• Embed Doc
  • Copy Link
  • Readcast
  • Collections
  • 1
    CommentGo Back
Download
 
Mă cutremur la gândul că nişte neisprăviţi de ultimă speţă, ambiţioşi fără scrupule,prăpădiţ refulaţi, nevertebraţi, învârtiţi, puşi pe câştiguri necinstite, vicioşi şi reduşimintal, ar putea să aibă pretenţia de a se recunoaşte în minunatele pagini ' careurmează.Această povestire e fictivă precum şi întregul ei material. De altfel, viaţa n-ar fi capabilăsă inventeze asemenea trucuri.Să se ştie!Glasul era slab, tremurat şi o idee smiorcăit. La început am crezut că era cel al lui Pinaud.- Alo! Aş vrea să vorbesc cu comisarul San-Antonio.- Spuneţi-mi, domnule comisar, nu cumva aţi frecventat liceul Saint-Germain-en:Laye?Această aluzie la strălucitul meu trecut de elev mă face să ciulesc urechea.- într-adevăr, pentru ce?- Aici Păduchele, vă mai amintiţi de mine?Am rămas cu gura căscată. O adiere de nostalgie a sălii de clasă îmi agită nările.Păduchele! Dragul, blândul, bunul Păduche!- Nu-i cu putinţă! Cum vă mai simţiţi, domnule profesor?- Mai bine, îmi răspunde el, de unde trag concluzia fără să dovedesc o prea mareperspicacitate că fusese bolnav.- Cărui fapt anume îi dartorez bucuria acestui telefon? îşi drege glasul. Un tic al lui. Dupăcinci, şase cuvinte,- Spune-mi, tânărul meu prieten... Tânărul lui prieten ca pe vremuri, în clasă. Am simţit zbârnâindu-mi în violon o tristeţedulce.- Spune-mi, tânărul meu prieten, un poliţist aşa de celebru şi de ocupat cum eştidumneata ar putea să consacre câteva minute unui om bătrân şi mucegăit mai mult de jumătate?ebare mai e şi asta? Când să ne vedem?- Când am putea să ne vedem! mă corectează el. întotdeauna ai avut un stil frumos, darun mod de a vorbi deplorabil, Antoine!- Cât mai curând posibil, vrea să spere Păduchele.ţi să vin la dumneavoastră?- N-aş fi îndrăznit să te rog, abia am ieşit din spital şi-mi cam tremură picioarele.- O.K., sosesc imediat, daţi-mi adresa.Păduchele locuia pe strada Pompelor. Şi cu toate astea aş putea să mă jur că n-aveanimic în comun cu arondismentul şaisprezece!- Laşase, pe stânga! îmi aruncă portăreasa, o damă impozantă proaspăt bărbierită.Mă insinuez în ascensor şi, lăsându-mă ridicat, îmi reunesc amintirile pentru o conferinţăde presă.Păduchele fusese profesorul meu de franceză în a doua şi în prima.N-am ştiut niciodată de unde i se trăgea această ireverenţioasă poreclă. Cei din claselemai mari îl botezaseră astfel şi aş paria că, dacă ar mai profesa şi acum, tot.Păduchele is-ar spune. Nu numai scrierile perpetuează isto în clipa în care închid ascensorul, pe palier se întredeschide o uşă şi, în crăpătura ei, îldescopăr pe bătrânul Păduche. Cei vreo cincisprezece ani care s-au scurs de când amterminat liceul nu l-au cruţat deloc. Zărindu-1, îmi dau seama în ce măsură copiii facestimări greşite privind vârsta persoanelor adulte. Pe vremea aceea, îl credeam bătrân. îlsituam printre cei pe ducă. Dar abia acum e ramolit sărmanul de el.Capul lui mic, pleşuv şi ţuguiat se clatină. Coroana de păr blond a ajuns căruntă.Pleoapele i-aU devenit grele şi şi-a schimbat ochelarii de aur pe o pereche de biciclete înmontură de baga.Are tărtăcuţa cât un pumn, maj spălăcită decât un ferpar de căsătorie.Un singur lucru i-a rămas neschimbat: îmbrăcămintea. Ai crede că poartă acelaşi costum închis la culoare cu reverele prea late, acelaşi guler de celuloid alb peste o cămaşă bleucârpită, aceeaşi cravată neagră ca o funie şi aceleaşi manşete prea lungi care-i ajungpână în dreptul unghiilor.- Ei bine, tânărul meu prieten! rosteşte el cu un glăscior meticulos şi behăit te-aischimbat faţă de cum erai în liceu!Ii strâng mâna tremurândă şi mă pofteşte să intru în castelulGreu de povestit cum arată apartamentul lui. într-adevăr,
 
trebuie să fii un pedagog bătrân ca să poţi trăi aici. Mobilele se prăbuşesc sub teancurilede cărţi. Sunt împrăştiate şi pe jos şi se îngrămădesc pe culoar." E un soi de leprămonstruoasă care înghite totul. Haine vechi, lenjerie murdară, veselă nespălată se adună în locurile cele mai neaştepDar, mai rău ca dezordinea, ceea ce te izbeşte, e duhoarea. O jumătate de duzină depisici sunt cauza. Petreci the holiday on ice1 pe rezidurile acestor doamne.- Nu-i făcută curăţenia, mă avertizează Păduchele, te rog să mă ierţi. Dar abia azidimineaţă am ieşit din spital.- De ce anume aţi suferit?- De glomuritâ extinsă a membranei perforate, îmi explică- Şi e dureroasă?- La început nu-ţi dai seama, dar simptomele apar progresiv. încep printr-un tembelismlatent al capişonului şi evoluţia e foarte rapidă, până ce ajungi să asişti la o prăbuşire aHuhener-ului. Când m-a operat profesorul Bhandemhoux mă aflam pe punctul să fac ocădere.Explicându-mi întruna manifestările maladiei lui, a eliberat un fotoliu de cărţi, de pisici şide excremente- Ia loc, tânărul meii prieten. Aş putea să te servesc cu ceva acolo?- Cu plăcere, accept eu.Şi încep să mă legăn ca o serbare nautică pe Canal Grande.- Dacă mi-aş fi putut închipui vreodată că îmi veţi da de băut, fac eu.- Şi eu, ripostează Păduchele zâmbind, dacă m-aş fi aşteptat ca cel mai turbulent dintreimposibilii mei elevi să ajungă un as al poliţiei! Cum de te-a apucat vocaţia asta?- în timpul recreaţiilor, ne jucam mult de-a hoţii şi var-diştii, iar eu o făceam întotdeaunape hoţul, am vrut să mai schimb placa...- Să fie asta o muncă? se miră el.- Nu tocmai, dar e un mod frumos de a-ţi omorî timpul. Un divertisment în care îţi riştipielea...Păduchele reuşeşte să dea peste două pahare cu pereţii acoperiţi ca-o crustă demurdărie.- Eh, face el, viaţa, tânărul meu prieten, e o nimica toată. Pe planeta asta, e posibilă doar între minus douăzeci şi plus patruzeci de grade. Or, soarele care ne-o asigură, degajă otemperatură de cinci milioane de grade! Dă-ţi seama de precaritatea noastră. Isteţul ăstasă facă numai o uşoară deplasare într-un sens sau altul şi bătrânul nostru glob ajunge origheaţă ori cenuşă.Ia o sticlă dintr-un coşuleţ care reuneşte o groază de lucruri bizare şi ne Tare aş fi vrut să pot şterge marginile a lui meu cu batista mai înainte să beau, darPăduchele nu-mi dă timp.- în sănătatea ta, tânărul meu prieten. Ciocnim. Gust şi cu greu îmi reprim o grimasă.- Nu-i rău deloc, nu-i aşa? mă întreabă Păduchele.- Excelent, îi cânt eu în strună, dar ce este? Răsuceşte sticla spre mine şi atunci constatcă-i vorba deun depurativ. îi atrag binevoitor atenţia fostului meu profesor, dar acesta ridică din umeri.- Eh, aşa ceva nu poate să ne facă rău.Şi zicând acestea îşi goleşte paharul. încep să mă întreb de ce oare a făcut Păducheleapel la mine. Până acum văd că nu-i deloc grăbit să-mi lumineze lanterna. Cum nu sehotărăşte, îi pun eu întrebarea. Zâmbeşte modest.ea, nu-mi place misterul, rosteşte el.Culege un nasture al cămăşii, pornit să-şi afume independenţa rostogolindu-se peduşumele.- Când m-am hotărât să mă internez în spital, îngână cel care-1 disecă pe Pascal1, mi-amdus tpate pisicile la o veche prietenă, pe urmă mi-am încuiat apartamentul şi mi-am puscheia în buzunar...Se uită la mine de parcă ar ezita să mai continue.- Şi? îl îndemn eu, din ce în ce mai intrigat.Privirea lui tristă şi mioapă se umple de o candoare infinită.- Şi, tânărul meu prieten, am stat în spital două luni, ca să mă întorc acasă abia îndimineaţa asta. Mai înainte am făcut un ocol ca să-mi recuperez pisicuţele, adaugă elarătându-mi mâţele. Am ajuns cu toţii aici bucuroşi să fim din nou împreună, intru şi,
of 00

Leave a Comment

You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...
mihaita197820029222

Colectia San-Antonio a fost foarte apreciata in Romania, pacat ca editura si-a incetat activitatea iar din 2006 fanii nu pot decat sa reciteasca cele aproape 80 de titluri publicate la noi. Odata ce ai citit o carte a lui nu te mai poti opri- trebuie sa le citesti pe toate! http://sanantoniocarti.forumgratuit.r...

reply07 / 10 / 2009
You must be to leave a comment.
Submit
Characters: ...