Alain Robbe-Grillet - Reluarea

You are seeing our new document Reader view. Click here to revert. Feel free to leave us feedback on this feature here.

×

Embed Doc
Copy Link
Readcast
Collections

CommentGo Back

AlainRobbe-Grillet - Reluarea

AlainRobbe-Grillet

(h. 1922) s-a impus, din anii'50, drept principalu

l reprezentantşi teore-

ticianal Noului Roman. A debutat în1949 curomanul

U nregicid ,

urmat de

Gumele

(1953),

Geloz ia

(1957) şi

în Labirint

(1959), considerate texte de referi

nţăpe

ntru evolu

ţia roma

nului modern,

Voaior ul

(1955, pentru care pri

meşte P

rix de laCritique),

Gelo z ia

(1957),

Djinn

(1981) ete. în

1962, publică volum

ul denuvele

I n stantanee,

iar în1963, volumulde esenri

Pentr uun nou roman.

A realizat mai multefilme

(Anul trecut, laMarienbad, 1961,Nemuritoarea,

1963,

Frumoasaca ptivd ,

1982).Cele trei volume de memorii

( Oglind a care revine, An g e

lique sau vrăjirea,

U ltimele z ile ale Corintul ui ) ,

pu blicate în

tre 1985 şi 1994, a

ufost gru pate sub titlul, paradoxal,

Romanesques.

Intr-unBerlinpostbeliuînruin

e, împărţ

it înzon

e de ocupaţie, un perso

naj cuidentitate in

certă trăieşte î

n

tîmplări dramatice, al căror se

n

s se lasă foa

rtegr eudescoperit. Rornan de spiona j, roman

poliţist, roma

nerotic, roman al memoriei ezitante,

Reluarea

este şi o ca

rte încare au

torul acordă

un loc importantumor ului

ş

i ludicu

lui. Regăsim, de aseme

n

ea, teme şi fa

n-tasme proprii universului lui Robbe-Grillet: tema dublului, temalabirintului, erotismu

l, rela-ţi

ile sado-masochiste. Un roman pasionant, care poateficitit în mai multe„chei", dimensiunea (au

to)parodică avî

nd,n

u o dată,

un rol deter-minant. Relu

area şi ami

n

tirea repetată reprezi

n

tă o aceeaşi mişcare, dar îndirecţii opuse; căci lucr

uri

le de care îţi ami

n

teş

tis-au petre-cut:e vorba

aşadar de o repetiţi

e în

toarsă că

tr e trecut, pe cînd relua-rea propri

u-zisă ar

fioreamintire în

toarsă către

viitor.S0renKierkegaard,

Gjentagelsen

Şi apoi, să

n

u mă mai p

licti

sească nimeni c

u

veş

mcele denun

ţu

ripri-vind detaliile inexactesau contra-dictorii. E vorba, înacest raport, de realu

l obiectiv, şi

nudeun

oare-care aşa-zis adevăr isto

ric.A. R.-G.PrologAi

ci, aşa

dar, reiau

şi rezum. în timp

ulintenn

inabilei călăto

rii cu trenu

l caremă

ducea de la Eisenach, prinTuringi

a şi Saxo

nia în ruine, la Ber lin, l-am

ză

rit, pentru

prima oară d

u

pă m

u

ltă vreme, pe a

ce

l băr-bat pe care îl voi n

umi

,ca să simpli

fic lucru-rile, du blnlmeu, sau sosia mea, sau, într-u

n mod mai puţinteatral, călăto

rul.Tr enul înainta într-unritm neaigu

r şi disco

ntinuu, cuopriri fr ecvente,uneoriîn plin cîmp, din cauza stari

i şinelor,

fi

reşte, încă parţial i

nutilizabile ori

reparate prea în pripă, darş

i din pricina controalelor mis-teri

oase şi repetate pe care le

efect

ua admi-n

istraţia militară so

vi

etică. înt

rucît o oprires-a prelungi

t pestemăs

u

ră într

-o st

aţie importantă, probabil Halle-Hauptbahnhof (dar

n

-amvăzut

nid

o placă i

n

dicatoare), am coborît pe peron să-mi dezmorţescpicioarele. Clădirea gării părea aproape dist

ru

să, la fel şi ca

rtierul care se întindea înstînga.Su

b albăstruia l

u

mină hiber

n

ală, b

u

căţi de zid

u

ri înalte de cîteva etaje îşi î

n

ălţau către cerul

cenu

şiu dantelele frag

i

le şi liniş-tea de coş

mar. în mod inexplicabil, poate doar ca urmare a persisten

tei ceţi ma

tinale, care dura aici mai multca în alte locuri, contururile acestor fine decupa je ordonate înplanuri

succesivestrălucea

uasemenea bijuteriilor false. Precumo reprezen

taţie suprareală (un felde ga

u

ră î

n

spaţiul com

un), întregul tablou

exercită asupra spi-

ritului o in

explicabilă putere de fasci

n

aţie.

Acoloimde pri

virea poate îmbrăţişa o a

rt

eră pe toată l

ungi

mea ei, ca şi î

nanu-mite sectoare limitate unde imobilele au fost rase pîn

ă aproape de temelie,co

n

staţi că şosea

u

a a fost complet degajată, moloz

ulfiind cu siguran

ţăluat de camioane în loc să

fie ar uncat pe margi

ne, aşa cum văzu-sem că seface î

n

Brest, oraş

ul meun

atal. Ici şi colo, spărg

înd alinierearuinelor, at

ămascîte un bloc de zidărie g

igantic, ase-menea unei coloane gr ece

ş

ti ce zace într-u

nş

antier arheologi

c. Toate străzile sîn

t pustii, niciunpieton, niciun vehicul.

Nu ştiam că oraş

ul Halle suferise atît de mult de peurma bombardamentelor anglo- americane încît, la patr uani de la ann

istiţi

u

, să mai î

ntîlne

ş

ti zone atît de vastef

ărăcel mai mic semn că s-a î

nceput reconstruc

ţia. Dar poate nu e Halle, ci u

n

alt mare oraş? Nu c

unosc r egiunile astea,nu mer sesem pîn

ă ac

u

m la Berlin(cînd, de fapt, şi de cîte o

ri?) decît pe axa norm

ală Pa

ri

s-Varşovia, ad

i

că m

ultmai lanord. N-amo har

tă la mi

ne, dar nu

văd c

um, du

pă Erfu

rt

şi W

eimar, ne-ar ficondus hazardul pri

n Leipzig, situat mai la est şi pe o altă linie ferată.

înacest pun

ct al visătoarelor mele spe

-

culaţii, tren

ul s-a mi

ş

cat în sfir

ş

it,

fără

s

ă semnalizeze, dar - din fe

ricire - cu o ase-menea lentoare în

cît m-amcăţă

r atf

ă

r

ă ni

cio dificultate învagonul meu. Amfost sur -prins, cîndu

rcam, să vădl

ungi

mea neobiş-

n

uită a tre

nulu

i. Se adă

u

gaseră oa

r e vagoane?

Şi î

n

cestaţie

? L

a fel ca oraşul mort, pero

nul era acum pustiu

, ca şi cum ultimiiloc

uitori s-ar fiurcat întren

ca să se ref

ugieze. Printr-unbru

tal efect de contrast, o mulţime m

ult mai den

să decît lasosire

inva-dase culoarul vagonulu

i, şi doar cu mare g

r eu

tate am reuşit să măstr

ecor printre oamenii ce mi s-au

pă

rut anormal de gr

aşi, aidoma valizelorburduşite şi

pachetelor îngr

ă

m

ăd

ite pe jos, informe, ca într-oînjghe-bare gr

ăbită şiprovizo

ri

e. Cîţiva bă

r

baţi şi cîteva femei, ale căror

figurimohorîte erau

marcate de oboseală, mă î

n

soţea

ucupriviri vag dezaprobatoare, poate chiar ostile, înorice cazf

ără nici

o urm

ă de b

u

năvoi

n

ţă, î

nciuda surîsului meu... Sau

poate că bieţii oame

ni, afl

aţi,

du

pă toate sem

nele, lamarenevoie,fu

seseră

d

oar şocaţi d

e

prezenţa mea disto

n

antă, de hai

nelemele confortabile, de scu

zele pe care le bălmăjeam î

ntr-o ger -

manăşcolărească, trădînd fapt

u

l că eram

un

străi

n.Tul burat la rîndul meude disconfortul pe care li-l provocam involuntar, am trecut de compartimentul meu f

ără să-l rec

un

osc şi, aj

ungîn

d la capăt

ul culoarului, a trebu

it să fac cale î

n

toarsă, ad

i

că să merg î

nsensul încare înainta trenul. De

data aceasta nem

ulţum

irea, pîn

ă at

un

ci tăc

ut

ă, s-a ma

ni-festat prin

cîtevaexclamaţii exaspera

te

şi p

rin

fel de fel de bombăneli, î

ntr-undialect saxon

ale că

rui cuvintenule în

ţelegeam, neputî

n

d decît să le g

hicesc sensu

l. Ză

rindîncele dinnrm

ă, p

rinu

şa compa

rtimentului lar g deschi

să, gea

nta mea neagr

ă şi

umfl

ată în plasa de bagaje, mi-am p

utut identifica locul - fostul meuloc - cu certitudine. Era ocu pat acu

m, la fel ca toate celelalte, iar copiii stăteau î

nghesu

iţi între pă

rin

ţi sau pe ge

nunchii lor. în plu

s, la fereastră mai era şi u

nadult înpicioare; cînd am intrat, s-aîn

tors cu spatele la geam ca să mă exa-

mineze cu aten

ţie.Neş

tiind prea bine ce atitu

dine să ia

u

, am rămas î

n

faţa

uzur patorului care citea uncotidianberlinez,ascunzîndu

-şi

figura 10înspatele ziarului desf

ăc

ut-To

ată l

u

mea tăcea, toţi ochii - inclusiv cei aicopiilor -se î

ndreptau spre mine cuofixitate insu- port

abilă. Nime

ni, în

să, n

u

voiasă con

firme dreptul meu asu pra loculuipe care mi-l ale-sese

m încă de la capăt

u

lliniei (Eisenach e un fel de gară de fro

n

tieră de cînd

teritoriul german

afost împărţit), aşa c

um

îmi place, lîngă

u

şă, c

uspatele la sensul de mers. Eu însumi, de altfel,nu

mă simţeam în stare să-i disti

ng printre ei pe prea pu

ţi

na

ma-bilii mei tovarăşi de d

ru

m, care deveniseră mai

nu

meroşi î

nlipsa mea.Am

schiţat

u

n gest către plasa cu bagaje, ca şi c

u

m voiam să scot cevadi

ngean

tă...

în

clipa aceea, călăto

ru

l a lăsat încet zia

rul în jos, cuin

ocenţa liniştită aprop

rie-taruluisigur de prerogativele sal

e, şi

mi-amrecunoscut,fa

ră

nici ourm

ă de î

n

doială, prop

ri

ile trăsăt

uri: fignr a asimetri

că,

nasul mare, convex (faimosul „n

asvex" moştenit de la mama), ochii înt

u

necaţi î

nf undul orbitelor, sprîncenele negr

e şi g

r

oase, cea dreaptă

ri

dicată ca

u

n pămăt

uf

rebel pe tîmplă.

Tun

soarea - pă

rul destul de scurtîntr-o dezordine bu

clată, presărat c

u

meşeg

r izon

ante - era la fel ca a mea. Vă

zîndu-m

ă, bărbat

ul avu unvag surîs mirat. Mîn

a dreaptă a lăsat foile tipă

rite pentru

a-şi scărpi

n

a şanţ

u

l vertical de labaza nă

rilor.11Mi-am amintit atiincide mu

staţa falsă p

e car emi-o lipisem pentru

această

misiun

e, imitată c

u

artă şi pe

rf

ect credibilă, leită aceleia pe care oaveam o

din

ioară. Faţa

rid

i-cată spre mi

n

e, de cealaltă pa

rte a oglinzh,er a perfectnete

dă. C

u ungest reflex, mi-am trecutundeget peste buza su peri

oară. M

u

s-taţa falsă era, bineînţeles, la locul ei. S

ur î-sul c

ă

l

ă

torului s-a accen

tuat,rău

t

ă

cios poate, saucel pu

ţin ironic, şi bărbat

ul afacu

t ace-laşi gest uşor,ati

ngî

ndu-şi

buza.Cu prin

s dintr-o dată de o pa

n

ică iraţio-

n

ală, am î

n

ş

f

ăcat gea

nta gr ea din plasa de bagaje, chiar deasupra acelui cap carenu

-mi aparţi

n

ea, deşi era

f

ărăd

u biual meu(ba chiar mai autentic, într-unan

ume sens), şi am ieşit dincompartiment. în spate

le meu, mai multe persoane s-au ridicat br u

sc şi am auzitstrigăte de protest, ca şi cum toc-mai aş

ficomisunf urt, Apoi,un rîset s-a

of 00

Leave a Comment