Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more
Download
Standard view
Full view
of .
Look up keyword
Like this
14Activity
0 of .
Results for:
No results containing your search query
P. 1
Ultima Noapte de Dragoste

Ultima Noapte de Dragoste

Ratings:

5.0

(7)
|Views: 2,706 |Likes:
Published by alex_bardinici
http://aalleexxblog.blogspot.com/
http://aalleexxblog.blogspot.com/

More info:

Published by: alex_bardinici on Feb 06, 2009
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC or read online from Scribd
See more
See less

06/16/2013

 
ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI 
de Camil Petrescu
 ROMAN MODERN 
APARTENENŢA LA FORMULA ROMANULUI MODERN
Dintre trăsăturile romanului modern,
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război 
selectează:tematica citadină, protagonist aparţinând tipului intelectualului (analitic, hipersensibil, inadaptat, lucid), apelulla filosofie şi analiză, utilizarea metodei introspecţiei, fluxul memoriei involuntare, focalizarea internă, perspectiva unilaterală asupra faptelor şi personajelor, relativizarea, tehnica jurnalului, inserţia documentului,diluarea epicului, anticalofilismul.
POETICA ROMANULUI
Artist lucid, Camil Petrescu şi-a exprimat programul estetic în câteva eseuri. Cel mai cunoscut e
 Nouastructură şi opera lui Marcel Proust.
Eseistul teoretizează
corespondenţa de structură a literaturii cufilosofia
 
şi psihologia
. Proza tradiţională i se pare calofilă şi supusă prea silnic dogmei caracterului.Romancierul de tip clasic omniscient se iluzionează cu performanţa ubicuităţii:
„Romancierul e mai întâi un om omniprezent, omniscient. Casele par pentru el fără coperişuri,distanţele nu există, depărtarea în vreme de asemeni nu. În timp ce pune să-ţi vorbească un personaj, el îţi spune în acelaşi aliniat unde se găsesc celelalte personaje, ce fac, ce gândesc exact, ce năzuiesc, ce răspuns plănuiesc.”
Toate acestea contrazic
idealul autenticităţii
. Prozatorul modern n-are voie să scrie decât
la persoanaI, deci despre o experienţă trăită nemijlocit:
„Ca să evit asemenea grave contradicţii, ca să evit arbitrariul de a pretinde că ghicesc ce se întâmplă în cugetele oamenilor, nu e decât o singură soluţie: să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ceînregistrează simţurile mele, ceea ce gândesc eu… Asta-i singura realitate pe care o pot povesti… Dar asta-irealitatea conştiinţei mele, conţinutul meu psihologic. Din mine însumi eu nu pot ieşi… Orice aş face, eu nu pot să descriu decât propriile mele senzaţii, propriile mele imagini
 . Eu nu pot vorbi onest decât lapersoana I.” 
Viziunea narativă
va fi aşadar una „împreună cu” (
focalizare internă
).O consecinţă imediată priveşte temporalitatea narativă. Pornind de la teza bergsoniană a realităţii cadurată pură, Camil Petrescu consideră că
singurul timp care conferă autenticitate este prezentul
. În acest prezent intră şi
amintirile involuntare
:
„ În mod simplu, voi lăsa fluxul amintirilor. Dar, dacă tocmai când povestesc o întâmplare îmi aducaminte, pornind de la un cuvânt, de o altă întâmplare? Nu-i nimic, fac un soi de paranteză şi povestesc toată întâmplarea intercalată.”
Ceea ce urmează explică şi ilustrează
atitudinea anticalofilă
a lui Camil Petrescu în beneficiul
autenticităţii:
„Dar dacă îmi strică fraza? Nu-i nimic, nici dacă digresiunea durează o pagină-două, 30 ori 50.”
1
 
Rezumând, modelul teoretic proustian
 
 presupune:
anularea omniscienţei
;
realitatea – durată pură;
unitatea de perspectivă;
memoria involuntară;
eul – singura realitate verificabilă;
intuiţia;
incertitudinea;
relativismul;
fluxul conştiinţei.RELAŢIA FILOZOFIE – LITERATURĂ
Influenţele horâtoare le-au avut asupra lui Camil Petrescu
intuiţionismul bergsonian
şi
fenomenologia husserliană
. Ambele direcţii filosofice sunt convergente la Camil Petrescu, scriitor care căutaîn ele
un fundament pentru cunoaşterea autentică, „pură” a realităţii.
 Bergson pornise de la analiza aprofundată a timpului pentru a stabili că viaţa interioară a individuluiare un mod de curgere relativ autonom faţă de cea exterioară. Viaţa interioară pare astfel constituită dintr-un fluid fără discontinuităţi, în care diversele momente afective se continuă şi se întrepătrund fără nici o posibilitate de separare, fără nevoia determinării cauzale.Situat între durata interioară şi solicitarea exterioară, socială, individul trăieşte – după Bergson – subo anumită tensiune, ca o dualitate obligată să echilibreze cele două componente a căror intersecţie este fiinţa sa
.
Ştefan Gheorghidiu, constrâns de împrejurări să participe la o discuţie cu ofiţerii, disimulează.Între trăirea interioară a geloziei şi contextul în care personajul este obligat să evolueze nu există absolut nici ocorespondenţă. La fel, descrierea situaţiilor psihologice ale aceluiaşi personaj care încearcă să reconstituieadulterul, disimulând faţă de cei din jur, pentru a căpăta noi informaţii, marchează acelaşi fenomen de opoziţieîntre durata interioară şi existenţa exterioară. În schimb, acele situaţii în care soţii comunică (cap.
 E tot  filozofie
) sau momentele din război ale atacului şi retragerii, când între durata exterioară şi cea interioară nuexistă decalaj, reprezintă cazuri elocvente de coincidenţă a fiinţei în racordurile ei cu lumea exterioară.
 Intuiţionismul bergsonian cerea, pe de altă parte, cunoaşterea realităţii prin forma intuiţiei pure şi solicitarea acelei componente care este durata interioară proprie individului.Simultan şi , probabil, combinat cu intuiţionismul, Camil Petrescu îşi asimilează fenomenologiadefinită de Husserl ca ştiinţă care descrie fenomenele în felul şi în limitele în care ele se prezintă conştiinţei.Cei doi termeni intri în relie sunt 
 fenomenul 
şi
conştiinţa
care ia act de existea lui. Pentru fenomenologie, fenomenul este obiectul sau conştiinţa în cât apare, în cât se relevă pentru acela pentru careexistă cu adevărat.
2
 
Se afirmă, în general, lucrurile nu sunt văzute aşa cum sunt întrucât anumite prejudecăţiconsolidate în conştiinţă ne împiedică s-o facem. Anumite obişnuinţe, anumite reflexe formate creează un fel de ecran prin care obiectul apare mediat.
În fond, gelozia, aşa cum evoluează ea la Ştefan Gheorghidiu, se explică prin faptul că, prizonier al unei anumite imagini iniţiale asupra fiinţei iubite, el nu se poate acomoda decât treptat cumodificările survenite şi care alterează această imagine.
 Pentru a ne elibera de prejudecăţi, pentru a vedea lumea în realitatea ei pură, este necesar, pe de o parte, să eliminăm acele deprinderi fixate din viaţa convenţională, şi, pe de altă parte, să eliminăm din fiinţanoastră acei factori obscuri care pot umbri contactul cu lumea: pasiunile, sentimentele.O privire fenomenologică evită orice judecată sau o suprimă. Ea pune „între paranteze” realitatea şiexperienţa anterioară, concentrându-şi atenţia asupra a ceea ce văd ochii puri, ai primei priviri.
Purificarea fenomenologică se face la Camil Petrescu cu dificultate şi autorul dă amploarecomentariului eseistic, pentru a transforma chiar şi faptul psihic brut în trăire conştientă, în realitate aspiritului.
STRUCTURA ROMANULUI
Aşa cum arată şi titlul, romanul este compus din
două părţi
: o poveste a unei iubiri ratate şi un jurnalde front, totul unit prin prezenţa unei singure perspective, cea a eroului principal, spirit atent întors spre sine,analizându-se în aceste două
ipostaze esenţiale ale existenţei, iubirea şi războiul.
Romanul e scris la
persoana I
, ca un lung monolog interior în care Ştefan Gheorghidiu (
personajul-narator
) comunică şi se autoanalizează, alternând sau interferând planul exterior cu cel interior, al lumiivăzute dintr-
o singură perspectivă
– subiectivă – şi analizate de o conştiinţă în căutarea esenţei şi aadevărului.I s-a reproşat autorului lipsa de omogenitate a cărţii – de la concepţia generală asupra realităţii până ladiferenţele stilistice. S-a convenit apoi că părţile sunt structural diferite
 
 pentru
 
că se referă la realităţi diferite.Pompiliu Constantinescu marca deosebit de clar structura duală a romanului:
„Romanul de iubire al lui Gheorghidiu se desfăşoară pe axele unei realităţi interne, alcătuită dinardoare erotică şi din prăbuşiri de straturi morale prin invazia treptată a geloziei, superior analizată cumijloace de acuitate stendhaliană: romanul lui de război e jurnalul patetic al unui intelectual deformat deasprimile campaniei şi care-şi înregistrează, cu aceeaşi lucidă sinceritate, aici mai mult plastic decât analist,variaţiile unui eu de un accentuat şi conştient individualism.”
Structura duală nu e succesivă în plan narativ. Primul capitol ne introduce în atmosfera mediului cazoncu o discuţie despre o tragedie. Discuţia declanşează actul rememorării care generează romanul de dragoste.Cea de a doua parte e revenirea la realitatea războiului, ulterioară experienţei erotice.Eroul caută drumul unei clarificări interioare prin experienţe fundamentale, necesare orgoliului său.
SUBIECTUL ROMANULUI
Preocuparea pentru epicul propriu-zis există, deşi în roman predomină analiza. Numai că evenimentelesunt de fiecare dată filtrate prin conştiinţă. Naraţiunea este discontinuă şi neliniară. Romanul începe subsemnul războiului, într-o notă ironică, demistificatoare: „Zece porci ţigăneşti cu boturi puternice ar putea râmaîntr-o jumătate de zi toate întăriturile…”. Ştefan Gheorghidiu se afla concentrat undeva, la graniţă, deasupraDâmbovicioarei. Într-o zi, la popota ofiţerilor, se încinge o discuţie despre căsătorie şi dragoste (de fapt despre3

Activity (14)

You've already reviewed this. Edit your review.
1 hundred reads
1 thousand reads
Alin Cristian liked this
Surugiu Ioana liked this
Elena Consuela liked this
Alex Due liked this
Laura Virga liked this
Alina Grosu liked this
denisamin liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->