Infractiunea de inselaciune prevazuta in art. 215/C.Pen., infractiune patrimoniala ce apartine categoriei de infractiuni care se savarseste prin frauda (prin mistificarea adevarului, prin amagire, prin inducere in eroare), ocupa un loc insemnat in clasamentul delincventei in ultima perioada de timp.

1.Obiectul juridic special al infractiunii de trafic de influenta il constituie relatiile sociale a caror formare si dezvoltare se intemeiaza pe increderea si prestigiul de care trebuie sa se bucure orice functionar si orice salariat care exercita o insarcinare in serviciul unei persoane juridice iar obiectul juridic special al infractiunii de inselaciune il constituie relatiile sociale privind strict patrimoniul unor persoane (fizice sau juridice), relatii care iau nastere si se desfasoara pe baza bunei credinte a subiectilor acestor raporturi, a increderii ce si-o acorda reciproc intre ei fara a implica pozitia unor unitati sau persoane juridice terte.

credinta, fiind indusa in eroare de catre un autor pe cand in cazul traficului de influenta cel care da banii sau bunurile este de rea credinta si urmareste ca autorul sa determine pe un functionar sa faca sau sa nu faca un act ce intra in atributiile sale de serviciu1.

3.Interesul cumparatorului de trafic intra in conflict cu interesele sociale, \u201cpublice\u201d, in lipsa unui interes real, legitim sau nelegitim, fapta va constitui o inselaciune sau un santaj, in functie de manoperele folosite, de metodele folosite de autor in scopul obtinerii folosului material injust.

4.In cazul infractiunii de trafic de influenta se creeaza o stare de pericol pentru activitatea persoanei juridice in serviciul careia se afla subiectul pasiv subsidiar (traficantul indicat nominal sau determinat implicit), stare de pericol ce consta in atingerea adusa prin expunerea reputatiei si corectitudinii anumitor functionari si a unor persoane juridice determinate de incredere si suspiciuni.

Chiar daca pentru existenta infractiunii de inselaciune in conventie nu este prevazuta in textul de lege necesitatea producerii unei pagube si obtinerea unor foloase materiale, aceste cerinte esentiale prevazute pentru modalitatea simpla a inselaciunii sunt subintelese si pentru varianta speciala prevazuta de art. 215 alin. 3/C.P3.

In cazul in care o persoana falsifica monede sau alte valori, fapta prevazuta de art. 282 alin. 1 si daca pune in circulatie sau detine astfel de valori falsificate, va raspunde penal pentru ambele infractiuni, fiind evidentiate prevederile referitoare la concursul real de infractiuni4.

Comparand textul art. 215 cu cel al art. 282 alin. 2/C.Pen. observam ca atat infractiunea din art. 215 cat si cea din art. 282 alin. 2 in ce priveste actiunea acestora \u2013 falsificarea \u2013 se refera la sensul verbului \u201ca falsifica\u201d de a prezenta ceva altfel decat este in realitate, a denatura, a deforma, a altera.

Datorita tocmai acestui fapt, probabil, multi autori, considera ca infractiunea prevazuta in art. 282 alin. 2 este de fapt \u201co forma spacifica de inselaciune in domeniul circuitului monetar sau bancar\u201d si ca art. 282 alin. 2 avand un caracter special in raport cu inselaciunea prevazuta in art. 215 se va retine in cazul in care o persoana va comite o astfel de fapta incidenta prevederilor art. 282 alin. 2/C.Pen.

Un alt autor5 arata ca legiuitorul prevede in mod expres in art. 215 alin.2 ca daca inselaciunea este savarsita prin mijloace frauduloase exista un concurs de infactiuni intre art. 215 alin.2 si art. 282/C.Pen.

Acelasi autor afirma ca punerea in circulatie este in raport cu falsificarea, ceea ce este uzul de fals in raport cu falsul material in inscrisuri oficiale sau cu falsul intelectual, rezulta implicit ca practica si doctrina penala retin concursul de infractiuni intre art. 215 alin. 2 si art. 191 se poate retine, pentru identitate de ratiuni, concursul de infractiuni intre art. 215 alin. 2 si art. 282 alin. 2/C. Pen. Ea trebuie sa contina toate elementele prevazute in art. 215 alin. 1, adica inducerea in eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust si daca s-a pricinuit o paguba. Or, art. 282 alin.2 nu prevede, sub aspectul laturii obiective crearea unei pagube si nici sub aspectul laturii subiective scopul special prevazut in art 215 alin. 1.

Daca o persoana falsifica monede sau alte valori pevazute de lege in art. 282 alin. 1, pune in circulatie astfel de valori si in acelasi timp cu punerea in circulatie, induce in eroare o persoana in scopul de a obtine un folos material injust pentru sine sau pentru altul, pricinuind o paguba persoanei inselate, suntem in prezenta a trei infractiuni aflate in concurs. Astfel exista concurs real intre falsificare, pe de o parte si punerea in circulatie si inselaciunea pe de alta parte si concursul ideal intre continutul infractional prevazut de art. 282 alin. 2, punerea in circulatie si inselaciune.

3 R.D., nr. 4, 1997, pag. 134
4 R.D.P., nr. 4, 1998, pag. 30
5 Horatius Dumbrava, R.D.P., nr. 4, 1998, pag. 30