Am mai dat peste un mit care m-a zgandarit personal..si vreau sa-l atac. Am foarte multeargumente, din intamplare am dat peste o sursa care este pe aceeasi lungime de unda cumine si ofera un interviu in care..cred ca se explica destul de bine ce reprezinta acestepasapoarte biometrice - inclusiv asa zisa prezenta a codului unic "666" care este falsa -Cristian Presur
ă, cercetător la Philips şi care a lucrat chiar şi pe astfel desisteme explică despre ce este vorba de fapt.
Cristian Presura:
Noile pa
şapoarte biometrice, introduse de la 1 ianuarie 2009,presupun integrarea, în fila informatizată a documentului, a unui CIP electronic ceconţine fotografia titularului, dar în format electronic. Este vorba despre o fotografiecolor, cu dimensiunile de 35mm/45mm. O altă măsură de identificare constă în încorporarea în CIPul electronic, pe lângă imaginea facială, şi a amprentelor degetelorde la fiecare mână.
KSLCatalin:
Domnule Cristian Presura, m-am decis să dezvolt prezentul interviu întrucât acest tip de mesaj, cu care am făcut introducerea, pare să reflecte atitudineagenerală a oamenilor, faţă de existenţa şi implementarea noilor dispozitive demonitorizare. Mă refer la noile paşapoarte şi la CIP-uri, sau chiar la eventualeleimplanturi de CIP-uri - în general. Cunoaşteţi direct problema CIP-urilor şi, în cemăsură sunteţi implicat în acest proiect?
Cristian Presura:
Până anul trecut am fost implicat activ în dezvoltarea unor noitehnici de identificare, mult mai precise şi mult mai sigure decât tehnicile actuale.Momentan sunt implicat parţial în modalităţile de stocare securizată a acestor date.
KSLCatalin:
Credeţi că, dacă cineva ar dori să ne spioneze şi să ne controleze,atunci ar implementa un sistem de care ar afla... întreaga lume?
Cristian Presura:
Chiar dacă nu vrea, la un moment dat tot se va afla, fiindcă estefolosit de toţi! Deci, probabil că dacă vrea, îl va implementa oricum, căci ştie foartebine ca se va afla...
KSLCatalin:
Ar fi cineva interesat să controleze omul în cele mai mici detalii? De ce ?
Cristian Presura:
Societatea modernă este foarte eficientă şi are un randamentridicat al muncii. Să nu uităm că avem 2 zile libere pe săptămână şi muncim doar 8ore pe zi iar, cu banii obtinuţi, putem cumpăra lucruri pe care străbunii noştri puteaudoar, cel mult, să le viseze. Imaginaţi-vă: oare am putea construi un televizor cumâna goală? Sau o aspirină? Nici o viaţă nu ne-ar ajunge şi, totuşi, în practică, nutrebuie să muncim decât câteva zeci de minute pentru a avea bani îndeajuns cât săcumpărăm o aspirină... Societatea modernă este eficientă tehnic. Eficienţa ei, însă,este susţinută prin control.Trebuie să ştim cine-şi plăteşte taxele şi cine nu, cinetrebuie să plece cu trenul, să ia marfa etc. Practic, societatea a devenit şi unainformaţională unde, cu cât controlul este mai mare, cu atât eficienţa este mairidicată. Deci, eu cred că există tendinţa intrinsecă de a creşte acest control, dar nucred că există grupuri de interese în spatele acestei tendinţe. Este un rezultat aldezvoltării tehnologice... Pe de altă parte să nu cădem în extrema în care să credem
Add a Comment
mikykoleft a comment
Xinthuleft a comment
Dana Stefania Ludwigleft a comment