui Dumnezeu i-a p`rut rù c` l-a creat pe om). Ce a urmat acestui fapt? (A urmat \mplinirea drept`]ii lui Dumnezeu). De ce? (Fiindc` a[a cum [tim cu to]ii, dup` fapt` [i r`splat`!). S-a aflat totu[i cineva care s` nu fie supus pedepsei drepte a lui Dumnezeu? (S-a aflat Noe [i familia sa). Fiindc` ace[tia au fost drep]i \n fa]a lui Dumnezeu, ce mare oper` a f`ptuit Dumnezeu prin ei? (I-a salvat pe ei [i toat` crea]ia de la dispari]ie \n apele potopului). Ce \nseamn` aceasta? (C` dup` dreptate, r`splata p`catului este moartea, dar c` Dumnezeu niciodat` nu-i va p`r`si pe drep]ii sì, ci le va da totdeauna speran]a de salvare).
38
Capitolul unu
--
Despre Noe se pot cunoa[te mai multe am`nunte dac` ve]i citi \n cartea Facerea, \n continuare capitolele IX [i X. 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Partriarhul Avraam
|n lec]ia trecut` am vorbit despre Noe [i cei trei fii ai sì: Sem, Ham [i Iafet. Ca urmare a potopului, ei ajunseser` s` fie singurii oameni de pe p`m=nt. Desigur c` ei au avut urma[i. S` vedem care sunt ace[tia: urma[ii lui Sem erau semi]ii care au locuit \n Asia, cei ai lui Ham au fost hami]ii, locuind \n Africa, iar ai lui Iafet au fost iafeti]ii sau indogermanii care au locuit \n Europa. Iar din semin]ia lui Sem se va na[te Avram. Cu el \ncepe, de fapt, poporul ales de Dumnezeu [i de la el \[i trage numele poporul evreu.

A[adar, ast`zi vom vedea care au fost \nceputurile istorice ale poporului ales [i vom vorbi despre Avram.

Istoria poporului evreu \ncepe \n momentul \n care Dumnezeu l-a chemat pe Avram din mijlocul popoarelor semite politeiste [i idolatre care trìau \n cetatea caldean` Ur, din sudul Mesopotamiei. Avram a fost chemat s` asculte de voia lui Dumnezeu [i s` i se supun` prin credin]` [i iubire. S` privim \ns` mai \n am`nunt [i s` vedem de ce Dumnezeu a dorit s`-l scoat` pe Avram dintre acei oameni, pentru a deveni p`rintele poporului
39
evreu? Cum erau de fapt oamenii \n acele timpuri, adic` cu dou` milenii \nainte de venirea M=ntuitorului. La \nceput omul nu avea dec=t un singur Dumnezeu trìnd cu El o comuniune intim`, \n Gr`dina Eden. Dar dup` ce a fost alungat din rai ad=ncindu-se tot mai mult \n p`cat, confund=ndu-L cu creatura, pe care a \nceput s` o cinsteasc` \n locul Creatorului, precum soarele, luna, stelele, pietrele [i copacii, ploaia ca [i alte fenomene ale naturii etc., acestea au devenit zei sau idoli, fiind reprezenta]i prin desene sau sculpturi, [i aduc=ndu-li-se adorare. Astfel popoarele au devenit idolatre sau politeiste, r`t`cite de la adev`rata adorare sau cinstire cuvenit` numai lui Dumnezeu, P`rintele nostru. Avram, \ns`, nu a fost idolatru. El nu a adorat, sau cinstit, dec=t pe singurul [i adev`ratul Dumnezeu. Astfel putem spune c` el era monoteist. Din Avram se va ridica un nou popor monoteist, care va fi g`tit pentru primirea lui Mesia, M=ntuitorul [i Izb`vitorul lumii din p`cat. Astfel Avram a fost chemat de Domnul s` p`r`seasc` cetatea idolatr` \n care locuia [i s` se a[eze \n Canaan, acel loc at=t de minunat [i roditor unde curge lapte [i miere. Sf`nta Scriptur` ne spune c` Avram \mpreun` cu tat`l sù, Terah [i nepotul sù (fiul fratelui sù) Lot [i so]ia sa Sarai, au p`r`sit Ur-ul Caldeei \n partea de nord-vest a Mesopotamiei [i au ajuns la Haran. Aici, Avram prime[te prima binecuv=ntare din partea lui Dumnezeu: Voi binecuv=nta pe cei ce te vor binecuv=nta, [i voi blestema pe cei ce te vor blestema, [i toate neamurile vor fi binecuv=ntate \n tine! Ce cuvinte mari sunt acestea! Ce pl`cut` [i plin` de pace, trebuie s` fi fost aceast` c`l`torie pentru Avram! Este adev`rat c` nu [tia \ncotro va merge [i ce va \nt=lni acolo unde se va stabili. Dar [tia c` Domnul este cu el [i \i conduce pa[ii. Terah, tat`l sù, murise, iar Avram [i Lot plecau mai departe cu toate bog`]iile str=nse [i slugile c=[tigate \n Haran. Era anul 1207, dup` potop. Ajung=nd \n Canaan a mers p=n` la Sihem la stejarul lui Mamvri. Avram [i Lot aveau turme multe [i p`zitorii lor adesea se certau. Pentru a evita \nvr`jbirea Avram se desparte de Lot l`s=ndu-l pe acesta s`-[i aleag` locurile cele mai m`noase din c=mpia Iordanului, ajung=nd p=n` la Sodoma [i Gomora. Avram [i-a a[ezat corturile l=ng` stejarul lui Mamvri de l=ng` Hebron, zidind acolo un altar Domnului. A[a cum am v`zut, Dumnezeu \i promisese lui Avram c` urma[ii sì vor fi mul]i, ca stelele cerului [i ca nisipul m`rii, [i
40
Capitolul unu
vor st`p=ni p`m=ntul canaanean. Dar iat` c` el \mb`tr=nea [i \nc` nu avea nici un copil. Domnul [tia ce stare jalnic` era \n sufletul sù. De aceea i se arat` din nou asigur=ndu-l c` at=]ia urma[i va avea c=te stele sunt pe cer. Iat` c` nu peste mult timp, Avram are un bìe]a[ pe nume Ismael. Acesta \ns` nu era al Saraii, ci al lui Agar, slujnica sa. De ciud`, Sarai \[i alung` slujnica. Domnul \ns` a avut grij` de Agar [i de copilul ei, veghind asupra lor \n tot timpul. Dar nu Ismael era cel care avea s` continue [irul patriarhilor (p`rin]ilor) poporului ales. Avram \mb`tr=nea [i Sarai la fel. Oare de ce nu le trimitea Domnul un bìat mo[tenitor? Oare El nu-[i mai ]ine promisiunea? A uitat cumva? Desigur c` nu a uitat. Dar acest bìat trebuia s` se nasc` numai la timpul stabilit dinainte de Atotputernicul Dumnezeu. Faptul c` p`rin]ii copilului \mb`tr=neau nu era un obstacol pentru Domnul. La El totul este posibil. Poate c` acesta era mersul normal, desf`[urarea normal` a evenimentelor pentru ca to]i s` [tie f`r` \ndoial` c` fiul promis se va na[te numai prin puterea Sa [i nu prin voia oamenilor; c` fiul promis era de la Dumnezeu pentru a continua, a \nmul]i poporul lui Dumnezeu. Era necesar ca Avram [i Sarai s` fie \ncerca]i \n n`dejdea [i credin]a lor, pentru a fi vrednici de \mplinirea voii Lui Dumnezeu prin ei. Domnul \[i \nt`re[te promisiunea ar`t=ndu-se din nou [i schimb=nd numele lui Avram \n Avraam care \nseamn` tat`l unei mul]imi de popoare [i al Saraii \n Sarra. Totodat`, \ncheie cu el un leg`m=nt: Te voi \nmul]i nespus de mult, voi face din tine neamuri \ntregi [i din tine vor ie[i \mp`ra]i spune Domnul [i pentru aceasta orice b`rbat sau bìat din poporul ales trebuie s` fie tìat \mprejur. Nu a mai trecut mult timp, p=n` c=nd Avraam prime[te \n cortul sù vizita a trei oameni care \l anun]` c` peste un an, Sarra va avea un fiu c`ruia \i va pune numele Isaac. Dar ace[tia nu erau simpli oameni c`l`tori prin acele locuri. Era chiar Sf=nta Treime: Tat`l, Fiul [i Duhul Sf=nt. Adic`, Dumnezeu \n care crezuse Avraam [i care \i poruncise s` se stabileasc` \n Canaan; [i care \i f`g`duise c` va \nmul]i neamul sù ca stelele cerului [i ca nisipul m`rii. Timpul mult a[teptat a sosit \ntr-adev`r. Dumnezeu [i-a ]inut promisiunea, desigur; [i astfel, c`nd Avraam avea 100 de ani i s-a n`scut un fiu, c`ruia i-a pus numele Isaac [i care a fost tìat \mprejur la opt zile a[a cum poruncise Domnul.
41
Este u[or s` \n]elegem c`t de bucuro[i au fost p`rin]ii acestui copila[ [i c`t de mult \l iubeau. {i mai ales Avraam. |l a[teptase doar de at=ta vreme, [i Domnul i-l promisese de at=tea ori! Iat`, \ns`, ce avea s` se mai \nt=mple: Dumnezeu i-a pus la \ncercare credin]a lui Avraam, cer=ndu-i s`-l aduc` pe Isaac drept jertf` \n ]inutul Moria, pe un munte anume indicat. S-ar putea ca Isaac s` fi fost de v=rsta voastr`. Tat`l sù se bucura v`z=ndu-l cresc=nd, era un bìe]el s`n`tos, cuminte [i \l \nv`]a povestindu-i despre dragostea f`r` margini ar`tat` de Dumnezeu fa]` de el [i familia sa. {i iat` c` deodat`, i se cere s`-[i ia singurul fiu, at=t de dorit [i de iubit, [i s`-l jertfeasc` (adic` s`-l omoare). V` pute]i imagina, oare, ce a fost \n sufletul lui Avraam? Inima \i era sf=[iat` de ceea ce trebuia s` fac`. Dar, Domnul poruncise, [i \nainte de toate, Avraam asculta [i se supunea voii lui Dumnezeu. Astfel, l-a luat pe Isaac [i ajung=nd \n Moria, la poalele muntelui, a spus slugilor sale:... eu [i bìatul ne vom duce p=n` acolo s` ne \nchin`m, [i apoi ne vom \ntoarce la voi (Facerea 22, 5). Apoi, lu=ndu-[i asinul, lemnele pentru foc, cu]itul [i tor]a, au plecat pe o c`r`ruie p=n` la locul stabilit pentru jertfire. Mergeau agale, f`r` a scoate nici un cuv`nt. {i aceasta nu numai din cauza drumului care urca, ci [i din dorin]a de a mai \nt=rzia m`car c=tva timp clipa fatal` a desp`r]irii de fiul sù, de ceea ce avea mai drag \n lume... Lacrimile [iroiau desigur pe fa]a sa, inima \i era r`nit` [i s=ngera de at=ta durere, c=nd Isaac \l \ntreb`: Tat`!... Iat` focul [i lemnele, dar unde este mielul pentru jertf`?. Fiule a r`spuns Avraam, Dumnezeu \nsu[i va purta grij` de mielul jertfei Sale (Facerea 22, 78). Ce altceva ar fi putut r`spunde Avraam? El [tia c` orice ar fi, Domnul are grij` de toate, pentru c` toate sunt \n m=na Sa. Isaac mergea ca un miel la junghiere, [i Avraam i-a spus c` Domnul va avea grij` de acest miel. Isaac, \n inocen]a sa de copil, nu [tia ce-l a[teapta, nu [tia c` tocmai el este mielul pentru jertf`. C=nd au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar, [i a a[ezat lemnele pe el. A legat pe fiul sù Isaac, [i l-a pus pe altar, deasupra lemnelor (Facerea 22, 9). Ce mare nedumerire trebuia s` fi pus st`p=nire pe Isaac c=nd a \n]eles c` de fapt el era jertfa. Probabil a sim]it m=inile tremur=nde ale tat`lui sù, dar din privirea acestuia citise hot`r=rea inimii de a asculta de porunca Domnului, de a r`m=ne adic` credincios lui Dumnezeu p=n` la cap`t, p=n` la sf=r[it, oricare ar fi acesta... Ce mult \l iubea Avraam pe Dumnezeu! El a \ntins m=na [i a luat cu]itul ca s` junghie pe fiul sù. Dar \n acel moment greu de emo]ie, de \ncordare [i tensiune, de durere [i hot`r=re, tocmai atunci \ngerul Domnului l-a strigat din ceruri,
42
Capitolul unu
[i a zis: Avraame! Avraame! acesta era momentul culminant. Domnul l-a oprit c`ci i-a preg`tit un berbec, pentru jertf`. El v`zuse ce mult \l iubea Avraam [i a \ncheiat \nc` un leg`m=nt acolo pe munte, la Moria, \n care binecuv`nt`ndu-l, l-a asigurat c` urma[ii sì vor umple p`m=ntul. C=nd Sarra, mama lui Isaac a murit, avea 127 de ani. Avraam a cump`rat, de la fiii lui Het, o por]iune de c=mp l=ng` stejarul lui Mamvri, unde se afla pe[tera Macpela. Aici a fost \nmorm=ntat` Sarra [i mai apoi Avraam. A trecut mult`, foarte mult` vreme de atunci, dar [i ast`zi, la 3 km nord de Hebron, arabii au un loc pe care \l venereaz`. Acest loc se nume[te Sanctuarul din dealul prietenului lui Dumnezeu, deoarece termenul mahomedan pentru Avraam este prietenul lui Dumnezeu. Intui]ia se va face prin tabloul (diapozitivul) \nf`]i[=nd teofania (epifania) de la stejarul Mamvri; sau tabloul jertfirii de c`tre Avraam a propriului sù fiu.
Cine a fost primul patriarh (p`rinte) al poporului ales (evreu)? (A fost Avraam). Cine l-a ales pe el? (Dumnezeu \nsu[i). Cum l-a binecuv=ntat Dumnezeu? (L-a binecuv=ntat ar`t=nd c` din el se va na[te mul]ime de popoare). Cum se numea so]ia lui? (Se numea Sarra sau Sarai). Care este leg`m=ntul f`cut de Dumnezeu cu Avraam? (Circumciziunea [i schimbarea numelui sù din Avram \n Avraam, care \nseamn` tat`l (p`rintele) popoarelor). De unde a plecat el [i unde s-a a[ezat din porunca lui Dumnezeu? (A pornit din Ur-ul Caldeii [i s-a a[ezat \n Canaan). De ce l-a ales Domnul tocmai pe el? (Fiindc` el avea credin]` \ntr-un singur Dumnezeu, era monoteist; pe c=nd ceilal]i erau politei[ti, ador=nd idolii). Ce m=hnire aveau Avraam [i Sarra \n sufletul lor? (Erau m=hni]i fiindc` au ajuns la ad=nci b`tr=ne]e [i nu aveau nici un copil). S-a milostivit Dumnezeu spre ei? (Dumnezeu nu i-a l`sat \n p`r`sire, ci personal a venit s` le comunice la stejarul Mamvri c` vor avea copil). Cum se nume[te aceast` aratare a lui Dumnezeu? (Epifanie sau teofanie). S-a \mplinit f`g`duin]a lui Dumnezeu? (Da, s-a \mplinit fiindc` peste un an Sarra a n`scut pe Isaac). Cum verific` Dumnezeu credin]a [i iubirea lui Avraam? (Cesr=ndu-i s` jertfeasc` pe propriul sù copil, pe care l-a dorit at=t de mult). Ascult` Avraam porunca lui Dumnezeu? (O ascult`). Avea \ntr-adev`r Dumnezeu nevoie ca Avraam s`-[i jertfeasc` propriul copil? (Nu avea, de aceea \l [i opre[te chiar \n
43
momentul \n care se preg`tea s`-l jertfeasc`. R`spl`tind \ns` credin]a [i iubirea lui Avraam, \l binecuvinteaz` din nou ca p`rinte al popoarelor).
--
Citi]i, capitolul XXII din cartea Facerea unde ne este relatat` jertfa lui Avraam [i r`spl`tirea credin]ei [i iubirii lui fa]` de Dumnezeu. 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Patriarhii Isaac [i Iacob

V` aminti]i desigur c` \n lec]ia trecut` am v`zut c` Avraam a avut un fiu, pe Isaac.

Ast`zi vom vorbi \n continuare despre Isaac [i fiul sù, Iacob, ceilal]i doi patriarhi, sau p`rin]i de la care \ncepe istoria poporului ales.

C=nd Isaac a \mplinit v=rsta \ntemeierii unei familii, tat`l sù s-a \ngrijit de c`s`toria sa. Astfel l-a chemat pe Eliazar, cel mai b`tr=n [i devotat slujitor al sù, pentru a-l \ns`rcina cu o misiune foarte delicat`. Avraam era convins c` Domnul care purtase de grij` pentru toate, va alege [i so]ia potrivit` pentru Isaac. Ca [i tat`, putea s`-i ofere fiului sù bog`]ii mari, dar so]ia devotat` [i potrivit` pentru el numai Dumnezeu putea s-o aleag`. Astfel, l-a rugat pe Eliazar s` se duc` p=n` \n ]ara de unde plecase el [i
44
Capitolul unu
unde trìau rudele sale. {i tocmai de acolo s`-i aduc` lui Isaac, pe cea care-i va fi so]ie. A[adar dup` o lung` c`l`torie, Eliazar a ajuns \n Haran, unde locuia Nahor fratele lui Avraam. Dup` ce s-a rugat pentru ajutor a mers la cel mai obi[nuit loc de \nt=lnire din cetate: f=nt=na. Era \nspre sear`, [i cur=nd femeile vor veni s` scoat` ap`. Dar cum s` aleag` el so]ia potrivit` pentru Isaac, din mul]imea femeilor care vor veni? Oare pe care a h`r`zit-o Dumnezeu s` fie so]ia fiului st`p=nului sù? Totul depindea de c`lùzirea lui Dumnezeu, a[a c` Eliazar a \nceput cu rug`ciunea, cer=nd un semn de recunoa[tere: F` ca fata c`reia \i voi zice: pleac`-]i vadra, te rog, ca s` beau [i care va r`spunde: bea [i am s` dau [i c`milelor tale, s` fie aceea pe care ai r=nduit-o Tu pentru robul Tù Isaac. Slujitorul lui Avraam se ruga \ncet, \n sinea lui. Nimeni nu i-a auzit ruga, \n afar` de Dumnezeu. Abia [i-a terminat \ns` rug`ciunea, c=nd un imbold lùntric l-a \ndemnat s`-[i ridice ochii. Iat` c` \n fa]a lui, a ap`rut o fat` cu ulciorul pe um`r. Era zvelt`, t=nar`, frumoas` [i pe m`sur` ce se apropia [i-a dat seama c` ea reprezenta r`spunsul la rug`ciunea lui. Iat` mireasa lui Isaac! Era Rebeca, fiica lui Betuel, adic` fratele lui Avraam. Eliazar a \nnoptat \n casa Rebecì, dar acea noapte a fost cu totul deosebit`. Nimeni nu a putut dormi; ascultau cu to]ii istorisirea lui Eliazar, recunosc=nd c`lùzirea lui Dumnezeu. {i-au dat seama c` alegerea so]iei lui Isaac este cuprins` de promisiunile Domnului. Dup` cum na[terea lui Isaac este o dovad` a \mplinirii promisiunii lui Dumnezeu, tot a[a [i c`s`toria trebuia legat` de promisiunile lui Dumnezeu. Trimi]=ndu-l pe Eliazar \n cùtarea miresei, Avraam era convins c` face voia lui Dumnezeu [i era sigur c` va primi r`spuns la rug`ciunile sale. |ntrebat` dac` vrea s` mearg` cu Eliazar, Rebeca a dat un r`spuns hot`r=t, f`r` s` pun` condi]ii. Ea \l iubea pe Dumnezeu [i se supunea voii Sale. R`spunsul ei a fost \n acela[i timp un mare dar al credin]ei. }in=nd seama c` urma s` plece foarte departe, putea s` nu se mai \ntoarc` nicicoat`. Desp`r]irea urma s` fie pe via]`. Dar [tia c` merge acolo unde o trimite Domnul, [i ascult=nd de voia Sa, El o va c`lùzi [i nu o va lipsi de dragostea Sa. Rebeca trebuia s` \mplineasc` ceea ce era stabilit de mult \n planul lui Dumnezeu, cu privire la poporul ales. Cei doi s-au \nt=lnit pentru prima dat` \n c=mp. Atmosfera cortului era ap`s`toare pentru Isaac. El a ie[it \n c=mp s` vorbeasc` cu Dumnezeu [tiind c` Eliazar s-ar putea \ntoarce dintr-o clip`-n alta. Rebeca a v`zut un b`rbat apropiindu-se. C=nd a aflat c` este Isaac, [i-a acoperit fa]a cu un v`l, pentru c` miresele
45
din r`s`rit nu-[i ar`tau mirilor fa]a dec=t dup` ceremonia nun]ii. Rebeca era inteligent`, energic`, cu o voin]` puternic`, dar [i frumoas`. Era tot ce Isaac [i-ar fi putut dori de la so]ia sa. {i iat` c` dup` c=]iva ani, Isaac [i Rebeca au avut doi bìe]i gemeni. Primul care se n`scuse era Esau [i avea pielea acoperit` de foarte mult p`r; iar imediat dup` el s-a n`scut Iacob care avea \ns` o piele neted` [i fin`. Ei erau gemeni, dar nu sem`nau deloc. Esau era un bìat g`l`gios [i neast=mp`rat, care toat` ziua alerga pe c=mp [i prin p`duri unde v=na animale. Iacob, \ns` era mai pa[nic [i mai bun. El r`m=nea cu mama lui \n cort sau p`zea oile. {i de multe ori st`tea lini[tit [i se g=ndea la Dumnezeu. Iacob \l iubea mult pe Dumnezeu [i dorea s` fie copilul Sù spre deosebire de Esau, c`ruia nici nu-i p`sa. {i cu toate acestea, Isaac \l iubea pe Esau, cel mai mult. El aducea acas` carne gustoas`, o frigea [i o d`dea tat`lui sù. |ntr-o zi, Iacob st`tea \n fa]a cortului [i fierbea o m=ncare de linte foarte bun`, care mirosea pl`cut. Atunci se apropie de el Esau care, venind de la c=mp, era foarte \nfometat [i obosit. D`-mi [i mie s` m`n=nc din m=ncarea aceasta! i-a spus Esau fratelui sù. Acesta \ns` a profitat de \mprejur`ri, d=ndu-i s` m`n=nce numai cu condi]ia ca Esau s`-i dea lui, dreptul de \nt=i n`scut, pentru a primi binecuv=ntarea p`rinteasc`. Esau \ncepe s` r=d`: Po]i s-o ai! N-am nevoie de aceast` binecuv=ntare! Acum lacob se purta atent cu fratele sù, dar ceea ce a f`cut el, nu era tocmai cinstit [i drept. Anii trecur`, iar Isaac, \mb`tr=nind, orbise. Era foarte sl`bit [i \[i petrecea zilele st=nd \n cort, \ntins pe patul sù. |ntr-una din zile \l trimise pe Esau s` v=neze un animal [i s`-l preg`teasc` a[a cum \i pl`cea lui. Iar dup` ce-l va m=nca \i va da binecuv=ntarea. Esau ar fi trebuit s` spun`: Nu tat`, Iacob trebuie s` primeasc` binecuv=ntarea, c`ci i-am v=ndut-o lui pentru o farfurie cu linte. El, \ns` g=ndi: N-are importan]` ce am promis. Eu vreau s` primesc binecuv=tarea [i s` fiu mo[tenitorul. {i se duse pe c=mp s` v=neze un animal. Mama, Rebeca, auzise totul [i se duse la Iacob, fiind foarte nelini[tit`. Acum zise ea lui Iacob: trebuie s` fim foarte [ire]i, c`ci altfel nu vei primi binecuv=ntarea cea mare. Trebuie s`-l \n[el`m pe tat`l tù. Du-te repede la turm` [i adu-mi doi iezi. |i voi frige a[a cum \i place lui [i apoi \i vei duce tat`lui tù. Vei face ca [i cum tu ai fi Esau. Tat`l tù fiind orb, cu siguran]` nu va observa nimic. |ns` Iacob ezita. Tata va sim]i c` sunt eu, c`ci Esau are at=ta p`r pe m=ini, iar m=inile mele sunt netede. Dar [i pentru aceasta, Rebeca g`sise o solu]ie. Iacob se duse la turm`, tìe doi iezi, iar mama sa \i prepar`.
46
Capitolul unu
Apoi \l \mbr`c` cu haine de ale lui Esau, care miroseau a p`dure [i c=mp. Apoi trase peste m=inile lui Iacob [i peste g=t, pieile iezilor care aveau p`r pe ele. Astfel se duse Iacob la cortul tat`lui sù: Tat`! Cine e[ti tu?, \ntreb` Isaac. Atunci Iacob min]i: Eu sunt Esau, fiul tù mai mare. M-am \ntors de pe c=mp. Ridic`-te [i m`n=nc` \n tihn` [i apoi d`-mi binecuv=ntarea. Isaac observ` ceva [i zise:E[ti cu adev`rat Esau? Ai o voce strìn`. Vino l=ng` mine [i las`-m` s` te simt. Iacob se apropie de tat`l sù. Tat`l \i atinse m=inile. Erau p`roase. Dar ce era cu vocea? Vocea este a lui Iacob, dar m=inile sunt ale lui Esau? zise b`tr=nul. {i apoi mai \ntreb` odat`: E[ti tu Esau? Da, min]i Iacob iar`[i: eu sunt. Carnea era l=ng` pat [i mirosea tare frumos. Isaac m=nc` din ea [i bù vinul adus. Apoi spuse: D`-mi un s`rut, fiul meu. Iacob \i d`du. {i acest s`rut era de fapt o minciun`. Dar Isaac sim]i hainele lui Esau [i acum nu mai avea nici o \ndoial` c` n-ar fi Esau acela care \ngenunchia \n fa]a patului sù. |[i \ntinse m=inile [i le puse deasupra capului fiului sù, binecuv=nt=ndu-l. |i promise c` mai t=rziu el va fi st`p=n peste toate [i c` el la r=ndul lui va fi prietenul lui Dumnezeu. Iacob nu \ndr`znea s`-l mai priveasc`. Ce ur=t era din partea lui, c`ci \l \n[elase pe b`tr=nul sù tat`. {i totu[i, el primise binecuv=ntarea cea mare, promis` de Dumnezeu. Dar oare chiar ar fi fost nevoie de at=tea minciuni care s` \ntineze aceast` binecuv=ntare? Dumnezeu care este atotputernic [i \n]elept, are El nevoie s` fie ajutat de mintea oamenilor? Desigur c` Domnul [tia ce trebuie f`cut pentru ca Iacob [i nu Esau s` fie a doua verig` \n num`rul mare de urma[i pe care Domnul \l promisese lui Avraam. Nu dup` mult timp ap`ru [i Esau. V=nase un animal, \l tìase [i \l fripse. Apoi \l duse \n cortul tat`lui sù. C=nd afl` Esau despre \n[el`ciunea fratelui sù, \ncepu s` strige de m=nie... |i ar`t eu lui Iacob! O s` vede]i voi c=nd tat`l meu nu va mai fi, \l voi omor\ \n b`taie pe Iacob! Rebeca \l auzi [i-l trimise pe Iacob la unchiul sù Laban care locuia departe, acolo de unde venise Rebeca. Trebuia s` stea acolo p=n` se va mai lini[ti m=nia lui Esau. Astfel Iacob fugi \n lumea larg`, ca biet fugar. Iat` ce i s-a tras de la \n[el`ciune! Iar Rebeca [i-a pierdut fiul pe care-l iubea a[a de mult, ca urmare a sfatului ei gre[it... Deci, Iacob plec` dep`rt=ndu-se tot mai mult de cas`. Avea de mers un drum lung p=n` s-ajung` \n ]ara \n care locuia unchiul sù. Iacob era trist [i-i p`rea rù c` [i-a \n[elat tat`l. El se g=ndea: Acum nu mai am pe nimeni care s` se ocupe de mine. Cu
47
siguran]` nici Dumnezeu nu mai vrea s` [tie de mine. M-am purtat a[a de ur=t! Merse Iacob p=n` asfin]ise soarele [i se \nserase. Iacob nu g`sise nici o cas` \n care ar fi putut dormi. De aceea se culc` pe p`m=nt, av=nd o piatr` c`p`t=i. Se uit` spre cer cùt=nd stelele, dar cerul era acoperit de nori [i Dumnezeu p`rea departe de tot. lacob se g=ndea: Ce bine ar fi dac` Dumnezeu ar vrea s` fie din nou al`turi de mine. Doresc at=t de mult s` fiu prietrenul Sù. Ce rù \mi pare c` am fost rù! {i cu aceste g=nduri a adormit [i a avut un vis minunat. V`zu o scar` \nalt` de tot, a[a de \nalt` c` v=rful ei atingea cerul. |ngerii coborau [i se urcau \n cer pe scar`. Iar sus de tot l=ng` scar` era Domnul. El se uita cu bun`tate [i bl=nde]e la Iacob [i spuse: Eu sunt Domnul Dumnezeul lui Avraam [i al tat`lui tù Isaac. Du-te \n pace \n lumea larg`. Eu voi merge cu tine, voi veghea asupra ta [i te voi aduce san`tos \napoi. |n ciuda tuturor lucrurilor pe care le-ai f`cut, te iert [i sunt prietenul tù! Iar pe urma[ii tì \i voi \nmul]i c=te stele pe cer [i le voi da s` locuiasc` acest p`m=nt pe care dormi tu acum! Iacob se trezi. Era diminea]`. Visase a[a de frumos. Dar era adev`rat. Dumnezeu spusese c` se va \ngriji de el. Iacob spuse: Nu voi uita niciodat` acest loc. A ridicat piatra pe care dormise [i ar fi vrut s`-i aduc` Domnului o jertf` de mul]umire. Dar nu avea la el dec=t un ulcior cu ulei. Goli uleiul pe piatr` [i aceasta a fost jertfa sa. Domnul meu spuse el, |]i mul]umesc c` ai fost a[a de bun cu mine. Te voi iubi \ntotdeauna, iar c=nd m` voi \ntoarce \]i voi aduce un sacrificiu. Acum nu mai era nelini[tit, [i nu-i mai era team`. Sim]ea c` \ntr-adev`r Domnul mergea cu el [i avea grij` de el. Iacob r`mase mult timp la unchiul sù, Laban. El p`zea oile [i vacile. Deoarece muncea cu s=rguin]` a ajuns s` aib` propriile turme de oi [i vaci. Devenise un om bogat, fiindc` Domnul veghea asupra sa. Se c`s`tori cu Lea, una dintre fiicele unchiului sù, dup` ce slujise [apte ani lui Laban, iar mai t=rziu [i cu sora ei mai mic`, Rahela, dup` ce slujise \nc` [apte ani lui Laban. Domnul le-a d`ruit 12 copii, al 11-lea fiind Iosif, despre care vom vorbi \n una din lec]iile viitoare. Dar c=t va mai sta \n aceast` ]ar` strìn`? Oare nu-i promisese Rebeca, mama sa, c`-l va chema \napoi acas` c=nd Esau nu va mai fi m=nios? Iat`, \ns`, c` \ntr-o zi, \nsu[i Dumnezeu \i porunce[te s` plece \n ]ara sa f`r` team`, c` El va fi cel care va veghea \n continuare. Atunci Iacob porni la drum \mpreun` cu nevestele sale, cu copiii sì, cu servitorii [i servitoarele sale, cu turmele de animale, cu c`milele [i cu toat` bog`]ia sa. Era un [ir
48
Capitolul unu
lung de tot. Iacob mergea spre Canaan, exact cum Avraam mersese odat` tot \ntr-acolo. Cel care plecase ca un biet fugar, se \ntoarce acum un om bogat, cu o mul]ime de oameni [i de animale, proprietatea sa. Dumnezeu a vegheat asupra lui, a[a cum \i promisese. Laban ar fi dorit s`-i \mpiedice plecarea \ns` Domnul \i spusese Va fi vai de tine dac` nu-l la[i pe lacob s` se \ntoarc` \n Canaan! La auzul acestor cuvinte nu se mai \mpotrivi plec`rii lui Iacob. C`l`toria era lung` [i obositoare, dar cu c=t se apropiau mai mult, cu at=t cre[tea [i teama lui Iacob. {tia c` fugise atunci, demult de m=nia fratelui sù. Dar oare dac`-l va re\nt=lni Esau, \l va ierta? Se vor \mp`ca ei? Pentru mai mult` siguran]`, a trimis un sol de pace la Esau \mpreun` cu un cadou frumos: oi grase, capre frumoase, c`mile mari [i \nc` multe altele, form=nd o turm` \ntreag`. Dar r`spunsul solului l-a speriat foarte tare, deoarece l-a anun]at c` Esau este \n urma lor, \mpreun` cu vreo patru sute de oameni puternici [i \narma]i. C=nd Iacob a v`zut c` este atacat, c` este \n pericol, s-a rugat. Dar de[i \i ceruse lui Dumnezeu s`-l scape din m=na fratelui sù, Esau, este clar c` nu are \ncredere \n ajutorul dumnezeiesc, c`ci caut` s` \mpace pe Esau printr-un dar. Deci, Iacob avea \ncredere \n darul sù, nu \n Dumnezeu \nsu[i. Acesta era Iacob: omul care mereu urzea planuri, \n loc s`-[i lase soarta \n m=na lui Dumnezeu. Iar acum p`rea s` aib` mai mult` \ncredere \n vitele sale dec=t \n puterea [i promisiunile lui Dumnezeu. Dar iat` c` dup` ce luase, cu chibzuin]`, toate hot`r=rile sale, a r`mas singur. Atunci un om s-a luptat cu el p=n` \n rev`rsatul zorilor. {i \n via]a noastr` de zi cu zi, este bine s` fim l`sa]i singuri, adic` departe de toate g=ndurile, cugetele [i de toate mi[c`rile firii p`m=nte[ti, deci s` fim singuri cu Dumnezeu. Acum vom mai observa \nc` ceva. Ni se spune c` un om s-a luptat cu Iacob. S` fi]i aten]i! Nu se spune c` Iacob s-a luptat cu un om, ci c` un om s-a luptat cu Iacob. S` \ncerc`m s` \n]elegem: dac` m` lupt eu cu altul \nseamn` c` vreau s` primesc ceva de la el; dac`, dimpotriv`, altul se lupt` cu mine, \nseamn` c` el, vrea s` primeasc` ceva de la mine! Iar Dumnezeu se lupta cu Iacob ca s`-l fac` s` simt` c` nu este altceva dec=t o fiin]` slab` [i nevrednic`. Numai c=nd este l`sat singur, pricepe c=t este de slab [i neputincios prin propriile lui puteri. Numai c=nd a sim]it c` nu mai poate, c` nu mai are for]`, a \nv`]at s` zic`: Nu Te voi l`sa! P=n` atunci a mers numai pe cìle croite de el; acum este silit s` zic`: Nu Te voi l`sa! Iacob nu spune a[a
49
dec=t dup` ce i s-a scr=ntit \ncheietura coapsei. Iat` pentru ce Dumnezeu S-a luptat cu Iacob. Nu este u[or s` ajungem s` recunoa[tem c` suntem mici [i slabi, ca s` putem spune: Nu Te voi l`sa p=n` nu m` vei binecuv=nta. Numai c=nd lacob a putut spune aceste cuvinte din toat` inima, [i a crezut deplin \n ele, a fost tare cu adev`rat. A trebuit s` ajung` \nt=i s` fie slab pentru a fi apoi puternic cu adev`rat. Iacob prime[te numele de Israel adic` b`rbatul care a v`zut pe Dumnezeu [i abia acum prime[te binecuv=ntarea lui Dumnezeu, iar poporul care se va na[te din semin]ia lui va purta [i azi numele dat lui de Dumnezeu: Israel. C=nd se f`cu diminea]`, lui Iacob nu i-a mai fost team`. {tia c` Esau nu-i mai putea face nimic. P`m=ntul se cutremura c`ci Esau venea c`lare, \mpreun` cu servitorii sì. Nori de praf se ridicau \n spatele lor. Spadele mari luceau \n b`taia soarelui. Toate acestea ar fi putut s`-l sperie, dar Iacob se duse lini[tit \n \nt=mpinarea fratelui sù. |nt=lnindu-se s-au \mbr`]i[at, \mp`ca]i [i bucuro[i. Ce lucru minunat: Dumnezeu a \ndep`rtat m=nia din inima lui Esau!... Iacob aflase c` Rebeca, mama lor, murise, dar Isaac mai trìa [i era fericit s`-l \nt=lneasc` pe fiul sù. Anii au trecut mul]i, unul dup` altul. Cei 11 bìe]i ai lui Iacob au crescut b`rba]i \n toat` firea [i ce s-a mai \nt=mplat cu ei vom vedea \n lec]ia urm`toare. Acum \ns` v` mai spun c` Iacob, \nainte de a muri a vestit venirea M=ntuitorului, prin cuvintele: Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de c=rmuire din coapsele sale p=n` ce va veni |mp`ciuitorul, c`ruia i se vor supune popoarele. De[i a murit \n Egipt, cum vom vedea, Iacob a fost \nmorm=ntat la Hebron \n localitatea Macpela l=ng` Avraam [i Sara, Isaac [i Rebeca.
Cu cine s-a c`s`torit Isaac? (Cu Rebeca, fiica lui Nahor fratele luiAvraam din Haran). C=]i copii au avut ei? (Doi copii, pe Esau [i Iacob). Cum s-au n`scut ace[ti doi fra]i? (Ei erau fra]i gemeni, dar mai \nt=i s-a n`scut Esau, care primise dreptul de \nt=i n`scut, adic` de mo[tenitor al lui Isaac). Pe cine iubea Isaac mai mult? (Pe Esau). Dar Rebeca? (Pe Iacob). Care vor fi rela]iile dintre Esau [i Iaccb? (Iacob fiind mai viclean cump`r` pe un blid de linte de la Esau dreptul de \nt=i n`scut, de mo[tenitor). De cine este ajutat Iacob ca s` primeasc` binecuv=ntarea lui Isaac? (De Rebeca, mama lui). E fapt` bun` aceasta? (E o fapt` necinstit`).
50
Capitolul unu
Ce se \nt=mpl` apoi? (Iacob este determinat de mama sa s` se fereasc` de m=nia lui Esau, fugind la Laban, unchiul sù \n Mesopotamia). |n drumul lui, Iacob obosit adoarme, [i ce vede? (Scara lui Dumnezeu care urca p=n` \n cer [i era plin` de \ngeri). Ce-a \nsemnat aceasta? (C` Dumnezeu l-a iertat de fapta sa rea [i c` \l va \nso]i \n drumul sù). Ce face Iacob la casa lui Laban? (|l sluje[te [apte ani [i se c`s`tore[te cu Lea; apoi \nc` [apte ani [i se c`s`tore[te cu Rachela, iar dup` 14 ani se re\ntoarce la casa tat`lui sù cu tot ceea ce c=[tigase la Laban). Cum \l \nt=mpin` Esau? (Cu m=nie [i \narmat pentru r`zbunare). Cum \l ap`r` Dumnezeu pe Iacob? (|i arat` c` nu prin daruri po]i \mbl=nzi furia, ci prin iubirea lui Dumnezeu). Ce se \nt=mpl`? (Dumnezeu i se arat`, se lupt` cu Iacob [i \l \nvinge). Cum se va numi Iacob de acum? (Se va numi Israel, adic` b`rbatul care a v`zut pe Dumnezeu. Acesta este un alt nume pe l=ng` cel de evreu mo[tenit de la Avraam, dat poporului ales). Ce \nseamn` aceasta? (C` Avraam, Isaac [i Iacob sunt cei trei patriarhi, sau p`rin]i ai poporului ales, de la care \[i trage [i numele).
8. Aplicarea
Numele patriarhului Iacob, al`turi de cel al lui Avraam [i Isaac este pomenit \n cultul Bisericii, \n special cu prilejul binecuv=nt`rii mirilor din cuprinsul Tainei Sfintei Cununii: M`rit s` fii, mire, ca Avraam, binecuv=ntat s` fii ca Isaac, s` te \nmul]e[ti ca Iacob, umbl=nd \n pace [i lucr=nd \n dreptate poruncile lui Dumnezeu.

Se va citi din Biblie episodul sc`rii lui Iacob (Facerea 28, 11 22) [i episodul lupta lui Iacob c=nd prime[te numele Israel b`rbatul care a v`zut pe Dumnezeu (Facerea 32, 2429). 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
--
51
Iosif [i fra]ii sì

Dup` cum v` aminti]i, \n ora trecut` am vorbit despre Iacob. {tim, deci c` el a avut doisprezece fii cu cele dou` so]ii ale sale, Lea [i Rahela [i cu cele dou` roabe ale acestora. Cel mai iubit fiu a fost Iosif, fiul Rahelei.

A[adar, ast`zi vom vorbi despre Iosif [i fra]ii sì, \nv`]=nd c` totdeauna este folositor s` biruim rùl cu binele.

S` vedem de ce Iosif este o personalitate a[a de marcant`? Dup` cum spuneam, Iosif avea unsprezece fra]i. Dintre ace[tia Iacob \l prefera pe Iosif [i chiar \l r`sf`]a pu]in. |i d`dea o \mbr`c`minte multicolor`, frumoas` ca aceea a unui prin].Iosif [i Beniamin, fratele mai mic a lui Iosif, obi[nuiau s` stea acas` l=ng` tat`l lor, pe c=nd fra]ii mai mari se duceau pe c=mp, p`zind oile. Odat`, Iosif avusese un vis ciudat. Se f`cea c` era pe c=mp cu fra]ii sì. Gr=ul era deja secerat [i urma s` fie legat \n snopi. Iosif a legat un snop [i l-a culcat pe p`m=nt. Dar deodat` acesta s-a ridicat, iar snopii fra]ilor sì l-au \nconjurat [i i s-au \nchinat. Iosif a povestit fra]ilor sì visul. Ace[tia c=nd \l auzir` s-au sup`rat, zic=nd: }i-ar conveni ca noi s` ne \nchin`m ]ie, iar tu s` fii st`p=n peste noi, fùritorule de vise, \ncrezutule! Alt`dat`, Iosif visase ceva [i mai neobi[nuit. Soarele, luna [i unsprezece stele de pe cer cobor=r` [i i se \nchinar` lui. {i c=nd povesti acest vis, p=n` [i tat`l lui se sup`r` [i \i zise: Mì, bìete, ce fel de vise sunt acestea? Doar nu cumva crezi c` noi to]i, cu mama ta [i fra]ii tì ne vom \nchina ]ie! A[a ceva este imposibil! Nu, nici Iosif nu credea una ca asta, dar totu[i era visul lui. |ntr-o zi, plecar` departe cu oile [i seara nu mai venir` acas`. Atunci, Iacob \l trimise pe Iosif s` vad` cum le merge [i s` se
52
Capitolul unu
\ntoarc` degrab` s`-i dea ve[ti despre ei, pentru a-i alunga nelini[tea. Cu toate c` [tia c=t de mult \l ur`sc [i-i doresc rùl, ascult` [i se duse. Dup` ce r`t`ci vreme \ndelungat` pe c=mpiile \ntinse, \nt=lni un om care-i ar`t` drumul cel bun c`tre fra]ii sì. Ace[tia v`z=ndu-l venind, \l recunoscur` \nc` de departe. Privi]i! ziser` ei, vine fùritorul de vise! |n sf=r[it \l avem \n m=inile noastre, iar tat`l nostru este departe. {ti]i ce vom face cu el? |l vom omor\ [i-l vom arunca \n f=nt=n`, iar tat`l lui va [ti doar c` l-a sf=[iat un animal s`lbatic. Vom vedea noi atunci, ce se va mai alege de visele sale. |ns` la interven]ia lui Ruben, cel mai mare frate, au stabilit s`-l arunce \n f=nt=n` f`r` a-l omor\. Acesta inten]ionase s` revin` pentru a-l scoate [i a-l duce tat`lui lor, acas`. A[adar, \l prinser` pe Iosif, i-au luat haina cea frumoas` [i-l aruncar` \n f=nt=n`. Apoi se a[ezar` [i \ncepur` s` m`n=nce. Trebuie s` fi fost foarte rì ca s` poat` sta lini[ti]i [i s` m`n=nce \n timp ce fratele lor pl=ngea. Noroc c` nu era ap` \n f=nt=n` [i Iosif nu se \nec`. Dar nici nu mai putea ie[i afar`. Pere]ii f=nt=nii erau prea \nal]i [i mult prea netezi. Iar tat`l lui nici nu b`nuia nimic [i era a[a departe pentru a-l ajuta! Lui Iosif \i era fric` [i pl=ngea. Atunci se g=ndi la Tat`l care este \n ceruri. Dumnezeu \l vedea cu siguran]`. Numai El \l mai putea ajuta. Iar c=nd Iosif se g=ndea la Dumnezeu, nu-i mai era a[a fric`. Nu trecu mult p=n` fra]ii sì \l scoaser` afar`. Dar nu din mil` fa]` de el, ci pentru a-l vinde unor negustori care veneau dintr-o ]ar` \ndep`rtat`. Iosif pl=ngea de ]i se rupea inima [i striga: Ajutor! Ajutor! Vreau s` m` \ntorc la tat`l meu!. Fra]ilor sì, \ns` nu le era mil`, [i nici nu le era team` de minciun`. Au tìat un ied, au stropit haina lui Iosif cu s=ngele acestuia [i o trimiser` tat`lui lor, printr-o slug`, spun=nd: Prive[te, tat`, ce am g`sit pe c=mp. Nu este aceasta haina lui Iosif?. Astfel, l-au \n[elat pe tat`l lor. C=nd Iacob v`zuse haina, a crezut c` Iosif fusese sf=[iat de un animal s`lbatic. Tare se mai \ntrist` b`tr=nul tat` [i zise: Acuma, c` fiul meu cel drag este mort, nu voi mai fi vesel niciodat`! S`rmanul Iacob. Nu [tia c` haina este m=njit` cu s=ngele unui ied. Dar oare nu-l \n[elase [i el odat` pe tat`l lui cu s=ngele unui ied [i cu haina fratelui sù, Esau?... S` vedem, \ns` ce s-a mai \nt=mplat cu bietul Iosif? Negustorii \l duser` \ntr-o ]ar` foarte \ndep`rtat`, tocmai \n Egipt. S-au dus cu Iosif la pia]a de sclavi unde l-au v=ndut unui om bogat, st`p=nului o[tirii faraonului, numit Putifar, dreg`torul lui faraon. Iosif era acum servitor la acest om, \i apar]inea [i nu se mai putea \ntoarce la tat`l sù, a[a cum ar fi vrut, dar ar fi dorit-o de at=tea ori. Iosif era \ns` harnic, muncea f`r` s` c=rteasc` [i \[i
53
\ndeplinea bine slujba. El se g=ndea: Dumnezeu m` vede [i aici \n ]ara aceasta \ndep`rtat`. Dumnezeu vrea ca eu s`-mi dau toat` silin]a. |i mergea bine acolo, c`ci Domnul veghea asupra lui. El \l ajuta \n munca sa [i \l binecuv=nta. Putifar avea o gr`din` mare [i c=nd Iosif o lucra, florile erau [i mai frumoase. Putifar avea [i un grajd cu cai. {i c=nd Iosif se \ngrijea de ei, caii erau puternici [i s`n`to[i. Pe unde ajungea Iosif, totul \ncepea s` mearg` bine. El era cel mai bun dintre servitorii st`p=nului sù. Putifar vedea acest lucru [i era un st`p=n drept. Ca urmare, la pus pe Iosif st`p=n peste slujitorii sì [i peste tot ce avea el. Aceasta era bine deoarece \i u[ura munca lui Iosif. Dar so]ia lui Putifar era o femeie foarte rea [i viclean` care dorea s`-l determine pe Iosif s` p`c`tuiasc` cu ea. El rezist` ispitei prin puterea credin]ei sale, iar so]ia st`p=nului sim]indu-se jignit`, i-a re]inut haina lui Iosif, [i l-a acuzat pe nedrept so]ului ei, c` ar fi avut inten]ia s` o violeze. Putifar i-a dat crezare [i sup`r=ndu-se foarte mult pe Iosif, l-a trimis la \nchisoare. Iosif se g`sea acum \n temni]` cu ho]ii, cu uciga[ii [i cu al]i rùf`c`tori. Era \nchis \ntr-o c`m`ru]` \ntunecoas`. Nu f`cuse nimic, [i totu[i era pedepsit. Era un lucru \ngrozitor!... |ntr-o zi au fost \ntemni]a]i al`turi de Iosif doi domnitori: paharnicul de la curtea lui faraon, care avea misiunea de a preg`ti [i servi vinul, [i pitarul, care cocea p=inea [i pr`jiturile. Astfel c`, ace[tia doi au ajuns s`-i povesteasc` odat` lui Iosif visele lor ciudate, c`rora \ns` nu le descifrau \n]elesul. A[adar, dup` ce paharnicul \[i povesti visul, a putut afla c` peste trei zile va fi liber din nou, [i promisese s`-i povesteasc` lui Putifar cele \nt=mplate. Din nefericire pentru pitar, acesta urma s` moar`... [i a[a s-a \nt=mplat. Dar Iosif a mai stat \n \nchisoare \nc` doi ani, deoarece paharnicul uitase, s`-i aminteasc` lui faraon de el. Dar Dumnezeu nu-l uitase pe Iosif... Oare cum a f`cut El s`-l elibereze pe Iosif? Hai s` vedem: |ntr-una din nop]i, Faraon avusese dou` vise foarte ciudate. Se f`cea c` se g`sea pe marginea unui r=u [i din ap` au ie[it [apte vaci frumoase [i mari. Ele p`[teau iarba de pe mal. Apoi au mai ie[it \nc` [apte vaci, dar acestea erau ur=te, pr`p`dite [i slabe. Ele se n`pustiser` asupra vacilor frumoase, [i le \nghi]ir`.{i, ciudat, au r`mas tot a[a de slabe [i ur=te ca [i mai \nainte. Faraon se sperie [i trezindu-se se bucur` constat=nd c` a fost doar un vis. Dup` ce adormi avu al doilea vis [i mai neobi[nuit. V`zu cum pe un fir de gr=u crescur` spice frumoase, grase [i pline cu boabe. Apoi v`zu un alt fir de gr=u, tot cu [apte
54
Capitolul unu
spice. Dar acestea erau uscate [i goale c`ci nu era nici un bob \n ele. S-a \nt=mplat la fel ca [i cu vacile. Spicele goale s-au aplecat peste cele bogate [i le-au \nghi]it. De data asta a chemat pe to]i t`lm`citorii [i \n]elep]ii s`-i spun` ce oare semnific` aceste vise. Nimeni nu a putut da r`spunsuri adecvate [i astfel, paharnicul [i-a adus aminte de Iosif. {i iat`-l \n fa]a faraonului, eliberat. El a stat mult timp \n \nchisoare dar a avut credin]` [i \ncredere \n Domnul. S` vedem ce mai este preg`tit pentru el, ca rasplat`. Faraonul \l \ntreab`: Tu chiar [tii s` t`lm`ce[ti vise? Iosif r`spunde: Nu, eu nu [tiu, numai Dumnezeu singur [tie ce \nseamn` un vis. Poate c` Dumnezeu mi-o va spune. Faraon \i povesti visele pe care Iosif le interpret` astfel: Cele dou` vise vor s` zic` acela[i lucru. Mai \nt=i vor veni [apte ani buni; \n acest timp va cre[te numai gr=u \n ]ar`. Apoi, vor veni [apte ani grei, c=nd nu va cre[te nimic, [i oamenii nu vor avea ce s` m`n=nce. Vrei s` spui c` oamenii vor muri de foame? s-a speriat faraonul. Nu! {ti]i ce ave]i de f`cut? Construi]i gr=nare mari [i umple]i-le cu gr=ul recoltelor celor [apte ani buni. {i c=nd, anii cei rì vor veni, ve]i avea m=ncare pentru toat` lumea. Faraonul \nc=ntat de r`spuns, zise: Da, a[a s` fie. {i pentru c` tu e[ti a[a de \n]elept [i de priceput, ocup`-te tu de toate acestea. Tu vei fi st`p=n peste toat` ]ara [i ai voie s` faci tot ce crezi c` e bine. Eu sunt st`p=nul tù c`ci sunt faraonul (|mp`ratul), iar tu vei fi prim-ministru. Faraon i-a pus lui Iosif numele Tafnat Pancah (care tradus \nseamn` descoperitor de taine). A[adar, Iosif avea o mul]ime de servitori [i multe lucruri frumoase; devenise un om bogat [i cu rang mare. Dar Iosif nu se \ncrezu \n oameni deoarece [tia bine cui datora toate acestea. Lui Dumnezeu, desigur. Totul se \nt=mplase a[a cum zisese Iosif. |nt=i venir` cei [apte ani buni. A crescut mult gr=u \n ]ar`, a[a de mult c` oamenii nu l-au putut m=nca tot. Ei aduceau lui Iosif tot ceea ce era prea mult. El d`du ordin s` se construiasc` hambare mari [i le umplu pe toate cu gr=u. Iosif primi mult gr=u, iar el \l p`stra bine. Apoi venir` cei [apte ani grei \n care nu cre[tea nimic. Soarele ardea totul. Peste tot, \n afar` de Egipt, oamenii sufereau din cauza foametei. Acolo era \ns` destul gr=u, erau hambare pline. Iosif vindea gr=u celor ce aveau trebuin]` [i veneau din toate p`r]ile lumii... |ntr-o zi sosir` zece oameni la palat. Ei veneau din ]ara Canaan tot pentru a cump`ra gr=u. V`z=ndu-i, Iosif tres`ri: erau tocmai fra]ii sì, cei care fuseser` a[a de rì cu el, cei care l-au v=ndut egiptenilor neav=nd pic de mil` fa]a de el. Dar ei nu l-au
55
recunoscut [i se \nchinar` \n fa]a lui. Vede]i c` totu[i au ajuns s` i se \nchine! Visul lui Iosif se \mplini. De data aceasta erau \n m=inile lui. Acum putea s`-i pedepseasc` pentru rùtatea lor. Putea f`r` doar [i poate s`-i arunce \n temni]`. Putea chiar s`-i [i omoare, dac` ar fi dorit. Dar el nu dorea a[a ceva. |n ciuda rùlui pe care i-l f`cuser` alt`dat`, el nu era sup`rat pe ei. Din contr`, vroia s` le fac` bine, vroia s` le ierte tot rùl pe care i-l f`cuser` ei. El se g=ndea: S` le spun oare c` eu sunt Iosif? Nu, n-o voi spune \nc`. Vreau mai \nt=i s` v`d dac` sunt la fel de rì. Dar... unde e Beniamin? L-au v=ndut cumva [i pe el?. |nainte de a li se descoperi, Iosif \i pune la \ncercare, acuz=ndu-i c` ar fi iscoade, veni]i cu scopul de a cerceta locurile. {i i-a trimis acas`, cer=ndu-le s`-l aduc` [i pe fratele lor mai mic, drept dovad` c` nu sunt dec=t ni[te cump`r`tori cinsti]i, de gr=u. Iosif a mai cerut ca Simeon s` fie l`sat ca z`log pentru \ntoarcerea lor. Au luat gr=ul cu ei, dar s-a terminat repede [i au fost nevoi]i s` mearg` din nou \n Egipt, de ast` dat` \ns` duc=ndu-l [i pe Beniamin \mpreun` cu ei. Odat` ajun[i \n palat, Iosif s-a bucurat mult rev`z=ndu-[i fratele mai mic, st`p=nindu-[i cu greu emo]ia. |ns` le preg`tise o alt` \ncercare. |n timpul nop]ii pe c=nd to]i dormeau, cupa lui Iosif a fost ascuns` \n mod inten]ionat \n sacul lui Beniamin. Iar \n ziua urm`toare, fiind supu[i unui control, g`se[te cupa lui Iosif. Sunt acuza]i de furt. Dar re\ntor[i \n fa]a lui Iosif, acesta n-a mai putut rezista emo]iei, [i [i-a dezv`luit adev`rata identitate. Fra]ii sì au fost uimi]i, poate chiar speria]i cum acest om at=t de mare la curtea faraonului este Iosif? Tocmai Iosif pe care ei l-au v=ndut? Vai, cum ne va pedepsi acuma! Dar el le spuse: Nu v` teme]i c` nu sunt sup`rat pe voi. V-am iertat totul. Voi v-a]i purtat ur=t cu mine, dar Dumnezeu a schimbat totul \n bine. Dac` eu n-a[ fi venit \n Egipt poate c` acuma am fi fost cu to]ii muritori de foame. El s`rut` pe Beniamin [i pe to]i ceilal]i [i \i trimise acas` la Iacob. Le d`du cadouri frumoase [i o tr`sur` cu care s` vin` [i el \n Egipt. Le spuse: Veni]i cu tat`l meu. Ve]i locui \n ]ara aceasta, eu voi avea grij` s` ave]i totdeauna tot ce ave]i nevoie. Mare i-a fost bucuria lui Iosif c=nd [i-a rev`zut tat`l, dar [i a lui Iacob c=nd [i-a v`zut copilul mult iubit pe care-l credea mort de mult [i pe care nu se a[tepta s`-l mai poat` vedea. Fra]ii lui Iosif [i tat`l lor s-au stabilit \n Egipt. Iar c=nd Iacob muri nu a mai fost trist. El [tia c`, odat` va veni un timp mult mai frumos [i mai fericit. {tia c` va veni Mesia, M=ntuitorul lumii: Nu va lipsi sceptrul din Iuda, nici toiag de c=rmuitor din
56
Capitolul unu
coapsele sale, p=n` ce va veni |mp`ciuitorul, c`ruia se vor supune popoarele (Facerea 49, 10). Intui]ia se va face ar`t=ndu-se tabloul cu scene din via]a lui Iosif.
Cine a fost Iosif? (Unul din cei doisprezece fii ai lui Iacob). Ce dar de la Dumnezeu avea el? (De a t`lm`ci visele). Ce atitudine a avut tat`l sù fa]` de el? (Favorabil`, chiar preferen]ial`). Dar fra]ii lui? (|l invidiau de moarte). Cum s-a concretizat invidia lor? (La \nceput vroiau s`-l omoare, apoi l-au v=ndut unor negustori care mergeau \n Egipt). Care a fost soarta lui acolo? (Fiind \ncrez`tor [i drept \n fa]a lui Dumnezeu, P`rintele ceresc nu l-a p`r`sit [i i-a dat \n]elepciune, deschiz=ndu-i cìle vie]ii, ajung=nd \ntr-un post \nsemnat la curtea lui Putifar). Cum se comport` \n fa]a ispitei so]iei lui Putifar? (R`m=ne demn [i cinstit, refuz=nd s` p`c`tuiasc`). Cum a pl`tit el acest eroism moral? (Cu \nchisoarea). L-a p`r`sit Dumnezeu? (Fiind drept [i nevinovat Dumnezeu nu-i p`r`se[te pe astfel de oameni). Cum a ajuns s` ias` din \nchisoare? (Prin lucrarea lui Dumnezeu, d=ndu-i \n]elepciune ca s` t`lm`ceasc` visurile faraonului). {i ce se \nt=mpl`? (El devine administratorul \ntregii averi a Egiptului) |ntruc=t foametea se \ntinde peste tot p`m=ntul, dar \n Egipt era bel[ug, ce se \nt=mpl` cu fra]ii sì? (Vin [i ei din Canaan ca s` cumpere gr=u din Egipt). Recunosc ei pe Iosif? (Nu). Dar Iosif pe ei? (Da). Cum procedeaz` Iosif? (La \nceput \i pune la \ncercare, apoi li se descoper`, [i \n loc s` se r`zbune pe ei, el \i cheam` \n Egipt, unde sunt a[eza]i \n cel mai roditor loc).
8. Aplicarea
Ce frumos este s` nu r`spunzi cu rù la rù; s` nu te r`zbuni; s` faci ca totdeauna iubirea s` r`m=n` biruitoare! Chipul t=n`rului Iosif s` v` fie [i vou`, dragi elevi o pild` vie de urmat at=t \n \n]elepciune, c=t [i \n r`bdare, dreptate, \nfr=nare, iertare si iubire.

Se va lectura cap. 45 [i 46 din cartea Facerea, unde iese \n eviden]` r`spl`tirea rùlui cu bine. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
--
57
Epoca judec`torilor: Samson [i Samuel

{ti]i acum cu to]ii, c` dup` 430 de ani de robie \n Egipt, poporul evreu se \ndrepta spre }ara F`g`duin]ei, condus de Moise. El a fost cel dint=i [i cel mai mare conducator al poporului evreu. Fiind un popor foarte mare, se sim]ea necesitatea unor m`suri organizatorice. Astfel a fost \mp`r]it \n dou`sprezece triburi, dup` num`rul [i numele fiilor lui Iacob. Apoi, Moise a pus c`petenii peste zeci de mii, peste mii, peste sute [i peste zeci, iar capii de familie au jucat un rol important \n aceast` organizare. Moise a fost ajutat chiar de Dumnezeu \n aceast` lucrare organizatoric`. El a primit legi [i porunci care nu aveau numai un con]inut religios, ci [i social, moral [i politic. C=nd s-a \nchegat cultul iudeilor, ace[tia au ales din porunca lui Dumnezeu, un arhiereu, preo]i [i pe levi]i ca s` slujeasc`. De asemenea, ace[tia au avut un rol important \n conducere. Sfatul b`tr=nilor, \n frunte cu arhiereul, a ajuns s` reprezinte mai t=rziu, autoritatea suprem` \n conducerea lui Israel. Stabilindu-se \n Canaan, \n mijlocul unor popoare p`g=ne, iudeii au \nceput s` se \nchine la idoli [i s` nu mai asculte de Dumnezeu. A[adar, ei nu mai respectau legile pe care le-au primit \nc` din timpul lui Moise. Astfel, \n istoria poporului evreu \ncepe o nou` perioad`, numit` a judec`torilor, care a durat p=n` la instaurarea perioadei regale. Ace[ti judec`tori au fost ale[i de Dumnezeu, din vreme-n vreme. Misiunea lor era aceea de a izb`vi poporul evreu de alte neamuri [i de a le men]ine treaz` credin]a \n Dumnezeu [i con[tiin]a na]ional`.
58
Capitolul unu
5. Comunicarea subiectului lec]iei noi [i a obiectivelor urm`rite

|n lec]ia de ast`zi, vom vorbi despre Dreptate [i evlavie eviden]iate \n via]a lui Samson [i Samuel, dou` figuri ilustre din perioada judec`torilor.

A[a cum am mai spus, \n acele vremuri, oamenii nu ascultau de poruncile lui Dumnezeu [i se \nchinau la idoli. Dar Domnul i-a pedepsit [i i-a dat \n m=inile filistenilor, timp de 40 de ani. Totu[i, El preg`tea pentru poporul Sù, un salvator, un judec`tor ce avea s`-i salveze at=t de sub domina]ia filistenilor, c=t [i de sub p`catul care a pus st`p=nire asupra lor. Astfel, \n localitatea Tora, trìa un om pe nume Manoe, din semin]ia lui Dan, \mpreun` cu so]ia sa. Erau nec`ji]i c` nu puteau avea nici un copila[. Dar Domnul \i \n[tiin]eaz` printr-un \nger, c` vor avea un bìat pe care nu-l vor tunde, [i cu care El are mari planuri pentru eliberarea poporului. Acest bìat se numea Samson. El crescuse mare, dar p`rin]ii lui nu l-au tuns niciodat`. Samson ajung=nd b`rbat s-a umplut de Duhul lui Dumnezeu [i de putere. S` vedem de ce era el \n stare. Merg=nd spre localitatea Timna, \i iese \n cale un leu puternic. Puterea lui Dumnezeu fiind asupra sa, l-a omor=t pe leu cu at=ta u[urin]`, ca [i cum ar fi fost un miel, f`r` a avea nimic \n m=n`. O alt` fapt` de vitejie a lui Samson a fost prinderea a trei sute de vulpi. Le-a legat pe dou` c=te dou` de cozi [i pun=ndu-le o f`clie aprins`, le-a dat drumul prin lanurile de gr=u ale filistenilor [i chiar p=n` \n gr`dinile de m`slin. Totul a fost distrus. Iar acest fapt a atras m=nia celor p`gubi]i. O mie de filisteni au venit s`-l omoare pe Samson. Israeli]ii, v`z=nd at=]ia du[mani, s-au speriat [i l-au rugat s` se predea. Astfel, s-a l`sat legat de confra]ii sì, garant=ndu-i-se doar via]a. |ns`, odat` ajuns \n tab`ra advers` [i-a dezlegat leg`turile funiei de la m=ini [i lu=nd o falc` de m`gar, i-a omor=t pe to]i cei o mie de filisteni. Alt` dat` merg=nd la Gaza, Samson a fost urm`rit [i o mul]ime de filisteni st`teau la p=nd`, s`-l poat` prinde. La miezul nop]ii, el a ie[it din casa unde se ad`postea, ridic` st=lpii [i por]ile cet`]ii [i le-a purtat pe umeri p=n` pe v=rful muntelui, l`s=ndu-le acolo. V`z=nd [i aceasta, filistenii se temeau foarte mult de Samson [i nu \ndr`zneau s` n`v`leasc` asupra israeli]ilor. |ns`
59
\ncepuser` s` se \ntrebe: cum de are Samson o putere a[a de mare? De unde \i vine aceast` putere? |n valea Sorec, Samson cunoscuse o femeie pe nume Dalila, cu care s-a \mprietenit, ea fiind deosebit de frumoas`. Dalilei i s-au promis \ns` mari sume de bani [i bog`]ii, dac` va reu[i s` afle secretul puterii lui Samson. Dup` multe insisten]e Samson a cedat [i i-a dezv`luit c` dac` ar fi tuns, ar pierde marea putere cu care a fost \nzestrat. Dalila at=t a a[teptat. |n somn i-a tìat p`rul [i l-a dat apoi \n m=inile filistenilor. Ace[tia i-au scos ochii [i l-au aruncat \n temni]`. Acum Samson st`tea singur \n \ntunecimea celulei [i \nv=rtea la r=[ni]`. Era p`r`sit de to]i, chiar [i de Dumnezeu. {i aceasta-l durea cel mai tare: absen]a Domnului sù. Chiar dac` p`rul \ncepea s` creasc` [i s` ajung` la fel ca \nainte, starea \n care se afla el, nu mai era aceea[i. Puterea aceea deosebit` \l p`r`sise, deoarece Duhul lui Dumnezeu nu mai era cu el. {i ce triste]e ap`s`toare este s` consta]i c` te-a p`r`sit Domnul! Po]i s` fii chiar \n mijlocul unui palat, \nconjurat de oameni binevoitori, [i de toate bun`t`]ile lumii acesteia, dac` lipse[te Dumnezeu, lipse[te tot ce are valoare [i nu mai ai nimic, [i pe nimeni! ... |ntr-una din zile, mai marii filistenilor [i to]i curtenii de seam`, s-au adunat la petrecerea care urma jertfei aduse zeului lor, Dagon. Fusese adus acolo [i Samson pentru a-i \nveseli [i a fi umilit. Fiind orb a trebuit ajutat de cineva. El \ns` a cerut s` fie apropiat de unul din st=lpii de sus]inere ai acelui templu uria[, pentru a avea un punct de sprijin. {tiindu-se c` Samson va fi adus \n acea sal`, s-au mai adunat \nc` vreo trei mii de b`rba]i [i femei, care st`teau pe unde apucau: \mbulzi]i pe la u[`, sau chiar sus pe acoperi[. Veniser` cu to]ii s` se distreze, v`z=ndu-l pe Samson f`r` nici o putere. Acum nu se mai temeau, nu se mai \ngrozeau de el, ci doreau s`-l ironizeze. Dar ei nu [tiau c` de Domnul Dumnezeul lui Israel nu ai voie s`-]i ba]i joc! Spre deosebire de zeii (idolii) lor, El era Domnul cel viu, care judec` dup` dreptate, d=nd fiec`ruia dup` faptele lui. Samson, st=nd deci \ntre doi st=lpi de sus]inere ai templului, a strigat c`tre Domnul sù: Doamne, Dumnezeule! Adu-]i aminte de mine. Te rog, Dumnezeule, d`-mi putere numai de data aceasta, [i cu o singur` lovitur` s` m` r`zbun pe filisteni pentru cei doi ochi ai mei! Iat` distrac]ia ce le-o oferea Samson. Apuc=nd cu bra]ele sale puternice doi dintre st=lpii pe care se rezema casa, i-a cl`tinat [i i-a dobor=t. Au c`zut astfel sub d`r=m`turi, to]i cei prezen]i acolo. Murir` \ntr-o mare spaim` [i groaz`, deoarece v`zur` \n loc de distrac]ie marea putere a Dumnezeului lui Is-
60
Capitolul unu
rael. Dac` nu L-au cunoscut \n timpul vie]ii, au avut prilejul s`-L cunoasc` \nainte de a muri, dar era prea t=rziu... Desigur c` Samson a murit [i el, fiind \ngropat \n morm=ntul tat`lui sù Manoe. El fusese judec`tor \n Israel dou`zeci de ani. A[a cum am spus, o alt` figur` ilustr`, \n r=ndul judec`torilor, este Samuel. Despre Samson [tim c` a fost fiul at=t de dorit de o familie ce nu putea avea copii. A fost d`ruit de Domnul pentru slujba Sa. S` vedem acum ce putern spune despre Samuel? |n Ramataim-Tofin din Muntele Efraim, locuia un b`rbat pe nume Elcana, fiul lui Ieroham. El avea dou` neveste: una dintre ele se numea Penina, iar cealalt` Ana. Cu toate c` Penina avea copii mul]i, Elcana o iubea pe Ana, deoarece era frumoas`, bun` [i credincioas` Dumnezeului lui Israel. Penina a observat aceasta [i era geloas` pe Ana. Din r`zbunare, \[i b`tea joc de ea \n public pentru c` nu putea avea copii [i sti]i voi, c` pe vremea aceea era mare binecuv=ntare s` ai copii mul]i [i mare ru[ine s` nu ai nici unul. Ana se nec`jea, dar p`stra totul pentru ea... Nu riposta \n fa]a Peninei. Ea [tia c` lui Dumnezeu nu i-ar fi pl`cut o astfel de purtare. Inima ei \ns` se tulbura ori de c=te ori era apostrofat` de Penina. Elcana obi[nuia s` urce la Templul de la Silo, \n fiecare an. Penina [i Ana \l \nso]eau. Deosebirea \ntre ele era c` Penina se \nchina doar pentru c` a[a era obiceiul. |n schimb Ana o f`cea din ascultare [i cu dragoste fa]` de Dumnezeul lui Israel. Ea \ncerca s` urmeze voia Lui, c=t mai bine putea, iar Domnul [tia [i o ajuta. Penina nu se sfia s`-[i bat` joc de Ana, chiar [i la Templu. {i acest fapt o \ntrista pe Ana [i mai mult. Astfel, fiind odat` la Templu, cu inima obosit` de o suferin]` ce parc` n-o mai putea purta, \ngenunche [i se rug`, \ncredin]=ndu-i Domnului ei toat` povara necazului ce-o ap`sa prin greutatea ei. Doamne, Dumnezeul o[tirilor! \ncepu ea, \nchin=ndu-se slavei divine f`r` margini: dac` vei binevoi s` cau]i spre \ntristarea roabei Tale, dac`-]i vei aduce aminte de mine [i nu vei uita pe roaba Ta, [i dac` vei da roabei Tale un copil de parte b`rb`teasc`, \l voi \nchina Domnului pentru toate zilele vie]ii lui, [i brici nu va trece peste capul lui. A[a s-a rugat Ana, spun=nd exact ce dorea, cu sinceritate total` [i cu credin]` mare. A [tiut c` Domnul a ascultat-o, din ce i-a r`spuns Eli, preotul din acel Templu: Du-te \n pace, [i Dumnezeul lui Israel s` asculte rug`ciunea pe care I-ai f`cut-o! (Regi l, l7). {i a[a s-a [i \nt=mplat! Ana i-a pus fiului ei numele Samuel. S-a bucurat de prezen]a lui l=nga ea doar c=t \l avea la piept. Atunci c=nd Samuel avea
61
cam 3 ani[ori l-a luat [i l-a dus la Templu, pentru a cre[te pe l=ng` preotul Eli [i a-i sluji lui Dumnezeu. A f`cut exact cum a promis \n rug`ciunea ei. {i-a ]inut leg`m=ntul, iar Dumnezeu \[i va rev`rsa nem`rginita Lui bun`tate [i dragoste, binecuv`nt=nd acest copil [i f`c=nd din el unul din cei mai mari judec`tori ai neamului. De bucurie c` Samuel a fost primit la Templu, Ana a c=ntat o c=ntare de laud`. {i voi pute]i s-o c=nta]i al`turi de ea, atunci c=nd inima v` este plin` de recuno[tin]` [i bucurie pentru dragostea cu care v` \nconjoar` Domnul. Cineva a chiar versificat-o. Urm`ri]i-o ce frumos sun`: Mi se bucur` inima-n Domnul, C`ci puterea mea El a-n`l]at Spre vr`jma[i gura larg mi-e deschis` C` ajutorul Sù m-a bucurat. Nimeni nu este-a[a sf=nt ca Domnul Nu este-alt Dumnezeu peste tot Nu e st=nc` a[a cum e Domnul Dumnezeu cel Prea `nalt, Savaot! (Traian Dorz vezi Regi 2, l5) Samuel se bucura [i el c` va sta la Templu, \n casa Domnului sù. Dormea \n camera mic` de l=ng` cea a preotului Eli. Trebuie s` spunem c` Eli avea doi fii. Erau [i ei preo]i [i aduceau jertfe la Templu. Purtarea lor, \ns`, nu era dup` voia lui Dumnezeu. Eli [tia despre starea lor, dar din nefericire nu avea at=ta putere de convingere \nc=t s`-i \ntoarc` de pe cìle rele pe care au apucat. De[i trìa \n mijlocul acelor oameni rì, Samuel \l iubea pe Domnul. Nu-l deranja rùtatea lor at=ta vreme c=t Domnul \l ocrotea [i se \ngrijea de el. |ntr-o noapte, Samuel a fost trezit de o voce care-l striga. Crez=nd c` este preotul Eli s-a dus \n camera lui. Dar nu preotul \l strigase. Iar Samuel s-a dus din nou la culcare. C=nd se \nt=mpl` a treia oar`, Samuel a fost sf`tuit de Eli s` r`spund` chem`rii pe care Domnul o face. Samuel se duse \n camera lui [i a[tept`. Inima \i b`tea tare, de team` [i emo]ie. Oare chiar dorea Domnul s`-i vorbeasc`? Ce minunat ar fi! Ar fi lucrul cel mai \mbucur`tor care i s-ar putea \nt=mpla. {i iat` c` auzi din nou vocea strig=ndu-l. El r`spunse a[a cum a fost \nv`]at de Eli: Vorbe[te, Doamne, c`ci robul Tù ascult`. {i Domnul \l anun]` c` cei doi fi ai preotului vor fi pedepsi]i, murind am=ndoi chiar \n aceea[i zi, iar tat`l lor, Eli va muri [i el la scurt timp. |ntr-adev`r, a[a s-a \nt=mplat. C=nd Eli a aflat c` cei doi fii ai lui au murit am=ndoi
62
Capitolul unu
\n r`zboiul cu filistenii, a murit [i el. Aceasta a fost pedeapsa pentru p`catele lor. Acum Samuel era judec`tor al poporului Israel. Domnul \l iubea [i-l sprijinea \n dragostea Sa. |n acest fel Samuel a reu[it s` \ntoarc` poporul evreu la credin]a cea adev`rat`. El a spus evreilor c` numai dac` se vor \ncrede puternic \n Dumnezeu, vor avea izb=nd` \mpotriva filistenilor. Samuel a fost judec`tor \n Israel \n tot timpul vie]ii lui. El se ducea \n fiecare an [i cerceta Betelul [i Ghilgalul [i Mitpa [i judeca pe Israel \n toate locurile acestea. Apoi se \ntorcea la Rama, unde era casa lui; [i acolo judeca pe Israel. {i a zidit acolo un altar Domnului (I Regi 7, l5l7). |mb`tr=nind, Samuel a pus pe fiii sì judec`tori peste Israel. Ace[tia \ns` nu judecau drept [i aveau purt`ri nepl`cute. Poporul r`zvr`tindu-se a venit la Samuel s`-i cear` un rege. Fiind sf`tuit de Dumnezeu, Samuel le-a ar`tat drepturile unui rege. Poporul fiind de acord cu ele, Samuel l-a uns rege pe Saul, din semin]ia lui Beniamin. Acesta este momentul de \nceput al perioadei regale, teocratice (puterea lui Dumnezeu, conducere dup` legea Domnului) a poporului evreu, Samuel fiind ultimul judec`tor. Samuel a mai trìt mul]i ani, pov`]uind pe rege [i pe popor, iar c=nd a murit a fost pl=ns de tot poporul [i \nmorm=ntat cu cinstea care i se cuvenea.
|n ce epoc` [i-au desf`[urat activitatea Samson [i Samuel? (|n epoca numit` a judec`torilor). Cu cine se r`zboiau evreii \n aceast` perioad`? (Cu filistenii). P`rin]ii celor doi judec`tori cum i-au avut? (Prin binecuv=ntarea lui Dumnezeu, fiindc` mamele lor nu puteau avea copii). Acestea erau femei evlavioase? (Da, erau evlavioase. {i tocmai de aceea Domnul le-a f`cut dreptate, d`ruindu-le c=te un copil, care vor deveni mari personalit`]i \n Israel). Ce vedem de aici? (C` evlavia nu r`m=ne ner`spl`tit` de dreptatea lui Dumnezeu). Unde a avut Samson putere? (|n p`r). Cine i-a descoperit-o? (Dalila, care i-a tìat p`rul [i prinz=ndu-l, du[manii i-au scos ochii). El cere ca dreptatea lui Dumnezeu s` se mai arate \nc` odat`. C=nd s-a ar`tat? (C=nd a d`r=mat Templul p`g=n murind al`turi de el \nc` 3 000 de oameni). Pe de alt` parte [i evlavia Anei a fost binecuv=ntat` de dreptatea lui Dumnezeu, d=ndu-i un fiu).
63
--
Se va citi din Sf=nta Scriptur` despre Samson [i Samuel, ca pilde de evlavie [i de dreptate \n fa]a lui Dumnezeu; Cartea Judec`torii cap. l3l6 [i I Regi 14. 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`
Istoria femeii Rut

Am v`zut p=n` acum ce minunat se \ngrije[te Domnul de poporul evreu [i ce mult \l iube[te. De fapt, adev`ratul popor al lui Dumnezeu este alc`tuit din to]i aceia care I se supun [i \mplinesc voia Sa.

Vom vedea \n lec]ia de ast`zi c` Dumnezeu iube[te [i pe cei de alt neam, cercet=nd Istoria femeii Rut.

|n poporul israel era o femeie, pe care o chema Naomi. Ea locuia \n Betleem, \mpreun` cu so]ul ei, Elimelec [i cu cei doi fii ai lor. Elimelec lucra pe c=mp, cultiv=nd gr=ul. C=nd era copt \l secera [i apoi \l treiera [i ducea toate boabele frumoase la Naomi. Ea m`cina gr=ul [i din fìn` cocea p=ine pentru to]i ai casei. Dar, odat` veni o vreme c=nd tot gr=ul sem`nat se usca, iar Naomi nu mai avea din ce s` fac` p=inea. Nu mai avea nimic de m=ncare. Ce ar fi putut s` fac`? Nici vecinii nu mai aveau de m=ncare, deci nu puteau s-o ajute. Era foamete \n ]ara Canaanului. Atunci, Naomi [i familia ei, au plecat \n ]ara Moab, unde era destul gr=u [i nu mai \ndurau foame.
64
Capitolul unu
Naomi a locuit mult timp \n ]ara aceasta, dar necazurile nu au ocolit-o. Mai \nt=i a murit so]ul ei, Elimelec. Nu-i mai r`maser` dec=t cei doi fii. Ace[tia se c`s`toriser` cu fete din Moab. Pe una o chema Orfa, iar cealalt` se numea Rut. Dup` c=tva timp [i cei doi fii se \mboln`vir` [i murir`. Era tare nec`jit` Naomi. A r`mas singur` \n ]ar` strìn`. Dar totu[i le mai avea pe Orfa [i Rut, pe care le iubea ca [i cum ar fi fost chiar fetele ei. Naomi \ncepuse s` le vorbeasc` despre Dumnezeu, c=t este El de puternic, dar [i de bun, c=t de aspru pedepse[te pe cei rì, iar pe cei ascult`tori, cum \i cople[e[te cu dragostea [i binecuv=ntarea Sa. Orfa era mai nep`s`toare, dar Rut asculta cu interes tot ce-i povestea Naomi despre Dumnezeul cel viu [i adev`rat. Punea chiar \ntreb`ri, deoarece dorea s` afle c=t mai multe despre cum trebuie s` fie un adev`rat fiu al Domnului. Dorea s` cunoasc` tot, pentru a I se \nchina [i a-I aduce slav`. Cam dup` zece ani de [edere \n ]ara Moab, Naomi s-a g=ndit c` [i \n or`[elul ei, Betleem, ar fi destul gr=u pentru p=ine. Deci, porni la drum, iar Orfa [i Rut plecar` [i ele cu ea, s-o conduc`. Ele erau ata[ate de Naomi, deoarece fusese pentru ele o mam` bun` [i iubitoare. Dup` ce str`b`tuser` o bucat` bun` de drum, Orfa se desp`r]i de Naomi. Rut \ns`, a insistat s-o \nso]easc` p=n` \n Betleem [i s` locuiasc` acolo \mpreun`. Naomi s-a bucurat; [tia c` singur` i-ar fi fost ur=t [i greu. Dar oare numai din ata[ament pentru Naomi, Rut a putut s`-[i p`r`seasc` p`m=ntul natal, pentru a locui \ntr-o ]ar` strìna? |n inima ei era ceva mai mult dec=t sentimentele fa]` de Naomi. Era dragostea ei pentru Dumnezeu. Nu s-a g=ndit dec=t c` \n ]ara Canaan va locui printre oameni care slujesc [i ei Domnului ei. {i [tia, sim]ea \n inima ei c` [i pe ea o iube[te Dumnezeu, chiar dac` era de alt neam. S` vedem deci cum a decurs via]a pentru Rut. Dup` o c`l`torie lung`, ajunser` la Betleem. Naomi plecase c=ndva ca o femeie t=n`r` [i fericit`; acum se \ntorcea ca o femeie b`tr=n` [i trist`. Din fericire, casa ei mai exista, [i putea locui \n ea \mpreun` cu Rut. Era var`, [i \n jur lanurile m`noase de gr=u galben str`luceau sub m=ng=ierea soarelui [i se unduiau ml`dioase \n b`taia v=ntului. Oamenii erau ocupa]i cu seceratul gr=ului, dar Naomi nu avea gr=u, deoarece nimeni nu sem`nase pentru ea. Ce ar putea s` fac` acum? Totu[i avea nevoie de gr=u, s` fac` p=ine. Atunci, Rut \i spuse: Mam`, voi merge eu pe c=mp s` adun spicele de gr=u, care r`m=n pe urma secer`torilor!
65
S-a trezit Rut, \nainte de ivirea zorilor [i plec` \n lanul de gr=u. Fiind s`rac`, secer`torii i-au dat voie s` adune spicele r`mase. Se apuc` de treab`. |n r`coarea dimine]ii fusese mai u[or, dar cur=nd soarele \ncepu s` dogoreasc` ne\ndur`tor. Rut \ns` [tia c` trebuie s` r`m=n` pe c=mp p=n` seara pentru a aduna c=t mai multe boabe de gr=u. Munca devenea mai grea, c`ldura tot mai arz`toare [i mai cople[itoare, dar Rut era singura care putea face acest lucru. Naomi \mb`tr=nise mult. |ns` dac` ar fi r`mas \n ]ara ei, \n Moab, desigur c` nu ar fi fost nevoie s`-[i c=[tige buc`]ica de p=ine cu at=ta sudoare. Rut nu avea timp pentru astfel de g=nduri. Ea \i aducea slav` Domnului c` s-a l`sat cunoscut [i de ea, c` se las` iubit de ea [i c`-[i revars` nem`rginita dragoste [i binecuv=ntare [i \n inima ei. |n g=ndirea [i sim]irea ei, Dumnezeu ocupa primul loc. {i numai El \i d`dea putere sufletului [i bra]elor s` munceasc` chiar [i pe ar[i]`. Ea era l=ng` Domnul, de ce s-ar putea teme sau nelini[ti? Dumnezeu \ntotdeauna se \ngrije[te de cei care-L iubesc. S` vedem acum, cum se \ngrije[te de Rut. Secer`torii pe urma c`rora mergea Rut, erau servitorii unui om bogat, pe care-l chema Boaz. Dup` un timp, veni \nsu[i proprietarul s` vad` cum merge treaba. Observ` fata care era a[a de harnic` \n cùtarea spicelor. El \ntreb`: Cine este aceea? Este Rut, cea care a venit cu Naomi din Moab, i se r`spunse. Boaz se bucur` s` afle c` Rut venea s` culeag` spice de pe c=mpul lui. Se duse la ea, spun=ndu-i: Vino \n fiecare zi s` str=ngi spicele aici. Servitorii mei vor fi buni cu tine. C=nd \]i va fi sete, \]i vor da ap` s` bei. Nu merge pe p`m=ntul altuia. Rut fu tare fericit`. {tia c` \ndurarea Domnului este cu ea. F`cu o plec`ciune ad=nc` \naintea acestui om bogat, [i-l \ntreb`: De ce e[ti a[a bun cu mine? Boaz \i r`spunse: Pentru c` [i tu ai fost bun` cu Naomi, care este rud` cu mine. Boaz le spusese secer`torilor: Face]i \n a[a fel ca ea s` g`seasc` multe spice. L`sa]i s` cad` spice pe jos, ca Rut s` aib` ce str`nge! Astfel, Rut reu[i s` adune un sac de spice. Duc=ndu-le la Naomi se bucurar` \mpreun`, iar Rut \i povesti despre acel om bun [i bogat ce se numeste Boaz. A doua zi se duse iar`[i pe ogorul lui Boaz, [i a treia zi la fel, p=n` la terminatul seceri[ului. {i c=nd totul a fost adunat, a avut loc o mare s`rb`toare \n Betleem. Boaz cel bogat s`rb`tori nunta sa cu Rut, cea s`rac`, dar a c`rei mare bog`]ie a fost sufletul ei curat [i smerit d`ruit Domnului. Iar nu dup` mult timp, Dumnezeu le d`du un bìe]as care va fi bunicul lui David. Iar David? El va fi cel din a c`rui semin]ie se va na[te M=ntuitorul lumii.
66
Capitolul unu
Vede]i ce mare pre] a avut Rut \naintea lui Dumnezeu [i ce mult a iubit-o El, chiar dac` a fost de alt neam! Intui]ia se face ar`t=ndu-se tabloul moabitencei Rut lucr=nd la c=mp.
Cine a fost Rut? (O moabiteanc` c`s`torit` cu unul din copiii evreicei Naomi.) Ce s-a \nt=mplat cu Naomi? (I-a murit [i so]ul [i fiii). Rut a p`r`sit-o? (Nu). De ce? (Fiindc` credea [i se \nchina Dumnezeului celui viu [i adev`rat despre care i-a vorbit Naomi). Ce s-a \nt=mplat apoi? (Rut a fost de mare ajutor pentru Naomi, [i pentru ca s` poat` trì a adunat spice de pe ogorul lui Boaz. P=n` la urm` v`z=nd sufletul ei curat [i sincer, d`ruit Domnului, Boaz se c`s`tore[te cu Rut [i vor avea un fiu, care va deveni bunicul lui David, din a c`rui semin]ie sa va na[te M=ntuitorul lumii). Ce ne demonstreaz` acest fapt? (Ne arat` c` M=ntuitorul provine dup` trup [i din alt neam nu numai din cel al lui Israel, fapt care demonstreaz` c` m=ntuirea adus` de El are un caracter universal, adres=ndu-se tuturor popoarelor lumii [i nu numai unui singur popor).
8. Aplicarea
V` voi citi ni[te versuri scrise de un talentat poet cre[tin, care \[i aseam`n` str`dania lui cu cea a lui Rut: Din zorii zilei mele \n lanul Tù m-am dus Culeg`tor de spice, a[a cum Tu mi-ai spus. C=ntau secer`torii, eu \i urman t`cut Sfios [i singuratic [i l`crim=nd ca Rut. Prin tot z`duful zilei sub soarele arz=nd, Cu fruntea aplecat` m-am ostenit t`c=nd, Dorind c=nd vine seara s`-}i pot aduce-n prag C-o dragoste smerit` to]i snopii str=n[i cu drag. M` ru[inez de rodul pu]in agonisit Dar Tu cuno[ti arsi]a prin care m-am trudit O, iat` vine noaptea, |]i cer un ad`post S-adorm cu cei cu care la munca Ta am fost.

|ntinde-}i peste mine ve[m=ntul Tù, t`cut La Sfintele-}i picioare s-adorm [i eu, ca Rut Iar M=ine Diminea]`, m` scoal` fericit S`-nt=mpin Bucuria spre care-am suferit.
67
(Traian Dorz)
--

Se va citi din Sf=nta Scriptur` \ntreaga carte Rut. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Saul [i David
Am v`zut din lec]ia trecut` c` David l-a biruit pe Goliat, \n vremea \n care poporul evreu era condus de Saul. Cu aceast` ocazie Saul \l cunoa[te pe David, fiul lui Iesei. Oare se mai \nt=lnesc aceste dou` personaje, pe parcursul vie]ilor lor?
5. Comunicarea subiectului lec]iei noi [i a obiectivelor urm`rite

Vom vedea \n lec]ia de azi \n ce \mprejur`ri, referindu-ne la: Saul [i David.

Ne amintim din lec]ia trecut`, c` David a ie[it \nving`tor \mpotriva filistenilor. Deci, merg=nd el al`turi de Saul, lumea \l \nt=mpina cu urale, strig=nd: Saul a biruit mii, iar David, zeci de mii! Trebuie s` recunoa[tem c` aceasta nu a fost tocmai pe placul lui Saul. Se temea ca nu cumva, David s` c=[tige mai mult` popularitate [i faim`, [i \ntr-o bun` zi s` fie numit rege \n
68
Capitolul unu
locul sù. |n felul acesta apare \n sufletul lui Saul invidia. De fapt Saul nu [tia c` mai demult, cu c=]iva ani \n urm`, Samuel l-a uns rege pe David cu untdelemn sfin]it... S` vedem \ns` cum s-a \nt=mplat: Domnul \i spusese lui Saul s` poarte r`zboi cu Amalec [i cu Ierim, s` distrug` tot [i s` nu cru]e nimic. Saul nu s-a supus; el l-a l`sat \n via]` pe Agag, regele lui Amalec [i a luat prad` de r`zboi din tot ce fusese mai bun. Datorit` neascult`rii [i nesupunerii lui Saul, Dumnezeu i-a poruncit lui Samuel s`-l ung` rege pe David, fiul lui Iesei din Betleem, din semin]ia c`ruia se va na[te M=ntuitorul lumii. V` spusesem \ns` mai \nainte c` Saul a devenit invidios pe gloria lui David. La o alt` r`fuial` cu filstenii, prin sprijinul lui David, poporul evreu a ie[it din nou victorios. Laudele desigur c` erau [i acum adresate lui David. Trebuie s` mai spunem c` Duhul Domnului nu a mai fost asupra lui Saul, datorit` neascult`rii sale, ci Dumnezeu \i trimite un duh rù. Pentru st`rile c=nd acest duh \l tulbura, Saul l-a luat pe David s`-i c=nte la harp` [i s`-l lini[tesc`. Dup` victoria despre care am amintit, \n timp ce David c=nta, Saul a aruncat spre el o suli]`, dar nu a reu[it s`-l ucid`, deoarece se ferise. La scurt timp, \mprejurarea aceasta s-a repetat, iar David a sc`pat din nou. Invidia [i du[m`nia lui Saul fa]` de David, deja nu mai erau ascunse. Era evident c`-i dorea moartea, pentru a-[i p`stra tronul. Constat=nd toate acestea, David s-a ascuns undeva departe \n Mun]ii Enghedi. SauI \ns` l-a urm`rit, \mpreun` cu un mare num`r de solda]i. David era chiar \n pe[tera \n care se ad`postise Saul pe timpul nop]ii, dar nu a [tiut c` cel urm`rit era chiar a[a de aproape. Diminea]a \ns` a v`zut c` o parte din haina sa era rupt` [i se afla \n m=na lui David. Atunci a \n]eles c` de fapt ar fi putut fi omor=t de David, dar a fost cru]at. David era un om credincios [i tem`tor de Dumnezeu. El [tia c` nu are voie s` ucid`. De aceea l-a iertat pe Saul, ar`t=ndu-i doar c` s-ar fi putut r`zbuna pe el, \ns` nu [i-a ar`tat nici un fel de ur` sau de r`zbunare. Lui Saul i-a p`rut deodat` rù de inten]ia sa, dar se pare c` aceasta nu a durat mult timp. Astfel, afl=nd c` David s-a refugiat \n pustiul Zif, a plecat din nou s`-l caute [i s`-i ia via]a. Inima sa era plin` de du[m`nie [i de g=nduri rele [i ur=te. Chiar departe fiind David, Saul nu-[i putea afla lini[tea p=n` ce nu-l [tia mort. Uitase el oare de b`t`lia cu Goliat? C=t era de simplu \mbr`cat [i ne\narmat David? {i totu[i a izbutit. Saul probabil nu a \n]eles c` m=na lui Dumnezeu a fost cea care a adus victoria. Contrastul dintre \nf`]i[area simpl` a lui David, [i cea a uria[ului Goliat, a fost mare. Dar contrastul \ntre Goliat [i Dumnezeul lui
69
David era hot`r=tor. Oare Saul nu a \n]eles c` at=ta vreme c=t Dumnezeu este al`turi de David, nimeni nu-l poate \nvinge oric=t ar dori acest lucru? |nainte de a-l g`si pe David, Saul [i-a \ntins corturile, preg`tindu-se pentru \nnoptare. Planificase pentru ziua urm`toare cùtarea zonelor \n care David trebuia g`sit [i r`pus. Lini[tea nop]ii plutea deasupra taberei lui Saul. To]i dormeau obosi]i dup` drumul lung [i anevoios str`b`tut \n timpul zilei. Iat` c` cineva s-a furi[at printre corturi [i \ncet, \ncet s-a strecurat \n cel al lui Saul, lu=nd de acolo numai suli]a [i vasul cu ap` al regelui. Toate s-au petrecut \n mare lini[te [i cu grij` deosebit`, \nc=t nimeni nu a observat vreo mi[care. Diminea]a, c=nd to]i osta[ii se trezeau [i ie[eau din corturi pentru a se preg`ti din nou de drum, un glas cunoscut ce venea dinspre culme, a spintecat aerul. Vocea se adresa generalului lui Saul, Abner: De ce nu p`ze[ti pe rege, st`p=nul tù? Atunci, abia a \n]eles [i Saul prin ce mare primejdie trecuse, a \n]eles c` David a fost din nou at=t de aproape de el \nc=t l-ar fi putut ucide din nou cu cea mai mare u[urin]`. {i totu[i nu a f`cut-o. L-a iertat. Du[m`niei i-a r`spuns cu iertare. I-a ar`tat numai ce s-ar fi putut \nt=mpla cu el, s`-l \nfrico[eze, s`-[i vin` \n fire [i s` se lini[teasc`. Lungul [ir al r`zboaielor cu filistenii nu a luat sf=r[it. David \ns` nu a mai luptat. Poporul evreu era condus de Saul [i a fost \nfr=nt. Mai mult dec=t at=t, au murit [i cei trei fi ai sì: Ionatan, Aminabad [i Melchi[ua. R`m=n=nd singur [i cu onoarea p`tat` de aceast` \nfr=ngere, Saul a preferat s`-[i ia via]a singur. S-a aruncat \n propria-i sabie. Acesta a fost sf=r[itul trist al celui ce din du[m`nie a \ncercat s` omoare un uns al lui Dumnezeu. David \ns` i-a r`spuns totdeauna prin iertare. {i iertarea a ie[it biruitoare. Vom vedea \n lec]ia urm`tore ce viitor m`re] i-a preg`tit Domnul. Intui]ia se va face ar`t=ndu-se scene oglindind du[m`nia lui Saul fa]` de David [i iertarea acestuia.
Cum s-a comportat David fa]` de poporul sù? (Cu d`ruire [i cu mult curaj s-a angajat \n lupta contra lui Goliat [i contra filistenilor). Dar fa]` de regele Saul? (Cu supunere [i cinstire). Dar Saul fa]` de David? (Cu invidie [i du[m`nie). P=n` unde a mers ura lui Saul fa]` de David? (P=n` la tentativa de a-l ucide [i la ne\ntrerupta urm`rire de a-i curma zilele vie]ii). Cum a r`spuns David la du[m`nia lui Saul? (Prin iertare [i cinstire. De dou` ori
70
Capitolul unu
putea s`-l omoare, dar nu s-a r`zbunat, ci l-a iertat, cùt=nd s`-i acorde \n continuare cinstirea cuvenit`). Ce ne arat` David prin atitudinea lui iert`toare? (C` Dumnezeu nu iube[te r`zbunarea, [i c` vom fi pe placul lui Dumnezeu dac` vom r`spl`ti rùl cu binele, ura cu iubire, du[m`nia cu iertarea).
--
Se vor citi capitolele 23 [i 24 din cartea I Regi, unde este relatat` prigonirea lui David de c`tre Saul. 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
David [i Goliat
V` aminti]i desigur c` poporul Israel, a[ezat \n mijlocul unor popoare p`g=ne, a avut dese conflicte armate cu acestea. |ntr-una din luptele cu filistenii, se eviden]iaz` un personaj deosebit.

Vom vedea \n lec]ia de ast`zi lupta dintre David si Goliat.

Pe vremea aceea (sec. XI \. d. H.) la conducerea poporului Israel, era Saul, numit rege de c`tre Samuel. Fiind ataca]i de filisteni, au venit \n lupt` \n Valea Stejarului. De o parte a vìi, pe un munte erau filistenii, iar pe cealalt` parte erau israelitenii. Se preg`tea o lupt` foarte grea. Pentru a fi siguri de victorie, filistenii au apelat la o viclenie. Astfel, un om de m`rime gigantic` din armat`, pe nume Goliat a ie[it \n fa]a evreilor, provoc=nd la b`taie [i spun=nd, C` dac` vreun israelit
71
\l va \nvinge, biruin]a va fi de partea lor [i invers, dac` va \nvinge el, succesul b`t`liei va apar]ine filistenilor. Dar nimeni nu avea curajul s`-l \nfrunte. Era oare poporul evreu un popor pu]in curajos? Desigur c` nu, dar acest om era un uria[ \mbr`cat \n zale, cu un coif pe cap, cu sabie [i cu o suli]` al c`rui v=rf bine ascu]it, amenin]a str`lucind sfid`tor \n b`taia soarelui. To]i c=]i s-au luptat cu el, au fost \nvin[i. |n tab`ra israelitenilor se aflau [i fiii lui Iesei. Ei aveau un frate mai mic, pe nume David care a r`mas pe c=mp s` p`zeasc` turma de oi. Ca p`stor s-a dovedit a fi destoinic. Cu o singur` pra[tie de piele a reu[it s` omoare un urs [i un leu, c=nd oile sale erau atacate. |ntr-una din zile, Iesei l-a trimis pe David, cu ni[te p=ine [i br=nz`, la fra]ii sì. El dorea mai ales s` primeasc` ve[ti de la fiii sì. Ajung=nd pe front, David \l v`zu [i el pe Goliat, \naint=nd \ntre cele dou` tabere, amenin]=nd, [i, ce era mai grav, adres=nd cuvinte de ocar` Dumnezeului lui Israel. F`cu aceasta timp de 40 de zile. David \l iubea mult pe Domnul, iar cuvintele rele ce le auzise erau de neiertat, determin=ndu-l s` porneasc` \mpotriva trufa[ului Goliat. Dup` ce a primit \ncuvin]area de la Saul, s-a preg`tit de lupt`. A fost \narmat cu sabie [i suli]`, i s-a pus armur` [i chiar coif. Dar c=nd s` fac` primul pas, toate acestea erau at=t de grele, \nc=t nici nu se putea mi[ca... Renun]=nd la acest echipament militar, [i-a luat pra[tia [i c=teva pietre netede [i ascu]ite. Se \nf`]i[` \naintea uria[ului Goliat \n ]inuta sa de p`stor. Nici un filistean nu [i-ar fi putut imagina c` tocmai el vrea s` se opun` puternicului Goliat, c=nd au fost at=]ia \naintea lui, mult mai viteji, care au trecut prin ascu]isul suli]ei \nfrico[`toare. Nici unul dintre ei nu b`nuia m`car, c` acel cu care se va lupta Goliat, este de fapt Dumnezeu, cel batjocorit de el. David \l iubea pe Domnul,[i a[a cum am mai spus, cei ca el nu sunt l`sa]i singuri atunci c=nd pornesc la lupt` \n Numele Lui. David nu s-a temut de Goliat, nici de armele lui. Dar lupta p`rea pierdut` \nainte de a \ncepe... Cum ar putea un copil s`-l \nfrunte pe Goliat? Dar David a pornit prin puterea credin]ei, care era mai mare dec=t for]a uria[ului Goliat! Iat`-l acum pe uria[ul Goliat [i t=n`rul ne\nfricat David \n mijlocul vìi; str`juit` de o parte [i de alta de coamele mun]ilor pe care erau desf`[urate armatele celor dou` tabere. Goliat \ncepe s` r=d` [i s`-[i bat` joc de adversarul sù. David \ns` nu se las` intimidat. El [tia c` Domnul \l va ajuta. C=nd uria[ul \nainta c=]iva pa[i, pornind b`t`lia, David \[i preg`tea pra[tia. D=nd
72
Capitolul unu
drumul pietrei, aceasta nimeri chiar \n fruntea lui Goliat. Acesta c`zu la p`m=nt, iar David \i retez` capul chiar cu sabia lui [i-l purt` ca trofeu al victoriei sale, p=n` \n fa]a \mp`ratului Saul. Odat` r`pus Goliat, \nvingerea armatei filistenior era pecetluit` conform \n]elegerii de la \nceput. Astfel, evreii [i-au fug`rit inamicii [i au ob]inut o mare victorie \mpotriva lor. Datorit` lui David? |ntr-un fel, da. Deoarece el a avut curajul ca prin credin]a sa s` se opun` lui Goliat, cu inima plin` de \ncredere \n sprijinul Dumnezeului sù, [i astfel prin David, Dumnezeul cel adev`rat a biruit, dup` cum sun` versurile: C=nd porne[ti cu Domnul, birui pe vr`jma[ C=t ar fi de tare [i de uria[ Doar te duci spre d=nsul, [i el cade jos Tu ai biruin]a, dar l-a-nvins Hristos. (Traian Dorz)
Cine a fost Goliat? (Un uria[ din tab`ra filistenilor care au atacat pe israeli]i). Dar David? (Era fiul lui Iesei Betleemitul, p`stor la oi). Care erau tr`s`turile morale ale lui Goliat? (Era m=ndru, \ncrez`tor peste m`sur` \n puterile sale; sfid`tor [i dispre]uitor chiar fa]` de Dumnezeu). Dar David cum era? (Era modest [i plin de \ncredere \n Dumnezeul cel adev`rat). Era drept ca un uria[ \narmat s` se lupte cu un p`stor ne\narmat? (Nu era drept). La ce rezultat ne-am fi a[teptat? (Ca David s` fie \nvins). Dar p=n` la urm` ce s-a \nt=mplat? (Dreptatea [i puterea lui Dumnezeu sunt totdeauna mai tari dec=t trufia omeneasc`). Cum v` explica]i c` David a ie[t biruitor? (Tocmai fiindc` nu s-a \ncrezut \n for]ele sale, ci \n puterea lui Dumnezeu. Altfel spus, Dumnezeu a \nvins m=ndria prin smerenia lui David). Ce \nseamn` aceasta? (C` Dumnezeu st` \mpotriva celor m=ndri, iar celor smeri]i le d` har; sau c` Cel ce se \nal]` pe sine se va smeri, iar cel ce se smere[te pe sine, se va \n`l]a).

Se va citi din cartea I Regi, capitolul 17, \n care ni se relateaz` despre David si Goliat. 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
--
73
Gre[eala [i pocìn]a regelui David Psalmii

Am v`zut \n lec]iile trecute c` David, uns rege de c`tre Samuel, a avut o serie de confrunt`ri cu Saul. Dup` moartea acestuia, i-a urmat pe tron, fiind numit rege de b`tr=nii lui Iuda. Dar abia dup` 7 ani [i [ase luni, prin \ndelungate lupte a reu[it s`-i aduc` pe to]i evreii sub aceea[i c=rmuire la Ierusalim.

|n lec]ia de azi vom face cuno[tin]` cu regele David ca rege evlavios, cu gre[eala [i pocìn]a lui, ca [i cu nemuritoarea sa oper` cunoscut` sub numele de Psalmi.

Dac` \n vremea lui Saul, poporul evreu a avut parte de numeroase r`zboaie, regele David va instaura pacea [i lini[tea \n poporul pe care-l conduce, \nfr=ng=ndu-i definitiv pe filisteni. Dar David nu a fost numai un bun strateg [i conduc`tor militar, ci [i un rege evlavios, slujitor Domnului care l-a ales [i uns rege peste Israel. Astfel prima sa ac]iune dup` ce s-a urcat pe tron a fost mutarea Chivotului Legii de la Kiriat-Iarim (o localitate undeva la nord-vest de Ierusalim), \n muntele Sionului, \ntr-un loca[ nou. A[adar, cu un alai de [aizeci de mii de oameni au luat chivotul din casa lui Aminadab, transport=ndu-l \n sunete de tr=mbi]e, dans=nd [i veselindu-se. La c=rma carului cu boi \n care duceau chivotul, erau Uza [i Aleio, fiii lui Aminadab. Dar boii se speriar` [i chivotul se cl`tin` aproape s` cad`. Atunci Uza \l sprijini [i chiar \n clipa c=nd s-a atins de chivotul sf=nt, muri fulger`tor, datorit` m=niei lui Dumnezeu. Ca urmare David nu a mai dus chivotul \n cetatea sa, ci l-a l`sat timp de trei luni \n casa lui Obed-Edom din Gat, iar binecuv=nt`rile lui Dumnezeu s-au rev`rsat asupra acestuia [i \ntregii sale familii. Mai apoi, chivotul
74
Capitolul unu
a fost dus pe Muntele Sionului, de c`tre preo]i, \n strig`tele de bucurie ale poporului. Dar totu[i, David [tia c` acest chivot nu este a[ezat dec=t \ntr-un cort. |nc` nu exista nici o cas` a Domnului. Al`turi de David era mereu proorocul Natan, c`ruia \i \mp`rt`[e[te dorin]a sa de a zidi o cas` pentru Domnul. Transmi]=nd voia lui Dumnezeu, Natan spune regelui c` dac`-[i va pune \n aplicare planurile, binecuv=ntarea Sa va fi cu el, tot neamul sù va ajunge vestit \n lumea larg` a[a cum nu a mai fost p=n` acum, deoarece din el se va na[te M=ntuitorul lumii, Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Desigur c` aceasta era o mare cinste, chiar cea mai mare, pe care un uns, un ales al Domnului ar putea-o avea. Urm`toarea ac]iune a regelui David a fost organizarea poporului. Astfel, au fost numi]i c=te un om care s` supravegheze o[tirea, dreg`tori, scriitori. A numit preo]i pe care i-a \mp`r]it \n 24 de cete, stabilind ca fiecare parte s` fac` pe r=nd slujb` timp de o s`pt`m=n`. Levi]ii au fost [i ei \mp`r]i]i \n 24 de cete. O parte din ei c=nt=nd vocal [i instrumental, c=nt`rile sfinte. Organiz=nd poporul, David a reu[it s` impun` credin]a monoteist`, adic` \ntr-un singur Dumnezeu drept, bun, atotputernic [i adev`rat. Am spus de la \nceput c` David era ca om, [i el supus gre[elii. Astfel, pe c=nd armata sa condus` de c`petenii era \n r`zboi, a v`zut pe acoperi[ul casei o femeie foarte frumoas` sc`ld=ndu-se. A chemat-o la el afl=nd despre ea c` se nume[te Bat-Seba, este fiica lui Eliam [i nevasta lui Urie Heteul, un lupt`tor de elit` \n armata sa. Pentru ca el s` nu afle c` Bat-Seba intrase \n casa sa, David scrie generalului Ioab s`-l pun` pe Urie \n lupta cea mai grea [i s` fie l`sat singur pentru a fi omor=t. Dar dac` Urie, care murise nevinovat, nu a [tiut niciodat` c` David a p`c`tuit cu nevasta sa, Domnul a v`zut p`catul regelui [i prin intermediul proorocului Natan, David a fost mustrat pentru fapta sa. S` citim din Sf=nta Scriptur` modul foarte sugestiv \n care Natan mustr` pe David: Atunci a trimis Domnul pe Natan proorocul la David [i a venit acela la el [i i-a zis: Erau \ntr-o cetate doi oameni: unul bogat [i altul s`rac. Cel bogat avea foarte multe vite mari [i m`runte, iar cel s`rac n-avea dec=t o singur` oi]`, pe care el o cump`rase de mic` [i o hr`nise [i ea crescuse cu copiii lui. Din p=inea lui m=ncase [i ea [i se ad`pase din ulcica lui, la s=nul lui dormise [i era pentru el ca o fiic`. Dar iat` c` a venit la bogat un c`l`tor, [i gazda nu s-a \ndurat s` ia din oile sale sau din vitele sale, ca s` g`teasc` cina pentru c`l`torul care venise la el, ci a luat oi]a s`racului [i a g`tit-o pe aceea pentru
75
omul care venise la el. Atunci s-a m=niat David cumplit asupra acelui om [i a zis c`tre Natan: Precum este adev`rat c` Domnul este viu, tot a[a este de adev`rat c` omul care a f`cut aceasta este vrednic de moarte; pentru oaie el trebuie s` \ntoarc` \napoi \mp`trit, pentru c` a f`cut una ca aceasta [i pentru c` nu a avut mil`! Atunci Natan a zis c`tre David: Tu e[ti omul care a f`cut aceasta! A[a zice Domnul Dumnezeul lui Israel. Eu te-am uns rege pentru Israel [i Eu te-am izb`vit din m=na lui Saul, ]i-am dat casa domnului tù [i femeile domnului tù la s=nul tù, ]i-am dat ]ie casa lui Israel [i a lui Iuda... pentru ce \ns` ai nesocotit tu cuv=ntul Domnului, f`c=nd rù \naintea ochilor Lui? Pe Urie Heteul tu l-ai lovit cu sabia, pe femeia lui ]i-ai luat-o de so]ie, iar pe el l-ai ucis cu sabia amoni]ilor. Deci nu se va dep`rta sabia de deasupra casei tale \n veci, pentru c` tu m-ai nesocotit pe mine [i ai luat femeia lui Urie Heteul ca s`-]i fie nevast`... (II Regi 12, 110). El a \n]eles marea gre[eal` pe care o f`cuse \naintea Domnului, v`rs=nd lacrimi de pocìn]`, spre a-[i sp`la vinov`]ia. Compun=nd Psalmul 50: Miluie[te-m` Dumnezeule, dup` mare mila Ta [i dup` mul]imea \ndur`rilor Tale, [terge f`r`delegea mea. Mai v=rtos m` spal` de f`r`delegea mea [i de p`catul meu m` cur`]e[te, c` f`r`delegea mea eu o cunosc [i p`catul meu este pururea \naintea mea. }ie unuia am gre[it [i rù \naintea Ta am f`cut, a[a \nc=t drept e[ti Tu \ntru cuvintele Tale [i biruitor c=nd vei judeca Tu.... Dumnezeu l-a iertat, din dragoste pentru el. Dreptatea lui Dumnezeu impune ca gre[eala s` fie totu[i pedepsit`. Astfel, nu David va fi acela care va zidi Domnului o cas`, ci fiul sù, Solomon. Gre[eala lui David a fost pedepsit` de Dumnezeu [i prin aceea c` primul sù fiu cu BatSeba va muri. Solomon este cel de-al doilea fiu al lui Bat-Seba, pe care David l-a \ncredin]at proorocului Natan pentru a-l cre[te \n ascultare [i supunere fa]` de poruncile lui Dumnezeu. Dar David \nainte de Solomon a mai avut din alt` c`s`torie un fiu cu numele Abesalom. Cresc`nd mare el era un t=n`r frumos cu un p`r bogat [i buclat. {tia c` fiind primul bìat al lui David, ar fi trebuit s`-i urmeze la domnie. Abesalom era \ns` foarte ner`bd`tor. At=ta vreme c=t David \nc` trìa, el nu putea ajunge rege. Dar ner`bdarea lui l-a dus chiar la pl`nuirea mor]ii tat`lui sù. Adun=ndu-[i to]i supu[ii credincio[i, Abesalom a pornit o lupt` \mpotriva lui David. Acesta s-a retras \ntr-un loc mai \ndep`rtat. Abesalom g`sind Ierusalimul p`r`sit, s-a proclamat rege [i dorea s`-l aib` prizonier chiar pe tat`l sù. Ce inim` fals` [i hain` se ascundea \n dosul frumuse]ii fizice a lui Abesalom... Conduc=ndu-[i armata sa Abesalom a plecat pe urmele lui David.
76
Capitolul unu
Dumnezeu avea \ns` grij` de regele poporului evreu. Astfel \nfrunt=ndu-se cu solda]ii trimi[i de David, Abesalom a fost \nvins, cùt`ndu-[i sc`parea \n fuga prin p`dure. Copacii erau de[i [i cu crengile l`sate mult \n jos. Abesalom c`lare alerga cu pletele flutur=nd \n b`taia v=ntului. Se ag`]ar` \ns` \ntr-o creang` [i r`mase acolo at=rn=nd, prad` solda]ilor regelui care-l ucid. David \[i iubea fiul [i nu ar fi dorit ca Abesalom s` fie omor=t. De aceea pl=nge moartea lui, dar a \n]eles c` aceasta a fost pedeapsa cea dreapt` a lui Dumnezeu. Cel ce a dorit s` ucid`, a fost el omor=t. Deci Abesalom nu mai putea fi urma[ la domnie. {ti]i pe cine a ales Domnul? Pe Solomon, cel pe care El \nsu[i l-a preg`tit [i l-a format prin intermediul proorocului Sù, Natan. David a fost rege, dar ca orice om via]a sa a fost o succesiune de clipe fericite, de clipe de bucurie, cu cele de tulburare [i \ntristare. Toate cele ce i-au bucurat sau ap`sat inima, le face cunoscute urma[ilor prin nepieritoarea sa oper` cunoscut` sub numele de Psalmii. Exist` un num`r de 150 de Psalmi, dintre care cei mai mul]i sunt ai lui David. Prin Psalmi, David [i-a deschis inima [i \ntreaga fiin]` spre Dumnezeu, a[a cum se deschid zorile zilei pentru ca primind lumin` din lumina lui Dumnezeu [i dragoste din dragostea Lui [i dreptate din dreptatea Lui, s` le poat` comunica cu o sim]ire [i fascina]ie unic`. Se deosebesc astfel, Psalmi de laud`, de mul]umire, de rug`ciune [i cerere, de cìn]`, de ne]`rmurit` \ncredere; unii cu caracter istoric, al]ii didactic, iar al]ii mesianic. Ei sunt o oglind` a ceea ce este sufletul omului cu toate st`rile prin care trece, cu toate \ntreb`rile [i r`spunsurile sale... De aceea Psalmii au intrat \n cultul Bisericii Ortodoxe. Regele [i profetul David moare dup` o domnie de 40 de ani (1013973 \n. Hs.), l`s=nd \n locul lui pe Solomon. A fost \nmorm=ntat \n Sion.
David a fost un bun conduc`tor militar [i \n acela[i timp [i un rege evlavios [i profet. Ca rege evlavios el organizeaz` cultul divin public \n Sion [i scrie mai mul]i psalmi dintre care unii sunt mesianici, referindu-se la venirea lui Mesia [i la jertfa Sa care ne-a izb`vit din p`cat. Ca orice muritor el are gre[eli, dar odat` mustrat [i pedepsit de Dumnezeu [i-a \ndreptat via]a. De aici vedem limpede c` nu e suficient s` ne cìm, s` regret`m
77
p`catul; ci trebuie s` lu`m [i hot`r=rea ferm` de-a nu-l mai s`v=r[i.
8. Aplicarea
Pentru con]inutul lor plin de \n`l]are duhovniceasc` psalmii au intrat mai mult ca oricare alt` carte din Vechiul Testament, \n cultul Bisericii Ortodoxe, fiind citi]i at=t la slujbele de diminea]` c=t [i la cele de sear`.
--

Se va citi cartea Psalmilor. Se va memora Psalmul 50. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
|n]eleptul rege Solomon

V` mai aminti]i din lec]ia trecut`, c` am vorbit despre regele David. Spuneam despre el, c` primul sù fiu Abesalom a murit \n \mprejur`rile pe care le [ti]i deci nu el este cel ce i-a urmat la conducerea poporului evreu. Am mai amintit despre Bat-Seba [i cel de-al doilea fiu al ei, Solomon, pe care l-a format ca om al lui Dumnezeu, proorocul Natan. El este urma[ul lui David, care a condus poporul Israel.

|n lec]ia de azi vom vorbi despre |n]eleptul rege Solomon.
78
Capitolul unu

Regele Solomon a condus poporul Israel, timp de 40 de ani (973 933 \n. Hs.). El [i-a \nceput domnia av=nd ca punct de sprijin sfaturile tat`lui sù, David. Astfel, David \i spunea c` el va fi rege, adic` mai presus dec=t orice om din popor, dar Dumnezeu este cel Prea |nalt [i Atotcuprinz`tor, c`ruia trebuie s` I se \nchine chiar [i regele. |ntr-o zi Solomon a mers la Ghibeon s` aduc` jertf` Domnului. Noaptea Dumnezeu i s-a ar`tat \n vis, promi]=nd c`-i va da tot ce cere. {i Solomon a cerut: D` dar robului tù o inim` priceput`, ca s` judece pe poporul Tù, s` deosebeasc` binele de rù! C`ci cine ar putea s` judece pe poporul Tù, pe poporul acesta a[a de mare la num`r! Domnului I-a pl`cut [i a apreciat c` Solomon nu a cerut dec=t \n]elepciune. R`spl`tindu-l pentru aceasta i-a dat nu numai minte \n]eleapt` [i priceput`, a[a cum nu a fost nimeni \naintea sa (I |mp. 3,12), ci [i bog`]ii [i slav` a[a cum nici un alt \mp`rat nu a mai avut. Iat` c` o dat` se \nf`]i[eaz` \naintea \mp`ratului dou` femei, av=nd un singur copil [i fiecare spun=nd c` este al ei. Veniser` pentru ca Solomon s` le fac` dreptate [i s` dea copilul celei c`reia era de fapt. Aceasta era \ntr-adev`r o enigm` greu de dezlegat. De unde s` [tii al cui este copilul c=nd fiecare spune c` este mama lui? Dar judecata dreapt` a lui Dumnezeu era asupra lui Solomon. S` vedem cum a procedat el: a poruncit unui slujitor s` aduc` o sabie [i s` taie copilul \n dou`. C=nd adev`rata mam` a auzit a[a ceva, s-a \ngrozit [i a preferat s`-l dea celeilalte femei dec=t s`-l omoare. Iar mama cea fals` a spus c` poate fi tìat copilul \n dou`, deoarece \n acest fel fiecare poate avea o parte. Acum, Solomon a [tiut cui trebuie dat copilul. |n felul acesta, tot poporul evreu [tia c=t de \n]elept este \mp`ratul lor. Dar nu numai poporul evreu cuno[tea \n]elepciunea lui Solomon, ci \nc` mul]i al]ii, deoarece faima sa s-a r`sp=ndit departe-departe, chiar p=n` la regina din Saba. Aceasta era [i ea o femeie \n]eleapt`, care afl=nd despre Solomon, a dorit s`-l cunoasc` personal. {i iat` c` \ntr-o zi, Solomon prime[te vizita \mp`r`tesei. Discu]ia lor a impresionat-o pe \mp`r`teasa din Saba mai mult dec=t s-ar fi a[teptat. M`re]ia [i inteligen]a lui Solomon nu a fost tot ce a cunoscut \mp`r`teasa. Ea aflase c` toate acestea se datoreaz` Dumnezeului lui Israel. C=t de minunat trebuia s` fie acest Dumnezeu al lui Solomon, c` l-a f`cut cel mai vestit dintre \mp`ra]i!
79
|mp`r`teasa din Saba s-a \ntors \n ]ara ei cu numeroase daruri [i cu o foarte bun` impresie despre regele poporului Israel. {ti]i c` lui David i-a fost respins` inten]ia de a constriui o cas` pentru Dumnezeu datorit` p`catului s`v=r[it cu Bat-Seba. I s-a promis \ns` c` Solomon, fiul lui va fi cel care va ridica aceast` cas`. A durat zece ani, p=n` a fost finalizat templul. Realizat dup` modelul Cortului Sf=nt, a avut o amploare [i o str`lucire unic`. Solomon a cl`dit Templul de la Ierusalim, l=ng` palatul regal. Astfel, el asociaz` cultul sanctuarului cu monarhia ereditar`. Templul devine re[edin]a lui Dumnezeu printre Israeli]i. Muntele Sion pe care a fost ridicat Templul este un centru al lumii. Acest Templu din Ierusalim devine sanctuarul na]ional, iar cultul regal se identific` cu religia de stat. {i astfel spunem c` \n Israe1 era o monarhie teocratic`, adic` regii conduceau dup` Legea lui Dumnezeu. Solomon a \ngenunchiat \naintea altarului pentru jertfe, rug=ndu-se lui Dumnezeu cu prilejul finis`rii [i sfin]irii templului. Dumnezeu i s-a ar`tat spun=ndu-i: Am auzit rug`ciunea ta [i cererea ta cu care te-ai rugat c`tre Mine, [i ]i-am \ndeplinit toate dup` cererea ta, am sfin]it Templul pe care l-ai zidit ca s` petreac` numele Meu acolo, [i voi fi cu ochii [i cu inima Mea acolo \n toate zilele. |n urm`torii 13 ani, Solomon [i-a construit un palat, cu un tron domnesc turnat din aur curat [i \mpodobit cu filde[. {i astfel, Solomon a \ntrecut \n bog`]ii pe to]i regii p`m=ntului, a[a cum i-a promis Domnul. Avem \nc` o dovad` c` Dumnezeu \[i ]ine \ntotdeauna promisiunile [i niciodat` nu \i uit` pe cei pe care \i iube[te. S` vedem acum, care este starea lui Solomon? Cum s-a comportat el fa]` de Dumnezeu, care a fost credincios p=n` la cap`t leg`m=ntului Sù? A[a cum am putut observa p=n` acum, toate personalit`]ile binecuv=ntate [i alese de Dumnezeu, \nt=lnite, au avut ca oameni, momente de sl`biciune, ab`t=ndu-se de la ascultarea de Dumnezeu. De la c`derea omului \n p`cat firea omului a devenit victima acestuia. Func]iile sufletului s-au alterat; mintea s-a \ntunecat [i sim]irea s-a pervertit, iar voin]a a sl`bit. Fiind om, mo[tenind firea adamic`, Solomon a c`zut [i el \n p`cat, c`s`torindu-se cu femei p`g=ne, care l-au determinat s` se \nchine la idolii lor. V` ve]i \ntreba poate, cum ar fi putut Solomon s` fac` tocmai la b`tr=ne]e asemenea p`cat \n fa]a lui Dumnezeu, de la care a primit at=tea [i at=tea binecuv=nt`ri [i slav`? {i totu[i a[a a fost. Diavolul este ispititor [i viclean, iar firea omului este sl`bit` [i \nclinat` spre p`cat. El a construit
80
Capitolul unu
sanctuare \n cinstirea zeilor p`g=ni, c`rora [i el s-a \nchinat. A fost un adev`rat act de tr`dare. Nu [tia el c` Dumnezeul lui este viu si des`v=r[it, plin de \ndurare ca s` \mplineasc` orice nevoi ale sufletului [i trupului? Nu i se dovedise aceasta de at=tea ori pe parcursul vie]ii? Ba da. {i totu[i... Dar gre[eala sau p`catul nu r`m=ne nepedepsit. E o lege impus` de dreptatea lui Dumnezeu. Astfel, ca pedeaps` pentru p`catul s`v=r[it, regatul lui Solomon va fi \mp`r]it \n dou`, dar numai dup` moartea sa av=ndu-se \n vedere memoria tat`lui sù, David. C=nd a murit Solomon, a fost \nmorm=ntat \mpreun` cu p`rin]ii sì, \n cetatea lui David. |n locul lui, \n Ierusalim a fost numit rege Roboam, fiul sù. El nu asculta de b`tr=nii poporului, [i astfel zece semin]ii aleg rege pe Ieroboam. Deci Israeli]ii alc`tuiesc acum dou` regate, regatul lui Iuda [i Veniamin conduse de Roboam [i celelalte zece regate conduse de Ieroboam. |n]elepciunea lui Solomon a r`mas peste veacuri prin c`r]ile cuprinse \n canonul Sfintei Scripturi: C=ntarea C=nt`rilor, Proverbele, Ecleziastul [i |n]elepciunea lui Solomon.
Cine a fost succesorul lui David la tron? (Solomon, fiul fui BatSeba). Cine l-a ales? (David, tat`l sù). Ce a cerut Solomon lui Dumnezeu? (|n]elepciune ca s` poat` conduce poporul). Ce a construit Solomon? (Templul, sau casa lui Dumnezeu [i un palat \mp`r`tesc). Cum s-a manifestat \n]elepciunea lui Solomon? (Prin judecata poporului [i prin scrierile lui). A fost ea vestit`? (Chiar [i conduc`torii altor popoare, precum regina din Saba au auzit de \n]elepciunea lui Solomon, [i vizit=ndu-l a fost uimit` de ea). A r`mas Solomon credincios lui Dumnezeu p=n` la moarte? (Nu a r`mas, ci c`s`torindu-se cu femei strìne [i-a f`cut idoli). P`catul lui cum a fost pedepsit? (Prin \mp`r]irea regatului \ntre Roboam [i Ieroboam, dup` moartea lui).
8. Aplicarea
Se vor citi mai multe proverbe din cartea scris` de Solomon.

Se vor re]ine (memora) mai multe proverbe. 10. Rug`ciunea la ie[irea- din clas`.
--
81
Moise alesul lui Dumnezeu

V` aminti]i din lec]ia trecut`, c` Iosif locuia \n Egipt [i i-a adus [i pe fra]ii sì, \mpreun` cu Iacob, tat`l lor. Iacob murise. Desigur c` a murit [i Iosif \mpreun` cu fra]ii sì, dar s` vedem ce s-a \nt=mplat cu urma[ii lor, cu copiii copiilor lor? |n primul r=nd pe tron se urcase Ramses al II-lea, care nu-l cunoscuse pe Iosif [i deci nu [tia cum i-a sc`pat el din ghearele foametei pe egipteni. Pe de alt` parte, evreii, adic` descenden]ii lui Avraam, Isaac [i Iacob se \nmul]iser` [i astfel \n Egipt \[i ducea via]a [i poporul evreu. Nefiind popula]ie b`[tina[`, erau asupri]i. Dar totu[i, evreii erau poporul lui Dumnezeu [i El \nsu[i veghea asupra lor. {i desigur c` le-a preg`tit un plan de salvare. S` vedem \ns` cum [i prin cine?

Ca urmare, subiectul lec]iei de ast`zi este: Moise alesul lui Dumnezeu.

Deci, omul prin care Dumnezeu a hot`r=t s` salveze poporul Sù este Moise. El este deci, o mare personalitate biblic` [i na]ional`. Sf=nta Scriptur` ni-l prezint` \nc` de la na[tere pentru a vedea ce minunat [i cu c=t` \n]elepciune lucreaz` Domnul. Haide]i s` facem \mpreun` cuno[tin]` cu Moise! A[a cum am spus, faraon asuprea poporul evreu. Dar nu numai at=t: dorea chiar s`-l st=rpeasc`. Astfel, a poruncit ca orice bìe]el se va na[te, s` fie aruncat \n apele fluviului Nil. Vai ce lucru greu de \ndeplinit! Vai ce porunc` grea, aproape imposibil`! Care mam` poate oare s`-[i arunce copila[ul, s`-l \nece? Ca s` se asigure c` porunca sa va fi executat`, faraon trimisese osta[i. |n ]inutul Gosen, \ntr-o c`su]` locuia o familie ce avea o feti]` mai mare pe nume Miriam [i un bìat de vreo trei ani[ori pe nume Aaron. |ns` nimeni nu [tia c` mai era acolo [i un copila[,
82
Capitolul unu
care ar fi trebuit aruncat \n Nil, fiind bìe]a[. Mama sa l-a ]inut ascuns bine, timp de trei luni, \ntr-un col] \ntunecos al casei, unde nimeni nu l-ar mai fi putut g`si. Dar el pl=ngea [i nu l-ar mai fi putut ]ine; ar fi putut fi auzit de cineva de pe strad`. Iar pe strad` treceau solda]ii. Dac` ei ar auzi copila[ul, ar intra \n cas`, ar lua copila[ul [i l-ar \neca [i astfei l-ar pierde. S`rmana mam`! Ce oare ar fi putut face? S` vedem ce. Se duse la fluviu de unde culese papur` [i stuf. Acas` \mpleti un co[ule], care c=nd fu gata ar`ta ca un mic leag`n. |i astup` gùrile cu smoal` s` nu intre ap` \n el [i s` poat` pluti. Apoi culc` copila[ul \n el [i \mpreun` cu Miriam s-a dus la apele fluviului Nil. Dar nu s`-l omoare, desigur. A a[ezat co[ule]ul \ntre papur`, la mal, unde apa nu era prea ad=nc`. Apoi leag`nul pluti, iar copila[ul dormea lini[tit. Plutea ca o mic` barc`, dar nu oriunde, deoarece Domnul Dumnezeu era acolo [i o \ndrepta spre un loc anume. Mama lui Moise [tia c` Domnul va avea grij`, [i \n tot ce a f`cut a fost \nso]it` de puterea credin]ei \n mila [i dragostea sa fa]` de poporul lui Israel. Astfel, ea \[i ridic` ochii spre cer [i se rug`: Oh, Domnul meu, vegheaz` asupra acestui copila[ pe care Tu mi l-ai dat. Eu nu mai pot, eu nu mai \ndr`znesc s-o fac; dar [tiu c` dac` Tu te vei apleca spre el, totul va ie[i cu bine. Nici un rù nu-l va ajunge. Apoi se duse acas`, dar Miriam se duse aproape de fluviu. Ea se furi[` printre tufi[uri [i se uit` la leag`n. Vroia s` [tie ce se va \nt=mpla cu fr`]iorul ei. Deodat` se apropiar` ni[te pa[i [i se auzeau voci. Miriam o v`zu pe fiica faraonului, care \nso]it` de suita ei de servitoare, se apropia de ap`. Deodat` v`zu leag`nul [i trimise o fat` s`-l aduc`. Copila[ul se trezi [i \ncepu s` pl=ng`. Fiicei faraonului fiindu-i mil` de el s-a hot`r=t s`-l \ngrijeasc`. I-a pus numele Moise, deoarece \nseamn` scos din ap`. Copila[ul \ns` continua s` pl=ng` de foame. Miriam v`z=nd totul, a ie[it dintre tufe, spun=nd: Eu cunosc o femeie care l-ar putea al`pta. S` m` duc s-o aduc? Desigur, se \ntoarse chiar cu mama sa, c`reia, d=ndu-i copila[ul, fiica Faraonului \i spuse: }ine-l la tine [i ai mare grij` de acest bìe]a[. Te voi pl`ti pentru tot. Dar c=nd va fi mare [i va putea m=nca \l voi lua \napoi. C=t era de fericit` c` Durnnezeu i-a ascultat rug`ciunea. Avea voie s` trìasc`, [i pe deasupra mai [i primea r`splat` pentru aceasta. Acum nu mai trebuia s`-l ascund` sau s` se team` de cineva, nici m`car de faraon. Moise mai r`mase mult timp la mama sa. El \nv`]a s` mearg` [i s` vorbeasc`. |n fiecare zi se juca cu fra]ii lui. {i \n fiecare zi o ascultau pe mama povestind. Odat` a povestit c` peste c=tva timp poporul Israel va merge \n alt` ]ar` \n care nu va mai exista
83
un \mp`rat rù [i \n care nimeni nu va mai asupri poporul. Aceasta o promisese Domnul Dumnezeu cu mult timp \naintea lui Iacob. Israel este poporul lui Dumnezeu, spunea mama; El nu trebuie s` r`m=n` \n Egipt; el apar]ine unei ]`ri mult mai frumoase, ]ara Canaan. Iar Dumnezeu ne va \ntoarce acolo unde Iacob a trìt. Acolo ne vom \ntoarce to]i. Dar sosi [i ziua \n care Moise a trebuit dus \napoi la palat unde r`mase cu fiica faraonului. El [tia \ns` c` mama lui adevarat` nu era aceasta, ci o femeie s`rac`, ce \l luase \n bra]e [i-i spunea despre Dumnezeul lui Israel. Moise crescu [i se f`cu om puternic. Primi un palat, cai [i o mul]ime de alte bunuri. Dar c=nd privea la tot ce avea, sim]ea c` toate comorile Egiptului sunt f`r` valoare pentru eI. Nu aceasta este ]ara mea se g=ndea el, nu fac parte din poporul egiptean, ci din poporul israel. Moise nu-[i putea uita poporul [i nici pe Dumnezeu. |ntr-una din zile, plimb=ndu-se pe l=ng` c`su]ele evreilor, auzi pe cineva strig=nd. Un egiptean biciuia un om din poporul evreu. S`racul om se vìta de durere dar persecutorul sù nu avea mil`. V`z=nd aceasta, Moise se sup`r` foarte tare [i se m=nie zic=nd: Pentru c` Dumnezeu nu ajut` poporul meu, \l voi ajuta eu. S`ri asupra egipteanului [i-l b`tu p=n` muri, apoi \l \ngrop`. Credea c` nimeni nu va mai [ti ce s-a \nt=mplat. Dar iat` c` mai t=rziu avea s` se conving` de contrariu. V`z=nd ni[te israeliteni cert=ndu-se, a g=ndit c` nu este bine s` se certe \ntre ei, ci mai bine s-ar uni \mpotriva egiptenilor. Deci a intervenit, dorind s`-i despart`, dar i se r`spunsese: Aceasta nu te prive[te pe tine; tu nu e[ti st`p=n aici. Sau vrei s` m` omori cum l-ai omor=t ieri pe egiptean? Auzind aceasta, Moise a \n]eles c` totu[i toat` lumea [tia de fapta sa. {tia chiar [i faraon care a trimis oameni s`-l aresteze. El credea c` singur poate face ceva care s` aduc` eliberarea poporului sù. Dar a \n]eles acum c` numai puterea lui Dumnezeu se poate opune rezisten]ei egiptene. Dumnezeu era totul, el nu avea s` fie nimic altceva dec=t o unealt` \n m=na Domnului. Dumnezeu a cerut de la El ascultare [i supunere \n iubire. Dorea ca el singur s` admit` superioritatea divin` [i s` se lase cu totul condus de Dumnezeu. Trebuia s` se smereasc`. A[adar, Moise ajunsese \ntr-o ]ar` cu mun]i \nal]i, ce se numea Madian. Era sear` [i se a[ez` l=ng` o f=nt=n` s` se odihneasc`. V`zu venind [apte fete cu o mare turm` de oi, pentru a le ad`pa. Deodat` au ajuns acolo [i ni[te p`stori cu oile lor. Ace[tia erau oameni rì, deoarece le-au alungat pe fete, pentru
84
Capitolul unu
ca oile lor s` bea primele ap`. Fetelor le era team` [i s-au gr`bit s` le fac` loc. Moise v`z=nd rùtatea acelor oameni, s-a m=niat [i duc=ndu-se \n fa]a lor le spuse: s` pleca]i imediat de aici. Fetele au ajuns \naintea voastr` [i au dreptul s` ia primele ap` pentru oi. S` nu \ndr`zni]i cumva s` le mai nec`ji]i vreodat`. {i a[a Moise ajunse \n casa acestor fete unde-l \nt=lni pe b`tr=nul preot, tat`l lor. R`mase acolo la cin` [i peste noapte, iar apoi se [i instal` \n casa b`tr=nului Ietro, c`s`torindu-se cu Sefora, una din cele [apte fete. Acum nu mai era fugar; avea cas` [i familie, dar trebuia s` [i munceasc` pentru a-[i c=stiga p=inea de toate zilele. El mergea cu oile la p`[une, le cùta iarb` proasp`t` [i seara le aducea la f=nt=n` s` le adape. {i dac` o fiar` s`lbatic` se apropia s` atace oile, el o alunga. Moise se schimbase mult. Alt`dat` fusese bogat, acum era un p`stor s`rac. |nainte via]a sa a fost lini[tit`, acum trebuie s` \ngrijeasc` oile cu r`bdare, muncind din greu. Alt`dat` se m=nia repede, vroia el \nsu[i s`-[i ajute poporul; acum \nv`]a s` fie r`bd`tor [i s` a[tepte ca Dumnezeu s` vin` \n ajutorul poporului Israel. Dar aceast` schimbare a durat ani [i ani de-a r=ndul. Moise fu p`stor timp de patruzeci de ani, dar nu [i-a uitat poporul. Nu se mai credea \ns` nici vrednic de a face ceva pentru el, cu propriile sale puteri. |ntr-o zi, c=nd ajunse pe un munte \nalt, observ` ceva neobi[nuit. Era un foc; o tuf` de mure era \n fl`c`ri. Dar nu acesta era un lucru neobi[nuit, ci faptul c` tufa era \n mijlocul focului [i nu se consuma. Frunzele [i crengile r`m=neau cum fuseser` mai \nainte. Aceasta este o minune se g=ndea Moise. Trebuie s` m` uit la ea mai de aproape [i se duse curios \ntr-acolo. Deodat` auzi o voce care striga: Moise! Moise! Vocea ie[ea din foc. Moise r`spunse \nfrico[at: Iat`-m`, sunt aici! Vocea zise: Nu te apropia aici! Ci scoate-]i \nc`l]`mintea din picioarele tale, c` locul pe care calci este p`m=nt sf=nt! Apoi a zis iar`[i: Eu sunt Dumnezeul p`rin]ilor tì, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac [i Dumnezeul lui Iacob! {i [i-a acoperit Moise fa]a sa, c` se temea s` priveasc` pe Dumnezeu (Ie[irea 3, 47), dar auzea tot ceea ce-i spunea Dumnezeu. A aflat astfel, c` Dumnezeu dore[te s` ajute pe poporul evreu [i s`-l duc` \n acea ]ar` frumoas` a Canaanului. Iar el avea misiunea s` mearg` [i s`-i cear` lui faraon eliberarea poporului sù din Egipt. |ntr-adev`r, Moise se schimbase dup` at=ta timp. Acum nici nu ar mai fi \ndr`znit s` mearg` \n fa]a lui faraon. Dar Dumnezeu \i spuse c` trebuie s` asculte [i s` nu se team` deoarece El
85
\nsu[i va veghea asupra lui [i va face din el unealta sa de lucru prin care [i cu care poporul evreu va fi salvat. |i mai spuse c` va merge la faraon \mpreun` cu fratele sù Aaron, \ntruc=t Moise era g=ngav. Apoi se f`cu lini[te. Vocea nu mai vorbi, iar tufa nu mai ardea. Era ca [i cum nu s-ar fi \nt=mplat nimic. Moise se duse acas` [i-[i duse oile \n grajd; nu mai putea s` se ocupe de ele. Domnul \i d`duse o alt` misiune; era o munc` grea, dar minunat`, l`s=ndu-se \ntru totul \n grija Domnului. De acum nu va mai trì pentru sine, ci numai pentru misiunea ce i-a fost \ncredin]at`. {i s` [ti]i, c` a[a ne dore[te Domnul pe to]i. Chiar dac` nu ne cere s` salv`m poporul evreu din gheara egiptean`, fiecare dintre noi are un rol precis \n aceast` via]`. {i atunci c=nd noi ne apropiem cu smerenie [i iubire de Tat`l nostru ceresc [i ne \ncredin]`m via]a [i faptele noastre \n m=na Lui pentru ca El s` lucreze prin noi [i mereu al`turi de noi atunci, zic, vom g`si \n noi destul` putere [i resurse de credin]` [i curaj pentru a dep`[i toate obstacolele. Moise porni deci la drum spre Egipt. Era o c`l`torie lung`. A fost \nt=mpinat de Aaron la Muntele lui Dumnezeu. Sunt aduna]i apoi b`tr=nii lui Israel c`rora Aaron le-a spus toate cuvintele pe care le grìse Domnul lui Moise, iar Moise a f`cut semne minunate \nc=t poporul a crezut [i s-a bucurat c` a cercetat Domnul pe fiii lui Israel. |n cele din urm`, Moise [i Aaron intr` la faraon, cer=ndu-i permisiunea s` sl`veasc` pe Dumnezeu \n pustie. Faraon se opune, pun=ndu-i pe israeli]i la munci [i mai grele. Pentru a-l \ndupleca pe faraon, Moise se folose[te de argumentul minunii, pref`c=nd toiagul sù \n [arpe. La fel fac \ns` [i vr`jitorii Egiptului. Numai c` toiagul lui Moise a \nghi]it toiegele lor. Pentru a-l convinge totu[i pe faraon, s` elibereze poporul evreu, Dumnezeu trimite asupra Egiptului zece pedepse, sau pl`gi: prefacerea apei Nilului \n s=nge, timp de 7 zile; acoperirea p`m=ntului cu broa[te; apoi cu ]=n]ari, pe oameni, pe vite, pe faraon [i pe casa lui. Apoi umple p`m=ntul cu tùni. Urmeaz` ciuma vitelor, r`ni [i bube peste animale [i oameni, [i be[ici ustur`toare; grindina care a b`tut toat` iarba c=mpului [i to]i pomii din c=mp; l`custele care au pustiit totul, \ntunericul care timp de trei zile a cuprins Egiptul. |n sf=r[it, moartea \nt=ilor n`scu]i, de la fiul faraonului, p=n` la \nt=iul n`scut al dobitoacelor. Dup` aceasta Moise [i Aaron instituie ritualul mielului pascal, mielul (sau iedul) trebuia s` fie de un an, parte b`rb`teasc` [i far` meteahn`. Va fi sacrificat \n ziua a 14-a a lunii nisan (aprilie, prima lun` a anului), c`tre sear`. Cu s=ngele mielului se
86
Capitolul unu
ungeau ambii u[ori, [i pragul de sus al u[ii casei unde aveau s`-l m`n=nce. Carnea mielului pascal trebuia fript` pe foc [i consumat` cu azim` (p=ine nedospit`) [i cu ierburi amare (simboliz=nd via]a grea pe care au dus-o evreii \n Egipt). Mielul trebuia s` fie consumat fript pe foc, f`r` a mai r`m=ne din el dec=t oasele, care [i acestea nu puteau fi zdrobite. Cei care m=ncau mielul aveau coapsele \ncinse, \nc`l]`mintea \n picioare [i toiegele \n m=n`, spre a ar`ta c` oric=nd sunt gata de plecare. |n acea noapte a Mielului pascal, \ngerul mor]ii a trecut peste p`m=ntul Egiptului, lovind pe tot \nt=iul n`scut. Aceast` s`rb`toare instituit` de Moise la porunca Domnului a primit numele de Pesach (trecere), marc=nd clipa \n care au devenit un popor liber. |n aceea[i noapte Moise [i Aaron au fost chema]i la faraonul Egiptului spre a li se comunica dreptul, sau dezlegarea de a p`r`si Egiptul... Vor mai trece zile [i ani, secole chiar, p=n` c=nd \n }ara F`g`duin]ei, Mielul lui Dumnezeu care ridic` p`catele lumii (Ioan 1, 29), adic` Iisus-Mesia va transforma Pesachul de alt` dat` \n Pa[tile eliber`rii din robia p`catului [i trecerea de la moarte la via]a. Intui]ia se poate face ar`t=ndu-se tabloul scoaterii din ap` a copilului Moise; sau tabloul rugului care ardea, dar nu se mistuia; sau prezentarea lui Moise [i a lui Aaron la faraonul Egiptului.
Cine a fost Moise? (Conduc`torul religios [i na]ional al poporului evreu, marele lor eliberator din robia egiptean`). Cum se t`lm`ce[te numele lui? (Scos din ap`). Ce semnifica]ie are aceasta? (La ordinul faraonului, datorit` \nmul]irii evreilor, to]i bìe]ii trebuiau s` fie omor=]i \nc` de la na[tere. Mama sa l-a pus pe Moise \ntr-un co[ule] pe Nil, \ntre papur`. A fost g`sit de fiica faraonului, care venise s` fac` baie. Aceasta auzindu-l, \l scoate din ap` [i p=n` la urm` ajunge s` fie al`ptat, crescut [i educat chiar de mama lui). Cum l-a educat mama lui? (|n spiritul dragostei fa]` de poporul sù asuprit). Cine i-a \ncredin]at lui Moise misiunea eliber`rii poporului sù? (Dumnezeu \nsu[i). Ce \nseamn` aceasta? (C` Dumnezeu este adev`ratul eliberator al poporului Sù). Faraonul Egiptului a aprobat eliberarea poporului evreu? (La \nceput nu a acceptat-o, dar \n urma pedepselor ab`tute asupra Egiptului a decis \n cele din urm` eliberarea poporului evreu). Ce s`rb`toare se instituie acum pentru poporul evreu?
87
(Pesachul @ trecerea, sau Pa[tile), ca cea mai mare s`rb`toare, marc=nd eliberarea poporului evreu din robia egiptean`).
--

Se vor lectura primele 12 capitole din cartea Ie[irea. 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Moise eliberatorul poporului

V` aminti]i, desigur din lec]ia trecut` despre Moise, cum Domnul l-a ales [i l-a preg`tit pentru marea misiune de eliberare a poporului ales.

Vom vedea acum care este drumul de la robie la libertate [i cum au ie[it evreii din Egipt.

Dup` o [edere de aproximativ patru secole [i jum`tate, poporul evreu a ie[it din robia egiptean` condu[i de Moise cam pe la 1230, sub faraonul Menephtah. Calea cea mai scurt` ar fi fost prin ]ara filistenilor. Ace[tia \ns` erau \n r`zboi, [i astfel au apucat-o spre sud, prin pustiu, c`tre Marea Ro[ie. Ei trebuiau s` fac` aceast` lung` c`l`torie pe jos, merg=nd foarte \ncet. Deci nu puteau parcurge mai mult de 20 km pe zi. Erau [i copiii [i turmele de oi, c`milele [i tot ce avuseser` la ei. Dar cum oare puteau ei g`si drumul spre \ndep`rtata ]ar` a Canaanului? Ei nu merseser` \nc` niciodat` chiar a[a de departe. Desigur c` \l urmau pe Moise, dar el a mai fost vreodat` oare,
88
Capitolul unu
p=n` \n Canaan, ca s` cunoasc` drumul? Nu a fost [i nici nu a avut nevoie s` cunoasc` drumul... De acum, Domnul |nsu[i \[i conducea poporul \n de[ert. Un nor plutea pe cerul albastru \naintea oamenilor. Acesta era norul lui Dumnezeu [i ar`ta poporului drumul. C=nd soarele era puternic, norul \i acoperea razele, f`c=ndu-se r`coare. C=nd copiii erau obosi]i, norul se oprea, iar poporul se putea odihni. {i c=nd se f`cea sear` [i soarele apunea, nu se f`cea \ntuneric; c`ci un foc ardea \n nor [i f`cea lumin`. Focul ardea toat` noaptea. Domnul \nsu[i veghea asupra poporului Sù [i vegheaz` [i ast`zi asupra copiilor Sì, chiar dac` nu-L vedem ca un nor. |i sim]im prezen]a care ne r`core[te \n arsi]` [i ne lumineaz` \n \ntuneric. {i \n felul acesta [tim c` atunci c=nd El este al`turi de noi, suntem pe calea cea bun`. Merg=nd astfel, c`lùzi]i de Domnul au ajuns la Marea Ro[ie. C=nd deodat` auzir` \n spatele lor zgomot mare [i v`zur` armata condus` chiar de faraon. El a regretat c` d`duse drumul evreilor din robie [i acum \ncerca s`-i opreasc` [i s`-i \ntoarc`. Ce tare s-au speriat!... |n fa]` erau valurile \nspumate ale m`rii, \n spate, armata numeroas`. Ce se putea face acum? S` nu uit`m \ns` c` Domnul |nsu[i era cu ei. Moise le spuse: Domnul se va lupta pentru voi; dar voi sta]i lini[ti]i (Exod 14, 14), deoarece i se poruncise: Tu, ridic`-]i toiagul, \ntinde-]i m=na spre mare [i despic-o; [i copiii lui Israel vor trece prin mijlocul m`rii ca pe uscat (Exod 14, 16). Moise a \ntins toiagul cu mult` credin]` [i \ncredere \n puterea Domnului [i iat` c` \n fa]a poporului, se s`v=r[e[te prima minune a c`l`toriei lor. Un v=nt puternic a \nceput s` sufle din r`s`rit; [i a suflat toat` noaptea p=n` ce apele s-au desp`r]it \n dou`. Astfel, poporul a putut trece ca pe uscat, deoarece apa st`tea ca un perete de-a st=nga [i de-a dreapta lor. Egiptenii, urm=rindu-i, au intrat dup` ei \n mijlocul m`rii. Moise [i-a \ntins din nou toiagul, [i apa s-a \ntors la locul ei, iar armata a r`mas \n mare cu toate carele de r`zboi. V`z=nd aceast` minune, poporul, \mpreun` cu Moise au c=ntat o c=ntare de laud` lui Dumnezeu. De aici \ncolo a urmat pustia. Evreii mergeau de la un izvor p=n` la altul, unde f`ceau c=te un popas. {i pribegia lor prin pustiu a durat 40 de ani. Era foarte greu mersul prin pustiu. Era cald, un soare arz`tor [i mistuitor \nfierb=nta nisipul din jurul lor. Rezervele de ap` se terminaser` [i erau foarte \nseta]i. Au umblat timp de trei zile f`r` a g`si nici o pic`tur` de ap`. Se aflau deja la 70 km de extremitatea de nord a M`rii Ro[ii, c=nd au g`sit \n sf=r[it un izvor de ap`. Ner`bd`tori, s-au aplecat s` bea. Dar, vai! Apa era
89
s`rat` [i nu putea fi bùt`! Oamenii \ncepur` s` c=rteasc` [i s`-i cear` lui Moise ap`. Atunci Dumnezeu i-a ar`tat un lemn pe care, Moise, odat` ce-l arunca \n ap`, aceasta se \ndulci, iar poporul israel a putut lua din ea c=t a dorit. Aceasta deci n-o f`cuse nici lemnul, nici Moise, ci numai Dumnezeu. Astfel, au putut s` vad` to]i c=t de puternic este Domnul care vegheaz` asupra lor. Aceasta era a doua minune, dar oare c=t \[i va aminti de ea, poporul israel? La scurt timp c=nd ajunseser` \n pustiul Sin, se terminar` rezervele de hran`. Fl`m=nzi [i obosi]i [i-au ar`tat nemul]umirea fa]` de Moise pentru c`-i scosese din Egipt. |[i aminteau de siguran]a zilei de m=ine [i de buna organizare \n care trìau acolo. Acum le p`rea rù c` au p`r`sit acea ]ar`. Nu-[i mai aminteau \ns` chinul robiei [i al persecu]iei, a[a cum nu-[i aduceau aminte c=t de bun a fost Domnul [i c=t de minunat le purta de grij`... Credin]a lor era slab`, dar Donnul nu i-a pedepsit. Le-a dat man` [i prepeli]e. Trebuie s` spunem c` ie[irea evreilor din Egipt a \nceput prim`vara. |n acest anotimp, prepeli]ele al`turi de alte p`s`ri migratoare zboar` deasupra M`rii Ro[ii, \n drumul lor c`tre est. Obosite de zbor, ele aterizeaz` pentru a se odihni [i astfel se explic` prezen]a prepeli]elor. C=t despre man`, ea se g`se[te \n indexul biologic al Orientului Mijlociu. Aceasta este P=inea din ceruri, care cade odat` cu zorile, ca roua sau promoroaca. E dulce la gust ca mierea [i alb` ca s`m=n]a de coriandru. Cu aceast` man`, evreii s-au hr`nit p=n` au ajuns \n Canaan, }ara F`g`duin]ei. |ntr-o zi le lipsi din nou apa. Aveau destul` hran`, dar nu aveau ap`. Aceasta era la Rafidim. |ncepur` iar`[i s` c=rteasc`, chiar mult mai mult dec=t \nainte. Moise nu mai [tia ce s` fac`. Sl`bise oare [i credin]a lui? Se \ndoie[te [i el de puterea lui Dumnezeu? Din nefericire, da. Pentru aceasta, nu vor mai fi ei, cei care vor ajunge \n p`m=ntul f`g`duit, ci doar copiii lor. Domnul \ns` \i ofer` lui Moise solu]ia. Ni[te st=nci erau aproape de el [i formau un munte \nalt. Moise se duse acolo [i poporul \l urma, strig=nd [i pl=ng=ndu-se. Moise lovi st=nca Horebului, a[a cum \i spuse Domnul. St=nca se despic` \n dou` [i apa n`v`li afar`. Atunci poporul t`cu. Acum putea bea c=t dorea. Dumnezeu le-a potolit [i acum setea. Dar c=t de bine ar fi fost pentru ei, dac` ar fi crezut puternic [i nu ar fi c=rtit. Nu v`zuser` ei c` Domnul este bun [i se \ngrije[te ca ei s` aib` tot ce le trebuie?!... A[a cum am spus, poporul evreu se afla \n Rafidim. Aceast` zon` era locuit` de amaleci]i, care obi[nuiau s` jertfeasc` pe cei ce treceau prin pustiu. Poporul evreu a opus rezisten]` [i astfel a
90
Capitolul unu
izbucnit un conflict. Moise \l cheam` pe Iosua, un b`rbat t=n`r, care \l iubea pe Domnul [i [tia s` lupte. Acesta \[i alese oamenii cei mai puternici [i porni \n lupt`. Moise se sui pe un deal [i se ruga pentru victoria poporului evreu, ridic=nd m=inile. C=nd Moise ]inea m=inile ridicate (Simbolul crucii) izraeli]ii \nvingeau, iar c=nd le l`sa jos, obosit fiind, \nvingeau amaleci]ii. Observ=nd aceasta, Moise \[i ]inea bra]ele ridicate. Dar obosi [i aproape c` nu le mai putea ]ine a[a. Atunci, Aaron, fratele sù, \mpreun` cu Hur, \l ajutar`, ]in=ndu-i m=inile ridicate. Astfel, israeli]ii r`m`seser` cei mai puternici. Ei se luptar` toat` ziua reu[ind s`-i alunge pe amaleci]i, c=[tig=nd astfel b`t`lia. Aceasta era, \ns`, victoria Domnului, deoarece [i lupta a fost a Sa! Ce minunat lucrase El [i de data aceasta. {i ce \mpietrite [i slabe erau inimile israeli]ilor. Dup` at=tea [i at=tea dovezi, nu-[i deschideau z`voarele inimii, s`-L lase pe Domnul s` intre, s` le \nt`reasc` cu credin]` [i s` se umple cu pace [i fericire. Domnul \i desprinse de egipteni [i de lume [i i-a adus \n pustiu pentru a fi doar cu El, pentru a putea s` li se arate \n toat` bun`tatea [i nem`rginit` lui dragoste. Erau lipsi]i de ceea ce le-ar fi oferit lumea,neprimind de[ert`ciunea ei. Dar i-a adus \n pustiu pentru a le oferi darurile m=ntuirii suflete[ti. Trec=ndu-i prin Marea Ro[ie at=t de minunat, Domnul le-a ar`tat c` s-au desp`r]it definitiv [i f`r` \ntoarcere de Egipt, de lume, pentru a-L putea avea pe El \n \ntregime! Dumnezeu [i-a adus poporul ales prin pustia at=t de total lipsit` de orice, pentru ca totul s` vin` de sus, de la El [i pentru a le ar`ta c=t este El de bun [i iubitor fa]` de ai Sì. Israeli]ii [i-au continuat drumul prin pustiu. |n luna a treia de la ie[irea din Egipt, chiar \n ziua de lun` plin`, au ajuns \n pustiul Sinai [i au t`b`r=t \n fa]a muntelui. Dumnezeu le spusese ca acolo s` serbeze o s`rb`toare frumoas`. Domnul dorea s` devin` prietenul poporului Israel. Dumnezeul cel puternic, care a f`cut cerul [i p`m=ntul, vroia s` fie prietenul poporului care c=rtise at=t de mult \mpotriva Lui, dorea s` fac` din ei poporul cel mai fericit din \ntreaga lume. Ce lucru minunat! El \nsu[i dorea s` vorbeasc` poporului, a[a ca toat` lumea s`-L aud`. Dar to]i trebuiau s` se preg`teasc` pentru ca serbarea s` fie frumoas`. |ntr-o diminea]` to]i se apropiar` de munte [i a[teptar`. Norul se afla la v=rful muntelui. Se auzeau tunete \n nor, \nc=t tot muntele tremura de respect [i de spaim`... Apoi se f`cu o mare lini[te pe munte [i to]i b`rba]ii, femeile [i copiii auzir` vocea lui Dumnezeu care le vorbea. Domnul le spuse c` trebuie s`-L asculte \ntotdeauna, s`-L iubeasc` mai presus de orice [i s` se iubeasc` unii pe al]ii. Astfel, vor fi \ntotdeauna \n pace [i ferici]i.
91
Apoi Dumnezeu \l cheam` numai pe Moise [i l-a sf`tuit s` preg`teasc` poporul \n vederea primirii Legii dumnezeie[ti. Aici sunt de fapt r`d`cinile unei credin]e care va cre[te [i se va r`sp=ndi cucerind prin for]a ei tot p`m=ntul. Este credin]a \ntr-un singur Dumnezeu adic` monoteist`, descoperit` de Dumnezeu \nsu[i, la \nceput acestui popor pribeag, deprins cu greut`]ile, dar r`zvr`ti]i la ap`sarea lor...
Cum a ie[it poporul evreu din Egipt? (Poporul evreu a ie[it din Egipt din porunca [i prin voia lui Dumnezeu). De ce nu au urmat drumul cel mai scurt? (Deoarece drumul trecea prin zonele locuite
92
Capitolul unu
de filisteni, care erau \n r`zboi). Cum au reu[it s` treac` de Marea Ro[ie? (Moise a \ntins toiagul asupra apei [i prin puterea lui Dumnezeu, aceasta s-a desp`r]it \n dou`, iar poporul a trecut ca pe uscat). Ce s-a \nt=mplat la izvorul cu ap` s`rat`? (La porunca lui Dumnezeu, Moise a aruncat un lemn \n ap` [i aceasta s-a \ndulcit). Ce s-a \nt=mplat \n pustiul Sin? (Neav=nd hran`, poporul a c=rtit, iar Domnul le-a trimis prepeli]e [i man` din cer). Ce evenimente au avut loc la Rafidim? (Moise love[te st=nca [i ]=[ne[te ap`; poporul evreu iese \nving`tor \n lupta cu amaleci]ii prin puterea lui Dumnezeu). Ce se \nt=mpl` \n Muntele Sinai? (Dumnezeu \[i preg`te[te poporul pentru primirea Legii Sale).
8. Aplicarea
A]i remarcat desigur ce mult iube[te Domnul pe copiii Sì [i cu c=t` dragoste le poart` de grij`. {i pe voi v` iube[te. {i dac` merge]i pe calea Sa, ve]i vedea ce minunat lucreaz` Domnul. Voi trebuie s` fi]i ascult`tori [i credincio[i [i s` nu c=rti]i niciodat` \mpotriva voii lui Dumnezeu!
--
Citi]i, v` rog, de la Exod 15, c=ntarea de laud` adus` lui Dumnezeu. Desena]i harta, reprezent=nd drumul poporului ales spre Canaan. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Cele zece porunci date de Dumnezeu lui

Moise (I)
Ne \ntoarcem la \nceputul Vechiului Testament [i ne amintim c` omul a c`zut \n p`cat, neascult=nd porunca lui Dumnezeu. Odat`
93
cu aceasta, omul s-a \ndep`rtat de Domnul. Dar chiar a[a, a continuat s` poarte \n el amprenta dumnezeirii, chipul lui Dumnezeu r`m=n=nd \n sufletul lui, lumin=ndu-l [i \ndemn=ndu-l s` deosebeasc` binele de rù. Aceasta este legea moral-natural`. Dar, datorit` p`catului, omul face de multe ori confuzia \ntre binele \nscris \n fiin]a sa, [i rù, a[a \nc=t legea moral` natural` nu lumineaz` totdeauna mintea [i sim]urile \n a urma voia lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu intervine direct, ar`t=nd omului, \n mod precis, care este voia Sa, pe care s-o urmeze.

Cunoa[tem voia lui Dumnezeu prin care s` ne men]inem leg`tura cu El, prin Decalog, adic` prin cele zece porunci, date de Dumnezeu omului. Ast`zi ne vom referi la primele patru, urm=nd ca celelalte s` le \nv`]`m \n lec]ia urm`toare.
6. Dirijarea \nv`]`rii. |nsu[irea noilor cuno[tiin]e

V` aminti]i, desigur, c` poporul evreu, c`l`torind spre Canaan, }ara F`g`duin]ei, a ajuns la Muntele Sinai. Domnul l-a chemat pe Moise pe munte, unde l-a re]inut destul de mult. |n timpul absen]ei sale dintre israeli]i, Domnul i-a dat zece porunci scrise pe dou` table. Aceste porunci erau valabile at=t pentru poporul evreu din acea vreme, c=t [i pentru orice cre[tin din ziua de azi. S` vedem \mpreun` care sunt aceste porunci [i s` \ncerc`m s` vedem ce \n]eles au ele. Porunca I o g`sim scris` la Ie[ire 20, 23 [i ne spune c`: Eu sunt Domnul Dumnezeul tù, care te-a scos din p`m=ntul Egiptului [i din casa robiei. S` nu ai al]i Dumnezei afar` de Mine (Se va citi din Sf=nta Scriptur`). |n aceast` prim` porunc` i se spune poporului evreu cine este Dumnezeul c`ruia trebuie s`-I slujeasc`. Adic`: Eu, cel care v-a scos din p`m=ntul Egiptului [i din casa robiei, sunt Domnul Dumnezeul tù. |n]elegem tot din aceast` porunc` faptul c` El este singurul nostru Dumnezeu, cel care ne-a creat [i care vegheaz` permanent asupra noastr`. Nimeni [i nimic altceva nu poate face pentru noi a[a cum face Domnul. |n text se face o men]iune precis` referitoare la scoaterea din Egipt [i din robie. Dar aceasta nu \nseamn` c` porunca este dat` numai pentru poporul evreu de atunci. Ea este valabil`, pentru orice credincios
94
Capitolul unu
din ziua de azi. }ara Egiptului [i robia reprezint` [i starea de p`cat din care nu putem ie[i dec=t cu ajutorul Sù. Porunca a II-a (o citim la Ie[ire 20, 46): S` nu-]i faci chip cioplit, nici vreo \nf`]i[are a lucrurilor care sunt sus \n ceruri sau jos pe p`m=nt, sau \n apele mai de ios dec=t p`m=ntul. S` nu te \nchini \naintea lor [i s` nu le sluje[ti; c`ci Eu, Domnul, Dumnezeul Tù, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea p`rin]ilor \n copii p=n` la al treilea [i la al patrulea neam al celor ce M` ur`sc, [i M` \ndur p=n` la al miilea neam de cei ce M` iubesc [i p`zesc poruncile Mele. Dac` prima porunc` ridic` la rangul de lege cinstirea lui Dumnezeu, cea de a doua opre[te \nchinarea la idoli pentru a se putea continua leg`tura omului cu Dumnezeu. Natura [i tot ce ne \nconjoar` au fost destinate de la crea]ie s` slujeasc` omului; chiar dac` a avut loc c`derea \n p`cat, omul tot din roadele p`m=ntului trìe[te!Deci dac` aceasta este ordinea l`sat` de Domnul atunci este nefiresc ca omul s` se \nchine unor chipuri cioplite care reprezentau obiecte din natur`, animale, plante, corpuri cere[ti, etc. Omul v`z=nd perfec]iunea [i frumuse]ile naturii din jurul sù, nu trebuie s` li se \nchine lor, ci creatorului lor. Ele sunt astfel f`cute pentru c` au fost create s` fie a[a. A avea mai mul]i idoli [i a te \nchina lor este cunoscut` sub numele de idolatrie. Ace[ti idoli erau f`cu]i de m=na omului [i li se aducea cinstire mai mare dec=t lui Dumnezeu. No]iunea de idol are \ns` un sens mai larg \n contextul vie]ii noastre spirituale. Astfel, este idol tot ceea ce ne \nrobe[te, sau ne subjug`, \ndep`rt=ndu-ne de Dumnezeu. Astfel sunt p`catele de tot felul. Sf=ntul Apostol Pavel vorbe[te de cei st`p=ni]i, sau \nrobi]i de l`comia dup` m=ncare [i bùtur` c` dumnezeul lor (idolul) este p=ntecele. Mul]i \[i fac idoli, chiar din oameni [i numesc pe cutare sau cutare artist sau c=nt`re], de pild`, chiar cu numele de idol. {i camera \i este plin` cu poze ale idolului \n diferite pozi]ii sau \nf`]i[`ri. Aceasta ar fi o idolatrie modern` care oricum \nlocuie[te adorarea cuvenit` lui Dumnezeu, cu cea atribuit` oamenior. Nu se pune problema de a nu cinsti oamenii de valoare, ci a nu-]i face din ei obiecte de adorare... Porunca a III-a (o g`sim la Ie[ire 2, 7): s` nu iei \n de[ert numele Domnului Dumnezeului Tù; c`ci Domnul nu va l`sa nepedepsit pe cel ce va lua \n de[ert Numele Lui. A lua \n de[ert numele lui Dumnezeu \nseamn` a nu-L cinsti, a nu-I recunoa[te sfin]enia. Acest lucru nu va r`m=ne, \ns`,
95
nepedepsit. |n acest sens, Sf=nta Scriptur` ne spune s` nu ne jur`m pe Numele lui Dumnezeu ca s` nu-L p=ng`rim. P`catele \mpotriva lui Dumnezeu sunt: apostazia, adic` necredin]a, erezia - m`rturisirea unei credin]e false; schisma - ruperea de Biseric` [i de ordinea sau r=nduiala bisericeasc`; fanatismul, falsele profe]ii, care creeaz` o impresie \n[el`toare despre Dumnezeu cre=nd derut` \n adev`rata cinstitre a lui Dumnezeu. Dumnezeu este P`rintele nostru bun [i iubitor, care ne-a adus de la nefiin]` la fiin]` [i care necontenit vegheaza la via]a noastr`. A lua numele Lui \n de[ert, sau a-L necinsti este \n primul r=nd un act (fapt`) de ingratitudine, sau de nerecuno[tin]`; iar astfel de fapte au fost [i sunt totdeauna condamnabile. Porunca a IV-a (ne spune la Ie[irea 20, 811): Adu-]i aminte de ziua de odihn` ca s-o sfin]e[ti. S` lucrezi [ase zile [i s`-]i faci lucrul tù. Dar ziua a [aptea este ziua de odihn` \nchinat` Domnului, Dumnezeului tù: s` nu faci nici o lucrare \n ea, nici tu, nici fiul tù, nici fiica ta, nici robul tù, nici roaba ta, nici vita ta, nici strìnul care este \n casa ta. C`ci \n [ase zile, a f`cut Domnul cerurile, p`m=ntul [i marea, [i tot ce este \n ele, iar \n ziua a [aptea s-a odihnit: de aceea a binecuv=ntat Domnul ziua de odihn` [i a sfin]it-o. A[a cum am spus, pe Domnul trebuie s`-L includem \n orice activitate a noastr` ([i orice activitate trebuie s` fie vrednic` de un slujitor al lui Dumnezeu). Dup` cum [tim din lec]ia referitoare la crearea lumii,.dup` [ase zile \n care a activat, Dumnezeu s-a odihnit \n ziua a [aptea, a binecuv=ntat-o [i a sfin]it-o. {i aceasta devine o regul` general` valabil` [i pentru noi oamenii. De aceea Dumnezeu o reia ca o porunc` ce ni se adreseaz`. Adic`, dac` Dumnezeu s-a odihnit, la fel suntem datori s` facem [i noi; spre a-i fi urm`tori [i ascult`tori. Astfel ziua a [aptea devine deosebit` pentru noi. |n aceast` zi trebuie s` ne rupem, s` ne desprindem din tumultul ame]itor al vie]ii, pentru a fi mai aproape de creatorul nostru, sau pentru a-i dedica Lui aceast` zi, pentru a ne lua energia duhovniceasc` din via]a Lui; sfin]indu-ne via]a prin participarea la sf=nta biseric`, \mp`rt`[indu-ne de harul divin, sau din cuvintele Evangheliei, care s` devin` pentru noi duh [i via]`. Odihnindu-ne de grijile vie]ii, de interesele m`runte, de pl`cerile duc`toare la p`cat, noi vom reu[i s` ne g`sim adev`rata lini[te [i bucurie \n Dumnezeu, sim]ind pacea Lui \n sufletele noastre, alung=nd tulburarea [i ispita. Ziua de odihn` nu \nseamn` a nu face nimic, ci a ne reg`si fiin]a noastr` \n Dumnezeu; de a ne l`sa cuprin[i, st`p=ni]i de via]a lui Dum-
96
Capitolul unu
nezeu. Nu \nseamn` deci inactivitate, ci activitate \n direc]ia \mplinirii voii lui Dumnezeu. Ziua de odihn` s` fie, adic`, o zi d`ruit` lui Dumnezeu, \n a[a fel \nc=t [i celelalte zile s`-i urmeze ei \n slujirea lui Dumnezeu.
Dat` fiind importan]a pe care cele zece porunci o au \n via]a fiec`rui cre[tin, [i deci [i a voastr`, vom \ncerca s` le fix`m \ntr-o form` mai scurt` [i mai accesibil`, mai u[or de re]inut, a[a cum le g`sim [i \n c`r]ile de rug`ciuni: Porunca I-a: Eu sunt Domnul Dumnezeul tù, s` nu ai al]i dumnezei afar` de Mine. Porunca a II-a: S` nu-]i faci chip cioplit, nici vreo alt` asem`nare a unui lucru, s` nu-i sluje[ti, nici s` nu te \nchini lor. Porunca a III-a: S` nu iei Numele Domnului Dumnezeului tù \n de[ert. Porunca a IV-a: Adu-]i aminte de ziua Domnului, ca s` o cinste[ti pe ea. {ase zile s` lucrezi [i s`-]i faci \n acelea toate lucr`rile tale, iar ziua a [aptea este ziua Domnului, Dumnezeului tù.
8. Aplicarea
Ca adev`ra]i fii ai lui Dumnezeu [i ai Bisericii, sunt sigur c` [i voi v` ve]i da silin]a s` respecta]i c=t mai \ndeaproape aceste porunci.
9.Tem` pentru acas`

Memorarea celor patru porunci \n forma lor prescurtat`. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
--
97
Cele zece porunci date de Dumnezeu lui

Moise (II)
|n lec]ia trecut` am vorbit despre primele patru porunci, [i anume acelea din care \nv`]`m care este datoria c`tre Dumnezeu.

Ast`zi vom vedea care sunt celelalte [ase din cele zece porunci pentru o via]` dreapt`.

Dac` primele patru porunci se refer` la leg`tura [i atitudinea noastr` fa]` de Dumnezeu, celelalte [ase porunci se refer` la atitudinea noastr` fa]` de semenii no[tri. Odat` ce l-am cunoscut pe Dumnezeu [i am v`zut rela]ia fa]` de El (din primele patru porunci), trebuie s` [tim [i cum vrea Domnul s` ne purt`m fa]` de semenii no[tri, societate. Numai cunosc=nd toate aceste aspecte [i respect=ndu-le, putem pretinde c` ducem o via]` dreapt` [i binepl`cut` lui Dumnezeu [i oamenilor. Pentru fiecare dintre noi, Dumnezeu trebuie s` ocupe primul loc. Dar dup` El pe cine oare iubi]i voi cel mai mult? Care sunt acei oameni pe care i-a]i sim]it c` v` iubesc [i v` \ngrijesc chiar de c=nd v-a]i n`scut? Desigur, c` sunt p`rin]ii vo[tri: tata [i mama. S` vedem cum dore[te Domnul s` ne purt`m fa]` de ei. Porunca a V-a Deschiz=nd Sf=nta Scriptur` putem citi con]inutul celei de a V-a porunci (versetul 12, capitolul 20 de la Ie[ire):Cinste[te pe tat`l tù [i pe mama ta, pentru ca s` ]i se lungeasc` zilele \n ]ara pe care ]i-o d` Domnul, Dumnezeul tù. Ce ni se spune \n porunca aceasta? C` trebuie s` ne cinstim p`rin]ii. S`-i cinstim pentru c` Domnul ne-a dat via]` prin ei, s`-i cinstim pentru c` au grij` de noi, pentru c` \n afar` de Dom-
98
Capitolul unu
nul, nu este nimeni care s` [tie [i s` ne poat` iubi a[a cum o fac ei. Ce a[teapt` p`rin]ii vo[tri de la voi? S`-i asculta]i, s` fi]i respectuo[i, cumin]i, s` v` da]i silin]a s` \nv`]a]i, pentru a primi note bune, s` nu le vorbi]i ur=t, s`-i ajuta]i c=nd au nevoie. Porunca a VI-a (o citim la Ie[ire 20, 13) ne spune: S` nu ucizi. Dac` \n porunca a V-a ni s-a indicat datoria cinstirii p`rin]ilor prin care avem via]a, porunca a VI-a ne interzice a lua cuiva via]a, adic` a ucide. Via]a este darul nostru cel mai de pre] pe care ni l-a dat Dumnezeu. De aceea, uciderea este considerat` o grav` \nc`lcare a voii lui Dumnezeu [i se pedepse[te \n consecin]`. V` mai aminti]i de Cain care l-a omor=t pe fratele sù Abel, [i de pedeapsa grea ce a primit-o? Deosebim \ns` uciderea inten]ionat`, mai grav` dec=t cea neinten]ionat` adic` f`r` voie. Astfel, \n perioada Vechiului Testament, cel ce ucidea f`r` voie sau din gre[eal`, avea posibilitatea s` se retrag` \ntr-un anumit loc numit cetatea de azil sau de sc`pare. Dac` ar fi fost ajuns din urm` \nainte de a intra \n cetate, ar fi fost ucis, drept pedeaps` pentru fapta sa. Totodat` mai remarc`m [i uciderea indirect`. De exemplu, atr`g=nd pe cineva \n p`cat, \i distrugem sufletul sau chiar \l omor=m moral. |n Noul Testament Domnul Iisus Hristos ne arat` c` izvorul uciderii const` \n m`nie. Porunca a VII-a este: S` nu fii desfr=nat (Ie[ire 20, 14). Pentru a \n]elege mai bine aceast` porunc`, s` vedem ce \nseamn` a fi desfr=nat. Dup` cum arat` [i numele, \nseamn` pierderea fr=ului, a fr=nii, adic` nu mai po]i [i nu mai [tii c=nd [i unde s` te opre[ti. Altfel spus, nu cuno[ti limitele. Un exemplu \n acest sens este l`comia. Te lup]i din r`sputeri s` ai ceva, [i ob]ii. Dar nu-]i ajunge! Dore[ti tot mai mult [i cu c=t ai mai mult cu at=t ai mai vrea... E[ti nes`]ios. Pierzi cump`tul sau m`sura \n via]a. }i se deregleaz` ordinea [i armonia vie]ii. Pe de alt` parte, sensul restr=ns, direct al cuv=ntului desfr=nat discutat este acela referitor la p`catul adulterului. Ne explic`m u[or de ce Dumnezeu ne opre[te de la s`v=r[irea acestui p`cat. Fiindc` el atrage dup` sine at=tea c`mine dezbinate, copii p`r`si]i, divor]uri [i chiar ucideri. |nc` de c=nd a creat prima pereche de oameni (Adam [i Eva), Dumnezeu a \ntemeiat c`s`toria. El a binecuv=ntat familia ca singura form` de men]inere a ordinii, \n scopul \nmul]irii neamului omenesc. |n Vechiul
99
Testament, desfr=ul este pedepsit cu moartea, iar \n Noul Testament, Domnul Iisus d` un sens mai \nalt, mai duhovnicesc, acestei porunci. Astfel, El combate r`d`cinile acestui p`cat, care se formeaz` mai \nt=i \n inim`, ar`t=nd c` oricine se uit` la femeie [i o pofte[te, a [i s`v=r[it p`catul cu ea \n inima sa. Porunca a VIII-a ne spune S` nu furi ([i o citim la Ie[ire 20, 15). A[a cum [ti]i furtul \nseamn` \nsu[irea, luarea, acapararea bunurilor care apar]in celor din jurul nostru. Mai mult dec=t at=t, chiar \mbog`]irea pe seama altora este furt. Dup` o alt` porunc` a Domnului, omul trebuie s` munceasc` pentru a-[i c=[tiga hrana. De aceea lenea, tr=nd`via, l=ncezeala sau parazitismul sunt condamnate nu numai de Dumnezeu, ci [i de oameni. Porunca a IX-a S` nu m`rturise[ti str=mb \mpotriva aproapelui tù (Ie[irea 20, 16). Cum s` putem avea \ncredere \n oamenii din jurul nostru, dac` to]i ar min]i sau ar fi vicleni [i nesinceri? (Cum am putea [i noi s` fim pl`cu]i lui Dumnezeu, dac` spunem doar neadev`ruri la adresa semenilor no[tri? Domnul vrea ca \ntre oameni s` fie bun` \n]elegere, prietenie [i iubire. Astfel, interzice a m`rturisi str=mb. Cei ce nu ascult` aceast` porunc` sunt fiii \ntunericului, deoarece vorbele lor neadev`rate vor fi scoase la iveal` de lumin`, iar adev`rul care iese la iveal` \i va ru[ina \n fa]a semenilor lor. Porunca a X-a (poate fi g`sit` la Ie[ire 20, 17). Sun` \n felul urm`tor: S` nu pofte[ti casa aproapelui tù; s` nu pofte[ti nevasta aproapelui tù, nici asinul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tù. Oprind orice fel de dorin]` din acapararea lucrurilor apar]in`toare aproapelui nostru, aceast` porunc` porne[te din ad=ncul inimii omului [i deci are un caracter interior. Ea are ca scop st=rpirea rùlui de la r`d`cin`. Ea vizeaz` dorin]a, pofta, fiindc` de aici se formeaz` fapta. Dac` ast`zi \]i dore[ti penarul, sau ghiozdanul colegului de banc`, m=ine s-ar putea s` vrei s`-l furi, s` fie al tù. Se poate \nt=mpla chiar [i mai rù: se poate ajunge chiar la ucidere, pentru a avea ceea ce are aproapele nostru. C=te astfel de cazuri nu g`sim scrise \n ziare sau le putem vedea \n filme, sau citi, \n c`r]i. A[adar acestea sunt cele zece porunci pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise pe Muntele Sinai. Aceasta este Legea Dumnezeiasc` \n toat` sfin]enia, m`re]ia [i asprimea ei. {i acum urmeaz` s` ne punem cu to]ii \ntrebarea aspr`, dar dreapt`: E[ti tu ce ar trebui
100
Capitolul unu
s` fii? Pentru a fi a[a cum trebuie, sunt o mul]ime de condi]ii de \ndeplinit; [i mai amintim c` cine nu respect` legea este pedepsit. Cine poate respecta \n \ntregime aceast` lege ar fi perfect, des`v=r[it \n fa]` lui Dumnezeu [i a oamenilor. Deci, legea ne arat` doar neor=nduial`, dezordine, dar nu o \ndreapt`. Dac`, de pild` m` uit \n oglind` [i v`d hainele mele \n dezordine, nu \nseamn` c` oglinda ar aranja hainele aflate \n neor=nduial` pe mine. Dar atunci cum reu[im noi s` ne \ndrept`m, oare? Prin puterea harului divin, adic` prin bun`tatea [i \ndurarea lui Dumnezeu. Legea ne arat` ce trebuie s` fac` omul, iar harul ne st` \n ajutor s` \mplinim poruncile lui Dumnezeu. {i harul \l primim \n Iisus Hristos, dup` cum ne spune Sf=nta Scriptur` c`: legea a venit prin Moise, iar harul [i adev`rul prin Iisus Hristos (Ioan 1, 18).
La ce leg`tur` se refer` aceste [ase porunci, \nv`]ate ast`zi? (La rela]ia omului cu aproapele sù). Care sunt aceste porunci? (Cinste[te pe tat`l tù [i pe mama ta; S` nu ucizi; S` nu desfr=nezi; S` nu furi; S` nu m`rturise[ti str=mb; S` nu pofte[ti din ceea ce este al aproapelui tù).
8. Aplicarea
Cunosc=nd, acum poruncile date de Dumnezeu pentru o via]` dreapt`, se cuvine s` le \nsu[i]i [i cunosc=ndu-le s` le \ndeplini]i \n via]`.

Se vor re]ine cele zece porunci 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
--
101
Iosua [i ocuparea Canaanului

Am v`zut c` dup` 430 de ani de robie egiptean`, Dumnezeu \l ridic` pe Moise, pentru a conduce poporul evreu, \napoi \n Canaan. Am v`zut, de asemenea cum [i care le-a fost drumul prin pustiu. {i desigur toate minunile pe care le-a f`cut Dumnezeu pentru poporul Sù. Dar oare, acest popor va mai merge mult prin pustiu? Nu deoarece Dumnezeu \[i ]ine promisiunea.

Vom vedea re\ntoarcerea poporului \n }ara F`g`duin]ei condus de Iosua [i ocuparea Canaanului.

Moise se urc` sus pe munte. Este oare Muntele Sinai? Prime[te Moise alte legi? Nu. De data aceasta, Moise era pe un munte de pe care se putea vedea, departe-departe, ]ara frumoas` \n care urma s` locuiasc` poporul Israel. Chiar Domnul \i veni \n \nt=mpinare [i \i ar`t` p`[unile verzi, p=r=ia[ele, mun]ii, marea \n dep`rtare. V`z=ndu-le pe toate acestea, \n]elese c` poporul va fi fericit acolo. Apoi, Dumnezeu \i spuse: Vino, acum. A sosit timpul!. {i Domnul \l lu` pe Moise la El. Iar noi re]inem despre el c` |n Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise pe care Domnul s`-l fi cunoscut fa]`-n fa]` (Deuteronom 34, 10) [i prin care s` s`v=r[easc` astfel de minuni. Mai afl`m despre el, (Deuteronom 34, 7) c` era \n v=rst` de o sut`dou`zeci de ani c=nd a murit; vederea nu-i sl`bise [i puterea nu-i trecuse. Dar oare chiar [i-a l`sat Domnul poporul f`r` conduc`tor? Erau ei foarte aproape de Canaan, patria promis`, dar asta nu \nseamn` c` au [i intrat \n ea! Desigur c` Domnul poart` de grij` \n continuare poporului. Astfel, pe c=nd \nc` trìa Moise, El \l desemnase ca [i conduc`tor pe Iosua. {i tot Dumnezeu a fost acela care prin Moise, a transmis poporului, minunatele cuvinte de \mb`rb`tare: |nt`ri]i-v` [i \mb`rb`ta]i-v`! Nu v` teme]i [i nu
102
Capitolul unu
v` \nspìm=nta]i de ei, c`ci Domnul, Dumnezeul tù, va merge El \nsu[i cu tine, nu te va p`r`si [i nu te va l`sa (Deuteronom 31, 6). {i apoi adùg`: Nimeni nu va putea s` stea \mpotriva ta, c=t vei trì. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi l`sa, nici nu te voi p`r`si (Iosua 1, 5). Ce bucurie s` porne[ti \n slujba Domnului, \mb`rb`tat, \ncurajat cu astfel de promisiuni! {i [tim c` El nu minte! |[i ]ine \ntotdeauna promisiunile! De altfel acestea sunt valabile pentru orice cre[tin care crede din tot sufletul [i dore[te s` mearg` numai pe calea Domnului, \n ascultare [i supunere fa]` de voia Sa! A[adar, Iosua era noul conduc`tor al poporului evreu. Prima lui misiune era cucerirea Ierihonului. Dar cum s`-]i imaginezi c` vei purta o b`t`lie cu oamenii unei cet`]i despre care nu [tii nimic? Iosua a trimis dou` iscoade (sau cum am spune noi, doi spioni) s` cerceteze [i s` aduc` ve[ti despre ce este,dincolo de zidurile acelea \nalte [i groase. Plecar` cele dou` iscoade, intrar` pe poart` \n cetate [i cercetar` totul. F`c=ndu-se sear`, au cerut ad`post la o cas` de oaspe]i (Cam cum ar fi un han \n zilele noastre), care apar]inea unei femei pe nume Rahav. C=nd aceasta a aflat c` ei sunt Israeliteni [i-a exprimat \ncrederea c` acel Dumnezeu care i-a trecut prin mare [i prin pustiu, \i va ajuta s` cucereasc` [i Ierihonul. Iat` c=t de cunoscu]i erau evreii datorit` minunilor f`cute de Dumnezeu. Iar Rahav credea \n puterea lui Dumnezeu. Cele dou` iscoade fuseser` observate c=nd au intrat \n cas` [i nu a trecut mult timp, p=n` c=nd solda]ii au venit s`-i caute aici. Rahav \ns` i-a ascuns pe cei doi pe acoperi[, sub ni[te snopi de in pus la uscat. Solda]ilor le spusese c` au fost pe la ea, \ntr-adev`r, dar plecaser`, [i dac` se vor gr`bi \i vor ajunge din urm`. A[adar solda]ii \[i continuar` cùtarea, \n timp ce Rahav stabilea o \n]elegere cu cele dou` iscoade... C=nd vor veni evreii, \n lupt` \mpotriva Ierihonului, s` aib` grij` s`-i salveze casa ei cu cei ce vor fi \nùntru, a[a cum [i ea a salvat pe cei doi israeliteni. Ca semn de recunoa[tere a casei, a legat de geam o funie groas` de culoare rosie, pe care, dealtfel, au [i cobor=t cei doi. Aceasta a fost prima ac]iune [i Domnul le-a purtat de grij`, \n mod minunat, a[a cum a promis! A[adar, poporul evreu trebuia s` intre \n Ierihon [i s`-l cucereasc`. Dar mai \nt=i ar fi fost nevoie s` treac` un r=u mare ce se chema Iordan. Dar oamenii erau mul]i, aveau copii [i turme de animale [i apa era ad=nc`. Ce vor face ei oare? Nu era nici un pod... S` fi construit ei unul, era prea greu [i nu aveau cu ce. S` fac` multe b`rci? Nu era bine nici a[a; cerea prea mult timp. S`
103
nu uit`m c` Domnul Dumnezeu i-a \ncredin]at c` le va fi sprijin [i ajutor. V` mai aminti]i ce s-a \nt=mplat la Marea Ro[ie, c=nd Faraon se \ndrepta spre ei cu armat` mult` [i cu care de r`zboi? Cam tot a[a avea s` se petreac` [i acum \n fa]a r=ului Iordan. Preo]ii care purtau chivotul leg`m=ntului au pornit primii [i c=nd au ajuns la marginea apei, o mare minune s-a s`v=r[it: apa ce venea din sus s-a oprit, iar cea care curgea spre mare a secat, [i astfel a r`mas p`m=ntul uscat. Preo]ii, purt=nd chivotul leg`m=ntului, s-au oprit la mijlocul albiei secate, \n timp ce poporul lui Israel trecea Iordanul. Din locul unde au stat preo]ii, au fost luate dou`sprezece pietre [i au fost a[ezate \n locul unde urma s`-[i instaleze corturile. Aceasta, ca aducere aminte a modului \n care prin puterea lui Dumnezeu, apele Iordanului s-au despicat \n dou` c=nd chivotul leg`m=ntului a trecut r=ul. Cei din Ierihon, v`z=nd poporul evreu a[a de aproape de ei, s-au temut [i s-au ad`postit, \ncuind poarta cet`]ii. Acum ce-ar fi putut s` fac` Israeli]ii? S` sparg` zidurile? Nu se putea; erau foarte groase. S` fi \ncercat s` \mping` poarta cu un st=lp gros? Nici a[a nu era cu putin]`. Pentru ei ca simpli oameni era ceva imposibil s` p`trund` \n Ierihon. Dar ei alc`tuiau poporul ales de Domnul pentru care totul este posibil, cum li s-a ar`tat de at=tea [i at=tea ori. Iat`, \ns` ce le poruncise Dumnezeu s` fac`. Timp de [ase zile, tot poporul trebuia s` \nconjoare zidurile cet`]ii, o dat` pe zi. Desigur c` oamenii acestui popor erau a[eza]i \ntr-o anumit` ordine, stabilit` de Domnul. |n fa]` erau b`rba]ii \narma]i ce urmau s` participe la lupt`, dup` ei urmau [apte preo]i care sunau din tr=mbi]e, iar \n spatele lor era purtat chivotul leg`m=ntului. Apoi venea restul poporului. A[a cum le-a spus Iosua, din partea Domnului, to]i \nconjurau cetatea [i nu se auzea nimic altceva dec=t sunetele tr=mbi]elor. |n a [aptea zi, poporul Israel a pornit la drum ca de obicei, dar nu au \nconjurat numai o singur` dat`, ci de [apte ori. Iar c=nd preo]ii au \nceput s` sune din tr=mbi]e, tot poporul a strigat de bucurie c` victoria este de partea lor. {i \ntr-adev`r era, c`ci zidurile cele groase ale cet`]ii s-au d`r=mat [i cetatea Ierihon a fost luat` cu asalt. La casa femeii Rahav mai at=rna funia ro[ie [i astfel a fost salvat`. Urm`toarea cetate care trebuia cucerit` a fost Ai situat l=ng` Bet-Aven, la r`s`rit de Betel. Fiind o cetate mic` [i pu]in numeroas`, se consider` c` nu se vor ivi probleme \n cucerirea ei. Iosua lu=nd doar trei mii de oameni, a pornit s` cucereasc` Ai-ul. Dar armata condus` de Iosua a fost izgonit` repede din cetate, av=nd mul]i mor]i [i r`ni]i... Iosua a fost foarte \ntristat
104
Capitolul unu
[i f`r` speran]` c` vor putea vreodat` s` cucereasc` toate celelalte cet`]i, c=te ar mai fi fost De ce m-a p`r`sit Domnul? Ce voi face eu acum, doar cu puterile mele, \nconjurat de du[mani din toate p`r]ile? g=ndea Iosua. Iat` ce se \nt=mplase de fapt: poporul Israel f`cuse leg`m=nt cu Dumnezeu, s` nu-[i ia nimeni nimic din prada de r`zboi. Acest leg`m=nt a fost \nc`lcat [i Domnul s-a sup`rat foarte tare. Iosua afl=nd c` astfel stau lucrurile, l-a cùtat pe acela care nu s-a supus [i l-a g`sit pe Acan. Acesta a \ngropat argint [i aur mult \n p`m=nt pe care era a[ezat cortul sù. Crezuse c` dac` va ascunde aceast` prad` de r`zboi, nimeni nu va [ti de ea, [i se va \mbog`]i. Dar din fa]a Domnului nimic nu poate fi ascuns! El vede tot [i [tie tot. Nu este nici un loc pe acest p`m=nt unde cineva s-ar putea ascunde de El. Ca urmare, Acan [i toat` familia lui a fost pedepsit` aspru pentru minciun` [i nerespectarea leg`m=ntului, fiind omor=]i cu pietre. Se \n]elege c` la o nou` \ncercare de a cuceri cetatea Ai, Iosua a \nvins, av=ndu-l pe Domnul ca ajutor. Pe l=ng` aceast` victorie, Iosua i-a \nvins [i pe Heti]i, pe Amori]i, pe Canani]i, pe Ferezi]i, pe Havi]i [i pe Iebusi]i. Locuitorii din Gabaon, \ns`, prin viclenie au reu[it s` fac` un leg`m=nt cu Israeli]i pentru a sc`pa cu via]`. Descoperindu-li-se minciuna, nu au putut fi omor=]i datorit` \n]elegerii, dar au fost pu[i la munci grele, precum: tìatul lemnelor, scoaterea apei pentru poporul evreu. Gabaonul era o cetate mare [i vestea afilierii la poporul evreu, s-a r`sp=ndit repede [i departe, p=n` la \mp`ratul Ierusalimului, Adoni-Tedec care [i-a unit for]ele cu \nc` alte patru \mp`r`]ii [i au venit cu armat` mare s` atace Gabaonul. Desigur c` Iosua, conduc=nd poporul lui Israel, a sosit \n ajutor, av=ndu-L pe Domnul de partea sa. Fiind luate prin surprindere armatele celor cinci \mp`ra]i au suferit o mare \nfr=ngere la Gabaon [i au fost alunga]i. Mai mult dec=t at=t, Domnul a l`sat s` cad` pietre din cer, nimicind astfel, un mare num`r de lupt`tori. Dar aceasta nu a fost totul. Armatele cele mari unite nu erau \nfr=nte \nc` dar erau \n m=inile Israeli]ilor. Pentru a da victorie poporului Sù, Dumnezeu a s`v=r[it o mare minune. S` vedem ce ne spune Sf=nta Scriptur` despre aceasta: [i soarele s-a oprit, [i luna [i-a \ntrerupt mersul, p=n` ce poporul [i-a r`zbunat pe vr`jma[ii lui. Soarele s-a oprit o zi \ntreag`. N-a mai fost nici o zi ca accea, nici \nainte nici dup` aceea c=nd Domnul s` fi ascultat glasul unui om (adic` al lui Iosua) c`ci Domnul lupta pentru Israel (Iosua 10, I3-14). Iat` deci c` dup` [apte ani de lupte grele, poporul evreu reu[e[te s` cucereasc` [i s` st`p=neasc` tot ]inutul Canaanului.
105
Domnul [i-a ]inut promisiunea. Acum erau din nou \n ]ara ce le-a fost dat` p`rin]ilor lor, Avraam, Isaac [i Iacob. Se \ntoarser` \n }ara F`g`duin]elor. Cum e [i firesc, a urmat organizarea teritorial`, social` [i economic` a ]`rii, trec=nd de la p`storit la agricultur`, la o via]a stabil`. De asemenea, au \mprumutat unele elemente culturale [i materiale din via]a canaani]ilor. Iosua a \mp`r]it ]ara \n dou`sprezece p`r]i, c=te una fiec`rei semin]ii. Iar cortul Sf=nt era a[ezat \n mijlocul ]`rii la Silo. Iosua a murit la v=rsta de 110 ani, nu \nainte de a \ndemna b`tr=nii poporului la respectarea legilor l`sate de Dumnezeu [i nu \nainte de a aduce aminte poporului de toate minunile, binefacerile, purt`rile de grij` s`v=r[ite.
Cine este Iosua? (El este cel ales de Domnul pentru a conduce poporul evreu, dup` moartea lui Moise). Care este prima minune pe care a ar`tat-o Domnul poporului condus de Iosua? (Desp`r]irea Iordanului \n dou`, pentru ca poporul s`-l poat` traversa ca pe uscat). Dumnezeu r`m=ne indiferent fa]` de cei ce nu-[i respect` leg`m=ntul? (Nu r`m=ne indiferent ci pedeapsa este cu moartea. Ex: Acan). Cum a ajutat Domnul poporul condus de Iosua, \n lupta \mpotriva celor cinci \mp`ra]i? (A ]inut pe cer soarele, mai mult timp, prelungind astfel ziua). Dumnezeu [i-a ]inut promisiunea de a aduce poporul evreu, \n }ara F`g`duin]ei? (Da).
8. Aplicarea
Prin lec]ia de ast`zi, am v`zut finalul c`l`toriei at=t de \ndelungate a poporului evreu. {i mai ales am v`zut c` Domnul l-a adus din nou \n }ara F`g`duin]ei. {i dac` lor, celor de atunci le-a promis c` va fi cu ei \n toate zilele, aceasta este valabil [i pentru oricare dintre noi care se supune [i-L iube[te. Dumnezeu \[i ]ine \ntotdeauna promisiunile f`cute fa]` de copiii Sì!

Citi]i din Sf=nta Scriptur` episodul d`r=m`rii zidurilor Ierihonului: Iosua cap. 6. 10. Rug`ciunea la ie[ire din clas`.
-106
Capitolul unu
Dreptul Iov
Din r=ndul c`r]ilor canonice ale Vechiului Testament, face parte [i cartea lui Iov.

Ast`zi vom vorbi despre Dreptul Iov - model de r`bdare \n suferin]` [i \ncredere \n Dumnezeu.

Era \n ]ara U] un om care se numea Iov. {i omul acesta era f`r` prihan` [i curat la suflet. El se temea de Dumnezeu, [i se ab`tea de la rù (Iov 1, 1). Citim \n continuare c` drept r`splat`, Dumnezeu l-a f`cut cel mai de vaz` om din acel ]inut [i i-a dat foarte multe bog`]ii. Domnul \l iubea deoarece era credincios [i \mplinea voia Domnului. Ca [i \n Gr`dina Edenului (raiului), satana intervine pe l=ng` Dumnezeu cu inten]ia sa viclean` de a-i face rù omului, de a-l face pe Iov s` se clatine \n credin]a sa, s` nu mai fie at=t de aproape de Creatorul sù [i de a nu-I mai sluji. S` vedem deci, ce unelte[te satana \mpotriva lui Iov? Pizmuind fericirea [i virtutea lui Iov, satana s-a prezentat \naintea lui Dumnezeu spun=nd c` toat` evlavia lui are la baz` numai egoismul [i interesul. Dac` s-ar lua averile, Iov ar blestema pe Dumnezeu [i s-ar lep`da de El. Domnul cunoa[te identit`]ile [i g=ndurile ascunse ale satanei, [tie c` minte. El cunoa[te \n acela[i timp [i credin]a lui Iov. De aceea \ng`duie ca Iov s` fie lovit \n toate ale sale, dar interzice categoric s` se ating` de via]a sa. Nenorocirile [i dezastrul care au venit nu numai asupra averii sale, ci [i asupra familiei, au fost de-a dreptul tragice. Astfel, un supus al lui Iov, vine [i-l anun]` c` boii [i m`g`ri]ele i-au fost furate [i to]i cei ce le p`zeau, omor=]i. Un alt supus \l anun]` c` oile [i supraveghetorii lor au ars. C`milele de asemenea au fost furate, iar to]i copiii lui au pierit sub zidurile ce s-au d`r=mat pe
107
ei. S` prime[ti \ntr-o singur` zi toate aceste ve[ti, s` afli c` nu mai ai familie, servitori, avere este foarte greu de suportat. La fel a fost [i pentru Iov. {i-a rupt hainele de pe el [i [i-a pus cenu[` \n cap, conform obiceiului timpului de a-[i manifesta regretul, p`rerea de rù... Dar [i-a g`sit totu[i puterea necesar` pentru a supravie]ui, doar \n t`ria credin]ei sale \n Dumnezeu. Pacea [i lini[tea \i vin de la Domnul. Purt` tot greul acestor suferin]e, r`bd=nd cu inima plin` de \ncredere c` tot ce se \nt=mpl` \n via]a lui vine de la Dumnezeu, c` nimic nu este f`r` [tirea [i vrerea P`rintelui ceresc pe care \l iubea [i c`ruia I se d`ruise... Chiar dac` era acum lipsit de toate [i de to]i, prezen]a vie a Dumnezeului sù \i acoperea orice durere [i orice nevoie. Cei ce-L iubesc pe El simt \n greul necazurilor [i puterea de a r`bda [i puterea de a crede. Satana nu este \ns` mul]umit. Dore[te s` mai intervin`. Sus]ine c` lov \l va blestema pe Dumnezeu, dac` se atinge de oasele [i carnea lui (Iov 2, 5). Pentru a demonstra contrariul \i d` voie satanei, din nou, s`-[i pun` planul \n aplicare. Trebuie s` subliniem c` [i de data aceasta, totul are loc cu \ncuviin]area, cu \ng`duin]a lui Dumnezeu. Deci, asupra lui Iov s-a ab`tut o boal` foarte grea, lepra. {ti]i ce se \nt=mpl` cu un om c=nd are lepr`? Cred c` este una dintre cele mai groaznice boli, deoarece carnea se desprinde de pe oase [i cade. V` pute]i da seama de ce durere mare [i suferin]` are parte un lepros. S` vedem cum prime[te Iov aceast` nou` lovitur`. El \[i zicea: Dac` primim de la Dumnezeu binele trebuie s` accept`m [i rùl. (Iov 2, 10). Puternic` era credin]a sa! Dar [i boala prin care trecea era greu de suportat! Afl=nd despre el, trei prieteni ai sì, vin s`-l m=ng=ie. Ei se numeau Elifaz, Bildad [i }ofar, iar apoi un alt prieten Elihu. V`z=ndu-l pe Iov \n asemenea dureri, nu puteau s` nu discute despre cauza lor. De ce trebuia Iov s` fie supus unor asemenea torturi? Cei trei prieteni \ncearc` s`-l conving` pe Iov c` sufer`, ca pedeaps` a unor p`cate s`v=r[ite [i care, desigur ar trebui m`rturisite. Iov \ns` protesteaz` [i dore[te s`-[i arate nevinov`]ia, deoarece se [tia un om drept, f`r` prihan`. Admite \ns` c` omul nu poate avea dreptate \mpotriva lui Dumnezeu (Iov 9, 2). Afirm` chiar c` Dumnezeu nimice[te deopotriv` [i pe cel des`v=r[it [i pe cel viclean (Iov 9, 22). V`z=nd suferin]a \n care se zb`tea, ca [i lipsa oric`rei posibilit`]i de vindecare, v`z=ndu-l p`r`sit chiar de Dumnezeu, so]ia lui \i spune dezam`git` [i \nvins`: blestem` pe Dumnezeu [i mori! Singur` moartea l-ar mai fi putut salva din suferin]a lui nimicitoare. Ajunsese o epav`,
108
Capitolul unu
un cadavru viu, care mai respira, nu ca s` trìasc`, ci pentru c` mai avea pl`m=ni... Dar diavolul nu a avut voie s` se ating` de sufletul lui, ci numai de trupul lui. De aceea el nu-[i pierde curajul, nici credin]a, put=nd s`-l binecuv=nteze pe Dumnezeu zic=nd: Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuv=ntat? Acum este r=ndul lui Elihu s` intervin`. |i mustr` pe cei trei prieteni fiindc` v`d \n nenorocirea lui Iov, pedeapsa dumnezeiasc` pentru p`catele lui, iar pe Iov \l convinge de purtarea de grij` a lui Dumnezeu, care este drept [i care dup` dreptate va r`spl`ti p=n` la sf=r[it pe fiecare om. A[a este. De multe ori \n via]` trebuie s` trecem prin mari greut`]i [i \n acele momente de suferin]` suntem tenta]i, probabil, s` spunem, ca [i Iov, c` noi primim o pedeaps` [i nu [tim pentru ce. Noi niciodat` nu trebuie s` uit`m c` din momentul \n care ne-am \ncredin]at via]a \n m=na Domnului, El lucreaz` cum [tie c` este mai bine pentru scopul final. {i acest scop final nu se limiteaz` numai la via]a noastr` de pe p`m=nt. El ne dore[te s` fim din nou al`turi de El \n acea minunat` |mp`r`]ie ve[nic` a Fiului Sù. Dar nu uita]i! Acolo nu putem fi dec=t dezbr`ca]i complet de haina grea a p`catului, acolo nu putem sta dec=t sp`la]i de tin`, purifica]i. Aceasta are \n vedere Domnul, care ne iube[te at=t de mult [i vrea s` ne vad` ferici]i \n stare de pace. C=teodat`, aceast` cur`]ie este mai dureroas`, ca \n cazul lui Iov. Dar Domnul [tie [i aceasta [i |i este mil` s` ne vad` suferind. De aceea, cu orice \ncercare ce ne purific`, El ne trimite [i posibilitatea de a trece prin ea, ne trimite r`bdarea [i ne \nt`re[te credin]a. Vin \ncerc`ri, necazuri, dureri aspre asupra noastr`? Las s` vin`! Important este cum ie[im din ele, important este dac` credin]a noastr` [i r`bdarea, dragostea s-au \nt`rit, duc=ndu-ne \n st`ri mai apropiate de Creatorul nostru. Sau dac` nu cumva, dimpotriv` c=rtirea noastr` ne-a dus cu c=teva trepte mai jos, pe scara ce urc` spre cer. {i \nc` ceva: niciodat` nu suferim mai mult dec=t ne este \ng`duit. Toate sunt \n m=na Sa [i nu ni se d` niciodat` o povar` mai grea dec=t putem duce, [i niciodat` nu ne las` singuri. A[a s-a \nt=mplat [i cu Iov. El a sim]it [i a r`bdat suferin]a p=n` la cap`t. Nu a c=rtit \mpotriva lui Dumnezeu. Dac` diavolului nu i-a fost \ng`duit s` se ating` de sufletul lui Iov, \nseamn` c` dragostea lui Dumnezeu era asupra lui, chiar dac` nu putea vedea soarele din cauza norilor negri [i ap`s`tori ai suferin]elor. Dar orice \nceput are [i sf=r[it... Dincolo de nori e soarele... Dincolo de suferin]` [i rabdare e dragostea lui Dumnezeu. {i c=nd norii se risipesc r`m=ne soarele limpede [i str`lucitor. La fel a fost
109
r`spl`tit` suferin]a [i r`bdarea lui Iov, cu dragostea lui Dumnezeu, cu bel[ugul de binecuv=nt`ri rev`rsate asupra lui. Mult mai multe [i mai durabile ca \nainte. {i-a v`zut urma[ii la a patra genera]ie, deoarece a trìt dup` aceea \nc` 140 de ani. |nc` 140 de ani pe p`m=nt [i o ve[nicie \n cer l=ng` Domnul sù iubit, purt=nd \n locul durerii, cununa biruin]ei.
Dup` cum am v`zut, cartea Iov ne prezint` un model de r`bdare \n suferin]` [i de \ncredere \n Dumnezeu. Iov a fost comp`timit [i m=ng=iat de prieteni, care nici ei nu-[i puteau explica de unde vine at=ta suferin]` [i at=ta insucces \n via]a unui om drept \n fa]a lui Dumnezeu. Chiar so]ia lui v`z=ndu-l \n ce stare a ajuns [i nez`rind nici o salvare, \n loc s`-l \ncurajeze, \i spune: blestem` pe Dumnezeu [i mori. Nu-i mai acord` nici o alt` [ans` suferin]ei lui zdrobitoare, dec=t moartea. Dar nu, el r`m=ne cu privirea spre cer, [i \n loc s` blesteme pe Dumnezeu, el \l binecuv=nteaz` spun=nd: Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuv=ntat! [i Domnul nu l-a uitat, nici nu l-a p`r`sit. {i-a \ntors din nou fa]a spre el, [i suferin]ele lui tragice s-au transformat \n izb=nd` [i binefaceri. Biruin]a asupra ispitei \i aduce bel[ug [i mult` \ndestulare, f`c=ndu-l mai fericit ca \nainte, iar pentru noi to]i r`m=ne un model de r`bdare \n suferin]` [i \ncredere \n Dumnezeu.

Citi]i \ntreaga carte Iov din Sf=nta Scriptur`.
9. Aplicarea
S` nu uit`m niciodat` c=nd ne afl`m \n suferin]` pilda vie]ii pe care ne-a dat-o Iov. {i dac` suntem drep]i \n fa]a lui Dumnezeu, s` nu ne pierdem niciodat` \ncrederea \n iubirea [i bun`tatea P`rintelui ceresc. Biserica Ortodox` face pomenirea dreptului Iov la 6 mai. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
-110
Capitolul unu
Profe]ii Ilie [i Elisei

l. Rug`ciunea la intrarea \n clas` 2. Organizarea clasei pentru lec]ie 3. Verificarea lec]iei predate anterior 4. Leg`tura cu lec]ia precedent` sau cu cuno[tin]ele anterioare
|n lec]ia trecut` ne-am referit la profe]ii Vechiului Testament [i am v`zut c` ei au fost oamenii lui Dumnezeu [i slujitori ai drept`]ii, ap`r`tori ai credin]ei \ntr-un singur Dumnezeu [i vestitori ai venirii M=ntuitorului ca s` ne izb`veasc` din p`catul str`mo[esc.

Azi ne vom referi la unul din profe]i [i anume la Ilie [i la ucenicul sù Elisei urm`rind puterea credin]ei [i a rug`ciunii.

Ilie a fost profet \n vremea regelui Ahab. Acesta era c`s`torit cu Isabela, fiica regelui Sidonului. Isabela nu-l cuno[tea pe Dumnezeu. Ea se \nchina zeului Baal, pentru care a zidit \n Samaria un templu mare, \n care a pus 450 de preo]i. Iar preo]ii care sl`veau numele adev`ratului Dumnezeu al lui Israel au fost omor=]i. Proorocul Ilie era din Teba Galaadului. Dumnezeu care cuno[tea inima rea a lui Ahab [i a so]iei sale, l-a trimis pe Ilie s` le spun` c` \n anii urm`tori nu va mai ploua [i nici rou` nu va mai fi dec=t atunci c=nd va spune el. Aceasta le era pedeapsa pentru \nchinarea la zeul Baal. A[a s-a [i \nt=mplat. Trecur` zilele [i nici o pic`tur` de ap` n-a udat p`m=ntul. |n fiecare zi soarele str`lucea pe cer, dogorind. N-a trecut mult timp, p=n` ce toat` verdea]a a \nceput s` se usuce: iarba, frunzele, florile, chiar [i gr=ul. Astfel, oamenii nu mai aveau din ce s`-[i fac` p=ine, iar foametea se r`sp=ndi cu repeziciune la tot poporul. Starea aceasta l-a \nfrico[at pe regele Ahab, d=ndu-[i seama c` Ilie a avut dreptate \n ceea ce i-a comunicat. Consider=ndu-l \ns` vinovat pentru toate, a trimis osta[i s`-l caute [i s`-l aduc`. Solda]ii lui Ahab au str`b`tut ]ara \n lung [i-n lat, dar nu l-au g`sit... dar nici ploaia nu venea.
111
S` vedem oare unde s-a ascuns Ilie? Dumnezeu \i spusese c` dup` anun]area ve[tii ca va fi secet`, el s` se retrag` \ntre mun]i, la p=r=ul Cherit, unde nu-l puteau g`si solda]ii, [i unde Dumnezeu \l p`zea [i se \ngrijea s` aib` de toate: dormea \ntr-o pe[ter`, bea apa din p=r=u, iar m=ncarea i-o aducea un corb. Aceast` pas`re mare [i neagr`, foarte rezistent` chiar [i pe vreme de secet`, \i aducea \n cioc, o bucat` de p=ine sau de carne. Seceta fiind mare a secat p=n` la urm` [i p=r=ul l=ng` care st`tea proorocul Ilie, fiind astfel nevoit s` plece. Dar el [tia c` oriunde s-ar duce, Dumnezeu se va \ngriji s` aib` tot ceea ce i-ar fi necesar. Ilie porni la drum. Dup` o c`l`torie lung`, ajunse \n ]ara \ndep`rtat` \n care-l trimise Domnul, la poarta unui ora[. Era \nsetat [i fl`m=nd. V`z=nd \n apropiere o femeie care aduna frunze, o rug` s`-i aduc` pu]in` ap`. {i \nainte de a pleca femeia, \i mai ceruse [i ceva de m=ncare. Dar femeia era s`rac` [i nu mai avea dec=t foarte pu]in` fìn` [i untdelemn, at=ta doar c=t i-ar fi trebuit s` fac` o p=ini[oar` pentru fiul ei. De unde, dar s` se ajung` s`-i mai dea [i acestui om fl`m=nd? Ilie a \ndemnat-o s` mearg` acas` [i s` coac` aceast` p=ine pentru el [i apoi va mai avea destul` fìn` [i untedelemn, c=t s` poat` m=nca ea [i copilul ei \n fiecare zi. Dumnezeu va avea grij` de aceasta. Femeia nu-l cuno[tea pe Dumnezeul lui Ilie, dar totu[i l-a crezut pe Ilie, [i a f`cut dup` cum i-a spus... {i a v`zut minunea \n fa]a ochilor sì: dup` ce a copt p=inea pentru Ilie, \n ulciorul ei mai avea destul c=t s` poat` coace p=ine pentru fiul ei [i apoi pentru ea \ns`[i. Ilie a r`mas astfel ad`postit \n casa ei, deoarece ea putea acum s`-i dea s` m`n=nce p=ine [i s` bea ap` pe s`turate. Iat` \ns` c` \n una din zile, fiul femeii v`duve [i s`race, \mboln`vindu-se, a murit. Mama era foarte nec`jit`. }in=ndu-[i copilul \n bra]e \l striga pe nume, dar degeaba; nu-i mai r`spundea. Trebuia s`-l \ngroape [i nu-l va mai vedea niciodat`; va fi desp`r]it` de el pentru totdeauna. Iar ea r`m=nea singur`... Lui Ilie i se f`cuse mare mil` de necazul acestei femei. Lu=nd trupu[orul copila[ului din bra]ele mamei sale, urc` la el \n camer`. |l puse pe pat [i apoi \ngenunche. S-a rugat Domnului cu credin]` puternic` \n bun`tatea [i dragostea Sa pentru oameni. El [tia c` dac` Domnul vrea poate s`-i redea via]a acestui copila[, ca [i bucuria femeii, care s-a \ncrezut \n El cu toate c` nu-l cuno[tea. Dumnezeu, a ascultat rug`ciunea puternic` a lui Ilie [i astfel, copila[ul a \nviat. Ilie nu s-a \ndoit de aceasta, nici o clip` \n rug`ciunea sa. Copilul \ncepe s` respire [i peste c=teva momente [i-a deschis ochii [i [i-a ridicat capul. Ilie l-a luat pe bra]e [i l-a
112
Capitolul unu
\napoiat mamei sale, care [tia acum c` fusese \nviat prin puterea rug`ciunii lui Ilie c`tre Dumnezeu. |n timpul c=t Ilie a stat \n acest loc (Sarepta Sidonului), \n ]ar` continua \ns` seceta necru]`toare. Erau aproape trei ani de c=nd nu mai plouase. Pedeapsa pentru neascultarea lui Ahab se apropia de sf=r[it, deoarece Dumnezeu \l trimise pe Ilie \napoi \n ]ara sa. Acum putea merge lini[tit \n fa]a regelui, [tiind c` Domnul era cu el, veghind s` nu i se \nt=mple vreun rù... Ajuns \n fa]a lui Ahab, nu se las` impresioat de m=nia acestuia ci i-a spus ce trebuie s` fac`: s` adune poporul evreu pe un munte unde s` se ridice un altar de jertf` zeului Baal. {i acolo Ilie va ar`ta tuturor c` Dumnezeul sù este cel adev`rat [i atotputernic, pe care nu trebuie s`-l uite niciodat`. Vor vedea to]i c` Domnul poate totul, \n timp ce Baal nu poate nimc. Fiind cu to]ii pe munte, preo]ii lui Baal trebuiau s` aduc` o jertf`; la fel va face [i Ilie. Dar nu vor aprinde jertfa, ci se vor ruga s` fie aprins` de Baal sau de Dumnezeu. Mai \nt=i \ncercar` preo]ii lui Baal. Se rugau strig=nd [i implor=nd zeul s` trimit` foc pentru arderea jertfei. Au strigat ore \ntregi p=n` li s-a \nmuiat glasul, dar \n zadar, deoarece jertfa lor a r`mas ca \nainte. Apoi a venit r=ndul lui Ilie. A construit un altar din dou`sprezece pietre mari (dup` num`rul semin]iilor lui lsrael), a tìat animalul de jertf` \n patru p`r]i [i l-a a[ezat pe altar. A s`pat un [an] \n jur, pe care l-a umplut cu ap`. C=nd totul a fost gata aranjat, s-a rugat. Dar el nu a strigat \n disperare ca profe]ii lui Baal. El a [tiut c` Domnul, ascult` rug`ciunea inimii sale, zic=nd: Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac [i Iacob, arat` tuturor acestor oameni c` Tu e[ti singurul Dumnezeu adev`rat, iar eu sunt credinciosul Tù. Poporul nu trebuie s` Te mai uite niciodat`. R`spunde-mi Doamne, r`spunde-mi. N-a fost nevoie s` se roage mai mult, c` deodat` oamenii se traser` \napoi, speria]i fiindc` c`dea foc din cer. Focul c`zu pe jertf`, iar jertfa \ncepu s` ard` cu fl`c`ri mari. Domnul arse carnea [i fl`c`rile uscar` toat` apa din groap`. Oamenii v`z=nd toate acestea, c`zur` la p`m=nt strig=nd: Domnul este Dumnezeul. Lui trebuie s` ne \nchin`m. Dup` ce plecar` oamenii, Ilie mai r`mase pe munte [i se rug`. Se rug` lui Dumnezeu s` trimit` ploaie pe p`m=nt, cu aceea[i credin]` puternic`, cu care s-a rugat pertru via]a copilului femeii v`duve [i pentru focul din cer destinat arderii jertfei. Desigur c` Domnul i-a ascultat rug`ciunea [i de ast` dat`, trimi]=nd ploaia binef`c`toare, at=t de dorit` [i de a[teptat`. Cur=nd a rodit [i gr=ul [i oamenii aveau hran` din bel[ug. {i ei [tiau c` toate sunt de la Domnul prin grija, dragostea [i mila Sa.
113
Via]a pe p`m=nt a proorocului Ilie a avut un sf=r[it deosebit fa]` de cea a tuturor oamenilor. {i anume, dup` ce [i-a l`sat ca urma[ pe Elisei, a fost ridicat la cer pe un car de foc tras de patru cai. Prin puterea rug`ciunilor sale, Elisei a f`cut [i el multe minuni asemenea lui Ilie. A venit la Elisei chiar [i c`petenia o[tirilor \mp`ratulul Siriei, Neeman. Acesta era foarte bogat, dar cu toate acestea era nefericit: suferea de lepr`. Auzind de puterea lui Elisei, a venit la el aduc=nd multe daruri. Elisei i-a transmis prin sluga sa, s` intre de [apte ori \n apa Iordanului. Ascult=du-l, Neeman a ie[it complet vindecat. A dorit s`-l r`spl`teasc` pe Elisei, dar acesta considera ca lui Dumnezeu trebuiesc adresate mul]umirile, deoarece Neeman s-a vindecat prin puterea Sa. Intui]ia Se va ar`ta tabloul ridic`rii lui Ilie la cer.
V`z=nd faptele minunate s`v=r[ite de Ilie ca profet al Dumnezeului celui viu [i apoi ale lui Ellisei, urma[ul sù, ne \ntreb`m cu ce putere au s`v=r[it ei aceste fapte? (Desigur nu cu puterea lor, fiindc` ei erau oameni ca fiecare din noi, ci cu puterea lui Dumnezeu care i-a [i ales ca prooroci ai Sì). Dar ei cum s-au apropiat de Dumnezeu ca s` primeasc` puterea Lui, sau ca s` duc` la \ndeplinire misiunea \ncredin]at` lor de Dumnezeu? (Cu rug`ciunea pornit` dintr-o credin]` sigur`, sincer` [i puternic` \n Dumnezeul cel adev`rat [i viu). Am v`zut c` [i proorocii zeului Baal s-au rugat [i \nc` foarte mult, dar rug`ciunea lor a primit r`spuns? (Nu putea primi r`spuns, fiindc` nu avea de unde. Baal era un idol [i noi am v`zut c=nd am vorbit despre idoli c` sunt ni[te \nchipuiri ale min]ii omene[ti. Ei nu sunt nimic \n lume, spune Sf=ntul Apostol Pavel. Apoi, rug`ciunea lor nu a pornit dintr-o credin]` vie, ci a constituit o repetare stereotip` [i mecanic` a unora [i acelora[i cuvinte. A fost deci o rug`ciune \ntortochiat` [i lipsit` de con]inut).
8. Aplicarea
V`z=nd puterea credin]ei [i a rug`ciunii lui Ilie [i Elisei, s` le imit`m acest mod de a se \nchina P`rintelui ceresc [i atunci cererile ne vor fi \mplinite. {i pentru a avea \n apropiat` aten]ie credin]a [i rug`ciunea plin` de putere a proorocului Ilie, Biserica noastr` \i \nchin` pomenirea cu s`rb`toare la 20 iulie. Iar mul]i dintre credincio[i \i [i poart` numele.
114
Capitolul unu
--
Se va citi din, Sf=nta Scriptur` despre via]a [i activitatea profe]ilor Ilie [i Elisei, la III Regi, cap. 1722 [i IV Regi 16. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Iona [i ninivitenii
Dup` ridicarea cu trupul la cer a profetului Ilie, activitatea sa a fost continuat` \n regatul Israel de c`tre ucenicul acestuia, Elisei. {irul profe]ilor prin care Dumnezeu comunic` poporului voia Sa [i planul m=ntuirii noastre a continuat [i dup` Elisei, \n regatul Israel profe]ind \nc` trei prooroci: Osea, Amos [i Iona. Numele lui Iona \nseamn` porumbel. Era fiul lui Amitai. A profe]it \n timpul domniei regelui Ieroboam al II-lea, fiul lui Ioa[. La sf=r[itul domniei acestuia Dumnezeu l-a trimis pe Iona \n cetatea Ninive, ca s` predice poporului pocìn]a.

|n cele ce urmeaz` ne vom referi la Iona [i ninivitenii.

Ninive era capitala Asiriei. Aceasta era o cetate foarte mare, c=t trei zile de mers. To]i oamenii cet`]ii erau foarte p`c`to[i, iar Dumnezeu a hot`r=t s`-i piard`. Dar \n marea Sa bun`tate a vrut s` le mai dea o [ans`, s`-i avertizeze de pieirea ce se va abate asupra lor peste 40 de zile. |n acest scop l-a ales pe Iona ca mesager al Sù. Dar el a refuzat s` \ndeplineasc` aceast` misiune. S-a dus la Iope (azi Iafa) de unde a luat o corabie c`tre Tar[i[. A crezut c` astfel se poate ascunde de fa]a lui Dumnezeu [i se poate
115
sustrage dup` bunul plac atunci c=nd Domnul sù are nevoie de el. Dar Dumnezeu este prezent pretutindeni [i [tie tot ce g=ndim [i facem fiecare dintre noi. Corabia \n care s-a urcat Iona, plutea pe apele m`rii parcurg=nd drumul at=t de cunoscut marinarilor. Deodat` \ns` s-a iscat un v=nt puternic care ridica valuri mari, gata s` r`stoarne corabia. To]i c`l`torii au \nceput s` strige c`tre dumnezeii lor, cer=nd \ndurare. Doar Iona s-a retras [i a adormit. V`z=nd c` furtuna nu se opre[te, marinarii au tras la sor]i s` afle din a cui vin` se \nt=mpl` aceast` groz`vie, iar sor]ii au c`zut pe Iona. |ndat` dup` ce l-au aruncat \n valuri, furtuna s-a oprit. Chiar dac` Iona a fost nesupus [i neascult`tor, Dumnezeu \l iubea, [i pentru salvarea lui a trimis un pe[te mare (chit), care l-a \nghi]it. Trei zile [i trei nop]i a stat \n p=ntecele pe[telui. Iona a sim]it c=t de iubitor [i de bun este Domnul cu el, cu toate c` nu merita. S-a rugat cer=nd iertarea [i ocrotirea Sa [i pe mai departe. A [tiut c` salvarea poate veni numai de la Dumnezeu [i s-a hot`r=t s`-L asculte [i s` mearg` la Ninive. Dumnezeu a f`cut ca pe[tele s`-l arunce pe Iona la mal. Atunci profetul a vestit ninivitenilor c` se va abate pieirea asupra lor. Cetatea le va fi distrus` peste 40 de zile, dac` nu-[i schimb` felul p`c`tos de via]` [i dac` nu se \ndreapt` pe drumul cel bun, pl`cut lui Dumnezeu. Vestea a ajuns p=n` la \mp`rat. La porunca sa, [i \mpreun` cu el, to]i oamenii din Ninive cu copiii [i vitele lor au postit, s-au acoperit cu saci [i [i-au turnat cenu[` \n cap dup` obiceiul vremii [i al locului. Dumnezeu a auzit rug`ciunile lor [i a v`zut starea lor de pocìn]`. I-a p`rut rù de ei [i a renun]at la nimicirea cet`]ii Ninive. Iona s-a sup`rat [i s-a sim]it umilit c` Dumnezeu nu a distrus cetatea, cum spusese el ninivitenilor. S-a dus la marginea cet`]ii [i [i-a f`cut o colib` care s`-l ad`posteasc` de ar[i]`. Dumnezeu \ns` \l ocrotea [i a f`cut s` creasc` un vrej de ricin care s`-i ]in` umbr`. Iona s-a bucurat, dar noaptea un vierme a ros planta [i aceasta s-a uscat. Sup`rarea [i revolta au pus st`p=nire pe inima sa, \nc=t \[i dorea moartea, c=nd a r`mas iar`[i \n soarele [i v=nturile pustiului. Dumnezeu \i arat` astfel lui Iona c` dac` el s-a nec`jit pentru un vrej de ricin, pentru care nu a trudit, cum putea El s` nu se milostiveasc` de cei 120 de locuitori ai cet`]ii Ninive? Dar pentru iertare trebuie pocìn]`. Ninivitenii au \n]eles aceasta [i au fost salva]i de Dumnezeu. D u p ` c u m v e d e m , \ n c a r t e a profetului Iona nu g`sim nici o profe]ie despre Mesia. Dar r`m=nerea lui \n p=ntecele chitului trei zile [i trei nop]i are o
116
Capitolul unu
profund` semnifica]ie mesianic`, la care se refer` M=ntuitorul \n replic` celor ce \i cereau semn, ca s` cread` \n El. Domnul arat` c` semnul cel mai grìtor poate fi remarcat prin analogie cu [ederea lui Iona \n p=ntecele chitului \n: Precum Iona a fost \n p=ntecele chitului trei zile [i trei nop]i, a[a va fi Fiul Omului \n inima p`m=ntului trei zile [i trei nop]i. B`rba]ii din Ninive se vor scula la judecat` cu neamul acesta [i \l vor os=ndi, c`ci ei s-au pocìt la propov`duirea lui Iona. {i iat`, mai mult dec=t Iona este aici (Matei 12, 4141).
Unde a activat Iona ca profet? (|n regatul Israel). C=nd? (Pe timpul regelui Ieroboam al II-lea, fiul lui Ioa[). Ce misiune i-a \ncredin]at Dumnezeu lui Iona? (Ca s` predice ninivitenilor, care se ad=nciser` \n p`cate grele, c` dac` nu se vor abate de la nelegiuirile lor, Dumnezeu va nimici cetatea). Se supune Iona poruncii lui Dumnezeu? (Nu se supune. El a luat o corabie ca s` mearg` \n alt` parte). S-a putut abate Iona de la fa]a lui Dumnezeu [i de la \mplinirea poruncii Lui? (Nu s-a putut abate). Cum \l conduce Dumnezeu la misiunea pe care i-a \ncredin]at-o? (Aduc=nd furtun` pe mare, iar Iona fiind g`sit vinovat, a fost aruncat \n valuri, spre pieire). L-a p`r`sit Dumnezeu? (Nu l-a p`r`sit, ci a f`cut \n a[a fel \nc=t s` fie \nghi]it de un pe[te uria[ (chit), unde a stat trei zile [i trei nop]i, timp \n care [i-a putut da seama c` destinul vie]ii sale depinde de Dumnezeu). Dup` ce pe[tele l-a aruncat la mal, ce s-a \nt=mplat? (Iona s-a dus \n Ninive, a predicat pocìn]a, tot poporul s-a \ndreptat [i astfel cetatea a fost salvat`). Ce semnifica]ie mesianic` are [ederea lui Iona \n p=ntecele chitului? ({ederea M=ntuitorului \n morm=nt [i \nvierea Sa).
8. Aplicarea
Biserica face pomenirea profetului Iona \n ziua de 21 septembrie a fiec`rui an, spre a ne \nv`]a c` totdeauna trebuie s` \mplinim voia lui Dumnezeu, deoarece cu fiecare dintre noi El are un plan [i ne \ncredin]eaz` o misiune sf=nt`. 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
--
117
Profetul Daniel \n Babilon

Dup` felul \n care [i-au scris cuv=nt`rile, profe]ii Vechiului Testament se \mpart \n profe]i scriitori [i nescriitori. Cunoa[tem pe Ilie [i Elisei ca cei mai mari profe]i nescriitori. Dup` extensiunea scrierii lor, profe]ii Vechiului Testament se \mpart \n dou` categorii: profe]i mari [i profe]i mici. Profe]ii mari sunt \n num`r de patru: Isaia, Ieremia, Iezechiel [i Daniel. Ei au trìt \n vremuri diferite [i au \ndeplinit misiuni diferite, dar au \n comun vestirea timpurilor mesianice, care vor schimba chipul lumii [i via]a oamenilor.

|n cele ce urmeaz` ne vom referi la un aspect de mare importan]` din via]a profetului Daniel, [i anume: Daniel \n Babilon

Numele lui Daniel se t`lm`ce[te din limba ebraic` cu: judec`torul meu este Dumnezeu, sau: ap`r`torul meu este Dumnezeu. Daniel era din tribul lui Iuda [i provenea din neam regesc. S-a \nt=mplat c` Nabucodonosor, \mp`ratul Babilonului, a cucerit Israelul \n al treilea an de domnie a lui Ioiachim, \n anul 605 \n. Hs. El a dat porunc` s` i se aduc` la palat ni[te tineri f`r` vreun cusur trupesc, frumo[i la chip, \nzestra]i cu \n]elepciune \n orice ramur` a [tiin]ei, cu minte ager` [i pricepere (Daniel 1, 4). Nabucodonosor dorea s`-i ]in` la palat, s`-i \nve]e limba caldeilor, ca apoi s` devin` func]ionari \n slujba \mp`ratului. Printre ace[ti tineri era [i Daniel, c`ruia c`petenia famenilor dreg`tori i-a pus numele Belt[a]ar. Cu el mai erau \nc` trei tineri: Anania, Misael, [i Azaria. |mp`ratul \nsu[i se \ngrijea de bun`starea vie]ii lor. Daniel [i prietenii lui au refuzat \ns` carnea provenit` din animalele pe care Legea lui Dumnezeu le considera necurate, [i s-au \n]eles cu un servitor s` le preg`teasc` numai zarzavaturi [i legume. Dup` zece zile de
118
Capitolul unu
alimenta]ie vegetal`, tinerii din Israel ar`tau mai bine [i erau mai s`n`to[i dec=t comesenii \mp`ratului, care consumau carne [i vin. Dumnezeu se \ngrijea de ei chiar dac` erau \n Babilon. I-a \nzestrat cu \n]elepciune [i pricepere pentru tot felul de scrieri. |n mod special, a f`cut pe Daniel priceput \n toate vedeniile [i toate visele (Daniel 1, 17). |ntr-o noapte, Nabucodonosor a avut un vis ciudat, pe care nici un \n]elept al Babilonului nu l-a putut t`lm`ci. Doar Daniel a reu[it s`-l deslu[easc`. Pentru aceasta, el a fost numit loc]iitor al regelui, iar cei trei prieteni ai sì, administratori ai Babilonului. Desigur c` aceste \nt=mpl`ri au st=rnit invidia sfetnicilor \mp`ratului. Astfel, au pl`nuit s`-l pun` pe Daniel la grea \ncercare. Au f`cut \n a[a fel \nc=t au fixat o lege prin care to]i erau obliga]i s` se \nchine statuii regelui. Doreau ca prin aceasta evreii s` fie acuza]i de nesupunere, [tiut fiind c` ei nu se \nchinau dec=t singurului Dumnezeu viu [i adev`rat. Desigur c` Daniel [i cei trei prieteni ai sì au refuzat s` se \nchine unui idol. Drept pedeaps`, au fost arunca]i \ntr-un cuptor cu foc. Credin]a lor \n dragostea [i grija lui Dumnezeu era mare iar puterea Sa urma s` se arate [i \n aceast` situa]ie. Un \nger trimis de Dumnezeu a pref`cut focul \n rou`, pentru ca trupurile lor s` nu fie v`t`mate. Astfel, to]i babilonienii au ajuns s`-L sl`veasc` pe Dumnezeul lui Israel, iar Daniel a r`mas \n \nalta func]ie, tot timpul vie]ii lui Nabucodonosor. Ultimul rege babilonian a fost Bel[a]ar. |n timpul unui osp`] a v`zut pe perete o m=n` misterioas` care a scris urm`toarele cuvinte: mene, mene, techel, ufarsin. |nspìm=ntat, regele vrea s` cunoasc` mesajul acestor cuvinte. Din nou, numai Daniel le-a descoperit \n]elesul, t`lm`cindu-le astfel: Mene \nseamn` c` Dumnezeu a num`rat zilele regatului tù [i i-a adus sf=r[itul. Techel se refer` la rege, care a fost c=nt`rit [i g`sit gol (u[or). Ufarsin \nseamn` c` regatul va fi \mp`r]it [i va fi dat mezilor [i per[ilor. T`lm`cirea lui Daniel s-a \mplinit \nc` din acea noapte. Babilonul este ocupat de per[i, iar regele a fost ucis. Darius, regele mezilor, nu-l cuno[tea pe Daniel [i nu auzise despre minunile pe care le f`cuse Dumnezeu cu ale[ii Sì. Darius vroia s` impun` credin]` [i supunere fa]` de idolii poporului sù. Daniel a refuzat din nou, [i din porunca regelui a fost aruncat \ntr-o groap` cu lei, acoperit` cu o piatr` mare [i pecetluit` cu inelul regelui. Dar dragostea lui Dumnezeu pentru ale[ii Sì nu poate fi oprit` de nimeni [i de nimic. |n calea puterii Sale nu pot fi
119
puse stavile de nici un fel. El este totdeauna [i \n orice loc cu cei ce-L iubesc cu o inim` curat` [i sincer`. Astfel, c=nd Darius a venit a doua zi s` vad` ce s-a \nt=mplat, l-a g`sit pe Daniel nev`t`mat de fiarele s`lbatice. Leii nici nu s-au atins de el. Darius a dat slav` Dumnezeului celui viu [i adev`rat [i a poruncit: ...\n toat` \ntinderea \mp`r`]iei mele, oamenii s` se team` [i s` se \nfrico[eze de Dumnezeul lui Daniel. C`ci El este Dumnezeul cel viu, [i El dìnuie[te ve[nic; \mp`r`]ia Lui nu se va nimicii niciodat` [i st`p=nirea Lui nu va avea sf=r[it (Daniel 6, 26). Dup` moartea lui Darius Medul, Cirus, regele per[ilor, d` edictul de eliberare a evreilor. Ace[tia se puteau re\ntoarce \n patria lor. Robia lor de 70 de ani, prezis` de profetul Ieremia, a luat sf=r[it. Fiind \naintat \n v=rst`, Daniel a r`mas pe mai departe pe l=ng` Cirus, afl=ndu-se sub ocrotirea Dumnezeului celui viu [i profe]ind despre timpurile mesianice. Profetul Daniel vestind venirea lui Mesia, a precizat chiar timpul \n care se va na[te, [i anume dup` trecerea a 70 de s`pt`m=ni de ani de la zidirea cet`]ii sfinte. {i profe]ia s-a \mplinit \ntocmai. Profetul Daniel vorbe[te [i despre Fiul Omului, c`ruia Cel vechi \n zile i-a dat toat` slava, puterea [i \mp`r`]ia ce nu va avea sf=r[it. Daniel se va referi apoi [i la judecata universal`, c=nd to]i cei mor]i se vor scula din ]`r=n`, unii spre via]`, iar al]ii spre os=nda ve[nic`.
C=nd a activat profetul Daniel? (|n timpul robiei babilonice, prezis` de profetul Ieremia, care a durat 70 de ani). Unde a activat Daniel? (|n Babilon). La ordinul c`rui \mp`rat a ajuns el aici? (La cererea lui Nabucodonosor, mai mul]i tineri evrei \n]elep]i, pricepu]i [i ageri la minte sunt du[i \n Babilon. Aici sunt instrui]i \n cunoa[terea [tiin]elor [i ajung demnitari la curtea regal`). Cum au fost privi]i de cei din jur? (Cu invidie [i du[m`nie). Au renun]at ei la Legea lui Dumnezei? (Nu au renun]at). Au avut de suferit? (Da. Au fost arunca]i \ntr-un cuptor de foc [i \n groapa cu lei, dar Dumnezeu i-a salvat). Ce influen]` au avut aceste fapte minunate asupra conduc`torilor poporului? (Au recunoscut puterea Dumnezeului celui viu [i adev`rat). Profe]iile mesianice ale lui Daniel la ce se refer`? (El a ar`tat data exact` a venirii lui Mesia, a profe]it apoi despre \mp`r`]ia Fiului Omului [i despre judecata universal`, urmat` de \nvierea celor drep]i [i os=nda celor rì).
120
8. Aplicarea
Capitolul unu
--
Biserica face pomenirea profetului Daniel \n fiecare an, la data de 17 decembrie, r`m=n=nd pentru to]i credincio[ii un model de credin]` vie [i nestr`mutat` \n puterea Dumnezeului celui viu [i adev`rat, care niciodat` nu p`r`se[te pe cei care \i slujesc cu devotament, cu r=vn`, cu pricepere [i cu jertfirea de sine. 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Profe]ii Vechiului Testament oameni

ai lui Dumnezeu [i ap`r`tori ai drept`]ii sociale
l. Rug`ciunea la intrarea \n clas` 2. Organizarea clasei pentru lec]ie 3. Verificarea lec]iei predate anterior 4. Leg`tura cu lec]ia precedent` sau cu cuno[tin]ele anterioare
Am v`zut din lec]iile trecute c` nu totdeauna poporul lui Dumnezeu, Israel s-a dovedit p`str`tor al voii [i poruncilor Sale. De pild`, c`nd au peregrinat \n pustiu spre }ara F`g`duin]ei [i-au creat idoli, [i s-au dedat la f`r`delegi, refuz=nd astel s` se \nchine [i s`-L cinsteasc` pe adev`ratul Dumnezeu. La fel s-au manifestat de multe ori [i dup` ce s-au a[ezat \n P`m=ntul f`g`duit. {i aceasta mai ales \n perioada numit` a regilor, urm`toare celei a judec`torilor, c=nd regii au impus poporului cultul zeilor p`g=ni, trìnd \n tot felul de f`r`delegi, iar poporul afl=ndu-se \n mizerie [i ruin` material`, ab`t=ndu-se de la voia [i Legea lui Dumnezeu, [i-au manifestat nemul]umirea printr-o serie de revolte...

Dar Dumnezeu nu l-a l`sat pe Israel, poporul [i copilul Sù \n p`r`sire, trimi]`ndu-i profe]i care s` restabileasc` ordinea moral`
121
[i social`. |n cele ce urmeaz` ne vom referi la Profe]i ca oameni ai lui Dumnezeu [i ap`r`tori ai drept`]ii sociale.

Cuv=ntul profet \nseamn` a vorbi \n locul altcuiva; a interpreta cuvintele lui. Astfel, profe]ii vorbesc \n numele lui Dumnezeu, ca [i cum Dumnezeu \nsu[i ar vorbi. Ei sunt numi]i [i gura lui Dumnezeu (Exod 4, l0l2), ca [i cum Dumnezeu vorbind cu ei fa]` c`tre fa]`, le-a dat capacitatea [i caliatea de a fi solii, sau mesagerii, sau trimi[ii lui Dumnezeu. Ei au fost deci oamenii lui Dumnezeu, fiindc` Dumnezeu \[i face cunoscut` prin ei voia Sa. De aceea, ei sunt ale[i direct de Dumnezeu. Ei ne m`rturisesc c` slujirea lor reprezint` o chemare tainic` din partea lui Dumnezeu: Eram p`stor spune unul dintre ei [i de la turm` m-a luat Domnul [i mi-a zis: du-te [i porunce[te \n poporul meu Israel (Amos 7, l5). Altul ne m`rturise[te la fel: A fost cuv=ntul Domnului c`tre mine [i mi-a zis: \nainte de a te fi z`mislit te-am sfin]it [i te-am r=nduit prooroc pentru popoare. Iar eu am r`spuns: O, Doamne Dumnezeule, eu nu [tiu s` vorbesc pentru c` sunt \nc` t=n`r. Domnul \ns` mi-a spus: s` nu zici sunt \nc` t=n`r, c`ci la c=]i te voi trimite, la to]i vei merge [i tot ce-]i voi porunci vei spune. S` nu te temi de d=n[ii, c`ci Eu sunt cu tine ca s` te izb`vesc, zice Domnul. {i Domnul mi-a \ntins m=na, mi-a atins gura [i mi-a zis: iat`, am pus cuvintele mele \n gura ta! (Ieremia l, 49). Am v`zut din lec]iile trecute c` [i Moise a avut o astfel de chemare din partea lui Dumnezeu [i el a ezitat la \nceput, dar Dumnezeu l-a \mb`rb`tat, i-a dat curaj, i-a dat putere [i a g`sit mijlocul de a putea \ndeplini misiunea \ncredin]at` (ajutat fiind de Aaron). Ne-am putea pune \ntrebarea: de ce Dumnezeu nu a comunicat direct oamenilor voia Sa [i planurile Sale? Dumnezeu este Creatorul nostru, P`rintele nostru bun [i iubitor, dar El se afl` \n str`lucirea Sa spre care ochiul omenesc nu poate privi, dup` cum am v`zut c` i s-a \nt=mplat lui Moise pe Horeb. De aceea, dac` ne amintim de lec]ia referitoare la crearea lumii, re]inem faptul c` Dumnezeu a creat lumea prin cuv=nt. Iar profe]ii sunt anume ale[i de Dumnezeu s` fie vestitorii Cuv=ntului Sù. Iat` ce ne m`rturisesc profe]ii \n acest sens: Iat` zice Domnul cuv=ntul Meu \l fac foc \n gura ta [i pe poporul acesta lemne ca s`-l ard` focul acesta (Ieremia 5, l4); Nu este cuv=ntul meu ca un ciocan care sfarm` st`nca? (Ieremia 23, 29). Astfel, Cuv=ntul lui Dumnezeu spus prin prooroci r`m=ne o realitate ve[nic` \n
122
Capitolul unu
fa]a lucrurilor trec`toare: Iarba se usuc`, floarea cade, dar Cuv=ntul Domnului r`m=ne \n veac (Isaia 40, 8). Pe de alt` parte, Cuv=ntul lui Dumnezeu comunicat prin profe]i aduce road` \n via]a celor ce-l ascult`: Cuv=ntul Meu ce iese din gura Mea nu se \ntoarce la Mine f`r` rod, ci va face voia Mea [i va \mplini planurile mele (Isaia 55, 11). Dar Cuv=ntul lui Dumnezeu transmis prin profe]i nu anuleaz` personalitatea celui ce-l transmite. Ca dovad` este faptul c` dac` citim \n Vechiul Testament vedem c` fiecare carte profetic` poart` amprenta celui care a scris-o, a descoperirii lui Dumnezeu pe de o parte, [i a modului de redare specific personalit`]ii profetului. Profe]ia \n Vechiul Testament nu era permanent` ca preo]ia [i nu era legat` de un anumit trib sau stare social`. Dup` cum am v`zut, Amos a fost p`stor; Ieremia [i Iezechiel au fost fii de preo]i; Isaia a fost de neam nobil [i a devenit demnitar la curtea regeasc`. Darul profe]iei nu a fost rezervat numai b`rba]ilor, ci [i femeilor. (Debora, Hulda). Profetismul \ncepe cu Moise [i se \ncheie cu Maleahi, num`r=ndu-se 48 de profe]i [i 8 profetese. Profe]ii se \mpart \n dou` categorii: profe]ii vechi, nescriitori, care aveau misiunea de a \nv`]a, comunic=nd voia lui Dumnezeu contemporanilor prin viu grai; [i profe]i scriitori sau profe]ii noi. Ace[tia se \mpart, dup` extensiunea operei scris` de ei, \n dou` categorii: 4 profe]i mari [i l2 profe]i mici. Primul profet scriitor a fost Amos (cam prin 760 \n. Hs.), continu=ndu-se apoi profetismul scris \nc` dou` secole, [i \ncet=nd odat` cu venirea evreilor din exilul babilonic (care a durat cam o jum`tate de veac: 586539). |n epoca elenistic` ce a urmat, se putea auzi regretul: nu mai este nici un prooroc! (Psalmul 74, 9). Profe]ii au fost \n primul r=nd [i \n esen]` vorbitori, [i nu scritori. Dumnezeu i-a trimis s` spun`, s` comunice. Dar, dup` cum am v`zut, unii dintre ei, din porunca lui Dumnezeu, au l`sat \n scris [i pentru urma[i, pentru viitor, ceea ce au comunicat mai \nt=i prin viu grai. |n general cuv=nt`rile profe]ilor aveau un dublu aspect. |n primul r=nd un caracter m=ng=ietor. Ei ar`tau c` exist` un singur Dumnezeu adev`rat, c`ruia trebuie s` ne \nchin`m [i s`-L cinstim ca pe P`rinele nostru, fiindc` to]i sunt copiii (fiii) Lui. To]i oamenii sunt deci egali. Aceasta \nseamn` c` to]i trebuie s` se bucure de via]`, ca dar al lui Dumnezeu, f`r` nici o deosebire. Profe]ii m=ng=ie astfel pe cei nevoia[i, nedrept`]i]i, asupri]i, v`duva [i orfanul, s`racul [i cel obidit.
123
|n al doilea r=nd, predica profe]ilor era mustr`toare, dojenitoare; mai \nt=i pentru cei ce nu \mplineau Legea lui Dumnezeu [i s`v=r[eau tot felul de f`r`delegi \mpotriva voin]ei lui Dumnezeu . Aduce]i-v` aminte spunea Domnul prin unul din profe]i de Legea lui Moise, slujitorul Meu pe care i-am dat-o cu porunc` pe muntele Horeb pentru tot Israelul, cu or=nduirile [i \ndrept`rile ei (Maleahi 3, 22). |n special glasul profe]ilor se ridic` cu t`rie spre a condamna trufia, luxul, desfr=ul, l`comia, ca [i abuzurile de tot felul ale regilor, demnitarilor de stat [i a celor \nst`ri]i, care asupreau pe s`raci, v`duve, pe orfani, r`pind ogoarele, lu=nd mit` [i cam`t`; s`v=r[ind tot felul de nedrept`]i... |n felul acesta, profe]ii ca oameni ai lui Dumnezeu sunt \n acela[i timp [i slujitorii drept`]ii sociale: |nv`]a]i s` face]i binele, cùta]i dreptatea, ajuta]i pe cel ap`sat, face]i dreptate orfanului, ap`ra]i pe v`duv` (Isaia l, l7), spune \n acest sens at=t de clar unul dintre ei. Profe]ii sunt reprezentan]ii cauzei celor oprima]i, ap`r`torii celor s`raci [i nedrept`]i]i, precum [i hot`r=]i adversari ai asupritorilor, pe care \i demasc` pe un ton violent \n public, indiferent cine ar fi, de la rege, p=n` la ultimul om care comite nedreptatea. De aceea, majoritatea profe]ilor, pentru curajul de a demasca nedreptatea [i de a ap`ra pe cel nedrept`]it, au fost persecuta]i [i condamna]i la moarte, unii fiind uci[i \n forme dramatice, precum profetul Isaia, care a fost tìat cu fer`strùl. Mai mult dec=t at=t: dat fiind faptul c` [i actele religioase deveniser` doar o formalitate, \n dosul c`rora se ascundeau faptele de nedreptate social`, profe]ii iau atitudine [i \n acest sens: ce-mi folose[te mul]imea jertfelor voastre, zice Domnul. M-am s`turat de arderi de tot, cu berbeci [i de gr`simea vi]eilor gra[i [i nu mai vreau s=nge de tauri, de miei [i de ]api! Nu mai aduce]i daruri zadarnice! T`m=ierile \mi sunt dezgust`toare; Lunile noi, zilele de odihn` [i adun`rile de la s`rb`tori nu le mai pot suferi. |ns`[i pr`znuirea voastr` e nelegiuire! Ur`sc lunile noi [i s`rbatorile voastre sunt pentru mine o povar`. Ajunge! (Isaia 1, l3l6). Ceea ce cere Domnul de la credincio[i este partea lùntric`. Inima curat` [i smerit` Domnul nu o va urgisi, spune psalmistul. Adic`, sufletul curat, plin de dreptate [i de mil` fa]` de semenul sù aflat \n nevoie [i suferin]`. Mil` voiesc, dar nu jertf` (Oseia 6, 6), spune at=t de clar unul din profe]i. Nici chiar rug`ciunea [i postul nu-[i pot \ndeplini rostul lor duhovnicesc dec=t dac` sunt urmate de faptele drept`]ii [i \ndur`rii. Rug`ciunea f`r` a fi temeluit` pe dreptate nu se urc` spre cer: C=nd ridca]i m=inile voastre c`tre Mine (rug=ndu-v`), Eu \mi \ntorc ochii \n alt` parte,
124
Capitolul unu
[i c=nd \nmul]i]i rug`ciunile voastre nu le ascult. M=inile voastre sunt pline de s=nge; sp`la]i-v`, cur`]i]i-v`! Nu mai face]i rù \naintea ochilor Mei. |nceta]i odat`! (Isaia 1, l5l6) La fel [i postul: Nu [ti]i voi postul care \mi place? zice Domnul. Rupe]i lan]ul nedrept`]ii, dezlega]i leg`turile jugului, da]i drumul celor asupri]i [i sf`r=ma]i jugul lor. |mparte p=inea ta cu cel fl`m=nd, ad`poste[te \n cas` pe cel s`rman, pe cel gol \mbrac`-l [i nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va r`s`ri ca zorile [i t`m`duirea ta se va gr`bi. Dreptatea ta va merge \naintea ta, iar \n urma ta slava lui Dumnezeu (Isaia 58, 68).
Cine au fost profe]ii? (Vestitori ai Cuv=ntului lui Dumnezeu, sau oameni chema]i de Dumnezeu ca s` comunice poporului voia [i planurile Sale). Cum se \mpart profe]ii? (Se \mpart \n: profe]ii vechi sau nescriitori [i profe]ii noi sau scriitori. Ace[tia din urm` au comunicat cuv=ntul lui Dumnezeu prin viu grai, apoi l-au l`sat [i pentru urma[i \n scris). Cum se \mpart profe]ii scriitori? (Dup` extinderea scrierii se \mpart \n profe]i mari, \n num`r de patru; [i profe]i mici, \n num`r de doisprezece). Care este mesajul pe care \l transmit ei? (Ei predic` credin]a \ntr-un singur Dumnezeu, adic` monoteismul, \mplirea Legii [i voii lui Dumnezeu, m=ng=ind [i ap`r=nd pe cei oprima]i, nevoia[i [i asupri]i; [i mustr=nd pe cei ce au comis tot felul de nedrept`]i). Cum ne apar deci profe]ii? (Ca oameni ai lui Dumnezeu [i slujitori ai drept`]ii sociale).

Se va citi din cartea profetului Isaia cap. VI, unde este prezentat` slava Domnului, din care, versetul 3 a intrat \n cultul Sfintei Liturghii, c=nt=ndu-se tocmai \naintea prefaceri Sfintelor Daruri: Sf=nt, Sf=nt, Sf=nt Domnul Savaot, plin este cerul [i p`m=ntul de m`rirea Lui. Se va re]ine acest verset. 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
--
125
Profe]ii mesianice \n Vechiul Testament

Dup` c`derea omului \n p`cat Dumnezeu nu l-a p`r`sit, ci permanent a vegheat, preg`tind un anume popor, pentru ca \n el s` vin` Izb`vitorul lumii. Mai mult dec=t at=t, Dumnezeu a comunicat prin profe]i date foarte precise cu privire la na[terea, activitatea, precum [i la \ntreaga oper` de m=ntuire s`v=r[it` de Fiul Sù \n lume.

Vom vedea \n cele ce urmeaz` principalele profe]ii ale Vechiului Testament privind via]a [i activitatea m=ntuitoare s`v=r[it` \n lume de Fiul lui Dumnezeu \ntrupat.

Chiar dac` au c`zut \n p`cat, Dumnezeu nu i-a l`sat pe oameni \n desn`dejde, ci le-a f`g`duit un M=ntuitor. Astfel, \n blestemul adresat de Dumnezeu [arpelui, se cuprinde [i prima veste bun`: Vr`jm`[ie voi pune \ntre tine [i femeie, \ntre s`m=n]a ta [i s`m=n]a ei; Acela (cel n`scut din femeie) \]i va zdrobi capul, iar tu \i vei \n]epa c`lc=iul (Facerea 3, 15). F`g`duin]a Izb`vitorului lumii din p`cat r`m=ne o n`dejde vie, asemenea unei raze de lumin` ce va preg`ti mereu con[tiin]ele oamenilor \n a[teptarea lui Mesia, Unsul lui Dumnezeu. Astfel, lui Avraam, p`rintele poporului ales [i prietenul lui Dumnezeu, i se descoper` c` \ntru el se vor binecuv=nta toate neamurile p`m=ntului (Facerea 12, 3), ceea ce \nseamn` c` toate neamurile se vor izb`vi de p`cat prin Mesia care se va na[te din semin]ia lui Avraam. De aceea \ns`[i schimbarea numelui sù, din Avram \n Avraam, \l va defini ca p`rintele popoarelor. Astfel, lui Isaac, dumnezeu repet` f`g`duin]a f`cut` lui Avraam, tat`l sù, c` \ntru s`m=n]a ta se vor binecuv=nta toate neamurile p`m=ntului
126
Capitolul unu
(Facerea 26, 4). F`g`duin]a lui Dumnezeu devine [i mai precis`, mai concret` atunci c=nd \i arat` lui Iacob, c` din semin]ia fiului sù, Iuda, se va na[te Mesia: Nu va lipsi sceptrul lui Iuda [i pov`]uitor din coapsele lui, p=n` ce va veni |mp`ciuitorul ({ilo), [i de el vor asculta toate neamurile (Facerea 49, 10). Chiar [i p`g=nilor li se descopere Dumnezeu, ar`t=ndu-le c` din semin]ia lui Iacob, numit [i Israel, se va na[te M=ntuitorul lumii. Iat` profe]ia lui Valaam: |l v`d, dar acum \nc` nu este; |l privesc, dar nu de aproape; o stea r`sare din Iacob; un toiag se ridic` din Israel... (Numeri 24, 17). Mai t=rziu Dumnezeu \l va alege pe Moise ca eliberator al poporului din robia egiptean`, el devenind \n acela[i timp garantul \mplinirilor mesianice. Moise \l va numi pe Mesia adev`ratul prooroc [i eliberator de sub st`p=nirea p`catului [i a mor]ii, spun=nd: Prooroc esemenea mie va scula ]ie Domnul Dumnezeul tù din fra]ii tì, de acela s` asculta]i (Deuteronom 18, 15). Dup` cum vom vedea, foarte multe profe]ii mesianice sunt cuprinse \n cartea Psalmilor lui David. Dar dup` dezbinarea regatului davidic, profe]iile mesianice vor fi din ce \n ce mai numeroase. Dumnezeu va alege anume persoane c`rora s` le insufle, spre a transmite poporului, am`nunte foarte precise cu privire la Mesia, pentru ca atunci c=nd va veni, s`-L poat` recunoa[te. Ace[tia sunt profe]ii Vechiului Testament. Ei se vor referi la timpul venirii lui Mesia, la activitatea Lui, la patimile [i \nvierea Lui, precum [i la pogor=rea Duhului Sf=nt. Astfel, proorocii Vechiului Testament au ar`tat c` Mesia se va na[te dintr-o fecioar`: Pentru aceasta Domnul meu v` va da semn: iat` Fecioara va lua \n p=ntece [i va na[te fiu [i va fi numele Lui Emanuel (Isaia 7, 14). Mesia se va na[te \n Betleemul Iudeii: {i tu, Betleemul Efrata cu nimic nu e[ti mai mic \ntre miile lui Iuda, c`ci din tine va ie[i St`p=nitor peste Israel, iar ob=r[ia Lui este dintru \nceput, din zilele ve[niciei (Miheia 5, 1). De[i foarte modest`, na[terea lui Mesia va fi sesizat` de \mp`ra]i, sau de magi, care daruri [i prinoase vor aduce [i se vor \nchina Lui to]i \mp`ra]ii p`m=ntului, toate neamurile vor sluji Lui (Psalmul 71, 1012). Na[terea lui Mesia va produce o mare tulburare \n sufletul conduc`torilor poporului. Ei vor urm`ri cu moartea pe Pruncul care a venit \n lume ca s`-i izb`veasc`. O mare crim` va avea loc atunci, printr-un masacru general al copiilor, ordonat de st`p=nitorul acelor vremi: Glas se aude \n Rama, profe]e[te Ieremia, bocet [i pl=ngere amar`, Rahila \[i pl=nge copii [i nu vrea s` se m=ng=ie de copiii sì, fiindc` nu mai sunt (Ieremia 31, 15). Pentru a sc`pa de sub ascu]i[ul sabiei Pruncul-Mesia va
127
fi dus \n Egipt p=n` la \ncetarea persecu]iei, \mplinindu-se astfel profe]ia care spune: C=nd Israel era t=n`r, Eu \l iubeam, [i din Egipt am chemat pe Fiul Meu (Osea 11, 1). Activitatea lui Mesia va fi precedat` de un |naintemerg`tor, a[a cum era obiceiul \n antichitate. Acesta avea rolul de a netezi cìle Domnului, de a le \ndrepta, adic` de a preg`ti calea celui ce va veni, \nl`tur=nd toate piedicile, pentru ca activitatea Lui s` fie rodnic`: Un glas strig`: |n pustiu g`ti]i calea Domnului, drepte face]i \n loc neumblat c`r`rile Dumnezeului nostru... s` fie cele str=mbe, drepte [i cele col]uroase, cì netede. {i se va ar`ta slava Domnului [i tot trupul o va vedea c`ci gura Domnului a grìt (Isaia 40, 35). Activitatea lui Mesia este redat` sintetic [i conving`tor de c`tre profetul Isaia, c=nd spune: Duhul Domnului este peste mine, c` Domnul m-a uns ca s` binevestesc s`racilor, m-a trimis s` vindec pe cei cu inima zdrobit`, s` propov`duiesc celor robi]i eliberarea [i celor prin[i \n r`zboi libertatea... s` m=ng=i pe cei \ntrista]i; celor ce jelesc Sionul, s` le pun pe cap cunun` \n loc de cenu[`, untdelemn de bucurie \n loc de ve[minte de doliu, slav` \n loc de desn`dejde. Ei vor fi numi]i: stejari ai drept`]ii, rod al Domnului spre pream`rirea Lui (Isaia 61, 13). Mesia va fi lumina lumii (Isaia 9,1), Robul Domnului care va vesti popoarelor legea lui Dumnezeu (Isaia 42, 16), dar care va pune Legea Domnului \nùntrul lor [i pe inimile lor voi scrie [i le voi fi Dumnezeu, iar ei \mi vor fi Mie popor (Ieremia 31, 33). El va fi P`storul cel bun care va pa[te oile Domnului (Iezechiel 34, 131). Va fi Dumnezeu tare, biruitor, Domn al p`cii [i p`rinte al veacului ce va s` fie, a c`rui pace va fi f`r` de hotar (Isaia 9, 56). Profetul Zaharia descrie intrarea solemn` a lui Mesia \n Ierusalim, ca \mp`rat drept [i biruitor, smerit [i c`lare pe asin (Zaharia 9, 9), iar apoi P`storul cel bun va fi v=ndut cu treizeci de argin]i (Zaharia 12, 10). Dar cel ce L-a v=ndut nu se va folosi de bani, ci va cump`ra cu ei ]arina olarului (Ieremia 32, 9). Mesia va p`timi pentru p`catele lumii. {i precum profetul Iona a stat \n p=ntecele chitului, tot astfel [i Mesia va sta \n morm=nt, iar apoi se va ridica \ntru slav`. Patimile lui Mesia ne sunt prezentate cu o cutremur`toare exactitate de c`tre profetul Isaia: ...Dispre]uit era ca cel din urm` oameni: om al durerilor [i cunosc`tor al suferin]ei, unul \naintea c`ruia s`-]i acoperi fa]a; dispre]uit [i neb`gat \n seam`. Dar El a luat asupra Lui durerile noastre [i cu suferin]ele noastre S-a \mpov`rat. {i noi |l socoteam pedepsit, b`tut [i chinuit de Dumnezeu... Chinuit a fost, dar s-a supus [i nu [i-a deschis gura Sa;
128
Capitolul unu
ca un miel spre junghiere s-a adus [i ca o oaie f`r` de glas \naintea celor ce o tund, a[a nu [i-a deschis gura Sa... {i s-a luat de pe p`m=nt via]a Lui... Morm=ntul Lui a fost pus l=ng` cei f`r` de lege... cu toate c` nu s`v=r[ise nici o nedreptate [i nici o \n[el`ciune nu fusese \n gura Lui... (Isaia 53, 112). Interesant este apoi modul am`nun]it cu care psalmistul, cu o mie de ani \nainte, vede patimile, moartea, \nvierea [i \n`l]area la cer a lui Mesia. Astfel, psalmistul ne arat` c` \n timpul suferin]ei de pe cruce, m=inile [i picioarele I-au fost str`punse, iar cei din jur L-au batjocorit (Psalmul 34, 1415). A fost ad`pat cu o]et [i fiere (Psalmul 68, 25); hainele Lui au fost \mp`r]ite, iar pentru c`ma[a Sa au aruncat sor]ii (Psalmul 21, 20). Dup` moartea Sa nu i s-a zdrobit nici un os (Psalmul 33, 1920) cum era obiceiul timpului \n cazul celor condamna]i prin crucificare. Dar dup` patimile Sale m=ntuitoare, Mesia va \nvia, se va \n`l]a la cer [i va sta de-a dreapta Tat`lui (Psalmul 109, 1), ca unul care va r`m=ne \n veac Preotul lui Dumnezeu (Psalmul 109, 4), ca mijlocitor ve[nic pentru m=ntuirea oamenilor. Prin sl`vita Sa \nviere [i \n`l]are la cer, Mesia r`m=ne piatra cea din capul unghiului (Psalmul 117, 22) iar ziua \nvierii va r`m=ne consacrat` ca ziua pe care a f`cut-o Domnul s` ne bucur`m [i s` ne veselim \ntru ea (Psalmul 117, 24). Mai departe, profe]ii Vechiului Testament au proorocit [i despre venirea Sf=ntului Duh [i \ntemeierea Bisericii cre[tine, odat` cu apari]ia harismei glosolaliei ca mijloc de a face cunoscute \n lume ur`rile lui Dumnezeu. Iat` ce spune profetul Ioil despre pogor=rea Duhului Sf=nt: Dup` aceea voi v`rsa Duhul meu peste tot trupul [i fii [i fiicele voastre vor profe]ii, b`tr=nii vo[tri visuri vor visa, iar tinerii vo[tri vedenii vor vedea. Chiar [i peste robi [i peste roabe voi rev`rsa Duhul Meu. {i voi ar`ta semne minunate \n cer [i pe p`m=nt... (Ioil 3, 15). Dup` cum vedem, toate profe]iile s-au \mplinit \n persoana [i activitatea m=ntuitoare a Domnului Iisus Hristos, de la na[terea p=n` la sl`vita Sa \nviere [i \n`l]are la cer. {i tocmai de aceea au fost date profe]iile, ca atunci c=nd va veni Mesia, s` fie recunoscut. Cu toate acestea Evanghelia ne spune c` \ntru ai Sì a venit [i ai Sì nu L-au cunoscut (Ioan 1,11). Citind apoi \n Sfintele Evanghelii, vedem pe de o parte c` mul]i |l recunosc dup` puterea [i iubirea Sa, iar reprezentan]ii religio[i ai timpului \i cer mereu Domnului semne [i minuni pentru a-L recunoa[te. De ce aceast` \ntunecare a celor ce nu-L recuno[teau? Interpret=nd gre[it profe]iile, to]i ace[tia a[teptau un Mesia politic care s`-i pun` st`p=nii lumii [i toate popoarele s` le fie supuse. Iar c=nd
129
M=ntuitorul se arat` smerit [i neangajat politic ca s`-[i impun` puterea, s-au smintit, [i \n loc s` fie ei primii fii ai \mp`r`]iei lui Dumnezeu, L-au condamnat pe Iisus la moarte, ca pe unul care i-a \n[elat. Dar jertfa Sa m=ntuitoare, \nvierea [i apoi pogor=rea Sf=ntului Duh au f`cut parte din planul lui Dumnezeu pentru izb`virea lumii din p`cat. De aceea, dac` nu L-au primit cei chema]i, L-au primit celelalte neamuri, dornice [i acestea s` se despov`reze de p`cat. A[a c`, \ntr-ale Sale a venit [i ai Sì pe El nu L-au primit. Iar la c=]i L-au primit, celor ce cred \n numele Lui, le-a dat putere, ca s` se fac` fii ai lui Dumnezeu, care nu din s=nge, nici din poft` trupeasc`, ci de la Dumnezeu s-au n`scut (Ioan 1, 1113).
De c=nd dateaz` f`g`duin]a venirii unui Izb`vitor? (De c=nd omul a c`zut \n p`cat). Ce reprezint` ea pentru omul c`zut \n p`cat? (Reprezint` manifestarea dragostei lui Dumnezeu de a-l salva de sub puterea diavolului [i a mor]ii). Cum a \mplinit Dumnezeu aceast` f`g`duin]`? (Prin preg`tirea unui popor din care a ridicat pe profe]i ca oameni ale[i prin care s` comunice planul m=ntuirii pe care o va s`v=r[i prin Fiul Sù la plinirea vremii). Ce ne spun profe]ii despre Mesia? (C` se va na[te din Fecioar`, \n Betleem. Na[terea lui va fi \nt=mpinat` de magi, dar st`p=nitorii acelor locuri nu-i vor \n]elege sensul [i va porni prigoan` \mpotriva Pruncului-Mesia. Mama lui \l va ap`ra, refugiindu-se \n Egipt... Activitatea lui Mesia va fi precedat` de un |naintemerg`tor. Mesia va \ntemeia pe p`m=nt \mp`r`]ia p`cii care s`-l elibereze pe om din p`cat. De aceea, jertfa [i \nvierea Sa vor constitui elementele de baz` ale eliber`rii omului din p`cat, spre \mplinirea f`g`duin]ei lui Dumnezeu). De ce a fost nevoie ca Dumnezeu s` comunice oamenilor prin profe]i planul m=ntuirii [i modul \n care Mesia \l va realiza? (Ca s`-L cunoasc` oamenii c=nd El va veni [i s`-I urmeze). L-au recunoscut \n persoana Domnului Iisus Hristos? (Majoritatea din reprezentan]ii oficiali ai poporului nu L-au recunoscut, dar poporul de r=nd \n cea mai mare parte a aderat la El). De ce nu a fost primit Domnul Iisus? (Fiindc` s-au interpretat gre[it profe]iile, a[tept=nd un Mesia politic, care s` \ntemeieze o \mp`r`]ie lumeasc`). Dar cu cei ce L-au primit pe El \n via]a lor, ce s-a \nt=mplat? (Ace[tia, eliber=ndu-se de p`cat, au devenit fii lui Dumnezeu, adic` poporul lui Dumnezeu, sau Biserica lui Dumnezeu).
130
8. Aplicarea
Capitolul unu
Profe]iile mesianice ale Vechiului Testament referitoare la persoana [i activitatea M=ntuitorului, au fost identificate \n Sfintele Evanghelii ori de c=te ori s-a ivit cazul at=t de Iisus, c=t [i de Sfin]ii Apostoli, ca [i de mul]imea care |i urma. Apoi, profe]iile mesianice ale Vechiului Testament au r`mas profund \ntip`rite \n con[tiin]a cre[tinilor, constituind piese de mare pre] \n cultul Bisericii, \n special \n lecturile biblice [i \n slujbele biserice[ti. E suficient s` ne referim, spre exemplificare, la slujba Proscomidiei, unde se face pomenirea cuvintelor profetului Isaia cu privire la patimile Domnului: ca o oaie spre junghiere s-a dus... 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Cateheze Biblice Noul Testament
131
CAPITOLUL
1
partea a II-a
Cateheze biblice Noul Testament
132
Capitolul unu
--
133
Genealogia M=ntuitorului
Era obiceiul la cei vechi s` se redacteze tabloul genealogic, atunci c=nd se vorbea despre oameni deosebi]i [i neamul din care provin, spre a li se cunoa[te originea. A[a, \n Vechiul Testament g`sim prezentat tabloul genealogic al lui Adam, al lui Noe [i al lui Sem. Pentru a ar`ta c` Iisus este Mesia proorocit [i a[teptat, Sf=ntul Evanghelist Matei \ncepe scrierea Evangheliei sale prezent=ndu-ne tabloul genealogic al Domnului.

Cum tabloul genealogic se nume[te cartea neamului, vom vedea care este cartea neamului lui Iisus Hristos, sau genealogia M=ntuitorului.

|nc` de la \nceputul Evangheliei, Sf=ntul Matei anun]` c` va prezenta cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Aceasta \nseamn` c` Iisus Hristos nu este un om oarecare. |nsu[i numele Lui spune aceasta. Iisus este transcrierea grecizat` a evreiescului Ie[ua, care \nseamn` Dumnezeu este M=ntuitor, iar Hristos \nsemneaz` Unsul adic` Mesia cel proorocit, Izb`vitorul lumii. Ungerea ca binecuv=ntare cereasc` consfin]ea o demnitate cu totul deosebit`, de aceea se aplica regilor teocratici, profe]ilor [i arhiereilor. El provine dup` trup din semin]ia lui Avraam [i din familia lui David. Aceasta are o importan]` deosebit`, deoarece Mesia era a[teptat ca provenind din Avraam, cu care Dumnezeu a \ncheiat un leg`m=nt sf=nt [i pe care l-a binecuv=ntat \n mod cu totul deosebit atunci c=nd s-a a[ezat din porunc` divin` \n Canaan: {i eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuv=nta, voi m`ri numele tù [i vei fi izvor de binecuv=ntare. Voi binecuv=nta pe cei ce te vor binecuv=nta... {i se vor binecuv=nta \ntru tine toate neamurile p`m=ntului (Facerea 12, 23). La fel, Mesia va
134
Capitolul unu
proveni din familia regelui David. El se va numi Fiul lui David, conform proorociei pe care Dumnezeu prin profetul Natan o descoper` lui David: Iat`, Domnul \]i veste[te c` \]i va \nt`ri casa... Voi ridica dup` tine pe urma[ul tù, care va r`s`ri din coapsele tale... Acela va zidi casa numelui meu [i eu voi \nt`ri scaunul domniei lui \n veci... Casa ta va fi neclintit`, regatul tù va r`m=ne ve[nic \naintea ta [i tronul tù va sta \n veci (II Regi 7, 1217). Tocmai de aceea, cartea neamului lui Iisus Hristos este prezentat` pe trei etape sau unit`]i, \nscriindu-se 42 de neamuri, \mp`r]ite \n c=te 14, dup` cum urmeaz`: 1. De la Avraam p=n` la David 2. De la David p=n` la robia babilonic` 3. De la robia babilonic` p=n` la Iosif Prima perioad`, \nceput` cu Avraam, se continu` cu Isaac [i Iacov, urm=nd apoi Iuda. Acesta primind apoi binecuv=ntarea tat`lui sù i se preveste[te c` din semin]ia lui se va na[te Mesia: Nu va lipsi sceptrul din Iuda, nici toiag de c=rmuitor din coapsele sale, p=n` ce va veni |mp`ciuitorul c`ruia se vor supune popoarele (Facerea 49, 10). Perioada a doua cuprinde pe Solomon, fiul lui David, apoi pe Roboam, continu=ndu-se cu al]i regi mai buni, sau mai rì, mai evlavio[i, sau idolatri, care au atras m=nia lui Dumnezeu [i poporul este dus \n robia babilonic` sub Nabucodonosor, c=nd Ierusalimul a fost asediat [i distrus, iar templul a fost pr`dat. Re\ntorc=ndu-se apoi \n patrie, reapare \n con[tiin]a poporului idealul mesianic. Este pomenit numele lui Zorobabel, care recl`de[te templul din Ierusalim. De[i acest templu nu a avut str`lucirea celui dint=i, m`rirea lui va fi [i mai mare spuneau profe]ii fiindc` \n el va intra Mesia. Cartea neamului lui Iisus Hristos se \ncheie cu Iosif, logodnicul Mariei, din care s-a n`scut Iisus, ce se cheam` Hristos. Vedem c` originea dup` trup a Domnului este redat` pe numele lui Iosif, care nu era tat`l Lui natural, dar conform r=nduielilor timpului, copiii erau socoti]i ca apar]in`tori aceleia[i familii, chiar dac` tat`l lor natural era altul. |n acest caz, Iosif era socotit tat`l legal, nu natural, pentru a se \nt`ri convingerea c` Iisus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Evanghelistul precizeaz` c` Iosif este logodnicul Mariei, nu so]ul ei, de unde putem vedea clar c` Maria, mama lui Iisus, este Fecioar`, iar \ntruparea este de la Duhul Sf=nt. De[i genealogia este prezentat` descendent, amintindu-se numele b`rba]ilor, fiindc` ei constituiau capul familiei, care
135
perpetueaz` neamul, Evanghelistul ne red` totu[i [i nume de femei, ca: Tamar, Bahab, Bet[eba [i moabiteanca Ruth, iar la sf=r[it aminte[te, dup` cum am v`zut, numele Sfintei Fecioare Maria, care t`lm`cit \nsemneaz`: Binepl`cut`, Binemirositoare, Pl`cut`, Doamn`, St`p=n`. Pe l=ng` prezentarea pe care o face Sf=ntul Evanghelist Matei, urm`rind neamurile de la Avraam [i p=n` la Iisus, mai avem \n Noul Testament [i o alt` prezentare a neamului lui Iisus, cea pe care ne-o \nf`]i[eaz` Sf=ntul Evanghelist Luca \ntr-o form` invers`, ascendent`, de la Iisus p=n` la Adam, p=n` la Dumnezeu. Asociindu-l pe M=ntuitorul cu Adam, vedem c` a[a cum prin firea p`c`toas` mo[tenit` de la primul om, suntem supu[i p`catului, tot a[a prin \ntruparea Celui de al doilea Adam, a M=ntuitorului Iisus Hristos putem mo[teni firea eliberat` de p`cat, \nnoit` prin binecuv=ntarea lui Dumnezeu spre via]a ve[nic`. Intui]ia se face ar`t=ndu-se diferite personaje biblice incluse \n genealogia lui Iisus.
F`c=nd \mp`r]irea genealogiei Domnului din 14 \n 14 genera]ii, ne g=ndim la faptul c` cifra 14 reprezint` dublarea cifrei 7 considerat` sf=nt`, iar 42 (dublarea \nmul]it` cu 3) reprezint` deplin`tatea sfin]eniei \mplinite \n persoana celui care o \ncheie, adic` a lui Iisus Hristos. Am v`zut apoi c` \n cartea neamului lui Iisus apar [i femei. Unele dintre ele chiar p`c`toase, altele de alt neam; ceea ce \nseamn` c` la m=ntuire sunt chema]i to]i oamenii, \n mod egal: b`rba]i sau femei; p`c`to[i sau drep]i; din poporul ales, sau din alte neamuri. Observ`m c` Sf=ntul Evanghelist ne prezint` neamul dup` trup al Domnului. Aceasta nu ne opre[te s` consider`m c` Cel ce s-a \ntrupat este [i r`m=ne Dumnezeu adev`rat. Fiind [i r`m=n=nd Dumnezeu adev`rat, El este [i Om adev`rat, adic` Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului, Fiul lui David.
8. Aplicarea
Pericopa Evanghelic` referitoare la cartea neamului lui Iisus Hristos a fost r=nduit` de c`tre Biseric` s` se citeasc` \n duminica dinaintea Na[terii Domnului, atr`g=ndu-ne prin aceasta luare aminte asupra Personalit`]ii divin-umane a Celui ce se va na[te pentru a noastr` m=ntuire.
136
Capitolul unu
--
Pentru a \n]elege mai bine genealogia vie]ii cuiva, ar fi recomandabil ca fiecare s`-[i analizeze propria genealogie. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Buna Vestire
Se poate porni de la intui]ie, ar`t=ndu-se icoana Buneivestiri, sau: Privind cu fa]a spre altar \n sfin]itul loca[ de cult, observ`m pe u[ile \mp`r`te[ti icoana unei Fecioare adumbrit` de razele luminoase ale Duhului Sf=nt \n chip de porumbel, iar al`turea imaginea unui \nger \n ve[minte albe, adres=ndu-i-se cu un crin \n m=n`, ca semn al cur`]iei [i nevinov`]iei. Aceasta reprezint` icoana Buneivestiri.

Vom vedea \n cele ce urmeaz` ce ne spune Evanghelia despre Bunavestire [i care este \n]elesul acestui eveniment din opera de m=ntuire a neamului omenesc.

Textul pericopei Evanghelice |n luna a [asea a fost trimis \ngerul Gavriil de la Domnul \n cetatea Galileii, al c`rui nume era Nazaret, la o Fecioar` logodit` cu un b`rbat, al c`rui nume era Iosif, din casa lui David. Iar numele Fecioarei era Maria. {i intr=nd \ngerul la ea, a zis: Bucur`-te cea plin` de dar, Domnul este cu tine, binecuv=ntat` e[ti tu \ntre femei. Iar ea v`z=nd, s-a spìm=ntat de cuv=ntul lui [i cugeta ce va fi \nsemn=nd urarea aceasta. {i a zis \ngerul: nu te teme, Maria, c`ci ai aflat har de la
137
138
Capitolul unu
Dumnezeu. {i iat` vei lua \n p=ntece [i vei na[te fiu [i vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare [i Fiul Celui Prea\nalt se va chema, [i-I va da Lui Domnul Dumnezeu tronul lui David, tat`l Sù, [i va \mp`r`]i peste casa lui Iacob \n veci [i \mp`r`]ia lui nu va avea sf=r[it. {i a zis Maria c`tre \nger: cum va fi aceasta de vreme ce eu nu [tiu de b`rbat? {i r`spunz=nd \ngerul i-a zis: Duhul Sf=nt se va cobor\ peste tine [i puterea Celui Prea\nalt te va umbri; pentru aceasta [i Sf=ntul ce se va na[te din tine se va chema Fiul lui Dumnezeu. {i iat` Elisabeta, rudenia ta, [i ea a z`mislit un fiu la b`tr=ne]ele ei, [i aceasta este a [asea lun` pentru ea, care se chema stearp`. C` la Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputin]`. {i a zis Maria: iat` roaba Domnului, fie mie dup` cuv=ntul tù. {i s-a dus \ngerul de la ea (Luca 1, 2638). Explicarea textului Dup` cum vedem, Bunavestire \nseamn` vestea bun` pe care \ngerul Gavriil o transmite unei Fecioare aleas` de Dumnezeu s` nasc` pe Mesia cel proorocit [i a[teptat. |ngerii sunt fiin]e spirituale, care petrec \n jurul tronului lui Dumnezeu. Numele lor \nseamn` vestitor. Ei sunt trimi[i de Dumnezeu ca s` vesteasc` oamenilor voia [i hot`r=rile Sale. Pentru a putea intra \n leg`tur` cu oamenii, ei se prezint` \n chip omenesc [i vorbesc limba \n]eleas` de cei c`rora li se adreseaz`. Fecioara se numea Maria. Locuia \n Nazaretul Galileii, un s`tule] l=ng` Muntele Tabor, fiind logodit` cu Iosif. La evrei logodna se f`cea cu aprobarea p`rin]ilor [i a fratelui mai mare. Ea dura un an. Era o perioad` de verificare. Fecioara logodit` locuia \n casa p`rin]ilor ei. |n aceast` situa]ie apare \ngerul Gavriil spre a-i comunica Fecioarei voia lui Dumnezeu, spun=ndu-i: bucur`-te cea plin` de har, Domnul este cu tine, binecuv=ntat` e[ti tu \ntre femei. De aici vedem c` nu e vorba de o Fecioar` oarecare, ci de una plin` de har, care va avea un destin fericit, [i anume de a fi binecuv=ntat` \ntre femei, de a i se atribui peste veacuri cinstire din partea oamenilor, fiindc` va \mplini cea mai \nalt` misiune \ncredin]at` de Dumnezeu vreodat` unui om. De aceea, cople[it` de mesajul \ngerului, Fecioara s-a spìm=ntat [i a r`mas nedumerit`, motiv pentru care \ngerul o lini[te[te, explic=ndu-i c` a aflat har de la Dumnezeu [i va lua \n p=ntece [i va na[te fiu [i va chema numele Iui Iisus. Acesta va fi mare [i Fiul Celui Prea\nalt se va chema... Nedumerirea ei cre[te [i mai mult, afl=nd c` va lua \n p=ntece. {i era justificat` de vreme ce nu [tia de b`rbat. Se sim]ea f`r` prihan`. Avea con[tiin]a clar` c` nu a tr`dat actul logodnei. Explica]ia \ngerului \ns` o va lini[ti, afl=nd c` e vorba de umbrirea Duhului Sf=nt,
139
care este de via]` f`c`torul [i care \nc` de la crea]ie aduce ordinea ce d` curs normal vie]ii. Iar Sf=ntul care se va na[te din ea este Fiul lui Dumnezeu, care va \mp`ca cerul cu p`m=ntul, aduc=nd, sau restabilind armonia [i ordinea de la \nceputul crea]iei. Vedem de aici c` actul \ntrup`rii Fiului lui Dumnezeu se face prin participarea Sfintei Treimi. Puterea Celui Prea\nalt indic` prezen]a Tat`lui, iar umbrirea Sfintei Fecioare este lucrarea Sf=ntului Duh. {i Sf=ntul care se z`misle[te este Fiul lui Dumnezeu (sau Dumnezeu Fiul). Taina \ntrup`rii Fiului lui Dumnezeu, a fecioriei Mariei [i a na[terii ce va urma, fecioar` r`m=n=nd [i pe mai departe, este mai presus de orice \n]elegere omeneasc`. Ea dep`[e[te naturalul [i firescul. E vorba de prezen]a Sfintei Treimi, de lucrarea [i de planul lui Dumnezeu la care toate sunt cu putin]`. Pentru a ne da totu[i seama de posibilitatea acestei z`misliri mai presus de fire, s-a oferit imaginea razelor de lumin` ale soarelui, care p`trund prin geamul unei ferestre, f`r` a-i aduce acesteia vreo v`t`mare... Afl=nd c` e vorba de o \mplinire a voii lui Dumnezeu, Fecioara prime[te taina printr-un cuv=nt de total` d`ruire: fie mie dup` cuv=ntul tù! {i dialogul Sfintei Fecioare cu \ngerul se \ncheie aici. Taina a fost primit` \n via]a ei. De acum \ncepe jertfa. Ea va apare \ns`rcinat` \n fa]a oamenilor, trezind suspiciunea lor. Nu putea s` dea explica]ii nim`nui. Mai mult dec=t at=t, Legea era foarte aspr` \n astfel de situa]ii. Ea prevedea c` dac` pe vreo fat` t=n`r` logodit` cu un b`rbat cineva o va \nt=lni \n cetate [i se va culca cu d=nsa, s` fie adu[i am=ndoi la poarta cet`]ii aceleia [i s` fie uci[i cu pietre (Deuteronom 22, 2324). Cunosc=nd aceast` prescrip]ie a Legii, dar fiind un suflet generos, f`r` prihan`, drept \n fa]a lui Dumnezeu [i a oamenilor, [i nevr=nd s`-[i descopere sau s`-[i insulte logodnica, Iosif se hot`r\ s` o lase pe ascuns (Matei 1, 19). Al]i b`rba]i s-ar fi sim]it leza]i \n amorul propriu [i ar fi reac]ionat cu r`zbunare [i duritate, chiar dac` nu aveau toate argumentele... Ar fi judecat dup` aparen]e... {i \n cazul Sfintei Fecioare, acestea deveneau din ce \n ce mai evidente... Dar Iosif nu a ales solu]ia durit`]ii. El vroia s`-[i p`streze p=n` la cap`t iubirea fa]` de logodnica sa... Dar c=nd se p`rea c` Sf=nta Fecioar` este mai mult p`r`sit` de oameni, atunci intervine Dumnezeu. El nu-[i las` p`r`si]i ale[ii Sì, [i nici planul Lui nu poate fi nimicit, sau dat la o parte... De aceea, c=nd Iosif cugeta s`-[i p`r`seasc` logodnica, iat`, \ngerul Domnului i s-a ar`tat \n vis, zic=nd: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, c` ce s-a z`mislit \n ea este de la Duhul Sf=nt. {i ea va na[te fiu [i tu \i vei da numele Iisus, c` El
140
Capitolul unu
va m=ntui pe poporul Sù de p`catele lui (Matei 1, 2021). {i astfel, Iosif prime[te din partea lui Dumnezeu mesajul [i calitatea de a fi protectorul Sfintei Fecioare [i a Pruncului, care se va na[te la timpul potrivit. Dar Bunavestire nu r`m=ne numai o realitate istoric`, demn` de comemorat de cre[tini, ca una din cele mai \nsemnate s`rb`tori, ca un prim Cr`ciun. Actul istoric al Buneivestiri prin taina [i jertfa pe care le con]ine, se continu` [i \n via]a duhovniceasc` a fiec`rui credincios. Odat` ce Hristos ia chip, se z`misle[te spiritual \n sufletul [i via]a cre[tin`, iar odat` ce aceast` tain` este \n]eleas` [i primit`, se continu` asemenea Buneivestiri prin jertf`. Este vorba de jertfa lep`d`rii de sine, pentru ca Hristos s` se dezvolte tot mai mult [i s` se maturizeze \n via]a duhovniceasc`. E vorba apoi de jertfa urm`rii lui Hristos prin luarea crucii tale al`turi de crucea Lui, de continuare p=n` la sf=r[itul veacurilor a tainei [i jertfei lui Hristos, cu o bucurie [i d`ruire sf=nt`, pentru statornicia pe p`m=nt a |mp`r`]iei lui Dumnezeu: Vie \mp`r`]ia Ta, fac`-se voia Ta, precum \n cer a[a [i pe p`m=nt.
|n ce const` Bunavestire? (|n vestea bun` pe care \ngerul Gavriil o transmite Sfintei Fecioare Maria, c` va na[te pe Mesia, M=ntuitorul lumii). Cum a primit ea aceast` veste? (La \nceput s-a spìm=ntat de prezen]a \ngerului. Apoi vestea a cople[it-o, fiindc` era neprih`nit`, [i nu putea \n]elege cum va fi posibil` \mplinirea ve[tii \ngerului. Dar dup` ce \ngerul o asigur` c` la Dumnezeu toate sunt cu putin]` [i c` prin umbrirea Duhului Sf=nt, de via]` f`c`torul, ea va deveni N`sc`toare de Dumnezeu, binecuv=ntat` \ntre femei, Sf=nta Fecioar` se supune cu smerenie [i d`ruire, r`spunz=nd \ngerului: fie mie dup` cuv=ntul tù). Dup` ce a primit taina z`mislirii Fiului lui Dumnezeu, ce se va \nt=mpla \n via]a Sfintei Fecioare? (Va \ncepe jertfa). Dumnezeu o va p`r`si? (Nu o va p`r`si, fiindc` Dumnezeu nu renun]` la planul Sù, iar ale[ii Sì nu vor fi niciodat` [i nici o clipit` p`r`si]i. Tot ce se \nt=mpl` \n via]a lor este cu Voia [i \ng`duin]a lui Dumnezeu).
8. Aplicarea
Evenimentul Buneivestiri este s`rb`torit de Biseric` cu nou` luni \nainte de Na[terea Domnului, adic` la 25 martie. Fiind zi de bucurie, [i c`z=nd \n postul Pa[tilor, Biserica acord` dezlegare la pe[te [i la vin.
141
|n semn de pre]uire a evenimentului care deschide opera de m=ntuire, Biserica cinste[te Bunavestire printr-un imn de laud` adus Sfintei Fecioare, imortalizat \n Acatistul Buneivestiri, care poart` amprenta unei mari \n`l]`ri duhovnice[ti: |ngerul cel mai \nt=i st`t`tor din cer a fost trimis s` zic` N`sc`toarei de Dumnezeu: Bucur`-te! {i \mpreun` cu glasul netrupesc v`z=ndu-Te, Doamne, \ntrupat, s-a spìm=ntat [i a st`tut strig=nd c`tre d=nsa unele ca acestea: Bucur`-te prin care r`sare bucuria; Bucur`-te prin care piere blestemul; ...Bucur`-te p=ntecele dumnezeie[tii \ntrup`ri; Bucur`-te, prin care se \nnoie[te f`ptura; Bucur`-te prin care Prunc se face F`c`torul; Bucur`-te mireas`, pururea Fecioar`.
--

Se va citi \n \ntregime Acatistul Buneivestiri. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Na[terea Domnului
Articolul al treilea din Simbolul de credin]` ne spune despre cea de a doua Persoan` a Sfintei Treimi: ...care pentru noi oamenii [i pentru a noastr` m=ntuire s-a pogor=t din ceruri, s-a \ntrupat de la Duhul Sf=nt [i din Fecioara Maria [i s-a f`cut om.

Vom vedea cum s-a desf`[urat actul istoric al Na[terii Domnului.
142
Capitolul unu

Textul pericopei evanghelice {i \n zilele acelea a ie[it porunc` de la cezarul August s` se \nscrie toat` lumea. Aceast` \nscriere s-a f`cut mai \nt=i pe c=nd st`p=nea \n Siria Quirinius. {i se duceau to]i s` se \nscrie, fiecare \n cetatea sa. {i s-a suit [i Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, \n Iudeea, \n cetatea lui David, care se nume[te Betleem, pentru c` era din casa [i din semin]ia lui David, s` se \nscrie cu Maria, cea logodit` cu el, fiind grea. {i pe c=nd era acolo, s-au \mplinit zilele ca s` nasc`. {i a n`scut pe fiul sù cel \nt=i n`scut [i l-a \nf`[at [i l-a culcat \n iesle, pentru c` nu avea loc \n casa de oaspe]i. {i erau ni[te p`stori \n noaptea aceea st=nd pe c=mp [i f`c=nd de straj` \mprejurul turmei lor. {i iat` un \nger al Domnului a st`tut \naintea lor [i slava Domnului a str`lucit \mprejurul lor [i s-au \nfrico[at cu fric` mare. {i le-a zis \ngerul: nu v` teme]i, c` iat` v` binevestesc bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, c` vi s-a n`scut ast`zi M=ntuitor, care este Hristos Domnul, \n cetatea lui David. {i aceasta v` va fi semn: ve]i g`si un prunc \nf`[at, culcat \n iesle. {i deodat` s-a v`zut, \mpreun` cu \ngerul, mul]ime de oaste cereasc`, lùd=nd pe Dumnezeu [i zic=nd: M`rire \ntru cei de sus lui Dumnezeu [i pe p`m=nt pace, \ntre oameni bun`voire. {i cum s-au dus de la ei \ngerii la cer, p`storii au zis unii c`tre al]ii: s` mergem dar p=n` la Betleem [i s` vedem cuv=ntul acesta ce s-a f`cut, pe care Domnul ni l-a descoperit. {i au venit degrab` [i au aflat pe Maria [i pe Iosif [i pruncul culcat \n iesle. {i v`z=nd, au spus ce li s-a grìt despre pruncul acesta. {i to]i care au auzit s-au mirat de cele ce le-au spus p`storii; iar Maria p`stra toate cuvintele acelea, pun=ndu-le \n inima sa. {i s-au \ntors p`storii, sl`vind [i lùd=nd pe Dumnezeu pentru toate cele ce auziser` [i v`zuser`, precum li se spusese (Luca 2, 120). Explicarea textului Dup` cum vedem din relatarea Na[terii Domnului, evenimentul este prezentat de Sf=ntul Evanghelist Luca \ntr-un cadru istoric bine determinat, care motiveaz` \n acela[i timp na[terea la Betleem [i nu la Nazaret. Astfel, evenimentul istoric al Na[terii Domnului \n Betleem este determinat de recens`m=ntul popula]iei \n \ntreg imperiul roman f`cut de \mp`ratul Octavian Augustus, \n timp ce \n Siria st`p=nea Quirinius. Se [tie prea bine din istorie c` \mp`ratul Octavian, nepotul lui Iuliu Cezar, supranumit Augustus, adic` Sacrul, sau Ilustrul, domnind \ntre 27 \n.Hs. [i 14 d.Hs., f`cea tot la 14
143
ani recens`m=ntul popula]iei din imperiu, pentru a urm`ri o echitabil` reparti]ie a impozitelor. |mp`ratul \nsu[i ]inea eviden]a recens`mintelor. Recens`m=ntul \n Palestina a fost ordonat de reprezentantul \mp`ratului, de guvernatorul (proconsulul) Siriei, Publius Sulpicius Quirinius, care conduce Siria \n dou` r=nduri, \ncep=nd din anul 10 \n.Hr. [i 9 d.Hr. Evanghelistul Matei vine cu precizarea ca Na[terea Domnului a avut loc \n zilele regelui Irod. |ntruc=t nu pl`tea impozit Romei, fiindc` purta titlul de rege asociat (rex socius), Irod a primit cu larg` inim` s` se fac` acest recens`m=nt \n ]ara lui. Recens`m=ntul ordonat de Octavian Augustus a obligat pe fiecare locuitor s` se deplaseze la locul de ob=r[ie al neamului sù. {i cum Iosif [i Maria erau din neamul lui David, cu ob=r[ia \n Betleem, p`r`sesc Nazaretul, situat \n provincia Galileii [i vin \n provincia Iudeea, la Betleem, ora[ul situat la 1012 km sud de Ierusalim. Se mai numea [i Cetatea lui David, fiindc` aici s-a n`scut cu o mie de ani \n urm` regele David. Dup` re\ntoarcerea din robia babilonic`, mul]i din descenden]ii familiei davidice se stabilesc [i \n alte localit`]i din Palestina, precum str`mo[ii lui Iosif [i Maria s-au a[ezat \n Nazaretul Galileii. Dup` un drum lung [i greu, din Nazaret [i p=n` \n Betleem, aproximativ 150 km, neg`sind aici loc \n casele de oaspe]i, [i \mplinindu-se zilele ca s` nasc`, Fecioara Maria a n`scut pe M=ntuitorul lumii \ntr-o iesle. L-a \nf`[at [i L-a culcat aici. Coment=nd aceasta, Sfin]ii P`rin]i accentueaz` marea smerenie \n care s-a \mbr`cat Fiul lui Dumnezeu \nc` de la Na[terea Sa. Toate prin D=nsul s-au f`cut [i f`r` de El nimic nu s-a f`cut din tot ce s-a f`cut (Ioan 1, 3), dar El vine la noi ca om, nu \n palate, nici \n lux, ci \n cea mai cople[itoare umilin]`. De aceea, smerenia Lui este cu at=t mai mare, cu c=t locul din care El a cobor=t este mai \nalt... Primii care L-au \nt=mpinat pe Pruncul nou-n`scut pentru m=ntuirea noastr` au fost p`storii. Ei st`teau pe c=mp [i f`ceau de paz` noaptea \mprejurul turmei lor, probabil l=ng` Ierusalim, ca angaja]i ai templului spre a cre[te oile [i mieii folosi]i ca jertfe. Nu este \ns` \nt=mpl`toare aceast` coinciden]`, fiindc` [i Fiul Omului ca o oaie se va aduce spre junghiere, El, care va fi p`storul cel bun al oilor. P`storii nu fac \ns` parte din clasele st`p=nitoare, sau suspuse ale societ`]ii. Ei erau cei mai mode[ti dintre oameni. {i poate tocmai de aceea au fost ale[i ei s` fie primii care s` \nt=mpine pe Mesia. Este \nc` o \mplinire a mesajului Buneivestiri ar`tat prin cuvintele Sfintei Fecioare: ...Ar`tat-a t`ria bra]ului Sù, Domnul
144
Capitolul unu
risipit-a pe cei m=ndri \n cugetul inimii lor; a cobor=t pe cei puternici de pe tronuri [i a \n`l]at pe cei smeri]i; pe cei fl`m=nzi i-a umplut de bun`t`]i [i pe cei boga]i i-a scos afar` de[er]i... (Luca 1, 5153). Cu alte cuvinte, pe cele smerite [i neputincioase ale lumii le-a ales Dumnezeu ca s` ru[ineze pe cele tari. Celor s`raci cu duhul le va oferi Mesia n`scut \n pe[tera s`r`c`cioas` a Betleemului \mp`r`]ia Sa (Matei 5, 3). Pentru unii ca ace[tia, pentru salvarea vame[ilor [i p`c`to[ilor s-a \ntrupat Fiul lui Dumnezeu. De aceea, El va face din vame[i Apostoli, [i din p`c`to[i sfin]i. C=nd p`storilor li s-a ar`tat \ngerul [i c=nd slava lui Dumnezeu a str`lucit \mprejurul lor, ei s-au \nfrico[at foarte mult. Nu au mai v`zut niciodat` a[a ceva [i nici nu se a[teptau s` vad` vreodat`. |ngerul \i \ncurajeaz` [i le spune lor, tocmai lor, cea mai bun` veste din lume, care va fi o mare bucurie pentru \ntreg poporul p=n` la sf=r[itul veacurilor, [i anume c` ast`zi s-a n`scut M=ntuitorul, care este Hristos Domnul. Altfel spus: ast`zi vi s-a ar`tat m=ntuirea cea mult a[teptat`, ast`zi a venit iertarea [i \mp`carea cerului cu p`m=ntul, fiindc` at=t de mult a iubit Dumnezeu lumea, \nc=t [i pe Fiul Sù, Cel unul n`scut, L-a dat, ca oricine crede \n El s` nu piar`, ci s` aib` via]` ve[nic` (Ioan 3, 16). Acest imn al \mp`c`rii cerului cu p`m=ntul este c=ntat de mul]imea de oaste cereasc`, zic=nd: M`rire \ntru cei de sus lui Dumnezeu [i pe p`m=nt pace, \ntre oameni bun`voire. |mplinind porunca \ngerului, p`storii s-au dus la Betleem [i au g`sit Pruncul culcat \n iesle, iar pe Maria [i pe Iosif al`turi de El. Au mai venit de bun` seam` la ieslea unde s-a n`scut Mesia [i al]i oameni din \mprejurimi spre a oferi a[a cum se cuvine [i este omenos un c=t de mic ajutor Femeii care n`scuse... To]i s-au mirat de cele m`rturisite de p`stori... Maria \ns` nu s-a mirat, fiindc` ea cuno[tea mai bine ca oricine taina z`mislirii [i na[terii Fiului lui Dumnezeu. {i nu a m`rturisit-o nim`nui, ci a p`strat-o \n inima sa. Intui]ia se va face ar`t=ndu-se tabloul sau icoana Na[terii Domnului \n ieslea din Betleem.
C=nd a avut loc Na[terea Domnului, sau \ntruparea Fiului lui Dumnezeu? (|n timpul \mp`ratului Octavian Augustus, c=nd guvernator al Siriei era Quirinius, iar rege al }`rii Sfinte era Irod). Unde s-a n`scut Pruncul sf=nt? (|n Betleem). Dar Sf=nta Fecioar` [i dreptul Iosif erau din Nazaret. Cum de au ajuns \n
145
Betleem? (|mp`ratul Romei a dat ordin s` se fac` recens`m=ntul popula]iei [i cu acest prilej fiecare trebuia s` se \nscrie \n localitatea de origine a neamului sù. Iar cum Iosif [i Maria erau din neamul lui David, iar acesta din Betleem, s-au deplasat din Nazaret p=n` \n Betleem). Ce s-a \nt=mplat c=nd au ajuns \n Betleem? (Sfintei Fecioare i s-au \mplinit zilele na[terii). Unde a n`scut ea pe M=ntuitorul lumii? (Neg`sind o cas` de oaspe]i, L-a n`scut \ntr-o iesle). Faptul c` Fiul lui Dumnezeu, creatorul cerului [i al p`m=ntului prime[te s` se nasc` \ntr-o iesle s`r`c`cioas`, ce ne demonstreaz`? (Ne arat` iubirea f`r` de margini a lui Dumnezeu ar`tat` omului, printr-o cov=r[itoare smerenie, sau umilin]`). Care au fost primii invita]i ai cerului la Na[terea Pruncului din Betleem? (Au fost ni[te p`stori, oameni simpli [i mode[ti). Ce ne arat` aceasta? (C` Dumnezeu celor smeri]i le d` har). Ce le spune \ngerul p`storilor? (C` ast`zi l-i s-a n`scut M=ntuitor). Ce \nseamn` aceasta? (|nseamn` c` prin \ntruparea Fiului lui Dumnezeu ne-a venit iertarea cerului, adic` \mp`carea cerului cu p`m=ntul). Cine confirm` acest mesaj? (Oastea \ngerilor care c=ntau marele imn al \mp`c`rii: M`rire \ntru cei de sus lui Dumnezeu [i pe p`m=nt pace, \ntre oameni bun`voire). Ce au f`cut p`storii dup` plecarea \ngerului? (Au mers \n Betleem ca dovad` c` ei erau \n \mprejurimi [i acolo au g`sit Pruncul \mpreun` cu Mama Sa [i cu dreptul Iosif, precum [i cu al]i oameni). C=nd p`storii au povestit cele \nt=mplate, ce au f`cut cei prezen]i la ieslea din Betleem? (S-au mirat). Dar Mama Pruncului? (Ea nu s-a mirat, fiindc` cuno[tea taina z`mislirii [i \ntrup`rii Fiului lui Dumnezeu).
8. Aplicarea
Na[terea Domnului constituie pentru cre[tini unul din cele mai mari praznice. Ea se s`rb`tore[te \n fiecare an la 25 decembrie, fiind precedat` de o perioad` de [ase s`pt`m=ni de post. Se va c=nta Troparul Na[terii Domnului, Colindul: O, ce veste minunat`, precum [i alte colinde.

Se va citi textul Sfintei Evanghelii dup` Luca privind Na[terea Domnului [i se va \nv`]a Troparul Na[terii Domnului [i alte colinde. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
-146
Capitolul unu
|nchinarea magilor
La opt zile dup` Na[terea Domnului Sf=nta Fecioar` [i dreptul Iosif se prezint` cu Pruncul Sf=nt la templu pentru a fi tìat \mprejur; iar la patruzeci de zile a fost \nchinat la templu, fiind \nt=mpinat de dreptul Simeon [i prooroci]a Ana. Nu peste mult timp a avut loc un eveniment mai pu]in a[teptat.

Acesta este \nchinarea magilor de la R`s`rit, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.

Textul pericopei evanghelice Iar dup` ce Iisus s-a n`scut \n Betleemul Iudeii \n zilele regelui Irod, iat` magii de la r`s`rit sosir` \n Ierusalim, zic=nd: Unde este Nou-N`scutul rege al iudeilor? C`ci noi am venit ca s` ne \nchin`m Lui. Iar regele Irod auzind aceasta s-a tulburat [i \mpreun` cu el tot Ierusalimul. {i adun=nd pe to]i arhiereii [i c`rturarii poporului i-a \ntrebat unde are s` se nasc` Hristos. Iar ei au zis: \n Betleemul Iudeii, c`ci a[a s-a scris prin profetul: {i tu, Betleeme, p`m=ntul lui Iuda, nicidecum nu e[ti mai mic \ntre c`peteniile lui Iuda, c` din tine va ie[i Conduc`torul (Pov`]uitorul) care va pa[te pe poporul meu, pe Israel. Atunci Irod chem=nd pe magi s-a informat cu de-am`nuntul de la ei despre timpul c=nd li s-a ar`tat steaua. {i trimi]=ndu-i pe d=n[ii la Betleem le-a zis: Merg=nd, cerceta]i cu de-am`nuntul despre Prunc, iar dac` \l ve]i g`si vesti]i-m` [i pe mine ca [i eu s` merg s` m` \nchin Lui. Iar ei ascult=ndu-l pe rege s-au dus. {i iat` steaua pe care o v`zusera la r`s`rit, mergea \naintea lor p=n` ce a venit [i a stat deasupra locului unde era Pruncul. Iar ei v`z=nd steaua s-au bucurat cu bucurie foarte mare. {i intr=nd \n cas` au v`zut pruncul cu Maria, mama Lui, [i c`z=nd la p`m=nt I s-au \nchinat Lui [i deschiz=ndu-[i visteriile lor I-au
147
dus Lui: aur, t`m=ie [i smirn`. {i primind \ncuno[tin]are \n vis ca s` nu se \ntoarc` la Irod, s-au dus pe alt` cale \n ]ara lor (Matei 2, 112). Explicarea pericopei Dup` cum ne arat` textul pericopei evanghelice, venirea magilor se petrece \n zilele lui Irod regele. Cine era Irod? Era fiul lui Antipater. A fost ales de Senatul roman, [i decretat ca rege asociat (rex socius). Era strìn de origine [i nu se bucura de simpatia poporului iudeu, fiind considerat uzurpator al tronului lui David. Pentru a-[i c=[tiga simpatia, restaureaz` din temelie templul din Ierusalim [i se c`s`tore[te cu o fiic` din vechea familie regal` a Hasmoneilor. Dar toat` via]a r`m=ne o lupt` deschis` de a se men]ine la tron, suspect=nd tiranic [i crud orice situa]ie sau pretendent, fie chiar imaginar. Cine sunt magii [i de unde au venit ei? Magii erau \n]elep]ii timpului care cu ajutorul astrologiei cùtau s` p`trund` destinul omenirii, prezic=nd anumite evenimente ce urmau s` se produc`, de pild` cum ar fi recolta, sf=r[itul unei domnii, rezultatul unei b`t`lii, etc. Unii spun c` erau chiar regi ai unor popoare orientale. Chiar dac` nu erau regi \ncorona]i, influen]ele lor la cur]ile regale erau hot`r=toare ori de c=te ori ap`reau nedumeriri privind soarta unei ]`ri orientale. Astfel Sf=nta Scriptur` ne d` m`rturie c` regele Babiloniei \i consulta pe magi \ntotdeauna c=nd lua o hot`r=re privind soarta imperiului. De fapt s-a [i descoperit ca la Sippar l=ng` vechiul Babilon exist` chiar o [coal` de astronomie (Horia Matei, Enigmele Terrei; vol. 11, Bucure[ti, 1983, pp. 122124). Dar nu numai Babilonia avea magi, ci multe din ]`rile imperiului roman [i mai ales Persia, Caldeea, Media, Etiopia. Arabii se chiar numeau fiii r`s`ritului, iar magii ne spune Evanghelia au venit din r`s`rit; din una sau mai multe din ]`rile amintite. Ce i-a determinat pe magi s` vin` la Ierusalim? Apari]ia unei stele care i-a condus p=n` aici. Ei sunt astrologi [i pun \n leg`tur` via]a oamenilor [i a popoarelor cu mi[carea stelelor de pe cer. O stea mare le oferea concluzia c` \n poporul iudeu s-a n`scut un rege. De aceea, ei motiveaz` c` au v`zut steaua Lui la r`s`rit [i adaug` c` scopul venirii lor este de a-i aduce noului rege venera]ia lor. S-a descoperit de altfel la Sippar o t`bli]` de lut pe care era consemnat` apari]ia unei stele ce putea fi observat` din orice parte a r`s`ritului, care a durat mai multe luni, \n chiar perioada Na[terii Domnului (Horia Matei, idem, ibidem).
148
Capitolul unu
Ce fel de stea a fost aceasta? Astronomul Iohannes Kepler a demonstrat \n 1606 c` steaua care i-a condus pe magi a fost o tripl` conjunc]ie a lui Jupiter [i a lui Saturn \n constela]ia Pe[tilor. O tripl` conjunc]ie se produce la intervale de sute de ani, pe c=nd conjunc]iile simple au loc la aproximativ 20 de ani. Ultima tripl` conjunc]ie a avut loc \n constela]ia Berbecului, ]in=nd din august 1940, p=n` \n februarie 1941. O a treia conjunc]ie este prezis` abia pe la 1098. Richard Henning arat` c` conjunc]ii simple ale lui Jupiter [i Saturn au avut loc \n constela]ia Pe[tilor de mai multe ori; una din ele fiind \n 126 \n. Hr., dar aproape invizibil`. Tripla conjunc]ie din constela]ia Pe[tilor s-a repetat \n anul Na[terii Domnului de trei ori: la 23 mai, 3 octombrie, 4 decembrie, fiind perfect vizibile. C`l`toria de la Babilon la Ierusalim dureaz` cam o lun` [i jum`tate. Datorit` faptului c` Betleemul era la sud de Ierusalim, \n cazul unei c`l`torii efectuate dup`-amiaza, steaua devenea foarte str`lucitoare la apropierea amurgului [i d`dea \ntr-adev`r impresia c` merge \naintea lor. De fapt, Richard Henning a reconstituit artificial \ntre 19331937 drumul stelei magilor, la planetariul din Dusseldorf, demonstr=nd ipoteza lui Kepler \n fa]a a mii de vizitatori. Din nefericire \ns` un bombardament aerian a transformat, \n al doilea r`zboi mondial, acest planetariu \ntr-un morman de ruine (Horia Matei, idem, ibidem). Cum i-a \nt=mpinat Irod pe magi? Evanghelia ne spune c` la \nceput s-a tulburat, [i odat` cu el tot Ierusalimul. De ce s-a tulburat tot Ierusalimul? Fiindc` to]i cuno[teau m=nia [i cruzimea lui Irod, [i [i-au dat seama din mai multe situa]ii anterioare c` aceasta se va rev`rsa asupra copiilor lor. Cum a procedat Irod la \nceput? El adun` pe to]i arhiereii [i c`rturarii la un sfat comun. Arhiereul era supremul preot [i provenea din neamul lui Aron. La \nceput era ales pe via]`, apoi a devenit la discre]ia celor puternici. Numai Irod depune [i instituie \n cursul domniei sale opt arhierei. Dar chiar dac` erau depu[i, arhiereii r`m=neau membri ai sinedriului. De aceea el a chemat pe arhierei. C`rturarii se ocupau cu studiul legii mozaice. Ei se mai numeau [i \nv`]`tori de lege, sau legiuitori. Bucur=ndu-se de trecere \n popor unii erau chiar membrii sinedriului. Irod prime[te de la arhierei [i c`rturari r`spunsul c`, potrivit proorociilor, Mesia se va na[te \n Betleem [i va fi Domn \n Israel. Tulburat de cele auzite, el ia atitudine viclean` fa]` de magi, \ndemn=ndu-i s` caute Pruncul [i dac` \l vor afla s`-i dea [i lui de [tire ca s` i se \nchine [i el. El le spune magilor s`
149
cerceteze cu de-am`nuntul, ceea ce \nseamn` c` trebuiau s` cunoasc` cu exactitate locul, strada, casa, familia, numele p`rin]ilor [i a copilului. Aceasta \nseamn` c` ceea ce nu mai putea afla de la arhierei [i c`rturari, Irod vroia s` cunoasc` prin viclenie [i fa]`rnicie de la magi. Cum g`sesc magii pruncul [i ce daruri \i ofer`? Plec=nd de la Irod, magilor le apare din nou steaua, care \i conduce p=n` la casa unde se afl` pruncul cu mama Lui. Sf=ntul Evanghelist Luca ne-a ar`tat c` Pruncul s-a n`scut \n staulul unei pe[teri, iar noi afl`m acum de la Evanghelistul Matei ca magii l-au g`sit \n cas`. Este cumva vreo contradic]ie \ntre sfintele Evanghelii? Nu este nici o contradic]ie. Pruncul s-a n`scut \ntr-adev`r \n pe[ter` fiindc` atunci nu a g`sit loc \n cas`, dar de atunci au trecut cel pu]in 40 de zile, c=nd potrivit legii a fost dus la templu, iar lumea venit` pentru recens`m=nt s-a mai r`rit, [i astfel Sf=nta Familie g`se[te locuin]` \ntr-o cas`. {i magii intr=nd \n cas` au v`zut pruncul [i c`z=nd la p`m=nt i s-au \nchinat [i deschiz=ndu-[i vistieriile i-au dus lui daruri: aur, t`m=ie [i smirn`. Interpret=nd darurile oferite, Sfin]ii P`rin]i arat` c` aurul fiind cel mai pre]ios metal, oferind acest dar, \l consider` pe prunc rege. T`m=ia folosit` la cult, pe altarul t`m=ierii simbolizeaz` rug`ciunile credincio[ilor \n`l]ate spre cer, iar darul magilor prezice c` pruncul este fiin]` dumnezeiasc` c`ruia i se cuvine adorare ca lui Dumnezeu. Smirna, fiind un aromat folosit la \mb`ls`marea mor]ilor, ca dar al magilor indic` faptul c` pruncul \[i va pune via]a pentru m=ntuirea oamenilor. C=]i magi i-au adus \nchinare Pruncului? Dac` ne orient`m dup` num`rul [i felul darurilor, putem spune c` au fost \n numar de trei. Unii spun c` au fost 4, al]ii: 6, iar al]ii chiar 12. Num`rul trei corespunde mai bine, fiindc` trei au fost [i fiii lui Noe, iar \n aceast` form` ei vin ca reprezentan]i ai tuturor popoarelor lumii. Sf=nta Tradi]ie p`streaz` chiar [i numele lor: Balthazar, Melchior, [i Caspar (Gaspar). Nu s-au mai \ntors, fiindc` au primit \ncuno[tin]are de la Dumnezeu s` apuce pe alt` cale [i s` mearg` \n ]ara lor. Intui]ia se face ar`t=ndu-se tablouri sau diapozitive cu \nchinarea magilor.
Din cele p=n` aici tratate re]inem c` magii [i steaua au existat \n realitate, c` datele Sfintei Evanghelii sunt confirmate de istorie [i nu sunt contrazise de ea. Nici astronomia nu le contrazice, ci
150
Capitolul unu
le ofer` argumente de sus]inere. Magii au fost \ntr-adev`r \n ]`rile lor asemenea unor regi ne\ncorona]i, av=nd un cuv=nt hot`r=tor \n luarea unei pozi]ii privind destinul [i ac]iunile ]`rii respective. |n prezicerile lor ei se orientau dup` mi[c`rile corpurilor cere[ti, de aceea c=nd au v`zut o stea mai str`lucitoare dec=t altele, au pornit la drum condu[i de ea ca s` aduc` \nchinare noului rege care se n`scuse, mai mare dec=t oricare din cei existen]i. Ajung=nd \n Ierusalim [i ascunz=ndu-li-se steaua, r`m=n dezorienta]i [i \ntreab` unde s-a n`scut noul rege. Auzind c` magii vin s` se \nchine noului rege, Irod se tulbur` [i chem=nd pe arhierei [i c`rturari afl` c` \ntr-adev`r Mesia se va na[te \n Betleem. Dorea s` afle \ns` cu exactitate unde este pruncul n`scut. De aceea le cere magilor cu viclenie ca merg=nd ei [i cercet=nd cu de-am`nuntul unde este Pruncul s`-i dea [i lui de [tire, ca s` I se \nchine [i el. Ie[ind magii, li se arat` din nou steaua, care \i conduce p=n` la casa unde se afl` pruncul. Cu sufletul plin de bucurie I se \nchin`, oferindu-I aur, smirn` [i t`m=ie. |mplinindu-[i misiunea magii sunt sf`tui]i s` nu se mai abat` pe la Irod, ci pe alt` cale s` mearg` \n ]ara lor.
8. Aplicarea
Se vor c=nta mai multe colinde av=nd ca [i con]inut \nchinarea magilor.

Se va \nv`]a o astfel de colind`. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
--
151
|mplinirea legii tìerea \mprejur [i \nchinarea la templu

Dup` na[terea Domnului \n Betleem, Sf=nta Fecioar` trebuia \mpreun` cu dreptul Iosif [i cu Pruncul sf=nt s` se re\ntoarc` la Nazaret. Dar \ntruc=t peste opt zile, [i apoi peste 40 de zile se cuvenea ca din nou s` revin` la Ierusalim, pentru \mplinirea Legii, Sf=nta Familie am=n` plecarea din Betleem. De fapt, drumul de la Betleem p=n` la Nazaret fiind de aproape 150 km, era prea greu de f`cut de dou` ori. Ca Unul care nu a venit s` strice Legea, ci s` o \mplineasc`, \nc` dup` na[tere Pruncul-Mesia dovede[te aceasta prin tìerea \mprejur [i \nchinarea la templu.

Vom vedea \n cele ce urmeaz` cum aceste dou` evenimente \l arat` pe Mesia ca pe un \mplinitor al Legii.

Despre aceste prime evenimente din via]a p`m=nteasc` a lui Mesia ne relateaza Sf=ntul Evanghelist Luca. Le vom urm`ri pe r=nd. A. T~IEREA |MPREJUR Textul pericopei {i c=nd s-au \mplinit opt zile, ca s`-l taie \mprejur, s-a pus numele Iisus, cum s-a spus de \nger mai \nainte de a se z`misli \n p=ntece (Luca 2, 21). Explicarea textului pericopei Exist` aici dou` aspecte: \n primul r=nd faptul c` Mesia a primit s` fie tìat \mprejur. Iar \n al doilea r=nd, c` odat` cu tìerea \mprejur a primit un nume cu ad=nci semnifica]ii \n procesul m=ntuirii neamului omenesc.
152
Capitolul unu
Tìerea \mprejur reprezenta leg`m=ntul f`cut de Dumnezeu cu Avraam [i prin el cu poporul evreu: Iar leg`m=ntul dintre Mine [i tine [i urma[ii tì din neam \n neam, pe care trebuie s`-l p`zi]i, este acesta: to]i cei de parte b`rb`teasc` ai vo[tri s` se taie \mprejur... \n ziua a opta (Facerea 17, 1014). Sf=ntul Apostol Pavel remarc` faptul c` primind s` fie tìat \mprejur, Domnul se supune Legii vechi; dar \n acela[i timp \mplinind legea \n duh [i adev`r, El aduce un Nou Leg`m=nt \ntre Dumnezeu [i oameni prin care se vor binecuv=nta toate neamurile p`m=ntului. Astfel, pe de o parte, Iisus Hristos s-a f`cut slujitor al tìerii \mprejur pentru adev`rul lui Dumnezeu ca s` se \nt`reasc` f`g`duin]ele p`rin]ilor (Romani 15, 8). Iar pe de alt` parte, tìerea \mprejur a Noului Leg`m=nt se face prin Hristos [i devine o moarte fa]` de p`cat [i o \nviere \n Hristos, s`v=r[it` prin Botez: ...|ntru care sunte]i [i tìa]i \mprejur, cu tìere \mprejur nef`cut` de m=n`, prin dezbr`carea de trupul p`catelor c`rnii \ntru tìerea \mprejur a lui Hristos, fiind \ngropa]i prin Botez \mpreun` cu El, \ntru care a]i [i fost \nvia]i \mpreun` prin credin]a \n puterea lui Dumnezeu (Coloseni 2, 1112). Prin acest Nou Leg`m=nt se va \mplini \n mod des`v=r[it leg`m=ntul vechi \ncheiat \ntre Dumnezeu [i Avraam, \n sensul c` prin MesiaHristos care provine din neamul lui Avraam se vor binecuv=nta toate neamurile p`m=ntului, f`r` nici o deosebire. Acum se \mpline[te profe]ia mesianica f`cut` de Dumnezeu lui Avraam: Voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuv=nta, voi m`ri numele tù [i vei fi izvor de binecuv=ntare (Facerea 12, 2 [i 17, 69). |n al doilea r=nd, odat` cu tìerea \mprejur, Pruncul sf=nt prime[te numele de Iisus, cu o semnifica]ie deosebit`. C=nd spunem Iisus \n]elegem c` Dumnezeu este M=ntuitorul nostru (Matei 1, 21), \ntruc=t prin \ns`[i pronun]area Lui facem o m`rturisire de credin]`, recunosc=nd c` El este Emanuel, adic`: Dumnezeu este cu noi (Matei 1, 22). Astfel, El s-a \ntrupat pentru noi, pentru a fi cu noi [i a r`m=ne M=ntuitorul nostru. Acesta este singurul nume dat printre oameni \n care s` ne m=ntuim (Fapte 4, 12). De aceea, numele lui este mai presus dec=t orice nume pentru ca \n numele lui Iisus tot genunchiul s` se plece, al celor cere[ti [i a celor p`m=nte[ti [i a celor dedesubt (Filipeni 2, 910).

B. |NCHINAREA LA TEMPLU
153
Textul pericopei {i c=nd s-au plinit zilele cur`]iei lor, legea lui Moise,l-au dus la Ierusalim, ca s`-l pun` \naintea Domnului, precum este scris \n legea Domnului: Orice \nt=i-n`scut de parte b`rb`teasc` s` fie \nchinat Domnului, [i s` dea jertf` precum s-a zis \n legea Domnului o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. {i iat` era un om \n Ierusalim cu numele de Simeon [i omul acela era drept [i tem`tor de Dumnezeu, a[tept=nd m=ngìerea lui Israel, [i Duhul Sf=nt era peste el. {i i se f`cuse de Duhul Sf=nt s` nu vad` moartea, p=n` ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. {i a venit cu Duhul \n templu, c=nd au adus \nùntru p`rin]ii pe Pruncul Iisus, ca s` fac` cu el dup` r=nduiala legii. {i acela l-a luat \n bra]e [i a binecuv=ntat pe Dumnezeu [i a zis: Acum sloboze[te pe robul tù, St`p=ne, dup` cuv=ntul tù \n pace, c` v`zur` ochii mei m=ntuirea ta, pe care ai g`tit-o \naintea fe]ei tuturor popoarelor, ca s` fie lumin` spre descoperirea neamurilor [i slava poporului tù Israel. {i se mirau Iosif [i mama lui de cele ce grìau despre el. {i i-a binecuv=ntat Simeon [i a zis c`tre Maria, mama Lui: iat`, Acesta este pus spre c`derea [i scularea multora \n Israel [i spre semn de contrazicere, ca s` descopere cugetele multor inimi. {i prin \ns`[i sufletul tù va trece sabia. {i era [i Ana, prooroci]a, fiica lui Fanuel, din semin]ia lui A[er. Aceasta era \naintat` \n zile multe [i trìse cu b`rbatul sù [apte ani dup` fecioria sa. {i a fost v`duv` ca de 84 de ani [i nu se dep`rta de la templu, slujind noaptea cu posturi [i rug`ciuni. {i veni [i ea \n acel ceas, lùda pe Dumnezeu [i cuv=nta despre El tuturor celor ce a[teptau m=ntuire \n Ierusalim (Luca 2, 2238). Explicarea textului pericopei Ducerea [i \nchinarea \nt=iului n`scut de parte b`rb`teasc` la templu dateaz` la evrei \nc` din perioada eliber`rii din robia egiptean`. Era un act de d`ruire lui Dumnezeu ca o form` de manifestare a recuno[tin]ei. Era prev`zut` aducerea la templu a copiilor la 40 de zile dup` na[tere, \n amintirea peregrin`rii poporului \n pustie timp de 40 de ani [i a salv`rii lui prin bun`voin]a lui Dumnezeu. Cum nu puteau fi adu[i to]i copiii la templu, s-a acceptat \n locul lor aducerea jertfei, copilul urm=nd s` fie dus la templu doar pentru a fi \nchinat Domnului. Iat` [i glasul Legii, privind procedura aducerii jertfei la templu: Dac` femeia va z`misli [i va na[te prunc de parte b`rb`teasc`, va fi necurat` [apte zile... Iar \n a opta zi se va tìa pruncul \mprejur. Femeia s` mai [ad` 33 de zile [i s` se
154
Capitolul unu
cure]e de s=ngele sù... Dup` ce se vor \mplini zilele cur`]iei ei pentru fiu sau pentru fiic` s` aduc` un miel de un an ardere de tot [i un pui de porumbel sau de turturic` jertf` pentru p`cat... Iar de nu-i va da m=na s` aduc` un miel, s` ia dou` turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru jertf` [i cel`lalt pentru ardere de tot, [i o va cur`]i preotul [i curat` va fi (Levitic 12, 28). Dup` cum ne arat` textul, Sf=nta Familie a adus ca jertf` o pereche de turturele [i doi pui de porumbel. Aceasta era dup` cum am v`zut jertfa celor ce nu le d`dea m=na s` aduc` mai mult. Evanghelia ne spune \n continuare c` Sf=ntul Prunc a fost \nt=mpinat la templu de un om evlavios, pe nume Simeon, c`ruia i se f`g`duise de Duhul Sf=nt c` nu va muri \nainte de a vedea pe Hristos-Domnul. Fiind inspirat de Duhul Sf=nt \l identific` pe Pruncul-Mesia c=nd p`rin]ii Lui \l duc la templu, [i L-a luat \n bra]e, a binecuv=ntat pe Dumnezeu, rostind un prea frumos imn, care pentru bog`]ia con]inutului sù a intrat \n cultul Bisericii, rostindu-se \n cadrul vecerniei. Adres=ndu-se apoi dreptului Iosif [i Sfintei Fecioare, care s-au mirat de binecuv=ntarea dreptului Simeon, le face [i lor dou` proorociri. Prima se refer` la faptul c` Pruncul-Mesia va fi spre c`derea [i ridicarea multora \n Israel, iar a doua se refer` la Sf=nta Fecioar`, prin al c`rei suflet va trece sabie. Pe l=ng` dreptul Simeon, Pruncul sf=nt este \nt=mpinat la templu [i de o v`duv`, prooroci]a Ana, \n v=rst` de 84 de ani, care toat` vremea o petrecea la templu \n post [i rug`ciune. {i ea lùda pe Dumnezeu [i vorbea despre Pruncul-Mesia tuturor celor ce a[teptau m=ntuirea. Intui]ia Se va ar`ta tabloul sau icoana \nt=mpin`rii Domnului la templul din Ierusalim.
Referindu-ne la ambele evenimente care stau \nc` de la \nceput m`rturie c` Mesia nu a venit s` strice Legea, ci s` o \mplineasc` \n duh [i \n adev`r, ne \ntrebam la \nceput, care sunt acestea? (Acestea sunt tìerea \mprejur la opt zile de la na[tere [i \nchinarea la templu, la 40 de zile de la na[terea Sa). Ce semnifica]ie are tìerea \mprejur? (Ea reprezint` \ncheierea leg`m=ntului \ncheiat de Dumnezeu cu Avraam, la care se supuneau to]i copiii evreilor. Mesia-Hristos \mpline[te aceast` lege \n duhul ei, stabilind pentru \ntreaga omenire un Nou Leg`m=nt cu Dumnezeu, [i anume de tìere a poftelor trupului c`rnii, aduc`toare de p`cat [i patim`, [i de \nvierea cu Hristos prin Botez la o nou` via]`, str`b`tut` de puterea Duhului lui Dumnezeu [i de via]a lui
155
Hristos. Astfel, acest Leg`m=nt Nou nu va fi \mplinit numai de copiii evreilor, ci de toat` lumea. Prin aceasta se \mpline[te profe]ia mesianic` f`cut` de Dumnezeu lui Avraam, c` va \nmul]i neamul lui mai mult dec=t stelele cerului). Ce s-a mai \nt=mplat odat` cu tìerea \mprejur? (Pruncul sf=nt a primit un nume). Care este acesta? (Acest nume este Iisus, adic` Dumnezeu este M=ntuitorul). De ce i s-a dat acest nume? (Fiindc` a[a i-a spus \ngerul Sfintei Fecioare la Bunavestire [i dreptului Iosif c=nd i-a dat cinstea de a fi protectorul Pruncului, care se va na[te din Sf=nta Fecioar`). Ce \nseamn` pentru noi acest nume? (|nseamn` c` numai \n numele lui Iisus ne putem m=ntui). Privind al doilea eveniment, al \nchin`rii Pruncului la templu, ne \ntrebam la \nceput, c=nd a avut loc? (La 40 de zile dup` na[tere, conform r=nduielii Legii). De cine a fost \nt=mpinat? (De dreptul Simeon [i de prooroci]a Ana). Ce prooroce[te dreptul Simeon \n leg`tur` cu activitatea de mai t=rziu a lui Mesia? (C` va fi spre ridicarea [i c`derea multora \n Israel, [i c` prin sufletul Sfintei Fecioare va trece sabie). S-a \mplinit aceast` proorocie? (S-a \mplinit \ntocmai, fiindc` reprezentan]ii legii [i ai religiei a[tept=nd un Mesia politic s-au smintit v`z=nd c` Iisus nu le satisface dorin]a de suprema]ie, c` \mp`r`]ia Lui spiritual` nu este din aceast` lume... Pe de alt` parte, cei smeri]i [i \mpov`ra]i de p`cate au g`sit totdeauna salvarea vie]ii lor \n iubirea [i bun`tatea iert`toare a Fiului lui Dumnezeu, ce le era adresat`. Cea de a doua profe]ie, c` prin sufletul Sfintei Fecioare va trece sabie s-a \mplinit de at=tea ori, dar mai ales pe Golgota, c=nd va vedea Fiul r`stignit, iar ea va r`m=ne \ncremenit` de durere sub crucea Lui...).
8. Aplicarea
Aceste dou` evenimente din via]a Pruncului Iisus au devenit pentru cre[tini zile de praznic \mp`r`tesc. Astfel, la 1 ianuarie (opt zile de la na[tere) s`rb`torim tìerea \mprejur a Domnului; iar la 2 februarie (40 de zile de la na[tere) s`rb`torim \nt=mpinarea Domnului. Am v`zut c` dreptul Simeon a binecuv=ntat pe Dumnezeu v`z=nd pe Pruncul-Mesia, cu cuvintele: Acum sloboze[te pe robul tù, St`p=ne, dup` cuv=ntul Tù, \n pace... care au intrat \n cultul divin public al vecerniei. S` c=nt`m cu to]ii acest imn \n`l]`tor.
156
Capitolul unu
--
Se vor citi pericopele evanghelice care relateaz` despre tìerea \mprejur [i \nchinarea Domnului la templu, [i se va \nv`]a acest prea frumos imn liturgic. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Fuga \n Egipt [i uciderea pruncilor

Dup` ce magii cùt=nd Pruncul \nt=mpin` tulburarea [i viclenia lui Irod, iar dup` ce-L g`sesc, primesc \n[tiin]area \n vis s` nu se mai \ntoarc` la Irod, ci pe alt` cale s` se re\ntoarc` \n ]ara lor. |n acela[i timp, \ngerul Domnului se arat` \n vis lui Iosif, zic=nd: Scoal`-te, ia pruncul [i pe mama lui [i fugi \n Egipt [i stai acolo p=n` ce \]i voi spune, fiindc` Irod are s` caute pruncul ca s`-L ucid` (Matei 2, 1213).

Ne vom referi \n cele ce urmeaz` la fuga \n Egipt a Sfintei Familii, la uciderea pruncilor din porunca lui Irod [i la re\ntoarcerea Sfintei Familii \n Nazaret.
6. Comunicarea noilor cuno[tin]e

Textul pericopei Av=nd porunc` de la \nger s` fug` \n Egipt, Iosif s-a sculat, a luat noaptea pruncul [i pe mama lui [i au plecat \n Egipt. {i au stat acolo p=n` la moartea lui Irod, ca s` se \mplineasc` cuv=ntul spus de Domnul prin proorocul: Din Egipt am chemat pe fiul meu. Iar c=nd Irod a v`zut c` a fost am`git de magi, s-a m=niat foarte mult, [i trimi]=nd, a ucis pe to]i pruncii care erau \n Betleem [i \n toate hotarele lui de doi ani [i mai jos,
157
dup` timpul pe care \l aflase de la magi. Atunci s-a \mplinit ceea ce se spune prin Ieremia proorocul: Glas \n Rama s-a auzit, pl=ngere [i t=nguire mult`; Rachela \[i pl=nge copiii [i nu voie[te s` fie m=ngìat` pentru c` nu sunt. Dup` moartea lui Irod, iat` c` \ngerul Domnului s-a ar`tat lui Iosif \n Egipt [i i-a zis: scoal`-te, ia pruncul [i pe mama lui [i mergi \n p`m=ntul lui Israel, c`ci au murit cei ce cùtau s` ia via]a pruncului. Iosif scul=ndu-se a luat pruncul [i pe mama lui [i au venit \n p`m=ntul lui Israel. {i auzind c` domne[te Arhelau \n Iudeea, \n locul lui Irod, tat`l sù, s-a temut s` mearg` acolo, [i lu=nd porunc` \n vis, s-a dus \n p`r]ile Galileii. {i venind, a locuit \n ora[ul numit Nazaret, ca s` plineasc` ceea ce s-a spus prin prooroci, c` Nazarinean se va chema (Matei 2, 1423). Explicarea textului pericopei evanghelice Observ`m din textul pericopei c` \ngerul \i spune lui Iosif s` ia pe mama Pruncului. Nu-i spune: ia pe femeia ta, ceea ce \nseamn` c` Sf=nta Fecioar` nu era so]ia lui dup` trup. El era protectorul Sfintei Familii. Drumul spre Egipt era cel mai u[or de parcurs pentru cei urm`ri]i \n Palestina. Acest refugiu l-au f`cut mul]i al]ii \naintea lui Iisus, \ncep=nd cu a[ezarea lui Iacob [i a fiilor sì, st=nd poporul aici p=n` la eliberarea de c`tre Moise [i conducerea lui Israel c`tre Canaan. Apoi, \n timpul robiei asiriene, ca [i dup` d`r=marea Ierusalimului din 522 \n. Hs., mul]i iudei s-au stabilit \n Egipt. |n secolul III \n.Hs. se formeaz` \n Egipt o puternic` colonie de evrei, care uit=nd limba ebraic`, vorbeau greaca. Lor li se traduce Septuaginta (Edi]ia greac` a Vechiului Testament) pentru a r`m=ne \n leg`tur` [i cunoa[tere a cuv=ntului lui Dumnezeu. Dup` moartea Cleopatrei, Egiptul era \ncorporat \n imperiul roman. Din Iudeea p=n` \n Egipt se ajungea \n 810 zile. |ntre Heliopolis [i Cairo se afl` localitatea Ma]area (t=lcuindu-se ap` proasp`t`), unde era o puternic` colonie iudaic`. Probabil aici s-a a[ezat Sf=nta Familie. Ea ajunge aici dup` ce [i-a \ndeplinit datoriile religioase fa]` de templu, respectiv, circumciziunea Pruncului [i aducerea la templu, spre a fi \ncredin]at Domnului, la 40 de zile dup` na[tere. A[adar, sose[te la \nceputul lunii februarie [i r`m=ne aici p=n` la moartea lui Irod cel Mare, adic` p=n` \n toamna aceluia[i an. Prin aceasta se \mpline[te profe]ia lui Oseea (11, 1): Din Egipt am chemat pe fiul meu. Desigur, profe]ia se refer` la poporul lui Israel, ca t=n`r popor al lui Dumnezeu, ca fiu al lui Dumnezeu. Dar acest t=n`r fiu provenit din Israel (adic` din Iacob), este Fiul lui Dum-
158
Capitolul unu
nezeu, Iisus Hristos. |n felul acesta, \n via]a lui Iisus se reoglinde[te \nc` odat` via]a poporului israelitean. |n timp ce Sf=nta Familie se afl` \n Egipt, Irod porunce[te ca to]i copiii p=n` la doi ani s` fie uci[i. |nfuriat p=n` la nebunie, Irod ia aceast` hot`r=re de team` s` nu-[i piard` tronul. A[teptarea zadarnic` a magilor nu numai c` l-a derutat, ci i-a trezit m=nia criminal`. |i era de altfel \n fire s` nu cru]e pe nimeni [i nimic c=nd era vorba de el [i de tronul sù. {i-a ucis so]ia [i trei din propriii sì fii, plus o hecatomb` de farisei. |n viclenia lui tiranic`, spune un comentator (A. Durand), a dat ordin ca la sf=r[itul zilelor sale s` fie masacra]i un num`r mare de notabilit`]i, pe care pl=ng=ndu-i poporul, s` lase a se vedea c` \l regret` pe el. Referindu-ne \ns` la moartea copiilor, se pune \ntrebarea: c=]i copii s` fi fost? Se apreciaz` c` Betleemul \n acel timp avea cam 2000 de locuitori. La mia de locuitori se aflau sub trei ani, 30 40 copii, din care sc`z=nd num`rul fetelor (care \n general sunt mai multe), putem conchide c` num`rul copiilor uci[i nu a trecut cifra de 40. Vorbind despre |mp`ratul Octavian Augustus, istoricul Macrobius (\n Saturnales 11, 4) arat` c` atunci c=nd \mp`ratul a auzit c` \ntre copiii de p=n` la doi ani pe care a poruncit Irod, regele iudeilor, s` fie uci[i, a fost [i copilul sù ucis, a zis: E mai bine s` fii porcul lui Irod, dec=t fiul lui. Omor=rea pruncilor reprezint` \ns` [i \mplinirea profe]iei lui Ieremia (31, 5), care arat` c` pl=ngere [i t=nguire mult` s-a auzit \n Rama. Aceasta era o localitate aflat` la 10 km nord de Ierusalim. Un cutremur este resim]it \n toate p`r]ile. Un cutremur moral \ns` ajunge p=n` la morm=ntul Rachelei, mama lui Iosif [i Veniamin, so]ia lui Iacob-Israel, \nc=t prin ea \ntreg neamul lui Israel pl=nge pruncii nevinova]i. Moartea lui Irod este fixat` de istoricul Iosif Flaviu \ntre 27 martie [i 4 aprilie. Era \n al 37-lea an al domniei sale. Avea 70 de ani. Era extrem de agitat c` nu se mai poate ridica din boala care \l chinuia tot mai mult, \nc=t a vrut chiar s`-[i curme zilele cu un cu]it de mas`. Avea o boal` dureroas`, \nc=t carnea \i intrase \n putrefac]ie. I se aplica pe corp carne proasp`t`, pentru ca viermii care \i mi[unau corpul s` fie atra[i de aceasta. Un alt istoric evreu (Ioseph Klausner) spune despre Irod c` s-a urcat pe tron ca o vulpe, a domnit ca un tigru [i a murit ca un c=ine. Dup` moartea lui, regatul se \mparte, pe baza testamentului sù, aprobat mai t=rziu [i de \mp`ratul Augustus, \n trei p`r]i. Astfel, Arhelau a luat jum`tate din regat: Iudeea, Samaria [i Idumeea. Antipa a luat Galileea [i Pereea; iar Filip a primit Batanea [i Trachonitis. Nu li s-a dat \ns` titlul de rege nici unuia dintre
159
ei. Arhelau prime[te titlul de etnarh (conduc`tor al poporului), iar ceilal]i doi, de tetrarhi, fiindc` aveau c=te 1/4 din regat. Arhelau sem`na \ns` \n cruzime cu tat`l sù. Se spune c` [i el ar fi omor=t 3000 de evrei. Din cauza cruzimii sale, dup` [ase ani de domnie, Augustus \l exileaz` undeva \n Galia. Acolo \[i sf=r[e[te zilele, iar regatul sù trece sub st`p=nirea procuratorului roman al Siriei. Datorit` cruzimii lui Arhelau, Sf=nta Familie, la re\ntoarcerea din Egipt, nu va reveni \n Ierusalim, ci va merge direct \n Nazaret. Dac` \ngerul nu i-ar fi dat porunc` \n vis lui Iosif, Sf=nta Familie s-ar fi re\ntors pe drumul cel mai scurt, care trecea prin Iudeea. Acesta era BetleemIerusalimSichem Nazaret. Auzind \ns` c` \n Iudeea domne[te Arhelau, Sf=nta Familie urmeaz` alt drum: GazaAscalonDiosopolis (Lydda) IafaAntipatrisSamariaNazaret. (Se va ar`ta pe hart` acest drum). Acest drum fiind mai lung, era parcurs \n dou` s`pt`m=ni. Nazaretul se afl` la jum`tatea drumului de la Marea Moart`, la Lacul Ghenizaret. |ntruc=t aici erau multe tufi[uri, numele lui \nseamn` r`d`cin`, odrasl`. Nu era cunoscut \n lumea Vechiului Testament. Era, dup` cum spune Fericitul Ieronim, un s`tule] l=ng` muntele Tabor. Nu s-a remarcat \n istoria VechiTestamentar` nici o personalitate de aici. Din contr`, era chiar o localitate de dispre]: Din Nazaret poate ie[i ceva bun? (Ioan 1, 47) se \ntreab` Natanail. Numele lui va r`m=ne \ns` imortalizat peste veacuri de Mesia-Hristos. Intui]ia se va face ar`t=ndu-se tabloul fugii \n Egipt a Sfintei Familii.
C=nd a avut loc fuga \n Egipt? (Dup` \mplinirea datoriilor religioase c`tre templul din Ierusalim, conform legii, [i dup` \nchinarea magilor). Ce a determinat fuga \n Egipt? (M=nia lui Irod rev`rsat` cu cruzime asupra copiilor n`scu]i \n Betleem). Ce a poruncit el \n nebunia lui? (Ca to]i copiii p=n` la doi ani s` fie uci[i). S-a \mplinit aceasta? (Da, s-a \mplinit). Pruncul Iisus a sc`pat de m=nia lui Irod? (|ntruc=t a plecat \n Egipt, nu a fost g`sit). C=t a stat Sf=nta Familie \n Egipt? (P=n` \n toamna aceluia[i an, fiindc` \n acel an a murit Irod). Unde s-a stabilit Sf=nta Familie dup` re\ntoarcerea din Egipt? (S-a stabilit \n Nazaret, unde le era [i locuin]a [i de unde plecase Sf=nta Fecioar` [i cu Iosif s` se \nscrie \n Betleem).
160
8. Aplicarea
Capitolul unu
Se vor c=nta colinde care se refer` la tirania lui Irod, la moartea pruncilor [i la fuga \n Egipt.
--
Se va face o privire retrospectiv` a evenimentelor Na[terii Domnului, \ncep=nd cu Bunavestire. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Copil`ria lui Iisus

Sf=nta Evanghelie ne spune c` dup` moartea lui Irod cel Mare, Iosif afl=ndu-se \n Egipt, a primit porunc` \n vis de la \nger s` ia pruncul [i pe mama Lui, [i s` mearg` \n p`m=ntul lui Israel. {i venind, a locuit \n cetatea numit` Nazaret (Matei 2, 1923).

De acum, aici \n Nazaret \ncepe copil`ria lui Iisus, despre care vom vorbi \n cele ce urmeaz`.

A[a cum s-a supus \ntru totul prescrip]iilor Legii, \mplinindu-le pe toate dup` cuviin]`, tot astfel de natural` va fi [i copil`ria lui Iisus, \ncadrat` \ntru totul \n realit`]ile timpului. Fiul lui Dumnezeu s-a f`cut om adev`rat [i a trìt printre oameni via]` p`m=nteasc` ca a lor, apropiindu-se \ntru totul de ei. De aceea, Sfintele Evanghelii las` \n t`cere orice fel de informa]ii cu privire la copil`ria lui Iisus. Fiind \ntru totul asemenea oamenilor, trìnd \ntr-un anume timp [i loc, copil`ria Domnului este \n func]ie sau
161
corelat` cu via]a comun` a familiei sau a celor din jur. Dup` cum am v`zut c` ne arat` Evanghelia, Familia Sf=nt` a p`r`sit Egiptul, dup` moartea lui Irod [i ocolind Iudeea s-a a[ezat \n provincia de unde plecase spre Betleem cu un an [i jum`tate \nainte. Provincia unde s-a stabilit se numea Galileea, iar noul ei st`p=n se numea Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare. St`p=nind a patra parte din Palestina, se numea tetrarh. Galileea, compus` dintr-o popula]ie numeroas` [i divers`, era situat` \n partea de nord a }`rii Sfinte, prezent=nd o deosebit` importan]` comercial`, ca punct de leg`tur` \ntre Orient [i Occident. Aici se afl` Lacul Ghenizaret sau Marea Galileii, lung de 21 km [i ad=nc de 4050 m, foarte bogat \n pe[te. Av=nd locuri fertile \n jurul lui, cre[tea din abunden]` vegeta]ia, favoriz=nd cultivarea cerealelor, a vi]ei de vie, a smochinelor, care dau roade aproape tot anul, a m`slinelor din care se prepar` untdelemnul. Aici se \ntemeiaz` c=teva cet`]i \nfloritoare: Capernaum, Betsaida, Magdala, a c`ror locuitori se \ndeletniceau cu pescuitul. V=natul pe[telui se f`cea mai mult noaptea [i nu o dat` aveau de \nfruntat furtunile care se iscau pe mare. Fiind sub st`p=nire roman`, Irod Antipa va \ntemeia aici o cetate \n cinstea \mp`ratului Tiberiu, oferind loc de agrement pentru romani, at=t prin natura \nc=nt`toare, c=t [i prin apele calde ale lacului numit [i Tiberiada, dup` numele cezarului. P`m=ntul Galileii este br`zdat [i de apele Iordanului care se [erpuia ca o panglic` spre Marea Moart`, iar Muntele Taborului aducea mult` prospe]ime aerului. Clima tropical` [i v=ntul specific dezvolt` aici dou` anotimpuri: unul umed, care \ncepe de prin octombrie cu ploi [i temperaturi mai sc`zute ]in=nd p=n` \n martie, c=nd poate s` [i ning`. Ploile t=rzii de dup` echinoc]iul de prim`var` favorizeaz` umiditatea necesar` dezvolt`rii cerealelor. Anotimpul fierbinte, \n perioada maioctombrie face ca ploile s` fie foarte rare, iar roua, o binecuv=ntare cereasc`. Se semnaleaz` acum [i diferen]e mari de temperatur` \ntre zi [i noapte. |n aceste condi]ii se dezvolt` aici agricultura, cre[terea vitelor, mai mult oi [i capre, pescuitul, ca [i alte meserii, printre care [i aceea de lemnar. |n condi]ii de temperatur` cald`, \mbr`c`mintea era sumar`. B`rba]ii purtau o tunic` de bumbac pe corp, de la g=t p=n` la genunchi, \ncins` la br=u. Peste tunic` purtau un ve[m=nt, pe care cei s`raci \l puteau folosi [i ca acoper`m=nt noaptea. Pe picioare purtau sandale cu curele de piele. Cei s`raci umblau [i descul]i. Apa fiind rar`, f=nt=nile erau foarte cùtate. Ea se p`stra \n burdufuri de piele de capr`. Alimenta]ia nu era nici ea
162
Capitolul unu
preten]ioas`. P=inea era din gr=u sau secar`, amestecat` de multe ori cu fain` de fasole sau linte. Era dospit` sau nedospit`; zilnic proasp`t`. Masa principal` era cina, dat` fiind r`ceala serii. Peste zi se mul]umeau s` m`n=nce p=ine cu smochine, struguri, pepeni, curmale proaspete sau uscate, castrave]i. Ca bùtur` se folosea laptele mai mult de oi sau capre; l`s=ndu-l pentru st=mp`rarea setei s` se acreasc`. La mas` se a[ezau \n pozi]ie culcat`, sprijini]i pe m=na st=ng`, se m=nca cu m=na dreapt`. De aceia \[i sp`lau m=inile [i \nainte [i dup` servirea mesei. St`p=nul casei \nainte [i dup` mas` rostea rug`ciunea. Meniul era \n func]ie de posibilit`]ile fiec`ruia. Cei mai \nst`ri]i foloseau carnea pr`jit` de vi]el, miei, iezi sau pe[te. |n timpul mesei [i dup` mas` se bea vin. Sup` nu se servea. Alimentele se \ndulceau cu miere de albine, sau din struguri. Cei s`raci se mul]umeau s` m`n=nce p=ine \nmuiata \n o]et sau \n lapte. Cerealele erau preparate [i fripte, sau puteau fi consumate [i crude. Cei de l=ng` lac foloseau ca aliment carnea de pe[te. Via]a public` [i particular` era organizat` [i se desf`[ura dup` Legea Domnului. Locul special pentru rug`ciune [i cult era templul. Apoi casele de rug`ciune s-au \nmul]it a[a de mult, \nc=t, purt=nd numele de sinagogi, adic` loca[ de adunare, nu exist` localitate din care s` lipseasc`. Chiar [i \n templu se g`sea o sinagog`. Sinagoga avea mai mult un caracter laic. Rabinul, sau \nv`]atul legii putea fi laic. Datorit` necesit`]ii de a cunoa[te legea [i cuv=ntul lui Dumnezeu, \n sinagog` putea vorbi oricare din participan]i. Serviciul religios care consta din rug`ciuni, citiri [i t`lm`ciri a legii [i proorocilor se f`ceau la s`rb`tori, lunea [i joia, dar mai ales s=mb`ta. O importan]` deosebit` se acord` cre[terii [i educa]iei copiilor considera]i ca o binecuv=ntare a lui Dumnezeu. Ei erau educa]i \n fric` de Dumnezeu, a p`zirii poruncilor Lui [i a respectului fa]` de p`rin]i. Acest respect al p`rin]iior mergea at=t de mult \nc=t copilul care \[i lovea p`rintele era ucis. La fel se impunea [i respectul fa]` de cei mai \n v=rst`, prin salut reveren]ios, sau dac` st`teau jos, se ridicau atunci c=nd trecea un b`tr=n, fiind astfel obi[nui]i s` \mplineasc` ceea ce \nv`]au la sinagog`: Dinaintea p`rului c`runt te scoal` [i fa]a celui b`tr=n o cinste[te! |nc` de mici, copiii erau \nv`]a]i la sinagogi Legea [i profe]ii, repet=nd la \nceput dup` rabi [i memoriz=nd verset cu verset, apoi \nv`]=nd ei \n[i[i s` citeasc`. Am amintit toate acestea pentru a ne putea da seama mai bine care este cadrul \n care Iisus [i-a petrecut copil`ria.
163
Am v`zut la \nceput c` Evanghelia precizeaz` faptul c` Sf=nta Familie re\ntorc=ndu-se \n Galileea, s-a [i stabilit \n Nazaret. Aici a stat Iisus p=n` la v=rsta de 30 de ani, c=nd [i-a \nceput activitatea public`. Nazaretul era un sat mic l=ng` muntele Tabor, (spune Fericitul Ieronim), cam la 1012 km. Numele lui nu este amintit deloc \n c`r]ile Vechiului Testament. Nu a jucat vreodat` vreun rol politic \n istoria poporului. Cei din alte provincii \i priveau cu dispre] pe nazarineni, obi[nuind s` \ntrebe ironic: poate ie[i ceva bun din Nazaret? (Ioan 1, 46). Spre deosebire de localit`]ile \nfloritoare de pe malurile Lacului Tiberiada, Nazaretul avea un p`m=nt pietros [i arid. Locuitorii cultivau gr=ul [i orezul [i cre[teau oi [i capre, iar din m`sline storceau untdelemnul. Oamenii erau s`raci [i duceau o via]` modest`. A[a a trìt [i Iisus ca [i copil, muncind al`turi de dreptul Iosif, care era t=mplar, sau lemnar, f`c=nd pluguri sau juguri (spune Sf=ntul Justin Martirul [i Filozoful). Dac` Sfintele Evanghelii nu ne m`rturisesc nimic cu privire la vreo manifestare ie[it` din comun a lui Iisus fa]` de ceilal]i copii din Nazaret, duc=ndu-[i via]a al`turi de ei, juc=ndu-se pe str`zi [i \n pie]e, sau merg=nd [i rug=ndu-se la sinagog` \mpreun` cu ei, Sf=ntul Luca are totu[i o referire special` asupra profilului moral-duhovnicesc al copilului, ar`t=nd c` pe m`sur` ce cre[tea, se \nt`rea cu duhul, umpl=ndu-se de \n]elepciune, [i darul lui Dumnezeu era peste el. {i \n continuare, Evanghelistul relateaz` o remarcabil` \nt=mplare la v=rsta de 12 ani. Pentru a \mplini prescrip]iile Legii, se duceau p`rin]ii Lui \n fiecare an la Ierusalim, de praznicul pa[telui. {i c=nd a fost El de 12 ani [i suindu-se \n Ierusalim dup` obiceiul praznicului [i sf=r[indu-se zilele de praznic, c=nd s-au \ntors ei, a r`mas copilul Iisus la Ierusalim [i nu au [tiut Iosif [i mama Lui. {i socotind c` El este \n ceata c`l`torilor au venit o cale de o zi [i L-au cùtat \ntre rudenii [i cunoscu]i, [i neafl=ndu-L s-au \ntors la Ierusalim, cùt=ndu-L. {i dup` trei zile L-au aflat \n templu, [ez=nd \n mijlocul \nv`]`torilor ascult=nd de la ei [i pun=ndu-le \ntreb`ri; [i se mirau to]i care \l auzeau de priceperea [i de r`spunsurile Lui. {i v`z=ndu-L, s-au spìm=ntat [i a zis c`tre El mama Lui: fiule, de ce ai f`cut a[a? Iat`, tat`l tù [i eu te cùt`m \ngrijora]i. {i a zis c`tre ei: de ce m` cùta]i? Au nu a]i [tiut c` \n cele ale Tat`lui meu mi se cade s` fiu? {i ei nu au \n]eles cuv=ntul ce l-a spus. {i s-a cobor=t \mpreun` cu ei [i a locuit \n Nazaret [i le era supus. Iar mama Lui p`stra toate aceste cuvinte \n inima sa (Luca 2, 4851). Apoi, Evanghelistul precizeaz` c` [i dup` v=rsta de 12
164
Capitolul unu
ani, Iisus sporea cu \n]elepciunea [i cu v=rsta [i cu harul la Dumnezeu [i la oameni (Luca 2, 52). V`z=nd modul foarte natural [i comun omenesc al copilului [i al adolescentului Iisus, supus \ntru totul mamei sale [i obiceiurilor timpului, ne apare \n chip firesc \ntrebarea: care este chipul Lui, cum ar`ta El? |ntrebarea [i-au pus-o mul]i [i p`rerile au fost diverse. Iat` una din ele: Ni-l putem \nchipui pe Iisus ca pe to]i galileenii din vremea Sa: ochii de culoare \ntunecat`, p`rul negru, lung [i dat cu untdelemn, ca de altfel [i barba. Ei purtau un fel de c`ma[` str=ns` la mijloc cu o cing`toare de l=n` peste care aruncau un ve[m=nt larg. |n picioare aveau sandale cu curele, iar pe cap \[i a[ezau un voal alb ce at=rna pe spate [i care \i ferea de soare (Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu \ntrupat, \n rev. M.B. nr. 13/1982, p. 34). Intui]ia se face ar`t=nd tabloul Sfintei Familii, unde apare \n prim plan Iisus, precum [i tablouri reprezent=nd aspecte din }ara Sf=nt`.
Cum a fost copil`ria lui Iisus? (Ca a oric`rui copil din timpul Sù). S-a deosebit totu[i cu ceva? (Pe m`sur` ce cre[tea cu v=rsta, sporea [i cu harul [i cu \n]elepciunea \n fa]a lui Dumnezeu [i a oamenilor). A avut El con[tiin]a c` de[i copil modest fiind, este totu[i Fiul lui Dumnezeu? (A avut-o [i o exprima clar la v=rsta de 12 ani mamei Sale, c=nd se afla \n templul din Ierusalim: De ce m` cùta]i? Au nu a]i [tiut c` \n cele ale Tat`lui Meu mi se cade s` fiu?). Au \n]eles to]i aceste cuvinte? (Nu le-au \n]eles, \ns` mama Lui p`stra toate cuvintele acestea \n inima sa). Dup` v=rsta de 12 ani Iisus a stat numai \n Nazaret, sau a mai fost pe undeva? (Unii spun c` a fost [i \n alte ]`ri unde a dob=ndit \n]elepciunea, [i ar fi \nv`]at s` fac` minunile care vor urma \n cadrul activit`]ii Sale). Este adev`rat? (Nu a mai fost nicìeri. Evanghelistul ne spune clar c` de la templul din Ierusalim a venit \n Nazaret [i le era supus. Apoi, \nainte de a-[i \ncepe activitatea public`, a venit Iisus din Nazaretul Galileii [i s-a botezat de la Ioan \n Iordan (Marcu 1, 9). Pe urm`, c=nd [i-a \nceput activitatea, a venit \n Nazaret unde fusese crescut [i a intrat dup` obiceiul Sù, \n ziua s=mbetei \n sinagog` [i s-a sculat s` citeasc`... (Luca 4, 16). {i to]i se mirau de cuvintele harului care ie[eau din gura Lui [i ziceau: Au nu este acesta feciorul lui Iosif? (Luca 4, 22).
165
8. Aplicarea
Vorbind despre copil`ria lui Iisus vedem c`, duc=nd o via]` modest` a muncit cinstit [i cu d`ruire, pre]uind munca [i oferindu-ne \n acela[i timp o pild` [i un \ndemn ca [i noi s` muncim, f`c=ndune datoria oriunde am fi pu[i, cu con[tiin]` [i d`ruire, ca pentru Domnul (Coloseni 3, 23). Urm=nd pilda supunerii [i ascult`rii lui Iisus fa]` de p`rin]ii Sì, tot astfel trebuie s` se comporte [i copiii, d=nd ascultare \nv`]`turilor Bisericii, ale dasc`lilor, ale p`rin]ilor [i ale oamenilor de bine.
--
Se vor memoriza cuvintele prin care copilul Iisus este con[tient \n templul din Ierusalirn de dumnezeirea Sa: Au nu [tia]i c` \n cele ale Tat`lui meu mi se cade s` fiu? 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Botezul Domnului
Era obiceiul la cei vechi ca activitatea public` s` le fie recunoscut` numai acelora care \mplineau v=rsta de 30 de ani. P=n` la aceast` v=rst` se considera c` omul nu este \mplinit \n toat` maturitatea lui pentru a putea \nv`]a [i pe al]ii. Tot astfel [i M=ntuitorul [i-a \nceput activitatea mesianic` la v=rsta de 30 de ani. |nainte \ns` s-au petrecut dou` evenimente importante \n via]a Lui, [i anume botezul \n Iordan de c`tre Ioan, [i apoi postul [i ispitirea \n pustie.
166
Capitolul unu

Ne vom referi la Botezul Domnului, v`z=nd la \nceput cine era [i ce misiune avea Sf=ntul Ioan, iar apoi modul \n care a fost botezat Domnul \n r=ul Iordanului.

Sf=nta Evanghelie ne arat` c` \n al 15-lea an al \mp`r`]iei cezarului Tiberiu, fiind procurator al Iudeii, Pon]iu Pilat [i tetrarh al Galileii, Irod, a fost cuv=ntul Domnului c`tre Ioan, fiul lui Zaharia \n pustie. {i a venit acesta \n toat` \mprejurimea Iordanului, propov`duind botezul pocìn]ei spre iertarea p`catelor. Precum este scris \n cartea cuvintelor Isaia proorocul, care zice: g`ti]i calea Domnului, drepte face]i c`r`rile Lui... {i toat` f`ptura va vedea m=ntuirea lui Dumnezeu (Luca 3, 1-6). Deci, c=nd Ioan avea v=rsta de 30 de ani a \nceput s` boteze \n apa Iordanului, \n pustia Iudeii, spun=nd: Pocì]i-v` c` s-a apropiat \mp`r`]ia cerurilor... Atunci a ie[it la el Ierusalimul [i toat` Iudeea [i toat` \mprejurimea Iordanului, adic` to]i cei ce locuiau \ntre lacul Ghenizaret [i Marea Moart`. {i erau boteza]i de c`tre el, m`rturisindu-[i p`catele (Matei 3, 1-6). {i Ioan era \mbr`cat \n hain` de p`r de c`mil`, avea cing`toare de piele \mprejurul mijlocului [i m=nca l`custe [i miere s`lbatic` (Matei 3, 4). Hrana cu l`custe era recomandat` de Legea Veche. Ea constituia \ns` mai cu seam` hrana celor s`raci. Lacustele erau asemenea racilor, [i fiindc` se hr`neau cu spicul plantelor numit acra, ele se mai numeau [i acride. Se m=ncau fie fierte, fie uscate la soare, sau pr`jite [i s`rate. Mierea de albine provenea din fagurele ce se topea din cauza soarelui, f`c=nd ca mierea s` curg` [i astfel putea fi adunat`. Albinele s`lbatice produceau mierea \n faguri afla]i \n pomi, pe st=nci, sau chiar \n p`m=nt. |mbr`c`mintea lui Ioan era modest`, iar cingatoarea de piele indica [i faptul c` era gata de drum, de ac]iune. Pustia de care ne vorbe[te Evanghelia era de o parte [i de alta a Iordanului, nord de Marea Moart`, cunoscut` azi sub numele de El Chor. Acest loc era lipsit de orice a[ezare omeneasc`, fiindc` p`m=ntul era pietros [i nefertil. |n jur existau pomi, iar c=nd era mai mult` umiditate, cre[tea chiar iarb` pentru p`[unat. Sf=ntul Ioan spunea celor ce veneau la el c` s` primeasc` botezul pocìn]ei: Eu unul v` botez cu ap`, spre pocìn]`, dar cel ce vine dup` mine este mai puternic dec=t mine, c`ruia nu-i sunt vrednic, plec=ndu-m`, s`-i dezleg cureaua \nc`l]`mintelor (Marcu 1, 7; Ioan 1, 27). De
167
aici vedem c` cei care primeau botezul se desc`l]au \nainte de a intra \n ap`, iar dezlegarea \nc`l]`mintei cuiva era cel mai umil lucru. Cei ce se botezau [edeau \n ap` p=n` \[i m`rturiseau p`catele, apoi ie[eau cu hot`r=rea de a nu le mai s`v=r[i. Acesta v` va boteza cu Duh Sf=nt [i cu foc (Matei 3, 11), era m`rturia lui Ioan despre Iisus. Iar Evanghelia ne spune \n continuare c` \n zilele acelea a venit Iisus din Nazaretul Galileii (Marcu 1, 9) la Iordan c`tre Ioan ca s` se boteze de c`tre el (Matei 3, 13). Acestea s-au petrecut \n Betabara, dincolo de Iordan (Ioan 1, 28), \n chiar locul pe unde a trecut Iosua Iordanul c=nd a intrat \n p`m=ntul f`g`duin]ei. {i c=nd a v`zut Ioan pe Iisus venind la el, a zis: iat` Mielul lui Dumnezeu care ridic` p`catele lumii ... {i eu nu-L cuno[team, dar ca s` fie ar`tat lui Israel, pentru aceasta am venit eu, botez=nd cu ap` (Ioan 1, 2931). Ioan \ns` |l oprea, zic=nd: eu am trebuin]` s` fiu botezat de tine [i tu vii la mine? {i, r`spunz=nd Iisus a zis c`tre el: las` acum, c` a[a se cuvine nou` s` \mplinim toat` dreptatea. Atunci L-a botezat. Iar botez=ndu-se Iisus, c=nd ie[ea din ap`, \ndat` cerurile s-au deschis [i Duhul lui Dumnezeu s-a v`zut cobor=ndu-se ca un porumbel [i venind peste El [i iat` glas din ceruri, zic=nd: Acesta este Fiul Meu cel iubit \ntru care am binevoit (Matei 3, 1417). {i a m`rturis it Ioan zic=nd: am v`zut Duhul ca un porum bel cobor=ndu-se din cer [i a r`mas peste El. {i eu nu-L cuno[team, ci Cel ce m-a trimis s` botez cu ap`, Acela mi-a zis: peste care vei vedea Duhul cobor=ndu-se [i r`m=n=nd peste El, acela este care boteaz` cu Duh Sf=nt. {i eu am v`zut [i am m`rturisit c` Acesta este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1, 3234). Intui]ia se face ar`t=ndu-se tabloul botezului Domnului de c`tre Ioan \n r=ul Iordanului.
Dup` cum am v`zut, M=ntuitorul nostru Iisus Hristos a primit s` fie botezat de c`tre Ioan \n r=ul Iordanului \naintea \nceperii activita]ii Sale publice. Ne \ntreb`m: ce botez a primit Domnul? (A primit botezul lui Ioan). Care era acesta? (Era botezul pocìn]ei). Mai exist` cumva [i alt botez? (Exist` botezul cu Duh Sf=nt [i cu foc). Cine va aplica acest nou botez? (|l vor aplica urma[ii M=ntuitorului \n numele Sfintei Treimi). Odat` cu pogor=rea Sf=ntului Duh \n chip de porumbel [i a glasului din cer care \l face cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, ce ni se descopere? (Sf=nta Treime: Tat`l care gl`suie[te, Fiul care prime[te Botezul [i Duhul Sf=nt care se coboar` \n chip de porumbel). Recunosc=nd
168
Capitolul unu
lipsa de p`cat a Domnului, Ioan \l opre[te de la botez. De ce a considerat totu[i Iisus c` este necesar s` fie botezat? (Fiindc` de[i nu a avut p`cate pe care s` le m`rturiseasc`, [i nu era necesar` nici hot`r=rea de a nu le mai s`v=r[i, El s-a f`cut pentru noi p`cat, pentru ca noi s` ne facem \ndrept`]i]i ai lui Dumnezeu \ntru El (II Corinteni 5, 21). De aceea, El prime[te botezul ca Miel al lui Dumnezeu care ridic` p`catele lumii (Ioan 1, 29). Sfin]ii P`rin]i mai adaug` apoi [i faptul c` Domnul nu a primit botezul pentru a se cur`]i, sau sfin]i pe Sine, ci pentru a sfin]i apele, adic` firea \nconjur`toare supus` stric`ciunii odat` cu c`derea omului \n p`cat).
8. Aplicarea
Noi s`rb`torim Botezul Domnului la 6 ianuarie, c=nd se face [i sfin]irea Apei Mari. Se va c=nta Troparul Botezului.
--

Se va \nv`]a acest tropar. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Ispitirea Domnului \n pustie

Totdeauna evenimentele mai deosebite [i mai importante din via]a oamenilor sunt \nt=mpinate cu o preg`tire mai deosebit`. La fel se \nt=mpl` [i \n cazul \nceperii unei activit`]i publice \n care se cere afirmarea personalit`]ii cuiva. Asemenea [i M=ntuitorul \naintea \nceperii activit`]ii Sale publice, dup` ce a fost botezat de la Ioan \n Iordan, s-a retras \n pustie, pentru ca \n post [i rug`ciune s` poat` medita ca om asupra
169
misiunii ce \l a[teapt` \n viitor. Dup` 40 de zile de post, diavolul s-a apropiat de El s`-L ispiteasc` [i s`-L abat` de la misiunea Sa de m=ntuire a neamului omenesc.

Ne vom referi la ispitirea M=ntuitorului \n pustie [i la biruin]a Sa asupra diavolului.

Textul pericopei Atunci Iisus a fost dus de duhul Sù \n pustie, ca s` se ispiteasc` de diavol. {i a fost \n pustie 40 de zile, fiind ispitit de satana. {i era \mpreun` cu fiarele, [i \ngerii \l slujeau. {i postind 40 de zile [i 40 de nop]i \n urm` a fl`m=nzit. {i apropiindu-se ispititorul i-a zis Lui: Dac` e[ti Tu Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea s` se prefac` \n p=ini. Iar El r`spunz=nd a zis: scris este: nu numai cu p=ine va trì omul, ci cu tot cuv=ntul care iese din gura lui Dumnezeu. Atunci diavolul |l ia cu sine \n sf=nta cetate [i |l pune pe aripa templului [i \i spune Lui: dac` e[ti Tu Fiul lui Dumnezeu, arunc`-Te jos, c`ci scris este c` \ngerilor Sì le va porunci pentru Tine, [i Te vor ridica pe m=ini, ca nu cumva s` love[ti de piatr` piciorul Tù. A zis Iisus lui: Iar`[i este scris: s` nu ispite[ti pe Domnul Dumnezeul tù! {i suindu-L diavolul pe un munte \nalt, i-a ar`tat \ntr-o clip` toate \mp`r`]iile lumii (Luca 4, 5) [i m`rirea lor. {i a zis Lui: }ie \]i voi da toat` st`p=nirea aceasta [i slava lor, c` mie mi-a fost dat` [i eu o dau cui vreau. A[adar, dac` pro[tern=ndu-Te, Te vei \nchina \naintea mea, a ta va fi toat` (Luca 4, 67). Atunci Iisus \i zice lui: pleac` (fugi, dep`rteaz`-te) dar de la mine, satana! C`ci scris este: Domnului Dumnezeului tù s` I te \nchini [i Lui singur s`-I sluje[ti. Atunci L-a l`sat pe d=nsul diavolul, [i iat` \ngerii s-au apropiat [i \l serveau.(Matei 4, 111) {i divolul, sf=r[ind toat` ispita, s-a \ndep`rtat de la El p=n` la o vreme (Luca 4, 13). Explicarea textului Dup` cum vedem din textul pericopei, M=ntuitorul, \naintea \nceperii activit`]ii Sale, a postit \n pustiu. E vorba de pustiul Quarantaniei (de la quaranta@40). |n nemijlocita apropiere de p`r]ile Iordanului, unde boteza Ioan (Luca 4, 1), spre nord vest de Ierihon, se afla o regiune stearp` [i st=ncoas`, una din cele mai fioroase pustiuri din lume. Nu are nici ap`, nici
170
Capitolul unu
vegeta]ie, nici cì de comunica]ie, iar aerul dogor=tor al ar[i]ei soarelui devenea aproape cu neputin]` de respirat. L=ng` pustiu se ridic` muntele Duca, cu altitudinea de 473m deasupra nivelului m`rii (Dr. Vasile Gheorghiu, Evanghelia dup` Matei, Cernù]i, 1925, p. 162163). Aici, \n aceast` ambian]` a petrecut Domnul plin de Duhul Sf=nt (Luca 4, 1) \n medita]ie, rug`ciune, postind 40 de zile ziua [i 40 de nop]i. Evangheli[tii fac aceast` precizare \ntruc=t doresc s` arate c` postul lui Iisus este integral [i deosebit de cel al fariseilor, care posteau ziua, iar noaptea se ghiftuiau cu toate bun`t`]ile. Exege]ii \[i pun \ntrebarea cum a putut El rezista, cu trup ca al nostru, s` posteasc` 40 de zile [i 40 de nop]i. |ntr-adev`r, El avea trup ca al nostru, dar era plin de Duhul Sf=nt, de puterea Lui [i \ngerii \l slujeau (Marcu 1, 13). Postul de 40 de zile ne aminte[te, desigur de postul lui Moise, cu aceea[i durat` \naintea cutremur`torului eveniment al primirii Legii. Tot astfel [i Iisus pentru salvarea omenirii de p`cat, va avea o cutremur`toare \nt`lnire cu diavolul dup` 40 de zile [i nop]i de post, \naintea \nceperii activit`]ii Sale mesianice. La sf=r[itul celor 40 de zile de post Iisus a fl`m=nzit. Se prezint` acum la El diavolul. Acesta este ispititorul [i ucig`torul dintru \nceput al omului, tat`l minciunii (Ioan 8, 44). |nsu[i numele de diavol (satana, \n ebraic`) define[te ac]iunea potrivnic` spre v`t`mare. El a fost gelos [i a ac]ionat cu viclenie [i invidie asupra primului om aflat \n comuniunea lui Dumnezeu. Aceast` gelozie [i invidie porne[te din faptul c` omul se afla \n gra]ia lui Dumnezeu, pe c=nd el c`zuse din aceast` gra]ie. Gelozia [i invidia lui r`m=n [i dup` c`derea omului \n p`cat, fiindc` [i \n aceast` stare omul se afl` \n gra]ia lui Dumnezeu, [i P`rintele ceresc \i promite izb`virea din p`cat [i din moarte. Diavolul a ac]ionat \ntotdeauna asupra omului cu mult` viclenie, ascunz=nd rùl sub masca binelui. Omul creat de Dumnezeu urm`re[te binele, dar prin viclenie, diavolul ispitindu-l, \l poate \nfunda \n rùl din care nu va mai putea ie[i singur. Astfel, \naintea c`derii \n p`cat, divolul \i ispite[te pe primii oameni spun=ndu-le cu viclenie [i minciun` c` dac` vor m=nca din fructul oprit vor fi asemenea lui Dumnezeu. A fi asemenea lui Dumnezeu este binele, scopul crea]iei \ns`[i. A gusta \ns` din fructul oprit este \nc`lcarea voin]ei lui Dumnezeu. De aici marea \n[elare pe care diavolul o strecoar` cu viclenie \n sufletul omului, duc=ndu-l la c`dere. Tot cu viclenie [i invidie se apropie divolul [i de Iisus. El [tia c` Iisus este M=ntuitorul lumii [i izb`vitorul omului din p`cat, [i implicit du[manul lui. Nu [tia \ns` c` Iisus este \nsu[i Dumnezeu cel atotputernic. Dac` ar fi [tiut nu s-ar
171
mai fi apropiat de El, fiindc` Dumnezeu l-a \nvins odat` [i pentru totdeauna. Chiar dac` \l recuno[tea pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu, \n]elegea aceasta cam \n genul ereticului Arie, \n sensul c` ar fi o creatur` a Tat`lui, cum creatur` este [i el. Pentru aceasta \n ispitirea Sa, diavolul vrea s`-L verifice pe Iisus, \ntreb=ndu-L de fiecare dat`: Dac` e[ti Tu Fiul lui Dumnezeu.... Prima ispitire: De e[ti Tu Fiul lui Dumnezeu, spune ca pietrele acestea s` se prefac` \n p=ine. Iat` reeditarea primei ispite adresat` omului \n rai av=nd \n esen]` aceea[i poft` a l`comiei p=ntecelui. M=ntuitorul nu mai putea primi viclenia [i \n[el`ciunea divolului. De aceea r`spunde prin cuv=ntul lui Dumnezeu: Nu numai cu p=ine va trì omul, ci cu tot cuv=ntul care iese din gura lui Dumnezeu (Deuteronom 8, 3). Primul om aflat \n rai, a uitat de porunca lui Dumnezeu, de aceea a acceptat ispita viclean` a diavolului... A doua ispitire este f`cut` pe aripa templului diavolul \ncerc=nd prin viclenie s` afle dac` Iisus este Fiul lui Dumnezeu: Dac` e[ti Tu Fiul lui Dumnezeu, arunc`-te jos c`ci scris este c` va porunci \ngerilor Sì [i pe m=ini Te vor prinde ca nu cumva s` love[ti de piatr` piciorul Tù. De data aceasta [i diavolul \l ispite[te pe Iisus tot prin cuv=ntul lui Dumnezeu (Psalmul 90/91, 11). Prin viclenia lui, diavolul interpreteaz` textul Scripturii ca mul]i eretici de azi, nu dup` ceea ce vrea textul s` comunice, ci dup` dorin]a lor. De aceea le este spre pierzanie. La fel s-a adresat diavolul [i primului om, invoc=nd cuv=ntul lui Dumnezeu: nu a zis oare Dumnezeu.... Omul i-a c`zut victim`, ascult=ndu-l. Iisus \ns` ca Fiu al lui Dumnezeu, \i demasc` viclenia tot prin porunca lui Dumnezeu: Iar`[i este scris: s` nu ispite[ti pe Domnul Dumnezeul tù (Deuteronom 6, 16). Aceasta este ispita m`ririi, a slavei de[arte. Primului om i s-a spus de c`tre diavol: ve]i fi ca Dumnezeu, [i omul a acceptat. Iisus este con[tient de dumnezeirea Sa [i de aceea poate respinge ispita. A treia ispit`. Iisus este dus pe un munte foarte \nalt. Unii exege]i spun c` ar putea fi vorba de Muntele M`slinilor, al]ii de Tabor sau Nebo, iar al]ii \l identific` cu muntele Quarantaniei Duca. Mai pu]in intereseaz` \ns` aceasta. Diavolul \i arat` lui Iisus \mp`r`]iile lumii, cu gloria [i str`lucirea lor, [i apoi \i spune: Toate acestea }i le voi da }ie, dac` te vei \nchina mie. {i continu`: c`ci mie mi-au fost date [i eu le dau cui voiesc. Aceasta este ispita banului, a bunurilor materiale prisositoare care genereaz` \mbuibarea prin satisfacerea tuturor poftelor
172
Capitolul unu
carnale. Diavolul se laud` c` el este st`p=nul lor. Va recunoa[te, de fapt, Iisus \nsu[i acest fapt, \naintea Sfintelor Sale Patimi, c=nd spune Apostolilor c` diavolul este st`p=nitorul lumii acesteia (Ioan 12, 31). Pentru a \n]elege aceast` st`p=nire, va trebui s` citim din nou primele pagini ale Bibliei. Vom constata c` aduc=nd p`catul \n lume, [i prin p`cat moartea, diavolul a ob]inut oarecum st`p=nirea asupra lumii devenit` a p`catului. Omul \nsu[i \i confer` aceast` st`p=nire prin supunerea fa]` de ispita lui viclean`, [i prin neascultarea fa]` de porunca lui Dumnezeu. Numai Jertfa m=ntuitoare a Fiului lui Dumnezeu \l va putea elibera pe om de sub st`p=nirea diavolului, fiindc` numai ea \l poate \nvinge pe acesta, total [i definitiv. Iisus [tia toate acestea, de aceea refuz` dialogul cu diavolul, alung=ndu-l scurt [i categoric: pleac`, fugi, dep`rteaz`-te!. Ne-a ar`tat [i nou`, prin aceasta, c` dialogul cu diavolul nu are niciodat` rezultate bune. Ispita lui viclean` [i neru[inat` trebuie respins` de la \nceput. A accepta ca ispita s` se amplifice, \nseamn` a-]i sl`bi puterile [i a \ncerca riscul c`derii. Ispita trebuie respins` \nc` de la \nceput, c=nd puterile sunt proaspete [i tari. De aceea, M=ntuitorul ne-a \nv`]at s` cerem P`rintelui ceresc, nu doar s` ne ajute \n timpul ispitei diavolului, ci s` fac` s` nu intr`m \n ispit`, [i mai presus de toate s` ne elibereze, s` ne salveze de sub influen]a celui viclean [i rù. C`derea \n p`cat a primului ispitit de diavol dovede[te c` noi prin puterile noastre nu putem face fa]` vicleniei diavolului. Aceasta e mai puternic` dec=t \n]elepciunea [i priceperea omeneasc`. {tiind aceasta, Domnul i-a \ndemnat pe Apostoli [i prin ei pe noi to]i s` priveghem [i s` ne rug`m pentru a nu intra \n ispit`, c`ci duhul este os=rduitor, dar trupul nu poate. La fel, Apostolii Domnului ne-au atras aten]ia st`ruitor s` fim treji [i s` priveghem c`ci diavolul, potrivnicul nostru umbl` r`cnind ca un leu, cùt=nd pe cine s` \nghit` (I Petru 5, 8). Pentru aceasta \mbr`ca]i-v` cu toat` arm`tura lui Dumnezeu ca s` pute]i sta \mpotriva uneltirilor diavolului, pentru c` nu avem de luptat \mpotriva trupului [i a s=ngelui, ci \mpotriva duhurilor rùt`]ii din v`zduhuri (Efeseni 6, 1112). Pericopa evanghelic` a ispitirii lui Iisus se \ncheie cu precizarea: {i diavolul, sf`r[ind toat` ispita, s-a \ndep`rtat de El p=n` la o vreme. C=nd va veni ispita diavolului? |naintea Sfintelor Patimi ale Domnului, diavolul a intrat \n Iuda [i acesta L-a tr`dat. Prin viclenia [i puterea diavolului Domnul a fost condamnat la moartea cea mai josnic` prin crucificare. {i a socotit el c` moartea lui Iisus este biruin]a sa definitiv`. Dar de data
173
aceasta s-a \n[elat el. Prin jertfa Sa, Fiul lui Dumnezeu pl`te[te pentru noi oamenii pre]ul de r`scump`rare din p`cat, iar prin cobor`rea Sa la iad, Dumnezeu fiind, a zdrobit puterea mor]ii. Pentru acest motiv, crucea r`m=ne arm` \mpotriva diavolului. Prin jertfa de pe cruce diavolul a fost \nvins pentru totdeauna.
C=nd a avut loc ispitirea Domnului? (Dup` Botezul \n Iordan [i dup` postul de 40 de zile [i 40 de nop]i \n pustia Quarantaniei). S-a putut apropia diavolul de Domnul ca s`-L ispiteasc`, dat fiind faptul c` El a fost cea de-a doua persoan` a Sfintei Treimi? (Diavolul nu a [tiut c` este chiar Dumnezeu, ci c` este creatura lui Dumnezeu, asemenea Lui). Ce dovad` avem \n acest sens? (Faptul c` \n ispitire diavolul \ntreab`: dac` e[ti Tu Fiul lui Dumnezeu. Vroia adic`, la \nceput s` se conving` \n ce const` filia]ia lui divin`, [i ce mijloace viclene ar putea folosi pentru a-L deruta din misiunea Lui de m=ntuire a omului). Concret, care sunt cuvintele primei ispite? (Dac` e[ti Tu Fiul lui Dumnezeu spune pietrelor acestora s` se fac` p=ine). Dar a doua, dup` ce L-a urcat pe aripa templului? (S` se arunce jos [i nu va fi l`sat \n primejdie). Care este ultima ispit`, duc=nd pe Iisus pe un munte foarte \nalt [i promi]=ndu-I \mp`r`]iile lumii? (I le promite toate acestea dac` i se va \nchina lui, adic` dac` i se va supune lui, consider=ndu-l pe el st`p=nul sù). Care a fost \n final atitudinea M=ntuitorului? (V`z=nd prea multa lui neru[inare, Domnul l-a alungat). De ce omul nu a reu[it s`-l biruiasc` pe diavol \n ispit`? (Fiindc` \n timpul ispitei, a uitat cuv=ntul lui Dumnezeu, adic` porunca lui Dumnezeu. Iisus, cel de al doilea Adam, \i r`spunde diavolului totdeauna prin cuv=ntul lui Dumnezeu, \n fa]a c`ruia [i diavolul trebuie s` se plece. C=nd Iisus vede c` prin neru[inare diavolul insist` prea mult \l respinge cu duritate). Pe noi \ns` ne-a \nv`]at s`-l respingem \nc` de la \nceput, fiindc`, asemenea lui Adam nu vom avea nici \n]elepciunea [i nici puterea de a sta \mpotriva vicleniei lui mincinoase [i st`ruin]ei sale neru[inate.
8. Aplicarea
Dat fiind faptul c` prin moartea [i \nvierea Domnului, puterea diavolului a fost \nvins`, Biserica a r=nduit rug`ciuni speciale de dezlegare a sufletelor chinuite de puterea lui potrivnic`.
174
Capitolul unu
|n \n]elepciunea sa, Biserica a instituit \nc` din vechime exorciz`ri efectuate cu prilejul aplic`rii Tainei Botezului, pentru ca cel ce se va \mpreuna cu Hristos s` se lepede \nainte de satana [i de toate uneltirile lui. Diavolul ne ispite[te permanent fie \n mod direct fie indirect. Mai ales prin oameni. A[a cum a intrat \n Iuda, el totdeauna \[i alege oamenii prin care ac]ioneaz` cu o viclenie m=r[av` f`c=nd ca rùl s` tulbure lumea. Pentru acest motiv, noi trebuie s` ne rug`m pentru vr`jma[ii no[tri, sau pentru cei ce ne asupresc. Nu trebuie s` \nt`r=t`m vr`jm`[ia lor, ci s` ne rug`m ca Dumnezeu s` le lumineze mintea, alung=nd din sufletul lor lucrarea diavolului. Se cuvine apoi, ca ne\ntrerupt s` ne rug`m a[a cum Domnul ne-a \nv`]at, s` fac` P`rintele ceresc \n a[a fel \nc=t nici s` nu intr`m \n ispit`, ci mai presus s` fim izb`vi]i, elibera]i de puterea [i lucrarea diavolului. C=nd gre[im nu trebuie s` ne pierdem n`dejdea \n Dumnezeu, fiindc` dezn`dejdea este focul cel aprins al iadului. Prin ea diavolul ne abate de la pocìn]` [i de la m=ntuire. S` avem adic` \ncredere totdeauna c` puterea lui Dumnezeu este mai tare dec=t a divolului; c` diavolul a fost \nvins pentru totdeauna de Hristos M=ntuitorul. |n sf=r[it, trebuie ne\ntrerupt s` priveghem asupra g=ndurilor [i faptelor noastre s` fie dup` voia lui Dumnezeu. Atunci P`rintele nostru ne va p`zi ca pe copiii Sì salv=ndu-ne de cel viclean.

Se va citi [i compara pericopa evanghelic` privind ispitirea Domnului \n pustie redat` de Sf=ntul Matei (4, 111) [i Sf=ntul Luca (4,1113). 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
--
175
Alegerea [i misiunea celor 12 Apostoli

{tiind \nc` dintru \nceput c` [ederea Sa trupeasc` nu va fi ve[nic` [i c` nu peste mult timp va aduce jertfa Sa izb`vitoare a lumii din p`cat, M=ntuitorul [i-a ales anumite persoane, c`rora, av=ndu-i \n apropiat` instruire, s` le \ncredin]eze continuarea misiunii Sale de m=ntuire a lumii. Astfel [i-a ales M=ntuitorul \nc` de la \nceputul activit`]ii Sale mesianice ucenici [i Apostoli.

Vom vedea ce ne spun Sfintele Evanghelii despre alegerea [i misiunea celor 12 Apostoli.

Primii Apostoli au fost Andrei [i Ioan. Ei erau la \nceput ucenicii Sf=ntului Ioan Botez`torul. Evanghelia ne spune c` a doua zi iar`[i sta Ioan [i doi din ucenicii lui. {i v`z=nd pe Iisus care umbla, zice: Iat` Mielul lui Dumnezeu. {i l-au auzit cei doi ucenici zic=nd acestea [i au mers dup` Iisus. Iar Iisus \ntorc=ndu-se [i v`z=ndu-i c` merg dup` El, a zis: ce cùta]i? Iar ei i-au zis: Rabi, adic` |nv`]`torule, unde locuie[ti? Zis-a lor: veni]i [i vede]i. {i s-au dus [i au v`zut unde locuia [i au r`mas la El ziua aceea. {i era cam la al zecelea ceas. {i era Andrei fratele lui Simon Petru, unul din cei doi, care auziser` de la Ioan [i merseser` dup` El. Acesta a aflat \nt=i pe fratele sù Simon [i i-a zis: am aflat pe Mesia, adic` pe Hristos. {i l-a adus c`tre Iisus. {i c`t=nd Iisus la el a zis: Tu e[ti Simon fiul lui Iona, tu te vei chema Chefa, adic` Petru. Iar a doua zi a vrut Iisus s` mearg` \n Galileea [i a aflat pe Filip, [i a zis: urmeaz`-mi! {i era Filip din Betsaida, din cetatea lui Andrei [i a lui Petru. Filip a aflat pe Natanael [i i-a zis: am aflat pe Acela despre care a scris Moise \n
176
Capitolul unu
lege [i proorocii, pe Iisus fiul lui Iosif din Nazaret. {i a zis Natanael: din Nazaret poate fi ceva bun? Zis-a lui Filip: vino [i vezi. A v`zut Iisus pe Natanael venind c`tre El [i a zis despre el: iat` cu adev`rat israelit \n care nu este vicle[ug. Zis-a Natanael Lui: de unde m` cuno[ti? A r`spuns Iisus [i i-a zis: mai \nainte de a te fi chemat Filip, fiind sub smochin, te-am v`zut. A r`spuns Natanael [i a zis: Rabi, tu e[ti Fiul lui Dumnezeu, Tu e[ti regele lui Israel (Ioan 1, 3550). Deci primii patru Apostoli au fost: Andrei, Ioan, Simon (Petru) [i Iacob. Andrei [i Simon erau fra]i. La fel [i Ioan [i Iacob. Pe ace[tia doi din urm` \i va numi Iisus fiii tunetului, datorit` firii lor \nfl`c`rate [i d=rze. Acestor patru li se mai asociaz` \nc` doi: Filip [i Natanael. |mpreun` cu ace[tia [ase, Domnul particip` la nunta din Cana Galileii, apoi, \mpreun` cu ei merge la Ierusalim de Pa[ti [i stau acolo p=n` prin noiembrie decembrie, c=nd se re\ntorc pe la casele lor (Ioan 2, 111). Alegerea lor definitiv` a urmat apoi tot printr-un act menit s`-i determine s` cread` \n Mesia, a[a cum a mai f`cut-o \n Cana Galileii, pref`c=nd apa \n vin. De data aceasta sub o alt` form`. {i anume, afl=ndu-se Iisus l=ng` lacul Ghenizaret, \nconjurat de mul]imea care se \mbulzea ca s`-I aud` cuvintele, v`z=nd dou` cor`bii l=ng` lac, iar pescarii ie[ind din ele, sp`lau mrejele. {i intr=nd \ntr-o corabie, care era a lui Simon, l-a rugat s` o dep`rteze pu]in de la uscat [i [ez=nd \nv`]a mul]imile din corabie... Iar c=nd a \ncetat s` vorbeasc`, a zis c`tre Simon: dep`rteaz-o la ad=nc [i arunca]i mrejele pentru pescuit. {i r`spunz=nd Simon a zis: |nv`]`torule, toat` noaptea ostenindu-ne, nimic n-am prins, dar dup` cuv=ntul Tù voi arunca mrejele. {i aceasta f`c=nd au prins mul]ime de pe[te, \nc=t se rupeau mrejele. {i au f`cut semn tovar`[ilor lui, care erau \n alt` corabie, ca venind, s` le ajute. {i au venit [i au umplut am=ndou` cor`biile, \nc=t se afundau. Iar Simon Petru v`z=nd, a c`zut la picioarele lui Iisus zic=nd: ie[i de la mine c` om p`c`tos sunt, Doamne. C` \l cuprinse spaima pe el [i pe to]i cei \mpreun` cu el, pentru pescuirea pe[tilor ce prinseser`. Asemenea [i pe Iacob [i pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau tovar`[ii lui Simon. {i a zis Iisus c`tre Simon: nu te teme, de acum vei pescui oameni. {i tr`g=nd cor`biile la ]`rm, l`s=nd toate, au mers dup` El (Luca 5, 111). Sf=ntul Evanghelist Matei ne spune c` Iacob [i Ioan erau cu tat`l lor, iar la chemarea Domnului \ndat` l`s=ndu-[i corabia [i pe tat`l lor, I-au urmat Lui (Matei 4, 22).
177
To]i cei patru Apostoli \l cunoscuser` pe Iisus mai \nainte, iar cele dou` minuni la care asistaser`, le-a \nt`rit \ncrederea \n El. |n alt` \mprejurare, afl=ndu-se \n Capernaum, centru de vam` \ntre Damasc [i Marea Mediteran`, \l cheam` pe vame[ul Levi, fiul lui Alfeu, care se va numi apoi Matei. Acesta \i urmeaz` f`r` nici o ezitare. Auzise probabil de Iisus c` este Mesia p`m=ntesc, a[a cum de altfel |l a[teptau cu to]ii g=ndindu-se poate la un trai fericit. De aceea d` un osp`] \n cinstea lui Iisus, la care particip` mul]i oameni [i p`c`to[i nu \ns` f`r` tulburarea fariseilor c=rtitori, care nu vroiau s` \n]eleag` c` cei bolnavi au nevoie de doctor... (Matei 9, 917). Cunoa[tem [i numele celorlal]i cinci Apostoli: Toma, Iacob al lui Alfeu, Levi numit Tadeu, Simon Cananitul [i Iuda Iscariotul, cel ce l-a v=ndut pe Domnul. (Matei 10, 24). To]i erau din Galileea, afar` de Iuda, care era din Kariot-Iudeea. Numele de Apostol \nseamn` trimis, nu \n sens peiorativ, cu referire, bunòar` la un servitor, ci un trimis cu mandat special, \n numele cuiva, spre a-l reprezenta. Ei vor fi trimi[i ca s` \ndeplineasc` \ns`[i misiunea Domnului, s`-L reprezinte pe El. De aceea, \nc` de la \nceput sunt trimi[i \ntr-o misiune de prob`, d=ndu-li-se indica]ii cum s` o \ndeplineasc`. |nainte \ns` Domnul le-a dat puterea asupra duhurilor necurate [i s` vindece orice boal` [i orice neputin]` (Matei 10, 1). Sunt trimi[i c`tre poporul de jos, c`tre cei dispre]ui]i [i desconsidera]i, c`rora s` le transmit` speran]a unei vie]i mai bune. Vor face numai fapte de binefacere, vindec=nd orice neputin]`. Nu vor lua cu ei nici bani, nici toiag de ap`rare, nici surplus de \mbr`c`minte, sau de hran`. Vor fi r`bd`tori, bl=nzi, \n]elep]i, [i \ncrez`tori \n bun`tatea P`rintelui ceresc. Transmi]=nd pretutindeni pacea Lui, vor propov`dui cuv=ntul Evangheliei [i vor dovedi ata[ament [i iubire fa]` de |nv`]`torul lor (Matei 10, 542). Sfintele Evanghelii ne arat` c` Apostolii erau oameni simpli, neinstrui]i \n ale legii. Unii dintre ei erau s`raci, doi (Iacob [i Ioan) mai \nst`ri]i. Cei care locuiau pe l=ng` lacul Ghenizaret erau pescari, ocupa]ie care le asigura traiul [i le aducea venit. Trei erau c`s`tori]i. Au urmat pe Iisus av=nd convingerea c` El este Mesia, care le va da puterea suprem` \n \mp`r`]ia pe care o va \ntemeia El pe p`m=nt. De aceea, nu ezit` s` afirme c` au p`r`sit toate [i au urmat lui Iisus. Urm=ndu-L pe Iisus \mp`rt`[esc aceea[i soart` bun`, ori rea, fiindc` nu este ucenicul mai mare dec=t dasc`lul sù.... Nu \n]eleg totdeauna \nv`]`tura Domnului, expus` \n parabole, \nc=t Iisus revine cu explica]iile cuvenite.
178
Capitolul unu
M`rturisesc la un moment dat credin]a cu putere, apoi se \ndoiesc. |l comp`timesc pe Domnul c=nd vorbe[te de patimile Sale, care vor urma. Nu le \n]eleg sensul, dar \l asigur`, \nduio[=ndu-se, de devotamentul lor. P=n` la urm`, plini de fric` to]i \l p`r`sesc. Petru se leap`d`, iar Iuda tr`d=ndu-L, se sinucide. Se bucur` nespus de \nvierea Domnului, n`d`jduind chiar \n clipa \n`l]`rii Domnului la cer c` acum va \ntemeia \mp`r`]ia lui Israel (Fapte 1, 6). Pe l=ng` aceste sl`biciuni inerente firii omene[ti, Domnul eviden]iaz` faptul c` ei au fost ale[i de Tat`l, c` sunt sfin]i]i \n numele Sù, c` \ndeplinesc \n lume o misiune divin`, ca unii care nu sunt din lume, asemenea Fiului (Ioan cap. 17). Numele lor e scris \n Cartea Vie]ii (Luca 10, 20). Dup` \nviere Domnul le d` putere de a lega [i dezlega p`catele oamenilor [i odat` cu aceasta, porunca continu`rii activit`]ii Sale profetice, arhiere[ti [i \mp`r`te[ti, spun=ndu-le: Merg=nd \nv`]a]i toate neamurile, botez=ndu-le \n numele Tat`lui [i al Fiului [i al Sf=ntului Duh (Matei 28, 1920). Ei se vor dovedi cu adev`rat c` sunt martorii Cuv=ntului (Fapte 1, 8) p=n` la marginile p`m=ntului, odat` cu puterea [i lumina Duhului Sf=nt din ziua Rusaliilor. De acum vor cunoa[te sensul adev`rat al \nv`]`turii Domnului, pe care alt` dat` nu au reu[it s`-l \n]eleag`. Vor primi curaj [i spiritul totalei d`ruiri \n \ndeplinirea misiunii ce le-a fost \ncredin]at`, trec=nd peste toate obstacolele ce le-au stat \n cale, pecetluind \n cele din urm` activitatea lor cu moartea martiric`. Au mers \n toat` lumea, au predicat Evanghelia, au \ntemeiat [i organizat Biserici, sfin]ind episcopi, prezbiteri [i diaconi pentru a le continua activitatea. Astfel Sf=ntul Apostol Andrei, primul chemat la apostolie [i-a desf`[urat activitatea \n Sci]ia, \n Dacia Pontic` (Dobrogea), Histria, Tomis, Callatis (Mangalia). Sf=ntul Toma, la par]i \n Persia [i India. Sf=ntul Petru \n Galitia, Capadocia, Bitinia, Asia Proconsular`, Antiohia, Pont. Sf=ntul Matei \n Iudea [i Etiopia. Sf=ntul Bartolomeu \n Arabia, Armenia, Sf=ntul Iuda Tadeul \n Palestina. Sf=ntul Simon Zelotul (Cananitul) \n Persia [i Babilonia. Sf=ntul Evanghelist Ioan \n Asia Proconsular`, \n special la Efes. Sf=ntul Filip \n Frigia. |n locul lui Iuda Iscariotul a fost ales prin tragere la sor]i Matia, iar Saul din Tars a devenit pe drumul Damascului Sf=ntul Apostol Pavel, numit [i Apostolul Neamurilor, fiindc` [i-a desf`[urat activitatea \n aproape tot cuprinsul imperiului roman. El a r=nduit pe Timotei [i Tit ca episcopi, poruncindu-le ca la r=ndul lor s` a[eze [i ei episcopi, presbiteri [i diaconi. (Tit 1, 5). De la el ne-au r`mas 14 epistole. De la Sf=ntul Petru 2 epistole;
179
de la Sf=ntul Matei o Evanghelie; de la Sf=ntul Ioan o Evanghelie, trei epistole [i cartea profetic` numit` Apocalipsa. To]i Apostolii au fost egali \n exercitatea puterii ce le-a fost \ncredin]at` de c`tre M=ntuitorul. C=nd s-au ivit unele neclarit`]i, s-au adunat to]i ca s` hot`rasc`, sub asisten]a Duhului Sf=nt. Aceast` \mpreun` hot`r=re sub asisten]a Duhului Sf=nt se nume[te sinod. Ne este cunoscut astfel sinodul de la Ierusalim, cu care prilej se hot`r`[te a nu se pune celor converti]i dintre p`g=ni povara grea a legii, s` fie primi]i \n Biseric` f`r` a fi circumci[i. S` fie \ns` opri]i de la idolatrie, de la v`rs`ri de s=nge [i de la desfr=nare (Fapte cap. 15).
Am v`zut c` Sfin]ii Apostoli au fost ale[i de Tat`l prin Fiul pentru a continua misiunea Lui. Duhul Sf=nt i-a \nt`rit cu putere, conduc=ndu-i la tot adev`rul. Ei au fost martorii Domnului, propov`duind ceea ce au v`zut, au auzit [i au \nv`]at de la El. Ei sunt slujitori ai lui Hristos [i iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu (I Corinteni 4, 1). Misiunea dat` Apostolilor a fost unic`, iar autoritatea lor este f`r` egal. M=ntuitorul a mai avut 70 de ucenici, care au mers doi c=te doi \naintea fe]ei Sale \n toate cet`]ile [i locul unde avea El s` mearg` (Luca 10, 124). Ace[tia \nso]eau apoi [i ajutau pe Sfin]ii Apostoli \n activitatea lor. |n Biserica primar` harul lucra diferit, nu pu]ini fiind aceia c`rora li se \mp`rt`[eau harismele ca tot at=tea forme de lucrare sfin]itoare a Duhului Sf=nt. Misiunea Apostolilor era \ns` superioar` tuturor. Ei au un mandat divin special [i unic, dup` cum arat` Sf=ntul Apostol Pavel: Pe unii i-a pus Dumnezeu \n Biseric`: \nt=i Apostoli, al doilea prooroci, al treilea \nv`]`tori... Au doar` to]i sunt Apostoli? Au doar` to]i sunt prooroci? Au doar` to]i \nv`]`tori?... (I Corinteni 12, 2830; Efeseni 4, 1112).
8. Aplicarea
F aptul c` prim ul chem at l a apos t ol at , S f=nt ul A ndrei , a propov`duit Evanghelia pe teritoriul ]`rii noastre, ne oblig` odat` \n plus s` r`m=nem fideli Bisericii apostolice [i s` ]inem cu sfin]enie tradi]ia apostolic`. Biserica cinste[te pe Sfin]ii Apostoli al`turi de M=ntuitorul, de Sf=nta Fecioar`, de Sf=ntul Ioan Botez`torul, instituind pentru doi din ei, pentru Sf=ntul Apostol Petru [i Pavel o s`rb`toare
180
Capitolul unu
special`, la 29 iunie, ziua mor]ii lor martirice, precedat` de o perioad` de post. 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
--
Predica de pe munte
Av=nd ca tem` a predicii Sale \mp`r`]ia lui Dumnezeu, M=ntuitorul \i \nva]` pe to]i care doresc s` devin` fii ai \mp`r`]iei, cum s` \mplineasc` nu litera, ci duhul Legii, precum [i atitudinea pe care s` o adopte fa]` de realit`]ile prezente [i viitoare.

Toate acestea le putem cunoa[te dintr-o vast` cuv=ntare cunoscut` sub numele de Predica de pe Munte, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.

Sf=nta Evanghelie ne arat` c` \n zile acelea a ie[it Iisus la munte s` se roage [i toat` noaptea a petrecut \n rug`ciune c`tre Dumnezeu. {i c=nd s-a facut ziu`, a chemat pe ucenicii Sì... [i cobor=ndu-se cu ei, a st`tut \n loc [es, El [i mul]imea ucenicilor [i mul]ime mare de popor din toat` Iudea [i din Ierusalim [i de pe ]`rmul Tirului [i al Sidonului, care veniser` s`-L asculte [i s` se vindece de boalele lor... (Luca 6, 1219). {i v`z=nd Iisus mul]imile s-a suit pe munte [i [ez=nd au venit la El ucenicii Lui; [i deschiz=ndu-[i gura \i \nv`]a zic=nd... (Matei 5, 12). Dup` cum vedem, numele cuv=nt`rii vine de la faptul ca a fost rostit` pe munte. {i anume, e vorba de muntele Fericirilor sau Curun (Karn Hattin) la 2 km nord-vest de Tiberias. Altitudinea este de 560 m de la lacul Ghenizaret. Are dou` culmi \ntre care
181
se afl` un platou. Aici a avut Ioc predica Domnului. De aceea Sf=ntul Luca spune, dup` cum am v`zut, loc [es. Prezent=nd con]inutul cuv=nt`rii, vedem dintru \nceput c` marea noutate pe care o aduce ea, const` \n faptul c` fericirea ca aspira]ie a sufletului omenesc nu apar]ine numai celor puternici, sau celor plini de avu]ii, iar s`r`cia nu mai e considerat` ca o pedeaps` din partea lui Dumnezeu. Fericirea nu este numai \n aceasta lume [i pentru aceast` via]`. Ea are un caracter ve[nic, [i la \mplinirea ei sunt chema]i to]i fiii \mp`r`]iei lui Dumnezeu. Iar ace[tia nu sunt puternicii vremii, nici cei ce fac caz de evlavia lor, \n timp ce sufletul le este gol, ci s`racii cu duhul; cei smeri]i [i desconsidera]i de reprezentan]ii oficiali ai religiei acelor vremi; cei bl=nzi, cei \nseta]i [i angaja]i s` apere dreptatea [i adev`rata sfin]enie a lui Dumnezeu, cei cu inima curat`, cei ce fac milostenie, cei ce caut` pacea, precum [i cei ce sufer` oc`ri [i batjocuri pentru cuv=ntul lui Dumnezeu [i pentru Fiul lui Dumnezeu, pe care \l slujesc prin iubire jertfelnic` [i statornic`. Aceast` noutate exprimat` \n predica de pe munte, nu \nseamn` o schimbare a Legii, adic` a ordinii dat` de Dumnezeu, ci o \mplinire a ei, o des`v=r[ire a ei \n duh [i \n adev`r. Astfel, dac` legea oprindu-te de la p`cat, te face drept \n fa]a lui Dumnezeu, M=ntuitorul nu combate acest fapt, ci arat` modul \n care po]i deveni liber fa]` de p`cat. De pild`, nu este suficient s` nu ucizi, ci trebuie radiat` cauza, care este m=nia, [i \nlocuit` cu atitudinea de bun`voin]` fa]` de semeni, lipsind orice fel de jignire. La fel, desfr=ul are o form` interioar`: dorin]a, sau pofta. P`catul se s`v=r[e[te \n inim`, devenind mai \nt=i p`cat al poftei. De aceea, mai \nt=i trebuie cur`]at` inima de poftele care o fac s ` alunece s pre p`cat. Com b`t =nd des fr=ul , M=nt ui t orul accentueaz` indisolubilitatea [i unitatea c`s`toriei [i a familiei: Iar`[i s-a zis: cel ce va l`sa pe femeia sa, s`-i dea ei carte de desp`r]ire. Eu \ns` v` zic vou` c` oricine \[i va l`sa femeia sa \n afar` de cuv=nt de desfr=nare, face ca s` desfr=neze, [i cel ce o ia pe cea l`sat`, desfr=neaz`. Pentru a \nt`ri bunele rela]ii dintre oameni, M=ntuitorul instaureaz` un principiu pozitiv de comuniune fr`]easc`: f` aproapelui, ceea ce vrei s`-]i fac` el ]ie, [i accentueaz` faptul c` mai mult valoreaz` \mp`carea, dec=t darul adus la templu, c` trebuie ar`tat` semenului iertare [i \ng`duin]`, c` se cuvine s` trecem peste sl`biciunile lui, nu trebuie adic` s` ne r`zbun`m, s` r`spundem cu rù la rù, ci pentru ca binele s` fie biruitor, trebuie s` ne \ndrept`m iubirea noastr` [i fa]` de vr`jma[i. |n felul acesta iubirea va deveni des`v=r[it`. Ea imit` iubirea lui Dumnezeu,
182
Capitolul unu
iar noi devenim des`v=r[i]i, asem`n=ndu-ne cu P`rintele ceresc: A]i auzit c` s-a zis: ochi pentru ochi [i dinte pentru dinte. Eu \ns` zic vou`: nu v` \mpotrivi]i (opune]i) celui rù, ci celui ce te love[te pe tine peste fa]a ta cea dreapt`, \ntoarce-i lui [i cealalt`... Celui ce cere de la tine, d`-i [i nu-l refuza pe cel ce voie[te s` se \mprumute de la tine. A]i auzit c` s-a zis: s` iube[ti pe aproapele tù [i s` ur`[ti pe vr`jma[ul tù. Eu \ns` zic vou`: iubi]i pe vr`jma[ii vo[tri, binecuv=nta]i pe cei ce v` blastem`, face]i bine celor ce v` ur`sc [i ruga]i-v` pentru cei ce v` vat`m` [i v` prigonesc. Ca s` fi]i fiii Tat`lui vostru cel din ceruri, c` El face s` r`sar` soarele peste cei rì [i peste cei buni [i trimite ploaie peste cei drep]i [i peste cei nedrep]i... Fi]i deci des`v=r[i]i, precum [i Tat`l vostru cel din ceruri este des`v=r[it. Pe l=ng` aceasta, Domnul arat` \n predica de pe munte [i modul de exprimare a adev`ratei piet`]i c`tre Dumnezeu, elimin=nd exager`rile [i abaterile existente: Lua]i aminte ca s` face]i dreptatea voastr` \naintea oamenilor ca s` fi]i v`zu]i de ei, iar de nu plat` nu ve]i avea de la Tat`l vostru cel din ceruri. Astfel, rug`ciunea, postul [i milostenia devenind \n acele timpuri acte formale [i spectaculare, Domnul ar`t=nd cum trebuiesc \mplinite, ne recomand` naturale]ea, interiorizarea [i discre]ia, ca forme ale adev`ratei piet`]i care transform` fiin]a omului \n bine [i nu o las` s` se risipeasc` \n formalisme seci [i rigide: ...{i c=nd v` ruga]i nu fi]i ca f`]arnicii, c`ci lor le place s` se roage st=nd \n sinagogi [i la col]urile str`zilor, pentru ca s` se arate oamenilor... Iar tu c=nd te rogi intr` \n c`mara ta [i \nchiz=nd u[a te roag` Tat`lui tù care este \n ascuns. {i Tat`l tù cel ce vede \n ascuns \]i va r`spl`ti ]ie. Ne-a \nv`]at apoi Domnul [i cum trebuie s` ne rug`m, prin binecunoscuta rug`ciune: Tat`l nostru.... Tot a[a [i jur`m=ntul, pierz=ndu-[i specificul [i rolul de a \nt`ri \ncrederea \ntre oameni, prin luarea ca martor a numelui lui Dumnezeu oric=nd, motiv pentru care Domnul arat` c` pe c=t posibil jur`m=ntul trebuie evitat. Pe l=ng` acestea, \n predica de pe munte Domnul ia atitudine [i fa]` de adunarea bunurilor prisositoare, sco]=nd \n eviden]` dragostea [i grija lui Dumnezeu permanent \ndreptate spre noi: Nu v` aduna]i vou` comori pe p`m=nt, unde molia [i rugina le stric` [i unde furii le sap` [i le fur`, ci v` aduna]i vou` comori \n cer... C`ci unde este comoara ta, acolo \]i va fi [i inima ta. De aceea v` zic vou`: nu v` \ngriji]i pentru sufletul vostru ce ve]i m=nca, nici pentru trupul vostru cu ce v` ve]i \mbr`ca... Privi]i la p`s`rile cerului c` nu seam`n`, nici nu secer`, nici nu adun`
183
\n jitni]e [i Tat`l vostru cel ceresc le hr`ne[te. Oare nu sunte]i voi cu mult mai presus dec=t ele? {i cine dintre voi \ngrijindu-se poate s` adauge staturii sale un cot? Iar de \mbr`c`minte de ce v` \ngriji]i? Lua]i seama la crinii c=mpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc... Iar dac` iarba c=mpului, care ast`zi este [i m=ine se arunc` \n cuptor, Dumnezeu astfel o \mbrac`, oare nu cu mult mai mult pe voi, pu]in credincio[ilor? Apoi Domnul ne \ndeamn`: Cùta]i mai \nt=i \mp`r`]ia lui Dumnezeu [i dreptatea Lui [i acestea toate se vor adùga vou`. Nu v` \ngriji]i de ziua de m=ine, c` ziua de m=ine se va \ngriji de ale sale. Ajunge zilei greutatea ei. |n \ncheiere (Matei 7, 627), M=ntuitorul adreseaz` ascult`torilor \ndemnul de a p`zi cuv=ntul pe care l-au auzit ca pe un m`rg`ritar de mare pre]; s` aib` \ndr`zneal` la Tat`l c` vor primi tot binele pe care \l vor cere, asemenea copilului care cer=nd tat`lui sù p=ine, nu va primi piatr`, sau cer=nd pe[te, nu va primi [arpe... Calea care duce la \mp`r`]ia lui Dumnezeu este calea str=mt` a \nfr=n`rii. Se cere apoi ferirea de profe]ii mincino[i, care sunt asemenea lupilor r`pitori \mbr`ca]i \n piei de oaie. Ei vor fi cunoscu]i dup` roade, adic` dup` fapte, fiindc` nu se culeg din spini struguri [i din ciulini smochine... Cine \mpline[te cuvintele auzite \n aceast` predic` asemenea este b`rbatului care [i-a zidit casa pe st=nc` pentru a r`m=ne neclintit`. Intui]ia se face ar`t=ndu-se tabloul predicii de pe munte.
Recapitul=nd con]inutul predicii de pe munte, vedem c` ea \ncepe cu cele nou` Fericiri [i se continu` apoi cu ar`tarea misiunii \nalte a Apostolilor de a fi sare p`m=ntului [i lumina lumii, apoi cu atitudinea M=ntuitorului fa]` de legea mozaic`, cu atitudinea fa]` de modul de vie]uire cre[tineasc` [i cu atitudinea fa]` de bunurile p`m=nte[ti. |ncheierea reprezint` \ndemnul M=ntuitorului adresat ascult`torilor de a p`zi cuv=ntul pe care l-au auzit ca pe un m`rg`ritar de mare pre], merg=nd pe calea cea str=mt`, care duce la \mp`r`]ia lui Dumnezeu [i ferindu-se de profe]ii mincino[i.
8. Aplicarea
Con]inutul \nv`]`turilor cuprinse \n predica de pe munte au un caracter normativ pentru via]a duhovniceasc` a credincio[ilor. Parte din ele au intrat \n via]a Bisericii ca [i componente ale
184
Capitolul unu
cultului divin public. Auzim [i c=nt`m cu to]ii Fericirile [i Tat`l nostru, \n cadrul Sfintei Liturghii. La fel, dou` pericope duminicale cuprind de asemenea textul predicii de pe munte (Duminica a 3-a [i a 19-a dup` Rusalii).
--
Se vor lectura aceste pericope. Se va repeta interpretarea muzical` a Fericirilor [i a rug`ciunii Tat`l nostru. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Rug`ciunea Tat`l nostru

Rug`ciunea constituie un dar cu care Creatorul l-a \nzestrat pe om, spre a se putea ridica [i r`m=ne \n comuniunea Lui. Ea este prezent` la toate religiile, dar diferit \n]eleas` [i aplicat`. Pentru a ne \nv`]a cum s` ne rug`m, la cererea Apostolilor,
II. Anun]area temei

M=ntuitorul ne-a l`sat rug`ciunea Tat`l nostru, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.
III. Tratarea
Numele vine de la cuvintele cu care ea \ncepe. Se mai nume[te [i Rug`ciunea Domneasc`, datorit` faptului ca ea cuprinde cuvintele Domnului. Cuprinsul rug`ciunii este urm`torul: Tat`l nostru care e[ti \n ceruri, sfin]easc`-Se numele Tù; vie \mp`r`]ia Ta; fac`-Se voia Ta, precum \n cer [i pe p`m=nt. P=inea noastr` cea spre fiin]` d`-ne-o nou` ast`zi; [i ne iart` nou` gre[elile noastre, precum [i noi iert`m gre[i]ilor no[tri, [i nu ne duce pe noi \n ispit` ([i f` s` nu intr`m \n ispit`), ci ne izb`ve[te de cel rù (Matei 6, 913).

S` vedem mai \n detaliu \n]elesul fiec`rei cereri.
185
Invocarea Tat`l nostru care e[ti \n ceruri. C=nd spunem Tat`l nostru recunoa[tem paternitatea lui Dumnezeu ca [i Creator, Proniator al lumii [i R`scump`r`tor al nostru prin Iisus Hristos. |n acela[i timp noi ne adres`m ca fii. To]i cei care sunt fii, se numesc fra]i. De aceea spunem nostru [i nu meu. Noi avem o fraternitate universal` prin natur`, ca unii care provenim dintr-un str`mo[ comun, Adam. Pe l=ng` aceasta, noi avem [i o fraternitate dup` har prin Iisus Hristos. To]i cei care au primit Botezul devin fra]i \n Hristos. Care e[ti \n ceruri. Textul prezint` existen]a spiritual` a lui Dumnezeu, prezent pretutindeni, peste tot [i nu localizat. Prima cerere Sfin]easc`-Se numele Tù. A sfin]i numele \nseamn` a m`ri, a sl`vi pe Dumnezeu \nsu[i. Dumnezeu reprezint` sfin]enia absolut`, nemaiav=nd nevoie de sfin]enie. El \ns` sfin]e[te pe al]ii [i se sfin]e[te pe Sine prin via]a oamenilor. De aici rezult` c` sfin]indu-ne via]a aducem pream`rire lui Dumnezeu, sau |l sfin]im pe El. Prin aceast` cerere, |l rug`m pe Dumnezeu s` ne acorde harul [i ajutorul Sù pentru a-L putea sfin]i (m`ri, sl`vi) prin via]a noastr`. A doua cerere Vie \mp`r`]ia Ta. Ad=nc imprimat` \n con[tiin]a poporului ales, \mp`r`]ia lui Dumnezeu reprezint` un deziderat care se va \mplini \n epoca mesianic`. Av=nd con[tiin]a mesianit`]ii Sale, Domnul o inaugureaza prin \nv`]`tura [i activitatea Sa, \ntr-o form` spiritual`. Aceast` \mp`r`]ie se dezvolt` \n Biseric` prin lucrarea Sf=ntului Duh. Ea este bucurie, pace [i dreptate \n Duhul Sf=nt (Romani 14, 17). Realizarea ei deplin` va fi la sf=r[itul veacurilor. A treia cerere Fac`-Se voia Ta, precum \n cer [i pe p`m=nt. Dumnezeu \[i realizeaz` voia Sa spre m=ntuirea omuIui. Ceea ce se opune voin]ei divine este p`catul (Romani 1, 2131). Omul se elibereaz` de p`cat \n m`sura \n care [i voin]a lui colaboreaz` cu voin]a lui Dumnezeu. Voin]a lui Dumnezeu este exprimat` \n legea Sa. Credinciosul \mpline[te voin]a lui Dumnezeu \n mod liber [i cu ajutorul harului divin, dup` cum \nsu[i M=ntuitorul a spus: F`r` mine nu pute]i face nimic (Ioan 15, 5). De[i cre[tinii cer Tat`lui lor ceresc s` \mplineasc` voia Sa, adic` decizia Sa de a m=ntui lumea, acord=ndu-le [i lor harul Sù, totu[i, to]i trebuie s` accepte [i s` conlucreze la realizarea voii Sale. Dar \n m`sura
186
Capitolul unu
\n care voin]a omului este conform` voin]ei lui Dumnezeu se va \mplini [i ea: {i aceasta este \ncrederea ce avem c`tre El, c` dac` cerem ceva dup` voin]a Lui, El ne ascult` (I Ioan 5, 14). {i aceasta, fiindc` noi nu [tim ce cerem (Iacob 4, 3), iar celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, toate se lucreaz` spre bine (Romani 8, 29). Expresia Precum \n cer [i pe p`m=nt se refer` la toate aceste trei cereri pentru a le prezenta \n unitate [i ca o continu` preg`tire spre \mplinirea lor complet` \n via]a viitoare, c=nd \mp`r`]ia mesianica va avea un caracter glorios, de pream`rire universal`. A patra cerere P=inea noastr` cea de toate zilele d`-ne-o nou` ast`zi. Fiind creat de Dumnezeu cu trup, omul are nevoie de hran` trupeasc`. Dar pe de alt` parte, omul are [i suflet. A[a cum M=ntuitorul a \nmul]it p=inile pentru a le satisface oamenilor nevoile trupe[ti (Ioan 6, 115), tot El arat` c` [i sufletul are nevoie de hran`. Aceasta este cuv=ntul lui Dumnezeu (Matei 4, 4; Luca 4, 4; I Timotei 4, 56), numit` [i mana spiritual` realizat \n El (Ioan 6, 2627; 3235), precum [i \nsu[i Trupul Sù din Euharistie (Ioan 6, 4855). Acest osp`] duhovnicesc se va des`v=r[i \n \mp`r`]ia cerurilor (Matei 8, 11; vezi Luca 22, 18), care va fi la sf=r[itul veacurilor. A cincea cerere {i ne iart` nou` gre[elile noastre, precum [i noi iert`m gre[i]ilor no[tri. |n textul original al Noului Testament avem formulat` aceast` cerere astfel: {i ne las` nou` datoriile noastre, precum [i noi am l`sat datornicilor no[tri. A l`sa este tot una cu a ierta. No]iunea de datorie echivala \n limba greac` profan` cu no]iunea de debit-debitor, \n special cu referire b`neasc`. |n limba greac` a Noului Testament pe l=ng` acest sens de datorie baneasc`, cum este folosit de M=ntuitorul \n pilda celor doi datornici (Matei 18, 2335), are [i un sens specific de pedeaps` pentru cel ce nu-[i \ndepline[te datoria sau obliga]ia, ceea ce atrage dup` sine \n]elesul de culp` sau vinov`]ie pentru obliga]ia pe care trebuind s` o \mpline[ti, nu ai \mplinit-o. |n felul acesta, datoria devine gre[eal`, sau p`cat. De aici vedem c` numai \n m`sura \n care noi iert`m pe cei ce ne gre[esc, putem la r=ndul nostru cere P`rintelui ceresc iertarea gre[elilor noastre. A [asea cerere {i f` s` nu intr`m \n ispit`. Aceast` cerere este redat` de obicei \n traducerile rom=ne[ti cu formula [i nu ne duce pe noi \n ispit`. Dar a considera c` Dumnezeu ne duce
187
\n ispit`, \nseamn` c` El ar face s` c`dem \n ispit`, sau s` consim]im cu p`catul sugerat de ispit`. Sf=ntul Iacob contrazice o astfel de interpretare, spun=nd: Nimeni fiind ispitit s` nu spun`: de la Domnul sunt ispitit; c`ci Dumnezeu nu este ispitit de rele [i El pe nimeni nu ispite[te... (Iacob 1, 1316). Dac` El ne-ar duce \n ispit`, adic` \n \ncercare, \nseamn` c` ne-ar incita la rù, la p`cat. Adev`ratul sens al acestei cereri \l vom putea \n]elege numai dac` vom vedea \n]elesul ei \ntr-o traducere explicit`. {i aceasta ar fi urm`toarea: {i f` (p`ze[te-ne, ajut`-ne, \mpiedic`-ne) s` nu intr`m (c`dem) prin consim]irea noastr` \n ispit`, sau pe scurt: {i f` s` nu intr`m \n ispit`. A [aptea cerere Ci ne izb`ve[te de cel rù. A izb`vi \nseamn` a p`zi, a m=ntui, a dezlega, a elibera. Unii traduc de la rù, socotind rùl, \n general: fizic, psihic, moral. Al]ii traduc: de cel rù, \n]eleg=nd o anume persoan`, pe diavolul, pe satana. Deosebirea nu este de fond, fiindc` cel rù, adic` diavolul este izvorul [i provocatorul a tot ce este rù, el este acuzatorul oamenilor c`tre Dumnezeu, potrivnicul \mp`r`]iei lui Dumnezeu [i a m=ntuirii oamenilor. Este mai clar` [i mai precis` totu[i traducerea cu cel rù, fiind mai aproape de \n]elesul expresiei \n Noul Testament.

Dup` cum vedem, primele trei cereri se refer` la cinstirea lui Dumnezeu, iar ultimele patru, la necesit`]ile vie]ii noastre. Recapitul=nd \n]elesul lor, putem s` le reproducem \ntr-o form` parafrazat`, astfel: Tat`l nostru care e[ti \n ceruri; f` ca numele Tù s` fie pream`rit [i ajut`-ne ca [i noi s`-L sfin]im prin via]a noastr`; f` ca \mp`r`]ia Ta de iubire, pace, bucurie [i dreptate \n Duhul Sf=nt s` se dezvolte \n Biserica Ta [i \n sufletele noastre [i s` se des`v=r[easc` la a doua Ta venire; f` ca voia Ta de m=ntuire a lumii s` se \mplineasc` [i d`-ne harul Tù s` o putem [i noi \mplini; hrana noastr` necesar` vie]ii trupe[ti [i suflete[ti, d`-ne-o nou` ast`zi (\n fiecare zi) [i nu ne lipsi de p`rt`[ia Cinei Tale ve[nice; [i ne iart` nou` gre[elile noastre, precum [i noi iert`m gre[i]ilor no[tri; [i f` s` nu intr`m \n ispit` (\mpiedic`-ne ca s` consim]im la ispit`), ci mai presus de toate, izb`ve[te-ne, elibereaz`-ne de cel rù, acum [i p=n` la sf=r[itul veacurilor.
188
V. Asocierea
Capitolul unu
|nv`]=ndu-ne rug`ciunea Tat`l nostru, M=ntuitorul nu a vrut s` ne lege de rostirea ei mecanic`, ci ne-a oferit modelul unei rug`ciuni concise, care, dup` cum am v`zut, exprim` sim]`minte ad=nci [i variate pe care le putem folosi [i \n alte rug`ciuni, a[a cum Domnul \nsu[i a f`cut-o. Astfel, Iisus se roag` numindu-L pe Dumnezeu P`rinte, St`p=n al lumii v`zute [i nev`zute. Se roag` apoi pentru sfin]irea Apostolilor \n adev`r, dup` cum El \nsu[i a fost sfin]it [i trimis \n lume (Ioan 17, 36). Iisus \mpline[te voia lui Dumnezeu \n cele mai grele clipe ale vie]ii, c=nd se roag` cu sudori de s=nge \n Ghetsimani.
VI. Generalizarea
Din cele p=n` aici tratate vedem c` rug`ciunea Tat`l nostru r`m=ne modelul de rug`ciune prin care intr`m \n comuniune cu P`rintele ceresc prin cuvintele Fiului, care ne-a asigurat c` orice vom cere de la Tat`l \n numele [i prin cuvintele Sale, ni se va da (Ioan 15, 716).
VII. Aplicarea
Pentru acest motiv, Rug`ciunea Domneasc` \nc` dintru \nceput a intrat \n via]a duhovniceasc` a primilor cre[tini, fiind rostit` de trei ori pe zi. |n acela[i timp, ea a intrat [i \n con]inutul slujbelor biserice[ti, adic` \n cultul cre[tin public, al`turi de alte rug`ciuni \ncep`toare, sau \n cadrul Sfintei Liturghii, unde este c=ntat` de \ntreaga ob[te a credincio[ilor. Se va rosti [i c=nta cu credincio[ii rug`ciunea Tat`l nostru.
--
189
|mp`r`]ia lui Dumnezeu

Sf=nta Evanghelie ne arat` c` dup` ce a fost botezat de c`tre Ioan [i dup` ce a fost ispitit \n pustie, a \nceput Iisus s` propov`duiasc` [i s` spun`: pocì]i-v` c` s-a apropiat \mp`r`]ia cerurilor (Matei 4, 17). De aici vedem c` tema propov`duirii M=ntuitorului este \mp`r`]ia lui Dumnezeu, sau \mp`r`]ia cerurilor.

Vom vedea \n continuare care este \n]elesul ei \n Vechiul Testament [i noua dimensiune duhovniceasc` pe care i-o d` M=ntuitorul nostru Iisus Hristos.

|n Vechiul Testament \ncep=nd cu Moise, Dumnezeu \ncheie cu poporul lui Israel un leg`m=nt potrivit c`ruia acesta devine popor ales, \mp`r`]ie preo]easc` [i neam sf=nt (Ie[irea 19, 5 7). |n aceast` situa]ie [i \n acest caz poporul se afla sub directa conducere a lui Dumnezeu. El constituia \mp`r`]ia lui Dumnezeu. De aceea, \n epoca judec`torilor Ghedeon [i Samuel refuz` conducerea poporului pe motiv c` Dumnezeu este conduc`torul lui (Judec`tori 8, 7 [i 23). {i dup` instaurarea regalit`]ii, Dumnezeu r`m=ne adev`ratul [i supremul rege-\mp`rat. Regii erau ale[i [i un[i la indicarea lui Dumnezeu, conduc=nd poporul ca reprezentan]i ai Lui. Profe]ii extind no]iunea \mp`r`]iei lui Israel, ar`t=nd c` Dumnezeu nu este numai al unui singur popor, ci al \ntregii lumi (Isaia 44, 6; Daniel 33). Faptul c` Dumnezeu \l conduce pe poporul Sù, locuind \n mijlocul lui [i pedepsindu-l ori de c=te ori c`lca voia Sa, ne\ndeplinind prescrip]iile legii divine, dovede[te c` \n Vechiul Testament \mp`r`]ia lui Dumnezeu constituie o realitate prezent` [i p`m=nteasc`. Dar au venit asupririle [i \nrobirile poporului ales. |n acest caz \mp`r`]ia lui Dumnezeu nu mai putea fi socotit` ca o realitate prezent`, ci
190
Capitolul unu
devine o a[teptare \n viitor, c=nd Domnul va restabili na]ional [i politic pe poporul Sù, c=nd du[manii vor fi \nvin[i, iar poporul lui Dumnezeu va deveni din nou ales [i sl`vit. Vedem de aici caracterul viitor [i na]ional al \mp`r`]iei lui Dumnezeu. Exist` \ns` la profe]i [i ideea \mp`r`]iei mesianice, c=nd satana [i rùl din lume vor fi birui]i, \ntemeindu-se definitiv dreptatea [i voia lui Dumnezeu, \n zilele de pe urm`, c=nd va avea loc judecata definitiv` a lui Dumnezeu. Aceasta este ziua Domnului (Isaia 2, 211; Ieremia 22, 11; Miheia 4, 47). |mp`r`]ia mesianic` a primit \ns` de-a lungul vremii o interpretare material`, p`m=nteasc`. Mesia este Fiul lui David, El va restabili \mp`r`]ia davidic` ideal`, care const` \n prosperitate material` [i st`p=nirea definitiv` a poporului ales peste popoarele lumii. |n Noul Testament M=ntuitorul acord` \mp`r`]iei lui Dumnezeu un nou caracter, dep`[ind caracterul p`m=ntesc na]ional [i resping=nd ideea \mp`r`]iei davidice ideale aduc`toare de prosperitate material`, \ncet`]enit` \n con[tiin]a conduc`torilor poporului [i a cona]ionalilor Sì. |mp`r`]ia lui Dumnezeu sau \mp`r`]ia cerurilor pe care o inaugureaz` Iisus are \n primul r=nd un caracter spiritual: |mp`r`]ia mea nu este din lumea aceasta (Ioan 18, 36) spune Domnul at=t de clar procuratorului roman, care judec=ndu-L, vroia s` se conving` asupra eventualului pericol pe care \l prezenta acuza]ia ce I se aducea lui Iisus c` s-ar fi proclamat pe Sine rege... De fapt spusese El mult mai \nainte Apostolilor [i mul]imii s` nu fie prea \ngrijora]i [i obseda]i \n exclusivitate de bunurile materiale ale vie]ii de aici [i de acum, ci s` caute mai \nt=i \mp`r`]ia lui Dumnezeu [i dreptatea Lui [i toate celelate li se vor adùga (Matei 6, 33). Acest caracter nou, spiritual al \mp`r`]iei lui Dumnezeu constituie de altfel \ns`[i tema \nv`]`turii lui Iisus [i se concretizeaz` \n faptele Sale. El [i-a \nceput activitatea cu cuvintele: Pocì]i-v` c` s-a apropiat \mp`r`]ia cerurilor (Matei 4, 17). Schimba]i-v`, adic`, modul de a g=ndi [i a sim]i, \nnoindu-v` via]a, primind \n suflete \mp`r`]ia lui Dumnezeu, o realitate duhovniceasc` pe m`sur` s` v` fac` fiii P`rintelui ceresc. De aceea, cuv=ntul lui Iisus este cuv=ntul \mp`r`]iei (Matei 13, 19), iar Evanghelia sau Vestea cea bun` pe care o aduce El \n lume este Evanghelia \mp`r`]iei iar faptele s`v=r[ite de El sunt roadele ei: {i a str`b`tut Iisus toat` Galileia, \nv`]=nd \n sinagogi [i propov`duind Evanghelia \mp`r`]iei [i vindec=nd toat` boala [i toat` neputin]a \n popor (Matei 4, 23).
191
De aici vedem c` \mp`r`]ia lui Dumnezeu propov`duit` de Iisus este o realitate prezent` [i reprezint` lupta \mpotriva lui satan \n scopul \ntemeierii noii ordini \n lume. Ea este \n acela[i timp o lucrare a Duhului Sf=nt, care restaureaz` ordinea crea]iei lui Dumnezeu, sfin]ind lumea: {i dac` eu cu Duhul lui Dumnezeu scot demoni, iat` a ajuns la voi \mp`r`]ia lui Dumnezeu (Matei 12, 28). Av=nd un caracter restaurator al ordinei \n lume, aceast` \nnoire \ncepe \ns` cu via]a duhovniceasc` a oric`rui om. Fariseilor dornici s` afle c=nd va veni \mp`r`]ia lui Dumnezeu, Iisus le descopere c` \mp`r`]ia lui Dumnezeu este \nlùntrul vostru (Luca 17, 21). Desigur, ei a[teptau o \mp`r`]ie mesianic` lumeasc`, aduc`toare de bel[ug material, de aceea vor r`m=ne foarte surprin[i c=nd Iisus le recomand` s` \ntoarc` privirile spre interiorul vie]ii lor suflete[ti [i s` descopere acolo, \n ad=ncul tainic ai inimii r`d`cinile, esen]a, sau germenele \mp`r`]iei lui Dumnezeu. S` cure]e adic` din sufletul lor tot noroiul p`catelor [i al f`r`delegilor de tot felul (Marcu 7, 2122), care le \ntineaz` via]a, [i cu bucurie s` descopere comoara de mare pre], sau m`rg`ritarul ce st` ascuns, pus acolo de Creatorul \nsu[i, atunci c=nd a s`dit \n sufletul omului chipul sù, pentru a-I sem`na, precum un fiu cu P`rintele sù. A s`dit atunci \n sufletul omului iubirea, libertatea, ra]iunea, dreptatea [i bun`tatea pentru a fi capabil s` realizeze \n lume \mp`r`]ia lui Dumnezeu. Dar toate aceste z`c`minte de mare pre] au fost \ntunecate de zgura p`catului. De aceea, \n m`sura \n care cur`]im noroiul [i zgura, apare str`lucirea chipului lui Dumnezeu \n noi, care lumineaz` cu putere \n lumea b=ntuit` [i ap`sat` de nedreptate [i p`cat. Dar nu numai \n vorbirea direct`, ci [i \n vorbirea indirect`, adic` \n parabole, M=ntuitorul ne descopere modul \n care \mp`r`]ia lui Dumnezeu p`trunde [i se dezvolt` \n sufletele noastre. Astfel, \mp`r`]ia cerurilor o primim prin cuv=ntul lui Dumnezeu care rode[te prin credin]` \n faptele bune specifice \mp`r`]iei. |n pilda neghinei, Domnul face deosebire \ntre fiii \mp`r`]iei [i fiii celui rù, iar \n pilda grùntelui de mu[tar [i cea a azimei, ne arat` cum cre[te [i se dezvolt` \n lume \mp`r`]ia lui Dumnezeu. |n pilda comorii ascuns` \n ]arin`, ca [i \n cea a m`rg`ritarului de mare pre], Domnul arat` bucuria pe care o simt sufletele care au g`sit \mp`r`]ia lui Dumnezeu, \nc=t renun]` la toate pentru a r`m=ne pe mai departe \n posesia ei. Pilda n`vodului ilustreaz` faptul c` la sf=r[itul veacurilor cei rì vor fi desp`r]i]i de cei drep]i, asemenea pe[tilor buni de cei rì, prin[i cu acela[i n`vod (Matei 13, 153). Iar \n mai multe pilde ne vorbe[te
192
Capitolul unu
Domnul despre a doua Sa venire la sf=r[itul veacurilor (vezi Matei cap. 25). Intui]ia se poate face ar`t=ndu-se tablourile (pictura) reprezent=nd aceste parabole. Inaugurat` de Iisus prin cuv=nt [i fapt`, \mp`r`]ia lui Dumnezeu se dezvolt` \n Biseric`, prin lucrarea sfin]itoare a Duhului. Accentu=nd aspectul spiritual al \mp`r`]iei lui Dumnezeu, Sf=ntul Apostol Pavel indic` aceast` nou` dimensiune a ei, ar`t=nd c` ea este pace, dreptate [i bucurie \n Duhul Sf=nt (Romani 14, 17). Aceasta este de altfel marea descoperire pe care o f`cuse mai \nainte Iisus lui Nicodim \n miez de noapte, pentru a aduce o str`fulgerare de lumin` \n sufletele tuturor celor ce vor deveni fii ai \mp`r`]iei lui Dumnezeu: De nu se va na[te cineva din ap` [i din Duh, nu va putea s` intre \n \mp`r`]ia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5). |mp`r`]ia Duhului se realizeaz` \n Biseric`. Prin lucrarea Sf=ntului Duh \n Biseric` se continu` opera m=ntuitoare a lui Hristos cel \nviat [i \n`l]at \n m`rire ve[nic`. Aici renasc la o via]` nou` [i se sfin]esc fiii \mp`r`]iei. Ea este Biserica lui Dumnezeu pe care Hristos a c=[tigat-o cu scump s=ngele Sù (Fapte 20, 28), ca s` o sfin]easc` Biseric` sl`vit`, neav=nd pat`, nici zb=rcitur`, sau altceva de acest fel, ci fiind sf=nt` [i f`r` prihan` (Efeseni 5, 27). Ea este Trupul Sù tainic (I Corinteni 12, 27), iar to]i cei care prin ap` [i prin duh devin membrii Bisericii, sunt \n acela[i timp [i fiii \mp`r`]iei Duhului. Dar, dup` cum am v`zut \n pilda n`vodului, numai cei drep]i, adic` numai cei care necontenit se str`duiesc s`-[i sfin]easc` mereu via]a prin pacea, dreptatea [i bucuria Duhului sunt vrednicii mo[tenitori ai \mp`r`]iei, fiindc` \mp`r`]ia Iui Dumnezeu se ia cu asalt [i numai cei ce se silesc o vor r`pi (Matei 11, 12). De aceea, nimeni care pune m=na pe plug [i caut` \napoi, nu este potrivit (vrednic) pentru \mp`r`]ia lui Dumnezeu (Luca 9, 62). |mp`r`]ia Iui Dumnezeu, spiritual` [i ve[nic`, inaugurat` de Iisus [i dezvoltat` \n Biseric` prin lucrarea Duhului Sf=nt, se va des`v=r[i \n veacul viitor, c=nd Dumnezeu va fi totul \n toate (I Corinteni 15, 28). M=ntuitorul ofer` fericirea \mp`r`]iei ve[nice celor s`raci cu duhul (smeri]i) [i celor prigoni]i pentru dreptate (Matei 5, 3 [i 10), iar \n rug`ciunea Tat`l nostru ne-a \nv`]at s` cerem P`rintelui ceresc: vie \mp`r`]ia Ta (Matei 6, 10). Cerem, adic` s` se coboare \n aceast` lume Ierusalimul ceresc (Evrei 12, 22; Apocalipsa 21, 2), pentru a \nlocui toate f`r`delegile existente \n lume printr-un cer nou [i p`m=nt nou (Apocalipsa 21, 1), pentru a statornici pentru totdeauna dreptatea lui Dumnezeu. Dar p=n` atunci, p=n` c=nd Domnul va veni s`
193
statorniceasc` definitiv \mp`r`]ia Sa pe p`m=nt, a[a cum a f`g`duit, necontenit rug=ndu-ne [i str`duindu-ne s` cerem [i s` facem ca pacea, dreptatea [i bucuria \n Duhul Sf=nt s` nu ne p`r`seasc` nici \n acest veac...
Din cele p=n` aici tratate vedem c` \n Vechiul Testament \mp`r`]ia lui Dumnezeu avea la \nceput un \n]eles de prezent [i p`m=ntesc: Dumnezeu este \n mijlocul poporului Sù pe care \l conduce dup` voia Sa. |n timpul asupririlor strìne, \mp`r`]ia lui Dumnezeu prime[te un caracter viitor [i na]ional, iar venirea lui Mesia \nseamn` \ntemeierea \mp`r`]iei davidice ideale, aduc`toare de prosperitate material`. Profe]ii interpreteaz` \mp`r`]ia lui Dumnezeu \ntr-un sens spiritual, extinz=nd-o [i la alte popoare, iar \n zilele de pe urm` Mesia va birui rùl [i pe satan, \ntemeind definitiv dreptatea lui Dumnezeu. |n Noul Testament \mp`r`]ia lui Dumnezeu are un caracter spiritual, prezent [i viitor, fiind inaugurat` de Iisus, dezvoltat` prin ac]iunea sfin]itoare a Duhului \n Biseric` [i des`v=r[it` \n veacul viitor.
8. Aplicarea
Constituind tema predicii M=ntuitorului, \mp`r`]ia lui Dumnezeu predicat` direct [i indirect (prin parabole) de El, alc`tuie[te pericopele evanghelice, r=nduite s` fie citite [i t`lm`cite \n multe din duminicile anului bisericesc. A[a cum harul divin izvor`[te din Sf=nta Treime [i ni se transmite prin Sfintele Taine, cu prilejul oficierii lor preotul d` binecuv=ntarea \n numele Sfintei Treimi: Binecuv=ntat` este \mp`r`]ia Tat`lui [i a Fiului [i a Sf=ntului Duh, acum [i pururea [i \n vecii veciilor.

Indica]i duminicile \n care pericopele evanghelice au ca tem` \mp`r`]ia lui Dumnezeu. Ar`ta]i \n]elesul \mp`r`]iei lui Dumnezeu din textul Evangheliei dup` Matei, capitolul 25. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
-194
Capitolul unu
Parabolele M=ntuitorului
Av=nd \n centrul \nv`]`turii Sale \mp`r`]ia lui Dumnezeu, M=ntuitorul le vorbea celor ce-L ascultau [i doreau s` devin` membrii sau fiii acestei \mp`r`]ii, \ntr-o form` direct` [i \ntr-o form` indirect`.

Forma indirect` prin care Domnul se adresa ascult`torilor Sì erau parabolele sau pildele, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.

Parabolele M=ntuitorului numite [i pilde constituie un mod de transmitere a \nv`]`turii prin compara]ie, sau asem`nare. Ele sunt istorioare luate din realitatea inconjur`toare, spre a exprima prin asem`nare un adev`r de credin]` sau o \nv`]`tur` moral` pentru cei dornici s` devin` membri \mp`r`]iei cerurilor. Parabola este o istorioar` imaginar` alc`tuit` din fapte obi[nuite ale vie]ii, \n cadrul unei perfecte realit`]i, cu scopul de a desprinde din compara]ie o \nv`]`tur` moral` (M. Lepin). Av=nd ca tem` \mp`r`]ia lui Dumnezeu, parabolele M=ntuitorului \n num`r de 33, au dup` con]inut trei aspecte: 1. Parabole dogmatice, privind \nv`]`tura despre \mp`r`]ia lui Dumnezeu. A[a este parabola sem`n`torului, a neghinei, etc. 2. Parabole morale, care arat` cum trebuie s` se comporte fiii \mp`r`]iei. A[a este parabola samarineanului milostiv, a fiului risipitor, a celor doi datornici etc. 3. Parabole eshatologice, cu referire la parusia Domnului. A[a este pilda talan]ilor, a celor zece fecioare, a nun]ii fiului de \mp`rat etc. Parabolele sau pildele ne ofer` posibilitatea de a \n]elege mai u[or variatele ei aspecte, ca [i modul \n care oricine poate deveni membru sau fiu al \mp`r`]iei.
195
Astfel, cuv=ntul lui Dumnezeu este asemenea semin]ei care cade pe p`m=nt [i care se dezvolt` spre \mp`r`]ia lui Dumnezeu \n func]ie de p`m=ntul \n care cade, adic` de sufletul care o prime[te. Membrii \mp`r`]iei sunt to]i aceia care se socotesc ca atare, asemenea n`vodului care prinde pe[ti mari [i mici, sau asemenea neghinei crescut` \n gr=u. Pot fi [i cei drep]i, ca [i cei nedrep]i; cei buni, ca [i cei rì. Dar numai p=n` la seceri[. Atunci se vor desp`r]i unii de al]ii. O alt` pild` asem`n`toare accentueaz` acela[i fapt, ar`t=nd c` mo[tenitorii \mp`r`]iei vor fi aceia care vor face roadele ei (pilda lucr`torilor celor rì din vie Matei 21, 3343). Dar [i cei rì, nedrep]ii, vame[ii [i p`c`to[ii pot avea chiar \nt=ietate \n \mp`r`]ia cerurilor, dac` se cìesc de p`catele lor [i \[i schimb` via]a p`c`toas` de alt`dat`. Vedem aceasta din pilda fra]ilor chema]i s` lucreze \n via tat`lui lor (Matei 21, 28 31). |n cer mai mare este bucuria pentru \ntoarcerea unui p`c`tos dec=t pentru 99 de drep]i. Iar P`rintele ceresc a[teapt` pe fiul risipitor [i caut` oaia [i drahma pierdut` (Luca cap. 15) Dar numai cei ce fac roade bune sunt cu adev`rat mo[tenitorii \mp`r`]iei ve[nice. Ceilal]i vor fi judeca]i afar`, asemenea fecioarelor ne\n]elepte, sau a celor care nu [i-au \nmul]it talan]ii cu care i-a \nzestrat Dumnezeu (Matei 25, 1430), sau a smochinului neroditor. La fel [i cei ce nu vor s`v=r[i fapte de binefacere fa]` de semenii afla]i \n suferin]` [i \n nevoi (Matei 25, 3156). |n concret, iubirea noastr` fa]` de Dumnezeu este direct propor]ional` cu iertarea ce ne vine din partea Lui (Pilda celor doi datornici Luca 7, 4047). Noi avem datoria s` cultiv`m iubirea fa]` de orice om, asemenea samarineanului milostiv, s` cultiv`m \n]elepciunea, asemenea economului nedrept, s` st`ruim \n rug`ciune asemenea femeii v`duve fa]` de judec`torul nedrept (Luca 18, 18), s` urm`m pilda smereniei vame[ului [i s` evit`m p`catul m=ndriei. S` nu ne adun`m bunuri materiale peste necesarul vie]ii, av=nd \n vedere exemplul negativ al bogatului c`ruia i-a rodit ]arina; s` ducem o via]` cump`tat`, plini de milostivire fa]` de cei afla]i \n lips`, lu=nd aminte [i \n acest caz la exemplul negativ al bogatului nemilostiv fa]` de s`racul Laz`r. Pilda lucr`torilor din vie ofer` imaginea \mp`r`]iei cerurilor, dob=ndit` \n func]ie de faptele s`v=r[ite \n aceast` via]`. Ea este oferit` de P`rintele ceresc tuturor celor ce s-au ostenit, indiferent \n care ceas al vie]ii au \nceput lucrul... Pe de alt` parte, \mp`r`]ia lui Dumnezeu cre[te [i se dezvolt` \n interiorul tainic al sufletului, asemenea grùntelui de mu[tar, care se transform` \n copac mare, cu multe ramuri, unde p`s`rile
196
Capitolul unu
\[i fac cuiburi. Tot \n interiorul sufletului \mp`r`]ia se dezvolt` asemenea aluatului care dospe[te toat` fr`m=nt`tura, precum [i a bucuriei comorii ascunse \n ]arin` [i a negustorului care a g`sit m`rg`ritarul de mult pre], v=nz=nd totul pentru a cump`ra ]arina [i, respectiv, m`rg`ritarul. Pilda celor chema]i la cin` (Luca 14, 1625) ca [i a nun]ii fiului de \mp`rat (Matei 22, 114) arat` c` \mp`r`]ia cerurilor va fi oferit` celor chema]i de la r`sp=ntiile drumurilor, fiindc` cei chema]i mai \nt=i au refuzat s` vin`... To]i trebuie s` a[tepte \mp`r`]ia lui Dumnezeu venind cu putere, cu candela credin]ei mereu aprins`, asemenea fecioarelor \n]elepte [i cu inima bun`, asemenea slugii care \[i a[teapt` st`p=nul, ne[tiind la ce straj` a nop]ii va veni... Se pune \ntrebarea: De ce M=ntuitorul a adoptat vorbirea \n pilde? Se apreciaz` c` Domnul a fost for]at prin lipsa de \n]elegere a mul]imilor [i prin reaua voin]` a fariseilor s`-[i ascund` cugetarea sub voalul acestor mici istorioare, pe care le las` la \n]elegerea ascult`torilor sì, nedesf`c=ndu-le de \nveli[ul lor enigmatic dec=t \n cercul apropia]ilor (prietenilor) Sì (Joseph Huby). De fapt, \n ]`rile r`s`ritene oamenii vorbesc des \n pilde, c`ci vorbirea \n pilde este atr`g`toare, cald` [i plin` de via]`, cum este la noi vorbirea \n proverbe... Prin vorbirea \n pilde M=ntuitorul putea s` biciuiasc` mai lesne [i mai ustur`tor pe potrivnicii Sì [i pe cei n`r`vi]i de p`cate, f`r` ca ei s` se simt` direct atin[i, [i deci s` aib` dreptul s` se ridice asupra Lui cu cuvinte grele, sau cu amenin]`ri... Vorbind \n pilde, M=ntuitorul e sigur ca va fi \n]eles de to]i cei care pe l=ng` auz [i v`z, mai au [i o inim` curat`, \nclinat` spre Dumnezeu, iar pe ceilal]i nu-i va sminti. Intui]ia se poate face ar`t=nd mai multe tablouri cu scene care reprezint` parabolele M=ntuitorului.
Din cele de mai sus re]inem c` parabolele M=ntuitorului apar]in=nd vorbirii Sale indirecte reprezint` un gen propriu, plin de simplitate, de naturale]e, realism [i neasemuit` ad=ncime. De[i luate din mediul natural al ascult`torilor, ele redau realit`]i tainice [i ve[nice, la care se refer` \ns`[i \nv`]`tura Domnului. {i cum tema predicii Sale este \mp`r`]ia lui Dumnezeu, din cuprinsul parabolelor putem re]ine \n rezumat descoperirea pe care M=ntuitorul o face acestei realit`]i spirituale. Astfel, la \mp`r`]ia lui Dumnezeu sunt chema]i to]i oamenii, indiferent de na]ionalitate,
197
sex, ras`, sau gradul de p`c`to[enie. Cei bolnavi au nevoie de doctor, a[a c` cei nedrep]i [i cei p`c`to[i sunt chema]i \n primul r=nd la leacul vindec`tor oferit de iubirea lui Dumnezeu. Cei care devin membrii \mp`r`]iei trebuie \ns` s` arate iubire sincer`, dezinteresat` [i jertfelnic` fa]` de orice om; s`-[i \nmul]easc` \n]elepciunea [i darurile cu care i-a \nzestrat Dumnezeu; s` fie smeri]i \n fa]a lui Dumnezeu [i plini de \ndurare fa]` de semenii afla]i \n lipsuri; s` nu-[i adune avu]ii prisositoare pe cale necinstit`; s` le foloseasc` \n mod egoist [i s` nu le devin` robi, ci s` caute mai \nt=i bunurile spirituale [i ve[nice, jertfind totul pentru dob=ndirea lor.
8. Aplicarea
Pentru frumuse]ea lor [i pentru \nv`]`mintele pe care le tragem din parabolele Domnului, ele au intrat \n cultul divin public, devenind pericope evanghelice duminicale, \nc=t chiar [i duminicile sunt cunoscute dup` numele parabolei (Duminica sem`n`torului, a vame[ului [i fariseului, a talan]ilor, a fiului risipitor, etc.).
--
Se vor lectura mai multe parabole din cele r=nduite de Biseric` s` fie citite ca pericope evanghelice, \n cadrul Sfintei Liturghii. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Parabola sem`n`torului
Dup` cum [tim, tema predicii M=ntuitorului este \mp`r`]ia lui Dumnezeu. Ea a fost expus` sub o form` direct`, fiind oferit` sufletelor smerite, sau celor ce se jertfesc pentru dreptate; [i
198
Capitolul unu
\nv`]=ndu-ne s` o cerem [i noi s` vie, atunci c=nd ne adres`m \n rug`ciune P`rintelui ceresc. Aceea[i tem` a \mp`r`]iei cerurilor a fost propov`duit` de M=ntuitorul sub o form` indirect`, prin parabolele sau pildele Sale. Una din primele parabole rostite de M=ntuitorul av=nd ca tem` \mp`r`]ia lui Dumnezeu este parabola sem`n`torului.

Ne vom referi \n cele ce urmeaz` la parabola sem`n`torului, v`z=nd textul pericopei [i explicarea lui.

Textul pericopei dup` Evangheliile Sinoptice {i le-a grìt lor multe, \n pilde, zic=nd: iat`, a ie[it sem`n`torul s` semene s`m=n]a sa. {i sem`n=nd el, unele au c`zut l=ng` cale, [i au venit p`s`rile cerului [i le-au m=ncat. Iar altele au c`zut pe pietri[, unde nu aveau p`m=nt mult, [i \ndat` au r`s`rit, pentru c` nu aveau p`m=nt ad=nc; [i r`s`rind soarele s-au p`lit; [i neav=nd r`d`cin` s-au uscat (Matei 13, 37). Iar altele au c`zut \ntre spini, [i au crescut spinii [i le-a \n`bu[it [i n-au dat rod. Iar altele au c`zut pe p`m=ntul cel bun [i \n`l]=ndu-se [i cresc=nd, au dat rod [i au adus: una treizeci, alta [aizeci, alta o sut` (Marcu 4, 78). ...{i L-au \ntrebat ucenicii Lui, zic=nd: ce \nseamn` pilda aceasta? Iar El a zis... pilda aceasta \nsemneaz`: s`m=n]a este cuv=ntul lui Dumnezeu; iar cea c`zut` l=ng` cale \nchipuie[te pe cei care ascult` cuv=ntul, apoi vine diavolul [i ia cuv=ntul din inima lor, ca nu cumva crez=nd s` se m=ntuiasc`; iar cea de pe piatr` \nchipuie[te pe cei care, c=nd aud cuv=ntul, cu bucurie \l primesc, dar neav=nd r`d`cin`, p=n` la o vreme cred, dar \n vreme de ispit` se leap`d`; iar cea c`zut` \ntre spini \nchipuie[te pe cei care au auzit cuv=ntul, dar umbl=nd cu grijile [i cu bog`]iile [i cu pl`cerile vie]ii acesteia, se \n`bu[esc [i nu aduc road`; iar cea de pe p`m=nt bun \nchipuie[te pe aceia care, auzind cuv=ntul, cu inim` bun` [i curat` \l ]in [i fac road` \n r`bdare (Luca 8, 915): unul treizeci [i unul [aizeci [i unul o sut` (Marcu 4, 20). Explicarea textului |n aceast` pild` M=ntuitorul raporteaz` s`m=n]a la p`m=ntul \n care ea cade, av=nd \n vedere realit`]ile cunoscute de ascult`torii Sì. Primul loc \n care cade s`m=n]a este l=ng` drum. Era firesc acest lucru, nu din cauza neglijen]ei sem`n`torului, ci a faptului
199
c`, potrivit tradi]iei agricole din }ara Sf=nt`, mai \nt=i se sem`na [i apoi se ara. P`s`rile cerului din apropiere, dac` nu sunt alungate, vor m=nca repede s`m=n]a c`zut` pe p`m=ntul nearat, sau mai \n v`zul tuturor, pe cale (Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Predici exegetice, Sibiu, 2001, p.163). Al doilea loc \n care cade s`m=n]a este p`m=ntul pietros. E vorba de stratul foarte sub]ire de p`m=nt, av=nd un substrat st=ncos. C`ldura de la suprafa]` face ca s`m=n]a s` se transforme cu repezeal` \n plant`, dar aceasta neav=nd r`d`cinile \nfipte ad=nc \n p`m=nt, tot a[a de repede va fi p`lit` [i apoi uscat` de razele necru]`toare ale soarelui torid. A treia categorie de sol este cel \nc`rcat cu spini. |n Orient tufele de m`r`cini sunt foarte prezente \n mijlocul ogoarelor cu sem`n`tur`. Ace[tia nu cru]` s`m=n]a ce-[i cere dreptul la via]`. |nainte ca planta s` prind` putere, spinii se extind deasupra ei [i o sufoc`. |n sf=r[it, cea de a patra categorie de p`m=nt este cel bun, cel \n care planta cre[te [i se dezvolt` dup` r=nduiala ei fireasc`, [i astfel d` rod \nsutit, adic` randamentul maxim. Problema central` a parabolei nu o formeaz` \ns` p`m=ntul, ci s`m=n]a, rodirea semin]ei \n diferite forme [i categorii de p`m=nt. Iar s`m=n]a este cuv=ntul lui Dumnezeu ( Luca 8, 11). Sem`n`torul este ca \n pilda neghinei, Fiul Omului (Matei 13, 37). Pentru a uni toate elementele parabolei, vom ar`ta interdependen]a dintre ele. Adic`, modul \n care rode[te cuv=ntul lui Dumnezeu \n diferitele forme de recep]ionare a lui de c`tre sufletul omenesc. Accentul cade mai ales asupra acestuia. M=ntuitorul nu pune \n discu]ie nici iscusin]a sem`n`torului [i nici calitatea semin]ei. |n simbolismul pildei era [i firesc s` aibe referin]` la sufletul omenesc, \ntruc=t Sem`n`torul este Fiul Omului, iar s`m=n]a este Cuv=ntul lui Dumnezeu... Acestea sunt bune prin ele \nsele [i nu comport` nici un fel de dificult`]i. Dar s` revenim asupra analizei pe care Domnul \nsu[i o face, privind modul concret de rodire a cuv=ntului lui Dumnezeu \n sufletele oamenilor. Prima categorie o constituie sufletele b`t`torite, dure, nereceptive la puterea [i lucrarea cuv=ntului cel viu al lui Dumnezeu. |n aceast` categorie intr` to]i cei ce ascult` sau citesc cu superficialitate cuv=ntul. Sau cei ce v`d numai arta cuv=ntului, nu [i duhul lui. Sau cei care cerceteaz` litera [i nu duhul, sau chiar [i cei care cerceteaz` duhul, dar nu se las` p`trun[i de sfin]enia lui \n via]a lor. Pot fi apoi chiar vestitorii cuv=ntului, sau chiar savan]i \n cercetarea lui, f`r` ca cuv=ntul
200
Capitolul unu
lui Dumnezeu s` se adreseze \n primul r=nd inimii pe care s` o \nnoiasc` prin rodirea lui, ci r`m=ne doar un exerci]iu al ra]iunii reci [i dure, care se informeaz`, analizeaz` chiar, dar nu raporteaz` la via]a sa puterea de via]` \nnoitoare a cuv=ntului. Unii ca ace[tia vorbesc altora despre cuv=ntul lui Dumnezeu, dar ei r`m=n \n afara lui. La acerast` nerodire a cuv=ntului \[i aduce contribu]ia, desigur [i diavolul, aceast` pas`re de prad` care st` mereu la p=nd`, care r`cne[te ca un leu, cùt=nd pe care s`-l apuce(I Petru 5 8). U[or ia cuv=ntul din inimile lor, ca nu cumva crez=nd, s` se m=ntuiasc`(Luca 8, 12). |n cea de a doua categorie intr` entuzia[tii primitori ai Cuv=ntului. Zelo[ii dar nestatornicii fii ai \mp`r`]iei. Credin]a lor r`sare repede, asemenea semin]ei de pe solul rarefiat. Dar neav=nd r`d`cina \nfipt` ad=nc \n p`m=nt, la vreme de \ncercare se leap`d`. Entuziasmul lor de alt` dat` u[or este derutat [i apoi se pierde. |ncerc`rile vie]ii sunt pentru credin]a lor firav` asemenea razelor ucig`toare ale soarelui dogor=tor pentru planta f`r` r`d`cini \nfipte \n p`m=ntul care s`-i ofere stabilitatea [i umiditatea necesar`. A treia categorie o constituie sufletele dispuse s` primeasc` cuv=ntul, dar nu reu[esc, asemenea plantei ce nu poate r`zbate printre spini [i buruieni. Sub numele spinilor este redat` \n Evanghelie triada: grijile, bog`]iile [i pl`cerile vie]ii. Asemenea spinilor, acestea sufoc` rodirea cuv=ntului, fiindc` atenteaz` la via]a [i puterea lui. Grijile, bog`]iile [i pl`cerile obsedante ale vie]ii reprezint` pe mamona. Iar cuv=ntul \[i pierde rodirea, fiindc`, a[a cum ne-a ar`tat M=ntuitorul cu alt prilej, sufletul nu poate sluji lui Dumnezeu [i lui mamona... P`rin]ii ascetici mereu atrag aten]ia c` nici rug`ciunea ca [i comuniune a inimii cu Dumnezeu nu poate fi curat` at=t timp c=t se afl` sub obsesia grijilor, bog`]iei [i pl`cerilor. {i unde rug`ciunea nu este curat`, nu poate rodi nici cuv=ntul. Doar a patra categorie a semin]ei va aduce rodul cuvenit [i a[teptat. Din nefericire numai o p`trime din sufletele oamenilor primesc cu bucurie sf=nt` cuv=ntul [i el devine roditor. {i cea de a doua categorie a primit cu mult entuziasm cuv=ntul, dar acesta nu a rodit. L-au primit \ntr-adev`r dar cu zel frivol, nu cu bucuria sf=nt` a statorniciei. Numai prin aceast` bucurie sf=nt` a statorniciei inima care prime[te cuv=ntul va fi curat` [i bun`, iar rodirea cuv=ntului va fi \ntru r`bdare, nu spontan`, trec`toare [i pieritoare... Cuv=ntul va fi astfel viu [i lucr`tor(Evrei 4, 12), duh [i via]`(Ioan 6, 63). Primul lui rod va fi credin]a. Ea este din auzire, iar auzirea prin cuv=ntul lui Dumnezeu (Romani
201
10, 17). Cei care au auzit vorbirea Sf=ntului Apostol Petru la Cincizecime au primit cu dragoste cuv=ntul(Fapte 2, 41) [i s-au pocìt, au regretat adic` p`catele de alt` dat`, devenind f`pturi noi. Inima lor s-a cur`]it prin harul lui Dumnezeu. A devenit o inim` bun`. Din ea nu au mai ie[it g=ndurile rele, desfr=n`rile, adulterul, uciderile, asupririle, vicle[ugurile, \n[el`ciunea, necump`tarea, invidia, hula, trufia... (Marcu 7, 2122), ci roada Duhului Sf=nt spre care i-a condus cuv=ntul, adic`: dragostea, bucuria, pacea, \ndelunga r`bdare, facerea de bine, credin]a, bl=nde]ea, cump`tarea... (Galateni 5, 22). Acestea toate rodesc \n r`bdare, asemenea semin]ei care devine plant` roditoare. A[a cum exist` o perioad` de la sem`nat [i p=n` la culesul roadelor, [i agricultorul o a[teapt` \ntru r`bdare, tot a[a cuv=ntul aduce rodul duhului prin st`ruin]a celor ce l-au primit \n inimile lor. Roadele sunt \ns` diferite, ne arat` pilda. Unii treizeci, al]ii [aizeci, al]ii o sut`. Fiecare cu talantul lui. Esen]ial este s` punem talantul \n ac]iune, \n lucrare, pentru a putea oferi roadele, st`p=nului de al c`rui Cuv=nt ne-am \nvrednicit prin harul [i bun`tatea Lui.
Cum ne red` parabola sem`n`torului imaginea \mp`r`]iei lui Dumnezeu? (Prin imaginea sem`n`torului care este Domnul Iisus Hristos. Apoi prin rodirea sau nerodirea cuv=ntului lui Dumnezeu \n sufletul celor ce \l ascult`). |n c=te categorii se \mparte p`m=ntul sau locul unde cade s`m=n]a, sau cuv=ntul lui Dumnezeu [i ce situa]ii suflete[ti reprezint`? (Mai \nt=i s`m=n]a sem`nat` l=ng` cale reprezint` cuv=ntul sem`nat \n sufletele ce nu-l \n]eleg [i venind diavolul, \l r`pe[te. Apoi s`m=n]a sem`nat` pe pietri[, care \ncol]e[te la \nceput, dar neput=nd avea r`d`cin`, se usuc`. E vorba de necazurile [i persecu]iile ce se fac pentru cuv=ntul lui Dumnezeu, determin=ndu-l pe cel ce l-a primit la \nceput cu entuziasm [i mare bucurie, s` renun]e la el. Iar \n al treilea r=nd este vorba de terenul de spini care \n`bu[` s`m=n]a. Acestea sunt grijile veacului, \n[el`ciunea bog`]iei [i dulce]ile (pl`cerile) vie]ii acesteia (Luca 8, 14), care fac cuv=ntul neroditor. Numai cea de a patra categorie reprezint` p`m=ntul bun, care aduce road` dup` putin]ele fiec`ruia \ntru r`bdare (Luca 8, 15).
202
8. Aplicarea
Capitolul unu
Datorit` frumuse]ii ei, aceast` pild` constituie pericopa evanghelic` a duminicii a 21-a dup` Rusalii. C`z=nd \n anotimpul de toamn`, ofer` [i cadrul necesar \n]elegerii ei mai depline. Pericopa se mai cite[te [i cu prilejul Tedeum-ului de \nceput de an la [colile de \nv`]`m=nt teologic, oferind \n acest fel un moment de medita]ie asupra necesit`]ii preg`tirii ogorului sufletesc pentru primirea cuv=ntului lui Dumnezeu [i a-l face roditor.
--

Se va reciti pilda, urm`rindu-se atent interpretarea ei. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Parabola fiului risipitor

1. Rug`ciunea la intrarea \n clas` 2. Organizarea clasei pentru lec]ie 3. Verificarea lec]iei predate anterior 4. Leg`tura cu lec]ia trecut` sau cu cuno[tin]ele anterioare
{tim c` M=ntuitorul \n activitatea Sa mesianic` a fost adesea acuzat c` se apropie [i m`n=nc` al`turi de p`c`to[i [i de vame[i. {i \ntr-adev`r, a[a era. Motivul era \ns` simplu, [i l-a repetat ori de c=te ori a fost cazul, ar`t=nd c` nu au trebuin]` cei s`n`to[i de doctor, ci cei bolnavi (Matei 9, 12). Pentru a \n]elege mai bine aceasta, cu alt prilej le-a spus mai multe pilde.

Aceasta este pilda fiului risipitor la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.
203
6. Dirijarea \nv`]`rii. Comunicarea noilor cuno[tin]e

Textul pericopei {i a spus: un om avea doi fii; [i a zis cel mai t=nar tat`lui sù: tat`, d`-mi partea de avu]ie ce mi se cade. {i le-a \mp`r]it avu]ia. {i nu dup` multe zile, adun=nd toate, fiul cel t=n`r s-a dus \ntr-o ]ar` \ndep`rtat` [i acolo a risipit toat` avu]ia sa, vie]uind \n desfr=n`ri. {i cheltuind el toate, s-a f`cut foamete mare \n acea ]ar` [i el a \nceput s` duc` lips`. {i merg=nd s-a alipit de unul din locuitorii ]`rii aceleia [i acela l-a trimis la ]arinele sale s` pasc` porcii. {i dorea s`-[i sature p=ntecele din ro[covele ce m=ncau porcii, [i nimeni nu-i d`dea. {i venindu-[i \n sine a zis: c=]i arga]i ai tat`lui meu sunt \ndestula]i de p=ine, iar eu pier aici de foame! Scula-m`-voi [i m` voi duce la tat`l meu [i voi zice: tat`, am gre[it la cer [i \naintea ta. {i nu sunt vrednic s` m` numesc fiul tù. F`-m` ca pe unul din arga]ii tì. {i scul=ndu-se a venit la tat`l sù. {i \nc` de departe fiind, l-a v`zut pe el tat`l lui [i i s-a f`cut mil` [i alerg=nd, a c`zut pe grumazul lui [i l-a s`rutat. {i i-a zis fiul: tat`, am gre[it la cer [i \naintea ta [i nu mai sunt vrednic s` m` numesc fiul tù. {i a zis tat`l c`tre slugile sale: aduce]i haina cea dint=i [i-l \mbr`ca]i [i da]i inel \n m=na lui [i \nc`l]`minte \n picioarele lui. {i aduc=nd vi]elul cel \ngr`[at, junghiindu-l [i m=nc=nd, s` ne veselim; c` fiul acesta mort era [i a \nviat, pierdut era [i s-a aflat. {i au \nceput s` se veseleasc`. Iar fiul cel mare era la ]arin`; [i cum a venit [i s-a apropiat de cas`, a auzit c=ntece [i jocuri. {i chem=nd pe una din slugi a \ntrebat: ce sunt acestea? Iar ea a zis: fratele tù a venit [i a junghiat tat`l tù vi]elul cel \ngr`[at, pentru c` s`n`tos l-a primit. {i s-a m=niat acela [i nu voia s` intre, iar tat`l lui ie[ind, \l ruga. Iar el r`spunz=nd a zis tat`lui sù: tat`, de at=]ia ani \]i slujesc [i niciodat` porunca ta nu am c`lcat [i mie niciodat` nu mi-ai dat m`car un ied, ca s` m` veselesc cu prietenii mei; iar c=nd veni acest fiu al tù, care ]i-a m=ncat avu]ia cu desfr=natele, ai \njunghiat vi]elul cel gras. Iar el a zis: fiule, tu \n toat` vremea e[ti cu mine [i toate ale mele, ale tale sunt, dar se c`dea s` ne veselim [i s` ne bucur`m c`ci fratele tù acesta mort era [i a \nviat, pierdut era [i s-a aflat (Luca 15, 1132). Explicarea textului Dup` cum vedem, \n prim planul pericopei este fiul risipitor. Fiul risipitor, care [i-a cheltuit toate bunurile cu care l-a \nzestrat Dumnezeu, ajung=nd \ntr-o stare umilitoare [i jalnic`, care duce la destr`marea propriei sale fiin]e. Ajuns \n aceast`
204
Capitolul unu
stare de moarte moral` (duhovniceasc`) era \nvins de puterea diavolului, care pun=ndu-[i st`p=nire asupra sa, \l domin`, ]in=ndu-l \n cea mai de jos stare a existen]ei... |n sufletul lui se de[teapt` totu[i acel judec`tor care \l treze[te din adormire... Iar aceast` trezire a con[tiin]ei \l determin` s`-[i vin` \n sine, s` priveasc` la sine \nsu[i, s` vad` situa]ia \n care a ajuns, s` o regrete sincer [i profund. {i astfel \n fa]a lui apare un lumini[ salvator: casa p`rinteasc`! Acolo arga]ii o duc mai bine dec\t el. Obiectiv cu sine \nsu[i, ia o hot`r=re eroic`: Scula-m`-voi! Aici nu mai pot sta, fiindc` pier!... {i s-a sculat, [i a pornit pe drumul salvator al vie]ii [i \ndrept`rii sale. Iar tat`l \l prime[te cu bra]ele deschise [i \i red` demnitatea pe care a avut-o \nainte, bucur=ndu-se nespus de mult de re\ntoarcerea lui. Sufletul fratelui celui mai mare se \ntristeaz`. El judec` dup` norma unei drept`]i rigide. Nu accept` nici iubirea, nici iertarea. Atitudinea tat`lui sù \l revolt` [i refuz` s` participe la bucuria \nvierii morale a fratelui sù, pe care de altfel nici nu-l nume[te, \n dialogul cu tat`l sù, frate, ci fiul tù.... Nu este lipsit` de interes nici atitudinea fiului cel mare, a fiului ascult`tor de tat`l sù. Vom vedea [i analiza mai \ndeaproape judecata lui. Din punctul lui de vedere se pare c` avea dreptate c=nd \[i ar`ta indignarea fa]` de c`lduroasa primire pe care tat`l o face fiului risipitor re\ntors acas`. El se pl=nge tat`lui c` nici un ied nu a tìat pentru a se veseli cu prietenii sì, de[i i-a slujit cu devotament, pe c=nd fiul care i-a cheltuit parte din avu]ia sa, acum c=nd s-a re\ntors acas` pr`bu[it de f`r`delegile s`v=r[ite, i-a tìat tocmai vi]elul cel gras... Aceasta este dreptatea: a da fiec`ruia ceea ce i se cuvine, adic` dup` faptele sale. {i care erau faptele fiului risipitor? Ce i s-ar fi cuvenit s` primeasc` dup` faptele sale, pentru a \mplini dreptatea? Exact ceea ce a cerut acesta: s` fie angajat ca un argat. Fiul risipitor, re\ntors la casa p`rinteasc`, a judecat drept. Dac` l-ar fi rev`zut \n aceast` calitate, desigur fiul cel mare nu s-ar fi revoltat. Poate l-ar fi comp`timit. Dar p`rintele bun [i iubitor nu a judecat dup` talerele balan]ei ]inut` \n m=n` cu ochii \nchi[i... El a judecat dup` iubirea lui p`rinteasc`. {i aceasta \l sf`tuia s` nu priveasc` balan]a care s` judece dup` dreptate, ci s`-[i deschid` bra]ele iubitoare pentru a str=nge la piept [i a-i da c`ldura sufleteasc`, nu unui oarecare om revenit din pribegia vie]ii lui, ci fiului sù. Tocmai lui. Nu s-a uitat la haina lui rupt`, nici la gheata lui tocit` [i str=mbat` de drumurile bolov`noase pe care a pribegit. Nu i-a analizat nici faptele, nu a pus \n discu]ie nici chiar reputa]ia lui, pe care fiul i-a t=r=t-o \n mocirl`. El nu a privit \n acele clipe dec=t pe fiul
205
lui, adic` fiin]a lui \ns`[i. {i at=t. Nimic mai mult. Nu dojana \l interesa acum, ci salvarea. De aceea nu se m=hne[te, ci se bucur`. Dac` cumva ar fi primit [tirea c` fiul sù se afl` \ntr-o stare deplorabil`, desigur l-ar fi pus pe g=nduri [i cu totul alta ar fi fost judecata lui. Acum \ns` \l are \n fa]a lui. Simplul fapt c` s-a re\ntors acas` a \nsemnat pentru fiu sunetul rede[tept`rii, iar pentru tat` bucuria revederii unui mort trezit la via]`. Dup` cum vedem, pilda, av=nd un caracter moral, ne prezint` trei tablouri. Primul tablou ne descrie hot`r=rea nes`buit` a fiului cel mic, care ie[ind de sub autoritatea patern`, se pierde \n propriile p`cate, ajung=nd pe culmile disper`rii. Al doilea tablou prezint` cìn]a [i hot`r=rea lui de a reveni la casa p`rinteasc`, precum [i iubirea tat`lui, care a[tept=ndu-l, \l prime[te cu bucurie. Al treilea tablou oglinde[te sup`rarea fratelui celui mai mare, ca [i protestul lui \mpotriva iubirii ar`tat` de tat`l sù fiului risipitor re\ntors la casa p`rinteasc`. |n acest caz, tat`l din parabol` este Dumnezeu, P`rintele ceresc plin de iubire, care nu judec`, nu condamn`, nu os=nde[te, ci a[teapt` cu \ndelung` r`bdare ca s` ierte [i s` primeasc` \n bra]ele iubirii p`rinte[ti pe fiul care, de[i s-a desp`r]it de tat`l sù, apuc=nd \n lumea p`catului [i a mor]ii morale, r`m=ne totu[i fiul lui, via]` din via]a lui... S-a \ncercat s` se dea pildei o interpretare simbolic`, nu lipsit` de interes, privind istoria m=ntuirii neamului omenesc. Se spune astfel c` tat`l din parabol` este P`rintele ceresc, Dumnezeu. Fiul cel r`t`cit sunt neamurile care s-au ab`tut de la iubirea p`rinteasc` [i au apucat pe drumul p`catului, fapt care le-a dus \ntr-o situa]ie deplorabil`. Avu]ia pe care tat`l a dat-o fiului risipitor reprezint` darurile cu care Dumnezeu ne-a \nzestrat la crea]ie. Risipirea avu]iei primit` de fiul cel mic reprezint` tocmai aceast` nefructificare a darurilor cu care Dumnezeu l-a \nzestrat pe om. Starea deplorabil` \n care a ajuns, datorit` dep`rt`rii de Dumnezeu [i a risipirii darurilor cu care l-a \nzestrat Creatorul reprezint` afundarea tot mai mult a omului \n p`cat. Strìnul care \l angajeaz` pe fiul cel pierdut, p`zitor la porci, este diavolul. Fiindc` porcii sunt socoti]i animale necurate, a ajunge s` p`ze[ti porcii reprezint` pentru iudei cea mai de jos pozi]ie la care poate ajunge cineva. Fiul cel mare reprezint` poporul lui Israel, fidel [i apropiat de P`rintele ceresc, dar \n acela[i timp invidios pe fratele sù, care \ntorc=ndu-se, este primit cu iubire [i reconsiderat ca fiu, nu ca argat de c`tre tat`l sù bun [i iubitor... Darurile cu care \l prime[te tat`l sù, repun=ndu-l \n demnitatea de la \nceput, reprezint` darurile Bisericii, care salveaz` via]a oric`rui p`c`tos
206
Capitolul unu
care se cìe[te [i se hot`r`[te s` revin` la iubirea lui Dumnezeu, \ndrept=ndu-[i via]a.
De ce fiului cel mic, plecat de la casa p`rinteasc`, i se spune: fiul risipitor, sau cel pierdut? (Fiindc` plec=nd de la casa p`rinteasc` s-a risipit, s-a pierdut pe sine \nsu[i pe drumurile vie]ii, \n tot felul de destr`b`l`ri, cu tot felul de prieteni, p=n` a ajuns \n cea mai deplorabil` situa]ie). Ce l-a determinat s` revin` la casa p`rinteasc`? (Starea jalnic` \n care se afla). Ce \nseamn` venirea \n sine? (Trezirea con[tiin]ei ca judec`tor al faptelor rele, urmat` de hot`r=rea puternic` de \ndreptare). La ce se refer` starea deplorabil` \n care a ajuns fiul risipitor? (La starea de p`c`to[enie a oamenilor, care nesocotesc filia]ia lor divin`). Urm`rind re\ntoarcerea fiului risipitor, care sunt fazele de revenire a omului de la p`cat, la dragostea P`rintelui ceresc? ( |n primul r=nd, recunoa[terea st`rii de p`c`to[enie ca un rù al vie]ii. Aceasta este urmat` de hot`r=rea eroic` de a p`r`si p`catul care ]i-a creat at=t de mult rù. Apoi, m`rturisirea p`catelor, asemenea fiului risipitor: tat`, am gre[i la cer [i \naintea ta... |n sf=r[it, dorin]a nestr`mutat` de a trì via]a dup` voia lui Dumnezeu: prime[te-m` ca pe un argat al tù...). Cum ne m`rturisim noi p`catele? (Putem s` le m`rturisim direct lui Dumnezeu, a[a cum o facem \n fiecare zi c=nd rostim Rug`ciunea Tat`l nostru. Putem apoi s` ne m`rturisim p`catele \n scaunul spovedaniei. Aici avem \n plus dezlegarea preotului duhovnic [i pov`]uirea lui de a ne orienta via]a spre virtute [i sfin]enie).
8. Aplicarea
Pericopa evanghelic` a fiului risipitor este r=nduit` a fi citit` \n duminica a 34-a dup` Rusalii. Aceast` perioad` se nume[te perioada Triodului. |ncep=nd cu pericopa cuprinz=nd pilda vame[ului [i fariseului, precum [i cea cu privire la pocìn]a lui Zacheu, al`turi de pericopa \ntoarcerii fiului risipitor, aceasta constituie o perioad` special` de preg`tire duhovniceasc` \n vederea \nt=mpin`rii Postului Pa[telui. Smerenia [i pocìn]a cu care, de acum \ncep=nd, se cuvine a le cultiva mereu \n via]a noastr`, sunt pe prim plan. Dar mai cu seam`, \n Postul Sfintelor Pa[ti, c=nd se cuvine s` ne m`rturisim p`catele [i s` ne \mp`rt`[im
207
--
de jertfa care s-a adus de Fiul lui Dumnezeu spre iertarea p`catelor [i sfin]enia vie]ii noastre. 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Pilda vame[ului [i fariseului

Referindu-ne mai \nainte la rug`ciune, am v`zut ca ea reprezint` darul lui Dumnezeu oferit sufletului omenesc pentru a-[i putea ridica sim]`mintele spre cer. Rug`ciunea de adresare c`tre Dumnezeu poate fi de laud`, de mul]umire [i de cerere. Ea poate fi apoi public`, c=nd este f`cut` de \ntreaga ob[te a credincio[ilor, precum [i particular`, f`cut` de credinciosul aflat singur \n comuniune cu Dumnezeu.
II. Anun]area temei

Cum trebuie f`cut` rug`ciunea spre a fi bine pl`cut` P`rintelui ceresc, ne arat` M=ntuitorul \n pilda vame[ului [i fariseului, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.
III. Tratarea
Textul pericopei Iat` con]inutul pildei: Doi oameni s-au suit la templu s` se roage, unul fariseu [i altul vame[. Fariseul st=nd, a[a se ruga \n sine: Dumnezeule, \]i mul]umesc c` nu sunt ca ceilal]i oameni: r`pitori, nedrep]i, desfr=na]i, sau ca acest vame[. Postesc de dou` ori pe s`pt`m=n`, dau zeciuial` din toate c=te c=[tig. Iar vame[ul departe st=nd, nu vrea nici ochii s`-[i ridice la cer, ci \[i b`tea pieptul, zic=nd: Dumnezeule, milostiv fii mie p`c`tosul. Zic vou`, s-a cobor=t acesta mai \ndreptat la casa sa dec=t acela; c`ci tot cel ce se \nal]` pe sine, se va smeri, iar cel ce se smere[te pe sine, se va \n`l]a (Luca 18, 1014). Explicarea textului Dup` cum vedem, parabola M=ntuitorului ne prezint` doi oameni, care se roag` \n mod cu totul diferit. Prezentarea sugestiv` [i plastic` a parabolei ne ajut` s` \n]elegem mai bine modul de a se ruga, de a-[i \n`l]a sim]`mintele spre cer,
208
Capitolul unu
a dou` categorii de oameni: a fariseilor, care \ntruchipau m=ndria, [i a vame[ilor, care cu smerenie [i cu cìn]` m`rturiseau lui Dumnezeu vinov`]ia faptelor lor, spre a ob]ine milostivirea [i iertarea P`rintelui ceresc. Vame[ii, erau agen]i fiscali, care str=ngeau impozitul de la cona]ionalii lor \n favorul romanilor st`p=nitori. |n aceast` situa]ie erau necinsti]i, adun=ndu-[i mari profituri [i \n favorul lor. Pentru acest motiv, reprezentan]ii na]iunii [i poporul de r=nd \i priveau nu numai cu rezerve, ci [i cu dispre], ca pe unii care sunt \n afara legii lui Dumnezeu, ca adev`rate \ntruchip`ri ale p`catului. C=nd, \n acele timpuri, doreai s` spui despre cineva c` este p`c`tos, \l comparai, sau \l identificai cu vame[ii. La polul opus se afla fariseul, apar]in`tor partidului na]ional religios, cu mult zel pentru legea [i datinile str`bune. Numele lor \nseamn` separa]i, fiindc` pretindeau c` se deosebesc complet de ceilal]i oameni \n \mplinirea aspira]iilor poporului din care f`ceau parte. Dar ei \mplineau legea numai \n litera ei, interpret=nd-o mai mult dup` datinile oamenilor, [i nu \n duhul ei, \n spiritul voin]ei lui Dumnezeu. Erau oric=nd gata s` \nfrunte, s` dema[te [i s` se ia de piept cu oricine care nu \mplinea ca ei legea \n liter` [i p=n` \n cele mai mici am`nunte, ca [i datinile tradi]ionale care o completau. Erau dispre]uitori [i arogan]i cu mul]imile necunosc`toare ale legii, dar \n acela[i timp erau plini de m=ndrie, pl`c=ndu-le s` fie mereu \n v`zul, admira]ia [i aplauzele celor din jur. Din modul \n care ne apar aceste dou` categorii de oameni, rezulta [i atitudinea lor \n practicarea rug`ciunii, unul din cel mai \nsemnat act al religiei, ca leg`tur` sau comuniune cu Dumnezeu. {i aici am v`zut tot doi poli opu[i. Fariseul se comport` [i \n fa]a lui Dumnezeu cu aceea[i m=ndrie. Dac` observ`m bine, el nici nu se roag` lui Dumnezeu, ci se laud` lui Dumnezeu... |n rug`ciunea lui distingem dou` aspecte: lauda \n fa]a lui Dumnezeu [i dispre]uirea celorlal]i oameni, mai ales a vame[ului, pe care av=ndu-l al`turi \l ia [i ca termen de compara]ie. Pe de alt` parte, vame[ul avea con[tiin]a p`c`to[eniei sale. Dac` fariseul st`tea \n fa]` cu ochii spre cer, pentru a-i spune lui Dumnezeu cine este el, ca [i cum Dumnezeu nu ar [ti, vame[ul plin de cìn]` [i de sinceritate nu avea \ndr`zneala nici privirea s`-[i ridice spre cer, fiindc` cerul era considerat tronul lui Dumnezeu, iar el fiind inundat de p`cate, ap`sat de con[tiin]a p`c`to[eniei, a vinov`]iei, nu putea dec=t cu smerenie [i pocìn]` s` [i le recunoasc` [i s` cear` milostivirea P`rintelui ceresc. |n urma rug`ciunii sale, fariseul nu a primit nimic din partea lui
209
Dumnezeu, fiindc`, de fapt, nici nu a cerut nimic lui Dumnezeu. S-a prezentat \n locul din fa]a al templului, spre a aduce lui Dumnezeu la cuno[tin]` cine este el, a modului \n care a \mplinit el legea... Vame[ul \n schimb a primit \ndurarea lui Dumnezeu [i a plecat din templu cu sufletul curat, eliberat de p`cat, prin milostivirea P`rintelui ceresc, care din \ndurare [i din bun`tate, i-a alinat tulbur`torul zbucium al sufletului sù.

Ne \ntreb`m acum: ce ne prezint` parabola vame[ului [i fariseului? (Dou` categorii de oameni [i dou` moduri diferite de a se ruga lui Dumnezeu). Cum s-a rugat fariseul? (El nici nu s-a rugat, ci s-a lùdat \n fa]a lui Dumnezeu c` \mpline[te legea). Dar vame[ul? (S-a cìt plin de smerenie \n fa]a lui Dumnezeu pentru p`catele sale. El a cerut ca milostivirea lui Dumnezeu s` \nlocuiasc` dreptatea Lui, care judec` [i pedepse[te pe p`c`tos dup` fapta sa). A c`rui rug`ciune a fost primit` [i r`splatit` de Dumnezeu? (A celui care s-a rugat, adic` a vame[ului, fiindc` Dumnezeu este P`rintele nostru bun [i \ndur`tor cu cei ce \[i recunosc vinova]ia faptelor [i doresc s`-[i \ndrepte via]a).
V. Asocierea
Mai cunoa[tem vreun caz de rug`ciune smerit` r`spl`tit` cu binecuv=ntarea lui Dumnezeu? (Cunoa[tem de pild` rug`ciunea plin` de smerenie [i cìn]` a unuia din cei doi t=lhari de pe Golgota, r`stigni]i al`turi de Iisus. |n timp ce unul \l hulea, pe Iisus, celalalt cert=ndu-l, i-a zis: Nu te temi de Dumnezeu, c` \n aceea[i os=nd` e[ti? {i noi dup` dreptate, c`ci primim cele cuvenite dup` faptele noastre, iar Acesta nici un rù nu a f`cut. {i ziceau lui Iisus: pomene[te-m`, Doamne, c=nd vei veni \n \mp`r`]ia Ta. {i i-a zis Iisus: Amin grìesc ]ie, ast`zi vei fi cu mine \n rai (Luca 23, 3943).
VI. Generalizarea
Din cele p=n` aici tratate vedem c` rug`ciunea pl`cut` [i bine primit` lui Dumnezeu este cea smerit`, fiindc` tot cel ce se \nal]` pe sine se va smeri, iar cel ce se smere[te pe sine, se va \n`l]a.
210
VII. Aplicarea
Capitolul unu
--
Biserica a r=nduit ca Duminica \n care se cite[te pericopa Vame[ului [i fariseului s` marcheze \nceputul perioadei Triodului, ca o preg`tire duhovniceasc` a credincio[ilor spre a p`[i pe drumul smereniei [i al cìn]ei \n marele Post al Pa[telui, care va \ncepe nu peste mult timp. |n acest sens, rug`ciunea Sf=ntului Efrem Sirul este un model de rug`ciune smerit` pe care credincio[ii e bine s` o deprind` a o rosti cu evlavie \n perioada postului, cu prilejul serviciilor divine. S` \nv`]`m cu to]ii aceast` rug`ciune: Doamne [i St`p=nul vie]ii mele duhul tr=nd`viei, al grijii de multe, al iubirii de st`p=nire [i al grìrii \n de[ert nu mi-l da mie. Iar duhul cur`]iei, al g=ndului smerit, al r`bd`rii [i al dragostei, d`ruie[te-l mie slugii Tale. A[a Doamne, |mp`rate, d`ruie[te-mi ca s`-mi v`d p`catele mele [i s` nu os=ndesc pe fratele meu c` bine e[ti cuv=ntat \n vecii vecilor Amin.
Pilda celor doi datornici

Afl=ndu-se \n Galilea, M=ntuitorului \nv`]=nd pe Sfin]ii Apostoli [i mul]imile care \l \mpresurau, insist` asupra necesit`]ii de a adopta fa]` de semeni totdeauna o atitudine de bun`voin]` [i iertare. Apostolul Petru consider` potrivit s` \ntrebe de c=te ori se cuvine s` iert`m pe cel ce ne gre[e[te. |nv`]a]ii Legii spuneau c` de trei ori. Apostolul \ns` invoc` cifra 7, care era considerat` a fi sf=nt`, [i \ntreab` pe |nv`]`torul dac` de [apte ori trebuie s` iert`m semenului care ne gre[e[te. Domnul \i r`spunde: nu-]i zic p=n` la [apte ori, ci p=n` de 70 de ori c=te [apte. Aceasta \nseamn` c` iertarea noastr` trebuie s` fie nelimitat`.
211

Iar pentru a \n]elege aceasta, le-a spus pilda celor doi datornici, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.

Textul pericopei De aceea, asem`natu-s-a \mp`r`]ia cerurilor omului \mp`rat care a voit s` se socoteasc` cu slugile sale. {i, \ncep=nd s` se socoteasc` cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talan]i. Dar neav=nd el cu ce s` pl`teasc`, st`p=nul sù a poruncit s` fie v=ndut el [i femeia [i copii [i pe toate c=te are, ca s` se pl`teasc`. Deci, c`z=ndu-i \n genunchi, sluga aceea i se \nchina, zic=nd: Doamne, \ng`duie[te-m` [i-]i voi pl`ti ]ie tot. Iar st`p=nul slujii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul [i i-a iertat [i datoria. Dar, ie[ind sluga aceea a g`sit pe unul dintre cei ce slujeau cu el [i care-i datora o sut` de dinari. {i pun=nd m=na pe el, \l sugruma zic=nd: Pl`te[te-mi ce e[ti dator. Deci c`z=nd cel ce era slug` ca [i el, \l ruga zic=nd: \ng`duie[te-m` [i \]i voi pl`ti. Iar el nu voia, ci, merg=nd, l-a aruncat \n \nchisoare, p=n` ce va pl`ti datoria. Iar celelalte slugi, v`z=nd cele petrecute, s-au \ntristat foarte [i, venind, au spus st`p=nului toate cele \nt=mplate. Atunci, chem=ndu-l st`p=nul sù, \i zice: Slug` viclean`, toat` datoria aceea ]i-am iertat-o, fiindc` m-ai rugat. Nu se c`dea, oare, ca [i tu s` ai mil` de cel \mpreun` slug` cu tine, precum [i eu am avut mil` de tine? {i m=niindu-se st`p=nul lui l-a dat pe m=na chinuitorilor, p=n` ce-i va pl`ti toat` datoria. Tot a[a [i Tat`l Meu cel ceresc v` va face vou`, dac` nu ve]i ierta fiecare fratelui sù din inimile voastre (Matei 18, 2335). Explicarea textului Dup` cum remarc`m \n textul pericopei, e vorba de un om-rege , care dorea s` fac` r=nduial` \n privin]a datoriei pe care o aveau fa]` de el unele din slugile sale. Dup` concep]ia oriental` a acelor timpuri, to]i guvernatorii, mini[trii, prefec]ii, etc, erau numi]i servitori ai regelui. Iese \n eviden]` doar unul dintre ei, care datora foarte mult: 10000 de talan]i. Potrivit legii, un astfel de datornic \mpreun` cu familia lui (so]ie [i copii) era v=ndut \n t=rgul de sclavi r`m=n=nd \n sclavie pe toat` via]a (Leviticul 25, 3947). Singura lui salvare era s` apeleze la mila st`p=nului cer=ndu-i \ng`duin]a de a am=na achitarea sumei respective. {i \ntr-adev`r, st`p=nul nu a aplicat
212
Capitolul unu
legea drept`]ii, ci iubirea milostivirii. Mai mult dec=t a cerut sluga ajuns` la disperare, st`p=nul l-a iertat de orice datorie. U[or putem t=lcui \n]elesul iert`rii acordat` de st`p=n slugii sale datornice, dac` ne g=ndim c` st`p=nul rege este Dumnezeu, fa]` de care noi, prin p`catele noastre, am devenit vrednici de pedeaps`. Dar El nu ne-a pedesit dup` dreptate, ci ne-a iertat dup` mila Sa. {i ne-a acordat o iertare integral`, de toate p`catele noastre. Ne-a acordat iertarea \n mod gratuit, nimic cer=nd \n schimb de la noi, dec=t s` fim asemenea Lui, s` ne comport`m [i noi cu iertare [i iubire, adic` s` iert`m pe semenul nostru din iubire [i nu s`-l judec`m dup` dreptate. De altfel, a[a ne-a \nv`]at M=ntuitorul s` ne rug`m cer=nd P`rintelui ceresc: [i ne iart` nou` gre[alele noastre precum [i noi iert`m gre[i]ilor no[tri. Dac` noi nu vom ierta pe cei ce ne gre[esc, cerem os=nd` din partea lui Dumnezeu, c=nd ne rug`m s` ne ierte. A[a s-a [i \nt=mplat, mai departe, cu sluga c`reia i s-a iertat datoria. C=nd ea a \nt=lnit un \mpreun` slujitor al ei, care \i datora mult mai pu]in, a aplicat dreptatea legii p=n` \n consecin]ele ei cele mai dure. Acesta \i datora doar 100 de dinari, mult mai pu]in dec=t reprezenta datoria lui ce i-a fost iertat`. Un talant de argint echivala cu 43, 620 kg, iar un dinar (de argint) cu 4,5 grame. Apoi el datora 10000 de talan]i, pe c=nd datornicul lui trebuia s`-i achite doar 100 de dinari. Nu i-a acceptat colegului sù de slujire, ce-i era datornic, nici un argument [i nu i-a acordat nici o \n]elegere [i nici o \ng`duin]`. L-a aruncat \n temni]` p=n` va pl`ti datoria. |n acele timpuri, cel \nchis fiind supus la chinuri [i torturi cùta toate mijloacele pentru a-[i achita datoria, insist=nd pe l=ng` rude, prieteni sau cunoscu]i ca s`-l ajute. Aceast` situa]ie de dur` \mpietrire \n rùtate din parte slugii iertate de datoria sa, nu a putut fi suportat` de celelalte slugi, care v`z=nd \nt=mplarea au comunicat cazul st`p=nului. Aplic=nd de data aceasta dreptatea \n toat` duritatea ei, regele revine asupra hot`r=rii ini]iale [i aplic` celui pe care la \nceput l-a iertat, exact pedeapsa pe care el \nsu[i a aplicat-o datornicului sù. |n felul acesta dreptatea s-a \mplinit prin aplicarea legii talionului: ochi pentru ochi [i dinte pentru dinte. Dar Dumnezeu dore[te s` \nving` duritatea drept`]ii prin mil` [i iertare, de unde [i avertismentul M=ntuitorului: Tot a[a [i Tat`l meu ceresc va face cu voi, dac` nu ve]i ierta fiecare fratelui sù din toat` inima. De altfel aceasta este marea noutate pe care o aduce Evanghelia lui Hristos \n lume, \n rela]iile dintre oameni. Mila s` biruiasc` dreptatea [i iertarea s` \nlocuiasc` pedeapsa. Altfel spus, legea talionului care cerea ochi pentru ochi [i dinte pentru
213
dinte s` fie \nlocuit` cu legea iubirii care proclam` mila [i iertarea. Mila fa]` de cel ce ne-a nedrept`]it [i iertarea \n locul aplic`rii aceleia[i fapte. A r`spunde cu violen]` la violen]` face ca du[m`nia dintre oameni s` continue mereu, a r`spunde cu r`zbunare [i duritate la gre[eala semenului este dovada cea mai conving`toare c` nu e[ti \ntru nimic mai bun dec=t el. Cei \n]elep]i [i genero[i [tiu totdeauna s` cedeze. Ei nu sunt \ns` cei slabi [i \nvin[i, ci din contr`, sunt biruitorii ce fac ca s` dispar` norii ce]o[i ce \ntre]in du[m`nia dintre oameni, \n favorul razei de lumin` [i c`ldur`, care \i unesc \n comuniunea iubirii dintre ei. Din cuvintele M=ntuitorului mai re]inem [i faptul c` iertarea numai atunci este deplin`, numai atunci \[i aduce roadele a[teptate, c=nd este din toat` inima. Aceasta \nseamn` c` exist` [i iert`ri formale, conven]ionale. Sunt iert`ri de suprafa]`, numai din gur`, nu [i din toat` inima. Unii ca ace[tia pot fi auzi]i spun=nd: iert, dar nu uit. Aceasta nici nu este propriu-zis iertare, ci masca perfid` a urii clocotitoare ce a[teapt` doar prilejul [i clipa r`zbun`rii.
Cum s-a purtat regele fa]` de slujitorul sù care \i datora 10000 de talan]i? (Cu \ndurare [i iertare). Dar acest slujitor fa]` de colegul sù care \i datora doar 100 de dinari? (Cu maxim` duritate a aplicat legea, arunc=ndu-l \n temni]`, p=n` \i va achita datoria). Cum se cuvenea s` se comporte slujitorul c`ruia i-a fost iertat` datoria, fa]` de datornicul sù, care avea fa]` de el o datorie incomparabil mai mic`? (Se cuvenea s`-l ierte, sau cel pu]in s`-i am=ne achitarea datoriei, a[a cum de altfel a cerut [i el st`p=nului sù). Pentru \mpietrirea sa \n rùtate a meritat aceast` slug` s` i se aplice duritatea legii [i a pedepsei? (A meritat, fiindc` dup` dreptate, cu m`sura cu care m`sori, ]i se va m`sura (Marcu 4, 24) [i cu judecata cu care ve]i judeca ve]i fi judeca]i (Matei 7, 2). Care este \ndemnul [i \nv`]`tura M=ntuitorului de la sf=r[itul pildei? (C` dac` vrem s` fim ierta]i de Dumnezeu, se cuvine ca [i noi s` iert`m gre[alele semenilor no[tri). Cum trebuie s` fie iertarea acordat` semenului? (Din toat` inima , adic` total`, ceea ce \nseamn` c` iertarea \nseamn` a uita gre[eala semenului [i a stabili raporturi de bun` \n]elegere, ca [i cum nu s-ar fi \nt=mplat nimic).
214
8. Aplicarea
Capitolul unu
--
Pericopa evanghelic` a celor doi datornici este r=nduit` de Biseric` a fi citit` la Sf=nta Liturghie \n Duminica a XI-a dup` Rusalii, spre a ne \nv`]a c` de-]i vei aduce darul tù la altar [i acolo \]i vei aduce aminte c` fratele tù are ceva asupra ta, las` acolo darul tù \naintea altarului [i mergi mai \nt=i de te \mpac` cu fratele tù [i atunci venind, adu darul tù (Matei 5, 2324).
Parabola despre bogatul nemilostiv [i s`racul Laz`r

Vr=nd s` arate c` via]a cuiva nu st` \n surplusul avu]iilor sale, precum [i din dorin]a de a \ndemna pe credincio[i s`-[i adune bunuri nepieritoare \n cer, M=ntuitorul, pe l=ng` alte pilde, a mai spus [i

parabola despre bogatul nemilostiv [i s`racul Laz`r.

Textul pericopei Era un om bogat care se \mbr`ca \n porfir` [i \n vison, veselindu-se \n toate zilele \n chip str`lucit. Iar un s`rac, anume Laz`r, z`cea \naintea por]ii lui, plin de bube, dorind s` se sature din cele ce c`deau de la masa bogatului; dar [i c=inii venind, lingeau bubele lui. {i a murit s`racul [i a fost dus de c`tre \ngeri \n s=nul lui Avraam. A murit [i bogatul [i a fost \nmorm=ntat. {i \n iad, ridic=ndu-[i ochii, fiind \n chinuri, el a v`zut de departe pe Avraam [i pe Laz`r \n s=nul lui. {i el, strig=nd, a zis: P`rinte Avraame, fie-]i mil` de mine [i trimite pe Laz`r
215
s`-[i ude v=rful degetului \n ap` [i s`-mi r`coreasc` limba, c`ci m` chinuiesc \n aceast` v`paie. Dar Avraam a zis: fiule, adu-]i aminte c` ai primit cele bune ale tale \n via]a ta, [i Laz`r, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se m=ng=ie, iar tu te chinuie[ti. {i peste toate acestea, \ntre noi [i voi s-a \nt`rit pr`pastie mare, ca cei care voiesc s` treac` de aici la voi s` nu poat`, nici de acolo s` treac` la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, P`rinte, s`-l trimi]i \n casa tat`lui meu, c`ci am cinci fra]i, s` le spun` lor acestea, ca s` nu vin` [i ei \n acest loc de chin. {i a zis Avraam: Au pe Moise [i pe prooroci; s` asculte de ei. Iar el a zis: Nu P`rinte Avraame, ci, dac` cineva dintre mor]i se va duce la ei, se vor pocì. {i a zis Avraam: dac` nu ascult` de Moise [i de prooroci, nu vor crede nici dac` ar \nvia cineva dintre mor]i (Luca 16, 1931). Explicarea pericopei Pilda ne prezint` dou` personaje aflate \n pozi]ie diferit` [i contradictorie \n fa]a vie]ii. Pe de o parte, bogatul \mbr`cat \n porfir` [i vison, veselindu-se \n toate zilele \n chip str`lucit; iar pe de alt` parte, s`racul Laz`r, plin de bube, dorind s` se sature din cele ce c`deau de la masa bogatului; dar [i c=inii venind, lingeau bubele lui. Doi oameni, dou` situa]ii inegale h`r`zite de via]a de aici [i de acum. Bogatul nu avea nici un merit c` via]a i-a dat totul, precum Laz`r nu avea nici o vin` c` via]a l-a despuiat de s`n`tate [i de minimul necesar al existen]ei. Tot at=t de adev`rat este [i faptul c` bogatul nu a ajuns \n os=nda ve[nic` fiindc` avea toate trebuin]ele vie]ii, ci fiindc`, petrec=ndu-[i via]a \n lux, m=ndrie [i tot felul de destr`b`l`ri [i nedrept`]i nu mai dorea s` vad` pe nimeni \n jurul sù... Nu-l interesa via]a nim`nui, cu at=t mai pu]in a s`rmanului Laz`r, care z`cea \nvins la periferia casei sale... Dar nici Laz`r nu a ajuns \n s=nurile lui Avraam, pentru simplul motiv c` era s`rac, ci fiindc` \n s`r`cia lui nu a v`t`mat pe nimeni, nu a f`cut nici un rù, nim`nui. Dac` via]a s-ar sf=r[i aici, soarta ar fi foarte nedreapt`!... Bogatului i-ar fi dat totul; iar s`racului, nimic. Ar fi o inegalitate strig`toare la cer!... Via]a \ns` nu se sf=r[e[te aici. Parabola ne arat` c` exist` o dreptate ve[nic`, pe m`sur` a r`spl`ti fiec`ruia dup` faptele s`v=r[ite \n aceast` via]`. Pe de alt` parte, pericopa scoate la lumin` faptul c` dup` moartea fizic`, sufletul se afl` \n stare activ`; el nu dispare odat` cu trupul muritor. Bogatul aflat \n os=nd` comunic`, cer=nd P`rintelui Avraam s` i se u[ureze greutatea ap`s`toare a suferin]ei \n care se zv=rcolea... De aici vedem c` dup` moartea fizic` urmeaz` judecata particular` a fiec`rui suflet [i repartizarea
216
Capitolul unu
provizorie spre binecuv=ntare sau os=nd`. Intui]ia se face ar`t=nd tabloul bogatului nemilostiv [i a s`racului Laz`r.
Ce ne prezint` pericopa evanghelic`? (Contrastul izbitor \ntre via]a unui bogat [i a unui s`rac). Care este sf=r[itul vie]ii acestor dou` personaje? (Cel bogat a ajuns \n os=nd`, fiindc` [i-a trìt via]a \n lux, m=ndrie, destr`b`l`ri, zg=rcenie, l`comie, nedrept`]i [i egoism. Iar cel s`rac a ajuns \n fericirea ve[nica fiindc` el nu a f`cut rù nim`nui). De aici vedem c` avu]ia nu reprezint` un rù \n sine. Totul este \n func]ie de modul \n care este dob=ndit` [i de modul \n care o folosim. Prin ea putem pierde m=ntuirea, dar \n acela[i timp putem transforma bunurile pieritoare \n bunuri nepieritoare, ajut=nd pe cei nevoia[i [i neputincio[i, f`c=nd din ea expresia iubirii [i milostivirii fa]` de semeni, a[a cum [tim c` au f`cut mul]i din sfin]ii Bisericii. Ce rezult` din parabol`, exist` judecat` particular` a sufletelor dup` desp`r]irea de trup? (Parabola scoate \n eviden]` faptul c` exist` aceast` judecat`, precum [i faptul c` sufletele se afl` dup` moarte \ntr-o stare activ`, fie de os=nd`, fie de fericire \n comuniunea lui Dumnezeu).
8. Aplicarea
Sf=nta Scriptur` a luat totdeauna atitudine fa]` de boga]ii lacomi [i necinsti]i, care [i-au adunat bog`]ia pe nedrept [i au trìt via]a \n desf`t`ri de tot felul, f`r` a se milostivi fa]` de cei nevoia[i [i neputincio[i din jurul lor: Boga]ilor, pl=nge]i [i v` t=ngui]i de necazurile ce vor s` vin` asupra voastr`. Bog`]ia voastr` a putrezit [i hainele voastre le-au m=ncat moliile. Aurul vostru [i argintul vostru au ruginit [i rugina lor va fi m`rturie \mpotriva voastr`... Iat`, plata lucr`torilor care au secerat ]arinile voastre, pe care voi a]i oprit-o, strig`, [i strig`tele secer`torilor au intrat \n urechile Domnului Savaot. V-a]i desf`tat pe p`m=nt [i v-a]i dezmierdat... os=ndit-a]i, omor=t-a]i pe cel drept... (Iacob 5, 1-7). La slujba Litiei din cadrul Vecerniei se c=nt`: Boga]ii au s`r`cit [i au fl`m=nzit, iar cei ce-L caut` pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele. S`-I c=nt`m [i noi cu to]ii.
217
--

S` \nv`]`m aceast` c=ntare bisericeasc`. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Parabola nun]ii fiului de \mp`rat

Av=nd ca tem` a \nv`]`turii Sale \mp`r`]ia lui Dumnezeu, M=ntuitorul o predic` at=t \ntr-o form` direct`, c=t [i \n una indirect`, prin parabole sau pilde. |n c=te feluri le putem \mp`r]i? (|n trei feluri: dogmatice, morale [i eshatologice, privind a doua Sa venire). |n cateheza precedent` ne-am referit la una din pildele eshatologice, anume la pilda talan]ilor [i am v`zut c` fiecare din noi va trebui s` dea socoteal` asupra modului \n care a \nmul]it darurile date de Dumnezeu.
5. Comunicarea subiectului lec]ei noi

Ne vom referi \n cele ce urmeaz` la o alt` pild` eshatologic` [i anume la pilda nun]ii fiului de \mp`rat.

Textul pericopei {i r`spunz=nd, Iisus le-a vorbit iar`[i \n parabole zic=nd: Asem`natu-s-a \mp`r`]ia cerurilor omului \mp`rat care i-a f`cut nunt` fiului sù. {i [i-a trimis slujitorii s`-i cheme la nunt` pe cei pofti]i, dar ei n-au vrut s` vin`. Din nou a trimis al]i slujitori, zic=nd: Spune]i-le celor chema]i: Iat` mi-am preg`tit osp`]ul; juncii mei [i cele \ngr`[ate s-au junghiat [i toate sunt gata. Veni]i la nunt`! Dar ei, f`r` s` ]in` seama, s-au dus unul la ]arina sa, altul la negu]`toria lui; iar ceilal]i pun=nd m=na pe slujitorii sì, i-au batjocorit [i i-au omor=t. {i
218
Capitolul unu
auzind \mp`ratul acela, s-a m=niat; [i trimi]=ndu-[i o[tile, i-au nimicit pe uciga[ii aceia, [i cet`]ii lor i-au pus foc. Atunci a zis c`tre slujitorii sì: Nunta este gata, dar cei pofti]i n-au fost vrednici. Merge]i dar la r`sp=ntiile drumurilor [i pe c=]i \i ve]i g`si, chema]i-i la nunt`. {i ie[ind slujitorii aceia la r`sp=ntii, i-au chemat pe to]i c=]i i-au g`sit, [i rì, [i buni, [i s-a umplut casa nun]ii cu oaspe]i. Iar \mp`ratul, intr=nd s`-[i vad` oaspe]ii, a v`zut acolo un om care nu era \mbr`cat \n hain` de nunt` [i i-a zis: Prietene, cum de ai intrat aici f`r` s` ai hain` de nunt`? El \ns` a t`cut. Atunci \mp`ratul a zis c`tre slujitori: Lega]i-l de picioare [i de m=ini [i arunca]i-l \n \ntunericul cel mai de afar`! Acolo va fi pl=ngerea [i scr=[nirea din]ilor. C` mul]i sunt chema]i, dar pu]ini ale[i. (Matei 22, 114). Explicarea textului Prin neasemuita ei simplitate [i ad=ncime, pilda nun]ii fiului de \mp`rat se aseam`n` foarte mult cu pilda celor chema]i la cin` (Luca 14, 1624). Asem`n`toare ca tematic` [i ca mesaj, doar c` aceast` pild` prezint` unele particularit`]i specifice. Dup` cum vedem, \n pild` e vorba de un \mp`rat care a f`cut nunt` fiului sù. Dup` cum era obiceiul locului, celor invita]i la nunt` de dou` ori li se f`cea poftirea s` vin`. Dar ace[tia nu numai c` au refuzat, invoc=nd diverse motive, dar au batjocorit [i chiar au ucis slugile ce le-au f`cut invita]ia la nunt`. V`z=nd aceast` atitudine de dur` s`lb`ticie, tulbur=ndu-se, \mp`ratul a trimis o[tile sale ca s` nimiceasc` pe cei uciga[i, iar cet`]ii lor s`-i dea foc... Din nou slugile sunt trimise la r`sp=ntiile drumurilor s` adune pe to]i cei \nt=lni]i, f`r` nici o deosebire, fie buni, fie rì, pentru a umple sala de nunt`. Constat=nd c` sala e plin`, \mp`ratul \nt=lne[te acolo un oaspete ce nu avea hain` de nunt`. Era un obicei \n acele timpuri, mo[tenit de la per[i, ca cei care particip` la nun]ile \mp`r`te[ti s` treac` pe la garderoba regal` s` se cur`]easc` [i \mbr`c=nd haina de cinste, s` fie vrednic de invita]ia ce i s-a f`cut. Oaspetele f`r` haina de nunt`, nu numai c` a fost dat afar`, dar a fost [i aspru pedepsit, pentru c` prin necuviincioasa sa prezentare, a sfidat de-a dreptul str`lucirea nun]ii. U[or ne d`m seama c` e vorba de o nunt` simbolic`, raportat` la \mp`r`]ia lui Dumnezeu. Tocmai acesta este [i motivul pildei: \mp`r`]ia lui Dumnezeu s-a asem`nat omului \mp`rat care a f`cut nunt` fiului sù. |mp`ratul este Dumnezeu Tat`l, fiul de \mp`rat este Iisus Hristos. El a venit s` \ntemeieze Biserica Sa, adic` poporul lui Dumnezeu. Dar cei chema]i s` se constituie ca
219
Biseric` a lui Dumnezeu, nu numai c` au refuzat, dar chiar au batjocorit [i ucis pe slugile st`p=nului, adic` pe profe]ii [i pe drep]ii trimi[i de Dumnezeu ca s`-i cheme spre a se \mp`rt`[i de bun`t`]ile duhovnice[ti pe care \mp`r`]ia lui Dumnezeu le ofer` membrilor ei. Cei de la r`sp=ntii, buni [i rì, sunt neamurile chemate s` formeze Biserica lui Dumnezeu. Cei ce vor deveni fii ai \mp`r`]iei sunt buni [i rì. Dar pentru a se putea \mp`rt`[i de bun`t`]ile duhovnice[ti ale \mp`r`]iei, ei trebuie neap`rat s` treac` pe la garderoba \mp`ratului, spre a se cur`]i [i \mbr`ca haina pe m`sura str`lucirii nun]ii la care particip`. Aceasta \nseamn` c` cei chema]i numai atunci se vor putea \mp`rt`[i de darurile \mp`r`]iei, dac` \n prealabil \[i vor schimba haina rupt` [i murdar` de mul]imea p`catelor [i patimilor. Haina de nunt` este haina sp`lat` \n lacrimile pocìn]ei [i \nmiresmat` cu harul iubirii lui Dumnezeu. Numai cei ce \mbrac` aceast` hain` pot participa la osp`]ul m=ntuirii. De[i la \nceput au fost chema]i at=t buni c=t [i rì, se cuvine ca to]i s` se \nve[m=nteze cu haina str`lucitoare a vie]ii lui Hristos (Galateni 3,27), potrivit p`trunz`toarei viziuni biblice: ...Ace[tia sunt cei ce vin din str=mtorarea cea mare [i [i-au sp`lat ve[mintele [i le-au f`cut albe \n s=ngele Mielului. Pentru aceea sunt \naintea tronului lui Dumnezeu [i slujesc ziua [i noaptea \n templul lui (Apocalipsa 7, 1415). Din nefericire \ns` nu to]i vor reu[i s` fie astfel, de unde [i concluzia c` mul]i sunt chema]i dar pu]ini ale[i.
Cine este \mp`ratul care a f`cut nunt` fiului sù? (Dumnezeu Tat`l). Dar fiul? (Iisus Hristos, M=ntuitorul lumii). Cine au fost primii chema]i, care au refuzat invoc=nd diverse motive? (Poporul ales, pe care anume l-a preg`tit Dumnezeu, d=ndu-i Legea Sa [i ar`t=ndu-i prin prooroci dreptatea Sa [i adres=ndu-i f`g`duin]ele mesianice). Cine au fost chema]i de la r`sp=ntii s` devin` fii ai \mp`r`]iei? (Celelalte neamuri, care nu au cunoscut Legea lui Dumnezeu. De aceea au fost \ntre ei unii buni, datorit` legii morale naturale \nscris` \n sufletul lor; iar al]ii au fost rì, datorit` p`catului care le-a \ntinat sufletul). De ce au fost chema]i la nunta fiului de \mp`rat, adic` la \mp`r`]ia lui Dumnezeu s` se \mp`rt`[easc` de darurile Sale [i cei buni [i cei rì? (Fiindc` Fiul lui Dumnezeu a venit \n lume pentru to]i oamenii, indiferent de neam, de sex, de origine social`, sau chiar de starea moral`. De fapt, dac` M=ntuitorul a venit ca s` restabileasc` chipul lui Dumnezeu \ntinat de p`cat, ne explic`m foarte u[or c` cei
220
Capitolul unu
bolnavi au nevoie de doctor, nu cei s`n`to[i). Pot oamenii participa oricum la nunta fiului de \mp`rat? (Nu pot participa oricum, ci trebuie s` aib` hain` de nunt`). Ce \nseamn` aceasta? (C` cei ce sunt chema]i s` devin` fii ai \mp`r`]iei lui Dumnezeu, trebuie s` se \mbrace \n haina regal` a vie]ii lui Hristos [i apoi s` se \mp`rt`[easc` de darurile Lui duhovnice[ti).
8. Aplicarea
Aceast` pericop` evanghelic` se cite[te \n duminica a XIV-a dup` Rusalii [i ne duce cu g=ndul la frumoasa c=ntare bisericeasc` p`truns` de un ad=nc duh al smereniei [i pocìn]ei: C`mara Ta, M=ntuitorul meu, o v`d \mpodobit` [i \mbr`c`minte nu am ca s` intru \ntr-\nsa. Lumineaz`-mi haina sufletului meu d`t`toare de lumin` [i m` m=ntuie[te.
--

Se va \nv`]a aceast` c=ntare. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Pilda talan]ilor
1. Rug`ciunea la intrarea \n clas` 2. Organizarea clasei pentru lec]ie 3. Verificarea lec]iei predat` anterior 4. Leg`tura cu lec]ia precedent` sau cu cuno[tin]ele anterioare
Cum \mp`r]im pildele M=ntuitorului? (Unele din pildele M=ntuitorului au un caracter dogmatic, altele au un caracter moral, iar altele un caracter eshatologic). Ce se \n]elege prin caracterul eshatologic? (Acest aspect vizeaz` a doua Sa venire). {tim noi c=nd va fi parusia Domnului? (Nu [tim. Dar El ne \ndeamn` s` fim totdeauna preg`ti]i pentru acest mare eveniment). Cum ne \nva]`? (Prin pilde, oferindu-ne exemple pozitive [i negative).
221

Vom trata despre una din pildele cu caracter eshatologic, [i anume pilda talan]ilor, urm`rind responsabilitatea noastr` fa]` de \nmul]irea darurilor cu care ne-a \nzestrat Dumnezeu.

Textul pericopei |mp`r`]ia cerurilor este asemenea unui om care, plec=nd departe [i-a chemat slugile [i le-a \ncredin]at avu]ia sa: unuia i-a dat cinci talan]i, altuia doi, altuia unul, fiec`ruia dup` puterea lui, [i a plecat. |ndat` plec=nd cel ce primise cinci talan]i, a lucrat cu ei [i a c=[tigat al]i cinci talan]i. De asemenea, [i cel cu doi a c=[tigat \nc` doi. Iar cel care primise un talant s-a dus, a s`pat \n p`m=nt [i a ascuns argintul st`p=nului sù. {i dup` mult` vreme a venit [i st`p=nul acelor slugi [i s-a socotit cu ele. {i apropiindu-se cel care primise cinci talan]i, a adus al]i cinci talan]i, zic=nd: Doamne, cinci talan]i mi-ai dat; iat` al]i cinci talan]i am c=[tigat cu ei. Zisu-i-a st`p=nul: Bine, slug` bun` [i credincioas`, peste pu]ine ai fost credincioas`, peste multe te voi pune; intr` \ntru bucuria domnului tù. Apropiindu-se [i cel care primise doi talan]i, a zis: Doamne, doi talan]i mi-ai dat; iat` al]i doi talan]i am c=[tigat cu ei. Zisu-i-a st`p=nul: Bine, slug` bun` [i credincioas`, peste pu]ine ai fost credincioas`, peste multe te voi pune; intr` \ntru bucuria domnului tù. Apropiindu-se apoi [i cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am [tiut c` e[ti om aspru, care seceri unde n-ai sem`nat [i aduni de unde n-ai r`sp=ndit [i, tem=ndu-m`, m-am dus de am ascuns talantul tù \n p`m=nt; iat`, ai ce este al tù. {i r`spunz=nd st`p=nul sù, i-a zis: Slug` viclean` [i lene[`, [tiai c` secer unde n-am sem`nat [i adun de unde n-am r`sp=ndit? Se cuvenea deci s` dai argintul meu la zarafi [i eu, venind, a[ fi luat ceea ce este al meu cu dob=nd`. A[adar, lua]i de la el talantul [i da]i-l celui care are zece talan]i. C` tot celui ce are i se va da [i-i va prisosi, iar de la cel ce nu are se va lua [i ceea ce i se pare c` are. Iar pe sluga cea netrebnic` arunca]i-o \n \ntunericul cel mai din afar`. Acolo va fi pl=ngerea [i scr=[nirea din]ilor (Matei 25, 1430). Explicarea textului Pilda talan]ilor al`turi de pilda iconomului necredincios [i a celor zece fecioare este o parabol` cu caracter eshatologic, privind a doua venire a Domnului, care nimeni nu [tie c=nd va fi, de aceea to]i trebuie s` o a[tepte cu priveghere, cu aten]ie, cu luare aminte, ca pe un eveniment de care depinde
222
Capitolul unu
destinul ve[nic al fiec`ruia. |n aceste pilde, personajele au fost r`spl`tite fiecare dup` modul \n care au privegheat. Referitor la t=lcul pildei, u[or ne putem da seama c` St`p=nul care a plecat [i se va re\ntoarce este \nsu[i HristosDomnul. Slugile c`rora le-a \ncredin]at talan]ii s`-i \nmul]easc` suntem noi, oamenii. R`splata sau os=nda o vom primi \n func]ie de modul \n care am reu[it s` fructific`m darurile cu care ne-a \nzestrat Dumnezeu. Ad=ncind \n]elesul pildei, vedem c` e vorba de talan]i. |nc` din secolul VII \n.Hs. talan]ii au fost folosi]i ca monede. Puteau fi de aur sau de argint [i aveau valoare foarte mare. Cel de aur c=nt`rea 49,07 kg, iar cel de argint 43,62 kg. |nc` de la \nceput se cuvine s` preciz`m c` talan]ii nu sunt ai no[tri. Sunt primi]i de la Dumnezeu. Sunt ai Lui. Noi avem datoria de a-i \nmul]i, adic` de a \nmul]i darurile lui Dumnezeu. Numai \nmul]ind darurile Sale pentru El putem participa la via]a Sa, ne putem adic` \mp`rt`[i de via]a Lui. Faptul c` dumnezeu ne-a dat darurile ne oblig` s`-L recunoa[tem pe El ca St`p=nul [i P`rintele vie]ii noastre, s` recunoa[tem c` tot ceea ce avem bun \n noi este de la El. De aceea putea \ntreba Apostolul: Ce ai ce n-ai primit, iar dac` ai primit de ce te lauzi ca [i cum nu ai fi primit? (I Corinteni 4, 7). De aceea se cuvine s` primim darurile ca ale Sale [i s` le \nmul]im ca pentru El, a[a cum spunem c=nd \i aducem mul]umirea [i lauda noastr` pentru jertfa lui Hristos care se ofer` Tat`lui ca pre] de r`scump`rare pentru p`catele noastre: Ale Tale dintru ale Tale, }ie aducem de toate [i pentru toate... Mai departe, pilda ne arat` c` nu to]i au primit un num`r egal de talan]i, adic` de daruri pe care trebuia s` le \nmul]easc` \n favoarea St`p=nului. Aceasta \nseamn` c` fiecare om se face responsabil de faptele sale [i de consecin]ele lor \n fa]a lui Dumnezeu. Cele dou` slugi bune au primit r`splata ve[nic` pentru faptele lor. Discu]ia se poart` \n jurul slugii care nu a \nmul]it talan]ii. Aceea este numit` lene[` [i viclean`. E numit` lene[` fiindc` nu a lucrat cu talantul \ncredin]at ei. E vorba de acea lenevie duhovniceasc` pe care o putem vedea cu u[urin]` [i \n via]a noastr`. Mul]i au primit darurile iubirii lui Dumnezeu, dar se lenevesc \n a le transforma \n fapte. Spusese M=ntuitorul mai \nainte c` nu cel ce zice Doamne! Doamne! va intra \n \mp`r`]ia cerurilor, ci cel ce face voia Tat`lui Meu care este \n ceruri (Matei 7, 21). Pe de alt` parte, Domnul a avertizat chiar, spre a lua noi aminte c` \mp`r`]ia lui Dumnezeu se ia cu asalt [i numai
223
cei ce se silesc o vor r`pi (Matei 11, 12). U[or putem identifica pe slugile din pild` cu acei cre[tini care nu fructific` roadele credin]ei pe care Dumnezeu le-a d`ruit-o \n suflet. {i astfel credin]a lor l=nceze[te [i apoi moare. Sluga este numit` apoi [i viclean`, fiindc` voia s`-[i \n[ele St`p=nul, de[i \l cuno[tea ca pe un om dur care secera unde nu a sem`nat [i adun` de unde nu a \mpr`[tiat. |n leneveala ei spiritual`, sluga este mai mult proast` dec=t viclean`. Dac` ar fi avut mintea viclean` s-ar fi descurcat, \ncredin]=nd talantul la c`m`tari, ca s` lucreze cu el, \nmul]indu-l. Concluzia parabolei este c` celui ce are i se va da [i-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, [i ceea ce are i se va lua. Nu e aici nici un fel de nedreptate, fiindc` datoria fiec`ruia este de a fi r=vnitor cu darul c=t de mic primit. Cu c=t r=vna e mai mare, cu at=t [i r`splata va fi mai mare. De fapt darurile se \nmul]esc numai dac` le punem \n ac]iune. Dac` ele l=ncezesc \n sufletul nostru, datorit` leneviei duhovnice[ti, se vor diminua din ce \n ce mai mult ca putere de ac]iune. De aici vedem c` Dumnezeu ajut` numai celor ce se str`duiesc [i ei. Aceasta este marea lec]ie a vie]ii pe care este bine s` o avem totdeauna ca o regul` de via]`. Prin str`dania noastr` dovedim [i noi c` dorim ca darurile lui Dumnezeu s` ne fie \nmul]ite. La indiferen]a [i nep`sarea noastr` nici Dumnezeu nu intervine, fiindc` omul este fiin]` liber` [i responsabil` de faptele sale. Frumos sun` un proverb rom=nesc: Dumnezeu ajut`, dar nu bag` \n traist`. Aceasta este voia lui Dumnezeu, ca [i noi s` ne aducem aportul la des`v=r[irea vie]ii duhovnice[ti, dar \n acela[i timp [i la buna prosperitate a vie]ii, \n general.
Ce sunt talan]ii? (Darurile lui Dumnezeu date fiec`rui om). Ce atitudine se cuvine s` avem noi fa]` de darurile cu care ne-a \nzestrat Dumnezeu? (S` le \nmul]im continuu pun=ndu-le \n slujba lui Dumnezeu). De ce s` le \nmul]im? (Fiindc` numai \nmul]indu-le ne vom des`v=r[i via]a duhovniceasc`). De ce s` le punem \n slujba lui Dumnezeu? (Fiindc` El ni le-a dat [i tot El va cerceta cum le-am \nmul]it). Ce \nseamn` aceasta? (C` noi suntem responsabili \n fa]a lui Dumnezeu de felul cum \nmul]im darurile Sale). Cum s-au comportat slugile din pild`? (Dou` din ele au \nmul]it talan]ii, iar una nu). Care a fost atitudinea St`p=nului? (Pe cele dou` slugi care au \nmul]it talan]ii le-a r`spl`tit cu o ve[nic` bucurie, iar pe sluga lene[` [i viclean` care
224
Capitolul unu
nu a \nmul]it talan]ii a pedepsit-o cu asprime). Care este concluzia M=ntuitorului? (C` pe cei ce \nmul]esc prin str`dania lor darurile lui Dumnezeu, P`rintele ceresc \i ajut` ca mai mult s` dob=ndeasc`). Ce vedem de aici? (C` Dumnezeu ajut` numai pe aceia care se str`duiesc, [i pedepse[te lenea fizic` [i lenevia duhovniceasc`). |n concluzie, putem spune c` prin pilda talan]ilor M=ntuitorul ne d` urm`toarele \nv`]`turi: Darurile pe care le avem sunt de la Dumnezeu. Omul le prime[te ca fiin]` liber` [i responsabil`. Avem datoria s` le \nmul]im. De str`dania noastr` depinde binecuv=ntarea lui Dumnezeu sau os=nda ve[nic`.
8. Aplicarea
Faptul c` Dumnezeu ne ofer` m=ntuirea \n dar, \n urma Jertfei [i |nvierii Domnului ne oblig` [i pe noi la ac]iunea st`ruitoare [i ne\ntrerupt` de a lucra cu fric` [i cu cutremur la m=ntuirea noastr` (Filipeni 2, 12), \n lupta cu ispitele [i cu greut`]ile de tot felul. Vom avea \ns` totdeauna \ncrederea [i n`dejdea c` \n lupta noastr` Dumnezeu nu ne va p`r`si iar la sf=r[it ne va da cununa vie]ii pe care a preg`tit-o celor ce-L iubesc pe El (Iacob 1, 12; II Timotei 3, 4).

Se vor memoriza urm`toarele texte scripturistice: Fericit este cel ce privegheaz` [i p`streaz` ve[mintele sale, ca s` nu umble gol [i s` se vad` mu[chii lui (Apocalipsa 16, 15); Priveghea]i [i v` ruga]i ca s` nu intra]i \n ispit` (Matei 26, 41). 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
--
225
Minunile M=ntuitorului
Venind s` m=ntuiasc` lumea de p`cat [i s` restabileasc` chipul lui Dumnezeu \n om, M=ntuitorul a s`v=r[it fapte ie[ite de comun, care confirm=nd dumnezeirea Sa, dep`[esc posibilitatea noastr` de \n]elegere, [i de aceea le numim minuni.
II. Anun]area temei

Ne vom referi \n cele ce urmeaz` la minunile s`v=r[ite de M=ntuitorul.
III. Tratarea
1. Felurile minunilor a) Minuni s`v=r[ite asupra naturii [i firii \nconjur`toare (Ex. potolirea furtunii pe mare, uscarea smochinului neroditor, prefacerea apei \n vin la nunta din Cana Galileii, etc.). b) Minuni s`v=r[ite asupra omului (Ex. deschiderea ochilor orbilor, scoaterea demonilor, \nvieri din mor]i, vindec`ri de boli etc.). c) Minuni s`v=r[ite asupra Sa |nsu[i (Ex. Schimbarea la fa]`, umblarea pe mare, \nvierea [i \n`l]area la cer). 2. |mprejur`rile \n care au fost s`v=r[ite minunile Putem spune c` ele au fost s`v=r[ite oric=nd [i oriunde; \n zile de sabat, \n sinagogi, \n case particulare, pe m`ri \nvolburate, sau chiar \n cimitire. Oric=nd [i oriunde a \nt=lnit suferin]e [i necazuri, Iisus le-a transformat \n bucurie [i \mplinire. 3. Modul \n care au fost s`v=r[ite minunile a) Majoritatea au fost s`v=r[ite prin cuv=nt. b) Prin iertarea p`catelor (Ex. vindecarea paraliticului din Capernaum). c) Prin simpla atingere de M=ntuitorul (Ex. vindecarea femeii cu scurgere de s=nge). d) Altele prin folosirea materiei din crea]ia lui Dumnezeu (Ex. vindecarea cu tin` a orbului din na[tere, sau vindec`rile cu untdelemn poruncite Sfin]ilor Apostoli s` le s`v=r[easc`. Vezi: Marcu 6, 13).
226
Capitolul unu
4. Caracterul minunilor a) Minunile nu au un caracter spectacular, ci reprezint` rev`rsarea iubirii [i \ndur`rii dumnezeie[ti asupra firii c`zut` [i chinuit` de p`cat (C` minunile lui Iisus nu au un caracter spectacular, rezult` [i din refuzul Lui de a face minuni la cererea expres` a lui Irod Antipa la judecat`, sau a fariseilor care cereau semn ca s` cread` \n El). b) Minunile au un caracter discret (Aproape to]i care beneficiau de \ndurarea Sa minunat` primeau \ndemnul ca: Nimeni s` nu [tie. c) Minunile reprezint` efectul credin]ei celor ce beneficiaz` de ele [i chez`[ia comuniunii lor duhovnice[ti cu Iisus (Ex. suta[ul, femeia cananeanc`, Iair, etc.). d) Minunile vizeaz` totdeauna via]a (buna ei desf`[urare), ca [i restabilirea chipului lui Dumnezeu \n om (Ex. \nvierea fiului v`duvei din Nain, \nvierea lui Laz`r, a fiicei lui Iair, ca [i vindec`rile demoniza]ilor). e) Minunile au un caracter sfin]itor [i m=ntuitor (De pild`, celor ce [i-au ast=mp`rat foamea cu p=inile \nmul]ite \n pustie, le-a promis p=inea ve[nic` din care hr`nindu-se nu vor mai fl`m=nzi, altora le-a t`m`duit odat` cu trupul [i sufletul, iar altora le-a transformat via]a p`c`toas` \ntr-o via]` de sfin]enie). 5. Scopul minunilor a) De a crede Sfin]ii Apostoli \n dumnezeirea lui Iisus, c` El este Mesia. b) De a restabili chipul lui Dumnezeu alterat de p`cat [i a-l repune pe om \n demnitatea avut` la crea]ie. c) De a na[te credin]a [i iubirea fa]` de Dumnezeu. 6. Num`rul minunilor este foarte mare, necunoscut [i neprecizat {i multe alte minuni a f`cut Iisus... (Ioan 20, 30). 7. Sub aspect critic mul]i contest` posibilitatea minunilor [i necesitatea lor, spun=nd c` ele ar contrazice legile fire[ti date de Dumnezeu. Aceast` afirma]ie nu are \ns` temei, \ntruc=t prin minuni tocmai c` se restabile[te firea c`zut`. Ele nu contrazic legile firii, ci le pun \n func]ionalitatea lor normal`. Se contest` apoi minunea \n ea \ns`[i, spun=ndu-se c` Iisus a vindecat prin forme parapsihologice. Nimeni nu contest` existen]a fenomenelor parapsihologice, Iisus \ns` nu le-a folosit.
227
El a folosit puterea Sa dumnezeiasc`. De pild`, cine poate da vedere orbilor, via]` mor]ilor, vindecare lepro[ilor, etc., prin sugestie, autosugestie, hipnoz`...?

Se vor recapitula amintitele aspecte legate de minunile M=ntuitorului, precum: felurile minunilor, \mprejur`rile [i modul \n care au fost s`v=r[ite; caracterul, scopul [i num`rul minunilor, ca [i respingerea obiec]iunilor aduse minunilor M=ntuitorului.
V. Asocierea
Au existat minuni [i \n Vechiul Testament ca mijloace de descoperire a lui Dumnezeu. De asemenea [i Sfin]ii Apostoli au f`cut minuni. Erau apoi \n Biserica primar` ca haruri speciale ale Duhului Sf=nt, av=nd ca scop zidirea Trupului lui Hristos. Din nefericire au existat [i minuni false. Acestea sunt mai mult acte spectaculare ale unor pretin[i profe]i, oameni necinsti]i, care au creat ne\n]elegeri, dezbin`ri [i c=[tig f`r` munc`; [i de care M=ntuitorul ne spune s` ne ferim. Fiind pornite din iubirea fa]` de \ntreaga crea]ie, cea mai mare minune r`m=ne dragostea lui Dumnezeu ar`tat` \n Jertfa m=ntuitoare a Fiului Sù.
VI. Generalizarea
Minunile M=ntuitorului reprezint` fapte ale puterii [i ale iubirii dumnezeie[ti, av=nd menirea s` restabileasc` trupe[te [i suflete[te firea omului c`zut \n p`cat, repun=ndu-l \n demnitatea crea]iei originare.
VII. Aplicarea
Minunea e str=ns legat` de via]a duhovniceasc` a credincio[ilor, \n sensul c` via]a lor duhovniceasc` odr`sle[te [i se dezvolt` din izvorul minunilor care stau la baza cre[tinismului: \ntruparea, r`stignirea, \nvierea, \n`l]area Fiului lui Dumnezeu la cer [i pogor=rea Duhului Sf=nt \n via]a Bisericii spre a sfin]ii pe credincio[i prin harul Sfintelor Taine. Multe din minunile s`v=r[ite de M=ntuitorul le sunt f`cute cunoscute credincio[ilor de c`tre Biseric` prin pericopele duminicale de la Sf=nta Liturghie, ca [i cu prilejul oficierii Sfintelor Taine [i Ierurgii.
228
Capitolul unu
Se face apel la minuni [i \n textele unor rug`ciuni speciale de cerere pentru bolnavi, fie \n rug`ciunea public` a Sfintei Liturghii, sau a Tainei Maslului, fie \n rug`ciunile particulare. Iar cu prilejul citirii Acatistului Domnului, credincio[ii iau cuno[tin]` [i despre minunile s`v=r[ite de M=ntuitorul.
--
Minunea prefacerii apei \n vin la nunta din Cana

La ce v=rst` [i-a \nceput M=ntuitorul activitatea public`? (La v=rsta de 30 de ani, fiindc` numai la aceast` v=rst` la cei vechi era cineva ascultat [i urmat). Care au fost evenimentele care au marcat \nceputul activit`]ii Sale? (Botezul de la Ioan \n Iordan, postul \n pustie, alegerea Sfin]ilor Apostoli, precum [i...

...participarea \mpreun` cu Apostolii [i Mama Sa la nunta din Cana Galileii, unde a f`cut cea dint=i minune, ca s` cread` ucenicii \n El.

Textul pericopei Ioan 2, 111. Se va citi textul pericopei evanghelice de la
Explicarea textului Dup` cum vedem, Iisus a participat la nunta din Cana Galileii al`turi de Mama Sa (care a fost invitat` la nunt`, probabil de vreo rudenie sau cuno[tin]` apropiat`). Dreptul Iosif nu apare [i nici nu va mai ap`rea \n paginile Sfintei Evanghelii. Se crede c` a murit. Sf=nta Fecioar` p`stra \n sufletul ei taina \ntrup`rii Fiului lui Dumnezeu, de aceea se \ncrede \n puterea lui Iisus de a preface apa \n vin, spun=nd slujitorilor s`-I dea
229
ascultare. Se pare \ns` ca dialogul dintre Iisus [i Mama Sa ar avea o not` de duritate, El nespun=ndu-i mam`, ci femeie. Numai \n aparen]`!... |n fond este vorba de faptul c` Mama Sa \l recunoa[te ca Mesia. A[a se [i explic` faptul c` tocmai \n acest dialog Iisus \i spune Mamei Sale c` \nc` nu a venit ceasul Sù, adic` nu a sosit \nc` timpul proclam`rii Sale publice ca Mesia. |n aceast` calitate, El \[i are originea ve[nic`, fiind n`scut din veci din Tat`l. Aceasta \nseamn` c` El nu este numai Fiul Mariei, ci \n primul r=nd [i mai presus de orice, este Fiul Tat`lui, Fiul lui Dumnezeu. Prin participarea lui Iisus la osp`]ul de nunt` [i prin minunea prefacerii apei \n vin, dovede[te modul foarte natural [i cu totul uman \n care Mesia \[i va desf`[ura activitatea, particip=nd at=t la durerile, c=t [i la bucuriile oamenilor, fiind mereu al`turi de ei. Nu va refuza nici \n alte \mprejur`ri s` participe la mesele oferite \n cinstea Sa, at=t din partea fariseilor, c=t [i a vame[ilor [i p`c`to[ilor. Chiar dac` \i va atrage acuza c` man=nc` [i bea cu vame[ii [i cu p`c`to[ii. Cei bolnavi au nevoie de doctor, nu cei s`n`to[i, le va r`spunde, [i astfel vr`jma[ii Sì nu au mai putut avea nici un fel de replic`... Cu prilejul particip`rii Sale la nunta din Cana Galileii, mai remarc`m [i faptul c` pref`c=nd apa \n vin spre a fi spre bucuria oamenilor, Domnul Iisus demonstreaz` c` toat` f`ptura lui Dumnezeu este bun` [i nimic nu este de lep`dat, dac` se ia cu mul]umire, c`ci se sfin]e[te prin cuv=ntul lui Dumnezeu [i rug`ciune (I Timotei 4, 45). Aceasta \nseamn`, dup` sugestiva expresie a unui Sf=nt P`rinte, c` bùtura este de la Dumnezeu, dar be]ia este de la diavolul, sau dup` cuv=ntul psalmistului, c` vinul vesele[te inima omului, dar p`catul o tulbur`, aduc=nd patima [i declinul fiin]ei omene[ti. Aceast` minune, ca [i alte minuni ce vor urma, au avut ca scop s` ofere posibilitatea de a crede ucenicii \n El [i s-a reu[it cu toat` discre]ia. Nici organizatorul osp`]ului de nunt`, dup` ce a gustat vinul, nu [tia de unde este [i repro[eaz` mirelui c` a l`sat vinul cel mai bun pe urm`... Dar nici mirele, nici mireasa, [i nimeni din reprezentan]ii de seam` ai nun]ii nu [tiau cine a pref`cut apa \n vin... Numai slugile, c`rora Sf=nta Fecioar` le poruncise s` fac` orice le va spune Fiul ei (Ioan 2, 5), cuno[teau cine este Autorul minunii. Tot \n leg`tur` cu prefacerea apei \n vin, ne \ntreb`m: \n ce fel de vase a pref`cut Domnul apa \n vin? Evanghelia ne spune c` erau de piatr` puse pentru cur`]irea iudeilor, [tiut fiind c` iudeii se sp`lau p=n` la cot \nainte [i dup` mas` (Marcu 7, 15). Deci, acestea erau vase de necinste.
230
Capitolul unu
Ce putem deduce din toate acestea? Pe de o parte, discre]ia minunii s`v=r[ite de Iisus, lipsa ei de popularitate [i spectacol pentru mul]ime. Scopul ei era s` cread` ucenicii c` El este Mesia. {i at=t! Apoi, faptul ca vasele erau de necinste, iar Iisus umpl=ndu-le cu vin, le face de cinste, iar din toat` asisten]a numai slujitorilor, adic` celor mai de jos dintre oameni, li s-a descoperit dumnezeirea lui Iisus, demonstreaz` pe de o parte c`, cele neluate \n seam` (necinstite) ale lumii, El le face de mare valoare; iar pe de alt` parte, c` to]i oamenii sunt \n mod egal fiii lui Dumnezeu, f`r` nici o deosebire. Prin aceasta este comb`tut` concep]ia reprezentan]ilor oficiali ai poporului, care consider=ndu-se privilegia]i \n fa]a lui Dumnezeu, priveau... \n m\ndria [i trufia lor, cu arogan]` spre cei smeri]i, desconsider=ndu-i... |n alt` ordine de idei, putem re]ine faptul c` s-a dat, de c`tre unii Sfin]i P`rin]i, nun]ii din Cana Galileii [i o interpretare alegoric`, aprecindu-se c` mirele este Hristos, mireasa este neamul omenesc, vinul care s-a terminat este legea veche, iar vinul cel nou este legea Evangheliei. Organizatorul nun]ii reprezint` pe slujitorii Domnului. Intui]ia se va face prezent=nd tabloul particip`rii Domnului la nunta din Cana Galileii.
Cu cine a luat M=ntuitorul parte la nunta din Cana Galileii? (Al`turi de Mama Sa [i de primii Sì Apostoli). Cu ce scop? (Spre a crede ucenicii c` El este Mesia, \n urma minunii pe care-o va s`v=r[i). Cum le-a ar`tat aceasta? (S`v=r[ind minunea prefacerii apei \n vin). Putem spune c` particip=nd la nunta din Cana Galileii, Domnul a binecuv=ntat nunta ca Sf=nt` Tain`? (Putem spune c` [i acesta a fost scopul particip`rii Domnului la aceast` nunt`). Dup` numirea ce i se d`, c=te aspecte poate avea actul leg`turii dintre b`rbat [i femeie, care duce la \ntemeierea familiei? (Putem distinge trei aspecte: cel de c`s`torie, ca act legal [i social al \ntemeierii familiei, cel de nunt`, ca osp`] al bucuriei, [i cel de cununie, ca Sf=nt` Tain`, \n Hristos [i \n Biseric` (Efeseni 5, 32) prin care se \mp`rt`[e[te harul divin spre binecuv=ntarea iubirii dintre so]i pe toat` via]a).
8. Aplicarea
Aceast` pericop` evanghelic` a fost r=nduit` de Biseric` s` fie citit` cu prilejul s`v=r[irii Tainei Sfintei Cununii.
231
Se vor c=nta c=ntecele de la oficierea acestei Sfinte Taine: Isaia d`n]uie[te..., Sfin]ilor Mucenici... M`rire }ie Hristoase, Dumnezeule....
--

Se vor \nv`]a aceste c=nt`ri biserice[ti. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
|nmul]irea p=inilor \n pustie

|n c=te p`r]i se \mpart minunile s`v=r[ite de M=ntuitorul? (Se \mpart \n trei: minuni s`v=r[ite asupra oamenilor ca tot at=tea acte de binefacere menite s` le alunge suferin]ele trupe[ti [i suflete[ti; minuni s`v=r[ite asupra Sa, precum Schimbarea la fa]` [i \n`l]area la cer; minuni s`v=r[ite asupra naturii (sau a firii \nconjur`toare). Din aceast` ultim` categorie ne-am referit la minunea prefacerii apei \n vin la nunta din Cana Galileii.

Vom vedea acum o alt` minune s`v=r[it` asupra firii \nconjur`toare, [i anume \nmul]irea p=inii \n pustie.

Textul pericopei dup` cele patru Evanghelii Iar Iisus auzind S-a dus cu corabia dincolo de marea Galileii, \n p`r]ile Tiberiadei, \n loc pustiu aproape de cetatea numit` Betsaida. Dar afl=nd mul]imile au venit dup` El, din cet`]i, pe jos. {i ie[ind a
232
Capitolul unu
v`zut mul]ime mare [i I s-a f`cut mil` de ei, c`ci erau ca ni[te oi f`r` p`stor [i a vindecat pe bolnavii lor. Iar c=nd s-a f`cut sear` ucenicii au venit la El [i au zis: locul este pustiu [i vremea iat`, a trecut, deci d` drumul mul]imilor ca s` se duc` \n sate s`-[i cumpere m=ncare. Iisus \ns` le-a r`spuns: n-au trebuin]` s` se duc`; da]i-le voi s` m`n=nce. Iar Andrei a zis: este aici un bìat care are cinci p=ini [i doi pe[ti. Iar El a zis: aduce]i-mi-le aici. {i El le-a poruncit s`-i a[eze pe to]i cete, cete pe iarb` verde. {i lu=nd cele cinci p=ini [i cei doi pe[ti [i privind la cer, a binecuv=ntat [i fr=ng=nd a dat ucenicilor p=inile, iar ucenicii mul]imilor. {i au m=ncat to]i [i s-au s`turat [i au str=ns r`m`[i]ele de f`r=mituri, fiind dou`sprezece co[uri pline. Iar cei ce m=ncaser` erau ca la cinci mii de b`rba]i, afar` de femei [i copii. {i era aproape Pa[tile, s`rb`toarea iudeilor. Dup` relatarea Sf=ntului evanghelist Matei este vorba de dou` \nmul]iri, minuni s`v=r[ite de M=ntuitorul la date diferite, \n loc diferit [i \n \mprejur`ri diferite. S` vedem \ns` descrierea minunilor, privind \n acela[i timp harta de mai jos. Uciderea mi[eleasc` a Sf=ntului Ioan Botez`torul l-a determinat pe M=ntuitorul s` se \ndrepte c`tre ]inuturile lui Irod Filip (fratele lui Irod Antipa). |mbarc=ndu-se \ntr-o corabie, S-a \ndreptat spre ]`rmul de NE al lacului Ghenizareth. Apoi coboar` \n pustiu, nu departe de Betsaida Iulia. Aici a hot`r=t Domnul s` petreac` cu Sfin]ii Apostoli \n rug`ciune. Retragerea Sa nu a r`mas \ns` neobservat`. Mul]i veniser` din Galileea, iar al]ii erau dintre cei ce plecaser` spre Ierusalim s` s`rb`toreasc` Pa[tile. Faptul c` minunea a fost s`v=r[it` \nainte de Pa[ti, rezult` [i din precizarea f`cut` de Sf=ntul Matei c` Domnul a poruncit ca mul]imile s` se a[eze pe iarb`. Este [tiut faptul c` \n acele ]inuturi iarba cre[te numai prim`vara, adic` \nainte de Pa[ti, fiindc` datorit` c`ldurii, dup` s`rb`toare iarba se usuc` [i locul r`m=ne pustiu. Se consider` c` ar fi vorba de Pa[tile anului 29 d.Hs. (782 ab. U.c.). Primind la el mul]imile, le-a vorbit at=t de p`trunz`tor despre \mp`r`]ia lui Dumnezeu \nc=t ei au uitat complet de grijile vie]ii, de scopul ei [i nu le mai era nici foame. Fascina]i de cuvintele Domnului nu s-ar mai fi desp`r]it de El niciodat`. Apostolii \ns`, sensibiliza]i de l`sarea serii, au cerut |nv`]`torului s` lase mul]imile s` plece, mai ales c` fiind locul pustiu nu au nici ce m=nca. Da]i-le voi s` m`n=nce! este porunca Domnului. Nu aveau \ns` dec=t cinci p=ini [i doi pe[ti. Erau cinci p=ini de orz,
233
adic`, cinci turte, apar]in=nd unui bìat din mul]ime. El le-a oferit cu pl`cere la cererea apostolilor. Poruncind mul]imilor s` se a[eze, b`rba]ii s-au r=nduit \n cete de 50 [i 100 de persoane. Femeile [i copiii nu erau lua]i \n num`r`to`re fiindc` ei nu puteau sta al`turi de b`rba]i... Lu=nd p=inile [i privind la cer, le-a binecuv=ntat, s`v=r[ind marea minune a \nmul]irii lor. {i d=ndu-le mul]imii to]i s-au s`turat. Atunci Domnul porunce[te ucenicilor: aduna]i f`r=miturile ce au r`mas, ca s` nu se piard` ceva. Fiecare Apostol a luat c`te un co[ [i astfel au umplut 12 co[uri cu f`r=mituri. Co[urile erau de r`chit` [i fiecare aveau capacitatea de 10 litri. Sf=ntul Evanghelist Matei (15, 3239) relateaz` c` M=ntuitorul a mai s`v=r[it o astfel de minune \ntr-o alt` \mprejurare [i cu mici deosebiri. De data aceasta M=ntuitorul s-a \ntors din ]inuturile Tirului [i ale Sidonului [i stabilindu-se dincolo de Iordan, \n ]inutul Decapole a s`v=r[it minunea \nmul]irii p=inilor. Spre deosebire de prima \nmul]ire, c=nd poporul s-a a[ezat pe iarba verde, de data aceasta mul]imea s-a a[ezat pe p`m=ntul gol, f`r` iarb`. Probabil aceast` minune a avut loc aproape de s`rb`toarea Cincizecimii, fiindc` [i cu acest prilej lumea mergea la templul din Ierusalim. De data aceasta mul]imea a r`mas l=ng` M=ntuitorul trei zile: Mil`-mi este de mul]ime spune domnul Apostolilor c` iat` trei zile sunt de c=nd a[teapt` l=ng` mine [i n-au ce s` m`n=nce, [i nu voiesc s` le dau drumul fl`m=nzi, ca s` nu se istoveasc` pe cale (Matei 155, 32). Apoi, \n aceast` a doua \nmul]ire a p=inilor, sunt numai [apte p=ini [i pe[ti (f`r` a se preciza num`rul acestora), iar cei ce au m=ncat [i s-au s`turat erau ca la patru mii de b`rba]i, afar` de femei [i de copii. Dup` ce au m=ncat s-au str=ns [apte co[uri de f`r=mituri nu dou`sprezece co[uri cum a fost la prima \nmul]ire a p=inii. Dup` aceast` a doua \nmul]ire a p=inilor, Iisus a intrat \n corabie [i a trecut \n ]inutul Magdala (Matei 15, 39). Cu prilejul primei \nmul]iri a p=inilor, dup` ce a slobozit mul]imile s-a suit la munte s` se roage [i f`c=ndu-se sear` era acolo singur (Matei 14, 23). Din cele p=n` aici tratate vedem c` minunea \nmul]irii p=inilor scoate \n eviden]` puterea dumnezeiasc` a lui Iisus. Apoi, binecuv=ntarea [i rug`ciunea \nainte de s`v=r[irea minunii demonstreaz` c` Fiul lui Dumnezeu \ntrupat are o atitudine pozitiv` fa]` de firea \nconjur`toare [i f`]` de bunurile materiale, pentru c` toat` f`ptura lui Dumnezeu este bun` [i nimic nu este de lep`dat, dac` se ia cu mul]umire, c`ci se sfin]e[te prin
234
Capitolul unu
Cuv=ntul lui Dumnezeu [i prin rug`ciune (I Timotei 4, 45). C` nimic nu este de lep`dat [i c` toat` f`ptura lui Dumnezeu este bun`, o dovede[te [i faptul c` Domnul nu a l`sat s` se piard` nimic din p=inea cea de toate zilele, ci din spirit de economie a poruncit s` se adune f`r=miturile, ca nimic s` nu se piard` (Ioan 6, 12). Tot pozitiv` este prin aceast` minune [i atitudinea M=ntuitorului fa]` de oameni. Toate cele \nt=mplate s-au f`cut pentru ei, pentru a nu sim]i ei foamea, pentru a nu c`dea \n neputin]`. Mila fa]` de neputin]a omeneasc` L-a determinat pe M=ntuitorul s` s`v=r[easc` aceast` minune. El a v`zut poporul afl=ndu-se, asemenea oilor r`t`cite, lipsite de p`storul care s` le poarte de grij`. Moise a s`turat mul]imile \n pustie, salv=ndu-le via]a. La fel profetul Elisei cu dou`zeci de p=ini de orz [i cu pu]in gr=u a s`turat o sut` de oameni [i a mai r`mas (IV Regi 4, 4244). Poporul nu a mai avut asemeni p`stori buni. {i spun profe]ii c` dumnezeu va pedepsi pe p`storii rì, [i c` El \nsu[i se va face p`storul oilor Sale (Iezechiel 34, 11). Iar aceast` profe]ie s-a \mplinit \n persoana lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, P`storul cel bun.
235
Ce ne arat` nou` minunea \nmul]irii p=inilor? (Ne arat` puterea dumnezeiasc` a lui Iisus [i mila lui fa]` de poporul care urm=ndu-L, a r`mas f`r` hran`). C=te \nmul]iri a p=inilor a s`v=r[it Domnul Hristos? (Dou`). Care sunt deosebirile dintre ele? (Prima \nmul]ire a p=inilor a avut loc \nainte de Pa[ti, a doua dup` Pa[ti, probabil \nainte de Cincizecime. Cu prilejul primei \nmul]iri era vorba de cinci p=ini [i doi pe[ti, pe care le oferise un copil din mul]ime, iar cu prilejul celei de-a doua \nmul]iri, s-au adunat [apte p=ini [i pe[ti, f`r` a se preciza num`rul. Num`rul celor care au m=ncat la prima \nmul]ire a fost cinci mii de b`rba]i, iar la cea de-a doua, doar patru mii. La prima \nmul]ire a p=inilor s-au adunat dou`sprezece co[uri de f`r=mituri, la a doua doar [apte. Dup` slobozirea mul]imii, Iisus S-a retras la munte s` se roage \n primul caz, iar dup` a doua \nmul]ire a p=inii, Iisus S-a urcat \n corabie trec=nd \n ]inutul Magdala). Ce ne arat` minunea \nmul]irii p=inilor? (Ne arat` \n primul r=nd puterea dumnezeiasc` a lui Iisus. Apoi, iubirea Sa fa]` de oameni, fa]` de sl`biciunile [i neputin]ele lor. Aceast` minune scoate apoi \n eviden]` atitudinea pozitiv` a M=ntuitorului fa]` de p=inea noastr` cea de toate zilele, care se sfin]e[te prin Cuv=ntul lui Dumnezeu [i prin rug`ciune. |n sf=r[it, minunea demonstreaz` c` Iisus este p`storul cel bun al oilor Sale. Iar p`storul bun sufletul \[i pune pentru oile Sale (Ioan 10, 1116). Tot astfel, Iisus Hristos r`m=ne peste veacuri p=inea duhovniceasc` care se coboar` din cer spre a fi hran` lumii spre via]a ve[nic`.
8. Aplicarea
Binecuv=ntarea celor cinci p=ini [i doi pe[ti a intrat \n cultul Bisericii, mai precis \n formele de binecuv=ntare a agapelor cre[tine: St`p=ne Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, cela ce ai s`turat mul]imea \n pustie cu cinci p=ini [i doi pe[ti, |nsu]i binecuvinteaz` hrana aceasta ce se aduce spre pomenirea celor vii [i celor mor]i. C` Tu e[ti St`p=nul nostru [i }ie slav` \n`l]`m.... 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
-236
Capitolul unu
Iisus umbl=nd pe mare

Dup` minunea \nmul]irii p=inilor, mul]imea a r`mas deosebit de impresionat`, [i \n entuziasm comun au declarat c` Iisus este proorocul cel pe care \l a[teptau; c` timpul mesianic a sosit. {i vroiau s` vin` [i s`-l ia cu sila ca s`-l fac` rege (Iona 6, 1415). Domnul [i-a dat seama c` mul]imea dorea ca Mesia s` le asigure bunul trai al vie]ii p`m=ntene, de aici [i de acum. At=t au \n]eles ei din minunea \nmul]irii p=inilor. Nici Apostolii nu au \n]eles nimic din sensul duhovnicesc al minunii, fiindc` inima le era \mpietrit` (Marcu 6, 52). Pentru a nu se uni cu mul]imea \n ac]iunea comun` de a-l declara pe Iisus rege, [i a provoca o eventual` interven]ie armat` a romanilor cuceritori, Domnul \i sile[te pe Apostoli s` se urce \n corabie [i s` treac` de cealalt` parte a lacului Ghenizaret, urm=nd ca El, s` mai z`boveasc` \n mijlocul mul]imii, spre a le ar`ta oamenilor sensul adev`rat al mesianit`]ii Sale.

Acum va avea loc minunea mergerii lui Iisus pe mare, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.

Textul pericopei {i c=nd s-a f`cut sear` (Ioan 6, 16), \ndat` a silit Iisus pe ucenicii lui s` intre \n corabie [i s` mearg` \naintea Sa, de cealalt` parte, la Betsaida (Marcu 6, 45). {i intr=nd \n corabie mergeau dincolo de mare la Capernaum (Ioan 6, 17). {i slobozind mul]imile s-a suit la munte s` se roage deosebi, [i f`c=ndu-se sear` a r`mas acolo singur. Iar corabia era \n mijlocul m`rii, \nv`luindu-se \n valuri. {i El fiind singur pe ]`rm, i-a v`zut c` se chinuiesc v=slind, c`ci le era v=ntul \mpotriv`. {i c`tre a patra straj` a nop]ii a venit la ei, umbl=nd pe mare, [i vrea s` treac` pe l=ng` ei (Marcu 6, 4748). Deci venind ei ca la 25 sau 30 de stadii, au v`zut pe Iisus umbl=nd pe mare [i
237
apropiindu-se de corabie ei s-au \nfrico[at (Ioan 6, 20), zic=nd c` este n`luc` [i de fric` au strigat, c`ci l-au v`zut to]i [i s-au tulburat (Marcu 6, 50). Dar Iisus \ndat` le-a grìt zic=nd: \ndr`zni]i, Eu sunt, nu v` teme]i. Iar Petru r`spunz=nd, a zis: Doamne, dac` e[ti Tu, porunce[te-mi s` vin la Tine pe ap`. Iar El i-a zis: vino. {i cobor=ndu-se Petru din corabie, umbla pe mare ca s` mearg` la Iisus. Dar v`z=nd v=ntul tare s-a \nfrico[at [i a \nceput a se afunda, a strigat zic=nd: Doamne scap`-m`. {i \ndat` Iisus \ntinz=nd m=na, l-a apucat [i i-a zis: pu]in credinciosule, pentru ce te-ai \ndoit? {i s-a suit la ei \n corabie [i a \ncetat v=ntul. {i ei erau uimi]i \n sine peste m`sur` [i se minunau, c`ci nu pricepuser` nimic de la (minunea \nmul]irii) p=inilor, fiindc` inima lor era \mpietrit` (Marcu 6, 52). Iar cei ce erau \n corabie venind, i s-au \nchinat zic=nd: cu adev`rat e[ti Fiul lui Dumnezeu. T=lcuirea textului Dup` cum relateaz` Sfintele Evanghelii, Apostolii Domnului se \mbarc` pentru a traversa lacul Ghenizaret, sau Marea Tiberiadei, dup` numele \mp`ratului Tiberius, care \[i avea aici o re[edin]` de var`. Afl=ndu-se la 208 m sub nivelul M`rii Mediterane, Ghenizaretul, era un lac a[ezat \ntr-un fund de c`ldare, \mprejmuit de dealuri [i av=nd \n apropiere un p`m=nt fertil, cultivat ast`zi cu planta]ii \ntinse de pomi fructiferi, oferind roade bogate de l`m=i, banane [i portocale. Lacul avea 20 km lungime [i 10 km l`]ime, fiind bogat \n ap`, iar zona fiind deschis`, v=ntul \l agita determin=nd valuri mari \n timp de furtun`. Nu era prima confruntare pe via]` [i pe moarte a Apostolilor cu talazurile \nfuriate ale Tiberiadei, care \n condi]ii de soare [i de lini[te, constituia pentru pescari o bogat` surs` de pe[te. Sfintele Evanghelii ne arat` c` Iisus Domnul a mai potolit [i cu alt prilej furia valurilor care amenin]au via]a Apostolilor (Matei 8, 23-27). Aceea[i \nt=mplare dramatic` se repet`, \ns` \n alte \mprejur`ri [i cu alte elemente. Am v`zut din relatarea Sfintelor Evanghelii c` Apostolii \mbarca]i pornir` pe valurile apei de cu seara. Era dup` apusul soarelui cam pe la ora 18. |n condi]ii normale traversarea locului se f`cea \n 2-3 ore. |n relatarea Sfintelor Evanghelii apare \ns` o nepotrivire \n leg`tur` cu locul de destina]ie. Un evanghelist spune c` trebuiau s` ajung` la Capernaum, altul c` la Betsaida Galileii. |n fond nu este nici o nepotrivire, fiindc` mai \nt=i trebuia s` debarci \n Capernaum, iar de aici p=n` la Betsaida, de unde erau originari Simon Petru, Andrei [i Filip, distan]a era foarte mic`.
238
Capitolul unu
Apari]ia furtunii pe lac cu talazurile spumeg=nde izbeau corabia din toate p`r]ile, \mpiedic=nd-o s` \nainteze. Timpul trecea pe nesim]ite, \nc=t intraser` \n a patra straj` a nop]ii. Evreii au luat de la romani, din timpul lui Pompei (6463 \n. Hs), \mp`r]irea nop]ii \n patru str`ji de c=te trei ore. |n timpurile mai vechi, evreii num`rau trei str`ji: straja de sear`, de noapte [i de diminea]`. Dup` romani cele 12 ore ale nop]ii erau \mp`r]ite \n 4 str`ji, fiecare straj` av=nd trei ore. Corabia Apostolilor, \n lupt` cu furia valurilor, nu reu[ea s` \nainteze spre destina]ie, \nc=t straja a patra \i prinse chiar \n mijlocul lacului. Straja a patra era \ntre orele 3-6 diminea]a. O noapte \ntreag`, ne spune Evanghelia, nu au mers mai mult de 25-30 de stadii, adic` cam 5 km, jum`tate de drum. [i cu toate acestea [ansa lor de a ajunge la mal este foarte nesigur`... Domnul, care la \nceput st`tea pe ]`rm, neav=nd corabie, se folose[te de puterea Sa dumnezeiasc` [i merge pe mare ca pe uscat. Ajung=nd la locul \n care Apostolii se luptau cu valurile furioase ale m`rii dezl`n]uite, de[i la \nceput dorea s` treac` pe l=ng` ei, pentru a ajunge la ]`rm, totu[i nu-i putea l`sa \n p`r`sire. Z`rindu-l printre valurile spumeg=nde, nu-l recunosc [i \nspìm=nta]i tot mai mult, consider` c` este n`luc`. Tulburarea lor se amplific` mai mult, g=ndindu-se c` n`luca le preveste[te moartea... Dar tocmai \n aceste clipe, c=nd v`d spulberat` orice [ans` de salvare, o voce venit` parc` dintr-o alt` lume, \i \ncurajeaz`, asigur=ndu-i c` valurile care-i amenin]au cu pieirea nu le va mai putea face nici un rù, c` pe deasupra lor se afl` tocmai El, Domnul [i Salvatorul lor. Apostolii au auzit doar vocea ce li se adresa. Nu au putut vedea \n \ntunericul nop]ii [i persoana Lui. De aceea, pentru a avea mai mult` siguran]`, Apostolul Petru \i cere Domnului s` mearg` [i el pe mare. O cere \ns` condi]ionat: Dac` e[ti tu.... Nu avea siguran]` deplin`. Cerea neap`rat proba... De aceea, c=nd Domnul \l cheam` al`turi de El, truditul cor`bier epuizat [i obsedat de vuietul sinistru al v=ntului, cade cople[it sub furia lor. |n disperarea mor]ii \ns` s-ar fi prins de orice firicel de pai. Aceasta este psihologia general` a tuturor celor care \[i v`d moartea prin \nnec. Instinctul disperat al vie]ii \i oblig` s` \ncerce orice solu]ie. Iar solu]ia lui Petru era Domnul!... Lui i se adreseaz` \n dezn`dejdea pierii sale, spun=nd parc` \n oftatul profund al inimii: acum f` Domne totul, eu nu mai pot nimic!... Salv=ndu-l, \nv`]`torul mustr` cu bl=nde]e pu]in`tatea credin]ei Apostolului. Iar c=nd Domnul \mpreun` cu Apostolul pe care \l ]inea de m=n` se urc` \n corabie, furtuna se lini[te[te [i corabia ajunge cu bine la mal. Apostolii r`m=n \ns`
239
ului]i v`z=nd aceast` minune. Cu o zi \nainte au avut prilejul s` asiste la minunea \nmul]irii p=inilor. Dar atunci nu au \n]eles nimic, fiindc` inima lor a fost \mpietrit`. Nu au avut nici un fel de reac]ie [i de sensibilitate la tot ceea ce pe al]ii i-a cople[it. Era parc` necesar` aceast` minune pentru ei, ca s` simt` pe pielea lor [i s` vad` cum Dumnezeu lucreaz` la via]a lor. Abia acum s-au pro[ternut la picioarele lui Iisus, ca \nsu[i \n fa]a lui Dumnezeu, m`rturisind c` Cel ce i-a scos din iadul talazurilor mor]ii este Fiul lui Dumnezeu. |mpietrirea inimii lor de alt` dat` s-a risipit atunci c=nd lumina Duhului le-a ar`tat c` \nv`]`torul lor, pe care mul]imea voia s`-l fac` rege p`m=ntesc, este Fiul lui Dumnezeu, a c`rui \mp`r`]ie spiritual` [i ve[nic` este cu totul alta dec=t cea pe care vroiau ei s` o \ntronizeze \n vremelnicia acestei lumi. Acela[i Duh \i va lumina ceva mai t=rziu, la Cezarea lui Filip, credin]a lui Petru, c=nd m`rturise[te \n numele Apostolilor c` Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu (Matei 16, 1617). Aceast` iluminare a Duhului prin care a m`rturisit cu credin]` puternic` dumnezeirea lui Iisus, va compensa pu]in`tatea credin]ei lui, ca rezultat al firii sale slabe \n confruntarea pe via]` [i pe moarte, o noapte \ntreag`, cu talazurile \nfuriate [i neiert`toare ale lacului Ghenizaret...
C=nd a avut loc minunea umbl`rii Domnului pe mare? (Dup` minunea \nmul]irii p=inilor). |n ce categorie de minuni se \ncadreaz` acestea? (|n minuni asupra naturii). De ce Apostolul Petru a c`zut victim` furiei valurilor? (Datorit` credin]ei sale \ndoielnice). De ce Apostolii au r`mas uimi]i c=nd au v`zut minunea opririi furtunii, c=nd Domnul a intrat \n corabia lor? (Fiindc`, de[i au v`zut minunea \nmul]irii p=inilor, inima lor a r`mas \mpietrit`). Acum \ns` au sim]it pe pielea lor minunea salvatoare). Cum au m`rturisit ei c` Iisus este Fiul lui Dumnezeu? (Pro[tern=ndu-se la p`m=nt cu mult` evlavie, ca \n rug`ciunile adresate lui Dumnezeu). Cine le-a \nt`rit lor credin]a ca s` fac` aceast` m`rturisire? (Ei nu ar fi putut face aceast` m`rturisire cu puterile firii lor slabe, ci cu puterea Duhului Sf=nt, care le-a luminat sufletul).
8. Aplicarea
|nt=mplarea din noaptea zbuciumat` pe care au trìt-o Sfin]ii Apostoli \n lupt` cu furtuna dezl`n]uit` de pe lacul Ghenizaret o
240
Capitolul unu
trìm [i noi, fiindc` via]a nu ne ofer` numai zile luminoase, ci [i nop]i \ntunecate, cu c`deri, amenin]`ri [i dezn`dejdi... Dar niciodat` s` nu ne pierdem credin]a, fiindc` Domnul ne-a asigurat c` nu ne va l`sa, nici nu ne va p`r`si (Evrei 13, 5), c` va fi cu noi p=n` la sf=r[itul veacurilor (Matei 28, 20), [i totdeauna s` \ndr`znim, c` El a biruit lumea (Ioan 16, 33). Sunt vrednice de re]inut versurile unui poet cre[tin, care ne \ndeamn` s` nu ne pierdem niciodat` credin]a: Nu e[ti \nvins c=t timp credin]a / Nu ]i-ai schimbat [i nu s-a stins, / Credin]a iar`[i te ridic`, / Po]i fi c`zut, dar nu \nvins (Traian Dorz).
--
Minunea vindec`rii celor zece lepro[i

Este cunoscut faptul c` locuitorii }`rii Sfinte aveau obliga]ia s` mearg` de Pa[ti la Ierusalim, la cetatea sf=nt` a lui David unde str`lucea [i Casa Domnului. Samarinenii nu f`ceau \ns` acest drum. Ei [i-au construit un alt templu pe muntele Garizim. Du[m`nia dintre ei dateaz` din 722 \n. Hs. c=nd, dup` solia asirian` s-a considerat c` samarinenii au \mprumutat multe din practicile religioase ale acestora, \nc=t s-au ab`tut de la credin]a [i datinile str`bune. Se tratau reciproc nu numai cu rezerv` [i indiferen]`, ci [i cu du[m`nie. C=nd un locuitor din Galileea dorea s` mearg` \n Iudeea, ocolea prin Pereea, de[i drumul cel mai scurt era prin Samaria. Evitau orice fel de leg`tur` [i contact. |ntr-o astfel de situa]ie se afla [i M=ntuitorul, \n drum spre Ierusalim, unde mergea pentru a s`rb`tori acolo Pa[tile. Era ultimul Pa[te pe p`m=nt. Se afla \n fa]a jertfei Sale m=ntuitoare. Afl=ndu-se \ntr-un sat dintre Galileea [i Samaria este \nt=mpinat de zece lepro[i care-i cereau vindecarea.
241

Vom vedea \n continuare minunea vindec`rii celor 10 lepro[i, precum [i urm`rile ce au avut loc cu acest prilej.

Textul pericopei ...intr=nd \ntr-un sat, L-au \nt=mpinat zece b`rba]i lepro[i care au stat departe. {i ei [i-au ridicat glasul zic=nd: Iisuse, |nv`]`torule, miluie[te-ne! {i v`z=ndu-i, El le-a zis: Merge]i [i ar`ta]i-v` preo]ilor. {i a fost c`-n timp ce ei mergeau, s-au cur`]it. Iar unul din ei, v`z=nd c` s-a vindecat, s-a \ntors sl`vindu-L cu glas mare pe Dumnezeu. {i a c`zut la picioarele Lui, cu fa]a la p`m=nt, mul]umindu-I. {i acela era samarinean. {i r`spunz=nd Iisus, a zis: Oare nu zece s-au cur`]it? Cei nou` unde sunt? Nu s-a g`sit s` se \ntoarc` s`-I dea slav` lui Dumnezeu dec=t numai acesta, care e de alt neam? {i i-a zis: Scoal`-te [i du-te; credin]a ta te-a m=ntuit (Luca 17, 1219). Explicarea textului: |nainte de a vedea importan]a minunii, se cuvine s` lu`m la cuno[tin]` despre lepr` ca boal` dezastruos de grea. Este boal` de piele care se extinde pe tot corpul sub forma unor umfl`turi, care se prefac \n r`ni. Bolnavul se descompunea, c`z=ndu-i unghiile [i degetele, iar nasul [i urechile i se uscau. |n cele din urm` leprosul murea \n chinuri groaznice. Fiind boal` contagioas` s-au luat m`suri de ap`rare. Cel ce are aceast` boal` era ]inut cu hainele sf=[iate, cu capul descoperit, \nvelit p=n` la buze, [i strig=nd: necurat! necurat! Aflat sub domina]ia bolii, lepro[ii trìau \n izolare, undeva \n afara cet`]ii... (Leviticul 13, 4546). Exist` [i lepra alb`, manifestat` prin pl`gi albe insensibile. Aceasta era necontagioas` [i vindecabil`. Lepra tuberculoas` nu era \ns` vindecabil`. Dac` se \nt=mpla ca unul dintre ei s` se cur`]easc`, trebuia s` se arate preotului spre a aduce jertf` de cur`]ie, [i pentru a fi declarat s`n`tos, put=nd s`-[i trìasc` via]a \n comuniunea semenilor sì (Leviticul cap. 14). De aici vedem c` lepra la evrei era socotit` nu numai o boal` trupesc` ci [i o boal` sufleteasc`, consecin]` a p`catului. Pentru acest motiv erau prev`zute ritualurile de cur`]ie. |n desn`dejdea [i suferin]a lor cei zece lepro[i care L-au \nt=mpinat pe M=ntuitorul s-au unit uit=nd de deosebirea lor etnic`. Boala, suferin]a [i necazul i-a \nfr`]it pe oameni mai mult dec=t i-a desp`r]it \nvr`jbirea de neam.
242
Capitolul unu
Cer=nd \ndurarea lui Iisus, Domnul nu le cere nici credin]` [i nici nu \ntreprinde cu ei un dialog. Le acord` vindecarea, declar=ndu-i ap]i s` convie]uiasc` \n comunitate, al`turi de semenii lor. Exista concep]ia potrivit c`reia lepra fiind o boal` at=t de grea, numai Dumnezeu poate aduce vindecarea. C=nd Neeman, conduc`torul o[tirii regelui Siriei, este trimis cu scrisori c`tre regele lui Israel, acesta indignat exclam`: Au doar` eu sunt Dumnezeu ca s` omor [i s` fac viu?. Iar Dumnezeu a vindecat lepra lui Neeman prin proorocul Elisei... (IV Regi 5, 115). A[a ne explic`m faptul c` numai unul din cei zece vindeca]i s-a \ntors cu glas mare sl`vind pe Dumnezeu [i a c`zut cu fa]a la picioarele lui Iisus, mul]umindu-I. {i-a dat seama samarineanul lepros de alt` dat` c` Iisus este Dumnezeu, fiindc` numai Dumnezeu poate vindeca lepra. {i I-a mul]umit cu recuno[tin]`. De fapt M=ntuitorul \nsu[i a ac]ionat ca Dumnezeu, [i \ntr-un alt caz \n care a vindecat de lepr`: ...{i odat`, c=nd era \ntr-una din cet`]i, iat` un om era plin de lepr` [i v`z=nd pe Iisus a c`zut pe fa]a sa [i s-a rugat Lui, zic=nd Lui: Doamne, de vei vrea po]i s` m` cur`]e[ti. {i \ntinz=nd Iisus m=na, s-a atins de el zic=nd: Voiesc. Cur`]e[te-te. {i \ndat` lepra s-a dus de la el... (Luca 5, 1214). Revenind \ns` la cei zece lepro[i, ne apare izbitoarea \ntrebare pus` de IisusDumnezeu samarineanului recunosc`tor: Dar cei nou` unde sunt?. Iat` [i aspectul moral al vindec`rii celor zece lepro[i: recuno[tin]a. Cei vindeca]i au fost zece. Dar numai unul vine s` mul]umesc` lui Dumnezeu pentru salvarea lui. {i acesta era samarinean. Aceasta \nseamn` c` binefacerea [i recuno[tin]a trebuie s` \ntreac` nu numai ura dintre neamuri, ci [i indiferen]a [i uitarea. Vedem la tot pasul oameni care pentru diferite nevoi cer cu insisten]` ajutorul semenului sù, [i chiar promit solemn recuno[tin]a. Dar dup` ce \[i \mplinesc dorin]a, uit` prea repede de binef`c`torul lor. Pe drept cuv=nt putea spune poetul {t. O. Iosif, depl=ng=nd cu amar lipsa de recuno[tin]` dintre oameni: Recuno[tin]a este o floare scump`, / Ce tainic` \n inimi \nflore[te; / Dar unii o s`desc doar ca s-o rup`. / Se mir` apoi c` biata, ve[teje[te. Facerea de bine este mai mult legat` de ingratitudine atunci c=nd este lovit` cu ostilitate. |n loc de recuno[tin]`, binefacerea este urmat` de multe ori de du[m`nie [i ur`. A[a se cunoa[te faptul c` sl`b`nogul de la Vitezda, vindecat de Iisus dup` 38 de ani de suferin]`, \n loc s`-I mul]umeasc`, \l arat` Iudeilor
243
prigonitori care vroiau s`-L omoare pe Iisus c` f`cea vindec`ri s=mb`ta (Ioan 5, 1516). Dar mai devreme sau mai t=rziu via]a se r`zbun` asupra nelegiuirilor omene[ti; de aceea ne spune un proverb c` nu e bine s` dai cu piatra \n f=nt=na care ]i-a dat ap`....
Cum a vindecat M=ntuitorul pe cei zece lepro[i? (I-a vindecat prin cuv=nt). Au recunoscut ei puterea lui Dumnezeu \nainte de a fi vindeca]i? (Ei [tiau c` lepra este o boal` at=t de grea, \nc=t numai Dumnezeu o poate vindeca). De ce Iisus nu le-a cerut proba credin]ei, ca \n cele mai multe cazuri? (Din adresarea lor [i-a dat seama c` posed` credin]`. De fapt dup` ce samarineanul vindecat \i mul]ume[te lui Iisus, Domnul \i spune: mergi \n pace, credin]a ta te-a m=ntuit). Care este aspectul moral al acestei minuni? (Pe de o parte recuno[tin]a samarineanului fa]` de marea binefacere primit`, iar pe de alt` parte, lipsa de recuno[tin]`, sau ingratitudinea celor nou`, care prea repede au uitat de Binef`c`torul lor). Raport=nd pe 1 la 9, ce putem conchide cu privire la via]a noastr` comunitar`? (Dispropor]ia existent` \n rela]iile dintre oameni privind binefacerea [i recuno[tin]a).
8. Aplicarea
Urm=nd exemplul de recuno[tin]` al samarineanului vindecat de lepr`, se cuvine s` ar`t`m [i noi recuno[tin]` tuturor binef`c`torilor no[tri. |n primul r=nd lui Dumnezeu, fiindc` toat` darea cea bun` [i tot darul des`v=r[it de sus este, pogor=ndu-se de la P`rintele luminilor (Iacob 1, 17). |n al doilea r=nd fa]` de p`rin]ii no[tri trupe[ti care vegheaz` permanent la via]a noastr`. Porunca dumnezeiasc` ne \ndeamn` \n acest sens: Cinste[te pe tat`l tù [i pe mama ta, ca s`-]i fie ]ie bine [i s` trìe[ti mul]i ani pe p`m=nt. |n al treilea r=nd dasc`lilor care ne lumineaz` mintea [i ne deschid un drum \n via]`. La fel, cinstitelor fe]e biserice[ti care se roag` pentru noi [i vegheaz` la m=ntuirea noastr`. La aceasta ne \ndeamn` [i porunca a III-a bisericeasc`. Vom fi agrea]i de to]i oamenii dac` pentru orice binefacere ce ni s-a f`cut sau pentru orice serviciu, fie el c=t de mic, vom [ti s` spunem mul]umesc. Prin aceasta vom cultiva bunele noastre
244
Capitolul unu
sim]`minte, gra]ie faptului c` vom duce \n societate o via]` civilizat`. 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
--
Vindecarea sl`b`nogului de la Vitezda

Lu=nd trup omenesc, M=ntuitorul a trìt printre oameni asemenea lor, hr`nindu-se ca ei, \mbr`c=ndu-se ca ei, locuind \n acelea[i case, muncind al`turi de ei, respect=nd bunele lor obiceiuri, sau corect=nd pe cele care nu sunt dup` voia lui Dumnezeu. {i cum de pa[ti se adunau din toate p`r]ile la templul din Ierusalim, spre a aduce cinstire lui Dumnezeu, M=ntuitorul a fost [i El al`turi de ei. |n toate \mprejur`rile [i cu toate ocaziile nu i-a sc`pat Domnului nici o situa]ie de a-i \nv`]a pe oameni voia lui Dumnezeu, [i \n acela[i timp, t`m`duindu-le neputin]ele care le ]ineau via]a \ntr-o izolare vitreg`, iar existen]a cople[it` \ntr-o chinuitoare ap`sare.

Sf=nta Evanghelie ne arat` modul \n care M=ntuitorul vindec` un sl`b`nog de la sc`ld`toarea Vitezda \n zi de sabat.

Textul pericopei Ioan 5, 115. Se va citi textul pericopei evanghelice de la
Explicarea textului Din textul pericopei vedem c` fa]` de alte cazuri, M=ntuitorul acord` vindecarea sl`b`nogului \n urma unui dialog scurt, f`r` a-i cere credin]` [i f`r` a avea exprimat` dorin]a expres` a suferindului. Erau 38 de ani de suferin]` ap`s`toare...
245
Cine nu [i-ar dori s`n`tatea?! Cine nu ar vrea s` fie \n r=nd cu ceilal]i oameni?! Cui i-ar pl`cea s` stea imobilizat \n patul sù, mistuit de durere?! Nu [i-a g`sit \n 38 de ani omul care s`-l arunce \n sc`ld`toare [i cine [tie c=nd s-ar fi ivit [i dac` s-ar fi ivit?! Poate s-a [i \nrìt privind cu invidie timp de 38 de ani cum al]ii se vindec`, iar el r`m=ne \n aceea[i a[teptare oarb`. Sufocat de r`bdarea devenit` obi[nuin]` obsedant`, i-a disp`rut poate orice raz` de speran]`, \nc=t parc` nu-i mai r`m=ne nimic mai bun de f`cut dec=t s` a[tepte \n continuare... Iisus a v`zut \n via]a lui toat` aceast` dramatic` destr`mare a firii [i de aceea \i red` prompt s`n`tatea. Apoi, Iisus \l p`r`se[te. {i-a \ndeplinit misiunea. De acum va urma sminteala potrivnicilor. L-a vindecat s=mb`ta. Sl`b`nogul [i-a luat, la porunca lui Iisus, patul \n zi de sabat, [i nu avea voie s` fac` acest lucru, ziceau iudeii, care respectau cu mult` rigurozitate ziua de odihn`. Legea odihnei sau sabatul este porunca lui Iahve. Dumnezeu \nsu[i s-a odihnit. Cine nu o respect` este vrednic de moarte. {i nici nu era cru]at. Ei duceau \ns` \mplinirea poruncii de multe ori p=n` la absurd. Faptul c` nu era permis s` ari, s` sapi, sau s` recoltezi \n ziua sabatului este de \n]eles. Dar a nu dep`[i un anume drum, un anume teritoriu, sau [i mai mult, interdic]ia de a intra \ntr-un lan de gr=u ca rup=nd spice s`-]i ast=mperi foamea, a nu-]i lega o ran` p=n` la apusul soarelui, a nu face nici chiar un nod la a]`, a nu scrie nici chiar dou` litere, a nu aprinde focul, sau a nu m=nca nici oul pe care gìna \l f`cea \n ziua sabatului, cum spunea unul din marii rabini, sunt interpret`ri ale zilei de odihn` greu de \n]eles. Ele nu \l salveaz`, ci \l subjug` pe credincios. Fac din sabat o obsesie care \nchide spiritul, o \mplinire a literei care ucide... Cunosc=nd probabil rigorile Legii, sl`b`nogul vindecat caut` s` se disculpe, pun=nd \ns` vina pe Iisus, lovind tocmai \n Binef`c`torul sù. Vine chiar cu ini]iativa de a-L demasca pe Iisus, dup` ce re\nt=lnindu-L, L-a recunoscut \n templu. Nu numai de teama legii, sau a reprezentan]ilor ei a ]inut s`-L arate pe Iisus... Era totu[i un suflet \nnegrit de rùtate. Faptul c` Iisus \i atrage aten]ia s` nu mai p`c`tuiasc`, ca s` nu-i fie ceva mai rù, indic` faptul c` asupra vie]ii [i con[tiin]ei sale ap`sau cine [tie ce p`cate grele. Iisus le-a sesizat prin atot[tiin]a Sa dumnezeiasc`. Voia s`-i redea [i s`n`tatea sufletului, s`-l fac` fiu al \mp`r`]iei pe care El o propov`duia. O raz` de lumin` bate \ns` la u[a unei inimi z`vor=te... El a r`mas \nchistat \n p`catul lui. {i nu e de mirare c` tradi]ia [i unii P`rin]i ai Bisericii ne spun c` tocmai el
246
Capitolul unu
ar fi fost acela care \n timpul judec`rii lui Iisus L-ar fi lovit, fiindc` i s-a p`rut c` Iisus, care vorbea cu demnitatea nevinov`]iei Sale, nu acord` suficient respect marelui preot... Dac` a fost a[a, atunci la[itatea [i ingratitudinea r`m=n peste veacuri dou` defecte morale ale celui vindecat cu at=ta promptitudine de M=ntuitorul lumii.
Vindecarea f`cut` s=mb`ta a atras at=ta du[m`nie \mpotriva lui Iisus, \nc=t, dup` cum precizeaz` textul evanghelic, de aceea prigoneau iudeii pe Iisus [i cùtau s`-L omoare, c` f`cea acestea s=mb`ta (Ioan 5, 16). Au mai fost [i alte cazuri de vindec`ri f`cute de Iisus s=mb`ta [i \n toate acestea a fost privit cu du[m`nie [i ur`, fiind considerat c` nu respect`, ci \ncalc` legea lui Dumnezeu. Dar Iisus nu a venit s` schimbe Legea, ci s` o \mplineasc` (Matei 5, 17), s` o \mplineasc`, adic` \n duhul ei. De aceea, to]i cei dispre]ui]i [i desconsidera]i apropiindu-se de Iisus, se v`d elibera]i de litera ap`s`toare a legii. Iisus face ca legea lui Dumnezeu s` le fie favorabil`. |mplinirea legii \n duh \nseamn` umanizarea ei. Potrivnicii \ns` nu L-au \n]eles. Nu voiau s`-L \n]eleag`. |l priveau cu invidie [i rùtate, fiindc` era Salvatorul mul]imii ]inut` de ei \n \ntuneric. De[i nu-l puteau combate, cùtau totu[i s`-L omoare...
8. Aplicarea
Pericopa evanghelic` a vindec`rii sl`b`nogului de la sc`ld`toarea Vitezda se cite[te la sfin]irea apei, fiindc` ea aminte[te de \ngerul Domnului care se cobora [i sfin]ea apa Vitezdei. Ea constituie \n acela[i timp [i pericopa Duminicii a IV-a dup` Pa[ti.

Se vor ar`ta [i celelalte cazuri de vindec`ri s`v=r[ite de M=ntuitorul nostru Iisus Hristos s=mb`ta, analiz=ndu-se atitudinea du[m`noas` a potrivnicilor. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
--
247
|nvierea fiului v`duvei din Nain

Dintre minunile s`v=r[ite de M=ntuitorul asupra oamenilor, cele prin care [i-a ar`tat puterea Sa dumnezeiasc` de st`p=n asupra vie]ii [i a mor]ii sunt \nvierile din mor]i. Acestea sunt trei: \nvierea fiicei lui Iair, \nvierea fiului v`duvei din Nain [i \nvierea lui Laz`r.

|n cele ce urmeaz` ne vom referi la \nvierea fiului v`duvei din Nain.

Textul pericopei {i dup` aceea, s-a dus \ntr-o cetate numit` Nain [i cu El \mpreun` mergeau [i ucenicii Lui [i mult` mul]ime. Iar c=nd s-a apropiat de poarta cet`]ii, iat` scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, [i ea era v`duv`, [i mul]ime mare din cetate era cu ea. {i v`z=nd-o Domnul, I s-a f`cut mil` de ea [i i-a zis: Nu pl=nge! {i apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei cel duceau s-au oprit. {i a zis: Tinere, ]ie \]i zic, scoal`-te. {i s-a ridicat mortul [i a \nceput s` vorbeasc` [i l-a dat mamei lui. {i fric` i-a cuprins pe to]i [i sl`veau pe Dumnezeu, zic=nd: Prooroc mare s-a ridicat \ntre noi [i Dumnezeu a cercetat pe poporul Sù (Luca 7, 1116). Explicarea textului Dup` cum vedem din pericopa evanghelic`, M=ntuitorul se afla \mpreun` cu sfin]ii Apostoli \n localitatea Nain, un sat apropiat de muntele Tabor din Galilea. Textul \l prezint` pe Iisus Hristos \n fa]a mor]ii. El, Dumnezeu adev`rat, Principiul vie]ii, care a venit ca oile sale s` aib` via]`, [i \nc` din bel[ug s` aibe (Ioan 10, 10), acum se afl` \n fa]a mor]ii necru]`toare. Vedem adesea \n poze moartea \nf`]i[at` sub forma unui schelet, av=nd \n m=n` o coas`. Explica]ia este u[or de dat, dac` ne g=ndim la faptul c` moartea sub forma scheletului, \i
248
Capitolul unu
lipsesc \n \ntregime organele de sim]. Neav=nd nici o sim]ire, ea nu poate avea nici o atitudine binevoitoare fa]` de nimeni. Nu cru]` pe nimeni. Secer` via]a omeneasc` de la leag`n, p=n` la ad=nci b`tr=ne]e. Este f`r` nici o mil`, lu=nd copii de la p`rin]i, sau l`s=ndu-i pe ace[tia orfani [i dezorienta]i... Desparte so]ul de so]ie, [i pe am=ndoi de p`rin]ii ap`sa]i de povara b`tr=ne]ii [i a neputin]elor... {i fiindc` nici un p`m=ntean nu poate sc`pa de la moarte, se spune c` ea aduce \n lume dreptatea, \n sensul c` \n fa]a ei to]i oamenii sunt egali. At=t \mp`ratul [i \n]eleptul \ncoronat \n via]` cu glorie, c=t [i cer[etorul [i ignorantul sf=r[esc \n acela[i p`m=nt negru, umed [i rece... Hristos a venit \ns` \n lume ca s` restabileasc` menirea, sau destinul omului. {i aceasta nu este moartea, ci via]a. Omul nu a fost creat pentru moarte, ci pentru via]`, fiindc` P`rintele sù este Dumnezeul Vie]ii [i nu al mor]ii. Moartea este r`splata p`catului (Romani 6, 23), iar p`catul nu corespunde firii umane, e o boal` a ei, care finalizeaz` \n moarte. De aceea, m=ntuirea pe care o aduce Hristos \n lume se refer` tocmai la izb`virea noastr` din p`cat [i din moarte. Prin El noi dob=ndim comunicare ve[nic` cu via]a lui Dumnezeu. El s-a f`cut pentru noi p`cat, pentru ca noi s` ne facem \ndrept`]i]i ai lui Dumnezeu \ntru el (II Corinteni 5, 21). Pentru acest motiv, Domnul nu putea trece indiferent pe l=ng` cortegiul mortuar care desp`r]ea un t=n`r de mama lui. Iar aceasta era v`duv`. |n mod firesc orice desp`r]ire na[te regret, precum comuniunea aduce \n sufletul oamenilor bucurie... Dar atunci c=nd odat` cu desp`r]irea \]i vezi ruinat` orice speran]`, regretul se transform` \n triste]e [i disperare, iar aceasta la r=ndul ei se materializeaz` \n lacrimile dezn`dejdii. Domului i s-a f`cut mil` de biata v`duv`, fiindc` a descifrat \n lacrimile ei \ntregul gol sufletesc al dezn`dejdii care \i \nchidea orice orizont luminos al vie]ii. O m=ng=ie spun=ndu-i: nu mai pl=nge! Altfel zic=nd: acum ]i-a sosit salvarea! {i vor vedea to]i [i vor \n]elege c` El este \nvierea [i via]a (Ioan 11, 25). De aceea, f`r` a mai z`bovi Domnul se adreseaz` t=n`rului mort \ntr-o form` poruncitoare: Tinere, ]ie \]i zic: Scoal`-te. {i minunea s-a produs spre uimirea tuturor. Prin porunca lui adresat` mortului, Hristos Domnul a ar`tat c` El este St`p=nul vie]ii [i al mor]ii. Desigur, au mai fost multe cazuri de moarte, dar Iisus a s`v=r[it doar trei \nvieri. De ce numai at=tea? Fiindc` El avea s` \nving` p`catul [i moartea prin Jertfa Sa, deschiz=nd omului perspectiva vie]ii ve[nice. Prin aceste trei minuni vroia doar s` anticipeze \nvierea lor prin comuniunea cu El. Vroia s` le demonstreze c` El este \nvierea [i via]a, c` El este calea, adev`rul [i via]a (Ioan
249
14, 6), calea care duce la Tat`l, spre o ve[nic` comuniune cu El, zdrobind barierele mor]ii. Faptul c` M=ntuitorul \i spune mortului: tinere, ]ie \]i zic scoal`-te, ne duce cu g=ndul [i la moartea moral` \n p`cat, care atrage dup` sine moartea fizic`. Cuvintele Scripturii se refer` \n mod explicit la aceast` moarte moral`, c=nd spune: ...{tiu faptele tale, c` ai nume, c` trìe[ti, dar e[ti mort (Apocalipsa 3, 12). E vorba de moartea \n p`cat, sau de p`catul care aduce moarte... Textul ne comunic` la sf=r[it c` v`z=nd aceast` nemai \nt=lnit` minune, to]i au fost cuprin[i de fric` [i aduceau slav` lui Dumnezeu c` a cercetat pe poporul Sù, c` s-a ridicat \ntre ei un prooroc mare, cum n-a mai fost nicic=nd. Prin aceast` minune Dumnezeu \[i arat` nu numai Legea [i voia Sa, ci [i bun`tatea [i milostivirea Sa. Se cuvine s` preciz`m c` frica la care se refer` textul c` i-a cuprins pe to]i nu e teama sau groaza care paralizeaz` [i ucide sufletul. Este uimirea \n fa]a puterii [i a bun`t`]ii lui Dumnezeu, care le umple sufletul de admira]ie, speran]` [i bucurie. De aceea ei sl`veau pe Dumnezeu cu o sfial` sf=nt`, cu o evlavie care le-a cople[it sufletele de \ncredere \n bun`tatea lui Dumnezeu. Spre deosebire de teama celor de la Sinai, c=nd Dumnezeu le-a dat Legea Sa, frica aceasta sf=nt` face ca sufletul s` tresalte de bucuria comuniunii, nu cu dreptatea, ci cu iubirea lui Dumnezeu.
Unde a avut loc minunea \nvierii fiului unei femei v`duve? (|n Nain, o localitate aflat` l=ng` muntele Taborului din Galileea). C=te \nvieri din mor]i a s`v=r[it M=ntuitorul? (Trei). De ce numai trei? (Fiindc` prin minunea \nvierii din mor]i, Domnul dorea doar s` anticipeze faptul c` to]i cei ce vor adera la jertfa Sa izb`vitoare de p`cat, prin El vor dob=ndi via]a ve[nic`, biruind p`catul [i moartea). Ce au sim]it cei care au v`zut minunea? (Cei care au fost martorii minunii au trìt sentimentul admira]iei [i recuno[tin]ei fa]` de puterea [i milostivirea lui Dumnezeu rev`rsat` asupra lor; dar [i sentimentul fricii, \n sensul uimirii plin` de o sf=nt` [i tainic` evlavie fa]` de iubirea lui Dumnezeu ar`tat` prin Iisus Hristos).
8. Aplicarea
Pericopa evanghelic` a \nvierii fiului v`duvei din Nain a fost r=nduit` de Biseric` spre a fi citit` la Sf=nta Liturghie \n duminica
250
Capitolul unu
a 20-a dup` Rusalii. Ea ne determin` s` ne analiz`m via]a duhovniceasc`, pentru ca eliber=ndu-se de p`cat, s` ne ridic`m necontenit de la moarte la via]`. 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
--
Schimbarea la fa]` a Domnului

Cum pot fi \mp`r]ite minunile s`v=r[ite de c`tre M=ntuitorul? (Minunile s`v=r[ite de Domnul Iisus Hristos pot fi \mp`r]ite \n trei: asupra firii \nconjur`toare, cum ar fi potolirea furtunii m`rii, prefacerea apei \n vin, uscarea smochinului neroditor, \nmul]irea p=inilor [i pe[tilor, pescuirea minunat`, etc. |n al doilea r=nd, minuni s`v=r[ite asupra omului, precum vindecarea bolilor de tot felul, scoaterea demonilor, \nvieri din mor]i. etc. |n al treilea r=nd, sunt minunile referitoare la propria Sa persoan`).

Una din minunile s`v=r[ite asupra propriei persoane este [i schimbarea Sa la fa]`. La aceasta ne vom referi \n cele ce urmeaz`, urm`rind textul relatat de Sfintele Evanghelii [i \n]elesul acestei minuni.

Prezentarea textului complet \n relatarea Evangheliilor sinoptice: {i dup` [ase zile a luat Iisus cu Sine pe Petru [i pe Iacob [i pe Ioan, fratele lui. {i i-a dus la o parte, pe un munte foarte \nalt (Matei 17, 1) s` se roage. {i c=nd se ruga (Luca 9, 2829) s-a schimbat la fa]` \naintea lor [i a str`lucit fa]a Lui ca soarele (Matei 17, 2), iar ve[mintele Lui s-au f`cut str`lucitoare, foarte albe, ca z`pada, cum nu poate \n`lbi a[a pe p`m=nt
251
\n`lbitorul (Marcu 9, 23). {i iat` vorbeau cu El doi b`rba]i, care erau Moise [i Ilie, care ar`t=ndu-se \n slav`, vorbeau de sf=r[itul Lui, care avea s` se \mplineasc` \n Ierusalim. Iar Petru [i cei ce erau cu El erau \ngreuia]i de somn [i de[tept=ndu-se au v`zut slava Lui [i pe cei doi b`rba]i st=nd \mpreun` cu El (Luca 9, 3032). {i r`spunz=nd Petru a zis lui Iisus: |nv`]`torule, bine este s` fim noi aici; [i s` facem trei colibe: }ie una [i lui Moise una [i lui Ilie una. C`ci nu [tia ce s` spun`, fiindc` erau \nspìm=nta]i (Marcu 9, 56). {i acestea zic=nd el, s-a f`cut nor luminos [i l-a umbrit (Matei 17, 5). {i s-au spìm=ntat c=nd a intrat \n nor (Luca 9, 34). {i iat` un glas din nor a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit, \n care am binevoit, pe El s`-L asculta]i! {i c=nd au auzit ucenicii au c`zut cu fa]a la p`m=nt [i s-au spìm=ntat foarte mult. Dar Iisus venind la ei [i ating=ndu-i le zise: scula]i-v` [i nu v` teme]i! Iar ei ridic=ndu-[i ochii, nu au v`zut pe nimeni, dec=t numai pe Iisus singur. {i cobor=ndu-se ei de pe munte, Iisus le-a poruncit zic=nd: nim`nui s` nu spune]i ce a]i v`zut, p=n` c=nd Fiul Omului va \nvia din mor]i (Matei 17, 79). {i au ]inut cuv=ntul, \ntreb=ndu-se \ntre ei: ce \nseamn` a \nvia din mor]i? (Marcu 9, 10). {i ucenicii L-au \ntrebat zic=nd: pentru ce dar zic c`rturarii c` trebuie s` vin` mai \nt=i Ilie? Iar El r`spunz=nd a zis: Ilie \ntr-adev`r va veni [i va a[eza toate la loc. Eu \ns` va zic c` Ilie a [i venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au f`cut cu el c=te au voit; a[a [i Fiul Omului va p`timi de la ei. Atunci au \n]eles ucenicii c` le-a vorbit despre Ioan Botez`torul (Matei 17, 10-13). Explicarea textului Dup` cum ne relateaz` textul Sfintelor Evanghelii minunea schimb`rii la fa]` a Domnului a avut loc pe un munte \nalt. Se crede c` acesta este muntele Tabor din Galileea. M=ntuitorul s-a urcat la munte ca s` se roage \n lini[te. Nu s-a urcat singur, cum a mai f`cut alt` dat`, fiindc` El [tia c` se va \nt=mpla aceast` minune [i era necesar` prezen]a a doi sau trei martori, dup` cum specific` Legea, pentru dovedirea unui adev`r. El a ales pe cei trei Apostoli: Petru, Iacob [i Ioan, deoarece ace[tia erau printre primii ale[i la apostolat, [i erau intimii Sì. Atitudinea Apostolilor \n timpul minunii a fost diferit`. La \nceput erau mole[i]i de somn. Apoi, \n timpul minunii, sufletul le-a fost inundat de o bucurie plin` de str`lucire divin`, de care nu s-ar mai fi desp`r]it niciodat`. De aceea [i solu]ia celor trei colibe, propus` de unul din ei. Ar fi dorit s` r`m=n` aici pentru ve[nicie. Au mai ap`rut \n aceast` slav` Moise [i Ilie. De ce? Fiindc` Moise reprezint` legea, iar Ilie reprezint` pe profe]i. Ei
252
Capitolul unu
vorbeau \mpreun` cu Iisus despre patima pe care o va aduce Mesia spre \mplinirea Legii [i profe]ilor. Aceast` discu]ie s-a purtat pentru a li se face cunoscut Apostolilor modul \n care |nv`]`torul lor va izb`vi din p`cat [i din moarte neamul omenesc. |nt=mplarea se petrece \n lumin` [i slav` spre a se putea \n]elege c` Domnul va birui moartea prin \nvierea Sa. Faptul c` M=ntuitorul le spune Apostolilor s` nu spun` nim`nui despre minunea ce au v`zut, p=n` dup` \nvierea Sa, iar ei se \ntrebau mira]i cu privire la \nviere, rezult` c` Apostolii nu \n]elegeau sensul spiritual al \mp`r`]iei mesianice, legat` de aspectul izb`vitor al patimilor [i \nvierii Domnului. De ce oare M=ntuitorul le spune Apostolilor s` nu spun` nim`nui despre aceast` minune p=n` dup` \nvierea Sa? Ne explic`m u[or dac` ne g=ndim la faptul c` mai \nainte poporul vroia s`-L proclame rege (Ioan 6, 14). Dac` Apostolii ar fi ar`tat \n mod expres c` El este Mesia, [i c` sunt martorii str`lucirii Lui, a slavei Sale, tot poporul era gata s`-L declare ca Mesia na]ional [i politic, a[a cum ei \l a[teptau, ceea ce ar fi constituit o provocare la adresa romanilor st`p=nitori... Apostolii r`m=n mira]i de dispari]ia lui Moise [i Ilie, \ntruc=t era cunoscut` profe]ia potrivit c`reia ziua cea mare a venirii lui Mesia va fi precedat` de venirea lui Ilie (Maleahi 3, 2324). M=ntuitorul descoper` \ns` Apostolilor c` profe]ia s-a [i \mplinit, [i c` Ilie a [i venit, iar Apostolii \n]eleg c` \n persoana Sf\ntului Ioan Botez`torul.
Am v`zut c` minunea schimb`rii la fa]` a Domnului a avut loc pe muntele Taborului. Aici [i-a ar`tat Domnul str`lucirea dumnezeirii \n trupul Sù. Cu privire la Sfin]ii Apostoli, care este deosebirea dintre minunea schimb`rii la fa]` a Domnului [i celelalte minuni? (Spre deosebire de alte minuni \n care v`z=nd puterea [i iubirea Domnului, Apostolii [i-au \nt`rit convingerea c` El este Mesia, \n aceast` minune erau cuprin[i chiar [i ei, sim]ind p=n` \n str`fundul fiin]ei lor bucuria sf=nt` a prezen]ei lui Dumnezeu). Dup` ce Moise [i Ilie sunt lua]i \n norul luminos, ce voce au auzit Apostolii din nor [i ce mesaj le-a fost transmis? (A fost vocea lui Dumnezeu Tat`l care le-a spus: Acesta este Fiul meu cel iubit, \ntru care am binevoit, de Acesta s` asculta]i). Cum au r`mas Apostolii c=nd au auzit glasul P`rintelui ceresc? (Au c`zut cu fa]a la p`m=nt [i s-au spìm=ntat foarte mult). Mai cunoa[tem o alt` situa]ie asem`n`toare? (Acela[i Sf=nt Apostol
253
Ioan \n cartea Apocalipsei ne relateaz` c` v`z=nd slava cereasc` [i ve[nic` a Domnului Iisus de-a dreapta Tat`lui, a c`zut la picioarele Lui ca un mort). Ce \nseamn` aceast` stare comparat` cu bucuria f`r` margini de pe Tabor? (|nseamn` c` Dumnezeu te cople[e[te cu bun`tatea [i iubirea Sa, dar \n acela[i timp c` El r`m=ne \n slava [i str`lucirea Sa de nep`truns).
8. Aplicarea
Schimbarea la fa]` a Domnului ca praznic \mp`r`tesc cu dat` fix` este s`rb`torit` de Biseric` la 6 august. C`z=nd \n prima parte a postului Adormirii Maicii Domnului, pentru a nu opri bucuria praznicului, \n aceast` zi se acord` dezlegare de la pe[te [i de la vin. Se va c=nta troparul praznicului.
--

Se va repeta [i \nv`]a aceast` c=ntare bisericeasc`. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Convorbirea M=ntuitorului cu femeia samarineanc` de la f=nt=na lui Iacob

|n una din catehezele precedente ne refeream la du[m`nia secular` existent` \ntre iudei [i samarineni. Ea se manifest` \n diferite forme, inclusiv pe plan religios. Iisus dep`[e[te \n mai multe situa]ii [i \mprejur`ri aceast` \nvr`jbire.
254
Capitolul unu

Una din acestea este [i cea prilejuit` de convorbirea cu femeia samarineanc` de la f=nt=na lui Iacob, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.

Textul pericopei 542. Se va citi textul din Evanghelia dup` Ioan 4,
Explicarea textului |mpreun` cu sfin]ii apostoli, \n drum spre Galileea, M=ntuitorul trece prin Samaria. Nu o ocole[te cum era obiceiul iudeilor, care spre a nu se amesteca \ntru nimic cu samarinenii desconsidera]i de ei, ocoleau, merg=nd prin Pereea. Iisus Mesia nu putea ocoli \ns` pe nimeni. El a venit s` caute oaia cea pierdut` [i s` acorde vindecare tuturor sufletelor dobor=te de boala p`catului, f`r` nici o deosebire. De data aceasta activitatea Sa mesianic` se \ndrepta spre samaria. {i ace[ti oameni trebuiau s` [tie c` Mesia a venit \n lume, c` Dumnezeu \i caut` [i nu \i las` \n p`r`sire. Aici \n Samaria va \nt=lni Domnul oaia cea pierdut` [i dintr-o p`c`toas` notorie va face un luminat Apostol al Sù. Era \n amiaza mare, c=nd soarele str`lucind cu putere, storcea sudori de pe frun]ile ostenite ale c`l`torilor. F=nt=nile de ap`, pe c=t erau de rare, pe at=t erau de necesare, mai ales pentru c`l`torii afla]i sub ar[i]a dogor=toare a soarelui. Iisus, asemeni oric`rui c`l`tor ostenit de drum, se afla \n Samaria, la Sihar (Sichem), la vechea f=nt=n` mo[tenit` ca o avere de mare pre] de la \nsu[i patriarhul Iacob, numit [i Israel, de la care \[i trage numele \nsu[i poporul iudeu. O femeie venind s` ia ap`, r`m=ne foarte indignat` c=nd drume]ul, ostenit \n c`l`toria Sa, \i cere ap`. Nu este nemotivat` mirarea ei, fiindc` iudeii nu au nici un amestec cu samarinenii. Iudeii \i desconsiderau pe samarineni, fiindc` robia asirian` din 722 \n. Hs. i-a desp`r]it at=t de mult, \nc=t samarinenii re\ntor[i \n patria lor, erau privi]i de iudei ca unii care [i-au pierdut identitatea etnic` a unit`]ii mozaice, deoarece amestec=ndu-se cu p`g=nii, au falsificat \ns`[i Legea lui Dumnezeu descoperit` prin Moise. Scrierile rabinilor, adic` a \nv`]`]ilor iudeilor mozaici, considerau p`cat a m=nca [i a bea cu samarinenii. A m=nca, de pild`, p=ine de la samarineni, spuneau ei, este ca [i cum ai fi m=ncat carne de porc, ceea ce era ne\ng`duit de lege. M=ntuitorul dep`[e[ete \ns` aceast` viziune \ngust` [i
255
du[m`noas`. El cere femeii s` bea ap`, iar Apostolii erau tocmai \n cùtarea de hran` \n Samaria. Pe de alt` parte, samarinenii nefiind considera]i de acela[i neam cu iudeii, nu aveau voie nici s` se \nchine la templul din Ierusalim, de aceea [i-au ridicat ei templul lor pe Garizim. {i \ntr-adev`r, ei au falsificat datinile str`bune, introduc=nd \n Decalog obligativitatea \nchin`rii la templul de pe muntele Garizim (Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Predici exegetice la duminicile de peste an Sibiu 2001, p.33). Dac` ne g=ndim la faptul c` \ntr-o legisla]ie teocratic` \nc`lcarea unei porunci din Decalog se pedepsea cu moartea, u[or ne d`m seama ce \nsemna pentru samarineni ne\nchinarea la templul din Garizim... Dar dialogul M=ntuitorului cu femeia samarineanc` trece de pe un plan material pe unul spiritual. El va vorbi femeii despre ceea ce ea nu putea \n]elege, [i anume despre apa cea vie pe care El o va da, [i care se va face \n el izvor de ap` care curge spre via]` ve[nic`. Nu a \n]eles \ns` femeia nimic din cuvintele lui Iisus. Asemenea celor care vroiau s`-L aleag` pe Iisus rege fiindc` le-a dat p=inea vie]ii de aici [i de acum, [i femeia se g=ndea doar la setea trupului [i la greutatea drumului [i a apei ce trebuia dus` de la f=nt=na lui Iacob spre casa ei. Un lic`r de lumin` apare \n sufletul ei dorind totu[i o alt` ap` de care s` nu mai \nseteze, dorea s` ias` din monotonia [i de sub povara apei de p=n` acum. De aceea dialogul lui Iisus cu ea continu`. Ea va r`m=ne foarte surprins` c=nd \n atot[tiin]a Sa, Iisus se refer` la via]a ei p`c`toas`, c`ci cinci b`rb`]i ai avut [i pe care \l ai acum nu-]i este b`rbat. Surprins` de aceast` senza]ional` descoperire, femeia vede c` drume]ul care i-a cerut ap` nu este un om oarecare, el este prooroc. Iisus va merge \ns` mai \n ad=ncul descoperirii Sale ar`t=ndu-i femeii c` va veni vremea c=nd oamenii nu se vor mai \nchina Tat`lui nici pe Garizim, nici \n Ierusalim, ci sub o alt` form` cu totul nou`, pe care nici iudeii nu o cunosc, de[i au primit Legea lui Dumnezeu. Aceasta este \nchinarea \n Duh [i \n adev`r. Noua \nchinare se bazeaz` pe faptul c` Dumnezeu este Duh, El nu locuie[te \n temple f`cute de m=ini omene[ti, nici nu se sluje[te de m=ini omene[ti. ...C`ci \n El trìm, ne mi[c`m [i suntem (Fapte 17, 2428). Aceast` \nchinare \n duh este apa cea vie la care s-a referit Iisus, fiindc` va spune El mai t=rziu: De \nseteaz` cineva s` vin` la Mine [i s` bea. Din p=ntecele celui ce crede \n mine, r=uri de ap` vie vor curge... Iar aceasta a zis despre Duhul, pe care aveau s`-L primeasc` cei ce cred \n El; c`ci \nc` nu era dat Duhul Sf=nt, pentru c` Iisus \nc` nu se prosl`vise (Ioan 7, 3739).
256
Capitolul unu
Iat` apa duhovniceasc` pe care o oferise Iisus \nc` dintru \nceput femeii samarinence [i pe care o descoper` acum, f`c=nd-o s` se \ntrebe dac` nu este El Mesia, care se cheam` Hristos. C=nd va veni acela ne va spune toate. C=nd Iisus \i spune c` tocmai El este, femeia p`c`toas` de alt` dat` devine Apostolul Domnului, care cu mult entuziasm va m`rturisi samarinenilor c` a g`sit pe Mesia [i c` L-a cunoscut prin aceea c` i-a spus toate c=te a f`cut... Ace[tia ascult=nd cuvintele Domnului timp de dou` zile m`rturiseau c` au crezut \n El nu din m`rturia femeii, ci \n[ine am auzit [i [tim c` acesta este cu adev`rat Hristos M=ntuitorul lumii. Noua \nv`]`tur` ce rezult` din convorbirea cu femeia samarineanc` la f=nt=na lui Iacob, este \nchinarea \n Duh [i adev`r. At=t iudeii c=t [i samarinenii s-au \nchinat Tat`lui, aduc=ndu-I laud`, mul]umire [i cer=ndu-I cele de trebuin]` vie]ii lor. Dup` pream`rirea lui Iisus, adic` dup` Jertfa [i \nvierea Sa, va avea loc pogor=rea Duhului Sf=nt [i cei ce cred [i-L m`rturisesc pe Hristos ca M=ntuitor al lor vor intra \n comuniune cu Tat`l prin Duhul Sf=nt, Duhul vine \n ajutorul sl`biciunilor noastre, pentru c` nu [tim ce anume s` ne rug`m, [i \nsu[i Duhul se roag` pentru noi cu suspine negrìte... se roag` pentru cei pe care-i face sfin]i (Romani 8, 2627). Aceast` \nchinare \n Duh se nume[te duhovniceasc` [i cuprinde \ntreaga noastr` fiin]`, deopotriv` sufletul [i trupul: ... |nf`]i[a]i trupurile voastre ca pe o jertf` vie, sf=nt`, binepl`cut` lui Dumnezeu, ca \nchinarea voastr` duhovniceasc` (Romani 12, 1). Prin aceast` \nchinare duhovniceasc` Dumnezeul p`cii |nsu[i ne va sfin]i \ntregi... duhul [i sufletul [i trupul s` se p`zeasc` f`r` prihan`... (I Tesaloniceni 5, 23).
Ce atitudune aveau iudeii fa]` de samarineni? (Du[m`noas`). A \mp`rt`[it M=ntuitorul atitudinea cona]ionalilor Sì fa]` de samarineni? (Nu a \mp`rt`[it-o). De ce? (Fiindc` el a venit s` m=ntuiasc` pe to]i oamenii f`r` nici o deosebire de neam, de pozi]ia social`, sau de sex). Din convorbirea M=ntuitorului cu femeia samarineanc` cum vedem c` descoper` ea pe Mesia cel mult a[teptat? (Mai \nt=i femeia \nt=lne[te un c`l`tor oarecare, obosit, care \i cere ap` [i \i promite El \n acela[i timp apa cea vie. Apoi, treptat ea descoper` c` drume]ul nu este totu[i un om oarecare ci un prooroc, [i \n sf=r[it \i ofer` Domnului posibilitatea de a i se descoperi El ca Mesia). Care a fost semnul dup` care ea
257
L-a recunoscut pe Iisus ca Mesia? (Faptul c` i-a spus toate c=te a f`cut). Ce \nseamn` aceasta? (|nseamn` c` [i samarinenii a[teptau pe Mesia, [i \l cuno[teau prin aceea c` asemenea unui prooroc va [ti despre fiecare tot ceea ce a f`cut, adic` toate faptele sale). Ce aduce Iisus Hristos nou \n privin]a comuniunii dintre om [i Dumnezeu? (M=ntuitorul aduce nou \nchinarea \n Duh [i \n adev`r, necesar` deopotriv` iudeilor [i samarinenilor). Ce \nseamn` \nchinare \n Duh [i \n adev`r? (|nseamn` \nchinarea duhovniceasc`, adic` p`trunderea deopotriv` a sufletului [i a trupului de puterea [i lucrarea Duhului Sf=nt). Cum se realizeaz` comuniunea cu Dumnezeu prin Duhul Sf=nt? (Duhul sf=nt se roag` \mpreun` cu duhul nostru, conduc=ndu-ne \n rug`ciunea c`tre Tat`l, [i \n acela[i timp ajut=ndu-ne s` ne sfin]im via]a). Putem [ti acum care este apa vie oferit` de M=ntuitorul femeii samarinence [i nou` tuturor? (Este lucrarea sfin]itoare a Duhului \n via]a noastr`). De ce nu va mai \nseta cel ce bea aceast` ap` vie? (Fiindc` se \mp`rt`[e[te de via]a lui Dumnezeu care umple sufletul de bun`t`]ile duhovnice[ti). |nchinarea \n Duh [i adev`r desfiin]eaz` cumva sfin]itul loca[ de cult? (Nu, \ntruc=t \n loca[ul sfin]it de cult se aduce cea mai \nalt` \nchinare \n Duh [i adev`r, prin rug`ciunea comun`, prin predica cuv=ntului [i mai ales prin \mp`rt`[irea din Jertfa nes=ngeroas` a cinstitelor Daruri pref`cute prin puterea Duhului Sf=nt \n Trupul [i S=ngele Domnului).
8. Aplicarea
Pericopa evanghelic` a convorbirii M=ntuitorului cu femeia samarineanc` de la f=nt=na lui Iacob este r=nduit` de Biseric` a fi citit` \n duminica a V-a dup` Pa[ti, adic` dup` jertfa [i \nvierea Domnului, spre a ne preg`ti sufleltele ca s`-L primim pe Duhul Sf=nt, ca apa cea vie care ne sfin]e[te via]a. 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
-258
Capitolul unu
T=n`rul bogat
Sfintele Evanghelii ne arat` c` la M=ntuitorul veneau multe [i variate persoane din toate categoriile sociale. Unii veneau s`-L ispiteasc` [i s`-L prind` \n cuv=nt. Al]ii veneau s`-I cear` ajutor \n neputin]ele [i sl`biciunile vie]ii lor sau a familiei lor.

Un caz oarecum singular \l ofer` t=n`rul bogat, dornic s` mo[teneasc` via]a ve[nic`, la al c`rui dialog cu M=ntuitorul ne vom referi \n cele ce urmeaz`.

Textul pericopei {i iat` un t=n`r venind la El, i-a zis: |nv`]`torule bun, ce bine voi face ca s` am via]a de veci? Iar El i-a zis: ce-mi spui bun? Nimeni nu este bun, dec=t unul Dumnezeu; dar de voie[ti s` intri \n via]`, p`ze[te poruncile. A zis lui: care? Iar Iisus a zis: s` nu ucizi, s` nu faci desfr=nare, s` nu furi, s` nu fii m`rturie mincinoas`; cinste[te pe tat`l tù [i pe mama ta [i s` iube[ti pe aproapele tù ca pe tine \nsu]i. Zis-a lui t=n`rul: toate acestea le-am p`zit din tinere]ile mele. Iar Iisus cùt=nd la el cu drag (Marcu 10, 21), i-a zis: De voie[ti s` fii des`v=r[it, mergi, vinde-]i averile s`racilor [i vei avea comoar` \n cer [i vino, de urmeaz` Mie. Iar t=n`rul auzind cuv=ntul s-a dus \ntristat, c` avea avu]ii multe. {i a zis Iisus ucenicilor Sì: Amin grìesc vou`, c` anevoie va intra bogatul \n \mp`r`]ia cerurilor. {i iar`[i, mai lesne este s` treac` funia (c`mila) prin urechile acului dec=t s` intre un bogat \n \mp`r`]ia lui Dumnezeu. Auzind ucenicii s-au uimit foarte mult, zic=nd: dar cine poate s` se m=ntuiasc`? Iar Iisus privind la ei, le-a zis: la oameni aceasta este cu neputin]`, dar la Dumnezeu toate sunt cu putin]` (Matei 19, 16-26). T=lcuirea textului Pericopa evanghelic` ne spune c` la Iisus venise un t=n`r bogat. Evanghelistul Luca ne spune c` era un
259
dreg`tor, adic` un frunta[ al poporului. Evanghelistul Marcu ne relateaz` c` (Iisus) ie[ind \n drum, a alergat la el unul [i, \ngenunchind \naintea Lui, \l \ntreba zic=nd: |nv`]`torule bun, ce bine s` fac ca s` mo[tenesc via]a ve[nic`? Dorin]a t=n`rului se baza pe calcul. El era un spirit pragmatic. Via]a de aici \i era asigurat` [i putea trì comod, lipsit de grija zilei de m=ine... Nu ducea lips` de nimic... Desigur c` [tia s`-[i foloseasc` avu]ia \n a[a fel \nc=t aceasta s`-i aduc` numai satisfac]ii. Era prudent [i nu \[i complica via]a. Dar [i-a pus problema necunoscutului dup` moarte... S-a g=ndit desigur c` mai t=rziu sau mai cur=nd via]a tihnit` de aici se va sf=r[i. {i-a dat seama apoi c` aceast` via]` nu este totu[i cea adev`rat`, ci via]a ve[nic` este f`r` sf=r[it. De aici [i \ntrebarea: ce s` fac ca s` intru \n via]`? (\n]eleg=nd \n via]a ve[nic` [i adev`rat`). Apoi, faptul c` I s-a adresat: |nv`]`torule bun [i s-a pro[ternut la picioarele Lui, \nseamn` c` t=n`rul auzise de Iisus, [i a apreciat c` dincolo de calomniile ce I se aduceau, El este totu[i \n m`sur` s` poat` da r`spuns la toate problemele legate de idealul [i destinul uman. Din \ntrebarea: ce s` fac?, rezult` c` t=n`rul este bine inten]ionat [i dornic s` s`v=r[easc` orice fapte bune pentru a dob=ndi via]a ve[nic`. La iudei era r`sp=ndit` ideea c` faptele bune sunt pl`cute lui Dumnezeu, iar p`catul este o ur=ciune \naintea Lui. De aceea M=ntuitorul nu-i spune t=n`rului nimic nou, ci \i repet` poruncile cu referire la via]a semenului: s` nu ucizi, s` nu fi desfr=nat, s` nu furi, s` nu m`rturise[ti str=mb, cinste[te pe tat`l tù [i pe mama ta. Porunca a zecea o exprim` cu \ndemnul de a iubi pe aproapele ca pe tine \nsu]i. Nu \nlocuie[te porunca a X-a, care prevedea s` nu pofte[ti nimic din ce apar]ine aproapelui, fiindc` cel ce iube[te pe semenul sù cu nimic nu-l lezeaz` \n drepturile lui. Tot \n iubirea fa]` de aproapele este implicat` [i iubirea fa]` de Dumnezeu. Spre satisfac]ia bunului |nv`]`tor, t=n`rul \i r`spunde c` toate acestea le-a p`zit \nc` din tinere]e [i \ntreab` ce-i mai lipse[te. Tinere]ea la evrei se socotea de la v=rsta de 12 ani. Se vede c` t=n`rul era sincer [i cinstit cu sine \nsu[i [i cu semenii din tinere]ea cea mai fraged`. De aceea, M=ntuitorul \l prive[te cu drag, \n semn de apreciere [i pre]uire. Dar Domnul continu`: dac` vrei s` fii des`v=r[it vinde averile [i le d` s`racilor [i vei avea comoar` \n cer, [i vino [i \mi urmeaz`. De aici vedem c` M=ntuitorul \i cere mai mult dec=t prescrip]iile Legii. |i cere altruismul total. {i \ntruc=t s`racii nu-i vor putea r`spl`ti, Dumnezeu nu-l va l`sa nelipsit, fiindc` \n Cartea Proverbelor este scris c` cel ce ajut` pe s`rac, \mprumut` pe Dumnezeu. Iar r`splata lui Dumnezeu
260
Capitolul unu
va fi \n cer mult mai de pre] dec=t cea de pe p`m=nt. Acea r`splat` va fi sigur` [i ve[nic`. Prin acest \ndemn, M=ntuitorul se arat` consecvent \nv`]`turii [i misiunii Sale, fiindc` \nc` de la \nceputul activit`]ii Sale i-a sf`tuit pe fiii \mp`r`]iei s` nu-[i adune comori pe p`m=nt, ci \n cer, fiindc` unde este comoara lor, acolo este [i inima lor, iar pe de alt` parte, comorile p`m=ntului sunt nesigure [i trec`toare ca via]a care trece \n timp, asemenea ierbii c=mpului care se usuc` [i moare... Din nefericire \ns` dialogul M=ntuitorului cu t=n`rul dornic s` mo[teneasc` via]a ve[nic` se opre[te aici. Dorin]a entuziast` de alt` dat` se destram`. El era bogat [i nu putea concepe s` renun]e la bog`]ia sa, oferind-o s`racilor. Nici nu-[i putea \nchipui la \nceput c` cei ce doresc s` mo[teneasc` via]a ve[nic` \n comuniunea lui Dumnezeu trebuie s` fie, gata oric=nd s` lepede toat` avu]ia lor, ce au pentru a intra \n posesia \mp`r`]iei lui Dumnezeu. Dar pentru a \n]elege mai bine cazul t=n`rului bogat, \l vom compara cu vame[ul Zacheu. Asemenea t=n`rului bogat, [i Zacheu dorea s`-l \nt=lneasc` pe Iisus. Era \ns` complet dezinteresat. Nu vroia s` negocieze cu Domul nimic. El nu-[i f`cuse nici un calcul. |n sinceritatea sa tainic`, sufletul lui s-a deschis spre Domnul [i l-a l`sat pe El s` lucreze la via]a lui. Iar Iisus Domnul i-a rev`rsat \n suflet bucuria \mp`r`]iei lui Dumnezeu. {i s-a umplut de aceast` bucurie, \nc=t nu a trebuit Iisus s`-i cear` angajamentul unei schimb`ri de mentalitate [i comportament. Spre deosebire de t=n`rul bogat, care s-a m=hnit [i a refuzat s`-L urmeze pe Iisus c=nd a auzit c` se pune condi]ia de a renun]a la avu]ia sa, dedic=ndu-se slujirii vie]ii celor n`p`stui]i de soart`, Zacheu se ofer` el, d`ruindu-se acestei slujiri. T=n`rul bogat a r`mas \n egoismul sù feroce, fiindc` nu a cunoscut adev`rata bucurie a \mp`r`]iei lui Dumnezeu. Zacheu \ns` a \nlocuit egoismul de alt` dat` cu generozitatea. El avea s` confirme ceea ce de altfel mai \nainte M=ntuitorul \n pilde despre \mp`r`]ia lui Dumnezeu, asem`n=nd-o comorii ascuns` \n ]arin` pe care g`sind-o a tìnuit-o [i de bucuria ei s-a dus [i toate c=te avea le-a v=ndut [i a cump`rat ]arina. La fel \mp`r`]ia lui Dumnezeu se aseam`n` cu un negustor, care caut` m`rg`ritare bune. {i g`sind un m`rg`ritar de mult pre], merg=nd a v=ndut tot ce avea [i l-a cump`rat (Matei 13, 4446). Iat` dou` atitudini diferite [i opuse. T=n`rul s-a \ntristat afl=nd c` pentru a dob=ndi \mp`r`]ia cerurilor, trebuie s` sacrifici totul, \ncep=nd cu eul tù. Ceilal]i c=nd au aflat \mp`r`]ia (comoara [i m`rg`ritarul) cu bucurie au v=ndut totul [i s-au gr`bit s` intre \n posesia ei. Dincolo triste]e, aici bucurie. Dincolo p`r`sirea idealului ve[nic, aici entuziasmul
261
g`sirii lui. Dincolo egoismul dominant, aici lep`darea de sine. Dincolo p`r`sirea lui Hristos, aici urmarea Lui. Dincolo calcul, aici rodirea vie]ii Duhului. |nv`]`tura care se desprinde din acest dialog o comunic` M=ntuitorul ucenicilor sì: mai anevoie \i este funiei s` intre prin urechile acului, dec=t bogatul \n \mp`r`]ia lui Dumnezeu. De aici vedem c` M=ntuitorul nu spune c` cel bogat nu poate intra \n \mp`r`]ia lui Dumnezeu, ci c` \i este cu anevoie (greutate) s` o dob=ndeasc`. El poate intra, dar numai dup` ce se sub]iaz` de egoismul care \l ]ine legat de bog`]ia sa, asemenea funiei de la corabie, a odgonului... Foarte mult va trebui odgonului s` se sub]ieze pentru a intra prin urechile acului. Tot at=t de mult trebuie ca [i bogatul s` renun]e la bog`]iile care \l robesc, care \i domin` via]a, \nchiz=ndu-i orizontul \mp`r`]iei lui Dumnezeu. Se cuvine s` facem acum o remarc` de fond cu privire la t=lcul cuvintelor M=ntuitorului. Anume, nu bunurile materiale \n sine constituie o piedic` \n calea m=ntuirii, ci sufletul \nrobit de ele. Nu posesia lor, ci modul cum au fost acumulate [i cum sunt folosite. Au fost de-a lungul vremii foarte mul]i cre[tini boga]i, dar au [tiut s` foloseasc` avu]ia lor \n scopul m=ntuirii [i nu al os=ndei. Ei au procedat \ntocmai cum i-a recomandat M=ntuitorul t=n`rului: au v=ndut tot ce au avut [i \mp`r]ind-o s`racilor, cump`r=nd-o comoar` \n ceruri. Pentru aceea numele lor sunt scrise cu litere de aur \n calendarul sfin]eniei cre[tine.
T=n`rul bogat era sincer \n credin]a lui? (El era sincer, \ns` cerin]a lui era bazat` pe calcul. El ducea via]` fericit`, f`r` lipsuri [i necazuri aici, [i dorea ca aceasta, sub alt` form` s` se continue \n ve[nicie). P`zirea poruncilor e suficient` pentru m=ntuire? (P`zirea poruncilor sau faptele bune sunt o condi]ie a m=ntuirii, dar nu sunt suficiente. M=ntuitorul spune t=n`rului: \nc` una \]i mai lipse[te...). Care este aceasta? (Vinderea averilor [i comoar` \n cer). A mai r=vnit t=n`rul dup` \mp`r`]ia cerurilor c=nd i s-a pus \n fa]` aceast` treapt` superioar`? (El s-a \ntristat, ca de o cauz` pierdut`). Bog`]ia \n sine este piedic` \n calea m=ntuirii? (Nu bunurile materiale sunt \n sine piedic` \n calea m=ntuirii, ci modul \n care inima nu este legat` de ele. Dac` le d`m o \ntrebuin]are egoist` pentru satisfacerea poftelor [i patimilor, ele ne \nrobesc, dar dac` la ele facem p`rta[i pe cei s`raci, atunci le vom deveni st`p=ni, [i vom transforma bunurile noastre trec`toare
262
Capitolul unu
\n bunuri spirituale netrec`toare. Totul depinde cum folosim bunurile materiale [i cum r=vnim dup` bunurile spirituale, cum [tim s` renun]`m la egoismul nostru, spre a deveni fii ai \mp`r`]iei lui Dumnezeu).
8. Aplicarea
Pericopa evanghelic` a t=n`rului bogat a fost r=nduit` s` fie citit` la Sf=nta Liturghie \n Duminica a XII-a dup` Rusalii, spre a ne \nv`]a c` pentru a fi cu adev`rat fii ai \mp`r`]iei lui Dumnezeu se cuvine ca noi s` fim st`p=nii bunurilor materiale [i niciodat` s` nu ne l`s`m \nrobi]i de ele. Numai a[a orizontul vie]ii ve[nice ne r`m=ne deschis spre a intra \n comuniunea iubirii f`r` de sf=r[it a lui Dumnezeu, preg`tit` nou` prin jertfa Fiului Sù. 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
--
Femeia p`c`toas` supus` judec`]ii M=ntuitorului

|n fa]a gre[elii sau a p`catului, con[tiin]a moral` ca judec`tor apar]in=nd sufletului omenesc, reac]ioneaz` diferit. Pe unii \i mustr` de multe ori prea aspru [i ap`s=ndu-i prea tare, nu-[i mai g`sesc resursele duhovnice[ti de revenire [i \ndreptare (cum a fost cazul lui Iuda...). |n sufletul altora se treze[te din adormire [i \i aduce la venirea \n sine, la recunoa[terea p`c`to[eniei, a vinov`]iei. {i astfel apare cìn]a ca rena[tere sau regenerare spiritual`... |n sufletul altora \ns` se treze[te numai dup` ce li se arat` propria lor vinov`]ie \n mod senten]ios din partea altora.
II. Anun]area temei

Un astfel de caz ne prezint` pericopa femeii prins` \n desfr=u [i supus` judec`]ii M=ntuitorului.
263
III. Tratarea
Judecata lui Iisus o vom vedea parcurg=nd relatarea pericopei: ...{i au dus la El c`rturarii [i fariseii pe o femeie prins` \n desfr=nare [i pun=nd-o \n mijloc au zis lui: |nv`]`torule, aceast` femeie a fost prins` desfr=n=nd. Iar Moise a poruncit \n lege s` le ucidem cu pietre pe unele ca acestea. Deci Tu ce zici? {i aceasta ziceau ispitindu-L, ca s` aibe de ce s`-L \nvinuiasc`. Iar Iisus plec=ndu-se jos, scria cu degetul pe p`m=nt. {i st`ruind s`-L \ntrebe, El s-a ridicat [i a zis: cel f`r` de p`cat \ntre voi s` arunce \nt=i el cu piatra \n ea. {i iar`[i plec=ndu-se jos, a scris pe p`m=nt. Iar ei auzind [i mustra]i fiind \n cuget, ie[eau unul c=te unul, \ncep=nd de la cei b`tr=ni, p=n` la cei din urm`. {i a r`mas Iisus singur [i femeia st=nd \n mijloc. {i ridic=ndu-se Iisus [i nev`z=nd pe nimeni, dec=t pe femeie, i-a zis: femeie, unde sunt p=r=[ii tì? Nimeni nu te-a os=ndit? Iar ea a zis: nimeni, Doamne. {i i-a zis Iisus: nici Eu nu te os=ndesc. Du-te [i de acum s` nu mai p`c`tuie[ti (Ioan 8, 311). Dup` cum vedem c` ne relateaz` textul Sfintei Evanghelii, o femeie a fost prins` \n desfr=u. Iar prevederile legii pentru un astfel de p`cat erau foarte aspre. Se prevedea c` \n cazul \n care desfr=neaz` o femeie nem`ritat`, acea femeie era pedepsit` prin omor=rea cu pietre, iar dac` femeia era m`ritat`, atunci erau omor=]i, deopotriv`, b`rbatul [i femeia (Leviticul 20, 10; Deuteronom 22, 2124). Poate c` femeia era nem`ritat`, poate chiar mireas`, g`sit` necinstit` de so]ul ei, care o demasc` (Deuteronom 22, 21). Iudeii ar fi omor=t-o, conform prevederilor Legii, dar nu o puteau face, deoarece, fiind sub st`p=nire roman`, sentin]a de condamnare, precum [i executarea ei o f`ceau exclusiv st`p=nitorii. Dar c`rturarii [i fariseii erau nesinceri. Ei doreau mai degrab` s`-I \ntind` lui Iisus o curs` [i apoi s`-L condamne. Ei se a[teptau ca, fiind totdeauna bl=nd [i cu iubire, Iisus s` o elibereze. Atunci ar fi avut prilejul s`-L condamne c` este \mpotriva prescrip]iilor legii. Dac` \ns` i-ar fi rostit sentin]a de condamnare, conform legii, L-ar fi p=r=t st`p=nitorilor romani c` nu respect` legile lor. Iisus nu le d` \ns` nici un r`spuns, ci s-a aplecat [i a scris pe nisip. Ce \nseamn` aceast` scriere pe nisip? Unii comentatori spun c` ar fi simulat, fiindc` nu [tia ce s` le r`spund`, urm=nd s` le dea apoi un r`spuns care s`-i ru[ineze. Al]ii socotesc c` dat` fiind \ntrebarea pus` cu rùtate, nu merita nici un r`spuns. Se apreciaz` apoi c` scrierea pe nisip sau pe pere]i era un obicei practicat de greci [i de rabini, spre a se ar`ta c` problema pus` \n discu]ie, nu este b`gat` \n seam`.
264
Capitolul unu
Insist=nd \ns` potrivnicii s` primeasc` r`spunsul, Iisus le spune c` cel ce nu a p`c`tuit niciodat` \n via]a lui, s` ia primul piatra [i s` arunce. {i apoi din nou se pleac` [i scrie pe nisip. Ce a scris a doua oar`? Unii spun c` tocmai aceste cuvinte. Al]ii spun c` ar fi scris tocmai p`catele celor care condamnau femeia. De ce a scris M=ntuitorul [i a doua oar` pe nisip? Un comentator este de p`rere c` Iisus cunosc=nd p`catele p=r=[ilor, dac` i-ar fi privit \n fa]a, i-ar fi pus \n dificultate [i i-ar fi provocat mai mult contra Lui. I-a l`sat \ns` pe seama propriei lor con[tiin]e s`-i judece. {i am v`zut c` textul vine cu precizarea c` ei auzind [i mustra]i fiind de cuget, ie[eau unul c=te unul... Cugetul care i-a mustrat este \ns`[i con[tiin]a p`c`to[eniei lor. Ei to]i s`v=r[iser` astfel de p`cate. Pe ale lor \ns` nu le-au v`zut. Au fost \n stare s` ia pietre [i s` dea \n femeia p`c`toas` p=n` ar fi omor=t-o. {i erau atunci satisf`cu]i ca au \mplinit legea... |ntr-o astfel de situa]ie, con[tiin]a p`c`to[eniei lor era adormit`. Dar numai adormit`, nu [i moart`. Ea se treze[te cu biciul ei de foc spre a-i judeca dup` dreptate pe cei ce cu neru[inare vedeau numai gre[eala altora... {i \n urma judec`]ii, sau a mustr`rii con[tiin]ei, to]i p`r`sesc cu la[itate scena de lupt`... M=ntuitorul v`z=nd \n cele din urm` femeia singur`, a[tept=ndu-[i sentin]a, cople[it` de vinov`]ia faptei sale, nu o os=nde[te, ci o iart`, cer=ndu-i \ns` \ndreptarea vie]ii ei p`c`toase.
IV. Aprecierea Asocierea

Mai cunoa[tem [i alte cazuri asem`n`toare de acordare din partea M=ntuitorului a iert`rii f`r` os=nd`? (Sl`b`nogului de la Vitezda Iisus \i spune: iat`, te-ai f`cut s`n`tos, de acum s` nu mai p`c`tuie[ti). Ce i-a spus Domnul lui Zacheu? (C` s-a f`cut m=ntuire casei lui. {i din acel moment via]a lui s-a schimbat. El a r`spl`tit \mp`trit pe to]i aceia pe care alt`dat` i-a nedrept`]it). Ce atitudine a adoptat Iisus fa]` de femeia p`c`toas`, care cìndu-se de p`cate, pl=ngea la picioarele Lui [i cu p`rul capului i le [tergea? (Iert=nd-o, i-a l`sat \n suflet lini[tea [i pacea con[tiin]ei eliberat` de p`cat). De aceea, c=nd fariseii \ntreab` de ce Iisus m`n=nc` [i bea cu vame[ii [i p`c`to[ii, au primit r`spunsul care i-a dus la t`cere: Nu cei s`n`to[i au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Iar alt` dat` le-a ar`tat c=t` bucurie se face \n cer pentru \ntoarcerea unui p`c`tos pe calea cea bun`, lep`d=ndu-se de p`catul lui. Vedem apoi c` pe bun` dreptate putea Domnul s` spun` despre Sine c` nu a venit s` judece lumea, ci s` o m=ntuiasc` (Ioan 3, 17). Pentru salvarea vie]ii [i demnit`]ii
265
omului, iubirea lui Iisus este cu at=t mai mare, cu c=t [i p`catul omului este mai greu [i \l apas` mai mult, iar bucuria cerului pentru \ntoarcerea celui p`c`tos nu are margini.
V. Generalizarea
De aici vedem c` Dumnezeu nu voie[te moartea p`c`tosului, ci ca p`c`tosul s` se \ntoarc` de la calea sa [i s` fie viu (Iezechiel 33, 11).
VI. Aplicarea
{i fiindc` Dumnezeu voie[te ca to]i oamenii s` se m=ntuiasc` [i s` vin` la cunoa[terea adev`rului (I Timotei 2, 4), trebuie ca fiecare credincios s` fie totdeauna sincer cu sine \nsu[i, f`c=ndu-[i treaz` [i dreapt` con[tiin]a p`c`to[eniei sale, judec=ndu-se [i \ndrept=ndu-se pe sine, \nainte de a condamna pe al]ii: Scoate mai \nt=i b=rna din ochiul tù, pentru a vedea s` sco]i paiul din ochiul fratelui tù (Matei 7, 5).
--
Convertirea vame[ului Zacheu

|naintea Sfintelor Sale Patimi, \n drum spre Ierusalim, M=ntuitorului trece prin Ierihon. Aici va \nt=lni pe vame[ul Zacheu, asupra c`ruia Domnul va s`v=r[i o minune deosebit` de cele pe care le-am v`zut p=n` acum exercitate asupra trupurilor suferinde [i neputincioase ale oamenilor. Minunea asupra lui Zacheu va avea ca obiect sufletul lui.

|n cele ce urmeaz` ne vom referi la convertirea vame[ului Zacheu.
266
Capitolul unu

Textul pericopei {i intr=nd, trecea prin Ierihon. {i iat` un b`rbat, cu numele Zacheu, [i acesta era mai-marele vame[ilor [i era bogat. {i cùta s` vad` cine este Iisus, dar nu putea de mul]ime, pentru c` era mic de statur`. {i alerg=nd el \nainte, s-a suit \ntr-un sicomor, ca s`-L vad`, c`ci pe acolo avea s` treac`. {i c=nd a sosit la locul acela, Iisus, privind \n sus, a zis c`tre el: Zachee, coboar`-te degrab`, c`ci ast`zi \n casa ta trebuie s` r`m=n. {i a cobor=t degrab` [i L-a primit, bucur=ndu-se. {i v`z=nd, to]i murmurau, zic=nd c` a intrat s` g`zduiasc` la un om p`c`tos. Iar Zacheu, st=nd, a zis c`tre Domnul: Iat`, jum`tate din averea mea, Doamne, o dau s`racilor [i, dac` am n`p`stuit pe cineva cu ceva, \ntorc \mp`trit. {i a zis c`tre el Iisus: Ast`zi s-a f`cut m=ntuire casei acesteia, c`ci [i acesta este fiu al lui Avraam. C`ci Fiul Omului a venit s` caute [i s` m=ntuiasc` pe cel pierdut. (Luca 19, 110). Explicarea textului Dup` cum vedem, textul pericopei ne relateaz` despre trecerea M=ntuitorului prin Ierihon. Nu este o noutate, fiindc` iudeii preferau s` urce la Ierusalim prin Ierihon, ocolind Samaria. Aici Iisus a s`v=r[it mai multe minuni, printre care [i aceea a vindec`rii unui orb din na[tere. Toate acestea \l recomandau pe Iisus ca pe profetul ce vine \n numele Domnului, spre a s`v=r[i lucrarea Lui. Interesul de a-L vedea pe Iisus \ncol]ise [i \n inima lui Zacheu. Era o simpl` curiozitate, sau era un sentiment mai profund? Evanghelistul nu ne spune. El precizeaz` doar c` Zacheu era mai marele vame[ilor. |n acele vremi, vame[ii \ndeplineau func]ia agen]ilor fiscali, care str=ngeau d`rile, sau impozitele de la cona]ionalii lor. |n prealabil \ncheiau un contract cu romanii asupritori ca s` le dea o anumit` sum` str=ns` de ei ca impozit. |n realitate, pe l=ng` cele datorate romanilor, adunau mult mai mult [i c=[tigul \l \mp`r]eau \ntre ei f`r` a-i trage nimeni la r`spundere... |n aceast` echip` erau mai mul]i angaja]i, iar Zacheu era [eful lor. Ei erau ur=]i de cona]ionalii lor, mai \nt=i pentru c` erau \n slujba p`g=nilor asupritori, iar apoi fiindc` erau nedrep]i [i necinsti]i. Numele de vame[ devine sinonim cu cel de p`c`tos, dezagreat [i dispre]uit de evrei, asemenea cu numele de p`g=n. Zacheu dorea s`-L vad` pe Iisus, dar nu reu[ea acest lucru din cauza mul]imii. El era ur=t de cona]ionali [i nimeni dintre ei nu avea considera]ie fa]` de el, nici nu-i acorda aten]ie, f`c=ndu-i loc s` treac` \n fa]`, pe drumul unde avea Iisus s` mearg`. |l dezavantaja [i statura
267
lui mic`. De aceea se urc` \ntr-un sicomor aflat pe marginea drumului. Va fi r`mas foarte surprins c=nd Iisus \i acord` aten]ie maxim`, poruncindu-i s` se dea jos din pom, [i oferindu-i-se ca oaspete. Desigur, nimeni nu a \n]eles prea mult. Iisus privea \ns` \n ad=ncul de tain` a sufletului lui Zacheu. De acolo a izvor=t [i dorin]a de a-L vedea pe Iisus. Iar Iisus a venit \n lume tocmai pentru salvarea p`c`to[ilor, fiindc` cei bolnavi [i nu cei s`n`to[i au nevoie de doctor. {i unul dintre ace[tia era Zacheu. Iisus nu a v`zut \n sufletul lui Zaheu p`catul, ci chipul lui Dumnezeu desfigurat de p`cat. {i Zacheu era fiul lui Avraam, fiul lui Dumnezeu. {i \n el se cuvenea s` str`luceasc` chipul lui Dumnezeu, chiar dac` acum este \ntunecat de p`cat. Iisus va cur`]a sufletul lui Zacheu de noroiul p`catului [i \l va face str`lucitor ca aurul. Aceasta este minunea de tain` a \nvierii la via]a lui Dumnezeu a unui om mort \n p`catul sù. {i iat` convertirea ca schimbare de mentalitate [i de comportament. Iat` minunea lucr`rii harului lui Dumnezeu \n inima unui p`c`tos. Dup` \nt=lnirea cu Iisus, \n casa lui [i mai ales \n sufletul lui, Zacheu va deveni un alt om, cu totul schimbat. El, care p=n` acum era dominat de nes`buita dorin]` de \mbog`]ire, devine generos, capabil s` jertfeasc` totul pentru \mp`r`]ia lui Dumnezeu, care se dezvolt` \n sufletul lui ca pace, bucurie [i dreptate \n Duhul Sf=nt (Romani 14, 17). De fapt, sensul ad=nc al convertirii lui Zaheu rezid` \n actul lui de pocìn]`, redat mai bine prin cuv=ntul biblic grecesc metanoia, care indic` schimbarea modului de a g=ndi, adic` a mentalit`]ii, care atrage dup` sine schimbarea de comportament. Pocìn]a - metanoia, este \ns`[i mesajul Evangheliei. Pe fundalul sù, M=ntuitorul \[i a[eaz` \ns`[i tema prop`v`duirii Sale: Pocì]i-v` c` s-a apropiat \mp`r`]ia lui Dumnezeu (Matei 4, 17); sau Pocì]i-v` [i crede]i \n Evanghelie (Marcu 1, 15). Tocmai aceast` realitate o remarc`m \n convertirea lui Zacheu. El a devenit o f`ptur` nou`. S-a lep`dat de egoismul sù feroce. Nedrept`]ile s`v=r[ite alt` dat` se transform` \ntr-un act de iubire jertfelnic`, av=nd un caracter reparatoriu. Cìn]a sa nu este un act declarativ, un simplu regret, o p`rere de rù, nici chiar o mustrare a con[tiin]ei pentru nedrept`]ile s`v=r[ite, ci se constituie \ntr-o schimbare total` prin fapte, nu prin vorbe, fiindc` \nnoirea care a \ncol]it \n sufletul lui d` acum roadele cele mai \mbel[ugate, spre a dovedi c` \mp`r`]ia lui Dumnezeu nu st` \n vorbe, ci \n putere (\n fapte) (I Corinteni 4, 20). Iar Zaheu devenise acum fiu al \mp`r`]iei; cele vechi au trecut, iat` toate s-au f`cut noi (II Corinteni 5, 17), asemenea fiului risipitor \ntors la casa p`rinteasc`, sau a t=lharului m=ntuit pe Golgota...
268
Capitolul unu
Convertirea lui Zaheu ne aminte[te de cuv=ntul Domnului cu privire la \mp`r`]ia lui Dumnezeu pentru care omul jertfe[te totul: ...Iar`[i, asemenea este \mp`r`]ia cerurilor cu o comoar` ascuns` \n ]arin`, pe care g`sind-o un om a tìnuit-o [i de bucuria ei s-a dus [i toate c=te avea le-a v=ndut [i a cump`rat ]arina. Asemenea este iar`[i \mp`r`]ia cerurilor, ca un negu]`tor, care caut` m`rg`ritare bune; [i g`sind un m`rg`ritar de mult pre], merg=nd a v=ndut tot ce avea [i l-a cump`rat (Matei 13, 4445). Dup` cuvintele de autentic` valoare cre[tin`, marea minune s`v=r[it` de Iisus nu o constituie vindecarea sl`b`nogilor, mu]ilor, surzilor, lepro[ilor, orbilor, muribunzilor, nu \nmul]irea p=inilor, umblarea pe mare, t`m`duirea demoniza]ilor [i nici chiar \nvierea mor]ilor. Minunea cea mai mare [i f`r` seam`n aceasta este: prefacerea total` a omului, s`v=r[it` at=t \n vremea \n care a trìt El pe p`m=nt, c=t [i dup` \n`l]area Sa la cer, de-a lungul veacurilor, prin [irul practic infinit de mucenici, sfin]i, converti]i, transfigura]i. Este metanoia pe care am numit-o totala dezintegrare a omului p`c`tos [i imediata lui metamorfozare \n subiect de jertf`. Iat` cea mai uluitoare minune a Domnului, ne\ntrecut`, care pe toate celelalte le las` \n urm` [i le pune \n umbr`, oric=t de cutremur`toare ar fi ele. Dar metanoia pentru cine [tie ce este via]a [i cunoa[te firea omeneasc`, se arat` cu totul mult deasupra fr=ngerii legilor naturale de c`tre M=ntuitorul. C`ci legile naturii sunt deterministe, cauzale [i pasive, [i se supun F`c`torului lor, pe c=nd fiin]a \nzestrat` cu darul g=ndirii [i con[tiin]ei libere, pentru a-i determina schimbarea, divinitatea \ns`[i are de \nfr=nt dreptul de liber` alegere d`ruit omului. De data aceasta ea nu porunce[te scurt, ci numai ac]ioneaz` pe calea harului \ndrum`tor (Nicolae {teinhardt, D`ruind vei dob=ndi Cluj-Napoca, 1994, p. 55).
Ce a determinat convertirea lui Zacheu? (Dorin]a lui sincer` de a-l vedea [i \nt=lni pe M=ntuitorul. Domnul se ofer` tuturor acelora care din dorin]` sincer` \l caut`. Cel ce vine la mine nu-l voi scoate afar`; ...cel ce deschide u[a voi intra la el [i voi cina cu el [i el cu mine). |n ce a constat convertirea lui Zacheu? (|n schimbarea de mentalitate [i comportament). Cum s-a manifestat \nnoirea vie]ii lui Zacheu? (L`comia dup` acumularea nedreapt` de bunuri s-a transformat \ntr-o generoas` jertfelnicie: jum`tate din averea sa o va da s`racilor, iar dac` a nedrept`]it pe cineva \i va \ntoarce \mp`trit \napoi).
269
8. Aplicarea
|n \n]elepciunea sa, Biserica a hot`r=t ca pericopa evanghelic` privind convertirea lui Zacheu s` fie citit` la Sf=nta Liturghie \n Duminica a XXII-a dup` Rusalii, \nainte de postul Sfintelor Patimi, spre a ne preg`ti duhovnice[te s`-L cùt`m [i noi pe M=ntuitorul, [i \nnoi]i duhovnice[te s` ne facem p`rta[i jertfei [i \nvierii Sale. 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
--
Intrarea solemn` a M=ntuitorului \n Ierusalim

|mplinind \ntru totul Legea, M=ntuitorul \mpreun` cu Sfin]ii Apostoli mergeau \n fiecare an la s`rb`toarea pa[tilor la templul din Ierusalim. Numai c` \n cel de al treilea an al activit`]ii Sale, \naintea Sfintelor Patimi, intrarea Domnului \n Ierusalim nu a avut un caracter obi[nuit ca \n anii trecu]i, ci un caracter solemn sau triumfal.

Vom vedea astfel ce ne spun Sfintele Evanghelii cu privire la intrarea solemn` a M=ntuitorului \n Ierusalim, precum [i explicarea pericopei evanghelice referitoare la acest eveniment.
6. Dirijarea \nv`]`rii. |nsusirea noilor cuno[tin]e

Textul pericopei {i c=nd s-au apropiat de Ierusalim [i au venit spre Bethfage pe muntele M`sliniior atunci Iisus a trimis pe doi din \nv`]`cei, zic=ndu-le: merge]i \n satul din fa]a voastr` [i \ndat` ve]i afla o asin` legat` [i m=nzul cu ea, dezlega]i-o [i aduce]i-o
270
Capitolul unu
la mine [i de v` va zice cineva ceva, ve]i spune c` Domnul are trebuin]` de ei. {i \ndat` \i va slobozi. Iar aceasta s-a f`cut, ca s` se \mplineasc` ceea ce s-a spus prin profetul, care zice: Spune]i fiicei Sionului: iat` regele tù vine la tine, bl=nd [i [ez=nd pe asin, adic` pe m=nz, fiul celei de sub jug. {i merg=nd ucenicii au f`cut precum le-a poruncit lor Iisus. {i au adus asina [i m=nzul [i au pus pe ele ve[mintele lor [i El a [ezut pe acesta. Iar cea mai mare parte din mul]ime au a[ternut hainele lor \n cale, iar al]ii tìau ramuri din arbori [i le a[ezau pe cale. Iar mul]imile, care mergeau \naintea Lui [i care veneau \n urma Lui strigau, zic=nd: Osana Fiul lui David, binecuv=ntat este cel ce vine \n numele Domnului; Osana \ntru cei de sus! {i intr=nd \n Ierusalim s-a cutremurat toat` cetatea, spun=nd: cine este acesta? Iar mul]imile ziceau: Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii, (Matei 21, 111). {i unii din fariseii din mul]ime au zis c`tre El: \nv`]`torule, ceart`-]i ucenicii. {i r`spunz=nd le-a zis: spun vou` c` de vor t`cea ace[tia, pietrele vor striga. {i c=nd s-a apropiat, v`z=nd cetatea, a pl=ns pentru ea, zic=nd: de ai fi cunoscut [i tu m`car \n ziua aceasta a ta, cele pentru pacea ta! Dar acum s-au ascuns pentru ochii tì. C`ci vor veni asupra ta zile, c=nd vr`jma[ii tì vor s`pa [an] \mprejurul tù [i te vor \nconjura [i te vor str=mtora din toate p`r]ile. {i te vor face una cu p`m=ntul, pe tine [i pe copiii tì \n tine [i nu vor l`sa \n tine piatr` pe piatr` pentru c` nu ai cunoscut vremea cercet`rii tale (Luca 19, 3944). Explicarea textului |n diminea]a primei zile a s`pt`m=nii, [i anume la 9 nisan, Domnul se afla cu ucenicii \n Betania, localitate aflat` pe drumul de la Ierihon la Ierusalim, pe coasta de est a muntelui M`slinilor. De la Betania p=n` la Ierusalirn erau 23 km. Venind din Ierihon \nc` de vineri, ajunsese seara t=rziu la casa primitoare a prietenului Sù, Laz`r din Betania (Ioan 12, 1). Aici a avut loc a doua zi, adic` s=mb`t`, miruirea Sa de c`tre Maria, sora lui Laz`r (Ioan 12, 12), iar \n prima zi a s`pt`m=nii, conform datinei str`bune, va merge la Ierusalim. Mul]imea pelerinilor soseau la Ierusalim ca s` s`rb`toreasc` pa[tile p=n` \n dup` amiaza primei zile a s`pt`m=nii, fiindc` a doua zi, potrivit legii mozaice, fiecare cap de familie era obligat s`-[i aleag` un miel de jertf`, pe care s`-l junghie cu 4 zile mai t=rziu (ziua de pa[ti, seara zilei de 1415 nisan) la templu [i apoi s`-l m`n=nce cu ierburi amare [i cu azime. Al`tur=ndu-se pelerinilor galileieni, care se \ndreptau spre Ierusalim (venind din Ierihon, unde au r`mas \n ziua sabatului), Domnul trimite pe doi din \nv`]`ceii
271
Sì la Bethfage, localitate situat` la 1/2 km de Betania, s`-i aduc` o asin` [i m=nzul ei, pe care le vor g`si acolo legate. De bun` seam` c` st`p=nul animalelor era cunoscut sau prieten al Domnului. Dac` p=n` la Betania venise pe jos (23 km de Ierihon), distan]a de 23 km p=n` la Ierusalim o va face solemn c`lare pe m=nzul asinei, spre a se \mplini profe]ia scris` de proorocii Zaharia [i Isaia: Acestea s-au f`cut, pentru ca s` se \mplineasc` ceea ce s-a spus prin profetul care zice: spune]i fiicei Sionului: iat`, regele tù vine la tine, bl=nd [i [ez=nd pe un asin, pe un m=nz, fiu al celei de sub jug (Zaharia 9, 9; vezi [i Isaia 62, 11). Fiica Sionului din profe]ie este cetatea Ierusalimului care a fost zidit` pe muntele Sion; iar regele care vine bl=nd [i c`lare pe m=nzul asinei era regele mesianic, cel a[teptat. Cum m=nzul asinei, ce nu mai fusese c`l`rit de nimeni (Marcu 11, 2), nu avea [ea pe el, Apostolii au a[ternut hainele lor. Asinul era la cei vechi tipul animalului bl=nd, modest [i pa[nic, fiind folosit pentru c`l`rie nu numai de poporul de r=nd, ci [i de mai marii lui. Dasc`lii Bisericii d=nd o interpretare duhovniceasc`, arat` c` asina \mbl=nzit` [i \njugat` reprezint` legea veche, care \l ]inea pe om \n prescrip]iile ei rigide [i care se sf=r[e[te; iar m=nzul ne\mbl=nzit [i liber pe care a mers M=ntuitorul prefigureaz` Biserica, adic` poporul cel nou \ntinat p=n` atunci, dar care a devenit curat dup` ce Iisus s-a aplecat asupra lui. Dup` cum pe m=nzul asinei nimeni dintre oameni nu a [ezut vreodat` (Marcu 11, 2; Luca 19, 30), tot a[a nici la t=n`rul popor al lui Dumnezeu provenit dintre neamuri, mai \nainte de credin]a \n Hristos, n-a fost vreun profet sau apostol, ca s`-l supun`, jugului legii divine. Peste aceste neamuri care se legaser` cu p`catele lor trebuie s` stea Fiul lui Dumnezeu; nu pentru c` El ar fi avut nevoie s` fie odihnit de ele, ci ca El s` le dea adev`rat` [i mai mult` odihn`. Dac` pe cai veneau c`l`ri eroii [i \mp`ra]ii m=ndri, biruitori \n r`zboaie, gata s` calce \n picioare tot ce \nt=lneau \n cale, aclama]i cu ramuri de finic, \n sunete de fluiere [i ]ambale; Domnul c`lare pe asin intr` \n Ierusalim ca un Principe al p`cii aclamat cu \nsufle]ire [i entuziasm de \ntreg poporul adunat \n Sf=nta Cetate. {i pentru a-i face intrarea c=t mai solemn`, \n omagierea lor, \[i \ntindeau hainele pe locul unde avea s` treac` asinul, ca nu cumva acesta s` se poticneasc`, sau s` alunece pe pietrele ascu]ite. Mul]i dintre ei tìau \n calea Domnului chiar ramuri din arbori, ar`t=nd prin aceasta c` [i natura ne\nsufle]it` particip` cu bucurie la intrarea solemn` a M=ntuitorului \n Ierusalim. Localnicii |l \nt=mpin` cu ramuri de finic, ca simbol al bucuriei
272
Capitolul unu
lor (Ioan 12, 13). {i astfel, \ntr-un entuziasm plin de m`re]ie [i respect, temeluit pe convingerea c` Iisus este Mesia care acum va \ntemeia \mp`r`]ia Sa, strigau f`r` \ncetare prin cuvintele psalmistului: Osana, Fiul lui Dumnezeu! Binecuv=ntat este cel ce vine \ntru numele Domnului. Osana \ntru cei de sus! (Psalmul 117, 2526). Osana \nsemn=nd m=ntuie[te-ne, exprim` convingerea mul]imii c` Iisus este Mesia, Fiul lui David, eliberatorul poporului [i \ntemeietorul \mp`r`]iei mesianice mult a[teptate. Desigur, entuziasmul mul]imii era determinat [i de prezen]a lui Laz`r \nviat din mor]i, dup` cum arat` evanghelistul: Deci, d` m`rturie mul]imea care era cu El, c=nd striga pe Laz`r din morm=nt [i l-a sculat din mor]i. De aceea L-a [i \nt=mpinat at=ta mul]ime, c` auzise c` El a f`cut minunea aceasta (Ioan 12, 1718). Fariseii \ns` c=rtitori [i invidio[i \l \ndemn` pe Domnul s` opreasc` aclama]iile mul]imii. Se g=ndeau poate la faptul c` aclamat ca mesia-rege nu ar fi fost pe placul st`p=nirii romane [i ar fi obligat-o s` intervin` prin for]a armat`... Pe de alt` parte, \ns`, ei a[teptau pe mesia eliberatorul [i \ntemeietorul \mp`r`]iei davidice. |l a[teptau venind \n triumf pe norii cerului (Daniel 7, 1314). De fapt, dup` vechea lor tradi]ie, Mesia va veni pe norii cerului, dac` poporul va fi g`sit atunci credincios Domnului; iar dac` va fi g`sit necredincios, va veni a[a cum a proorocit Zaharia bl=nd [i smerit pe m=nzul asinei. Desigur c` \n m=ndria lor, ei se considerau credincio[i, \nc=t \l a[teptau mai degrab` venind pe norii cerului... |n fond inima le era impietrit` chiar \n fa]a \mplinirii unei proorocii (a lui Zaharia)... Le-a mai f`cut de altfel Domnul de at=tea ori proba mesianit`]ii Sale, [i totu[i nu au crezut \n El... |n mijlocul c=nt`rilor n`dejdii vremurilor mesianice, cortegiul continu` s` coboare spre valea str`veche [i umbroas` a cedrilor. |n vale se vede cetatea Ierusalimului (Luca 19, 41), de o parte [i de alta \mprejmuit` de multe coline. |n razele soarelui prim`varatec care apunea, templul \mpodobit cu aur [i marmur` alb` [i \nconjurat de un \ntreg ansamblu de palate, gr`dini, case, unele mai frumoase dec=t altele, apare \n toat` m`re]ia lui. |n fa]a acestei priveli[ti, cu sufletul m=hnit de interven]ia rùt`cioas` a fariseilor, M=ntuitorul este [i mai mult cuprins de triste]e. Privind spre Ierusalim, El \l vede aievea a[a cum avea s` fie peste 40 de ani: asediat [i apoi d`r=mat de armatele romane (Magistrand Gheorghe S\rbu Intrarea solemn` a M=ntuitorului \n Ierusalim, \n rev. Studii Teologice, nr. 78 / 1959, p. 463464). Mul]imea \nainteaz` \ns` cu bucurie [i entuziasm spre centrul Ierusalimului, aclam=ndu-L pe Profetul din Galileea, pe Mesia, Fiul lui David,
273
conduc=ndu-L apoi spre templu unde intra asemenea lui Solomon dup` ce a fost uns rege. |ncheind relatarea intr`rii solemne a M=ntuitorului \n Ierusalim, evanghelistul precizeaz` c` intr=nd \n templu, s-a uitat \mprejur la toate [i fiind timpul \naintat a ie[it [i a plecat \mpreun` cu cei 12 Apostoli ai Sì, re\ntorc=ndu-se \n Betania (Marcu 11, 11). Intui]ia se poate face ar`t=ndu-se tabloul intr`rii solemne a M=ntuitorului \n Ierusalim pe m=nzul asinei, \n aclama]iile entuziaste ale poporului.
C=nd a avut loc intrarea solemn` a M=ntuitorului \n Ierusalim? (La 9 nisan, \n prima zi a s`pt`m=nii, adic` duminica, cu o s`pt`m=n` \naintea \nvierii Sale). Care a fost caracterul intr`rii Sale \n Ierusalim? (Intrarea Domnului \n Ierusalim a avut un caracter solemn, triumfal). Era ea \ntru toate asemenea intr`rilor triumfale ale \nving`torilor \n r`zboaie? (Nu a fost asemenea lor. M=ntuitorul intr` \n Ierusalim bl=nd [i smerit, c`lare pe m=nzul asinei, ca un Domn al p`cii, biruitor asupra mor]ii). De ce a fost necesar` intrarea solemn` a M=ntuitorului \n Ierusalim? (Fiindc` ea a fost proorocit` \nc` din Vechiul Testament [i trebuia s` se \mplineasc`, fiindc` Iisus era Mesia, Fiul lui David, care prin Jertfa Sa va \mp`ca lumea cu Dumnezeu [i va deschide o er` nou` \n istoria m=ntuirii noastre). Au \n]eles Apostolii [i mul]imea care |l aclama cu bucurie [i entuziasm acest caracter mesianic al intr`rii Domnului \n Ierusalim? (Evanghelistul ne spune clar c` nu L-au \n]eles: Acestea nu le-au \n]eles ucenicii Lui la \nceput, ci numai dup` ce s-a prosl`vit Iisus... (Ioan 12, 16), adic` dup` \nvierea Domnului [i a pogor=rii Sf=ntului Duh [iau adus aminte c` acestea erau pentru El scrise (La fel [i mul]imea entuziasmat` de \nvierea lui Laz`r vedea \n Iisus un Mesia politic eliberator, care acum le va da lor st`p=nirea acestei lumi). Care a fost atitudinea fariseilor fa]` de intrarea solemn` a M=ntuitorului \n Ierusalim? (Ca totdeauna, c=rtitori [i invidio[i, ei cer Domnului s` opreasc` entuziasmul mul]imii. De data aceasta le era probabil [i team` de o eventual` interven]ie armat` a romanilor st`p=nitori). Care a fost atitudinea M=ntuitorului fa]` de Sf=nta Cetate \n care a intrat? (El a pl=ns soarta ei tragic` ce o va a[tepta \n viitor). Cum se sf=r[e[te intrarea solemn` a M=ntuitorului \n Ierusalim? (Se sf=r[e[te la templu, adic` la Casa lui Dumnezeu).
274
8. Aplicarea
Capitolul unu
Cre[tinii s`rb`toresc intrarea triumfal` a M=ntuitorului \n Ierusalim duminica dinaintea \nvierii Domnului. Aceast` duminic` se mai nume[te [i a Floriilor, credincio[ii duc=nd pe la casele lor s`lcu]e sfin]ite de Biseric`, \n semnul ramurilor de finic cu care a fost \nt=mpinat Domnul c=nd [i-a f`cut intrarea solemn` \n Ierusalim. Biserica p`streaz` amintirea entuziasmului cu care Domnul a fost \nt=mpinat \n Ierusalim \naintea Sfintelor Patimi, prin imnul: Sf=nt, Sf=nt, Sf=nt, Domnul Savaot, plin este cerul [i p`m=ntul de m`rirea lui. Osana \ntru cei de sus! c=ntat \n cadrul Sfintei Liturghii, tocmai \naintea prefacerii darurilor, adic` \naintea Jertfei aduse pe Sf=ntul Altar. S` c=nt`m cu to]ii acest imn triumfal, care ne aminte[te de intrarea solemn` a M=ntuitorului \n Ierusalim, \naintea Sfintelor Sale Patimi.
--

Se va \nv`]a acest imn liturgic. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Cina cea de tain`

{tiind c` se va desp`r]i de cei pe care i-a ales [i care L-au urmat trei ani pe drumuri pr`fuite, aclama]i sau huidui]i de multe ori, M=ntuitorul a dorit s` le asigure o continu` r`m=nere al`turi de ei, sub o form` cu totul nou`, ne\n]eleas`, dar ad=nc sim]it` \n via]a lor sau a celor ce vor crede \n El p=n` la sf=r[itul veacurilor.
275

Aceast` form` este \mp`rt`[irea cu Trupul [i S=ngele Sù, care s-a s`v=r[it pentru prima dat` \n Joia Sfintelor Patimi, cu prilejul Cinei celei de Tain`, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.

Iat` ce ne spun Sfintele Evanghelii despre acest eveniment central \n opera de m=ntuire s`v=r[it` de Domnul nostru Iisus Hristos: Iar mai \nainte de s`rb`toarea Pa[tilor, [tiind Iisus c` I-a venit ceasul s` se mute din lumea aceasta la Tat`l, a ar`tat c` iubind pe ai Sì care erau \n lume, p=n` \n sf=r[it i-a iubit (Ioan 13, 1). Afl=ndu-se \ns` \n Betania, o localitate cam la 23 km de Ierusalim, a trimis pe Petru [i pe Ioan (Luca 22, 8), ca intr=nd \n cetate (Ierusalim), iat` v` va \nt=mpina un om duc=nd un vas de lut cu ap`. Merg=nd dup` el \n casa unde va intra, zice]i st`p=nului casei: unde este \nc`perea \n care s` m`n=nc pa[tile cu ucenicii mei? {i el v` va ar`ta un foi[or mare, a[ternut. Acolo g`ti]i (Luca 22, 1012). Era desigur casa unei cuno[tin]e apropiate, sau prieten al Domnului, poate casa lui Ioan Marcu, Evanghelistul de mai t=rziu. |n seara aceleia[i zile de joi, a venit Iisus din Betania \n Ierusalim, la casa unde era preg`tit` cina [i s-au a[ezat la mas`. Obiceiul era s` stea la mas` culca]i pe cotul st=ng [i s` m`n=nce cu m=na dreapt` bucatele din farfurie. Apoi, Iisus s-a sculat de la Cin` [i [i-a pus ve[mintele [i lu=nd un [tergar, s-a \ncins. Dup` aceea a turnat ap` \n lighean [i a \nceput s` spele picioarele ucenicilor [i s` le [tearg` cu [tergarul cu care era \ncins. Deci, a venit la Simon Petru [i acela I-a zis: Doamne, au Tu vrei s`-mi speli picioarele? A r`spuns Iisus [i i-a zis: ceea ce fac eu tu nu [tii acum, iar dup` acestea vei pricepe. A zis Simon Petru Lui; Doamne, \n veac nu-mi vei sp`la picioarele. I-a r`spuns Iisus: de nu te sp`l nu ai parte de mine. A zis Simon Petru Lui: Doamne, spal`-mi nu numai picioarele, ci [i m=inile [i capul. A zis Iisus: cel ce s-a sc`ldat, nu are trebuin]` dec=t picioarele s` i se spele, c`ci este curat tot: [i voi sunte]i cura]i, dar nu to]i. C`ci [tia pe cel ce avea s`-L v=nd`... Deci dup` ce le-a sp`lat picioarele [i [i-a luat ve[mintele, [ez=nd, iar`[i le-a zis: \n]elege]i ce v-am f`cut? M` numi]i \nv`]`tor [i Domn [i bine zice]i, c` sunt. Deci, dac` Eu, Domnul [i |nv`]`torul v-am sp`lat picioarele, pild` v-am dat, ca precum v-am f`cut Eu [i voi s` face]i (Ioan 13, 415).
276
Capitolul unu
Iar apoi m=nc=nd ei, a luat Iisus p=inea [i mul]umind, a fr=nt [i a dat ucenicilor [i a zis: Lua]i, m=nca]i, acesta este Trupul Meu. {i lu=nd paharul [i mul]umind, le-a dat zic=nd: Be]i dintru acesta to]i. Acesta este S=ngele Meu, al Legii celei noi care pentru mul]i se vars` spre iertarea p`catelor (Matei 26, 2628). Aceasta s` o face]i spre pomenirea Mea (Luca 22, 19). {i zic vou` c` nu voi mai bea din aceast` road` a vi]ei p=n` \n ziua aceea, p=n` c=nd voi bea cu voi \n \mp`r`]ia Tat`lui Meu (Matei 26, 29). {i m=nc=nd ei, Iisus s-a tulburat cu duhul [i a m`rturisit [i a zis: Amin, amin grìesc vou`, c` unul dintre voi M` va vinde (Ioan 13, 21). Iar ei \ntrist=ndu-se foarte mult, a \nceput s` zic` fiecare dintre ei: nu cumva sunt eu, Doamne? Iar El r`spunz=nd a zis: cel ce a \ntins cu mine m=na \n blid, acela ma va vinde. {i Fiul Omului va merge dup` cum este scris despre El, dar vai acelui om prin care Fiul Omului se va vinde. Bine era de nu se n`[tea. {i r`spunz=nd Iuda, cel ce L-a v=ndut, a zis: nu cumva sunt eu, |nv`]`torule? Zis-a lui: tu ai zis. (Matei 26, 2225). {i dup` p=ine a intrat \n el satana. Deci i-a zis Iisus: ceea ce ai de g=nd s` faci, f` mai degrab`. {i nimeni din cei ce [edeau la mas` nu au [tiut pentru ce i-a zis acestea; c` unii socoteau, devreme ce Iuda avea punga, c`-i zice Iisus: cump`r` cele ce ne trebuie pentru s`rb`toare, sau s` dea ceva s`racilor. {i dup` ce a luat p=inea, a ie[it \ndat` [i era noapte (Ioan 13, 2730). |n continuare, Domnul le vorbe[te Sfin]ilor Apostoli despre sminteala ce-i va cuprinde peste c=teva clipe, prevestind Sf=ntului Apostol Petru lep`darea... {i-i \ndeamn` \n acela[i timp pe Apostoli s` se iubeasc` unul pe altul, a[a cum El i-a iubit pe to]i, f`g`duindu-le venirea M=ng=ietorului, Duhul adev`rului, [i \ncheind cu rug`ciunea c`tre P`rintele ceresc pentru r`m=nerea lor [i a celor ce vor crede prin ei, \n iubirea Lui. |i asigur`, \n sf=r[it, de |nvierea Sa din mor]i. {i dup` ce au c=ntat laude, au ie[it la muntele M`slinilor (Matei 26, 30).
Ce eveniment a avut loc joi, \naintea Sfintelor Patimi? (A avut loc anticiparea s`rb`toririi pa[tilor de c`tre M=ntuitorul [i Sfin]ii Apostoli). C=nd era s`rb`toarea pa[tilor la iudei? (S=mb`ta). De ce M=ntuitorul a anticipat aceast` s`rb`torire? (Fiindc` [tia c` de pa[ti se va aduce Jertfa de isp`[ire, eliber=nd lumea de p`cat). Cum a s`rb`torit M=ntuitorul pa[tile? (Dup` obiceiul iudaic, dar au mai intervenit [i alte elemente specifice). Care sunt acestea? (Sp`larea picioarelor ucenicilor ca pild` de smerenie [i de slujire;
277
demascarea v=nz`torului, precizarea lep`d`rii lui Petru, promisiunea unui M=ng=ietor, a Duhului Sf=nt, \ndemn la iubire, rug`ciunea c`tre Tat`l, prevestirea \nvierii Sale, [i mai ales prefacerea p=inii [i vinului \n Trupul [i S=ngele Sù, precum [i oferirea Sfin]ilor Apostoli spre \mp`rt`[ire. Acesta este aspectul tainic al Cinei). Cum s-a desf`[urat aceast` prefacere sau Cina de Tain`? (Am v`zut c` Sfintele Evanghelii reproduc fidel cuvintele M=ntuitorului, referitoare la prefacerea p=inii \n Trupul Sù [i a vinului \n S=ngele Sù). Care sunt cuvintele referitoare la prefacerea p=inii \n Trupul Sù? (Sunt cinci cuvinte: a luat, a mul]umit, a fr=nt, a dat [i a zis). Ce putem remarca de aici? (C` Iisus a luat p=inea, iar dup` ce a mul]umit nu a mai fost p=ine, ci trupul Sù). Dar cu paharul? (Tot la fel. Dup` ce a mul]umit nu a mai fost vin, ci s=ngele Sù). {tiut fiind faptul c` iudeii foloseau de pa[ti azima, ne \ntreb`m dac` M=ntuitorul a folosit la Cina cea de Tain` azima sau p=inea dospit`? (Am v`zut c` fiind joi, El a anticipat s`rb`toarea pa[telui iudaic, care era s=mb`t`. Deci nu a folosit azima, ci p=inea dospit`).
8. Aplicarea
Cina cea de Tain` constituie centrul cultului divin public, ea s`v=r[indu-se \n cadrul Sfintei Liturghii, prefacerea p=inii [i vinului av=nd loc atunci c=nd arhiereul sau preotul roste[te rug`ciunea de mul]umire, numit` epiclez`, iar strana [i credincio[ii c=nt`: Pe Tine Te lùd`m... (Se va c=nta aceast` c=ntare, precum [i: Cu Trupul lui Hristos v` cumineca]i...).

Se vor \nv`]a aceste dou` c=nt`ri biserice[ti. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
-278
Capitolul unu
Tr`darea M=ntuitorului [i moartea lui Iuda

Care sunt zilele de post r=nduite de Biseric` peste s`pt`m=n`? (Miercurea [i Vinerea). De ce s-au fixat aceste zile de post? (Fiindc` ele ne amintesc de evenimentele dureroase din istoria m=ntuirii noastre). De ce ne aminte[te vinerea? (De moartea M=ntuitorului pe cruce). Dar miercurea? (De o alt` \nt=mplare dureroas`, [i anume despre tr`darea lui Iisus de c`tre unul din Apostolii Sì, Iuda Iscarioteanul).

Ne vom referi \n cele ce urmeaz` tocmai la aceast` trist` [i dureroas` fapt` a tr`d`rii lui Iisus [i moartea lui Iuda.

Sfintele Evanghelii ne spun c` Iuda a fost unul din cei 12 Apostoli ale[i de Domnul. Numele lui Iuda (\n original Iehuda), \nseamn` gloria, m`rirea, lauda. El mai poart` [i adaosul Iscariotul, spre a indica originea lui din Cariot (sau Keriot), \n Iudeea. Dac` to]i ceilal]i Apostoli erau galileieni (Fapte 2, 7), Iuda era din Iudeea, unde s-a n`scut [i Hristos Domnul. El apare \n lista Apostolilor ca ultimul ales al lui Iisus (Matei 10, 24; Marcu 3, 1619; Luca 6, 1416). Evangheliile ne spun, p=n` la actul v=nz`rii |nv`]`torului, pu]ine lucruri despre el. Nu ne apare nici o ocazie \n care s`-L fi sup`rat pe Domnul. Era totu[i necinstit [i nesincer. Evanghelia ne spune [i mai clar, c` el fiind acela care ]inea punga, \[i \nsu[ea pentru sine din ce se punea \n ea. {i este numit \n mod direct, f`r` nici un menajament: ho]. Astfel relat=ndu-se episodul din Betania, cu [ase zile \nainte de pa[ti c=nd Maria lu=nd un litru cu mir de nard curat, de mult pre], a uns picioarele lui Iisus [i le-a [ters cu p`rul capului ei, \nc=t casa s-a umplut cu mirosul mirului. Iuda a avut de obiectat
279
c` mai bine acest mir s-ar fi v=ndut pe 300 de dinari, bani care s-ar fi dat s`racilor. Evanghelia vine cu precizarea: a zis aceasta nu pentru c` avea grij` de s`raci, ci pentru c` era ho] (fur) [i ]inea punga [i lua din ce se ]inea \n ea (Ioan 12, 16). A urmat apoi tr`darea. Sinedriul sau tribunalul iudaic hot`r=se s` prind` pe Iisus cu viclenie [i s`-L ucid` (Matei 26, 4). |[i luaser` m`suri de prevedere, chibzuind s` s`v=r[easc` fapta dup` ziua praznicului (pa[ti), ca s` nu se fac` tulburare \n popor (Matei 26, 5). Numai bine c` Iuda merg=nd la ei s-a oferit s`-L dea pe Iisus \n m=inile lor, r`m=n=nd ca ei s` stabileasc` pre]ul. A c`zut de acord la oferta unei sume derizorii: 30 de argin]i adic` 30 siclii de argin]i, sum` care se pl`tea unui st`p=n de sclavi, \n situa]ia c=nd un bou \mpungea un sclav sau o sclav`, urm=nd ca boul s` fie ucis cu pietre (Exod 21, 32). Prin aceasta se \mplinea precizarea profetului Zaharia: Dac` socoti]i cu cale, da]i-mi simbria, iar dac` nu s` mi-o pl`ti]i. {i mi-au c=nt`rit simbria mea de 30 de argin]i (11, 12). Evanghelia mai precizeaz` c` Iuda s-a \n]eles [i cu conduc`torii templului, adic` cu aceia dintre preo]i [i levi]i care fiind \n serviciul templului, f`ceau de paz` zi [i noapte acolo. Iar satana a intrat \n Iuda... [i merg=nd el a vorbit cu mai marii preo]ilor [i cu c`peteniile oastei cum s`-L dea \n m=inile lor. {i s-au bucurat aceia [i s-au tocmit cu el s`-i dea bani. {i el s-a \nvoit [i cùta vreme cu prilej s`-L dea lor f`r` [tirea mul]imii (Luca 22, 36). Aceasta petrec=ndu-se miercurea, joi seara a urmat cina preg`tit` de Petru [i Ioan \n Ierusalim. Iisus a venit cu ceilal]i Apostoli seara, din Betania, printre ei afl=ndu-se [i Iuda. Prezen]a lui era normal`, mai ales c` fa]a lui nu demasca nimic deosebit, fiind natural, ca [i cum nu s-ar fi \nt=mplat [i nici nu ar fi avut s` se \nt=mple ceva din pricina lui, cu via]a altora, ...cu propria-i via]`... Iisus [tia \ns` totul... Le [i spusese mai \nainte Apostolilor c`: va veni pa[tile [i Fiul Omului se va da ca s` se r`stigneasc` (Matei 26, 2). Cuno[tea prea bine [i fapta lui Iuda, pe care o suport` cu mult` durere sufleteasc` [i triste]e. Era Apostolul Lui... Nu putea r`m=ne indiferent. I-a acordat totdeauna afec]iune sincer` [i l-a tratat cu maxim de r`bdare, bl=nde]e [i \ng`duin]`. Prezen]a lui Iuda al`turi de ceilal]i la cin` \l ap`sa ad=nc [i cople[itor... |ncearc` totu[i un apel discret la con[tiin]a tr`d`torului, ca o b`taie plin` de iubire la inima lui, din nefericire ferecat`... Fiind totu[i Apostolul Lui, nu-i poate fi indiferent dac` \n Cartea Vie]ii nu va fi scris [i numele acestuia, pe care El \nsu[i l-a ales... Iisus anun]` senza]ionala veste, care tuturor le va zgudui con[tiin]a: Amin,
280
Capitolul unu
grìesc vou`, c` unul dintre voi m` va vinde, Iar el \ntrist=ndu-se foarte mult, au \nceput s`-I zic` fiecare: nu cumva sunt eu, Doamne? A fost un moment de trezire decisiv pentru Iuda, la sinceritate! Nu ar fi fost prea t=rziu! Inima generoas` a Domnului ar fi trecut peste m=r[ava fapt` a ucenicului; ar fi \n]eles Iisus \mplinirea profe]iei lui Zaharia [i Iuda ar fi fost iertat... Ar fi r`mas fapta condamnabil`, dar ar fi fost salvat omul!... {i, fiindc` prin t`cerea sa, Iuda consimte la p`catul lui, Iisus \l demasc` pe un ton plin de comp`timire [i am`r`ciune: Cel ce a \ntins cu mine m=na \n blid, acela m` va vinde. C` Fiul Omului va merge precum este scris despre El, dar vai acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela de nu se n`[tea (Matei 26, 2324). Dar nici aceast` comp`timitoare demascare nu l-a trezit pe Iuda. Con[tiin]a \i era surd` la orice sunet [i \nchis` la orice b`taie... N-ar fi vrut totu[i s` [tie nimeni de fapta comis`, fiind prea ru[inoas`; nici chiar Iisus. Dar el trebuia totu[i s` [tie c` dac` Iisus \l avertizase chiar atunci, \nseamn` c` Domnul cuno[tea totul. El \ns` nu mai poate \n]elege aceasta [i \ntreab` dac` nu cumva este el. La care |nv`]`torul \i r`spunde afirmativ: Tu ai zis (Matei 26, 25). Acestea toate se petrecuser` dup` ce Iisus sp`lase Apostolilor [i lui Iuda picioarele [i dup` ce se \mp`rt`[iser` cu p=inea [i vinul pref`cute \n Trupul [i S=ngele Sù. Evanghelistul precizeaz` c` tocmai aceast` nevrednic` \mp`rt`[ire a adus os=nda v=nz`torului: {i dup` p=ine, atunci a intrat \n el satana. Deci i-a zis Iisus: ceea ce ai s` faci, f` mai degrab`. {i nimeni din cei ce [edeau la mas` n-a [tiut pentru ce a zis aceasta, c` unii socoteau, devreme ce Iuda avea punga, c` \i zisese Iisus: cump`r` cele ce ne trebuie pentru s`rb`toare, sau s` dea ceva s`racilor. Dup` ce a luat p=inea a ie[it \ndat`, [i era noapte (Ioan 13, 2730). Nici \n inima lui Iuda nu mai era vreun lic`r de lumin`; i s-a stins [i cea mai palid` raz`, fiind inundat de \ntunericul [i bezna f`r`delegii s`v=r[ite \n a[a m`sur` \nc=t vroia s` mearg` p=n` la cap`t... Era cuprins ca \ntr-un v=rtej ame]itor [i delirant din care nu mai putea ie[i; rostogolindu-se f`r` a se mai putea opri spre pr`pastia care \i va \nscrie pentru ve[nicie f`r`delegea al`turi de numele sù, (care, am v`zut la \nceput, paradoxal, \nseamn` laud`, glorie m`rire). Dup` Cin`, a ie[it Iisus \mpreun` cu ucenicii Sì dincolo de p=r=ul Cedrilor unde era o gr`din` \n care a intrat El [i ucenicii Sì. {i [tia locul [i Iuda, ce-L v=nduse, pentru c` de multe ori se adunau acolo Iisus cu ucenicii Sì (Ioan 18, 127). {i... iat`, unul din cei 12 [i \mpreun` cu el gloat` mult`, cu s`bii [i cu ciomege trimi[i de la mai-marii preo]ilor [i de la b`tr=nii
281
poporului. Iar v=nz`torul le d`duse un semn, zic=nd: pe care \l voi s`ruta, acela este: prinde]i-L. {i \ndat` apropiindu-se de Iisus a zis: bucur`-te, |nv`]`torule! {i L-a s`rutat. Iar Iisus a zis lui: prietene, pentru ce ai venit? Atunci apropiindu-se ei, au pus m=na pe Iisus [i L-au prins (Matei 26, 4650). De ce s`rutarea semn al tr`d`rii? Fiindc` Iuda vroia s`-[i ascund` fapta; dorea at=t de mult s` nu-i [tie Domnul nelegiuirea lui, \nc=t \i spune: bucur`-te, ca [i cum ar urma comunicarea unei ve[ti bune. F`]`rnicia lui este primit` cu aceea[i bl=nde]e comp`timitoare a lui Iisus, adres=ndu-i-se: prietene, dup` care \ns` urmeaz` demascarea final`, care \l va duce pe Iuda la t`cere [i-l va face nu peste mult timp, s` se re\nt=lneasc` cu sine \nsu[i: Iuda, cu s`rutare vinzi pe Fiul Omului? (Luca 22, 48). |[i va reaminti Iuda de aceste ultime cuvinte ale lui Iisus ce i-au fost adresate atunci c=nd ele vor r`suna din glasul con[tiin]ei sale! {i vor r`suna at=t de tare, \nc=t nu le va mai putea suporta. Nu se va mai putea ascunde de nimeni [i de nimic, nici chiar de sine \nsu[i... De data aceasta \l va demasca lumina con[tiin]ei sale, care aprinz=ndu-se devine at=t de violent`, \nc=t \l orbe[te [i \n acela[i timp \l va arde at=t de mult, \nc=t \i destram` \ntregul sens al vie]ii ... Un regret ad=nc venit din str`funduri \i fr`m=nt` con[tiin]a, m`cin=ndu-i fiin]a. Iisus e condamnat la moarte! Iar la aceasta a contribuit [i el! Nevinov`]ia lui Iisus \l cople[e[te... De[i [tia de fapta lui, Iisus nu i-a zis nici un cuv=nt dojenitor, a cùtat tot timpul la el, bl=nd, discret [i sincer; f`r` s`-i fac` v`dit` m=r[ava-i fapt`, s`-l opreasc` de la \mplinirea ei. Cìn]a \i apare doar acum, dar nu ca o supap` de siguran]`: A \ntors cei 30 de argin]i maimarilor preo]ilor [i b`tr=nilor, zic=nd: Gre[it-am v=nz=nd s=nge nevinovat. Sim]ea nevoia unei m`rturisiri [i \n]elegeri. O face de data aceasta cu toat` sinceritatea, f`r` nici un ascunzi[. Trebuia s` i-o fi f`cut |nv`]`torului [i atunci ar fi primit cu siguran]` iertarea Lui salvatoare. Dialogul cu Iisus se \ncheiase mai \nainte... Cei cu care pactase nu au avut interesul s`-i primeasc` m`rturisirea [i s`-i \n]eleag` fr`m=ntarea chinuitoare, care-i destr`mase con[tiin]a zbuciumat` \n a[a m`sur`, \nc=t arunc=nd argin]ii \n templu, a plecat, [i duc=ndu-se, s-a sp=nzurat (Matei 27, 5). Cartea Sf=nt` ne spune c` dup` ce s-a sp=nzurat, c`z=nd, a pleznit de la mijloc [i s-au v`rsat toate m`dularele... \nc=t s-a chemat locul acela: loc al s=ngelui (Fapte 1, 1819). Iar maimarii preo]ilor lu=nd argin]ii, au zis: nu se cade s`-i punem \n vistieria templului, deoarece sunt pre] de s=nge. {i ]in=nd sfat, au cump`rat ]arina olarului, pentru \ngroparea strìnilor. Pentru
282
Capitolul unu
aceea s-a numit ]arina aceea, ]arina s=ngelui. Intui]ia se va face ar`t=nd chipul lui Iuda din tabloul Cinei celei de Tain`.
Se pune \ntrebarea: ce a determinat pe Iuda s` comit` nelegiuirea pe care a f`cut-o? (Se apreciaz` c` Iuda fiind lacom dup` ob]inerea c=t mai multor avu]ii [i m=nat de dorul de m`rire, vedea \n Iisus un mesia politic, care \i va satisface aceast` l`comie, \mpodobindu-l cu ranguri din cele mai mari. Dar cum Iisus \[i anun]ase patima Sa [i cum du[manii Lui se ar`tau din ce \n ce mai hot`r=]i s`-I pun` cap`t, fiindc` prea mult i-a deranjat, Iuda acord=nd c=[tigul de cauz` du[manilor Domnului, consider` c` prin tr`darea lui Iisus, va dob=ndi din partea acestora un plus de \ncredere, pozi]ia \n fa]a lor). Care a fost atitudinea Domnului fa]` de el? (Tot timpul a cùtat cu r`bdare, bl=nde]e [i \ng`duin]` a-l recupera, avertiz=ndu-l, demasc=ndu-l [i mustr=ndu-l). C=nd s-a trezit con[tiin]a lui Iuda? (C=nd a v`zut c` Iisus a fost condamnat la moarte). Iuda s-a cìt pentru fapta sa? (Da, s-a cìt, [i cìn]a i-a fost mare. Iar din Evanghelii nu [tim s` nu fi primit iertare cei ce s-au pocìt, oricine ar fi fost. S` ne \nchipuim ce mare trebuie s` fi fost cìn]a lui Iuda, \nc=t nu a mai putut suporta via]a?! A[adar, sinuciderea lui Iuda nu putea fi dec=t rezultatul celei mai \mplinite [i tragice convertiri. A fost o convertire at=t de fulgeratoare, \nc=t v=nz`torul \n]eleg=ndu-[i nelegiuirea \[i iese din min]i [i se sp=nzur`. Plec=nd de aici am putea s` ne \ntreb`m dac` exist` posibilitatea de m=ntuire [i pentru el. Tainele dumnezeirii nu se cuvine a le ispiti. Un singur lucru nu trebuie s`-l pierdem din vedere. Lui Iuda tr`d`torul i-a p`rut rù pentru ceea ce a f`cut. {i aceasta c=nd i s-a trezit con[tiin]a moral`).

Se vor analiza [i alte cazuri de cìn]` \n urma trezirii con[tiin]ei, f`c=ndu-se compara]ie \ntre ele. 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
--
283
Rug`ciunea din Gr`dina Ghetsimani

|n mai multe r=nduri Domnul a prev`zut sfin]ilor Apostoli patimile, moartea [i \nvierea pe care le va aduce pentru izb`virea de p`cat a neamului omenesc. A sosit momentul Cinei cele de Tain`, c=nd Domnul a anticipat s`rb`torirea Pa[tilor [i c=nd \[i ofer` sub forma p=inii [i vinului Trupul [i S=ngele sù ca pre] de r`scump`rare din p`cat. Dup` Cina cea de Tain` au urmat Sfintele Patimi ale Domnului.

|nceputul l-a f`cut rug`ciunea din gr`dina Ghetsimani [i prinderea Domnului Iisus. Ne vom referi \n cele ce urmeaz` la aceste dou` aspecte ale \nceputului Sfintelor Patimi ale Domnului.

Textul privind rug`ciunea din gr`dina Ghetsimani [i prinderea lui Iisus, este redat de sfintele Evanghelii la Matei 26, 3646; Marcu 14, 3242; Luca 22, 3947; Ioan 18, 1. Dup` Cina cea de Tain`, a ie[it Iisus \mpreun` cu ucenicii sì dincolo de p=r=ul Cedrilor unde era o gr`din` (Ioan 18, 1) al c`rui nume era Ghetsimani [i a zis ucenicilor sì: [ede]i aici p=n` m` voi ruga. {i a luat cu Sine pe Petru, pe Iacob [i pe Ioan [i a \nceput s` se \nspìm=nte [i s` se tulbure (Marcu 14, 3233). Atunci le-a zis: \ntristat este sufletul Meu p=n` la moarte. R`m=ne]i aici [i priveghea]i \mpreun` cu Mine. {i merg=nd pu]in mai \nainte, a c`zut cu fa]a la p`m=nt, rug=ndu-se [i zic=nd: P`rintele meu, de este cu putin]` s` treac` de la mine paharul acesta, dar nu precum voiesc eu, ci precum voie[ti Tu (Matei 26, 39). {i i s-a ar`tat \ngerul din cer \nt`rindu-L. {i fiind \n zbucium mai \n st`ruin]` se ruga. {i i se f`cuse sudoarea ca pic`turile de s=nge ce pic` pe p`m=nt. {i scul=ndu-se de la rug`ciune, venind c`tre ucenici, i-a aflat dormind (Luca 22, 4344).
284
Capitolul unu
{i a zis lui Petru a[a: n-a]i putut veghea un ceas cu Mine! Priveghea]i [i v` ruga]i ca s` nu intra]i \n ispit`, c`ci Duhul este os`rduitor iar trupul este neputincios. Iar`[i, a doua oar` duc=ndu-se, s-a rugat zic=nd: P`rintele Meu, de nu poate trece acest pahar de la mine, ca s` nu-l beau, fie foia Ta. {i venind, i-a aflat iar`[i dormind, c`ci erau ochii lor \ngreuna]i (Matei 26, 4043) [i nu [tiau ce s`-I r`spund` (Marcu 14, 40). {i l`s=ndu-i, s-a dus iar`[i [i s-a rugat a treia oar`, acela[i cuv=nt zic=nd. Atunci a venit la ucenicii sì [i le-a zis: dormi]i acum [i v` odihni]i. Iat`, s-a apropiat ceasul [i Fiul Omului se va da \n m=inile p`c`to[ilor (Matei 26, 45). Scula]i-v` s` mergem! Iat` s-a apropiat (v=nz`torul)! {i \nc` pe c=nd vorbea, iat`, Iuda, unul din cei doisprezece, a venit [i cu d=nsul mul]ime mult` cu s`bii [i ciomege de la arhierei [i de la b`tr=nii poporului. Iar v=nz`torul le-a dat semn, zic=nd: Pe care \l voi s`ruta, acela este (Matei 26, 4749). Prinde]i-l [i aduce]i-l sub paz` (Marcu 14, 44). {i \ndat` venind la Iisus i-a zis: bucur`-Te, rabbi! [i l-a s`rutat. Dar Iisus i-a zis: prietene pentru ce ai venit (Matei 26, 50). {i a adùgat apoi: Iuda cu o s`rutare vinzi pe Fiul Omului (Luca 22, 48). Deci Iuda, lu=nd oaste [i slujitori de la mai marii preo]ilor [i de la farisei, a venit acolo cu felinare [i cu f`clii [i cu arme. Iar Iisus [tiind toate ce erau s` vin` asupra Sa, ie[ind, le-a zis: Pe cine cùta]i? R`spuns-au lui: pe Iisus Nazarineanul. Zis-a lor Iisus: Eu sunt. {i sta \mpreun` cu ei [i Iuda cel ce-L v=ndu-se. Deci dup` ce le-a zis: Eu sunt, s-au \ntors \napoi [i au c`zut la p`m=nt. {i iar`[i i-a \ntrebat: pe cine cùta]i. Iar ei au zis: pe Iisus Nazarineanul. A r`spuns Iisus [i a zis: V-am spus c` Eu sunt. Deci, de M` cùta]i pe Mine, l`sa]i-i pe ace[tia s` se duc`. Pentru ca s` se \mplineasc` cuv=ntul spus de El: din cei pe care Mi i-ai dat n-am pierdut nici unul. {i v`z=nd cei ce erau pe l=ng` El ce avea s` fie, i-au zis: Doamne s` lovim cu sabia (Luca 22, 53). Iar Simon Petru av=nd sabia a scos-o [i a lovit pe sluga mai marelui preot [i i-a tìat urechea dreapt`. {i era numele slugii Malhus (Ioan 18, 9). Iar Iisus r`spunz=nd a zis: l`sa]i, p=n` aici. {i ating=ndu-i urechea l-a vindecat (Luca 22, 51). {i a zis Iisus lui Petru: bag` sabia \n teac` (la locul ei) c` to]i cei ce ridic` sabia, de sabie vor pieri (Matei 26, 52). Paharul pe care mi l-a dat Tat`l, oare nu-l voi bea? (Ioan 18, 11). Sau g=nde[ti c` nu pot s` rog pe Tat`l meu [i s`-mi pun` la \ndem=n` chiar acum, mai mult de 12 legiuni de \ngeri? Cum, deci, se vor \mplini scripturile? C` a[a trebuie s` fie! (Matei 26, 5354). |n acela[i timp Iisus a zis mul]imilor, mai marilor preo]ilor [i c`peteniilor
285
templului [i b`tr=nilor: ca la un t`lhar (ho]) a]i ie[it cu s`bii [i cu ciomege. |n toate zilele fiind cu voi \n templu n-a]i \ntins m=inile asupra mea; dar acesta este ceasul vostru [i st`p=nirea \ntunericului (Luca 22, 5253). Deci oastea [i c`petenia cea peste 1000 [i slujitorii iudeilor L-au prins pe Iisus [i L-au legat. (Ioan 18, 12). Dar toate acestea s-au f`cut, ca s` se \mplineasc` scripturile profe]ilor. Atunci to]i \nv`]`ceii L-au l`sat [i au fugit (Matei 26,56). Explicarea textului Dup` cum am v`zut c` ne spune textul sfintelor Evanghelii, M=ntuitorul \mpreun` cu cei 11 Apostoli se \ndreapt` spre gr`dina Ghetsimani. |nainte au trecut podul peste r=ul Chidron la poalele Muntelui M`slinilor, t`lm`cindu-se \nseamn` r=ul negru, fiindc` are apa murdar` [i tulbure. Cam la 100 m se afl` gr`dina Ghetsimani, \nsemn=nd teasc de m`sline, pentru c` avea un teasc pentru stoarcerea undelemnului din numero[ii m`slini afla]i aici. Era un loc lini[tit, cu cer senin, unde astrul nop]ii \[i rev`rsa m=ng=ietor razele sale str`lucitoare printre crengile m`slinilor \mb`tr=ni]i de vreme. De multe ori [i-a reg`sit Iisus aici lini[tea dup` c=te o zi petrecut` \n zbuciumul [i tumultul ei ame]itor... Opt din cei 11 Apostoli r`m=n la intrare, iar cu trei dintre ei: Petru, Iacob [i Ioan, Iisus merge mai departe s` se roage P`rintelui Ceresc. Acum \l vedem pe M=ntuitorul \n \nf`]i[area sa omeneasc`. Dac` la schimbarea la fa]` sau la \nvierea fiicei lui Iair, aceia[i trei Apostoli au avut privilegiul s` fie uimi]i de str`lucirea dumnezeirii sale, acum ei \l priveau pe Iisus |nv`]`torul doar ca unul dintre ei... Domnul \ns` [tia tot ce avea s` se \nt=mple. El s-a f`cut pentru noi p`cat (II Cor. 5,21), iar r`splata p`catului este moartea (Rom. 6, 23). {tim aceasta din chiar primele cuvinte ale Sfintei Scripturi, c=nd primii oameni au p`c`tuit [i s-au \mpov`rat cu moartea. {i firea \mpov`rat` cu p`catul str`mo[esc s-a transmis tuturor oamenilor. Aceasta a luat asupra Sa [i Fiul lui Dumnezeu la \ntrupare. A luat-o tocmai pentru a o izb`vi de p`cat. {i putea s-o fac`, fiindc` era singurul care nu avea p`cat, fiind Dumnezeu. Dar odat` ce a luat firea omeneasc`, a f`cut acest lucru pentru a o izb`vi, a o salva, a o elibera, a o m=ntui de p`cat. {i astfel Fiul lui Dumnezeu devine M=ntuitorul nostru, iar aceasta prin Jertfa Sa de isp`sire. {i tocmai acum se apropia momentul acestei Jertfe supreme de \mp`care a omului cu Dumnezeu. Iisus [tia aceasta, cuno[tea, vedea \nainte toate batjocorile ce se vor n`pusti asupra Lui. Vedea toat` ura \nver[unat` asupra Lui, vedea singur`tatea cople[itoare, vedea chinurile [i suferin]ele
286
Capitolul unu
care \i vor m`cina trupul \n cele mai cumplite dureri, vedea moartea ca pre] de r`scump`rare ce urma s` se aduc`, vedea morm=ntul rece [i umed s`pat \n st=nc`... {tia totul, absolut totul, fiindc` era Dumnezeu. Dar firea \mpov`rat` cu p`catele tuturor oamenilor, cu toate f`r`delegile lumii, \l ap`sa tot mai mult [i mai greu. Dar cui avea s` spun` toate acestea? Desigur Apostolilor dar ei nu pot \n]elege aceast` tain` a m=ntuirii noastre. Mama Sa L-ar fi \n]eles, dar nu-L putea ajuta cu nimic. Acum a sosit momentul \mplinirii profe]iei dreptului Simion, c` prin inima ei va trece sabia. E sabia durerii care \i va spinteca inima de suferin]`, v`z=ndu-[i Fiul adus ca Jertf`. Toate aveau s` se \mplineasc` dup` planul lui Dumnezeu Tat`l. De aceea Iisus se adreseaz` Lui. Se adreseaz` nu ca Dumnezeu Fiul ci ca mielul ce se va aduce spre junghiere, ca Om care \[i a[teapt` suferin]a \n cea mai cr=ncen` expresie a ei. De aceea, El spune celor trei Apostoli:|ntristat este sufletul Meu p=n` la moarte! {i l`s=ndu-i s` privegheze, adic` s` fie treji, eventual s`-L \nso]easc` \n rug`ciunea c`tre Tat`l, se dep`rteaz` de la ei ca s` se roage. La \nceput rug`ciunea este expresia totalei umilin]e fa]` de Tat`l, manifestat` prin pro[ternerea cu fa]a la p`m=nt; apoi se ridic` \n genunchi [i cu ochii \n`l]a]i spre cer se adreseaz` P`rintelui Ceresc: Tat`l Meu, dac` este cu putin]`, treac` de la Mine paharul acesta! Totu[i nu precum voiesc Eu, ci precum voie[ti Tu. Rug`ciunea e simpl` [i sincer` pornit` din sim]`minte fire[ti umane. Paharul simbolizeaz` otrava mor]ii, fiindc` \n pahar bùtura poate fi u[or amestecat` cu otrav`. {i nu pu]ine au fost victimele acestui pahar... Dac` suntem aten]i putem observa c` Domnul nu-[i impune cererea. El spune: Dac` este cu putin]`. Vedem de aici toat` supunerea fa]` de voia lui Dumnezeu, a[a cum se cuvine [i noi s` ne rug`m: nu impun=nd lui Dumnezeu cererea noastr`, ci acord=ndu-i Lui Dumnezeu \ncrederea de a interveni \n via]a noast` [i a face cum crede El mai bine, [tiind c` toate le lucreaz` spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu (Romani 8, 29). {i Sf=nta Evanghelie ne spune c` Dumnezeu Tat`l \i trimite Fiului Sù aflat \n postura de Miel spre junghiere, un \nger ca s`-l m=ng=ie. Zbuciumul rug`ciunii prime[te \ns` o \nf`]i[are dramatic`, devenind de a[a mare intensitate, \nc=t sudoarea s-a pref`cut \n pic`turi de s=nge. Dup` cum vedem, rug`ciunea lui Iisus din gr`dina Ghetsimani e rug`ciunea marii singur`t`]i a Celui ce s-a \mpov`rat de p`cate. Nu mai este rug`ciunea lini[tii de alt` dat` a Fiului Omului \n comuniune cu Tat`l... E suspinul p`catului omeniri [i lacrimilor durerii, e zbuciumul, emo]ia,
287
agita]ia, p`r`sirea... sunt stropii de s=nge \n viziunea paharului plin p=n` la rev`rsare cu otrava mor]ii. E batjocora, b`tìle, s=ngele nevinovat al r`scump`r`rii. {i scul=ndu-se merse la apostoli. Ace[tia \ns` dormeau de \ntristare. Sim]eau [i ei \ntristarea |nv`]`torului, dar trupul le era prea neputincios ca s` participe la ea, s` privegheze al`turi de El. Au preferat s` se refugieze \n lini[tea odihnitoare a somnului ca s` poat` uita clipele grele prin care trece |nv`]`torul. De acea Domnul \i mustr`. {i retr`g=ndu-se din nou, Domnul s-a rugat Tat`lui zic=nd: P`rintele Meu, de nu poate trece acest pahar de la mine, ca s` nu-l beau, fie voia Ta. Iisus acum se m=ng=ie... Acum va \mplini ceea ce le-a spus mai \nainte apostolilor [i mul]imilor, c`ci m-am cobor=t din cer, nu ca s` fac voia Mea, ci voia Celui ce m-a trimis (Ioan 6, 38). De fapt a[a ne-a \nv`]at [i pe noi s` ne rug`m P`rintelui Ceresc: Fac`-se voia Ta. Venind a doua oar` la Apostoli El i-a aflat din nou dormind. Le spune c` s-a apropiat timpul c=nd Fiul Omului va fi dat \n m=inile p`c`to[ilor... {i \ntr-adev`r apare v=nz`torul. Era cu oaste roman` [i cu slujitor de la mai marii preo]i [i de la farisei. Erau \narma]i cu f`clii [i cu arme. Oastea roman` o aveau de la procuratorul Pon]iu Pilat, care \[i avea re[edin]a la Cezarea Palestinei, dar de pa[ti venea totdeauna la Ierusalim cu armata. Pa[tile (Persahul) era cea mai mare s`rb`toare a iudeilor. Era ziua eliber`rii din cea mai lung` [i tiranic` robie. Era s`rb`toarea trecerii spre }ara F`g`duin]ei prin Moise, alesul, profetul lui Dumnezeu [i eliberatorul lor na]ional. Acum ei se vor afirma \n bine ca popor liber... Dar \n perioada \n care ne afl`m nu mai era un popor liber. Ocupa]ia roman` era dur` [i du[m`noas` iudeilor. De aceea, la Pa[ti se adunau israeli]i din toat` lumea s` retrìasc` ziua eliber`rii de alt`dat`, pl=ng=nd gloria str`bun` \n p`m=ntul natal, la zidurile ref`cute (de c`tre Irod cel Mare) ale templului lui Solomon... {i nu de pu]ine ori venirea lor de Pa[ti se transform` \n revolt`. Iar pentru ca aceasta s` fie \n`bu[it` \n fa[`, Pilat era prezent aici cu oastea \narmat`. |[i avea locul \n cet`]uia Antonia (dup` numele lui Marc Antoniu) la nord-est de dealul unde era construit templul. Avea cu el o garnizoan` roman` de osta[i. Se bucur` de faptul c` iudeii \[i caut` [i \[i g`sesc adversarii, cert=ndu-se \ntre ei... (Divide et impera!). Le pune la dispozi]ie o ceat` de osta[i, adic` o treime dintr-o cohort`, ceea ce \nseamn` 200 osta[i \narma]i. To]i pornesc s`-l prind` pe Iisus [i pe cei 11 Apostoli ai Sì. |n fruntea lor se afla Iuda. Nu voia ca s` se autodema[te ca tr`d`tor. Se ru[ina de ceea ce a f`cut [i acum trebuia s` \mplineasc`. Ac]ioneaz` mascat,
288
Capitolul unu
s`rut=ndu-[i |nv`]`torul [i \nt=mpin=ndu-L cu cuvintele: bucur`-Te! ca [i cum ar dori s`-i comunice o veste bun`... Ce tiranic` ipocrizie; s`rutul e gestul celei mai delicate [i ginga[e afec]iuni. {i Iuda [i-a g`sit tocmai aceast` falsitate!... Iisus care cuno[tea [i sim]ea totul, r`spunde plin de bl=nde]e: Prietene pentru ce ai venit? |l socote[te \nc` prieten [i \l comp`time[te parc` de soarta care [i-a ales-o [i de sf=r[itul misiuni sale falimentare [i tragice. De aceea \l [i mustr`: Iuda cu o s`rutare vinzi pe Fiul Omului!?. La aceasta Iuda nu mai r`spunde nimic. Nu a crezut c` Iisus este Mesia. Dar Domnul vrea s` i se descopere pentru ultima dat` c` El este Fiul Omului, [i c` |mp`r`]ia Lui nu este din aceast` lume... Con[tiin]a lui Iuda era \ns` adormit`, iar Domnul b`tea la por]ile unei u[i ferecate... Nu peste mult timp se va trezi dar atunci va fi prea t=rziu... Apoi Iisus se adreseaz` mul]imii \narmate care-L cùtau, \ntreb=ndu-i: Pe cine cùta]i? Ei r`spund: Pe Iisus Nazarineanul. Domnul le r`spunde: Eu sunt. Nu le vine s` cread`. S-ar fi a[teptat s` \nt=lneasc` un om plin de m=nie, gata de lupt`. Iisus era bl=nd [i smerit, cu inima deschis` plin` de iubire [i demnitate, complet nevinovat ca s` fug` din fa]a lor, [i lipsit de orice dorin]` de domina]ie lumeasc` ca s`-[i \ncruci[eze s`biile cu ei... Neput=nd crede, cad \n fa]a Lui, \mbulzindu-se ca s` nu scape. De aceea, Iisus \ntreab` a doua oar` cu aceea[i con[tiin]` a nevinov`]iei Sale: Pe cine cùta]i? Apoi se pred` lini[tit \n m=inile lor, cer=ndu-le doar ca pe Apostoli s`-i lase \n pace. Apostolii cred \ns` c` acum a venit momentul b`t`liei pentru \ntronarea \mp`r`]iei mesianice pe p`m=nt. Petru, mai violent, atac` chiar pe sluga mai marelui preot. Iisus le interzice Apostolilor pe un ton senten]ios, orice ac]iune potrivnic`, iar mul]imii \i adreseaz` repro[uri c` de[i le-a vorbit totdeauna pe fa]`, \n locurile cele mai populate, vin s`-L prind` ca pe un ho] sau t=lhar. Puteau de fapt oric=nd s`-L prind` \n oricare din \mprejur`ri, fiindc` a vorbit \ntotdeauna pe fa]`, gata oric=nd s` dea socoteal` de cuvintele Lui, dar spune Evanghelia c` de fapt mult \nainte cùtau s`-L prind` [i nimeni nu [i-a pus m=inile pe El, c` \nc` nu venise ceasul Lui (Ioan 7, 30). Nimic \n lumea aceasta nu se petrece \n afara voin]ei lui Dumnezeu. Cine nu [tie aceasta, nu crede [i nu-L socote[te pe Dumnezeu ca pe un P`rinte bun [i iubitor care necontenit vegheaz` la via]a sa; [i nici nu se consider` fiul sau copilul lui Dumnezeu. Dar Iisus este trimis tocmai acum, fiindc` Acesta este ceasul vostru spune El [i st`p=nirea \ntunericului (Luca 22, 53).
289
Acum a sosit momentul ca s` se \mplineasc` scripturile profe]ilor (Matei 26, 56). {i Evanghelia \ncheie acest capitol ar`t=nd c` to]i ucenicii L-au l`sat [i au fugit. Ca [i mai \nainte c=nd le-a prevestit Patimile, \n drum spre Ierusalim, [i acum n-au \n]eles nimic (Apostolii) din aceasta (Luca 18, 34). Vor \n]elege ei \ns` mai t=rziu aceast` mare tain` a m=ntuirii [i vor jertfi pentru ea chiar propria lor via]`...
Cu cine s-a dus Iisus \n gr`dina Ghetsimani ca s` se roage? (Cu sfin]ii Apostoli: opt dintre ei au r`mas la intrare, iar cu trei: Petru, Iacob [i Ioan a intrat \n gr`din`. Desp`r]indu-se de ei s-a rugat P`rintelui ceresc, \n zbucium cumplit, \nc=t sudoarea s-a pref`cut \n pic`turi de s=nge. A cerut P`rintelui Ceresc c` dac` este cu putin]` s` treac` paharul amar al suferin]ei. Merg=nd la Apostoli \i afl` dormind de \ntristare. Un \nger trimis de Tat`l |l m=ng=ie, \nc=t a doua oar`, cere P`rintelui Ceresc \mplinirea voi Sale. Venind din nou la apostoli \i g`se[te dormind, c`ci erau ochii lor \ngreuna]i. Se roag` pentru a treia oar` acelea[i cuvinte. {i de data aceasta Apostolii sunt cople[i]i de somn. Urmeaz` prinderea Domnului \n gr`dina Ghetsimani de ceata de osta[i romani, al`turi de reprezentan]ii sinedriului [i mul]ime, condu[i de Iuda, care |l d` pe m=inile lor printr-un s`rut). Cum au venit potrivnicii lui Iisus s`-l prind`? (|narma]i cu ciomege [i s`bii). De ce? (Fiindc` se a[teptau la o lupt` cr=ncen`). Cum a reac]ionat Iisus? (|n mod pa[nic, bl=nd [i demn, cu con[tiin]a nevinov`]iei Sale). Cum au reac]ionat adversarii? (R`m=n=nd surprin[i de atitudinea lui Iisus, \nv`lm`[indu-se au c`zut \naintea Lui). Ce a f`cut Domnul? (Li s-a predat cu aceia[i nevinov`]ie a con[tiin]ei Sale). Cum au reac]ionat Apostolii? (S-au ar`tat gata de lupt` [i au chiar \nceput s` loveasc`). Ce atitudine ia Domnul fa]` de ac]iunea lor? (Le interzice cu des`v=r[ire s` ridice sabia, spun=ndu-le c` to]i cei care ridic` sabia, de sabie vor pieri). Dup` ce M=ntuitorul s-a dat \n m=na vr`jma[ilor, ce au f`cut Apostolii? (Au fugit cu to]i, l`s=ndu-L pe Iisus singur).
290
Capitolul unu
--
Se va lectura textul rug`ciunii Domnului din gr`dina Ghetsimani [i a prinderii Lui: Matei 26, 3646. 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Lep`darea Apostolului Petru

Am v`zut c` dup` Cina cea de Tain`, Domnul \mpreun` cu Sfin]ii Apostoli au ie[it la muntele M`slinilor. Atunci le-a zis Iisus: Voi to]i v` ve]i sminti \ntru Mine \n noaptea aceasta, c`ci este scris: Bate-voi p`storul [i se vor risipi oile turmei... iar Petru r`spunz=nd a zis: dac` to]i se vor sminti \ntru Tine, eu nici o dat` nu m` voi sminti (Matei 26, 3033). Atunci Domnul \i veste[te ceea ce nu peste mult timp avea s` se \nt=mple, zic=ndu-i Amin grìesc ]ie c` \n noaptea aceasta, mai \nainte de a c=nta coco[ul, de trei ori te vei lep`da de Mine. Auzind acestea, Sf=ntul Apostol Petru r`spunde \nv`]`torului: Chiar de ar fi s` mor \mpreun` cu Tine, nu m` voi lep`da de Tine. Asemenea au zis [i to]i ucenicii (Matei 26, 3435).

Cu toate acestea, Apostolul Petru se va lep`da de Domnul a[a cum i s-a prezis. Vom urm`ri \n continuare lep`darea [i cìn]a Sf=ntul Apostol Petru.

Relatarea evenimentului lep`d`rii [i cìn]ei Sf=ntului Apostol Petru: |nso]it de trei din ucenicii Sì, Ioan, Iacob [i Petru, Domnul S-a dus dup` Cina cea de Tain` \n gr`dina Ghetsimani ca s` se
291
roage, [i sosind \n acel loc, le-a zis: Ruga]i-v` s` nu c`de]i \n ispite. {i S-a dep`rtat de ei ca la o arunc`tur` de piatr` [i, \ngenunchind, se ruga... [i, scul=ndu-se de la rug`ciune, venind c`tre ucenici, i-a aflat dormind de \ntristare (Luca 22, 3945). Scul=ndu-se au fost \nt=mpina]i de mul]imea condus` de Iuda ca s`-L prind` Iar Iisus i-a zis Iuda, cu o s`rutare vinzi pe Fiul Omului? (Luca 22, 48). |n acest timp, sco]=nd sabia, Petru a lovit pe unul din slujitori [i i-a tìat urechea (Ioan 18, 911). Mustr=ndu-l, Domnul \i spune lui Petru: \ntoarce sabia la locul ei, c`ci to]i cei ce ridic` sabia, de sabie vor pieri (Matei 26, 52). Paharul pe care Mi l-a dat Tat`l, oare nu-l voi bea? (Ioan 18, 11), au ]i se pare c` nu pot s` rog pe Tat`l Meu [i s`-Mi trimit` acum mai mult de dou`sprezece legiuni de \ngeri? Dar cum se vor \mplini scripturile, c` a[a trebuie s` fie? (Matei 26, 5354). {i ating=ndu-i urechea, l-a vindecat. (Luca 22, 51). To]i Apostolii L-au p`r`sit pe Domnul, afar` de Ioan [i Petru, care L-au urmat \n continuare [i la judecat`. Deci oastea [i c`petenia cea peste 1000 [i slujitorii iudeilor au prins pe Iisus [i L-au legat. {i L-au dus \nt=i la Ana, c`ci era socrul lui Caiafa, care era mare preot \n anul acela... [i mergea dup` Iisus Simon Petru [i cel`lalt ucenic, iar ucenicul acela era cunoscut marelui preot [i a intrat \mpreun` cu Iisus \n curtea marelui preot; iar Petru a st`tut la u[` afar`. Deci a ie[it cel`lalt ucenic, care era cunoscut marelui preot [i a spus port`ri]ei [i a b`gat \nùntru pe Petru . {i a zis lui Petru slujnica port`ri]`: Nu cumva [i tu e[ti din ucenicii omului acestuia? (Ioan 18, 1217). Dar el s-a lep`dat \naintea lor, a tuturor, zic=nd: Nu [tiu ce zici! (Matei 26,70). |n acest timp M=ntuitorul este judecat de arhiereul Ana, care condamn=ndu-L la moarte, L-a trimis la Caiafa ca s` pronun]e [i el sentin]a... Apostolul Petru ie[ind la poart` a fost \nt=mpinat de alt` slug` care a zis celor de acolo: [i acesta era cu Iisus Nazarineanul. {i iar`[i s-a lep`dat Petru cu jur`m=nt: Nu cunosc pe omul acesta (Matei 26, 7172). {i Simon Petru sta [i se \nc`lzea... zis-a lui una din slugile marelui preot, rud` acelui c`ruia \i tìase Petru urechea: Dar nu te-am v`zut eu \n gr`din` cu el? (Ioan 18, 26). Iar dup` pu]in, apropiindu-se cei ce stau \n preajm` au zis lui Petru: cu adev`rat [i tu e[ti dintre ei, c`ci [i graiul te v`de[te. Atunci el a \nceput s` blesteme [i s` se jure: nu cunosc pe omul acesta. {i \ndat` a c=ntat coco[ul (Matei 26, 7374). Domnul \ntorc=ndu-[i capul, \l prive[te atunci pe Petru; [i [i-a adus aminte Petru de cuv=ntul lui Iisus care \i zisese: Mai \nainte de a c=nta coco[ul, de trei ori te vei lep`da de Mine. {i ie[ind afar` a pl=ns cu amar (Matei 26, 75).
292
Capitolul unu
Explica]ii De aici vedem c` la \nceput Petru a fost plin de curaj [i a f`g`duit solemn c` nu se va lep`da de |nv`]`torul. La \nceput a fost plin de entuziasm datorit` ata[amentului sincer pe care \l avea fa]` de Domnul, cum erau de altfel [i ceilal]i Apostoli. V`z=ndu-L apoi pe Iisus \n fa]a brutalit`]ilor celor doi judec`tori, ca [i a atmosferei de batjocur` general` fa]` de Domnul, la care se adaug` [i sentin]a de condamnare la moarte, curajul de alt` dat` se destram` [i se transform` \n team` cumplit`, iar ata[amentul f`g`duit, se pierde [i el, \nc=t Apostolului nu-i mai r`m=ne dec=t grija propriei vie]i. |n aceast` situa]ie, cuprins [i dominat de fric`, a uitat complet promisiunea f`cut`... Dar s-a reg`sit pe sine \nsu[i din \nvolburarea temerii de moarte [i anume, atunci c=nd Domnul L-a privit direct. Dar era prea t=rziu, fiindc` el se lep`dase. Apoi Petru s-a retras [i a pl=ns cu amar. Aceasta \nseamn` c` i s-a trezit con[tiin]a care \l mustr` pentru fapta s`v=r[it`, iar el se cìe[te, \i pare nespus de rù [i se spune c` de atunci, ori de c=te ori c=nta coco[ul \n zorii zilei, Apostolul Petru reamintindu-[i de fiecare dat` fapta lui, pl=ngea ca prima dat` cu amar, adic` cu ad=nc` p`rere de rù, cu regret profund. Ne apare acum mai clar de ce lep`darea Sf=ntului Apostol Petru a devenit expresia unui p`cat greu. Noi vorbim \n general de lep`dare, ca de o p`r`sire a ceea ce este rù, dar Apostolul Petru s-a lep`dat, a p`r`sit adic`, tocmai ceea ce considera c` este cel mai demn lucru pe care ar trebui s` \l urmeze \n via]`. Cìn]a lui \ns` \l salveaz`. De[i l-a determinat s` pl=ng` cu amar, cìn]a a fost bine venit`, lacrimile devenind supap` de siguran]`, sau semnal de alarm`, care \i rena[te \n suflet ata[amentul sincer fa]` de |nv`]`torul, pe care nu-L va mai p`r`si [i de care nu se va mai lep`da niciodat`. Vorbind despre lep`darea Apostolului Petru \n preajma Sfintelor Patimi ale Domnului ne vine \n minte [i tr`darea \nv`]`torului de c`tre un alt Apostol, de Iuda. |n ambele situa]ii este vorba de o dep`rtare sufleteasc` fa]` de Iisus, de necredincio[ie fa]` de El. Numai c` lep`darea este provenit` dintr-o cople[ire de team` [i \n acela[i timp pentru ap`rarea propriei vie]i, pe c=nd tr`darea este o fapt` provenit` din rùtate [i ur`. Pe de alt` parte, lep`darea Apostolului Petru este urmat` de cìn]` [i de hot`r=rea de \ndreptare, aduc`toare de lini[tea [i pacea iert`rii. Tocmai aceast` hot`r=re \i lipsea lui Iuda. De aceea cìn]a lui s-a transformat \n zbuciumul ap`s`tor [i zguduitor al con[tiin]ei care \l duce la nebunie [i moarte.
293
Referindu-ne apoi la binefacerea cìn]ei Sf=ntului Apostol Petru ne amintim de cìn]a regelui David, care p`c`tuind [i fiind mustrat de Profetul Natan, recunosc=ndu-[i fapta a regretat-o din ad=ncul sufletului [i \ndrept=ndu-[i via]a a primit iertarea [i pacea, compun=nd prea frumo[ii psalmi de pocìn]`...
C=nd s-a lep`dat Sf=ntul Apostol Petru de M=ntuitorul? (|n fa]a sinedriului, \n timpul judec`]ii Sale). I-a prevestit M=ntuitorul lep`darea sa? (Da). Ce i-a f`g`duit Sf=ntul Petru? (C` dac` to]i se vor lep`da, el nu se va lep`da). Care sunt \mprejur`rile \n care s-a lep`dat? (Mai \nt=i \n fa]a slujnicei port`ri]e de la curtea arhiereului. Apoi \n fa]a slugii dup` judecarea [i condamnarea M=ntuitorului, Petru s-a lep`dat cu jur`m=nt c` nu \l cunoa[te pe Iisus. |n sf=r[it, \n timp ce se \nc`lzea la foc, \mpreun` cu slugile marelui preot s-a lep`dat cu jur`m=nt, spun=nd c` nu-L cunoa[te pe |nv`]`torul). Ce s-a \nt=mplat apoi? (A c=ntat coco[ul, iar Domnul L-a privit pe Apostolul care se lep`dase de El). Ce a urmat? (Petru s-a cìt, i-a p`rut rù, a regretat fapta s`v=r[it` [i a pl=ns cu amar. {i de atunci ori de c=te ori auzea diminea]a c=nt=nd coco[ul, \[i pl=ngea cu ad=nc regret fapta lep`d`rii sale de Domnul).
8. Aplicarea
Am v`zut din relatarea Sfintei Evanghelii c` atitudinea Sf=ntului Apostol Petru fa]` de Domnul, ca [i \n cazul general credin]a sa, au fost oscilante. {i-a manifestat ata[amentul cu promisiuni pline de entuziasm, cade apoi \n \ntristare, este cople[it de team`, uit` tot ce a f`g`duit, se leap`d`... dar se cìe[te, se \ntoarce din nou la ata[amentul sincer fa]` de Iisus. La fel este [i via]a cre[tinului cu c`deri [i ridic`ri. Principalul lucru este c` dac` am c`zut, s` ne ridic`m... V`z=nd feluritele rele sau p`cate care ne cople[esc adesea pe noi, \ndep`rt=ndu-ne de Dumnezeu [i de semeni, ca [i efectul binef`c`tor al credin]ei, care ne \ntoarce pa[ii spre \nnoirea continu` a vie]ii duhovnice[ti, putem \n]elege de ce M=ntuitorul cunosc=ndu-ne ca fiind mereu supu[i p`catului, ne-a l`sat Taina Sfintei Pocìn]e \n Biseric`, prin care s` putem ob]ine mereu iertarea p`catelor spre \ndreptarea [i m=ntuirea sufletelor.
294
Capitolul unu
--
Se va citi textul pericopei evanghelice privind lep`darea [i cìn]a Sf=ntului Apostol Petru: Matei 26, 3134 [i 5775. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Hristos \n fa]a tribunalului iudaic [i roman

Ce ne spune articolul al IV-lea din Simbolul de credin]` despre Fiul lui Dumnezeu \ntrupat? (C` s-a r`stignit pentru noi \n zilele lui Pon]iu Pilat [i a p`timit [i s-a \ngropat). De aici vedem c` \nainte de a fi fost r`stignit, precum [i \nainte de a p`timi [i de a fi fost \ngropat, Domnul a fost judecat [i condamnat la moarte de c`tre tribunalul iudaic [i roman, sentin]a final` fiind rostit` de procuratorul Pon]iu Pilat.

S` vedem mai \ndeaproape pe M=ntuitorul Hristos \n fa]a tribunalului iudaic [i roman.

Sf=nta Evanghelie ne spune c` oastea [i c`petenia cea peste o mie [i slujitorii iudeilor au prins pe Iisus [i L-au legat. {i L-au dus int=i la Ana c`ci era socrul lui Caiafa, care era arhiereu al anului aceluia. {i Caiafa era cel ce sf`tuise pe iudei c` este mai de folos s` moar` un om pentru popor (Ioan 18, 1213). De[i a fost \nl`turat din arhierie (\n anul 7 dup` Hristos) [i \nlocuit cu
295
ginerele sù, Caiafa, Ana \[i mai p`stra autoritatea \n fa]a poporului. De aceea, judecata lui Iisus \ncepe noaptea \n casa acestuia. |n mod normal, ca procedur` iudaic`, procesul trebuia s` se desf`[oare \n fa]a tribunalului numit sinedriu, aflat l=ng` zidul de sud-vest al cur]ii exterioare a templului, \ntr-o sal` pardosit` cu pietre, numit` Gazith. Sinedriul era compus din 71 de membri ale[i dintre c`rturari, farisei, arhierei [i b`tr=nii poporului (ca reprezentan]i ai vechii nobilimi). {edin]ele erau prezidate de arhiereul \n func]iune. Ele \ncepeau dup` aducerea jertfei de diminea]` la templu, pe la orele 7, [i puteau ]ine toat` ziua, \n afar` de zilele de sabat sau alte s`rb`tori. Nu erau \ng`duite [edin]ele nocturne. Judec`torii erau a[eza]i \n semicerc. |n mijlocul lor st`tea pe un podium inculpatul. Dup` ce pre[edintele expunea cazul, erau audia]i martorii ap`r`rii, apoi cei ai acuz`rii. Pentru ca m`rturia s` fie valid`, se depunea jur`m=ntul. Se cereau cel pu]in doi martori. Urma cuv=ntul ap`r`torului, apoi cel al acuzatorului, iar la sf=r[it al inculpatului. |n acest timp doi grefieri notau atitudinea ap`r`rii [i respectiv cea a acuz`rii. Sentin]a era hot`r=t` prin votul completului de judecat` [i pronun]at` de pre[edinte: cea de achitare se pronun]a pe loc, iar cea de condamnare \n ziua urm`toare. Cum a decurs procesul M=ntuitorului? Evanghelia ne arat` c` arhiereii [i \ntreg sinedriul cùtau m`rturie mincinoas` \mpotriva lui Iisus, ca s`-L omoare. {i nu g`seau, de[i veniser` mul]i martori mincino[i. Iar la urm`, venind doi, au spus: Acesta a zis: pot s` d`r=m templul lui Dumnezeu [i \n trei zile s`-L zidesc. {i ridic=ndu-se arhiereul a zis: nimic nu r`spunzi la ceea ce m`rturisesc ace[tia \mpotriva Ta? Iisus \ns` t`cea. {i arhiereul lu=nd cuv=ntul i-a zis: Te jur pe Dumnezeu cel viu s` ne spui dac` e[ti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu! Iisus \i zise: tu ai spus! Iar eu v` mai spun: de acum ve]i vedea pe Fiul Omului [ez=nd de-a dreapta puterii [i venind pe norii cerului. Atunci arhiereul \[i sf=[ie ve[mintele zic=nd: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iat`, acum a]i auzit hula Lui! Ce socoti]i? Iar ei r`spunz=nd, au zis: vinovat este de moarte. Atunci L-au scuipat \n fa]` [i L-au b`tut... (Matei 26, 5968). |n zorii zilei urm`toare sinedriul s-a \ntrunit din nou \ntreb=ndu-L pe Iisus dac` recunoa[te c` este Fiul lui Dumnezeu. Deoarece M=ntuitorul a confirmat, ei socotesc r`spunsul lui Iisus drept hul`, sau necinstire adus` lui Dumnezeu, motiv pentru care se consider` \ndrept`]i]i s` rosteasc` din nou sentin]a de condamnare la moarte prin r`stignire (Luca 22, 6671). Pentru ca sentin]a s` devin` executorie, trebuia confirmat` de pro-
296
Capitolul unu
curatorul roman, Pon]iu Pilat. Astfel, \n faza a doua a procesului, Iisus a ajuns \n fa]a autorit`]ilor romane. |ncep=nd cu anul 26 d.Hs. procurator al Palestinei a fost Pon]iu Pilat, un nobil roman abuziv [i dur, care a r`mas acolo timp de aproximativ zece ani. Venise \n Palestina \mpreun` cu so]ia lui, care se pare c`, st=nd aici, trecuse la religia mozaic`. Avea re[edin]a la Cezareea Palestinei, dar de Pa[ti venea la Ierusalim pentru a preveni orice atitudine potrivnic` Romei din partea poporului sosit acolo cu prilejul s`rb`torii. |n apropierea templului, Pilat avea o cet`]uie numit` Antonia, construit` de Marc Antoniu, unde exista [i o sal` mare a pretoriului de judecat`. Era 14 nisan, ora 6 diminea]a. Cum romanii aveau obiceiul s`-[i \nceap` lucr`rile de diminea]`, Iisus a fost dus la procuratorul roman. Membrii sinedriului nu intraser` \n pretoriu, deoarece seara \ncepea pa[tile, [i a intra \n casa unui p`g=n \nsemna o necur`]ie, iar \n caz de for]` major` s`rb`toarea se am=na cu o lun`. Pilat auzise mai \nainte de Iisus. Oferise chiar osta[i spre a-L prinde. |n sala pretoriului acuza]iile au primit un con]inut antiroman. Iisus este acuzat ca r`zvr`titor al poporului, ca unul care opre[te s` se pl`teasc` impozit Romei [i se declar` rege (Luca 23, 2). La asemenea fapte, pedeapsa era capital`. Vr=nd s` se conving` de adev`r, Pilat L-a chemat pe Iisus \n pretoriu, spre a vedea dac` s-a declarat sau nu regele iudeilor [i de ce i se aduce acuza]ia respectiv`. Iisus i-a ar`tat c` \mp`r`]ia lui nu este din aceast` lume, deoarece dac` era din lumea aceasta, slujitorii Sì ar fi luptat s` nu cad` \n m=inile iudeilor. M=ntuitorul a mai adùgat: Eu pentru aceasta m-am n`scut [i am venit \n lume ca s` m`rturisesc despre adev`r. Oricine este din adev`r ascult` glasul Meu (Ioan 18, 37). Cople[it de r`spunsul lui Iisus, lui Pilat nu-i mai r`m=ne dec=t s` eternizeze \ntrebarea: Ce este adev`rul?.... Convins c` Iisus nu este un adversar al Romei, Pilat renun]` la interogatoriu, declar=nd \n fa]a mul]imii c` nu afl` nici o vin` \n El (Luca 23, 4). Dar acuza]iile mul]imii devin din ce \n ce mai violente... Iisus le \nt=mpin` \ns` cu lini[tea [i demnitatea nevinova]iei Sale, fapt care \l las` pe procurator foarte mirat (Matei 27, 14). Se insista far` \ntrerupere pe l=ng` Pilat c` Iisus \nt`r=t` poporul, \nv`]=nd prin toata Iudeea, \ncep=nd din Galileea (Luca 23, 5). Afl=nd c` Iisus este galilean [i [tiind c` Irod Antipa, tetrarhul Galileii [i Pereii, se afl` [i el atunci la Ierusalim, Pilat i-a declinat cazul spre rezolvare. Neg`sindu-i nici o vin`, Irod L-a \mbr`cat pe Iisus, \n semn de batjocur`, \ntr-o hain` str`lucitoare pe care o purtau numai marii demnitari [i L-a trimis din nou la Pilat, c`ruia nu i-a r`mas dec=t
297
s` declare celor \nver[una]i c` nici Irod [i nici el, cercet=ndu-L \naintea lor, nu au g`sit nici o vin` din c=te i-au fost ridicate, [i nimic vrednic de moarte nu a f`cut (Luca 23, 815). De[i putea s`-L elibereze, Pilat recurge totu[i la un compromis. {tiind c` \n amintirea ie[irii din Egipt, iudeii eliberau de pa[ti un t=lhar, Pilat propune eliberarea lui Iisus sau a lui Baraba, care pentru o r`scoal` [i ucidere ce f`cuse \n cetate era aruncat \n temni]` (Luca 23, 19). To]i cei prezen]i puteau alege \ntre Iisus [i Baraba. |ntre timp a venit la Pilat un trimis al so]iei sale, Claudia Procula, spre a-i comunica mesajul ei: s` nu faci nici un rù dreptului acestuia, c` am suferit mult \n vis din pricina Lui (Matei 27, 19). Dar sinedri[tii au convins mul]imea s` se pronun]e pentru eliberarea lui Baraba, iar pe Iisus s`-L piard` (Matei 27, 20). Derutat de nea[teptatul r`spuns al mul]imii, Pilat a pus nedumerit \ntrebarea: Ce voi face cu Iisus care se nume[te Hristos? Prime[te f`r` echivoc r`spuns din partea mul]imii: s` fie r`stignit! Aceea[i mul]ime, care cu c=teva zile \nainte \l aclama pe Iisus \n acela[i Ierusalim cu Osana!, acum \ns` \i cere condamnarea la cea mai \njositoare moarte... Convins de nevinov`]ia lui Iisus [i surprins de decizia mul]imii, le ofer` lor executarea sentin]ei. Acuzatorii replic` cu \nver[unare: Noi lege avem [i dup` lege trebuie s` moar`, c` s-a f`cut pe sine Fiul lui Dumnezeu (Ioan 19, 7). Atunci Pilat a dispus aplicarea biciuirii pentru a \nlocui pedeapsa cu moartea, dup` care ar`ta mul]imii pe Omul desfigurat de r`ni [i sc`ldat \n propriul Sù s=nge... Dar din nefericire, acelea[i voci cereau cu \nver[unare [i f`r` echivoc r`stignirea. Convins totu[i de nevinov`]ia lui Iisus, Pilat devine mai hot`r=t [i caut` s`-[i elibereze ostatecul. Dar din nou acelea[i voci \nfuriate [i pline de inexpugnabil` ur`, i-au replicat tìos [i par[iv: De-l vei slobozi pe acesta, nu e[ti prieten cu cezarul. Oricine se face pe sine rege, este \mpotriva cezarului (Ioan 19, 12). Aceste cuvinte constituiau de data aceasta un avertisment adresat direct [i personal lui Pilat, derut=ndu-l total [i pun=ndu-l \n stare de autoap`rare, g=ndindu-se c` dac` o asemenea acuz` va ajunge la urechile \mp`ratului roman, acesta ar putea considera c` el s-a aliat cu un r`sculat. A cedat de team`, nu \ns` f`r` remu[care, mai ales c` a fost din nou avertizat cu cinism [i neru[inare: Nu avem alt rege dec=t pe cezarul! (Ioan 19, 1516). Iar procuratorul roman a r`mas complet descump`nit [i invins. {i-a epuizat toate argumentele. |l tulbura \ns` glasul con[tiin]ei care \i [optea mereu c` Iisus este nevinovat... De aceea, v`z=nd c` nimic nu folose[te, ci [i mai mare tulburare se face, lu=nd ap` [i-a sp`lat m=inile \n fa]a mul]imii, zic=nd: sunt
298
Capitolul unu
nevinovat de s=ngele dreptului acestuia! (Matei 27, 24). {i neput=ndu-se \mpotrivi mul]imii spumeg=nde de ur`, \n cele din urm` le-a dat lor pe Iisus ca s`-L r`stigneasc` (Ioan 19, 16).
F`c=nd o confruntare \ntre modul \n care s-a desf`[urat procesul [i modul \n care trebuia s` se desf`[oare, se poate vedea c` sentin]a de condamnare la moarte nu este valid`, totul fiind premeditat cu vicle[ug. Dar [i procedura a fost gre[it`. Sinedriul s-a \ntrunit prima oar` \ntr-o cas` particular` (la Ana) noaptea. Martorii ap`r`rii lipseau, iar cei ai acuz`rii erau fal[i. Sentin]a a fost pronun]at` f`r` o deliberare temeinic`, iar \n fa]a procuratorului roman a fost schimbat con]inutul acuza]iei. Pilat a ezitat la \nceput. Dorea \ntr-adev`r s`-L elibereze pe Iisus, dar din sentimente de team`, c=nd de sinedri[ti, c=nd de visul so]iei, c=nd de mul]imea \nfuriat`, c=nd de \mp`rat, a cedat \n final, rostind sentin]a capital`. Dimpotriv`, din punctul de vedere al credin]ei cre[tine, a[a trebuia s` se \nt\mple. Iisus avea s` aduc` Jertfa de isp`[ire ca un Miel nevinovat, ca o oaie spre junghiere, cu trupul m`cinat de suferin]`, a[a cum a proorocit profetul Isaia cu mai multe veacuri \nainte.

Se va eviden]ia demnitatea moral` a M=ntuitorului \n timpul procesului, ca expresie a nevinov`]iei Sale. 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
--
299
R`stignirea Domnului
Referindu-ne la Patimile Domnului, am v`zut c` dup` Cina cea de Tain`, Iisus tr`dat de Iuda, a fost dat \n m=inile du[manilor, care L-au judecat [i condamnat la moarte. De[i Pon]iu Pilat nu I-a g`sit nici o vin`, L-a condamnat totu[i la cea mai grea moarte, rezervat` sclavilor, sau celor mai rùf`c`tori dintre oameni, [i anume la r`stignirea pe cruce.

Vom vedea \n cele ce urmeaz` cum ne prezint` Sfintele Evanghelii R`stignirea Domnului.

Batjocorit [i b`tut, sc`ldat \n s=nge, cu fruntea br`zdat` de spinii care I-au spintecat pielea, epuizat de ultimele puteri, I-au pus \n spate crucea grea, \nalt` de 3,20 m, confec]ionat` la repezeal` din cedrii din Liban, afla]i disponibili pentru restaurarea templului, ca s` o duc` p=n` pe dealul Golgotei. Pe aceast` cale a durerii convoiul \nainta \ncet. |nainte se afla centurionul (suta[ul) roman, \nso]it de c=]iva solda]i [i de reprezentan]i ai sinedri[tilor. Urma Condamnatul, purt=ndu-[i la g=t placa cu inscrip]ia vinov`]iei, apoi cei doi t=lhari, \nso]i]i de o parte [i de alta de solda]i apar]in=nd gardei romane. Cortegiul era urmat de mul]imea care I-a cerut condamnarea, men]in=ndu-[i urletul de huiduire. Mul]i din apropia]i L-au p`r`sit. Al]ii s-au chiar lep`dat de El. Iisus r`m=ne \ns` cu con[tiin]a demnit`]ii Sale neclintite. El este Fiul lui Dumnezeu. Acesta este adev`rul, pe care procuratorul de trist` amintire nu a reu[it s`-l \n]eleag`. De aceea, c=nd, privit cu mil` de ni[te femei apropiate, care \ncercau cu lacrimi \n ochi s`-I [tearg` sudorile de s=nge, Iisus le spune: Nu m` pl=nge]i pe Mine fiice ale Ierusalimului, ci pl=nge]i-v` pe voi [i pe copiii vo[tri.
300
Capitolul unu
La ap`sarea grea a crucii, puterile \l las` tot mai mult... Oric=t de mult L-ar brutaliza solda]ii, acum \[i dau seama c` Iisus nu-[i mai poate continua drumul cu crucea \n spate, \nc=t au silit pe un trec`tor cu numele Simon Cireneanul, care tocmai venea de la c=mp, s`-i duc` crucea, urm=nd ca Iisus, t=r=ndu-Se cum va putea, s` ajung` p=n` la locul de execu]ie. Ajun[i, \n sf=r[it, L-au dezbr`cat de hainele Lui [i L-au r`stignit, b`t=ndu-I piroane \n m=ini [i \n picioare, fix=ndu-I pe cruce [i tabla cu inscrip]ia: Iisus Nazarineanul Regele Iudeilor. Al`turi de El au r`stignit [i pe cei doi t=lhari, unul de-a dreapta, altul de-a st=nga. Iar cei ce treceau huleau cl`tin=ndu-[i capetele [i zic=nd: Cel ce d`r=mi templul [i \n trei zile \l zide[ti, m=ntuie[te-Te pe Tine \nsu]i! De e[ti Fiul lui Dumnezeu, coboar`-Te de pe cruce! Asemenea [i mai marii preo]ilor batjocorindu-L, \mpreun` cu c`rturarii [i cu b`tr=nii [i cu fariseii, ziceau: pe al]ii a m=ntuit, iar pe Sine nu se poate m=ntui?... N`d`jduia \n Dumnezeu. S`-L scape acum, c` a zis: sunt Fiul lui Dumnezeu (Matei 27, 3943). Tuturor batjocurilor [i insultelor, Iisus r`spunde printr-un maxim de iubire. El se roag` P`rintelui ceresc pentru to]i r`stignitorii Sì: P`rinte, iart`-le lor c` nu [tiu ce fac! (Luca 23, 34). |l batjocorea [i unul din t=lharii r`stigni]i l=ng` El, iar cel`lalt r`spunz=ndu-i, \l certa, cuget=nd [i zic=nd pe bun` dreptate: Nu te temi de Dumnezeu c` \n aceea[i os=nd` e[ti? {i noi dup` dreptate p`timim, c`ci primim cele cuvenite dup` faptele noastre, iar Acesta nici un rù nu a f`cut. {i zicea lui Iisus: pomene[te-m` Doamne, c=nd vei veni \ntru \mp`r`]ia Ta. {i i-a zis Iisus: Amin grìesc ]ie, ast`zi vei fi cu Mine \n rai (Luca 23, 4043). Osta[ii r`stignitori \mp`r]ind hainele lui Iisus [i v`z=nd c`ma[a Lui c` nu este cusut`, ci ]esut` de sus peste tot (Ioan 19, 23), nu au mai sf=[iat-o, ci au aruncat pentru ea sor]i. {i sta l=ng` crucea lui Iisus mama Lui [i sora mamei Lui, Maria lui Cleopa [i Maria Magdalena. Deci Iisus v`z=nd pe mama Sa [i pe ucenicul pe care \l iubea, st=nd al`turi, a zis mamei Sale: Femeie, iat` fiul tù! Apoi a zis ucenicului: Iat` mama ta! {i din acel ceas a luat-o ucenicul la sine (Ioan 19, 2527). Iar de la al [aselea ceas s-a f`cut \ntunerec peste tot p`m=ntul p=n` la al nou`lea ceas. Iar \n al nou`lea ceas a strigat Iisus cu glas mare [i a zis: Eli, Eli, lama sabahtani? (Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai p`r`sit?). Dup` aceea [tiind Iisus c` toate s-au sf=r[it, ca s` se \mplineasc` Scriptura, a zis: Mi-e sete. {i era acolo un vas plin de o]et; iar osta[ii umpl=nd un burete cu o]et [i pun=ndu-l
301
\ntr-o trestie de isop, i l-a dus la gur`... Deci, dac` a luat o]et, a zis: S`v=r[itu-s-a! (Ioan 19, 2830). Iar dup` ce s-a \ntunecat soarele, catapeteasma templului s-a sf=[iat prin mijloc. {i Iisus strig=nd cu glas mare, a zis: P`rinte, \n m=inile Tale \ncredin]ez duhul Meu. {i aceasta zic=nd, [i-a dat duhul. Iar suta[ul v`z=nd ceea ce se f`cuse, a sl`vit pe Dumnezeu, zic=nd: cu adev`rat omul acesta drept a fost. {i toate mul]imile ce veniser` \mpreun` la aceast` priveli[te, v`z=nd cele ce se f`cuser`, b`t=ndu-[i pieptul se \ntorceau. {i stau departe privind acestea to]i cunoscu]ii Lui [i femeile care \l urmaser` din Galileea. {i iat` un b`rbat cu numele Iosif din Arimateea, sfetnic fiind, b`rbat bun [i drept... venind la Pilat, a cerut trupul lui Iisus. {i cobor=ndu-L, L-au \nf`[urat \n giulgi [i l-au pus \n morm=nt s`pat \n piatr`, \n care niciodat` nimeni nu fusese pus... {i urm=ndu-i femeile... au g`sit miresme [i miruri. {i s=mb`ta s-au odihnit dup` porunca Legii (Luca 23, 4556). Iar a doua zi s-au adunat mai marii preo]ilor [i fariseii la Pilat, zic=nd: Doamne, ne-am adus aminte c` am`gitorul acela a zis \nc` fiind viu: dup` trei zile m` voi scula. Deci, porunce[te s` fie p`zit morm=ntul p=n` a treia zi, ca nu cumva, venind ucenicii Lui noaptea, s`-L fure [i s` zic` poporului c` s-a sculat din mor]i, c`ci va fi r`t`cirea din urm` mai mare ca cea dint=i. Zis-a lor Pilat: ave]i straj`, merge]i de \nt`ri]i cum [ti]i. {i ei merg=nd, au \nt`rit morm=ntul cu straj` [i au pecetluit piatra (Matei 27, 6266). Intui]ia se va face ar`t=ndu-se tabloul r`stignirii Domnului.
Unde a avut loc r`stignirea Domnului? (Pe dealul Golgotei). Acest deal se mai numea [i al C`p`]=nii, \ntruc=t se considera c` acolo ar fi fost \ngropat [i primul om, Adam, c=nd neascult=nd de Dumnezeu, a p`c`tuit, iar r`splata p`catului este moartea (Romani 6, 30). Acest fapt are o semnifica]ie mai ad=nc`, dac` ne g=ndim la spusele Sf=ntului Apostol Pavel, c`ci deoarece moartea a venit prin om, tot prin om [i \nvierea mor]ilor, c`ci precum to]i mor \n Adam, a[a to]i vor fi f`cu]i vii \n Hristos (I Corinteni 15, 2122). Care sunt cuvintele rostite de Fiul lui Dumnezeu pe cruce? (Sunt [apte fraze, av=nd urm`toarea succesiune: 1). P`rinte, iart`-le lor c` nu [tiu ce fac; 2). Adev`r grìesc ]ie, ast`zi vei fi cu mine \n rai; 3). Femeie, iat` fiul tù; fiule, iat` mama ta; 4). Dumnezeul meu, Dumnezeul meu,
302
Capitolul unu
pentru ce m-ai p`r`sit?; 5). Mi-e sete; 6). S`v=r[itu-s-a; 7). P`rinte, \n m=inile Tale \ncredin]ez duhul meu.
8. Aplicarea
R`stignirea Domnului cre[tinii o s`rb`toresc cu post [i rug`ciune \n Vinerea Sfintelor Patimi (numit` [i Vinerea neagr`). Se va c=nta Prohodul Domnului.
--
Se vor re]ine cele [apte cuvinte rostite de M=ntuitorul Hristos pe cruce. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
|nvierea Domnului
Ce m`rturisim \n articolul V al Simbolului de credin]`? (M`rturisim despre Dumnezeu Fiul c` a \nviat a treia zi, dup` Scripturi). Aceasta \nseamn` c` potrivit Scrierilor Sfinte ale Vechiului Testament, ca [i a profe]iei Sale f`cut` \n mai multe r=nduri, dup` ce a fost judecat, r`stignit [i \ngropat, Domnul nostru Iisus Hristos nu a fost biruit de moarte, ci a \nviat a treia zi din morm=nt.

Ne vom referi \n cele ce urmeaz` la \nvierea Domnului, dovedit` prin ar`t`rile Sale, v`z=nd apoi care sunt obiec]iunile fa]` de \nvierea Domnului [i netemeinicia lor.
303

Sfintele Evanghelii ne arat` c` \nvierea Domnului este un eveniment nemai\nt=lnit, menit s` ne confirme divinitatea lui Iisus [i a operei de m=ntuire pe care a adus-o pentru noi. Ea s-a petrecut \ntr-o lumin` mai presus de \n]elegere [i r`m=ne minunea cea mai mare la care particip` deopotriv` cerul [i p`m=ntul ...{i iat`, cutremur mare se f`cuse, c`ci \ngerul Domnului, cobor=ndu-se din cer a venit, a pr`v`lit piatra de la u[` [i [edea deasupra ei. {i era \nf`]i[area lui ca fulgerul [i \mbr`c`mintea lui alb` ca z`pada. {i de frica lui s-au cutremurat str`jerii [i s-au f`cut ca mor]i. Iar \ngerul r`spunz=nd, a zis femeilor: nu v` teme]i, c` [tiu c` pe Iisus cel r`stignit cùta]i. Nu este aici, c` s-a sculat precum a zis. Veni]i de vede]i locul unde fusese pus Domnul (Matei 28, 26). Realitatea m orm =ntului gol a constatat-o apoi M aria Magdalena, apoi Sfin]ii Apostoli Petru [i Ioan, care venind degrab` la morm=nt au r`mas uimi]i v`z=nd acela[i lucru (Ioan 20, 110). Minunea \nvierii este confirmat` [i de ar`t`rile Sale, martori fiind to]i cei care l-au v`zut [i au comunicat cu El. Astfel, mai \nt=i s-a ar`tat Domnul \nviat Mariei Magdalena (Marcu 16, 9), care pl=ng=nd la morm=nt, L-a confundat cu gr`dinarul... (Ioan 20, 1518). Apoi s-a ar`tat femeilor mironosi]e, zic=ndu-le: Nu v` teme]i! Merge]i [i vesti]i fra]ilor mei ca s` mearg` \n Galileea. Acolo m` vor vedea (Matei 28, 10). Iisus cel \nviat s-a ar`tat apoi lui Petru (Luca 24, 34; I Corinteni 15, 5), precum [i ucenicilor (Luca [i Cleopa) \n drum spre Emaus, recunoscut fiind numai dup` binecuv=ntarea [i fr=ngerea p=inii (Luca 24, 1332). |n acea[i prim` zi a s`pt`m=nii s-a ar`tat Domnul \nviat Apostolilor [i celor ce erau \mpreun` cu ei (Luca 24, 3), f`r` Apostolul Toma. {i a suflat [i le-a zis: lua]i Duh Sf=nt, c`rora ve]i ierta p`catele, se vor ierta [i c`rora le ve]i ]ine, vor fi ]inute (Luca 24, 3649, Ioan 20, 1923). {i dup` opt zile iar`[i erau aduna]i Apostolii cu ei fiind [i Toma. A venit Iisus, fiind u[ile \ncuiate [i a st`tut \n mijlocul lor [i a zis: Pace vou`! Apoi a zis lui Toma: adu-]i degetul \ncoace [i vezi m=inile Mele [i adu-]i m=na ta \n coasta Mea [i nu fi necredincios, ci credincios. {i r`spunz=nd Toma i-a zis: Domnul meu [i Dumnezeul meu! A zis lui Iisus: pentru c` M-ai v`zut, ai crezut. Ferici]i cei ce n-au v`zut [i au crezut (Ioan 20, 2629). Din nou se arat` la marea Tiberiadei c=nd a pr=nzit cu ei [i c=nd, \ntreb=ndu-l pe Apostolul Petru dac` \l iube[te, l-a restabilit \n apostolat (Ioan 21, 124).
304
Capitolul unu
Tot Apostolilor se arat` Domnul [i pe muntele Galileii, dup` cum ne relateaz` textul Scripturii: Iar cei unsprezece ucenici au mers \n Galileea, la muntele unde le-a poruncit lor Iisus. {i v`z=ndu-L I s-au \nchinat, ei care se \ndoiser`. {i apropiindu-se Iisus le-a vorbit lor, zic=nd: Mi s-a dat toat` puterea \n cer [i pe p`m=nt. Drept aceea, merg=nd, \nv`]a]i toate neamurile, botez=ndu-le \n numele Tat`lui [i al Fiului [i al Sf=ntului Duh, \nv`]=ndu-le s` p`zeasc` toate c=te v-am poruncit vou`, [i iat` Eu cu voi sunt \n toate zilele, p=n` la sf=r[itul veacurilor. Amin (Matei 28, 1620). Sf=ntul Apostol Pavel se refer` la \nc` dou` ar`t`ri ale Domnului \nviat, f`cute la peste cinci sute de fra]i (I Corinteni 15, 6) [i dup` aceea s-a ar`tat lui Iacob (I Corinteni 15, 7). |n sf=r[it, \naintea \n`l]`rii la cer, Domnul s-a ar`tat tuturor Apostolilor: {i i-a scos afar` p=n` \n Betania [i ridic=ndu-[i m=inile, i-a binecuv=ntat. {i c=nd \i binecuv=nta s-a dep`rtat de la ei [i s-a \n`l]at la cer (Luca 24, 5051; Marcu 16, 1920). De aici vedem c` \n decursul celor 40 de zile dup` \nviere au fost unsprezece ar`t`ri ale Domnului \nviat, la ore, intervale, [i locuri diferite: la morm=nt, \n Ierusalim, pe drum c`tre Emaus, la marea Tiberiadei, pe muntele Galileii, spre Betania, la persoane diferite, femeilor mironosi]e, Apostolilor, ucenicilor [i multor altor cunoscu]i Sf=ntului Pavel, pe care acesta, la interval de 20 de ani, \i va invoca drept martori oculari (I Cor. 15, 6). E un timp de control, de verificare [i de convingere. Femeile vin la morm=nt cu miresme [i cu lacrimile p`rerii de rù dup` |nv`]`torul lor. Apostolii nu cred c` a \nviat p=n` ce nu v`d morm=ntul gol [i pe El. Toma nu crede p=n` ce nu pune degetul pe rane, iar Luca [i Cleopa p=n` ce nu le fr=nge p=inea [i nu m`n=nc` cu ei. Odat` convin[i, ei vestesc \nvierea cu t`rie [i f`r` \ncetare (Nicolae, Mitropolitul Banatului, |nvierea Domnului [i Biserica, \n Telegraful Rom=n, nr. 1516, 1718 /1984, p. 2). Cu toate aceste evidente m`rturii ale \nvierii Domnului, \nc` dintru \nceput ea a fost pus` la \ndoial`. Ne spune Evanghelia c` unii din str`jeri venind \n cetate au vestit mai marilor preo]ilor toate cele \nt=mplate. {i adun=ndu-se \mpreun` cu b`tr=nii [i ]in=nd sfat, au dat osta[ilor argin]i mul]i, zic=nd: spune]i a[a: ucenicii Lui venind noaptea, L-au furat, pe c=nd noi dormeam. {i de se va auzi aceasta la dreg`torul, noi \l vom \mbuna [i pe voi f`r` grij` v` vom face. Iar ei lu=nd argin]ii au f`cut precum i-au \nv`]at... (Matei 28, 1115). Aceast` ipotez` nu rezist` criticii, privind at=t pe Apostoli, c=t [i pe str`jeri. Apostolii fiind
305
plini de team`, s-au risipit. Unul din ei chiar s-a lep`dat. Nu-[i puteau la nici un caz asuma riscul unei eventuale confrunt`ri cu garda roman` \n disciplin` de fier... C=t prive[te pe str`jeri, un dasc`l al Bisericii se \ntreab`: dac` str`jerii dormeau, cum puteau s` vad` (c` l-au furat ucenicii)? Iar dac` nu au v`zut, cum pot da m`rturie?.... |ntruc=t aceast` ipotez` nu [i-a dovedit temeinicia, s-a formulat cu timpul ipoteza numit` a mor]ii aparente, ai c`rei sus]in`tori afirm` c` Iisus nu a murit, ci a c`zut doar \ntr-o moarte aparent` (sincopa), fiind apoi trezit la via]` de r`ceala morm=ntului [i de mirosul aromatelor. Nici aceast` ipotez` nu-[i dovede[te \ns` temeinicia, fiindc` nici potrivnicii lui Iisus nu au pus la \ndoial` moartea lui real`. Evanghelia arat` clar c` Pilat accept` luarea de pe cruce a Trupului Domnului numai dup` ce s-a convins c` moartea a avut loc \n mod real. Suta[ul face proba cu suli]a, \mpung=ndu-I coasta... Apoi, aromatele cu care I-a fost uns trupul [i giulgiurile cu care L-au \nf`[urat i-ar fi produs ele \nsele moartea prin asfixiere, [i nicidecum nu L-ar fi stimulat spre trezirea la via]`. Apoi, ce impresie putea l`sa asupra Apostolilor Iisus trezit din letargie?... Iat` ce spune despre aceasta un critic, care el \nsu[i a renun]at la aceast` ipotez`: Un om care a ie[it din morm=nt pe jum`tate mort, care se t=ra bolnav, care avea trebuin]` de \ngrijire medical`, de bandaje, de \nt`rire [i de menajare, [i care la sf=r[it era totu[i cople[it de suferin]`, era imposibil s` poat` face asupra ucenicilor impresia biruitorului asupra mor]ii [i morm=ntului... Cel mult le-ar fi putut da o senza]ie de mil` [i de comp`timire, \ns` e cu neputin]` s` le preschimbe \ntristarea \n entuziasm, s` le ridice cinstirea p=n` la adora]ie (F.D. Strauss). Datorit` netemeiniciei ei, [i aceast` ipotez` a fost \nlocuit` cu cea a viziunii, a iluziei, sau a halucina]iei, ca [i cum to]i martorii \nvierii Domnului ar fi avut halucina]ii, sau vedenii. Este [tiut c` halucina]ia apar]ine \n cele mai multe cazuri nevropa]ilor sau psihopa]ilor domina]i de o idee fix`. Ori, at=t Apostolii, c=t [i cei foarte mul]i martori ai \nvierii nu au fost domina]i de ideea scul`rii din morm=nt a lui Iisus [i la nici un caz nu aveau maladii psihice, sau boli nervoase. Apostolii erau oameni simpli [i s`n`to[i. Moartea |nv`]`torului le-a produs team` [i nesiguran]`, [i nicidecum obsesia biruin]ei asupra mor]ii. Numai dup` ce constat` adev`rul \nvierii, sufletul lor se umple de o bucurie sf=nt`, aduc`toare de lini[te [i curaj, care s` le dea
306
Capitolul unu
putere s` mearg` \n toat` lumea [i s` \nfrunte toate greut`]ile, numai ca s` fie martori ai adev`rului de care erau pe deplin convin[i...
C=nd a \nviat Iisus din mor]i? (|n prima zi a S`pt`m=nii, adic` duminica. {i de atunci aceast` zi, comemor=nd acest eveniment, a devenit pentru \nchin`torii Domnului ziua de odihn` [i de s`rb`toare s`pt`m=nal`, ziua pe care a f`cut-o Domnul s` ne bucur`m [i s` ne veselim \ntr-\nsa; Ziua Domnului, \nlocuind sabatul ca zi de odihn`). Ce au sim]it Apostolii c=nd l-au v`zut pe Domnul \nviat? (La \nceput au fost st`p=ni]i de team` [i nedumerire, iar apoi aceste sentimente s-au transformat \n bucurie, siguran]`, curaj [i iubire f`r` margini fa]` de Domnul cel \nviat). Evanghelia ne arat` c` la \nceput Domnul \nviat nu a fost recunoscut nici de Maria Magdalena, nici de Apostoli [i nici de cei doi ucenici \n drum spre Emaus. De ce? (Fiindc` Trupul Lui era spiritualizat, cu particularit`]i deosebite oarecum de cele ale trupului cu care a vie]uit pe p`m=nt). Cum ne apare trupul spiritualizat al Domnului? (El nu este duh, fiindc` m`n=nc`, vorbe[te, p`streaz` semnele r`nilor, dar apare [i dispare c=nd vrea [i unde vrea, [tie tot ce se \nt=mpl`). Cu ce putere \i investe[te Domnul pe Apostoli? (Cu puterea de a lega [i dezlega p`catele oamenilor). Cu acest prilej Domnul instituie Sf=nta Tain` a Pocìn]ei (M`rturisirii, sau Spovedaniei), iar prin suflarea Sf=ntului Duh peste ei, Domnul cel \nviat instituie Sf=nta Tain` a Preo]iei. C=nd se arat` Sfin]ilor Apostoli \n Galileea, la munte, ce le porunce[te? (S` mearg` la toate neamurile, s` le \nve]e noua credin]` [i s` le boteze \n numele Tat`lui, al Fiului [i al Sf=ntului Duh). Aceasta este Sf=nta Tain` a Botezului. De aici vedem c` dup` \nvierea Sa din mor]i, M=ntuitorul a instituit trei Sfinte Taine: Pocìn]a, Preo]ia [i Botezul.
8. Aplicarea
S`rb`toarea |nvierii Domnului este praznic cu dat` variabil`, fiind precedat` de o perioad` de [apte s`pt`m=ni de post. Se vor c=nta: Ziua |nvierii [i Hristos a \nviat.
307
--

Se vor \nv`]a aceste imne biserice[ti. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
|n`l]area Domnului la cer

Ce ne spune Simbolul de credin]` despre Dumnezeu Fiul? (C` este n`scut din veci din Tat`l, c` pentru noi [i pentru a noastr` M=ntuire s-a pogor=t din ceruri [i a luat trup ca al nostru din Sf=nta Fecioar` Maria, prin puterea Sf=ntului Duh. Apoi, c` a fost r`stignit pentru noi \n zilele lui Pon]iu Pilat, a fost \ngropat [i a \nviat). Dar dup` \nviere, ce s-a \nt=mplat? (S-a \n`l]at la ceruri [i [ade de-a Dreapta Tat`lui).

Ne vom referi la \n`l]area Domnului la cer, urm`rind desf`[urarea evenimentului [i f`g`duin]a venirii Sf=ntului Duh.

Se va prezenta textul pericopei care relateaz` evenimentul, dup` cartea Faptele Apostolilor 1, 212. Explicarea textului Dup` cum ne arat` textul c`r]ii Faptele Apostolilor, \n`l]area Domnului la cer a avut loc la 40 de zile de la \nvierea Sa, pe muntele M`slinilor, aproape de Ierusalim. Sfin]ii Apostoli nu au \n]eles sensul duhovnicesc al \n`l]`rii Domnului la cer [i nici al \mp`r`]iei mesianice, motiv pentru care ei \ntreab` nedumeri]i pe Iisus dac` acum va \ntemeia \mp`r`]ia lui Israel. Aceast` ne\n]elegere corect` a \mp`r`]iei
308
Capitolul unu
mesianice, se asociaz` [i altor situa]ii, precum, de pild`, cu prilejul intr`rii solemne a M=ntuitorului \n Ierusalim, c=nd au considerat c` a sosit momentul \ntroniz`rii Sale ca Mesia. Numai dup` ce s-a prosl`vit Iisus, ne spune Evanghelistul (Ioan 12, 16), au \n]eles Apostolii sensul \mp`r`]iei mesianice. Adic`, numai dup` ce Iisus s-a \n`l]at la cer [i dup` evenimentul pogor=rii Sf=ntului Duh, li s-a luminat mintea [i sim]irile, spre a-[i aminti [i \n]elege toate cele spuse lor de Domnul \n cursul activit`]ii Sale (Ioan 14, 26). |n`l]area D omnului l a cer \ ns eam n` \ nai nt e de t oat e deschiderea cerului pentru noi to]i care beneficiem de roadele Jertfei [i |nvierii Domnului. Este o \mplinire a cuvintelor psalmistului, care vede pe Mesia rup=nd \ncuietorile care desp`r]eau cerul de p`m=nt, \n urma p`catului s`v=r[it de primul om. Iat` cuvintele sale: Ridica]i por]ile voastre [i v` ridica]i por]ile cele ve[nice [i va intra |mp`ratul m`ririi! Cine este acela |mp`ratul m`ririi? Domnul puterilor, acesta este |mp`ratul m`ririi! (Psalmul 23, 710). Textul pericopei ne-a ar`tat apoi c` \nainte de \n`l]area Sa la cer, Domnul le spune Sfin]ilor Apostoli c` vor lua puterea Sf=ntului Duh [i-I vor fi martori p=n` la marginile p`m=ntului. Aceasta \nseamn` c` odat` cu pogor=rea Sf=ntului Duh, Sfin]ii Apostoli vor primi puterea de a porni la misiunea pentru care au fost ale[i, continu=nd \n toat` lumea \ntreita activitate a Domnului: profetic`, de propov`duire a Evangheliei; arhiereasc`, de sfin]ire a celor ce cred \n Hristos prin harul Sf=ntului Duh; [i conduc`toare, de a \ntemeia comunit`]i cre[tine [i a stabili r=nduiala dup` care s`-[i desf`[oare activitatea. Odat` \n`l]at la cer, M=ntuitorul nu i-a p`r`sit pe Sfin]ii Apostoli, ci le-a f`cut din nou f`g`duin]a apropiatei pogor=ri a Sf=ntului Duh, care va face ca El, |nv`]`torul lor, Hristos cel \n`l]at \ntru slav`, s` fie ve[nic prezent \n via]a lor [i a celor ce vor crede \n El, p=n` la sf=r[itul veacurilor. Pe de alt` parte, \n`l]area Domnului la cer s-a f`cut cu trupul omenesc spiritualizat [i \ndumnezeit, adic` cu trupul luat din Sf=nta Fecioar` Maria, cu care a trìt printre noi, cu care a p`timit [i cu care a \nviat din mor]i. Este trupul Domnului plin de slav` dumnezeiasc`. Dac` trupul omenesc intr` \n componen]a Sfintei Treimi, \n]elegem mai bine valoarea pe care o are trupul \n fa]a lui Dumnezeu, ca [i a datoriei pe care o avem [i noi fa]` de trup, [i anume de a nu-l l`sa s` fie \nrobit patimilor, ci s` facem din el
309
un templu al Duhului Sf=nt (I Corinteni 6, 19) sau un m`dular al lui Hristos (I Corinteni 6, 15). Intui]ia se va face ar`t=ndu-se tabloul \n`l]`rii Domnului la cer.
C=nd a avut loc \n`l]area Domnului la cer? (La 40 de zile dup` \nvierea Sa). Unde? (Pe muntele M`slinilor, aproape de Ierusalim). Ce le porunce[te M=ntuitorul cu acest prilej? (S` nu se dep`rteze de Ierusalim, c` \ntr-un timp foarte apropiat se va rev`rsa peste ei Duhul Sf=nt, care le va da putere de a fi martorii Domnului p=na la marginile p`m=ntului, vestind Evanghelia [i \ntemeind \mp`r`]ia lui Dumnezeu pe p`m=nt). Ce ne demonstreaz` \n`l]area Domnului la cer cu trupul? (Ne arat` valoarea pe care o are trupul omenesc ca [i crea]ie a lui Dumnezeu, precum [i menirea lui de a deveni templu al Duhului Sf=nt).
8. Aplicarea
|n`l]area Domnului la cer este comemorat` de cre[tini la 40 de zile dup` \nviere, ca praznic \mp`r`tesc cu data variabil` (\n func]ie de data Pa[tilor), s`rb`torindu-se acum [i ziua eroilor. Se va c=nta troparul praznicului: |n`l]atu-Te-ai \ntru slav`, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie f`c=nd ucenicilor Tì cu f`g`duin]a Sf=ntului Duh, \ncredin]=ndu-se ei prin binecuv=ntare c` Tu e[ti Fiul lui Dumnezeu, M=ntuitorul lumii.

Se va repeta [i \nv`]a troparul \n`l]`rii Domnului la cer. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
-310
Capitolul unu
Raportul dintre Vechiul Testament [i Noul Testament

1.Rug`ciunea la intrarea \n clas` 2.Organizarea clasei pentru lec]ie 3.Verificarea lec]iei predate anterior 4. Leg`tura cu lec]ia precedent` sau cu cuno[tin]ele anterioare
Ce este Sf=nta Scriptur`? (Sf=nta Scriptur` reprezint` calea prin care ni s-a transmis revela]ia sau descoperirea lui Dumnezeu, pentru a cunoa[te planul lui Dumnezeu cu privire la m=ntuirea noastr`). |n c=te p`r]i se \mparte Sf=nta Scriptur`? (|n dou` p`r]i: Vechiul Testament [i Noul Testament). Ce cuprinde Vechiul Testament? (C`r]ile scrise sub inspira]ia Duhului Sf=nt menite s` preg`teasc` omenirea pentru primirea M=ntuitorului). Dar Noul Testament? (Reprezint` \ns`[i opera de m=ntuire adus` nou` de Fiul lui Dumnezeu \ntrupat).

Vom vedea \n cele ce urmeaz` care este raportul dintre Vechiul Testament [i Noul Testament.

|ntre Noul Testament [i Vechiul Testament \ntr-o unitate organic`, av=nd acela[i izvor care le-a creat [i acela[i obiectiv la care ambele se refer`. Ambele s-au scris sub inspira]ia aceluia[i Duh Sf=nt, dup` m`rturia Apostolului: Toat` Scriptura este insuflat` de Dumnezeu [i de folos spre \nv`]`tur`, spre mustrare, spre \ndrept`]irea \ntru dreptate (II Timotei 3, 16). At=t Vechiul c=t [i Noul Testament au ca obiect persoana lui Iisus Hristos prin care vine m=ntuirea din p`cat: Cerceta]i Scripturile c`ci socoti]i c` \n ele ave]i via]a ve[nic` [i acestea sunt care m`rturisesc despre Mine (Ioan 5, 39). Vechiul Testament este izvorul Noului Testament, fiindc` ne prezint` p`catul [i f`g`duin]a unui Izb`vitor. Noul Testament ne prezint` \mplinirea m=ntuirii. Vechiul Testament este izvorul din care a ie[it Noul Testament, este temelia pe care s-a zidit
311
\ntregul edificiu al Nuolui Testament, pentru a forma o singur` unitate: |mp`r`]ia lui Dumnezeu. De[i Vechiul Testament este c`lùz` spre Hristos (Galateni 4, 24), sau umbra celor viitoare, iar nu \nsu[i chipul lucrurilor... (Evrei 10, 1), totu[i Vechiul Testament r`m=ne \nceputul [i temelia, garantul \mplinirilor mesianice. Astfel, autorii Noului Testament pe tot cuprinsul \[i \ntemeiaz` vorbele [i faptele pe cele descoperite de Dumnezeu \n Vechiul Testament. Ei spun tot timpul: Acestea toate s-au f`cut ca s` se \mplineasc` ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice... (Matei 1, 2223); ...a[a este scris de proorocul (Matei 2, 5); ...Atunci s-a \mplinit cuv=ntul spus de ...proorocul (Matei 2, 17). Unitatea Vechiului [i Noului Testament este dat` [i de faptul c` ambele au \n centrul \nv`]`turii lor ideea de p`cat [i necesitatea izb`virii din p`cat, deci persoana Domnului Iisus Hristos. M=ntuitorul \nsu[i spune c` dac` a]i fi crezut \n Moise, M-a]i fi crezut [i pe Mine, c`ci despre Mine a scris acela (Ioan 5, 46). Modul cum s-au \mplinit proorociile Vechiului Testament \n Noul Testament rezult` din chiar con]inutul lor. Acestea expun cu exactitate via]a [i activitatea Domnului, patimile, moartea [i \nvierea Sa, \nc=t ele au fost identificate de autorii Noului Testament ca \mplinirea lor \n persoana lui Iisus Hristos. Descoperindu-se la cina de la Emaus dup` |nviere, M=ntuitorul atrage aten]ia ucenicilor Sì: {i le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am vorbit \nc` fiind cu voi, c` trebuia s` se \mplineasc` toate cele scrise \n legea lui Moise [i \n prooroci [i \n psalmi despre Mine. Atunci le-a deschis mintea, ca s` \n]eleag` Scripturile. {i le-a zis: a[a este scris [i a[a trebuie s` p`timeasc` Hristos [i a treia zi s` \nvieze din mor]i... (Luca 24, 44). Unii cre[tini pornind de la cuvintele Domnului: Nu am venit s` stric legea, ci s-o \mplinesc (Matei 5, 17), spun c` Vechiul Testament este superior celui Nou. Al]ii, din contr`, pornind de la spusele Sf=ntului Apostol Pavel c` Vechiul Testament este o c`lùz` spre Hristos [i dac` a venit credin]a nu mai suntem sub c`lùz` (Galateni 3, 2425), sau c` Hristos este sf=r[itul legii (Romani 10, 4), \i anuleaz` valoarea. Nici una din aceste pozi]ii nu este cea mai potrivit aleas`. Sunt dou` extreme [i extremele nu sunt bune. Noul Testament aduce noul \nlocuind jertfele prin unica jertf` a Domnului, \nlocuind tìerea \mprejur cu Botezul cre[tin, \nlocuind deosebirile dintre m=nc`rurile curate [i necurate, \nl`tur=nd s`rb`torile, sp`l`rile [i alte ritualuri, care nu vor mai avea nici o semnifica]ie (vezi Coloseni 2, 16), \nlocuirea preo]iei dintr-o singur` semin]ie cu cea din
312
Capitolul unu
toate semin]iile. Aceasta nu \nseamn` o \nl`turare a Vechiului Testament. Este adev`rat c` p`r]i ale Vechiului Testament care au fost tipuri [i simboluri pentru Noul Testament s-au \mplinit [i, ca atare, nu mai pot avea putere obligatorie. Ele s-au potrivit unui anume popor [i unei anume epoci. Dar Vechiul Testament mai cuprinde [i alte legi care nu au fost desfiin]ate, deoarece sunt potrivite tuturor cre[tinilor din toate epocile [i care corespund universalit`]ii [i eternit`]ii cre[tinismului, care le-a primit [i le-a perfec]ionat. Scris sub inspira]ia aceluia[ Duh Sf=nt, Vechiul Testament nu-[i pierde valoarea de Scriptur` Sf=nt`. C=nd Sf=ntul Apostol Pavel spune c` toat` Scriptura este insuflat` de Dumnezeu (II Timotei 3, 16) se refer` desigur la Vechiul Testament, fiindc` Noul Testament nu era compus \nc`. De aceea, pe drept cuv=nt sublinia un p`rinte al bisericii (Fericitul Augustin), ar`t=nd c` Noul Testament \n cel vechi se ascunde, iar Vechiul se descopere \n cel Nou (Nicolae, Mitropolitul Banatului, Temeiurile |nv`]`turii Ortodoxe Timi[oara, 1981, p.102).
Care este raportul dintre Vechiul Testament [i Noul Testament? (Este un raport de unitate indisolubil` av=nd aceea[i inspira]ie divin` a Duhului [i pe Fiul lui Dumnezeu \ntrupat, ca Izb`vitorul lumii din p`cat). Dac` profe]iile Vechiului Testament s-au \mplinit \n persoana Domnului Hristos, mai este necesar Vechiul Testament? (Mai este necesar prin \nv`]`tura sa dat` de Dumnezeu, precum Legea lui Dumnezeu [i celelalte percepte de doctrin` [i de moral`, precum: \nv`]`tura despre p`catul str`mo[esc, \nv`]`tura despre Dumnezeu unul \n fiin]` [i \ntreit \n persoan`, despre atributele lui Dumnezeu. |n Vechiul Testament ne este prezentat` [i porunca cea mare a iubirii, sintetizat` \n a iubi pe Dumnezeu din toat` puterea, din toat` inima, din tot cugetul, iar pe aproapele, ca pe tine \nsu]i. Vechiul Testament cuprinde o serie de \nv`]`turi morale date de Dumnezeu spre folosul tuturor oamenilor din toate timpurile [i din toate locurile).
8. Aplicarea
Pentru frumuse]ea lor duhovniceasc` [i pentru \n]elepciunea lor divin` multe pericope scripturistice din Vechiul Testament au intrat \n cultul Bisericii spre a oferi credincio[ilor pove]e [i \ndreptare a vie]ii.
313
--
Rug`ciunile, precum Psalmul 50, au fost incluse \ntr-o mul]ime de slujbe biserice[ti, fiind rostite de credincio[i \n multe situa]ii ale vie]ii lor duhovnice[ti. Chipuri ale profe]ilor [i drep]ilor Vechiului Testament \mpodobesc calendarul sfin]eniei cre[tine, iar Sf=ntului prooroc Ilie i s-a consacrat o s`rb`toare special` cu pr`znuire. Mul]i dintre credincio[ii Bisericii cre[tine poart` numele sfin]ilor [i drep]ilor Vechiului Testament, spre a-i avea ca modele de urmat \n via]`. 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Sf=nta Scriptur` capodoper` a culturii [i civiliza]iei universale

Din catehezele tratate vedem c` Sf=nta Scriptur` reprezint` cuv=ntul lui Dumnezeu, viu [i lucr`tor (Evrei 4, 12) \n via]a noastr`, care ne arat` calea m=ntuirii. |n acela[i timp, cuv=ntul lui Dumnezeu, lumin=nd sufletul, \i dezvolt` aspira]iile lui spre valorile culturale, artistice, literare, etc. Pe de alt` parte, Biblia \ns`[i ofer` teme care impulsioneaz` aspira]iile culturale ale sufletului, \nc=t ea prezint` modele [i motive de inspira]ie pe care oamenii de talent le-au concretizat \n opere nemuritoare intrate la loc de frunte \n tezaurul culturii universale.

|n felul acesta ne putem referi la Sf=nta Scriptur` ca [i capodoper` a culturii [i civiliza]iei universale.
314
Capitolul unu

Sf=nta Scriptur` reprezint` Cuv=ntul lui Dumnezeu scris sub inspira]ia Sf=ntului Duh spre a ar`ta oamenilor voia lui Dumnezeu, sau calea care duce la m=ntuire. Ea are deci \n esen]` un caracter religios. Desigur c` toate religiile au c`r]i de orientare religios-moral`. Deosebirea \ns` dintre acestea [i Biblie este esen]ial`. |n ea vorbe[te \nsu[i Dumnezeu oamenilor, pe c=nd \n alte c`r]i ale diferitelor religii vorbesc oamenii despre Dumnezeu. De aceea, Biblia se mai nume[te [i Sf=nta Scriptur`, reprezent=nd cuvintele vie]ii ve[nice, cuv=ntul lui Dumnezeu viu [i lucr`tor... judec`tor al sim]urilor [i al cugetelor inimii. Ea este s`m=n]a c`zut` pe p`m=ntul bun care aduce roade cu inim` bun` [i curat` \ntru r`bdare (Luca 8, 15). Pe l=ng` caracterul divin al Bibliei ea este [i r`m=ne o capodoper` a culturii [i civiliza]iei umane. {i este explicabil aceasta dac` ne g=ndim c` cultura [i civiliza]ia au rolul de a dezvolta spiritul omenesc [i valorile umane, ceea ce corespunde \ntru totul str`daniei spre virtute, str`danie de a cultiva chipul lui Dumnezeu pe care \l avem \n noi, spre a ajunge la asem`narea cu Dumnezeu, adic` la des`v=r[irea duhovniceasc`. Aceast` ne\ntrerupt` tendin]` spre des`v=r[ire nu exclude, ci implic` d`ltuirea spiritului desc`tu[at de p`cat spre a tinde mereu spre cultur` [i cviliza]ie. A[a se explic` faptul c` un cercet`tor competent \n probleme de istoria religiilor demonstreaz` c` ideea de sacru (sfin]enie) corespunde celei de cultur` [i civiliza]ie. Deci pe m`sur` ce de-a lungul vremii sufletul caut` valorile religiei, \n acela[i timp creeaz` cultura [i civiliza]ia (Mircea Eliadie, Tratat de Istoria Religiilor Paris 1964). Pentru a ar`ta mai concret c` Biblia e o capodoper` a culturii [i civiliza]iei universale, vom demonstra c` la multe popoare [i chiar la poporul nostru, Biblia i-a \nv`]at pe oameni s` scrie [i s` citeasc`. P`rti din ea au fost primele manuale [colare. Sunt nenum`ra]i acei credincio[i care chiar la o v=rst` mai \naintat` au \nv`]at s` citeasc` din dorin]a de a descifra adev`rurile Sfintei Scripturi. E suficient apoi s` re]inem faptul c` pentru poporul nostru, Biblia de la Bucure[ti, din 1688, constituie primul monument al limbii literare rom=ne[ti. Referindu-ne \ns` \n mod general la valoarea istoric` a Bibliei, putem spune c` ea ofer` date pre]ioase de ordin istoric, privind cunoa[terea Orientului Apropiat [i Mijlociu. Dintre toate popoarele orientale, evreii sunt singurii care au dat lucr`ri de
315
istoriografie \n c`r]ile istorice ale Vechiului Testament. Restul popoarelor, de[i au dezvoltat cultura \n toate domeniile nu au oferit nici un fel de istorie. Un istoric (Eduard Mayer) subliniaz` c` evreii s e ridic` mu l t , pes t e t ot ce cunoa[t em noi \ n istoriografia oriental`, ei av=nd astfel o pozi]ie unic` \ntre popoarele culte ale Orientului. De exemplu, nici un istoriograf nu aminte[te de poporul hiti]ilor (indo-european). Singur` Bibilia aminte[te de fiii lui Het (heteii), date confirmate \ntocmai de arheologia modern`. Frumuse]ea artistic` a Sfintei Scripturi este indiscutabil`. Un renumit filolog [i arheolog francez, Solomon Reinach, critic aspru al tuturor religiilor, este un sincer admirator al Bibliei. El arat` c` oricare cititor impar]ial va fi de acord c` istoria lui Iosif este \nc=nt`toare, c` \n cartea lui Iov sunt pasaje sublime, c` profe]ii [i psalmii cuprind unele din cele mai frumoase pagini cu care se poate onora geniul uman. Biblia este mai u[or de citit [i mai instructiv`... Se poate spune c` toate marile idei ale civiliza]iei moderne sunt \n germene \n ea [i se poate constata, pe temeiul istoriei, c=t de mult \i datoreaz` civiliza]ia modern`. Biblia cuprinde [i transmite sentimentul demnit`]ii umane, al solidarit`]ii, al iubirii aproapelui, al egalit`]ii oamenilor \naintea lui Dumnezeu, pe care Vechiul Testament le-a transmis Noului Testament [i pe care continu` s` le r`sp=ndeasc` am=ndou` p=n` ast`zi. Orice cititor g`se[te \n Sf=nta Scriptur` scrieri istorice, de \nv`]`tur`, profe]ii, legi moral-religioase, redactate sub form` de proz`, poezie sau scrisori. De pild`, scrierile poetice ale Vechiului Testament \mbr`]i[eaz` toate genurile literare: epic, liric, dramatic. Cuvintele pline de m=nie ale proorocilor [i poeziile lirice de mare valoare artistic` (Psalmii) stau ast`zi al`turi de cele mai bune opere ale literaturii universale (V.J. Avdiev, Istoria Orientului Antic Bucure[ti, 1951, p.241). Sfin]ii P`rin]i socotesc Biblia hran` a sufletelor (Sf. Vasile cel Mare); leac \mpotriva tuturor r`nilor suflete[ti (Sf=ntul Ioan Gur` de Aur); scara pe care ne urc`m la Dumnezeu (Isidor Pelusiotul). Nici gloria, nici puterea, nici prezen]a prietenilor, nici vreun alt lucru omenesc, nu poate s` m=ng=ie un suflet cuprins de triste]e, a[a cum o poate face citirea Sfintei Scripturi, c`ci aceast` citire e convorbire cu Dumnezeu (Sf. Ioan Gur` de Aur). Biserica, prin \nv`]`tura sa cuprins` \n Biblie [i sf. Tradi]ie, \nnoie[te \ntreaga lume p`g=n`, deschiz=ndu-i accesul la cultur` [i civiliza]ie. Este bine cunoscut faptul c` popoarele barbare
316
Capitolul unu
primeau noua \nv`]`tur` cre[tin` cu scopul precis [i bine determinat de a intra \n r=ndul popoarelor culte [i civilizate. Imperiul bizantin a fost prin defini]ie cre[tin [i pe acest fundal [i-a \ntemeiat o cultur` [i civiliza]ie specific`, care a dìnuit [i luminat spiritul omenesc mai bine de un mileniu. Iar popoarele barbare primeau noua credin]`, \nscriindu-se \n acest imperiu cu eticheta apartenen]ei la fenomenul cultural. Se remarc` astfel o \mpletire armonic`, sau o simbioz` \ntre religie, cultur` [i civiliza]ie. Dar Sf=nta Scriptur` fiind hran` duhovniceasc` a devenit [i izvor de inspira]ie al celor mai mari arti[ti ai lumii. Arta bizantin` [i cea cre[tin` occidental` [i-a scos subiectele de inspira]ie din Sf=nta Scriptur`, \nc=t catedralele [i m`n`stirile au devenit adev`rate Biblii \n piatr` (M. Vloberg). La fel se poate spune [i despre marile opere din arta Rena[terii, at=t \n pictur`, c=t [i \n sculptur`. Scenele din capela Sixtin` r`m=n cele mai \nsemnate capodopere ale picturii, iar ca sculptur` este suficient s` ne g=ndim la Michelangelo cu: David, Pieta [i Moise. Despre aceast` din urm` sculptur`, c=nd a fost v`zut` pentru prima dat`, cei prezen]i au exclamat plini de admira]ie [i uimire: a \nviat Moise!. La fel [i arta iconografic`, se dezvolt` \n lumea bizantin` [i se continu` apoi [i \n frescele bisericilor [i m`n`stirilor rom=ne[ti precum [i \n miniaturile care \mpodobesc manuscrisele c`r]ilor biserice[ti. De pild`, pictorii rom=ni Nicolae Grigorescu [i T`t`r`scu au \mpodobit pere]ii m`n`stirilor cu scene biblice nemuritoare (precum m`n`stirea Agapia). |n pictura universal` se remarc` \ndeosebi Leonardo da Vinci cu Cina cea de tain`; Rembrandt, cu Isac [i Rebeca, Samson la masa de nunt`, |ntoarcerea fiului risipitor, Lep`darea Sf=ntului Petru [i Ucenicii \n drum spre Emaus; Ti]ian, cu Ecce homo; Rafael, cu Calvarul [i Punerea \n morm=nt; Michelangelo, cu Facerea omului; El Greco, cu Adora]ia p`storilor, |nvierea lui Hristos, Sf=ntul Martin [i Sf=ntul Ioan Evanghelistul [i Francisc de Assisi; Antonio Ciseri, cu Punerea \n morm=nt; Gustav Dor, cu Judecata lui Solomon, Solomon prime[te pe regina din Saba [i Solomon b`tr=n; Piero della Francesca, cu |nvierea; Duccio, cu Femeile la morm=nt; Giotto, cu Jeluirea lui Hristos; Matthias Grnewald, cu R`sm=nt; Aert de Gelder, cu Abraham [i cei trei \ngeri. Intuitia se va face ar`t=ndu-se plan[e sau diapozitive cuprinz=nd aceste picturi celebre care au intrat \n patrimoniul artei universale.
317
|n ceea ce prive[te domeniul muzicii, to]i marii compozitori ai lumii moderne au compus Misse- (Sf. Liturghie). S-a impus \n mod deosebit Beethowen cu Missa solemnis. Mai putem aminti Requiemul lui Mozart; Oratoriile lui Bach \nchinate Patimilor Domnului; Crea]iunea de Hayden; Patimile Domnului de Handel, etc. De asemenea, \n domeniul operei e suficient s` amintim doar Corul robilor din Nabucco de G. Verdi, ca [i opera Samson [i Dalila. La toate acestea putem adùga [i compozi]iile religioase, \n special Sf=nta Liturghie ale celor mai mari compozitori [i dirijori rom=ni de coruri biserice[ti. Intui]ia se poate face pun=ndu-se un disc cu una sau mai multe din compozi]iile muzicale amintite. |n literatur` putem semnala Divina Comedie a lui Dante, ca fiind opera cea mai celebr` din Evul Mediu. Influen]a Sfintei Scripturi asupra lui Milton se materializeaz` prin opera sa: Paradisul pierdut. Tot din Biblie s-au mai inspirat [i al]i scriitori cu r`sunet mondial, precum: Tolstoi, Dostoievschi, Victor Hugo, etc.
Ce cuprinde Biblia sau Sf=nta Scriptur`? (Cuprinde Cuv=ntul lui Dumnezeu scris sub inspira]ia Duhului Sf=nt). Care este scopul esen]ial al Bibliei? (De a le ar`ta oamenilor voia lui Dumnezeu [i drumul care duce la m=ntuire). Ce implic` acest fapt? (Implic` faptul c` restabilind chipul lui Dumnezeu \n fiin]a noastr` ne vom orienta spre tot ceea ce ne cultiv` spiritul, spre tot ceea ce reprezint` adev`r, bine [i frumos). Cum a influen]at Sf=nta Scriptur` spiritul omenesc? (L-a influen]at \n mod creator \n toate domeniile de activitate: literatur`, istoriografie, pictur`, sculptur`, muzic`, arhitectur`, etc. |ntr-un cuv=nt, Biblia a stimulat spiritul omenesc spre valorile morale [i estetice, ea r`m=n=nd astfel o capodoper` a culturii [i civiliza]iei universale).
8. Aplicarea
Pentru a fi c=t mai accesibil`, Biblia a fost tradus` \n peste 2500 de limbi [i dialecte, mai mult ca oricare alt` carte din lume. Astfel, fiind citit` de un num`r tot mai mare de oameni, ea \[i \ndepline[te rolul ei clarv`z`tor. |n felul acesta, cu c=t citim mai mult Biblia [i cu c=t ne orient`m via]a dup` cuv=ntul lui Dumnezeu pe care ea \l cuprinde, cu at=t ne vom \nnobila mai mult fiin]a, devenind
318
Capitolul unu
mai buni [i mai drep]i, caractere ferme, hot`r=te s` \ndeplineasc` voia lui Dumnezeu. |n lec]iile care vor urma, ne vom str`dui s` cunoa[tem c=t mai temeinic Biblia, \nc=t Cuv=ntul Domnului s` devin` pentru fiecare din noi, a[a cum zice psalmistul: o candel` pentru picioarele mele [i o lumin` pentru c`rarea mea (Psalmul l 19, 105). 9. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
Cateheze dogmatice
319
CAPITOLUL
2
Cateheze dogmatice
320
Capitolul doi
--
Cateheze dogmatice
321
Existen]a lui Dumnezeu

Privind via]a \n desf`[urarea ei, ca [i ordinea [i armonia din univers [i din noi \n[ine, omul dotat cu libertatea de a-[i pune continuu \ntreb`ri, \n mod firesc [i-a pus [i \[i pune problema cauzei care le-a determinat pe toate [i a scopului pentru care au ap`rut. {i astfel ajunge inevitabil la cauza lor prim`, la St`p=nul vie]ii [i al universului. Dar cum acest St`p=n este altceva dec=t noi, sau dec=t universul; [i cum nu-L poate sesiza empiric cu sim]urile; [i cum ra]iunea nu este totdeauna luminat` de credin]`, omul [i-a pus [i \[i pune \ntrebarea dac` exist` \ntr-adev`r aceast` Fiin]` suprem`, f`r` de \nceput [i f`r` de sf=r[it, Creatorul a tot ce exist`.
II. Anun]area temei

|n cele ce urmeaz` vom ar`ta c` \ntr-adev`r exist` o Fiin]` suprem` c`reia \i spunem Dumnezeu, ca St`p=n a tot ce are un \nceput [i un rost \n lume.
III. Tratarea
Pe l=ng` oamenii care cred \n Dumnezeu, sunt mul]i care nu admit existen]a Lui. Ei se numesc atei, [i spun c` \n lume exist` legi dup` care ea se conduce, [i nu mai e nevoie de altceva. Totul merge automat, de la sine. Via]a \ns`[i se prezint` \ntr-o mi[care [i evolu]ie, materia dezvolt=ndu-se de la simplu la complex, tinde mereu spre perfec]iune. Astfel s-a dezvoltat de la anorganic la organic, [i a[a a ajuns s` apar` omul, ca fiin]` ra]ional`, capabil` s` o domine [i s` o transforme prin for]ele lui proprii [i s` fac` din ea ce vrea [i ce poate, f`r` a da socoteal` cuiva de aceasta... Nu le este \ns` u[or celor ce neag` existen]a lui Dumnezeu s`-[i sus]in` p`rerile sau convingerile lor p=n` la cap`t... Ei nu pot, de pild`, explica cine anume a pus legile \n materie, spre a-i determina mi[carea [i evolu]ia?... Cum a ap`rut frumuse]ea materiei?... Cum a putut materia evolua de la anorganic p=n` la om?... Cum a ap`rut via]a?... {i fiindc` ne-am referit la om, e suficient s` arunc`m [i numai o privire spre noi \n[ine, ca s` ne \ntreb`m \n mod firesc cum s-au putut forma organele corpului omenesc at=t de complexe [i
322
Capitolul doi
de perfecte, \nc=t necesit` o specializare de o via]` ca s` le po]i p`trunde tainele existen]ei [i func]ion`rii lor?!... Cum s-au aranjat apoi organele \ntr-o a[a interdependen]`, \nc=t s` asigure func]ionalitatea at=t de variat` a organismului uman?!... Cum a putut celula microscopic`, care \ndepline[te func]ia unei uzine, s` se combine cu alte celule pentru a forma anumite ]esuturi [i apoi organele?! Cine le-a imprimat memoria func]iei lor, [tiut fiind c` dac` la un moment dat \[i pierd aceast` memorie de leg`tur` [i func]ionalitate, formeaz` ]esuturi maladive, ce duc via]a la pieire?!... Cum ochiul, ficatul, inima, pl`m=nii, etc. asemenea unor fabrici, \ncap \n locuri a[a de mici, se leag` \ntre ele [i asigur` buna desf`[urare a vie]ii organismului omenesc?!... Tot \ntreb`ri f`r` r`spuns r`m=n cu at=t mai mult cele referitoare la suflet, sau la \ntregul univers... {i cum \n mod firesc c=nd privim un ceasornic, ne g=ndim c` nu a putut ap`rea f`r` s`-[i fi avut ceasornicarul sù; sau c=nd privim o simpl` ma[in` nu putem admite c` a ajuns la forma pe care o vedem prin evolu]ia din sine \ns`[i, ci c` a fost creat` de o inteligen]` omeneasc`, purt=nd chiar numele firmei care a creat-o, tot a[a nu putem admite ca at=t de complicata ma[in` format` din suflet [i trup s` apar` din \nt=mplare, sau printr-o simpl` evolu]ie, f`r` ca la baza ei s` existe o ra]iune, sau o inteligen]` suprem`. Dac` un robot, sau un calculator au fost create cu inteligen]` de c`tre om, se impune prin asocia]ie de idei c` [i inteligen]a uman` trebuie s`-[i aibe o cauz` care a produs-o, sau o inteligen]` suprem` care a creat-o. V`z=nd aceast` izbitoare [i conving`toare realitate, s-a f`cut chiar paradoxala afirma]ie c` dac` Dumnezeu nu exist`, trebuie s`-L invent`m!... Dar cum via]a [i lumea cu tot ce este \n ea exist`, tot astfel exist` [i Creatorul ei. {i pentru a demonstra acest fapt vom cùta s` aducem mai multe dovezi sau argumente. 1. Argumentul istoric. Pe drept cuv=nt spunea un \n]elept al lumii vechi c` ceea ce to]i oamenii ]in \n chip instinctiv ca adev`rat, este un adev`r natural (Aristotel). Credin]a \n divinitate, indiferent de modul \n care a fost conceput`, este prezent` la toate popoarele [i \n toate timpurile. Nu este nici un popor a[a de s`lbatic ca s` nu cread` \ntr-un Dumnezeu, chiar dac` aceast` credin]` nu este cea adev`rat` (Cicero). Privi]i la fa]a p`m=ntului [i ve]i vedea probabil cet`]i f`r` ziduri, f`r` legi, ve]i g`si popoare care nu cunosc scrierea [i folosirea banilor, dar un popor f`r` Dumnezeu n-a v`zut \nc` nimeni (Plutarh). 2. Argumentul cosmologic se refer` la lumea [i legile care stau la baza fenomenelor din univers. Este oricui cunoscut faptul
Cateheze dogmatice
323
c` orice lucru, orice ac]iune are o cauz` a existen]ei sale. Aceast` cauz` a lucrurilor din lume nu se afl` \n ele \nsele, ci \n afara lor. Ea nu poate fi \nt=mpl`toare, fiindc` \nt=mplarea nu creaz` ordinea. {i atunci spunem c` aceast` cauz` este absolut`, etern`, neschimb`toare, spiritual` [i personal`. Referindu-ne apoi la materie, este [tiut faptul c` \n sine ea este inert`, adic` nu se poate pune \n mi[care de la sine. Mi[carea materiei presupune neap`rat existen]a unui Mi[c`tor nemi[cat... |n sf=r[it, via]a pe p`m=nt nu a putut s` apar` din materia moart`. Oric=te cercet`ri [i \ncerc`ri s-ar fi f`cut \n laborator, nu s-a putut ajunge la crearea vie]ii, ci la formularea principiului c` via]a nu se poate na[te dec=t din via]` (Omne vivum ex vivo Pasteur). De aici rezult` c` exist` un principiu, un \nceput al vie]ii; [i mai presus de toate un izvor al vie]ii, care are via]a \n sine \nsu[i. 3. Argumentul teleologic, prive[te scopul bine determinat al existen]ei universului. Frumuse]ea, ordinea, armonia nu pot fi dec=t opera unei inteligen]e supreme, care a f`cut lumea dup` un anumit plan [i cu un scop bine determinat. Orice lucru care exist` nu poate fi produsul hazardului, sau al \nt=mpl`rii. El are un scop precis pentru care exist`, precum [i o lege fundamental` a existen]ei. Iar aceasta presupune \n chip necesar existen]a unei inteligen]e, a unei voin]e supreme, sau a unei Fiin]e personale, atotputernic` [i bun`. Dac` materia are \n sine un impuls spre organizare [i o finalitate incon[tient`, ne \ntreb`m: cine i-a imprimat-o?!... Care este originea legilor dup` care ea se conformeaz`?! 4. Argumentul moral se refer` la sufletul omenesc, care dispune de acel judec`tor interior numit con[tiin]` moral`, ca o capacitate de a deosebi binele de rù; ceea ce este drept, de ceea ce este nedrept; meritul de vin`; r`splata de pedeaps`. Ne \ntreb`m: cine a pus \n sufletul omului aceste no]iuni? Exist` apoi \n sufletul omului [i un impuls al ordinei morale, un ordin venit din str`fundurile firii, care \l oblig` s` urmeze binele [i s` evite rùl. Aceasta este legea moral` natural`, \nc=t a[a cum constata Apostolul, popoarele care nu au lege, din fire fac cele ale legii; neav=nd lege, \[i sunt ei singuri lege (Romani 2, 14). Dac` \n sufletul omului exist` legluitorul care \l \ndeamn` s` s`v=rseasc` binele, ca [i judec`torul care \l mustr` c=nd nu s`v=r[e[te binele, acest fapt ne oblig` s` admitem c` exist` un Izvor al binelui, c` exist` un Legiuitor [i Judec`tor suprem care a pus \n sufletul omului no]iunea binelui [i obliga]ia de a-l urma.
324
Capitolul doi
5. Pe l=ng` aceste argumente mai exist` [i cel antropologic, cu referire special` la om, mai ales la sufletul lui nemuritor. Spre deosebire de lumea \nconjur`toare care este material`, omul are [i suflet. To]i [tim aceasta, dar ce este sufletul [i con[tiin]a \n sine r`m=n taine ad=nci. E adev`rat c` materia sau creierul este pentru suflet asemenea instrumentului pentru c=nt`re]. Dar instrumentul nu e tot una cu c=nt`re]ul. Nu deriv` unul din altul. Se condi]ioneaz` reciproc, dar exist` independent. {i alte vie]uitoare au creier, dar nu au [i suflet. Omul are deci sufletul ca [i via]a \ns`[i din afara lui. E o suflare dup` chipul Persoanei care i l-a dat; [i care fiind deosebit` de orice realitate material`, este Fiin]a suprem` spiritual`.

Din cele de mai sus vedem c` existen]a lui Dumnezeu poate fi dovedit` pe cale ra]ional`, baz=ndu-ne pe mai multe argumente, \ncep=nd cu cel istoric, potrivit c`ruia credin]a \ntr-o Fiin]` suprem` (divinitate) a fost pretutindenea [i de toate neamurile admis` [i cultivat` \n variate forme. Iar ceea ce to]i oamenii ]in \n chip instinctiv ca adev`rat, este un adev`r natural. La aceasta adùg`m argumentul cosmologic, privind lumea [i legile care stau la baza fenomenelor din univers, care au o cauz` a existen]ei lor, iar materia inert` \n ea \ns`[i este pus` \n mi[care de un Mi[c`tor nemi[cat. La fel [i via]a, nu putea s` apar` din materia moart`, ci din Fiin]a care are via]a \n Sine. Aceasta \nseamn` c` \ntreaga existen]` nu poate fi produsul hazardului, sau al \nt=mpl`rii. Ea prezint` o armonie, o ordine, o frumuse]e, care implic` existen]a unei inteligen]e, a unei voin]e supreme, existen]a unei Fiin]e, personal` [i atotputernic`, care a adus toate la existen]` dup` un plan [i cu o finalitate. Privind apoi la noi \n[ine, u[or putem \n]elege c` omul este singura fiin]` care are suflet ce nu poate fi produsul materiei, ci \[i are originea \ntr-o alt` realitate din afara lui. Aceasta este Fiin]a spiritual` care i l-a dat. Pe l=ng` aceasta omul posed`, \n structura lui spiritual`, impulsul de a urma binele, c=t [i judec`torul care \l mustr` dac` nu-l urmeaz`. Nici acestea nu sunt produse ale materiei. Ele presupun astfel \n chip necesar existen]a unui Legiuitor [i Judec`tor suprem.
Cateheze dogmatice
325
V. Asocierea
Un cercet`tor care toat` via]a [i-a dedicat-o studierii credin]elor religioase, remarc` \ntr-o lucrare monumental` c` dou` realit`]i sunt \nt=lnite \n toate credin]ele, la toate popoarele lumii. {i anume, ideea unei divinit`]i, a unei Fiin]e supreme [i cea a sufletului nemuritor. Toate practicile de la \nmorm=ntare, ca [i cultul mor]ilor confirm` la toate popoarele credin]a \n via]a de dincolo de morm=nt [i implicit cea \n nemurirea sufletului. Iar credin]a \n divinitate, ca [i cea \n nemurirea sufletului reprezint` posibilitatea definirii omului ca fiin]` religioas`, pe m`sur` s` stabileasc` \n mod con[tient [i liber leg`tura sau rela]ia cu Fiin]a suprem`, pe care o ador` [i de care depinde via]a [i destinul sù ve[nic.
VI. Generalizarea
Din cele p=n` aici tratate vedem c` Dumnezeu este Fiin]a suprem` personal` [i atotputernic` care a adus \ntreaga existen]` din nefiin]` la fiin]`, dup` un anume plan al Sù [i cu o finalitate (scop) bine determinat`.
VII. Aplicarea
Auzim adesea pe mul]i spun=nd c` L-au cùtat pe Dumnezeu, dar c` nu L-au g`sit, nu l-au v`zut, nici pipìt, nici sim]it... Probabil c` a[a este. Dar Dumnezeu este at=t de mare, \nc=t nu \ncape \n \ntreaga lume, [i at=t de mic, \nc=t \ncape \n inima oricui. Caut`-l \n inima ta, \n ad=ncul sufletului tù [i-l vei g`si cu siguran]`!... Prive[te apoi armonia cerului \nstelat, frumuse]ea naturii, via]a care pune \n mi[care \ntreaga fire \nconjur`toare, spre a-[i \ndeplini menirea sa, [i vei constata al`turi de un mare om de [tiin]` c` chipul lui Dumnezeu \l v`d \ntr-o floare! Nu c` floarea l-ar con]ine pe Dumnezeu, ci pentru c` opera, sau lucrarea ne duce totdeauna cu g=ndul [i cu inima la Autorul ei.
-326
Capitolul doi
Originea [i fiin]a religiei

Am v`zut c` nu putem concepe existen]a lumii, sau a crea]iei f`r` s`-[i aibe Creatorul sù. Dumnezeu a creat lumea cu un anume scop. Nu spre a o l`sa \n p`r`sire, ci pentru a men]ine leg`tura, sau a fi \n rela]ie cu ea. Cu at=t mai mult, crearea omului, ca [i coroan` a crea]iei, purt`tor al chipului lui Dumnezeu, a fost adus` la existen]`, nu pentru a fi p`r`sit de Creatorul sù, ci pentru a men]ine o ne\ntrerupt` leg`tur` cu el. Aceast` leg`tura sau rela]ie a omului cu Dumnezeu este religia.
II. Anun]area temei

Ne \ntreb`m: care este originea [i fiin]a religiei?
III. Tratarea
La aceast` \ntrebare r`spunsurile au fost foarte diferite. Mul]i cercet`tori ai fenomenului religios socotesc c` religia ca fenomen sufletesc specific omului este un proces de evolu]ie de la formele primare, identificate la diferite triburi s`lbatice [i foarte str`vechi, cu trecere prin politeism [i finaliz=nd \n monoteism. Vom vedea mai \nt=i [i mai \n am`nunt care sunt \ncerc`rile de a explica originea religiei? Unii v`d originea religiei \n magie. Se afirm` c` oamenii din epoca primitiv`, \ntruc=t nu au putut explica fenomenele naturii, au cùtat s` le fundamenteze pe diferite for]e tainice, misterioase, pe care au cùtat apoi, asemenea vr`jitorilor de azi, s` le capteze \n favoarea lor prin diferite gesturi, talismane [i formule consacrate. Neput=ndu-[i atinge scopul, au inventat zei, asemenea lor, care au fost invoca]i apoi \n diferite situa]ii sau \mprejur`ri. Aceast` teorie face \ns` confuzie \ntre religie [i magie. |n modul lor de interpretare, normal ar fi fost ca religia (ca rela]ie sau leg`tur` cu for]ele tainice) s` fi fost mai \nt=i, [i apoi magia, ca form` de captare a lor... S-a cùtat apoi originea religiei \n animism. Se considera c` toate lucrurile din natur` sunt \nsufle]ite (au suflet \n ele). Aceste spirite pot exista [i independente. Majoritatea lor sunt \ns` rùf`c`toare. S-a cùtat s` se intre \n leg`tur` cu ele [i astfel s-a ajuns la zeificarea lor, [i mai departe la politeism. Nu e u[or \ns`
Cateheze dogmatice
327
a propune animismul ca religie primordial`, fiindc` \n esen]` animismul nici nu poate fi considerat religie! Lipsa de temei a acestei interpret`ri a dus pe al]i cercet`tori la concluzia c` religia [i-ar avea originea \n naturalism. Acesta reprezint` o form` primitiv` de religie, care const` \n \ncercarea omului de a da \n]eles infinitului, sau nem`rginitului din jurul sù. Omul primitiv av=nd sentimentul de admira]ie sau de groaz` \n fa]a puterilor [i fenomenelor naturii a \nceput s` le adore. Astfel, \ncerc=nd s` le perceap` cu ajutorul sim]urilor sale, unele obiecte din natur` fiindu-i apropiate, le-a adorat ca atare; iar cele mai \ndep`rtate, precum: cerul, soarele [i ceilal]i a[tri, au devenit zei. Naturismul \ns` nu poate r`spunde la \ntrebarea: de unde a luat omul ideea de divinitate, dac` nu ar fi existat religia?!... Naturismul apare \n aceast` situa]ie, doar o form` de interpretare sau de aplicare a religiei deja existent`. O alt` \ncercare de cùtare a originii religiei se \ndreapt` spre fetisism, ca adorare a unor obiecte naturale (o bucat` de lemn, o piatr`, un arbore, un os), sau a unor obiecte artificiale (un cu]it, o br`]ar`, un baston). Ca [i animismul, fetisismul nici nu poate fi socotit religie \n \n]elesul propriu al cuv=ntului, ci o supersti]ie. De fapt fetisismul nici nu este \nt=lnit la popula]ii foarte \ndep`rtate ca timp, ci la acelea care erau pe punctul de a intra \ntr-o civiliza]ie superioar`. |nsu[i numele lui (de la portughezul fetico (obiect vr`jit, talisman, amulet), a fost dat de navigatorii portughezi \n secolul al XV-lea obiectelor ciudate pe care negrii de pe coasta de apus a Africii le adorau ca zeit`]i... Totemismul consider` c` sufletul unui str`mo[, sau al unui protector al unei familii, trib sau popor ar locui \ntr-un anume animal sau plant`. Acesta se numea totem, [i se consider` de unii c` aceast` form` de totemism ar constitui [i prima form` de religie. Totemismul \ns` asem`n=ndu-se cu animismul, poate fi o form` particular` a acestuia, referindu-se la cultul str`mo[ilor [i nu la adorarea unei divinit`]i... O variant` a totemismului este tabuismul, care \nlocuind totemul cu tabu-ul, g`se[te originea religiei \n elementul de prohibi]ie. Adic`, anumite persoane (precum [eful tribului), animale, sau lucruri erau scoase din uzul comun [i fiind ferite de atingere, erau considerate tabu. Se apreciaz` c` din acest tabu s-a n`scut ideea de divinitate, [i odat` cu ea [i cea de religie. Numai c` religia presupune nu o interdic]ie, ci o leg`tur`, sau o unire, o comuniune... \nc=t aceast` explica]ie a originii religiei este fals`.
328
Capitolul doi
|ntruc=t aceste teorii nu rezist` criticii, s-a cùtat originea religiei \n sentimentul de fric`, de team` a omului primitiv \n fa]a fenomenelor \ngrozitoare [i inexplicabile ale naturii. S-a chiar formulat ideea c` frica i-a creat pe zei (Epicur). Dac` frica i-ar fi creat pe zei, ne-am a[tepta \n mod firesc ca toate zeit`]ile s` fie rele, iar odat` cu dispari]ia fricii de fenomenele naturii, s` dispar` [i religia. Ori, vedem c` nu se \nt=mpl` a[a... Pe de alt` parte, nici nu se poate spune despre omul primitiv c` era fricos \n lupt` cu for]ele naturii, ci dispunea de mult curaj pentru a le face fa]` [i domina... Dac` toate aceste teorii nu pot explica originea religiei, un cercet`tor de renume mondial, Wilhem Schmidt (despre care Mircea Eliade spune c` este f`r` \ndoial` unul din cei mai mari lingvi[ti [i antropologi ai acestui secol) \ntr-o monumental` lucrare referitoare tocmai la Originea ideii de Dumnezeu (scris` \n 12 volume, \ntre 1912-1955) demonstreaz` c` la popula]iile cele mai \napoiate [i mai vechi, g`sim credin]a \n existen]a unei Fiin]e supreme, creator al lumii [i legislator al ordinei morale. Aceasta este teoria monoteismului primitiv, care arat` c` la \nceput era credin]a \ntr-un singur Dumnezeu [i apoi s-a ajuns [i la \nv`]`tura cre[tin` despre originea religiei. Omul poart` \n sine suflarea divin`, adic` chipul lui Dumnezeu. Printre alte calit`]i ale sufletului omenesc date \nc` de la crea]ie, este [i aceea de a fi fiin]` religioas`, adic` de a avea capacitatea, de a tinde necontenit s` intre \n leg`tur` cu Creatorul sù, cu P`rintele sù. Altfel spus, cum sufletul omului are capacitatea de a g=ndi, de a deosebi binele de rù (fiind o fiin]` moral`) sau frumosul de ur=t (av=nd de la natur` voca]ia esteticului), tot astfel, de la natur` omul are capacitatea de a intra \n comuniune transcendent` cu o valoare absolut` [i infinit`, care este Fiin]a suprem`, adic` Dumnezeu. |n felul acesta putem spune c` de la natur` (\naintea oric`rei alte experien]e) omul este fiin]a religioas`, iar religia este un fenomen divin-uman, reprezent=nd leg`tura dintre Dumnezeu (care se deschide spre om) [i omul (care tinde mereu spre comuniune cu Dumnezeu). Ceea ce a adus [i mereu aduce \ntunecarea, falsificarea, confuzia (dar nu [i anularea) rela]iei omului cu Dumnezeu, este p`catul, \nc=t pe bun` dreptate constat` Apostolul c` datorit` p`catului, omul dec`z=nd sub aspect religios din monoteismul primar, a schimbat m`rirea lui Dumnezeu celui nestric`cios \ntru asem`narea chipului omului celui stric`cios [i a p`s`rilor [i a celor cu patru picioare [i al t=r=toarelor... [i adev`rul lui Dumnezeu \n minciun` [i s-a \nchinat [i a slujit f`pturii \n locul F`c`torului (Romani 1, 2325).
Cateheze dogmatice
329
Ne \ntreb`m acum: care este fin]a religiei? {i la aceast` \ntrebare s-au formulat mai multe r`spunsuri, sau pretinse explica]ii. |n primul r=nd, teoria intelectual`, pornind de la faptul c` omul este o fiin]` g=nditoare \ncearc` s` arate c` religia este un produs al intelectului, sau al g=ndirii noastre, temeluit` pe no]iunea de cauzalitate [i pe ideea de infinit. Cauzalitatea fiind o lege fundamental` a g=ndirii face ca mintea s` mearg` din cauz` \n cauz`, p=n` ajunge la cauza suprem`, care este Dumnezeu. |n acest caz Dumnezeu nu este o persoan` distinct` de om, ci o idee, un concept superior tuturor celorlalte. Pe de alt` parte, \n om se na[te ideea de infinit, de nem`rginit, \n contrast cu m`rginitul. Personific=nd infinitul, omenirea l-a numit Dumnezeu. Aceast` teorie nu poate explica \ns` fiin]a religiei, fiindc` religia este \n primul r=nd via]` [i nu poate fi redus` la intelect. S-a \ncercat apoi s` se g`seasc` fiin]a religiei prin teoriile voluntariste, care pornind de la faptul c` g=ndurile [i sentimentele noastre sunt traduse \n ac]iuni prin voin]`, consider` c` voin]a moral` este elementul primordial al religiei. Altfel spus: religia este moralitate. Legea moral` [i con[tiin]a datoriei din om determin` faptele noastre [i prin ele demonstr`m existen]a lui Dumnezeu. Aceast` identitate dintre religie [i moral` este gre[it`, fiindc` omul poate fi moral, f`r` a fi religios, [i invers. Voin]a moral` e doar o func]ie par]ial` a fenomenului religios. Alte teorii numite sentimentaliste vor s` demonstreze c` sentimentul de pietate [i cel de iubire con[tient` constituie fiin]a religiei. Este adev`rat c` aceste sentimente joac` un mare rol sub aspect religios, dar nu pot fi considerate ca singurele func]ii suflete[ti care determin` fiin]a religiei. Mai exist` apoi [i teoriile numite estetice, care sus]in c` fiin]a religiei const` \n fantezie [i sentimentul estetic, ea reprezent=nd o \nfrumuse]are a vie]ii. Este adev`rat c` fantezia [i imagina]ia omeneasc` pot prelua elementele existente ale religiei, dar nu le pot crea. |n sf=r[it, s-a \ncercat s` se demonstreze c` organul sufletesc al religiei ar fi con[tiin]a. Identific=nd \ns` con[tiin]a moral` cu cea psihologic` se cade \n gre[eala de a socoti con[tiin]a valorilor morale ca fiind egal` la to]i oamenii. Privind aceste \ncerc`ri de a explica fiin]a religiei, vedem c` ele sunt unilaterale. Toate la un loc \ns` prezint` religia ca un fenomen psihologic integral: intelect, voin]`, sentiment, valori estetice [i con[tiin]`. {i astfel sufletul \n totalitatea func]iilor sale se poate raporta la divinitate [i poate intra \n leg`tur` sau \n
330
Capitolul doi
comuniune cu ea, stabilind actul religios. Astfel, mintea (intelectul sau g=ndirea) aduce lumina cunoa[terii lui Dumnezeu, voin]a adaug` trìrea, iar sentimentul aduce c`ldura ador`rii lui Dumnezeu. De aici vedem c` \n fiin]a religiei distingem urm`toarele elemente esen]iale: Dumnezeu spiritual, personal [i mai presus de lume, ca obiect al religiei; omul \nzestrat cu suflet liber [i nemuritor, ca subiect al religiei. Leg`tura omului cu Dumnezeu na[te sentimentul religios, sau aspectul religiei interne (subiective), care se exteriorizeaz`, concretiz=ndu-se prin cult [i moral` (care reprezint` religia extern` sau obiectiv`).

Ce reprezint` religia? (Leg`tura sau comuniunea omului cu Dumnezeu). Care este originea religiei? (S-au dat mai multe r`spunsuri la aceast` \ntrebare). Care sunt acestea? (Se consider` c` originea religiei trebuie cùtat` \n formele ei de manifestare primar`, precum: magia, animismul, naturismul, fetisismul, totemismul, tabuismul, sau sentimentul de team`). Explic` acestea originea religiei? (Nu explic`, fiindc` acestea, neav=nd ideea unei Fiin]e supreme, ci a spiritelor oamenilor, sau simplu a diferitelor obiecte, nici nu pot fi considerate religii). Atunci care este originea religiei? (Religia este s`dit` de Dumnezeu \n sufletul omenesc, c=nd i-a imprimat chipul Sù [i reprezint` o capacitate a sufletului de a intra \n comuniune cu Dumnezeu. Altfel spus, religia este un fenomen divino-uman). Care este fiin]a religiei? (Religia reprezint` un proces sufletesc integral, format din g=ndire, voin]`, sentiment, imagina]ie [i con[tiin]` raportat la Dumnezeu). Care este forma intern`-subiectiv` a religiei? (Sentimentul religios). Dar cea extern`-obiectiv`? (Cultul [i morala).
V. Asocierea
Pentru a \n]elege mai bine originea [i fiin]a religiei, s` o compar`m cu limbajul. Orice om normal este \nzestrat de Dumnezeu cu capacitatea de a-[i exprima g=ndurile [i sim]`mintele sale prin cuvinte, sau prin limbaj. Au fost cazuri c=nd s-au g`sit copii crescu]i de animale [i \n acea perioad` de timp au deprins limbajul lor. Fiind apoi lua]i sub protec]ia oamenilor, ei au \nv`]at limba acestora. Tot astfel, au fost oameni c`rora li s-a interzis s` practice sentimentul religios. {i atunci [i-au f`cut
Cateheze dogmatice
331
idoli din al]i oameni, pe care i-au considerat celebri, sau din alte lucruri... Sau au \ncercat chiar riscul de a nu-[i ]ine \n`bu[it sim]`m=ntul religios pe care \l aveau \n ad=ncul sufletului lor [i care \[i cerea dreptul de exteriorizare.
VI. Generalizarea
Din cele p=n` aici tratate vedem c` religia este leg`tura liber` [i con[tient` a omului cu Dumnezeu, manifestat` \n interior prin sentimentul religios, iar \n exterior (\n afar`) prin cult [i moral`.
VII. Aplicarea
|n primul r=nd, omul ca fiin]` religioas` are datoria de a intra \n comuniune cu Dumnezeu printr-un act de cunoa[tere a Descoperirii, sau Revela]iei pe care Dumnezeu i-a f`cut-o prin Sf=nta Scriptur` [i Sf=nta Tradi]ie. A doua datorie este aceea de a s`rb`tori, sau celebra credin]a pe care o m`rturise[te, prin adorarea lui Dumnezeu \n cadrul cultului particular [i public. A treia datorie se refer` la exteriorizarea prin fapte a sentimentului religios, dovedind prin aceasta credin]a vie [i leg`tura trainic` cu Dumnezeu.
--
Revela]ia dumnezeiasc`
Fiind creat dup` chipul [i asem`narea lui Dumnezeu, omul s-a aflat totdeauna \ntr-o rela]ie de comuniune [i comunicare cu El. Chiar dac` interven]ia p`catului a derutat aceast` rela]ie, totu[i Dumnezeu nu l-a \ndep`rtat cu totul pe om din iubirea Sa... Dar a[a cum \n mod firesc pentru a intra \n comuniune cu cineva se impune \n mod necesar cunoa[terea lui, tot astfel pentru a intra \n rela]ie cu Dumnezeu, se cere s`-L cunoa[tem. La aceast` cunoa[tere a lui Dumnezeu se ajunge prin \ns`[i descoperirea Lui.
332
II. Anun]area temei
Capitolul doi
Aceast` descoperire se nume[te revela]ie dumnezeiasc` (sau divin`) [i vom vedea mai \n am`nunt despre ea \n cele ce urmeaz`.
III. Tratarea
Sf=nta Scriptur` ne arat` c` Dumnezeu poate fi descoperit \n primul r=nd pe cale natural` din crea]ia Sa: Cerurile spun slava lui Dumnezeu [i facerea m=inilor Lui o veste[te t`ria (Psalmul 18, 1); Cele nev`zute ale Lui se v`d de la facerea lumii, \n]eleg=ndu-se din f`pturi, adic` ve[nica Lui putere [i dumnezeire (Romani 1, 20). Noi descoperim pe Dumnezeu din crea]ia Sa cu ajutorul ra]iunii luminate de credin]`. Pentru un credincios \ntreaga natur` este o carte deschis` \n care se poate citi despre atotputernicia, bun`tatea, dreptatea, iubirea, frumuse]ea, atot[tiin]a Creatorului. Chipul lui Dumnezeu \l v`d \ntr-o floare spunea cineva. Nu c` floarea l-ar con]ine pe Dumnezeu, ci modul \n care este organizat`, via]a [i frumuse]ea ei, ne duce cu g=ndul la Cel ce are via]` \n Sine [i \[i descopere frumuse]ea vie]ii Sale, concretiz=nd-o \n crea]ia Sa. Acest mod de descoperire fireasc`, natural`, cu mintea [i sim]irea proprie, a Creatorului din crea]ia Sa, o numim revela]ie natural`. Dar pe cale natural`, nu toat` mintea \l vede la fel pe Dumnezeu. Veacuri de-a r=ndul, datorit` p`catului, spune Apostolul, oamenilor li s-a \ntunecat mintea [i au schimbat adev`rul lui Dumnezeu \n minciun` [i s-au \nchinat [i au slujit f`pturii \n locul F`c`torului (Romani 1, 35). Pentru a evita aceast` pr`p`stioas` confuzie (a Creatorului cu f`ptura), Dumnezeu s-a descoperit \n mod direct omului spre a fi cunoscut (a[a cum este El); spre a-I cunoa[te voia; spre a intra dup` cuviin]` \n comuniune cu El. Datorit` faptului c` Dumnezeu ca Duh absolut se afl` \n lumina neapropiat` (Timotei 6, 16), fiind cu totul altceva dec=t noi oamenii, nu oricui i se descoper` Dumnezeu [i nu oricum. Dumnezeu se descoper` pe cale supranatural`, comunic=nd direct voia Sa unor oameni ale[i. Dac` prima descoperire am numit-o natural`, pe aceasta o numim supranatural`, fiindc` este f`cut` de Dumnezeu \n mod direct [i fiindc` omul neput=nd ajunge singur la cunoa[terea Lui, o prime[te prin mijloacele lui Dumnezeu mai presus de fire. Sf=ntul Apostol Pavel spune c` Dumnezeu odinioar` \n multe r=nduri
Cateheze dogmatice
333
[i \n multe chipuri, a vorbit p`rin]ilor no[tri prin prooroci, \n zilele acestea mai de pe urm` ne-a grìt nou` prin Fiul... (Evrei 1, 12). Dup` cum am ar`tat mai sus, datorit` importan]ei cu totul excep]ional` pe care o prezint` descoperirea lui Dumnezeu, ea nu este comunicat` oricui, ci anumitor persoane alese \n mod special (de c`tre Dumnezeu) \n acest scop. |n Vechiul Testament, c`r]ile profetice p`streaz` peste tot con[tiin]a profetului c` este chemat de Dumnezeu spre a \ndeplini o misiune sf=nt`, c` ceea ce el comunic` nu sunt cuvintele sale ci descoperirea lui Dumnezeu, Cuv=ntul lui Dumnezeu. Profetul simte c` este ridicat cu duhul la o stare superioar`, care nu este comun` oamenilor [i la care nu poate ajunge orice om, ci numai cei chema]i \n mod special de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, acei cu care Dumnezeu comunic` au fost preg`ti]i ca s` poat` primi comunicarea, [i mai departe au fost f`cu]i capabili ca s` poat` transmite descoperirea lui Dumnezeu. Dac` comunicarea lui Dumnezeu o numim Revela]ie, preg`tirea omului pentru a putea primi [i transmite aceast` comunicare, o numim inspira]ie divin`. Revela]ia nu se poate face deci f`r` inspira]ie. Acela[i Duh al lui Dumnezeu care grìe[te prin prooroci, insufl` preg`tirea de a primi [i posibilitatea de a comunica. F`r` preg`tire din partea lui Dumnezeu, descoperirea nu ar fi posibil`. Altfel spus, revela]ia nu este posibil` f`r` inspira]ie. Ne \ntreb`m acum: cum se s`v=r[e[te procesul de comunicare a adev`rului dumnezeiesc prin inspira]ia Duhului Sf=nt? R`spunsurile sunt diferite. Unii spun c` Duhul Sf=nt \l fere[te doar de gre[eal` pe sf=ntul autor, care pune \n scris comunicarea lui Dumnezeu. Al]ii spun c` descoperirea adev`rului ar avea un caracter verbal, \n sens c` Duhul Sf=nt ar dicta, iar scriitorul sf=nt ar pune \n scris tot ceea ce a auzit. Aceste p`reri exprim` dou` extreme, care r`spund unilateral problemei enun]ate. Noi spunem c` Duhul Sf=nt \ntr-adev`r fere[te de gre[eal` pe sf=ntul scriitor, dar \n acela[i timp \i [i \nal]` duhovnice[te sufletul deasupra st`rii comune, spre a putea \n]elege [i sim]i ceea ce comunic`. Nu este deci anulat` personalitatea scriitorului, de aceea unele scrieri au un stil, altele un alt stil; unele au o ad=ncime duhovniceasc` mai mare, altele mai mic`, de[i acela[i Duh Sf=nt a comunicat adev`rul de credin]`. Dac` ar fi dictat, cum am v`zut c` s-a spus, atunci nu ne putem explica deosebirile [i varietatea formei de redare a diferi]ilor autori inspira]i de acela[i Duh Sf=nt. A[adar, inspira]ia are un caracter tainic de preg`tire [i comunicare a adev`rului de credin]`, dar \n acela[i timp [i un caracter de
334
Capitolul doi
\mpreun`-lucrare, sau de conlucrare \ntre Duhul Sf=nt, care comunic` adev`rul, [i personalitatea sf=ntului scriitor, care prime[te [i transmite \n scris acest adev`r m=ntuitor. Revela]ia divin` s-a desf`[urat \n timp [i cuprinde trei perioade mari. Prima perioad` este \naintea c`derii omului \n p`cat, c=nd Dumnezeu se descopere omului, comunic` cu el \n mod direct fa]` c`tre fa]`. A doua perioad` este dup` c`derea omului \n p`cat p=n` la venirea M=ntuitorului. Dumnezeu se descopere prin Lege [i prooroci. Legea comunic` voia lui Dumnezeu, \l ]ine pe om \n apropierea Sa [i \l preg`te[te pentru primirea unui izb`vitor. Proorocii comunic` voia lui Dumnezeu atunci c=nd cei care au primit Legea lui Dumnezeu, se dep`rteaz` de El. Profe]ii mai comunic` oamenilor [i planul lui Dumnezeu de a-i izb`vi din robia ap`s`toare a p`catului. Prin profe]i Dumnezeu descopere chiar [i timpul c=nd va veni M=ntuitorul. Partea a treia este descoperirea Fiului lui Dumnezeu \ntrupat. Ea este o descoperire dumnezeiasc` deplin` [i direct`, fiindc` Fiul este Dumnezeu adev`rat [i om adev`rat. Ca Dumnezeu, ne descopere adev`rul deplin despre Sf=nta Treime [i a modului de a intra \n comuniune cu Ea. Iar ca om, ne comunic` acest adev`r sub o form` \n care to]i \l pot primi [i \n]elege. De aceea spunem c` revela]ia Fiului lui Dumnezeu este des`v=r[it`. De aici vedem c` prin revela]ia Sa, Dumnezeu nu ne comunic` toate formele de adev`ruri, ci numai cel referitor la m=ntuirea noastr`, la izb`virea din p`cat [i la modul de intrare \n comuniune cu El. Am v`zut c` revela]ia divin` o g`sim \n Sf=nta Scriptur`, care reprezint` Cuv=ntul lui Dumnezeu scris sub inspira]ia Duhului Sf=nt. Dar \l g`sim [i \n Sf=nta Tradi]ie, ca o descoperire oral` f`cut` \n mod des`v=r[it de c`tre Fiul lui Dumnezeu \ntrupat. De fapt, Domnul Iisus nici nu a scris. El a descoperit pe Dumnezeu Tat`l [i voia Lui prin viu grai [i a poruncit Sfin]ilor Apostoli, nu s` scrie, ci s` propov`duiasc` [i s` boteze, adic` s` transmit` harul m=ntuitor al Sfintelor Taine (Matei 28, 19). De aceea, Apostolul precizeaz` c` credin]a este din auzire, iar auzirea prin cuv=nt (Romani 10, 17). De altfel, cuv=ntul scris al Sfintelor Evanghelii nici nu re]ine tot ceea ce a propov`duit [i a \nv`]at M=ntuitorul prin viu grai. Sf=ntul Evanghelist Ioan la sf=r[itul Evangheliei sale arat` c` sunt [i alte multe lucruri pe care le-a f`cut Iisus [i care, dac` s-ar fi scris cu de-am`nuntul, cred c` lumea aceasta n-ar cuprinde c`r]ile ce s-ar fi scris (21, 25). Nici Sfin]ii Apostoli nu au cuprins \n scris toat` \nv`]`tura Domnului. Ei au transmis adev`rul m=ntuitor prin viu grai [i l-au l`sat Bisericii ca pe o Sf=nt` Tradi]ie mo[tenit` de la M=ntuitorul.
Cateheze dogmatice
335
Datorit` acestui fapt, Sf=ntul Apostol Pavel \ndeamn` pe cre[tinii din Tesalonic: Tine]i predaniile pe care le-a]i \nv`]at, fie prin cuv=nt, fie prin epistola noastr` (II Tesaloniceni 2, 15). De aici putem observa c` \n unitatea de influen]` a Duhului Sf=nt, aceea[i inspira]ie o resimte autorul sf=nt [i atunci c=nd scrie, c=t [i atunci c=nd propov`duie[te cuv=ntul lui Dumnezeu. Acest fapt confirm` c` Revela]ia divin` o g`sim deopotriv` \n Sf=nta Scriptur` [i \n Sf=nta Tradi]ie.

De c=te feluri este revela]ia divin`? (De dou` feluri: natural`, prin care Dumnezeu ni se descopere prin crea]ia Sa, [i supranatural`, c=nd Dumnezeu ne comunic` direct voia Sa.) Cu care act se \ntrep`trunde revela]ia supranatural`? (Cu inspira]ia Duhului Sf=nt). Revela]ia divin` fiind o comunicare \ntre Dumnezeu [i om, cum se nume[te acest caracter al revela]iei divine? (Acest caracter se nume[te teandric). Dar inspira]ia? (Are caracter tainic [i sinergicadic` de \mpreun` lucrare a firii cu harul divin). Cum se manifest` caracterul sinergic al inspira]iei? (Duhul Sf=nt fere[te pe scriitor de a nu gre[i atunci c=nd comunic` un adev`r de credin]` spre m=ntuirea oamenilor. Pe de alt` parte, Duhul Sf=nt \i ridic` sufletul la un nivel duhovnicesc superior celorlal]i oameni, pentru a putea primi [i comunica adev`rul descoperit la care el nu ar fi putut ajunge singur. Sf=ntul autor va transmite apoi adev`rul descoperit potrivit capacit`]ii sale intelectuale, culturale, potrivit originalit`]ii [i a modului personal de exprimare). Cum [i prin cine se descopere Dumnezeu? (La \nceput Dumnezeu s-a descoperit omului \n mod direct. Apoi, dup` c`derea \n p`cat, se descopere prin patriarhi; prin Moise comunic` Legea Sa, iar prin profe]i descopere venirea M=ntuitorului. |n cele din urm` Dumnezeu se descopere \n mod direct [i des`v=r[it prin Fiul). Unde g`sim fixat` \n scris revela]ia divin`? (|n Sf=nta Scriptur`). Toat` revela]ia este fixat` \n scris? (Nu toat`, ci o parte din ea s-a p`strat [i transmis pe cale oral`. Aceasta este Sf=nta Tradi]ie). Cum se numesc \n acest caz Sf=nta Scriptur` [i Sf=nta Tradi]ie? (Se numesc Izvoare ale Revela]iei dumnezeie[ti). Cum putem \n]elege [i p`trunde ad=ncul tainic al adev`rurilor m=ntuitoare ale revela]iei divine? (Prin credin]` [i mai ales prin trìrea lor, ajuta]i fiind de harul divin).
336
V. Asocierea
Capitolul doi
De[i revela]ia des`v=r[it` o avem prin Fiul lui Dumnezeu, auzim totu[i vorbindu-se despre proorocii ne\mplinite [i descoperiri neadev`rate, care deruteaz` con[tiin]ele multor credincio[i. De aceea, trebuie s` deosebim adev`rata revela]ie de falsa sau pretinsa revela]ie. {i \n acest sens ne vine \n ajutor scriitorul bisericesc Lactan]iu, care \nc` din vechime a indicat criteriile dup` care putem cunoa[te proorocia adev`rat`. Astfel, adev`ra]ii profe]i predic` to]i un singur Dumnezeu; nu sufere de boli suflete[ti (psihice); nu sunt \n[el`tori; nu umbl` dup` averi [i c=[tig; nu se \ngrijesc de cele necesare vie]ii, ci se mul]umesc cu \ntre]inerea pe care le-o trimite Dumnezeu. Proorociile lor s-au \mplinit, sau se \mplinesc \ntocmai. Cunosc=nd aceste criterii, putem lua pozi]ie fa]` de falsele proorociri, deosebindu-le de adev`rata revela]ie divin`, p`strat` de Sf=nta Biseric`.
VI. Generalizarea
Din cele p=n` aici tratate vedem c` revela]ia divin` reprezint` descoperirea din partea lui Dumnezeu a voii [i lucr`rii Sale f`cut` omului spre m=ntuirea sufletului.
VII. Aplicarea
Am v`zut c` prin descoperirea Sa, Dumnezeu nu numai c` ni se prezint` ca Unul \n Fiin]` [i |ntreit \n Persoane, ci ne arat` [i lucrarea Sa m=ntuitoare, comunic=ndu-ne \n acela[i timp [i voia Sa. Acest fapt ne \ndatoreaz` nu numai la cunoa[terea [i comuniunea cu El, ci [i la efortul \mplinirii voii Lui, \n lupta pe care fiecare credincios o duce cu ispita [i p`catul: De ve]i cunoa[te toate acestea, ferici]i ve]i fi c=nd le ve]i [i \mplini (Ioan 13, 17). Pe de alt` parte, suntem datori s` p`zim \ntreg l`s`m=ntul divin transmis prin Sf=nta Tradi]ie [i p`strat cu scump`tate de Biseric`, [tiut fiind c` Biserica asistat` de Sf=ntul Duh ne-a p`strat [i ne transmite \ntreg adev`rul descoperit de Dumnezeu, deoarece ea este st=lpul [i temelia adev`rului (I Timotei 3, 15).
--
Cateheze dogmatice
337
Sf=nta Scriptur`
Cum putem noi cunoa[te pe Dumnezeu, voia Sa [i planul m=ntuirii noastre? (|n primul r=nd pe Dumnezeu \l putem cunoa[te pe cale natural`, din lucrarea Sa, prin ra]iunea luminat` de credin]`). Putem cunoa[te pe deplin pe Dumnezeu numai pe cale natural`? (Nu-L putem cunoa[te des`v=r[it pe Dumnezeu numai pe cale natural`). Cum descopere Dumnezeu voia Sa [i planul m=ntuirii noastre? (Pe cale supranatural`). Unde g`sim noi cuprins` Descoperirea sau Revela]ia supranatural` a lui Dumnezeu?
II. Anun]area temei

|n izvoarele sale, care sunt Sf=nta Scriptur` [i Sf=nta Tradi]ie. Vom trata mai \nt=i despre Sf=nta Scriptur`.
III. Tratarea
Sf=nta Scriptur` sau Biblia cuprinde colec]ia de c`r]i scrise sub insuflarea Duhului Sf=nt, a[a cum m`rturisesc sfin]ii ei autori: Toat` Scriptura este insuflat` de Dumnezeu [i de folos spre \nv`]`tur`, spre mustrare, spre \ndreptare, spre \n]elep]irea cea \ntru dreptate (II Timotei 3, 16). La fel ni se arat` c` oamenii cei sfin]i ai lui Dumnezeu au grìt, purta]i fiind de Duhul Sf=nt (II Petru 1, 21). Ce \nseamn` c` Sf=nta Scriptur` a fost scris` sub insuflarea sau inspira]ia Duhului Sf=nt? Aceasta \nseamn` c` Dumnezeu a ales oameni c`rora le-a descoperit voia Sa. Dar pentru a se putea descoperi, Dumnezeu trebuia s` preg`teasc` sufletul celor care aveau s` primeasc` [i apoi s` transmit` mai departe descoperirea adev`rului comunicat. Cum se face inspira]ia prin lucrarea Sf=ntului Duh? Prin ac]iunea Sf=ntului Duh, autorul sf=nt care prime[te adev`rul de credin]` este \n`l]at duhovnice[te deasupra st`rii comune, spre a putea \n]elege [i sim]i ceea ce i se comunic`. Aceasta nu \nseamn` c` este anulat` personalitatea lui. Prin inspira]ie nu \n]elegem aceea c` Dumnezeu ar fi asistat din afar` la compunerea c`r]ilor, sau c` ar fi dictat \n interiorul sufletului autorului tot ce a scris. Temele deosebite [i stilul specific al
338
Capitolul doi
fiecarei c`r]i arat` c` inspira]ia nu a anulat nici cugetarea, nici voin]a, nici documentarea autorului... Prin inspira]ia Sfintei Scripturi \n]elegem c` Sf=ntul Duh a luminat mintea sfin]ilor scriitori cu anumite idei pe care ace[tia le-au dezvoltat cum au putut [i cum au crezut mai nimerit (Nicolae, Mitropolitul Banatului, Temeiurile |nv`]`turii Ortodoxe Timi[oara, 1981, p. 9091). C=nd a fost scris` Biblia? Sf=nta Carte a fost scris` pe o perioada de 1500 de ani, \ncep=nd cu cartea Facerii scris` de Moise (aprox. 1400 \n.Hs.) [i termin=nd cu cartea Apocalipsei, scris` de Sf=ntul Apostol [i Evanghelist Ioan (aprox. 100 d.Hs.). Care este cuprinsul Sfintei Scripturi? Sf=nta Scriptur` are 66 de c`r]i repartizate \n dou` p`r]i numite Testamente, [i anume Vechiul Testament cuprinde 39 de c`r]i scrise \nainte de venirea M=ntuitorului, iar Noul Testament cuprinde 27 de c`r]i scrise dup` \ntemeierea Bisericii. Care sunt c`r]ile Bibliei [i cum se numesc ele? C`r]ile Sfintei Scripturi fiind scrise sub insuflarea Sf=ntului Duh se numesc c`r]i canonice (canon @ \ndreptar, regul`), pentru c` ele constituie un \ndreptar al credin]ei [i o regul` \n via]a duhovniceasc` a credincio[ilor. Cele 39 de c`r]i canonice ale Bibliei scrise \n limba ebraic` se \mpart \n trei categorii: 1. C`r]ile istorice care trateaz` despre istoria poporului ales de Dumnezeu pentru \mplinirea f`g`duin]ei f`cut` primilor oameni dup` c`derea \n p`cat, c` le va trimite un Izb`vitor. 2. C`r]ile didactico poetice cuprinz=nd \n]elepciunea sf=nt` care va lumina sufletul omului pentru cunoa[terea [i \mplinirea voii lui Dumnezeu. 3. C`r]ile profetice au referin]` special` privind persoana lui Mesia cel mult a[teptat. Cele 27 c`r]i canonice ale Noului Testament scrise \n limba greac` sunt: cele patru evanghelii care trateaz` despre via]a, activitatea, jertfa, \nvierea [i \n`l]area Domnului la cer. Cartea Faptele Apostolilor ne prezint` activitatea Apostolilor Domnului de r`sp=ndire a Evangheliei \n lume [i \ntemeierea primelor comunit`]i cre[tine. Sf=ntul Apostol Pavel a scris 14 epistole adresate Bisericilor pe care el le-a \ntemeiat [i organizat. Tot astfel [i Sf=ntul Apostol Iacob [i Sf=ntul luda au scris c=te o epistol`, Sf=ntul Apostol Petru a scris dou` epistole, iar Sf=ntul Apostol Ioan a scris trei epistole [i o carte profetic` numit` Apocalipsa.
Cateheze dogmatice
339
Pe l=ng` c`r]ile canonice, Vechiul Testament \n versiunea greac` numit` Septuaginta (scris` pe la anul 250 \n. Hs.) mai num`r` [i alte c`r]i numite deuterocanonice, adic` \n al doilea r=nd canonice. C`r]ile deuterocanonice sunt incluse \n cuprinsul Sfintei Scripturi, fiindc` nu cuprind \nv`]`turi care s` contrazic` c`r]ile canonice, av=nd \n acela[i timp un pronun]at caracter didactic [i moralizator. Net`g`duita lor valoare [i valabilitatea lor este dat` de faptul c` M=ntuitorul cunosc=ndu-le con]inutul, \l socote[te ca \ndreptar al vie]ii credincio[ilor. De aceea, El citeaz` frecvent din ele. Mai mult, acord=ndu-li-se importan]a cuvenit`, c`r]ile deuterocanonice au intrat chiar [i \n cult \nc` din primele secole ale Bisericii cre[tine. Dac` aceste c`r]i sunt considerate bune de citit [i au intrat \n cuprinsul Bibliei, mai exist` [i c`r]i numite apocrife, care cuprind \nv`]`turi neconforme celor existente \n c`r]ile canonice, [i care, derut=nd con[tiin]a credincio[ilor au fost \nl`turate. Care este raportul dintre Vechiul [i Noul Testament? Unii cre[tini pornind de la cuvintele Domnului: Nu am venit s` stric legea, ci s-o \mplinesc (Matei 5, 17), spun c` Vechiul Testament este superior celui Nou. Al]ii, din contr`, pornind de la spusele Sf=ntului Apostol Pavel c` Vechiul Testament este o c`lùz` spre Hristos [i dac` a venit credin]a nu mai suntem sub c`lùz` (Galateni 3, 24 25), sau c` Hristos este sf=r[itul legii (Romani 10, 4), \i anuleaz` valoarea. Nici una din aceste pozi]ii nu este cea mai potrivit aleas`. Sunt dou` extreme [i extremele nu sunt bune. Noul Testament aduce Noul, \nlocuind jertfele prin Unica Jertf` a Domnului, \nlocuind tìerea \mprejur cu Botezul cre[tin, \nlocuind deosebirile dintre m=nc`rurile curate [i necurate, \nl`tur=nd s`rb`torile, sp`l`rile [i alte ritualuri, care nu vor mai avea nici o semnifica]ie (vezi Coloseni 2, 16), \nlocuirea preo]iei dintr-o singur` semin]ie cu cea din toate semin]iile. Aceasta nu \nseamn` \ns` o \nl`turare a Vechiului Testament. Este adev`rat c` p`r]i ale Vechiului Testament care au fost tipuri [i simboluri pentru Noul Testament s-au \mplinit [i, ca atare, nu mai pot avea putere obligatorie. Ele s-au potrivit unui anume popor [i unei anume epoci. Dar Vechiul Testament mai cuprinde [i alte legi care n-au fost desfiin]ate, deoarece sunt potrivite tuturor cre[tinilor din toate epocile [i care corespund universalit`]ii [i eternit`]ii cre[tinismului, care le-a primit [i le-a perfec]ionat. Scris sub inspira]ia aceluia[i Duh Sf=nt, Vechiul Testament nu-[i pierde valoarea de Scriptur` Sf=nt`. C=nd Sf=ntul Apostol Pavel spune c` toata Scriptura este insuflat` de Dumnezeu (II Timotei 3, 16) se refer` desigur
340
Capitolul doi
la Vechiul Testament, fiindc` Noul Testament nu era compus \nc`. De aceea, pe drept cuv=nt sublinia un p`rinte al Bisericii (Fericitul Augustin), ar`t=nd c` Noul Testament \n cel Vechi se ascunde, iar Vechiul se v`de[te \n cel Nou. Cine [i c=nd a stabilit canonul Bibliei? |n ce prive[te canonul Vechiului Testament dup` unele indica]ii se poate spune c` exista un colegiu format din preo]i, levi]i [i al]i b`rba]i \nsemna]i c`rora le era \ncredin]at` p`strarea c`r]ilor scrise. Tradi]ia iudaic` afirm` c` Sinagoga cea Mare, adic` un colegiu de 220 de membri instituit \n 444 \n. Hs. [i care ar fi dìnuit 250 de ani, ar fi fost autoritatea care a fixat canonul. Canonul Noului Testament a fost fixat de c`tre Biseric`. Se [tie c` Biserica s-a \ntemeiat odat` cu pogor=rea Duhului Sf=nt la Cincizecime, iar c`r]ile Noului Testament au fost scrise abia \n partea a doua a primului secol dup` Hristos. |n timpul care a urmat dup` \ntemeierea Bisericii s-a creat foarte mult` confuzie, datorit` faptului c` ap`ruser` o mul]ime de c`r]i cu preten]ia de a fi Scriptura Sf=nt`, iar cele existente erau puse la \ndoial`. De pild`, Sf=ntului Apostol Pavel i se atribuia [i o a treia epistol` c`tre Corinteni [i alta c`tre Laodiceni, pun=ndu-se \ns` la \ndoial` epistola c`tre Evrei. La fel erau puse la \ndoial` epistolele: II Petru, II [i III Ioan, Iacob [i luda, precum [i Apocalipsa. S-a adùgat \n schimb Apocalipsa lui Petru, Evanghelia lui Toma [i a lui Petru, etc. Biserica a fost aceea care a luat cuvenitele m`suri pentru stabilirea c`r]ilor canonice, convoc=nd sinoade speciale \n acest sens. {i nu a fost u[or. De pild`, sinodul din Antiohia, din anul 341 prin canonul 60 caterise[te pe cei ce ar citi c`r]ile apocrife; iar sinodul de la Laodiceea din 363364, prin canonul 59 stabile[te ca la cultul divin s` se citeasc` numai c`r]ile canonice (ceea ce \nseamn` c` se citeau [i c`r]ile apocrife). Aceast` ac]iune a durat p=n` \n partea a doua a secolului IV. Abia \n anul 367 \n Epistola festiv` a Sf=ntului Atanasie avem catalogul deplin [i definitiv al c`r]ilor Noului Testament, \n num`r de 27. Pe de alt` parte, Sf=nta Scriptur` reprezint` lucrarea Sf=ntului Duh \n Biseric`. Ea a fost scris` de oameni ai Bisericii sub inspira]ia Sf=ntului Duh. De aceea, valoarea Bibliei pentru Biseric` este f`r` egal. Un singur cuv=nt al Scripturii reprezint` pentru Biseric` o dogm`, un adev`r de credin]` [i de moral` m=ntuitor. De aceea, pe drept cuv=nt s-a spus c` Sf=nta Scriptur` era Magna Charta pentru comunit`]ile cre[tine, nucleul [i izvorul permanent al vie]ii spirituale cre[tine. Ea este instrumentul principal de convertire printre iudei [i mai ales printre p`g=ni,
Cateheze dogmatice
341
lectura ei determin=nd transform`ri [i adeziuni suflete[ti. Via]a [i faptele M=ntuitorului [i ale Apostolilor, \nv`]`turi simple \n aparen]`, dar profunde [i originale \n fapt, care umpleau paginile Sfintei C`r]i au constituit \nc` de la \nceput centre de atrac]ie de deosebit` anvergur` [i aluat de dospitur` larg` \n opera misionar`... Cuv=ntul scris \n Biblie, care ]inea locul cuv=ntului viu al M=ntuitorului, se bucura cum era firesc, de un prestigiu [i o autoritate excep]ional`... Sulurile Sfintei Scripturi se citeau [i se p`strau cu un respect religios (Pr. prof. dr. Ioan G. Coman, Patologie vol.I, Bucure[ti 1984, p. 66). Poate oricine citi [i t`lm`ci Biblia? Fiind Cuv=ntul lui Dumnezeu scris sub inspira]ia Sf=ntului Duh, Biblia reprezint` o comoar` de mare pre], f`r` egal, pentru cunoa[terea adev`rului descoperit pentru m=ntuirea noastr`. Biserica recomand` astfel ca Biblia s` fie citit` cu inim` curat` [i cu medita]ie ad=nc` asupra \n]elesului ei, de c`tre orice credincios. Dar nu poate fi t`lm`cit` de oricare. Ea \ns`[i ne arat` c` nu poate fi t`lm`cit` dup` socotin]a fiec`ruia (I Petru 1, 20). Apostolii \n[i[i roag` pe M=ntuitorul s` le t`lm`ceasc` pildele pe care ei \n[i[i nu le-au \n]eles (Matei 13, 2430). Famenul etiopian citind din cartea profetului Isaia despre Mesia, se \ntreab`: Cum a[ putea s` \n]eleg dac` nu m` va c`lùzi cineva? (Fapte 8, 2631), iar Sf=ntul Apostol Petru atrage aten]ia c` mul]i r`st`lm`cesc cuvintele Sf=ntului Apostol Pavel spre a lor pierzanie (II Petru 3, 16). Cine poate atunci t`lm`ci corect Biblia? Numai Biserica poate t`lm`ci f`r` gre[eal` Sf=nta Scriptur`, fiindc` acela[i Duh Sf=nt, care este Duhul Adev`rului, [i care a insuflat scrierea Bibliei, s`l`[luie[te [i \n Biseric`.

Cum a fost scris` Biblia? (Sub inspira]ia Sf=ntului Duh). Ce importan]` are aceasta pentru via]a Bisericii? (Reprezent=nd cuv=ntul lui Dumnezeu, Biblia este cartea de c`p`t=i a Bisericii). C=nd a fost scris` Biblia? (A fost scris` pe o perioad` de 1500 de ani, \ntre 1400 \n. Hs. [i 100 d. Hs.). Care este cuprinsul Bibliei? (Ea cuprinde Vechiul Testament format din 39 de c`r]i canonice, plus c`r]ile deuterocanonice, [i Noul Testament, compus din 27 de c`r]i). Care este raportul dintre Vechiul [i Noul Testament? (Noul Testament \n cel Vechi se ascunde, Vechiul se v`de[te \n cel Nou). Cine a stabilit canonul Bibliei? (Canonul Vechiului Testament a fost stabilit de Sinagoga cea mare iudaic`, iar canonul
342
Capitolul doi
Noului Testament a fost fixat de c`tre Biseric`). Cine poate t`lm`ci Sf=nta Scriptur`? (Biserica prin reprezentan]ii ei autoriza]i, preg`ti]i \n acest sens).
V. Asocierea
Dup` cum orice religie are cartea sau c`r]ile dup` care \[i orienteaz` \nv`]`tura, tot astfel [i Biserica are Sf=nta Scriptur`, sau Biblia, ca temei al dreptei \nv`]`turi \n care se \ncred [i dup` care credincio[ii ei \[i orienteaz` vie]uirea religioas`. Spre deosebire \ns` de c`r]ile celorlalte religii, Biblia este Cuv=ntul lui Dumnezeu (Luca 3, 2; Fapte 4, 31; Efeseni 6, 17); Cuv=ntul m=ntuirii (Fapte 13, 26); Cuv=ntul vie]ii ve[nice (Ioan 6, 68; Filipeni 2, 16; Matei 24, 25) viu [i lucr`tor... judec`tor al sim]urilor [i cuget`rilor inimii (Evrei 4, 12). Pe de alt` parte, Biblia nu este considerat` simpl` carte de citit, asemenea altor c`r]i de zidire sufleteasc`, ci realitate a experien]ei harice.
VI. Generalizarea
Din cele mai sus tratate vedem c` Cuv=ntul lui Dumnezeu este viu [i lucr`tor mai ascu]it dec=t orice sabie cu dou` tì[uri... [i este judec`tor al sim]urilor [i al cugetelor inimii (Evrei 4, 12).
VII. Aplicarea
Citirea zilnic` a Cuv=ntului lui Dumnezeu [i trìrea \n duhul Scripturii este o obliga]ie esen]ial` pentru oricare credincios. F`r` a lungi prea mult vorba, se cuvine s` sus]inem c` rug`ciunea [i Cuv=ntul lui Dumnezeu alimenteaz` [i lumineaz` mereu credin]a. C=nd ele nu sunt prezente \n via]a unui om, credin]a lui r`m=ne asemenea unui lic`r de lumin` ce se pierde \n pustiul \ntunecat al acestei lumi.
--
Cateheze dogmatice
343
Sf=nta Tradi]ie
Care sunt izvoarele Revela]iei divine? (Sf=nta Scriptur` [i Sf=nta Tradi]ie). Ce reprezint` Sf=nta Scriptur`? (Cuv=ntul lui Dumnezeu scris sub inspira]ia Sf=ntului Duh). Dar Sf=nta Tradi]ie? (|nv`]`tura descoperit` de Dumnezeu [i transmis` prin viu grai de c`tre Biseric` asistat` de Sf=ntul Duh, [i p`strat` neschimbat` de-a lungul veacurilor). |ntruc=t nu to]i cre[tinii admit Sf=nta Tradi]ie ca izvor al Revela]iei divine,
II. Anun]area temei

|n cele ce urmeaz` ne vom referi la Sf=nta Tradi]ie, ca temei al \nv`]`turii ortodoxe.
III. Tratarea
Cuv=ntul tradi]ie define[te ansamblul de valori, concep]ii, credin]e, obiceiuri istorice[te constituite \n cadrul unor grup`ri sociale (popoare, na]iuni, clase, [.a.) [i transmise din genera]ie \n genera]ie. Nu exist` ins, familie, colectivitate, institu]ie, sau a[ez`m=nt care s` nu aib` nevoie de tradi]ie [i care s` nu [i-o creeze. Acela[i lucru se poate petrece cu orice comunitate religioas` mai ales dac` se stabilizeaz` \n forme de lung` durat` (Nicolae, Mitropolitul Banatului, Temeiurile |nv`]`turii Ortodoxe, Timi[oara, 1981, p. 94). Apar]in=nd vie]ii religioase, tradi]ia s-a n`scut odat` cu cre[tinismul [i dìnuie ca via]` a Duhului \n Biseric`, sau ca memorie vie a Bisericii. La baza acestei realit`]i st` faptul c` revela]ia divin` s-a transmis mai \nt=i prin viu grai. M=ntuitorul a propov`duit Evanghelia |mp`r`]iei [i nu a scris-o. Nici Sfin]ilor Apostoli nu le-a poruncit Domnul s` scrie, ci s` propov`duiasc` Evanghelia [i \n aceast` form` s` atrag` la noua credin]` pe cei ce doreau s` o primeasc` (Matei 28, 1920). Iar credin]a vine din auzite, iar auzirea prin Cuv=ntul lui Dumnezeu (Romani 10, 17). Apoi, nu tot ce a propov`duit M=ntuitorul [i Apostolii a fost pus \n scris. Sunt \nc` [i alte multe c=te a f`cut Iisus, care dac` s-ar fi scris una c=te una mi se pare c` nici \n lumea acesta n-ar
344
Capitolul doi
\nc`pea c`r]ile ce s-ar fi scris (Ioan 21, 25). Este [tiut faptul c` \mplinind porunca Domnului, to]i Apostolii au propov`duit Evanghelia, dar nu to]i au scris cuv=ntul propov`duit. Pentru acest motiv Cuv=ntul lui Dumnezeu \l g`sim p`strat [i \n Sf=nta Tradi]ie, pe cale oral`. De pild`, Sf=ntul Apostol Pavel se refer` la cuvintele Domnului Iisus c` mai bine este a da, dec=t a lua (Fapte 20, 35). Aceste cuvinte nu le vom g`si scrise nicìeri \n Noul Testament. Apostolul le spune \ns` ca pe o norm` de via]` cre[tin` propov`duit` de M=ntuitorul [i prea bine cunoscut` de cre[tini, de[i s-a p`strat doar pe cale oral`. Apoi, numele lui Iannes [i Iambres nu sunt amintite \n nici o carte a Vechiului Testament (vezi: II Timotei 3, 8). Sf=ntul Iuda aminte[te de cearta diavolului cu arhanghelul Mihail pentru capul lui Moise (Iuda 1, 9; 14, 15), fapt neamintit de Vechiul Testament. Dup` cum vedem, \ntre Sf=nta Scriptur` [i Sf=nta Tradi]ie exist` o leg`tur` organic`. Ele reprezint` una [i aceea[i lucrare a Sf=ntului Duh. Doar forma de redare este alta. Acela[i adev`r de credin]` este propov`duit prin viu grai, sau este scris sub inspira]ia Duhului Sf=nt. Dar acela[i Duh \l inspir` pe Apostol [i c=nd propov`duie[te adev`rul unic [i atunci c=nd \l scrie, \nc=t putem vorbi de caracterul dumnezeiesc al Sfintei Tradi]ii Apostolice, \n aceea[i m`sur` \n care vorbim de caracterul divin al Sfintei Scripturi. Sf=ntul Apostol Pavel scrie tesalonicenilor: A[adar fra]ilor, sta]i neclinti]i [i ]ine]i predaniile (tradi]iile) pe care le-a]i \nv`]at fie prin cuv=nt, fie prin epistola noastr` (II Tesaloniceni 2, 15). E vorba \n text de r=nduiala stabilit` de Apostol \n Biserica din Tesalonic, mai \nt=i pe cale oral`, iar apoi c=nd s-au ivit probleme pe care neput=ndu-le rezolva prin deplasare, s-a v`zut nevoit a le scrie epistola. De obicei vedem c` sfera Sfintei Tradi]ii este mai mare dec=t cea a Sfintei Scripturi. Sf=ntul Apostol Ioan eviden]iaz` foarte clar aceast` realitate, c=nd scrie: multe av=nd a v` scrie, n-am voit s` le scriu pe h=rtie [i cu cerneal`, ci n`d`jduiesc s` vin la voi [i s` v` vorbesc gur` c`tre gur`, ca bucuria noastr` s` fie deplin` (III Ioan 1, 12). Ca [i Sf=nta Scriptur`, la fel Sf=nta Tradi]ie apar]ine Bisericii. Aceasta este Trupul lui Hristos, iar credincio[ii \n parte, m`dularele ei. Dumnezeu a \ntemeiat prin propov`duirea cuv=ntului Apostolilor, Biserica. Mai departe, Apostolii au statornicit \n via]a credincio[ilor buna r=nduial` [i convie]uirea tuturor \n aceea[i lumin` a Duhului. Apostolul scrie clar \n acest sens corintenilor ce \[i creaser` partide \ntre ei: Oare nu [ti]i c` sunte]i templu al lui Dumnezeu [i c` Duhul lui Dumnezeu locuie[te \n voi? Dac` va strica cineva templul lui Dumnezeu, pe
Cateheze dogmatice
345
acela \l va strica Dumnezeu, pentru c` sf=nt este templul lui Dumnezeu, care sunte]i voi (I Corinteni 3, 1617). Sf=ntul Irineu (202) scria c` Duhul este chez`[ia nestric`ciunii, \nt`rirea credin]ei noastre, scara de \n`l]are la Dumnezeu. Unde este Biserica, acolo este [i Duhul lui Dumnezeu. Unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo e [i Biserica [i plin`tatea harului. Iar Duhul este adev`rul. Iar adev`rul lui Dumnezeu este unul singur, el nu poate fi \mp`r]it. Poate fi transmis diferit, dar aceasta nu \nl`tur` Sf=nta Tradi]ie, ci o confirm` [i o sus]ine. Prin urmare, Sf=nta Tradi]ie se temeluie[te pe \ns`[i Tradi]ia Apostolic` statornicit` \n Biserica lui Hristos de pretutindeni. Apostolii \n[i[i ca martori ai lui Hristos, au avertizat c` vor ap`rea erezii \n Biseric` pentru a se verifica credin]a multora (I Corinteni 11, 19). Sf=ntul Apostol Petru este \ngrijorat apoi c` epistolele Sf=ntului Pavel sunt r`st`lm`cite de unii spre a lor pierzanie (II Petru 3, 1516). De fapt \nc` pe timpul Apostolilor au ap`rut \nv`]`turi gre[ite, care denaturau con[tiin]ele oamenilor. De aceea Sf=ntul Apostol Pavel se vede chiar nevoit s` scrie episcopului Timotei \ndemn=ndu-l st`ruitor [i prin el pe noi to]i, s` fim cu luare aminte la cei ce \nva]` alt` \nv`]`tur` [i nu cuvintelor celor s`n`toase ale Domnului nostru Iisus Hristos [i \nv`]`turii celei dup` adev`rata credin]` (I Timotei 6, 3); ...O, Timotee, p`ze[te ceea ce ]i s-a \ncredin]at, dep`rt=ndu-te de de[artele vorbe lume[ti [i de \mpotrivirile [tiin]ei mincinoase (I Timotei 6, 20); ...S` ai pild` cuvintele s`n`toase pe care le-ai auzit de la mine, \n credin]a [i dragostea cea \ntru Hristos Iisus. P`ze[te bunul \ncredin]at prin Duhul Sf=nt, care locuie[te \n noi (II Timotei 1, 13); ...Tu \ns` r`m=i \n cele ce ai \nv`]at [i te-ai \ncredin]at, [tiind de la cine ai \nv`]at (II Timotei 3, 14); ...C`ci va veni un timp, c=nd nu vor suferi \nv`]`tura cea s`n`toas`, ci g=dil=ndu-[i auzul, \[i vor \ngr`m`di \nv`]`turi dup` poftele lor... Tu \ns` fii treaz la toate, \ndur` rùl, f` lucru de evanghelism, \ndeplinind des`v=r[it lucrarea ta (II Timotei 4, 35). Cu aceea[i st`ruin]` i se adreseaz` Apostolul [i episcopului Tit, l`sat de el \n Creta: Arat`-te pe tine \n toate ca pild` de fapte bune, \n \nv`]`tur` neschimbare, \n cuviin]` (Tit 2, 7); De omul eretic, dup` \nt=ia [i a doua pov`]uire, fere[te-te (Tit 3, 10). Acum putem spune f`r` teama de a gre[i c` Sf=nta Scriptur` a Noului Testament con]ine [i constituie parte a Sfintei Tradi]ii apostolice. Noul Testament nu \ncremene[te \ns`, nu face s` stagneze via]a Duhului \n Biseric`, ci r`m=ne un criteriu dup` care se orienteaz` dinamismul sau progresul Tradi]iei apostolice,
346
Capitolul doi
impus de dinamismul [i de schimb`rile continue ale vie]ii. De asemenea, se poate vorbi de un aspect static [i un aspect dinamic al Sfintei Tradi]ii. Aspectul statornic al Tradi]iei const` \n ceea ce Biserica a \nv`]at [i p`strat ca norm` de \nv`]`tur` [i via]` divin`, descoperit` de Dumnezeu. Astfel putem vorbi [i de o Sf=nt` Tradi]ie scris`. Prima Tradi]ie scris` am v`zut c` este Noul Testament. Apoi, Tradi]ia apostolic` a fost fixat` de c`tre Biseric` \n r`stimp de opt secole, \n lupt` cu tot felul de erezii [i schisme care lezau adev`rul descoperit de Dumnezeu oamenilor spre m=ntuirea lor. Astfel s-au format cele opt documente scrise ale Sfintei Tradi]ii, care sunt: 1. Simbolul de credin]` 2. Cele 85 canoane apostolice 3. Defini]iile dogmatice ale celor [apte sinoade ecumenice 4. M`rturisirile de credin]` ale martirilor 5. Defini]iile dogmatice \mpotriva ereziilor 6. Scrierile Sfin]ilor P`rin]i 7. C`r]ile de slujb` ale Bisericii 8. M`rturiile istorice [i arheologice referitoare la credin]a apostolic`. Aspectul dinamic al Sfintei Tradi]ii alc`tuie[te Tradi]ia bisericeasc`. Ea nu schimb` \ntru nimic \nv`]`tura (dogma) [i morala l`sat` de M=ntuitorul [i Sfin]ii Apostoli, ci o dezvolt` \n ea \ns`[i, raport=nd-o, dup` cum este firesc [i necesar, la dinamismul continuu al vie]ii credincio[ilor. Progresul pentru fiecare lucru, spune Vicen]iu de Lerini, \nseamn` dezvoltarea acestui lucru \n sine \nsu[i. E cazul cu inteligen]a, cu [tiin]a, cu \n]elepciunea; fiecare din acestea se dezvolt` numai \n felul propriu. |n cazul religiei, dogma (\nv`]`tura de credin]`) se poate dezvolta numai \n ea \ns`[i, adic` \n acela[i \n]eles. Astfel, dezvoltarea [i progresul Sfintei Tradi]ii cunoa[te o amplificare armonioas` prin diversele forme de tradi]ii cultice, sau organizatorice, duhovnice[ti, potrivit evlaviei credincio[ilor \n timp [i spa]iu diferit. Aceasta este tradi]ia bisericeasc`, care nu contrazice Sf=nta Tradi]ie ci o dezvolt` \n ea \ns`[i. Pe l=ng` aceasta, s-au format \ns` [i o mul]ime de obiceiuri devenite tradi]ii locale, legate mai ales de cultul [i slujba de \nmorm=ntare, de nunt` sau de botez, ca [i o mul]ime de s`rb`tori netipiconale. Dac` unele din aceste obiceiuri devenite tradi]ii pot fi acceptate, sau cel pu]in tolerate, sunt \ns` altele care constituie o adev`rat` sminteal`, fiind impregnate de tot felul de exager`ri [i supersti]ii, sau de forme bigote... Acestea sunt nocive [i trebuie \ndep`rtate. De altfel M=ntuitorul \nsu[i a comb`tut falsitatea
Cateheze dogmatice
347
tradi]iei fariseilor care calc` porunca lui Dumnezeu (Matei 15, 3). Nenorocirea este c` foarte mul]i credincio[i necatehiza]i le iau de bune, sau r`m=n numai la ele...

Ce este tradi]ia \n general? (Tradi]ia este ansamblul de valori, obiceiuri, credin]e transmise din genera]ie \n genera]ie). Cei ce resping Sf=nta Tradi]ie, au totu[i [i ei o tradi]ie? (Au o tradi]ie a lor specific`, pe care [i-au creat-o ei, care \ns` nu le vine de la M=ntuitorul [i Sfin]ii Apostoli). Sf=nta Tradi]ie a fost \naintea Sfintei Scripturi? (Da, fiindc` M=ntuitorul a propov`duit [i nu a scris. La fel le-a poruncit [i au procedat la r=ndul lor [i Sfin]ii Apostoli). Care este raportul dintre Scriptur` [i Tradi]ie? (Scriptura face parte din Tradi]ie, fiind cel mai valoros document scris al ei). Este Scriptura subordonat` cumva Tradi]iei? (Nu este subordonat`, \ntruc=t Scriptura cuprinde cuv=ntul lui Dumnezeu scris sub inspira]ia Sf=ntului Duh, ea verific` Sf=nta Tradi]ie). Constituie atunci o suprapunere? (Nu constituie o suprapunere, ci o unitate dat` de unitatea Sf=ntului Duh care este \n am=ndou` [i care le-a creat pe am=ndou`, fiindc` Apostolul ca organ al revela]iei divine este inspirat de Duhul Sf=nt [i c=nd scrie, dar [i c=nd comunic` prin viu grai acela[i adev`r de credin]`). Cine asigur` aceast` unitate dintre Scriptur` [i Tradi]ie? (Biserica asistat` de acela[i Duh Sf`nt). Ce reprezint` pentru Biseric` Sf=nta Tradi]ie? (Via]a Duhului, sau memoria ei vie). Care sunt formele \n care se prezint` Sf=nta Tradi]ie? (O form` static`, redat` \n scris prin documentele Tradi]iei [i o form` dinamic`, \n continu` mi[care, dezvoltare [i adaptare a vie]ii Duhului la evlavia credincio[ilor). Dezvoltarea Tradi]iei biserice[ti schimb` cumva Tradi]ia Apostolic`? (Nu o schimb` \ntru nimic, ci o dezvolt` \n ea \ns`[i. Tocmai la aceasta a vegheat [i vegheaz` Biserica). Sunt [i tradi]ii cu caracter religios neconforme Tradi]iei Apostolice [i biserice[ti? (Sunt [i astfel de tradi]ii, pe care Biserica le socote[te dùn`toare vie]ii duhovnice[ti [i piet`]ii credincio[ilor ei). Referitor la netemeinicia obiec]iunilor aduse Sfintei Tradi]ii, la ce concluzie ajungem? (La concluzia c` Scriptur a [i Tradi]ia se afl` \ntr-o unitate indisolubil`, ca dou` organe ale aceleia[i Descoperiri divine).
348
V. Asocierea
Capitolul doi
Biserica une[te \n aceea[i via]` a Duhului Sf=nt Scriptura [i Tradi]ia, \nc=t ele nu pot fi considerate ca dou` m`rimi a[ezate una al`turi de alta, oarecum independent [i static. Ele sunt expresii ale unei aceleia[i realit`]i mai ad=nci \n care ancoreaz` [i care este marea [i via Tradi]ie cre[tin`, via]a \ns`[i a Bisericii \n realitatea ei divin`, via]a \n care totul se cuprinde \ntr-un proces al c`rui principiu este Duhul Sf=nt \nsu[i, sufletul care str`bate \ntreg Trupul tainic al Domnului.
VI. Generalizarea
Din cele p=n` aici tratate vedem c` Sf=nta Tradi]ie este unul din izvoarele Revela]iei divine, reprezent=nd via]a Duhului \n Biseric`, prin adev`rul de credin]` care totdeauna, pretutindeni [i de c`tre to]i a fost m`rturisit [i trìt spre m=ntuirea sufletului.
VII. Aplicarea
1. Dat fiind faptul c` Sf=nta Tradi]ie reprezint` Descoperirea lui Dumnezeu, adev`rul de credin]` [i de via]` l`sat de M=ntuitorul [i de Sfin]ii Apostoli pe care Biserica cea una, st=lpul [i temelia adev`rului (I Timotei 3, 15) \l p`streaz` ne\ntinat ca pe o comoar` de mare pre], credincio[ilor Bisericii le revine datoria de a-i cunoa[te con]inutul [i de a o respecta al`turi de Sf=nta Scriptur` ca pe un l`s`m=nt divin, aduc`tor de m=ntuire. 2. R`m=n=nd fideli Sfintei Tradi]ii ca Descoperire a lui Dumnezeu, credincio[ii vor r`m=ne \n acela[i timp statornici \nv`]`turii Bisericii, pe care o vor p`stra cu sfin]enie, nel`s=ndu-se atra[i spre alte \nv`]`turi strìne. 3. Cultiv=nd duhul Sfintei Tradi]ii [i al tradi]iei biserice[ti, credincio[ilor le revine datoria de a respecta \ntru totul \ndrum`rile Bisericii privind respingerea falselor tradi]ii, dùn`toare vie]ii duhovnice[ti. 4. Se va c=nta: Cu adev`rat mare este Taina cre[tin`t`]ii....
--
Cateheze dogmatice
349
Simbolul de credin]`
Particip=nd la Sf=nta Liturghie sau la oficierea unui Botez facem [i m`rturisirea credin]ei noastre spre a ne exprima adeziunea la m=ntuirea pe care ne-o ofer` Dumnezeu \n cadrul Sfintei Euharistii, sau cu prilejul \ncre[tin`rii unui copil, care prin Botez devine membru al Bisericii.
II. Anun]area temei

Credin]a pe care o m`rturisim este cuprins` \n Crez, sau \n Simbolul de credin]` la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.
III. Tratarea
Simbolul de credin]` numit Niceo-Constantinopolitan, compus din 12 articole reprezint` credin]a m`rturisit` de Biseric`, pe baza formul`rii ei la primele dou` sinoade ecumenice, cel de la Nicea, din 325, unde s-au fixat primele 7 articole ale Crezului, [i cel de la Constantinopol, din anul 381, unde au fost formulate ultimele 5 articole. Con]inutul Simbolului de credin]` este urm`torul: 1. Cred \ntr-Unul Dumnezeu, Tat`l Atot]iitorul, F`c`torul cerului [i al p`m=ntului, al tuturor celor v`zute [i nev`zute. 2. {i \ntr-Unul Domn Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Unul n`scut care din Tat`l s-a n`scut, mai \nainte de to]i vecii; lumin` din lumin`, Dumnezeu adev`rat din Dumnezeu adev`rat, n`scut, nu f`cut, Cel de o fiin]` cu Tat`l, prin care toate s-au f`cut. 3. Care pentru noi oamenii [i pentru a noastr` m=ntuire s-a pogor=t din ceruri [i s-a \ntrupat de la Duhul Sf=nt [i din Fecioara Maria [i s-a f`cut om; 4. {i s-a r`stignit pentru noi \n zilele lui Pon]iu Pilat [i a p`timit [i s-a \ngropat; 5. {i a \nviat a treia zi dup` Scripturi; 6. {i s-a suit la ceruri [i [ade de-a Dreapta Tat`lui; 7. {i iar`[i va s` vin` cu m`rire (slav`), s` judece viii [i mor]ii; a C`rui \mp`r`]ie nu va avea sf=r[it; 8. {i \ntr-Unul Duhul Sf=nt, Domnul de via]` F`c`torul Care din Tat`l purcede; Cela ce \mpreun` cu Tat`l [i cu Fiul este \nchinat [i m`rit (sl`vit), care a grìt prin prooroci; 9. {i \ntr-Una sf=nt`, soborniceasc` [i apostoleasc` Biseric`;
350
Capitolul doi
10. M`rturisesc un Botez \ntru iertarea p`catelor; 11. A[tept \nvierea mor]ilor; 12. {i via]a veacului ce va s` fie. Amin. Ce a determinat formularea primelor 7 articole ale Simbolului de credin]` la primul sinod ecumenic? Faptul c` preotul Arie din Alexandria sus]inea \nv`]`tura de credin]` gre[it`, spun=nd c` Dumnezeu fiind mai presus de lume, nu putea intra \n contact cu lumea. De aceea, El a creat din nimic \nainte de timp, nu din ve[nicie, o fiin]` deosebit` de El, prin care a creat lumea, universul. Acesta este Fiul, prima [i cea mai perfec]ionat` creatur` a Tat`lui. Dac` \ns` Fiul nu este de o fiin]` cu Tat`l, ci este o creatur` \n timp [i nu din ve[nicie, \nseamn` c` El nu este Dumnezeu [i atunci m=ntuirea noastr` este compromis`. Arie a fost comb`tut de c`tre episcopul Alexandriei, Alexandru, care \l excomunic` \n anul 323. Arie se refugiase \n Asia Mica, la Cezarea, unde av=nd protector pe episcopul Eusebiu, prieten al \mp`ratului, poate s`-[i difuzeze mai departe erezia. Pentru acest motiv, primele [apte articole ale Simbolului de credin]` stabilesc \nv`]`tura credin]ei de totdeauna a Bisericii, ar`t=nd c` Fiul este de o fiin]` cu Tat`l; n`scut din veci din Tat`l [i nu creat \nainte de timp, cum spunea Arie. Ce a determinat formularea celorlalte cinci articole ale Simbolului de credin]`? Faptul c` un episcop din Constantinopol, pe nume Macedoniu, a emis erezia c` a[a cum Fiul este creatura Tat`lui, Duhul Sf=nt este creatura Fiului. Duhul Sf=nt este subordonat [i slujitor Tat`lui [i Fiului. Prin aceast` erezie este negat` dumnezeirea Duhului Sf=nt. Sinodul al doilea ecumenic din Constantinopol stabile[te la anul 381 c` Duhul Sf=nt este Domnul de via]` f`c`torul, adic` este Dumnezeu adev`rat, care purcede de la Tat`l [i c`ruia i se cuvine aceea[i m`rire ca Tat`lui [i Fiului.

|n primele [apte articole ale Crezului \n cine m`rturisim credin]a noastr` cre[tin`? (|n articolul 1 m`rturisim credin]a \n Dumnezeu Tat`l, iar \ncep=nd cu articolul 2 [i p=n` la articolul 7 m`rturisim credin]a \n Dumnezeu Fiul). Ce m`rturisim despre Dumnezeu Tat`l? (C` este creatorul cerului [i al p`m=ntului, al lumii v`zute [i nev`zute). Dar despre Dumnezeu Fiul? (C` este Fiul lui Dumnezeu, c` s-a n`scut din Tat`l \nainte de veci; c` este Dumnezeu adev`rat din Dumnezeu adev`rat; c` este de o fiin]` cu Tat`l; c` \mpreun` cu Tat`l este creatorul lumii. Apoi m`rtu-
Cateheze dogmatice
351
risim c` s-a pogor=t din ceruri, s-a \ntrupat de la Duhul Sf=nt [i din Fecioara Maria s-a f`cut om, asemenea nou`, pentru a ne m=ntui prin moartea, \nvierea [i \n`l]area Sa la cer). Ce mai spunem despre Fiul? C` va reveni \ntru m`rire ca judec`tor drept al celor vii [i al celor mor]i [i c` va \ntemeia o \mp`r`]ie spiritual` ve[nic`). Despre Duhul Sf=nt ce m`rturisim \n articolul opt? (M`rturisim c` este Domn, adic` Dumnezeu c`ruia i se cuvine aceea[i m`rire ca [i Tat`lui [i Fiului. Mai m`rturisim c` Duhul purcede de la Tat`l [i c` este de via]` f`c`torul). |n articolul 9 formulat de sinodul II ecumenic din Constantinopol, \n ce m`rturisim \n continuare credin]a? (|ntr-o singur` Biseric` sf=nt`, soborniceasc` [i apostoleasc`). Dar \n articolul zece? (Despre Taina Botezului, [i prin aceasta despre Sfintele Taine). Dar \n ultimele dou` articole? (Credin]a \n \nvierea mor]ilor [i \n via]a ve[nic`). Autoritatea Crezului este dat` de faptul c`, el fiind formulat de c`tre dou` sinoade ecumenice, la care au participat to]i episcopii Bisericii celei Una, reprezint` prin m`rturisirea lor, credin]a de totdeauna a Bisericii, credin]` care pretutindeni a fost aceea[i. El intr` \n tezaurul Bisericii ca un document al Sfintei Tradi]ii, reprezent=nd memoria vie a Bisericii, via]a Duhului Sf=nt \n Biseric`. Pe de alt` parte, fiind formulat \ntr-un sinod ecumenic Biserica \ntreag`, cea nedesp`r]it` asistat` de Duhul Sf=nt s-a pronun]at, formul=nd adev`rul de credin]` cuprins \n Crez. De aceea, spunem c` \nv`]`tura pe care o m`rturisim \n Simbolul de credin]` constituie un \ndreptar al credin]ei noastre [i \n acela[i timp o dogm`, adic` o Lege a credin]ei, un adev`r de credin]` ce nu poate fi t`g`duit, ci trebuie crezut [i trìt \n via]a duhovniceasc` a fiec`rui cre[tin. Astfel, oricine ar formula o \nv`]`tur` de credin]` care nu este conform` cu cea m`rturisit` \n Simbolul de credin]` s`v=r[e[te o erezie, adic` o abatere de la \nv`]`tura descoperit` de Dumnezeu spre m=ntuirea noastr`.
V. Asocierea
Reprezent=nd \nv`]`tura de pretutindeni [i de totdeauna a Bisericii, Crezul \[i are originea \n m`rturisirea dreptei credin]e de la M=ntuitorul [i Sfin]ii Apostoli. Astfel, m`rturisirea credin]ei \n Sf=nta Treime [i \n Botez o avem ca porunc` a Domnului l`sat` \nainte de \n`l]area Sa la cer: Merg=nd \nv`]a]i toate neamurile botez=ndu-le \n numele Tat`lui, al Fiului [i al Sf=ntului Duh (Matei 28, 19). La fel, Sf=ntul Apostol Pavel m`rturise[te
352
Capitolul doi
adev`rata credin]` \n m=ntuirea ce ne-a venit prin Taina \ntrup`rii Fiului lui Dumnezeu: Cu adev`rat mare este taina dreptei credin]e (cre[tin`t`]i): Dumnezeu s-a ar`tat \n trup, s-a \ndreptat \n Duhul, a fost v`zut de \ngeri, a fost propov`duit \ntre neamuri, a fost crezut \n lume, s-a \n`l]at \ntru m`rire (I Timotei 3, 16). Nu lipse[te \n m`rturisirea Apostolilor nici \nv`]`tura despre Biseric`, ca Trup al lui Hristos (I Corinteni 12, 27) [i despre credincio[i ca m`dulare \n parte, particip=nd fiecare la sfin]irea vie]ii duhovnice[ti prin harul divin. La fel [i \nv`]`tura despre via]a viitoare \[i are originea \n descoperirea f`cut` de M=ntuitorul [i Sfin]ii Apostoli.
VI. Generalizarea
Din cele p=n` aici tratate vedem c` Simbolul de credin]` reprezint` \nv`]`tura de credin]` descoperit` de Dumnezeu [i formulat` de c`tre Biseric` sub asisten]a Duhului Sf=nt, \nv`]`tur` cu privire la Sf=nta Treime [i la m=ntuirea noastr` \n Hristos [i \n Biseric` prin harul Sfintelor Taine.
VII. Aplicarea
V`z=nd importan]a pe care o prezint` Simbolul de credin]`, ca sintez` a \nv`]`turii descoperit` de Dumnezeu [i formulat` de Biseric` sub asisten]a Duhului Sf=nt, se impune datoria fiec`rui cre[tin de a cunoa[te at=t con]inutul Crezului, spre a putea m`rturisi credin]a cu voce tare \n cadrul Sfintei Liturghii, sau c=nd cineva este chemat ca na[, \n numele fiului sù duhovnicesc; c=t [i ad=ncirea \ntregii \nv`]`turi de credin]` cuprins` \n Crez, spre a fi totdeauna gata de r`spuns oricui cere socoteal` de credin]a noastr` (I Petru 3, 15). Pe l=ng` cunoa[terea credin]ei sale, credinciosul este dator s` o [i trìasc`, \mplinind-o prin fapte. F`r` fapte credin]a este moart` (Iacob 2, 1920), asemenea pomului care nu aduce roade. Nu este suficient, adic`, s` m`rturisim numai credin]a m=ntuirii \n Biseric` prin harul Sfintelor Taine, ci se impune s` [i conlucr`m ne\ntrerupt cu harul divin, spre cur`]ia de p`cat [i \nnoirea continu` \n bine. Nu oricine \mi zice mie: Doamne, Doamne, arat` M=ntuitorul va intra \n \mp`r`]ia cerurilor, ci cel ce face voia Tat`lui meu cel ce este \n ceruri (Matei 7, 21).
--
Cateheze dogmatice
353
Sf=nta Treime
La baza religiei st` credin]a [i leg`tura omului cu Dumnezeu. C=nd m`rturisim credin]a [i leg`tura noastr` cu Dumnezeu? (C=nd rostim Crezul sau Simbolul de credin]`). Ce anume m`rturisim cu privire la Dumnezeu? (C` este Un singur Dumnezeu, Tat`l atot]iitorul, creatorul tuturor celor v`zute [i nev`zute). Ce spunem \n continuare? ({i \n unul Domn Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, unul n`scut, care din Tat`l s-a n`scut mai \nainte de to]i vecii... Care pentru noi oamenii [i pentru a noastr` m=ntuire s-a pogor=t din ceruri, s-a \ntrupat de la Duhul Sf=nt [i din Fecioara Maria [i s-a f`cut om...). Fiindc` am f`cut pomenire de Duhul Sf=nt, ce m`rturisim \n Crez, mai departe, despre El? ({i \ntru Duhul Sf=nt, Domnul de via]` f`c`torul, care din Tat`l purcede...).
II. Anun]area temei

Vedem de aici c` m`rturisindu-ne credin]a \n Dumnezeu, facem pomenire de Dumnezeu Tat`l, Dumnezeu Fiul [i Dumnezeu Duhul Sf=nt, adic` de Sf=nta Treime, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.
III. Tratarea
C=nd spunem Dumnezeu \n]elegem Tat`l, Fiul [i Duhul Sf=nt, f`r` a fi \ns` vorba de trei dumnezei, ci de un singur Dumnezeu, unul \n fiin]` [i \ntreit \n Persoane. Aceasta \nseamn` c` fiecare persoan` este o singur` fiin]`, o singur` voin]`, o singur` lucrare, o singur` putere, o singur` autoritate. Aceast` realitate con]ine un adev`r de credin]` [i o tain` ce nu poate fi \n]eleas` cu mintea omeneasc` [i nici explicat` prin cuv=nt, oric=t de me[te[ugit ar fi el. S-a \ncercat totu[i s` i se dea o interpretare, folosindu-se asem`n`rile din lumea material`. Astfel s-a f`cut asem`narea cu compozi]ia unei c`r`mizi format` din p`m=nt, ap` [i foc, \ntr-o singur` unitate; sau cu arborele format din r`d`cin`, trunchi [i coroan`; sau soarele format din disc, raze [i c`ldur`, sau cu sufletul format din ra]iune, voin]` [i sim]ire. S-a f`cut apoi asem`nare cu timpul format din trecut, prezent [i viitor sau cu spa]iul format din lungime, l`]ime [i \n`l]ime. Aceste asem`n`ri
354
Capitolul doi
\ns` oric=t de interesante ar fi, nu reu[esc totu[i s` redea ad=ncimea plin` de tain` a Sfintei Treimi. Cunoa[tem mai bine Sf=nta Treime pe baza dovezilor pe care ni le ofer` descoperirea lui Dumnezeu \nsu[i \n Sf=nta Scriptur`. Astfel, \n Vechiul Testament putem citi: {i s` facem om dup` chipul [i asem`narea noastr` (Facerea 1, 26). Din aceast` exprimare la plural, vedem c` este vorba de mai multe persoane. Aceast` expresie o putem \nt=lni [i cu prilejul cre`rii primului om: {i a zis Domnul Dumnezeu: Iat` Adam s-a f`cut ca unul dintre noi (Facerea 3, 22), sau cu prilejul amestec`rii limbilor la zidirea Turnului Babel: Hai dar s` ne pogor=m [i s` amestec`m limbile lor, ca s` nu se mai \n]eleag` unul cu altul (Facerea 11, 7). Avraam \nt=mpin=nd pe cei trei oameni de la stejarul Mambri, le spune ca unuia singur: Doamne, de am aflat har \naintea ta, nu ocoli pe robul tù (Facerea 17, 19). Tot Sf=nta Treime este prezent` [i \n vedenia Domnului Savaot de c`tre proorocul Isaia, care ne spune c` Serafimii st`teau \naintea Lui... grìau unii c`tre al]ii: Sf=nt, Sf=nt, Sf=nt, Domnul Savaot, plin este tot cerul [i p`m=ntul de m`rirea Lui (Isaia 6, 3). Aceast` expresie de trei ori Sf=nt, se refer` tocmai la cele trei Persoane al Sfintei Treimi. Dumnezeu \n Vechiul Testament nu Se descopere \ns` at=t de des sub forma Sfintei Treimi, pentru a se evita tendin]a poporului ales de a c`dea \n politeism, confund=nd, la un moment dat, Sf=nta Treime cu al]i zei. Putem s` ne form`m credin]a mai clar` despre Sf=nta Treime, urm=nd descoperirea pe care \nsu[i Fiul o face, [i pe care o g`sim \n paginile Noului Testament. Astfel, \nc` de la z`mislirea Fiului \n p=ntecele Sfintei Fecioare, ne apare imaginea Sfintei Treimi, \n prezentarea Sfintei Evanghelii. Afl`m c` \ngerul \i spune Fecioarei: Duhul Sf=nt se va cobor\ peste tine [i puterea Celui prea\nalt te va umbri; pentru aceasta [i Sf=ntul care se na[te din tine se va chema Fiul lui Dumnezeu (Luca 1, 35). Apoi, la Botezul Domnului, \nainte de \nceperea activit`]ii mesianice \n lume, Fiul prime[te Botezul, iar glasul Tat`lui \l recunoa[te [i \l recomand` lumii, \n timp ce Duhul Sf=nt apare \n chip de porumbel (Matei 3, 1617). La desp`r]irea M=ntuitorului de Sfin]ii Apostoli, cu prilejul \n`l]`rii Sale la cer, le d` acestora porunca de a boteza pe cei ce aveau s` formeze Biserica Sa, \n numele Tat`lui [i al Fiului [i al Sf=ntului Duh (Matei 28, 19). Aceast` porunc` a Domnului r`m=ne pentru Apostoli [i pentru ucenicii acestora, ca [i pentru Biserica cre[tin` de-a lungul veacurilor o \nv`]`tur` de credin]` [i de via]`. Astfel, cu prilejul Cincizecimii, Sf=ntul Apostol Petru \n cuv=ntul sù arat` c` pe
Cateheze dogmatice
355
acest Iisus l-a \nviat Dumnezeu, c`ruia noi to]i suntem martori. |n`l]=ndu-se deci de-a Dreapta lui Dumnezeu [i lu=nd de la Tat`l f`g`duin]a Sf=ntului Duh, l-a rev`rsat pe acesta, cum vede]i [i auzi]i voi acum (Fapte 2, 32-33). La fel precizeaz` [i Sf=ntul Apostol Ioan cu privire la Sf=nta Treime: C`ci trei sunt care m`rturisesc \n cer: Tat`l, Cuv=ntul [i Duhul Sf=nt, [i ace[tia trei una sunt (I loan 5, 4). Sf=ntul Apostol Pavel, binecuv=nteaz` pe credincio[i tot \n numele Sfintei Treimi: Harul Domnului nostru Iisus Hristos [i dragostea lui Dumnezeu Tat`l [i \mp`rt`[irea Sf=ntului Duh s` fie cu voi cu to]i (II Corinteni 13, 13). Referindu-ne la Persoanele Sfintei Treimi, spunem c` Dumnezeu Tat`l este nen`scut [i f`r` cauz`; Dumnezeu Fiul este n`scut din veci din Tat`l, dup` cum ne spune Sf=nta Evanghelie: Care nu din s=nge, nici din poft` trupeasc`, ci de la Dumnezeu s-a n`scut (loan 1, 13); Pe Dumnezeu niciodat` nimeni nu L-a v`zut. Cel unul n`scut, Fiul, care este \n s=nul Tat`lui acela a spus... (Ioan 1,18). Fiul este de aceea[i fiin]` cu Tat`l: Eu [i Tat`l una suntem (loan 10, 30); ...Ca s` cunoa[te]i [i s` crede]i c` Tat`l este \n Mine [i Eu \n El (loan 10, 38). Duhul Sf=nt este numit de via]` f`c`torul [i m=ng=ietor, Duhul adev`rului, care de la Tat`l purcede (loan 15, 26), des`v=r[e[te lucrarea Tat`lui [i Fiului. Privind activitatea distinct` a Persoanelor Sfintei Treimi \n lume, dup` cum ne spune Cartea Sf=nt`, Tat`l este Creatorul [i Proniatorul lumii, Fiul este M=ntuitorul [i Judec`torul, iar Sf=ntul Duh este Sfin]itorul. El face vie lucrarea harului necreat al Sfintei Treimi \n Biseric` [i \n lume. Aceasta este \ns` numai o distinc]ie formal`, fiindc` \n fond ac]iunea Sfintei Treimi este unitar`. Este vorba de un singur Dumnezeu \n trei Persoane, care activeaz` \n comuniunea unit`]ii [i armoniei des`v=r[ite a aceleia[i fiin]e. Dumnezeu este iubire (I loan 4, 16) [i ca urmare, a[a cum spun P`rin]ii Bisericii, toate le lucreaz` Tat`l, \n Fiul prin Duhul Sf=nt. Pentru a \n]elege mai bine acest fapt, s` lu`m un singur exemplu: Am ar`tat c` Tat`l este creatorul [i proniatorul lumii. Dar \n actul crea]iei apare [i lucrarea Duhului, care se purta deasupra apelor (Facerea 1, 2), precum [i Fiul, prin care toate s-au f`cut [i f`r` de El nimic nu s-a f`cut din tot ce s-a f`cut (loan 1, 3).

Vorbind despre Tat`l, Fiul [i Duhul Sf=nt, putem cumva s` consider`m c` ar fi vorba de trei dumnezei? (Nu putem vorbi de
356
Capitolul doi
trei dumnezei, ci de trei Persoane ale uneia [i aceleia[i fiin]e). Cum s-ar putea explica aceasta? (Aceasta este o tain` ce nu poate fi \n]eleas` [i explicat`. Noi o admitem [i o m`rturisim pe baza descoperirii lui Dumnezeu, f`cut` de El \nsu[i prin cuv=ntul Scripturii). Persoanele Sfintei Treimi sunt distincte \n privin]a fiin]ei lor? (Nu sunt distincte sub aspectul fiin]ei. Au aceea[i fiin]` \n trei Persoane distincte sub aspectul \nsu[irilor). Cum vom putea \n]elege aceasta? (Aceasta r`m=ne o tain` de nep`truns). Cum sunt Persoanele Sfintei Treimi \n unitatea aceleia[i ac]iuni? (Sunt \ntr-o comuniune de iubire, \ntr-o unitate de ac]iune, \nc=t, toate le lucreaz` Tat`l, \n Fiul, prin Duhul Sf=nt).
V. Asocierea
De[i Sf=nta Treime este descoperit` \n Sf=nta Scriptur` \n mod direct [i explicit, acest adev`r a fost \ns` intuit [i \n alte religii dinaintea venirii M=ntuitorului. Aceasta r`m=ne o dovad` \n plus c` Dumnezeu nu l-a l`sat \n p`r`sire pe om, oric`rui neam ar fi apar]inut, ci \ntr-o oarecare form` a preg`tit toate neamurile pentru primirea unui Salvator. To]i erau sub ap`sarea \nrobitoare a aceluia[i p`cat str`mo[esc [i to]i aveau nevoie de M=ntuitor. A[a se explic` faptul c` \nv`]`tura despre Sf=nta Treime o g`sim [i la alte religii. Egiptenii, de pild` adorau un grup de trei zei: Osiristat`l, Isis-mama [i Horus-fiul; indienii adorau zeitatea numit` Trimurti, compus` din zeii: Brahma, Vi[nu [i Schiva; iar \n religia vechilor greci, la Knosos, \n insula Creta au fost descoperite \n Labirintul lui Minos legendarul rege zeu, trei mici coroane de argil` \mpreunate prin piedestalul lor. Pe fiecare din ele este a[ezat un porumbel ce \nchipuia cobor=rea celor trei.
VI. Generalizarea
M`rturisind credin]a \n Dumnezeu unul \n fiin]` [i \ntreit \n Persoane, spunem c` Tat`l este nen`scut, Fiul este n`scut din Tat`l \nainte de to]i vecii, iar Duhul Sf=nt purcede de la Tat`l. |n unitatea des`v=r[it` a fiin]ei, toate le lucreaz` Tat`l, \n Fiul, prin Duhul Sf=nt.
VII. Aplicarea
1. Importan]a practic` pe care Biserica o acord` Sfintei Treimi o vedem [i de acolo c` I-a r=nduit \n mod deosebit s`rb`toarea ei, \n ziua a doua de Rusalii.
Cateheze dogmatice
357
--
2. Pe l=ng` aceasta re]inem [i \nsemnarea cre[tinului cu semnul sfintei cruci, tot \n numele Sfintei Treimi, adic` \n numele Tat`lui, al Fiului [i al Sf=ntului Duh. 3. Dac` harul m=ntuitor izvor`[te din Sf=nta Treime [i ni se transmite prin Sfintele Taine, toate cele [apte Sfinte Taine \ncep cu binecuv=ntarea \n numele Sfintei Treimi. 4. |n multe din rug`ciunile apropiate sufletelor credincio[ilor este pomenit` Sf=nta Treime, iar una din ele se adreseaz` \n mod direct Sfintei Treimi: Prea Sf=nt` Treime miluie[te-ne pe noi. Doamne, cur`]e[te p`catele noastre; St`p=ne iart` f`r`delegile noastre, Sfinte cerceteaz` [i vindec` neputin]ele noastre pentru numele Tù.
Fiin]a [i atributele lui Dumnezeu

Noi \l putem cunoa[te pe Dumnezeu at=t din revela]ia natural`, c=t [i din descoperirea Sa supranatural`. |l putem cunoa[te pe Dumnezeu cu ra]iunea luminat` de credin]`, c=t [i prin ad=ncul trìrilor religioase, care ne asigur` [i ne \nt`resc necontenit comuniunea cu El. Astfel, putem constata c` nu numai credinciosul se ridic` spre cunoa[terea lui Dumnezeu, ci Dumnezeu \nsu[i i se descopere [i \l ajut` prin harul Sù ca s`-L cunoasc` [i s` intre \n comuniune cu El.
II. Anun]area temei

Pentru a \n]elege mai bine modul de cunoa[tere a lui Dumnezeu [i de a intra \n comuniune cu El, trebuie s` cercet`m mai \ndeaproape \nv`]`tura despre fiin]a [i atributele lui Dumnezeu.
III. Tratarea
Cartea Sf=nt` ne arat` c` noi nu putem cunoa[te Fiin]a lui Dumnezeu. Ea este altceva dec=t fiin]a noastr`. Omul este chip al lui Dumnezeu, nu fiin]` din fiin]a lui Dumnezeu. El are suflare divin`, nu fiin]` divin`. Lumea sau crea]ia este [i ea altceva dec=t fiin]a lui Dumnezeu. Dac` omul sau cealalt` crea]ie ar avea fiin]a lui Dumnezeu, \nseamn` c` ar fi Dumnezeu, [i c` toat` lumea ar
358
Capitolul doi
fi numai Dumnezeu. De aceea, Cartea Sf=nt` ne spune despre Dumnezeu c` singur are nemurire [i locuie[te \ntru lumina neapropiat`, pe care nu L-a v`zut nimeni dintre oameni, nici nu poate s`-L vad`, a C`ruia este cinstea [i puterea ve[nic` (I Timotei 6, 16). Fiul \ntrupat \nsu[i ne comunic` acela[i adev`r cu privire la fiin]a divin`: Pe Dumnezeu nimeni, niciodat` nu L-a v`zut. Cel Unul-n`scut, Fiul care este \n s=nul Tat`lui, Acela a spus (Ioan 1, 18). Necunosc=nd fiin]a divin`, nu putem intra \n comuniune cu ea, iar neput=ndu-ne \mp`rt`[i de ea, noi nu-i putem da nici un nume. Deci referitor la fiin]a Sa, Dumnezeu este inaccesibil omului, [i f`r` nume, sau mai presus de orice nume. Pe de alt` parte, Cartea Sf=nt` ne arat` c` Dumnezeu se apropie de credincio[i, intr` \n comuniune cu ei, descoperindu-li-se \n multe forme [i chipuri... (Evrei 1, 12). Astfel, Dumnezeu iube[te crea]ia Sa at=t de mult, \nc=t pe Fiul Sù L-a dat... (Ioan 3, 16). Duhul se roag` El \nsu[i \n sufletele credincio[ilor cu suspine negrìte (Romani 8, 26). V`z=nd \ns` c` fiin]a lui Dumnezeu nu se comunic`, ne punem \ntrebarea: cine se comunic`?... Se comunic` cumva Persoanele Sfintei Treimi, adic` Persoana Fiului sau a Duhului Sf=nt? Nu este posibil` nici aceast` comunicare, fiindc` dac` ar fi a[a, \nseamn` c` to]i ar deveni Duh Sf=nt, sau Hristos... Atunci cum \l putem cunoa[te pe Dumnezeu [i cum putem intra \n comuniune cu El? S` vedem ce ne spune Cartea Sf=nt` \n acest sens: Am v`zut pe de o parte c` pe Dumnezeu nimeni niciodat` nu L-a v`zut (Ioan 1, 18), fiindc` locuie[te \ntru lumin` neapropiat` (I Timotei 6, 16). Pe de alt` parte \ns`, Scriptura ne arat` c` cei cu inima curat` vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5, 8), c` cine iube[te pe Fiul va avea p`rt`[ie cu Tat`l, vom veni la El [i loca[ la El vom face (Ioan 14, 23), ne asigur` M=ntuitorul. La fel, Fiul lui Dumnezeu \n`l]at la cer st` la u[a sufletului [i bate spre a fi primit, iar cine va deschide, va avea p`rt`[ie cu El (Apocalipsa 3, 20). Reprezent=nd Cuv=ntul lui Dumnezeu, \n Sf=nta Scriptur` nu pot exista contraziceri. Ce vom zice totu[i despre aceste texte? R`spunsul const` \n faptul c` atunci c=nd spunem c` nu-L putem cunoa[te pe Dumnezeu [i nici nu putem avea p`rt`[ie cu El, ne referim dup` cum am v`zut mai sus, la fiin]a Lui. C=nd \ns` ne referim la posibilitatea cunoa[terii Lui [i la posibilitatea p`rt`[iei cu El, ne referim la altceva dec=t la fiin]a Lui, [i anume, la lucr`rile, sau energiile Lui, pe care le numim atribute.
Cateheze dogmatice
359
Prin aceste lucr`ri sau energii Dumnezeu se deschide c`tre lume, c`tre crea]ie. Ele sunt darurile lui Dumnezeu c`tre lume. De aceea, ele sunt infinite. Datorit` acestor infinit de multe lucr`ri Dumnezeu poate primi infinit de multe nume, dup` numele lucr`rilor Sale. S` vedem \ns` mai \ndeaproape ce sunt atributele lui Dumnezeu. Atributele reprezint` manifestarea fiin]ei lui Dumnezeu \n afar`. Datorit` faptului c` prin ele se stabile`te leg`tura sau rela]ia cu lumea, cu crea]ia, ele au fost numite [i rela]ii (Sf=ntul Grigorie Palama). |n acela[i timp, lucr`rile sau energiile divine izvor`sc din fiin]a lui Dumnezeu, fiind \ns` distincte de fiin]a Lui, fiindc` dup` cum am v`zut, fiin]a nu se poate comunica. Pentru a \n]elege \ntr-o oarecare m`sur` acest fapt, s` ne \nchipuim discul soarelui, care este altceva dec=t razele soarelui. Nou` ni se comunic` razele. Cu discul soarelui nu putem intra \n contact. Dar razele izvor`sc din discul soarelui. Dac` nu ar exista discul soarelui, nu ar fi nici razele. Fiind deci distincte de disc, razele soarelui nu sunt totu[i separate de el. |n felul acesta putem spune c` lucr`rile sau energiile izvor`sc din fiin]a lui Dumnezeu iradiaz` \n ele. Aceste lucr`ri sau energii alc`tuiesc slava divin`, tocmai fiindc` \n ele iradiaz` fiin]a lui Dumnezeu. Iar pentru a \n]elege mai bine ce este slava lui Dumnezeu, s` ne amintim evenimentul schimb`rii la fa]a a Domnului, c=nd Persoana Lui divin-uman` a fost \nconjurat` de str`lucire. Aceast` lumin`, aceast` str`lucire este slava lui Dumnezeu. Slava este prezen]a concret` a lui Dumnezeu \n crea]ie (Preot Prof. Dr. Ioan Bria, Dic]ionar de Teologie Ortodox`, Bucuresti, 1982, p. 344). Pe de alt` parte, energiile necreate care izvor`sc din fiin]a lui Dumnezeu, se afl` din ve[nicie \n jurul Sfintei Treimi ca slav` a Ei. Ele intr` \n lucrarea din afara Treimii atunci c=nd se consider` necesar. De pild`, atotputernicia este din ve[nicie \n Dumnezeu ca slav` a Lui, dar ea se arat` \n afar` odat` cu crea]ia. Milostenia sau \ndrumarea se arat` \n afar` odat` cu c`derea \n p`cat [i cu necesitatea m=ntuirii. Aceste moduri diferite a lucr`rilor lui Dumnezeu \n afara Treimii, le putem vedea [i deduce din lumea \nconjur`toare, prin ra]iunea luminat` de credin]`. Ele sunt atributele lui Dumnezeu [i \n determinarea lor se porne[te de la efect la cauz`. De pild`, v`d c` \n lume exist` bun`tate, dreptate, iubire. |mi dau seama c` acestea trebuie s` vin` de undeva; dar nu de oriunde, ci din Dumnezeu, pentru c` El este \nceputul [i cauza pentru care ele exist`. Acestea devin astfel numiri sau atribute ale lui Dumnezeu, \ntruc=t nu-L putem numi
360
Capitolul doi
dup` fiin]a Sa. Astfel spunem c` Dumnezeu este Bun`tate, Dreptate, Iubire... Pentru a putea \n]elege mai bine atributele lui Dumnezeu, le \mp`r]im \n trei p`r]i: naturale, logice [i morale. Atributele naturale sau fizice scot \n eviden]` puterea lui Dumnezeu. Noi le deducem din lumea \nconjur`toare [i spunem c` Dumnezeu nu este ceea ce noi vedem c` este lumea, sau c` El are numiri \n contrast cu cele pe care noi le \nt=lnim. Astfel, \n lume toate \[i au o cauz`, o origine. Dumnezeu \ns` nu este cauzat de nimeni [i de nimic. El exist` prin Sine \nsu[i, \n timp ce noi ne dator`m existen]a altora. Acest atribut al lui Dumnezeu, prin care spunem c` El exist` prin Sine \nsu[i \l numim aseitate. Apoi vedem c` \n lume predomin` materia, [i atunci spunem c` Dumnezeu este nematerial, adic` spiritual, atribuindu-I astfel spiritualitatea: Dumnezeu este duh (Ioan 4, 24). Vedem apoi c` \n lume totul este m`rginit [i relativ, c` totul apare [i se desf`[oar` \n timp [i spa]iu, c` toate sunt trec`toare, schimb`toare [i cu puteri limitate. |n contrast cu toate acestea atribuim lui Dumnezeu nem`rginirea [i absolutul; supraspa]ialitatea, netemporalul, sau \ntr-o form` pozitiv`: atotprezen]a,ve[nicia, atotputernicia. Atributele logice sau intelectuale scot \n eviden]` \n]elepciunea lui Dumnezeu. {i la om putem \nt=lni \n]elepciune, dar la om este limitat` [i relativ`. La Dumnezeu ea este auto\n]elegere, sau atot[tiin]`. Atributele morale eviden]iaz` des`v=r[irea lui Dumnezeu. Ele sunt asem`n`toare virtu]ilor pe care le f`ptuim [i noi, dar la Dumnezeu ele sunt des`v=r[ite, oferindu-ne un model care permanent ne cheam` s` cre[tem \n s`v=r[irea lor. Acestea sunt: sfin]enia, dreptatea, iubirea, bun`tatea. Pe de alt` parte, pentru a putea noi \n]elege atitudinea lui Dumnezeu fa]` de noi [i modul de a intra \n comuniune cu El, Scriptura \l nume[te duh (Ioan 4, 24) [i iubire (I Ioan 4, 20). Pentru a putea apoi \n]elege cu mintea noastr` limitat` pe Dumnezeu care nu are limite, Sf=nta Carte \l prezint` sub form` omeneasc`, adic` sub form` antropomorfic`. Pentru a ne face, de pild`, s` \n]elegem c` Dumnezeu este mai presus de orice spa]iu, profetul ia imagini din ceea ce noi vedem [i cunoa[tem: Cerul este tronul meu [i p`m=ntul a[ternut picioarelor mele, zice Domnul (Isaia 66, 1).
Cateheze dogmatice
361

Putem noi cunoa[te pe Dumnezeu dup` fiin]a Sa? (Nu-L putem cunoa[te). De ce? (Fiindc` nu ne-a descoperit fiin]a Sa. Ea este incapabil` posibilit`]ii de cunoa[tere a omului). Dar cum \l putem noi cunoa[te pe Dumnezeu? (Dup` energiile, sau lucr`rile Sale numite atribute). Care este raportul fiin]ei divine cu atributele? (Ele izvor`sc din fiin]a divin`, iar fiin]a iradiaz` \n ele. Prin ele fiin]a se manifest` \n afar`, intr` \n rela]ie cu lumea, cu crea]ia. Deci \ntre fiin]` [i atribute exist` distinc]ie, nu separa]ie). Iradiind din fiin]`, dar fiind distincte de ea, cum le numim? (Slav` divin`). Care sunt caracteristicile acestor lucr`ri? (Ele sunt necreate [i ve[nice ca fiin]a \ns`[i). Cum putem intra \n comuniune cu Persoanele Sfintei Treimi? (Nu putem intra \n comuniune cu fiin]a divin`, fiindc` fiin]a se comunic` numai \n unitatea Persoanelor, nu [i \n afar`. Intr`m \n comuniune prin aceste energii necreate. De aceea spunem c` omul se poate \ndumnezei dup` har [i nu dup` fiin]a lui Dumnezeu). Cum putem noi ajunge la cunoa[terea lucr`rilor lui Dumnezeu? (Descoperindu-le din crea]ie prin ra]iunea luminat` de credin]`, sau ridic=ndu-ne prin trìrea duhovniceasc` la sim]irea lor). Cum le putem deduce prin ra]iune? (Le deducem ca de la efect la cauz`). Concret vorbind, \n c=te p`r]i putem \mp`r]i atributele lui Dumnezeu? (|n trei p`r]i: naturale (fizice), logice [i morale).
V. Asocierea
Vorbind despre atributele lui Dumnezeu trebuie s` le deosebim de \nsu[iri, sau de propriet`]i. Am v`zut c` atributele sunt numiri date lucr`rilor lui Dumnezeu \n afara fiin]ei, reprezent=nd prezen]a Sa \n crea]ie. |nsu[irile, sau propriet`]ile se refer` la ceea ce Persoanele Sfintei Treimi au specific \n unitatea aceleia[i fiin]e divine. Astfel, Tat`l este nen`scut, Fiul este n`scut, Duhul Sf=nt purcede. Deci, nena[terea, na[terea [i purcederea sunt \nsu[iri sau propriet`]i. Pe de alt` parte, trebuie s` deosebim atributele lui Dumnezeu, de predicatele Sale. Prin predicate, Dumnezeu este subiectul lucr`rilor \n afar`. Adic`, El este Creatorul, M=ntuitorul [i Sfin]itorul lumii.
VI. Generalizarea
Din cele tratate vedem c` Dumnezeu nu se comunic` prin fiin]`, ci prin energiile, sau lucr`rile Sale c`tre lume, numite atribute, care sunt distincte de fiin]`, dar nu separate de ea. Ele reprezint`
362
Capitolul doi
slava lui Dumnezeu [i le deducem ca de la efect la cauz` prin ra]iunea luminat` de credin]`, sau prin \ns`[i descoperirea lor expres` f`cut` de Sf=nta Scriptur`.
VII. Aplicarea
--
Am v`zut c` atributele morale ale lui Dumnezeu scot \n eviden]` iubirea, dreptatea [i sfin]enia des`v=r[it` a lui Dumnezeu. Aceste atribute care ne arat` des`v=r[irea lui Dumnezeu reprezint` pentru credincio[i un model [i o chemare de a fi [i noi des`v=r[i]i ca Dumnezeu (Matei 5, 48).
Dumnezeu Tat`l
Simbolul de credin]` sau Crezul, pe care \l auzim cu to]ii rostindu-se \n special \n cadrul Sfintei Liturghii [i cu prilejul oficierii Tainei Sf=ntului Botez, ne prezint` \nv`]`tura despre Sf=nta Treime, despre Biseric`, despre Sfintele Taine [i despre via]a viitoare. Astfel, \n primul articol m`rturisind credin]a \ntr-unul Dumnezeu, Tat`l atot]iitorul, f`c`torul cerului [i al p`m=ntului, al tuturor celor v`zute [i nev`zute.
II. Anun]area temei

Vom vedea \n cele ce urmeaz` \nv`]`tura despre Dumnezeu Tat`l.
III. Tratarea
Pe Dumnezeu Tat`l \l cunoa[tem din paginile Sfintei Scripturi a Vechiului [i Noului Testament, din multiplele forme \n care a binevoit s` ni se descopere. |l cunoa[tem de la facerea lumii ca un P`rinte bun [i iubitor, care a adus toat` crea]ia de la nefiin]`, la fiin]`. Apoi \l cunoa[tem [i ca un P`rinte drept, care pedepse[te p`catul [i pe f`ptuitor, dar care r`m=ne milostiv fa]` de crea]ia Sa [i \n special fa]` de om, coroana crea]iei Sale, pe care ne\ncetat l-a preg`tit pentru primirea unui M=ntuitor, care s`-l izb`veasc` din p`cat [i din moarte.
Cateheze dogmatice
363
Noi m`rturisim credin]a despre Dumnezeu Tat`l \n unitatea Sfintei Treimi, unde aceea[i fiin]` divin` se afl` \n mod real [i distinct \n fiecare Persoan`. |n acela[i timp, Persoanele au \nsu[iri interne, sau propriet`]i interne. Dumnezeu Tat`l este fiin]` divin` \n sine, f`r` \nceput [i neprimit` de la nimeni. Av=nd via]a \n sine, Dumnezeu Tat`l nu are nici \nceput, nici cauz`, fiind \ns` cauza oric`rei existen]e. De aceea, noi numim prima Persoan` a Sfintei Treimi, Tat`, fa]` de cea de a doua, care, fiindc` este n`scut`, se nume[te Fiu. Fa]` de celelalte dou` Persoane, Tat`l posed` \nsu[irea intern` de a fi nen`scut. M`rturisind credin]a \n prima Persoan` a Sfintei Treimi, o numim Tat`, fiindc` Fiul, care este din Tat` ne-a f`cut-o cunoscut`. El ne-a spus c` \n modul de exprimare [i de \n]elegere omeneasc`, primei Persoane a Treimii i se cuvine numele de Tat`. Dac` Fiul i-a spus Tat`, fiindc` El este Fiu, putem [i noi s`-i spunem Tat`, fiindc` [i noi suntem crea]ia Lui, primind via]a [i existen]a de la El. {i \n mod firesc, cel care prime[te via]a [i existen]a de la cineva este numit fiu, iar cel care d` via]a este numit tat`, sau p`rinte (sau p`rin]i), iar ac]iunea de a aduce la existen]` o fiin]` vie o numim na[tere. A[a c` orice fiu este n`scut, fiindc` prime[te via]a [i existen]a de la p`rin]i. |n felul acesta, prima Persoan` a Sfintei Treimi este Tat` pentru cea de a doua. Tocmai de aceea, Persoana a doua o numim Fiu. C=nd \ns` vorbim de faptul c` Tat`l na[te pe Fiul, lucrurile nu se petrec dup` modul \n care ele se desf`[oar` \n lumea creat`. Fiul este Dumnezeu adev`rat, de o fiin]` cu Tat`l. Na[terea Lui nu este \n timp, ca a noastr`, ci din ve[nicie. Nu era adic` un timp \n care Fiul s` nu fi existat. Apoi, Fiul nu prime[te numai o parte din fiin]a Tat`lui, cum este la oameni, ci toat` fiin]a Tat`lui. Comunic=nd integral fiin]a, Tat`l nu pierde nimic. Neput=nd face asem`nare cu ceea ce se petrece \n fiin]a [i existen]a noastr`, spunem c` prima Persoan` a Treimii este Tat` pentru cea de a doua numit` Fiu. Av=nd aceea[i natur`, prima Persoan` a Treimii este Tat` pentru Fiul \n mod propriu. Noi \ns` nu avem aceea[i natur` cu Dumnezeu Tat`l, de aceea pentru noi Dumnezeu este Tat` \n mod impropriu. Ne este adic` Tat`, fiindc` ne-a adus din nefiin]` la fiin]` [i fiindc` permanent din iubire vegheaz` la via]a noastr`, iar noi putem intra \n comuniune cu El, ca [i cu P`rintele nostru. A[adar, Fiul nume[te pe Dumnezeu Tat` \n chip propriu, fiindc` [i Fiul este Dumnezeu. Este ca [i cum s-ar numi pe sine Dumnezeu. |i spune \ns` Tat`, tocmai pentru a indica distinc]ia ca Persoan` [i \nsu[irea Lui de a fi n`scut din veci din Tat`l. Noi numim pe Dumnezeu Tat`, mai ales fiindc` Fiul ne-a \nv`]at
364
Capitolul doi
aceasta. Atunci c=nd ne rug`m \i spunem: Tat`l nostru. Fiul ne-a \ndemnat apoi s` s`v=r[im totdeauna faptele pe care Tat`l nostru le face fa]` de noi, ar`t=nd astfel c` suntem cu adev`rat fiii Lui (Matei 5, 16). Nu numai c` ne-a \nv`]at, dar s-a [i rugat El \nsu[i Tat`lui, ca s` ne ajute [i nou` s`-L cunoa[tem ca Tat`l nostru (Ioan 17, 3), [i permanent se roag` (Romani 8, 34) ca mijlocitor c`tre Tat`l (I Timotei 2, 59) ca astfel s` putem fi \n comuniune ne\ntrerupt` cu Tat`l. La fel [i lucrarea Sf=ntului Duh \n via]a noastr` este de a ne conduce permanent spre a-L cunoa[te pe Fiul [i prin Fiul s` avem apropiere la Tat`l (Efeseni 2, 12), ca la P`rintele nostru, iar noi s` ne recunoa[tem calitatea de fii ai Lui: |nsu[i Duhul m`rturise[te \mpreun` cu duhul nostru c` suntem fii ai lui Dumnezeu (Romani 8, 1417). Pe l=ng` faptul c` noi ne recunoa[tem ca fii ai Tat`lui, \n Crez mai m`rturisim despre Dumnezeu Tat`l c` este Atot]iitorul [i f`c`torul tuturor celor v`zute [i nev`zute. C=nd spunem Atot]iitorul \n]elegem c` El le ]ine pe toate, adic` toate au ap`rut la via]` [i la existen]` prin voin]a [i puterea Lui [i c`, El se \ngrije[te de buna desf`[urare a vie]ii. Dumnezeu Tat`l este deci cauza oric`rei existen]e, El \ns` neav=nd o cauz` a existen]ei Sale. Dumnezeu Tat`l este creatorul lumii nev`zute, adic` a fiin]elor spirituale, sau a netrupe[tilor puteri. Acestea sunt \ngerii. Ca [i creaturi ale lui Dumnezeu, ei au ap`rut \n timp, dar au existen]` ve[nic`, bucur=ndu-se ne\ncetat de via]a pe care Creatorul lor le-a d`ruit-o. Lumea v`zut` este tot ceea ce reprezint` materia, adic` p`m=ntul cu tot ce este pe el [i astrele. Lumea v`zut` a fost creat` de Dumnezeu prin cuv=nt [i \n timp. Nu a fost creat` perfect`, ci perfectabil`. Omul, creat dup` chipul [i asemanarea lui Dumnezeu (Facerea 1, 26) este a[ezat de Creatorul sù ca st`p=n al lumii v`zute, av=nd menirea de a fi \mpreun` lucr`tor cu Dumnezeu (I Corinteni 3, 9), la des`v=r[irea ei. Tat`l atot]iitorul nu numai c` a creat lumea pe care o vedem, dar \i [i poart` de grij`, ca s`-[i \mplineasc` menirea pentru care a fost creat`, acord=ndu-i toate darurile Sale (Iacob 1, 17). Aceast` purtare de grij` fa]` de crea]ie se nume[te pronie, sau providen]` divin`. De aceea spunem c` Dumnezeu Tat`l este creatorul [i proniatorul lumii. M=ntuitorul \nsu[i \l nume[te pe Tat`l Domn al cerului [i al p`m=ntului (Matei 11, 25), asigur=ndu-ne c` Tat`l nostru cel ceresc [tie de ce avem noi nevoie (Matei 6, 3132). Prin purtarea de grij` a lui Dumnezeu \ntreaga crea]ie r`m=ne \n via]` [i \[i \mpline[te menirea pentru care a fost creat`.
Cateheze dogmatice
365

Din cele de mai sus rezult` c` noi numim pe Dumnezeu Tat` \n chip impropriu, fiindc` Dumnezeu Tat`l nu este de aceea[i natur` cu noi, iar \n ordinea fireasc` a vie]ii p`rin]ii au aceea[i natur` cu fiii. Numai cea de a doua Persoan` a Sfintei Treimi poate fi numit` Fiu \n mod propriu. Dar faptul c` \l numim pe Dumnezeu Tat` \nseamn` prin aceasta o recunoa[tere a faptului c` de la El avem via]a [i existen]a, precum [i faptul c` El se \ngrije[te de creatura Sa spre a-[i putea \ndeplini menirea pentru care a fost creat`. Altfel spus, noi \l putem numi pe Dumnezeu Tat`l nostru, deoarece El este creatorul [i proniatorul lumii [i al nostru.
V. Asocierea
|n alt` ordine de idei re]inem faptul c` Persoanele Treimii posed` aceea[i fiin]` divin` \n mod real [i distinct. Av=nd aceea[i fiin]`, Ele au [i aceea[i lucrare. Fiind ve[nice [i egale, la orice lucrare a Tat`lui particip` [i Fiul [i Duhul Sf=nt. Astfel, crea]ia este adus` la existen]` prin voin]a [i puterea Tat`lui. Dar [i Duhul se purta deasupra apelor (Facerea 1,2) ca s` aduc` ordinea [i via]a. Aceasta nu \nseamn` c` Tat`l nu ar fi putut des`v=r[i singur lucrarea hot`r=t`, ci de aici vedem c` Dumnezeu lucreaz` totul \n Treimea Persoanelor. Tot astfel [i m=ntuirea porne[te din iubirea [i hot`r=rea Tat`lui; este s`v=r[it` de Fiul [i des`v=r[it` de Duhul Sf=nt, nu separat \ns`, ci \mpreun` Tat`l, Fiul [i Duhul Sf=nt.
VI. Generalizarea
Din cele de mai sus rezult` c` Dumnezeu Tat`l este Dumnezeu adev`rat, de o fiin]` cu Fiul [i cu Duhul Sf=nt. El este nen`scut [i reprezint` cauza na[terii Fiului [i a purcederii Duhului Sf=nt, fiind originea oric`rei existen]e.
VII. Aplicarea
Referitor la via]a duhovniceasc` a credincio[ilor re]inem mai multe aspecte: 1. Ca unii care ne numim fii, cinstim pe Tat`l \n unitatea Treimii celei nedesp`r]ite, adres=ndu-i rug`ciuni de cerere, de laud` [i de mul]umire, ori de c=te ori g=ndul [i sim]irea noastr` se \ndreapt` c`tre Dumnezeu.
366
Capitolul doi
2. Credincio[ii dovedesc cel mai bine c` sunt fiii Tat`lui, dac` \n via]a lor s`v=r[esc binele dup` modelul Lui. |n felul acesta, \ntreaga vie]uire cre[tineasc` devine o pream`rire adus` Tat`lui de c`tre fiii Sì: A[a s` lumineze lumina voastr` \naintea oamenilor, \nc=t v`z=nd ei faptele voastre cele bune, s` pream`reasc` pe Tat`l vostru cel din ceruri (Matei 5, 16). 3. Neostenind pe drumul virtu]ii, via]a duhovniceasc` a credincio[ilor trebuie s` fie \ntr-o continu` cre[tere, av=nd ca ]int` asem`narea cu P`rintele ceresc, dup` \ndemnul M=ntuitorului. Fi]i des`v=r[i]i, precum [i Tat`l vostru cel din ceruri este des`v=r[it (Matei 5, 48).
--
Crearea lumii
Care este primul articol al Simbolului de credin]`? (Cred \ntr-Unul Dumnezeu, Tat`l atot]iitorul, f`c`torul cerului [i al p`m=ntului, al tuturor celor v`zute [i nev`zute). Ce rezult` din aceast` m`rturisire de credin]` cu privire la Dumnezeu? (C` exist` un singur Dumnezeu [i c` El este creatorul lumii v`zute [i nev`zute).
II. Anun]area temei

|n cele ce urmeaz` ne vom referi tocmai la crearea lumii v`zute [i nev`zute.
III. Tratarea
Primele pagini ale Sfintei Scripturi ne arat` c` Dumnezeu este creatorul a tot ce exist` [i c` toate au fost aduse la existen]` prin voin]a [i atotputernicia Lui. Astfel, din cartea Facerii afl`m c` la \nceput a f`cut Dumnezeu cerul [i p`m=ntul. Crea]ia lui Dumnezeu este numit` lume, [i cunoa[tem c` la \nceput a creat Dumnezeu cerul, adic` lumea spiritual`, pe care nu o putem vedea, [i apoi a creat p`m=ntul, adic` lumea material`, pe care o vedem [i \n care ne desf`[ur`m via]a trupeasc`. Lumea nev`zut`, a fiin]elor spirituale, sau a netrupe[tilor puteri, creat` de Dumnezeu mai \nt=i, este cea a \ngerilor. Din paginile Vechiului [i
Cateheze dogmatice
367
Noului Testament \i cunoa[tem pe \ngeri ca netrupe[ti [i nemuritori (Luca 20, 36). Ei sunt duhuri, slujitori lui Dumnezeu, ca unii care primesc lumin` din lumina lui Dumnezeu [i astfel lumineaz` [i ei asemenea ca para focului (Psalmul 103, 5). Ca duhuri slujitoare \ngerii sunt trimi[i ca s` slujeasc` pentru cei ce vor fi slujitorii m=ntuirii (Evrei 1, 14). Aduc=nd necontenit` slav` lui Dumnezeu, \ngerii \i v`d pururea fa]a (Matei 18, 10), afl=ndu-se astfel \n fericirea nepieritoare a comuniunii cu Dumnezeu. Sf=ntul Apostol Pavel arat` c` fiin]ele cere[ti se afl` \ntr-o ierarhie, \mp`r]i]i \n tronuri, domnii, \ncep`torii, st`p=niri (Coloseni I, 16). Un Sf=nt P`rinte indic` nou` cete ale fiin]elor cere[ti, \mp`r]ite la r=ndul lor \n c=te trei cete. Din prima ceat` fac parte serafimii cu [ase aripi, heruvimii cu mul]i ochi [i tronurile cele prea sfinte. A doua ceat` este a domniilor, a puterilor [i a st`p=nirilor; iar \n cea din urm` ceat` intr` \ncep`toriile, arhanghelii [i \ngerii. Toate fiin]ele cere[ti au fost create de Dumnezeu bune. Av=nd \ns` voie liber`, Lucifer din m=ndrie, vr=nd s` devin` mai mare dec=t Creatorul sù, se desparte de comuniunea lui Dumnezeu \mpreun` cu ceata lui, devenind \ngeri rì. Ace[tia se numesc diavoli. Fiind invidio[i asupra omului, \i pericliteaz` mereu m=ntuirea [i fericirea, dar numai c=t Dumnezeu le \ng`duie. Prin moartea [i \nvierea Sa, M=ntuitorul a biruit puterea diavolului asupra omului, iar pe \ngerii care nu [i-au p`zit vrednicia, ci au p`r`sit loca[ul lor, i-a pus la p`strare sub \ntuneric, \n lan]uri ve[nice, spre judecata zilei celei mari (luda 1, 6). Referitor la lumea v`zut`, Sf=nta Carte ne arat` c` Dumnezeu a adus-o la existen]` \n [ase zile. Lumea nu a fost creat` dintr-o alt` materie existent` mai \nainte, ci a fost creat` din nimic, prin cuv=ntul, voin]a [i atotputernicia lui Dumnezeu. Cele [ase zile ale crea]iei sunt urm`toarele: |n prima zi a creat Dumnezeu lumina, ca element esen]ial al vie]ii care va urma. |n ziua a doua a creat t`ria, adic` atmosfera, ceea ce numim noi cer. |n ziua a treia a desp`r]it uscatul de ape [i a f`cut apoi ca uscatul s` rodeasc` vegeta]ie. |n ziua a patra a creat lumin`torii. |n ziua a cincea a creat vie]uitoarele din aer [i din ap`. |n ziua a [asea a creat vie]uitoarele care se t=r`sc, precum [i toate animalele s`lbatice [i domestice. Iar la sf=r[itul crea]iei,
368
Capitolul doi
ca o \ncununare a ei, l-a f`cut Dumnezeu pe om, dup` chipul [i asem`narea Sa, ca st`p=n al \ntregii crea]ii v`zute. De aici vedem c` lumea nev`zut` a fost creat` \naintea lumii v`zute. Lumea nev`zut` a fost creat` \ntr-o singur` faz`, organizat` de la \nceput, pe c=nd crearea lumii v`zute a fost f`cut` \n dou` faze. Astfel, \n prima zi, \n a doua zi, ca [i desp`r]irea uscatului de ape \n cea de a treia zi, o putem socoti prima faz` a crea]iei, [i anume crea]ia neorganizat`. Iat` m`rturia Scripturii: {i p`m=ntul era netocmit [i gol... {i a zis Dumnezeu: s` fie lumin`, [i a fost lumin`. {i a v`zut Dumnezeu c` este bun` lumina [i a desp`r]it Dumnezeu lumina de \ntuneric... {i a zis Dumnezeu: s` fie o t`rie prin mijlocul apelor [i s` despart` ape de ape. {i a fost a[a... {i a desp`r]it Dumnezeu apele de sub t`rie, de apele de deasupra t`riei. T`ria a numit-o Dumnezeu cer [i a v`zut Dumnezeu c` este bine a[a... {i a zis Dumnezeu s` se adune apele cele de sub cer la un loc [i s` se arate uscatul... Uscatul l-a numit Dumnezeu p`m=nt, iar adunarea apelor a numit-o m`ri (Facerea 1, 210). Dup` aceast` faz` a crea]iei primare neorganizate, urmeaz` faza de organizare a celor create. Astfel, remarc`m mai \nt=i distinc]ia sau separa]ia f`cut` atunci c=nd a desp`r]it Dumnezeu lumina de \ntuneric, ape de ape, f`c=nd t`ria prin mijlocul lor, iar apoi desp`r]irea uscatului de ape. Faza de organizare a crea]iei \ncepe cu partea a doua a zilei a treia, odat` cu apari]ia vegeta]iei, [i continu` cu crearea lumin`torilor, a vie]uitoarelor din ape, din aer [i de pe uscat, [i termin=nd cu crearea omului. Acum apare podoaba, armonia, frumuse]ea crea]iei lui Dumnezeu, adic` cosmosul. Iat` cum ne prezint` Sf=nta Carte opera de organizare a crea]iei: Apoi a zis Dumnezeu s` dea din sine p`m=ntul verdea]`; iarb` cu s`m=n]` \ntr-\nsa, dup` felul [i asem`narea ei, [i pomi roditori, care s` dea rod cu s`m=n]` \n sine, dup` fel... {i a zis Dumnezeu: s` fie lumin`torii pe t`ria cerului ca s` lumineze pe p`m=nt, s` despart` ziua de noapte [i s` fie semne ca s` deosebeasc` anotimpurile, zilele [i anii... Apoi a zis Dumnezeu: s` mi[une apele de viet`]i, fiin]e cu via]` \n ele [i p`s`ri s` zboare pe p`m=nt, pe \ntinsul t`riei cerului. {i a fost a[a. Apoi a zis Dumnezeu: s` scoat` p`m=ntul fiin]e vii dup` felul lor. {i a fost a[a. {i a zis Dumnezeu: s` facem om dup` chipul [i asem`narea noastr` ca s` st`p=neasc` pe[tii m`rii, p`s`rile cerului, animalele domestice, toate viet`]ile ce se t=r`sc pe p`m=nt [i tot p`m=ntul (Facerea 1, 1026). |n aceast` relatare a Sfintei Scripturi observ`m o succesiune gradat` a crea]iei, de la anorganic la organic, de la regnul vegetal p=n` la om. Mai vedem apoi c` crea]ia este un act liber al lui
Cateheze dogmatice
369
Dumnezeu, exterioriz=nd atotputernicia, \n]elepciunea [i bun`tatea Sa. Dumnezeu a creat lumea pentru fericirea acesteia \n comuniune cu El. Noi nu putem \n]elege aceast` atotputernicie a lui Dumnezeu de a fi creat lumea prin cuv=nt, fiindc` dep`[e[te puterea noastr`, ca [i modul nostru de a ac]iona. Am putea face totu[i asem`narea cu scriitorul care are \n minte opera pe care o va desf`[ura prin cuv=nt; sau cu artistul care are \n sim]irea lui \ntreaga armonie a operei sale; sau cu arhitectul care transform` \n realitate frumuse]ea operei g=ndite. Aceste asem`n`ri r`m=n \ns` umbre palide fa]` de m`re]ia crea]iei lui Dumnezeu prin cuv=nt. Dup` ce ne prezint` opera de creare a lumii, Sf=nta Scriptur` ne arat` c` la sf=r[itul crea]iei, \n ziua a [aptea, Dumnezeu s-a odihnit, ceea ce \nseamn` c` opera crea]iei Lui s-a \ncheiat \n ziua a [asea [i deci \n ziua a [aptea orice activitate de crea]ie a \ncetat. Referitor la crearea lumii \n [ase zile s-au emis diferite p`reri privind timpul [i evolu]ia crea]iei. Unii au spus c` datorit` atotputerniciei Sale, Dumnezeu nu a avut nevoie de [ase zile pentru a crea lumea. Fa]` de nesf=r[ita putere a lui Dumnezeu crea]ia nu reprezint` nimic. De fapt, cele [ase zile redate de Sf=nta Scriptur` indic` doar bog`]ia [i frumuse]ea unicului act al crea]iei. Se face \n sprijinul acestei p`reri analogia cu un gest oarecare, s` zicem al m=inii, care, de[i este unul, poate fi reprezentat desf`[urat... Al]ii sus]in c` cele [ase zile ale crea]iei reprezint` [ase ere foarte mari de timp \n care lumea a evoluat \n mod gradat. Ei se bazeaz` pe m`rturia Scripturii cu privire la crearea gradat` [i succesiv` a lumii, de la materia neorganizat`, la materia organizat`, de la regnul vegetal p=n` la om. Aici ne-am putea g`si \n concordan]` [i cu teoriile de ordin naturalist stiin]ific.

Din cele tratate p=n` aici vedem c` Dumnezeu a creat lumea nev`zut` [i cea v`zut` prin cuv=nt. Numai pe om l-a creat prin participarea Sa direct`, lu=nd p`m=nt [i sufl=nd via]` \n el. Aceasta \nseamn` c`, fiind coroana crea]iei, omul are menirea s` fie st`p=nul lumii v`zute [i \mpreun` lucr`tor cu Dumnezeu la des`v=r[irea ei (I Corinteni 3, 15). Crearea lumii este expresia atotputerniciei, \n]elepciunii [i bun`t`]ii lui Dumnezeu, iar scopul este fericirea crea]iei \n comuniunea iubirii lui Dumnezeu. Nu numai c` a creat lumea, dar Dumnezeu \i [i poart` de grij`, spre a-[i \ndeplini scopul pentru care a fost adus` la existen]`. Ne
370
Capitolul doi
\ntreb`m acum: care este pozi]ia Bisericii fa]` de p`rerile referitoare la timpul [i evolu]ia crea]iei? Biserica nu a discutat aceast` chestiune. Aceste zile puteau fi perioade asemenea unei zile obi[nuite, sau puteau fi epoci de mii [i milioane de ani. Nu este rostul nostru s` cercet`m aceasta. Potrivit credin]ei, noi m`rturisim c` Dumnezeu este creatorul lumii v`zute [i nev`zute, precum [i proniatorul ei.
V. Asocierea
De[i distincte, \ntre lumea v`zut` [i cea nev`zut` exist` o str=ns` leg`tur` [i comuniune. Biblia ne arat` c` Dumnezeu se descopere [i comunic` cu oamenii, prin diversele Sale ar`t`ri numite Teofanii. Prin \ngeri comunic` voia Sa, sau planul m=ntuirii noastre. Acestea se numesc Anghelofanii. Omul ca [i coroan` a crea]iei prezint` sinteza celor dou` lumi. El are suflare divin`, adic` suflet nemuritor, [i astfel se afl` \n comuniunea lumii spirituale. Dar are [i trup material, care \l une[te cu acest p`m=nt. El poart` \n sine menirea de a se ridica la Dumnezeu [i de a deveni \mpreun` lucr`tor cu Dumnezeu la des`v=r[irea crea]iei.
VI. Generalizarea
Din cele p=n` aici tratate vedem c` Dumnezeu este creatorul [i proniatorul lumii v`zute [i nev`zute, adus` la existen]` din nimic, prin cuv=nt, ca expresie a atotputerniciei, \n]elepciunii [i bun`t`]ii Sale, spre fericirea [i des`v=r[irea crea]iei.
VII. Aplicarea
1. Dac` lumea a fost creat` bun` de Dumnezeu, omul ca st`p=n al ei, trebuie s`-i poarte de grij`. Nu are voie s` fie un despot, care s` dispun` de ea cum dore[te, ci responsabilitatea fa]` de lume \i impune s` fie protectorul valorilor pe care Dumnezeu i le-a \ntip`rit la crea]ie. 2. Dac` p`catul primului om a adus \n lume stric`ciunea, Dumnezeu nu a contenit s` iubeasc` lumea at=t de mult \nc=t prin moartea [i \nvierea Fiului Sù s` o scoat` de sub blestemul p`catului. Rev`rsarea Sf=ntului Duh peste crea]ie la Rusalii reprezint` sfin]irea lumii prin harul divin, ca [i cum lumea ar deveni o nou` crea]ie. R`m=ne pe mai departe \n sarcina omului s` des`v=r[easc` \n lume sfin]enia divin`, prin sfin]irea propriei sale vie]i.
--
Cateheze dogmatice
371
Crearea omului
I. Pregatirea aperceptiv`
Ce ne spune Sf=nta Scriptur`, cine este Creatorul lumii? (Dumnezeu). Care lume a fost creat` la \nceput: cea v`zut`, sau cea nev`zut`? (Cea nev`zut`, adic` lumea spiritual`. Apoi a fost creat` lumea v`zut`, adic` cea material`). Cum a fost creat` lumea nev`zut`? (A fost creat` \ntr-o singur` etap`, organizat` de la \nceput). Dar lumea v`zut`? (La \nceput a fost creat` materia neorganizat`. Apoi, primind via]`, prin separa]ie sau desp`r]ire se organizeaz` \n mod gradat, \ncep=nd cu regnul vegetal, apoi cel animal, [i la sf=r[it omul, ca o \ncununare a crea]iei).
II. Anun]area temei

Ne vom referi \n cele ce urmeaz` \n mod special la crearea omului.
III. Tratarea
Sf=nta Scriptur` ne spune despre crearea omului, urm`toarele: {i a zis Dumnezeu: s` facem om dup` chipul [i asem`narea Noastr` ca s` st`p=neasc` pe[tii m`rii, p`s`rile cerului, animalele domestice, toate viet`]ile ce se t=r`sc pe p`m=nt [i tot p`m=ntul. {i a f`cut Dumnezeu pe om dup` chipul Sù; dup` chipul lui Dumnezeu l-a f`cut; a f`cut b`rbat [i femeie. {i Dumnezeu i-a binecuv=ntat zic=nd: cre[te]i [i v` \nmul]i]i [i umple]i p`m=ntul [i-l supune]i, [i st`p=ni]i peste pe[tii m`rii, peste p`s`rile cerului, peste toate animalele, peste toate viet`]ile ce se mi[c` pe p`m=nt [i peste tot p`m=ntul... Atunci, lu=nd Domnul Dumnezeu ]`r=n` din p`m=nt, a f`cut pe om [i a suflat \n fa]a lui suflare de via]` [i s-a f`cut omul fiin]` vie. Apoi Domnul Dumnezeu a s`dit o gr`din` \n Eden, spre r`s`rit, [i a pus acolo pe omul pe care-l zidise... {i a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l f`cuse [i l-a pus \n gr`dina cea din Eden, ca s` o lucreze [i s` o p`zeasc`. A dat Domnul Dumnezeu porunc` lui Adam [i a zis: din to]i pomii din rai po]i s` m`n=nci iar din pomul cuno[tin]ei binelui [i rùlui s` nu m`n=nci, c`ci \n ziua \n care vei m=nca din el, vei muri negre[it! {i a zis Domnul Dumnezeu: nu e bine s` fie omul singur; s`-i facem ajutor potrivit pentru el. {i Domnul Dumnezeu care f`cuse din p`m=nt toate fiarele c=mpului [i toate p`s`rile cerului, le-a dus la Adam, ca s` vad` cum le va numi;
372
Capitolul doi
a[a ca toate fiin]ele vii s` se numeasc` precum le va numi Adam. {i a pus nume tuturor animalelor [i tuturor p`s`rilor cerului [i tuturor fiarelor s`lbatice; dar pentru Adam nu s-a g`sit ajutor pe potriva lui. Atunci a adus Domnul Dumnezeu somn greu asupra lui Adam, [i dac` a adormit, a luat una din coastele lui [i a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luat` din Adam a f`cut-o Domnul Dumnezeu femeie [i a adus-o lui Adam. {i a zis Adam: iat`, acesta-i os din oasele mele [i carne din carnea mea, pentru c` este luat` din b`rbatul sù. De aceea va l`sa omul pe tat`l sù [i pe mama sa [i se va uni cu femeia sa [i vor fi am=ndoi un trup (Facerea 1, 2629; Facerea 2, 78; Facerea 2, 1524). De aici vedem c` dac` celelalte vie]uitoare au fost create de Dumnezeu prin cuv=nt, omul ca [i coroan` a crea]iei a fost adus la existen]` prin ac]iunea direct` a Creatorului, care a luat p`m=nt [i a suflat via]`. De aici [i numele Adam, care \nseamn` p`m=nt. Suflarea de via]` nu provine din fiin]a lui Dumnezeu, ci indic` calitatea sufletului de a fi ra]ional [i liber, asemenea atributelor lui Dumnezeu. Fiind creat cu trup [i suflet, at=t partea spiritual` a omului, c=t [i cea material` (adic` trupul), fiind crea]ii ale lui Dumnezeu, sunt bune. Din m=na lui Dumnezeu nu poate ie[i nimic rù. Reprezent=nd coroana crea]iei, omul poart` \n sine menirea de a fi st`p=n al lumii v`zute. El are \n r`spunderea sa lumea v`zut`, spre a o griji [i proteja, conlucr=nd cu Dumnezeu la des`v=r[irea ei. Ca st`p=n al lumii v`zute omul devine astfel un \mpreun` lucr`tor cu Dumnezeu (I Corinteni 3, 9) la des`v=r[irea crea]iei. De aici vedem valoarea [i demnitatea cu totul excep]ional` a omului \n univers. Pentru el a fost creat totul. Al`turi de Dumnezeu este [i el st`p=nul lumii. Pe bun` dreptate constata psalmistul plin de admira]ie fa]` de coroana crea]iei divine: C=nd privesc cerul, lucrul m=inilor Tale, luna [i stelele pe care Tu le-ai \ntemeiat, \mi zic: ce este omul c` \]i aminte[ti de el? Sau fiul omului c` \l cercetezi pe el? Mic[oratu-l-ai pe d=nsul cu pu]in fa]` de \ngeri, cu m`rire [i cu cinstea l-ai \ncununat pe el. Pusu-l-ai pe d=nsul peste lucrul m=inilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui. Oile [i boii, toate; \nc` [i dobitoacele c=mpului; p`s`rile cerului [i pe[tii m`rii, cele ce str`bat c`r`rile m`rilor. Doamne Dumnezeul nostru, c=t de minunat este numele Tù \n tot p`m=ntul (Psalmul 8, 39). |n acela[i timp am v`zut c` omul a fost creat dup` chipul lui Dumnezeu. {i precum pe Dumnezeu \l cunoa[tem \n cadrul Sfintei Treimi, chipul lui Dumnezeu \n om este cel al Sfintei Treimi. De fapt cuv=ntul Noastr` (dup` chipul [i asem`narea Noastr`) de
Cateheze dogmatice
373
la crea]ie, indic` forma de plural, ceea ce evident, se refer` la Persoanele Sfintei Treimi. {i cum Persoanele Sfintei Treimi se afl` \ntr-o comuniune de iubire, tot astfel [i chipul lui Dumnezeu reprezint` \n om sufletul ra]ional [i liber, \nclinat spre deschidere, spre comuniune [i comunicare fa]` de Creatorul sù, sau fa]` de \ntreaga crea]ie. Purt=nd chipul lui Dumnezeu, omul este chemat s` ajung` la asem`narea cu Dumnezeu, prin comuniunea cu P`rintele Ceresc [i prin str`dania des`v=r[irii propriei fiin]e. Asem`narea cu Dumnezeu reprezint` deci des`v=r[irea chipului lui Dumnezeu \n om. Aceast` des`v=r[ire l-ar fi \n`l]at at=t de mult pe om, \nc=t un P`rinte al Bisericii spune c` dac` omul nu ar fi c`zut \n p`cat, ar fi putut atinge punctul maxim de comuniune cu P`rintele [i Creatorul sù, fiind ridicat [i f`cut ca una din Persoanele Sfintei Treimi. Referitor la via]a paradisiac` a omului remarc`m faptul c` ea nu avea un caracter static, ci activ, dinamic [i creator. El trebuie s` lucreze [i s` p`streze locul ce i-a fost dat spre st`p=nire; iar toate celelalte vie]uitoare \i vor fi supuse [i vor primi fiecare numele pe care va voi s` i le dea omul. Le va folosi, adic`, pe fiecare dup` cum va socoti de cuviin]` \n activitatea ce urma s` o desf`[oare. |n acela[i timp, via]a paradisiac` a omului a fost echilibrat` [i cump`tat`. Prin faptul c` Dumnezeu i-a interzis s` m`n=nce din pomul cuno[tin]ei binelui [i rùlui, nu i-a lezat libertatea, ci i-a ar`tat c` drumul des`v=r[irii se bazeaz` pe \nfr=nare. Plec=nd de la acest fapt, Sf=ntul Vasile cel Mare vede \n porunca \nfr=n`rii tocmai postul instituit de Dumnezeu \n paradis, ca necesar des`v=r[irii omene[ti. Av=nd fiin]a deschis` spre comuniune, Dumnezeu a v`zut c` nu e bine s` fie omul singur [i i-a creat o fiin]` potrivit` lui. Aceasta este femeia. Ea a fost creat` din fiin]a b`rbatului. Este deci de aceea[i natur` cu el. Ea s-a numit Eva, ceea ce \nseamn` via]`, indic=nd menirea ei de a perpetua via]a pe p`m=nt. Binecuv=nt=nd pe b`rbat [i femeie, Dumnezeu \i leag` pe toat` via]a, pun=ndu-le \n fa]` scopul de a perpetua neamul omenesc, \ntemeind astfel prima familie.

C=nd a fost creat omul? (|n ziua a [asea, la sf=r[itul crea]iei). Cum a fost creat omul fa]` de celelalte crea]ii? (Prin participarea direct` a lui Dumnezeu). Faptul c` Dumnezeu l-a creat pe om prin participare direct`, [i nu indirect prin cuv=nt, cum a fost \n
374
Capitolul doi
cazul celeilalte crea]ii ce \nseamn`? (C` omul se deosebe[te de cealalt` crea]ie, c` el este coroana crea]iei). Dumnezeu particip=nd direct la crea]ia deopotriv` a sufletului [i a trupului, ce anume ne indic` acest fapt? (Ne arat` c` at=t trupul, c=t [i sufletul sunt bune, fiindc` din m=na lui Dumnezeu nu poate ie[i nimic rù). Erau [i alte p`reri \n lumea veche? (Erau p`reri care sus]ineau c` materia, [i deci [i trupul, sunt rele \n sine, provenind de la diavol. Dup` cum vedem \ns` din relatarea Sfintei Scripturi, nu putem fi de acord cu astfel de \nv`]`turi, pe care le consider`m gre[ite). Lumea a fost creat` perfect` de Dumnezeu? (Nu a fost creat` perfect`, ci perfectibil`). Cine avea menirea s` contribuie la perfec]ionarea ei? (Cel ce era st`p=nul ei, adic` DumnezeuCreatorul [i omul). Ce reprezint` chipul lui Dumnezeu \n om? (Sufletul nemuritor, ra]ional [i liber, purt=nd \n sine iubirea lui Dumnezeu, ca [i capacitatea de deschidere, comuniune [i comunicare cu P`rintele sù [i cu \ntreaga crea]ie). Ce este asem`narea cu Dumnezeu? (Purt=nd chipul lui Dumnezeu, omul este chemat s` ajung` la asem`narea P`rintelui ceresc, s` devin`, adic` des`v=r[it ca Dumnezeu). Dac` femeia creat` din coasta b`rbatului este de aceea[i natur` cu el, ce \nseamn` aceasta? (C` este egal` cu el, form=nd o unitate de fiin]`). Binecuv=nt=nd pe b`rbat [i femeie, ce a \ntemeiat Dumnezeu? (C`s`toria [i familia). C=te femei a creat Dumnezeu? (Una singur`). Cum este astfel c`s`toria instituit` de Dumnezeu? (Monogam`, [i nu poligam`). Faptul c` Dumnezeu leag` pe b`rbat [i femeie pe toat` via]a, ce caracter are c`s`toria? (Indisolubil [i unitar). Ce scop are familia? (De a da na[tere la urma[i, perpetu=nd prin aceasta neamul omenesc).
V. Asocierea
Ca st`p=n al lumii v`zute, omul este legat de \ntreaga crea]ie. |n primul r=nd, fiindc` existen]a sa biologica este dependent` de ea. Iat`, v` dau toat` iarba ce face s`m=n]` de pe toat` fa]a p`m=ntului [i tot pomul ce are rod cu s`m=n]` \n el. Acestea vor fi hrana voastr` (Facerea 1, 29). |n al doilea r=nd, fiindc` via]a omului se desf`[oar` \n comuniunea celeilalte crea]ii: {i Domnul Dumnezeu care f`cuse din p`m=nt toate fiarele c=mpului, le-a dus la Adam ca s` vad` cum le va numi. {i a pus Adam nume tuturor animalelor [i tuturor p`s`rilor cerului [i tuturor fiarelor s`lbatice (Facerea 2, 1920). Vedem de aici c` primul om d` nume crea]iei, tocmai pentru a putea intra \n comuniune cu ea.
Cateheze dogmatice
375
|n al treilea r=nd, fiindc` des`v=r[irea vie]ii omului era asociat` des`v=r[irii \ntregii crea]ii. Omul a fost a[ezat \n gr`dina Edenului ca s` o lucreze. Prin munc` omul \[i des`v=r[e[te propria personalitate. Dar \n acela[i timp, activitatea lui avea menirea de a duce la o perfec]iune \ntreaga crea]ie a lui Dumnezeu. De aici vedem responsabilitatea pe care o are omul ca st`p=n al crea]iei, \n direc]ia protej`rii [i des`v=r[irii ei.
VI. Generalizarea
Din cele p=n` aici tratate vedem c` omul a fost creat de Dumnezeu cu trup [i suflet, ca st`p=n al lumii v`zute [i \mpreun` lucr`tor cu Dumnezeu la des`v=r[irea sa proprie [i a \ntregii crea]ii.
VII. Aplicarea
1. Av=nd posibilitatea restabilirii chipului lui Dumnezeu prin harul divin, credinciosul este dator ca necontenit s` tind` a fructifica roadele harului, spre des`v=r[irea chipului lui Dumnezeu \n el. Din mijloacele indicate de referatul biblic pentru \mplinirea acestui scop, re]inem: a). Comuniunea de iubire cu Dumnezeu prin ascultare [i \mplinirea voii Sale. b). Cultivarea \nfr=n`rii ca mijloc de echilibrare a firii. c). Activitatea creatoare \ndreptat` nu numai \n folosul sù, ci [i al \ntregii crea]ii. d). Protejarea firii \nconjur`toare, prin \nfr`]irea cu ea, spre des`v=r[irea ei. 2. Fiindc` odat` cu crearea omului a fost \ntemeiat` de c`tre Dumnezeu taina c`s`toriei [i odat` cu ea, prima familie, credinciosului \i revine datoria ca \mplinind aceast` porunc` divin` \nscris` \n fiin]a lui, s` aibe \n aten]ie cultivarea caracteristicilor pe care Creatorul le-a pus \n esen]a comuniunii dintre b`rbat [i femeie, \n cadrul familiei, [i anume: a) Unitatea dintre so]i pe baza iubirii [i egalita]ii dintre ei. b) Indisolubilitatea c`s`toriei [i \mplinirea scopului pentru care a fost instituit`, evit=nd \n acela[i timp p`catele care lezeaz` acest scop, precum: desfr=ul, avortul [i neaten]ia \n cre[terea [i educarea copiilor.
-376
Capitolul doi
Cultul \ngerilor
|n calendarul bisericesc observ`m c` pe l=ng` s`rb`torile \nchinate cinstirii lui Dumnezeu, a Sfintei Fecioare [i a Sfin]ilor, exist` [i o s`rb`toare \nchinat` \ngerilor Mihail [i Gavril. Prin cinstirea pe care o facem \ngerilor, credincio[ii Bisericii noastre recunosc aportul pe care Puterile netrupe[ti \l aduc pentru m=ntuirea sufletelor noastre.
II. Anun]area temei

Dat fiind \ns` faptul c` nu to]i cre[tinii aduc cinstire sfin]ilor \ngeri, \n cele ce urmeaz` ne vom referi la temeiurile cultului Sfin]ilor \ngeri \n Biserica Ortodox`.
III. Tratarea
Cartea Sf=nt` ne arat` c` la \nceput a f`cut Dumnezeu cerul [i p`m=ntul. Dac` prin cuv=ntul p`m=nt \n]elegem lumea v`zut`, prin cer vom \n]elege lumea nev`zut`, lumea Puterilor netrupe[ti, a fiin]elor spirituale create de Dumnezeu spre m`rirea Sa [i fericirea lor, spre bucuria Sa [i bucuria lor. Ace[tia sunt \ngerii. Ei nu trìesc \n izolare de lumea creat`, ci sunt slujitorii lui Dumnezeu prin care El comunic` oamenilor voia [i poruncile Sale. De aici cuv=ntul \nger care \nseamn` vestitor. La \nceput to]i \ngerii au fost buni, deoarece ei au fost crea]i de Dumnezeu \nceputul [i izvorul a toat` bun`tatea. Fiind duhuri slujitoare, netrupe[ti [i nemuritoare, afl=ndu-se necontenit \n jurul lui Dumnezeu, ei primesc lumin` din lumina lui Dumnezeu, devenind [i ei lumin`tori dup` cuv=ntul psalmistului: Cel ce faci pe \ngerii Tì duhuri [i pe slugile Tale par` de foc (Psalmul 103, 5). Nu to]i \ngerii au r`mas \n lumina lui Dumnezeu. Unii dintre ei au vrut s` devin` mai mari dec=t Dumnezeu [i astfel s-au rupt din iubirea Lui. Rup=ndu-se de bun`tatea lui Dumnezeu, rùl a intrat \n fiin]a lor [i s-a ad=ncit at=t de mult, \nc=t s-au pietrificat \n rù, adic` rùl a pus pentru totdeauna st`p=nire pe ei. |n felul acesta au devenit diavoli, potrivnici poruncilor [i voii lui Dumnezeu, rùvoitori fa]` de \ntreaga crea]ie a lui Dumnezeu, invidio[i pe omul care reprezint` coroana crea]iei [i care poart`
Cateheze dogmatice
377
\n sine chipul lui Dumnezeu [i pe care ispitindu-l prin viclenie caut` necontenit s`-l rup` de bun`tatea lui Dumnezeu [i s`-l duc` la pierzare. Dar numai c=t le este \ng`duit de Dumnezeu! Venind s` m=ntuiasc` pe omul c`zut prad` ispitirii diavolului, M=ntuitorul a biruit puterea \ngerilor rì, iar la a doua Sa venire \i va judeca [i os=ndi definitiv: iar pe \ngerii care nu [i-au p`zit vrednicia ci au p`r`sit loca[ul lor \i p`streaz` sub \ntuneric \n la]uri ve[nice spre judecata zilei mari (Iuda 1, 6). Biruind puterea diavolului, M=ntuitorul ne ajut` \n ispite [i ne d` putere s`-l biruim [i noi. Evanghelia ne spune c`: s-au \ntors cei 70 (ucenici) [i cu bucurie zic=nd: Doamne [i demonii se pleac` \n numele Tù. {i le-a zis Iisus: Am v`zut pe satana c`z=nd din cer ca un fulger. Iat` v-am dat st`p=nire peste toat` puterea vr`jma[ului [i nimic nu v` va v`t`ma (Luca 10, 1719). Ne-a \nv`]at apoi Domnul s` cerem [i P`rintelui ceresc s` nu ne lase s` c`dem \n ispit`, ci s` ne m=ntuiasc` de cel rù. Pe \ngerii cei buni \i cinstim fiindc` ne ajut` s` biruim p`catul [i ispita ce ne vine din partea \ngerilor rì, deoarece nu avem de luptat \mpotriva trupului [i a s=ngelui ci \mpotriva duhurilor rùt`]ii care sunt \n v`zduhuri (Efeseni 6, 12). Biblia ne arat` apoi c` Puterile netrupe[ti ve[nic stau \n jurul Tronului divin [i aduc necontenit` slujire. Privitor la numirile [i \mp`r]irile \ngerilor Sf=ntul Apostol Pavel arat` c` ei se afl` \ntr-o ierarhie, \mp`r]i]i \n: tronuri, domnii, \ncep`torii, st`p=nii (Coloseni 1, 16). Un sf=nt P`rinte indic` nou` fiin]e cere[ti pe care le \mparte \n trei cete: din prima ceat` fac parte serafimii cu [ase aripi, afla]i dup` cum am v`zut \n cea mai mare apropiere de Dumnezeu. Urmeaz` apoi tot \n aceasta ceat`, heruvimii cei cu mul]i ochi [i tronurile cele prea sfinte. A doua ceat` este a domniilor, a puterilor [i a st`p=nirilor, iar cea de a treia ceat` este format` din \ncep`torii, arhangheli [i \ngeri. Din Sf=nta Carte cunoa[tem [i numele unor \ngeri. Astfel Arhanghelul care comunic` Sfintei Fecioare vestea \ntrup`rii Fiului lui Dumnezeu se numeste Gavriil. {tim apoi despre Arhanghelul Mihail c` s-a \mpotrivit diavolului pentru trupul lui Moise(luda 1, 9), iar \ngerul Rafael este unul dintre cei [apte sfin]i \ngeri care ridic` rug`ciunile sfin]ilor [i le \nal]` \naintea m`ririi Celui Sf=nt (Tobit 12, 15). Primii oameni dup` ce au p`c`tuit au fost alunga]i din rai de c`tre un \nger. Tot un \nger opre[te pe Avraam s` aduc` jertf` pe fiul sù Isaac. |ngerii oric=nd sunt gata s` \mplineasc` orice porunc` a lui Dumnezeu, fiind ocrotitorii oamenilor. Fiec`rui om \i este dat de c`tre Dumnezeu un \nger p`zitor (Matei 15, 10).
378
Capitolul doi
|ngerii sunt ocrotitorii oamenilor [i atunci c=nd ace[tia \ndeplinesc planul lui Dumnezeu de m=ntuire. Dreptul Iosif este anun]at \n vis de c`tre \nger s` r`m=n` ocrotitorul Sfintei Fecioare: c` ce s-a z`mislit \n ea este de la Duhul Sf=nt (Matei 1, 20). Tot \n vis \ngerul \i comunic` dreptului Iosif s` fug` \mpreun` cu pruncul [i mama lui \n Egipt pentru a-i feri de m=nia lui Irod [i apoi tot \ngerul \i comunic` s` se \ntoarc` \n Nazaret (Matei 2, 13-22). |ngerii se arat` oamenilor [i sub form` v`zut`, comunic=nd cu ei \n mod direct, precum este relatat cazul eliber`rii din \nchisoare a Sf=ntului Apostol Petru (Faptele Apostolilor 12, 70). Aceste ar`t`ri ale \ngerilor [i a comunic`rii directe cu oamenii se numesc anghelofanii . Sub forma anghelofaniilor, \ngerii sunt prezen]i [i \n activitatea m=ntuitoare a Domnului, \ncep=nd cu Bunavestire [i continu=nd cu na[terea Sa, c=nd \n auzul tuturor, ei \nal]` un imn de pream`rire pentru \mp`carea omului cu Dumnezeu, pentru pacea pe care o aduce M=ntuitorul lumii: M`rire \ntru cei de sus lui Dumnezeu [i pe p`m=nt pace \ntre oameni bun`voire (Luca 2, 14), iar apoi la sf=r[itul activit`]ii Sale, tot \ngerul este cel care pentru prima dat` face cunoscut oamenilor c` Iisus Domnul este biruitorul mor]ii, c` El a \nviat (Matei 28, 110). Cu prilejul \n`l]`rii Domnului la cer, doi \ngeri vestesc faptul c` Iisus, care s-a \nal]at de la voi la cer, a[a va veni precum l-a]i v`zut merg=nd la cer (Faptele Apostolilor 1, 1011). De aici vedem c` oriunde este prezent Dumnezeu, \ngerii sunt \ntotdeauna de fa]`. Ei sunt prezen]i [i \n cadrul cultului divin public, mai ales atunci c=nd se aduce jertfa nes=ngeroas` a Domnului pe Sfintele Altare. Dac` pe bun` dreptate Bisericile tradi]ionale, cea Ortodox` [i cea Romano-Catolic`, aduc cinstire sfin]ilor \ngeri, nu to]i cre[tinii promoveaz` acest cult. Cei ce resping cultul \ngerilor invoc` textul din Deuteronom 17, 35: De se va duce (cineva) [i se va apuca s` slujeasc` altor dumnezei [i se va \nchina acelora, sau soarelui, sau lunei, sau la toat` o[tirea cereasc`... s` sco]i pe b`rbatul acela, sau pe femeia aceea care a f`cut rùl acela, la por]ile tale, [i s`-i ucizi cu pietre. Dar nicìeri \n Sf=nta Scriptur`, prin o[tirea cereasc` nu se \n]elege \nger, nici puteri netrupe[ti aflate \n preajma tronului divin. Prin o[tire cereasc` se \n]eleg corpurile cere[ti pe care aclam=ndu-le iudeii, urm=nd pe p`g=ni, u[or puteau c`dea \n idolatrie, aduc=ndu-le jertfe pe acoperi[urile caselor dup` cum ne spune proorocul Ieremia: {i casele Ierusalimului [i casele regilor lui Iuda vor fi necurate, pentru c` pe acoperi[ul tuturor
Cateheze dogmatice
379
caselor se aduce t`m=ie \ntregii o[tiri cere[ti [i se s`v=r[esc turn`ri \n cinstea dumnezeilor strìni (Ieremia 19, 13). Un alt text presupus c` interzice cultul \ngerilor este cel de la Coloseni 2, 18: Nimeni s` nu v` smulg` biruin]a printr-o pref`cut` smerenie [i printr-o f`]arnic` \nchinare la \ngeri, \ncerc=nd s` p`trund` \n cele ce nu a v`zut [i \ng=mf=ndu-se cu \nchipuirea lui trupeasc`. Pentru a vedea adev`ratul \n]eles al textului, trebuie s` determin`m cine sunt aceia care am`geau prin smerenie [i slujirea \ngerilor? Sf=ntul Apostol Pavel scrie aceasta colosenilor, deoarece aici ap`ruse erezia gnostic`, ce socotea c` \ngerii ar fi dumnezei. Este desigur o am`gire pe care Apostolul voia s` o \nl`ture, spre a nu deruta adev`rata credin]` despre Dumnezeu ca [i Creator [i M=ntuitor al lumii.

Din cele p=n` aici tratate am v`zut c` \ngerii sunt mijlocitori \ntre Dumnezeu [i oameni. Pe de o parte, ei comunic` voia [i poruncile lui Dumnezeu, spre m=ntuirea oamenilor, pe de alt` parte, ei sunt [i ocrotitorii [i ajut`torii credincio[ilor \n dob=ndirea m=ntuirii. De aceea Sf=ntul Apostol Pavel conchide: |ngerii... sunt duhuri slujitoare, trimise ca s` slujeasc`, pentru cei ce vor fi mo[tenitorii m=ntuirii? (Evrei 1, 14). Fiind mijlocitori \ntre Dumnezeu [i oameni, slujind lui Dumnezeu [i m=ntuirii oamenilor au [i o autoritate, care atrage dup` sine cinstirea lor. Pentru acest motiv, Apostolul \l \ndeamn` st`ruitor pe Timotei \naintea lui Dumnezeu [i a Domnului Iisus Hristos [i a \ngerilor cei ale[i (I Timotei 5, 6).
V. Asocierea
Biserica face deosebire \ntre cultul de adorare pe care \l \ndrept`m numai lui Dumnezeu [i cultul de venerare pe care \l \ndrept`m c`tre \ngeri [i sfin]i. Atunci c=nd unii cre[tini c`z=nd prad` ereziilor, i-au considerat pe \ngeri dumnezei, Biserica a luat atitudine, condamn=nd prin canonul 35 la sinodul de la Laodiceia, din anul 343, cultul gre[it, de adorare al \ngerilor, pe to]i cei care \l practicau. Atitudinea fa]` de cultul gre[it al \ngerilor a fost condamnat` [i de Biserica Apusean`, prin sinoadele de la Roma din 492 [i 745. Aduc=nd un cult de venerare \ngerilor, [i ei la r=ndul lor, \mpreun` cu noi oamenii, aduc lui Dumnezeu cult de adorare.
380
VI. Generalizarea
Capitolul doi
De aici rezult` c` sfin]ii \ngeri sunt fiin]e spirituale, f`r` trup, f`r` p`cat, nemuritoare, slujitoare lui Dumnezeu [i m=ntuirii oamenilor. De aceea le aducem un cult de venerare [i \mpreun` cu ei aducem lui Dumnezeu cultul de adorare.
VII. Aplicarea
Prin formele de manifestare a cultului \ngerilor not`m urm`toarele: 1. Sfin]ilor \ngeri s-a consacrat ziua de luni, a s`pt`m=nii, spre pomenirea [i cinstirea lor. C`r]ile de cult cuprind rug`ciunile [i imnele de laud` adresate sfin]ilor \ngeri ale fiec`rei zile de luni. 2. Pomenirea Sfin]ilor Arhangheli Mihail [i Gavril a fost fixat` \ntr-o s`rb`toare cu dat` fix`, la 8 noiembrie. 3. Credincio[ii \nal]` sfin]ilor \ngeri at=t rug`ciuni particulare, \ncep=nd cu |ngera[ul rostit \n cei mai fragezi ani ai copil`riei [i continu=nd cu rug`ciunile de diminea]` [i sear`, cu rug`ciunile publice [i slujbele aduse \n cinstea lor. Dintre acestea amintim: Acatistul sfin]ilor Arhangheli Mihail [i Gavril, Canonul de rug`ciune c`tre puterile cere[ti [i c`tre to]i sfin]ii (pe care \l g`sim \n Ceaslov). 4. |n acela[i timp credincio[ii cer lui Dumnezeu \n rug`ciunea comun` s` le d`ruiasc`: |nger de pace, credincios \ndrept`tor, p`zitor sufletelor [i trupurilor noastre. 5. Multe din sfintele loca[uri de \nchin`ciune sunt puse sub ocrotire duhovniceasc` a \ngerilor, purt=nd hramul Sfin]ilor Arhangheli Mihail [i Gavril. 6. Chipurile \ngerilor \mpodobesc pere]ii bisericilor, [i chiar pe una din u[ile \mp`r`te[ti este pictat` scena Bunei-vestiri, \n care \ngerul Gavril \nt=mpin` pe Sf=nta Fecioar` cu un crin \n m=n`, ca semn al cur`]iei [i nevinov`]iei (prin albul imaculat al crinului). 7. Multe case ale credincio[ilor sunt puse sub ocrotirea duhovniceasc` a Sfin]ilor Arhangheli Mihail [i Gavril, ca un praznic familial. 8. Mul]i credincio[i au luat numele Sfin]ilor Arhangheli Mihail [i Gavril, spre a-i p`zi \n via]` [i spre a-i avea pild` de slujire lui Dumnezeu [i oamenilor.
--
Cateheze dogmatice
381
Providen]a divin`
C=nd rostim Simbolul de credin]` m`rturisim c` Dumnezeu este Creatorul tuturor celor v`zute [i nev`zute. |n acela[i timp spunem c` Dumnezeu este [i atot]iitorul, recunosc=nd prin aceasta c` El nu numai c` a adus lumea la existen]`, dar \i [i poart` de grij` spre a-[i \mplini menirea ei. Aceast` purtare de grij` a lui Dumnezeu ar`tat` crea]iei Sale este cunoscut` sub numele de providen]` sau pronie divin`.

Vom vedea \n cele ce urmeaz` cum se manifest` providen]a divin`, obiec]iunile \mpotriva ei [i netemeinicia lor.

Providen]a sau grija lui Dumnezeu fa]` de lume are mai \nt=i un caracter general, privind \ntreaga crea]ie. V`d creaturile [i trag concluzia despre Creatorul lor, spune Sf=ntul Efrem Sirul. V`d lumea [i cunosc providen]a. V`d cum se \neac` corabia dac` \i lipse[te c=rmaciul, cunosc c` lucrurile omene[ti r`m=n de nimica dac` nu le \ndreapt` Dumnezeu. Providen]a are [i un aspect special, \n sensul c` Dumnezeu poart` grij` fiec`rei fiin]e pe care a adus-o la existen]`. M=ntuitorul eviden]iaz` acest fapt, referindu-se la p`s`rile cerului [i la crinii c=mpului: Cùta]i la p`s`rile cerului c` nici nu seam`n`, nici nu secer`, nici nu adun` \n jitni]e, [i Tat`l vostru cel ceresc le hr`ne[te... Socoti]i crinii c=mpului cum cresc; nu se ostenesc, nici torc. {i zic vou` c` nici Solomon \n toat` m`rirea Sa nu s-a \mbr`cat ca unul din ei. Deci, dac` iarba c=mpului, care ast`zi este [i m=ine se arunc` \n cuptor, Dumnezeu a[a o \mbrac`, nu cu mult mai v=rtos pe voi, pu]in credincio[ilor? (Matei 6, 2630). Iar pentru a ne \nt`ri credin]a \n purtarea de grij` a P`rintelui ceresc acordat` nou` oamenilor, care pe l=ng` trupul muritor, purt`m \n fiin]a noastr` [i chipul lui Dumnezeu, adic` sufletul nemuritor (Maiei, 6, 25), M=ntui-
382
Capitolul doi
torul ne asigur` c` [i perii capului ne sunt num`ra]i, [i c` Tat`l nostru cel din ceruri face ca soarele sù s` r`sar` [i peste cei rì [i peste cei buni, [i plou` peste cei drep]i [i peste cei nedrep]i (Matei 5, 45). De aici vedem c` a[a cum lumea a fost adus` la existen]` din iubirea [i bun`tatea lui Dumnezeu, tot din iubire ea este p`strat` de Dumnezeu [i condus` de El spre a-[i \mplini scopul sau menirea: C`ci Tu iube[ti toate cele ce sunt [i nimic nu urgise[ti din cele ce ai f`cut, c` dac` ai fi ur=t un lucru nu l-ai fi pl`smuit. {i cum ar fi rù ceva, de n-ai fi voit Tu. Sau cum ar dìnui dac` nu ar fi fost chemat de Tine la existen]` (|n]elepciunea lui Solomon 11, 2426). Providen]a divin` are un \ntreit aspect: de conservare, de conlucrare [i de guvernare a crea]iei. 1. Conservarea este grija lui Dumnezeu ca fiin]ele [i lucrurile s` fie p`strate \n forma lor originar`. F`r` aceast` grij` permanent` a lui Dumnezeu, toat` crea]ia ar disp`rea \n nefiin]`: Toate c`tre Tine a[teapt` s` le dai lor hran` la bun` vreme. Deschiz=ndu-}i m=na Ta, toate se vor umplea de bun`t`]i, iar \ntorc=ndu-]i fa]a Ta, se ofilesc, [i de le iei duhul mor [i se prefac \n ]`r=n`. C=nd Tu trimi]i \ns` duhul Tù, toate iar`[i se zidesc [i \nnoiesc fa]a p`m=ntului (Psalmul 103, 2931). Pentru a \n]elege mai bine aceasta, s` privim pu]in ordinea [i frumuse]ea crea]iei lui Dumnezeu. At=t lucrurile ne\nsufle]ite, c=t [i fiin]ele vii au \n ele \nscrise de Dumnezeu \nc` de la crea]ie legile dup` care se conduc. Dar Dumnezeu vegheaz` ne\ntrerupt ca aceste legi s`-[i men]in`, s`-[i p`streze existen]a [i astfel s` fie asigurat` ordinea \n univers. Admir`m cu to]ii un r`s`rit [i un apus de soare. De c`ldura [i lumina lui beneficiaz` toate fiin]ele vii... Dar dac` Dumnezeu nu ar veghea ca p`m=ntul \n mi[carea lui de rota]ie s`-[i men]in` permanent aceea[i distan]` fa]` de soare, [i numai foarte pu]in dac` s-ar apropia mai mult, ar deveni incandescent, [i via]a nu ar mai fi posibil`. {i invers, dac` numai cu pu]in s-ar dep`rta de soare, ar \nghe]a. Pe de alt` parte, fiin]ele au \nscrise legile existen]ei lor \n instinct. R`m=nem cu to]ii mira]i, de pild`, \n fa]a albinei care \[i construie[te cu at=ta mìestrie fagurele, unde depune mierea adunat` cu s=rguin]`, precum [i modul interesant de a se \nmul]i. Admir`m de asemenea, [i felul \n care p`s`rile \[i construiesc cu at=ta migal` cuibul. Dac` nu ar exista acest instinct, nu [i-ar putea aduna hrana [i nici asigura perpetuarea speciei... La fel, privind o plant` care ne ofer` roadele ei \mbel[ugate, sau o floare care ne \mbat` cu parfumul ei, putem u[or \n]elege c` pe l=ng` condi]iile de lumin`, c`ldur` [i umiditate, exist` grija lui Dum-
Cateheze dogmatice
383
nezeu de a-[i p`stra forma lor originar` [i \n acela[i timp de a-[i perfec]iona mereu specia. Aceasta \nseamn` c` lumea nu a fost creat` de Dumnezeu perfect` ci perfectibil`, iar omul a fost l`sat de Creator ca st`p=n al lumii v`zute, cu puterea de a interveni la des`v=r[irea, sau perfec]ionarea crea]iei prin inteligen]a pe care Dumnezeu i-a pus-o la \nceput \n fiin]a lui [i pe care permanent i-o dezvolt`. |n felul acesta, prin purtarea Sa de grij`, Dumnezeu face ca crea]ia Sa s` nu r`m=n` \ntr-o form` static`, ci s` se \nnoiasc` mereu, transform=ndu-se \ntr-o crea]ie continu`. Spunem astfel c` prin providen]` Dumnezeu a creat \n trecut, dar creeaz` [i \n prezent, precum [i \n viitor. 2. Str=ns legat` de conservare, este conlucrarea, care \nseamn` ajutorul pe care Dumnezeu \l acord` crea]iei pentru atingerea scopului ei. Omul, st`p=nul lumii create, devine un \mpreun`-lucr`tor cu Dumnezeu la \nnoirea [i des`v=r[irea continu` a crea]iei. 3. Guvernarea sau c=rmuirea este purtarea de grij` a lui Dumnezeu spre a conduce creatura spre \mplinirea menirii ei. Creaturile ne\nsufle]ite sunt conduse prin legile s`dite de Dumnezeu \n ele, iar omul este condus spre trepte de existen]` tot mai ridicate. Vedem de aici c` cele trei trepte ale providen]ei: conservarea, conlucrarea [i guvernarea formeaz` un \ntreg unitar, ele eviden]iind purtarea de grij` a lui Dumnezeu pentru ca crea]ia s` poat` fi p`strat` \n forma ei originar`, [i s`-[i \mplineasc` menirea sau scopul perfec]iunii sau des`v=r[irii ei. Cei ce nu admit providen]a divin` se \mpiedic` de existen]a rùlui \n lume. Exist` \ntr-adev`r \n lume rùl fizic, adic`: boli, suferin]e, calamit`]i, cutremure, inunda]ii; precum [i rùl moral, adic`: nedrept`]i [i nelegluiri de tot felul. {i vedem nu odat` c` acestea triumf` \n defavoarea binelui; c` oamenii drep]i [i virtuo[i \ndur` de multe ori necazuri [i suferin]e, iar cei neleglui]i se \mbuib` \n bunurile acestei vie]i... {i cu toate acestea, Dumnezeu nu este autorul rùlui [i nu a l`sat lumea \n p`r`sire [i nedreptate. Exist` dincolo de abuzuri [i minciun`, dincolo de viclenie [i tic`lo[ie, for]a drept`]ii [i a adev`rului care de multe ori aduce balan]a vie]ii omene[ti \n echilibru... Noi [tim \ns` c` rùl a intrat \n lume odat` cu c`derea \ngerilor de lumin`, care au devenit generatori ai \ntunericului [i suferin]ei \n lume. M=ntuitorul arat` c` acela a fost dintru \nceput ucig`tor de oameni [i n-a stat \ntru adev`r (Ioan 8, 44). M=ntuitorul \l nume[te pe diavol ca st`p=nitorul lumii acesteia (Ioan 12, 31;16, 11), adic`
384
Capitolul doi
cel ce ispite[te pe om, f`c=ndu-l s` p`c`tuiasc`, [i odat` cu p`catul s`-i vin` toate relele, culmin=nd cu moartea. Dar prin venirea M=ntuitorului, diavolul a fost aruncat afar`. Dumnezeu ne p`ze[te de cel viclean (Ioan 17, 15) pe cei ce ne \ncredem \n El. Domnul \nsu[i ne-a \nv`]at c` \n rug`ciunea c`tre Tat`l nostru, s` cerem a nu fi du[i \n ispit`, ci s` fim izb`vi]i de cel rù. Dar de multe ori rùl ne vine [i ca pedeaps` pentru p`catele s`v=r[ite de noi. P`rintele nostru ceresc ne ceart`, fiindc` vrea ca noi v`z=ndu-ne gre[eala s` ne \ndrept`m via]a. Fiul meu, nu nesocoti cearta Domnului, nici nu te descuraja c=nd esti mustrat de El; c`ci pe cine iube[te Domnul \l ceart`, [i biciuie[te pe tot fiul pe care-l prime[te. Dac` suferi]i certarea, Dumnezeu se poart` cu voi ca fa]` de fii; c`ci care este fiul, pe care nu-l ceart` tat`l?... Orice certare pare \ntr-adev`r pentru timpul de fa]` a fi nu spre bucurie, ci spre m=hnire, dar pe urm` aduce celor \ncerca]i cu ea roada pa[nic` a drept`]ii (Evrei 12, 511). Pe de alt` parte, se \nt=mpl` ca noi s` nu \n]elegem lucrarea lui Dumnezeu asupra vie]ii noastre [i ne tulbur`m dac` nu ni se \mpline[te o dorin]` oarecare. Cerem \ns` de multe ori, [i nu [tim ce cerem, dup` cum ne spune M=ntuitorul. Dumnezeu [tie \ns` sf=r[itul tuturor lucrurilor [i ac]iunilor vie]ii noastre, \nc=t e bine s` l`s`m a se \mplini voia Lui, [tiind c` toate se lucreaz` spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu (Romani 8, 29). Este adev`rat ca diavolul ne poate ispiti, aduc=ndu-ne suferin]` [i necazuri. Ne poate ispiti ca pe dreptul Iov, chiar dac` suntem drep]i [i virtuo[i. Dar numai c=t \i este \ng`duit de Dumnezeu... St`p=nul acestei lumi, creatorul [i proniatorul ei este [i r`m=ne Dumnezeu, P`rintele nostru care ne-a adus m=ntuirea [i izb`virea prin Fiul Sù, asigur=ndu-ne c` prin El vom fi \n final mai mult dec=t biruitori. |n toate p`timind necaz, dar nefiind strivi]i, lipsi]i fiind, dar nu dezn`d`jduind... Purt=nd totdeauna \n trup omor=rea Domnului Iisus, pentru ca [i via]a lui Iisus s` se arate \n trupul nostru (11 Corinteni 4, 810). Dar p=n` la sf=r[itul veacurilor, c=nd Dumnezeu va fi totul \n toate (I Corinteni 15, 28), diavolul umbl` r`cnind ca un leu, cùt=nd pe cine s` \nghit` (I Petru 5, 8). Cei d`rui]i lui Dumnezeu iau peste toate pav`za credin]ei, spre a putea stinge s`ge]ile vicleanului cele aprinse (Efeseni 6, 16), r`m=n=nd permanent uni]i cu Hristos, c`ruia i s-a dat toat` puterea \n cer [i pe p`m=nt (Matei 28, 18; Filipeni 2, 911), \nving=nd prin Jertfa [i |nvierea Sa puterea diavolului [i a mor]ii. Intui]ia se poate face ar`t=ndu-se tabloul care reprezint` pe Dumnezeu \mbr`]i[=nd globul p`m=ntesc.
Cateheze dogmatice
385
Ce este providen]a sau pronia divin`? (Este purtarea de grij` a lui Dumnezeu, ca lumea pe care El a adus-o la existen]` s`-[i \mplineasc` menirea pentru care a fost creat`). Ce caracter are providen]a divin`? (Are un caracter general, privind \ntreaga crea]ie, precum [i un caracter special, privind fiecare lucru [i fiin]`). Care sunt aspectele providen]ei divine? (De conservare, prin care lucrurile [i fiin]ele sunt p`strate \n forma lor originar`; de conlucrare, prin care Dumnezeu acord` creaturii ajutorul pentru atingerea scopului pentru care a fost creat`; [i de guvernare, prin care Dumnezeu conduce creaturile spre \mplinirea menirii lor). Existen]a rùlui \n lume poate s` pun` la \ndoial` purtarea de grij` a lui Dumnezeu ar`tat` crea]iei [i omului? (Nu o poate pune, fiindc` Dumnezeu nu este autorul rùlui, iar mai presus de for]ele rùlui [i ale \ntunericului este puterea lui Dumnezeu, care se \ndreapt` totdeauna cu iubire spre crea]ia Sa, [i care pentru salvarea omului din p`cat [i din moarte a trimis pe Fiul Sù ca Jertf` de isp`[ire, \nc=t prin Hristos, biruitorul iadului [i al mor]ii, credincio[ii r`m=n \n n`dejdea de neclintit a biruin]ei finale a binelui, c=nd Dumnezeu va fi totul \n toate).
8. Aplicarea
Se va c=nta imnul bisericesc: Cu noi este Dumnezeu, \n]elege]i neamuri [i v` pleca]i, c`ci cu noi este Dumnezeu....
--

Se va repeta [i \nv`]a aceast` c=ntare bisericeasc`. 10. Rug`ciunea la ie[irea din clas`.
P`catul str`mo[esc
Creat dup` chipul lui Dumnezeu, omul avea o demnitate cu totul deosebit`. Era coroana crea]iei [i st`p=nul lumii v`zute. Avea \n acela[i timp [i o menire excep]ional`, [i anume de a fi \mpreun`
386
Capitolul doi
lucr`tor cu Dumnezeu la des`v=r[irea crea]iei [i a lumii. |n via]a [i \n destinul omului a ap`rut \ns` o r`sturnare, un declin, care destr`m=ndu-i arhitectonica vie]ii, a avut urm`ri dezastruoase asupra ascensiunii imprimat` la crea]ie.
II. Anun]area temei

Acesta este p`catul str`mo[esc, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.
III. Tratarea
Cartea Sf=nt` ne relateaz` despre c`derea omului \n p`cat, urm`toarele: ...A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam porunc` [i a zis: Din to]i pomii din rai po]i s` m`n=nci, dar din pomul cuno[tin]ei binelui [i rùlui s` nu m`n=nci, c`ci, \n ziua \n care vei m=nca din el, vei muri negre[it!... {arpele era \ns` cel mai [iret din toate fiarele de pe p`m=nt, pe care le f`cuse Domnul Dumnezeu. {i a zis [arpele c`tre femeie: Dumnezeu, a zis El oare, s` nu m=nca]i roadele din orice pom din rai? Iar femeia a zis c`tre [arpe: Roade din pomii raiului putem s` m=nc`m; numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis: s` nu m=nca]i din el, nici s` v` atinge]i de el, ca s` nu muri]i! Atunci [arpele a zis c`tre femeie: Nu, nu ve]i muri! Dar Dumnezeu [tie c` \n ziua \n care ve]i m=nca din el vi se vor deschide ochii [i ve]i fi ca Dumnezeu, cunosc=nd binele [i rùl. De aceea femeia, socotind c` rodul pomului este bun de m=ncat [i pl`cut ochilor la vedere [i vrednic de dorit, pentru c` d` [tiin]`, a luat din el [i a m=ncat [i a dat b`rbatului sù [i a m=ncat [i el (Facerea 2, 16 3, 16). De aici vedem c` p`catul \nseamn` neascultare fa]` de Dumnezeu. La aceast` neascultare primul om a ajuns prin ispitirea diavolului. Mai bine zis a fost \n[elat de \nfrico[atul [i prea iscusitul duh al nimicniciei [i nefiin]ei, cum \i spune F.M. Dostoievski. Omul avea \n el tendin]a de a fi asemenea lui Dumnezeu. C=nd vicleanul duh i-a oferit solu]ia de a gusta din fructul pomului cuno[tin]ei binelui [i rùlui, omului pentru o clip` i s-a \ntunecat mintea [i a uitat de porunca lui Dumnezeu. Ispita diavolului a fost mai orbitoare dec=t luciditatea min]ii omului. A fost pentru primul om clipa fatal` a ruperii prin neascultare a comuniunii cu Dumnezeu. {i astfel natura omului \[i pierde divinul din ea. Chipul lui Dumnezeu \n om este ra]iunea [i libertatea. Prin libertate omul \[i afirm` demnitatea, asemenea
Cateheze dogmatice
387
Creatorului sù. Fiind liber omul putea alege. Dar el a abuzat de libertatea lui [i a c`zut prad` ispitirii vicleanului [i preaiscusitului duh, gelos [i invidios pe fericirea [i comuniunea omului cu Dumnezeu.

Din cele p=n` aici tratate re]inem urm`toarele: 1. P`catul reprezint` o gre[eal` fa]` de porunca lui Dumnezeu. |n esen]` el const` \n neascultarea fa]` de voia lui Dumnezeu, determinat` de m=ndria de a fi asemenea Creatorului. El aduce neor=nduiala [i dezarmonia, tulbur=nd raportul omului cu Dumnezeu, cu semenii [i cu \ntreaga crea]ie. 2. P`catul nu apar]ine firii de la crea]ie. El este o boal` a firii, care \i aduce moartea. 3. P`catul a ap`rut prin ispitirea diavolului [i a fost posibil de primit din partea omului, fiindc` avea libertatea de alegere \ntre bine [i rù. 4. P`catul se formeaz` din ispit`, \n patru faze: momeala, care prezint` pl`cerea p`catului; delectarea sufleteasc` cu pl`cerea p`catului; consim]`m=ntul la p`cat [i s`v=r[irea lui ca fapt`. Prin repetare p`catul devine patim`, care \nrobe[te fiin]a omului. 5. P`catul a intrat \n fiin]a omului, dar nu a distrus-o complet, ci a alterat chipui lui Dumnezeu \n om. De aceea, de[i sl`bit` [i \nclinat` spre p`cat, firea omului dore[te \n ad=ncul ei eliberarea din p`cat. Neput=ndu-se elibera \ns` singur` din p`cat, Dumnezeu \i ofer` din iubire, harul izb`vitor, c=[tigat prin Jertfa m=ntuitoare a Fiului Sù: Fiind noi mor]i prin p`cate, ne-a f`cut vii \mpreun` cu Hristos prin har sunte]i m=ntui]i (Efeseni 2, 5).
V. Asocierea
V`z=nd c` p`catul nu corespunde firii, fiind o boal` a ei, credinciosul trebuie s`-[i concentreze toate for]ele duhovnice[ti spre s`v=r[irea virtu]ii. |ntruc=t virtutea apar]ine firii, p`catul ca boal` a ei dispare odat` cu \ns`n`to[irea firii \n bine, \n virtute, a[a cum dispare \ntunericul la apari]ia luminii. |n concret, aceasta \nseamn`, de pild`, c` dac` cultiv`m virtutea bl=nde]ei, alung`m p`catul m=niei. Cump`tarea alung` l`comia, desfr=ul, be]ia. Milostenia alung` avari]ia, iar smerenia alung` m=ndria. Dac` vom fi cura]i cu inima ne vom elibera de orice invidie [i rùtate. Cultiv=nd deci virtutea, este ca [i cum p`r`sind un drum gre[it,
388
Capitolul doi
ai apuca pe drumul cel bun, adev`rat [i drept, care te duce la scopul util vie]ii.
VI. Generalizarea
Din cele de mai sus vedem c` p`catul este c`lcarea cu voie liber` a poruncii lui Dumnezeu, cre=nd o rupere a comuniunii cu El, o tulburare \n fiin]a omului [i \n rela]iile lui cu semenii [i cu \ntreaga crea]ie, dar din care putem fi salva]i prin \mpreun` lucrarea firii cu harul divin, care ne conduce pe drumul virtu]ii.
VII. Aplicarea
l. Pentru ca p`catul s` nu devin` fapt`, trebuie s` nu-l l`s`m s` \ncol]easc` \n inim`. S` nu accept`m s` se s`l`[luiasc` \n suflet pl`cerea lui ademenitoare [i \n[el`toare, ci s` fim \ntr-o continu` priveghere asupra g=ndurilor [i a ispitelor care \l determin`. 2. Este recomandat` apoi analiza sistematic` [i regulat` a con[tiin]ei, cu sesizarea progresului sau regresului duhovnicesc, a modului \n care am reu[it s` \nvingem p`catul [i s`-l \nlocuim cu virtutea. 3. M`rturisirea p`catelor \n scaunul spovedaniei ne aduce harul iert`rii [i al eliber`rii din p`cat, orient=ndu-ne fiin]a pe drumul urm`rii vie]ii duhovnice[ti a M=ntuitorului, lipsit` de orice p`cat.
--
Dumnezeu Fiul
Simbolul de credin]` sau Crezul, formulat la dou` din cele [apte sinoade ecumenice, ne prezint` \n primul articol \nv`]`tura despre Dumnezeu Tat`l, f`c`torul tuturor celor v`zute [i nev`zute, al cerului [i al p`m=ntului.
II. Anun]area temei

|ncep=nd cu articolul II [i p=n` la articolul VII vom cunoa[te \nv`]`tura despre Dumnezeu Fiul.
Cateheze dogmatice
389
III. Tratarea
Articolul II ne spune: {i \ntr-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul n`scut, care din Tat`l s-a n`scut mai \nainte de to]i vecii. Lumin` din lumin`, Dumnezeu adev`rat din Dumnezeu adev`rat, n`scut iar nu f`cut, Cel de o fiin]` cu Tat`l, prin care toate s-au f`cut. Cunoa[tem din acest articol c` Dumnezeu Fiul este n`scut din Tat`l \nainte de to]i vecii. Textul ne spune n`scut nu f`cut, tocmai pentru a deosebi na[terea de facere. Spre deosebire de noi oamenii care suntem f`pturi f`cute, El este Dumnezeu adev`rat din Dumnezeu adev`rat n`scut, nu f`cut. Vorbind despre na[terea Fiului din Tat`l, trebuie s` preciz`m c` datorit` deosebirii fa]` de facerea f`pturii, noi nu o putem \n]elege cu mintea. Sfin]ii P`rin]i spun c` na[terea Fiului nu trebuie \n]eleas` ca [i cum Tat`l ar fi adus pe Fiul din neexisten]` la existen]`, nici c` ar fi \nfiat pe vreunul care nu ar fi existat. Dumnezeu n-a fost mai \nainte f`r` Fiul [i mai pe urm` a devenit Tat`, ci totdeauna are pe Fiul, spune Sf=ntul Chiril al Ierusalimului. Na[terea Fiului nu aduce ca la f`pturi o schimbare. At=t de mare este aceast` tain`, \nc=t nici Duhul nu o descopere \n Scripturi, nu o cunosc cerurile [i nici chiar firea \ngereasc`, spune un dasc`l al Bisericii. Pentru a avea totu[i o imagine a acestei na[teri s-a folosit analogia min]ii care na[te g=ndul. C=nd a ap`rut mintea, a ap`rut [i g=ndul. Asem`narea este \ns` nedeplin`, na[terea Fiului r`m=n=nd \n aureola tainei ce nu poate fi \n]eleas`. Na[terea neaduc=nd nici o schimbare, Tat`l [i Fiul sunt egali. Aceast` egalitate este redat` \n Simbolul de credin]` prin imaginea luminii: Lumin` din lumin`, Dumnezeu adev`rat din Dumnezeu adev`rat. A[a cum Tat`l este lumin` (I Ioan 1, 5), tot astfel [i Fiul este lumin` (Ioan 8, 12). La fel, neschimbabilitatea lui Dumnezeu [i egalitatea Tat`lui cu Fiul se eviden]iaz` [i prin aceea c` Fiul este de o fiin]` cu Tat`l. La oameni pentru a exista dou` fiin]e, se repet` fiin]a. La Dumnezeu fiin]a nu se repet`. Tat`l [i Fiul sunt dou` Persoane care au fiin]a \n comun. Eu [i Tat`l una suntem, ne m`rturise[te Fiul (Ioan 10, 30). Av=nd aceea[i fiin]`, Fiul are [i aceea[i dumnezeire. Articolul III: Care pentru noi [i pentru a noastr` m=ntuire s-a pogor=t din ceruri, s-a \ntrupat de la Duhul Sf=nt [i din Fecioara Maria [i s-a f`cut om. Prin \ntrupare, Fiul lui Dumnezeu se nume[te [i Fiul Omului, pentru c` ia firea omeneasc` a[a cum este ea, cu trup [i suflet, ca al oric`ruia dintre noi, cu toate
390
Capitolul doi
sl`biciunile, afar` de p`cat. Dac` nu ar fi luat astfel firea omeneasc`, nu ar fi putut s` ne m=ntuiasc`, fiindc` El nu a murit pentru p`catele Sale, ci pentru p`catele noastre. Cobor=rea Fiului din cer se face prin z`mislirea din Sf=nta Fecioar` Maria, cu participarea Sf=ntului Duh, spre a face posibil` \ntruparea Fiului lui Dumnezeu. Un P`rinte al Bisericii arat` c` z`mislirea [i na[terea au fost cu totul curate [i neatinse de s`m=n]` [i de stric`ciune, [i de aceea Maica Celui n`scut din ea este Fecioar` [i dup` na[tere, r`m=n=nd prin na[tere [i mai nep`timitoare, ceea ce este cu totul strìn firii [i mai presus de ra]iune (Maxim M`rturisitorul). Prezen]a celor dou` firi \n Persoana Fiului Omului poate fi remarcat` \n activitatea Sa p`m=nteasc`. Astfel, prin firea omeneasc` atinge ochii orbului, iar prin firea dumnezeiasc` \i acord` vindecarea. Prin firea omeneasc` ostene[te, fl`m=nze[te, nu are unde s`-[i plece capul, iar prin firea dumnezeiasc` s`v=r[e[te \nmul]irea p=inilor. Prin firea omeneasc` simte teama [i durerile mor]ii, iar prin firea dumnezeiasc` \nviaz` din mor]i. Deci prin firea omeneasc` este asemenea nou`, iar prin cea dumnezeiasc` este una cu Tat`l (Ioan 10, 30). Articolul IV: {i s-a r`stignit pentru noi \n zilele lui Pon]iu Pilat, a p`timit [i s-a \ngropat. M=ntuirea noastr` \ncepe odat` cu \ntruparea, se continu` cu activitatea [i se des`v=r[e[te prin Jertfa [i |nvierea Fiului Omului. De[i nu a avut p`cat [i nu I s-a putut dovedi vinov`]ia, este totu[i condamnat la moarte prin sentin]a rostit` de procuratorul roman Pon]iu Pilat. Moartea prin r`stignire e cea mai dureroas` [i mai crud`, rezervat` sclavilor [i celor mai rù f`c`tori dintre oameni. Patimile [i \ngroparea dovedesc c` moartea Fiului Omului a fost real`. Sfin]ii P`rin]i arat` c` firea dumnezeiasc` nu s-a desp`r]it nici de trup, nici de suflet, chiar dac` prin moarte trupul s-a desp`r]it de suflet. |n morm=nt cu trupul, \n iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, \n rai cu t=lharul [i pe scaun \mpreun` cu Tat`l [i cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umpl=ndu-le, Cela ce e[ti necuprins. Articolul V: {i a \nviat a treia zi, dup` Scripturi. Dac` r`splata p`catului este moartea (Romani 6, 23), iar Fiul Omului primind moartea ca unul care nu avea p`cat, El nu putea r`m=ne sub os=nda mor]ii. Prin \nvierea Sa din mor]i, arat` Apostolul, Hristos s-a f`cut \ncep`tur` celor adormi]i. C`ci deoarece moartea a venit prin om, prin om [i \nvierea mor]ilor. C`ci precum to]i mor \n Adam, a[a to]i vor fi f`cu]i vii \n Hristos (I Corinteni 15, 20-22).
Cateheze dogmatice
391
Articolul VI: {i s-a suit la ceruri [i [ade de-a Dreapta Tat`lui. A[a cum am v`zut c` s-a cobor=t din cer pentru a \mplini opera de m=ntuire, dup` ce a \mplinit lucrarea Sa, Fiul s-a ridicat din nou la cer, av=nd slava de la \nceput. Articolul VII: {i iar`[i va s` vie cu m`rire s` judece viii [i mor]ii a c`ruia \mp`r`]ie nu va avea sf=r[it. Opera de m=ntuire s-a \ncheiat. A[a cum Fiul a s`v=r[it m=ntuirea lumii, tot El va face [i judecata ei, dup` cum El \nsu[i ne-a ar`tat acest fapt: C` Tat`l nu judec` pe nimeni, ci toat` judecata a dat-o Fiului (Ioan 5, 22). Aceast` judecat` va fi universal`, adic` to]i oamenii vor fi judeca]i, de la crearea lumii [i p=n` la sf=r[itul veacurilor, fiecare primind binecuv=ntarea sau os=nda ve[nic` dup` faptele sale (Matei 25, 31 46). El va face judecat` \n calitate de Fiul Omului aflat \n m`rirea ve[nic` a Dumnezeirii Sale. Dup` jjudecat` va \ntemeia o \mp`r`]ie dumnezeiasc` ve[nic`. Nimeni \ns` nu [tie c=nd va avea loc aceast` judecat` (Matei 24, 36). De aceea, nu-i este \ng`duit nim`nui s` fac` calcule [i preciz`ri cu privire la cea de a doua venire a Domnului.

Din cele [ase articole ale Simbolului de credin]` re]inem c` Fiul este n`scut [i nu f`cut. El este n`scut din Tat`l \nainte de a exista timpul. Al`turi de Tat`l, Fiul este creatorul [i proniatorul tuturor celor v`zute [i nev`zute. Na[terea Fiului din Tat`l nu poate fi \n]eleas` [i nici explicat` prin analogie cu na[terea, sau facerea f`pturilor omene[ti. La oameni fiin]a se repet` [i nu este egal`. Prin na[terea Fiului fiin]a nu se repet` ci r`m=ne egal`, neschimbabil`. Este o singur` Fiin]` \n dou` Persoane. Activitatea m=ntuitoare a Fiului \ncepe odat` cu \ntruparea Sa, c=nd Fiul lui Dumnezeu devine [i Fiul Omului, lu=nd firea omeneasc` cu toate sl`biciunile ei, afar` de p`cat. M=ntuirea ne-a fost adus` prin \ntruparea, activitatea, jertfa [i \nvierea Domnului. Firea dumnezeiasc` s-a aflat \n firea omeneasc` a sufletului [i a trupului Domnului [i atunci c=nd acestea erau desp`r]ite prin moartea Sa. Murind ca unul care nu a avut p`cat, Fiul Omului a \nviat, fiindc` moartea nu a putut pune st`p=nire asupra Sa. Biruind puterea mor]ii [i a diavolului, deschide omului c`zut \n p`cat, drumul spre \nviere, spre nemurire. Prin \nviere, Fiul Omului \[i arat` Dumnezeirea Sa [i se ridic` din nou la slava cereasc` din care a cobor=t, dar r`m=ne \n acela[i timp, \n chip nev`zut, Cap Bisericii, pe care a c=[tigat-o cu scump s=ngele Sù spre a o sfin]i prin harul Sf=ntului Duh.
392
Capitolul doi
La sf=r[itul veacurilor Dumnezeu Fiul va veni s` judece lumea [i va \ntemeia o \mp`r`]ie dumnezeiasc` ve[nic`.
V. Asocierea
Privind Persoana Fiului \n unitatea Treimii celei nedesp`r]ite, m`rturisim prin Simbolul de credin]` c` Tat`l este nen`scut [i f`r` cauz`; Fiul este n`scut din veci din Tat`l, de o fiin]` cu Tat`l; iar Duhul Sf=nt purcede de la Tat`l. Cu privire la activitatea distinct` \n lume a Persoanelor Treimii, Tat`l este creatorul [i proniatorul; Fiul este m=ntuitorul [i judec`torul; iar Duhul Sf=nt des`v=r[e[te lucrarea Tat`lui [i Fiului, El fiind sfin]itorul care face vie lucrarea harului necreat al Sfintei Treimi \n Biseric` [i \n via]a credincio[ilor. Aceasta este \ns` numai o distinc]ie formal`, fiindc` voin]a [i lucrarea celor trei Persoane fiind unitar`, toate le lucreaz` Tat`l \n Fiul, prin Duhul Sf=nt.
VI. Generalizarea
Privind \n mod special Persoana Fiului lui Dumnezeu, m`rturisim credin]a c` El este n`scut din Tat`l \nainte de to]i vecii, [i de o fiin]` cu Tat`l. S-a \ntrupat pentru m=ntuirea noastr`, iar dup` patim`, moarte [i \nviere s-a \n`l]at \n slava cereasc` [i va veni din nou ca s` judece viii [i mor]ii, \ntemeind o \mp`r`]ie dumnezeiasc` ve[nic`.
VII. Aplicarea
Din cele p=n` aici tratate re]inem pentru via]a noastr` duhovniceasc` mai multe \nv`]`minte practice: 1. M`rturisind credin]a \n Fiul lui Dumnezeu, cre[tinii \l cinstesc pe Iisus Hristos ca pe Dumnezeu adev`rat, \l adora prin iubire [i \i d`ruiesc via]a duhovniceasc` spre m=ntuire: Pe noi \n[ine [i unii pe al]ii [i toat` via]a noastr` lui Hristos Dumnezeu s` o d`m. 2. Dumnezeu Fiul lucreaz` m=ntuirea credincio[ilor prin harul necreat al Sfintei Treimi \n Sfintele Taine. Iar \n Taina Euharistiei credincio[ii se \mp`rt`[esc cu \nsu[i Trupul [i S=ngele Sù spre iertarea p`catelor [i spre rena[terea duhovniceasc` pentru dob=ndirea m=ntuirii. 3. Credincio[ii \l cinstesc pe Fiul [i prin s`rb`torirea evenimentelor din via]a Lui p`m=nteasc`, prin care ne-a adus m=ntuirea. Acestea se numesc praznice \mp`r`te[ti, fiindc` \n cadrul lor cinstim pe Fiul ca Persoan` a Sfintei Treimi. La acestea
Cateheze dogmatice
393
--
adùg`m [i cinstirea duminicii, ca o continu` aducere aminte a \nvierii Domnului. 4. Tot \n mod v`zut credincio[ii cinstesc pe Fiul \mpodobind loca[urile de cult [i casele lor cu icoana reprezent=nd chipul Sù cel dup` trup, c`reia i se \nchin` cu evlavie. La fel cinstesc sfin]enia f`r` egal a vie]ii Lui p`m=nte[ti, \nchin=ndu-I un Acatist.
Patimile [i moartea Domnului

Ce ne spune articolul IV din Simbolul de credin]`? (C` Fiul lui Dumnezeu \ntrupat s-a r`stignit pentru noi \n zilele lui Pon]iu Pilat, [i a p`timit [i s-a \ngropat).
II. Anun]area temei

Vom vedea \n cele ce urmeaz` \n]elesul ad=nc al patimii [i mor]ii M=ntuitorului.
III. Tratarea
Referindu-ne la Patimile Domnului, adic` la suferin]a Sa pe cruce, ne punem \ntrebarea: Iisus Hristos fiind om adev`rat [i Dumnezeu adev`rat, cum trebuie \n]eleas` suferin]a Lui? Putea cumva Dumnezeu s` fie supus suferin]ei? Dumnezeu este altceva dec=t omul. La Dumnezeu nu exist` afecte (durere, team`, bucurie, oboseal`, foame, sete) [i nici suferin]`. Dac` ar exista acestea, ar mai \nceta s` fie Dumnezeu. Iisus Hristos a avut afecte [i suferin]` numai fiindc` a avut firea omeneasc` ce poart` \n sine r`nile p`catelor. Suferin]a este consecin]a p`catului. Hristos a luat firea omenesc` cu toate suferin]ele ei, afar` de p`cat tocmai pentru a izb`vi, a salva, a m=ntui firea omenesc` din p`cat. El a luat firea noastr` cu sl`biciunile ei, adic` cu trebuin]a de a m=nca, de a bea, de a se odihni, cu teama [i bucuria sufletului, inclusiv cu putin]a de a suferi durerea [i chiar de a muri. Dar din firea omeneasc` a M=ntuitorului lipsea ispita spre pl`cerea ce duce la p`cat. El nu putea p`c`tui, fiindc` p`catul este strìn de Dumnezeu. Ori El a fost [i Dumnezeu adev`rat. Numai fiindc` El nu putea avea p`cat per-
394
Capitolul doi
sonal, a putut aduce jertfa de isp`[ire c`tre Dumnezeu Tat`l pentru p`catele tuturor oamenilor, [i prin S=ngele crucii Lui, to]i s` poat` primi m=ntuirea, p=n` la sf=r[itul veacurilor. Pentru acest motiv, Hristos nu a avut \n firea lui pl`cerea ce duce la p`cat. A luat numai durerea ce provine de pe urmele p`catului. S-a \mpov`rat cu suferin]a noastr` ce ne vine din p`cat. Prin urmare, at=t p`timirea c=t [i moartea se refer` numai la firea omeneasc` a lui Hristos. R`bd=nd, \ns` durerea mor]ii, ca Unul ce nu avea p`cat, El nu putea r`m=ne sub povara mor]ii. {tiut fiind c` r`splata p`catului este moartea (Romani 6, 23), El nu putea fi supus mor]ii, fiindc` nu a avut p`cat. De aceea, tot prin dreptatea lui Dumnezeu, El a c`lcat cu moartea pe moarte. Jertfa Lui c`tre Dumnezeu Tat`l aduce pre]ul de r`scump`rare pentru p`catele noastre [i astfel \mpline[te dreptatea lui Dumnezeu. Dar tot potrivit drept`]ii lui Dumnezeu, firea Sa omeneasc` p`timitoare nu a fost l`sat` victim` mor]ii, fiindc` El nu a avut p`cat, iar moartea a intrat \n lume numai \n urma p`catului. Cum se cuvine s` \n]elegem acum \ngroparea Domnului? Faptul c` Simbolul de credin]` ne spune c` Trupul Domnului a fost \ngropat, vrea s` precizeze c` moartea Lui a fost real` [i deplin`, c` a \mplinit dreptatea lui Dumnezeu nu numai f`c=ndu-se p`cat pentru noi, ci prin moartea Sa ne-a asigurat c` a pl`tit pre]ul de r`scump`rare pentru to]i p`c`to[ii lumii, dinaintea Sa [i dup` El, p=n` la sf=r[itul veacurilor. Apostolul precizeaz` \n acest sens c` \nc` p`c`to[i fiind noi, Hristos a murit pentru noi(Romani 5, 8). El care n-a cunoscut p`cat, s-a f`cut pentru noi p`cat, pentru ca noi s` ne facem \ndrept`]i]i ai lui Dumnezeu \ntru El(II Corinteni 5, 21). Dat fiind faptul c` firea omeneasc` este format` din suflet [i din trup, ne punem acum \ntrebarea: unde se afla sufletul Domnului \n timpul c=t trupul Lui a stat \n morm=nt? Este [tiut faptul c` sufletul este nemuritor. Hristos putea muri numai cu trupul. De aceea \ntrebarea unde se afla sufletul Domnului? se pune \n mod firesc. Sf=nta Scriptur` ne arat` foarte clar c` sufletul Lui s-a cobor=t la iad: C`ci [i Hristos a suferit odat` moartea pentru p`catele noastre, El, Cel drept, pentru cei nedrep]i, ca s` ne aduc` pe noi la Dumnezeu, omor=t fiind cu trupul, dar viu f`cut cu duhul, cu care s-a pogor=t [i a propov`duit duhurilor ]inute \n \nchisoare, care fuseser` neascult`toare alt`dat`, c=nd \ndelunga r`bdare a lui Dumnezeu a[tepta, \n zilele lui Noe, [i se preg`tea corabia \n care pu]ine suflete, adic` opt, s-au m=ntuit prin ap`(I Petru 3, 1820).
Cateheze dogmatice
395
Sf=ntul Ioan Damaschin spune \n acest sens c` sufletul \ndumnezeit se coboar` \n iad, ca, precum a r`s`rit celor de pe p`m=nt soarele drept`]ii, tot astfel s` lumineze [i celor ce stau sub p`cat, \n \ntunericul [i umbra mor]ii; c` precum a predicat celor de pe p`m=nt... devenind celor credincio[i cauz` m=ntuirii ve[nice, iar celor neascult`tori mustrare pentru necredin]`, tot astfel [i celor din iad. Neav=nd p`cat, Hristos nu s-a dus cu sufletul \n iad ca s` sufere. Numai p`c`to[ii sufer` \n iad, datorit` f`r`delegilor s`v=r[ite \n aceast` via]`. Hristos nu s-a dus \n iad nici ca s` le propov`duiasc` celor de acolo \nvierea Sa. El s-a dus acolo ca \mp`rat biruitor [i eliberator al tuturor celor ce muriser` cu credin]a [i n`dejdea venirii Sale. Cobor=nd \n iad, to]i au avut posibilitatea s` vad` biruin]a Sa asupra p`catului [i a mor]ii, fiind Eliberatorul tuturor lega]i de acestea. Dat fiind faptul c` \n Hristos firea omeneasc` era unit` cu firea divin`, ne \ntreb`m: ce s-a \nt=mplat cu firea dumnezeiasc` \n timpul mor]ii? Dac` firea dumnezeiasc` nep`timitoare s-ar fi desp`r]it de firea omeneasc`, \nseamn` c` \n iad s-a dus numai sufletul unui om, iar \n morm=nt numai trupul unui om. Iar \n acest caz trupul ar fi intrat \n stric`ciune. Pentru acest motiv, trupul aflat \n morm=nt nu a \ncetat s` fie unit cu dumnezeirea, iar sufletul care merge \n iad, este dup` cum spune Ioan Damaschin suflet \ndumnezeit. Acela[i P`rinte al Bisericii ne explic` foarte judicios marea tain` a mor]ii Domnului, spun=nd: Chiar dac` a murit ca om, [i chiar dac` sf=ntul Lui suflet s-a desp`r]it de trupul Lui preacurat, totu[i dumnezeirea nu s-a desp`r]it de cele dou`, adic` de suflet [i de trup, [i astfel nici unicul ipostas nu s-a desp`r]it \n dou` ipostasuri. Astfel unicul ipostas al Logosului Hristos a fost [i ipostasul Logosului - Hristos [i al sufletului [i al trupului. Niciodat`, nici sufletul, nici trupul n-au avut un ipostas propriu, altul dec=t ipostasul Logosului Hristos. Prin urmare, prin \ntrupare firea omeneasc` s-a unit cu cea dumnezeiasc` \ntr-o unitate indisolubil`, form=nd a[a cum au stabilit Sfin]ii P`rin]i o singur` fire a Logosului \ntrupat. Aceast` fire omeneasc` [i dumnezeiasc` pe care a avut-o Fiul lui Dumnezeu \ntrupat nu s-a desp`r]it niciodat`. Nici la patimi, nici la moartea trupului. Nu a suferit Dumnezeu, nici firea dumnezeiasc`, dar Dumnezeirea nedesp`r]indu-se de trupul ce suferea \n timpul jertfei, sau care a murit [i a fost \ngropat, reprezint` garan]ia c` trupul Lui nu putea fi dat mor]ii ca stric`ciune ci ca \nviere, fiindc` firea dumnezeiasc` nu putea s` moar`. Astfel,
396
Capitolul doi
moartea lui Iisus prin firea Lui dumnezeiasc` devine un laborator al \nvierii sale [i al \ndumnezeirii firii omene[ti, deopotriv` a trupului [i a sufletului.

Se poate vorbi de patimile Domnului, [tiut fiind c` Iisus Hristos a fost \n acela[i timp Dumnezeu [i om, iar Dumnezeu nu poate suferi? (Numai trupul lui Hristos putea fi p`timitor, putea suferi foamea, setea, durerea. Dar neav=nd p`cat, El nu putea suferi moartea). Dar sufletul? (Sufletul omului fiind nemuritor, dup` desp`r]irea de trup, se \ndrepta fie \n rai, fie \n iad). C=nd trupul Domnului era \ngropat \n morm=nt, unde se afla sufletul Lui? (|n iad, ca biruitor al vie]ii asupra p`catului [i a mor]ii). De ce trupul Domnului nu s-a dat putrezirii c=nd se afla \n morm=nt? (Fiindc` El nu moare ca orice muritor, cu trupul p`catului. Pe baza faptului c` dumnezeirea nu se desp`r]ise de firea uman`, nici aceasta nu a fost l`sat` stric`ciunii. Firea dumnezeiasc` are \n sine nemurirea [i nici o atingere cu moartea care este r`splata p`catului). Prin urmare, \mpreun` cu Sf=ntul Ioan Damaschin spunem c` Dumnezeu a suferit \n trup, dar \n nici un caz c` dumnezeirea a suferit prin trup.
V. Asocierea
De[i asemenea trupului [i sufletului nostru, trupul lui Hristos era pe de o parte stric`cios, asemeni cu cel al nostru, fiindc` a luat asupra-[i firea noastr` cu toate stric`ciunile ei. Dar pe de alt` parte, spre deosebire de firea noastr`, trupul Lui este nestric`cios. Nestric`ciunea Lui se des`v=r[e[ete dup` \nviere c=nd trupul lui Hristos ajunge la deplina \ndumnezeire. La fel [i sufletul. Numai dup` \nviere este str`b`tut integral de lucrarea dumnezeirii.
VI. Generalizarea
|mp`rt`[indu-ne de via]a divin` a Trupului \ndumnezeit al lui Hristos, prin actualizarea Jertfei Sale, spunem de fiecare dat` la Sf=nta Liturghie: |n morm=nt cu trupul, \n iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, \n rai cu t=lharul [i pe scaun cu Tat`l [i cu Tat`l [i cu Duhul ai fost, Hristoase, toate \mplinindu-le, Cela ce e[ti necuprins.
Cateheze dogmatice
397
--
VII. Aplicarea
Se va c=nta prohodul Domnului: |n morm=nt via]` pus-ai fost, Hristoase, [i s-au spìm=ntat puterile \ngere[ti....
Venerarea Sfintei Cruci

Ce ne spune articolul al IV-lea din Simbolul de credin]` despre M=ntuitorul nostru Iisus Hristos? (C` s-a r`stignit pentru noi \n zilele lui Pon]iu Pilat [i a p`timit [i s-a \ngropat...). De aici vedem c` Domnul a primit pentru m=ntuirea noastr` cea mai grea condamnare la moarte, [i anume cea prin crucificare. Datorit` m=ntuirii care ne-a fost adus` prin cruce, aceasta \[i va schimba \n]elesul, devenind din lemn de tortur` aduc`tor de moarte, puterea lui Dumnezeu aduc`toare de via]`.
II. Anun]area temei

De aceea, \n cele ce urmeaz` ne vom referi la temeiurile pentru care aducem venerarea sfintei cruci.
III. Tratarea
Crucea indic` la popoarele antice lemnul de tortur`, aduc`tor al celor mai \ngrozitoare chinuri. Condamnarea la moarte prin crucificare sau r`stignire era rezervat` sclavilor, criminalilor, sau celor mai rì dintre oameni. Romanii au preluat acest mod de pedepsire de la cartaginezi. La iudei a fost folosit` numai dup` ce }ara Sf=nt` a devenit provincie roman`. Fiind foarte umilitoare [i dur`, pedeapsa prin crucificare era privit` cu rezerv` la iudei, \nc=t cel astfel condamnat, era total descalificat \n fa]a lui Dumnezeu [i a oamenilor: Blestemat cel sp=nzurat pe lemn, se spunea \n Legea Veche (Deuteronom 21, 23). Cuv=ntul crucii a primit [i un \n]eles figurat, fiind folosit \n vorbirea curent` spre a exprima necazurile [i greut`]ile vie]ii (Marcu 8, 34). Iisus a fost condamnat la moarte prin r`stignire [i a suferit pe cruce cele mai groaznice chinuri. Al`turi de crucea Lui au
398
Capitolul doi
mai fost \n`l]ate \nc` dou` cruci ale unor t=lhari. Pe Golgota se aflau deci trei cruci, fiecare av=nd t=lcul ei. Pentru t=lharul nem=ntuit crucea a fost instrumentul oribil de tortur` [i chin aduc`tor de moarte. Pentru t=lharul m=ntuit, crucea a \nsemnat [ansa vie]ii lui ve[nice. Crucea lui Iisus are \ns` un cu totul alt \n]eles. Ea se refer` la noi oamenii. Hristos ne-a r`scump`rat din blestemul legii, f`c=ndu-se pentru noi blestem... (Galateni 3, 13). |n felul acesta, crucea lui Hristos transform`, schimb` sensul sau \n]elesul lemnului odios de tortur` [i chin, \n cel de altar pe care se aduce suprema jertf` de isp`[ire: A[a [i Hristos, aduc=ndu-se (jertf`) odat`, ca s` ridice p`catele multora, a doua oara se va ar`ta f`r` de p`cat celor ce \l a[teapt` spre m=ntuire (Evrei 9, 28). {i cum jertfelnicul era lucru prea sf=nt [i tot ce se atingea de el se sfin]ea (Ie[irea 29, 37), tot astfel [i crucea lui Hristos devine prin jertfa adus` pe ea un lucru, un obiect aduc`tor de sfin]enie. Cei ce privesc spre crucea lui Hristos nu mai sunt st`p=ni]i de teama distrug`toare a sufletului, ci de bucuria [i pacea sfin]itoare [i m=ntuitoare. De aici [i cuvintele Apostolului: Mie \ns` s` nu-mi fie a m` lùda dec=t numai \n crucea Domnului nostru Iisus Hristos (Galateni 6, 14). Reprezent=nd biruin]a asupra p`catului [i a mor]ii (Efeseni 2, 15-17; Coloseni 2, 1415), crucea devine obiect de sfin]enie [i m=ntuire, aduc`toare de putere [i har: C`ci cuv=ntul crucii este nebunie pentru cei pieritori, iar pentru noi cei ce ne m=ntuim este puterea lui Dumnezeu (I Corinteni 1, 18). Pentru acest motiv, crucea devine emblema cre[tinismului, un obiect de cinste, sfin]it cu s=ngele Domnului, iar cre[tinii din cele mai vechi timpuri s-au numit cinstitori ai crucii. Reprezent=nd stema, sau steagul cre[tinismului, crucea va fi [i semnul Fiului Omului, care se va ar`ta pe cer la cea de a doua Sa venire (Matei 24, 30). P`str=nd \n sufletele lor roadele jertfei r`scump`r`toare prin crucea Domnului, cre[tinii din cele mai vechi timpuri au cùtat s` exteriorizeze semnul m=ntuirii. Imaginea crucii a angajat mereu sim]irea cre[tinilor [i dragostea fa]` de Cel r`stignit, de harul lui m=ntuitor, [i ating=nd-o cu evlavie [i venerare, prin s`rutare [i rug`ciune, sim]im puterea harului care izvor`[te din s=ngele Domnului care a curs pe ea. Tot ca o form` de exteriorizare a vener`rii sfintei cruci este [i \nsemnarea cre[tinului cu semnul crucii, ca practic` dat=nd din cele mai vechi timpuri. Astfel, Tertulian (240) arat` c` la fiecare pas, la fiecare mi[care, la fiecare intrare [i ie[ire, \mbr`c=ndu-ne, la sp`lat, la mas`, seara, culcat sau [ez=nd [i \n
Cateheze dogmatice
399
orice atitudine pe care o lu`m, noi ne \nsemn`m frun]ile cu un mic semn al crucii. Episcopul Ipolit al Romei (235) scria: Str`duie[te-te \n orice vreme s`-]i \nsemnezi fruntea cu buna cuviin]` c`ci acesta este semnul cunoscut [i \ncercat al p`timirii \mpotriva diavolului, dac` \l faci cu credin]`... Potrivnicul fuge v`z=nd puterea ce vine din inim`... |nsemn=nd fruntea [i ochii cu m=na, dep`rt`m pe cel care \ncearc` s` ne nimiceasc`. Cu toat` aceast` justificat` venerare a sfintei cruci, sunt totu[i unii cre[tini care nu admit cinstirea ei, spun=nd c` aceasta contravine primelor dou` porunci din Decalog, care interzic \nchinarea la idoli. Este adev`rat c` aceste porunci combat idolatria. Dar se pune problema dac` venerarea crucii poate fi considerat` \ntr-adevar idolatrie? Este [tiut c` idolatria \nseamn` adorarea idolilor \n locul ador`rii cuvenite numai unicului Dumnezeu. Iar pentru a constata dac` crucea poate fi considerat` idol, s` cercet`m ce este idolul? Idolul este o \nchipuire \n g=nd a unor lucruri care nu exist` \n realitate. De aceea, idolul se mai nume[te [i iluzie, aparen]`, fantom`, vanitate, imaginea unei iluzii (Psalmul 134, 15; Ieremia 10, 1415). Idolul nimic nu este \n lume (I Corinteni 8, 4), spune Sf=ntul Apostol Pavel. Nu tot acela[i lucru se poate spune [i despre cruce, care reprezint` o realitate [i care odat` cu jertfa Domnului a primit un sens nou, profund [i plin de semnifica]ii pentru m=ntuirea noastr`. Ea nu mai poate fi considerat` simplu lemn de tortur` [i de chin, ci altarul de jertf` sfin]it prin s=ngele nevinovat al Domnului, iar tot cel ce se atinge de altar se va sfin]i (Ie[irea 29, 37). De aici vedem c`, a[a cum pe bun` dreptate remarc` un adev`rat trìtor al \nv`]`turii cre[tine, Hristos [i crucea sunt dou` realit`]i organic legate \ntre ele, \n procesul m=ntuirii noastre. Nici Hristos f`r` cruce, nici cruce f`r` Hristos, spunea Traian Dorz, poetul Oastei Domnului. A[a cum Hristos ca M=ntuitor al nostru nu poate fi conceput \n afara jertfei de pe cruce, tot astfel nici crucea nu poate fi venerat` dec=t ca altarul jertfei lui Hristos.

Cum era considerat lemnul crucii \nainte [i \n timpul activit`]ii M=ntuitorului? (Lemn aduc`tor de groaz` [i de moarte). Dar dup` moartea Domnului pe cruce? (Lemn aduc`tor de via]`, bucurie [i m=ntuire). De ce aceast` schimbare a \n]elesului? (Fiindc` Domnul l-a sfin]it cu s=ngele sù nevinovat, transform=nd lemnul de tortur` \n altarul jertfei Sale). Ce devine crucea pentru noua
400
Capitolul doi
religie cre[tin`? (Devine emblema care o reprezint`, \nc=t atunci c=nd spunem cre[tin, \l consider`m [i cinstitor al crucii). De c=nd cinstesc cre[tinii crucea? (De c=nd Domnul a adus pe ea jertfa Sa m=ntuitoare, deci din perioada Sfin]ilor Apostoli, care o numesc puterea lui Dumnezeu). Poate fi considerat` crucea pe mai departe lemnul de tortur` [i de chin, deci un obiect odios pentru cre[tini? (Nu poate fi considerat` a[a, ci pentru cre[tini ea este lemnul de sfin]ire a vie]ii duhovnice[ti prin s=ngele M=ntuitorului care a curs pe ea, care ne-a m=ntuit [i sfin]it via]a). Poate fi considerat` crucea idol, iar venerarea ei idolatrie? (Nu poate fi considerat` idol, \ntruc=t crucea este o realitate de sfin]ire a vie]ii, pe c=nd idolul nu este nimic \n lume).
V. Asocierea
Venerarea sau cinstirea sfintei cruci este un cult relativ, subordonat celui absolut, de adorare, pe care \l aducem numai lui Dumnezeu. Cultul \ngerilor, al sfin]ilor, al moa[telor, al icoanelor, la care se asociaz` [i cel al crucii, este numit cult de dulie, sau de cinstire, de \nchin`ciune, de venerare. Le cinstim pe acestea, deoarece vedem \n ele lucrarea lui Dumnezeu, sfin]enia lui Dumnezeu, dar pe Dumnezeu \l cinstim pentru El |nsu[i, ca [i creator [i m=ntuitor al nostru. Cinstind crucea prin care a venit m=ntuirea la toat` lumea \l cinstim pe M=ntuitorul \nsu[i [i astfel cinstirea trece de la cruce la Cel r`stignit pe ea, la patimile [i \nvierea Lui. A[a se explic` [i faptul c` \nsemn=ndu-ne cu semnul crucii pronun]`m numele Sfintei Treimi, ceea ce \nseamn` c` m=ntuirea ne vine de la Sf=nta Treime, iar crucea ne introduce \n comuniunea ei. Aceasta dovede[te \nc` odat` c` venerarea sfintei cruci nu poate fi socotit` idolatrie.
VI. Generalizarea
Aduc=nd venerare sfintei cruci prin care a venit m=ntuirea la toat` lumea, aducem prin aceasta pream`rire Sfintei Treimi, care ne-a acordat [i ne acord` m=ntuirea.
VII. Aplicarea
1. Aduc=nd venerare sfintei cruci, Biserica a r=nduit ca zilele de miercuri [i de vineri s` fie puse sub ocrotirea sfintei cruci [i a Patimilor Domnului. 2. Au fost r=nduite [i dou` s`rb`tori \nchinate sfintei cruci. Astfel la 14 septembrie s`rb`torim \n`l]area sfintei cruci (sau
Cateheze dogmatice
401
--
ziua crucii) \n amintirea \n`l]`rii ei \n v`zul tuturor credincio[ilor, la Ierusalim, \n ziua de 14 septembrie 335. Cea de a doua este numit` Duminica crucii, stabilit` \n a treia Duminic` din postul Pa[telui. 3. Alte moduri de venerare sunt [i slujbele r=nduite \n cinstea [i spre lauda crucii. Acatistul sfintei cruci, care se cite[te la 14 septembrie, c=nt`rile de laud` [i cinstire a crucii din zilele de miercuri [i vineri, precum [i de la s`rb`torile \nchinate ei. 4. Se va c=nta cu credincio[ii: Crucii Tale ne \nchin`m Hristoase, [i sf=nt` \nvierea Ta o lùd`m [i o m`rim.
Preacinstirea Maicii Domnului

Prin articolul al III-lea din Simbolul de credin]` cunoa[tem faptul c` Fiul lui Dumnezeu pentru noi [i pentru a noastr` m=ntuire s-a pogor=t din ceruri, s-a \ntrupat de la Duhul Sf=nt [i din Fecioara Maria [i s-a f`cut om. De aici vedem c` \ntruparea celei de a doua Persoane a Sfintei Treimi nu a fost oricum, ci de la Duhul Sf=nt, [i nu din oricine, ci dintr-o Fecioar` curat`, care va deveni N`sc`toare de Dumnezeu, fiindc` Cel n`scut din ea este Dumnezeu adev`rat din Dumnezeu adev`rat. {i cum \ngerul care a binevestit na[terea Fiului lui Dumnezeu i-a spus Sfintei Fecioare c` ea va fi binecuv=ntat` \ntre femei, vom vedea \n cele ce urmeaz`.
II. Anun]area temei

Care sunt temeiurile Preacinstirii Maicii Domnului.
III. Tratarea
Despre na[terea [i copil`ria aceleia care va deveni N`sc`toare de Dumnezeu se cunosc pu]ine lucruri. Se [tie c` p`rin]ii ei se numeau Ioachim [i Ana, care nu au avut copii p=n` la ad=nci b`tr=ne]e. Rug=nd ne\ncetat pe Dumnezeu s`-i binecuv=nteze cu un copil, P`rintele ceresc le-a d`ruit o fiic`, pe care au numit-o Maria. Ioachim [i Ana o \nchin` Domnului, duc=nd-o la templu [i \ncredin]=nd-o preo]ilor, unde a stat p=n` la v=rsta de 1415
402
Capitolul doi
ani. Mai multe date despre Sf=nta Fecioar` afl`m din Sfintele Evanghelii cu prilejul Buneivestiri a Na[terii Domnului [i a activit`]ii Sale mesianice. Astfel, Bunavestire ne prezint` cinstirea de care s-a bucurat Fecioara Maria din partea lui Dumnezeu, fiind aleas` dintre femei pentru a deveni Maica Domnului: {i \ngerul i-a zis: Duhul Sf=nt se va pogor\ peste tine [i puterea celui Prea\nalt te va umbri, pentru aceea [i Sf=ntul care se va na[te din tine, se va chema Fiul lui Dumnezeu (Luca 1, 35). Sf=nta Fecioar` a p`strat \n tain` bunavestire a \ngerului, supun=ndu-se cu mult` evlavie voii lui Dumnezeu. Via]a ei a devenit de aici \nainte o d`ruire lui Dumnezeu [i o jertf` de ducere la \ndeplinire a voii Sale. Ea nu putea spune nim`nui, nici chiar lui Iosif ceea ce \ngerul i-a comunicat, deoarece nefiind crezut` c`dea \n os=nda Legii, care era foarte aspr`. O situa]ie ca aceasta putea s` cad` sub acuza desfr=ului [i era pedepsit` prin uciderea cu pietre (Deuteronom 22, 23). De aceea, logodnicul ei drept fiind [i nevr=nd s` o v`deasc`, a voit s` o lase \n ascuns (Matei 1, 19). Dar \ntr-o asemenea situa]ie, Sf=nta Fecioar` ar fi r`mas singur`, f`r` nici un ajutor. De aceea Evanghelia ne spune c` \n timp ce Iosif cugeta aceasta, iat` \ngerul Domnului i s-a ar`tat \n vis grìnd: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria logodnica ta c` ce s-a z`mislit \n ea este de la Duhul Sf=nt. Ea va na[te fiu [i va chema numele lui Iisus, c`ci El va m=ntui poporul sù de p`catele sale. {i de[tept=ndu-se din somn Iosif a f`cut a[a cum i-a poruncit \ngerul Domnului, [i a luat-o la el pe logodnica sa. {i f`r` s-o fi cunoscut pe ea, Iosif a f`cut a[a cum i-a poruncit \ngerul Domnului, [i a luat-o, Maria n`sc=nd pe fiul ei cel Unul-N`scut, c`ruia i-a pus numele Iisus (Matei 1, 2025). {i dup` na[terea Domnului, Mama Sa a r`mas tot fecioar`, Iosif nu a fost [i nu a devenit nici dup` na[terea lui Iisus so]ul natural al Mariei, ci a r`mas pe mai departe protectorul Sfintei Fecioare. El era un om drept \naintea lui Dumnezeu, p`zea legea [i voia Sa, iar dac` \ngerul i-a comunicat marea tain` a \ntrup`rii, a p`strat cu certitudine toat` considera]ia [i sfin]enia acesteia. Dreptul Iosif a r`mas \n continuare protectorul Sfintei Fecioare [i al pruncului n`scut \n ieslea din Betleem pe care L-a ferit de m=nia lui Irod prin fuga \n Egipt. Iisus Hristos a acordat cinstirea Mamei Sale \n tot timpul copil`riei [i adolescen]ei. Sf=nta Evanghelie nu pierde din vedere acest am`nunt, comunic=ndu-ne c` le era supus (Luca 2, 51), preciz=nd deopotriv` c` \n tot timpul vie]ii, Sf=nta Fecioar` a p`strat \n sufletul ei cu acce[i
Cateheze dogmatice
403
sf=nt` evlavie taina \ntrup`rii Fiului lui Dumnezeu: {i prin \nsu[i sufletul ei va trece sabie (Luca 2, 35). Domnul a cinstit, apoi, pe Maica Sa \n tot cursul activit`]ii Sale mesianice. Astfel prima minune a M=ntuitorului este cea de la nunta din Cana Galileii, c=nd la cererea Maicii Sale a transformat apa \n vin. |nc` de acum ea este mijlocitoare pe l=ng` Fiul ei [i va r`m=ne astfel p=n` la sf=r[itul veacurilor. De aceea Maica Domnului a fost cinstit` [i de mul]imea care, urm=nd pe Fiul ei, se \nvrednicea de harul [i binecuv=nt`rile Lui. Evanghelia relateaz` cazul unei femei care admir=nd \n]elepciunea Domnului, ferice[te pe Mama Sa zic=nd: fericit este p=ntecele care te-a purtat [i s=nii pe care i-ai supt (Luca 11, 27). Iisus confirm` cinstirea Maicii Sale: A[a este (adev`rat spui) [i adaug`: ferici]i cei ce ascult` cuv=ntul lui Dumnezeu [i-l p`zesc. {i \n acest caz Sf=nta Fecioar` r`m=ne [i se ofer` ca un model de ascultare [i de p`zire a cuv=ntului lui Dumnezeu. Sfintele Evanghelii amintesc de fra]ii [i surorile Domnului, fapt care pe unii cre[tini \i sminte[te, socotind c` Maica Domnului, ar mai fi avut copii dup` na[terea lui Iisus. {i din aceast` pricin` ei refuz` s` aduc` cinstire Sfintei Fecioare. Dar fra]ii [i surorile Domnului aminti]i \n Evanghelie nu sunt fiii Maicii Domnului, ci ai altei femei numit` tot Maria. Ace[tia nu sunt fra]i, ci veri ai Domnului: \n limba [i uzul Vechiului Testament prin cuv=ntul frate se \n]elegea [i cel de cumnat, nepot sau veri[or. Iat` spre exemplificare un asemenea text: Atunci a zis Avraam c`tre Lot: S` nu fie ceart` \ntre mine [i tine, \ntre p`storii mei [i ai tì, c`ci suntem fra]i (Facere 13, 8). Este [tiut \ns` c` Lot era nepotul lui Avraam [i nu fratele acestuia. |n textele evanghelice, Maria, mama a[a-zi[ilor fra]i ai Domnului este pomenit` separat de Maria, Maica Domnului: {i erau acolo multe femei privind de departe... \ntre care Maria Magdalena [i Maria mama lui Iacob [i a lui Iosif [i mama fiilor lui Zevedeu (Matei 27, 5556). Aici se face deosebirea \ntre Maria Magdalena [i Maria mama lui Iacob [i Iosif care era mama verilor Domnului Iisus. |ntr-un alt text: {i st`teau l=ng` crucea lui Iisus: mama Lui [i sora mamei Lui Maria lui Cleopa [i Maria Magdalena (Ioan 19, 25), se face deosebirea \ntre Maria, mama lui Iisus [i celelalte dou` femei cu acela[i nume, adic` Maria Magdalena [i Maria numit` sora mamei lui Iisus. Evident c` cea din urm` era so]ia lui Cleopa [i nu era sora a mamei lui Iisus, ci veri[oara, deoarece dou` surori nu purtau acela[i nume. Deci aceasta era Maria, mama lui Iacob [i a lui Iosif, deci mama verilor lui Iisus.
404
Capitolul doi
|n sf=r[it, dac` Domnul ar mai fi avut fra]i nu ne putem explica de ce a \ncredin]at Sf=ntului Apostol Ioan grija Maicii sale, [i nu fra]ilor [i surorilor, adic` fiilor ei. Afl=ndu-se \n grija Sf=ntului Apostol Ioan, Maica Domnului particip` al`turi de Sfin]ii Apostoli la evenimentele care urmeaz`: |nvierea Domnului, |n`l]area Sa la cer [i Pogor=rea Sf=ntului Duh. Ea s-a bucurat de mult` cinstire din partea Sfin]ilor Apostoli ca [i din partea tuturor credincio[ilor care formeaz` la Cincizecime prima comunitate cre[tin`, adic` Biseric`. Acord=ndu-i [i dup` adormire aceea[i cinstire, Maica Domnului r`m=ne de-a pururi mijlocitoare c`tre Fiul ei pentru credincio[ii care i se adreseaz` \n rug`ciune.

Prea Sf=nta Fecioar` a fost cinstit` \n timpul vie]ii? (Da). De cine? (|n primul r=nd Dumnezeu \nsu[i i-a acordat cinstirea \ntruc=t Dumnezeu Fiul ia trup din trupul ei, iar prin \ntruparea Sa ne aduce m=ntuirea). De unde [tim aceasta? (Din modul \n care o \nt=mpin` Arhanghelul Gavril). Cum o socote[te \ngerul dup` comunicarea mesajului ceresc? (N`sc`toare de Dumnezeu). Care este atitudinea Preacuratei Fecioare fa]` de ea \ns`[i \n urma ve[tii primite de la \nger? (Sub aceea[i luminare a Duhului Sf=nt ea recunoa[te c` Cel Puternic i-a f`cut m`rire [i o vor ferici toate neamurile). De ce o vor ferici toate neamurile? (Fiindc` prin ea Dumnezeu trimite pe Fiul Sù spre a m=ntui \ntregul neam omenesc). Dup` na[terea Domnului Maria a r`mas tot Fecioar`? (Da, fiindc`, dreptul Iosif \mplinind [i el o porunc` a lui Dumnezeu nu a fost so]ul ei natural, ci legal, adic` protectorul Familiei Sfinte). Care a fost atitudinea M=ntuitorului fa]a de ea? (Copil fiind i-a fost ascult`tor [i supus; \n timpul activit`]ii mesianice i-a dat cinstirea s`v=r[ind la cererea ei prima Sa minune, la Cana Galileii. |n timpul Sfintelor Patimi o cinste[te prin aceea c` o d` \n grija Sf=ntului Apostol Ioan). A mai avut Maica Domnului [i al]i copii? (Nu a mai avut). Cine sunt cei numi]i \n Sf=nta Evanghelie fra]ii [i surorile Domnului? (Sunt veri[orii Lui). De aceea putem spune c` Maica Domnului este N`sc`toarea de Dumnezeu [i pururea Fecioar`.
V. Asocierea
Sf=ntul Irineu (202) arat` c` Sf=nta Fecioar` Maria a devenit pentru credincio[i o a doua Ev`, a[a cum Iisus este un al doilea
Cateheze dogmatice
405
Adam: Maria a desf`cut leg`turile str=nse prin gre[eala Evei. Una s-a opus poruncilor lui Dumnezeu, cealalt` s-a supus. Eva a ascultat de cuv=ntul diavolului, Maria a plecat urechea la glasul \ngerului. Neamul omenesc arvunit mor]ii printr-o fecioar`, a fost m=ntuit de o alta Fecioar`.
VI. Generalizarea
Biserica aduce prea cinstire Maicii Domnului ca N`sc`toare de Dumnezeu, Pururea-Fecioar` [i mijlocitoare pentru m=ntuirea credincio[ilor, iar prin aceast` pream`rire credincio[ii aduc adorare lui Dumnezeu, Cel Unul \n Fiin]` [i \ntreit \n Persoane.
VII.Aplicarea
Acord=nd dintotdeauna preacinstire Maicii Domnului, Biserica noastr` dreptm`ritoare nu face altceva dec=t s` \mplineasc` voia lui Dumnezeu. Astfel: 1. Biserica a r=nduit patru s`rb`tori mari \n semn de preacinstire a Maicii Domnului: la 8 sept. Na[terea Maicii Domnului; la 25 martie Bunavestire, la 21 noiembrie Intrarea \n Biseric` a Maicii Domnului, [i 15 august: Adormirea Maicii Domnului. 2. Credincio[ii s`rb`toresc Adormirea Maicii Domnului cu o preg`tire duhovniceasc` de post pe o perioad` de dou` s`pt`m=ni precedate praznicului. 3. Se aduc Maicii Domnului imne de laud`, rug`ciuni de mul]umire [i de cerere mai ales \n cadrul Sfintei Liturghii dar [i \n restul cultului public [i particular. S-au r=nduit [i slujbe speciale \n cinstea Maicii Domnului, cum este Acatistul Buneivestiri [i Paraclisul Maicii Domnului. 4. Multe dintre l`ca[urile de \nchinare sunt zidite \n cinstea Maicii Domnului, sau puse sub ocrotirea ei duhovniceasc`, purt=nd, fie numele ei, fie al uneia dintre s`rb`torile \nchinate ei. 5. Chipul Maicii Domnului zugr`vit \n icoane, \mpodobe[te zidurile bisericilor [i casele credincio[ilor. 6. De-a lungul vremii multe femei au primit la botez numele Preacuratei Fecioare, \nc=t acesta a devenit foarte r`sp=ndit [i a r`mas ca un mijloc de exprimare a piet`]ii prin preacinstirea Maicii Domnului. 7. Se va c=nta cu credincio[ii Axionul, precum [i alte c=nt`ri tipiconale biserice[ti prin care preasl`vim pe Maica Domnului.
-406
Capitolul doi
Parusia (A doua venire a Domnului)

|n Simbolul de credin]` m`rturisim despre Fiul lui Dumnezeu c` pentru noi [i pentru a noastr` m=ntuire s-a pogor=t din ceruri [i s-a \ntrupat din Duhul Sf=nt [i din Fecioara Maria [i s-a f`cut om; [i s-a r`stignit pentru noi \n zilele lui Pon]iu Pilat [i a p`timit [i s-a \ngropat; [i a \nviat a treia zi dup` Scripturi; [i s-a suit la ceruri [i [ade de-a dreapta Tat`lui; [i iar`[i va s` vin` cu m`rire s` judece viii [i mor]ii; a c`rui |mp`r`]ie nu va avea sf=r[it.
II. Anun]area temei

Aceast` a doua venire a Domnului se nume[te parusia Domnului, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.
III. Tratarea
|naintea sfintelor patimi, Domnul a spus Sfin]ilor Apostoli c` va veni pentru a doua oar` nu ca s` m=ntuiasc` lumea, ci ca s` o judece [i s` o \nnoiasc`. Aceast` a doua venire a Domnului coincide cu \nsu[i sf=r[itul veacurilor. (Vezi Matei 24, 351). Odat` cu a doua venire a Domnului va avea loc [i \nvierea mor]ilor pentru judecata ob[teasc`. (Ioan 5, 2529). Domnul a mai precizat \ns` c` nu [tim [i nici nu putem [ti ziua [i ceasul parusiei. Nici \ngerii din cer nu-l [tiu [i nici chiar Fiul, ci se afl` \n atot[tiin]a Tat`lui. Necunosc=nd data parusiei, vom cunoa[te \ns` semnele pe care Fiul |nsu[i ni le descoper`. Dintre acestea unele sunt mai \ndep`rtate, iar altele mai apropiate parusiei. Iat`-le: apari]ia proorocilor mincino[i, r`zboaie [i ve[ti despre r`zboaie. Apoi, apari]ia nenorocirilor: foamete, cutremure, cium`. Se va r`ci iubirea [i va cre[te mult ura \ntre oameni. Evanghelia se va propov`dui la toat` f`ptura, inclusiv la poporul iudeu (Romani 11, 25). La aceste semne, Sf=nta Carte adaug` [i venirea lui Enoh [i Ilie ca s` m`rturiseasc` despre Domnul, ca [i venirea lui antihrist, potrivnicul Domnului (I Ioan 2, 18), fiul pierz`rii (II Tesaloniceni 2, 311), fiara (Apocalipsa 13, 118), care va am`gi [i va persecuta pe cei drep]i; dar a c`rui putere va \nceta odat` cu parusia. Semnele apropiate parusiei se refer` la apari]ia semnului Fiului Omului, adic` a sfintei cruci, ca semn al m=ntuirii care
Cateheze dogmatice
407
se \ncheie, a u[ii harului care se \nchide. Parusia Domnului va fi pe norii cerului cu putere [i cu slav` mult`. |ngerii ca \nainte merg`tori, cu sunet mare de tr=mbi]` vor aduna pe cei ale[i ai Domnului [i va \ncepe judecata lumii. Nedescoperindu-ne ziua, M=ntuitorul ne \ndeamn` la priveghere. Venirea lui va fi ca cea a fulgerului care lumineaz` ie[ind de la r`s`rit [i se arat` p=n` la apus, sau ca furul noaptea. Aceea cunoa[te]i c` de ar [ti st`p=nul casei la ce straj` din noapte vine furul, ar priveghea [i nu ar l`sa s` i se sparg` casa. De aceea, [i voi fi]i gata, c` \n ceasul \n care nu g=ndi]i va veni Fiul Omului (Matei 24, 43). |nc` dintru \nceput, din chiar perioada Sfin]ilor Apostoli, \nchin`torii Domnului a[teptau parusia. Crez=nd c` \n cur=nd va veni Domnul, \l a[teptau cu sufletele curate. Unii din ei exagerau chiar aceast` a[teptare, crez=nd c` foarte cur=nd va fi venirea Domnului [i nu se mai \ngrijeau de cele necesare vie]ii, refuz=nd chiar s` [i munceasc`. De aceea, Apostolul este nevoit s` intervin` pe un ton categoric, ar`t=nd c` cine nu vrea s` munceasc`, nici s` nu m`n=nce (II Tesaloniceni 3, 10), urm=nd ca s` explice apoi c` parusia se va \nt=mpla cu siguran]`, c` Domnul \nsu[i a promis c` va reveni, dar nimeni nu poate [ti c=nd se va \nt=mpla aceasta. A doua venire va fi pe nea[teptate: Iar despre ani [i despre vremi, fra]ilor, nu ave]i trebuin]` s` v` scriem, pentru c` voi \n[iv` [ti]i bine c` ziua Domnului vine ca un fur noaptea (I Tesaloniceni 4, 16 [i 5, 3; vezi [i II Petru 3, 210). Pe l=ng` ace[ti cre[tini care a[teptau cu evlavie parusia crez=nd c` va fi cur=nd, dar pe care Apostolul l`murindu-i s-au \ncadrat \n r=nduiala Bisericii, existau \ns` [i al]ii care nu se supuneau r=nduielilor sfin]ilor apostoli, necontenind a propov`dui [i a duce [i pe al]ii la r`t`cire, spun=nd c` venirea a doua a Domnului s-a [i petrecut. (II Timotei 2, 18). {i dup` moartea apostolilor cre[tini de bun` credin]` a[teptau cu evlavie parusia. Mai ales c` dezl`n]uindu-se persecu]iile \mpotriva lor, Domnul era a[teptat cu mai mult` insisten]`. Era de-a dreptul o m=ng=iere pentru ei s` [tie c`, fiind oc`r=]i [i du[i la moarte, credin]a lor nu-i va \n[ela; Domnul cel \nviat va reveni spre a le da cununa neve[tejit` a fericirii ve[nice... De fapt, nu e de mirare c` Apostolul chiar \ncheie prima sa epistol` c`tre Corinteni cu asigurarea c` Domnul vine! (Maranatha!). La fel [i cartea numit`: |nv`]`tura celor 12 Apostoli scris` \n primul secol cre[tin reflect` a[teptarea cu evlavie a parusiei Domnului: Priveghea]i pentru via]a voastr`; candelele voastre s` nu se sting`, fi]i gata c` nu [ti]i ceasul \n care Domnul nostru va veni
408
Capitolul doi
[i \ncheie: va veni Domnul [i to]i sfin]ii cu el. Atunci lumea va vedea pe Domnul venind pe norii cerului (Cap 16). Pe de alt` parte \ns` cei r`t`ci]i de la r=nduiala Bisericii au [i \nceput calculele parusiei Domnului. Pornind de la spusele Sfin]ilor Apostoli c` parusia Domnului va fi precedat` de venirea lui antihrist (II Tesaloniceni 2, 311; I Ioan 2, 18), sau fiara (Apocalipsa 13, 118) care va am`gi pe mul]i spre pierzanie (Apocalipsa 20, 110), s-a cùtat s`-l identifice cu mai mul]i \mp`ra]i persecutori, \ncep=nd cu Nero. Au ap`rut apoi [i alte gre[eli, sau erezii, precum Cerint, iudeu din Alexandria, care pe la sf=r[itul primului secol cre[tin propov`duia c` Domnul va veni [i va \ntemeia \mp`ra]ia mesianic` pe p`m=nt, care va dura 1000 de ani [i care se va desf`[ura sub forma desf`t`rilor trupe[ti de tot felul. Mai t=rziu, \n partea a doua a secolului al II-lea, un alt eretic, pe nume Montan, \nv`]a c` sf=r[itul lumii este aproape [i c` \n scurt timp parusia va avea loc \n Frigia, [i c` se va cobor\ Ierusalimul ceresc \ntemeindu-se \mp`r`]ia de 1000 de ani. Apoi, chiar un episcop egiptean Nepos de Arsinoe sus]ine (secolele IIIII) c` parusia este aproape [i c` odat` cu ea se va \ntemeia [i \mp`r`]ia de 1000 de ani. Ceilal]i reprezentan]i ai Bisericii nu au fost de acord cu el, socotind gre[it` aceast` \nv`]`tur`. La sinodul II ecumenic din Constantinopol, 381, Biserica anatematizeaz` pe to]i cei care propov`duiau \mp`r`]ia de 1000 de ani. Parusia a fost a[teptat` \ns` mereu. S-a socotit astfel c` anul 500 va aduce sf=r[itul veacurilor. Fiindc` Domnul nu a venit \n acest an, anul 1000 a fost apoi socotit ca \mplinire a speran]elor a[tept`rii parusiei. S-a creat o atmosfer` general` legat` de parusia Domnului, fixat` la sf=r[itul primului mileniu: O indispozi]ie grea ca \nainte de vijelie ap`sa sufletele, o \ngrijorat` fric` de judecata lui Dumnezeu. Comer]ul [i nego]ul \ncetase, chiar p`m=ntul \n multe locuri nimeni nu-l mai lucra. Nenum`ra]i oameni \[i d`ruiau bunurile lor Bisericilor [i m`n`stirilor [i c`l`toreau la Palestina \n a[teptarea c` \n valea Iosafat are s` fie judecata lumii. A trecut [i anul 1000 [i n`dejdile sunt din nou stimulate de abatele Ioachim de Floria care fixeaz` sf=r[itul lumii \n anul 1260. Succesul lui a fost cu at=t mai mare cu c=t \n 1250 izbucni o cium`, socotit` ca unul din semnele parusiei. Se constituie asocia]ia numit` a flagelan]ilor care din nordul Italiei se \ntinde \n Germania, Polonia, provinciile slovene, etc. Flagelan]ii dezbr`ca]i p=n` la br=u mergeau \n procesiuni biciuindu-[i trupul p=n` la s=nge, c=nt=nd imne de pocìn]`.
Cateheze dogmatice
409
Speran]ele venirii a doua trec apoi ca un val dintr-un secol \n altul f`r` rezultat. Din secolul al XIX-lea \ns` a[teptarea parusiei este organizat` sub forma grup`rilor religioase, care apoi vor deveni culte sau secte religioase. |n calcularea datei parusiei Domnului sunt combinate cifre luate \n special din c`r]ile profetice ale Vechiului Testament, cu cele din c`r]ile apocrife ale Vechiului [i Noului Testament, pe toate acestea raport=ndu-le la Apocalipsa, se trag concluzii, care pot crea senza]ii, dar care nu pot fi verificate dec=t prin... ne\mplinirea lor. Cea mai spectaculoas` a[teptare a parusiei a fost cea ini]iat` de Wilhelm Miller [i succesorii sì, care au dat na[tere adventismului. Parusia va putea avea loc dup` calculele lui, \ntre 21 martie 1843 [i 21 martie 1844. Vine [i data mult a[teptat`, 21 martie 1843. Apoi trece [i vine [i 21 martie 1844, tot f`r` rezultat. W. Miller \[i m`rturise[te gre[eala \n public. Pentru a salva de la e[ec gruparea adventist` care se constituise, un adept al lui Miller, G. Snow, reia calculele lui Miller spun=nd c` parusia va avea loc la 10 octombrie 1844. La 10 octombrie 1844 to]i s-au adunat afar` din ora[, \mbr`ca]i \n haine albe a[tept=nd venirea Domnului cu ochii \n`l]a]i spre cer [i cu c=nt`ri. A[a de mult s-au rugat: vino, Doamne Iisuse / {i el nu a venit. Un prieten al lui Miller scria: Eu am p`r`sit locul de adunare [i am pl=ns ca un copil. Timpul trecuse [i Domnul cel mult dorit, nu venise. Tulburarea [i deruta a fost mare [i profund`. Greu [i-au mai reluat activitatea, [i to]i ar fi p`r`sit gruparea, dac` nu ar fi ap`rut Ellen White, care ar`ta c`, \ntr-adev`r la 10 octombrie 1844 M=ntuitorul a venit, dar ca s` cure]e sanctuarul ceresc. Templul ceresc trebuia s` fie cur`]it de profanarea f`cut` de oameni prin \nlocuirea s=mbetei cu duminica. Dac` data de 10 octombrie 1844 nu a marcat parusia Domnului, o alt` frac]iune adventist` o fixeaz` cu 30 de ani mai t=rziu, adic` \n 1874. Aceast` dat` [i-o \nsu[e[te [i Carol Russel, \ntemeietorul sectei numit` Studen]ii Bibliei. Acesta vine \ns` cu precizarea c`, potrivit calculelor sale, \n 1914 va \ncepe mileniul. Alte frac]iuni mileniste calculeaz` a doua venire \n 1925, apoi \n 1975, [i \n sf=r[it, tot at=t de ne\ntemeiate sunt [i calculele parusiei pentru anul 2000. Alte calcule pornesc de la semnele ultime ale parusiei, \ncerc=nd s`-l identifice pe antihrist. Milenari[tii \l identific` \n persoana papei. Motiv=nd identificarea papei cu antihrist, adventi[tii spun c` papa s-a f`cut pe sine Dumnezeu (II
410
Capitolul doi
Tesaloniceni 2, 4), a dus r`zboi cu sfin]ii (Apocalipsa 13, 7) prin inchizi]ie a schimbat s`rb`torile (Daniel 7, 25), adic` s=mb`ta cu duminica. Aceste argumente nu rezist` \ns` adev`rului istoric, \ntruc=t nici un pap` nu s-a f`cut Dumnezeu, ci vicar, adic` \nlocuitor al lui Hristos. Nu el a fost acela care a introdus cinstirea Duminicii.

Care este credin]a pe care o m`rturisim \n leg`tur` cu parusia Domnului? (M`rturisim \n Simbolul de credin]` pe baza f`g`duin]ei Domnului c` iar`[i va s` vin` cu m`rire s` judece viii [i mor]ii a c`ruia \mp`r`]ie nu va avea sf=r[it). Cunoa[tem noi cu exactitate data c=nd va fi parusia Domnului? (Nu cunoa[tem data; M=ntuitorul ne spune c` aceasta este numai \n [tiin]a Tat`lui). Dar ce cunoa[tem? (Semnele parusiei). De unde le cunoa[tem? (M=ntuitorul \nsu[i ni le-a comunicat). Cum sunt acestea? (Unele mai apropiate, altele mai \ndep`rtate). Cum a[teptau unii din primii cre[tini a doua venire? (O considerau foarte apropiat`, motiv pentru care nu se mai \ngrijeau de cele necesare vie]ii). Ce atitudine a luat Sf=ntul Apostol Pavel? (A comb`tut-o, spun=nd c` nimeni nu poate [ti c=nd va veni Fiul Omului). Al]i cre[tini ce spuneau? (C` a doua venire s-a [i petrecut). Ce atitudine ia Apostolul fa]` de unii ca ace[tia? (|i consider` r`t`ci]i [i periculo[i prin aceea c` atrag [i pe al]ii la gre[eala lor. Unii ca ace[tia trebuie evita]i). S-au f`cut profe]ii cu privire la a doua venire a Domnului? (S-au f`cut foarte multe. Unele mai spectaculoase dec=t altele). S-a \mplinit vreuna din ele? (Nu s-a \mplinit). Ce atitudine a luat Biserica? (Le-a comb`tut cu hot`r=re. Pe de alt` parte, totdeauna a atras credincio[ilor aten]ia s` nu urmeze aceste profe]ii fiindc` nu sunt adev`rate [i nu pot fi adev`rate din moment ce Domnul nu a voit s` ne descopere c=nd va veni El, ci ne-a poruncit s` r`m=nem \n priveghere cu sufletele mereu curate). Vorbind \ns` de cele viitoare M=ntuitorul nu se refer` la data parusiei Sale.
V. Asocierea
Am v`zut c` a[tept`rii celei de a doua veniri a Domnului i s-a asociat hiliasmul [i apoi milenarismul. Acesta nu ne opre[te \ns` s` facem deosebirea dintre a[teptarea parusiei Domnului ca \nv`]`tur` a Bisericii [i gre[eala hiliast` [i milenarist`, care de-a
Cateheze dogmatice
411
lungul vremii a creat at=ta tulburare [i confuzie. Ea apare ca rupt` de \nv`]`tura [i r=nduiala Bisericii, ca propov`duitoare a unei \n]elepciuni false, care duce la r`t`cire [i denatureaz` con[tiin]ele multor credincio[i.
VI. Generalizarea
Din cele p=n` aici tratate vedem c` parusia este o promisiune a Domnului, dar ziua [i ceasul nimeni nu le poate cunoa[te, r`m=n=nd \n atot[tiin]a Tat`lui.
VII. Aplicarea
Din soroacele ne\mplinite putem trage unele \nv`]`turi practice duhovnice[ti, [i anume, \n primul r=nd c` pentru cre[tini nu are importan]` c=nd anume va fi parusia Domnului, ci cum suntem preg`ti]i, sau cum trebuie s` fim preg`ti]i atunci c=nd Domnul ne va chema la El. De aceea, \n locul calculelor lipsite de temei, cre[tinilor le revine de \mplinit datoria de a priveghea necontenit, [i a se ruga dup` cum Biserica ne \nva]`: Sf=r[it cre[tinesc vie]ii noastre, f`r` durere, ne\nfruntat, \n pace [i r`spuns bun la \nfrico[ata Judecat` a lui Hristos, s` cerem. Credincio[ii ne\ncerca]i \n credin]`, sau mai pu]in cunosc`tori ai Sfintei Scripturi, au datoria s` fie prev`z`tori [i cu luare aminte la orice \nv`]`tur` strìn` Bisericii care li s-ar propov`dui de c`tre profe]ii mincino[i, iar nel`muririle ce ar putea apare \n con[tiin]a lor, s` le clarifice cu preo]ii Bisericii l`sa]i anume de Dumnezeu ca s` \nve]e drept cuv=ntul adev`rului.
--
Judecata din urm`

|n articolul al VII-lea al Simbolului de credin]` m`rturisim c` Fiul lui Dumnezeu \n`l]at de-a dreapta Tat`lui iar`[i va s` vie cu m`rire s` judece viii [i mor]ii a c`ruia \mp`r`]ie nu va avea sf=r[it. Pe ce se \ntemeiaz` aceast` m`rturisire de credin]` cu privire la realitatea celei de a doua veniri a M=ntuitorului, ca Judec`tor al lumii, sau a judec`]ii universale, sau din urm`?
412
II. Anun]area temei
Capitolul doi
Pe \ns`[i cuv=ntarea Sa rostit` \naintea Sfintelor Sale Patimi, cu care prilej ne prezint` magnificul tablou al judec`]ii de apoi, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.
III. Tratarea
Textul pericopei Iar c=nd va veni Fiul Omului \ntru slava Sa [i to]i sfin]ii \ngeri cu El, atunci va [edea pe tronul slavei Sale; [i se vor aduna \naintea Lui toate neamurile [i-i va desp`r]i pe unii de al]ii, precum desparte p`storul oile de capre, [i va pune oile de-a dreapta Sa [i caprele de-a st=nga. Atunci va zice \mp`ratul celor de-a dreapta Lui: veni]i, binecuv=nta]ii P`rintelui Meu, mo[teni]i \mp`r`]ia cea preg`tit` vou` de la \ntemeierea lumii. C`ci am fl`m=nzit [i Mi-a]i dat de am m=ncat, am \nsetat [i Mi-a]i dat de bùt, strìn am fost [i M-a]i primit, gol am fost [i M-a]i \mbr`cat, bolnav am fost [i M-a]i cercetat, \n temni]` am fost [i a]i venit la Mine. Atunci vor r`spunde Lui drep]ii, zic=nd: Doamne, c=nd Te-am v`zut fl`m=nd [i Te-am hr`nit? Sau \nsetat [i }i-am dat s` bei? C=nd Te-am v`zut bolnav sau \n temni]` [i am venit la Tine? {i r`spunz=nd \mp`ratul va zice lor. Amin grìesc vou`, \ntruc=t a]i f`cut unuia dintre ace[ti fra]i ai Mei prea mici, Mie Mi-a]i f`cut. Atunci va zice [i celor de-a st=nga: duce]i-v` de la Mine, blestema]ilor, \n focul cel ve[nic, care este preg`tit diavolului [i \ngerilor lui. C`ci am fl`m=nzit [i nu Mi-a]i dat s` m`n=nc, am \nsetat [i nu Mi-a]i dat s` beau, strìn am fost [i nu M-a]i primit, gol [i nu M-a]i \mbr`cat, bolnav [i \n temni]`, [i nu M-a]i cercetat. Atunci vor r`spunde ei zic=nd: Doamne, c=nd Te-am v`zut fl`m=nd sau \nsetat, sau strìn, sau gol, sau bolnav, sau \n temni]` [i nu }i-am slujit? Atunci le va r`spunde, zic=nd: Amin grìesc vou`, \ntruc=t n-a]i f`cut unuia dintr-ace[ti prea mici, nici Mie nu Mi-a]i f`cut. {i vor merge ace[tia la os=nda ve[nic`, iar drep]ii la via]a ve[nic` (Matei 25, 3146). Explicarea textului Dup` cum vedem din relatarea pericopei, Fiul Omului nu se va afla \n stare de umilin]`, de Miel al lui Dumnezeu care ridic` p`catele lumii, ci de |mp`rat-Judec`tor. El nu va mai \nv`]a calea vie]ii [i a drept`]ii, ci va constata modul \n care ea a fost \ndeplinit`. Nu se va prezenta singur ca Judec`tor, ci \mpreun` cu \ngerii pentru a da judec`]ii \ntreaga ei amploare [i \nsemn`tate. Nimeni nu va putea fi scutit de la aceast` judecat`.
Cateheze dogmatice
413
Fiecare, f`r` nici o deosebire, va trebui s` dea socoteal` de faptele s`v=r[ite \n aceast` via]` [i s` primeasc` sentin]a dreapt` potrivit` lor. Nu vor fi judeca]i dup` lege, ci dup` atitudinea pe care au avut-o fa]` de semenii lor, \n care au v`zut sau nu pe Iisus. |n felul acesta, Judec`torul raporteaz` la Sine toate faptele noastre: Mie Mi-a]i f`cut!.... |n func]ie de aceasta, cei drep]i vor fi desp`r]i]i de cei neleglui]i. Desp`r]irea lor este asemenea celei dintre oi [i capre. Oaia reprezint` fiin]a bl=nd` [i ascult`toare; capra este mai \nd`r`tnic` [i mai greu de supravegheat. Cei binecuv=nta]i sunt repartiza]i la dreapta, asemenea oilor, ca unii care au ascultat de glasul st`p=nului lor; iar cei blestema]i, sau os=ndi]i vor fi repartiza]i la st=nga, ca unii care s-au dep`rtat de comuniunea lui Iisus cel aflat \n nevoi [i \n suferin]`... Interesant c` at=t cei repartiza]i la dreapta, c=t [i cei repartiza]i la st=nga vor r`m=ne nedumeri]i, fiindc` \n drumul vie]ii lor nu-[i amintesc s`-L fi \nt=lnit vreodat` pe Iisus. Dac` L-ar fi \nt=lnit, apreciaz` ei, poate ar fi adoptat o alt` atitudine (cei repartiza]i la st=nga). Judec`torul le va descoperi atunci taina c` El s-a aflat \n to]i oropsi]ii, marginaliza]ii [i nenoroci]ii lumii... El se identific` cu ei. To]i ace[tia sunt fra]ii Lui. Dup` cum remarc` un comentator, \n a[teptarea ar`t`rii Sale \n slav`, Fiul Omului cunoa[te un mod de existen]` [i de prezen]`, de un fel foarte particular, secret [i misterios. El va fi fost \n mod tainic prezent \n cei \n suferin]`, \n fra]ii \nfometa]i, goi, bolnavi, izola]i. La a doua venire, Judec`torul transcendent, Fiul Omului din cartea lui Daniel [i din cartea lui Enoh, va descoperi tuturor neamurilor, adunate [i str=nse de-a dreapta [i de-a st=nga Sa, o tain` de dimensiune cosmic`. Ei vor constata c` acest Judec`tor, pe care au crezut c` \l vor vedea pentru prima oar`, l-au \nt=lnit de mult [i mereu, de-a lungul vie]ii lor p`m=nte[ti. Dar aceast` tain` ei nu o vor cunoa[te, dec=t atunci c=nd va fi prea t=rziu, c=nd ei vor fi deja judeca]i [i repartiza]i la dreapta sau la st=nga (Th. Preiss). De aici vedem c` judecata universal` va fi f`cut` o singur` dat` de Judec`torul-|mp`rat, ca instan]` suprem`, de aceea sentin]a rostit` de El va fi definitiv`, ve[nic` [i f`r` drept de apel... Cercet=nd mai \ndeaproape textul pericopei putem aprecia faptul c` celor condamna]i nu li se va pronun]a sentin]a asupra faptelor rele s`v=r[ite, ci asupra a ceea ce au omis s` s`v=r[easc` din ceea ce trebuia sau aveau obliga]ia s` f`ptuiasc`. Astfel, judecata reprezint` o luare de pozi]ie fa]` de cei care au ascuns, sau fa]` de cei ce au \nmul]it talantul cu care au fost \nzestra]i de
414
Capitolul doi
Dumnezeu... Apoi, judecata nu face o expunere dramatic` asupra tuturor rùt`]ilor s`v=r[ite peste veacuri, ci pune \n lumin` faptele bune, care r`m=n biruitoare ca singurii martori [i singurul criteriu de rostire a unei sentin]e drepte [i definitive din partea lui Dumnezeu-Judec`torul... Vorbind \ns` despre judecata din urm`, Domnul nu a voit nici s` amenin]e, nici s` sperie, ci s` \ndemne [i s` \ncurajeze spre s`v=r[irea faptelor bune, trezind tuturor \ncrederea \n biruin]a lor definitiv` [i deplin`, precum [i optimismul de a nu \nceta s` cre[ti [i s` te des`v=r[e[ti \n s`v=r[irea lor, [tiind c` odat` [i odat` ele \[i vor primi adev`rata [i bine meritata lor r`splat`. Altfel spus, El vrea s` continue prin noi, prin fiecare din noi, p=n` la sf=r[itul veacurilor, opera sa de samarinean milostiv. El vrea ca \mp`r`]ia lui Dumnezeu s`dit` \nùntrul nostru (Luca 17, 2122), s` nu r`m=n` ascuns`, ci s` constituie o continu` afirmare a faptei lui Iisus c`tre to]i cei afla]i \n suferin]`, \n nevoi [i \n tot felul de neputin]e...

Despre ce judecat` ne vorbe[te M=ntuitorul \n pericopa amintit`? (Despre judecata din urm`, sau de apoi). Ce caracter are aceast` judecat`? (Universal). Ce \nseamn` aceasta? (C` vor fi judeca]i to]i oamenii, toate neamurile p`m=ntului, f`r` nici o deosebire). Cine va face aceast` judecat`? (Ea va fi f`cut` de Fiul Omului, aflat \n toat` m`rirea Sa, ca |mp`rat al slavei, \nconjurat de sfin]ii Sì \ngeri). Care vor fi martorii [i ap`r`torii celor judeca]i? (Faptele lor. Istoria se va deschide ca o carte \n care fiecare a scris fapta sa cu consecin]e asupra vie]ii semenilor sì). Care sunt caracteristicile acestei judec`]i? (Ea va fi una singur`, universal`, definitiv` [i f`r` drept de apel).
V. Asocierea
Pe l=ng` judecata universal`, ve[nic` [i definitiv`, exist` [i judecata particular`, la care este supus sufletul fiec`rui om, c=nd trece pe t`r=mul ve[niciei. Aceast` judecat` nu este definitiv`, de aceea, rug`ciunea Bisericii, din care ei continu` s` fac` parte p=n` la sf=r[itul veacurilor, adic` p=n` la judecata universal`, le poate veni \n ajutor.
Cateheze dogmatice
415
VI. Generalizarea
Din cele p=n` aici tratate vedem c` judecata din urm` va fi f`cut` de Dumnezeu-Judec`torul aflat \n m`rire ve[nic`; ea fiind universal`, dreapt` [i definitiv`.
VII. Aplicarea
Pericopa judec`]ii de apoi fixeaz` faptele milei trupe[ti pe care cre[tinii trebuie necontenit s` le arate fa]` de semenii lor. Acestea sunt: a s`tura pe cel fl`m=nd, a ad`pa pe cel \nsetat, a primi pe cel strìn, a \mbr`ca pe cel gol, a cerceta pe cei bolnavi, pe cei afla]i \n temni]`, \n necazuri [i \n nevoi. La acestea putem adùga [i faptele milei suflete[ti, care sunt: a \ndrepta pe cel p`c`tos, a \nv`]a calea Domnului pe cel ne[tiutor [i nepriceput, a da sfat celui ce are trebuin]` de el, a ierta pe cei ce ne-au gre[it, a m=ng=ia pe cel \ntristat, a ne ruga pentru aproapele nostru. Fixat` de Biseric` \nainte de \nceperea postului Sfintelor Pa[ti, pericopa judec`]ii din urm` are menirea de a ne preg`ti sufletele spre revizuirea con[tiin]ei, spre cercetarea faptelor proprii [i spre \ndreptarea privirii spre iubirea P`rintelui ceresc ar`tat` prin Jertfa Domnului, de unde ne vine iertarea [i puterea de \nnoire a vie]ii duhovnice[ti.
--
Netemeinicia milenarismului
Sf=ntul Apostol Petru atrage aten]ia credincio[ilor c` \n epistolele pauline sunt unele lucruri cu anevoie de \n]eles, pe care cei ne[tiutori [i ne\nt`ri]i le r`st`lm`cesc, ca [i pe celelalte scripturi spre a lor pierzare (11 Petru 3, 16). {i \ntr-adev`r, de-a lungul vremii au ap`rut multe r`st`lm`ciri. {i cum lucrurile cele mai cu anevoie de \n]eles se afl` \n cartea profetic` numit` Apocalipsa, cei ne[tiutori sau ne\nt`ri]i [i-au g`sit locul unde \[i pot afirma originalitatea, f`c=nd s` apar` senza]ia [i spectacolul. Numai c` r`st`lm`cirile lor produc sminteal` \n sufletele celor de bun` credin]` [i derut=ndu-i creaz` dezbin`ri \n unitatea Trupului lui Hristos, adic` a Bisericii celei Una.
416
Capitolul doi
Un astfel de mod gre[it de interpretare a capitolului 20 din cartea Apocalipsei a dat na[tere \nc` din primele veacuri cre[tine ereziei hiliaste, reformulat` \n timpurile mai noi sub numele de milenarism, cu consecin]e negative at=t asupra dreptei \nv`]`turi de credin]` descoperit` de M=ntuitorul, c=t [i asupra vie]ii morale [i a ordinii \n societate.
II. Anun]area temei

Vom vedea \n cele ce urmeaz` care este netemeinicia hiliasmului sau milenarismului.
III. Tratarea
Dintru \nceput se ridic` \ntrebarea: ce este, c=nd a ap`rut [i ce propov`duie[te hiliasmul? |nv`]`tura hiliast` (de la hilia @ o mie) dateaz` dinaintea venirii M=ntuitorului. Afla]i sub mai multe st`p=niri strìne [i dorind eliberarea, iudeii [i-au formulat aspira]iile \n a[teptarea unui Mesia p`m=ntesc care va \ntemeia o \mp`r`]ie de o mie de ani, ca o perioad` de mare fericire [i prosperitate pentru ei. Aceast` aspira]ie a fost preluat` de iudeo-cre[tini care socoteau c`, \ntruc=t M=ntuitorul nu a realizat acest lucru la prima Sa venire, o va face cu prilejul celei de a doua veniri. {i cum mul]i dintre ei au asistat [i au v`zut d`r=marea Ierusalimului, au reg`sit suportul moral \n credin]a Noului Ierusalim, puternic [i de neclintit, care se va instaura pe o perioad` de o mie de ani, dup` care va urma \nvierea [i judecata general`. |nv`]`tura hiliast` astfel formulat` a fost apoi manipulat` de mai mul]i eretici din epoca primar` a Bisericii cre[tine, precum gnosticul Cerint din Alexandria, contemporan cu Sf=ntul Apostol Ioan, apoi ereticul Montan din secolul al II-lea. Erezia hiliast` a intrat [i \n con]inutul altor erezii [i e propov`duit` [i de al]i eretici, precum secta ebioni]ilor [i Apolinarie din Laodicea. Ea a devenit un adev`rat pericol pentru dreapta \nv`]`tur` a Bisericii, deoarece [i-a g`sit adep]i chiar printre unii scriitori cre[tini, ca Papia din Hierapole (130) [i al]ii. Pentru a st`vili definitiv aceast` erezie, sinodul II ecumenic de la Constantinopol, din anul 381, comb`t=nd erezia lui Apolinarie, a anatemizat [i \nv`]`tura sa [i a urma[ilor sì cu privire la hiliasm. Faptul c` Simbolul de credin]` niceoconstantinopolitan, la sf=r[itul articolului al VII-lea a introdus
Cateheze dogmatice
417
formula: a c`rui \mp`r`]ie nu va avea sf=r[it, dovede[te c` P`rin]ii Bisericii au luat atitudine de combatere a hiliasmului. |ncet=nd pentru o mare perioad` de timp, hiliasmul reapare \n evul mediu, \n perioada Rena[terii [i Reformei sub nume de Milenarism (de la latinescul mille @ o mie). Dup` Reform` a fost sus]inut de mai mul]i teologi protestan]i [i r`sp=ndit apoi de mai multe grup`ri neo-confesionale mai noi, printre care adventi[tii, reformi[tii, nazarinenii, martorii lui Iehova sau studen]ii \n Biblie [i secer`torii sau cre[tinii ultimelor zile care spun c` ei sunt zelo[ii lucr`tori pe care Hristos i-a tocmit \n via Sa \n perioada de o mie de ani. Pentru a vedea mai \ndeaproape netemeinicia milenar`, ne vom referi la \nsu[i textul biblic pe care ei \l iau ca temei al propov`duirii lor. Singurul loc din Noul Testament este capitolul 20 din cartea Apocalipsei. Citind cu aten]ie textul [i confrunt=ndu-l cu textul original redat \n limba greac`, remarc`m c` \n acest text traducerea corect` este cu mii de ani [i nu cu o mie de ani. Milenari[tii sus]in c` \mp`r`]ia de o mie de ani \ncepe cu \nvierea cea dint=i a celor drep]i (care fire[te sunt ei) [i cu moartea cea dint=i a celor p`c`to[i. Satana va fi legat [i nu va mai avea nici o putere. |n acest timp cei drep]i vor fi al`turi de Iisus o mie de ani, dup` care diavolul va fi dezlegat o vreme [i-i va pierde pe mul]i. Apoi cea de a doua \nviere va fi rezervat` p`c`to[ilor care vor fi judeca]i [i pedepsi]i cu moartea a doua,adic` cu nimicirea \n iad. Cei ce beneficiaz` de prima \nviere, nu vor avea parte de moarte [i vor fi ve[nic vii, iar diavolul nu va avea putere asupra lor. Prin urmare, \n interpretarea milenarist` sunt nu numai dou` mor]i [i dou` \nvieri, ci [i dou` \mp`r`]ii ale lui Dumnezeu: cea propov`duit` de Sf=ntul Ioan Botez`torul [i \nf`ptuit` de Iisus, precum [i cea de o mie de ani. Ori,dup` m`rturisirea Sfintei Scripturi, \mp`r`]ia lui Dumnezeu nu poate fi dec=t una singur`. Aceast` gre[eal` provine din traducerea gre[it` pe care o fac milenari[tii, traduc=nd cu o mie de ani, \n loc de mii de ani textul original aflat \n capitolul 20 din cartea Apocalipsei. Traduc=nd corect textul Apocalipsei cu mii de ani, se \ncadreaz` armonic, f`r` nici un fel de dificultate \n \nv`]`tura Noului Testament despre \mp`r`]ia lui Dumnezeu, propov`duit` de Sf=ntul Ioan Botezatorul [i \nf`ptuit` de M=ntuitorul prin \ntruparea, patimile, moartea [i \nvierea Sa. Astfel diavolul este legat prin moartea Domnului c=nd s-a cobor=t la iad (I Petru 3, 9). Apoi prin \nvierea Sa din mor]i,
418
Capitolul doi
M=ntuitorul deschide posibilitatea \nvierii celor drep]i \mpreun` cu El. Cine sunt ace[tia? Sf=ntul Apostol Pavel ne spune clar c` sunt to]i cei care au primit Botezul cre[tin: Au nu [ti]i c` to]i c=]i \n Hristos Iisus ne-am botezat, \ntru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am \ngropat cu El \n moarte prin botez, pentru ca, precum Hristos a \nviat din mor]i prin slava Tat`lui, a[a s` umbl`m [i noi \ntru \nnoirea vie]ii; c`ci dac` am fost altoi]i pe El prin asem`narea mor]ii Lui, atunci vom fi p`rta[i ai \nvierii Lui (Romani 6, 3-5). Deci, \mp`ra]ia lui Dumnezeu care dureaz` mii de ani \ncepe odat` cu \ntruparea M=ntuitorului, iar odat` cu s`v=r[irea primului Botez prin pogor=rea Sf=ntului Duh la Cincizecime, se \ntemeiaz` ea pe p`m=nt, prin Biseric`: Iar ei auzind aceasta au fost p`trun[i la inim` [i au zis c`tre Petru [i ceilal]i Apostoli: b`rba]i fra]i, ce s` facem? Iar Petru a zis c`tre ei: pocì]i-v` [i s` se boteze fiecare dintre voi \n numele lui Iisus Hristos spre iertarea p`catelor voastre [i ve]i primi darul Duhului Sf=nt (Fapte 2, 3738). |mp`r`]ia lui Dumnezeu are un caracter spiritual, este pace, dreptate [i bucurie \n Duhul Sf=nt (Romani 14, 17). Membrii acestei \mp`r`]ii sunt cei boteza]i, fiindc` ace[tia sunt ren`scu]i la o via]` nou`, lipsit` de p`cat, prin harul divin: De nu se va na[te cineva din ap` [i din Duh nu va putea s` intre \n \mp`r`]ia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5). Din textul Apocalipsei se observ` c` primei \nvieri \i corespunde prima moarte, cea natural`, c=nd trupul se desparte de suflet, [i c=nd, \n urma judec`]ii particulare cei ce au \nviat \mpreun` cu Hristos prin credin]`, har [i fapte bune vor cunoa[te [i fericita comuniune cu El. Acest fapt ni-l spune chiar M=ntuitorul: Adev`rat, adev`rat zic vou`: cel care ascult` cuv=ntul meu [i crede \n cel ce m-a trimis are via]a ve[nic` [i la judecat` nu va veni, ci s-a mutat din moarte la via]`. Adev`rat, adev`rat zic vou` c` vine ceasul [i acum este c=nd mor]ii vor auzi glasul Fiului Omului [i cei care vor auzi vor \nvia (Ioan 5, 24-25). Din acest text re]inem cuvintele: vine ceasul [i acum este, adic` \n timpul activita]ii Domnului pe p`m=nt, c=nd a \ntemeiat \mp`ra]ia lui Dumnezeu, c=nd pentru to]i a fost deschis` u[a m=ntuirii. Textul Apocalipsei vorbe[te apoi de a doua venire a Domnului pentru a \ntemeia o nou` \mp`r`]ie. Semnul ei va fi dezlegarea pentru o scurt` perioad` de timp a diavolului. Am v`zut c` mai \nt=i diavolul a fost legat pentru a se \nt=mpina \mp`r`]ia lui Dumnezeu pe p`m=nt. Apoi din nou se va dezlega. C=nd? Atunci c=nd Domnul va veni s` judece viii [i mor]ii, adic` cu prilejul parusiei, sau a celei de a doua veniri a Domnului. Aceast`
Cateheze dogmatice
419
dezlegare a diavolului este ar`tat` de M=ntuitorul [i Sfin]ii Apostoli prin indicarea semnelor care vor preceda parusia (Vezi: Matei 24, 22; II Tesaloniceni 2, 210; I Ioan 2, 18; Apocalipsa 2, 37). La a doua venire o Domnului cei p`c`to[i repartiza]i la st=nga vor c`dea \n os=nda ve[nic`. Apoi diavolul [i moartea vor fi nimicite. Acela[i lucru \l spune M=ntuitorul vorbind despre Judecata din urm` (Matei 25, 3546), precum [i Sf=ntul Apostol Pavel referindu-se la cele mai din urm` evenimente ale existen]ei: ...Dup` aceea (urmeaz`) sf=r[itul, c=nd Domnul va preda \mp`r`]ia lui Dumnezeu [i Tat`lui, c=nd va desfiin]a orice domnie [i orice st`p=nire [i orice putere. C`ci El trebuie s` \mp`r`]easc` p=n` ce va pune pe to]i vr`jma[ii sì sub picioarele Sale. Vr`jma[ul cel din urm` care va fi nimicit este moartea (I Corinteni 15, 2426).

Propov`duind dou` \mp`r`]ii [i dou` parusii ale Domnului, precum [i dou` \nvieri, milenari[tii contravin \nv`]`turii M=ntuitorului, fiindc`: 1. M=ntuitorul nu ne descopere dec=t o singur` \mp`r`]ie a lui Dumnezeu care nu este din lumea aceasta (Ioan 18, 36), dar este \n lumea aceasta [i pentru lumea aceasta, nedeterminat` temporal, peste care nu poate fi suprapus` o alt` \mp`r`]ie care s` dureze o mie de ani. 2. Dup` a doua venire a M=ntuitorului nu va mai exista via]` trupeasc`, fiindc` trupurile vor \nvia [i vor fi duhovnice[ti (I Corinteni 15, 44). 3. M=ntuitorul ne arat` c` va fi o singur` judecat`, c=nd va fi desp`r]irea celor ce au f`cut cele bune, spre \nvierea vie]ii, iar cei ce au f`cut rele, spre \nvierea judec`]ii (Ioan 5, 2829); va fi un singur seceri[ at=t pentru gr=u, c=t [i pentru neghin` (Matei 13, 30); \n acela[i timp va veni Mirele, at=t pentru fecioarele \n]elepte, c=t [i pentru cele nebune (Matei 25, 1-13); \n sf=r[it, o singur` dat` va veni St`p=nul s` cear` r`spuns celor c`rora le-a \ncredin]at talan]ii (Matei 25, 1430) [i o singur` dat` va cere socoteal` tuturor lucr`torilor din via Sa (Matei 21, 3141).
V. Asocierea
Aderen]ii ereziilor hiliaste [i milenariste dùneaz` \nv`]`turii M=ntuitorului, adùg=nd [i alte formul`ri gre[ite cu privire la Persoana Sa divin-uman`, la Sf=nta Treime, la suflet, \n problema
420
Capitolul doi
iadului, etc., mul]i dintre ei promov=nd doctrine antisociale [i antistatale.
VI. Generalizarea
Din cele p=n` aici tratate vedem c` Sf=nta Scriptur` nu face pomenire de \mp`r`]ia de o mie de ani, ci de \mp`r`]ia de mii de ani, care se realizeaz` \n Biseric` [i se des`v=r[e[te \n via]a viitoare.
VII. Aplicarea
Dat fiind faptul c` milenarismul reprezint` o interpretare gre[it` a Sfintei Scripturi, iar sectele milenariste furnizeaz` \nv`]`turi dùn`toare Evangheliei, av=nd \n acela[i timp [i un caracter antisocial, credincio[ii trebuie s` aibe \n aten]ie mai multe orient`ri practice: 1. S` citeasc` Sf=nta Scriptur` folosind totdeauna edi]iile tip`rite cu aprobarea Sf=ntului Sinod, unde traducerea este corect`. 2. S` aib` \n aten]ie [i s` nu se lase du[i \n eroare de gre[elile milenariste, at=t sub aspectul credin]ei, c=t [i sub aspect social.
--
Dumnezeu Duhul Sf=nt

|n primul articol al Simbolului de credin]` m`rturisim pe Dumnezeu Tat`l. |ncep=nd cu articolul II [i p=n` la articolul VII m`rturisim credin]a \n Dumnezeu Fiul. |n articolul VIII, m`rturisind credin]a \n Duhul Sf=nt, spunem: {i \ntru Duhul Sf=nt, Domnul de via]` f`c`torul, care din Tat`l purcede, care \mpreun` cu Tat`l [i cu Fiul este \nchinat [i m`rit, care a grìt prin prooroci.
II. Anun]area temei

Pe temeiul acestei m`rturisiri de credin]`, vom vedea \n cele ce urmeaz` care este \nv`]`tura despre Dumnezeu Duhul Sf=nt.
Cateheze dogmatice
421
III. Tratarea
Din m`rturisirea pe care o facem \n Simbolul de credin]` recunoa[tem c` Duhul Sf=nt este Domn, adic` Dumnezeu, de o fiin]` cu Tat`l [i cu Fiul, adic` una din Persoanele Sfintei Treimi. Sf=nta Carte ne arat` prezen]a Duhului Sf=nt fie \n lucrarea Sfintei Treimi, fie \n lucrare proprie. Astfel, \n Vechiul Testament c=nd \nt=lnim vorbindu-se despre lucrarea lui Dumnezeu, exprimat` la plural, ne d`m seama c` este vorba de lucrarea Sfintei Treimi, adic` Tat`l, Fiul [i Duhul Sf=nt. A[a avem exprimat` hot`r=rea: s` facem om dup` chipul [i asem`narea noastr` (Facere 1, 26); Iat`, Adam s-a f`cut ca unul dintre noi (Facere 3, 22). Numele Sf=ntului Duh apare al`turi [i egal cu Cel al Tat`lui [i Fiului atunci c=nd \nainte de \n`l]area la cer a Domnului, Sfin]ii Apostoli sunt trimi[i s` boteze \n numele Tat`lui [i al Fiului [i al Duhului Sf=nt (Matei 28, 19). |n lucrare proprie Duhul Sf=nt este prezent \n Vechiul Testament la crea]ie, c=nd se purta deasupra apelor spre a aduce \n crea]ie ordinea [i via]a (Facerea 1, 2). De aici vedem c` Duhul este de via]` f`c`torul, adic` principiul, sau \ncep`torul vie]ii. Ca unul care grìe[te prin prooroci, El comunic` despre venirea M=ntuitorului, ar`t=nd chiar [i darurile Sale, care vor fi rev`rsate peste Vl`starul din tulpina lui Iesei, adic` peste Mesia (Isaia 11, 12). Apoi cu prilejul z`mislirii Fiului, Duhul Sf=nt se revars` peste Sf=nta Fecioar` spre a putea primi [i na[te pe Fiul lui Dumnezeu (Luca 1, 35). La Cincizecime Duhul Sf=nt se pogoar` sub forma v`zut` a limbilor ca de foc peste Sfin]ii Apostoli, \ntemeind Biserica lui Dumnezeu, c=[tigat` de Fiul prin jertfa Sa. Duhul r`m=ne prezent [i lucr`tor \n Biseric`, prin darurile rev`rsate asupra credincio[ilor, ca [i prin harul m=ntuitor al Sfintelor Taine. Putem cunoa[te mai \ndeaproape Persoana Sf=ntului Duh din descoperirea pe care ne-o face Fiul. Astfel, cunoa[tem c` Duhul Sf=nt este de o fiin]` cu Tat`l, fiindc` purcede de la Tat`l. El este M=ng=ietorul, Duhul Adev`rului, trimis \n numele Fiului spre a des`v=r[i lucrarea Sa m=ntuitoare, pun=ndu-i pe credincio[i \n comuniune cu Tat`l [i cu Fiul (Ioan 15, 26; 14, 16; 16, 13). Faptul c` Duhul purcede de la Tat`l \nseamn` c` nu a fost niciodat` Tat`l [i Fiul f`r` Duhul Sf=nt; c` purcederea nu s-a produs odat` cu na[terea Fiului din Tat`l, asemenea spun Sfin]ii P`rin]i dup` cum raza [i lu-
422
Capitolul doi
mina sunt din acela[i soare, sau lumina [i c`ldura din acela[i foc, f`r` a se confunda una cu alta. De[i Duhul este trimis ca s` continue lucrarea m=ntuitoare a Fiului [i s` o des`v=r[easc` prin sfin]irea credincio[ilor, nu \nseamn` c` Duhul a fost desp`r]it vreodat` de Fiul, sau c` des`v=r[e[te lucrarea Fiului independent de Tat`l. A[adar, Fiul are pe Duhul din eternitate, datorit` faptului c` sunt de aceea[i fiin]`. De aceea prin \ntruparea Fiului, Duhul intr` \n umanitatea lui Hristos, lucr=nd \mpreun` cu El m=ntuirea omului. Pe de alt` parte, Duhul lumineaz` sufletele celor care recunosc pe Fiul lui Dumnezeu, spre a intra \n comuniune cu El. Sf=ntul Apostol Pavel arat` c` nimeni nu poate s` zic`: Domnul Iisus (adic` s` m`rturiseasc` Dumnezeirea lui Iisus) dec=t \n Duhul Sf=nt (I Corinteni 12, 3). De aici vedem c` m=ntuirea noastr` este \n Hristos. Dar la ea ne conduce totdeauna Duhul Sf=nt. De altfel \ntreaga activitate a Domnului Iisus s-a desf`[urat prin lucrarea Sf=ntului Duh. Cartea Sf=nt` ne arat` cu privire la cuvintele pe care le rostea Iisus c` au puterea [i via]a Duhului (Ioan 6, 63), iar cei care le ascult` cred \n Fiul [i renasc la o via]` nou`, duhovniceasc` prin ap` [i Duh, devenind membri ai |mp`r`]iei lui Dumnezeu (Ioan 3, 5), fiindc` ce este n`scut din trup, trup este [i ce este n`scut din Duh, duh este (Ioan 3, 8). M=ntuitorul arat` deslu[it c` Duhul lui Dumnezeu este prezent [i lucr`tor \n activitatea Sa m=ntuitoare: Dac` eu cu Duhul lui Dumnezeu scot demonii, iat` a ajuns la voi \mp`r`]ia lui Dumnezeu (Matei 12, 28). Sf=ntul Grigorie de Nazianz arat` c` Sf=ntul Duh ne pune mereu \n leg`tur` [i \n comuniune cu Hristos, cu opera Sa m=ntuitoare adus` pentru noi: Se na[te Hristos, Duhul \i este premerg`tor. Se boteaz` Hristos, Duhul \i este m`rturisitor. S`v=r[e[te minuni Hristos, Duhul \l \nso]este. Se urc` Hristos la cer, Duhul \i este urma[. Dup` moartea, \nvierea [i \n`l]area Domnului la cer, Duhul Sf=nt ne pune \n comuniune cu umanitatea \ndumnezeit` a Fiului, f`c=nd vie lucrarea harului divin. Astfel, la Cincizecime Duhul Sf=nt se pogoar` \n limbi de foc peste Sfin]ii Apostoli lumin=ndu-le mintea [i d=ndu-le putere de a propov`dui pe Hristos. |n acela[i timp i-a p`truns la inim` [i pe cei care ascultau cuv=ntul, determin=ndu-i s` primeasc` [i s` intre \n comuniune cu Hristos, \ntemeindu-se astfel odat` cu primirea Botezului Sfintei Treimi, Biserica. Duhul r`m=ne \n Biseric`, f`c=nd ca harul m=ntuitor s` sporeasc` printr-o mare bog`]ie de daruri spre zidirea Trupului lui Hristos (Efeseni 4, 1112) [i spre sfin]irea lumii.
Cateheze dogmatice
423

Ce ne spune Simbolul de credin]` despre Duhul Sf=nt? (C` este Domnul de via]` f`c`torul). Ce \nseamn` aceasta? (C` este Dumnezeu adev`rat, de o fiin]` cu Tat`l [i cu Fiul, [i c` prin El crea]ia a primit via]`). Ce putem deduce de aici? (C` este la fel ca Dumnezeu Tat`l, atotputernic [i ve[nic). Din trimiterea Sfin]ilor Apostoli de a boteza \n numele Tat`lui, al Fiului [i al Duhului Sf=nt (Matei 28, 19), ce putem deduce cu privire la raportul dintre Duhul Sf=nt [i celelalte dou` Persoane ale Sfintei Treimi? (C` este egal cu Ele, c` \mpreun` alc`tuiesc Sf=nta Treime [i c` deopotriv` li se cuvine aceea[i cinstire din partea noastr`). Am v`zut c` Duhul Sf=nt \nc` de la z`mislirea Fiului a fost totdeauna prezent \n activitatea de m=ntuire a lumii. Cum a fost aceast` prezen]`? (Duhul este al`turi de Fiul \n opera de m=ntuire. El ne conduce totdeauna la m=ntuirea pe care a realizat-o Fiul, iar prin lucrarea sfin]itoare a Duhului noi dob=ndim m=ntuirea \n Hristos. Aceasta nu \nseamn` c` Fiul nu poate s`v=r[i, \n calitate de Cap al Bisericii, singur m=ntuirea noastr`, dar orice lucrare a Persoanelor Sfintei Treimi nu se realizeaz` izolat [i independent una fa]` de alta, ci \ntr-o comuniune de ac]iune. Datorit` faptului c` Tat`l, Fiul [i Duhul Sf=nt au aceea[i fiin]`, orice lucrare se s`v=r[e[te totdeauna cu participarea Tat`lui, Fiului [i Duhului Sf=nt). Ce ne mai spune Crezul \n leg`tur` cu Duhul Sf=nt? (C` purcede de la Tat`l). Ce \nsemneaz` purcederea? (Noi nu putem p`trunde cu mintea aceast` tain`. O m`rturisim pe baza descoperirii Fiului [i spunem c` Duhul purcede din veci din Tat`l; c` nu a fost niciodat` Tat` [i Fiu f`r` Duhul Sf=nt [i c` purcederea s-a produs odat` cu na[terea Fiului din Tat`l. De aici putem vedea mai bine c` Duhul Sf=nt are aceea[i natur` dumnezeiasc` ca [i Tat`l [i ca Fiul). Ce \nseamn` trimiterea Duhului \n numele Fiului? (|nseamn` c` Duhul Sf=nt des`v=r[e[te \n timp opera de m=ntuire [i sfin]ire, \ntemeind Biserica, Trupul tainic al Domnului. Credincio[ii intr` \n comuniune cu Hristos, devin membrele Trupului Sù tainic, prin harul Sfintelor Taine, care reprezint` lucrarea Sf=ntului Duh). Unii cre[tini spun c` Duhul purcede [i de la Fiul. Avem vreo dovad` \n acest sens? (Nu avem nici o m`rturie a Scripturii spre a confirma aceast` afirma]ie, de aceea spunem ca Duhul purcede de la Tat`l. Aceasta este m`rturia expres` a Fiului).
424
V. Asocierea
Capitolul doi
Datorit` faptului c` cele trei Persoane Dumnezeie[ti au aceea[i fiin]`, ele au [i aceea[i lucrare. Dac` harul izvor`[te din fiin]a Treimii, \nseamn` c` el reprezint` lucrarea unic` a Celor Trei Persoane. Precum harul este unul, tot astfel [i lucrarea lor este una. Pe drept cuv=nt putea spune Sf=ntul Grigorie de Nissa: Nu se poate cugeta la Tat`l f`r` Fiul, nu se concepe Fiul f`r` Duhul Sf=nt. C`ci e imposibil a se ajunge la Tat`l f`r` a fi ridicat de Fiul [i e imposibil a numi pe Iisus Domn dec=t \n Duhul Sf=nt. A[adar, unde este Duhul, este [i Fiul, adic` Sf=nta Treime. Prin Duhul noi vedem \ntreag` Sf=nta Treime, iar prin harul comunicat nou` prin Duhul, intr`m \n comuniunea Sfintei Treimi. Astfel... fiecare dintre lucr`ri este Tat`l [i Fiul [i Duhul Sf=nt, spune Sf=ntul Grigorie Palama.
VI. Generalizarea
Din cele p=n` aici tratate vedem c` Duhul Sf=nt este Dumnezeu adev`rat de o fiin]` cu Tat`l [i cu Fiul, purcede din Tat`l \nainte de veci; des`v=r[e[te lucrarea Tat`lui [i Fiului [i este trimis de Fiul de la Tat`l \n timp, spre a sfin]i lumea prin harul necreat al Sfintei Treimi [i \mpreun` lucrare cu Tat`l [i cu Fiul.
VII. Aplicarea
Cu privire la via]a noastr` duhovniceasc` re]inem c`: 1. Duhul Sf=nt lucreaz` necontenit \n via]a Bisericii, harul m=ntuitor al Sfintelor Taine spre sfin]irea credincio[ilor. 2. Prin sfintele ierurgii, darurile Sf=ntului Duh se revars` ca tot at=tea binefaceri asupra vie]ii credincio[ilor, asupra caselor lor, asupra naturii [i firii \nconjur`toare, spre a sfin]i \ntreaga crea]ie, eliber=nd-o din blestemul p`catului [i al stric`ciunii. 3. Biserica \nva]` pe credincio[i s` cear` \n rug`ciune prezen]a Sf=ntului Duh spre a-i \nt`ri \n ispite [i spre a le sfin]i via]a. (A se vedea rug`ciunea |mp`rate ceresc). La fel, Biserica a r=nduit cinstirea pogor=rii Sf=ntului Duh prin praznicul \mp`r`tesc al Rusaliilor, sau Cincizecimii, la [apte s`pt`m=ni dup` Pa[ti. Se va rosti cu credincio[ii rug`ciunea |mp`rate ceresc.
--
Cateheze dogmatice
425
Biserica [i \nsu[irile ei
Care sunt principalele \nv`]`turi de credin]` pe care le cunoa[tem [i le m`rturisim \n simbolul de credin]`? (Cele referitoare la Dumnezeu, Unul \n fiin]` [i \ntreit \n Persoane). |n c=te articole este cuprins` aceast` \nv`]`tur`? (|n primele 8 articole). Ce ne spune \n continuare articolul 9 din simbolul de credin]`? (Ne spune \ntr-una Sf=nt`, Soborniceasc` [i Apostoleasc` Biseric`).
II. Anun]area temei

Vom vedea \n continuare \nv`]`tura despre Biseric` [i \nsu[irile ei.
III. Tratarea
Faptul c` Simbolul de credin]` vorbind despre Dumnezeu, Unul \n fiin]` [i \ntreit \n Persoane, ne aminte[te [i de Biseric`, nu este \nt=mpl`tor. Aceasta \nseamn` c` Biserica este opera sau lucrarea Sfintei Treimi. Apoi, m`rturisirea unui botez spre iertarea p`catelor \n Biseric`, \nseamn` c` Biserica face vie lucrarea harului divin necreat al Sfintei Treimi, care se \mp`rt`[e[te credincio[ilor prin Sfintele Taine. Men]ionarea Sfintei Treimi, [i a botezului, subliniaz` c` to]i cei boteza]i \n numele Sfintei Treimi devin membri ai Bisericii. Se pune \ntrebarea: c=nd a fost \ntemeiat` Biserica? Sf=ntul Pavel se refer` la Biserica lui Dumnezeu pe care M=ntuitorul a c=[tigat-o cu s=ngele Sù (Faptele Apostolilor 20, 28). Odat` cu r`scump`rarea [i \nfierea am primit [i harul prin umanitatea lui Hristos \nviat [i \n`l]at la cer. Dac` Biserica a c=[tigat-o Domnul prin jertfa Sa, [i dac` harul Sfintei Treimi \l primim tot \n urma jertfei Sale, \nseamn` c` Biserica este continuarea operei de transmitere a harului pentru sfin]irea acelora care cred [i ader` la jertfa Domnului. Pe de alt` parte, Biserica \nseamn` o comunitate, deoarece credinciosul este asemenea unei ml`di]e care se leag` de vi]` (Ioan 15, 19). Vi]a este Hristos, iar credincio[ii sunt ml`di]ele. Ei alc`tuiesc Trupul lui Hristos, av=ndu-L Cap [i Via]` de sfin]enie pe El. Aceea[i sev`, acela[i har care izvor`[te din Sf=nta Treime \i leag` pe cei care primesc r`scump`rarea, \nfierea [i iertarea m=ntuitoare a jertfei Domnului,
426
Capitolul doi
iar credincio[ii asemeni ml`di]elor aduc road` \n aceea[i comuniune. Aceast` apropiere \ntr-un Duh s-a pecetluit \n ziua Cincizecimii, odat` cu pogor=rea Duhului Sf=nt. Atunci s-a \ntemeiat prima comunitate a celor ce s-au \mp`rt`[it cu botezul Sfintei Treimi, cu harul divin necreat, \n comuniune de iubire [i primire a acelora[i Sfinte Taine (Faptele Apostolilor 2, 143). Membrii Bisericii devin to]i cei care au primit harul Duhului Sf=nt prin botez, [i \l primesc necontenit prin celelalte Sfinte Taine. Prin lucrarea Duhului Sf=nt Biserica \mpline[te activitatea m=ntuitoare a Domnului, fiind Trupul Sù tainic. M=ntuitorul r`m=ne Capul ei, iar credincio[ii membrele acestui Trup. El este Capul Trupului care este Biserica (Coloseni 1, 1824; Efeseni 1, 22; I Corinteni 10, 17) ar`tat` Sf=ntului Apostol Pavel. Hristos lucreaz`, prin harul sfin]itor al Sf=ntului Duh, unitatea de iubire a membrelor, iar Duhul prin darurile Sale, zide[te necontenit Trupul lui Hristos (Efeseni 4, 12), c`ci dup` cum trupul este unul [i are m`dulare multe [i toate m`dularele unui trup, de[i sunt multe, sunt un trup, a[a [i Hristos. Pentru c` \ntr-un Duh ne-am botezat noi to]i... (I Corinteni 12, 1213). Prin urmare, Hristos ca [i Cap al Bisericii, o conduce, iar Duhul de via]` f`c`torul o \nsufle]e[te. De aici vedem c` fiin]a Bisericii are un caracter teandric, adic` divin` [i uman`. Aspectul divin este harul Sfintei Treimi, aspectul uman \l constituie oamenii. Biserica este \ns` comuniunea oamenilor care \[i sfin]esc via]a \mp`rt`[indu-se mereu de via]a divin`. {i cum Sf=nta Treime reprezint` o comuniune des`v=r[it` de sfin]enie, aceasta se transmite prin harul necreat al Sfintei Treimi, Bisericii ca [i comunitate care m`rturise[te aceea[i credin]` [i se \mp`rt`[e[te din acela[i har divin. Altfel spus Biserica este poporul lui Dumnezeu, un popor nou, ie[it din lumea p`catului [i dornic s` se \mp`rt`[easc` de darurile sfin]eniei lui Dumnezeu. Biserica continu` peste veacuri opera \ntrup`rii lui Hristos \n lume. Cu fiecare credincios care prime[te Botezul se \ntrupeaz` din nou Hristos. Pentru acest motiv, fiecare credincios trebuie s` fie con[tient de faptul c` este un hristofor, adic` un purt`tor de Hristos, [i c` trebuie s` r`m=n` s` arate lumii p`catului c` el este [i un hristofil, adic` un iubitor de Hristos. Altfel spus s` arate lumii prin via]a sa, via]a lui Hristos, \ntrup=ndu-L asfel pe Hristos \n sine. Biserica are o parte v`zut` [i alta nev`zut`. Partea nev`zut` este \nsu[i Capul ei, care o sfin]e[te necontenit prin harul Sf=ntului Duh [i prin multiplele Sale daruri \mp`rt`[ite
Cateheze dogmatice
427
credincio[ilor. Tot nev`zu]i, dar prezen]i sunt [i \ngerii (I Corinteni 11, 10). Partea v`zut` o constituie membrii Bisericii afla]i \n lupta cea bun` (II Timotei 4, 6), pentru a primi cununa biruin]ei ve[nice. Biserica \i cuprinde deopotriv` [i pe cei trecu]i la cele ve[nice, pe cei adormi]i \ntru n`dejdea \nvierii, men]in=ndu-se astfel o continu` unitate de iubire \ntre cei afla]i \n drum spre m=ntuire [i cei trecu]i la cele ve[nice. Pe de alt` parte, prin Sfin]ii ei, Biserica mijloce[te c`tre Dumnezeu pentru nevoile [i biruin]a duhovniceasc` a celor afla]i \n via]`. Nu trebuie exclu[i din comuniunea Bisericii credincio[ii \nclina]i spre p`cat, fiinc` cei bolnavi au nevoie de doctor, iar nu cei s`n`to[i (Matei 9, 12). Numai ereticii [i schismaticii, adic` cei ce m`rturisesc alt` credin]` [i cei ce s-au \ndep`rtat de r=nduiala Bisericii, se exclud din comuniunea bisericeasc`. De fapt se autoexclud ei prin faptul c` m`rturisesc alt` credin]` [i \[i stabilesc alte reguli de via]` cre[tin`. Privitor la membrii Bisericii, protestan]ii [i neoprotestan]ii sus]in c` Biserica este o comuniune a sfin]ilor pe care numai Dumnezeu \i [tie, [i pe care El i-a ales [i i-a predestinat s` fie p`rta[i harului divin, iar cei p`c`to[i nu pot face parte din Biseric`. Aceasta nu \nseamn` \ns` c` p`c`to[ii trebuie exclu[i din calitatea lor de membrii ai Bisericii. |ntr-o m`sur` mai mic` sau mai mare to]i sunt p`c`to[i Nu este om care s` fie viu [i s` nu gre[easc`..., iar \n cer va fi mai mare bucurie pentru un p`c`tos care se \ntoarce, dec=t pentru 99 de drep]i... (Luca 15, 7). Din Simbolul credin]ei am v`zut c` \nsu[irile Bisericii sunt urm`toarele: una, sf=nt`, soborniceasc` [i apostoleac`. Biserica este una, fiindc` Unul este Capul ei [i un singur har necreat al Sfintei Treimi sfin]e[te pe credincio[i. Este un Domn, o credin]`, un Botez (Efeseni 4, 5). Se pune \ntrebarea: dac` Biserica este una, cum explic`m faptul c` auzim de existen]a mai multor Biserici? |ntr-adev`r, cre[tinii s-au \mp`r]it, s-au divizat, dar Hristos nu s-a \mp`r]it (I Corinteni 1, 13). Biserica este Trupul tainic al Domnului, iar Iisus Hristos este acela[i ieri [i azi [i \n veci (Evrei 13, 8). Biserica nu poate fi \mp`r]it`, fiindc` ea r`m=ne peste veacuri st=lpul [i temelia adev`rului (I Timotei 3,15). |n ea s`l`[luie[te Duhul Adev`rului. Capul ei, Hristos este calea, adev`rul [i via]a (Ioan 14, 6), iar adev`rul nu poate fi nici \mp`r]it, nici \nlocuit. Biserica este sf=nt`, deoarece Hristos a iubit Biserica Sa, [i s-a dat pe Sine pentru ea, ca s` o sfin]easc`, cur`]ind-o cu baia
428
Capitolul doi
apei prin cuv=nt, ca s` [i-o \nf`]iseze m`rit`, neav=nd nici o zb=rcitur`, sau altceva de acest fel, ci ca s` fie f`r` prihan` (Efeseni 5, 2527). Biserica este soborniceasc`, sau universal`, fiindc` orice om poate deveni membru al Bisericii f`r` nici o deosebire de neam, limb`, ras`, stare social`, etc. Nu mai este elin, nici iudeu, nici tìere \mprejur, nici netìere \mprejur, barbar, scit, rob sau slobod, ci toate \ntru to]i Hristos (Galateni 3, 2829; Coloseni 3, 11). Biserica cuprinde toate neamurile fapt ce rezult` din porunca dat` de M=ntuitorul Sfin]ilor Apostoli: Merge]i \n toat` lumea [i propov`dui]i Evanghelia la toat` f`ptura (Marcu 16, 15). Biserica este apostolic` pentru c` \nv`]`tura o are de la Sfin]ii Apostoli care sunt martorii Cuv=ntului (Faptele Apostolilor 1, 8). Ea este zidit` pe temelia Apostolilor, piatra cea din capul unghiului fiind \nsu[i Iisus Hristos (Efeseni 2, 20). Apostolicitatea Bisericii se transmite prin succesiunea ierarhiei biserice[ti adic` prin: episcopi, preo]i, diaconi.

C=nd a luat fiin]` Biserica? (Odata cu jertfa M=ntuitorului). C=nd a fost constituit` ca [i comunitate a credincio[ilor? (La Cincizecime, odat` cu pogor=rea Sf=ntului Duh, c=nd s-a s`v=r[it primul Botez cre[tin). Care este raportul M=ntuitorului fa]` de Biseric`, ca Trup al Sù? (Prin umanitatea lui Hristos Biserica prime[te harul necreat al Sfintei Treimi, ca lucrare a Duhului Sf=nt, \n scopul sfin]irii credincio[ilor prin Sfintele Taine). Pe l=ng` activitatea sfin]itoare, ce alte activit`]i \ndepline[te ierarhia bisericeasc` \n calitate de continuatoare a activit`]ii Sfin]ilor Apostoli \n lume? (Activitatea profetic` a Domnului, de propov`duire a cuv=ntului lui Dumnezeu precum [i activitatea \mp`r`teasc`, de conducere a credincio[ilor pe drumul m=ntuirii). Care sunt \nsu[irile Bisericii? (Biserica este una, sf=nt`, soborniceasc` [i apostoleasc`).
V. Asocierea
|n Vechiul Testament Biserica a fost asem`nat` cu corabia lui Noe care salveaz` de la moarte. Mirele [i mireasa din C=ntarea C=nt`rilor reprezint` tocmai leg`tura dintre Hristos [i Biseric`. Profe]ii Vechiului Testament vorbesc de Biseric` mireasa lui Hristos sub forma unui cer nou [i p`m=nt nou (Isaia 45, 17) sau de un leg`m=nt nou [i o comuniune universal` [i ve[nic`
Cateheze dogmatice
429
(Isaia 2, 2; Ieremia 31, 3134). Biserica \ndepline[te lucrarea de m=ntuire prin slujirea lumii, a[a dup` cum Hristos nu a venit s` I se slujeasc`, ci ca s` slujeasc` El (Marcu 10, 45). |n felul acesta ea este [i slujitoare, activ=nd adic` pentru promovarea a toate c=te sunt adev`rate, c=te sunt cinstite, c=te sunt curate, c=te sunt vrednice de iubit, c=te sunt cu nume bun, orice virtute [i orice laud` (Filipeni 4, 8).
VI. Generalizarea
Din cele mai sus tratate vedem c` Biserica este comunitatea credincio[ilor care alc`tuiesc Trupul tainic al Domnului, dob=ndind m=ntuirea prin harul Sf=ntului Duh primit prin Sfintele Taine, [i st=nd sub c=rmuirea v`zut` a ierarhiei biserice[ti.
VII. Aplicarea
Datoriile cre[tinului fa]` de Biseric` sunt cuprinse \n cele nou` porunci biserice[ti. |n esen]` ele cuprind datoria de a participa la via]a Bisericii, prin \mp`rt`[irea cu Sfintele Taine mai ales \n cele patru mari posturi, sau cel pu]in \n Postul Sfintelor Pa[ti; frecventarea serviciilor religioase, \n special a Sfintei Liturghii, cinstirea ierarhiei biserice[ti, p`strarea cu evlavie a \nv`]`turii Bisericii; cultivarea duhului de pace [i buna \n]elegere cu to]i cre[tinii [i cu to]i oamenii, pentru \mplinirea testamentului de unitate l`sat de Domnul Iisus Hristos, Capul Bisericii.
--
Natura [i lucr`rile harului divin

C`zut \n p`cat [i rup=nd leg`tura cu Creatorul sù, omul nu se putea ridica la comuniunea cu Dumnezeu prin propriile lui puteri. Pentru salvarea omului a trimis Dumnezeu la plinirea vremii (Galateni 4, 4) pe \nsu[i Fiul Sù ca prin Jertfa Sa s` ne r`scumpere din p`cat [i s` ne ofere \n acela[i timp puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu, spre a-i \mplini voia [i a ne des`v=r[i via]a duhovniceasc`. Ne-a f`cut vii spune Apostolul \mpreun` cu Hristos prin har... {i aceasta nu de la voi; a lui Dumnezeu este darul (Efeseni 2, 8).
430
II. Anun]area temei
Capitolul doi
Vom vedea \n cele ce urmeaz` care este natura [i lucr`rile harului divin.
III. Tratarea
Am v`zut c` Sf=ntul Apostol Pavel arat` deosebit de clar c` harul divin este un dar al lui Dumnezeu, f`r` de care nu putem ajunge la m=ntuire (Efeseni 2, 118). De nu se va na[te cineva de sus, spune M=ntuitorul, nu va putea s` vad` |mp`r`]ia lui Dumnezeu... Cel n`scut din trup, trup este; cel n`scut din duh, duh este (Ioan 3, 35). Aceast` na[tere din duh ne vine de sus, de la Dumnezeu printr-o energie necreat` care apar]ine [i izvor`[te din fiin]a Sfintei Treimi. Aceast` energie este harul divin. Noi \l primim ca lucrare a Sf=ntului Duh prin umanitatea lui Hristos. |n felul acesta, harul este asemenea sevei care une[te \n aceea[i comuniune de via]` duhovniceasc` ml`di]a [i vi]a, adic` pe credincios cu Hristos. Dac` nu ar fi vi]a, nu ar putea exista nici ml`di]a. F`r` de mine nu pute]i face nimic, ne spune M=ntuitorul (Ioan 15, 16). Pe de alt` parte, M=ntuitorul ne arat` c` nimeni nu poate s` vin` la Mine, de nu-l va trage Tat`l... (Ioan 6, 44). Aceasta \nseamn` c` harul \ncepe opera de m=ntuire a credinciosului [i tot el o [i des`v=r[e[te. P`rin]ii Bisericii ne ajut` s` \n]elegem aceast` \nv`]`tur`, folosind imagini din via]a de toate zilele [i din mediul \nconjur`tor. Astfel, Sf=ntul Irineu arat` c` precum un m`slin s`lbatic dac` nu se altoie[te, nu aduce nici un fel de folos st`p=nului sù prin starea sa s`lbatic`, ci se taie [i se arunc` \n foc, ca un pom neroditor; a[a r`m=ne [i omul care nu prime[te altoirea prin credin]` (rev`rsarea Sf=ntului Duh), r`m=ne ceea ce a fost mai \nainte [i ce este: carne [i s=nge, [i ca atare, nu poate mo[teni \mp`r`]ia lui Dumnezeu. Sf=ntul Macarie cel Mare arat` c` precum pe[tele nu poate vie]ui f`r` ap`, sau precum nimeni nu poate umbla f`r` picioare, nu poate vedea f`r` ochi, vorbi f`r` limb`, sau auzi f`r` urechi, tot astfel f`r` Domnul Iisus [i f`r` conlucrarea puterii dumnezeie[ti, nu este cu putin]` a \n]elege tainele atot=n]elepciunii dumnezeie[ti [i a fi cre[tin des`v=r[it. |n sf=r[it, Fericitul Augustin arat` c` precum ochiul trupesc pe deplin s`n`tos, nu poate vedea f`r` lumin`, tot astfel [i omul chiar de ar fi el pe deplin \ndreptat nu poate vie]ui drept, de nu va fi ajutat de sus prin lumina ve[nic` a drept`]ii (Preot profesor
Cateheze dogmatice
431
Ioan Mih`lcescu, Dogma soteriologic` Bucure[ti, 1928, p.3233). De[i \ncepe [i des`v=r[e[te m=ntuirea ca un dar divin special, harul nu lucreaz` prin constr=ngerea voin]ei noastre libere, ci prin conlucrare, prin \mpreun` lucrarea ei. Astfel spunem c` m=ntuirea este o lucrare sinergic`, sau teandric`. A[a cum p`catul a fost posibil s` apar` \n fiin]a omului datorit` voii sale libere de a alege \ntre bine [i rù, la fel [i harul \ns`n`to[e[te firea, asemenea unui medicament t`m`duitor, dar nu lucreaz` \n via]a noastr` dec=t dac` este primit de bun`voie. Ambele trebuiesc remarc` un P`rinte al Bisericii [i voin]a noastr` [i ajutorul dumnezeiesc; nici harul Duhului nu ajunge celor ce au bun`voin]`, nici voin]a lipsit` de aceast` putere nu poate aduna boga]ia. Sf=nta Scriptur` ne prezint` imaginea M=ntuitorului care st` la u[a fiec`rui suflet [i bate. De va auzi cineva glasul meu [i va deschide u[a, voi intra la el [i voi cina cu el [i el cu mine (Apocalipsa 3, 20). Am v`zut din cele de mai sus c` harul este primit de fiecare \n mod gratuit, \n urma jertfei lui Hristos. El este apoi necesar pentru m=ntuire. Pe l=ng` faptul c` harul este gratuit [i necesar, el mai este [i universal, \n sensul c` se adreseaz`, ca m=ntuirea \ns`[i, oricui, fiindc` Dumnezeu voie[te ca to]i oamenii s` se m=ntuiasc` [i s` vie la cuno[tin]a adev`rului (I Timotei 2, 4). Harul reprezint` lucrarea sfin]itoare a Duhului Sf=nt spre a face vie [i a des`v=r[i comuniunea noastr` cu Hristos [i prin Hristos cu Dumnezeu Tat`l, \ntruc=t via]a noastr` este ascuns` cu Hristos \n Dumnezeu (Coloseni 3, 3). |n felul acesta, harul este opera Sfintei Treimi, fiindc` toate le lucreaz` Tat`l \n Fiul, prin Duhul Sf=nt. Iat` cum ne ajut` s` \n]elegem mai bine aceast` tain` Sf=ntul Simion Noul Teolog: ... {i ce altceva este cheia cuno[tin]ei, dac` nu harul Prea Sf=ntului Duh, care se d` prin mijlocirea credin]ei? Acest har deschide mintea noastr` \ncuiat` [i \ntunecat` [i pricinuie[te \n ea cu adev`rat cuno[tin]` prin luminarea dumnezeiasc`. U[a este Fiul, precum \nsu[i zice: Eu sunt u[a (Ioan 10, 9). Cheia u[ii este Duhul Sf=nt... [i casa este Tat`l, c` \n casa Tat`lui meu zice multe l`ca[uri sunt (Ioan 14, 2). Lua]i seama deci: dac` cheia nu deschide, u[a nu se deschide. {i dac` u[a nu se deschide, nu intr` nimeni \n casa Tat`lui, cum zice Hristos \nsu[i: nimeni nu vine la Tat`l meu dec=t numai prin mine. Fiindc` toate le lucreaz` Tat`l \n Fiul prin Duhul Sf=nt, noi primim harul care izvor`[te din Sf=nta Treime [i din umanitatea lui Hristos cel \nviat [i \n`l]at de-a dreapta Tat`lui, prin lucrarea Sf=ntului Duh. Orice lucrare a
432
Capitolul doi
Tat`lui [i a Fiului este s`v=r[it` de Duhul Sf=nt. F`c=nd vie lucrarea Fiului prin harul Sfintei Treimi, harul \i este propriu, \nc=t putem spune harul Sf=ntului Duh. Fiind propriu Duhului, harul se mai nume[te [i duh, a[a dup` cum lucrarea poarta numirea lucr`torului. De pild`, de la cuv=ntul poet, avem poezie; de la medic medicin`; de la episcop episcopie, etc. |n felul acesta, profetul Isaia vorbind despre cele [apte daruri ale Duhului Sf=nt, le nume[te duhuri (Isaia 11, 2). Fiindc` Duhul Sf=nt este unul, la fel [i harul este tot unul. Darurile harului sunt \ns` multiple. |ntruc=t darurile corespund lucr`rii harului, ele sunt infinite, fiindc` infinit` este [i lucrarea harului Duhului Sf=nt. |n Biserica cre[tin` primar`, aceste daruri ale Sf=ntului Duh se numesc Harisme. Cunoa[tem c` prin primirea harului Sf=ntului Botez la Cincizecime, cei care au alc`tuit prima comunitate cre[tin` au primit harul vorbirii \n limbi. Mai t=rziu, al]ii \n Efes, dup` ce devin cre[tini \n urma primirii Botezului [i a punerii m=inilor (adic` Taina Mirului) primesc darul sau harisma vorbirii \n limbi, [i a proorociei (Fapte 19, 17). Harismele se generalizeaz` apoi \n Biserica apostolic`, \nc=t prezen]a lor arat` feluritele lucr`ri ale Duhului \n Biseric`. Noi le cunoa[tem mai ales dup` enumerarea pe care o face Sf=ntul Apostol Pavel. Astfel, mai \nt=i sunt: Apostolii, profe]ii, evangheli[tii, \nv`]`torii, p`str`torii, cei care \mpart ajutoare, slujitorii, cei cu darul c=rmuirii. Apoi, cuv=ntul \n]elepciunii, al cuno[tin]ei, sau \n]elegerii, credin]a f`c`toare de minuni, facerea de minuni, vorbirea \n limbi, t`lm`cirea limbilor, deosebirea duhurilor (I Corinteni 12, 810; 2830; Romani 12, 68; Efeseni 4, 11). A[adar, pe l=ng` harul primit prin Sfintele Taine, cu efect specific fiec`reia dintre ele, lucrarea harului se manifest` [i prin harisme, ca daruri speciale ale Sf=ntului Duh. Ele reprezint`, \ntr-o caracterizare sugestiv`, darul de nunt` cu care Hristos [i-a \mpodobit Mireasa la Cincizecime. Harismele reprezint` un dar divin acordat de Duhul Sf=nt numai anumitor persoane pe un timp limitat. Acest dar supranatural al Duhului Sf=nt se deosebe[te de darul sfin]itor. El este acordat Bisericii \n scop misionar, spre aducerea la credin]`, precum [i pentru consolidarea credin]ei, adic` pentru zidirea Trupului lui Hristos (Efeseni 4, 12). Dac` harismele sunt date numai anumitor persoane, iar Sf=ntul Apostol Pavel spune c` unele harisme se vor desfiin]a, Apostolul eviden]iaz` \n schimb ve[nicia dragostei, care le des`v=r[e[te pe toate (I Corinteni 13, 1-13), at=t \n via]a Bisericii, prin slujire reciproc` (Galateni 5, 13), c=t [i \n via]a fiec`rui credincios chemat s` cultive roada Sf=ntului Duh. Iar roada
Cateheze dogmatice
433
Duhului este dragostea, bucuria, pacea, \ndelunga r`bdare, bun`tatea, facerea de bine, credin]a, bl=nde]ea, cump`tarea... |mpotriva acestora nu este lege... Dac` trìm \n Duhul, cu Duhul s` [i umbl`m (Galateni 5, 22-25).
IV. Recapitularea - Aprecierea

Omul c`zut \n p`cat se putea m=ntui prin propriile sale puteri? (Nu se putea m=ntui, de aceea a fost nevoie de venirea unui M=ntuitor care s`-i ofere [i puterea de a ajunge la m=ntuire). Care este aceast` putere? (Harul divin). Ce fel de energie este harul divin [i unde \[i are originea? (Harul divin este energie necreat`, izvor=nd din Sf=nta Treime [i primit prin umanitatea lui Hristos cu care intr`m \n comuniune prin lucrarea Sf=ntului Duh). Care sunt caracteristicile harului? (Harul este necesar, gratuit [i universal). Care este lucrarea harului \n procesul m=ntuirii? (Harul \ncepe, continu` [i des`v=r[e[te m=ntuirea). Harul anuleaz` cumva libertatea de voin]` a omului? (Harul nu se opune libert`]ii de voin]`, nici nu se suprapune, ci conlucreaz` pentru \ns`n`to[irea firii [i dob=ndirea m=ntuirii). Fiind energie necreat` izvor=t` din Sf=nta Treime [i ridic=nd firea omeneasc` spre des`v=r[ire, putem \mplini prin harul divin porunca M=ntuitorului de a fi des`v=r[i]i, precum [i Dumnezeu este des`v=r[it? (O putem \mplini. De aceea, Sfin]ii P`rin]i, care au experimentat \n mod real lucrarea harului \n via]a duhovniceasc`, arat` c` harul des`v=r[e[te firea, \ndumnezeind-o. Unul din ei spunea chiar c` dup` fire sunt om, iar dup` har sunt Dumnezeu). Cum primim noi harul divin? (Prin lucrarea Sf=ntului Duh \n Biseric`, prin Sfintele Taine). Dar Sfintele Taine sunt mai multe, iar harul este unul singur. Are el mai multe efecte? (De[i este unul singur, precum este [i un singur Duh Sf=nt, harul prezint` efecte specifice [i caracteristice fiec`rei Sfinte Taine). Lucrarea harului fiind multipl`, cum se manifest` ea? (Prin infinit de numeroase daruri). Cum sunt numite darurile speciale din epoca apostolic`? (Sunt numite harisme). Ce ne \ndeamn` Sf=ntul Apostol Pavel cu privire la harisme? (Ne \ndeamn` s` r=vnim spre darurile (harismele) cele mai bune. {i ne arat` o cale cu mult mai \nalt`). Care este aceasta? (Aceasta este dragostea).
V. Asocierea
Nelucr=nd \mpotriva firii, harul \mpline[te m=ntuirea al`turi de credin]` [i fapte bune. F`r` credin]` nu putem fi pl`cu]i lui Dum-
434
Capitolul doi
nezeu (Evrei 11, 6). Prin credin]` \l cunoa[tem pe Dumnezeu [i intr`m \n comuniune cu El. Prin credin]`, spune Apostolul, locuie[te Hristos \n inimile noastre (Efeseni 3, 17). Pentru aceea, to]i cei care primesc harul divin se numesc credincio[i, adic` m`rturisitori ai credin]ei \n Hristos. Trimi]=ndu-i pe Sfin]ii Apostoli la propov`duire, M=ntuitorul le porunce[te s` mearg` \n toat` lumea [i s` propov`duiasc` Evanghelia la toat` f`ptura, iar dup` ce \i va boteza, trimi]=ndu-le harul divin, s`-i \nve]e s` p`zeasc` toate poruncile pe care le-au primit [i ei de la |nv`]`torul lor (Matei 28, 1920). Vedem de aici c` la credin]a [i la harul divin trebuie s` adùg`m [i faptele bune \n vederea m=ntuirii. Harul [i credin]a sunt \ntr-adev`r necesare pentru m=ntuire. Dar ele trebuie s` rodeasc`, s`-[i arate eficien]a prin fapte. F`r` fapte harul r`m=ne nelucr`tor, iar credin]a va fi moart`.
VI. Generalizarea
Din cele p=n` aici tratate vedem c` harul divin este o energie necreat` izvor=t` din Sf=nta Treime [i nedesp`r]it` de Ea, care este transmis prin umanitatea lui Hristos ca lucrare a Duhului Sf=nt \n mod necesar [i gratuit oric`rui credincios, care vrea s` ajung` la m=ntuire [i care este dator s`-i fac` vie lucrarea prin credin]` [i fapte bune.
VII. Aplicarea
1. Harul lucreaz` \n fiin]a credinciosului la \nceput o na[tere \n Hristos, prin [tergerea p`catului str`mo[esc [i cur`]ia vie]ii: Deci, dac` este cineva \n Hristos, este o f`ptur` nou`; cele vechi au trecut, iat` toate s-au f`cut noi (II Corinteni 5, 17). 2. Urmeaz` apoi starea de pruncie \n Hristos, c=nd cel n`scut duhovnice[te \n Hristos, sim]indu-se p`truns de duhul lui Hristos, voin]a lui eliberat` de p`cat se simte atras` prin credin]` de via]a duhovniceasc` a M=ntuitorului, pe care \ncearc` s` o urmeze (imite) prin fapte. 3. Dup` aceasta urmeaz` starea de cre[tere duhovniceasc`. To]i cei care L-au primit pe Hristos prin Taina Sf=ntului Botez, datorit` cur`]iei lor duhovnice[ti, sunt numi]i sfin]i. Aceast` sfin]enie se nume[te sacramental`, fiindc` ea se datore[te lucr`rii harului divin primit la Botez. Ea este o sfin]enie haric`. Acesteia trebuie s` i se adauge [i colaborarea voin]ei, \n direc]ia efortului moral spre des`v=r[irea vie]ii duhovnice[ti. Aceasta este
Cateheze dogmatice
435
--
sfin]enia moral`. Dac` to]i cei boteza]i pot fi numi]i sfin]i, prin lucrarea harului, la des`v=r[irea vie]ii duhovnice[ti ajung numai aceia care necontenit se str`duiesc [i nu contenesc s` urmeze drumul virtu]ii dup` modelul vie]ii M=ntuitorului.
Glossolalia (vorbirea \n limbi)

Este [tiut faptul c` odat` cu Pogor=rea Duhului Sf=nt s-a \ntemeiat Biserica cre[tin`, iar odat` cu \ntemeierea Bisericii, lucrarea Sf=ntului Duh s-a f`cut vizibil` prin tot at=tea daruri cu care au fost \nzestra]i membrii ei. Acestea se numesc harisme. Sf=ntul Apostol Pavel arat` c` fiec`ruia se d` ar`tarea Duhului spre folos.
II. Anun]area temei

Una dintre aceste harisme care a produs discu]ii \n Biserica cre[tin` primar` [i produce [i ast`zi printre cre[tini, este vorbirea \n limbi sau glossolalia, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.
III. Tratarea
Cuv=ntul glossolalie este de origine greac` [i \nseamn` vorbire \n limbi ca dar al Sf=ntului Duh. Aceast` harism` o \nt=lnim pentru prima dat` la Cincizecime, ca urmare a pogor=rii Duhului Sf=nt. Iat` m`rturia Sfintei Scripturi: {i c=nd a sosit ziua Cincizecimii erau to]i \mpreun` \n acela[i loc; [i din cer, f`r` de veste, s-a f`cut un vuiet ca de suflare de v=nt ce vine repede [i a umplut casa unde [edeau ei. {i s-au umplut to]i de Duhul Sf=nt [i au \nceput s` vorbeasc` \n limbi precum le d`dea lor Duhul Sf=nt a grì. {i erau \n Ierusalim locuitori iudei, b`rba]i cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. {i isc=ndu-se vuietul acela, s-a adunat mul]imea [i s-a tulburat, c`ci fiecare \i auzea pe ei vorbind \n limba sa. {i erau uimi]i to]i [i se mirau zic=nd: iat` nu sunt ace[tia care vorbesc to]i galileeni? {i cum auzim to]i limba noastr`, \n care ne-am n`scut? Par]i [i mezi [i elami]i [i cei ce locuiesc \n Mesopotamia, \n ludeea [i \n Capadocia, \n
436
Capitolul doi
Pont [i \n Asia, \n Frigia [i \n Pamfilia, \n Egipt [i \n p`r]ile Libiei cea de l=ng` Cirene, [i romani \n treac`t [i iudei [i prozeli]i, cretani [i arabi, \i auzim pe ei vorbind \n limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu! {i to]i erau uimi]i [i nu se dumireau, zic=nd unul c`tre altul: ce va s` fie aceasta? Iar al]ii, batjocorindu-i ziceau c` sunt plini de must. {i st=nd Petru cu cei unsprezece, a ridicat glasul [i le-a vorbit: B`rba]i iudei [i to]i cei ce locui]i \n Ierusalim, aceasta s` v` fie cunoscut`, [i lua]i \n urechi cuvintele mele; c` ace[tia nu sunt be]i cum vi se pare vou`, c`ci este al treilea ceas din zi, ci aceasta este ceea ce s-a spus prin proorocul Ioil: iar \n zilele din urm`, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul [i fiii vo[tri [i fiicele voastre vor prooroci [i cei mai tineri ai vo[tri vor vedea vedenii [i b`tr=nii vo[tri vor visa vise... (Faptele Apostolilor 2, 117). Ce vedem din acest text? |n primul r=nd c` odat` cu Pogor=rea Duhului Sf=nt peste Sfin]ii Apostoli ace[tia au \nceput s` vorbeasc` \n limbi strìne pe care nu le cuno[teau mai dinainte. |n al doilea r=nd c` iudeii veni]i la Ierusalim cu prilejul Cincizecimii din alte p`r]i au r`mas uimi]i [i s-au speriat v`z=nd c` Apostolii grìesc \n limba lor. Ace[ti iudei stabili]i \n alte ]`ri nu cuno[teau limba ebraic` vorbit` la Ierusalim. Ei cuno[teau numai limba ]`rii unde locuiau [i de unde au venit la marele praznic, spre a \mplini datoriile religioase fa]` de templu. |n al treilea r=nd c` iudeii localnici din Ierusalim care cuno[teau numai limba lor, adic` aramaica, nu \n]elegeau ce spun Sfin]ii Apostoli, motiv pentru care \i batjocoreau. |n al patrulea r=nd, c` vorbirea \n limbi strìne era o \mplinire a profe]iilor Vechiului Testament, iar con]inutul vorbirii \n limbi era m`rirea lui Dumnezeu. |n mod firesc, ne punem \ntrebarea; care era rostul acestei harisme? Cartea Sf=nt` ne arat` c` \nainte de |n`l]area Domnului la cer, poruncise Sfin]ilor Apostoli: Merge]i \n toat` lumea [i propov`dui]i Evanghelia la toat` f`ptura... iar celor ce vor crede, aceste semne vor urma: \n numele Meu demoni vor scoate, \n limbi vor vorbi (Marcu 16, 1317). |nainte de a merge la propov`duirea Evangheliei, Sfin]ii Apostoli vor primi conform promisiunii M=ntuitorului [i puterea necesar`, odat` cu Pogor=rea Duhului Sf=nt: {i ve]i lua putere venind Duhul Sf=nt peste voi [i ve]i fi Mie martori \n Ierusalim [i \n toat` ludeea [i \n Samaria [i p=n` la marginile p`m=ntului (Faptele Apostolilor 1, 8; Luca 24, 49). Se pune \ntrebarea: Cum vor putea propov`dui Sfin]ii Apostoli Evanghelia p=n` la marginea p`m=ntului, la popoare a c`ror limb` nu o cunosc? Din textul mai sus citat reiese c` vor primi putere odat` cu pogor=rea Duhului Sf=nt. Care este aceast`
Cateheze dogmatice
437
putere? Este desigur [i puterea de a vorbi \n limbile popoarelor c`rora vor propov`dui Evanghelia, iar pe de alt` parte, cei care vor auzi cuv=ntul propov`duirii lor, cu mai mult` u[urin]` le vor da crezare v`z=nd aceast` minune. Pe l=ng` aceasta, propov`duirea Evangheliei \n toate limbile vorbite scoate \n eviden]` universalitatea \nv`]`turii cre[tine, care se adreseaz` tuturor oamenilor, f`r` nici o deosebire, fiindc` Dumnezeu voie[te ca to]i oamenii s` vin` la cunoa[terea adev`rului [i s` se m=ntuiasc` (I Timotei 2, 4; Prof. Dr. Petru Deheleanu, Manual de sectologie, Arad 1984, pg. 535536). Acest aspect al vorbirii \n limbi \l vedem mai cu seam` istorisit de cartea Faptele Apostolilor \n leg`tur` cu botezul suta[ului Corneliu, c=nd cei prezen]i, adic` cei apar]in=nd altor neamuri au \nceput s` vorbeasc` \n limbi: |nc` grìnd Petru cuvintele acestea, a c`zut Duhul Sf=nt peste to]i cei care auzeau cuv=ntul, [i s-au mirat credincio[ii din tìerea \mprejur (cei proveni]i din iudei) c=]i veniser` la Petru, c` [i peste p`g=ni s-a rev`rsat Sf=ntul Duh; c`ci \i auzeau vorbind \n limbi [i sl`vind pe Dumnezeu (Faptele Apostolilor 10, 4446). O predilec]ie spre harisma glossolaliei o aveau cre[tinii apar]in`tori Bisericii din Corint. De aici [i necesitatea l`muririi acestei probleme din partea Sf=ntului Apostol Pavel. Cre[tinii din Corint vorbeau \n limbi pe care \ns` comunitatea credincio[ilor nu le \n]eleg. Datorit` acestui fapt glossolalia nu se dovede[te util` [i eficient` \ntr-o astfel de comunitate. Dac` la Ierusalim s-a dovedit eficient` glassolalia fiindc` s-au putut propov`dui m`ririle lui Dumnezeu tuturor celor prezen]i, invers la Corint. Comunitatea de aici cuno[tea o singur` limb`. A se vorbi \n alte limbi ne\n]elese, crea o situa]ie care deranja [i ducea la dezordine. {i fiindc` Dumnezeu nu este al neor=nduielii, ci al p`cii (I Corinteni14, 33), Apostolul pe bun` dreptate ia atitudine fa]` de neor=nduiala pe care o pot crea cei care r=vnesc prea mult dup` harisma glossolaliei: Dac` s-ar aduna \mpreun` toat` Biserica spune senten]ios Apostolul [i to]i ar grì \n limbi [i ar intra [i dintre cei ne\nv`]a]i sau necredincio[i, oare nu ar zice c` sunte]i nebuni? (I Corinteni 14, 23). De aici [i recomandarea ca toate cu cuviin]` [i dup` r=nduial` s` se fac` (I Corinteni 14, 40). Ap`r=nd \ntr-un anume timp [i cu un anumit scop, glossolalia nu va dìnui prea mult. Astfel, Sf=ntul Ioan Gur` de Aur (407) caut` s`-i justifice absen]a, ar`t=nd, c` cel ce nu crede are nevoie de z`log, dar eu care cred nu am nevoie de z`log [i nici de semne. {tiu c` am fost cur`]it de p`cate, chiar dac` nu a[ vorbi \n limbi.
438
Capitolul doi
Cei de atunci nu credeau dac` nu primeau un semn. Pentru aceasta li se d`deau semne, ca un gaj al credin]ei \n care credeau. Prin urmare nu li se d`deau semne ca la ni[te credincio[i ci ca la ni[te necredincio[i pentru a ajunge credincio[i. |n acest fel zice [i Pavel: semnele nu sunt pentru cei credincio[i, ci pentru cei necredincio[i. Vede]i dar, c` dac` s-au \ndep`rtat de la voi semnele nu se datoreaz` faptului c` Dumnezeu nu ne cinste[te, ci c` ne cinste[te. A f`cut astfel, voind s` arate credin]a noastr`, c` noi credem \n El f`r` gajuri [i f`r` semne. Am v`zut din cele mai sus relatate c` glossolalia reprezint` vorbirea \n limbi insuflate de Duhul Sf=nt la Cincizecime, c=nd s-a \ntemeiat Biserica. Aceste limbi erau existente, necunoscute celor ce le vorbeau, dar \n]elese de cei ce ascultau propov`duirea Evangheliei. De aceea scopul glossolaliei era acela de a se propov`dui Evanghelia la toate neamurile. C=nd s-a \mplinit acest deziderat, vorbirea \n limbi nu mai este necesar`, fiindc` cre[tinii pot intra prin credin]` [i iubire \n comuniune cu Dumnezeu. Acei dintre cre[tini care practic` glossolalia [i o socotesc ca o harism`, rezervat` de Duhul Sf=nt exclusiv lor, vorbesc \n limbi necunoscute, formate din silabe mai mult sau mai pu]in articulate, sem`n=nd a bolboroseal`. F`r` t`lmaci nimeni nu ar [ti ce se vorbe[te. Numai c` [i t`lmaciul spune [i el tot ceea ce socote[te \n acel moment. Not=ndu-se, de pild`, cuvintele vorbite [i date spre t`lm`cire mai multora, variantele au fost \n num`r egal cu t`lm`citorii. Nici un text t`lm`cit nu s-a putut potrivi cu cel`lalt. Cei care practic` glossolalia [i nu pot fi \n]ele[i motiveaz` c` limbile vorbite de ei nu sunt omene[ti, ci \ngere[ti. Aceasta contrazice \ns` adev`rata glossolalie, cea de la Cincizecime, c=nd cei care au vorbit \n limbi au fost \n]ele[i de oameni. A fost deci o limb` omeneasc`, nu \ngereasc`. Am v`zut apoi c` M=ntuitorul a precizat c` sub insuflarea Sf=ntului Duh se va vorbi \n limbi noi. Ori limbile \ngere[ti nu sunt noi. Pe de alt` parte, Apostolul spune c` limbile insuflate de Duhul Sf=nt vor \nceta \n via]a ve[nic` (I Corinteni 13, 8). Ori limbile \ngere[ti sunt ve[nice. Pe l=ng` aceasta, cei ce practic` glossolalia motiveaz` c` nu sunt \n]ele[i, deoarece vorbesc \n Duh taina lui Dumnezeu. Invoc` textul de la I Corinteni 14, 2 unde se spune: Cel ce vorbe[te \n limb` insuflat` nu vorbe[te oamenilor, ci lui Dumnezeu, c`ci nimeni nu-l \n]elege, ci el \n duh grìe[te taine. Noi am v`zut \ns` c` la Cincizecime Apostolii vorbeau oamenilor. Care este explica]ia? |ntre textele Scripturii nu exist` contradic]ie, ele se completeaz`. |n felul acesta, aplicat la glossolalie, putem spune c` cei ce vorbesc lui Dumnezeu, vorbesc [i oamenilor. La
Cateheze dogmatice
439
Ierusalim, localnicii nu au \n]eles, dar strìnii au \n]eles. La Corint \ns` nu se \n]elegea ce se vorbe[te fiindc` nu erau dec=t localnici. {i astfel cei care vorbeau aici \n limbi strìne nefiind \n]ele[i de cei prezen]i grìau \n duh taine. Tocmai de aceea, fiindc` vorbeau numai pentru sine [i nu pentru comunitatea celor prezen]i, Apostolul recomand` ca glossolalia s` nu fie r=vnit` \n comunitatea credincio[ilor.

Ce este glossolalia? (Harisma vorbirii \n limbi). |n ce limbi? (Cunoscute oamenilor). Care este scopul glossolaliei? (Predicarea Evangheliei, a m`ririlor lui Dumnezeu oamenilor a c`ror limb` nu o cuno[tea cel ce vorbea). Ce caracter avea glossolalia? (Avea un caracter misionar legat de porunca dat` de M=ntuitorul, de a merge \n toat` lumea spre a propov`dui Evanghelia la toat` f`ptura). C=nd avea de obicei loc vorbirea \n limbi? (Dup` ce omul primind Botezul cre[tin, se f`cea p`rta[ [i de harisma glossolaliei). Cei ce practic` \n zilele noastre glossolalia, vorbesc \n limbi asemenea Apostolilor la Cincizecime? (Nu. Ei vorbesc \n limbi pe care nici ei nu le cunosc [i nici cei care le ascult`). La ce folose[te atunci vorbirea \n limbi? (La nimic. Este un simplu spectacol pe care nimeni nu-l \n]elege). Ce spune Sf=ntul Apostol Pavel despre Glossolalie? (C` ea va \nceta). Dar Sfin]ii P`rin]i? (Tot la fel, [i depun m`rturie c` de fapt ea a [i \ncetat). Odat` cu \ncetarea glossolaliei s-a oprit [i lucrarea Duhului Sf=nt? (Nu s-a oprit. Roada Duhului Sf=nt, dintre care dragostea este cea mai mare, r`m=ne o dorin]` a fiec`rui cre[tin de a o realiza \n via]a sa).
V. Asocierea
|n felul acesta, Apostolul asociaz` glossolalia cu proorocia, ar`t=nd superioritatea acesteia din urm`. Datorit` faptului c` proorocia nu \nseamn` numai prevestirea celor viitoare, ci \ns`[i propov`duirea tainelor lui Dumnezeu, Apostolul se pronun]` categoric: |n Biseric` vreau s` grìesc cinci cuvinte cu mintea mea ca s` \nv`] [i pe al]ii dec=t zeci de mii de cuvinte \ntr-o limb` strìn` (I Corinteni 14, 19). Mai presus \ns` dec=t toate harismele este dragostea. De-a[ grì \n limbile oamenilor [i ale \ngerilor spune Apostolul iar dragoste nu am, m-am f`cut aram` sun`toare [i chimval r`sun`tor. {i de a[ avea darul proorociei [i de a[ [ti toate tainele [i de a[ avea toate cuno[tin]ele [i de a[
440
Capitolul doi
avea toat` credin]a, \nc=t s` mut [i mun]ii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt (I Corinteni 13, 13). Apostolul motiveaz` \n continuare ar`t=nd c` harismele au fost date ca lucrare a Duhului Sf=nt numai unor anumite persoane [i numai \ntr-un anume timp, c=nd s-a sim]it nevoia lor. Dragostea \ns` este o virtute care trebuie s` \mpodobeasc` vie]uirea duhovniceasc` a oric`rui cre[tin fiindc` numai ea reprezint` chez`[ia m=ntuirii: Dragostea nu cade niciodat`; fie proorociile se vor desfiin]a; fie limbile vor \nceta; cuno[tin]a se va sf=r[i. Pentru c` \n parte cunoa[tem [i \n parte proorocim, dar c=nd va veni ceea ce este des`v=r[it, atunci ceea ce este \n parte se va desfiin]a (I Corinteni 13, 810).
VI. Generalizarea
De aici vedem c` glossolalia reprezint` vorbirea \n limbi strìne existente ca dar al Duhului Sf=nt de care beneficiau \n primele secole cre[tine ale Bisericii, anumite persoane pentru \mplinirea poruncii M=ntuitorului de a propov`dui Evanghelia \n toat` lumea.
VII. Aplicarea
1. Nefiind necesar` m=ntuirii credincio[ilor glossolalia va \nceta \nc` din perioada cre[tinismului primar. Pentru credincio[i r`m=ne \ns` \n perioada aceasta datoria cultiv`rii roadelor Sf=ntului Duh, care nu vor \nceta niciodat` [i de care depinde m=ntuirea sufletelor noastre. Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, \ndelunga r`bdare, bun`tatea, \nfr=narea, cur`]ia, \mpotriva unora ca acestea nu este lege (Galateni 5, 2223). 2. Ce vre]i mai multe semne? \ntreab` Sf=ntul Ioan Gur` de Aur. Ele au \ncetat. S` ai, \n schimb, pe cele ce r`m=n, anume: credin]a, n`dejdea [i dragostea. Pe acestea s` le cùta]i pentru c` ele sunt cele mai mari semne. Nimic nu este \ns` asemenea dragostei, c`ci s-a [i spus c` dragostea e mai mare ca toate (I Corinteni 13, 13). 3. Dac` totu[i vrei s` [ti c` ai primit Duhul Sf=nt \ndeamn` Fericitul Augustin cerceteaz` inima ta. Dac` are \n ea iubirea fa]` de aproapele, s` fii lini[tit. C`ci nu este iubire f`r` Duhul Sf=nt al lui Dumnezeu, pentru c` Pavel spune c` harul lui Dumnezeu s-a rev`rsat \n inimile noastre prin Sf=ntul Duh care ni s-a dat.
--
Cateheze dogmatice
441
Credin]a [i faptele bune condi]ii ale m=ntuirii

M=ntuirea pe care Domnul nostru Iisus Hristos a c=[tigat-o prin jertfa [i \nvierea Sa are un caracter universal, \n sensul c` la ea sunt chema]i to]i p`c`to[ii f`r` nici o deosebire. |n acela[i timp m=ntuirea reprezint` un dar al lui Dumnezeu oferit oamenilor \n urma jertfei lui Hristos. Acest dar ni-l ofer` Dumnezeu prin harul divin al Sfintei Treimi primit de noi prin umanitatea lui Hristos. Prin har ne leg`m de Hristos ca vi]a de ml`di]` (Ioan 15, 5), devenim un duh cu El [i particip`m la comuniunea Sfintei Treimi. Ne \ntreb`m acum: cum contribuim fiecare din noi, sau care este aportul personal pe care \l aducem noi la dob=ndirea m=ntuirii?
II. Anun]rea temei

Prin credin]` [i fapte bune, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.
III. Tratarea
Modul de a \n]elege no]iunea credin]ei este diferit. C=nd obi[nuit spunem credin]`, putem \n]elege fie o p`rere, o socotin]`, fie din contr`, o certitudine, o siguran]`, o \ncredere \n cineva, sau \n ceva. C=nd ne referim la credin]a religioas`, \n]elegem totdeauna \ncrederea \n descoperirea pe care ne-a f`cut-o Dumnezeu. Astfel, putem cunoa[te voia lui Dumnezeu, putem intra \n legatur` [i \n comuniune cu El. De aceea, Sf=ntul Apostol Pavel spune c` f`r` credin]` nu putem fi pl`cu]i lui Dumnezeu (Evrei 11, 6). Credin]a este adeverirea celor n`d`jduite, dovada lucrurilor celor nev`zute (Evrei 11, 1). Ea este ochiul sufletului care p`trunde dincolo de realit`]ile acestei lumi. Ea este un dar al lui Dumnezeu prin care suntem ridica]i la El, dar \n acela[i timp ea este [i str`dania sufletului de a \nmul]i darul primit. Credin]a nu se na[te nici din fric`, nici din vederea minunilor. Credem, pentru c` suntem \ncredin]a]i de sim]irea tainic` a prezen]ei lui Dumnezeu cel viu care te \mbie [i se ofer` pe Sine ca dragoste [i via]` total`. Ea \ncepe prin acceptarea cuv=ntului lui Dumnezeu prin el \nsu[i, ca putere de via]` [i ca dar. Pe de alt` parte implic` voin]a liber` a celui ce asimileaz` cuv=ntul lui
442
Capitolul doi
Dumnezeu... Credin]a este virtutea care r`sare \n suflet din aceea[i cunoa[teresim]ire [i acceptare con[tient` a harului. Este str`lucirea lui Dumnezeu \n persoana uman`... (Preot prof. Ion Bria, Credin]a pe care o m`rturisim, Bucure[ti, 1987, p. 265 266). Credin]a este sim]irea prezen]ei lui Hristos \n suflet (Efeseni 3, 17), a vie]ii lui Iisus care d` siguran]` [i statornicie, care \nnoie[te [i zide[te via]a duhovniceasc` spre \mplinire [i des`v=r[ire. Credin]a este condi]ia m=ntuirii, deoarece \nceputul m=ntuirii nu poate fi desprins de credin]a \n Iisus Hristos, Cel care a adus m=ntuirea. Credin]a este u[a harului \n via]a noastr`. Ori de c=te ori facem din inim` o m`rturisire de credin]`, o mare putere de har intr` \n fiin]a noastr`: Noi am crezut [i am cunoscut c` Tu e[ti Hristos Fiul lui Dumnezeu celui viu (Ioan 6, 69). Iat` de ce Sfin]ii Apostoli ziceau M=ntuitorului: Spore[te-ne credin]a (Luca 17, 5) (Nicolae, Mitropolitul Banatului, |nv`]`tura Ortodox` despre m=ntuire, Timi[oara, 1983, p. 50). Credin]a ca dar al lui Dumnezeu nu se adreseaz` numai intelectului, ca s`-L cunoasc` [i s`-L m`rturiseasc` pe Dumnezeu, ci \ntregii fiin]e. Adic`, nu e suficient s` cuno[ti voia lui Dumnezeu. Se impune s` o [i \mplinim. Dac` sti]i toate acestea a spus M=ntuitorul ferici]i ve]i fi c=nd le ve]i [i face (Ioan 13, 17). |n felul acesta, credin]a aprinde voin]a [i \ntreaga putere a sufletului. Credin]a nu poate r`m=ne la o form` declarativ`, fiindc` [i demonii cred [i se cutremur` (Iacob 2, 19), ne spune Sf=nta Scriptur`. Credin]a lor \ns` nefiind m=ntuitoare, este fals`, neadev`rat`; ceea ce \nseamn` c` adev`rata credin]` cuprinde \ntreg sufletul, \l angajeaz`, \i d` putere. De aceea, caracteristica credin]ei este de a fi lucr`toare \n dragoste (Galateni 5, 6), iar dragostea este plinirea legii (Romani 13, 10). M=ntuitorul arat` foarte clar c` adev`rata credin]` se poate cunoa[te numai din fapte, asemenea cum dup` roade po]i cunoa[te un pom (Matei 7, 2127). De aceea Sf=ntul Iacob precizeaz`: Ce folos fra]ilor, dac` zice cineva c` are credin]` [i fapte nu are? Oare credin]a poate s`-l m=ntuiasc`? Dac` un frate sau o sor` sunt goi [i lipsi]i de hrana cea de toate zilele [i cineva din voi le-ar zice: merge]i \n pace, \nc`lzi]i-v` [i v` s`tura]i, dar f`r` s` le dea cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul? A[a [i cu credin]a: dac` nu are fapte, e moart` \n ea \ns`[i... Vede]i dar c` din fapte este \ndreptat omul, nu numai din credin]`. Precum trupul f`r` suflet este mort, [i credin]a f`r` fapte este moart` (Iacob 2, 1426). Din tabloul judec`]ii de apoi prezentat de M=ntuitorul vedem foarte limpede c` dup` faptele s`v=r[ite va fi judecat oricare credincios (Matei 25, 3545), iar Sf=ntul Apostol. Pavel
Cateheze dogmatice
443
confirm=nd aceasta, ne spune c` noi to]i trebuie s` ne \nf`]i[`m \naintea judec`]ii lui Hristos, ca s` ia fiecare dup` cele ce a f`cut prin trup, ori bine, ori rù (II Corinteni 5, 10). Faptele bune ca rod al adev`ratei credin]e \nt`resc permanent puterea sufletului spre o continu` \nnoire a vie]ii \n Hristos, p=n` la statura b`rbatului des`v=r[it, la m`sura plin`t`]ii Lui Hristos (Efeseni 4, 13). Faptele bune sunt acelea care arat` chipul lui Hristos \n via]a duhovniceasc` a credinciosului. Pornind din credin]`, faptele bune verific` [i des`v=r[esc credin]a. Cu toat` aceast` evident` necesitate a faptelor bune pentru dob=ndirea m=ntuirii, nu to]i credincio[ii le primesc ca atare, ci excluz=ndu-le, spun c` pentru m=ntuire este necesar` numai credin]a. |nv`]`tura c` la m=ntuire se ajunge numai prin credin]` o numesc sola fide, adic` singur` credin]a; [i cei ce o sus]in \ncearc` s` o temeluiasc` pe cuvintele Sf=ntului Apostol Pavel. Astfel, \n epistola c`tre Galateni, 2, 16, putem citi: {tiind \ns` c` omul nu se \ndrepteaz` din faptele legii, ci numai prin credin]a \n Hristos Iisus, am crezut [i noi \n Hristos Iisus ca s` ne \ndrept`m din credin]a \n Hristos, iar nu din faptele legii, c`ci din faptele legii nimeni nu se va \ndrepta. Efesenilor, Apostolul le scrie: C`ci \n har sunte]i m=ntui]i, prin credin]`, [i aceasta nu este de la voi: este harul lui Dumnezeu; nu din fapte ca s` nu se laude nimeni (Efeseni 2, 89). Iar \n epistolele c`tre Romani (3, 20 [i 30) Apostolul scrie: C`ci socotim c` prin credin]` se va \ndrepta omul, f`r` faptele legii... Fiindc` este un singur Dumnezeu, care va \ndrepta din credin]` pe cei tìa]i \mprejur, [i prin credin]` pe cei netìa]i \mprejur. Cercet=nd aceste texte remarc`m c` Apostolul indic` modul \n care ob]inem m=ntuirea, adic` prin credin]` [i prin har, [i nu prin faptele legii. Apostolul precizeaz` apoi c` acest lucru este valabil [i pentru cei tìa]i \mprejur [i pentru cei netìa]i \mprejur. Despre ce poate fi vorba? Odat` cu \ntemeierea Bisericii, cre[tinii proveni]i dintre iudei, sau iudeo-cre[tini, numi]i iudaizan]i, impuneau ca necesar respectarea prescrip]iilor formale ale legii mozaice, cum ar fi: tìerea \mprejur, s=mbetele etc. [i pentru p`g=nii care primeau noua religie cre[tin`. |ntruc=t acest fapt a fost primit cu rezerv` [i chiar cu \mpotrivire de p`g=nii dornici s` primeasc` legea evangheliei, to]i Apostolii, preo]ii [i fra]ii s-au adunat la Ierusalim \n anul 4950 [i au hot`r=t \n sinod c` p`g=nii care vin la credin]` nu sunt obliga]i s` ]in` legea veche, ci doar s` se fereasc` de m=nc`rile jertfite idolilor, de s=nge [i de carne de animal sugrumat [i de desfr=nare
444
Capitolul doi
(Faptele Apostolilor 15, 2329). Aceast` hot`r=re a fost adus` la cuno[tin]a credincio[ilor dintre neamuri, care au primit-o cu bucurie [i le-a fost spre m=ngìere. Cum Sf=ntul Apostol Pavel a propov`duit Evanghelia printre neamuri, aduc=nd la cuno[tin]` hot`r=rea sinodului apostolic din Ierusalim, a \nt=mpinat o at=t de mare opozi]ie din partea iudaizan]ilor, \nc=t i-au contestat calitatea de Apostol (Galateni 4, 16), \n s=nul tinerilor comunit`]ii cre[tine din Galatia, Efes [i Roma, cu tot meritul lui la \ntemeierea lor. Prin urmare, \n textele citate Sf=ntul Apostol Pavel nu pune problema necesit`]ii sau inutilit`]ii faptelor bune pentru m=ntuire; nu aceasta \l fr`m=nta atunci c=nd a scris galatenilor, efesenilor, sau romanilor. Pe el \l preocupa \n primul r=nd emanciparea \nv`]`turii cre[tine de legea veche pe care cùtau s` o impun` iudaizan]ii \ntocmai M=ntuitorului Hristos. |ns` Sf=ntul Apostol Pavel nu consider` legea veche desfiin]at` dec=t \n latura ei ritual`, cultic`, formal`, concretizat` \n ceea ce se cheam` faptele legii, adic` circumciziunea, p`zirea s=mbetelor, a lunilor noi, etc. Aceste fapte ale legii nu erau altceva dec=t umbra celor pe care le va descoperi Hristos. Altcum legea r`m=ne valabil` \n latura ei moral`, motiv pentru care M=ntuitorul a spus: Nu am venit s` stric legea, sau proorocii, ci s` o \mplinesc (Matei 5, 17)... Potrivit concep]iei Sf=ntului Apostol Pavel, legea trebuie \mplinit` nu at=t \n liter`, nu \n cerin]ele ei formale, cultice, ci \n cele morale concretizate \n fapte bune, folositoare \ndrept`rii \n fa]a lui Dumnezeu. (Nicolae, Mitropolitul Banatului, |nv`]`tura Ortodox` despre m=ntuire Timi[oara, 1983, p. 5354).

Cum colabor`m cu harul divin pentru dob=ndirea m=ntuirii? (Prin credin]` [i fapte bune). Ce \nseamn` credin]a \n sens religios? (Siguran]`, certitudine, \ncredere \n Descoperirea lui Dumnezeu). Ce reprezint` credin]a? (Un dar al lui Dumnezeu pentru a putea cunoa[te [i intra \n leg`tur` cu Tainele lui Dumnezeu, dar [i o str`danie a noastr` de a ne dezvolta necontenit sim]irea, de a ne men]ine [i de a cre[te necontenit \n comuniunea lui Dumnezeu). Cum dob=ndim credin]a? (Prin cuv=ntul lui Dumnezeu). Cum des`v=r[im credin]a? (Prin harul lui Dumnezeu). Cum trebuie s` fie adev`rata credin]`? (Vie, lucr`toare \n dragoste). C=nd spunem c` trebuie s` fie lucr`toare \n dragoste, ce \n]elegem? (C` trebuie s` fie lucr`toare prin fapte). De ce? (Fiindc` dragostea \nseamn` plinirea legii, deci o sintez` a tuturor poruncilor ce trebuiesc
Cateheze dogmatice
445
\mplinite). Cum este credin]a nelucr`toare \n fapte? (Este moart`). |n acest caz, e suficient` credin]a f`r` fapte? (Nu e suficient`, [i nu este nici adev`rat`, ci fals`. {i demonii cred [i se cutremur`, dar neav=nd fapte, credin]a lor este fals`). Ce rol au \n acest caz faptele bune? (Ele verific` credin]a). Ce reprezint` faptele bune pentru m=ntuire? (Prin ele facem activ` \n noi via]a duhovniceasc` a lui Hristos, cresc=nd p=n` la statura b`rbatului des`v=r[it, la asem`narea cu Hristos). |n ce const` gre[eala celor ce sus]in c` m=ntuirea se ob]ine numai prin credin]`, excluz=nd faptele bune? (Ei confund` faptele bune cu faptele legii vechi la care se refer` Sf=ntul Apostol Pavel atunci c=nd spune c` acestea nu sunt necesare m=ntuirii).
V. Asocierea
Din cele tratate p=n` aici vedem c` m=ntuirea reprezint` pe de o parte un dar al lui Dumnezeu, oferit nou` prin harul divin, dar \n acela[i timp [i o contribu]ie personal` prin credin]` [i fapte bune. |n acest fel, m=ntuirea este un proces liber de conlucrare a credin]ei cu harul divin, spre rodirea faptelor bune. Astfel, credincio[ii se leag` de Hristos asemenea vi]ei de ml`di]` (Ioan 15, 5). Dar aceast` leg`tur`, aceast` locuire prin credin]` a lui Hristos \n inimile credincio[ilor (Efeseni 3, 17) se face vizibil`, este verificat` prin faptele care reprezint` urmarea, sau imitarea vie]ii Lui. F`r` acestea, \ntreg edificiul duhovnicesc r`m=ne asemenea unei case zidit` pe nisip, spulberat` de v=nturi [i de ploi (Matei 7, 2427).
VI. Generalizarea
Re]inem, a[adar, c` la dob=ndirea m=ntuirii trebuie s` ne aducem contribu]ia prin credin]` [i fapte bune, motiv pentru care acestea sunt numite condi]iile subiective ale m=ntuirii.
VII. Aplicarea
Lucrarea harului [i a credin]ei au finalitate \n via]a duhovniceasc` a credincio[ilor prin faptele bune. Acestea se \ndreapt` mai \nt=i spre Dumnezeu sub forma iubirii [i cinstirii pe care o manifest`m prin cele trei virtu]i teologice: credin]`, n`dejde [i dragoste. Apoi, faptele bune se refer` la via]a semenului [i a lumii, prin iubire, dreptate, pace, bl=nde]e, milostenie, iertare, r`bdare, etc. Nici propria persoan` nu se exclude din sfera faptelor bune, \n sensul c` fiecare credincios este dator s` \nl`ture rùl din fiin]a sa [i s`
446
Capitolul doi
cultive binele, s` se str`duiasc` a ie[i din egoism, s` evite p`catele, s` se cìasc` de cele s`v=r[ite, [i s`-[i formeze o inim` curat` \n care s` rodeasc` via]a de sfin]enie, spre des`v=r[irea \n virtute, dup` modelul vie]ii duhovnice[ti a lui Hristos.
--
Sfintele Taine plan dezvoltat

C`zut \n p`cat, omul nu se putea ridica singur, ci a fost nevoie de interven]ia direct` a lui Dumnezeu: Noi to]i am petrecut oarec=nd \n poftele trupului... fiind mor]i prin p`cate, dar ne-am f`cut vii \mpreun` cu Hristos, prin har sunte]i m=ntui]i... {i aceasta nu este de la voi, al lui Dumnezeu este darul... (Efeseni 2, 38). Dar a[a cum omul a p`c`tuit cu \ntreaga sa fiin]`, adic` cu sufletul prin neascultare, [i cu trupul prin poft`, tot astfel [i harul m=ntuitor se va referi at=t la trupul, c=t [i la sufletul nostru.
II. Anun]area temei

Formele v`zute l`sate de Dumnezeu ca mijloace de transmitere a harului m=ntuitor sunt Sfintele Taine, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.
III. Tratarea
1. Cuv=ntul tain` \nseamn` ceva ascuns, \nchis, ce nu poate fi p`truns cu mintea, ci trebuie primit prin credin]`. 2. Tainele sunt sfinte, fiindc` transmi]=ndu-ne harul m=ntuitor, ne cur`]esc de orice p`cat [i ne aduc sfin]enia. 3. Toate Sfintele Taine au fost instituite direct de c`tre M=ntuitorul. Sfin]ii Apostoli sunt numai iconomi ai tainelor lui Dumnezeu (I Corinteni 4, 1), adic` ei \mp`rt`[esc harul sfin]itor, r=nduind ca aceast` lucrare s` fie continuat` de episcopi [i preo]i. 4. Sfintele Taine au dou` p`r]i: a). Partea nev`zut` care este harul divin, izvor=t din jertfa r`scump`r`toare a Domnului [i pe care \l primim \n Biseric` prin lucrarea Sf=ntului Duh. b). Partea v`zut`, ca form` prin care s`v=r[itorul invoc` harul Sf=ntului Duh. Acesta este serviciul divin oficiat de slujitorul
Cateheze dogmatice
447
bisericesc, cu rostirea formulei sacramentale de invocare, sau de chemare a harului divin, precum [i a altor rug`ciuni \nso]itoare. 5. Sfintele Taine sunt \n num`r de [apte, dup` num`rul celor [apte daruri ale Duhului Sf=nt (Isaia 11, 23): Botezul, Mirungerea, Euharistia (|mp`rt`[ania, Cuminec`tura), Pocìn]a (Spovedania, M`rturisirea), Nunta (Cununia sau C`s`toria), Preo]ia (Hirotonia) [i Maslul. De aici vedem c` de[i harul este unul, el rode[te \n func]ie de trebuin]ele noastre de sfin]enie. 6. Materia Tainei intr` \n partea ei v`zut`. La Botez este apa; la Euharistie: p=inea [i vinul care se prefac \n Trupul [i S=ngele M=ntuitorului; la Taina Mirului, Sf=ntul Mir, iar la Maslu, untdelemnul sfin]it. 7. S`v=r[itorul Sfintei Taine este \n chip nev`zut M=ntuitorul, iar \n chip v`zut urma[ii r=ndui]i de Sfin]ii Apostoli, adic` episcopii [i preo]ii. 8. Primitorul Sfintelor Taine este orice cre[tin care a primit Taina Sf=ntului Botez, fiindc` numai \n urma Botezului cineva poate s` se numeasc` cre[tin [i membru al Bisericii. 9. Sunt Taine care se repet` [i Taine care nu se repet`: a) Tainele care se repet` sunt: Pocìn]a, Euharistia, Nunta, Maslul. b) Tainele care nu se repet` sunt: Botezul, Mirungerea [i Preo]ia. 10. Dup` efectul lor Tainele se \mpart \n trei categorii: a) Taine ale vie]ii spirituale: Botezul, Mirungerea [i Euharistia. b) Taine ale restabilirii trupe[ti [i suflete[ti: Pocìn]a [i Maslul. c) Taine speciale: Preo]ia [i Nunta.
IV. Recapitularea - Aprecierea

Ce sunt Sfintele Taine? (Forme v`zute prin care ni se transmite harul divin m=ntuitor sub form` nev`zut`). C=te Sfinte Taine are Biserica? (M=ntuitorul a l`sat [apte Sfinte Taine). Care sunt? (Botezul, Mirungerea, Euharistia, Pocìn]a, Cununia, Preo]ia [i Maslul). Cine le-a instituit? (M=ntuitorul nostru Iisus Hristos). Cine le aplic`? (Biserica prin sfin]ii ei slujitori). Care sunt p`r]ile unei Taine? (O parte nev`zut` care este harul divin; [i o parte v`zut`, redat` prin slujba de invocare a harului Sf=ntului Duh). Ce mai intr` \n partea v`zut` a Sfintei Taine? ({i materia ei). Care este aceasta? (La Botez apa; la Mirungere Sf=ntul Mir; la Euharistie p=inea [i vinul; la Maslu untdelemnul sfin]it).
448
Capitolul doi
Cine este primitorul Sfintei Taine? (Orice cre[tin care a primit Taina Botezului).
V. Asocierea
Av=nd o instituire divin`, Sfintele Taine au fost asem`nate cu ceremoniile religioase din Vechiul Testament, care [i ele au o instituire dumnezeiasc`. Deosebirea este \ns` esen]ial`, fiindc` numai Sfintele Taine aduc m=ntuirea, deoarece ele aduc harul divin m=ntuitor, pe c=nd ceremoniile religioase sunt simple forme cultice umbre ale celor viitoare, care se vor \mplini [i des`v=r[i \n Biserica lui Hristos.
VI. Generalizarea
Din cele tratate vedem c` Sfintele Taine sunt forme v`zute prin care ni se transmite harul divin necreat sfin]itor [i m=ntuitor al Sfintei Treimi, sub o form` v`zut`.
VII. Aplicarea
1. Primind prin Sfintele Taine harul divin necreat al Sfintei Treimi, ele ne ridic` duhovnice[te p=n` la des`v=r[irea P`rintelui ceresc, conform chem`rii M=ntuitorului: Fi]i des`v=r[i]i, precum [i Tat`l vostru cel din ceruri este des`v=r[it (Matei 5, 48). 2. Dat` fiind importan]a [i valoarea harului divin \n procesul m=ntuirii, se impune ca primirea Sfintelor Taine s` fie f`cut` cu vrednicie, ceea ce pretinde o preg`tire duhovniceasc` special` a credincio[ilor \naintea primirii lor.
--
Sf=nta Tain` a Botezului

Ce ne spune articolul al X-lea din Simbolul de credin]`? (M`rturisesc un botez \ntru iertarea p`catelor. Aceasta \nseamn` c` a[a cum prin p`cat a intrat moartea \n lume, prin jertfa r`scump`r`toare a Domnului primim harul divin m=ntuitor). Care sunt formele de transmitere a harului divin? (Sfintele Taine).
Cateheze dogmatice
449
II. Anun]area temei

Prima din cele [apte Sfinte Taine este cea a Botezului, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.
III. Tratarea
Taina Botezului a fost instituit` de M=ntuitorul, c=nd, desp`r]indu-se de Sfin]ii Apostoli, le-a dat porunc` zic=nd: Drept aceea, merg=nd \nv`]a]i toate neamurile, botez=ndu-le \n numele Tat`lui [i al Fiului [i al Sf=ntului Duh (Matei 28, 19). Taina Botezului este, deci, s`v=r[it` \n numele Sfintei Treimi. Botezul a avut loc pentru prima dat` la Cincizecime, adic` la Pogor=rea Sf=ntului Duh, c=nd s-a constituit prima comunitate cre[tin`. Sf=ntul Apostol Pavel arat` c` oric=]i ne-am botezat \n Iisus Hristos, \n moartea Lui ne-am botezat. Ne-am \ngropat prin botez \mpreun` cu El \n moarte, pentru c` a[a cum Hristos s-a ridicat din mor]i prin m`rirea Tat`lui, a[a s` umbl`m [i noi \ntru \nnoirea vie]ii (Romani 6, 35). Taina Botezului apar]ine operei de m=ntuire; este act al milei, al \ndur`rii [i iert`rii ce ne-a acordat-o Iisus Hristos pentru \nnoirea firii p`c`toase de alt`dat`, pentru redob=ndirea chipului lui Dumnezeu, cel dinainte de c`derea primului om \n p`cat. Accentu=nd aspectul nev`zut al tainei, Sf=ntul Apostol Pavel confirm` \mplinirea f`g`duin]ei pe care Domnul i-a facut-o lui Nicodim: ...dup` mila Lui ne-a m=ntuit prin baia na[terii din nou [i prin \nnoirea Duhului Sf=nt care l-a v`rsat peste noi din bel[ug prin Iisus Hristos M=ntuitorul nostru (Tit 3, 57). F`c=nd aceste preciz`ri, putem face distinc]ie \ntre botezul cre[tin ca tain` [i botezul spre pocìn]` s`v=r[it de Sf=ntul Ioan Botez`torul, dup` \ns`[i cuvintele sale: Eu v` botez cu ap` spre pocìn]`, dar cel ce vine dup` mine este mai mare dec=t mine... El v` va boteza cu Duh Sf=nt [i cu foc (Matei 3, 11). Botezul lui Ioan are un caracter simbolic, de a confirma m`rturisirea unui act de cìn]` ce venea din partea celor care \l primeau, pe c=nd botezul cre[tin efectueaz` prin Duhul Sf=nt o \nnoire sau rena[tere duhovniceasc`, [tergerea p`catului str`mo[esc [i a celorlalte p`cate personale. De aceea el este cu Duh Sf=nt [i cu foc, adic` arde [i spal` \n baia na[terii din nou orice \ntin`ciune a sufletului. Pentru a \n]elege mai bine aceast` na[tere duhovniceasc`, vom face compara]ia firii noastre n`scut` \n p`cat cu un pom s`lbatic. Dac` acestuia i se aplic` altoiul, \[i schimb` complet rodirea. Tot a[a [i firea, este schimbat` prin harul Botezului. Cel
450
Capitolul doi
botezat se \mbrac` \n Hristos, spre rodirea harului \n via]a lui duhovniceasc` (Galateni 3, 27), devenind membru al Bisericii [i fiu al lui Dumnezeu. Partea v`zut` const` \n afundarea de trei ori \n numele Sfintei Treimi, zic=nd formula: Boteaz`-se robul lui Dumnezeu (N) \n numele Tat`lui. Amin. {i al Fiului. Amin. {i al Sf=ntului Duh, Amin. Acum [i pururea [i \n vecii vecilor. Apa \n care se s`v=r[e[te Sf=nta Tain` trebuie s` fie curat` [i sfin]it`. Botezul se face prin afundare, deoarece \nsu[i numele de botez, derivat din limba greac` se t`lm`ce[te prin cufundare \n ap`. Botezul face parte dintre acele Sfinte Taine care nu se mai repet`. Sf=ntul Apostol Pavel spune: Un Domn, o credin]`, un botez (Efeseni 4, 5). La fel precizeaz` [i Simbolul de credin]`: m`rturisesc un botez pentru iertarea p`catelor.... Aceasta este regula general` [i se bazeaz` pe faptul c` a[a cum cineva se na[te o singur` dat` trupe[te, el rena[te duhovnice[te tot o singur` dat`. S`v=r[itorul Tainei este episcopul sau preotul, deoarece ei sunt succesorii legitimi ai Sfin]ilor Apostoli. Dac` \ns` vreun copil este \n situa]ia de a muri, orice credincios ortodox poate s`-l boteze, \n numele Sfintei Treimi, ceea ce se nume[te botez din necesitate, dar trebuie urmat de rug`ciunile rostite \n biseric` de episcop sau preot. Primitorii botezului sunt to]i aceia care doresc s` devin` m`dularele Trupului tainic al Domnului, fii ai lui Dumnezeu, deoarece to]i oamenii sunt chema]i la m=ntuire. Se pune problema: pot fi boteza]i [i copiii? Unii spun c` botezul copiilor nu ar fi necesar, deoarece ei sunt cura]i [i nu au p`cate. Pentru a-[i \nt`ri afirma]ia, aduc exemplul binecuv=nt`rii copiilor de Iisus, invoc=nd cuvintele Domnului: l`sa]i copiii [i nu-i opri]i s` vin` la Mine, c` a unora ca acestora este \mp`r`]ia cerului (Matei 19, 14). Cercet=nd dac` este valabil sau nu botezul copiilor, re]inem c` Biblia arat` c` p`catul mo[tenit de la primul om are un caracter universal, adic` se transmite la to]i oamenii dup` cum ne spune at=t de clar Sf=ntul Apostol Pavel: A[a cum printr-un om a intrat p`catul \n lume [i prin p`cat moartea, a[a moartea a trecut la to]i oamenii prin cel \n care to]i au p`c`tuit (Romani 5, 12). Deci nici copiii nu sunt scuti]i de moarte [i nici de p`cat, av=nd p`catul \n firea lor, cum spune psalmistul c` \ntru f`r`delegi m-am z`mislit [i \n p`cate m-a n`scut maica mea (Psalmul 50, 6; Iov 14, 4; Evrei 2, 14; I Corinteni 5, 22). M=ntuitorul \i d` pe copii ca pild` de urmat pentru via]a lor curat`, ei sunt doar termeni de compara]ie [i nimic mai mult, adic` sunt ar`tate calit`]ile de nevinov`]ie pe care trebuie s` le \mplineasc`
Cateheze dogmatice
451
mo[tenitorii \mp`r`]iei cerurilor. Dac` ei erau m=ntui]i, atunci nu mai aveau nevoie de binecuv=ntarea Domnului. Sf=ntul Grigore de Nazianz, t=n`r fiind [i neprimind \nc` botezul, se afla odat` pe marea \nvolburat` care \l amenin]a cu pieirea. Teama sa era c` va trece \nc`rcat de p`cate \n via]a ve[nic`. De aici concluzia lui: E mai bine atunci s` fii sfin]it f`r` s` o [tii, adic` s` prime[ti botezul, dec=t s` mori f`r` pecetea ini]ierii cre[tine. C=t prive[te importan]a credin]ei [i a pocìn]ei, acestea se refer` la cei maturi. Sf=ntul Apostol Petru la Cincizecime s-a referit la oameni maturi, care aveau diferite concep]ii, diferite obiceiuri, nu toate bune, la care trebuiau s` renun]e, iar cei boteza]i erau instrui]i \n cunoa[terea credin]ei dup` ce au primit botezul (Faptele Apostolilor 2, 4143). De altfel, credin]a copiilor este m`rturisit` de na[i, ca garan]i spirituali ai celui botezat. Sf=nta Scriptur` ne ofer` numeroase situa]ii c=nd m`rturisirea credin]ei cuiva are efectul dorit pentru un altul. A[a avem vindecarea sl`b`nogului prin credin]a altora, a slujitorului suta[ului (Matei 8, 513), a \nvierii fiicei lui Iair, a \nvierii fiului v`duvei din Nain, a fiicei femeii cananience, etc. Botezul copiilor nu este o noutate. El s-a practicat \nc` din perioada apostolic`, chiar de Sfin]ii Apostoli. Astfel, la Rusalii, printre cele 3000 persoane se aflau [i copii, care \i \nso]eau pe p`rin]ii lor. |n Noul Testament g`sim informa]ii c` Sfin]ii Apostoli au botezat casa suta[ului Corneliu (Fapte 10, 2), a Lidiei (Fapte 10, 15), a temnicerului din Filipi (Fapte 16, 3133), a lui {tefanas (I Corinteni 1, 16), a lui Crispus (Faptele Apostolilor 18, 8). Prin cas`, se \n]elegea atunci toat` familia natural`: so], so]ie, copii, personalul auxiliar, sclavii [i chiar cei lega]i de ea prin alte interese. Casa nu putea fi \n]eleas` f`r` copii (Luca 19, 9, Ioan 4, 53; I Timotei 3, 24, II Timotei 4, 19). Treptat s-a generalizat aproape numai botezul copiilor, deoarece p`rin]ii lor erau deja cre[tini.

De cine a fost instituit` Taina Botezului? (De \nsu[i M=ntuitorul c=nd a poruncit s` se propov`duiasc` Evanghelia la toat` f`ptura, botez=ndu-i... (Matei 28, 19). Ce rezult` de aici? (C` Botezul este universal, adic` to]i oamenii sunt chema]i la m=ntuire). Din textul Sfintei Evanghelii, ce vedem, \n numele cui se face Botezul? (|n numele Sfintei Treimi). Ce deosebire este \ntre botezul lui Ioan [i cel cre[tin? (Botezul lui Ioan era un simbol, pe c=nd botezul cre[tin \n numele Sfintei Treimi este o realitate
452
Capitolul doi
manifestat` prin iertarea p`catului str`mo[esc [i p`catelor personale, prin primirea calit`]ii de fiu al lui Dumnezeu [i membru al Bisericii). Cine poate s`v=r[i Botezul? (Episcopul [i preotul ca urma[i ai Sfin]ilor Apostoli. Mai poate s`v=r[i [i credinciosul ortodox, \n cazuri excep]ionale). Botezul copiilor este valabil? (Da, este valabil). Ce se impune \ns` dup` ce copiii sunt boteza]i? (Ca s` fie instrui]i \n cunoa[terea credin]ei Bisericii [i trìrea vie]ii cre[tine[ti).
V. Asocierea
Dup` Botez, copilul se \nvrednice[te de primirea harului m=ntuitor prin \nc` dou` Sfinte Taine ale Bisericii: Taina Sf=ntului Mir [i cea a Euharistiei. Care este explica]ia acestei r=nduieli bisericesti? Explica]ia o g`sim \n \ns`[i firea lucrurilor. Cel botezat este n`scut duhovnice[te, iar pentru a cre[te [i a se \nt`ri, are nevoie de putere; iar aceast` putere o prime[te prin darurile Duhului Sf=nt, care se transmit prin Taina Mirului. {i fiindc` se cuvine s` creasc` a[a cum spune Apostolul p=n` la statura b`rbatului des`v=r[it, la m`sura v=rstei deplin`t`]ii lui Hristos (Efeseni 4, 13), cel botezat, n`scut la o via]` nou` este \mp`rt`[it cu \nsu[i Trupul [i S=ngele Domnului. Prin aceasta, celui botezat i se \nt`re[te [i calitatea de membru al Bisericii dat fiind faptul c` to]i cei ce sunt membri ai Bisericii alc`tuiesc Trupul tainic al Domnului.
VI. Generalizarea
Taina Sf=ntului Botez este, a[adar, prima din cele [apte Taine ale Bisericii, care prin \ntreita afundare \n ap` \n numele Sfintei Treimi, acord` celui botezat harul Sf=ntului Duh, al iert`rii p`catului str`mo[esc [i a celorlalte p`cate, precum [i rena[terea la o via]` nou`, calitatea de fiu al lui Dumnezeu [i membru al Bisericii.
VII. Asocierea
Fiecare copil prime[te un nume cu prilejul oficierii Tainei Botezului. Cade-se ca acest nume s` fie al unui Sf=nt, pe care s`-l aib` mijlocitor c`tre Dumnezeu [i ocrotitor [i pild` de urmat \n via]`. O importan]` deosebit` o au [i na[ii, care sunt, ca p`rin]i spirituali ai pruncului botezat, r`spunz`tori \n fa]a lui Dumnezeu de credin]a pe care au m`rturisit-o pentru cel ce le-a devenit fin [i pentru evolu]ia lui duhovniceasc`, pentru ca acesta s`
Cateheze dogmatice
453
--
r`m=n` ata[at Bisericii noastre ortodoxe care l-a \mpreunat [i \mbr`cat \n Hristos. (La sf=r[it se poate c=nta \n comun cu credincio[ii: C=]i \n Hristos v-a]i botezat, \n Hristos v-a]i [i-mbr`cat. Aliluia).
Sf=nta Tain` a Mirungerii

A[a cum un copil nou-n`scut are nevoie de hran` trupeasc` pentru a se putea dezvolta spre maturitate, tot astfel [i dup` ce ne-am n`scut duhovince[te \n Hristos prin Botez, avem nevoie de hran` duhovniceasc` ca s` cre[tem p=n` la statura b`rbatului des`v=r[it, cum spune Sf=ntul Apostol Pavel (Efeseni 4, 13).
II. Anun]area temei

Aceast` hran` duhovniceasc` o primim ca dar al Sf=ntului Duh prin Taina Mirului, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.
III. Tratarea
Sf=nta Tain` a Mirului a fost instituit` de M=ntuitorul, \nainte de \n`l]area Sa la cer, c=nd le-a promis Sfin]ilor Apostoli trimiterea Sf=ntului Duh, aduc`tor de putere care \i va \mbr`ca cu daruri speciale (Luca 24, 49). Aceast` misiune s-a \mplinit la Cincizecime, c=nd, odat` cu Pogor=rea Sf=ntului Duh, s-au rev`rsat peste Sfin]ii Apostoli daruri duhovnice[ti deosebite. De aceea, Sfin]ii Apostoli, dup` ce s`v=r[eau Taina Sf=ntului Botez, puneau m=inile peste cei boteza]i, pentru a le \mp`rt`[i hrana duhovniceasc` de cre[tere \n Hristos a celor ce s-au \mbr`cat \n Hristos prin Botez, dup` cum ne este m`rturisit acest fapt, ar`t=ndu-se c` Apostolii cei din Ierusalim, auzind c` a primit Samaria cuv=ntul lui Dumnezeu, au trimis c`tre ei pe Petru [i pe Ioan, care cobor=ndu-se, s-au rugat pentru ei, ca s` primeasc` Duhul Sf=nt. C`ci \nc` nu se pogor=se peste nici unul dintre ei, ci numai boteza]i erau \n numele Domnului Iisus. Atunci puneau m=inile peste ei [i luau Duhul Sf=nt (Faptele Apostolilor 8, 1417). La fel, credincio[ii din Efes, boteza]i ini]ial numai cu botezul lui Ioan, au fost din nou boteza]i cu Botezul Sfintei Treimi
454
Capitolul doi
[i pun=ndu-[i Pavel m=inile peste ei, a venit Duhul Sf=nt peste ei... (Faptele Apostolilor 19, 17). Pe l=ng` punerea m=inilor, Sfin]ii Apostoli \mp`rt`[eau celor boteza]i darurile Sf=ntului Duh [i prin ungerea cu Sf=ntul Mir, dup` cum putem citi \n Sf=nta Carte: Iar cel ce ne \nt`re[te pe noi \mpreun` cu voi \n Hristos [i ne-a uns pe noi, este Dumnezeu. Care ne-a [i pecetluit pe noi [i a dat arvuna Duhului \n inimile noastre (II Corinteni 1, 2122). (Acela[i lucru \l redau [i textele din Efeseni 4, 30 [i I Ioan 2, 20 [i versetul 27). Dintre cele dou` forme, ungerea cu Sf=ntul Mir s-a generalizat [i a r`mas definitiv` \n via]a Bisericii, datorit` faptului c` \nmul]indu-se num`rul credincio[ilor, Sfin]ii Apostoli nu se mai puteau deplasa mereu \n toate localit`]ile, iar ungerea cu Sf=ntul Mir se putea generaliza mai u[or, efectul duhovnicesc fiind acela[i. De la Sfin]ii Apostoli, Biserica cre[tin` primar` a practicat Taina Mirungerii celor boteza]i, dup` cum ne confirm` canonul 7 al Sinodului II ecumenic (381) sau scrierile Sfin]ilor P`rin]i. A[a, spre exemplu, Sf=ntul Chiril al Ierusalimului spune foarte clar: vou`, dup` ce a]i ie[it din cristelni]a Sfintei Ape, vi s-a dat ungerea, pre\nchipuirea aceleia cu care a fost uns Hristos; iar aceasta este Sf=ntul Duh. Urm=nd acestei practici dintotdeauna a Bisericii, Taina Mirului se aplic` [i ast`zi imediat dup` Botez prin ungerea cu Sf=ntul Mir la ochi, n`ri, gur`, urechi [i la frunte, pentru sfin]irea organelor de sim]. Ungerea la piept [i la spate se face pentru sfin]irea voin]ei, iar la m=ini [i la picioare, pentru sfin]irea faptelor. Darurile Duhului Sf=nt sunt \mp`rt`[ite odat` cu mirungerea [i rostirea formulei r`mase din practica apostolic`: Pecetea darului Duhului Sf=nt (II Corinteni 1, 2). Sf=ntul Mir este format din untdelemn, vin [i 38 diferite aromate, sfin]it \n Joia Sfintelor Patimi de c`tre episcopi [i distribuit fiec`rui preot pentru s`v=r[irea Tainei. Mirungerea \mparte darurile Sf=ntului Duh, asemenea darurilor primite de Sfin]ii Apostoli la Cincizecime. Mirul fiind o ungere, reprezint` un semn, sau o pecete cum spune Sf=ntul Apostol Pavel. Este pecetea lui Hristos, fiindc` numele de Hristos \nseamn`, tradus \n limba noastr`: Unsul, Cel uns, adic` Mesia. Chiar [i \n legea veche, ungerea avea mare importan]`, dup` cum o atest` ungerea regelui David cu mir din cornul lui Samuel [i astfel a odihnit Duhul Domnului asupra lui (I Regi 16, 13). Fiind socotit izvor de sfin]enie, Sfintul Mir este folosit [i la sfin]irea antimiselor pe care se s`v=r[e[te sf=nta liturghie, precum [i la sfin]irea bisericilor. Aceast` Tain` este s`v=r[it` de episcop, sau de preot celui de cur=nd botezat, dar mai poate fi aplicat` [i celor ce se \ntorc
Cateheze dogmatice
455
la Biserica Ortodox`, boteza]i fiind cu Botezul Sfintei Treimi. Aplic=ndu-se odat` cu taina Sf=ntului Botez, ea nu se mai repet`. Nu to]i cre[tinii accept` Sf=nta Tain` a Mirului. Unii o socotesc ca nefiind necesar`, deoarece noi prin Taina Sf=ntului Botez, ne-am n`scut la o via]` nou`, duhovniceasc` (Ioan 3, 6) [i ne-am sp`lat, sfin]it, \ndrept`]it \n numele Domnului Iisus [i \n Duhul Dumnezeului nostru (I Corinteni 6, 11). Dar Taina Sf=ntului Mir ne \mp`rt`[e[te [i alte daruri. {tim, de pild`, c` mai multe Sfinte Taine \mp`rt`[esc iertarea p`catelor. A[a este Taina Botezului, a Pocìn]ei [i a Euharistiei. {i cu toate c` cel botezat a primit iertarea p`catelor prin Taina Botezului, la aceasta se adaug` imediat [i \mp`rt`[irea cu Trupul [i S=ngele Domnului, pentru a \nmul]i darurile Sf=ntului Duh. La fel [i Taina Mirului nu repet` acelea[i daruri ale Sf=ntului Duh, primite la Botez, ci adaug` [i altele care s` dea putere spre cre[terea [i dezvoltarea duhovniceasc` (vezi Isaia 11, 2; I Ioan 2, 2027; Efeseni 1, 14; 4, 30). |n practic`, Biserica romano-catolic` [i cea protestant` aplic` aceast` Sf=nt` Tain` copiilor \ntre 712 ani, fiind numit` confirmare [i fiind s`v=r[it` numai de episcop. Am v`zut \ns` c` la Botezul Domnului a fost prezent [i Sf=ntul Duh, iar la Cincizecime odat` cu pogor=rea Sf=ntului Duh s-au \mp`rt`[it [i darurile Sale.

Cine a instituit Sf=nta tain` a Mirului? (Domnul [i M=ntuitorul nostru Iisus Hristos). Cine a aplicat aceast` Sf=nt` Tain` [i \n ce form`? (Sfin]ii Apostoli dup` pogor=rea Sf=ntului Duh, sub dou` forme: a punerii m=inilor [i mirungerii). Care dintre aceste dou` forme s-a generalizat [i a r`mas [i azi stabil` \n Biseric`? (Sub forma mirungerii). C=nd se s`v=r[e[te aceast` Sf=nt` Tain` [i ce efecte are? (Se s`v=r[e[te dup` Sf=ntul Botez, \n cadrul aceleia[i slujbe pentru a transmite darurile Duhului Sf=nt de \nt`rire duhovniceasc`, tuturor celor n`scu]i prin Botez la o via]` nou`, spiritual`). Cum se numesc cei ce primesc taina Botezului [i Mirului? (Se numesc cre[tini de la Hristos care \nseamn` Unsul lui Dumnezeu). Care este formula rostit` de preot prin care ni se ofer` darurile Duhului Sf=nt? (Pecetea darului Duhului Sf=nt). De unde este luat` aceast` formul`? (Din Sf=nta Scriptur`, ea reprezent=nd cuvintele Sf=ntului Apostol Pavel din II Corinteni 1, 2122).
456
V. Asocierea
Capitolul doi
Privind numirile tainei, am v`zut c` ea se nume[te punerea m=inilor (Faptele Apostolilor 8, 1518), precum [i ungere (I Ioan 2, 20); [i pecetluire (I Corinteni 1, 2122). |n primul caz, nu trebuie s` facem confuzie \ntre punerea m=inilor care este Taina Mirului [i punerea m=inilor preo]imii (I Timotei 4, 14), care este o alt` Sf=nt` Tain`, cea a Preo]iei, sau Hirotoniei. Untdelemnul bucuriei, sau al m=ntuirii cum i se mai spune, este untdelemnul binecuv=ntat, care se toarn` \n apa Botezului [i este un simbol al darului Duhului Sf=nt care s-a cobor=t odat` cu sfin]irea apei Botezului. Spre deosebire de untdelemnul simbolic, Sf=ntul Mir ne transmite \n mod real roadele Duhului Sf=nt. La fel nu trebuie confundat nici cu untdelemnul de la Taina Maslului.
VI. Generalizarea
Din cele tratate p=n` aici vedem c` Taina Sf=ntului Mir este acea Sf=nt` Tain` care prin pecetea darului Duhului Sf=nt sub forma v`zut` a Sf=ntului Mir, ne \mp`rt`[e[te harul [i darul sfin]itor spre \nt`rirea, cre[terea [i dezvoltarea noastr`, dup` ce ne-am \mbr`cat \n Hristos prin Taina Botezului.
VII. Aplicarea
Primind darurile Duhului Sf=nt pentru \nt`rirea noastr`, asemenea mirului binemirositor, trebuie s` se depun` toat` str`dania de a face aceste daruri roditoare prin aroma faptelor noastre bune. Noi am primit \n mod real darurile Sf=ntului Duh spre \nt`rirea duhovniceasc`. Dar aceast` \nt`rire sau putere nu trebuie l`sat` \n amor]ire. A[a cum, de pild`, puterea unui mu[chi, de la m=n`, sau de la picior, care fiind neexersat, oric=t` putere ar primi prin hrana ce o acumuleaz` din organism, \[i pierde de la un timp dinamismul [i rodnicia, tot astfel [i harul care este \n noi (I Timotei 4, 14) face vie roada Duhului, adic` dragostea, bucuria, pacea, \ndelunga r`bdare, bun`tatea, facerea de bine, credin]a, bl=nde]ea, cump`tarea (Galateni 5, 22), prin str`dania noastr` de zi cu zi.
--
Cateheze dogmatice
457
Sf=nta Tain` a Euharistiei

Ce ne \ndeamn` porunca \nt=ia bisericeasc`? (S` particip`m cu regularitate la Sf=nta Liturghie). Ce este Sf=nta Liturghie? (Este slujba bisericeasc` \n cadrul c`reia cinstitele daruri de p=ine [i vin aduse de credincio[i, se prefac \n Trupul [i S=ngele Domnului, spre \mp`rt`[irea lor).
II. Anun]area temei

Aceasta se \nt=mpl` prin jertfa [i taina dumnezeie[tii Euharistii, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.
III. Tratarea
Prima liturghie a s`v=r[it-o M=ntuitorul la Cina cea de Tain`, \n Joia Sfintelor Patimi, c=nd a instituit Sf=nta Euharistie, ca o jertf` de mul]umire adus` lui Dumnezeu Tat`l prin prefacera p=inii [i vinului \n Cinstitul Trup [i S=nge al Sù, \mp`rt`[ind-o Sfin]ilor Apostoli ca un nou leg`m=nt, spre iertarea p`catelor, spre \mp`carea cu Dumnezeu [i spre comuniunea dintre ei (Matei 26, 2628). {i a l`sat Domnul cu porunc` Sfin]ilor Apostoli s` repete p=n` la sf=r[itul veacurilor, prefacerea p=inii [i vinului \n Sf=ntul Trup [i S=nge, \ntru amintirea Sa (Luca 22, 19). Desigur aceast` prefacere este o tain` ad=nc` [i plin` de str`lucire \ntrec=nd puterea noastr` de \n]elegere. O putem sim]i doar prin credin]` [i o putem face vie [i lucr`toare \n via]a noastr` prin \mp`rt`[irea cu Sf=ntul Trup [i S=nge al Domnului, c=nd intr`m \n comuniune cu El, asemenea vi]ei cu ml`di]a, dup` \nse[i cuvintele Sale (Ioan 15, 19). De fapt, \nc` din timpul activit`]ii Sale, Domnul a anticipat aceast` Sf=nt` Tain`, spun=ndu-le [i atunci tot a[a de deslu[it: Amin, amin grìesc vou`: de nu ve]i m=nca Trupul Fiului Omului [i nu ve]i bea S=ngele Lui, nu ve]i avea via]` \n voi... (Ioan 6, 5358). {i ne\n]eleg=nd ad=ncul tainei, mul]i s-au smintit chiar [i L-au p`r`sit (Ioan 6, 66). Le era prea greu s` \n]eleag` ceea ce mintea nu putea s` p`trund` iar credin]a nu le era luminat` suficient... Nu le-a mai r`mas dec=t s` se \ntrebe cu mirare: greu este cuv=ntul acesta. Cine poate s`-l asculte? (Ioan 6, 60). De aceea, \n]elegerea acestei Sfinte Taine [i Jertfe este rezervat` exclusiv credin]ei; ea este mereu
458
Capitolul doi
minune descoperit` de Dumnezeu [i oferit` tuturor spre \mp`rt`[irea \ntr-o comuniune de dragoste, de pace [i de unitate. {i tocmai pentru c` mintea omului nu poate s` o patrund`, Apostolul se \ntreab` numai, f`r` a r`spunde: Paharul binecuv=nt`rii, pe care-l binecuv=nt`m nu este oare \mp`rt`[irea cu S=ngele lui Hristos? P=inea pe care o fr=ngem nu este oare \mp`rt`[irea cu Trupul Lui Hristos? C`ci o p=ine, un trup suntem cei mul]i; c`ci to]i ne \mp`rt`[im dintr-o p=ine (I Corinteni 10, 1617). Iar pentru a \mplini porunca Domnului, primii Lui \nchin`tori \n toate zilele, a[tept=nd cu un cuget \n templu [i fr=ng=nd prin case p=inea, primeau hrana cu bucurie [i cu bun`tatea inimii, lùd=nd pe Dumnezeu [i av=nd har la tot poporul (Faptele Apostolilor 2, 4647). Fiind vorba de Trupul care se fr=nge [i de S=ngele Legii celei Noi care se vars` spre iertarea p`catelor, Taina Euharistiei este \n acela[i timp [i Jertfa Mielului lui Dumnezeu. |n ea este prezent Trupul [i S=ngele de pe Crucea Golgotei, dar \ntr-o form` nes=ngeroas`, repet=ndu-se \ns` pentru mul]i, pentru to]i cei ce doresc s` se \mp`rt`[easc` de roadele iert`rii lui Dumnezeu prin jertfa de iubire a Fiului Sù. De aici vedem c` materia Tainei o constituie Cinstitele Daruri care se vor preface \n Trupul [i S=ngele Domnului; adic` p=inea dospit` din gr=u curat [i vinul din struguri, a[a cum acestea au fost la Cina cea de Tain`. Partea v`zut` a tainei o constituie p=inea dospit` [i vinul, iar partea nev`zut`, transformarea sau prefacerea acestora \n Sf=ntul Trup al Domnului. Prefacerea are loc \n cadrul sfintei liturghii, c=nd, dup` cuvintele preotului: Ale Tale dintru ale Tale..., credincio[ii \ngenuncheaz` \n semn de evlavie [i c=nt`: Pe tine Te lùd`m..., \n care timp preotul roste[te rug`ciunea de chemare a Sf=ntului Duh, numit` Epiclez`, prin care cere, invoc` prezen]a Sf=ntului Duh pentru prefacerea p=inii [i vinului \n Trupul [i S=ngele Domnului. S`v=r[itorii acestei Sfinte Taine sunt episcopii [i preo]ii. Am v`zut c` prima liturghie sau prefacere a fost s`v=r[it` de M=ntuitorul la Cina cea de Tain`. El a poruncit apoi Sfin]ilor Apostoli [i nu altora, s` fac` aceasta \ntru pomenirea Sa p=n` la sf=r[itul veacurilor (Luca 22, 19). Sfin]ii Apostoli ca slujitori [i iconomi ai tainelor lui Dumnezeu (I Corinteni 4, 1), au l`sat la r=ndul lor pe anumi]i urma[i ca s` le continue aceast` misiune. Ace[tia sunt episcopii [i preo]ii sfin]i]i de ei. Sav=r[itorii Tainei sunt mijlocitori care aduc darurile spre sfin]ire [i prefacere. M=ntuitorul \nsu[i a[a cum sun` rug`ciunea dinainte de ie[irea cu
Cateheze dogmatice
459
Darurile este: Cel ce aduce [i Cel ce se aduce, Cel ce prime[te [i cel ce \mparte. Misiunea preotului este totu[i \n aceste momente cum spune Sf=ntul Ioan Gur` de Aur mai mare dec=t a \ngerilor, fiindc` \ngerii stau numai \n jurul Tronului lui Dumnezeu, pe c=nd la cuvintele preotului, Domnul \nsu[i coboar` spre a se jertfi din nou \n mod tainic spre iertarea p`catelor [i spre via]a de veci a credincio[ilor. Primitorii tainei sunt to]i credincio[ii Bisericii: copii, tineri, b`rba]i sau femei, p`c`to[i sau mai pu]in p`c`to[i, to]i care simt nevoia comunic`rii cu Dumnezeu, a cur`]iei de p`cat, a \mp`c`rii cu semenii, a \ndrept`rii vie]ii, a \ns`n`to[irii suflete[ti [i trupe[ti. Din cele tratate mai sus vedem c` efectele sau roadele Tainei Euharistiei sunt at=t \n via]a credincio[ilor, c=t [i \n via]a Bisericii. |n primul r=nd, unirea cu Hristos \n Sf=nta Taina a Euharistiei lucreaz` \n via]a credincio[ilor o \nnoire, dup` modelul vie]ii Domnului. |n al doilea r=nd, roadele Cuminec`turii se refer` [i la via]a Bisericii ca o p=ine, un trup suntem mul]i; c`ci to]i ne \mp`rt`[im dintr-o p=ine (I Corinteni 10, 17), spune Sf=ntul Apostol Pavel. Sf=ntul Ioan Damaschinul arat` c` Euharistia se nume[te |mp`rt`[anie, c`ci prin ea ne \mp`rt`[im cu dumnezeirea lui Hristos. Se nume[te [i Cuminec`tur`... pentru c` prin ea ne cuminec`m cu Hristos [i... prin ea ne cuminec`m [i ne unim unii cu al]ii, pentru c` ne \mp`rt`[im dintr-o singur` p=ine [i devenim to]i un trup (I Corinteni 10, 1617; Romani 12, 5) [i un s=nge al lui Hristos [i m`dulare unii altora, ajung=nd to]i \mpreun` trup al lui Hristos (I Corinteni 12, 27).

Care este deosebirea Sfintei Taine a Euharistiei fa]` de celelalte Sfinte Taine? (Dac` prin celelalte Taine ale Bisericii se transmite harul necreat [i m=ntuitor al Sfintei Treimi, prin Taina Euharistiei ni se transmite \nsu[i Trupul [i S=ngele Domnului spre iertarea p`catelor [i spre via]a de veci). C=nd a fost instituit` aceast` Sf=nt` Tain`? (Ea a fost instituit` de \nsu[i Domnul [i M=ntuitorul nostru Iisus Hristos la Cina cea de Tain`, c=nd a pref`cut p=inea [i vinul \n Trupul [i S=ngele Sù, l`s=nd porunca s` facem aceasta \ntru pomenirea Sa). Vedem de aici c` Taina Euharistiei se mai deosebe[te de celelalte Sfinte Taine [i prin aceea c` ea este [i o jertf` ce ni se ofer` spre iertarea p`catelor, spre \mp`carea cu Dumnezeu [i spre comuniunea de iubire a celor ce se \mp`rt`[esc din ea. C=nd se prefac Cinstitele Daruri \n Trupul [i
460
Capitolul doi
S=ngele Domnului? (|n timpul rug`ciunii de invocare a Sf=ntului Duh, numit` [i Epiclez`, rostit` de preot \n Altar, c=nd credincio[ii \ngenunchia]i c=nt` \mpreun` cu strana: Pe Tine Te lùd`m...). Cum explic`m noi aceast` prefacere? (Noi nu ne putem explica aceast` transformare, fiindc` ea dep`[e[te puterea noastr` de \n]elegere. O primim \n via]a noastr` prin credin]`). Dac` Euharistia este Taina comuniunii [i unit`]ii Bisericii, este clar oricui c` dezbinarea dintre \nchin`torii Domnului este un p`cat. De aceea Biserica se roag` totdeauna pentru unitatea celor ce cred [i-L m`rturisesc pe Hristos ca M=ntuitor al lor.
V. Asocierea
Via]a duhovniceasc` este asem`nat` \n dezvoltarea ei cu via]a fizic`, biologic`. A[a cum via]a apare prin na[tere, prime[te putere [i se dezvolt` prin hran` \n condi]ii de s`n`tate, tot astfel [i la via]a duhovniceasc` ne na[tem odat` cu primirea Tainei Sf=ntului Botez, primim putere prin darurile Sf=ntului Duh, odat` cu harul Tainei Mirului, iar apoi sf=nta Biseric` ne ofer` spre dezvoltare [i cre[tere o hran` duhovniceasc` cu totul deosebit`, [i anume, \mp`rt`[irea cu \nsu[i Trupul [i S=ngele Domnului. Pe de alt` parte, Taina Euharistiei este str=ns legat` [i precedat` de Taina Sfintei Pocìn]e, dup` \ndemnul Sf=ntului Apostol Pavel: s` se cerceteze \ns` omul pe sine, [i a[a s` m`n=nce din p=ine [i s` bea din pahar. C`ci cel ce m`n=nc` [i bea cu nevrednicie \[i m`n=nc` [i \[i bea os=nda, nesocotind Trupul Domnului (I Corinteni 11, 2829). Ne explic`m mai bine necesitatea acestei preg`tiri, dac` ne g=ndim la faptul c` ori de c=te ori primind \n casa noastr` un oaspete mai deosebit ne punem lucrurile \n bun` r=nduial`. Tot astfel, primind pe \nsu[i Dumnezeu \n sufletul nostru, \n via]a noastr`, ne punem \ntreaga fiin]` \n r=nduial`, pentru a ne vrednicii de primirea Lui.
VI. Generalizarea
Vedem din cele de mai sus c` Sf=nta Euharistie este Taina [i Jertfa nes=ngeroas` care ne \mp`rt`[e[te sub forma p=inii [i vinului |nsu[i Sf=ntul Trup [i S=nge al Domnului spre iertarea p`catelor [i spre via]a de veci.
VII. Aplicarea
Poruncile biserice[ti ne \ndeamn` cu st`ruin]` s` particip`m cu regularitate la sf=nta liturghie [i s` ne \mp`rt`[im dup` necesitate,
Cateheze dogmatice
461
--
sau cel pu]in \n cele patru posturi, sau chiar [i numai \n Postul Pa[telui, pentru a \nt=mpina Sfintele Patimi [i m`rita |nviere a Domnului, \mp`rt`[indu-ne din roadele iert`rii Sale. Ar fi bine, \ns` pentru progresul nostru duhovnicesc s` ne \mp`rt`[im \n fiecare lun`. |nainte de primirea Sfintei Taine, credinciosul trebuie s` se preg`teasc` \n mod deosebit, dat` fiind importan]a [i aten]ia ce se cuvine a i se acorda. Sub aspect duhovnicesc ne preg`tim pentru primirea Euharistiei prin Taina Spovedaniei, iar sub aspect trupesc se recomand` pe c=t posibil s` postim c=teva zile \nainte, sau cel pu]in \nainte de-a ne \mp`rt`[i s` nu m=ncam nimic. Se impune apoi, s` citim canonul r=nduit de Sf=nta Biseric`, aflat \n c`r]ile de rug`ciuni; iar \n timpul cuminec`rii s` avem \n m=n` lum=narea [i s` ne apropiem cu zdrobire de inim` [i cu bucurie duhovniceasc` de \mp`rt`[anie. Dup` \mp`rt`[anie se cuvine s` rostim rug`ciunea de mul]umire, s` nu s`rut`m icoanele, s` nu scuip`m, s` nu clevetim, ci s` ar`t`m \n vie]uirea noastr` de zi cu zi chipul Domnului cu care ne-am \mp`rt`[it.
Sf=nta Tain` a Pocìn]ei

Cunosc=nd sl`biciunile firii omene[ti supus` p`catului, M=ntuitorul, pe l=ng` Taina Botezului, a Mirului [i a Euharistiei, a mai instituit \nc` un mijloc de dob=ndire a harului divin spre \ns`n`to[irea firii c`zut` \n p`cat.
II. Anun]area temei

Aceasta este Taina pocìn]ei, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.
III. Tratarea
|n general pocìn]a exprim` regretul fa]` de o fapt` rea s`v=r[it`, d=nd expresie vinov`]iei ce apas` con[tiin]a, datorit` p`catului. Acest regret se \ndreapt` spre Dumnezeu sub forma cìn]ei, \n scopul dob=ndirii iert`rii aduc`toare de lini[te [i pace sufletului. |n felul acesta, pocìn]a este \nt=lnit` la toate religiile,
462
Capitolul doi
exteriorizat` \n forme deosebit de variate. Preg`tind calea Domnului, pocìn]a era tema predicii Sf=ntului Ioan Botez`torul. Chiar [i M=ntuitorul \[i \ncepe activitatea Sa cu cuvintele: Pocì]i-v` c` s-a apropiat \mp`r`]ia cerurilor (Matei 4, 17). Altfel spus, \nt=mpina]i \mp`r`]ia lui Dumnezeu nu oricum, ci prin schimbarea vie]ii, a modului de a g=ndi, de a sim]i, de a voi, de a f`ptui. Pe l=ng` acest aspect, M=ntuitorul imprim` pocìn]ei [i un caracter special, deosebit de cel cunoscut p=n` la El, [i anume cel de Sf=nta Tain`, ca purt`toare a harului iert`rii [i dezleg`rii de p`cate. Pocìn]a astfel \n]eleas` a fost practicat` la \nceput de c`tre M=ntuitorul \n cadrul activit`]ii Sale mesianice, prilejuit` de acordarea vindec`rilor prin iertarea p`catelor. A fost apoi f`g`duit` ca un l`s`m=nt divin Sfin]ilor Apostoli \n calitatea lor de continuatori ai activit`]ii Sale \n lume, c=nd le-a spus: Amin grìesc vou`: oric=te ve]i lega pe p`m=nt, vor fi legate [i \n cer [i oric=te ve]i dezlega pe p`m=nt, vor fi dezlegate [i \n cer (Matei 18, 18; 16, 19). Puterea de a lega [i dezlega p`catele oamenilor a fost acordat` \ns` de c`tre M=ntuitorul Sfin]ilor Apostoli abia dup` ce a c=[tigat harul sfin]itor. {i aceasta se \nt=mpl` dup` \nvierea Sa, c=nd adres=ndu-se Sfin]ilor Apostoli, a suflat asupra lor [i le-a zis: lua]i Duh Sf=nt, c`rora ve]i ierta p`catele, vor fi iertate, [i c`rora le ve]i ]ine, vor fi ]inute (Ioan 20, 2223). De atunci Taina Pocìn]ei a fost ne\ntrerupt aplicat` \n via]a credincio[ilor de c`tre Biseric`, prin urma[ii autoriza]i ai Sfin]ilor Apostoli, adic` prin episcopi [i preo]i. Ca Sf=nt` Tain`, Pocìn]a are trei faze: M`rturisirea p`catelor, rug`ciunea de dezlegare [i canonul. M`rturisirea p`catelor cuprinde \n sine trei aspecte duhovnice[ti: recunoa[terea st`rii de p`c`to[enie, regretul sau cìn]a pentru p`catul s`v=r[it [i hot`r=rea de a nu mai s`v=r[i p`catul. Aceste aspecte apar evidente \n via]a fiului risipitor c=nd [i-a venit \n sine, dup` ce s-a cìt de situa]ia \n care l-a dus p`catul, lu=nd hot`r=rea ridic`rii, va m`rturisi cu zdrobire de inim`: Tat`, am gre[it la cer [i \naintea ta [i nu sunt vrednic s` m` numesc fiul tù.... La fel [i Zacheu, dup` ce se cìe[te de p`catele sale, m`rturisindu-le M=ntuitorului, ia hot`r=rea de a se \ndrepta... A doua faz` este cea a dezleg`rii primit` \n urma cìn]ei [i m`rturisirii tuturor p`catelor. Iar cea de a treia faz` este canonul, sau epitemia dat` de preotul duhovnicesc cu scopul de a ajuta pe cel ce a luat hot`r=rea \ndrept`rii, s` \mplineasc` acest lucru, prin anumite exerci]ii duhovnice[ti. Canonul este astfel asemenea unui leac ajut`tor. Epitimia (sau canonul) const` din rug`ciuni, posturi,
Cateheze dogmatice
463
acte de binefacere, etc. Ele se dau de c`tre preotul duhovnic \n urma unei atente deliber`ri, \n func]ie de p`catele s`v=r[ite. Din cele de mai sus putem stabili c` s`v=r[itorul Tainei este episcopul sau preotul duhovnic, ca succesori direc]i [i autoriza]i ai Sfin]ilor Apostoli. Primitorul este orice credincios al Bisericii care sim]indu-[i con[tiin]a \mpov`rat` simte nevoia dob=ndirii iert`rii din partea lui Dumnezeu [i a eliber`rii din p`cat. De aceea, cel ce se apropie de aceast` Tain` trebuie s` \ndeplineasc` [i anumite condi]ii. S` se cìasc` \n mod sincer de p`catele s`v=r[ite, s` ia hot`r=rea de a se \ndrepta, [i s` se vad` \n via]a lui duhovniceasc` aceast` \ndreptare, s`-[i m`rturiseasc` toate p`catele, [tiut fiind c` p`catele nem`rturisite nu sunt iertate, fiindc` numai prin m`rturisirea lor te cur`]e[ti, sau te eliberezi de ele. De fapt, aceasta este [i o problem` de restabilire a drept`]ii \n fa]a lui Dumnezeu. Adic`, a[a cum nu ]i-a fost greu sau ru[ine s` s`v=r[esti p`catul, tot astfel nu trebuie s`-]i fie greu s`-l m`rturise[ti... |n sf=r[it, s` \ndeplineasc` epitimia sau canonul primit din partea preotului duhovnic. Partea v`zut` a Tainei Pocìn]ei este \ns`[i m`rturisirea p`catelor. La \nceput aceast` m`rturisire era public`, \n fa]a \ntregii ob[ti a credincio[ilor, apoi a devenit particular`, \n scaunul spovedaniei, sub epitarhilul preotului, la icoana M=ntuitorului [i \n prezen]a Lui nev`zut`, care ascult=nd m`rturisirea p`catelor, acord` prin cuvintele preotului dezlegarea. Partea v`zut` a Tainei este [i pronun]area dezleg`rii de p`cate pe care o face preotul \n urma m`rturisirii penitentului: Domnul [i Dumnezeul nostru Iisus Hristos cu darul [i cu \ndur`rile iubirii Sale de oameni s` te ierte pe tine fiule (N) [i s`-]i lase toate p`catele. {i eu nevrednicul preot [i duhovnic, cu puterea ce-mi este dat`, te iert [i te dezleg de toate p`catele tale, \n numele Tat`lui [i al Fiului [i al Sf=ntului Duh. Amin. Efectele Tainei Pocìn]ei sunt: iertarea acordat` [i primirea \mp`c`rii cu Dumnezeu [i cu semenii, redob=ndirea harului divin m=ntuitor, a p`cii [i lini[tei duhovnice[ti. Sunt unii cre[tini, de nuan]` neoprotestant`, care, de[i le place s` se numeasc` pocì]i, nu accept` totu[i Taina Pocìn]ei. Ei spun c` m`rturisirea trebuie f`cut` direct lui Dumnezeu, a[a cum a f`cut psalmistul (Psalmul 50, 35; 32, 5), fiindc` numai Dumnezeu poate ierta p`catele. M`rturisirea f`cut` \ns` direct lui Dumnezeu \n Vechiul Testament nu se refer` la Taina Pocìn]ei, fiindc` aceasta a fost l`sat` de c`tre M=ntuitorul. |n Legea Veche nici nu exista. C=t despre iertarea p`catelor, \ntr-adev`r numai Dum-
464
Capitolul doi
nezeu iart` p`catele. Preotul este doar un mijlocitor care administreaz` darul de a lega [i dezlega, cu care M=ntuitorul i-a \mputernicit pe Apostoli, iar ace[tia, la r=ndul lor l-au l`sat episcopilor [i preo]ilor, ca unii care sunt continuatorii activit`]ii lor. Pe drept putea spune Sf=ntul Ioan Gur` de Aur \n acest sens: C=te fac preo]ii jos, le \nt`re[te Hristos sus, [i Judecata robilor o confirm` St`p=nul. Mai spun apoi cei ce nu accept` Taina Pocìn]ei c` m`rturisirea trebuie s` fie f`cut` de c`tre credincio[i \ntre ei, conform spuselor Sf=ntului Apostoi Iacob: M`rturisi]i-v` unul altuia p`catele [i v` ruga]i unul pentru altul... (Iacob 5, 16). Citind \ns` contextul vedem c` unul [i altul reprezint` tocmai pe preot [i pe credincios (vezi versetele 14 [i 15).

Cine a instituit [i aplicat pentru prima data Taina Poc`n]ei? (M=ntuitorul nostru Iisus Hristos). Cine a dat puterea Apostolilor de a lega [i dezlega p`catele oamenilor? (Tot M=ntuitorul). Exista \naintea venirii M=ntuitorului Sf=nta Tain` a Pocìn]ei? (Nu exista). Dar ce era pocìn]a? (Era o virtute, sau o putere a sufletului determinat` de regretul fa]` de p`catul s`v=r[it, sau de vinov`]ia care ap`sa con[tiin]a). Ce ofer` \n mod special Taina Pocìn]ei? (Ofer` harul dezleg`rii de p`cate [i a \mp`c`rii cu Dumnezeu [i cu semenii). De ce Taina Pocìn]ei se mai nume[te [i M`rturisire? (Fiindc` dezlegarea p`catelor sau iertarea vine \n urma m`rturisirii lor. De aceea, m`rturisirea trebuie precedat` de cìn]`, [i urmat` de hot`r=rea de a nu mai gre[i). Cine ne ajut` s` ne \ndrept`m via]a duhovniceasc`? (Epitimia sau canonul). Preo]ii, av=nd [i ei p`cate, pot acorda altora dezlegarea de p`cate? (Dezlegarea de p`cate o acord` Dumnezeu, preo]ii fiind mijlocitorii autoriza]i pentru dob=ndirea iert`rii p`catelor).
V. Asocierea
P`rin]ii Bisericii pun Taina Pocìn]ei \n leg`tur` cu Taina Botezului [i arat` c` precum apa cur`]itoare a Botezului ne iart` p`catul str`mo[esc [i p`catele personale, tot astfel [i lacrimile pocìn]ei ne aduc din partea lui Dumnezeu, prin mijlocirea preotului duhovnic, harul iert`rii p`catelor [i a re\nnoirii vie]ii duhovnice[ti. Fiind a[ezat` de Biseric` \naintea Sfintei Cuminec`turi,Taina Pocìn]ei, oferindu-ne harul iert`rii de p`cate, creeaz`
Cateheze dogmatice
465
posibilitatea \mp`rt`[irii cu vrednicie cu Trupul [i S=ngele Domnului, dup` \ndemnul Apostolului: s` se cerceteze omul pe sine [i a[a s` m`n=nce din p=ine [i s` bea din pahar, c`ci cel ce m`n=nc` [i bea cu nevrednicie, \[i m`n=nc` [i \[i bea os=nda, nesocotind Trupul Domnului (I Corinteni 11, 2529).
VI. Generalizarea
Taina Pocìn]ei este acea Sf=nt` Tain` care prin m`rturisirea p`catelor \n fa]a preotului duhovnic, primim din partea M=ntuitorului harul iert`rii p`catelor [i puterea de a rena[te la o via]` spiritual`.
VII. Aplicarea
Din cele tratate vedem c` Taina Pocìn]ei trebuie s` primeasc` din partea credincio[ilor aten]ia cuvenit`, \n sensul c` m`rturisirea p`catelor se va face cu toat` sinceritatea, printr-un prealabil examen de con[tiin]`, fiind precedat` de cìn]a pentru p`catele s`v=r[ite, precum [i de hot`r=rea de a nu le mai s`v=r[i. Taina Pocìn]ei poate fi primit` ori de c=te ori un credincios simte nevoia, dar mai ales, [i cu regularitate \naintea Tainei Euharistiei. M`rturisirea p`catelor se face \n sf=nta biseric`, la icoana M=ntuitorului, fapt pentru care se cuvine s` \mplinim r=nduielile Bisericii, de a citi canonul Spovedaniei, de a ajuna [i de a ne \mp`ca cu semenii, pentru ca acord=nd iertare celor ce ne-au gre[it, s` ne \nvrednicim [i noi de iertarea P`rintelui ceresc.
--
Sf=nta Tain` a Preo]iei

Este cunoscut faptul c` Sfintele Taine transmit credincio[ilor sub o form` v`zut` harul nev`zut al Sfintei Treimi spre \ns`n`to[irea firii [i des`v=r[irea vie]ii duhovnice[ti. Dac` to]i credincio[ii pot beneficia de Taina Botezului, a Mirului, a Euharistiei, a Pocìn]ei, a Cununiei [i a MasluLui, exist` o Sf=nt` Tain` care se administreaz` numai anumitor credincio[i ale[i din s=nul Bisericii pen-
466
Capitolul doi
tru a \mplini o misiune special` de conducere a credincio[ilor pe drumul m=ntuirii.
II. Anun]area temei

Aceasta este Taina Preo]iei, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.
III. Tratarea
Odat` cu \nceperea activit`]ii Sale, M=ntuitorul [i-a ales 12 Apostoli [i 70 de Ucenici. Deosebindu-i de mul]imea credincio[ilor, M=ntuitorul le-a dat Apostolilor \nc` dintru \nceput \ns`rcinarea propov`duirii Evangheliei [i a s`v=r[irii minunilor. Apoi, la sf=r[itul activit`]ii le porunce[te s` s`v=r[easc` \ntru pomenirea Sa Sf=nta Euharistie (Luca 22, 19), deci s` continue activitatea Lui sfin]itoare. Dup` \nviere \i investe[te cu putere special` de a lega [i dezlega p`catele oamenilor (Ioan 20, 2223). Aceia[i porunc` de propov`duire a Evangheliei [i de s`v=r[ire a Sfintelor Taine le-a dat-o M=ntuitorul Apostolilor [i nu tuturor credincio[ilor atunci c=nd s-a desp`r]it de ei, spun=ndu-le: Merg=nd, \nv`]a]i toate neamurile, botez=ndu-le \n numele Tat`lui, [i al Fiului [i al Sf=ntului Duh (Matei 28, 19). Pentru ca tripla activitate a Domnului s` poat` fi continuat`, Sf=n]ii Apostoli au \nlocuit suflarea ce le-a fost acordat` lor de c`tre M=ntuitorul dup` \nviere, c=nd i-a investit cu putere de a lega [i dezlega p`catele oamenilor, cu punerea m=inilor [i astfel au hirotonit (adic` [i-au pus m=inile) diaconi, preo]i [i episcopi. |n acela[i timp, dat fiind faptul c` Sf=n]ii Apostoli aveau misiunea slujirii cuv=ntului [i a \ntemeierii comunit`]ilor cre[tine, se sim]ea nevoia ca s` hirotoneasc` preo]i pentru bisericile locale rug=ndu-se cu posturi \n acest scop (Fapte 14, 23). {i acest fapt s-a generalizat la nivelul tuturor comunit`]ilor cre[tine, iar peste ]inuturi mai \ntinse au hirotonit episcopi, cu misiunea de a supraveghea activitatea preo]ilor [i de a hirotoni [i ei, la r=ndul lor, preo]i \n fiecare cetate. Este cunoscut astfel faptul c` Sf=ntul Apostol Pavel a hirotonit pe Timotei ca episcop \n Efes, iar pe Tit \n Creta. Acest lucru reiese limpede din \ndemnul pe care Apostolul \l d` unuia dintre ei, de a aprinde harul lui Dumnezeu care este \n tine prin punerea m=inilor mele (II Timotei 1, 6), sau: nu nesocoti harul care este \n tine, care s-a dat... prin punerea m=inilor preo]iei (I Timotei 4, 14). Expresia: punerea m=inilor preo]iei, (sau a hirotoniei) nu \nseamn` c` l-a f`cut
Cateheze dogmatice
467
preot, ci episcop, fiindc` altfel nu ne putem explica de ce le-a poruncit acestor doi s` hirotoneasc` la r=ndul lor preo]i. Astfel, \i scrie lui Tit: Pentru aceasta te-am l`sat \n Creta, ca s` aduci r=nduial` \n cele ce lipsesc [i s` pui preo]i \n fiecare cetate, precum ]i-am poruncit (Tit 1, 15). La fel lui Timotei \i atrage aten]ia s` nu-[i pun` peste nimeni m=inile degrab` (I Timotei 5, 12), adic` s` cerceteze atent pe cel care inten]ioneaz` s`-l fac` preot. De aici vedem c` Taina Hirotoniei (sau \mp`rt`[irea Sf=ntului Duh prin punerea m=inilor) nu o putea s`v=r[i oricine, ci numai episcopul, [i nu putea fi acordat` oricui, ci numai acelora dintre credincio[i care \ndeplinesc anumite condi]ii, pe m`sur` s`-i fac` vrednici de primirea ei (vezi I Timotei 3, 114; Tit 1, 69). De[i at=t de evident` taina preo]iei, nu to]i cre[tinii o accept`. Se vorbe[te de o preo]ie universal`, \n cadrul c`reia oricine poate fi preot. Se invoc` \n sprijinul acestei afirma]ii textul din I Petru 2, 5 [i 9: {i voi \n[iv`, ca ni[te pietre vii, face]i-v` pe voi \n[iv` cas` duhovniceasc`, preo]ie sf=nt`, ca s` aduce]i jertfe duhovnice[ti bine pl`cute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos... Dar sunte]i semin]ie aleas`, preo]ie \mp`r`teasc`, neam sf=nt, popor agonisit (de Dumnezeu) ca s` vesti]i \n lume bun`tatea Celui ce v-a chemat din \ntuneric la lumina Sa cea minunat` (vezi [i Apocalipsa 1, 6; 5, 10). Pentru interpretarea corect` a acestui text trebuie s`-l punem \n leg`tur` cu textul din Ie[ire 19, 56, pe care, de altfel, \l [i reproduce. |n textul VechiTestamentar este vorba de o consacrare a poporului lui Israel din partea lui Dumnezeu ca popor ales, \naintea d`rii Legii pe muntele Sinai: Deci, de ve]i asculta glasul meu [i de ve]i p`zi leg`m=ntul meu, dintre toate neamurile \mi ve]i fi mie popor ales... \mp`r`]ie preo]easc` [i neam sf=nt! Aceast` \mp`r`]ie preo]easc` nu excludea \ns` preo]ia special` instituit` tot de Dumnezeu \n Vechiul Testament, precum nici cuvintele din epistola Sf=ntului Apostol Petru nu exclud preo]ia special` a Noului Leg`m=nt. Ne \ntreb`m: pe cine declara Apostolul ca f`c=nd parte din preo]ia universal`? Ne spune contextul: pe cei ce erau ca ni[te prunci de cur=nd n`scu]i (I Petru 2, 2). Ace[tia sunt to]i cei de cur=nd boteza]i. Ei alc`tuiesc poporul lui Dumnezeu. M=ntuirea \n Hristos nu este numai a unui singur popor. M=ntuitorul a poruncit Apostolilor s` propov`duiasc` Evanghelia la toat` f`ptura, [i s` boteze toate neamurile (Matei 28, 19). To]i cei ce, primind Botezul [i devenind cre[tini, primind [i celelalte Sfinte Taine, ca Mirungerea [i Euharistia, devin pietre vii, cas` duhovniceasc`, preo]ie sf=nt`, aduc=nd jertfe duhovnice[ti bine pl`cute lui
468
Capitolul doi
Dumnezeu prin Iisus Hristos. Dar aceast` preo]ie universal` format` din to]i credincio[ii Bisericii care particip` la via]a ei, \mp`rt`[indu-se cu harul Sfintelor Taine, nu exclude preo]ia special` r=nduit` de Sf=n]ii Apostoli. Pentru a face aceast` distinc]ie clar`, se \ntreab` Sf=ntul Apostol Pavel: Au doar` to]i sunt Apostoli? Au doar` to]i sunt prooroci? Au doar` to]i \nv`]`tori? Au doar` to]i fac minuni? (I Corinteni 12, 29). A[adar, \ntre preo]ia special`, r=nduit` de M=ntuitorul [i de Sf=n]ii Apostoli [i preo]ia universal` din care fac parte to]i credincio[ii exist` o distinc]ie [i \n acela[i timp o apropiere, o \mpreun`-lucrare spre zidirea Trupului lui Hristos (Efeseni 3, 14), fiindc` jertfele duhovnice[ti sunt sfin]ite de c`tre preo]ia special`, cu participarea celei universale, spre sfin]irea am=ndurora. S` ne g=ndim numai la suprema jertf` duhovniceasc` \n cadrul c`reia p=inea [i vinul sunt aduse de c`tre credincio[i, pref`cute prin \mpreun` part i ci parea l or, [i oferi t e s pre \mp`rt`[irea cu Trupul [i S=ngele Domnului at=t a preo]iei speciale, c=t [i a credincio[ilor care se sfin]esc. Dup` cum au stabilit Sfin]ii Apostoli, cele trei trepte ale Hirotoniei sunt: diaconia, preo]ia [i arhieria. Treptele ierarhice se deosebesc prin slujba, sau func]ia pe care este \ndrept`]it` fiecare s` o \mplineasc`. Diaconul este ajut`torul preotului [i episcopului \n \mplinirea triplei activit`]i a M=ntuitorului, ei neput=nd s`v=r[i singuri Sfintele Taine. Preotul poate s`v=r[i toate Tainele afar` de Hirotonie, sfin]irea Mirului [i Antimiselor. Episcopul poate da [i legi \n sinod, \nv`]=nd cu cea mai \nalt` autoritate. Diaconia, preo]ia [i episcopatul (arhieria) se numesc trepte ierarhice, deoarece de la una la alta se ajunge prin ridicarea \n treapt`. |n cadrul fiec`rei trepte Apostolul recomand`, \n func]ie de vrednicia fiec`rui slujitor, \ndoite cinstiri (I Timotei 5, 12). Acestea sunt la nivelul fiec`rei trepte, [i poart` numele de hirotesie, spre a se deosebi de Hirotonie. Hirotesia nu este Sf=nt` Tain`, ca Hirotonia, ci o ierurgie (binecuv=ntare). Astfel, la treapta de diacon este hirotesia \ntru protodiacon, sau arhidiacon; la treapta de preot este hirotesia \ntru iconom, protopop, iconom s tavrofor; i ar l a t reapt a epi s copat ul ui (arhiereului) este hirotesia \ntru arhiepiscop, mitropolit [i patriarh. Acestea pot fi [i func]ii onorific biserice[ti, dar [i administrativ biserice[ti. La ele s-a ajuns [i din necesit`]i de conducere administrativ bisericeasc`, orientat` dup` administra]ia teritorial-geografic` de stat. Dup` cum s-a mai ar`tat, s`v=r[itorul Tainei este episcopul, care hirotone[te pe diacon [i preot, acord=ndu-le dup` vrednicie
Cateheze dogmatice
469
[i hirotesiile amintite. Episcopul este sfin]it de cel pu]in doi arhierei. Taina se aplic` \n cadrul Sfintei Liturghii. La Sfinte Dumnezeule... este hirotonit episcopul; dup` intrarea cu Sfintele Daruri este hirotonit preotul (fiindc` ei particip` la sfin]irea lor), iar diaconul, dup` sfin]irea Darurilor. |n cadrul aceleia[i Sfinte Liturghii o persoan` nu poate fi hirotonit` ca diacon, preot [i episcop; dar un diacon [i un preot pot fi hirotoni]i. Taina Hirotoniei nu se repet`. Harul \mp`rt`[it nu se poate pierde. Dar abaterile grave ale celui hirotonit, pot atrage oprirea de la s`v=r[irea sfintelor slujbe, ori poate fi depus, caterisindu-se (\ndep`rt=ndu-se din cler).

Cine a instituit Sf=nta Tain` a Preo]iei? (M=ntuitorul Hristos, c=nd a suflat peste Sfin]ii Apostoli harul Sf=ntului Duh, d=ndu-le puterea de a lega [i dezlega p`catele oamenilor). Care sunt treptele preo]iei? (Sunt trei: diacon, preot [i episcop). Cine le-a instituit? (Sfin]ii Apostoli). De ce? (Ca s` conduc` pe credincio[i pe drumul m=ntuirii [i s` continue activitatea lor). Cine poate s`v=r[i aceast` Tain`? (Numai episcopul, fiindc` numai el a fost l`sat de Apostoli cu aceast` putere). Cine este primitorul Tainei? (Nu oricine, ci anumi]i credincio[i ale[i, care \ndeplinesc anumite condi]ii. Datorit` acestei alegeri, cel hirotonit se mai nume[te [i cleric, adic` ales). Care este partea v`zut` a Tainei? (Rug`ciunea de invocare a harului Sf=ntului Duh, rostit` de episcop, cu punerea m=inilor pe capul candidatului). Care este partea nev`zut`? (Harul Sf=ntului Duh). Care sunt efectele Tainei? (Ofer` puterea slujirii potrivit treptei \n care este hirotonit). Preo]ia universal` exclude cumva preo]ia special`? (Nu o exclude, ci conlucreaz` cu ea spre a-[i \ndeplini func]ia ei duhovniceasc`. |n felul acesta credincio[ii particip` activ la via]a Bisericii, sub conducerea ierarhiei, spre zidirea Trupului lui Hristos).
V. Asocierea
|n Noul Testament expresia: punerea m=inilor preo]iei, \nseamn` Hirotonia. C=nd \ns` vedem scris numai: punerea m=inilor, vom [ti c` e vorba de Sf=nta tain` a Mirului (Fapte 8, 17; 19, 6). Dup` r=nduiala oficierii Tainei, Hirotonia se aseam`n` cu Taina Cununiei. |nconjurarea mesei [i c=ntarea Sfin]ilor Mucenici... [i Isaia d`n]uie[te... exprim` bucuria duhov-
470
Capitolul doi
niceasc` a acelora care prin hirotonie se unesc cu Biserica. De Euharistie se leag` prin faptul c` cei hirotoni]i se \mp`rt`[esc cu Trupul [i S=ngele Domnului, motiv pentru care Hirotonia se s`v=r[e[te al`turi de Euharistie \n cadrul aceleia[i Sfinte Liturghii.
VI. Generalizarea
Din cele expuse p=n` aici vedem c` Taina Preo]iei sau Hirotoniei este acea Sf=nt` Tain` prin care candidatul \ndeplinind condi]iile necesare prime[te, prin punerea m=inilor episcopului [i rostirea rug`ciunii, harul sfin]itor al Duhului Sf=nt, pentru a putea continua tripla activitate a M=ntuitorului: de sfin]ire, \nv`]are [i conducere a credincio[ilor pe drumul m=ntuirii.
VII. Aplicarea
Candidatul la Taina Hirotoniei trebuie s` \ndeplineasc` anumite condi]ii pentru a putea deveni preot. Astfel, pentru a \nv`]a pe altul mai \nt=i trebuie s` cunoasc` el \nv`]`tura, prin absolvirea [colii teologice, iar calit`]ile morale trebuie s` fie o condi]ie a demnit`]ii sale sfin]itoare. Candidatul la preo]ie \nainte se spovede[te, iar preotul duhovnic confirm` vrednicia lui printr-un a[a-numit atestat de hirotonie. El trebuie s` aib` integritate corporal` [i echilibru sufletesc spre a putea conduce pe credincio[i. Pe de alt` parte, una din poruncile biserice[ti \ndeamn` pe credincio[i s` cinsteasc` fe]ele biserice[ti, ca unii care sunt ale[i s` \ndeplineasc` misiunea Apostolilor, f`c=nd mereu vie tripla activitate a M=ntuitorului: de \nv`]are, sfin]ire [i conducere.
--
Sf=nta Tain` a Cununiei

|nc` de la crearea omului a constatat Dumnezeu c` nu e bine s` fie singur [i i-a f`cut femeie, pentru a forma o unitate pe toat` via]a \n scopul perpetu`rii neamului omenesc (Facerea 2, 1825). |n felul acesta, Dumnezeu a \ntemeiat c`s`toria [i familia ca un leg`m=nt natural \nscris \n \ns`[i firea omului. Reprezent=nd
Cateheze dogmatice
471
un consim]`m=nt natural dintre b`rbat [i femeie spre a se uni pe toat` via]a, c`s`toria st` la baza familiei, care este celula societ`]ii omene[ti.
II. Anun]area temei

C=nd Biserica binecuvinteaz` prin harul divin hot`r=rea b`rbatului [i a femeii de a forma o unitate prin c`s`torie, nunta sau cununia devine o Sf=nt` Tain`, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.
III. Tratarea
Dup` cum ne arat` Sf=nta Scriptur`, c`s`toria, nunta sau cununia este un l`s`m=nt natural [i divin. A fost adic` \ntemeiat` de Dumnezeu \nc` de la crea]ie, spre a corespunde firii omului, \n scopul \mplinirii rostului pentru care a fost creat, [i anume acela de a cre[te, de a se \nmul]i [i de a st`p=ni p`m=ntul. M=ntuitorul restabilind firea omeneasc`, a binecuv=ntat nunta sau c`s`toria cu prilejul particip`rii Sale la nunta din Cana Galileii [i a accentuat cu alt prilej \n mod deosebit unitatea (adic` leg`tura dintre un b`rbat [i o femeie) [i indisolubilitatea (adic` nedesfacerea) ei: Pentru aceasta va l`sa omul pe tat`l sù [i pe mama sa [i se va alipi de femeia sa [i vor fi am=ndoi un trup... Deci ceea ce a \mpreunat Dumnezeu, omul s` nu despart` (Matei 19, 310). Dou` situa]ii dau totu[i posibilitatea repet`rii c`s`toriei: moartea unuia dintre so]i (Romani 7, 23) [i \nfidelitatea unuia dintre ei (Matei 5, 32; 19, 9). |nt`rind \ns` indisolubilitatea c`s`toriei, Sf=ntul Apostol Pavel \i accentueaz` necesitatea, spun=nd: Femeia s` nu se despart` de b`rbat, iar de se va desp`r]i, s` nu se m`rite, sau s` se \mpace cu b`rbatul sù; [i nici b`rbatul s` nu-[i lase femeia (I Corinteni 7, 1011). At=t de trainic` devenise \n via]a Bisericii cre[tine primare indisolubilitatea c`s`toriei, \nc=t chiar dup` moartea unuia dintre so]i, cel`lalt prefera [i Biserica recomanda [i cinstea, dup` cuvintele Apostolului s` r`m=n` v`duv (I Corinteni 7, 18), \n convingerea c` nici moartea nu va putea desface unitatea c`s`toriei (I Corinteni 7, 40). Pentru combaterea desfr=ului, Apostolul accept` totu[i rec`s`torirea, fiindc` mai bine s` te c`s`tore[ti, dec=t s` arzi... (I Corinteni 7, 9). Sf=ntul Apostol Pavel ridic` nunta sau cununia (c`s`toria) la nivelul Tainei \n Hristos [i \n Biseric` (Efeseni 5, 32). |n felul acesta unitatea familiei pornit` din Taina Cununiei \n Hristos [i \n Biseric` este ridicat` la nivelul sfin]eniei lui Hristos [i a
472
Capitolul doi
comuniunii dintre El (Capul) [i Biseric` (Trupul Sù). |ntemeind unitatea so]ilor pe duhul iubirii lui Hristos, cununia prime[te aureola sfin]eniei care pecetluie[te unirea natural` temeluit` pe iubirea dintre so]i, asigur=ndu-i astfel unitatea [i indisolubilitatea. B`rbatul va acorda femeii iubirea datorat`, asemenea [i femeia b`rbatului, spune Apostolul, fiindc` aceast` datorat` iubire este p`truns` de duhul sfin]eniei [i iubirii lui Hristos. Dup` cum cel ce se alipe[te de desfr=nat` devine un duh cu ea, tot a[a [i cel ce se alipe[te de Domnul, devine un duh cu El (I Corinteni 6, 1617). |n aceast` situa]ie b`rbatul necredincios se sfin]e[te prin femeia credincioas`, iar femeia necredincioas` se sfin]e[te prin b`rbat (I Corinteni 7, 14). |ntr-o astfel de unitate tainic`, ca cea dintre Hristos [i Biseric`, b`rbatul e capul femeii, iar femeia e str`lucirea, s`rb`toarea b`rbatului (Metodiu de Olimp). Unitatea [i indisolubilitatea c`s`toriei fixeaz` familiei [i un \ntreit scop: na[terea de copii, dat` ca o porunc` a lui Dumnezeu \nc` de la crea]ie; ajutorarea reciproc`, ca o consecin]` a unit`]ii dintre so]i, [i ferirea de desfr=nare, ca urmare a sfin]eniei pe care o imprim` familiei unitatea \n Hristos [i \n Biseric`. At=t caracteristicile, c=t [i scopul c`s`toriei pot fi mai bine intuite dac` vom urm`ri cu luare aminte ritualul slujbei sfintei cununii. Astfel, \n oficierea Tainei remarc`m c` se leag` m=na dreapt` a mirelui [i miresei ca semn al unirii lor pe toat` via]a, rostindu-se o rug`ciune plin` de con]inut duhovnicesc. Apoi se pun cununile pe capul mirilor, rostindu-se formula de sfin]ire a c`s`toriei: Se cunun` robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N) \n numele Tat`lui [i al Fiului [i al Sf=ntului Duh. Cununile mirilor (so]ilor) sunt asemenea cununilor cu care M=ntuitorul \ncununeaz` \n ceruri pe sfin]ii [i ale[ii Sì dup` moarte, ele imprim=nd mirilor o demnitate moral` cu totul deosebit` pentru toat` via]a. |nainte de Taina propriu-zis` are loc logodna, c=nd mirilor li se pune pe deget inelul, pe care \l vor purta toat` via]a. A[a cum inelul, fiind un cerc, nu are nici \nceput nici sf=r[it, el simbolizeaz` \ncrederea pe care so]ii [i-o acord` reciproc. Prezen]a na[ilor \ndepline[te [i rolul de martori [i cheza[i ai f`g`duin]ei de fidelitate conjugal`, pe care so]ii o fac \n fa]a lui Dumnezeu. P=inea [i paharul cu vin din care gust` mirii reprezint` unitatea lor nedesp`r]it` \n via]`, at=t la bine, c=t [i la necazuri. |nconjurarea mesei este un simbol al bucuriei nun]ii. De aici remarc`m c` partea v`zut` a Tainei Nun]ii este format` din cuvintele rostite de preot, apar]in`toare rug`ciunii:
Cateheze dogmatice
473
Doamne, Dumnezeul nostru, cu m`rire [i cu cinste \ncununeaz`-i, precum [i din declara]ia mirilor f`cut` \n fa]a preotului [i a ob[tei credincio[ilor c` de bun` voie [i nesili]i de nimeni p`[esc la Taina Cununiei, la fel [i din f`g`duin]a c` \[i vor \ndeplini toate \ndatoririle ce decurg din c`s`torie. S`v=r[itorul Tainei este episcopul sau preotul. De obicei ieromonahii sunt excepta]i de la oficierea acestei Sfinte Taine, deoarece prin votul castit`]ii pe care ei l-au depus, au renun]at la c`s`torie. Primitorii Tainei sunt b`rbatul [i femeia, care \ndeplinesc condi]iile de v=rst`, de s`n`tate [i nu prezint` impedimente canonice de rudenie. Este de preferin]` ca ambii so]i s` fie ortodoc[i. Cu \ng`duin]a episcopului se poate s`v=r[i cununia unui ortodox [i cu o credincioas` apar]in=nd altei confesiuni, cu condi]ia ca pruncii s` fie boteza]i \n credin]a ortodox`. Nu se admite c`s`toria cu o necre[tin`. Materia Tainei este iubirea dintre b`rbat [i femeie, care \i determin` s` se uneasc` pe toat` via]a. Cu privire la repetarea Tainei, Biserica Ortodox`, av=nd \n vedere sl`biciunea firii omene[ti, admite p=n` la a treia c`s`torie. Cununia a doua [i a treia sunt \ns` lipsite de fastul s`rb`toresc al celei dintii. Dac` so]ii divor]a]i voiesc s` convie]uiasc` din nou, nu mai este nevoie de o nou` oficiere a cununiei, deoarece prima i-a legat pe toat` via]a. Taina Nun]ii se poate repeta numai mirenilor (laicilor), preo]ilor [i diaconilor nu li se permite repetarea, iar episcopii, provenind din cinul monahal nu sunt c`s`tori]i. Fiind un prilej de veselie [i bucurie, Biserica opre[te s`v=r[irea nun]ii \n perioada posturilor de peste an indicate \n calendarul bisericesc.

C=nd a fost instituit` c`s`toria ca legatur` dintre b`rbat [i femeie? (C=nd Dumnezeu a constatat c` nu e bine s` fie omul singur [i i-a f`cut femeie potrivit` lui, binecuv=nt=ndu-i s` creasc`, s` se \nmul]easc` [i s` st`p=neasc` p`m=ntul. De aici rezult` limpede [i egalitatea so]ilor \n cadrul c`s`toriei [i a familiei). Care este deci baza acestei leg`turi? (Unirea dintre b`rbat [i femeie pe toat` via]a). Cine a tulburat [i tulbur` mereu aceast` unire binecuv=ntat` de Creator? (P`catul). C=nd M=ntuitorul a restabilit firea c`zut` \n p`cat, ce anume accentueaz` cu privire la c`s`torie? (Accentueaz` c` vor fi am=ndoi un trup, deci
474
Capitolul doi
unitatea dintre b`rbat [i femeie; precum [i faptul c` ceea ce Dumnezeu a legat, omul s` nu despart`, adic` indisolubilitatea). C=nd, totu[i, se poate repeta c`s`toria? (C=nd moare unul din so]i, sau pe motiv de desfr=nare). De ce [i pe motiv de desfr=nare? (Fiindc` desfr=ul sau p`catul este ca o moarte moral`, iar iubirea ca baz` a leg`turii dintre so]i se anuleaz`). Care este formula de consacrare (sfin]ire) pe care o roste[te preotul c=nd \i une[te pe cei doi so]i \n Sf=nta Tain` a Cununiei? (Cunun`-se robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N) \n numele Tat`lui [i al Fiului [i al Sf=ntului Duh).
V. Asocierea
Taina Cununiei se leag` [i de alte Sfinte Taine ale Bisericii. |n primul r=nd observ`m faptul c` ea se aplic` mirilor, care sunt membrii ai Bisericii, fiindc` au primit Taina Botezului, precum [i cea a Mirungerii [i a Euharistiei. |n al doilea r=nd, se recomand` ca \nainte de primirea acestei Sfinte Taine, mirii s` se spovedeasc` [i s` se \mp`rt`[easc` cu Trupul [i S=ngele Domnului. Asocierea Dumnezeie[tii Euharistii aureoleaz` Taina Nun]ii, ad=ncindu-i binecuv=ntarea harului divin \n Hristos [i \n Biseric`.
VI. Generalizarea
Din cele de mai sus vedem c` Sf=nta Tain` a Cununiei pecetluie[te cu binecuv=ntarea divin` [i har sfin]itor iubirea b`rbatului [i a femeii care de bun` voie \[i exprim` voin]a de a fi am=ndoi un trup, \n scopul na[terii [i cre[terii copiilor, ca [i al \ntr-ajutor`rii pe toat` via]a.
VII. Aplicarea
Dat fiind faptul c` Sf=nta Tain` a Cununiei reprezint` o s`rb`toare unic` \n via]a mirilor, ea este o zi de mare bucurie. |ntemeiat` pe unitatea de iubire dintre so]i, c`s`toria se bazeaz` pe respectul dintre ei [i ajutorarea reciproc`, iar na[terea de copii este socotit` o binecuv=ntare a lui Dumnezeu. De aceea, comb`t=nd avortul, Biserica recomand` ca o datorie fundamental` a p`rin]ilor s` vegheze cu toat` d`ruirea la cre[terea copiilor spre a deveni buni credincio[i ai Bisericii [i fii devota]i patriei. Ca [i \n cazul Botezului, un rol \nsemnat revine na[ilor, cu responsabilitatea de a veghea la buna \n]elegere, la armonia [i unitatea noii familii, \ntemeiat` odat` cu Taina Sfintei Cununii.
--
Cateheze dogmatice
475
Sf=nta Tain` a Maslului

Omul fiind creat cu trup [i suflet, p`catul a devenit pentru el o boal` a \ntregii fiin]e, care alter=nd chipul lui Dumnezeu, i-a adus moartea. Harul m=ntuitor menit s` restabileasc` firea c`zut`, o \ns`n`to[e[te spre via]` \n \ntregimea ei.
II. Anun]area temei

Sf=nta Tain` prin care M=ntuitorul ne acord` harul vindec`rii trupe[ti [i suflete[ti este cea a Maslului, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.
III. Tratarea
Taina Maslului a fost instituit`, ca toate celelalte Sfinte Taine de c`tre M=ntuitorul nostru Iisus Hristos. Prin ea M=ntuitorul nostru a dat Sfin]ilor Apostoli o form` special` de t`m`duire a sufletului [i a trupului. Cartea Sf=nt` ne arat` c` odat` cu alegerea [i trimiterea Sfin]ilor Apostoli \n misiune, Domnul le-a dat putere asupra duhurilor necurate, ca s` le scoat` [i s` vindece orice boal` [i neputin]`... {i merg=nd, propov`dui]i, zic=nd: s-a apropiat \mp`r`]ia cerurilor. Pe cei bolnavi vindeca]i, pe cei lepro[i cur`]i]i, pe cei mor]i \nvia]i, demoni scoate]i, \n dar a]i primit, \n dar da]i . (Matei 10, 78). Puterea lor t`m`duitoare at=t de mult a crescut, \nc=t [i pe uli]e scoteau pe cei bolnavi [i \i puneau pe paturi [i pe t`rgi, ca venind Petru m`car umbra lui s` umbreasc` pe vreunul din ei (Fapte 5, 15). Domnul a l`sat Apostolilor s` practice [i s` lase mo[tenire celor ce le vor urma, ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu, un procedeu de vindecare a bolilor prin ungere cu untdelemn. Aceast` practic` a fost instituit` de M=ntuitorul, a fost preluat` de Sfin]ii Apostoli ca o porunc` a Domnului, Biserica p`str=nd-o [i azi \n aceea[i form` numit` Sf=ntul Maslu. Tradus \n limba noastr` (din slava veche), cuv=ntul maslu \nseamn` untdelemn, sau ungere cu untdelemn (oleo ungere, cum se mai nume[te), fiindc` prin ungerea cu untdelemn sfin]it se acord` vindecarea trupeasc` [i sufleteasc` bolnavilor, dup` cum citim \n Sf=nta Evanghelie: {i demoni mul]i scoteau [i ungeau cu untdelemn pe mul]i bolnavi [i se t`m`duiau (Marcu 6, 13).
476
Capitolul doi
Vindecarea prin ungerea cu untdelemn a fost practicat` de Biseric` \n chiar epoca apostolic`, dup` cum ne arat` Cartea Sf=nt`: De este cineva bolnav \ntre voi, s` cheme preo]ii Bisericii [i s` se roage pentru el, ung=ndu-l cu untdelemn \n numele Domnului. {i rug`ciunea credin]ei va m=ntui pe cel bolnav [i-l va ridica Domnul, [i de va fi f`cut p`cate i se vor ierta (Iacob 5, 1415). De aici vedem c` [i aceast` Sf=nta Tain` a fost instituit` de M=ntuitorul [i practicat` de Sfin]ii Apostoli. Mai observ`m c` ungerea este \n numele Domnului, adic` o lucrare a Sfintei Treimi de la care cel bolnav prime[te harul nev`zut al vindec`rii trupe[ti [i al iert`rii p`catelor. Taina cuprinde [i rug`ciunea credin]ei, adic` de invocare [i primire a harului divin. Av=nd ca scop vindecarea trupeasc`, Sf=nta Tain` a Maslului se s`v=r[este fie \n Biseric`, fie la casa bolnavului. Se poate s`v=r[i [i a[a-numitul maslu de ob[te la care, pe l=ng` cei bolnavi, pot participa to]i credincio[ii. De fapt, din textul biblic citat mai sus rezult` c` primitorul Tainei este cel bolnav, dar \ntruc=t ea se refer` la iertarea p`catelor, orice membru al Bisericii poate fi primitorul Tainei, deoarece to]i au nevoie de iertare. Se obi[nuie[te \ns` ca \n mod special ea s` fie aplicat` celor bolnavi trupe[te. Taina Maslului poate fi oficiat` oric=nd este cerut`, dar maslul de ob[te se obi[nuie[te s` fie s`v=r[it \n zilele de post, sau \n s`pt`m=na Sfintelor Patimi. Ca o zi deosebit` \n acea s`pt`m=n` ar fi Miercurea Mare ca o comemorare a pocìn]ei femeii p`c`toase din Evanghelie, care a udat cu lacrimi picioarele lui Iisus, le-a uns cu mir [i le-a [ters cu p`rul capului ei (Luca 7, 3738). S`v=r[itorul, respectiv s`v=r[itorii Tainei sunt preo]ii Bisericii. Se recomand` ca num`rul lor s` fie de [apte, fiindc` aceast` cifr` are [i o pre\nchipuire \n Vechiul Testament. Astfel, [apte sunt darurile Sf=ntului Duh (Isaia 11, 23), [apte preo]i au sunat cu tr=mbi]ele, [i de [apte ori au \nconjurat israeli]ii cetatea p=n` au cucerit-o (Iosua 6, 1316), de [apte ori s-a culcat profetul Elisei peste un copil mort, ca s`-l \nvieze (IV Regi 4, 3435); tot de [apte ori Neeman, la porunca lui Elisei, a intrat \n Iordan [i s-a vindecat de lepr` (IV Regi 5, 114); [i tot de [apte ori proorocul Ilie s-a rugat s` dea Dumnezeu ploaie (III Regi 18, 4244). Dac` nu pot participa [apte preo]i, Taina poate fi s`v=r[it` [i de cinci, trei, sau chiar doi preo]i. Un singur preot nu poate s`v=r[i Taina Maslului, deoarece textul biblic precizeaz` la plural: preo]ii, ceea ce \nseamn` cel pu]in doi. Tuturor preo]ilor prezen]i le revine obliga]ia s` participe la s`v=r[irea Tainei.
Cateheze dogmatice
477
Astfel, pe o mas`, \n biseric` sau la casa bolnavului, se pune Sf=nta Evanghelie, un vas cu fìn`, iar \n alt vas se pune untdelemnul. Se folosesc [apte be]isoare, de preferin]` de busuioc, \nf`[urate la cap`t cu vat`, pentru ungerea celui bolnav, [apte lum=n`ri fixate pe marginea vasului cu fìn`. |n desf`[urarea slujbei distingem rug`ciunea de sfin]ire a untdelemnului, citit` de [apte ori de fiecare preot, citirea a [apte pericope din Apostol [i Evanghelie, dup` care se cite[te rug`ciunea de t`m`duire a neputin]ei trupe[ti [i suflete[ti, ung=ndu-se de [apte ori trupul bolnavului (fruntea, ochii, nasul, urechile, obrazul, pieptul, m\inile [i picioarele). Aceast` rug`ciune este esen]a [i miezul Tainei. Efectele Maslului sunt vindecarea bolilor trupe[ti [i iertarea p`catelor. P`str=nd caracterul sfin]itor al Tainei Maslului, la romanocatolici untdelemnul trebuie sfin]it numai de c`tre episcop, iar Taina se aplic` numai muribunzilor, ca o ungere de pe urm` (extrema unctio). Mai recent \ns`, Sinodul II Vatican a revizuit aceast` concep]ie, acord=nd Tainei valoarea ei real` pentru aceast` via]` [i denumind-o ungerea bolnavilor. Al]i cre[tini, precum protestan]ii, neoprotestan]ii, ca [i alte secte nu admit valoarea acestei Sfinte Taine, spun=nd c` ungerea cu untdelemn a fost simbolic` [i c` s-au f`cut vindec`ri [i f`r` untdelemn. Este adev`rat, dar Apostolii au f`cut vindec`ri [i cu untdelemn [i deci nu ne putem \ndoi de valoarea real` a Sfintei Taine. Dac` nu to]i s-au vindecat trupe[te, cei ce primesc Taina Maslului se vindec` suflete[te. Sf=ntul Iacob ne arat` clar c` aceast` Taina aduce [i iertarea p`catelor, ceea ce constituie o vindecare sufleteasc`, duhovniceasc`, iar cel ce o prime[te simte o m=ngìere [i o \mp`care cu Dumnezeu. De aceea, P`rin]ii Bisericii recomand` ca aceast` Sf=nt` Tain` s` fie aplicat` at=t celor bolnavi trupe[te, c=t [i celor bolnavi suflete[te, dar av=nd credin]a \n vindecare.

De unde provine numele Sfintei Taine a Maslului sau ungerii cu untdelemn? (Numele vine de la cuv=ntul maslo, care \nsemneaz` untdelemn. Ungerea cu untdelemn se mai nume[te [i oleoungere). Cine a instituit aceast` Sf=nt` Tain`? (M=ntuitorul c=nd a poruncit Sfin]ilor Apostoli s` vindece de boale prin ungere cu untdelemn vezi Marcu 6, 13). Textul din epistola Sf=ntului Iacob ne arat` cumva c` Apostolul Iacob ar fi instituit Taina? (Nu ne arat` acest fapt, ci ne arat` c` Sfin]ii Apostoli o practicau [i c` Biserica o practica, mo[tenind-o de la ei. Sfin]ii
478
Capitolul doi
Apostoli sunt numai iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu. M=ntuitorul este Cel ce a instituit toate cele [apte Sfinte Taine). |n numele cui se s`v=r[e[te aceast` Sf=nt` Tain`? (|n numele Domnului). Ce \nseamn` aceasta? (C` harul vindec`tor \l primim din partea lui Dumnezeu). Ce mai trebuie s` adùg`m la harul divin? ({i rug`ciunea credin]ei noastre). Ce vedem de aici? (C` harul divin este primit \n urma rug`ciunilor de invocare a milostivirii lui Dumnezeu). C=te astfel de rug`ciuni vor fi citite? (Mai \nt=i se va citi de [apte ori rug`ciunea de sfin]ire a untdelemnului, [i apoi [apte rug`ciuni de t`m`duire a neputin]elor trupe[ti [i suflete[ti). Cum am v`zut c` sunt numite aceste rug`ciuni? (Sunt numite ale credin]ei). Ce ne indic` aceasta? (C` ele trebuie s` fie p`trunse de credin]a \n vindecare, at=t din partea s`v=r[itorilor, c=t [i din partea primitorului Tainei).
V. Asocierea
|n cadrul vie]ii duhovnice[ti a credincio[ilor, Taina Maslului este str=ns legat` de Taina Pocìn]ei. De[i ambele au ca efect iertarea p`catelor, se recomand` ca \nainte de primirea Maslului credincio[ii s`-[i m`rturiseasc` p`catele [i astfel iertarea de la Dumnezeu s` fie \nt`rit` prin \ns`n`to[irea trupeasc` [i sufleteasc`. La fel, Taina Maslului se asociaz` [i Dumnezeie[tii Euharistii, pe care noi o primim spre s`n`tate [i bucurie. Nu trebuie \ns` confundat` Taina Maslului cu Taina Mirului. La prima se folose[te untdelemnul sfin]it vindec`tor, la a doua Sf=ntul Mir, care \mp`rt`[e[te daruri l e S f=nt ul ui Duh, s pre cre[t erea duhovniceasc`.
VI. Generalizarea
Din cele de mai sus vedem c` Taina Sf=ntului Maslu este instituit` de M=ntuitorul [i practicat` de Sfin]ii Apostoli [i de Biseric`. Prin ungerea cu untdelemn sfin]it de preo]i, cel bolnav trupe[te [i suflete[te prime[te \ns`n`to[irea, iertarea de p`cate [i \nt`rirea duhovniceasc`.
VII. Aplicarea
Dat fiind faptul c` untdelemnul cel care r`m=ne dup` ungerea bolnavului sau a credincio[ilor este sfin]it, trebuie s` i se acorde o folosire cuviincioas` [i evlavioas`. Astfel, el poate fi pus \n candele, spre a \ntre]ine aprins` simboiic flac`ra sfin]eniei. Se mai poate amesteca cu fìna r`mas` din care s` se fac` o
Cateheze dogmatice
479
--
p=ini[oar` spre a o consuma cel bolnav, sau se pot preg`ti prescurile pentru Sf=nta Liturghie. |n unele p`r]i este obiceiul ca acel untdelemn s` fie folosit [i la ungerea trupului ne\nsufle]it al bolnavului decedat [i chiar a osemintelor, \n cazuri de exhumare. |n aplicarea acestei Sfinte Taine trebuie comb`tut` cererea unor credincio[i de a li se deschide Evanghelia, ca un fel de proorocire spre moarte sau \ns`n`to[ire, deoarece se [tie c` a ispiti pe Dumnezeu este un p`cat (Matei 4,7), iar Sfintele Taine ne aduc totdeauna harul divin spre sfin]enie, pace [i \nt`rire duhovniceasc`. Aplicarea acestei Sfinte Taine pentru \ns`n`to[irea trupului [i a sufletului nu exclude consultarea medicilor [i folosirea medicamentelor indicate. Untdelemnul sfin]it nu trebuie socotit ca un medicament vindec`tor care le exclude pe celelalte, dup` cum nu a exclus [i alte vindec`ri acordate de Sfin]ii Apostoli. Ca leac t`m`duitor, untdelemnul sfin]it ne \nt`re[te credin]a [i \ncrederea \n faptul c` ceea ce la oameni este cu neputin]`, este cu putin]` la Dumnezeu (Matei 19, 26).
Cinstirea Sfin]ilor
I. Preg`tirea apercepfiv`
Privind \n calendarul bisericesc observ`m c` \n fiecare zi se face pomenirea unuia, a doi sau chiar trei sfin]i. Mai remarc`m c` \n anumite zile numele unor sfin]i sunt notate \n calendar cu culoare ro[ie spre a atrage luarea aminte asupra zilei respective de s`rb`toare \nchinat` acelui sf=nt.
II. Anun]area temei

Vom vedea \n continuare \n ce const` [i cum se manifest` cultul sfin]ilor \n Biserica Ortodox`.
III. Tratarea
Cuv=ntul sf=nt \nseamn` ceva tìat, scos din uzan]a zilnic` [i pus deoparte spre a fi folosit \n scopul slujirii lui Dumnezeu. A[a avem obiecte, ve[minte, zile sau persoane sfin]ite. Pentru ca o persoan` s` devin` sf=nt` i se cere [i efortul personal al cur`]iei duhovnice[ti, a colabor`rii [i comuniunii cu Dumnezeu, a
480
Capitolul doi
eliber`rii de \ntin`ciune sau p`cat. |n felul acesta a fi sf=nt \nseamn` a fi curat. La \nceput cre[tinii erau numi]i sfin]i spre a se deosebi de restul lumii p`g=ne care n-a primit Sf=nta Tain` a Botezului [i nu s-a cur`]at de p`catul originar. Dar cur`]iei primite prin Sf=nta Tain` a Botezului trebuie s`-i adùg`m [i cur`]ia sau sfin]enia moral`, efortul nostru de a cre[te necontenit \n virtute. |ntruc=t drumul spre sfin]enie ]ine toat` via]a, deoarece lupta cu p`catul nu contene[te, iar cre[terea \n virtute nu are limite, numai dup` moartea trupeasc` putem declara pe cineva c` este sf=nt, [i numai atunci poate fi cinstit ca atare. Leg`tura dintre credincio[ii afla]i \n via]` [i sfin]ii \ncununa]i cu biruin]a m`ririi ve[nice se manifest` prin cultul adus sfin]ilor. Acest cult are un \ntreit aspect: de cinstire, de invocare a Sf=ntului \n rug`ciune [i de urmare a vie]ii Sf=ntului. Cinstirea Sfin]ilor pleac` de la faptul c` Dumnezeu le recunoa[te cur`]ia moral`, sfin]enia, av=nd o situa]ie special`, deosebit` de a celorlal]i oameni. Prin ei Dumnezeu \[i arat` puterea Sa, \[i descoper` bun`tatea, dreptatea, iubirea [i frumuse]ea Sa. Prin via]a lor Dumnezeu se bucur` de crea]ia Sa. Ei iradiaz` lumina [i sfin]enia lui Dumnezeu care lucreaz` prin ei, f`c=nd transparent` sfin]enia Sa \n lume. De aceea exclam` Psalmistul: C=t de minunat este Dumnezeu \ntre Sfin]ii Sì. Prin faptele lor Dumnezeu \[i \mpline[te lucrarea Sa \n lume: Sfin]ii vor judeca lumea (I Corinteni 6, 2), ne spune Sf=ntul Apostol Pavel. |n Vechiul1 Testament Sfin]ii sunt ale[ii lui Dumnezeu care [i-au \mplinit misiunea lor \n lume. Patriarhii, profe]ii ca [i to]i drep]ii care \mplinesc voia lui Dumnezeu se numesc Sfin]i. To]i ace[tia au ar`tat dreptatea lui Dumnezeu \ntre oameni [i au men]inut treaz` flac`ra credin]ei \n venirea M=ntuitorului. |n Noul Testament sunt numi]i sfin]i Apostolii ca ale[i speciali ai Domnului [i trimi[i \n lume. Apoi \nv`]`torii [i propov`duitorii dreptei credin]e. Martirii [i m`rturisitorii care [i-au ar`tat \n mod eroic ata[amentul de nezdruncinat fa]` de Hristos, pustnicii [i c`lug`rii care [i-au dedicat \ntreaga lor via]` \n cur`]ire, ca [i, \n general, oricare credincios cu sufletul plin de iubire pentru Dumnezeu pentru semenii lor [i pentru \ntreaga crea]ie. Cu prilejul alegerii [i trimiterii Sfin]ilor Apostoli la propov`duire M=ntuitorul a ar`tat c` [i ei merit` din partea oamenilor cinstire deosebit`: Cel ce v` prime[te pe voi pe Mine M` prime[te [i cel ce m` prime[te pe Mine, prime[te pe Cel ce M-a trimis pe Mine.
Cateheze dogmatice
481
Cel ce prime[te prooroc \n nume de prooroc, plat` de prooroc va lua, [i cel ce prime[te pe drept \n nume de drept plat` de drept va lua (Matei 10, 4041). Invocarea Sfin]ilor \n rug`ciune Manifestarea concret` a cinstirii Sfin]ilor este redat` prin comuniunea duhovniceasc` cu ei [i invocarea lor \n rug`ciunile c`tre Dumnezeu. Sfin]ii sunt mijlocitori c`tre Dumnezeu [i ajut`tori \n dob=ndirea m=ntuirii. Se pune \ntrebarea: este posibil` mijlocirea Sfin]ilor? Din pilda bogatului nemilostiv [i a s`racului Laz`r rezult` c` cei trecu]i la cele ve[nice se afl` \ntr-o stare con[tient`. Apostolul precizeaz` chiar c`: Nici moartea nu ne va putea desp`r]i de dragostea lui Dumnezeu care este \n Hristos Iisus, Domnul nostru (Romani 8, 3839). Aceasta \nseamn` c` leg`tura de iubire dintre Hristos [i Sfin]i este continu`. Afl=ndu-se \n comuniune de iubire cu Hristos, sfin]ii se afl` \n acela[i timp \n comuniune de iubire [i cu credincio[ii afla]i \n via]`. To]i credincio[ii alc`tuiesc Biserica, at=t cei trecu]i la cele ve[nice, c=t [i cei r`ma[i \n via]`. |n cadrul acestei comuniuni de iubire, credincio[ii \[i manifest` dragostea fa]` de cei trecu]i la cele ve[nice prin rug`ciunea de mijlocire a Bisericii pentru cei adormi]i \n Domnul. |n acela[i timp [i Sfin]ii pot mijloci pentru credincio[ii afla]i \n via]` ca unii care sunt \n cea mai apropiat` comuniune cu Dumnezeu. Ei alc`tuiesc ceata celor drep]i [i mult poate face rug`ciunea dreptului (Iacob 5, 16). Urmarea vie]ii duhovnice[ti a Sfin]ilor Cinstirea [i invocarea Sfin]ilor \n rug`ciune trebuie s` aib` ca efect [i urmarea vie]ii lor duhovnice[ti. Via]a lor duhovniceasc` este o lumin`, un far c`lùzitor care \l indic` mereu pe M=ntuitorul, o cale ce duce la m=ntuire [i des`v=r[ire. Domnul ne cere s`-L urm`m [i s` nu ostenim pe acest drum. S` imit`m via]a Lui [i s` cre[tem necontenit p=n` la asem`narea cu El. Ne-a asigurat c` nu vom fi singuri [i c` El ne va ajuta \ntotdeauna prin harul Duhului Sf=nt. Desigur c` nu vom reu[i niciodat` s` ajungem la piscul des`v=r[irii M=ntuitorului, care este deopotriv` Dumnezeu [i om, [i nu a cunoscut p`catul. |n El locuie[te trupe[te toat` deplin`tatea dumnezeirii. Noi ne vom afla mereu pe cale, mereu \n lupt` cu p`catul, mereu \n str`danii de cre[tere \n virtute. Pe acest drum ne ajut` [i Sfin]ii nu numai prin mijlocirea c`tre Dumnezeu, ci [i prin pilda vie]ii lor, ei fiind oameni ca [i noi. Dac` M=ntuitorul are toate virtu]ile dezvoltate \n mod des`v=r[it, Sfin]ii exceleaz` \n c=te una din ele [i ne ofer` \n acest fel un model
482
Capitolul doi
concret asupra felului cum putem [i noi f`ptui acea virtute. Pilda vie]ii Sf=ntului poart` str`lucirea vie]ii duhovnice[ti a Domnului Fi]i urm`tori Mie, precum [i eu sunt urm`torul lui Hristos (I Corinteni 11, 1). |n felul acesta via]a Sfin]ilor este asemenea indicatorilor pentru cei ce doresc s` ajung` pe piscul unui munte, ar`t=nd credincio[ilor drumul spre des`v=r[ire [i nel`s=ndu-i s` r`t`ceasc`. Se mai pune \ntrebarea de c=nd dateaz` cultul Sfin]ilor? Cultul Sfin]ilor dateaz` din epoca apostolic` sub forma comuniunii Sfin]ilor, a iubirii care-i une[te pe cei vii de cei adormi]i \n Domnul. Practic, cinstirea Sfin]ilor de c`tre cei r`ma[i \n via]` \ncepe odat` cu cinstirea martirilor. Cei dint=i membri ai Areopagului ceresc al Sfin]ilor sunt martirii (mucenicii). P`timirea [i jertfa lor stau la temelia Bisericii lui Hristos. Moartea lor martiric` era considerat` at=t de c`tre ei c=t [i de cre[tinii supravie]uitori, ca momentul triumfal al c\[tig`rii cununilor pe care Dumnezeu le d` mucenicilor \n ceruri (Preot profesor Ene Brani[te Despre cinstirea Sfin]ilor \n Biserica Ortodox` \n Ortodoxia nr. 1/1980, pag. 46). Forma prin care se manifest` cultul public al Sfin]ilor rezid` dintru \nceput \n instituirea s`rb`torilor. |n fiecare an la data mor]ii martirice, cre[tinii se adunau la mormintele martirilor. Aici se s`v=r[ea Sf=nta Euharistie, se \mp`rt`[eau to]i [i se citeau \nsemn`rile despre moartea martiric` a Sf=ntului. Biserica a precizat patru criterii dup` care un credincios trecut la cele ve[nice putea fi declarat Sf=nt: moartea martiric`, m`rturisirea [i ap`rarea dreptei credin]e, sfin]enia vie]ii [i s`v=r[irea unor semne supranaturale. La acestea se mai poate adùga [i g`sirea moa[telor Sf=ntului av=nd puterea facerii de minuni. De[i \nc` din epoca apostolic` sunt cinsti]i \ntreaga Biseric` prin s`rb`tori [i rug`ciuni, cultul Sfin]ilor a ajuns mai t=rziu, \n secolul al XVI-lea s` fie contestat, odat` cu apari]ia Reformei [i a cultelor neoprotestante. Cei care nu admit cultul Sfin]ilor spun c` singurul mijlocitor \ntre Dumnezeu [i oameni este M=ntuitorul Iisus Hristos. Numai \n El [i prin El putem dob=ndi m=ntuirea. Desigur, invoc` [i texte biblice ca de exemplu: Unul e Dumnezeu, [i Unul e mijlocitorul \ntre Dumnezeu [i oameni (I Timotei 2, 5); (vezi [i Faptele Apostolilor 4, 12; I Ioan 2, 1). Corect interpretate, aceste texte nu contrazic cultul Sfin]ilor. M=ntuirea ne-a venit prin jertfa M=ntuitorului [i numai prin El ne putem m=ntui. El a fost [i r`m=ne Mijlocitorul \ntre Dumnezeu [i oameni. Dar a[a cum Biserica poate ajuta credincio[ilor prin rug`ciuni la m=ntuirea celor adormi]i \n Domnul,
Cateheze dogmatice
483
tot astfel [i Sfin]ii pot ajuta credincio[ilor \n rug`ciunile lor c`tre Dumnezeu Tat`l, prin Fiul. De aceea credincio[ii nu se roag` Sfin]ilor s`-i m=ntuiasc` ci s`-i miluiasc`, adic` s`-i ajute la dob=ndirea m=ntuirii pe care o acord` Dumnezeu Tat`l prin Fiul \n Duhul Sf=nt.

|n ce const` cultul Sfin]ilor? (|n cinstirea lor datorit` vredniciei pe care [i-au c=[tigat-o \n fa]a lui Dumnezeu, \n invocarea lor \n rug`ciuni ca mijlocitori c`tre Dumnezeu [i \n imitarea vie]ii lor duhovnice[ti). C=nd a luat na[tere cultul Sfin]ilor? (|n epoca apostolic`). Care au fost primii Sfin]i? (Martirii sau m`rturisitorii).
V. Asocierea
Facem deosebirea \ntre cultul de adorare numit [i delatrie, pe care-l dator`m numai lui Dumnezeu, [i cultul de venerare, de cinstire numit [i dulie pe care-l acord`m Sfin]ilor. Putem \n]elege mai bine aceast` distinc]ie dintre cultul de adorare adus numai lui Dumnezeu [i cel de cinstire sau venerare adus Sfin]ilor, dac` ne vom referi la o \nt=mplare real` din perioada post-apostolic`. Murind de moarte martiric` pe la anul 166, trupul ne\nsufle]it al episcopului Policarp al Smirnei a fost cerut de c`tre cre[tini de la autorit`]ile romane p`g=ne. Adversarii cre[tinilor a[teptau ca ace[tia s` se \nchine trupului ne\nsufle]it al Sf=ntului. Cre[tinii \ns` r`spund: Noi niciodat` nu vom putea s` p`r`sim pe Hristos care a p`timit pentru m=ntuirea \ntregii lumi [i nici nu ne vom \nchina altcuiva pentru c` Lui ne \nchin`m ca Fiului lui Dumnezeu iar pe martiri \i iubim ca pe \nv`]`ceii [i urm`torii Domnului. |i iubim pentru dragostea ne]`rmurit` pe care o au pentru Domnul [i St`p=nul lor ca s` ne \nvredniceasc` [i pe noi s` fim p`rta[i [i \mpreun` ucenici cu ei.
VII. Generalizarea
Din cele de mai sus rezult`, a[a cum sublinia un dasc`l al Bisericii c` cel care cinste[te pe mucenic cinste[te pe Dumnezeu pentru care mucenicul a suferit mucenicia. Cel care se \nchin` Apostolului lui Hristos se \nchin` Celui ce L-a trimis pe Apostol... c` nu este alt Dumnezeu dec=t unul singur cel cunoscut [i adorat \n Treime.
484
VIII. Aplicarea
Capitolul doi
--
Cultul Sfin]ilor se manifest` \n mai multe forme: 1. Prin r=nduirea lor de c`tre Biseric` \n cursul anului Bisericesc c=nd credincio[ii particip=nd la cultul divin, \i \nvoc` pe Sfin]i s` mijloceasc` c`tre Dumnezeu pentru m=ntuirea sufletului, \n`l]=nd imnuri de laud` vie]ii [i faptelor lor. 2. Pentru unii Sfin]i Biserica a r=nduit s`rb`tori speciale precum cele \nchinate Maicii Domnului, Cuvioasei Paraschiva, Sf=ntului Mare Mucenic Dimitrie, Sf=ntului Ierarh Nicolae, Sf. Ioan Botez`torul, Sf. Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie [i Ioan, Sf. Mc. Gheorghe, Sf. \mp`ra]i Constantin [i Elena, Sf. Ap. Petru [i Pavel, Sf. prooroc Ilie Tesviteanul. La aceasta mai adùg`m [i duminica numit` a tuturor Sfin]ilor, prima duminic` dup` Pogor=rea Duhului Sf=nt. 3. Multe din biserici poart` hramul unui Sf=nt pe care credincio[ii locului \l pr`znuiesc cu mult` evlavie ca pe ocrotitorul lor duhovnicesc. 4. Multe din casele credincio[ilor sunt puse sub obl`duirea unui Sf=nt, iar s`rb`toarea respectiv` este considerat` praznic familial. 5. Mul]i dintre credincio[i poart` nume de Sfin]i, [i se recomand` ca atunci c=nd sunt boteza]i credincio[ii s` primeasc` nume de Sf=nt, ca s`-l aib` \n via]` [i rug`tor c`tre Dumnezeu, [i \n acela[i timp s` urmeze pilda vie]ii sale duhovnice[ti. 6. Se vor c=nta cu credincio[ii diferite tropare \nchinate Sfin]ilor precum [i Sfin]ilor Mucenici care bine v-a]i nevoit [i v-a]i \ncununat, ruga]i-v` lui Hristos s` ne m=ntuiasc` sufletele noastre.
Cinstirea sfintelor moa[te

Ce sunt sfin]ii? (Sfin]ii sunt acei oameni care prin harul lui Dumnezeu, prin credin]a lor [i faptele bune s`v=r[ite s-au \nvrednicit de o cinstire deosebit` din partea lui Dumnezeu [i a Bisericii). Care sunt condi]iile trecerii \ntre sfin]i, sau a canoniz`rii sfin]ilor? (Acestea sunt: m`rturisirea, p`strarea [i ap`rarea dreptei credin]e,
Cateheze dogmatice
485
via]a sf=nt`, precum [i s`v=r[irea faptelor supranaturale sau a minunilor). Osemintele lor dup` moarte, ca f`c`toare de minuni se mai numesc [i moa[te, c`rora se cuvine de asemenea o cinstire deosebit` din partea credincio[ilor.
II. Anun]area temei

Despre aceast` cinstire a moa[telor vom trata \n cele ce urmeaz`.
III. Tratarea
Dat fiind faptul c` omul a fost creat de Dumnezeu prin participarea Sa direct`, cu trup [i suflet, at=t p`catul c=t [i sfin]enia se transmit de la trup la suflet. Lu=nd trup ca al nostru, M=ntuitorul \i imprim` puterea Sa dumnezeiasc`. Femeia bolnav` de scurgere de s=nge, de pild`, a sim]it puterea dumnezeiasc` a lui Iisus prin simpla atingere de trupul Lui (Luca 8, 4348). Datorit` puterii dumnezeie[ti transmis` trupului, \nvierea Sa din mor]i \i cuprinde \ntreaga fiin]`, ridic=nd trupul Sù \n comuniunea Sfintei Treimi [i ar`t=ndu-ne c` dup` modelul Lui [i noi vom \nvia nu numai cu sufletul, ci [i cu trupul; c` nu numai sufletul se va \nvrednici de puterea nemuririi, ci [i trupul va primi acela[i har divin m=ntuitor. Dup` pogor=rea Sf=ntului Duh, Sfin]ii Apostoli primesc puterea minunilor nu numai \n suflet, ci [i \n trupurile lor \nc=t [i pe uli]e scoteau pe cei bolnavi [i-i puneau pe paturi [i pe t`rgi ca venind Petru m`car umbra lui s` umbreasc` pe vreunul dintre ei (Faptele Apostolilor 5, 15). |n felul acesta ne apar clare [i cuvintele Sf=ntului Apostol Pavel cu privire la sfin]enia trupului: Nu [ti]i c` trupurile voastre sunt m`dulare lui Hristos? Sau nu [ti]i c` trupul vostru este templu al Duhului Sf=nt care este \n voi?... (I Corinteni 6, 1519). Tot a[a se \nt=mpl` [i \n cazul moa[telor sfin]ilor. Harul divin sfin]e[te sufletul, iar puterea vie]ii de sfin]enie s`l`[luit` \n suflet se transmite [i trupului. |n acest caz trupul nu numai c` nu cade \n descompunere [i \n stric`ciune, ci devine chiar izvor=tor de mir cu puteri de a face minuni [i asupra altor trupuri a[a cum am v`zut c` a fost vindecat` femeia din Evanghelie prin simpla atingere de trupul M=ntuitorului sau al]i vindeca]i prin atingerea de trupurile sfin]ilor Apostoli. St`p=nul Hristos scrie Sf=ntul Ioan Damaschin ne-a dat ca izvoare m=ntuitoare moa[tele Sfin]ilor care izvor`sc \n multe chipuri, faceri de bine [i dau la
486
Capitolul doi
iveal` mir cu bun miros. Sfintele moa[te adeveresc m`rirea pe care o prime[te trupul omului de la Dumnezeu [i confirm` cuvintele Sf=ntului Apostol Pavel: trupul nu este pentru desfr=nare, ci pentru Domnul [i Domnul pentru trup (I Corinteni 6, 13). De aceea sublinia Nicolae Cabasila c` dac` Hristos \ntr-adev`r se poate vedea [i pipì undeva \n lumea aceasta \n carne [i oase, apoi aceasta se poate \n Sfintele Moa[te. Cre[tinii au pre]uit \nc` dintru \nceput moa[tele sfin]ilor. Astfel, la \nceputul secolului II, Sf=ntului Ignatie, dup` ce a suferit moarte martiric` la Roma credincio[ii i-au adunat osemintele [i le-au p`strat cu sfin]enie ca pe o comoar` de pre]. La fel ni se spune [i \n actul martiric al Sf=ntului Policarp episcopul Smirnei ( 166) c`, cre[tinii au adunat moa[tele lui care pentru ei erau mai de pre] dec=t pietrele nestemate [i mai scumpe dec=t aurul. |ncep=nd cu secolul III cre[tinii f`ceau pelerinaje la mormintele martirilor pentru a dob=ndi vindec`ri de boale prin moa[tele lor. Unii doreau s` le poarte cu ei, al]ii, s` li se pun` \n morm=nt dup` moarte p`r]i din moa[tele martirilor. Din secolul IV cultul sfintelor moa[te prime[te o dezvoltare deosebit`. Ele sunt transportate \n marile ora[e, iar pentru a satisface cerin]ele credincio[ilor ele se f`r=mi]eaz`, se \mpart [i sunt p`strate ca
Sf=ntul Ioan Iacob Hozevitul, n`scut la 25 iulie 1913 \n Crìnice[ti Horodi[tea, jud. Dorohoi. A trecut la cele ve[nice la 6 august 1960. Dup` 20 de ani, \n 1980 i-au fost descoperite moa[tele nev`t`mate. A fost canonizat ca sf=nt la 21 iunie 1992.
Cateheze dogmatice
487
adev`rate tezaure. De-a lungul veacurilor moa[tele sfin]ilor s-au \nmul]it tot mai mult, cuprinz=nd toate Bisericile Ortodoxe. {i \n Biserica noastr` se p`streaz` moa[tele unor sfin]i aduse cu secole \n urm` la noi \n ]ar` ca [i ale sfin]ilor romani, c`rora credin]a credincio[ilor le acord` deosebit` cinstire mai cu seam` la s`rb`toarea or=nduit` cinstirii sf=ntului. Nu to]i cre[tinii admit \ns` cinstirea moa[telor, spun=nd c` aceasta contravine legii generale dat` de Dumnezeu trupului de a se \ntoarce \n p`m=ntul din care a fost luat (Facere 3, 19), iar pe de alt` parte c` moartea \nseamn` o transformare necesar` a trupului din stric`ciune \n nestric`ciune (I Corinteni 15, 35; 44). Aceste obiec]iuni nu au \ns` nici un temei solid spre a putea fi sus]inute. Exist` \ntr-adev`r legea general` a \ntoarcerii trupului \n p`m=ntul din care a fost luat. Dar c=nd a ap`rut aceast` lege [i sub ce form`? A ap`rut \n urma p`catului ca un blestem pentru p`cat. Omul nu a fost creat de Dumnezeu pentru moarte, ci pentru via]`. De aceea drep]ii, precum Enoh [i Ilie nici nu au cunoscut moartea trupeasc`. La fel nu cunosc nici cei care r`scump`ra]i prin moartea [i \nvierea Domnului, se \mp`rt`[esc de sfin]enia Lui. Iar aceast` sfin]enie se refer` la persoana omeneasc` ca un tot unitar, at=t la suflet c=t [i la trup. C=t prive[te transformarea trupului din stric`ciune \n nestric`ciune prin moarte este \ntr-adev`r o regul` general`. Dar pot exista [i excep]ii. Dumnezeu poate g`si adic` [i alte forme de schimbare a trupului \ntru nestric`ciune. Enoh [i Ilie, de pild`, sau cei g`si]i vii la a doua venire a Domnului: Iat` tain` v` spun vou`: nu to]i vom muri, dar vom fi schimba]i \ntr-o clipeal` de ochi la tr=mbi]a de apoi (I Corinteni, 15 5152).

Ce sunt sfintele moa[te? (Oseminte sau r`m`[i]e trupe[ti ale sfin]ilor). Cum se explic` dup` \nv`]`tura cre[tin` posibilitatea p`str`rii nestric`cioase a trupurilor sfin]ilor? (A[a cum trupul \mpreun` cu sufletul a c`zut \n stric`ciune tot astfel prin r`scump`rarea adus` de M=ntuitorul [i prin pogor=rea Sf=ntului Duh oferindu-se harul sfin]eniei, unii credincio[i se \nvrednicesc de plenitudinea sfin]eniei care se transmite [i trupului). Care au fost primele sfinte moa[te p`strate de credincio[i? (Moa[tele martirilor).
488
V. Asocierea
Capitolul doi
Cinstirea sfintelor Moa[te este specific cre[tin`. |nainte de venirea M=ntuitorului se promova alt` atitudine fa]` de trup. Vechii \n]elep]i considerau trupul ca o \nchisoare a sufletului din care acesta din urm` cùta s` se elibereze... Iar c=nd era vorba de trupul unui mort care dezlipit de suflet era dat stric`ciunii, atingerea de el era considerat` \n Vechiul Testament de-a dreptul necur`]ie (Numerii 19, 13). Au fost \ns` [i cazuri \n Vechiul Testament c=nd puterea de via]` a celor drep]i transmitea [i trupului aceea[i putere. Proorocul Ilie de pild` nu a cunoscut moartea trupului, fiind ridicat la cer. Se relateaz` apoi cazul unui mort care aruncat fiind \n morm=ntul lui Elisei c`z=nd acela, s-a atins de oasele lui Elisei [i a \nviat, scul=ndu-se pe picioarele sale (IV Regi 13, 21).
VI. Generalizarea
Sfintele Moa[te reprezint` o leg`tur` special` \ntre sufletul sf=ntului [i a osemintelor sale, sfin]ii r`m=n=nd prezen]i \n duh [i har \n Moa[tele lor, \n cea mai mic` p`rticic`.
VII. Aplicarea
1. Biserica fiind Trupul tainic al Domnului reprezint` comuniunea celor care se sfin]esc prin harul divin. La temelia ei st` puterea lucr`toare a harului prin virtu]ile sfin]ilor. De aceea, la temelia zidirii unei Biserici se pun Sfintele Moa[te, amintind de evlavia primilor cre[tini, care zideau biserici pe mormintele martirilor. 2. Urm=nd evlaviei primilor cre[tini care la mormintele martirilor s`v=r[eau Sf=nta Euharistie [i se \mp`rt`[eau cu to]i \n duhul iubirii care \i uneau \n Trupul lui Hristos, a r`mas r=nduiala ca \n Sf=nta Mas` din altar pe care se oficiaz` Sf=nta Liturghie [i \n antimisul f`r` de care nu se poate aduce Jertfa Domnului, s` se pun` Sfinte Moa[te. 3. Cinstind Sfintele Moa[te credincio[ii aduc venerare sf=ntului pe care \l invoc` \n rug`ciunile lor [i a c`rui via]` de sfin]enie o urmeaz`. 4. Oric=nd credincio[ii pot aduce cinstire moa[telor sf=ntului loca[, dar mai cu deosebire la s`rb`toarea sf=ntului, c=nd Biserica \i face pomenire aduc=ndu-i laud` [i rug=ndu-l s` mijloceasc` la P`rintele ceresc pentru m=ntuirea noastr`.
--
Cateheze dogmatice
489
Cinstirea sfintelor icoane

Cu sufletul \n`l]at spre frumuse]ile duhovnice[ti s-a putut face \n sf=ntul loca[ de \nchinare exclama]ia: |n biserica m`ririi Tale st=nd, \n cer ni se pare c` st`m. Nu f`r` temei s-au putut spune aceste \naripate cuvinte, dat` fiind ambian]a care s`l`[luie[te \n sf=ntul loca[, ca [i podoabele care \nc=nt` privirea [i \nal]` sufletul spre m`rirea lui Dumnezeu. Astfel de podoabe sfinte aflate pe pere]i, vorbesc ne\ntrerupt oricui le prive[te despre modul cum ne-a venit m=ntuirea [i cum o putem dob=ndi.
II. Anun]area temei

Acestea sunt sfintele icoane despre a c`ror cinstire ne vom ocupa \n cele ce urmeaz`.
III. Tratarea
Cuv=ntul icoan` \nseamn` imaginea care reprezint` asem`narea cu o anumit` realitate. Astfel, \n primele pagini ale Sfintei Scripturi afl`m c` omul a fost creat dup` chipul [i asem`narea lui Dumnezeu. La fel spune Sf=ntul Apostol Pavel despre M=ntuitorul c` este icoana Tat`lui, adic` de aceea[i fiin]` spiritual` cu Tat`l, f`r` nici o deosebire (Coloseni 1, 15). Reprezent=nd realit`]i sfinte, icoanei i se cuvine cinstire sau venerare. Nu ca lui Dumnezeu, fiindc` lui Dumnezeu i se cuvine adorare. Pentru a nu face aceast` confuzie, dat fiind faptul c` poporul ales se afl` \ntr-o lume idolatr`, Dumnezeu nici nu porunce[te ale[ilor Sì s`-i fac` chipul. |n schimb porunce[te ca pe capacul de la chivotul unde se afl` legea s` fie pu[i doi heruvimi de aur (Ie[ire 26, 31). La fel [i cortul sf=nt va avea o perdea, iar \n ]es`tura ei vor fi imprimate chipuri de heruvimi (Ie[ire 26, 31). La fel i se porunce[te [i lui Solomon ca \n Sf=nta Sfintelor de la templul zidit de el, s` fac` doi heruvimi s`pa]i \n lemn [i fereca]i cu aur (II Cronici 3, 10; III Regi 6, 23). Tot astfel [i pe u[ile de la intrarea \n Sf=nta Sfintelor, a f`cut heruvimi s`pa]i [i \mbr`ca]i \n aur (III Regi 6, 32). Heruvimii nu reprezint` realit`]i imaginare. Ei exist` \n realitatea lumii spirituale a lui Dumnezeu. De aceea, remarc` Apostolul c` Moise \mpline[te porunca lui Dumnezeu, f`c=ndu-le toate dup` chipul ce i s-a ar`tat pe
490
Capitolul doi
munte (Evrei 8, 5). Pe de alt` parte, heruvimii nu erau numai simple podoabe, ci datorit` faptului c` reprezentau realit`]i ale lumii spirituale, li se aducea [i cinstirea cuvenit`. A[a se explic` faptul c` Iosua a c`zut cu fa]a la p`m=nt \naintea chivotului Domnului (Iosua 7, 6) unde era imaginea heruvimilor. Tot \naintea chivotului cu legea Domnului pe care se p`stra imaginea sau icoana heruvimilor, se aduceau jertfe (III Regi 3, 15); iar \n cortul adun`rii, \n fa]a perdelei celei de dinaintea chivotului legii se aducea untdelemn curat pentru luminat stors din m`sline, ca s` ard` sfe[nicul \n toat` vremea (Ie[irea 27, 20). |n fa]a perdelei cu heruvimi dinaintea chivotului legii era un jertfelnic unde se aducea t`m=iere ne\ntrerupt` (Ie[irea 30, 8). Este [tiut c` M=ntuitorul \n cursul activit`]ii Sale pe p`m=nt, adesea mergea la templu. Desigur c` dac` ar fi avut de spus ceva \n leg`tur` cu icoanele aflate \n templu din porunca lui Dumnezeu, El ar fi luat atitudine, tocmai pentru a se p`stra \ntru totul curat` Legea lui Dumnezeu [i adorarea acordat` numai P`rintelui ceresc. Dar nu a avut nimic de spus [i de aceea le-a cinstit ca Fiu al Omului care \ntru totul \mpline[te voia Tat`lui. La fel [i Sfin]ii Apostoli vorbesc totdeauna cu respect fa]` de casa lui Dumnezeu pe care o cinstesc, precum [i fa]` de toate cele aflate \n ea din porunca lui Dumnezeu. Descriind-o, Sf=ntul Apostol Pavel se refer` [i la icoana heruvimilor slavei, umbrind acoper`m=ntul \mp`c`rii (Evrei 9, 5). Dar [i dup` ce \nchin`torii lui Iisus cel \nviat au fost izgoni]i din templu [i din sinagogi, trebuind s` se roage [i s` fr=ng` p=inea pe la casele lor, precum [i dup` moartea Sfin]ilor Apostoli, nu au contenit ca, pe Domnul pe care \l aveau \n suflete s`-L aib` [i \n imagine. Av=nd astfel imaginea Lui mereu \n fa]a ochilor, aveau necontenit \n fa]` modelul pe care trebuiau s`-L imite prin vie]uirea lor duhovniceasc`. Niciodat` nu s-a interpretat c` icoana Domnului ar fi idol. Niciodat` nu s-a cinstit materialul din care era f`cut` icoana, ci chipul pe care \l reprezenta. De aceea, nimeni nu s-a smintit la \nceput cinstindu-L pe Iisus care a vie]uit pe p`m=nt [i care a avut o \nf`]i[are real`. {i este foarte firesc s` fie a[a!... Acest fapt \l \nt=lnim de altfel [i \n via]a noastr`. Punem adesea \n casele noastre poze av=nd chipul celor dragi, \nr`mate [i p`strate cu cinste. Ori de c=te ori le privim, comunic`m [i ne afl`m \n comuniune cu cei afla]i \n poze, de[i unii din ei sunt poate departe, sau poate de mult trecu]i la cele ve[nice. Nu este astfel de mirare c` m`rturiile cu privire la cinstirea icoanelor \n via]a primilor cre[tini abund`. De pild`, Sf=ntul Irineu (202) vorbe[te de chipul lui Iisus p`strat cu cinste
Cateheze dogmatice
491
[i venerare de o cre[tin` pe nume Marcela. Sf=ntul Vasile cel Mare (379) arat` c` icoanele reprezint` un l`s`m=nt apostolic [i nu sunt oprite, ci sunt zugr`vite \n toate bisericile noastre \nc` din vechime. Dovad` \n acest sens sunt pere]ii catacombelor, \n care se refugiau primii cre[tini \n timpul persecu]iilor, c=t [i pere]ii bisericilor aflate la suprafa]`. Sf=ntul Grigorie de Nissa (394) referindu-se la biserica cu hramul Sf=ntul Teodor Tiron, sf=nt martir care moare \n timpul persecu]iilor lui Diocle]ian, ne spune c` pe pere]ii ei se afla icoana M=ntuitorului, precum [i scene din moartea martiric` a Sf=ntului Teodor. Scriitorul bisericesc Tertulian (240) ne spune c` icoana M=ntuitorului \n chip de p`stor poate fi g`sit` chiar [i pe paharele de bùt. Despre vechimea icoanelor, dat=nd din perioada apostolic`, avem m`rturia istoricului bisericesc Eusebiu (340). Pentru a dovedi c` ceea ce ne comunic` este adev`rat, vine cu precizarea c` el \nsu[i a v`zut bustul M=ntuitorului ridicat la Cezarea lui Filip de c`tre femeia vindecat` de scurgere de s=nge. Pe de alt` parte, P`rin]ii Bisericii ne arat` [i rolul pe care \l aveau icoanele \n via]a credincio[ilor, precum [i modul \n care Biserica le-a cinstit. |n primul r=nd icoana constituie Biblia credincio[ilor ne[tiutori de carte. Privind icoanele spune Sf=ntul Grigorie cel Mare cre[tinii v`d calea pe care trebuie s` o urmeze. Precum cartea aduce aminte de Dumnezeu celor [tiutori de carte, spune Sf=ntul Ioan Damaschin, la fel icoana, celor ne[tiutori de carte. {i precum cuv=ntul este pentru auz, icoana este pentru v`z. |n al doilea r=nd, chiar [i pentru cei [tiutori de carte, icoana ajut` s` \n]eleag` mai bine ceea ce au citit \n Scriptur`, mi[c=ndu-le \n acela[i timp inima, f`c=nd sufletul s` vibreze [i \ntreaga fiin]` s` se \nal]e duhovnice[te. Sf=ntul Grigorie de Nissa ne m`rturise[te c` ori de c=te ori privea tabloul care reprezenta jertfirea lui Isaac adus` de tat`l sù, \ntreaga fiin]` i se cutremura, iar sufletul i se \nduio[a at=t de mult, \nc=t [iroaie de lacrimi \i curg din ochi. Pe l=ng` luminarea min]ii [i \nc`lzirea inimii, \n al treilea r=nd icoanele aduc asupra sufletului [i determinarea de a imita prin fapte ceea ce au v`zut cu mintea [i au sim]it cu inima. Nu am prea multe c`r]i spune Sf=ntul Ioan Damaschin [i nici nu am timp liber pentru a le citi; intru \n biseric`, spitalul ob[tesc al sufletului, [i podoaba picturii m` atrage [i \mi desf`teaz` vederea [i pe nesim]ite m`rirea lui Dumnezeu p`trunde \n suflet.
492
Capitolul doi
Am primit r`bdarea mucenicului, r`splata cununilor [i m` aprind ca prin foc cu dorin]a de a-l imita. Dac` \n primele veacuri cre[tine cinstirea icoanelor a fost de c`tre to]i primit`, s-au ivit apoi aprige discu]ii \mpotriva cinstirii lor, consider=ndu-se c` \nchinarea la sfintele icoane este idolatrie. Pentru a pune cap`t acestei fr`m=nt`ri din s=nul Bisericii, a fost nevoie s` se convoace un sinod ecumenic, cel de al VII-lea, la Nicea, \n anul 787, pentru a stabili definitiv c` cinstirea sfintelor icoane corespunde voii lui Dumnezeu [i c` aceasta fiind o mo[tenire apostolic`, a fost p`strat` cu sfin]enie de c`tre Biseric`. Dup` apari]ia Reformei, cinstirea icoanelor a fost din nou \nl`turat`, iar cre[tinii apar]in`tori cultelor neoprotestante au pornit o adev`rat` ac]iune \mpotriva cinstirii lor. Ei spun c` nu trebuie s` ne \nchin`m la icoane, pentru c` aceasta ar \nsemna idolatrie. |n sus]inerea afirma]iei lor aduc porunca a doua din Decalog, prin care Dumnezeu opre[te \nchinarea la idoli. (Ie[irea 20, 25). Pentru a vedea \ns` dac` cinstirea icoanelor \nseamn` \ntr-adev`r \nchinare la idoli, sau idolatrie, se cuvine s` stabilim ce este icoana [i ce este idolul. Am v`zut c` icoana reprezint` o asem`nare cu o realitate existent`. Ea este chipul sau imaginea unei realita]i. |n schimb idolul este o \nchipuire \n g=nd a unor lucruri care nu exist` \n realitate. De aceea, idolul se mai nume[te [i iluzie, aparen]`, fantom`, vanitate, imaginea unei iluzii. Iat` cum sunt v`zu]i idolii de c`tre profe]ii Vechiului Testament: C`ci idolii nu sunt dec=t minciun` [i nu este nici o suflare \n ei, sunt un lucru de nimic, o lucrare \n[el`toare (Ieremia 10, 1415). Dumnezeii lor nu sunt dumnezei, ci lucruri de m=ini omene[ti, lemn [i piatr` (Isaia 37, 19). La fel ne spune [i psalmistul: Gur` au [i nu vor grì, ochi au [i nu vor vedea, urechi [i nu vor auzi, c` nu este duh \n gura lor (Psalmul 134, 15). Pentru acest motiv Sf=ntul Apostol Pavel conchide c` idolul nu este nimic \n lume (I Corinteni 8, 4). Altul este idolul [i alta este icoana scrie Origen (254). Este icoan` atunci c=nd prin sculptur` sau pictur` se reproduce un pe[te sau un patruped, sau un animal s`lbatic. Dar este idol atunci c=nd imagina]ia realizeaz` o form` pe care [i-a \nchipuit-o [i care nu are prototipul sù printre lucrurile existente, precum ar fi de pild`, o figur` care \n acela[i timp este [i om [i cal. De aici rezult` clar c` \ntre idol [i icoan` exist` o deosebire esen]ial`; ele nu se pot confunda, iar \n porunca a doua din Decalog este vorba de idoli, nu de icoane.
Cateheze dogmatice
493

Ce \nseamna cuv=ntul icoan`? (|nseamn` chipul, sau asem`narea unei realit`]i existente, sau reprezentarea a ceea ce exist` [i care prezint` semnifica]ie pentru via]a duhovniceasc`). Cine a dat porunc` s` se cinsteasc` icoanele? (Dumnezeu a dat porunc` s` se a[eze cei doi heruvimi, care reprezentau asem`narea heruvimilor existen]i \n ceruri). Li se acord` cinstirea? (Da). Cum? (Prin t`m=iere, aprinderea de candele, aducerea de jertfe [i \nchin`ciune). De ce Dumnezeu nu a dat porunc` s` se fac` chipul Lui? (Fiindc` atunci oamenii ar fi c`zut \n idolatrie, cinstind numai chipul [i nu pe Dumnezeu care este Duh). M=ntuitorul s-a opus cinstirii heruvimilor? (Merg=nd [i rug=ndu-se \n templu, Domnul a cinstit casa lui Dumnezeu cu tot ce avea \n ea l`sat din porunca lui Dumnezeu). Dar Sfin]ii Apostoli? (Sfin]ii Apostoli au urmat exemplul |nv`]`torului). Dar cre[tinii din perioada apostolic` sau post apostolic`? ({i ei cinsteau icoanele reprezent=nd chipul M=ntuitorului, ale sfin]ilor sau scene din Biblie). De unde [tim aceasta? (Din m`rturisirea Sfin]ilor P`rin]i, ca [i din imaginile g`site pe pere]ii catacombelor, sau ale primelor case de rug`ciuni [i biserici). Care este influen]a sim]irii sfintelor icoane asupra evlaviei credincio[ilor? (Ele lumineaz` mintea, ajut=ndu-ne s` \n]elegem mai u[or [i mai bine con]inutul Scripturii; ne \nc`lzesc apoi sim]irea [i dragostea fa]` de chipurile sau scenele reprezentate, [i ne determin` s` aplicam [i noi \n via]` ceea ce vedem [i sim]im). Poate fi considerat` icoana idol? (Nu se poate face aceast` confuzie, fiindc` icoana reprezinta o imagine existent`, pe c=nd idolul nu este dec=t o iluzie, el nu reprezint` nimic).
V. Asocierea
C=nd vorbim de cinstirea sau venerarea sfintelor icoane, trebuie s` o deosebim de cinstirea acordat` lui Dumnezeu. |n limbaj teologic cinstirea acordat` lui Dumnezeu se nume[te adorare sau latrie, pe c=nd cinstirea acordat` \ngerilor, sfin]ilor, moa[telor sau icoanelor se nume[te dulie, adic` venerare, sau cinstire. Latria sau adorarea este cultul suprem sau propriu-zis. Pe Dumnezeu \l cinstim adic` pentru El \nsu[i, pentru m`re]ia [i perfec]iunea Lui, pentru faptul c` este creatorul [i proniatorul nostru, St`p=nul [i P`rintele nostru. Dulia, venerarea sau cinstirea este \ns` un cult dependent de cel suprem, deci subordonat, sau relativ. Dar cinstind sfintele icoane noi aducem pream`rire tot
494
Capitolul doi
lui Dumnezeu. El r`m=ne deci obiectul [i ]elul adev`rat [i ultim al cultului nostru, orice form` ar \mbr`ca acesta \n aparen]`. Cu alte cuvinte, \ntreg cultul cre[tin porne[te de la Dumnezeu [i sf=r[e[te la Dumnezeu. (Pr. Prof. Dr. Ene Brani[te, Liturgica General` Bucure[ti, 1985, p. 7172).
VI. Generalizarea
Merg=nd pe aceast` linie, la sinodul VII ecumenic de la Nicea din anul 787 s-a stabilit cu privire la venerarea sfintelor icoane, c` nu cinstim materia din care este f`cut` icoana, ci chipul pe care \l reprezint` ea, iar cinstirea care se d` chipului, trece la prototip [i cel ce se \nchin` icoanei se \nchin` Fiin]ei celei \nchipuite de ea.
VII. Aplicarea
1. Intr=nd \n biseric` se cuvine ca mai \nt=i s` ne apropiem de icoana aflat` \n mijloc [i s`-i d`m chipului pe care \l reprezint` cuvenita venerare, plec=ndu-ne \n fa]a icoanei [i cinstind-o prin s`rutare, f`c=nd semnul sfintei cruci. 2. Se cuvine apoi ca fiecare bun cre[tin s` aibe \n casa sa icoane sfin]ite, \n special, icoana sf=ntului ocrotitor al casei. Se recomand` apoi ca aceast` icoan` s` fie cinstit` prin candela care o lumineaz` atr`g=ndu-ne mereu luare aminte asupra datoriei de a imita \n via]a duhovniceasc` virtu]ile sf=ntului pe care \l cinstim pe icoan`.
--
Rug`ciunile pentru cei adormi]i \n Domnul

C=nd M=ntuitorul a spus despre fiica lui Iair c` doarme, cei de fa]` au r`mas to]i nedumeri]i, [tiind prea bine c` fiica lui Iair a murit. Prin cuvintele Sale \ns` M=ntuitorul ne arat` c` pentru cei care mor \n credin]a c` El este \nvierea [i via]a, moartea nu mai este un apus f`r` sf=r[it, ci doar o adormire.
Cateheze dogmatice
495
II. Anun]area temei

Acest fapt ne ofer` posibilitatea de a vedea care sunt temeiurile rug`ciunilor pentru mor]i.
III. Tratarea
|nc` din primele pagini Sf=nta Scriptur` ne arat` c` omul este crea]ia lui Dumnezeu, sufletul fiind nemuritor [i ve[nic ca Dumnezeu \nsu[i. Format din trup [i suflet omul nu a fost creat pentru moarte ci pentru via]` [i fericire. Moartea este r`splata p`catului (Romani 6, 23) aduc=nd o ruptur` \n fiin]a omului, desp`r]ind trupul de suflet. Totu[i, fiind de esen]` divin`, sufletul nu poate muri. Numai trupul prime[te os=nda mor]ii: c`ci din p`m=nt e[ti luat [i \n p`m=nt te vei \ntoarce. (Facere 3, 19). Prin moarte trupul Ca pulberea se \ntoarce \n p`m=nt cum a fost, iar sufletul se \ntoarce la Dumnezeu care l-a dat (Ecleziastul 12, 7). |ntrup=ndu-se \ns` spre a m=ntui lumea Dumnezeu-Fiul a restabilit fiin]a omului, deopotriv` suflet [i trup. Prin m`rita Sa \nviere p`catul [i moartea au fost \nvinse [i astfel pentru cei ce sunt \ntru Hristos, moartea nu mai \nseamn` un sf=r[it total al vie]ii ci doar o adormire, un \nceput al unei vie]i noi f`r` de sf=r[it. Precum Hristos a \nviat din mor]i, s-a f`cut \ncep`tura celor adormi]i, c`ci precum to]i mor \n Adam a[a to]i vor fi f`cu]i vii \ntru Hristos (I Corinteni 15, 20 22). Din sf=r[it cutremur`tor al vie]ii, moartea s-a transformat \ntr-un laborator al ei: nebune, ceea ce semeni tu nu cap`t` via]` dac` nu moare (I Corinteni 15, 36). Bobul de gr=u c`z=nd \n p`m=nt de nu va muri r`m=ne singur, iar de va muri aduce mult` road` (Ioan 12, 24). |nsu[i M=ntuitorul a spus despre fiica lui Iair [i despre Laz`r c` nu au murit, ci dorm, dar oamenii nu L-au putut \n]elege atunci. Mai t=rziu Apostolii vorbesc [i ei la fel despre cei adormi]i \n n`dejdea vie]ii: pentru c` de credem c` Iisus a murit [i a \nviat a[a [i Dumnezeu va aduce prin Iisus pe cei adormi]i \mpreun` cu El (I Tesaloniceni 4, 14). Convingerea primilor cre[tini c` moartea nu \nseamn` o dispari]ie total` nici chiar a trupului, ci c` odat` va \nvia [i va fi ve[nic \mpreun` cu sufletul rezult` [i din denumirea locului de \nmorm=ntare, [i anume: cimitir (derivat din cuv=ntul grecesc kimitirion), care \nseamn` loc de dormit, de repaus, dormitor. De aceea, c=nd \nsu[i Domnul la semnul dat la glasul Arhanghelului [i la tr=mbi]a lui Dumnezeu se va cobor\ din cer, cei mor]i \ntru Hristos vor \nvia
496
Capitolul doi
(I Tesaloniceni 4, 16). De aceea \n limbajul bisericesc mor]ii se numesc adormi]i sau repausa]i (r`posa]i) adev`r reflectat \n inscrip]iile: Dormi \n pace, Fie-i ]`r=na u[oar` sau Aici odihne[te \ntru Domnul robul lui Dumnezeu... Sufletul fiind nemuritor r`m=ne [i dup` moarte \ntr-o stare activ`, fapt pe care ni-l descoper` M=ntuitorul \n pilda bogatului [i s`racului Laz`r: [i a murit s`racul [i a fost dus de \ngeri \n s=nul lui Avraam [i a murit [i bogatul [i s-a \ngropat. {i \n iad ridic=ndu-[i ochii fiind \n munci \l vede pe Avraam de departe [i pe Laz`r \n s=nul lui, [i strig=nd a zis... (Luca 16, 2231). Afl=ndu-se \n stare activ`, sufletul celor adormi]i poate fi \n comuniunea lui Dumnezeu sau departe de El, \n func]ie de locul unde a fost repartizat dup` judecata particular`. Dup` judecata particular` [i p=n` la judecata universal` (care este definitiv`) sufletele celor adormi]i r`m=n pe mai departe membre ale Bisericii: c`ci dac` trìm, pentru Domnul trìm [i dac` murim pentru Domnul murim, deci [i dac` trìm [i dac` murim ai Domnului suntem (Romani 14, 8). Alc`tuind Trupul tainic al Domnului (Biserica) \ntre cei vii [i cei mor]i se stabile[te o leg`tur` de iubire, c`ci dragostea nu piere niciodat` (I Corinteni 13, 8). Ne manifest`m astfel iubirea fa]` de cei adormi]i \n Domnul rug=ndu-ne pentru ei, av=nd asigurarea M=ntuitorului c` nu va trece cu vederea cererile noastre: {i orice ve]i cere \n numele Meu aceea voi face ca s` se pream`reasc` Tat`l \n Fiul... (Ioan 14, 1314). Este adev`rat c` numai Dumnezeu scoate din os=nd` sufletele celor adormi]i, dar membrii cei vii ai Bisericii Sale pot mijloci, fiindc` Dumnezeu ascult` [i \mpline[te rug`ciunile unuia pentru altul (Iacob 5, 16). Chiar din veacul apostolic, era obiceiul ca cei vii s` se boteze [i pentru iertarea p`catelor celor mor]i care nu primiser` botezul. Sf=ntul Apostol Pavel se refer` la acest fapt, [i nu numai c` nu-l combate, dar \l aduce ca argument pentru sus]inerea \nvierii noastre (I Corinteni 15, 29). Apostolul neamurilor recunoa[te deci posibilitatea rug`ciunilor de mijiocire pentru cei mor]i \ntre judecata particular` [i cea universal`.

Care este \nv`]`tura Sfintei Scripturi despre suflet? (C` reprezint` suflare divin` [i este nemuritor). Ce este moartea? (Desp`r]irea sufletului de trup). Ce se \nt=mpl` cu sufletul dup` moarte? (Fiind nemuritor va fi judecat \n mod particular de Dumnezeu. Dac` este g`sit vrednic va r`m=ne \n comuniunea iubirii lui Dumne-
Cateheze dogmatice
497
zeu, iar dac` nu va fi g`sit vrednic nu se poate bucura de iubirea lui Dumnezeu). Dup` judecata particular` os=nda iadului este definitiv`? (Nu este definitiv`, \ntruc=t judecata particular` nu este nici ea definitiv`. Numai judecata ob[teasc` este definitiv` [i numai atunci os=nda iadului este ve[nic`). Sufletul aflat \n iad se poate ajuta pe sine? (Din pilda bogatului [i s`racului Laz`r vedem c` nimeni aflat \n os=nd` nu se mai poate ajuta pe sine \nsu[i). Dar cine-l poate totu[i ajuta [i salva? (Numai Dumnezeu prin jertfa Fiului Sù adus` p=n` la sf=r[itul veacurilor spre iertarea p`catelor). Cum \l iart` [i-l salveaz` Dumnezeu? (Prin rug`ciunea Bisericii, a celor afla]i \n via]`, care \mpreun` cu cei mor]i r`m=n membri ai Trupului tainic al Domnului p=n` la a doua Sa venire. Dragostea care ne leag` de cei adormi]i se manifest` prin rug`ciuni de cerere pentru izb`virea sufletelor lor. Biserica se roag` astfel pentru to]i cei din veac adormi]i, f`r` nici o deosebire, mai ales cu prilejul Sfintei Euharistii, c=nd se aduce jertfa iert`rii p`catelor).
V. Asocierea
Alc`tuind aceea[i comuniune de iubire \n cadrul Bisericii, cei vii se roag` pentru cei adormi]i \n Domnul, precum [i invers. |n m`sura \n care ne rug`m pentru cei adormi]i cerem [i noi la r=ndul nostru sfin]ilor cu care ne afl`m \n comuniune s` mijloceasc` [i ei pentru iertarea [i m=ntuirea noastr`, av=nd certitudinea acestei mijlociri, deoarece dragostea nu piere niciodat` (I Corinteni 13, 8).
VI. Generalizarea
A[adar, rug`ciunea pentru cei adormi]i \n Domnul se bazeaz` pe unitatea Bisericii ca Trup tainic al Domnului, care cuprinde [i pe cei vii [i pe cei mor]i. |n aceast` comuniune de iubire [i de sfin]enie, Dumnezeu prime[te rug`ciunile [i cererile celor vii pentru cei mor]i.
VII. Aplicarea
1. Biserica se \ngrije[te de via]a credincio[ilor de la na[tere p=n` la morm=nt, [i chiar dincolo de morm=nt. Pentru cei mor]i a r=nduit servicii religioase [i rug`ciuni speciale legate \n primul r=nd de \nmorm=ntare, \nso]ind sufletul celui adormit \n c`l`toria sa spre via]a ve[nic`. Rug`ciuni se fac [i la 3, 6, 9, 40 de zile dup` moarte, \n amintirea ar`t`rilor M=ntuitorului \nvia]i apoi la
498
Capitolul doi
un an, [i \n fiecare an de la data mor]ii se fac parastase \nso]ite de agape, at=t \n amintirea celui r`posat, c=t [i ca expresie a comuniunii de iubire a credincio[ilor care mijlocesc cu rug`ciuni pentru iertarea p`catelor [i fericirea ve[nic` a celui adormit \n Domnul. Slujbele sunt \nso]ite de acte de milostenie, tot ca o manifestare a iubirii cre[tine. 2. Biserica a r=nduit [i zile speciale pentru pomenirea celor adormi]i: s=mb`ta dinaintea l`satului sec de carne, a doua, a treia [i a patra din Postul Sfintelor Pa[ti, ca aducere aminte de jertfa izb`vitoare a M=ntuitorului, precum [i lunea dup` duminica Tomii \n amintirea biruin]ei asupra iadului [i a mor]ii, prin \nvierea Domnului, iar rug`ciunile pentru mor]i din s=mb`ta Rusaliilor amintesc de \nvierea [i restabilirea vie]ii prin pogor=rea Duhului Sf=nt. 3. Pe l=ng` rug`ciunile Bisericii, fiecare credincios are datoria ca \n rug`ciunile sale particulare s`-i pomeneasc` pe cei trecu]i la cele ve[nice. 4. |n semn de cinstire a celui adormit Biserica binecuvinteaz` [i morm=ntul sù \ntru n`dejdea vie]ii ve[nice [i a \nvierii la cea de-a doua venire a Domnului. |i este a[ezat` o cruce la c`p`t=i ca semn al biruin]ei asupra mor]ii [i al parusiei Domnului, c=nd to]i cei adormi]i vor \nvia cu trupurile, spre a fi \mpreun` cu sufletul \n ve[nica comuniune cu Dumnezeu. Familia celui adormit are \n continuare datoria de a \ngriji morm=ntul, p`str=ndu-i prin aceasta amintirea [i cinstindu-i numele. 5. Rug`ciunile pentru cei mor]i au [i un rol educativ pentru cei afla]i \n via]`, atr`g=ndu-le ca luare aminte asupra faptului c` moartea nu ne ocole[te [i c` vom da socoteal` \n fa]a Dreptului Judec`tor pentru faptele s`v=r[ite. Tot cu rol educativ, rug`ciunile pentru cei adormi]i ne men]in \ntr-o permanent` leg`tur` cu cei dintr-un neam cu noi, fapt care constituie o stavil` \n calea uit`rii ob=r[iei, a leg`turii cu \nainta[ii, \nt`rindu-ne astfel [i sentimentul dragostei fa]` de p`m=ntul locuit de ei, precum [i de tradi]iile statornicite de ei, \n care ne reg`sim propria noastr` identitate.
--
Cateheze dogmatice
499
Via]a viitoare
Ce ne spune Simbolul de credin]` \n ultimele sale dou` articole? (Ne spune: A[tept \nvierea mor]ilor [i via]a veacului ce va s` fie. Amin). Ce \nseamn` aceasta dac` ne g=ndim la crea]ie? (C` a[a cum crea]ia are un \nceput, tot astfel va avea [i un scop al des`v=r[irii, dup` dreptatea lui Dumnezeu).
II. Anun]area temei

Evenimentele care urmeaz` dup` moartea fiec`ruia dintre noi se petrec \n via]a viitoare, la care ne vom referi \n cele ce urmeaz`.
III. Tratarea
|nv`]`tura despre via]a de dincolo de morm=nt [i toate cele ce se vor \nt=mpla dup` a doua venire a Domnului se nume[te eshatologie, de la cuv=ntul grecesc eshatos, care \nseamn` cele de pe urm`. Iar cele din urm` ale vie]ii \ncep odat` cu moartea fiec`ruia [i se decid definitiv \n urma celei de a doua veniri a Domnului [i a judec`]ii universale. S` le vedem pe r=nd potrivit modului \n care M=ntuitorul \nsu[i, precum [i Sfin]ii Apostoli ni le-au descoperit. 1. Via]a viitoare \ncepe odat` cu moartea. Vedem [i [tim cu to]ii c` moartea este \ncetarea vie]ii de pe p`m=nt, odat` cu desp`r]irea trupului de suflet. Potrivit \nv`]`turii Sfintei Scripturi, ea a ap`rut ca r`splat` a p`catului (Romani 6, 23). Iar odat` cu desp`r]irea sufletului de trup, fiind nemuritor, sufletul se \ntoarce la Dumnezeu care l-a creat, iar trupul se \ntoarce \n p`m=ntul din care a fost f`cut: {i ca pulberea s` se \ntoarc` \n p`m=nt precum a fost, iar sufletul s` se \ntoarc` la Dumnezeu care l-a dat (Ecleziasticul 12, 7; Geneza 3, 19). Odat` cu p`catul primului om, moartea s-a \ntip`rit \n a[a m`sur` \n firea omeneasc`, \nc=t putem spune c` a devenit un destin uman, dup` cum vedem cu to]ii [i dup` cum ne spune Apostolul: Pentru aceea, a[a cum printr-un om a intrat p`catul \n lume [i prin p`cat moartea, a[a moartea a trecut la to]i oamenii prin cel \n care to]i au p`c`tuit (Romani 5, 12). Dar, arat` Apostolul \n continuare: precum prin gre[eala unuia a venit os=nda pentru to]i oamenii, a[a prin \ndreptarea unuia a venit \ndrept`]irea vie]ii pentru to]i oamenii
500
Capitolul doi
(Romani 5, 18). A[adar, c`lc=nd cu moartea pe moarte, Hristos a \nviat din mor]i [i s-a f`cut \ncep`tura celor adormi]i. C`ci deoarece moartea a venit prin om, prin om [i \nvierea mor]ilor; c`ci precum to]i mor \n Adam, a[a to]i vor fi f`cu]i vii \n Hristos (I Corinteni 15, 2022). |n felul acesta, moartea apare ca un laborator al \nvierii, o transformare a stric`ciunii \ntru nestric`ciune a sl`biciunii \ntru putere, a firescului dominat de p`cat, \ntru duhovnicesc aflat \n str`lucire ve[nic` (I Corinteni 15, 4244). Privit` ca o a[teptare a \nvierii, moartea trupeasc` este socotit` adormire, sau odihn`, iar cei mor]i trupe[te se numesc adormi]i \ntru Domnul, iar cuv=ntul cimitir, define[te tocmai locul de odihn`. |n acela[i timp, \ns`, moartea este [i piatr` de hotar care \nchide u[a harului, \nc=t dup` moarte nimeni nu poate face nimic pentru m=ntuirea proprie. 2. Din pilda bogatului [i s`racului Laz`r vedem foarte limpede c` imediat dup` moarte, bogatul a fost dus \n iad, iar Laz`r \n rai (Luca 16, 21). {i dac` imediat dup` moarte vom fi repartiza]i \n iad sau \n rai, aceast` repartizare se face \n urma unei judec`]i. Aceast` judecat` se refer` numai la sufletul nemuritor, fiindc` a[a cum am v`zut, trupul desp`r]indu-se de suflet, se va descompune \n p`m=ntul din care a fost creat. {i cum fiecare suflet \n parte va fi judecat, spunem c` aceast` judecat` se nume[te judecata particular`. Apostolul spune c` to]i trebuie s` ne \nf`]i[`m \naintea judec`]ii lui Hristos, ca s` ia fiecare dup` cele ce a f`cut prin trup, ori bine, ori rù (II Corinteni 5, 10). Judecata particular` va fi f`cut` at=t de c`tre M=ntuitorul, c=t [i de con[tiin]a fiec`ruia, av=nd \n vedere credin]a [i faptele s`v=r[ite \n via]a p`m=nteasc`. 3. Starea sufletelor dup` judecata particular` va fi fericit` \n rai, sau de nefericire, \n iad. |nainte de a se desp`r]i de Sfin]ii Apostoli, M=ntuitorul le-a f`g`duit c` le va g`ti un loc [i \i va lua la Sine \n \mp`r`]ia lui Dumnezeu (Ioan 14, 23). Raiul este locul comuniunii ve[nice cu Hristos cel \nviat [i \n`l]at la cer, [i prin Hristos cu Dumnezeu Tat`l, cu \ngerii [i cu cere[tile puteri, ca [i cu to]i drep]ii [i sfin]ii. Fericirea comuniunii ve[nice cu Hristos are un caracter spiritual ce nu poate fi exprimat prin cuvinte, oric=t de me[te[ugite ar fi acestea, datorit` faptului c` noi trìnd \n trup material, nu am avut experien]a ei, [i nu am putut face analogie sau asem`nare cu ceea ce noi sim]im [i numim fericire. Indic=nd faptul c` ele sunt deasupra posibilit`]ii noastre de percep]ie, Apostolul spune c` cele ce ochiul nu a v`zut, nici urechea n-a auzit, nici la inima omului nu s-a ridicat, pe acestea le-a g`tit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El (I Corinteni 2, 9).
Cateheze dogmatice
501
Pentru a ne face totu[i o imagine a fericirii ve[nice, s` ne amintim de scena schimb`rii la fa]` a Domnului, c=nd cei trei Apostoli afl=ndu-se \n comuniunea slavei lui Hristos, au uitat cu totul c` mai trìesc pe p`m=nt. De aici [i exclama]ia Sf=ntului Apostol Petru: Bine este nou` s` fim aici! De voie[ti s` facem aici trei colibe: }ie una [i lui Moise una [i lui Ilie una (Matei 17, 4). Pe ei s-au uitat... Aceasta este bucuria reg`sirii sufletului \n Dumnezeu... {i niciodat` Apostolii nu ar mai fi p`r`sit acel loc [i parc` ar fi vrut ca [i timpul s` nu-[i depene mersul... |n contrast cu raiul, iadul este o dep`rtare de la fa]a lui Dumnezeu (Matei 7, 23). Pentru a \n]elege realitatea lui spiritual`, M=ntuitorul ne ofer` imagini diferite pe care noi le putem vedea [i sim]i. El este un loc de chinuri, un cuptor de foc (Matei 13, 4250), foc nestins (Matei 3, 12), pl=nsul [i scr=[nirea din]ilor (Matei 20, 13), iezerul de foc (Apoc. 19, 20), \ntunericul cel mai dinafar` (Matei 8, 12). T`lm`cind aceste imagini, ne putem da seama c` via]a \n iad, lipsit` total de iubirea [i pacea lui Dumnezeu, ca [i de lumina lui Hristos, se afl` \ntr-un \ntuneric [i \ntr-o tulbur`toare nelini[te, zbucium [i durere. Cei afla]i \n iad nu se mai pot m=ntui prin propriile lor puteri, \ntruc=t am v`zut c` moartea este u[a care se \nchide [i nu mai poate exista nici un fel de cìn]` pentru p`cate. Rug`ciunile Bisericii \ns` ne pot veni \n ajutor. Fericitul Augustin arat` c` sufletele credincio[ilor care au murit nu sunt desp`r]ite de Biseric`... ele sunt madulare ale lui Hristos. |ntre Biserica lupt`toare de pe p`m=nt [i cea triumf`toare din cer exist` o leg`tur` [i unitate dat` de faptul c` ele alc`tuiesc Trupul lui Hristos. Dac` \n aceast` via]` \ndemnurile de a ne ruga unii pentru al]ii sunt cu insisten]` adresate credincio[ilor de c`tre Sfin]ii Apostoli, fiindc` mult poate rug`ciunea st`ruitoare a dreptului (Iacob 5, 16), tot astfel de rug`ciuni st`ruitoare pot fi adresate P`rintelui ceresc [i pentru cei adormi]i, M=ntuitorul asigur=ndu-ne c` orice ve]i cere \n numele Meu, aceea voi face, ca s` se prosl`veasc` Tat`l \n Fiul. De ve]i cere ceva \n numele Meu eu voi face (Ioan 14, 1314). C=t de accentuat` era practica rug`ciunii pentru cei adormi]i, la primii cre[tini, vedem din m`rturia Sf=ntului Apostol Pavel care se refer` la practicarea Botezului de c`tre cre[tinii afla]i \n via]`, pentru cei adormi]i... (I Corinteni 15, 29). 4. |ntruc=t judecata particular` este nedeplin`, va urma la sf=r[itul veacurilor judecata ob[teasc`, numit` [i judecata din urm`, sau de apoi. Ea este precedat` de a doua venire a Domnului, numit` parusia Domnului. Nu [tim c=nd va veni, M=ntuitorul
502
Capitolul doi
spun=nd c` nimeni nu [tie, nici \ngerii din ceruri, nici Flui, ci numai Tat`l (Matei 24, 36; 11 Tes. 5, 23; II Petru 3, 10). 5. Cu foarte pu]in timp \nainte de parusia Domnului va avea loc \nvierea celor mor]i, iar cei care vor fi g`si]i vii \[i vor schimba trupurile \ntru nestric`ciune. Deodat` spune Apostolul \ntr-o clipit` de ochi, la tr=mbi]a cea de apoi, mor]ii vor \nvia nestric`cio[i [i noi ne vom schimba, c`ci trebuie ca acest trup stric`cios s` se \mbrace \ntru nestric`ciune [i acest trup muritor s` se \mbrace \ntru nemurire (I Corinteni 15, 52 53, vezi [i II Tesaloniceni 4, 1617). |nvierea trupurilor celor adormi]i este posibil` din partea lui Dumnezeu, care tot din p`m=nt l-a creat la \nceput pe om. Apoi, transformarea \ntru nestric`ciune prin moarte este un fenomen natural [i necesar, pe care Apostolul \l remarc` [i \n firea \nconjur`toare: Ceea ce semeni tu nu cap`t` via]`, dac` nu moare. {i ceea ce semeni nu este trupul care va fi, ci numai grùntele gol poate da gr=u, sau de altceva din celelalte... A[a [i \nvierea mor]ilor... se seam`n` \ntru stric`ciune, \nvie \ntru nestric`ciune, \nvie \ntru putere; se seam`n` trup firesc, \nvie trup duhovnicesc (I Cor. 15, 3644). A[adar, trupul cel \nviat va fi acela[i pe care \l avem noi acum, \ntruc=t am v`zut c` cei g`si]i vii r`m=n \n trupurile lor; [i fiindc` \n acest trup am s`v=r[it cele bune [i cele rele. Deci se cuvine ca el s` se bucure de fericire sau de os=nd`. Dar a[a cum \nc` \n aceast` via]` trupul nostru se schimb` \n func]ie de v=rst`, el se va transforma [i \n via]a ve[nic`, dup` cum ne arat` Apostolul. Adic`, va fi nestric`cios, \ntru slav`, plin de puteri duhovnice[ti, cere[ti. Trupurile vor fi lipsite deci de trebuin]ele materiale, de pl`ceri, de pofte, ca [i de durerile pe care le-am avut \nainte de moarte \n via]a p`m=nteasc` . Vor fi ca \ngerii lui Dumnezeu \n cer: nici se \nsoar`, nici se m`rit` (Matei 22, 30). Trupul duhovnicesc se va \ndumnezei \mpreun` cu sufletul. Vom \nceta de a mai lucra virtu]ile spune Sf=ntul Maxim M`rturisitorul dar nu vom \nceta de a sim]i \n noi lucr=ndu-se \ndumnezeirea dup` har, ca o r`splat` pentru ele. C`ci lucrarea \ndumnezeirii \n noi fiind mai presus de fire, e f`r` de hotar. 6. Dac` la judecata particular` particip` [i con[tiin]a omului, la judecata ob[teasc` singurul judec`tor va fi M=ntuitorul. Ea va avea caracter solemn [i faptele fiec`ruia vor fi date la iveal`, \n v`zul [i auzul tuturor, cu eviden]ierea efectului lor pozitiv [i negativ pe care l-au avut asupra semenilor. M=ntuitorul ne prezint` magnificul tablou al judec`]ii ob[te[ti (Matei 25, 34 46) cu alegerea celor buni de cei rì cu repartizarea la dreapta sau la st=nga [i cu rostirea sentin]ei finale [i definitive, ca o
Cateheze dogmatice
503
binecuv=ntare pentru cei m=ntui]i [i ca un blestem pentru cei os=ndi]i. Starea de fericire \n care se vor afla cei m=ntui]i nu va fi pentru to]i la fel. Fiecare \[i va lua plata dup` osteneala sa (I Corinteni 3, 8). M=ntuitorul a ar`tat c` \n casa Tat`lui meu mai multe l`ca[uri sunt (Ioan 14, 2). E vorba de mai multe trepte ale fericirii, \n func]ie de des`v=r[irea duhovniceasc` din aceast` via]`. Dar des`v=r[irea duhovniceasc` \n ve[nicie va progresa mereu, niciodat` nu se va mai sf=r[i, fiind atras` de asem`narea des`v=r[irii lui Dumnezeu cea f`r` limit`. 7. Apoi aceast` lume va fi transformat` \ntr-un cer nou [i p`m=nt nou, \ntru care locuie[te dreptatea (II Petru 3, 13), deoarece a[a cum f`ptura a fost p`rta[` stric`ciunii odat` cu c`derea omului \n p`cat, tot astfel [i f`ptura se va izb`vi din robia stric`ciunii, ca s` fie p`rta[` la libertatea m`ririi fiilor lui Dumnezeu (Romani 8, 21), {i Dumnezeu va fi totul \n toate (I Corinteni 15, 28).

Dup` \nv`]`tura cre[tin` moartea nu mai este privit` cu team`. Ea reprezint` o transformare necesar` din stric`ciune \n nestric`ciune, asemenea bobului de gr=u, care pentru a rodi via]a trebuie s` treac` prin stric`ciunea mor]ii. Dup` desp`r]irea trupului de suflet, acesta fiind nemuritor, ce se \nt=mpl` cu el? (Va fi judecat particular). De cine? (De M=ntuitorul [i de propria con[tiin]`, care [i ea este un judec`tor dat sufletului de c`tre Dumnezeu). Care va fi soarta lui dup` judecata particular`? (Va fi ori \n fericirea comuniunii cu Dumnezeu, ori \n os=nd`. Adic`, ori \n rai, ori \n iad). Se poate ajuta sufletul pe sine dup` moarte? (Nu se poate ajuta). Dar cum poate fi totu[i ajutat? (Prin rug`ciunea Bisericii, dat fiind faptul c` [i cei adormi]i r`m=n p=n` la judecata ob[teasc` membri ai Trupului Domnului, adic` ai Bisericii). Parusia sau a doua venire a Domnului de ce eveniment va fi precedat`? (De \nvierea trupurilor celor adormi]i [i \nt=mpinarea Domnului prin schimbarea lor, asemenea [i celor ce vor fi g`si]i \n via]`). Va fi o diferen]` de timp \ntre \nvierea celor adormi]i [i parusie? (Apostolul spune c` diferen]a de timp va fi neglijabil de mic`, c=t o clipit` din ochi). Judecata din urm` ce caracter are? (Dac` prima judecat` are un caracter particular [i provizoriu, cea de a doua va avea un caracter ob[tesc [i definitiv, adic` va fi judecat fiecare \n fa]a tuturor [i faptele vor fi spuse pe fa]`. Dac` la judecata particular` particip` [i constiin]a, cea ob[teasc` este f`cut` numai de c`tre M=ntuito-
504
Capitolul doi
rul). Care va fi hot`r=rea judec`]ii ob[te[ti? (Repartizarea definitiv` spre fericire sau spre os=nd` a tuturor oamenilor, dup` faptele pe care le-au f`cut). Care va fi soarta acestei lumi dup` judecata ob[teasc`? (Se va \nnoi \ntru nestric`ciune, potrivit drept`]ii lui Dumnezeu, care va fi totul \n toate).
V. Asocierea
Cu toate c` via]a viitoare, care \ncepe dup` moarte are aspecte pe care noi nu le \nt=lnim \n aceast` via]`, ea este totu[i \n str=ns` leg`tur` [i dependen]` cu aceast` via]` [i \n acela[i timp este anticipat` \nc` din aceast` via]`. Vorbind despre criteriul dup` care vom fi judeca]i [i repartiza]i spre fericire sau os=nd` ve[nic`, am v`zut c` faptele bune sau faptele rele s`v=r[ite \n aceast` via]` vor fi acuzatorii sau ap`r`torii no[tri. Pe de alt` parte, dup` modul \n care reu[im s` ne des`v=r[im \n virtute \n aceast` via]`, anticip`m bucuriile duhovnice[ti ale comuniunii cu Dumnezeu din via]a viitoare. |n felul acesta via]a viitoare apare ca o continuare fireasc` [i des`v=r[it` a vie]ii de aici. Sfin]ii prin via]a lor s-au ridicat [i au gustat din dulcea]a [i bucuria vie]ii viitoare, [i acest fapt i-a determinat tot mai mult \n str`dania s`v=r[irii faptelor bune, [i le-a \nt`rit puterile de cre[tere \n virtute.
VI. Generalizarea
De aici vedem c` via]a viitoare anticipat` \nc` \n aceast` via]` \ncepe cu moartea, se continu` cu judecata particular`, [i cu repartizarea provizorie spre fericire sau os=nd`, iar odat` cu a doua venire a Domnului are loc \nvierea mor]ilor spre judecata universal`, dreapt` [i definitiv`, urmat` de un cer nou [i p`m=nt nou, c=nd Dumnezeu va fi totul \n toate.
VII. Aplicarea
Acord=nd cuvenita importan]` continuei preg`tiri a credincio[ilor pentru via]a viitoare, Biserica a introdus pericopa Dreptei judec`]i tocmai \naintea postului Sfintelor Patimi, spre a atrage credincio[ilor luare aminte c` prin Jertfa Domnului am primit harul iert`rii [i \mp`c`rii cu Dumnezeu, iar faptele noastre bune vor r`m=ne cu noi \n ziua judec`]ii.
Cateheze dogmatice
505
--
Biserica ne \ndeamn` ca permanent s` priveghem, av=nd \n aten]ie m=ntuirea sufletului, iar faptele noastre s` fie pe m`sur` ca oric=nd s` putem da r`spuns bun la \nfrico[ata judecat` a lui Hristos.
Cre[tinismul [i celelalte religii

l. Preg`tirea aperceptiv`
Av=nd \nscris \n ad=ncul sufletului sù sim]`m=ntul religios, omul [i l-a manifestat totdeauna \n foarte multe [i variate forme, \nc=t \n mod firesc se pune \ntrebarea care este credin]a cea adev`rat`? Datorit` p`catului \mpl=ntat \n sufletul omului, leg`tura lui cu divinitatea a fost de-a lungul vremii confuz` [i denaturat`, \nc=t a trebuit ca Dumnezeu \nsu[i s` se descopere, ar`t=nd calea, adev`rul [i via]a pe care s` o urmeze [i s` o practice omul ca fiin]` religioas`.
II. Anun]area temei

Aceast` descoperire a lui Dumnezeu cu privire la El \nsu[i, ca [i la leg`tura lui cu omul, ne este dat` prin Fiul Sù [i ne ofer` posibilitatea de a vedea superioritatea religiei cre[tine fa]` de celelalte religii.
III. Tratarea
|n primul r=nd, izvorul din care cunoa[tem pe Dumnezeu este \ns`[i descoperirea Sa f`cut` \n Sf=nta Scriptur`. To]i cei care au scris Sf=nta Carte au con[tiin]a c` ea reprezint` Cuv=ntul lui Dumnezeu scris sub inspira]ia Duhului Sf=nt, ca s` fie mai t=rziu m`rturie ve[nic` (Isaia 30, 8). Sfin]ii Autori au con[tiin]a c` ei transmit nu de la ei, ci ceea ce au primit de la Dumnezeu: A[a zice Domnul, sau a[a zice Domnul c`tre mine, nu sunt repeti]ii stereotipe, ci reprezint` con[tiin]a vie c` cei ce le-au scris, au f`cut-o a[a cum li s-a descoperit de sus. Fiul lui Dumnezeu \nsu[i va spune c` tot ceea ce El a transmis reprezint` Cuv=ntul lui Dumnezeu a[a cum i-a fost dat de Tat`l (Ioan 17, 6) [i acest cuv=nt este adev`rul (Ioan 17, 17). {i celelalte religii ridic` preten]ia c` exprim` \n c`r]ile lor, descoperirea lui Dumnezeu,
506
Capitolul doi
dar cei ce au scris Biblia se prezint` ei \n[i[i ca martori, ca unii care au constatat pe baz` de experien]` empiric` tot ceea ce comunic`: {i cel ce a v`zut a m`rturisit [i m`rturia lui este adev`rat`; [i acela [tie c` adev`r spune, ca [i voi s` crede]i (Ioan 19, 35); Ce am auzit, ce am v`zut cu ochii no[tri, ce am privit [i m=inile noastre au pipìt despre Cuv=ntul vie]ii (aceea v` vestim)... ce am v`zut [i am auzit aceea v` vestim [i vou`, ca [i voi s` ave]i \mp`rt`[ire cu noi (I Ioan 1, 13). |n aI doilea r=nd, ceea ce eviden]iaz` superioritatea [i divinitatea religiei cre[tine const` \n deosebirea dintre Iisus Hristos si ceilal]i \ntemeietori de religie. Evangheliile ne redau foarte simplu [i natural via]a [i activitatea Domnului Iisus, ar`t=ndu-ne c` \nc` de la \nceput El a avut con[tiin]a activit`]ii Sale, iar aceasta reprezint` o \mplinire a vechilor profe]ii despre Mesia, care va veni s` izb`veasc` pe om din p`cat [i s`-l \mpace cu P`rintele ceresc. Dac` to]i \ntemeietorii de religii au fost diviniza]i cu mult timp dup` moartea lor, divinitatea lui Iisus a fost recunoscut` \nc` din timpul activit`]ii Sale, spontan [i cu o cert` convingere, exprimat` sincer [i revelator, de cei ce L-au urmat: Noi am crezut [i am cunoscut c` tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu (Ioan 6, 69). La fel cuvintele Lui erau p`trunse de adev`rul ve[nic, \nc=t cei ce I-au urmat constat` f`r` nici o ezitare c` El are cuvintele vie]ii ve[nice (Ioan 6, 68); iar profe]iile f`cute de El s-au \mplinit toate, cu cea mai mare exactitate. Minunile Lui vin s` confirme [i ele divinitatea Sa. Ele nu au fost acte spectaculare, ci p`streaz` \n ele naturale]ea iubirii [i a binefacerii \ndreptate spre salvarea [i integrarea omului \ntr-o via]` normal` [i demn` de chipul lui Dumnezeu, iar \nvierea Sa din mor]i este minunea suprem` proprie exclusiv Fiului lui Dumnezeu, care a venit s` calce cu moartea pe moarte [i s`-l elibereze pe om din p`cat, \mp`c=ndu-l cu P`rintele sù. Deosebirea dintre religia descoperit` de Dumnezeu [i celelalte religii se vede mai cu pregnan]` din doctrina, morala [i cultul lor. Desigur, la baza oric`rei religii st` credin]a \n Dumnezeu. Religia \ns`[i se define[te ca rela]ie, sau leg`tur` dintre om [i Fiin]a suprem`. Sf=ntul Apostol Pavel f`c=nd o privire istoric` asupra manifest`rilor religioase, arat` denaturarea ideii de Dumnezeu de-a lungul vremii, prin \ntunecarea sim]`m=ntului religios de p`cat. Astfel, au schimbat m`rirea lui Dumnezeu celui nestric`cios \n asem`narea chipului omului celui stric`cios [i al p`s`rilor [i al celor cu patru picioare [i al t=r=toarelor (Romani 1, 23).
Cateheze dogmatice
507
S-a afirmat c` modul de adorare al divinit`]ii a cunoscut o evolu]ie, de la forme primitive, spre politeism [i apoi des`v=r[indu-se \n monoteism. Nu este lipsit` de adev`r aceast` constatare. Vechiul Testament demonstreaz` tocmai interven]ia lui Dumnezeu \n lume spre a nu l`sa poporul ales [i preg`tit pentru primirea unui Izb`vitor, s` se piard` \n cùt`ri strìne, ci s` r`m=n` fidel Unicului Dumnezeu. Monoteismul cre[tin des`v=r[indu-l pe cel iudaic, \l prezint` pe Dumnezeu Unul \n fiin]` [i \ntreit \n Persoane. Caracterul personal al Fiin]ei supreme creeaz` posibilitatea comuniunii [i comunic`rii cu omul, stabilind astfel forma cea mai superioar` de religie. Dumnezeu este iubire (I Ioan 4, 16) [i aceasta \nseamn` deschiderea lui Dumnezeu spre om [i spre \ntreaga crea]ie. Prin iubire Dumnezeu coboar` p=n` la jertf` pentru salvarea omului, spre a-l ridica [i transforma p=n` la transfigurarea lui, dup` chipul [i asem`narea Creatorului Sù. |n felul acesta, descoperirea lui Dumnezeu f`cut` omului devine supremul act nu numai de simpl` leg`tur` \ntre Dumnezeu [i om, ci de comuniune a des`v=r[irii vie]ii omene[ti: Fi]i des`v=r[i]i, precum [i Dumnezeu este des`v=r[it (Matei 5, 48). Aceasta este de altfel [i suprema form` de exprimare a religiei, pe care o \nt=lnim numai \n cre[tinism. Str=ns legat` [i dependent` de doctrin` este [i morala. Astfel, Sf=ntul Apostol Pavel arat` c`, dep`rt=ndu-se de adev`ratul Dumnezeu, [i schimb=nd m`rirea Lui, popoarele au str`b`tut de-a lungul vremii o confuzie [i un declin moral, ajung=nd victimele poftelor inimilor lor \ntru necur`]ie, necinstindu-[i trupurile lor \ntre ei, schimb=nd r=nduiala firii, fiind plini de toat` nedreptatea, de desfr=u, de viclenie, de l`comie, de rùtate, de pizm`, de ucidere, de ceart`, de \n[el`ciune, n`scocitori de rele, f`r` dragoste, ne\mp`ca]i, nemilostivi... (Romani 1, 2432). Pe de alt` parte, potrivit legii morale naturale \nscris` \n fiin]a omului, remarc`m [i aspecte pozitive sub aspect moral, precum: ideea de mil`, bun`voin]`, dezinteres, str`dania de a nu v`t`ma pe nimeni. Existau apoi [i zei care protejau via]a, agricultura, me[te[ugurile, justi]ia, \n]elepciunea [i armonia. Ace[tia \ns` se amestecau cu zeit`]ile care, av=nd calit`]ile [i defectele oamenilor, guvernau r`zboaiele, sus]ineau prostitu]ia sacr`, binecuv=ntau destr`b`l`rile de tot felul, provocate de be]ii [i acceptau s` fie \mbl=nzi]i de jertfe, chiar [i de jertfe omene[ti. Morala cre[tin` are \ns`, spre deosebire de toate aceste \nv`]`turi religioase, cu totul alt aspect. P`rintele ceresc este descoperit de Iisus Hristos ca bun [i iubitor, a[tept=nd cu bra]ele deschise [i bucur=ndu-se de \ntoarcerea oric`rui p`c`tos. El nu judec` [i nici nu os=nde[te,
508
Capitolul doi
ci din iubire iart` [i restabile[te firea c`zut` \n p`cat, ren`sc=nd-o la o via]` nou`. Modelul des`v=r[it \n urmarea binelui ne este oferit \n mod concret de Fiul lui Dumnezeu \ntrupat. Via]a lui de sfin]enie ne atrage mereu spre des`v=r[ire. Dar Iisus nu numai c` ne arat` drumul. El ne [i ajut` prin harul divin s` urc`m treptele sfin]eniei, p=n` la deplin`tatea v=rstei Sale duhovnice[ti. Privind cultul, un rol important \l are rug`ciunea. Dac` \n multele religii, rug`ciunea era strict legat` de actele ritualice, \n cre[tinism ea reprezint` eliberarea spiritului, spre a se d`rui total [i integral lui Dumnezeu. Rug`ciunea \n duh [i adev`r, at=t public`, c=t [i particular`, dep`[e[te stereotipia rug`ciunilor repetate \n cadrul cultului p`g=n. La fel [i jertfele care au menirea de a exprima un act de cìn]`, de umilin]` [i de d`ruire lui Dumnezeu, au \n multe religii accente dure [i extrem de brutale. Ele erau legate de diferitele s`rb`tori, primind la unele popoare chiar un caracter tragic, atunci c=nd se aduceau jertfe omene[ti. Unele erau chiar spectaculoase. La mexicani, de pild`, se scotea inima omului-victim` [i \nc` b`t=nd era aruncat` la picioarele zeului. Ge]ii aruncau victimele \n v=rful suli]elor pentru a transmite cererile lor pe cealalt` lume. Jertfele de oameni se mai aduceau pentru a \mbl=nzi m=nia zeului, la \nceputul unui r`zboi [i la anumite s`rb`tori anuale. |n cazul unor nenorociri publice, cei din Tyr, bunòar`, sacrificau pe copiii cei mai iubi]i de p`rin]ii lor. Spre deosebire de toate aceste jertfe s=ngeroase, Fiul lui Dumnezeu se aduce pe Sine ca Jertf`, [i face ca aceast` Jertf` s` se aduc` \n continuare sub form` nes=ngeroas` spre sfin]irea credincio[ilor. O importan]` deosebit` se acord` cultului mor]ilor, legat de ideea de nemurire a sufletului. Numai c` [i aici \nt=lnim diverse [i variate forme lipsite de interpretarea lor corect`. Mexicanii socoteau c` numai sufletele celor mor]i \n r`zboi, a celor sacrifica]i, a celor bolnavi, sau a copiilor se puteau bucura de fericirea ve[nic`. Egiptenii conservau trupul mortului printr-un anume ritual. Grecii [i romanii credeau \n strigoi [i fantome. Persanii credeau c` sufletul ajunge \n rai sau \n iad, dup` ce trece peste o punte [i se c=nt`re[te pe o balan]`; iar indienii preferau pierderea total` a sufletului \n nirvana. Spre deosebire de acestea, \n cre[tinism cultul mor]ilor este pus \n leg`tur` cu iubirea [i dreptatea lui Dumnezeu... El judec` dup` dreptate [i iart` prin iubire. |n felul acesta sunt justificate [i rug`ciunile pentru cei adormi]i \n Domnul, c`rora \nvieiea lui Hristos le-a deschis perspectivele \nvierii [i a vie]ii ve[nice \n comuniunea lui Dumnezeu.
Cateheze dogmatice
509

Din cele p=n` aici tratate vedem c` \nv`]`tura cre[tin` reprezint` Descoperirea lui Dumnezeu, spre a-i arata omului calea spre m=ntuire, fa]` de r`t`cirea \n care se afla datorit` p`catului, care i-a \ntunecat sufletul. |nv`]`tura cre[tin` ni-L prezint` apoi pe Dumnezeu ca pe un P`rinte bun [i iubitor, gata oric=nd s` primeasc` pe orice p`c`tos, care se cìe[te de p`catul lui. Fiind iubire, Dumnezeu se deschide [i stabile[te cu omul o leg`tur` de comuniune [i unire f`r` margini. Prin moartea [i \nvierea Fiului lui Dumnezeu, fiecare credincios are p`rt`[ie cu Tat`l, ca un fiu cu P`rintele sù, oferindu-i-se [i mijloacele de a aduce cea mai \nalt` adorare lui Dumnezeu [i a des`v=r[irii vie]ii lui religiosmorale.
V. Asocierea
De[i deosebite de cre[tinism \n multe aspecte, dou` elemente centrale leag` toate religiile. {i anume, ideea de p`cat [i cea de m=ntuire. Toate religiile duc \n diferite [i variate forme lupt` de eliberare de p`cat, \n scopul m=ntuirii sufletului. Faptul c` to]i oamenii simt povara p`catului, \nseamn` c` to]i a[teapt` un M=ntuitor. De aceea mul]i din dasc`lii Bisericii apreciaz` c` Dumnezeu a preg`tit at=t pe poporul ales \n s=nul c`ruia se va na[te [i va activa Izb`vitorul lumii, c=t [i pe celelalte neamuri, sau popoare, pe fiecare \n felul lor, ca s` poat` primi la plinirea vremii m=ntuirea adus` de Fiul Sù. |n felul acesta ne apare justificat faptul c` dup` \nvierea Sa din mor]i, Iisus Domnul a trimis pe Sfin]ii Apostoli spre toate neamurile p`m=ntului, ca s` le boteze, fiindc` a[a cum to]i poart` povara p`catului str`mo[esc, to]i sunt chema]i la binecuv=ntarea [i osp`]ul m=ntuirii, spre a fi o turm` [i un p`stor (Ioan 10, 16).
VI. Generalizarea
De aici vedem c` \n multe r=nduri [i \n multe chipuri a grìt Dumnezeu (oamenilor), dar \n zilele acestea din urm` ne-a grìt nou` prin Fiul, pe care l-a pus mo[tenitor al tuturor, ...care fiind str`lucirea slavei [i chipul fiin]ei Lui, ...a f`cut prin Sine |nsu[i cur`]irea p`catelor noastre (Evrei 1, 13).
510
VII. Aplicarea
Capitolul doi
Se caut` \n timpurile mai noi o apropiere tot mai mare \ntre religii, \n cadrul unui a[a-numit dialog inter-religios. Este firesc s` fie a[a, \ntruc=t toate religiile au ca obiectiv ridicarea sufletelor credincio[ilor lor spre valorile absolute, care \ns` nu trebuie s` r`m=n` la o medita]ie abstract`, ci s` se concretizeze \n acte menite s` cultive ceea ce sufletul [i via]a omeneasc` au mai bun, mai frumos, mai drept, mai cinstit [i mai demn.
-- ----Cuprinsul
CUPRINS
Prefa]`................................................................................................................... 7 Cuv=ntul autorului ................................................................................................. 9 Datoria cre[tinului de a cunoa[te dreapta \nv`]`tur` a Bisericii .......................... 11
Cateheze biblice partea I Vechiul Testament

C=teva cuno[tin]e despre Palestina biblic` ......................................................... 17 Facerea lumii [i a celor dint=i oameni ................................................................. 24 Cain [i Abel ......................................................................................................... 30 Noe [i potopul ..................................................................................................... 34 Partriarhul Avraam .............................................................................................. 38 Patriarhii Isaac [i Iacob ....................................................................................... 43 Iosif [i fra]ii sì .................................................................................................... 51 Epoca judec`torilor: Samson [i Samuel .............................................................. 57 Istoria femeii Rut ................................................................................................. 63 Saul [i David ....................................................................................................... 67 David [i Goliat ..................................................................................................... 70 Gre[eala [i pocìn]a regelui David Psalmii ...................................................... 73 |n]eleptul rege Solomon ...................................................................................... 77 Moise alesul lui Dumnezeu............................................................................... 81 Moise eliberatorul poporului ............................................................................. 87 Cele zece porunci date de Dumnezeu lui Moise (I) ............................................. 92 Cele zece porunci date de Dumnezeu lui Moise (II) ............................................ 97 Iosua [i ocuparea Canaanului ........................................................................... 101 Dreptul Iov ......................................................................................................... 106 Profe]ii Ilie [i Elisei ............................................................................................ 110 Iona [i ninivitenii ................................................................................................ 114 Profetul Daniel \n Babilon .................................................................................. 117 Profe]ii Vechiului Testament oameni ai lui Dumnezeu [i ap`r`tori ai drept`]ii sociale ..................................................................... 120 Profe]ii mesianice \n Vechiul Testament ........................................................... 125
Cateheze biblice partea a II-a Noul Testament

Genealogia M=ntuitorului................................................................................... 133 Buna Vestire...................................................................................................... 136 Na[terea Domnului............................................................................................ 141 |nchinarea magilor ............................................................................................. 146 |mplinirea legii tìerea \mprejur [i \nchinarea la templu .................................. 151 Fuga \n Egipt [i uciderea pruncilor .................................................................... 156 Copil`ria lui Iisus ............................................................................................... 160
ii
Cuprinsul
Botezul Domnului .............................................................................................. 165 Ispitirea Domnului \n pustie ............................................................................... 168 Alegerea [i misiunea celor 12 Apostoli .............................................................. 175 Predica de pe munte ......................................................................................... 180 Rug`ciunea Tat`l nostru ................................................................................. 184 |mp`r`]ia lui Dumnezeu .................................................................................... 189 Parabolele M=ntuitorului .................................................................................... 194 Parabola sem`n`torului..................................................................................... 197 Parabola fiului risipitor ....................................................................................... 202 Pilda vame[ului [i fariseului .............................................................................. 207 Pilda celor doi datornici ..................................................................................... 210 Parabola despre bogatul nemilostiv [i s`racul Laz`r ........................................ 214 Parabola nun]ii fiului de \mp`rat ........................................................................ 217 Pilda talan]ilor .................................................................................................... 220 Minunile M=ntuitorului........................................................................................ 225 Minunea prefacerii apei \n vin la nunta din Cana ............................................... 228 |nmul]irea p=inilor \n pustie................................................................................ 231 Iisus umbl=nd pe mare ...................................................................................... 236 Minunea vindec`rii celor zece lepro[i ................................................................ 240 Vindecarea sl`b`nogului de la Vitezda.............................................................. 244 |nvierea fiului v`duvei din Nain .......................................................................... 247 Schimbarea la fa]` a Domnului ......................................................................... 250 Convorbirea M=ntuitorului cu femeia samarineanc` de la f=nt=na lui Iacob ..... 253 T=n`rul bogat .................................................................................................... 258 Femeia p`c`toas` supus` judec`]ii M=ntuitorului ............................................. 262 Convertirea vame[ului Zacheu .......................................................................... 265 Intrarea solemn` a M=ntuitorului \n Ierusalim.................................................... 269 Cina cea de tain` .............................................................................................. 274 Tr`darea M=ntuitorului [i moartea lui Iuda ........................................................ 278 Rug`ciunea din Gr`dina Ghetsimani ................................................................. 283 Lep`darea Apostolului Petru ............................................................................. 290 Hristos \n fa]a tribunalului iudaic [i roman ......................................................... 294 R`stignirea Domnului ........................................................................................ 299 |nvierea Domnului ............................................................................................. 302 |n`l]area Domnului la cer .................................................................................. 307 Raportul dintre Vechiul Testament [i Noul Testament ...................................... 310 Sf=nta Scriptur` capodoper` a culturii [i civiliza]iei universale....................... 313
Cateheze dogmatice
Existen]a lui Dumnezeu..................................................................................... 321 Originea [i fiin]a religiei ..................................................................................... 326 Revela]ia dumnezeiasc` ................................................................................... 331 Sf=nta Scriptur` ................................................................................................ 337 Sf=nta Tradi]ie ................................................................................................... 343 Simbolul de credin]` .......................................................................................... 349 Sf=nta Treime.................................................................................................... 353
Cuprinsul
iii
Fiin]a [i atributele lui Dumnezeu ....................................................................... 357 Dumnezeu Tat`l ................................................................................................ 362 Crearea lumii ..................................................................................................... 366 Crearea omului .................................................................................................. 371 Cultul \ngerilor .................................................................................................. 376 Providen]a divin` ............................................................................................... 381 P`catul str`mo[esc ........................................................................................... 385 Dumnezeu Fiul .................................................................................................. 388 Patimile [i moartea Domnului ............................................................................ 393 Venerarea Sfintei Cruci ..................................................................................... 397 Preacinstirea Maicii Domnului ........................................................................... 401 Parusia (A doua venire a Domnului) .................................................................. 406 Judecata din urm` ............................................................................................. 411 Netemeinicia milenarismului .............................................................................. 415 Dumnezeu Duhul Sf=nt ..................................................................................... 420 Biserica [i \nsu[irile ei ....................................................................................... 425 Natura [i lucr`rile harului divin .......................................................................... 429 Glossolalia (vorbirea \n limbi) ............................................................................ 435 Credin]a [i faptele bune condi]ii ale m=ntuirii ................................................. 441 Sfintele Taine plan dezvoltat .......................................................................... 446 Sf=nta Tain` a Botezului ................................................................................... 448 Sf=nta Tain` a Mirungerii .................................................................................. 453 Sf=nta Tain` a Euharistiei ................................................................................. 457 Sf=nta Tain` a Pocìn]ei ................................................................................... 461 Sf=nta Tain` a Preo]iei ...................................................................................... 465 Sf=nta Tain` a Cununiei .................................................................................... 470 Sf=nta Tain` a Maslului ..................................................................................... 475 Cinstirea Sfin]ilor ............................................................................................... 479 Cinstirea sfintelor moa[te .................................................................................. 484 Cinstirea sfintelor icoane ................................................................................... 489 Rug`ciunile pentru cei adormi]i \n Domnul ........................................................ 494 Via]a viitoare ..................................................................................................... 499 Cre[tinismul [i celelalte religii ............................................................................ 505

Cateheze 2001 Vol 1

Uploaded by

Document Information

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Cateheze 2001 Vol 1

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

1

Editura Banatica 2001 ISBN 973-98446-7-7 Consilier editorial: Petru C`lin

Pr. Prof. Dr. Sorin Cosma

Lec]ii de religie Prefa]`

Lec]ii de religie Cuv=ntul autorului

Datoria cre[tinului de a cunoa[te dreapta \nv`]`tur` a Bisericii

II. Anun]area temei

IV. Recapitularea Aprecierea

Cateheze Biblice Vechiul Testament

Cateheze biblice Vechiul Testament

Cateheze Biblice Vechiul Testament

C=teva cuno[tin]e despre Palestina biblic`

5. Comunicarea subiectului lec]iei noi

6. Dirijarea \nv`]`rii. |nsu[irea noilor cuno[tin]e

Cateheze Biblice Vechiul Testament

Cateheze Biblice Vechiul Testament

Cateheze Biblice Vechiul Testament

8. Tem` pentru acas`

Facerea lumii [i a celor dint=i oameni

5. Comunicarea subiectului lec]iei noi

Cateheze Biblice Vechiul Testament

6. Dirijarea \nv`]`rii. |nsu[irea noilor cuno[tin]e

Cateheze Biblice Vechiul Testament

Cateheze Biblice Vechiul Testament

8. Tem` pentru acas`

5. Comunicarea subiectului lec]iei noi

6. Dirijarea \nv`]`rii. |nsu[irea noilor cuno[tin]e

Cateheze Biblice Vechiul Testament

Cateheze Biblice Vechiul Testament

9. Tem` pentru acas`

5. Comunicarea subiectului lec]iei noi

6. Dirijarea \nv`]`rii. |nsu[irea noilor cuno[tin]e

Cateheze Biblice Vechiul Testament

Cateheze Biblice Vechiul Testament

5. Comunicarea subiectului lec]iei noi

6. Dirijarea \nv`]`rii. |nsu[irea noilor cuno[tin]e

Cateheze Biblice Vechiul Testament

Cateheze Biblice Vechiul Testament

Cateheze Biblice Vechiul Testament

8. Tem` pentru acas`

Patriarhii Isaac [i Iacob

5. Comunicarea subiectului lec]iei noi

6. Dirijarea \nv`]`rii. |nsu[irea noilor cuno[tin]e

Cateheze Biblice Vechiul Testament

Cateheze Biblice Vechiul Testament

Cateheze Biblice Vechiul Testament

9. Tem` pentru acas`

Cateheze Biblice Vechiul Testament

Iosif [i fra]ii s`i

5. Comunicarea subiectului lec]iei noi

6. Dirijarea \nv`]`rii. |nsu[irea noilor cuno[tin]e

Cateheze Biblice Vechiul Testament

Cateheze Biblice Vechiul Testament

9. Tem` pentru acas`

Cateheze Biblice Vechiul Testament

Epoca judec`torilor: Samson [i Samuel

5. Comunicarea subiectului lec]iei noi [i a obiectivelor urm`rite

6. Dirijarea \nv`]`rii. |nsu[irea noilor cuno[tin]e

Cateheze Biblice Vechiul Testament

Cateheze Biblice Vechiul Testament

Cateheze Biblice Vechiul Testament

8. Tem` pentru acas`

Istoria femeii Rut

5. Comunicarea subiectului lec]iei noi