Welcome to Scribd, the world's digital library. Read, publish, and share books and documents. See more ➡
Download
Standard view
Full view
of .
Add note
Save to My Library
Sync to mobile
Look up keyword or section
Like this
419Activity
×
P. 1
Whitney, dragostea mea - Judith McNaught

Whitney, dragostea mea - Judith McNaught

Ratings:

4.33

(6)
|Views: 26,461|Likes:
Published by si1945
Judith McNaught
Judith McNaught

More info:

Published by: si1945 on Jan 10, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, DOC, TXT or read online from Scribd
See More
See less

04/16/2014

pdf

text

original

 
ANGLIA 1816Capitolul 1
Pg 117În timp ce trăsura elegantă se hurducăia pe drumul de ţară, Lady Anne Gilbert îşi lipi obrazulde umărul soţului ei şi oftă adânc.-Mai e o oră până ajungem si deja sunt tensionată. Mă tot întreb cum o fi Whitney acum, că acrescut.După aceea tăcu si privi absentă pe fereastra trăsurii, la câmpurile pline de plante precumdegeţelul-roşu şi pintenul-cocoşului, încercând să şi-o închipuie pe nepoata pe care nu o mai văzusede aproape 11 ani.- Trebuie să fie drăguţă, ca mama ei. Şi trebuie să aibă zâmbetul, bunătatea şi dulceaţa mameiei...Lord Edward Gilbert îşi privi sceptic soţia.-Blândeţea ei? repetă el neîncrezător. Nu asta a scris tatăl ei în scrisoare.Ca diplomat ataşat la Consulatul Britanic de la Paris, Lord Gilbert era un maestru al aluziilor şi intrigilor. Dar în viaţa personală, prefera adevărul gol-goluţ.-Dă-mi voie să-ţi împrospătez memoria, spuse el scoţând din buzunar scrisoarea de ia tatăl luiWhitney.Îsi puse ochelarii pe nas şi. ignorând grimasa soţiei sale, începu să citească:„Manierele lui Whitney sunt şocante, iar purtarea ei e reprobabilă. Este o fată băieţoasă,încăpăţânată, care îi aduce la disperare pe toţi cei pe care îi cunoaşte şi e o ruşine pentru mine. Văimplor să o luaţi înapoi la Paris cu voi, în speranţa că veţi avea mai mult succes cu ea decât mine”.Edward râse uşor.-Arată-mi unde scrie că e „blândă”. Soţia sa îi aruncă o privire arţăgoasă.Martin Stone e un bărbat rece şi lipsit de sentimente, care n-ar recunoaşte blândeţea şi bunătatea nici dacă Whitney ar fi numai aşa. Gândeşte-te numai cum a strigat la ea şi a trimis-o încamera ei imediat după înmormântarea surorii mele.Edward recunoscu aerul de răzvrătire al soţiei sale şi o luă pe după umeri împăciuitor.-Nu-l agreez mai mult decât tine, dar trebuie să recunoşti că faptul că şi-a îngropat soţiaînainte de vreme şi că fiica sa l-a acuzat în faţa a 50 de oameni că i-a închis mama într-o cutie ca sănu mai poată ieşi, e cam tulburător.- Dar Whitney nu avea nici cinci ani! protestă Anne cu înflăcărare.- De acord. Dar Martin era îndurerat. În plus, din câte îmi amintesc, nu pentru asta a fosttrimisă în camera ei. Ci pentru ca, mai târziu, când toata lumea era în salon, ea a bătut din picior şi aameninţat că ne reclamă pe toţi lui Dumnezeu dacă nu-i eliberam mama imediat.Anne zâmbi.-Ce fire avea! O clipă am avut impresia că pistruii aveau să-i sară de pe nas. Recunoaşte că afost minunată. Şi tu ai fost de aceeaşi părere.-Ei bine, da. recunoscu Edward timid. Aşa mi s-a părut.În timp ce trăsura soţilor Gilbert înainta spre moşia Stone, un mic grup de tineri aştepta pe peluza dinspre sud, privind nerăbdători spre grajduri, cam la o sută de metri distanţă. O blondăscundă îşi netezi volanaşele fustei roz şi oftă într-un fel care îi scoase în evidenţa o gropiţa foarteatrăgătoare.-Ce crezi că are de gând Whitney? îl întrebă ea pe tânărul chipeş şi blond de alături.Privind în ochii albaştri ai lui Elizabeth Ashton, Paul Sevarin schiţă un zâmbet care i-ar fiînmuiat picioarele lui Whitney în caz că i-ar fi fost adresat ei.- Ai răbdare, Elizabeth, spuse el.- Sunt sigură că nici unul dintre noi n-are nici cea mai vagă idee cu privire la ce are de gând,Elizabeth, spuse Margaret Merryton cu asprime. Dar poţi fi sigura că va fi ceva prostesc şi şocant.- Margaret, toţi suntem oaspeţii lui Whitney astăzi, o mustră Paul.-Nu ştiu de ce îi iei apărarea, Paul, spuse Margaret înciudată. Whitney iscă un scandal teribilalergând după tine, ştii asta foarte bine.
1
 
- Margaret! izbucni Paul. Am spus că ajunge. Oftând prelung şi nervos. Paul Sevarin îşi priviîncruntat cizmele sclipitoare. Într-adevăr, Whitney se dăduse în spectacol ţinându-se după el şi toatălumea pe o rază de 20 km vorbea despre acest lucru.La început îl amuzase faptul că era obiectul privirilor languroase şi
 
 pline de iubire ale uneifete de 15 ani, dar în ultima vreme, Whitney începuse sa se ţină după el cu hotărârea unui NapoleonBonaparte de sex feminin.Daca se plimba călare pe întinsul moşiei, putea fi sigur că se va întâlni cu ea. Parca avea unloc de unde îi urmărea fiecare mişcare, iar Paul nu mai considera acea infatuare nici inofensivă, niciamuzantă.Cu trei săptămâni în urma, îl urmărise până la un han din apropiere, în timp ce el se gândea cu plăcere dacă accepte invitaţia şoptită a fiicei hangiului de a se întâlni mai târziu în şură, ridică privirea şi văzu nişte ochi verzi familiari privindu-l de afară. Atunci, el trântise cana de bere pemasa si, ducându-se afară, o apucase pe Whitney de cot şi, fără prea multă ceremonie, o urcase pecalul ei, amintindu-i că tatăl avea să o caute dacă nu era acasă până la lăsarea serii.Apoi se întorsese înăuntru şi comandase încă o cană de bere, dar când fata hangiului îsiatinsese sânii de braţul său, în mod sugestiv, în timp ce turna berea, şi Paul se văzuse întins lângătrupul ei gol şi voluptuos, zări nişte ochi verzi privindu-l pe altă fereastra. Atunci, aruncă destui bani pe masa de lemn pentru a alina sentimentele rănite ale fetei şi plecă. Doar pentru a o întâlni dinnou pe domnişoara Stone în drum spre casă.Începea să se simtă asemeni unui bărbat urmărit, căruia i se supraveghea fiecare mişcare, iar răbdarea sa ajunsese la limită. Totuşi, se gândi Paul enervat, iată-l în acea zi de aprilie, încercânddintr-un motiv neştiut să o apere pe Whitney de criticile pe care le merita din plin.O fată drăguţă, cu câţiva ani mai mică decât ceilalţi din grup, se uită la Paul.-Mă duc să văd de ce întârzie Whitney, spuse Emily Williams şi traversă curtea, luând-o pelângă gardul alb de lângă grajduri.Deschizând uşa grajdului, Emily aruncă o privire pe culoarul dintre boxe.- Unde e domnişoara Whitney? îl întreba ea pe un băiat care ţesăla un cal roib.-E acolo.Chiar şi în lumina aceea slabă, Emily văzu că era roşu la faţă când făcu semn din cap spreîncăperea cu harnaşamente.Aruncându-i o privire uluită băiatului fâstâcit, Emily bătu uşor în uşa respectivă si intră, dar încremeni când văzu imaginea din faţa ochilor: Whitney Allison Stone era îmbrăcată într-o perechede pantaloni de călărie prinşi în jurul taliei subţiri cu o frânghie. Deasupra purta o camăşuţă subţire.-Doar n-ai de gând să ieşi îmbrăcată asa, zise Emily stupefiată.Whitney îi aruncă prietenei ei scandalizate o privire amuzată peste umăr.- Sigur că nu. O sa-mi pun şi o cămaşă.- D-dar de ce? insistă Emily.- Fiindcă nu cred că s-ar cădea să apar numai în cămăşuţă, prostuţo, îi răspunse Whitneyveselă, smulgând cămaşa băiatului de la grajduri dintr-un cui şi vârându-şi mâinile pe mâneci.- Să se cadă? bâigui Emily. Nu se cade deloc să porţi pantaloni de călărie bărbăteşti şi ştii astafoarte bine!- Aşa e. Dar nu pot să lăresc fără şa şi să risc să mi se ridice fusta, nu? zise Whitneyrăsucindu-şi părul lung într-un coc şi prinzându-l la ceafă.- reşti şa? Doar nu vrei spui c-o să reşti rbăteste. Tal u te vadezmoşteni dacă faci asta iar.- N-o să călăresc ca bărbaţii. Deşi, chicoti Whitney, nu înţeleg de ce bărbaţii au voie săîncalece pe cal, în timp ce noi, femeile, care se presupune că suntem sexul slab, trebuie să atârnămîntr-o parte, rugându-ne pentru vieţile noastre.Emily refuză să schimbe subiectul.-Atunci, ce ai de gând să faci?- Nu mi-am dat seama niciodată ce curioasă eşti, domnişoară Williams, o tachina Whitney.Dar ca să-ţi răspund la întrebare, o să călăresc stând în picioare pe cal. Am văzut asta la bâlci si, deatunci, tot exersez. Când Paul o să vada că pot să fac asta, o să...- O să creadă că ti-ai pierdut minţile, Whitney Stone! O să creadă că n-ai nici pic de decenţa şică încerci din nou să-i atragi atenţia.Văzând încăpăţânarea de pe chipul prietenei ei, Emily schimba tactica.
2
 
-Whitney, te rog. gândeşte-te la tatăl tâu. Ce-o să spună daca va afla?Whitney ezită, simţind forţa privirii reci şi neşovăitoare a tatălui ei de parcă ar fi fost aţintităasupra ei chiar în clipa aceea. Trase aer în piept şi îi dădu drumul încet uitându-se pe geam la grupulcare aştepta pe pajişte. Apoi spuse plictisită:- Tata va spune că, la fel ca întotdeauna, l-am dezamăgit, că sunt o ruşine pentru el şi pentrumemoria mamei şi că se bucură că ea nu mai trăieşte, ca să vadă în ce hal am ajuns. Apoi îmi vaspune timp de jumătate de oră ce doamnă perfectă'e Elizabeth Ashton şi că ar trebui să fiu ca ea.- Dacă, într-adevăr, vrei să-l impresionezi pe Paul, ai putea încerca...Whitney strìnse pumnii furioasă.-Am încercat să fiu ca Elizabeth. Port rochiile alea dezgustătoare cu volănaşe, care mă fac săarăt caraghios, am încercat să stau ore întregi fără să scot o vorbă şi mi-am fluturat genele până mi-au amorţit pleoapele.Emily îşi muşcă buzele ca să-şi ascundă zâmbetul când auzi modul deloc măgulitor în careWhitney o descria pe Elizabeth Ashton şi apoi oftă.- Mă duc să le spun celorlalţi că ieşi imediat. Exclamaţii de uimire şi râsete înfundate oîntâmpinară pe Whitney când apăru pe pajişte, conducându-şi calul spre spectatori.-O să cadă, prezise una din fete, dacă Dumnezeu n-o trăsneşte înainte pentru că poartă pantaloni.Abţinându-se să-i dea o replică, Whitney înălţă capul într-un gest de dispreţ şi îi aruncă o privire lui Paul.. Chipul lui frumos era dezaprobator când se uită la picioarele ei goale, la pantalonişi la faţa ei. În sufletul ei, Whitney ezită când văzu nemulţumirea lui, dar urcă hotărâtâ pe cal.Acesta începu să meargă la galop, aşa cum fusese învăţat, iar Whitney se ridică, întâi în poziţie ghemuit, cu braţele întinse pentru echilibru şi, încetul cu încetul, în picioare. Mergeau încerc şi, deşi se temea în permanenţâ că va cădea si că va părea o caraghioasă, Whitney reuşi să parăcompetentă şi graţioasă.După ce încheie al patrulea tur, privi chipurile celor din jur, observându-le expresiile şocate şiironice, în timp ce căuta singurul chip care conta. Paul stătea în umbra unui copac si ElizabethAshton era agăţată de braţul lui. dar când trecu pe lângă el, Whitney văzu un zâmbet slab pe buzelelui şi se simţi triumfătoare. Când trecu din nou pe lângă el, Paul îi zâmbi de-a dreptul. Whitney erafericită şi. deodată, toate săptămânile de pregătire, durerile de muşchi şi vânătăile, păreau să merite.Stând la fereastra salonului de la etaj ce dădea spre pajiştea dinspre sud, Martin Stone se uitala fiica sa. În spatele său, majordomul anunţă că Lordul şi Lady Gilbert sosiseră. Prea furios pe fiicasa ca să vorbească, Martin îşi salută cumnata şi pe soţul acesteia cu maxilarul încleştat şi o mişcarescurtă din cap.- Mă bucur să te revăd după atâţia ani, Martin, minţi Lady Anne cu graţie.Când el nu spuse nimic, însă, ea continuă:-Unde e Whitney? Abia aşteptăm să o vedem. Martin îşi regăsi glasul, în sfârşit.-Să o vezi? spuse el furios. Nu trebuie decât să priveşti pe fereastră.Anne se conformă uimită. Pe pajişte se vedea un grup de oameni care se uitau la un băiatsubţirel cum se balansa frumos pe un cal în galop.-Ce tânăr deştept, spuse ea zâmbind.Remarca ei păru să-l facă pe Martin Stone să treacă de la o furie îngheţată la o agitaţiefrenetică şi porni spre uşă.-Dacă vreţi să vă vedeţi nepoata, veniţi cu mine. Sau pot să vă scutesc de umilinţă şi să oaduc pe ea aici.Privind exasperată în urma lui Martin, Anne îşi luă soţul de braţ şi, împreună, îl urmară peMartin jos şi afară.Când se apropiara de grupul de tineri. Anne îi auzi murmurând şi râzând şi simţi vag că eraceva râutâcios în acel ton, însa era prea preocupată să se uite după nepoata ei ca să dea atenţie aceleiimpresii trecătoare. Trecu pe lângă două blonde şi o roşcată, studie câteva clipe o brunetă cu ochialbaştri micuţă de statură şi se uită descumpănită la tânărul de lângă ea.-Scuzaţi-mă, sunt Lady Gilbert, mătuşa lui Whitney. Aţi putea să-mi spuneţi unde este?Paul Sevarin îi zâmbi, pe jumătate cu compătimire, pe jumătate amuzat.- Nepoata dv este pe cal, Lady Gilbert, spuse el.- Pe..., îngăimă Lord Gilbert.Din poziţia ei precară, Whitney îl văzu pe tatăl ei apropiindu-se cu paşi mari.
3

Activity (419)

You've already reviewed this. Edit your review.
gabilicea added this note|
multumesc
gabilicea liked this
b_jeanina added this note|
Multumesc!
b_jeanina liked this
Cristina liked this
Ofelia Moiseanu liked this
Steli Ana liked this
semiramida123 liked this
Miya Puiut liked this
Biby1994 liked this

You're Reading a Free Preview

Download
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->