Psihoterapii Psihoterapia centrata pe persoana Mai este numita si psihoterapie centrata pe client sau psihoterapie rogersiana.

. Si asta pentru ca fondatorul si liderul incontestatabil al acestui tip de psihoterapie este Carl Rogers (1902-1987). Multe din ideile sale par atat de evidente astazi, incat multi psihoterapeuti nici nu stiu cat de mult ii datoreaza lui Rogers. Inainte de a spune cateva cuvinte despre psihoterapia sa, iata cateva din ideile lui Rogers privind dezvoltarea umana: 1. Ceea ce dicteaza comportamentul unui om este perceptia sa subiectiva asupra lumii si asupra lui insisi. Fiecare individ are propra lui lume si, pentru a intelege un individ, trebuie sa intri in lumea lui privata si sa fii capabil sa vezi lucrurile din perspectiva lui. De aceea, diagnosticarea unui client este in cel mai bun caz non-terapeutica, pentru ca il indeparteaza pe terapeut de la ceea ce ar trebui sa fie principalul sau interes, si anume intelegerea modului in care clientul vede si intelege lucrurile, punctul sau de vedere. 2. Fiecare persoana dezvolta un anumit concept de sine, o imagine, o idee despre cine este el sau ea luat in sine sau in interactiune cu lumea din jur. Aceasta imagine de sine este fluida si schimbatoare, dar odata formata reprezinta baza comportamentului si perceptiilor persoanei respective. 3. Daca toti indivizii sunt demni de incredere si au o tendinta catre actualizarea de sine(tendinta de a deveni mai buni, de a ne atinge potentialul uman, de a ne dezvolta din toate punctele de vedere), de ce e atata nefericire pe lume? Ce interfera cu tendinta oamenilor catre actualizarea de sine? Rogers a dezvoltat o teorie a neadaptarii, in care conceptul-cheie este cel de incongruenta. Neadaptarea sau proasta adaptare apare atunci cand exista o incongruenta sau lipsa de concordanta intre conceptia sa despre sine si experienta sa interioara, profunda. Cum si de ce se intampla asta? Pe masura ce un copil se dezvolta, nevoia sa de apreciere (positive regard) si autoapreciere (positive self-regard) cresc deasemenea. Pe masura ce capata tot mai multe experiente in relatie cu familia si lumea din exterior, copii dezvolta tot mai clar un concept de sine. Daca acestia vor fi se simt iubiti, in special neconditionat, copii vor dezvolta un concept de sine pozitiv si, la fel de important, nu isi vor insusi anumite conditii de valorizare (conditii pentru a se simti valorizati). Daca, pe de alta parte, parintii sunt prea restrictivi si ii impun copilului tot felul de conditii, acesta dezvolta conditii de valorizare. Sa dam si cateva exemple: daca unui copil i se spune daca nu te speli pe dinti, nu te mai iubesc, copilul va simti ca este iubit numai in anumite conditii (daca se spala pe dinti iubire conditionata) si va dezvolta conditii de valorizare (sunt un copil bun numai daca ma spal pe dinti). Ideea e ca daca avem un concept de sine care include prea multe conditii de valorizare, acest concept devine rigid sau inghetat, astfel incat ne vom simti lipsiti de autoapreciere. Cu alte cuvinte, daca ni s-a tot spus ca trebuie sa facem una sau alta si trebuie sa ne comportam intr-un anumit fel pentru a fi iubiti si valorizati de parintii nostri, atunci tot ceea ce invatam este ca noi, in sine, nu suntem demni de a fi iubiti, nu valoram cine stie ce in absenta acelor comportamente considerate dezirabile. Conceptul nostru de sine este unul negativ. Eu + comportamente dezirabile = demn de a fi iubit Eu (fara comportamente dezirabile) = zero In aceste conditii, experienta noastra profunda (ceea ce simtim noi in interiorul nostru) este una negativa, compusa din sentimente de respngere si devalorizare. De aceea, aceasta experienta profunda este distorsionata sau impiedicata sa ajunga in constientul nostru, caci ar fi foarte greu de

tolerat asemenea sentimente, ne-am simti cuprinsi de anxietate si am face tot posibililul pentru a ne reprima aceste sentimente. Pe de alta parte, pentru a putea merge inainte, ne fabricam o falsa imagine de sine, un fals concept de sine pozitiv care sa ne ajute sa supravietuim. In mod evident, in conditiile unei dezvoltari lipsite de iubire neconditionata, apare aceasta incongruenta dintre ceea ce credem despre noi (falsul concept de sine) si ceea ce simtim despre noi (experienta profunda). Cand se intampla asa ceva si dupa parerea lui Rogers se intampla foarte des in civilizatia moderna indivizii nu isi cunosc adevaratele interese si sunt vulnerabili la afectiuni psihice. Ei nu pot trai ca persoane de deplin integrate, ca persoane intregi (whole persons), pentru ca exista o prapastie intre ceea ce simt si ceea ce cred despre ei. Daca, pe de alta parte, copilul se dezvolta intr-un mediu in care nu exista deloc sau foarte putine conditii de valorizare, conceptul de sine este unul adevarat iar experienta profunda este una pozitiva. Copilul nu mai are nevoie sa isi construiasca un concept de sine fals pentru a trai mai departe si nici nu are de ce sa isi reprime adanc experienta interioara. Cu alte cuvine, el este mult mai capabil sa constientizeze experienta profunda si, in consecinta, sa functioneze ca persoana intreaga sau completa. In aceste conditii, intreaga fiinta se dezvolta armonios, permitand procesului de actualizare de sine sa se desfasoare si transformand individul in ceea ce Rogers a numit o persoana pe deplin functionala (fully functioning person). O persoana pe deplin functionala este tot mai: a) deschisa sa simta si sa experimenteze; b) capabila sa isi accepte sentimentele si emotiile; c) capabila de a trai in prezent fara a se preocupa excesiv de trecut sau de viitor; d) libera de a face alegeri bune pentru ea; e) dispusa sa aiba incredere in sine si in ceilalti; f) capabila de a exprima intr-un mod echilibrat si realist atat agresiune cat si afectiune; g) creativa si nonconformista. Acestea fiind conceptiile lui Carl Rogers despre dezvoltarea umana, caracteristicile psihoterapiei centrate pe persoana sunt usor de inteles: 1. Scopul psihoterapiei centrate pe persoana este acela de a creste gradul de congruenta dintre experienta interioara si conceptul de sine. 2. Relatia terapeutica, in special in ceea ce priveste aspectele sale personale si emotionale, este principalul vehicol al acestei schimbari. De fapt, relatia este cea care promoveaza cresterea si dezvoltarea integrata a clientului si nu anumite tehnici sau metode terapeutice. Pentru ca o relatie sa produca aceste schimbari, trebuie sa indeplineasca anumite conditii (faimoasele conditii necesare si suficiente ale lui Rogers): 3. Psihoterapeutul trebuie sa se straduiasca sa isi inteleaga clientul cat mai bine din perspectiva acestuia, adica sa dea dovada de empatie si intelegere (empathy). 4. Psihoterapeutul trebuie sa fie in mod onest interesat de binele clientului, sa se straduiasca cu adevarat sa il inteleaga si sa il ajute, sa nu se ascunda dupa o masca profesionala sau sa aiba o atitudine de superioritate (congruence). 5. Clientul trebuie sa se simta acceptat asa cum este, sa nu se simta judecat sau criticat pentru ideile, sentimentele si faptele sale, indiferent care sunt acestea (unconditioned positive regard). Dupa parerea lui Rogers, ultimele trei conditii sunt absolut suficiente pentru a face o terapie de sucess, fara a fi nevoie de diverse teorii, tehnici sau metode etc. Sau, cel mult, tehnicile ar putea fi considerate metode de implementare a acestor atitudini cu care terapeutul trebuie sa intre in relatia cu clientul.