You are on page 1of 4

BNR stabileste si conduce politica monetara si de credit in cadrul politicii economice si financiare a statului cu scopul de a mentine stabilitatea monetara.

l1f9fe Operatiunile pe care le desfasoara BNR se pot grupa in 4 categorii: 1.Operatiuni cu banci si alte institutii de credit; 2.Operatiuni cu trezoraria statului; 3.Operatiuni cu aur si valuta; 4.Infiintarea pietei valutare interbancare. 1.De regula, acestea sunt: creditarea bancilor pe termen scurt, deschiderea de conturi curente pentru fiecare banca, coordonarea si supravegherea sistemului de plati, atragerea de depozite de la banci, stabilirea regimului rezervelor minime obligatorii in lei si valuta pe care bancile trebuie sa le mentina in contul deschis la BNR, colectarea de date si informatii privind incidentele de plati si riscurile de creditare, acordarea de credite societatilor bancare si institutiilor de credit. BNR actioneaza ca un imprumutator de ultima instanta pentru societatile bancare aflate temporar in dificultati de plati. 2.BNR tine evidentele sale despre contul curent al trezorariei, actioneaza direct sau prin intermediul altor banci la emisiunea obligatiunilor de stat, vanzarea si rascumpararea acestora, acorda bugetului de stat credite pentru acoperirea nevoilor temporare ivite pe parcursul executiei bugetare. 3.De asemenea, BNR raspunde de elaborarea reglementarilor referitoare la operatiunile cu aur si valuta in scopul protejarii leului, intocmirea balantei de plati externe, a balantei angajamentelor si creditelor cu strainatatea, stabilirea si publicarea cursului de schimb valutar, pastrarea si administrarea rezervelor internationale ale statului, autorizarea si retragerea autorizatiilor date persoanelor juridice care au ca obiect activitati valutare. Totodata, BNR cumpara, vinde si efectueaza tranzactii cu moneda si lingouri de aur si alte metale pretioase. 4.Piata internationala romaneasca s-a realizat si infaptuit in urma obiectivelor stabilite prin memorandumul incheiat cu FMI. BNR exercita controlul valutar prin reglementarile transmise in ordine si in circulare privind efectuarea si controlul tranzactiilor valutare, emiterea autorizatiei pentru transferurile valutare in strainatate. BNR prin activitatea sa, constituie cel mai important organism al activitatii financiar-valutare din tara. Functiile BNR: a.Functia de emisiune monetara: BNR detine monopolul emisiunii monetare, ia masuri pentru pastrarea in siguranta a monedelor si bancnotelor care nu sunt puse in circulatie, precum si pentru distrugerea bancnotelor retrase din circulatie. BNR este unica autorizata sa emita insemne monetare. Bancnotele emise trebuie sa fie rezistente si dificil de imitat, sa contina elemente de protectie impotriva falsificarii: fir de siguranta, filigram, cerneala autocopiere, fibre invizibile flourescente, etc. b.Functia de supraveghere a sistemului bancar: BNR decide care societati pot opera ca banci si stabileste reguli de emitere a autorizatiei de functionare a bancilor, monitorizeaza activitatea bancilor comerciale, cerandule periodic raporturi financiare si statistice sau efectuand controale la sediul acestora. c.Politica monetara si de credit: - controleaza nivelul masei monetare si ratele dobanzilor din economie, ca parte a politicii generale macroeconomice a Guvernului. De regula BNR colaboreaza cu Ministerul de Finante. caile prin care BNR acorda imprumuturi sunt: -creditarea trezorariei publice; -interventii pe pietele valutare. Pe plan extern banca poate participa la organizatii internationale cu caracter financiar, monetar si de plati. d.Functia de banca a bancilor: BNR actioneaza ca un bancher al celorlalte banci. Societatile comerciale bancare pastreaza disponibilitati la banca centrala sub forma de rezerve, ca depozite nepurtatoare de dobanzi sau cu o dobanda mica. Prudenta, necesitatea asigurarii lichiditatilor motiveaza orice banca sa-si constituie depozite la BNR. Aceste depozite reprezinta rezerve potentiale ce ar putea fi utilizate in cazuri imprevizibile. Tot in functia de banca a bancilor, BNR se afirma ca un supraveghetor al comertului de banca,

supunand unui control specific inscrierea, functionarea si orientarea activitatii bancilor. e.Functia de banca a statului: - asigurator de fonduri pentru Guvern, BNR actioneaza ca trezorarie a statului, tinand in evidentele sale contul curent al trezorariei statului prin care se reflecta impozitele percepute si alte plati efectuate in numele trezorariei statului. BNR gestioneaza datoria publica, rambursand valoarea obligatiunilor si a celorlalte titluri de valoare, cand acestea ajung la scadenta si sunt inlocuite cu noi emisiuni de valori mobiliare. BNR poate acorda bugetului statului credite pentru acoperirea nevoilor temporare intre venituri si cheltuieli bugetare. f.Functia de administrator al rezervelor valutare: la BNR sunt pastrate rezervele tarii in aur, valuta convertibila si alte rezerve recunoscute pe plan international. BNR le utilizeaza atunci cand intervine pe pietele valutare pentru a controla evolutia cursului de schimb al monedei nationale. Totodata BNR intocmeste balanta de plati externa, balanta creantelor si angajamentelor, incheie acorduri de clearing si de plati cu institutii publice si private din strainatate, vinde si cumpara aur si alte metale pretioase, tranzactioneaza bonuri de tezaur si alte titluri emise sau garantate de guverne straine. BNR este corespondentul bancilor centrale straine si al diverselor institutii financiare. g.Functia de asigurare a legaturilor cu organizatiile financiar-bancare internationale. Banca Centrala gestioneaza si tine evidenta operatiilor financiare ale tarii cu organismele internationale: FMI, Banca Mondiala, etc. o institutie financiara internationala de importanta deosebita este Banca Reglementarilor Internationale din Basel (1930) Elvetia, pentru a se ocupa de transferurile legate de datoriile internationale. Acesta banca a ajuns sa fie considerata ca banca centrala a bancilor centrale, intrucat se ocupa de problemele privind cooperarea bancara, de acordurile privind reguli ce trebuie sa guverneze tranzactiile financiare internationale. CONTROLUL BANCAR Bancile, prin implicarea in viata economica si sociala constituie un element structural deosebit in viata societatii a carei buna organizare, permanenta si eficienta conditioneaza intreaga viata economica. Ca atare, buna organizare si functionare a bancilor nu poate fi lasata in voie, iar comertul de banca nu poate fi exercitat pe deplin liber. O dereglare in activitatea bancara, fie ea cat de mica, creeaza mari impedimente miilor de societati comerciale creditate si poate pune in panica milioane de depunatori. Ca urmare, supravegherea bancara este una din functiile de baza ale BNR. Conferita prin lege, BNR realizeaza supravegherea activitatii tuturor societatilor bancare, are competenta exclusiva de autorizare a functionarii bancilor si raspunde de supravegherea prudentiala a bancilor pe care le autorizeaza. Acesta functie de supraveghere bancara se realizeaza prin intermediul directiei generale de autorizare, reglementare si supraveghere prudentiala a societatilor bancare. BNR este autorizata sa controleze si sa verifice pe baza raporturilor primite sau prin inspectii la fata locului, registrele conturilor si alte documente ale bancii autorizate, pe care le considera necesare pentru indeplinirea atributiilor sale de supraveghere. Pentru supravegherea bancilor romanesti care functioneaza in strainatat, BNR coopereaza cu autoritatile de supraveghere bancara ale tarilor respective, acestea in baza acordului de la Basel, pe de alta parte si sucursalele sau filialele bancilor straine, care functioneaza in Romania. In echipele de control pot fi inclusi si reprezentantii autorizati din tara de origine a bancii respective. In cadrul supravegherii bancare globale exercitata de BNR se desprinde supravegherea prudentiala bancara care presupune stabilirea unor norme si indicatori de prudenta bancara si urmarirea respectarii acestora in scopul prevenirii si limitarii riscurilor bancare. Activitatea de supraveghere prudentiala a societatilor bancare se impune din urmatoarele

motive: -limitarea riscului fata de deponenti; -mentinerea increderii publice in sistemul financiar; -protejarea infrastructurii financiare; -mentinerea stabilitatii globale a sistemului financiar. Supravegherea prudentiala bancara cuprinde activitatea de reglementare, priveste domeniile monetar, valutar, de credit, de plati. Activitatea de reglementare a BN in domeniul supravegherii prudentiale se materializeaza printr-o serie de norme si circulare referitoare la autorizarea societatilor bancare, capitalul minim al societatii bancare, registrele societatii bancare, deschiderea de unitati teritoriale ale societatii bancare, fondurile proprii, constituirea si utilizarea rezervei, stabilirea societatilor bancare, raporturi financiare, contabile, utilizarea provizioanelor specifice, etc. Activitatea de urmarire prudentiala desfasurata la societatile bancare se realizeaza prin directii de specialitate din cadrul BNR. Parghiile si resursele utilizate de catre autoritatea de supraveghere bancara pentru urmarirea activitatii societatilor bancare pot fi: tangibile (urmarirea , indicatorilor de sovabilitate, rentabilitate, lichiditate, etc.) si intangibile (portofoliul de norme interne). In Romania, in conformitate cu practica internationala in materie, activitatea de urmarire prudentiala a activitatii desfasurate de societatile bancare se realizeaza pe 2 caI: a.Supravegherea off site; b.Supravegherea on site. a.Consta in analiza indicatorilor raportati de catre banci pornind de la continutul normelor de prudenta bancara emise de BNR, care urmareste respectarea termenelor de raportare a indicatorilor financiari-contabili, a modalitatii de calcul a acestora de catre bancile comerciale. Bancile, fiind societati comerciale trebuie sa-si conduca evidenta contabila in baza Legii contabilitatii si a reglementarilor specifice de aplicare a acelora date de BNR si aprobate de Ministerul Finantelor. Bilantul contabil al unei banci este valabil numai dupa ce a fost verificat si semnat de cenzorii bancii respective. Printre principalii indicatori economico-financiari raportati de societatile bancare si analizati de BNR, se numara: 1.solvabilitatea, respectiv gradul de acoperire a riscului de credit prin resursele proprii disponibile la un momnet dat; 2.evaluarea expunerii valutare: se urmareste evaluarea riscului valutar in limitele de prudenta pentru inregistrarea de pierderi din diferente de curs valuar; 3.evaluarea si urmarirea incadrarii expunerilor mari din credite acordate unul singur debitor in limitele legale. Unul singur debitor i se poate acorda credit numai in limita a 20% din fondurile proprii ale bancii. 4.evaluarea calitatii portofolilui de credite al societatilor bancare si a gradului de acoperire a riscului de credite. Acesta evaluare se face pe baza clasificarii creditelor si a provizioanelor de risc constituite; 5.lichiditatea societatilor bancare, respectiv capacitatea unei societati bancare de a deconta obligatiile curente din disponibilitatile proprii; 6.rentabilitatea si profitabilitatea societatilor bancare, respectiv eficienta activitatii desfasurate de fiecare societate bancara calculata in baza rezultatelor financiare obtinute. b.Supravegherea are ca obiectiv examinarea la sediul societatii bancare prin inspectii la fata locului de catre inspectorii BNR a situatiei acestora. In baza acestei supravegheri principiile de prudenta bancara in efectuarea operatiunilor se realizeaza prin sistemul CAMEL. C: organele de supraveghere urmaresc constituirea si utilizarea capitalului, modul de utilizare a fondurilor proprii existenta actionarilor si modificarile intervenite in drepturile de vot. A: calitatea activelor: -evaluarea portofoliului de credite si gradul de acoperire a riscului;

-acordarea de imprumuturi mari; -acordarea de imprumuturi persoanelor aflate in relatii speciale cu societatea bancara; -constituirea garantiilor pentru creditele acordate. M: managementul -; calitatea conducerii pe baza situatiei constatate la sediul societatilor bancare. E: profitabilitatea si rentabilitatea, in baza datelor inscrise in evidentele contabile. L: lichiditatea : -capacitatea societatilor bancare de a acoperi obligatiunile curente de plata cu disponibilitatile existente; -raportul dintre resurse si plasamente in functie de termenele scadente. CONTROLUL VALUTAR Agentii economici, indiferent de forma de proprietate, care efectueaza operatiuni de importexport sunt obligati sa efectueze operatiuni cu valuta prin bancile comerciale autorizate. BNR emite reglementari in acest sens cu privire la: -efectuarea si controlul tranzactiilor valutare; -emiterea autorizatiei pentru transferul in strainatate; -tranzactiile pe pietele valutare. Principalele obiective: -platile externe, livrari in cadrul acreditivelor documentare si scrisorile de garantie; -plati externe pentru marfuri sosite in tara; -plati externe pentru marfuri destinate revanzarii; -operatiuni efectuate in valuta efectiva; -operatiuni de schimb efectuate pentru p.f. Tot BNR efectueaza si controlul activitatii caselor de schimb valutar, urmarind: -desfasurarea activitatii in spatii autorizate; -efectuarea operatiunilor numai de catre personalul autorizat; -intocmirea curenta a documentelor; -tinerea curenta a registrelor; -verificarea concordantei intre solduri; -existenta documentelor justificative. Controlul asupra operatiunilor de casa efectuate de societatile comerciale bancare. Obiective: -verificarea autorizatiei de functionare; -amplasarea si dotarea tehnica; -asigurarea securitatii incaperii; -organizarea si functionarea caselor de circulatie; -organizarea si functionarea caselor operative , etc.

You might also like